Răspund salariații patrimonial pentru

pagubele materiale produse angajatorului?

5 aprilie 2024 | Dermina-Petronela DANCIU, Mădălina-Maria DASCĂL
LinkedInFacebookWhatsAppMessengerXThreadsTelegramPrintFriendly
Email

Dermina-Petronela Danciu

Mădălina-Maria Dascăl

Secțiunea I. Scurtă introducere

Dreptul, fiind un fenomen creat de oameni pentru oameni, nu poate funcționa decât prin
intermediul acestora. A te supune dreptului înseamnă, până la urmă, a-ți încredința soarta în
mâna altui om. Frumusețea riscului existând de ambele părți[1].

Dreptul muncii este acea ramură de drept care reglementează raporturile juridice în legătură
cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de
muncă și a contractului colectiv de muncă, precum și raporturile juridice conexe acestora[2].

Obiectul dreptului muncii îl constituie relațiile individuale sau colective de muncă, ce se nasc
în legătură cu prestarea unei munci de către o persoană fizică în beneficiul altei persoane,
fizice sau juridice, care se obligă să remunereze și să-i asigure condițiile necesare pentru
prestarea acelei munci[3].

Termenul “muncă”, provenit din limba slavonă – monka [4]are mai multe sensuri[5]. Un prim
sens, principal, este acela de activitate productivă, dar și de rezultatul acestei activități. Al
doilea sens, secundar, este de loc de muncă, dar și ansamblul lucrărilor. Munca poate fi
percepută ca o acțiune, liberă, creatoare, dar și ca o obligație. Termenul poate semnifica și
durere ori suferință, chiar tortură. Însă manuală sau intelectuală, munca reprezintă o
necesitate vitală, sursă de existență, mijloc de realizare a marilor opere de artă, instrument de
împlinire și afirmare a personalității umane[6].
Secțiunea a II-a. Răspunderea patrimonială a salariaților

Răspunderea patrimonială prevăzută de Codul muncii reprezintă o varietate a răspunderii

civile contractuale, aplicată în contextul contractului individual de muncă, fiind stabilită prin
norme juridice imperative, de la care nu se poate deroga prin acordul părților.

Din punct de vedere al particularităților răspunderii patrimoniale a salariaților, pe lângă

condițiile generale, necesar a fi îndeplinite pentru a fi atrasă răspunderea contractuală: faptă
ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate între prejudiciu și vinovăție, antrenarea
răspunderii este condiționată și de observarea următoarelor reguli: existența calității de
salariat a angajatorului păgubit și fapta ilicită să fi fost săvârșită de către salariat și să aibă
legătură cu munca sa[7].

Totodată, răspunderea patrimonială a salariaților se distinge de răspunderea contractuală

civilă prin următoarele particularități: poate avea ca obiect numai repararea prejudiciilor
materiale, nu și a celor morale; repararea prejudiciului se face, de regulă, prin echivalent
bănesc; nu se pot insera, în principiu, clauze de agravare a răspunderii salariatului; dacă
prejudiciul a fost produs de mai mulți salariați, iar măsura în care s-a contribuit la producerea
acestuia nu poate fi determinată, răspunderea patrimonială a fiecărui salariat se stabilește
proporțional cu salariatul său net din momentul săvârșirii pagubei; salariații nu răspund de
pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. De asemenea, și în această
materie sunt aplicabile dispozițiile articolelor 1351-1354 din Codul Civil privind cauzele
exoneratoare de răspundere, și anume: forța majoră[8] și cazul fortuit; fapta victimei sau a
terțului; exercițiul drepturilor; alte cauze de exonerare, precum și legitima apărare[9];
divulgarea secretului comercial[10]; îndeplinirea unor activități impuse ori permise de
lege[11].[12]

Astfel, articolul 254 din Codul muncii, ne dezvăluie că „salariații răspund patrimonial, în
temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele
materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Salariaţii nu
răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu
puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului[13].

În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în
legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a
pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va
putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Contravaloarea pagubei recuperate prin
acordul părţilor, nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe
economie”[14].

Prin urmare, angajatorul are la dispoziție două variante de a-și repara prejudiciul:

(i) Amiabil, de comun acord cu angajatul: angajatorul întocmește o notă de constatare și

evaluare a pagubei, în baza căreia angajatul își dă acordul ca paguba să fie recuperată într-un
termen de minim 30 zile, cu condiția ca paguba să nu fie mai mare decât 5 salarii minime
brute pe economie.

(ii) În instanță: prin intermediul acțiunii în răspundere contractuală[15].

Potrivit articolului 257 din Codul muncii, „suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține
în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului
la care este încadrată în muncă. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net,
fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din
salariul respectiv”[16].

Așadar, reținerile din salariu sunt o formă de recuperare a prejudiciului suferit de către
angajator, cu acordul salariatului, prin rate lunare pe care angajatorul le reține din salariul
angajatului, până în momentul acoperirii prejudiciului[17].

În situația în care angajatorul, într-un termen de 3 ani de la data primei rețineri, nu reușește
să-și acopere prejudiciul cauzat, chiar dacă apelează la măsura reținerilor salariale, acesta se
poate adresa executorului judecătoresc în condițiile Codului de procedură civilă, conform
articolului 259 din Codul muncii.

Articolul 169 din Codul muncii, prevede următoarele:

„(1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de
lege.

(2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria
salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre
judecătorească definitivă și irevocabilă.

(3) În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:

a) obligațiile de întreținere, conform Codului familiei;

b) contribuțiile și impozitele datorate către stat;

c) daunele cauzate proprietății publice prin fapte ilicite;

d) acoperirea altor datorii.

(4) Reținerile din salariu cumulate nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net”.

Secțiunea a III-a. Decizia Curții Constituționale

Luând în considerare cele menționate mai sus, la o primă vedere articolele 254 și 169 din
Codul muncii pare că se contrazic.

Prin urmare, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022, publicată în
Monitorul Oficial nr. 103 din 7 februarie 2023[18], a stabilit că angajatorul nu are
posibilitatea de a emite un act de imputare, cu caracter executoriu angajatului, pentru
motivul că acesta nu are capacitatea de a face o evaluare a situației de fapt, într-un mod
obiectiv.

Curtea a decis că o procedură internă nu are aptitudinea de a stabili ea însăși existența

prejudiciului, a întinderii sale, a culpei angajatului, cu consecința emiterii unui act având
caracter de titlu executoriu. Instanța a analizat caracterul obiectiv/subiectiv a unei astfel de
decizii de imputare emise de către angajator și a ajuns la concluzia că având în vedere raportul
de subordonare dintre angajator și angajat, nu se poate emite o decizie de imputare obiectivă,
care să garantează că prejudiciul a fost evaluat în mod echitabil[19].

Pe același principiu, decizia de imputare ca act intern al angajatorului nu poate avea valoare
de titlu executoriu, decât dacă este constatată printr-o hotărâre judecătorească. Pentru a fi
legale, reținerile salariale trebuie să aibă la bază o hotărâre judecătorească, care să
stabilească în mod real și obiectiv valoarea prejudiciului[20].

Concluzie

Reglementarea răspunderii patrimoniale a salariaților este o manifestare distinctă a

principiilor răspunderii civile contractuale, adaptată nevoilor și particularităților relației de
muncă. Aceasta asigură un echilibru între protecția angajatului și interesele legitime ale
angajatorului, impunând limite clare privind condițiile și extinderea răspunderii.

Sub egida articolului 254 din Codul muncii, se poate conchide că salariații poartă răspundere
patrimonială pentru prejudiciile materiale pe care le-ar putea cauza angajatorului prin fapte
în legătură directă cu exercițiul funcțiunilor lor, în cadrul limitelor răspunderii civile
contractuale. Însă, este de reținut că această răspundere este limitată de legislația muncii prin
excluderea cazurilor de forță majoră sau ale altor evenimente neprevăzute și inevitabile și a
situațiilor ce intră în sfera riscului normal al serviciului. În consecință, Codul muncii
protejează salariații de o răspundere excesivă și nejustă.

[1] A se vedea Cristina Tomuleț, Metamorfoza dreptului. De la virtualitate la realitate, Studia Universitatis
Babeș-Bolyai, Iurisprudentia, Studii, numărul 1/2016, disponibil pe pagina de internet http://arhiva-
studia.law.ubbcluj.ro/articol/679, vizitat în data de 28 martie 2024.
[2] A se vedea Al. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, Ed. C.H.Beck, București, 2005, p. 6.
[3] Pentru mai multe detalii, a se vedea Alexandru Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu, Dreptul muncii. Note de
curs, Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 4-5.
[4] În lat. tripalium, în fr. travail.
[5] Pentru mai multe detalii, a se vedea Noul dicționar universal al limbii române, Editura Litera Internațional,
București, Chișinău, 2006, p. 858.
[6] Pentru mai multe detalii, a se vedea Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii, Ediția a III-a, Editura
Universul Juridic, București, 2009, p. 5.
[7] A se vedea Alexandru Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu, op. cit., p. 198.
[8] A se vedea în același sens și articolul 254 alineatul (2) din Codul Muncii.
[9] Articolul 1360 din Codul Civil.
[10] Articolul 1363 din Codul Civil.
[11] Articolul 1364 din Codul Civil.
[12] A se vedea Alexandru Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu, op. cit., p. 198.
[13] Pentru mai multe detalii, a se vedea Codul Muncii Adnotat, disponibil pe pagina de internet
https://www.codulmuncii.ro/art_254_1.html?
fbclid=IwAR2UUux6GUS7eUW6kYjLT53mLmcMGfQl5BCOkkZ9RD_EU8jflJ-
Fbe2v7Tc_aem_Aerj4hDueN68s2fJLafKj_BKhL8_sCtb3vEGcCs7oLxp_LykzGZ-
lwoFIbUKAsVMjIm_7Q9NI4-QztJ9jlJvWMDd, vizitat în data de 29 martie 2024.
[14] Pentru detalii, a se vedea Codul muncii; Legea dialogului social: actualizat aprilie 2018, Editura C.H.
Beck, București, 2018, p. 73.
[15] A se vedea Oana Trifan, Angajatorul nu poate reține bani din salariul angajatului ca să acopere
daune/paguba produsă de el, postat în data de 20 februarie 2023, disponibil pe pagina de internet
https://www.avocatoo.ro/blog/angajatorul-nu-poate-retine-bani-din-salariul-angajatului-ca-sa-acopere-daune-
paguba-produsa-de-el?fbclid=IwAR0swJJ1zj-
MG6z2_ugSdZxGm6TDcR_sZNfbzsRTxZnJypdGTb652ijcdtM_aem_AerCOnZlmEj2KvAFaZuxPg7Nn9CUFf
LM_ZrXVT5b64IJ1az2bk2jRfGjKbAII6z_QNL6pxI2kc9cW4sVt51YclB2, vizitat în data de 29 martie 2024.
[16] A se vedea Răspunderea patrimonială; Codul Muncii, disponibil pe pagina de internet
https://lege5.ro/gratuit/gi2tknjxgq/art-257-raspunderea-patrimoniala-codul-muncii?dp=gu3dmmjzga3di, vizitat
în data de 29 martie 2024.
[17] A se vedea Oana Trifan, Angajatorul nu poate reține bani din salariul angajatului ca să acopere
daune/paguba produsă de el, loc. cit. supra.
[18] A se vedea Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022, Portal Legislativ, disponibil pe pagina de internet
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/264629, vizitat în data de 01 aprilie 2024.
[19] A se vedea Oana Trifan, Angajatorul nu poate reține bani din salariul angajatului ca să acopere
daune/paguba produsă de el, loc. cit. supra.
[20] Ibidem.

Avocat Dermina-Petronela Danciu

Avocat Mădălina-Maria Dascăl