CAP. II.

DOMENIUL DE APLICARE A PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

Sectiunea I. Noţiune şi criterii de determinare

Prin domeniul prescripţiei extinctive se înţelege sfera drepturilor subiective care cad sub
incidenţa prescripţiei extinctive1.
În concret, a determina domeniul prescripţiei extinctive înseamnă a stabili, prin raportarea
tuturor drepturilor subiective la instituţia prescripţiei extinctive, care sunt drepturile subiective ale
căror drepturi la actiune sunt supuse prescripţiei extinctive şi, deci, a le deosebi de drepturile ale
căror drepturi la acţiune nu sunt supuse prescripţiei extinctive.
Sfera drepturilor subiective supuse prescripţiei extinctive se determină prin utilizarea
combinată a următoarelor criterii:
- natura drepturilor subiective civile, în funcţie de care distingem, pe de o parte, domeniul
prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale (deosebindu-se apoi domeniul
prescripţiei extinctive în categoria drepturilor de creanţă, a celor reale principale şi a drepturilor
reale accesorii), iar pe de altă parte, domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor
nepatrimoniale;
- actul normativ care reglementează prescripţia extinctivă, în raport cu care deosebim
domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Decretul nr.167/1958, domeniul prescripţiei
extinctive cârmuit de Codul civil şi domeniul prescripţiei extinctive guvernat de alte acte
normative.

Sectiunea II. Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale

2.2.1. Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă

În principiu, drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice
licite sau ilicite), sunt supuse prescripţiei extinctive 2.

1 A se vedea, în completarea definiţiei, G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele , ediţia a 4-a,
revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 290 ; Gh. Beleiu, op.cit. , p. 248 ; Gh. Bonciu,
Instituţii de drept civil, Ed. Almarom, Rm. Vâlcea, 2003, p. 479
2 Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune privind acordarea de despăgubiri ca urmare a săvârşirii unei

fapte ilicite, a se vedea I.C.C.J., s.civ. şi de propr. int., decizia nr. 3378/2005, în Dreptul nr. 4/2006, p. 273
 Această regulă rezultă atât din art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 21
din acelaşi act normativ, precum şi din alte dispoziţii scrise fie în Decretul nr. 167/1958 (spre
exemplu, art. 7, art. 8, art. 11 etc), fie în alte acte normative (spre exemplu art. 1903-1904 C.civ,
art. 12 din Legea nr. 11/1991 etc.).
De la principiul potrivit căruia acţiunile personale (acţiunile în justiţie prin care se solicită
protecţia judiciară a drepturilor de creanţă) sunt supuse prescripţiei extinctive există şi excepţii.
De exemplu, acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezervele tehnice ce se constituie la
asigurările de viaţă, deci drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice ce
se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plata scadente în viitor (art. 40 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România: ,,Drepturile asiguraţilor asupra
sumelor rezultând din rezervele tehnice ce se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de
plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei”).

2.2.2. Prescripţia extinctivă şi drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii

Art. 21 din Decretul nr. 167/1958 stabileşte că dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică
dreptului de proprietate, dreptului de uzufruct, dreptului de uz, dreptului de abitaţie, dreptului de
servitute şi celui de superficie, deci, în privinţa prescripţiei extinctive, drepturile reale principale
nu sunt guvernate de Decretul 167/1958, ci de prevederile înscrise în Codul civil sau în alte acte
normative.
Spre deosebire de drepturile de creanţă, care sunt nelimitate, drepturile reale sunt limitate
ca număr, astfel încât devine posibilă stabilirea prescriptibilităţii ori imprescriptibilităţii lor, pentru
fiecare caz în parte.
Se apreciază că, în domeniul drepturilor reale principale, regula o reprezintă
imprescriptibilitatea, iar prescriptibilitatea constituie excepţia. În lipsa unor texte de lege exprese,
în doctrină şi în jurisprudenţa nu există un punct de vedere unanim în privinţa incidenţei
prescripţiei extinctive asupra unor acţiuni reale. Sunt considerate imprescriptibile extinctiv:
- acţiunea în revendicare3 mobiliară sau imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică,
indiferent dacă titularul dreptului de proprietate publică este statul sau o unitate administrativ-
teritorială (art.136 alin.2 din Constituţie, art. 11 alin. 1 din

3Prin intermediul acţiunii în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat
solicită instanţei să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului respectiv şi să redobândească
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi art. 1844
C.civ.);
- acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată (această
acţiune poate fi însa paralizată prin invocarea uzucapiunii);
- acţiunea în revendicarea unui bun mobil proprietate privată de la posesorul de reacredinţă
sau de la detentor;
- acţiunea de partaj, adică acţiunea prin care se cere împarţirea bunurilor aflate în proprietate
comună (art. 728 C.civ.);
- acţiunea negatorie4;

- acţiunea confesorie5 prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie; -

acţiunea în grăniţuire.
Ca acţiuni reale prescriptibile extinctiv sunt de menţionat următoarele:
- acţiunea în revendicarea unui bun mobil proprietate privată, pierdut sau furat, exercitată
împotriva posesorului de bună credinţă (art. 1909 alin. 2 şi art. 1910 C.civ.) 6;
- acţiunea în revendicare imobiliară în cazurile prevăzute de art. 498 C.civ. (avulsiunea) şi
de art. 520 C.proc.civ. (revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită
imobiliară), în ambele situaţii cu excepţia cazului când imobilul revendicat este proprietate
publică;
- acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea dreptului de uzufruct (art. 557
C.civ.), a dreptului de uz sau de abitaţie (art. 565 C.civ.) şi a dreptului de servitute (art. 639 C.civ.).

posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar. Acţiunea în revendicare este mobiliară sau
imobiliară, după cum se revendică un bun mobil sau imobil. Sub aspectul regimului juridic, este necesar să
se facă deosebire şi între acţiunea în revendicarea unui bun proprietate privată, pe de o parte, iar, pe de altă
parte, acţiunea în revendicarea unui bun proprietate publică.
4 Acţiunea negatorie este aceea prin care proprietarul unui bun sau o altă persoană care ar justifica un interes

propriu cheamă în judecata pe cel care pretinde că este titularul unui drept real principal asupra bunului
respectiv, contestând existenţa acestuia, deci acţiunea prin care reclamantul solicită încetarea exercitării de
către pârât a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate privată.
5 Prin acţiunea confesorie reclamantul urmareşte apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate

privată, deci prin intermediul acestei acţiuni se apără dreptul de uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie.
A se vedea şi C.S.J., s. Civ., dec. nr. 1767/1992, în M. M. Pivniceru, C. Moldovan, Prescripţia extinctivă
şi principalele acţiuni în justiţie, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 37-38.
6 Referitor la termenul de 3 ani de la data pierderii sau a furtului, la care se referă art. 1909 alin (2) - art.

1910 C.civ, opinia majoritară este ca nu ar fi un termen de prescripţie extinctivă, ci mai degrabă unul de
decădere.
 Din interpretarea per a contrario a art. 21 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că
dispoziţiile acestui act normativ ,,nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de
proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie”, rezultă că drepturile reale accesorii sunt
supuse prescripţiei extinctive potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 7.

De altfel, având în vedere că drepturile reale accesorii există întotdeauna pe lângă un drept
de creanţă ca drept principal, această soluţie se desprinde şi din prevederile art. 1 alin. 2 din
Decretul nr. 167/1958, care dispune că, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept
principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Sectiunea III. Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale

2.3.1. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale

Principiul instaurează regula de drept potrivit căreia protecţia drepturilor nepatrimoniale pe
calea acţiunii în justiţie nu este limitată în timp, putându-se obţine oricând.
Principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale nu este consacrat in terminis în
legislaţia noastră, dar existenţa sa este unanim admisă, fiind dedusă din interpretarea per a contrario
a art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, precum şi din faptul că legea stabileşte în mod expres
excepţiile de la acest principiu. Principiul în discuţie se întemeiază pe caracterul perpetuu al
drepturilor nepatrimoniale şi pe împrejurarea că astfel de drepturi sunt inseparabile de persoana
fizică sau juridică.

7 În acest sens, a se vedea A. Ionaşcu, Drept civil. Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1963, p. 153; Şt. Răuschi, Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ed. Fundaţiei
,,Chemarea”, Iaşi, 1993, p. 170; T. Pop, Drept civil român. Teoria generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1993, p. 222.
 Ca exemple de drepturi cu caracter personal, imprescriptibile extinctiv avem:
acţiunea în contestarea împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate 8, acţiunea în
contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de paternitate, acţiunea în contestarea
filiaţiei faţă de mamă atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere, fără a exista o folosinţă
a stării civile conformă cu acest certificat, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, acţiunea
prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii, acţiunea prin care se solicită desfiinţarea,
modificarea, rectificarea sau completarea unui act de sare civilă sau a unei menţiuni de pe acestea
etc.

2.3.2. Excepţii
Următoarele acţiuni, desi au un obiect nepatrimonial, sunt totuşi prescriptibile extinctiv:
- acţiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil (anulabilitate) este soluţia ce rezultă
din art. 9 din Decretul nr. 167/1958; termenul de prescripţie este, în principiu, termenul general
de 3 ani;
- acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei (art. 21 C. fam.);

- acţiunea în tăgăduirea paternităţii (art. 55 alin. 1 C. fam) 9;

- acţiunea în stabilirea paternităţii (art. 60 alin. 1 C. fam), atunci când este pornită de mamă
sau de reprezentantul legal al copilului, deoarece, conform art. 60 alin. 4 C. fam., ,,acţiunea
aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia”.

2.4. Probleme speciale privind domeniul prescripţiei extinctive

Există în practică unele situaţii ale căror soluţii fie sunt neuniforme, fie necesită explicaţii
suplimentare pentru o mai bună înţelegere.

8 S-a decis că, în cazul acţiunii în contestarea filiaţiei din căsătorie nu pot fi aplicate dispoziţiile de excepţie
privitoare la prescriptibilitatea acţiunii în tăgăduirea paternităţii – C.A. Bucuresti, s. a IV-a civ., dec. nr.
520/1997, în Culegere de practica judiciară în materie civilă 1993-1998, p. 126.
9
Pentru un studiu mai amplu asupra tăgăduirii paternităţii, a se vedea Fl. A. Băiaş, M. Avram, C.
Nicolescu, Modificările aduse Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, pct. II, în Dreptul nr. 3/2008, pp.
28-41
 Acestea vor face subiectul prezentei secţiuni :
1) Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei
Din definiţie rezultă că dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută, în limitele
normelor juridice civile de a recurge, atunci când dreptul subiectiv este nesocotit sau încălcat, la
forţa coercitivă a statului.

Valorificarea dreptului subiectiv civil poate fi obţinut atât pe calea acţiunii, cât şi pe calea
excepţiei. Excepţiile care se ridică în cursul dezbaterilor unui proces sunt excepţiile de procedură
si exceptiile de fond, acestea din urmă fiind cele care trebuie avute în vedere pentru a desemna
apărarea de fond.
În ceea ce priveşte prescriptibilitatea apărării dreptului civil pe calea excepţiei sau formulat
mai multe opinii.

Într-o primă opinie10, larg răspândită în doctrină, se consideră că apărarea dreptului civil pe
cale de exceptie este imprescriptibilă, aceasta bazându-se pe regula de drept conform căreia que
temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum (ceea ce e prescriptibil pe cale de
acţiune este imprescriptibil pe cale de excepţie).

Într-o altă opinie11 se consideră că este necesar a se face distincţie între excepţiile
imprescriptibile (prin care se valorifică un simplu mijloc de apărare) şi excepţiile prescriptibile
(cele prin care se valorifică un drept ce ar putea fi ocrotit pe cale de acţiune).

În sistemul Decretului nr. 167/1958, soluţia care se impune datorită caracterului imperativ
de ordine publică al normelor care reglementează prescripţia dreptului la acţiune, este aceea a
necesităţii de a distinge următoarele situaţii 12:

10 A se vedea I. Rosetti - Bălănescu, O. Sachelarie, N. Nedelcu, Principiile dreptului civil român,

Ed. de Stat Bucureşti, 1947, p. 260; E. Roman, Prescripţia extinctivă, în Tratat de drept civil, vol.I, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1967, p. 441
11
A se vedea M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescripţia extinctivă în cadrul unei viitoare
reglementări legale, în revista „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1/1956, pp. 263 - 264
12 A se vedea Gh. Beleiu, op. cit., p. 256; pentru completare, vezi şi G. Boroi, Drept civil. Partea generală.

Persoanele , ediţia a 4-a, revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 296
- dacă dreptul subiectiv civil putea valorificat, apărat pe calea acţiunii, iar această acţiune
este potrivit legii prescriptibilă, rezultă că şi excepţia trebuie să fie prescriptibilă în aceleaşi
condiţii ca şi acţiunea13, soluţia bazându-se atât pe necesitatea de a opri posibilitatea eludării
normelor imperative, privind caracterul prescriptibil al acţiunii, cât şi pe un argument de analogie:
ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet;

- dacă acţiunea este imprescriptibilă, atunci şi ocrotirea dreptului subiectiv civil pe calea
excepţiei este imprescriptibilă14.

2) Acţiunea în constatare
Conform art. 111 din Codul de procedură civilă este acţiune în constatare acea acţiune în
justiţie prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă
de pârât sau, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă a fost adoptată soluţia imprescriptibilităţii acţiunii

în constatare.

Dintre acţiunile în constatare imprescriptibile extinctiv, se pot menţiona cu titlu de

exemplu: acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic civil, acţiunea în declararea
simulaţiei, acţiunea unuia dintre soţi pentru a se constata că un imobil întabulat pe numele celuilalt
soţ este în realitate bun comun, acţiunea pentru constatarea calităţii de constructor de bună credinţă
etc.

3) Acţiunile mixte
Sunt acţiuni mixte acele acţiuni care au caracteristici de acţiuni reale, personale ori în
constatare, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea lor fiind determinată separat pentru fiecare
caz, în funcţie de calificarea dată acţiunii după scopul urmarit la intentarea ei (ex. predarea unui
imobil, plata unei creanţe).

13
Spre exemplu, nulitatea relativă este supusă prescripţiei extinctive, indiferent dacă este invocată pe cale
de acţiune sau pe cale de excepţie.
14 Art. 2 din Decretul nr. 167/1958 face o aplicaţie a acestei reguli în privinţa invocării nulităţii absolute a

unui act juridic.

 4) Dualitatea de acţiuni
Dualitatea de acţiuni este acea situaţie în care titularul dreptului subiectiv îşi poate proteja
dreptul său prin două acţiuni: o acţiune bazată pe un contract civil (ex contractu), supusă
prescripţiei extinctive potrivit Decretului 167/1958, şi, o acţiune reală, în revendicarea bunului,
supusă prescripţiei de 30 de ani potrivit art. 1890 Cod civil (ca exemple, avem cazul
deponentului15, al comodantului etc.).

Între dualitatea de acţiuni şi acţiunile mixte prin care se solicită predarea bunului ce a
format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale există
urmatoarele deosebiri16:
- în cazul dualităţii de acţiuni nu este vorba de un act juridic constitutiv sau translativ de
drepturi reale, deci dreptul real şi dreptul de creanţă nu au aceeaşi cauză generatoare, ci izvorul
dreptului real preexistă izvorului dreptului de creanţă;
- în cazul acţiunii mixte este suficientă dovedirea actului juridic respectiv, în vreme ce, în
cazul dualităţii de acţiuni, dacă a intervenit prescripţia extinctivă a acţiunii personale, admiterea
acţiunii reale este condiţionată de dovedirea dreptului de proprietate.
- în cazul acţiunii mixte, fiind vorba nu de două acţiuni, ci de o singură acţiune, pretenţia
constând în predarea lucrului se fundamentează pe însuşi actul juridic constitutiv sau translativ de
drepturi reale, iar prescripţia extinctivă se va raporta numai la dreptul real, iar în cazul dualitatii
de acţiuni, dacă pretenţia în restituire este fundamentată pe contractul de depozit, comodat,
locaţiune etc., cererea va fi respinsă ca prescrisă, dacă prin raportare la dreptul de creanţă, ar fi
împlinit termenul de prescripţie extinctivă la data exercitării acţiunii personale, urmărind ca
deponentul, comodantul, locatarul etc. să introducă o nouă acţiune în justiţie pe un alt fundament,
adică o acţiune reală.
5) Acţiunea în repararea unei daune morale
Dauna morală poate fi reparată atât patrimonial cât şi nepatrimonial. Decretul nr. 31/1954,
prin art. 54 – 56 dispune că repararea nepatrimonială a unei daune morale este imprescriptibilă
extinctiv.

Trib.Suprem, s.civ., dec. nr.1368/1969, în Culegere de Decizii 1969, p. 93

15

A se vedea G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele , Ediţia a 4-a, revăzută şi adăugită, Ed.
16

Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 297

 Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre acţiunea în repararea patrimonială a unei daune
morale, aceasta fiind o acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, o acţiune
patrimonială şi personală şi care este prescriptibilă extinctiv 17.

6)Acţiunea în restituirea prestaţiilor exercitate în baza unui act juridic civil anulat
(desfiinţat)
Acţiunea în nulitate (prescriptibilă sau imprescriptibilă, după cum este vorba despre
nulitate relativă sau nulitate absolută) nu se confundă cu acţiunea în restituirea totală sau parţială
a obligaţiilor efectuate în baza unui act civil anulat, aceasta din urmă fiind prescriptibilă, fiind
considerată o acţiune bazată pe îmbogaţirea fără just temei.

7) Acţiunea în protecţia unor drepturi reale principale corespunzătoare dreptului de

proprietate
Este o asemenea acţiune, acţiunea în revendicare întemeiată pe „dreptul de administrare
directă”. Anterior revoluţiei din 1989, părţile acestei acţiuni erau organizaţii socialiste de stat însă,
începând cu anul 1990, „dreptul de administrare directă”, devenind „drept de folosinţă”, al unui
organ sau instituţii de stat asupra bunurilor ce se află în proprietatea statului.

În stabilirea prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii unei asemenea acţiuni, se iau în

considerare dispozitiile art. 1884 din Codul civil, potrivit cărora „nu se poate prescrie domeniul
lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate
privată, ci sunt scoase afară din comerţ”.

8) Acţiunile în materie de carte funciară

În această materie sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi
publicitatea imobiliară.

Astfel, conform art. 35 alin. 1 din legea menţionată, „acţiunea în rectificare, sub rezerva
prescripţiei dreptului patrimonial la acţiunea de fond, va fi imprescriptibilă”.

17 În acest sens vezi C.S.J., s. civ., dec. nr. 4105/2000, în Dreptul nr. 4/2001, p.180
 Această dispoziţie trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 1890 din Codul civil, urmând a se
aplica principiul accesorium sequitur principale.

Conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 „ Faţă de terţele persoane care au dobândit cu
bună credinţă un drept real prin donaţie sau legat, acţiunea în rectificare nu se va putea porni decât
în termen de 10 ani, socotiţi din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu excepţia cazului
în care dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris mai înainte”.
Prin urmare, acţiunea în rectificare împotriva terţilor dobânditori de bună credinţă este
prescriptibilă în termen de 10 ani de la data înregistrării cererii prin care terţul solicită înscrierea
dreptului său în cartea funciară.
Dacă terţul dobânditor de bună credinţă a dobândit dreptul real cu titlu oneros, termenul de
prescripţie a acţiunii în rectificare este de 3 ani de la data înregistrării cererii prin care terţul a
solicitat înscrierea dreptului sau în cartea funciară, conform art. 36 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 35 si art. 53 alin. 2 din legea menţionată, acţiunea în rectificarea erorilor
materiale cuprinse în cartea funciară este imprescriptibilă sau prescriptibilă extinctiv, de la caz la
caz.

9) Acţiunile privind un drept secundar

Drepturile secundare au fost definite în doctrină 18 ca fiind „prerogative ce constau în
puterea de a da naştere prin manifestare unilaterală de voinţă unui efect juridic ce afectează şi
interesele altei persoane: dreptul de alegere în cazul unei obligaţii alternative, dreptul de denunţare
unilaterală a unui contract etc.” Ele nu sunt nişte drepturi subiective civile autentice, ci doar simple
facultăţi ori beneficii legale sau convenţionale.

Aceste acţiuni sunt imprescriptibile extinctiv.

10) Unele acţiuni în materie succesorală

Potrivit art. 700 alin. 1 din Codul civil „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-
un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii”, prin urmare, dreptul de opţiune
succesorală este supus prescripţiei extinctive.

18A se vedea M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescripţia extinctivă în cadrul unei viitoare
reglementări legale, în S. C. J. nr. 1/1956, p. 258; E. Roman, op.cit., p. 450;
 Potrivit dispoziţiilor art. 728 din Codul civil „… un coerede poate cere oricând împarţeala
succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii”, acţiunea privind ieşirea din
indiviziunea succesorală fiind astfel imprescriptibilă extinctiv.

De asemenea, este imprescriptibilă extinctiv acţiunea în constatarea masei succesorale, a

calităţii de moştenitor sau a actelor succesorale, fiind o acţiune în constatare, însă în ceea ce
priveşte acţiunea privind raportul donaţiilor, aceasta având un caracter personal şi patrimonial,
poate fi introdusă în termenul de ieşire din indiviziunea succesorală.

În ceea ce priveşte acţiunea prin care se cere executarea legatului cu titlu particular, trebuie
să deosebim, după cum urmează:
- dacă legatul cu titlu particular are ca obiect drepturi de creanţă sau bunuri de gen,acţiunea
având astfel caracter patrimonial şi personal, aceasta este supusă regulilor de drept comun
referitoare la prescripţia extinctivă;

- dacă legatul cu titlu particular are ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real
asupra unui bun individual determinat, fiind vorba astfel despre o acţiune reală, urmează a fi
aplicate regulile ce guvernează acţiunea în revendicare sau, după caz, acţiunea confesorie.

Dacă este lovită de o cauză de nulitate relativă, acţiunea în declararea nulităţii legatului este
prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripţie de 3 ani de zile, iar dacă este lovită de o
cauză de nulitate absolută, această acţiune este imprescriptibilă extinctiv.

De asemenea, este supusă termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani de zile, acţiunea în

revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii, aceasta fiind o acţiune patrimonială şi personală.