SOLUȚIONAREA ACȚIUNII CIVILE ÎN CADRUL

PROCESULUI PENAL

Acţiunea civilă este acţiunea pe care o exercită persoana vătămată sau moştenitorii ori
succesorii ei în drepturi pentru a repara prejudiciul creat prin comiterea infracţiunii . Ea are ca
obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, după
caz. În cazul în care inculpatul decedează, nu vor putea fi introduşi în procesul penal moştenitorii
lui, acţiunea penală rămânând nesoluţionată, pentru recuperarea pagubei pespoana vătămată putând
recurge la introducerea unei acţiuni separate la instanţa civilă .
Condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal:

 producerea unui prejudiciu material sau o daună morală;

 existenţa raportului de cauzalitate între infracţiunea comisă şi prejudiciul ce se cere a fi

acoperit;

 prejudiciul să fie cert ;

 prejudiciul să nu fi fost reparat ;

 existenţa unei manifestări de voinţă din partea persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu
de a fi despăgubită;

 a fost pusă în mişcare acţiunea penală;

 nu s-a promovat acţiunea civilă în faţa instanţei civile.

Elementele acţiunii civile

Obiectul acţiunii civile – exercitarea dreptului de a reclama prin intermediul organelor judiciare
(sub aspect substanţial), respectiv tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile
civilmente, pentru obligarea lor la repararea integrală, justă a pagubei (sub aspect procesual).

1
 Repararea prejudiciului se face, potrivit legii civile, în natură şi prin despăgubiri băneşti. În
natură repararea se obţine prin:

1) restituirea lucrurilor;

2) desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris;

3) restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii;

4) prin orice alt mod de reparare în natură.

Subiecţii acţiunii civile

Subiect activ: persoana vătămată ca subiect activ al acţiunii civile, categorie în care e
denumită parte civilă. Subiect pasiv: făptuitorul, în calitate de învinuit sau de inculpat, şi partea
responsabilă civilmente. În caz de deces al oricăruia dintre subiecţii primari, devin subiecţi ai
acţiunii civile moştenitorii respectivi. În cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fără capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă apar ca subiecţi procesuali reprezentanţii legali care sunt
subiecţi ai acţiunii civile doar sub aspect procesual, adică al exercitării acţiunii civile în interesul
persoanelor pe care le reprezintă şi, în consecinţă, aceşti reprezentanţi nu capătă calitatea de parte
civilă.

Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii civile în procesul penal

Potrivit art. 15 CPP, acţiunea civilă se pune în mişcare în procesul penal de către persoanele
vătămate prin constituirea de parte civilă în contra învinuitului sau a inculpatului şi a părţii
resposabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul procesului penal fie în
faţa organelor de urmărire penală, fie în faţa instanţei de judecată, dar până la citirea actului de
sesizare la prima instanţă. Constituirea de parte civilă se face printr-o declaraţie scrisă sau orală, în
declaraţia de constituire nefiind necesar să se precizeze şi cunatumul pretenţiilor, acestea putând fi
precizate şi mai târziu, dar înainte de începerea judecării la prima instanţă. Constituirea ca parte
civilă în faţa instanţei penale nu poate fi primită în următoarele cazuri:

1) când paguba a cărei reparare se cere nu fost cauzată prin infracţiunea pentru care a fost
trimis în judecată inculpatul;

2
 2) când acţiunea civilă se îndreaptă împotriva unei persoane ce nu fost trimisă în judecată;
persoana faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu poate fi obligată la
despăgubiri în cadrul procesului penal, ci doar pe calea unei acţiuni civile la instanţa civilă;

3) când acţiunea civilă este stinsă printr-o cauză legală (ex. Tranzacţia între părţi are puterea
unei hotărâri definitive şi instanţa e obligată să ţină seama de tranzacţia intervenită). După punerea
în mişcare a acţiunii civile, partea civilă o exercită în faţa organelor judecătoreşti prin dovedirea
pagubelor suferite şi a despăgubirilor cerute, precum şi prin cererea de a fi obligat inculpatul şi
partea reponsabilă civilmente la repararea pagubelor.O bună înfaptuire a justiţiei impune exercitarea
concomitentă acelor două acţiuni, iar organele judiciare au obligaţia să administreze probele
necesare în acelaşi timp.

Exercitarea acţiunii civile din oficiu

Există cazuri când, potrivit legii, acţiunea civilă se exercită din oficiu alături de acţiunea
penală, situaţie în care nu mai funcţionează dreptul de opţiune. Potrivit art. 17 CPP, acţiunea civilă
se porneşte şi se exercită din oficiu când persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu
sau are capacitate restrânsă. În acest caz, instanţa sau organul de urmărire penală va cere persoanei
vătămate ca, prin reprezentantul său legal, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubelor
material şi a daunelor morale şi a altor date privitoare la felul în care acestea au fost pricinuite.
Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubelor, chiar dacă persoana
vătămată nu este constituită ca parte civilă.

Acţiunea civilă se exercită din oficiu şi în situaţia prevăzută deart. 348 CPP – când acţiunea
civilă are drept obiect restituirea lucrurilor, desfiinţarea parţială sau totală a unui înscris sau
restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii. Acţiunea civilă fiind doar alăturată acţiunii
penale, în situaţia în care rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea acţiunii penale,
instanţa poate disjunge cele două cele două acţiuni. În această situaţie, acţiunea civilă urmează a fi
judecată după soluţionarea acţiunii penale, dar tot în cadrul procesului penal şi după regulile
Codului de procedură penală

Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă

Cât timp nu a început urmărirea penală şi partea vătămată a introdus acţiunea civilă la
instanţa civilă procesul civil se desfăşoară după normele Codului de procedură civilă. Din
momentul în care există şi proces penal cu privire la aceeaşi faptă, judecarea acţiunii civile în faţa

3
instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a acţiunii penale. Raţiunea acestei reguli –
„penalul ţine în loc civilul” – se explică prin necesitatea de a lua în prealabil o hotărâre în penal
căreia să i se confomeze şi hotărârea instanţei civile. Hotărârea definitivă a instanţei penale are
autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, dar legea limitează autoritatea de lucru judecat
numai cu privire la trei aspecte: existenţa faptei, persoana ce a săvârşit fapta şi vinovăţia acesteia.

Prin urmare, nu se admite autoritatea hotărârii penale cu privire la orice împrejurare stabilită
de instanţa penală, instanţa civilă urmând să se ocupe de existenţa pagubei, de întinderea acesteia şi
de modalităţile de despăgubire. Dacă instanţa penală a hotărât că fapta nu există sau nu a fost
comisă de inculpat, instanţa civilă nu poate admite acţiunea civilă. Hotărârea definitivă a instanţei
civile, prin care s-a soluţionat acţiunea civilă, nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului
judiciar penal cu privire la cele trei aspecte, dar respectiva hotărâre poate să aibă autoritate de lucru
judecat cu privire la cuantumul pagubei. Dacă, însă, aplicarea pedepsei este în funcţie de întinderea
prejudiciului, atunci hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat şi cu privire la
întinderea daunei.

Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal

Acţiunea civilă se rezolvă în procesul penal potrivit art. 346CPP prin patru posibilităţi şi
anume:

1) instanţa admite acţiunea civilă total sau parţial;

2) instanţa respinge acţiunea civilă;

3) instanţa nu acordă despăgubiri civile;

4) instanţa nu soluţionează acţiunea civilă. Soluţionarea acţiunii civile este influenţată de

modul în care a fost soluţionată acţiunea penală, astfel că acţiunea civilă este admisă în cazurile în
care se pronunţă condamnarea inculpatului şi se constată că infractorul a comis un prejudiciu. Dacă
în acţiunea penală s-a pronunţat achitarea, pe temei că fapta nu există sau nu a fost comisă de
inculpat, atunci instanţa penală respinge acţiunea civilă, pentru că fără faptă şi vinovăţie este
exclusă răspunderea civilă. În cazul în care pronunţă achitarea în baza art. 10 lit. b, d, e şi dacă
infracţiunea a produs prejudicii instanţa va admite acţiunea civilă şi va acorda despăgubiri.În cazul
în care se pronunţă încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. g, dacă infractorul cauzează un
prejudiciu, instanţa admite acţiunea şi acordă despăgubiri, amnistia înlătură doar răspunderea
penală, dar îl obligă pe inculpat să repare paguba.

4
 În cazul amnistiei acţiunea nu se prescrie şi ea urmează regulile Codului de procedură civilă.
În cazul în care se dispune încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor sau prin retragerea
plângerii prealabile, instanţa nu acordă despăgubiri pentru că atât retragerea plângerii prealabile, cât
şi împăcarea sting total procesul, sub aspect penal şi civil. Atunci când în acţiunea penală se prevede
achitarea, conform art. 10 lit. b, ori încetarea pentru temeiul prevăzut la art. 10 lit. f, j, acţiunea
civilă este lăsată nerezolvată de instanţa penală, pentru că, în primul caz, prejudiciul nu este
urmarea unei fapte prevăzute de legea penală, iar în celelalte cazuri acţiunea penală a fost nelegal
exercitată. Pronunţând aceste soluţii, instanţa penală se dezînvesteşte, urmând ca instanța civilă să
fie sesizată şi să procedeze la judecarea acţiunii civile.