Sunteți pe pagina 1din 8

BUGEAG N. OVIDIU MASTER ANUL II I.F.

R DREPTUL AFACERILOR Autoritatea judecatoreasca

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea judecatoreasca. De altfel, asa cum deseori se afirma, separatia puterilor in stat este in realitate o justificare a unui scop politic concret: sa slabeasca guvernantii in ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin altii. Intr-o asemenea viziune, doua aspecte bine distincte se contureaza si anume: a) separatia Parlamentului visa-vis de Guvern, care se refera la guvernanti in sensul larg al cuvantului; b) separatia jurisdictiilor in raport cu guvernantii, care permit controlul acestoraprin judecatorii independenti. Evolutia teoriei clasice a separatiei puterilor a implicat si evolutia explicatiilor si practicilor privind puterea judecatoreasca. Aceasta explica chiar terminologia diferita sub care aceasta putere este exprimata in constitutii si doctrina si anume: Putere judecatoreasca, putere jurisdictionale. Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia ca functie distincta si ca sistem distinct. Termenul justitie nare doua sensuri. Intr-un sens, prin justitie intelegem sistemul organelor judecatoresti, iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de solutionarea proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca, etc, de aplicare de santiuni, de restabilire a drepturilor. In limbajul obisnuit a se face justitie inseamna a se face dreptate. Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a proceselor, de reprimare a persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin incalcarea regulilor sociale convenite sau stabilite, de anulare a actelor ilegale sau abuzive. Justitia si-a imbogatit continutul, ea privind direct chiar exercitiul puterii politice in sensul efectuarii controlului asupra modului cum guvernantii actioneaza in limitele constitutiei si dreptului, adica in realizarea principiului egalitatii. Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fara justitie, lipsa justitiei veritabile insemnandarbitrariu si nedreptate. Daca viata sociala trebuie sa se desfasoare conform constitutiei si legilor, in mod firesc trebuie sa existe o functie care sa le cunoasca si sa le poata interpreta si aplica concret atunci cand sunt incalcate, cand drepturile si libertatile cetatenilor sunt periclitate, neglijate. Aceasta functia a fost si este incredintata unei autoritati (puteri) distincte, investita cu puteri statalecare ii dau eficienta si care trebuie sa fie independenta si impartiala. Dealtfel este indeobste cunoscut si admis ca nupoti fi judecator in propria cauza, pentru ca, obiectiv, nu poti fi nici independent, nici impartial. Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, justitia s-a impus ca o idee si realitate in care oamenii cred ca-i poate apara atunci cand drepturile si interesele legitime sunt 1

incalcate. Fiat justitia pereat mundus (justitia sa-si urmeze cursul ei, chiar daca lumea ar fi sa piara) a devenit dictonul preferat in legatura cu justitia. In spiritul ideii de justitie s-au dezvoltat insa si activitati infaptuite de alte organisme decat instantele judecatoresti care presupun folosirea acelorasi reguli judecatoresti. In scopul articularii lor cu justitia se vorbeste de activitati jurisdictionale, de unde si denumirea de putere( autoritate) jurisdictionala. Cuvantul jurisdictional a devenit preferabil cuvantului judiciar care se aplica numai unei categorii de jurisdictii. In acest sens sunt interesante dispozitiile art. 112 din Constitutia Olandei, potrivit carora: 1. Incuba puterii judiciare de a judeca litigiile civile si cele de creanta. 2. Legea poate conferi fie puterii judiciarefie unor jurisdictii care nu fac parte din puterea judiciara sarcina de a judeca litigiile care nu rezulta din rapoarte juridice civile. Legea reglementeaza procedura de urmat si consecintele deciziilor. Exprimarea autoritate jurisdictionala nu diminueaza rolul justitiei ci evidentiaza similitudinea de continut si principii intre mai multe activitati care se impun aici cand legile nu sunt executate. Justitia ramane partea substantiala a activitatii jurisdictionale. De aici preocuparea fireasca pentru teoretizarea justitiei pentru ca restul activitatii jurisdictionale imprumuta trasaturile si principiile acesteia, la dimensiuni reduse. Asemenea litigii opun fie persoane fizice, fie persoane juridice, fie asemenea persoane si autoritati, fie numai autoritati. Ele se opun examinarii si rezolvarii membrilor jurisdictiilor, de regula magistrati, de catre cei interesati (uneori din oficiu). Membrii jurisdictiilor, pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt deduse spre rezolvare, mai intai interpreteaza Constitutia, legile, contractele, conventiile sau cutumele ce sunt invocate, le stabilesc sensul lor oficial. Ansamblul judecatilor lor formeaza jurisprudenta, care limpezeste textele obscure, cu mai multe sensuri sau lacune si uneori le completeaza. Desigur este important de stiut pana unde pot merge jurisdictiile in completarea lacunelor legii. Problema se pune pentru ca rolul justitiei eset de a aplica dreptul si nu de a creea drept. Pot fi citate si cazuri interesante in care justitiei i s-au conferit si imputerniciri de reglementare juridica. In acest sens sunt explicate dispozitiile art 101 102 din Constitutia romana din anul 1866 potrivit carora o lege urma sa determine cazurile de responsabilitate, pedepsele aplicate ministrilor, iar pana la adoptarea legii Inalta Curte de Casatie si Justitie are puterea de a caracteriza delictul si de a determina pedeapsa. In urma judecatii se dau hotarari, in care se stabilesc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept, participanti in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare atat partilor in proces, cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate de catre cetateni si autoritatile publice.

Specificul activitatii jurisdictionale Activitatea jurisdictionala are un continut si principii care o diferentiaza de legislativ si executive dar o si integreaza, intr-o viziune sistematica in ansamblul activitatilor statale. 2

Aceasta pentru simplu motiv ca puterea jurisdictionala este o parte a organizarii statale a puterii politice. Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor si legilor. Judecatorul interpreteaza legea si o aplica, dar nu creeaza drept. El aplica dreptul creat de catre Parlament, el nu poate inlatura o lege pe motiv ca nu-I de acord cu ea, din diferite motive reale sau pur sentimentale, stiut ca dura lex sed lex. Va trebui sa constatam ca insasi competenta instantelor judecatoresti este stabilita prin constitutie si legi. Justitia (in general activitatea jurisdictionala) este o activitate de rezolvare a litigiilor, in litera si spiritul constitutiei, legilor, obiceiurilor, conventiilor si contractelor. Judecatorul care infaptuieste justitia cauta sa afle adevarul in procesul respectiv pentru a identifica exact incalcarea legii, victimile, cauzalitatea, raspunderea si responsabilii. Pentru ca justitia sa-si poata infaptui misiunea ea cunoaste o anumita organizare si anumite principii. Organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie. Aceste grade de jurisdictie permit o evaluare in fond dar si posibilitatea de recurs, ca posibilitate de indreptare a erorilor, de reevaluare a situatiilor si probelor. Se considera ca cea mai eficienta este organizarea a trei grade de jurisdictie: fond, apel, recurs. Principiile fundamentale potrivit carora se realizeaza justitia Justitia trebuie sa raspunda unor exigente fundamentale. In cadrul acestor exigente se enumera in general urmatoarele: legalitatea, buna administrare a justitiei, accesul la tribunal, garantia unui proces echitabil, publicitatea procesului, impartialitatea judecatorului, proportionalitatea in stabilirea santiunilor, etc. Din aceste exigente rezulta principiile potrivit carora este organizata si functioneaza justitia. In legatura cu aceste principiianumite precizari se impun. Astfel exista principii aplicabile intregului sistem stataljuridic si care firesc sunt aplicabile si justitiei. Exista apoi unele principii proprii justitiei (jurisdictiilor) ca activitate si sistem de autoritati. Exista, de asemenea, principii specifice diferitelor categorii de jurisdictii (sau procese) sens in care se discuta de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal. Toate aceste principii sunt importante . Uneori in activitatea de judecata, in lipsa de text expres sau apropriat judecatorul recurge la analogia dreptului, adica la aplicarea principiilor fundamentale, iar incalcarea principiilor poate atrage nulitatea hotararii judecatoresti sau a altor acte de procedura. Unele principii privesc organizarea judecatoaresca, altele activitatea sau pozitia justitiei si a judecatorului. A) Principiul legalitatii Este un principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de drept. Are insa o evidenta aplicabilitate in domeniul justitiei si anume sub doua aspecte; legalitatea instantelor 3

judecatoresti , legalitatea infractiunilor si a pedepselor. In ceea ce priveste primul aspect este de retinut ca pot indeplini functii jurisdictionale, numai acele autoritati statale carora constitutia si legile le recunosc asemena calitati. De asemenea instantele judecatoresti pot rezolva procese numai in limita competentei conferite de lege. Procedura de rezolvare a litigiilor este numai cea prevazuta de lege. Sub cel de-al doile aspect se observa ca nu exista infractiune decat daca aceasta este prevazuta de lege si ca nu exista pedeapsa decat daca este prevazuta de lege. Principiul legalitatii, cu aplicatiunea sa specifica la justitie este consacrat prin art. 125 din Constitutia Romaniei. B) Justitia este unica si egala pentru toti Este un principiu fundamental care valorifica si in domeniul justitiei principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor. Acesta presupune ca pentru toti cetatenii sa existe o singura justitie , ca acestia sa fie judecati de aceleasi instante in procese similare. Acest principiu refuza existenta unor tribunale extraordinare, existenta unor privilegii. De aceea Constitutia Romaniei prin art. 125 (2) stabileste ca Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Desigur acest principiu nu este incalcat prin creearea unor sectii speciale (comerciale, de munca, de contencios administrativ, pentru minori) potrivit specificului proceselor, acestea tinand de buna administrare a justitiei. De asemenea acest principiu presupune folosirea in spete similare a acelorasi regului procedurale si acordarea drepturilor procedurale si acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor. C) Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie Procedura judiciara se desfasoara in limba oficiala a statului. Persoanelor care nu inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea pieselor dosarelor si a tuturor actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De aceea li se asigura traducerea printr-un interpret. Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens. Dupa ce prin art 127 (1) stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana, prin art. 127 (2) arata ca cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret. In procesele penale, prevede deasemena Constitutia, acest drept este asigurat in mod gratuit. D) Dreptul la aparare Este nu numai un drept fundamental cetatenesc, ci si un principiu fundamental al justitiei.

E) Prezumtia de nevinovatie Este un principiu constitutional potrivit caruia o persoana este considerata nevinovata atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare. Este una din cele mai puternica garantii ale demnitatii si libertatii umane. Este principiul caruia i se subordoneaza intreaga activitate jurisdictionala. Este prevazut explicit in art. 23 (8) din Constitutia Romaniei. F) Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii 4

Este unul din principiile constitutionale ale justitiei. Potrivit acestui principiu, in activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei sale. Ca atare in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine, instructii, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea. Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de chiar separatia puterilor in stat, vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictioanale. Ea exprima posibilitatea de protectie a guvernantilor, fiind in fond o garantie in fata abuzurilor puterilor. Desigur independenta judecatorului este substantial tributara caracterului, moravurilor si traditiilor specifice fiecarei tari, ea nu poate fi garantata absolut prin lege. Judecatorul da in ultima instanta stralucire independentei sale, prin profesionalism, moralitate, caracter, deontologie: Pentru a fi magistrat, nu trebuie sa fii mai putin om. De aceea el trebuie sa dispuna de libertatea de expresie, de opinie, de asociere. Dar fiecare profesie are servitutile sale, iar pentru un magistrat se pretinde un anume gen de sobrietate care vizeaza angajamentele sale publice. Un judecator militant, exaltat, devoratde luptele sale se indeparteaza de virtutile solicitate de aceasta activitate, adica echilibrul, moderatia si seninatatea. Regulile constitutionale cuprind garantii ale independentei judecatorilor printre care conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul prezinta un inrteres aparte. Constitutia Romaniei prin art. 123 (2) stabileste ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Asa cum se precizeaza clar in doctrina independenta este o notiune indivizibila fiind indispensabil pentru o buna justitie ca magistratul sa fie independent, atat fata de celalalte puteri, cat si fata de colegii sai. Recrutarea judecatorilor este o garantie a independentei acestora. In unele state judecatorii sunt alesi, prin vot popular (ex: SUA, la nivelul statelor), la fel ca deputatii. Sistemul alegerii nu este insa considerat ca da rezultate pentru motivul ca nu da garantii autoritatii judiciare. In sistemul alegerii, judecatorii trebuie sa se alinieze platformelor si partidelor politice , cu toate dezavantajele ce rezulta de aici. Recrutarea judecatorilor prin concurs, in care numirea se face in ordinea rezultatelor (deci a competentei profesionale) este considerata cea mai potrivita. Comisiile de concurs trebuie sa cuprinda universitari , juristi profesionisti, magistrati recunoscuti, fapt ce asigura din start independent. In multe state judecatorii sunt numiti , de regula de catre executiv. In tara noastra, potrivit Constitutiei judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii. Este interesant de mentionat ca prin art 151 din Constitutia Romaniei s-a stabilit ca Noua Curte Suprema de Justitie va fi numita, in conditiile legii de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, la propunerea Presedintelui Romaniei in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a Constitutiei. Desigur aceasta este o dispozitiei tranzitorie. Inamovibilitatea este o puternica garantie a independentei judecatorului, fiind o masura de protectie a acestuia. Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent , nici avansat fara consimtamantul sau. Inamovibilitatea pune magistratii la adapost de orice revocare si transferare impusa in afara de greseli foarte grave si dupa o procedura jurisdictionala. Astfel, de exemplu, in Suedia, in principiu inamovibili, judecatorii titulari 5

nu pot fi demisi din functiile lor decat daca prin infractiune penala sau prin necunoastere grava si repetata a obligatiilor, ei se manifesta evident inapti de a-si indeplini sarcinile sau se pensioneaza. Iar legea romana de organizare judecatoreasca stabileste ca daca in cursul activitatii sale, magistratul manifesta o vadita incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii, poate dispune eliberarea sa din functie la sesizarea ministrului justitiei . Constitutia Romaniei cuprinde cateva dispozitii privitoare la inamovibilitatea judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca judecatorii sunt inamovibili, dar in conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa judecatorii stagiari ci numai pe cei numiti de Presedintele Romaniei. Judecatorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiti de catre Presedinte. In legatura cu acestia legea arata ca se bucura de stabilitate, ca si procurorii (art 75) Prin art. 124 Constitutia stabileste ca mandatul judecatorilor Curtii Supreme de Justitie este de 6 ani (cu posibilitatea reinvestirii in functie) de unde rezulta ca pentru acestia inamovibilitatea este asigurata numai pentru aceasta durata. De asemenea mai trebuie precizat faptul ca inamovibilitatea priveste numai calitatea de judecator si nu functiile de conducere judecatoreasca. Cat priveste avansarea magistratilor, pentru a nu depinde de executiv, trebuie avute in vedere doua reguli si anume: ea sa revina numai corpului magistratilor (de exemplu Consiliului Superior al Magistraturii) limitarea treptelor (gradelor) si consecintelor avansarii , in sensul de a se face cat mai putine diferentieri in cariera. In acest sens Constitutia Romaniei, pri art. 124 (1) prevede ca promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Pentru a nu crea prin avansare situatii nedorite se practica si avansarea pe loc. Astfel, legea de organizare judecatoreasca, prin art. 78 dupa ce stabileste ca avansarea sau transferarea magistratilor se face numai cu consimtamantul acestora , adauga ca magistratii care indeplinesc conditiile pentru a fi avansati, dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta sau parchetul, pot fi avansati pe loc. Desigur un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il are controlul hotararilor judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa proceduri jurisdictionale. Organele judecatoresti Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite si instante judecatoresti.Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii, tribunale, curti de apel, si curti supreme, etc. Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt stabilite de lege. Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca, reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii. Nu trebuie inteles ca toate aceste organisme se integreaza in puterea judecatoreasca. In aceasta putere intra numai instantele judecatoresti. Instantele judecatoresti sunt, potrivit art. 125 (1) din Constitutie, Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti corespunzatoare. Este interzisa 6

infiintarea de instante extraordinare. Legea de organizare judecatoreasca (nr. 92 din 4 august 1992) prin art. 10 stabileste urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, in limitele stabilite de lege functioneaza si tribunalele militare. Cat priveste Curtea Suprema de Justitie, aceasta este organizata in sectii, completul de 9 judecatori si Sectiile Unite, fiecare avand competenta proprie. Ministerul public, cuprinde procurorii, constituiti in parchete, care in mod generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei. Rolul Ministerului public este de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Principiile constitutionale de organizare si functionare a Ministerului public sunt: legalitatea, impartialitatea, controlul ierarhic. Iar potrivit art. 30 din legea pentru organizarea judecatoreasca Ministerul public este independent in relatiile cu celalalte autoritati. Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in vederea exercitarii a doua functii, si anume: a) propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptie celor stagiari; b) este colegiul de disciplina a judecatorilor. Atunci cand exercita prima functie, lucrarile sale sunt prezidate de catre ministrul justitiei, dar fara drept de vot. Cand exercita cea de-a doua functie, lucrarile sunt prezidate de catre presedintele Curtii Supreme de Justitie. Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi pentru o durata de 4 ani, de catre Camera Deputatilor si de catre Senat, in sedinta comuna. Desi nu este nominalizat prin Constitutie, nu poate fi in afara explicatiilor Ministerul Justitiei , care are un rol aparte in administrarea justitiei. Potrivit dispozitiilor hotararii de guvern prin care este organizat (nr 450/1994) el este organul administratiei publice de specialitate care exercita atributiile prevazute de lege in domeniul administratiei justitiei, al executarii pedepselor penale, precum si cu privire la activitatea Ministerului public, asigurand conditiile necesare functionarii intregului sistem al justitiei pe baza strictei aplicari a legii, corespunzator principiilor democratice ale statului de drept. RAPORTURILE CU LEGISLATIVUL SI EXECUTIVUL Justitia este si trebuie sa fie independenta iar inerventia in sfera justitiei a altor contravine acestui mare principiu constitutional. Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale care razulta firesc din sistemul constitutional. Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din faptul ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege oraganele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea. Este o consecinta fireasca o statului de drept. Apoi marele principiu al independentei judecatorului presune supunerea sa numai legii. Legea este cea care stabileste infractiunile si pedepsele. Iata deci aspecte care contureaza raporturile justitie-legislativ. Este evident si usor de observat ca acestea nu afecteaza nici un fel dreptul judecatorului de a decide independent in 7

cauza ce este supusa judecatii sale. Legea elaborata de Parlament creeaza conditiile unei reale independente. La randul sau justitia poate interveni in activitatea legistativa prin controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat judecatorilor. Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional, sunt mai simple. Ele pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat,ministrului justitiei etc). In asemenea situatii s-ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor fata de executiv. De aceea trebuie ca posibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se realizeze prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza. Aceasta cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita constrolul legalitatii actelor de guvernamant si administrative.