UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: Drept
CENTRUL: Sibiu

DISCIPLINA: Drept comercial

Teme de control

COORDONATOR: Lect. Univ. Dr. Andreea Tarsia

Student: Ghiunea Adriana

ANUL : III
 Tema de control 1 – Noul Cod Civil și reglementarea fondului de comerț

Fondul de comerț constituie ansamblul bunurilor mobile și imobile,

corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de intervenții, vad
comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale.1
Definiția poate fi completată prin anunțarea scopului fondului de comerț și
anume atragerea clientelei, dat fiind faptul că obiectivul comerciantului va fi să
desfășoare activități comerciale pentru atragerea unui număr cât mai mare de
clienți care va atrage după sine un câștig mai mare.
Pentru că patrimoniul înglobează o sumă de drepturi și obligații sub forma
uno valori active și pasive, putem spune că fondul de comerț este alcătuit numai
din activ, adică din bunuri și drepturi. Acesta poate fi obiectul donației, vânzării,
închirierii sau gajării, satisfăcând pecuniar comerciantul. Fondul de comerț este
o instituție a dreptului comercial distintă de noțiunea de întreprindere comercială
dat fiind faptul că munca și capitalul nu fac parte din acesta. Este considerat
forma statică a întreprinderii, iar întreprindereqa reprezintă fondul de comerț în
dinamica sa.
În activitatea lor, comercianţii folosesc o multitudine de bunuri în vederea
desfăşurării activităţii comerciale. Aceste bunuri diferă în funcţie de calitatea de
persoană fizică sau persoană juridică a titularului întreprinderii economice,
precum şi de obiectul de activitate pentru care a fost autorizat. Aceste bunuri
formează o universalitate destinată desfăşurării diferitelor operaţiuni comerciale.
Pentru că această universalitate de bunuri este destinată exercitării activităţii
comerciale, legiuitorul o denumeşte „fond de comerţ'’.
Natura juridică a fondului de comerț se poate poate fi explicată prin mai
multe teorii:
 Teoria universalității: fondul de comerț este o universalitate
juridică (patrimoniu autonom cu drepturi și obligații distincte), una
de fapt (complex de bunuri create te titular pentru realizarea unui
scop). Ambele perspective au fost d4ezaprobate, deoarece fondul de
comerț nu este creat prin lege și universalitatea de fapt nu poate
explica natura juridică a fondului de comerț.
 Teoria personificării fondului de comerț susține că fondul de
comerț este o existență juridică independentă de comerciant, cu
drepturi și obligații proprii. Această teorie a fost combătută
deoarece patrimoniul nu poate fi despărțit de titularul său.
 Teoria patrimoniului de afectație: bunurile au regim juridic datorită
afectațiunii lor. Această teorie a fost combătută pe aceleași
considerente ca cea a universalității.
 Teoria proprietății incorporate: fondul de comerț este un drept de
proprietate incorporală – singura teorie acceptată în prezent.

1
Legea nr. 11/1991
 Fondul de comerț conține bunuri mobile corporale de natură comercială,
dar și imobile care sunt supuse regimului juridic al dreptului comercial. Fondul
de comerţ este un bun unitar distinct de elementele care îl compun, fără să
înlăture individualitatea elementelor componente. Acesta este un bun mobil
pentru că elementele care îl compun sunt fie mobile corporale (materiale, utilaje,
mărfuri etc), fie mobile incorporate, drepturi mobiliare (dreptul la locaţie mai
ales) supuse regimului juridic al bunurilor mobile. Fondul de comerţ este un
mobil corporal de natură comercială și este un bun mobil incorporabil în
raţiunea elementelor incorporale preponderente care-1 caracterizează, clientela
mai ales.
Elementele corporale ale fondului de comerț:
 Bunuri imobile (prin natură sau prin destinație): clădirea în care
comerciantul desfășoară activități comerciale, terenul unde se
amplasează o fabrică, utilaje, instalații, etc.
 Bunuri mobile: bunuri cu o anumită stabilitate şi care servesc la
exploatarea fondului de comerţ (mobilier, stocuri de combustibil,
mărfuri, materii prime, ambalaje, utilaje, instalaţii, etc.)
Elementele necorporale ale fondului de comerţ se referă la identificarea
comerciantului şi a întreprinderii sale prin domiciliu sau sediu social, nume
comercial sau firmă, emblemă şi naţionalitate.
Clientela şi vadul comercial sunt repreyentate de persoanele fizice sau
juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de
comerţ al acestuia pentru procurarea unor mărfuri şi servicii. Clientela este
comercială, personală şi actuală.
Noul cod civil cuprinde şi el referiri la fondul de comerţ şi reglementează
legea aplicabilă raporturilor juridice cu element de extraneitate2. După ce
consacră principiul libertăţii alegerii de către părţi a legii aplicabile raporturilor
juridice de drept internaţional privat, se dispune că în lipsa alegerii, se aplică
legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă
această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a
fost încheiat. în înţelesul aceluiaşi articol se consideră că există atare legături cu
legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după caz, autorul
actului are, la data încheierii actului, după caz, reşedinţa obişnuită, fondul de
comerţ sau sediul social.
Fondul de comerţ ca bun unitar, precum şi elementele sale componente
pot face obiectul unor acte juridice: vânzare - cumpărare, locaţiune, gaj,
donaţie, testament, aport într-o societate comercială etc. În absenţa unei
reglementări legale speciale în Codul comercial, actele juridice privind fondul
de comerţ sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, cu luarea în
considerare a specificului obiectului acestor acte juridice.

2
Articolul 2638 din Noul Cod Civil
  Vânzarea – cumpărarea. Acest contract poate avea ca
obiect fondul de comerţ ca bun unitar sau elementele componente
ale acestuia. Trebuie aratat însa că, deşi el este un bun mobil şi
urmeaza regulile vânzării bunurilor mobile, în privinta bunurilor
imobile cuprinse în fondul de comerţ sunt aplicabile regulile
dreptului comun. Creanţele şi datoriile titularului fondului de
comerţ în lipsa unei stipulaţii contractuale, nu se transmit ca urmare
a înstrăinării fondului de comerţ. Vânzarea fondului de comerţ dă
naştere unei obligaţii speciale în sarcina vânzătorului. Este vorba de
obligaţia de a nu face concurenţă cumpărătorului. În privinţa
vânzării elementelor constitutive, modul în care acestea pot fi
înstrăinate a fost arătat la tratarea fiecăruia dintre ele. Drepturile de
proprietate industrială şi drepturile de autor pot fi înstrainate
separat, cu obligatia pentru comerciant de a face mentiune despre
acest act in registrul comertului.
 Transmiterea ca aport într-o societate comercială.
Potrivit legii, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori
numai dreptul de folosinţă asupra fondului de comerţ. Acest act nu
comportă primirea unui preţ în schimbul fondului de comerţ
asociatul va primi părţi interes ori acţiuni, în funcţie de forma
juridică a societăţii comerciale. Aceasta transmitere este cârmuită
de forma juridică a societăţii comerciale.
 Locaţiunea. În temeiul contractului de locaţiune, în
schimbul unui preţ proprietarul fondului, în calitate de locator,
transmite locatorului folosinţa asupra fondului de comerţ sau asupra
unor elemente ale sale. Locatorul are obligaţia să respecte destinaţia
economică şi funcţională a fondului de comerţ dat de locator. În
cazul consumării, în cadrul folosinţei normale, a unor bunuri
cuprinse în fondul de comerţ locatorul este obligat să restituie
contravaloarea lor, dacă în contract nu s-a prevazut altfel, la
incetarea locatiunii ori sa aduca altele in locul lor. Ca şi vânzătorul,
locatorul are obligaţia să nu facă locatorului concurenţă, prin
desfăşurarea unui comerţ de acelaşi gen, la mică distanţă de locator.
 Gajul. În dreptul civil, o condiţie a gajului o reprezintă
remiterea lucrului către creditor. Dar pentru a stimula desfăşurarea
activităţii comerciale cu ajutorul creditului, prin legi speciale, a fost
consacrat şi gajul fără deposedare. Întrucât interesul economic
pledează pentru continuarea comerţului de către comerciantul
debitor, iar gajul fără deposedare privitor la fondul de comerţ nu a
fost consacrat nici de Codul comercial, nici de legi speciale,
doctrina şi jurisprudenţa au imaginat procedeul tehnic al remiterii
simbolice a detenţiunii fondului de comerţ. Acest lucru se
realizează prin predarea către creditor a titlurilor şi documentelor
 privind fondul de comerţ. Şi în acest caz comerciantul are obligaţia
de a înscrie în registrul comerţului o atenţiune privind gajul
fondului de comerţ.
În concluzie, fondul de comerţ reprezintă un bun unitar caracterizat prin
reunirea elementelor necorporale şi a unor elemente corporale ce aparţin unui
comerciant, permiţându-i acestuia să-şi dezvolte clientela. Este constituit în
general din elemente mobiliare, incorporale şi corporale. Elementele imobiliare
sunt excluse. Elementele incorporale sunt clientela si vadul. Elementele
corporale sunt materialele, utilajele şi amenajările ce nu au caracter de imobile
prin destinaţie, dar care au o anumita stabilitate, şi care servesc exploatării
întreprinderii (utilaje industriale, material rulant, maşini de scris, mobile de
prezentare etc.). Mărfurile nu fac parte integrantă a fondului de comerţ. În bilanţ
nu sunt înscrise decât elementele sale constitutive, cum arată prevederile Noului
Cod Civil.

Bibliografie:
 Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL, Bucureşti,
1998
 Noul Cod Civil
 Palade Constantin , Drept comercial, Editura Universităţii „Petru Maior”
Tg. Mureş, 2001
 Codul Civil
 Tema de control nr. 2 - Regimul juridic aplicabil profesioniştilor
comercianţi în contextul adoptării Noului Cod Civil

Considerăm necesar să începem prin a delimita profesioniştii cmercianţi

ca fiind acele persoane fizice autorizate sau acele asociaţii familiale care vor fi
considerate parte a sintagmei întreprinderii individuale sau familiale, în funcţie
de fiecare caz în parte. Comercianţii sunt aceia care fac fapte de comerţ şi au
comerţul ca profesiune. Funcţionarea persoanei fizice se înregistrează la
Registrul comerţului, dar acest lucru nu este suficient pentru funcționarea
deplină a acesteia. Existența unui regim juridic distinct al profesioniștilor
comercianți si cel al profesioniștilor necomercianți este sugerată și într-un act
normativ recent, OUG nr.13/2011 prin care se menționeaza direct distincția între
raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop
lucrativ și cele care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ.
Noul Cod Civil elimină distincția dintre comercianți și necomercianți și
introduce noțiunea de profesionist care include comerciantul, întreprinzătorul,
operatorul economic sau orice altă persoană fizică autorizată care desfășoară
activități economice sau profesionale. Conform Noului Cod Civil se delimitează
două categorii de profesioniști, cei comercianți și cei necomercianți, care au un
regim de drept comun. Profesionistul va exploata, astfel, o întreprindere, iar
acest lucru indică faptul că acesta va presta activități în ceea ce privește
producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau prestări de servicii, cu
sau fără scop lucrativ.
La rândul lor, profesioniștii comercianți se împart în 3 categorii:
persoane fziice asociate unor întreprinderi, persoane fizice sau persoane juridice.
Vor fi profesioniști necomercianți, cei ce exploatează o întreprindere ce
desfășoară o activitate civilă, o activitate ce nu poate fi calificată ca activitate
economică. Profesioniștii comercianți sunt cei ce exploatează o întreprindere ce
desfășoară o activitate economică cu scop lucrativ,o întreprindere economica.
În interesul bunei desfășurări a activității economice, legea instituie
anumite obligații ale profesioniștilor comercianți, considerate obligații
profesionale. Ei au obligația ca la începutul activității economice să se
înregistreze în Registrul Comerțului și pe parcursul desfășurării activității
economice să ceară efectuarea de mențiuni în Registru ori de câte ori intervin
modificări in activitatea lor.
La încetarea activității economice, profesioniștii comercianți au obligația
de-a solicita radierea din Registrul Comerțului. Orice comerciant sau agent
economic trebuie să țină evidența contabilă a activității economice prin registre
contabile prin care să consemneze operațiunile economice. Activitatea
economică desfășurată trebuie să aibă loc in limitele unei concurențe licite
permise.
Formele de desfășurare ale activităților economice de profesioniști
comercianți sunt speciale și expres prevăzute de lege atât pentru persoanele
fizice cât si pentru cele juridice. În toate cazurile, prin reglementările speciale se
stabilește statutul juridic al lor, distinct de cel al profesioniștilor necomercianți.
În cazul insolvenței doar profesioniștii comercianți pot fi supuși acestei
proceduri.
Profesioniștii comercianți sunt supuși impozitului pe profit, cei
necomercianți și celelalte categorii de subiecte de drept civil sunt supuși
impozitului pe venit. Aceștia pot participa la constituirea unor camere de comerț
și industrie ca organizații profesionale ce au scopul promovării și apărării
intereselor lor.
În Noul Cod Civil nu mai apare noțiunea de comerț, ci se vorbește despre
acte de comerț sau fapte de comerț înlocuite cu activități de producție, comerț
sau prestări servicii. De asemenea, exploatarea unei întreprinderi este definită în
Noul Cod Civil ca exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,
a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de srevicii.3
Formarea contractelor la distanță este aplicabilă raporturilor de drept civil
și raporturilor dintre profesioniști. Astfel, contractul se încheie în momentul în
care acceptarea ajunge la ofertant. Codul Comercial prevedea realizarea
contractelor la distanță pentru raporturile comerciale pe baza teoriei
informațiunii.
Regulile privind determinarea locului executării obligațiilor, reglementate
de Codul Comercial doar pentru raporturile comerciale, sunt aplicabile acum
tuturor raporturilor de drept privat. Noul Cod Civil privește cazul în care parțile
nu au stabilit locul executării obligațiilor sau acesta din urma nu se poate stabili
potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite
între părți ori al uzanțelor. În aceste cazuri enumerate mai sus, locul executării
obligațiilor se va determina în functie de tipul de obligație. Astfel, obligațiile
bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la
data plății, obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată
în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului, iar celelalte obligații
se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii
contractului.
Potrivit Codului Comercial și Codului Civil din 1864 dobânzile curgeau
de la data chemării în judecată sau curgeau de drept. Noul Cod Civil extinde
aceste reguli peste toate obligațiile bănești, astfel dacă o sumă nu este plătită la
timp, creditorul poate cere daune moratorii.
În ceea ce privește capitalizare dobânzilor, Noul Cod Civil prevede că
dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai când legea/contractul
prevede acest lucru, iar ele încep să curgă de la data chemării în judecată.
Dacă un contract încheiat între comercianți nu stabilește prețul, iar acesta
nu poate fi determinat, se va presupune că părțile au avut în vedere prețul

3
Articolul 3 din Noul Cod Civil
practicat în mod obișnuit într-un domeniu dat, sau în alte condiții se va stabili un
preț rezonabil.

Bibliografie:
 I.L. Georgescu, Drept comercial român, vol. I, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2002
 I. Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009
 Noul Cod Civil