Revocarea donaţiilor

Considerații generale.
Actualul Cod civil prevede în art. 1020 că „Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine
şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul”. La aceasta se
adaugă revocarea donațiilor dintre soți.Observăm că legiuitorul nu a mai reglemetat revocarea
donației pentru naștere de copil, caz de revocare prevăzut de Codul civil anterior1.
În concepția actualului Cod civil, revocarea donației pentru ingratitudine şi pentru
neîndeplinirea sarcinilor „nu operează de drept” Deşi în termenii articolului 1021 C. civ.
revocarea nu se face de drept2 , s-a admis în doctrina anterioară actualului Cod civil că dispoziţia
respectivă vizează doar situaţia când părţile nu au stipulat în contract un pact comisoriu şi că este
permis ca prin intermediul acestuia părţile să convină în sensul ca revocarea să opereze de plin
drept41, deci fără notificare şi fără cerere de chemare în judecată, caz în care instanţei de
judecată îi revine doar rolul de a constata intervenţia revocării şi nu de a o pronunţa.Soluția
acceptată atunci este valabilă și în prezent.
Este posibilă și revocarea promisiunii de donaţie.În termenii art.1022 alin.1
C.civ.promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă anterior executării sale se iveşte unul dintre
cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute de art. 1023 și pe care le vom analiza mai
jos.Tot o revocare de drept se produce și atunci când anterior executării promisiunii, situaţia
materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii a
devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil(art.1022 alin.2).
Revocarea donaţiei pentru ingratitudine
Acest motiv de revocare reprezintă consecinţa încălcării obligaţiei de recunoştinţă.
Obligaţia respectivă nu poate justifica exercitarea unei acţiuni pentru îndeplinirea ei pe cale silită
, dar poate constitui temei pentru o desfiinţare a donaţiei.Sunt revocabile pentru ingratitudine atât
donaţiile ostensibile, cât şi cele deghizate, cele indirecte, precum şi darurile manuale.
Când un bun a fost donat mai multor persoane şi numai una se face vinovată de ingratitudine
sancţiunea operează numai împotriva acesteia.

1
Art 836 C. civ. reglementa un caz de revocare a donaţiei ce era cunoscut încă din dreptul roman.Dacă în momentul
realizării donaţiei donatorul nu avea un copil sau alt descendent, iar ulterior i se năştea un copil viu, chiar şi postum,
din căsătorie sau din afara căsătoriei, donaţia se revoca de drept. Revocarea era aplicabilă atât donaţiilor ostensibile
cât şi celor simulate şi indirecte, ca şi darurilor manuale şi donaţiile cu sarcini. Faceau excepţie de la revocarea de
drept donaţiile între soţi, care oricum erau i revocabile prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator, precum şi
darurile obişnuite, de o valoare redusă .
Dacă donatorul avea un copil sau un alt descendent în momentul încheierii contractului de donaţie, aceasta nu mai
putea fi revocată. Revocarea se producea de plin drept, în virtutea legii, odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru
revocare. Urmare a revocării bunul reintra automat în patrimoniul donatorului, nefiind necesară o hotărâre
judecătorească.
Revocarea pentru survenienţă de copil producea efcte retroactive atât faţă de părţi cât şi faţă de terţi.
2
D. Chirică, op. cit. P. 163. T. Prescure, op. cit. p. 207.

Cauzele de revocare. Potrivit art. 1023 C.civ. donaţiile sunt revocabile pentru
ingratitudine, în următoarele situaţii:
- dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii
intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;
- săvârşirea de către donatar de „fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator”.
- dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie.
a. Atentat la viaţa donatorulu sau a unei persoane apropiate lui. Acest caz de
ingratitudine constă în intenţia donatarului de a suprima viaţa donatorului sau a unei persoane
apropiate acestuia. Legea nu prevede ce înseamnă persoană apropiată. Credem că aceasta nu este
obligatoriu să fie neapărat rudă cu donatorul, putând fi orice persoană față de care acesta are un
anumit grad de afecțiune.Ceea ce prezintă relevanţă este intenţia de a ucide şi de aceea sunt
îndeplinite condiţiile revocării chiar dacă donatarul nu l-a ucis pe donator sau pe persoana
apropiată acestuia, ci doar a încercat să obţină acest rezultat. Din acelaşi motiv nu se
sancţionează uciderea din culpă. Nu este nevoie de existenţa unei hotărâri de condamnare, fiind
suficientă dovada intenţie de omor. Spre deosebire de Codul civil anterior a fost lărgită sfera
faptelor ce se circumscriu acestui caz de revocare, intrând aici și omisiunea donatarului de a-l
înștiința pe donator de eventuala intenție de atentat a unei persoane la viața sa sau a unei
persoane apropiate acestuia.
b. Fapte penale, cruzimi sau injurii grave.Art 1023 lit b are în vedere pe lângă sîvârşirea
de fapte cu caracter penal faţă de donator și cruzimile, care reprezintă relele tratamente fizice
îndreptate împotriva donatorului, precum și injuriile grave , adică faptele de insultă şi jignirile de
o anumită gravitate săvârşite faţă de donator, la care nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi
considerate fapte penale, altfel ar intra în prima categorie.
c. revocarea pentru refuz de alimente presupune ca donatorul să fi fost în nevoie şi să nu
fi primit, în mod nejustificat, alimente de la donatar, căruia i-a solicitat o astfel de prestație.
Obligaţia de furnizare a alimentelor necesare există doar atunci când donatorul nu are rude care
să fie legal obligate să-i presteze întreţinere. Refuzul de alimente nu antrenează deci revocarea
donaţiei în situaţia în care donatorul avea rude care erau îndatorate legal la prestarea întreţinerii.
Nu există o obligaţie veritabilă a donatarului de prestare a întreţinerii deoarece el nu o poate
executa silit, trebuind să se mulţumească cu posibilitatea de a cere revocarea donaţiei. Aprecierea
stării de nevoie a donatorului ca şi a posibilităţii donatarului de a-i furniza alimente revine
instanţei de judecată sesizată cu acţiunea în revocare. Obligația de a asigura alimente revine
donatarului numai în limita valorii actuale a bunului donat, valoare care se apreciază însă ținând
cont de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei.
Caracterul judiciar al revocării. Acţiunea în revocare. Şi revocarea donaţiei pentru
ingratitudine, la fel ca cea pentru neîndeplinirea sarcinilor, are caracter judiciar, fiind și în acest
caz nevoie , pentru a se obţine revocarea , de intentarea unei acţiuni în justiţie.
Termenul în care poate fi introdusă această acţiune este menţionat în articolul 1024 Cod
civil. Se prevede că „Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se
prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta de
ingratitudine”
 Calcularea termenului nu implică dificultăţi în cazul unui fapt de ingratitudine
instantaneu.Termenul va curge din acest moment sau, dacă donatorul nu a cunoscut faptul de
ingratitudine, din momentul cunoaşterii lui. Dacă donatorul a decedat fără să fi cunoscut faptul
de ingratitudine, moştenitorii pot introduce acțiunea în termen de un an de la data decesului. În
cazul faptelor de ingratitudine ce se prelungesc în timp, ca de exemplu în cazul refuzului de
alimente, termenul curge de la momentul când faptul de ingratitudine a încetat.De exemplu dacă
nevoia donatorului în acordarea alimentelor a încetat pentru că a dobândit venituri care îi asigură
întreținerea, termenul de un an începe să curgă din ziua imediat următoare încetării nevoilor
alimenare.
Acţiunea are un pronunţat caracter personal în sensul că formularea ei implică o apreciere
ce poate veni doar din partea donatorului, asfel că creditorii donatorului nu o pot intenta pe calea
acţiunii oblice.Apoi acţiunea nu poate fi introdusă “de moştenitorii donatorului, cu excepţia
cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar”
De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de la data morţii
donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare. Rezultă că moştenitorii
donatorului pot exercita acţiunea doar în 2 situaţii:
- dacă ea a fost intentată de donator, dar acesta a decedat înainte de finalizarea ei;
- dacă donatorul a decedat înainte de împlinirea termenului de un an în care putea promova
acţiunea, fără să îl fi iertat pe donator, sau fără să fi cunoscut cauza de revocare.
Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva
donatarului.Dacă însă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată
împotriva moştenitorilor.
Dacă donatarul, autor al faptei de ingratitudine, a decedat înainte de introducerea cererii
de revocare, donaţia nu mai poate fi revocată pentru acest motiv, prin introducerea ei împotriva
moștenitorilor.
Titularul acţiunii, evident, nu este obligat să introducă acţiunea, el putând să-l ierte pe
donator pentru faptul de ingratitudine săvârşit. El nu poate însă să renunţe anticipat , de exemplu
în momentul realizării donaţiei, la acţiunea în revocare.
Anerior actualului Cod civil, termenul de un an prevăzut pentru exercitarea acțiunii în revocare
pentru ingratitudine a fost considerat în doctrină un termen de decădere, asfel încât el nu era
susceptibil de întrerupere sau suspendare 3. În prezent, art. 1024, vorbind despre faptul că
„dreptul la acțiune prin care se solicit revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un
an” caracterizează menționatul termen ca pe unul de prescripție.
Efectele revocării. Din modul cum art. 1026 C.civ reglementează efectele acestei acţiuni
se observă caracterul ei de pedeapsă civilă ce nu are efect asupra terţilor. Aşa cum s-a arătat în
doctrină, „acţiunea în revocare pentru ingratitudine nu este o acţiune în rezoluţiune ( cum este
revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau în constatarea desfiinţării de drept a contractului ....ci
o acţiune în restituire cu caracter de pedeapsă”4.
Revocarea donaţiei pentru igratitudine are deci caracter personal şi nu produce efecte
retroactive faţă de terţii de bună-credinţă,dobânditori cu titlu oneros ai unui drept real asupra
bunului donat.
Ca urmare, ea nu va afecta nici înstrăinările de acest gen, făcute de donatar înainte de
revocare, nici ipotecile sau sarcinile consimţite de acesta cu privire la bun. Înstrăinarea bunrilor
imobile făcută după intentarea acţiunii nu este valabilă, dar este necesar în acest scop să fie
efectuate formele de publicitate prevăzute de lege.
3
D. Chirică, op. cit. p. 166; Fr. Deak, op. cit. p.166; E.S. Romano, op. cit. p. 203.
4
Fr. Deak, op. cit. p.167.
În ceea ce priveşte părţile efectele acţiunii în revocare sunt retroactive şi se concretizează
în obligaţia donatarului de a restitui bunul donat, dacă acesta se mai găseşte în patrimoniul său,
însă donatorul este ţinu să suporte sarcinile şi ipotecile constituite în mod valabil de către donatar
înainte de revocare. Donatorul va trebui să fie despăgubit pentru scăderea valorii bunului din
aceste motive5.
Dacă bunul a fost înstrăinat înainte de introducerea acţiunii în revocare, donatarul va plăti
donatorului valoarea bunurilor înstrăinate socotită la data soluționării cauzei şi nu preţul obţinut
din înstrăinare(art. 1025 C. civ.).
În ceea ce priveşte fructele bunului donat, art. 1025 alin. 2 C. Civ. stabileşte că acestea se
cuvin donatorului începând din ziua cererii de revocare a donaţiei. Ca urmare, fructele culese de
donatar înainte de acest moment, se cuvin donatarului.
Revocarea donaţiilor pentru neexecutarea sarcinilor.
Condiţiile revocării.În termenii art 1027 Cod civil „Dacă donatarul nu îndeplineşte
sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii,
fie revocarea donaţiei”Textul art. 1027 C. civ. are în vedere revocarea donaţiei pentru
neîndeplinirea sarcinilor.
Sarcina este o obligaţie impusă de către donator donatarului.Ea poate fi stabilită în favoarea
donatorului, în favoarea unui terţ sau chiar în favoarea donatarului însuşi.Existenţa unei
liberalităţi presupune o îmbogăţire a celui gratificat. Sarcina scade însă valoarea liberalităţii în
funcţie de prestaţia de care este ţinut donatarul dar acest lucru se întâmplă doar în cazul sarcinii
stipulate în favoarea donatorului sau a unui terţ, nu şi atunci când ea este stipulată în favoarea
celui gratificat. Această din urmă sarcină poate avea o existenţă juridică doar atunci când şi
donatorul are un interes, cel puţin moral, în executarea ei6.
Sarcina nu poate să absoarbă în totalitate valoarea liberalităţii pentru că atunci contractul s-ar
transforma în unul cu caracter oneros şi nu am mai avea o donaţie. De pildă dacă sarcina stabilită
în favoarea unui terţ ar echivala valoarea liberalităţii.
În situaţia în care donatarul nu îndeplineşte sarcinile convenite prin contractul de donaţie,
donatorul poate cere revocarea donaţiei. Revocarea este în acest caz o sancţiune similară
rezoluţiunii din contractile sinalagmatice, donaţia cu sarcini fiind şi ea în limita sarcinilor un
contract sinalagmatic7.
Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat,
actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.
Revocarea intervine numai în cazul în care neexecutarea sarcinilor este imputabilă
donatarului. La fel ca şi în cazul rezoluţiunii, dacă neexecutarea se datorează forţei majore sau
cazului fortuit , revocarea nu operează.

5
D. Chirică, op. cit. p. 167.
6
Fr. Deak, op. cit.vol.III, p.242.
7
C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit. 494

Dacă donatorul, în favoarea căreia fusese stipulată sarcina , a decedat făcând imposibilă
îndeplinirea acesteia, donaţia nu poate fi revocată tocmai datorită lipsei conduitei culpabile a
donatarului şi nu pentru faptul că ea s-ar fi transformat într-o donaţie fără sarcini8.
Sancţiunea revocării donaţiei intervine atât în caz de neexecutare totală cât şi în caz de
neexecutare parţială a contractului(dacă neexecutarea nu este de mica însemnătate şi indiferent
dacă sarcina neexecutată era stabilită în favoarea donatorului sau a altei persoane, inclusiv a
donatarului dacă aceasta avea o existenţă valabilă)9.
Donatorul nu este obligat să ceară revocarea, el putând opta pentru executarea silită a obligaţiei
neîndeplinite, la fel ca în cazul contractelor sinalagmatice.
Termenul de prescripție al acțiunii.Spre deosebire de acțiunea în revocare pentru
ingratitudine, la care termenul de prescripție este de un an, cea pentru executarea silită a
sarcinilor sau pentru revocare pentru neexecutarea acestora, se prescrie într-un termen mai lung,
respectiv trei ani. Termenul curge de la momentul la care sarcina trebuia executată.
Revizuirea sarcinilor. Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile
beneficiarului, intervenite după acceptarea donației, îndeplinirea sarcinilor care afectează
liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate
cere revizuirea acestor sarcini(art. 1006 C,civ.).
Revizuirea sarcinilor se dispune la cerere, de către instanța de judecată. Aceasta trebuie
să acționeze cu prudență, soluționând cererea în funcție de împrejurările concrete care justifică o
eventuală modificare cantitativă sau calitativă a sarcinii, fără a pierde din vedere însă voința
dispunătorului.
În scopul de a nu lipsi de eficiență dispozițiile legale referitoare la revizuirea sarcinilor, sunt
considerate nescrise clauzele prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii
obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a
sarcinilor(art. 1009 C. civ.)
În ipoteza în care sarcinile au fost revizuite dar ulterior motivele care au determinat
revizuirea nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor
revizuirii.Persoana interesată poate fi beneficiarul sarcinii,respectiv donatorul sau chiar un terț.
Caracterul judiciar al revocării. Din cuprinsul articolului 1021 C. civ. rezultă că
“Revocarea pentru ingratitudine şi pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept”.
Aceasta înseamnă că donatorul pentru a obţine revocarea trebuie să facă apel la o acţiune în
justiţie.
Acţiunea poate fi introdusă nu numai de donator, ci şi de succesorii săi şi chiar de
creditorii donatorului, pe calea acţiunii oblice.
Terţii beneficiari ai sarcinii nu pot cere revocarea , ci doar executarea silită a sarcinii, după
regulile de la stipulaţia pentru altul. Acţiunea se introduce împotriva donatarului, dar dacă acesta
a decedat poate fi introdusă şi împotriva succesorilor săi.

8
A se vedea în acest sens L. Mihai, Notă (II) la dec. civ. nr. 851/1981 a Tribunalului Judetean Arad, în
Revista română de drept nr. 12/1982, p. 45,46.
9
Obligaţia donatarului faţă de el însuşi poate avea o existenţă juridică numai în ipoteza în care însuşi
donatorul ar avea un anumit interes, chiar moral, în executarea acesteia. A se vedea în acest sens Fr.
Deak, op. cit. vol.III,p.242.

Doctrina recunoaşte în acest caz şi posibilitatea unei revocări parţiale a donaţiei în

ipoteza în care sarcinile au fost executate parţial10.
Cererea de chemare în judecată formulată de donator fără ca anterior donatarul să fi fost
pus în întârziere, conferă donatarului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil,
calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Fac excepție situațiile cand, datorită naturii
sarcinii, donatarul este de drept în întârziere11.
Efectele revocării.Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor are ca efect
reîntoarcerea bunurilor donate în proprietatea donatorului. La fel ca în cazul rezoluţiunii,
sancţiunea are caracter retroactiv şi bunurile reintră în stăpânirea donatorului libere de sarcini şi
ipoteci.
a. În raporturile dintre părţi, bunurile trebuie deci restituite donatorului sau
moştenitorilor săi, dacă acesta este decedat. Dacă restituirea în natură nu mai este posibilă
deoarece bunurile au pierit din culpa donatarului, sau au fost înstrăinate și nu pot fi recuperate,
acesta va trebui să plătească contravaloarea lor considerată fie la momentul primirii lor, fie la
acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcţie de cea mai mare dintre aceste valori deoarece
obligaţia de restituire provine din culpa sa(art.1641 C.civ.).
Dacă bunurile au pierit fortuit, având în vedere efectele retroactive ale revocăriii ca şi
regula res perit domino, consecinţele ar trebui suportate de donator, în calitate de proprietar al
bunurilor. Art. 1642 prevede însă că „dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire
provine din culpa sa, el nu este liberat de restituire decât dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit şi în
cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului”.Cum revocarea în acest caz se
bazează pe culpa donatarului care nu și-a îndeplinit sarcina,rezultă că el suportă riscul pieirii
fortuite a bunului, desigur cu excepția menționată.
Donatarul trebuie să predea donatorului şi fructele produse de bunul donat, însă are
dreptul la contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea lor. Dispozițiile legale
referitoare la revocarea donației pentru neexecutarea sarcinilor nu fac referire la momentul de la
care trebuie restituite fructele bunului donat, cum fac în cazul revocării pentru ingratitudine, ceea
ce ar putea duce la concluzia că se restituie și fructele anterioare cererii de revocare în condițiile
art.1645. Totuși, considerăm că și în acest caz fructele se restituie doar de la data cererii de
revocare, din moment ce în cazul revocării pentru ingratitudine, care este determinată de fapte
mai grave, restituirea vizează fructele produse după data cererii de revocare.
b. Efectul retroactiv al rezoluţiunii (revocării) se produce şi în privinţa terţilor, fiind
aplicabil principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, dar cu rezerva regulilor de
carte funciară în materie de imobile, iar în ceea ce privește bunurile mobile, cu rezerva că
acțiunea în restituire nu poate fi exercitată împotriva dobânditorului de bună-credință dacă acesta
dovedește întrunirea tuturor condițiilor pentru dobândirea bunului prin posesia de de bună-
credinţă. Actele de administrare şi de conservare vor fi menţinute.

10
Fr. Deak, op cit .vol.III, p.244.
11
De exemplu în cazul donației cu sarcina întreținerii

Revocarea donaţiilor dintre soţi

La fel ca și vânzarea, donaţia de bunuri între soţi este permisă. Desigur că ţinând cont de
regimul comunităţii de bunuri, un astfel de contract nu poate avea ca obiect decât bunurile
proprii ale soţului donator, bunuri care, urmare a donaţiei, devin bunuri proprii ale celuilalt soţ.
Donaţia de bunuri între soţi nu este supusă unor reguli speciale, ea urmând atât în privinţa
condiţiilor de fond cât şi de formă, regulile de drept comun ale donaţiei.
Nulitatea căsătoriei duce la nulitatea relativă a contractului de donație făcută soțului de
rea-credință.
În cazul donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii
căsătoriei,dacă nu se încheiei căsătoria, intervine caducitatea contractului, deci donația nuva
produce efecte.
Condiţiile revocării. Legiuitorul a creat pentru acest gen de donaţii un regim special în
ceea ce priveşte revocabilitatea. El a statuat prin art.1031 C. civ. că “Orice donaţie încheiată între
soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei..” Iată deci, că legiuitorul, care a creat pentru
donaţie în general o irevocabilitate mai puternică decât în cazul celorlalte contracte, a trecut în
extrema cealaltă când este vorba de soţi, reglementând o donaţie esenţialmente revocabilă,
derogând chiar de la forţa obligatorie a oricărui contract.
Soţul care a făcut deci în timpul căsătoriei o donaţie celuilalt soţ poate să o revoce
oricândîn timpul căsătoriei,dar nu și după desfacerea sau încetarea ei. Aceste donaţii devin deci
definitive şi irevocabile doar după desfacerea căsătoriei sau după încetarea ei prin moartea
soțului. Este irelevantă forma de realizare a donaţiei, revocarea fiind posibilă atât în cazul
donaţiilor autentice, cât şi a celor realizate sub forma darului manual sau în situaţia donaţiilor
indirecte. Se admite că darurile obişnuite, sau cadourile aniversare nu sunt supuse revocării.În
cazul donaţiilor deghizate sau a celor prin interpunere de persoane nu se pune problema
revocabilităţii deoarecea acestea sunt nule. Art. 1033 prevede că „ Este lovită de nulitate orice
simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea
donaţiilor între soţi.
Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a
cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu
donatorul.”
Scopul acestei dispoziţii legale este acela de a nu se împiedica pe această cale aplicarea
regulilor referitoare la revocabilitatea donaţiilor dintre soţi. Se presupune că sunt persoane
interpuse acele rude ale donatarului la care acesta ar avea vocaţie succesorală concretă, dacă s-ar
deschide succesiunea, în momentul încheierii contractului de donaţie, cu excepția celor rezultate
din căsătoria cu donatorul. De exemplu, un nepot de frate al donatarului, dar numai în situaţia
când fratele donatarului nu se află în viaţă, pentru că altfel vocaţia lui succesorală nu este una
concretă.
Considerăm că regulile referitoare la revocarea donaţiilor pentru ingratitudine sau pentru
neîndeplinirea sarcinilor nu sunt aplicabile în timpul căsătoriei, din moment ce revocarea se
poate face prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator. Simpla introducere a unei acţiuni
prin care soţul donator ar cere revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor ar putea avea
semnificaţia unei revocări, astfel încât acţiunea ar trebui respinsă ca rămasă fără obiect. Doar
după moartea lui, dacă sunt îndeplinite condiţiile arătate mai sus, moştenitorii lui ar putea cere
revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor sau pentru ingratitudine.
Caracterele dreptului de revocare.Dreptul de revocare este reglementat prin norme de
ordine publică astfel că renunţarea soţului donator la acest drept este lipsit de eficienţă.
El este un drept esenţialmente personal. Facultatea de a aprecia dacă acţionează pentru
revocarea donaţiei aparţine doar soţului donator. După decesul său moştenitorii lui nu pot revoca
donaţia, dreptul nefiind transmisibil către aceştia. Fiind o chestiune de apreciere ce aparţine
soţului donator, nici creditorii săi nu au posibilitatea revocării donaţiei.
Soţul donator nu este ţinut să explice în nici un fel motivele revocării. Este suficientă doar
manifestarea sa de voinţă în direcţia revocării, dreptul său de revocare nefiind ssceptibil de abuz .
Modurile de revocare.Revocarea nu are caracter judiciar, nefiind necesară obţinerea
unei hotărâri judecătoreşti de revocare. Ea se produce prin manifestarea de voinţă neechivocă a
donatorului de a revoca donaţia.
Revocarea poate fi expresă sau tacită. Revocarea expresă poate fi făcută spre exemplu
printr-un act notarial sau printr-un testament, dar apreciem că nu este nevoie ca actul respectiv să
fie unul solemn, din moment ce se admite şi revocarea tacită a donaţiei. Înseamnă că ea poate
rezulta din orice acte din care rezultă voinţa expresă a donatorului de a revoca contractul de
donaţie. Revocarea este tacită, când rezultă dintr-o manifestare de voinţă care deşi nu se referă
expres la revocare, o implică, cum ar fi, de exemplu, acordarea unui mandat unei persoane pentru
a face toate demersurile necesare în vederea înstrăinării bunului ce a format obiectul donaţiei.
Efectele revocării.Revocarea produce efectele unei rezoluţiuni. Donaţia se desfiinţează
cu efecte retroactive, iar bunul donat reintră în patrimoniul donatorului. Dacă bunul a fost
înstrăinat sunt aplicabile dispozițiile art. 1648 referitoare la efectele restituirii față de terți. Ca
urmare, acţiunea în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, sub rezerva
regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile ori,
după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune.
Bibliografie:

1. Gheorghe Comaniţa-Drept civil. Contracte civile speciale, Editura Universul juridic

2013.
2. Francisc Deak-Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul juridic,
Bucuresti, 2007
3. C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu,Tratat de drept civil roman, vol II,
Bucuresti, 1929
4. D. Chirica, Drept civil. Contracte special, Editura Lumina Lex, 1997
5. Noul Cod Civil.