STATUTE PROFESIONALE

Consideraţii generale privind profesiile juridice şi statutele acestora

În procesul complex de realizare a dreptului în ambele sale forme: conformarea şi

aplicarea legii intervin o serie de persoane şi instituţii cu atribuţii specifice şi bine
delimitate. Astfel, pe lângă magistraţi, persoanele chemate în primul rând să aplice legea
şi care au şi rol distinct în înfăptuirea justiţiei, intervin şi alte persoane, care fie sprijină
activitatea magistraţilor sau a părţilor implicate într-o activitate juridică, fie desfăşoară o
activitate distinctă cu conexiuni puternice cu prima categorie.
Fiecare din aceste persoane se încadrează într-o anumită profesie juridică distinctă
şi parte componentă a sistemului juridic şi judiciar al statului român.
Statutele profesionale reprezintă un ansamblu de norme funcţionale şi
organizatorice proprii tuturor corpurilor profesionale care au o lege specială de
organizare şi exercitare a profesiei. Statutele profesionale de regulă, reglementează
accesul în profesie, conduita profesională, drepturile şi obligaţiile specifice, sancţiunile
ş.a.
Statutele profesionale sunt adoptate, de regulă, de membrii corpului profesional
respectiv şi au valoare de acte normative subsecvente legilor de organizare şi exercitare a
profesiei, precum şi de aplicare a legii în sine. Conceptul de statut profesional implică
reglementarea unei categorii profesionale deja instituită printr-un act normativ anterior.
În general, prin statut se înţelege un ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial prin
care se stabileşte constituirea unei organizaţii şi se stabilesc, de asemenea, scopul,
structura şi modul de funcţionare al acesteia.
Având în vedere aceste două accepţiuni ale noţiunii de statut, precizăm că în
cursul de faţă avem în vedere primul sens, şi anume acela de "regulament" (nu de act
constitutiv).
Legat de formele profesiilor juridice, într-o concepţie tradiţională toate persoanele
care participau la înfăptuirea actului de justiţie, cu excepţia magistraţilor erau încadraţi în
categoria auxiliarilor justiţiei, fie că era vorba de persoane cu studii juridice superioare,
fie că se vorbea de angajaţi ai autorităţilor judiciare. În prezent, trebuie făcută o distincţie
între parteneri ai justiţiei, aceştia fiind avocaţii, consilierii juridici, notarii şi executorii
judecătoreşti şi auxiliarii justiţiei: grefierii, arhivarii, registratorii, aprozii şi alţii.
Chiar dacă toţi contribuie la realizarea serviciului public, prin care se înfăptuieşte
justiţia, contribuţia fiecăruia este diferită şi specializată.
Legat de justiţie, acest termen are o dublă accepţiune: aceea de sistem al organelor
judecătoreşti şi aceea de activitate desfăşurată de aceste organe.
Principala sarcină a justiţiei este aceea de a aplica în concret normele dreptului
material, asigurându-se astfel derularea relaţiilor sociale.
Justiţia are două mari funcţii: funcţia educativ-preventivă şi funcţia
sancţionatoare.
Situaţia cea mai des întâlnită este aceea în care regulile de drept sunt respectate,
sub imperiul primei funcţii. Astfel, vorbim de o aplicare necontencioasă a dreptului prin
conformare.
Atunci când regulile dreptului obiectiv sunt încălcate, conflictele de drepturi şi
interese ce apar pot fi soluţionate prin modalităţi nejurisdicţionale sau jurisdicţionale.

1
 În cazul primelor compromisul, fie este expres formulat, fie intervine o terţă
persoană pentru a realiza concilierea (medierea reglementată de legea 192/2006,
concilierea din dreptul muncii sau tranzacţia extrajudiciară).
Modurile jurisdicţionale de soluţionare a conflictelor cuprind în primul rând
justiţia statală înfăptuită prin instanţele judecătoreşti, dar şi o justiţie privată, sub forma
arbitrajului, însă tot sub controlul instanţelor judecătoreşti.
Etimologic, prin act jurisdicţional se înţelege actul prin care magistratul "spune"
legea, adică aplică legea. În plus, magistratul are şi aşa-numitul imperium, adică puterea
de executare silită exprimat prin forţa executorie.

Cadrul legal al exercitării profesiilor juridice

Formele profesiilor juridice sunt:

- magistrat, cu variantele: judecător, procuror, magistrat, asistent, asistenţi
judiciari şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor;
- avocat;
- notar;
- consilier juridic;
- executor judecătoresc;
- personal auxiliar.
Statutul magistraţilor este reglementat de:
- Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;
- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (denumit, în
continuare, Statut);
- Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
- Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea C.S.M.
nr. 328/2005.
Profesia de avocat este reglementată de:
- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi executarea profesiei de avocat;
- Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004;
- Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeană.
Activitatea notarială este reglementată de:
- Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale;
- Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995;
- Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România;
- Codul deontologic al notarilor publici.
Statutul consiliului juridic este reglementat de:
- Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier
juridic;
- Statutul profesiei de consilier juridic;
- Codul deontologic al consilierilor juridici.
Activitatea executorului judecătoresc este reglementată de:
- Legea nr. 188/2000;
- Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
În cazul executorilor avem o categorie aparte, executorii bancari (Legea bancară
nr. 58/1998 şi Statutul Corpului Executorilor Bancari).

2
 STATUL MAGISTRATULUI

Justiţia ca funcţie şi principiul separaţiei puterilor în stat

În dreptul modern justiţia este o funcţie fundamentală a statului, administrarea ei

fiind unul dintre atributele puterii suverane. Această funcţie presupune existenţa unui
serviciu public cu o structură corespunzătoare activităţii jurisdicţionale.
Justiţia ca funcţie, dar şi ca ansamblu de organe este în acelaşi timp şi o instituţie
alcătuită din persoane, integrată în sistemul politic, economic, social.
În doctrina clasică, într-un stat democratic puterea emană de la popor, puterea este
unică şi suverană. Realizarea ei se face prin diferite categorii de organe, corespunzător
anumitor funcţii. În acest context se vorbeşte de principiul separaţiei puterilor în stat, sau
altfel spus de principiul controlului şi echilibrului reciproc. Principiul presupune
separarea funcţiilor în stat. De asemenea, principiul presupune analiza raporturilor
constituţionale dintre cele trei funcţii (legislativă, executivă, judecătorească).
În raportul dintre puterea legislativă şi cea judecătorească prima nu poate
interveni în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al Parlamentului se
exercită prin reglementarea organizării judecătoreşti, statutului magistratului, edictarea
normelor de competenţă şi de procedură propriu-zisă. Acest lucru îl face organul
legislativ cu respectarea principiului neretroactivităţii legii.
Puterea judecătorească exercită la rândul său un control asupra puterii legislative
(exprimată prin soluţionarea contestaţiilor la alegeri ori prin judecarea unui membru al
Parlamentului).
Pe de altă parte, judecătorul este oprit (art. 5 C. civ.) să se pronunţe prin dispoziţii
generale.
Faţă de puterea executivă. puterea judecătorească depinde în unele aspecte, cum
ar fi numirea judecătorilor de către Preşedintele României. Această dependenţă este
numai aparentă, deoarece numirea se face la propunerea CSM. În schimb, puterea
judecătorească exercită un control asupra puterii executive, prin faptul că soluţionează
cererile persoanelor vătămate prin acte administrative nelegale (prin contenciosul
administrativ - Legea nr. 504/2004).
Există principii şi norme care asigură concret respectarea raporturilor
constituţionale între puterea judecătorească şi celelalte puteri. În acest sens menţionăm;
principiul realizării justiţiei prin organele sale şi reglementarea strictă a competenţei
generale a instanţelor judecătoreşti (sfera puterii judecătoreşti).
O funcţie importantă a justiţiei o constituie şi posibilitatea controlului
constituţionalităţii legilor.
Prin urmare, magistratul, şi, în special, judecătorul are un rol esenţial în statul de
drept, el impunându-şi puterea de control nu numai faţă de subiecţii de drept, ci şi faţă de
celelalte puteri. Însă tocmai datorită specificului activităţii magistratului trebuie să i se
asigure garanţii ale independenţei faţă de celelalte puteri.
Faţă de puterea executivă, puterea judecătorească se află într-un raport aparent de
dependenţă, cel puţin prin faptul că magistraţii sunt numiţi în funcţie de Preşedintele
României la propunerea CSM.
Una dintre cele mai importante garanţii ale separaţiei de celelalte puteri este
reprezentată de principiul independenţei judecătorului.

3
 Noţiunea de magistrat şi de magistratură

Derivând din termenul latinesc magistratus, conceptul a determinat în timp

persoana învestită cu autoritate publică jurisdicţională.
Conform art. 1 din Statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004),
magistratura este activitatea desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de
procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept şi a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Termenul de magistrat a fost utilizat de toate legile de organizare judiciară,
începând cu cea din 1865 şi terminând cu fosta lege de organizare judecătorească (Legea
nr. 92/1992).
După ce în forma iniţială a Legii de organizare judiciară nr. 304/2004 regăsim
termenul de magistrat, prin modificarea adusă de Legea nr. 247/2005, termenul nu se mai
regăseşte ca atare în lege, fiind înlocuit de sintagma judecător/procuror. În schimb
activitatea acestora este în continuare desemnată prin termenul de magistratură.
De lege lata, conceptul de magistrat are o sferă mai largă, desemnând atât pe
judecător cât şi pe procuror. De altfel, vorbim în desemnarea celor două categorii, de
corpul magistraţilor.
În doctrină au fost propuse o serie de principii ale constituirii corpului
magistraţilor:
- unitatea corpului magistraţilor, în sensul că lor li se aplică reguli unitare de
numire, promovare, sancţionare etc. indiferent de funcţie şi de locul ocupat în ierarhia
profesională;
- ierarhia funcţiilor se stabileşte în raport de gradul profesional sau nivelul
instanţei sau parchetului.

Categorii de magistraţi

Judecătorii
Judecătorul este persoana cu studii juridice superioare care, în condiţiile prevăzute
de lege, este învestită în funcţie de către stat prin reprezentanţii săi constituţionali, cu
drepturi şi obligaţii specifice derivând direct din Constituţie şi din lege şi care au dreptul
şi responsabilitatea aplicării legii în cadrul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Procurorii
Procurorul este persoana fizică absolventă de studii juridice superioare învestită în
funcţie în condiţiile specifice prevăzute de lege, de către stat prin reprezentanţii săi legali,
independentă, imparţială şi stabilă care are dreptul şi responsabilitatea să asigure şi să
supravegheze aplicarea legii în cadrul organizat al parchetelor de pe lângă instanţele
judecătoreşti.
Constituţia consacră o secţiune separată Ministerului Public, în capitolul care
reglementează Autoritatea judecătorească.
În privinţa naturii juridice a instituţiei procurorului, el este considerat magistrat
de legea în vigoare, cu drepturi şi obligaţii identice cu cele ale judecătorului.
Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al
imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

4
 Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete.

Judecătorii şi procurorii militari

După ce Legea nr. 54/1993 privind organizarea instanţelor şi parchetelor
militare a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005 şi Legea statutului magistraţilor
reconfigurează categoria magistraţilor militari. De fapt, statutul conţine doar dispoziţii
referitoare la numire, salarizare, pensie, transfer etc.
În schimb, legea de organizare judiciară consacră un capitol distinct instanţelor
militare.

Auditorii de justiţie
Conform art. 16 din Legea de organizare, cursanţii Institutului Naţional al
Magistraturii au calitatea de auditor de justiţie.
În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică la
instanţe şi parchete, asistă la activitatea de judecată şi de urmărire penală. Ei beneficiază
de o bursă cu cuantumul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare juncţiei de judecător
sau procuror stagiar.

Judecătorii şi procurorii stagiari

Sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), pe
baza mediei generale de absolvire a Institutului Naţional de Magistratură.
Ei pot fi numiţi numai la o judecătorie sau la un parchet de pe lângă judecătorie,
În funcţia lor ei se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an.
Judecătorii stagiari judecă numai anumite categorii de litigii (art. 23 din Statut).
Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii, să efectueze acte procedurale
numai sub coordonarea unui procuror definitiv şi cu contrasemnătura acestuia.
După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt
obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. Dacă este respins, se va prezenta la
sesiunea următoare. Lipsa nejustificată de la acest examen sau respingerea la două sesiuni
atrage pierderea calităţii de judecător/procuror stagiar.
Examenul de capacitate poate fi susţinut în cel mult 2 ani.

Magistraţii asistenţi
Sunt persoanele cu studii juridice superioare numite în funcţie la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie de către C.S.M. care asigură profesional pregătirea şedinţelor de
judecată şi judecarea cauzelor, cu vot consultativ.
Statutul său este aproape identic cu cel al magistratului, reprezentând însă o
categorie profesională distinctă, cu caracteristici proprii în ceea ce priveşte recrutarea şi
atribuţiile.
Activitatea magistratului asistent nu se confundă cu cea a grefierului de şedinţă.
Magistraţii asistenţi redactează încheierile hotărârile judecătoreşti. Poate
influenţa hotărârea nepronunţată prin prezentarea jurisprudenţei în materie, a legislaţiei
aplicabile şi a dreptului comparat.
Condiţiile generale de numire sunt aceleaşi cu cele prevăzute de lege pentru
judecători şi procurori.

5
 Asistenţii judiciari
Instituţia asistenţilor judiciari are rădăcini în istorie, în instituţia juraţilor, ca
reprezentanţi ai poporului la activitatea de justiţie şi nu se confundă din punct de vedere
al statului cu asesorii populari din reglementarea anterioară anului 1989.
Legea nr. 304/2004 prevede condiţiile de numire, drepturile şi îndatoririle
asistenţilor judiciari.
Conform art. 55 completul pentru soluţionarea, în primă instanţă, a cauzelor
privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2
asistenţi judiciari. Aceştia participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârea.
În înfăptuirea actului de justiţie ei reprezintă asociaţiile patronale şi sindicale.

Personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor

Dacă sub imperiul legilor de organizare anterioare anului 1992 personalul de
specialitate era asimilat magistratului doar în privinţa salarizării, Legea de organizare din
1992 a realizat o asimilare efectivă a personalului de specialitate juridică din Ministerul
Justiţiei, cu magistraţii.
Conform art. 87 din Statut, pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de
specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al
Magistraţilor, Institutul Naţional de Magistratură, Institutul Naţional de Criminologie este
asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile, inclusiv
în ceea ce priveşte admiterea în magistratură, susţinerea examenului de capacitate şi de
promovare.
Magistraţii de carieră sunt numiţi de Preşedintele României, în timp ce
persoanele ce fac parte din personalul asimilat sunt numite de conducătorul instituţiei din
care fac parte. Acelaşi regim juridic se aplică şi în cazul sancţiunilor.

ORGANELE AUTORITĂŢII JUDECĂTOREŞTI CU ATRIBUŢII ÎN

GESTIONAREA CARIEREI PROFESIONALE A MAGISTRAŢILOR

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII (C.S.M.)

Activitatea C.S.M. este reglementată de Legea nr. 317/2004 şi de art. 133, 134
din Constituţie.
CSM este garantul independenţei justiţiei. El este alcătuit din 19 membri, dintre
care 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. Aceştia fac
parte din două secţii, una pentru judecători, alcătuită din nouă judecători şi una pentru
procurori, alcătuită din cinci membri. În completare sunt numiţi doi reprezentanţi ai
societăţii civile specialişti în domeniul dreptului cu înaltă reputaţie profesională şi
morală, membri aleşi de Senat. Ei participă numai la lucrările în plen.
Din CSM mai fac parte Ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie (I.C.C.J.) şi procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Secţia pentru judecători este alcătuită din doi judecători de la I.C.C.J., trei de la
curţile de apel, doi de la tribunale şi doi de la judecătorii.

6
 Secţia pentru procurori este alcătuită dintr-un procuror de la Parchetul de pe
lângă Î.C.C.J., un procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, doi de la
parchetele de pe lângă tribunale şi un procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.
Activitatea CSM are caracter de permanenţă.
Durata mandatului membrilor CSM este de 6 ani.
Preşedintele CSM este ales pentru mandat e un an şi nu poate fi reînnoit.
Preşedintele României prezidează lucrările CSM la care participă.
De regulă, şedinţele CSM sunt publice.
CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecată prin secţiile sale în cazul
răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. În aceste situaţii, Ministrul
Justiţiei. Preşedintele Î.C.C.J şi Procurorul General nu au drept de vot.
CSM îşi desfăşoară activitatea în plen şi pe secţii.
Activităţile CSM au fost structurate pe următoarele categorii:
- cariera magistraţilor;
- admiterea în magistratură, formarea şi examenele magistraţilor;
- organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor;
- adoptarea Codului deontologic al magistratului şi a regulamentelor;
- avizarea proiectelor de acte normative care privesc activitatea judecătorească;
- numirea secretarului general al CSM şi a aparatului cu funcţii de conducere
din interiorul CSM.
Hotărârile CSM în materie disciplinară pot fi atacate la Î.C.C.J.
Spre deosebire de vechea reglementare, secţiile C.S.M. au atribuţii sporite: se
pronunţă asupra numirii în funcţiile de conducere a magistraţilor, propun Preşedintelui
României numirea şi revocarea din funcţie a magistraţilor cu funcţii de conducere la
nivelul Înaltei Curţi, avizează propunerile Ministrului Justiţiei privind funcţiile de
conducere din Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), aprobă
transferul judecătorilor şi procurorilor, dispun suspendarea din funcţie a acestora.

INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII (INM)

A fost înfiinţat în 1997. În prezent organizarea sa este reglementată de Legea

304/2004.
Institutul este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în coordonarea
CSM şi realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea continuă a
magistraţilor şi formarea formatorilor.
INM este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membrii magistraţi şi
nemagistraţi.
Activitatea sa mai este reglementată şi de un regulament aprobat prin Hotărârea
CSM nr.127/2007 completată prin Hotărârea nr. 452/2007 şi 89/2008.

7
 DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE MAGISTRAT

Modalităţi de recrutare a magistraţilor

Modul de recrutare trebuie să fie o preocupare majoră pentru legislaţia în

domeniu întrucât magistraţii trebuie să corespundă unei exigenţe tehnice cum ar fi
pregătirea profesională, experienţa juridică, dar şi morală.
Sistemele de recrutare a judecătorilor au fost diferite în timp în raport de
necesităţile impuse de dezvoltarea societăţii.
Se pot distinge trei mari sisteme:
1) numirea de către puterea executivă;
2) alegerea;
3) recrutarea chiar de către corpul magistraţilor.
În legislaţia noastră, dobândirea calităţii este reglementată de Legea nr.
303/2004 în trei modalităţi principale şi două secundare. Principalele trei modalităţi sunt:
- dobândirea calităţii prin concurs la INM. Persoana admisă dobândeşte calitatea
de auditor de justiţie şi apoi pe cea de judecător/ procuror;
- dobândirea calităţii prin concurs cu posibilitatea numirii directe în funcţie;
- dobândirea calităţii de judecător/ procuror pe cale excepţională, fără concurs.
Cele două modalităţi subsidiare se referă la magistratul asistent cu sau fără
concurs.

Admiterea prin INM

Admiterea în magistratură se face prin concurs pe baza competenţei
profesionale a aptitudinilor şi a bunei reputaţii. Admiterea la INM se face cu respectarea
principiilor transparenţei, egalităţii şi numai pe bază de concurs.
La concurs se poate înscrie persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
- are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate de exerciţiu deplină;
- este licenţiată în drept;
- nu are antecedente penale sau cazier fiscal;
- cunoaşte limba română;
- este aptă din punct de vedere medical şi psihologic.

Concursul este reglementat de Regulamentul privind concursul de admitere şi

examenul de absolvire a INM, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 439/2006, modificată prin
Hotărârea 144/2008, nr. 475/2007 şi 538/2008.
Concursul constă în două etape. Prima presupune verificarea cunoştinţelor prin
examen de tip grilă. A doua etapă presupune două trepte: un test grilă privind verificarea
raţionamentului logic şi a doua un interviu. Candidaţii admişi dobândesc calitatea de
auditori de justiţie.
Institutul se finalizează cu un examen de absolvire, în urma căruia se
dobândeşte calitatea de judecător sau procuror stagiar.
Calitatea de judecător/procuror definitiv de dobândeşte în urma examenului de
capacitate.
Examenul de capacitate se organizează anual, constă într-o probă scrisă şi una
orală. Media generală trebuie să fie 7.

8
 În termeni de 30 de zile de la promovarea examenului CSM propune
Preşedintelui României numirea în funcţie.

Admiterea directă în magistratură pe bază de concurs

Pot fi numiţi în magistratură pe bază de concurs persoanele care au îndeplinit
funcţia de judecător/ procuror şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile,
personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, avocaţii, notarii, asistenţii
judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică
în cadrul Parlamentului, administraţiei prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale,
Avocatului poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Administrativ, cadre didactice din
învăţământul juridic superior acreditat, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani,
precum şi magistraţi asistenţi cu o vechime de 5 ani care şi-au încetat activitatea din
motive neimputabile.
Concursul este reglementat de Hotărârea CSM nr. 152/2006 modificată prin
Hotărârea nr. 80/2007 şi 123/2007. Constă într-o probă scrisă teoretică (fundamentele
constituţionale ale statului, jurisprudenţa CEDO şi drept comunitar) şi practică (instituţii
de bază din dreptul civil, penal, drept procesual, organizare judiciară şi Codul
deontologic).
Numirea candidaţilor admişi se face de Preşedintele României care poate refuza
o singură dată numirea. Magistratul admis va urma un curs la INM.

Dobândirea calităţii de magistrat fără concurs

În reglementarea art. 33 din Legea nr. 303/2004, anterioară anului 2008,
persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror minim 10 ani şi care au
încetat activitatea din motive neimputabile puteau fi numite, fără concurs, în funcţia de
judecător sau procuror. De asemenea, magistraţii asistenţi cu o vechime de cel puţin 10
ani, precum şi avocaţii cu o vechime în profesie de cel puţin 10 ani puteau fi numiţi fără
concurs în funcţia de magistraţi, însă numai la judecătorii şi parchetele de pe lângă
acestea.
Persoanele menţionate mai sus care îndeplineau condiţiile prin cumularea
vechimei în funcţia de judecător/ procuror/ avocat puteau fi numite în magistratură fără
concurs la instanţa sau parchetul unde au funcţionat, cu excepţia Î.C.C.J.
Prin O.U.G. nr. 46/2008 dispoziţiile art. 33 alin. 5-10 au fost abrogate.

Modalităţi atipice de dobândirea calităţii de magistrat

- dobândirea funcţiei de magistrat civil de către magistratul militar
- dobândirea funcţiei de judecător de către procuror şi invers
- dobândirea calităţii de magistrat de către judecătorii Curţii Constituţionale care
la data numirii la Curtea Constituţională aveau funcţia de judecător sau procuror.

9
 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE MAGISTRAŢILOR

Drepturile şi îndatoririle magistraţilor sunt reglementate de art.73 din Statutul

judecătorilor şi procurorilor: "stabilirea drepturilor magistraţilor se face ţinându-se seama
de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de
magistrat de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege şi urmăreşte garantarea
independenţei şi imparţialităţii acestora".

Drepturile magistraţilor
Se pot împărţii în două categorii: drepturile specifice funcţiei şi drepturile
generale.
Drepturile specifice funcţiei sunt:
- independenţa magistraţilor;
- inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor, a magistraţilor
asistenţi şi a judecătorilor stagiari;
- dreptul la apărarea reputaţiei.
Drepturile generale sunt:
- drepturile băneşti: dreptul la salariu, premii, dreptul la prime, dreptul la
călătorii gratuite, dreptul la locuinţă de serviciu;
- drepturi privind asigurarea capacităţii de muncă: dreptul la concediu, dreptul
la asistenţă medicală, dreptul de a folosi casele de odihnă;
- drepturi profesionale: dreptul de a ocupa funcţii didactice în învăţământul
superior, dreptul de a participa la alte activităţi profesionale, dreptul de asociere, dreptul
de a primi distincţii;
- drepturi privind siguranţa magistratului: dreptul la protecţia persoanei, dreptul
la asigurare de risc profesional;
- drepturi de pensionare: dreptul la indemnizaţii compensatorii, dreptul la pensie
de serviciu.

Independenţa magistraţilor
Conform art. 174 din Constituţie judecătorii sunt independenţi. Independenţa
poate fi funcţională: independenţa justiţiei, principiul separaţiei puterilor în stat şi
independenţă personală care implică cerinţa soluţionării litigiilor fără nici o ingerinţă.
Independenţa judecătorului asigură imparţialitatea.
Controlul judiciar prin intermediul căilor de atac nu aduce atingere
independenţei judecătorului.
Independenţa este asigurată de publicitatea dezbaterilor, secretul deliberării şi
de inamovibilitate.
Independenţa procurorului este statuată în art. 3 din Statut, conform căruia
procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi în condiţiile legi.
Inamovibilitatea judecătorului
Este un drept, dar şi o garanţei a independenţei.
Conform Constituţiei judecătorii numiţi de Preşedintele sunt inamovibili.
Judecătorii inamovibili pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau
promovare numai cu acordul lor şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie numai în
condiţiile legii.

10
 Esenţa principiului inamovibilităţii o constituie faptul că împotriva
judecătorului nu se pot lua nici un fel de măsuri de genul celor menţionate şi nici nu se
pot aplica sancţiuni pentru modul în care a soluţionat o cauză.
Împotriva judecătorilor pot fi dispuse măsuri sancţionatorii pentru abateri
profesionale sau deontologice, însă numai de către CSM.
Stabilitatea procurorilor
Vizează atât pe procurori, cât şi pe judecătorii stagiari şi magistraţii asistenţi.
Stabilitatea reprezintă limitat ceea ce reprezintă inamovibilitatea pentru
judecători.
Procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiţiei şi sunt
supus controlului ierarhic. În mod similar procurorii pot fi transferaţi, detaşaţi sau
promovaţi numai cu acordul lor, în schimb ei pot fi delegaţi în condiţiile prevăzute de
lege.
Dreptul la apărarea reputaţiei
CSM are obligaţia de a apăra magistraţii împotriva oricărui act care le-ar putea
afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Magistraţii care consideră că independenţa sau imparţialitatea sunt afectate în
orice mod prin acte de imixiune în activitatea lor profesională se pot adresa CSM pentru
ca acesta să dispună măsurile necesare.
Competenţa aparţine plenului CSM conform regulamentului de funcţionare al
acestui organism. Magistraţii depun o cerere care este verificată de inspectori din cadrul
inspecţiei judiciare a CSM, apoi este prezentat un raport plenului, care pronunţă o
hotărâre, atacabilă, la rândul său cu recurs.
Dreptul la salariu
Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau
parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute
de lege.
Drepturile salariale nu pot fi diminuate sau suspendate decât în condiţiile
prevăzute în Statut.
Salarizarea se stabileşte prin lege specială (OUG nr 27/2006).
Pe lângă indemnizaţie magistraţii beneficiază de o serie de sporuri ( pentru
activitatea continuă în magistratură, de vechime, de doctorat, pentru activitatea în mediu
rural sau pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă) şi de diurne.
Dreptul la premii
În anumite situaţii, magistraţii au dreptul la premii egale cu indemnizaţia de
încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
La plecare în concedii magistraţii beneficiază de o primă de concediu.
Dreptul la prima de instalare
Absolvenţii la încadrarea ca judecători, procurori sau personal asimilat, în
unităţi din altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de idemnizaţie de instalare.
Indemnizaţia va fi dublă dacă instalarea se face în mediu rural.
Dreptul la locuinţă de serviciu
Se acordă în aceleaşi condiţii ca şi dreptul la prima de instalare, atunci când
magistratul nu are domiciliul în localitatea unde îşi va desfăşura activitatea.

11
 Dreptul la călătorii gratuite
Conform art. 80 din Statut, magistraţii beneficiază, anual de 6 călătorii în ţară
dus - întors gratuite pe cale ferată, auto, naval, aerian sau echivalentul combustibilului
dacă deplasarea se face cu autoturismul propriu.
Dreptul la concediu
Este reglementat de art. 79 din Statut. Magistraţii beneficiază anual de un
concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. Concediu se efectuează de regulă în
timpul vacanţei judecătoreşti, însă poate fi şi fracţionat pe durata unui an.
Concediul de studii poate fi acordat pentru participarea la orice formă de
specializare organizate, dar şi pentru pregătirea examenului de capacitate şi de doctorat.
Există şi posibilitatea concediului fără plată, pe o perioadă de cel mult 90 de
zile.
Variante de concediu:
- concediu medical
- concediu de maternitate
- concediu pentru creşterea copilului
- concediu pentru îngrijirea copilului bolnav
- concediu parental
Dreptul la asistenţă medicală
Magistraţii în activitate sau pensionarii precum şi soţul/soţia şi copii aflaţi în
îngrijirea acestuia beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze
etc.
Dreptul de a ocupa funcţii didactice în învăţământul superior
Este prevăzut indirect ca o excepţie de la interdicţii şi incompabilităţi.
Dreptul la asociere
Magistraţii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale,
locale, naţionale sau internaţionale în scopul apărării intereselor lor profesionale.
De asemenea, ei pot fi membri ai unor societăţi ştiinţifice sau ai oricăror
persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Dreptul de a participa la activităţi profesionale şi de altă natură
Constă în posibilitatea participării la elaborarea de publicaţii, studii, articole de
specialitate etc. sau în participarea la emisiuni audio- vizuale.
Dreptul la distincţii
Pentru merite deosebite în activitate magistraţii pot fi distinşi cu Diploma
Meritul Judiciar, care se aprobă de Preşedintele României.
Dreptul la protecţie
Se asigură în principal prin paza instanţelor şi parchetelor.
Dreptul de asigurare pentru risc profesional
Magistraţii beneficiază de o astfel de asigurare realizată din fondurile bugetare
ale Î.C.C.J., respectiv ale Ministerului Justiţiei sau Ministerului Public.
De asemenea, beneficiază şi de asigurare pentru viaţă, sănătate, bunuri dacă sunt
afectate acestea în executarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Dreptul la indemnizaţii compensatorii
Magistraţii cu o vechime continuă în profesie de 20 de ani beneficiază la data
pensionării sau a eliberării din funcţie pe motive neimputabile de o indemnizaţie egală cu
7 indemnizaţii lunare brute.

12
 Dreptul la pensie
Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani beneficiază la împlinirea vârstei
prevăzută de lege de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute
realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de pensionare.
Există şi posibilitatea pensionării la cerere înainte de împlinirea vârstei
prevăzute de lege, însă în acest caz se acordă pensia de sreviciu numai cu îndeplinirea
condiţiei de vechime.

13
 Obligaţiile magistraţilor

Obligaţiile privesc atât activitatea profesională sau comportamentul în relaţiile

de serviciu, cât şi atitudinea în societate.
I. Obligaţiile specifice magistraţilor sunt:
- obligaţia de a fi imparţial;
- obligaţia de a asigura supremaţia legii;
- obligaţia de a avea o bună reputaţie;
- obligaţia de a participa la şedinţele de judecată;
- obligaţia de a păstra secretul deliberării;
- obligaţia de a păstra secretul profesional;
- obligaţia de a soluţiona lucrările încredinţate într-un termen rezonabil;
- obligaţia de a a sigura securitatea documentelor;
- obligaţia de a informa asupra ingerinţelor în actul de justiţie;
- de a îndeplini şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată;
- de a respecta Codul deontologic.
II. Obligaţii cu caracter general
- obligaţia magistratului de a fi apt din punct de vedere medical, pentru
exercitarea funcţiei;
- obligaţia de a depune jurământ;
- obligaţia de a se perfecţiona profesional;
- obligaţia de a manifesta un comportament decent;
- obligaţia de a respecta programul de lucru;
- obligaţia de a completa declaraţia de interese şi declaraţia de avere.

I. 1. Imparţialitatea - are sensul de nepărtinire, de obiectivitate şi reprezintă o

condiţie fundamentală a existenţei magistratului. Ea este asigurată de condiţiile generale
pentru dobândirea calităţii de magistrat, de existenţa incompatibilităţilor, de asigurarea
unor drepturi băneşti rezonabile, dar şi de principiul inamovibilităţii.
Imparţialitatea este prevăzută de art. 125 din Constituţie, art. 2 din Legea nr.
303/2004 şi în Cartea Europeană a Statutului Judecătorului.

I.2. Asigurarea supremaţiei legii

Judecătorul se supune numai legii, iar procurorul îşi desfăşoară activitatea
potrivit principiului legalităţii (art. 124 şi 132 din Constituţie).

I.3. Buna reputaţie

Deşi în forma iniţială a Legii de organizare judiciară nr. 92/1992 şi în Statut a
fost prevăzută expres ca o condiţie pentru accesul în funcţia de magistrat, în prezent buna
reputaţie nu este stipulată ca atare, dar se regăseşte în cuprinsul Statutului (art. 12).
Reprezintă credibilitatea de care se bucură magistratul pe plan profesional, dar
şi social.

I.4. Respectarea Codului deontologic

Prin "deontologie" înţelegem un ansamblu de reguli care reglementează o
anumită conduită profesională. Nerespectarea Codului deontologic reprezintă un criteriu
al evaluării calităţii activităţii magistratului.

14
 I.5. Participarea la şedinţele de judecată
- se referă în principal la judecători;
- prevăzută de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor;
- presupune participarea efectivă la şedinţele de judecată conform planificării
aprobate de Colegiul de conducere al instanţei.
Procedura de soluţionare a incidentelor privind abţinerea şi recuzarea,
completele de permanenţă şi repartizarea aleatorie a cauzelor, în sistemul informatizat, au
fost introduse începând cu anul 2004 pentru a se înlătura suspiciunile privind alegerea
completelor ce soluţionează cauzele;
Participarea la şedinţele de judecată presupune trei aspecte:
- activitatea anterioară şedinţei;
- participarea efectivă la şedinţă;
- activitatea ulterioară închiderii şedinţei.

I.6. Soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzelor

- prevăzut de Constituţie (art. 21), Statut (art. 91), Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- termenul rezonabil se apreciază conform jurisprudenţei CEDO în funcţie de
circumstanţele concrete ale cauzei.

I.7. Păstrarea secretului profesional

- magistraţii sunt obligaţi să respecte secretul profesional, au obligaţia de a nu
dezvălui pentru alte scopuri decât cele profesionale informaţiile pe care le-au obţinut în
exercitarea funcţiei (art. 91 din Statut şi art. 15 din Codul Deontologic).

I.8. Păstrarea secretului deliberării

Magistratul este obligat să păstreze secretul deliberării şi al votului, inclusiv
după încetarea exerciţiului funcţiei (art. 91 alin. 2 din Statut şi art.256 C. proc. civ.).
Încălcarea acestor obligaţii constituie abatere disciplinară.

I.9. Asigurarea secretului documentelor studiate

- prevăzută în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor şi Codul
Deontologic; presupune ca lucrările cu caracter confidenţial să fie păstrate în incinta
instanţei şi să fie consultate doar în condiţiile legii.

I.10. Obligaţia de informare privind ingerinţele în actul de justiţie

Cadrul legal: Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Magistraţii au obligaţia de a aduce de îndată la cunoştinţa preşedintelui
instanţei, respectiv a procurorului general, orice ingerinţă în actul de justiţie de natură
politică, economică etc. din partea unei persoane fizice, juridice sau a unui grup de
interese.
Conform Statutului, CSM are obligaţia de a apăra pe magistraţi împotriva
oricărui act ce ar afecta imparţialitatea.

15
 I.11. Îndatorirea de a îndeplini şi alte obligaţii decât cele privind activitatea
de judecată
Conform art. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, în limitele
funcţiei, judecătorul este obligat să îndeplinească şi alte activităţi, cum ar fi: practica de
casare, supravegherea unor compartimente, activitatea de judecător sindic, formarea
continuă şi, mai ales, activitatea de judecător de serviciu.
Recomandările europene sunt în sensul degrevării judecătorului de alte sarcini.

Obligaţiile cu caracter general

II.1. Obligaţia de a fi apt din punct de vedere medical

Aşa cum am arătat privitor la condiţiile generale de admitere în magistratură,
magistratul trebuie să fie apt medical şi psihologic.

II.2. Jurământul
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun un
jurământ (art. 34 din Statut). Referirea la divinitate se poate schimba potrivit religiei
persoanei şi este facultativă.
Refuzul depunerii jurământului atrage de drept nulitatea numirii în funcţie.
Jurământul de depune în şedinţă solemnă în faţa judecătorilor sau procurorilor, dar
instanţa sau parchetul respectiv, după citirea actului de numire în funcţie.

II.3. Perfecţionarea profesională

Constituie o preocupare permanentă a legiuitorului în privinţa magistraţilor,
vizând atât pe auditorii de justiţie, magistraţii stagiari, pe cei admişi cu sau fără concurs,
cât şi pe magistraţii definitivi şi inamovibili care au obligaţia de a se perfecţiona
permanent.
Formarea profesională continuă a magistraţilor constituie garanţia
independenţei şi imparţialităţii acestora. Formarea continuă presupune cunoaşterea
legislaţiei, a documentelor internaţionale, a dreptului comparat, a normelor deontologice,
a jurisprudenţei interne, dar şi a celei europene (C.E.D.O. şi a Comunităţilor Europene).
Responsabilitatea pregătirii revine I.N.M., conducătorilor instanţei, dar şi
fiecărui magistrat în parte.
Magistraţii trebuie să participe cel puţin o dată la trei ani la programe de
formare profesională continuă organizate de INM sau de instituţii de învăţământ superior.
În cadrul fiecărei curţi de apel sau al parchetului de pe lângă aceasta, se
organizează periodic activităţi de formare profesională continuă.
În strânsă legătură cu perfecţionarea profesională se află evaluarea activităţii
magistratului. Pentru verificarea competenţei profesionale magistraţii sunt supuşi la
fiecare trei ani la o evaluare ce priveşte eficienţa sa, calitatea activităţii, integritatea,
formarea profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specialitate. Pentru
magistraţii cu funcţii de conducere se verifică şi modul de îndeplinire a atribuţiilor
manageriale.
Prima evaluare se face la doi ani de la numirea în funcţie. Evaluarea se face de
comisii constituite prin hotărâre a CSM, separat pentru judecători şi procurori, comisie
formată din conducătorul instituţiei şi doi judecători sau procurori din colegiul de

16
conducere. Procedura de evaluare este prevăzută într-un regulament adoptat prin hotărâre
a CSM.
Magistratului i se poate acorda unul dintre calificativele foarte bine, bine,
satisfăcător sau nesatisfăcător. Cei nemulţumiţi de calificativ pot face contestaţie la secţia
corespunzătoare a CSM în 30 de zile de la comunicare.
Magistraţii care primesc calificativul nesatisfăcător sunt obligaţi să urmeze
cursuri speciale la INM pe o perioadă de 3-6 luni.
Sunt obligaţi să urmeze aceleaşi cursuri şi magistraţii care primesc calificativul
satisfăcător la două evaluări consecutive.
Cursurile se încheie prin susţinerea unui examen.
Magistratul care primeşte la două evaluări consecutive calificativul
nesatisfăcător sau care nu promovează examenul este eliberat din funcţie pentru
incapacitate profesională de către Preşedintele României la propunerea CSM
Evoluţia carierei magistratului se consemnează în fişa din dosarul profesional
întocmită şi păstrată de CSM.

II.4. Comportamentul decent

Magistraţii sunt obligaţi să se abţină de la orice acte care atrag demnitatea lor.
Relaţiile magistraţilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-
credinţă.
Această obligaţie este prevăzută în Statut, Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor, Codul deontologic şi Legea nr. 161/2003.

II.5. Respectarea programului de lucru

Conform Codului muncii, timpul de muncă este timpul pe care îl foloseşte
salariatul pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Conform Regulamentul de ordine interioară al instanţelor programul de lucru la
instanţe este de 8 ore zilnic, 5 zile pe săptămână, începând de regulă de la ora 8 şi
încheindu-se la ora 16.
Având în vedere natura muncii magistratului, s-a propus renunţarea la un
program strict sau prevederea unui program mai flexibil.
Conform legii şedinţele de judecată trebuie să înceapă la ora 830.

II.6. Declaraţia de interese

Magistraţii sunt obligaţi să prezinte în termenele prevăzute de lege o declaraţie
de interese. Condiţiile depunerii declaraţiei de interese sunt prevăzute în Legea nr.
161/2003.
Declaraţia de interese trebuie privită în corelaţie cu incompatibilităţile şi
interdicţiile. Încălcarea obligaţiei de a depune declaraţia constituie abatere disciplinară.
II.7. Declaraţia de avere
Magistraţii sunt obligaţi să depună declaraţia de avere în condiţiile Legii nr.
115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane
cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Se face în scris, pe
proprie răspundere, se depune la CSM, se actualizează anual dacă se achiziţionează sau
se înstrăinează bunuri sau cel puţin la 4 ani. Nedepunerea în termen constituie abatere
disciplinară.

17
 Incompatibilităţi şi interdicţii

Incompatibilitatea magistratului poate fi privită sub două aspecte:

1. incompatibilitatea funcţiei de magistrat cu alte funcţii;
2. incompatibilitatea magistratului în exerciţiul efectiv al funcţiei.
1. În legislaţia actuală incompatibilitatea este reglementată în Constituţie, de
Statut, de Codul deontologic, de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, de Statutul Universal al
Judecătorilor şi de Carta Europeană a Statutului Judecătorilor.
Conform art. 125 din Constituţie funcţia de judecător este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior. La acestea din urmă Statutul adaugă şi funcţia de formator în cadrul INM.
Conform art. 7 din Statutul magistraţilor, nu pot fi lucrători efectivi, inclusiv
acoperiţi informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. În acest sens magistraţii
completează anual o declaraţie autentică pe propria răspundere.
2. Cazurile de incompatibilitate în exercitarea efectivă a funcţiei sunt prevăzute
de art. 24 din Codul de procedură civilă şi 46-48 din Codul de procedură penală.
Conform Codului de procedură civilă judecătorul care a pronunţat o hotărâre
într-o cauză nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi cauze, în apel, în recurs sau în
rejudecarea după casare. Este de asemenea, incompatibil judecătorul care a fost martor,
expert sau arbitru în cauză.
Codul de procedură penală prevede mai multe cazuri de incompatibilitate bazate
pe rudenia între judecători, pe pronunţarea anterioară sau calitatea de apărător, expert,
martor ori, dacă există un interes în cauză, inclusiv al soţului sau al unei rude apropiate.
Conform Legii nr. 161/20036 magistraţilor le este interzis să participe la
judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror dacă sunt soţi sau rude până la
gradul IV între ei ori dacă ei, soţii sau rudele până la gradul IV au vreun interes în cauză.
De asemenea, incompatibilitatea subzistă şi atunci când soţul sau ruda a
participat la judecata în fond a cauzei.
Pentru preîntâmpinarea situaţiilor de incompatibilitate legea prevede căi
specifice de înlăturarea magistraţilor de la judecarea unei cauze: abţinerea, recuzarea şi
strămutarea.
Abţinerea acea situaţie în care un judecător care ştie că se află într-unul din
cazurile prevăzute de lege solicită retragerea sa din complet.
Abţinerea este reglementată de cele două coduri de procedură, de Statut şi de
Codul deontologic
Conform Statutului judecătorilor şi procurorilor sunt obligaţi să se abţină de la
orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa conflict de
interese
În scop preventiv magistraţii trebuie să completeze anual o declaraţie privind
exercitarea de către soţi, rude sau afini până la gradul IV a unei funcţii sau activităţi
juridice.
Recuzarea este situaţia în care o parte din proces solicită, în cazurile strict
prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau mai multor judecători din completul de judecată
Cazurile de recuzare sunt identice cu cele de abţinere.

18
 Strămutarea reprezintă trecerea unei cauze de la instanţa competentă la o altă
instanţă, egală în grad, din altă localitate, în cazurile prevăzute de lege, atunci când există
suspiciuni privitoare la buna înfăptuire a justiţiei la instanţa respectivă.

Interdicţiile impuse magistraţilor limitează acestora accesul în anumite funcţii

sau calităţi. Interdicţiile sunt prevăzute în actele normative interne şi internaţionale. Ele
sunt:
1. interdicţia desfăşurării de activităţi comerciale direct sau prin intermediul
altor persoane;
2. interdicţia privind exprimarea opiniei profesionale;
3. judecătorii şi procurorii nu-şi pot exprima public opinia cu privire la cauzele
aflate în curs de desfăşurare. De asemenea, magistraţii nu pot acorda consultaţii juridice
scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă respectivele cauze sunt pe rolul altor
instanţe; magistraţii nu pot fi nici arbitri;
4. interdicţia dobândirii unor calităţi sau funcţii: magistraţilor le este interzis să
aibă calitatea de asociat sau membru în organele de conducere la orice fel de societăţi
civile sau comerciale, inclusiv societăţi naţionale sau regii autonome;
5. interdicţia exprimării convingerilor politice;
6. interdicţia de a declara grevă prevăzută în Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă;
7. interdicţia de a constitui organizaţii sindicale (Legea nr. 54/2004 a
sindicatelor).
Încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor constituie abatere profesională.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A MAGISTRAŢILOR

În general, răspunderea reprezintă consecinţa juridică a neîndeplinirii unei

obligaţii.
Conform art. 94 din Statut, judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi
penal în condiţiile legii.

Răspunderea penală este prevăzută direct sau indirect de Legea privind

statutul magistraţilor, dar şi de alte acte normative.
Avizul prealabil
Magistraţii pot fi perchiziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv, numai cu
încuviinţarea secţiilor CSM. Conform Legii nr. 317/2004 a CSM în atribuţiile secţiilor
intră şi avizul prealabil.
În caz de infracţiune flagrantă, magistraţii pot fi reţinuţi sau perchiziţionaţi, dar
CSM va trebui informat de îndată.
Competenţa de cercetare şi soluţionare a faptelor penale comise de judecătorii
de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele de pe lângă acestea, conform
art. 28 Cod penal, aparţine Curţii de Apel, respectiv parchetelor de pe lângă acestea.
săvârşite.

19
 Infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor
militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele de pe lângă acestea
sunt de competenţa Curţii Militare de Apel.
Infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de
Justiţie, de la Curţile de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de le lângă acestea
sunt de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Răspunderea civilă
Condiţii - fapta ilicită
- prejudiciul
- legătura de cauzalitate
- vinovăţia
Răspunderea civilă a magistraţilor reprezintă obligaţia de reparare a
prejudiciului cauzat în exercitarea funcţiei lor în anumite condiţii; răspunderea civilă a
magistraţilor nu este directă, întrucât persoana prejudiciată se poate îndrepta doar
împotriva statului. Ulterior statul îşi poate exercita dreptul de regres (O.G. nr. 94/1999
privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor
şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă).
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu
rea credinţă sau cu neglijenţă gravă. Repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare
săvârşite în procesele penale se face conform Codului de procedură penală.
Repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în alte procese decât cele
penale se va face numai după stabilirea printr-o hotărâre definitivă a răspunderii
magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii care a determinat o eroare
judiciară. Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care a contribuit la
săvârşirea erorii judiciare. Pentru repararea prejudiciului persoana interesată se va
îndrepta cu acţiune contra statului ce va fi reprezentat în proces prin Ministerul
Finanţelor. După acoperirea prejudiciului de către stat în temeiul unei hotărâri irevocabile
acesta se poate îndrepta cu acţiune împotriva magistratului care a săvârşit eroarea
judiciară.
Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prezentate este de
un an.

Răspunderea disciplinară
În general, este specifică dreptului muncii şi constă în sancţionarea faptelor de
încadrare cu vinovăţie de către un salariat a normelor legale ori a dispoziţiilor din
contractul de muncă.
Magistraţii răspund disciplinar în condiţiile Statutului pentru abaterile de la
îndatoririle de serviciu sau pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Răspunderea disciplinară este reglementată şi de Legea nr. 317 a CSM.
Abaterile disciplinare
Elemente constitutive: - obiectul (relaţiile de serviciu)
- latura obiectivă (fapta)
- subiectul (salariatul)

20
 - latura subiectivă (culpa)
Abaterea disciplinară săvârşită de magistrat reprezintă fapta acestuia de încălcare
cu vinovăţie a normelor ce guvernează Statutul magistratului şi activitatea de înfăptuire a
justiţiei.
Abaterile disciplinare sunt prevăzute în art. 99 din Statut. În funcţie de natura
faptei săvârşite abaterile disciplinare se împart în:
- fapte de încălcare a îndatoririlor de serviciu;
- fapte de încălcarea dispoziţiilor privind incompatibilităţile şi interdicţiile;
- fapte de încălcare a atribuţiilor de serviciu.

I. Încălcarea îndatoririlor de serviciu:

1. Intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea
rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori altor persoane, altfel decât
în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în acţiunea
altui magistrat.
2. Refuzul nejustificat de a îndeplini a îndatorire de serviciu
3. Exercitarea funcţiei sau nerespectarea normelor de procedură, cu rea voinţă sau
gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.
4. Absenţele nemotivate de la serviciu în mod repetat.

II. Faptele de încălcare a dispoziţiilor privind incompatibilităţile sau interdicţiile:

1. încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la declaraţia de avere, declaraţia de
interese sau incompatibilităţile sau interdicţiile prevăzute de lege.
2. desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea
convingerilor politice în exercitarea funcţiei
3. Neîndeplinirea obligaţiilor privind transferarea normei de bază la instituţia sau
parchetul unde funcţionează magistratul
4. Participarea directă sau prin interpuşi la jocurile de tip piramidal, la jocuri de
noroc sau la alte sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor
în condiţiile legii.

III. Încălcarea de atribuţii de serviciu

1. Nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au
acest caracter
2. Nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale
privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor
3. Efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile
4. Atitudinea nedemnă în exercitarea funcţiei faţă de colegi, avocaţi, experţi,
martori sau justiţiabili
5. Nerespectarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor
6. Refuzul nejustificat de a primi la dosar orice fel de act depus de părţile din
proces.

Sancţiunile disciplinare
Statutul magistratului nu defineşte sancţiunile disciplinare şi nu enumeră nici
criteriile de individualizare.

21
 Sancţiunea disciplinară este acea măsură coercitivă dispusă de organul competent,
conform unei proceduri prestabilite, împotriva magistratului care a încălcat cu vinovăţie
normele legale referitoare la Statutul şi activitatea sa profesională.
Sancţiunile sunt:
1. avertismentul;
2. diminuarea indemnizaţiei lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de 1-3
luni;
3. mutarea disciplinară pe 1-3 luni la o instanţă sau parchet din circumscripţia
aceleiaşi curţi de apel;
4. excluderea din magistratură.
Sancţiunile vor fi aplicate gradual.
Excluderea din magistratură este sancţiunea cea mai severă şi se dispune pentru
abateri grave. Magistratul sancţionat cu excluderea nu mai poate ocupa nici o funcţie de
specialitate juridică timp de 3 ani (Legea nr. 161/22003).
Magistraţii excluşi nu mai pot participa nici la un eventual concurs pentru
reîncadrarea în funcţie. O altă consecinţă o reprezintă neacordarea pensiei de serviciu,
chiar dacă potrivit legii ar putea beneficia de aceasta.

Procedura aplicării sancţiunii disciplinare

Este prevăzută de Legea nr. 317/2004 a C.S.M..
C.S.M. îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în cazul
răspunderii disciplinare a magistraţilor.
Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale CSM, alcătuite
dintr-un magistrat şi doi inspectori. Membrii de drept ai CSM, precum şi preşedintele şi
vicepreşedintele CSM nu pot face parte din comisiile de disciplină.
Sesizarea comisiei se poate face din oficiu sau de orice persoană interesată.
O condiţie a exercitării acţiunii disciplinare o reprezintă efectuarea cercetării
prealabile, efectuată de inspectorii din cadrul serviciului de inspecţie judiciară.
Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea faptei, a urmărilor acesteia, a împrejurărilor
săvârşirii, pentru a se putea aprecia asupra vinovăţiei magistratului.
Este obligatorie ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor sale.
Rezultatul cercetării prealabile se înaintează comisiei de disciplină în termen de
60 de zile de la data sesizării, iar aceasta, în termen de 20 de zile, va sesiza secţia
corespunzătoare. Dacă se apreciază necesară se pot efectua cercetări suplimentare de
către un inspector desemnat în acest scop.
Dacă comisia de disciplină consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se
justifică, va dispune clasarea.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data
săvârşirii abaterii.
În faţa secţiei care judecă acţiunea, citarea magistratului este obligatorie. Acesta
poate fi reprezentat de un alt magistrat sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.
Dacă se constată că sesizarea este întemeiată, se va aplica una din sancţiunile
disciplinare prevăzute de lege în raport de gravitatea abaterii şi de circumstanţele
personale ale magistratului.
Acţiunea disciplinară este soluţionată printr-o hotărâre care va cuprinde:
descrierea faptei, încadrarea juridică, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, motivele

22
pentru care au fost înlăturate apărările celui cercetat, sancţiunea aplicată şi motivarea
acesteia, calea de atac şi temeiul acesteia, instanţa competentă să judece calea de atac.
Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică
magistratului, împotriva ei se poate face recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul va fi soluţionat de completul de 9 judecători ai Î.C.C.J. Recursul suspendă
executarea. Hotărârea pronunţată în recurs este irevocabilă.
În cadrul excluderii din magistratură, hotărârea se trimite Preşedintelui României
în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE

SERVICIU ALE MAGISTRAŢILOR

În privinţa raporturilor de serviciu ale magistraţilor trebuie precizat că aceştia nu

încheie un contract individual de muncă pentru ocuparea funcţiei.
Vechimea magistratului în serviciu este privită sub trei aspecte:
- vechimea în specialitate;
- vechimea în magistratură;
- vechimea efectivă.

I. Modificarea raporturilor de serviciu

Cazurile de modificare a raporturilor de serviciu:
- promovarea într-o funcţie de execuţie sau într-o funcţie de conducere.
- transferul
- detaşarea
- delegarea

Promovarea
Promovarea într-o funcţie de execuţie
Singura modalitate de promovare a reprezintă concursul, care se desfăşoară
conform Statutului şi al Regulamentului adoptat de CSM.
Concursul se poate organiza anual sau ori de câte ori este necesar.
Comisia pentru promovare este alcătuită din judecătorii de la instanţa supremă, de
la curţile de apel, respectiv procurorii de la parchetele de pe lângă acestea, dar şi din
formatori din cadrul INM.
Pot participa la concurs magistraţii care au avut calificativul "foarte bine" la
ultima evaluare şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.
Condiţii de vechime:
- 5 ani vechime în funcţie pentru promovarea la tribunal sau parchetul de pe lângă
acesta;
- 6 ani vechime pentru promovarea la curtea de apel sau parchetul aferent;
- 8 ani pentru promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, doar pentru procurori.
La calculul vechimii se ia în considerare şi perioada cât magistratul a fost avocat.

23
 Concursul constă în probe scrise cu caracter teoretic şi practic. În termen de cel
mult trei zile de la comunicarea rezultatelor CSM dispune prin hotărâre promovarea
magistraţilor admişi.
Promovarea unor categorii de procurori
În mod atipic, la parchetele specializate în cadrul Parchetului General
(D.I.I.C.O.T.) pot fi încadraţi procurori numiţi prin ordin al Procurorului General, cu
avizul CSM.
Promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Condiţii:
- magistratul să fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii ani, 2 ani la tribunal
sau curte de apel, calificativul "foarte bine" la ultima evaluare;
- lipsa unei sancţiuni disciplinare;
- magistratul s-a remarcat în activitatea profesională;
- vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 10 ani.
Condiţia privind cei 2 ani nu mai produce efecte în urma admiterii unei excepţii
de neconstituţionalitate.
Promovarea într-o funcţie de conducere
Este reglementată în Statut şi Regulament CSM.
Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale şi
curţi de apel se face doar prin concurs sau examen organizat de CSM. Pot participa la
concurs judecătorii care au calificativul "foarte bine" şi nu au fost sancţionaţi disciplinar
în ultimii trei ani.
În mod identic, se face numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de
le lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului tribunalului şi prim-procuror al
parchetului de pe lângă judecătorie, precum şi în funcţiile de adjunct al acestora.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea
atribuţiilor specifice funcţiei şi în probe scrise şi testare privind managementul şi
resursele umane. Candidaţii susţin şi un test psihologic de verificare a capacităţii de a lua
decizii şi a rezistenţei la stres.
Numirea în funcţie se face pe o perioadă de 3 ani cu posibilitatea reînnoirii o
singură dată.
Condiţii de vechime:
- pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie sau prim-procuror şi
adjunctul său, la parchetu aferent - 5 ani;
- pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte de tribunal sau preşedinte de secţie
de tribunal, respectiv prim-procuror şi adjunct sau procuror şef de secţie - 6 ani;
- preşedinte, vicepreşedinte al curţii de apel, preşedinte secţie, respectiv procuror
general, adjunct sau procuror şef de secţie - 8 ani.
Promovarea în anumite funcţii fără concurs
Este situaţia altor funcţii de conducere decât cele prezentate anterior, în care
numirea se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de
CSM, la propunerea preşedintelui instanţei, respectiv a Procurorului General (art. 49 alin.
9 şi art. 49 alin. 9 din Statut).

24
 Promovarea în funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţie ai instanţei supreme sunt
numiţi de către Preşedintele României, la propunerea CSM pe o durată de 3 ani, dintre
judecătorii respectivei instanţe care au funcţionat acolo cel puţin 2 ani.
Promovarea în funcţiile de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
Procurorul General, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al
DNA, adjuncţii acestuia şi procurorii şefi de secţie, precum şi procurorul şef al DIICOT
şi adjuncţii acestuia, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Ministrului
Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii cu o vechime de 10 ani.
Durata mandatului este de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Există şi două funcţii de conducere atipice: inspector judiciar şi membru în

colegiile de conducere.

Revocarea din funcţiile de conducere

Revocarea din funcţiile de conducere a judecătorilor se dispune de CSM, din
oficiu sau la propunerea preşedintelui instanţei sau a adunării generale pentru următoarele
motive:
- în cazul în care nu mai îndeplinesc una din condiţiile necesare pentru numirea în
funcţie;
- în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale;
- în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.
În mod identic se revocă din funcţiile de conducere procurorii.
Revocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a preşedinţilor de secţii ai instanţei
supreme se face de către Preşedintele României, la propunerea CSM.
Revocarea procurorului general sau a procurorilor şefi ai parchetelor specializate
se poate face de către Preşedintele României, la propunerea Ministrului Justiţiei pentru
aceleaşi motive expuse anterior, cu avizul CSM.

Transferul magistraţilor
Transferul de la o instanţă la alta sau de la un parchet la altul ori la o instituţie
publică se aprobă, la cererea magistratului în cauză, de către CSM.

Detaşarea magistraţilor
CSM dispune detaşarea magistraţilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe
sau parchete ori alte instituţii publice. Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi
se poate prelungi o singură dată.
Pe perioada detaşării se păstrează calitatea de magistrat. Perioada detaşării
constituie vechime în magistratură.

Delegarea
În cazul în care o judecătorie sau un tribunal nu poate funcţiona normal din cauza
absenţei temporare a unor judecători sau a existenţei unor posturi vacante, preşedintele
curţii de apel, la propunerea preşedintelui instanţei, poate delega judecători de la alte
instanţe din circumscripţia curţii de apel, cu acordul scris al acestora.

25
 Delegarea judecătorilor unei curţi de apel se dispune de către CSM. De asemenea
există şi posibilitatea delegării în funcţii de conducere pe care o dispune tot CSM şi tot cu
acordul scris al celui în cauză.
Delegarea se poate face pe o perioadă de cel mult 90 zile, putând fi prelungită pe
aceeaşi perioadă.
Procurorii pot fi delegaţi cu acordul lor scris în interesul serviciului, inclusiv în
funcţii de conducere, de către procurorul general al României. Perioada este aceeaşi.
Pe perioada delegării magistraţii îşi păstrează drepturile, beneficiind însă şi de
cele specifice funcţiei în care este delegat.

II. Suspendarea din funcţie a magistraţilor

Suspendarea de drept intervine în următoarele cazuri:
1) când împotriva magistratului a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
2) când magistratul suferă de o boală psihică (constatată printr-o expertiză de
specialitate).
Suspendarea se dispune de către secţia corespunzătoare din CSM. Pe perioada
suspendării, magistratului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu beneficiază de vechime
în magistratură.
Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,
achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea încetează, iar magistratul este repus
în funcţia anterioară, i se plătesc drepturile restante şi i se recunoaşte vechimea.
Există un caz special de suspendare: pe perioada cât magistratul este membru
CSM.
Suspendarea din iniţiativa magistratului intervine în cazul concediilor speciale.
Există şi o suspendare specială, prevăzută de lege, pe timpul vacanţei
judecătoreşti.

III. Încetarea funcţiei magistratului

Magistraţii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:
- demisie;
- pensionare;
- transfer într-o altă funcţie;
- incapacitate profesională;
- ca sancţiune disciplinară;
- condamnare penală definitivă;
- colaborarea cu serviciile de informaţii;
- nepromovarea examenului prevăzut de art. 33 alin. 14 din Statut (cazul
magistraţilor primiţi în magistratură prin alte modalităţi, care au obligaţia să urmeze un
curs de 6 luni, de formare profesională, la INM şi care nu promovează examenul de
absolvire a acestui curs);
- neîndeplinirea condiţiilor generale, iniţiale, de primire în magistratură (cetăţenie,
antecedente penale, apt din punct de vedere medical şi psihologic).
Eliberarea din funcţie a magistraţilor stagiari se face de CSM.
Eliberarea din funcţie a celorlalte categorii de magistraţi se face prin decret al
Preşedintele României, la propunerea C.S.M.

26
 STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT

Primele forme de organizare a profesiei de avocat în ţara noastră le întâlnim în

Legiunea Caragea şi în Codul Andronache Donici.
Primul barou a fost înfiinţat în 1864.
Specific profesiei de avocat este faptul că reprezintă o profesiune liberală.
Avocatul este persoana cu studii juridice superioare care, în principal asistă sau
reprezintă persoana fizică şi persoana juridică în raportul acestora cu autorităţile publice,
cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină.
Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare în
condiţiile legii şi ale Statutului profesiei de avocat.
Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi pe tabloul unui barou ce
face parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR). Sunt interzise
constituirea de barouri în afara UNBR. Scopul profesiei de avocat îl constituie
promovarea apărarea drepturilor şi libertăţilor sau a intereselor legitime ale persoanelor
fizice sau persoanelor juridice.
În exercitarea dreptului la apărare recunoscut pe plan naţional, dar şi internaţional,
avocatul are dreptul dar şi obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru
realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil soluţionat într-un termen
rezonabil.
Principiile profesiei de avocat
Exercitarea profesiei de avocat este supusă unor principii fundamentale:
- principiul legalităţii;
- principiul libertăţii;
- principiul independenţei;
- principiul autonomiei şi descentralizării;
- principiul păstrării secretului profesional;
- principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat;
- principiul monopolului avocaţilor asupra activităţilor specifice;
- principiul potrivit căruia avocatul îndeplineşte atât o funcţie privată, cât şi una de
interes public;
- principiul confraternităţii şi a respectului reciproc.
Principiul legalităţii
Pentru ca exercitarea profesiei să se facă numai în cadrul UNBR, iar avocatul să
exercite numai acele activităţi prevăzute de lege.
Principiul libertăţii
Este de esenţa profesiei. Se concretizează în libertatea de exprimare, în
posibilitatea oricărui justiţiabil de a-şi alege liber avocatul, libertatea încheierii
contractului de asistenţă juridică între avocat şi client, libertatea de a angaja cauze pe
întreg teritoriul României.
Principiul independenţei
Presupune de o parte, independenţa profesiei, iar, pe de altă parte, independenţa
avocatului ca reprezentant al profesiei. Independenţa se manifestă la nivelul baroului, dar
şi la nivelul celorlalte forme ale organizării profesionale.

27
 Independenţa are o dublă valenţă: independenţa profesiei faţă de stat, organizarea
internă a profesiei este realizată pe principiul autonomiei. Avocatul este independent atât
în interiorul profesiei, cât şi faţă de clientul său.
În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus vreunei constrângeri sau
presiuni din partea autorităţilor ori altor persoane fizice sau persoane juridice.
Independenţa nu exclude însă, răspunderea profesională. Atât avocatul cât şi
clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică. Avocatul nu răspunde
penal pentru susţinerile făcute în exercitarea profesiei. Independenţa îmbracă şi forma
independenţei materiale a avocatului. Acesta este independent în stabilirea onorariilor
sale.
Principiul păstrării secretului profesional (confidenţialităţii)
Secretul profesional nu este specific doar profesiei de avocat, îl mai întâlnim la
medici, preoţi. Secretul profesional rezultă din lege. Secretul profesional asigură
garantarea demnităţii persoanei şi a confidenţialităţii informaţiilor.
Păstrarea secretului implică, pe de o parte, obligaţia avocatului de a nu divulga
conţinutul informaţiilor primite de la client, iar pe de altă parte, obligaţia celorlalţi de a
nu face nimic de natură să aducă atingere secretului profesional.
Păstrarea secretului reprezintă o obligaţie absolută şi nelimitată în timp (este de
ordine publică). Păstrarea secretului este o obligaţie, dar şi un drept. Avocatul nu poate
încălca această obligaţie decât cu dezlegare expresă şi scrisă din partea clientului.
Păstrarea secretului implică şi interdicţia de a apăra părţi cu interese contrare şi de a pleda
împotriva unui fost client.
Păstrarea secretului implică imposibilitatea ascultării avocatului ca martor în
legătură cu informaţiile dobândite în exercitarea profesiei. De asemenea, este strâns
legată de inviolabilitatea sediului profesional.
Principiul autonomiei şi descentralizării
Presupune dreptul recunoscut de lege avocatului şi formelor de exercitare a
profesiei de a se administra singur.

Dobândirea calităţii de avocat

Intrarea în profesie presupune parcurgerea a două etape:
1) dobândirea calităţii de avocat;
2) înscrierea în barou în vederea exercitării efective a profesiei.
Regula o constituie intrarea în profesie prin susţinerea unui examen. Examenul se
organizează la nivel naţional.
Condiţiile generale pentru dobândirea calităţii de avocat (art. 11 din Legea nr.
51/1995, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. 159/2008):
- cetăţean român cu capacitate deplină de exerciţiu (civilă şi politică);
- licenţiat în drept;
- persoana respectivă să nu se găsească în vreunul din cazurile de nedemnitate
prevăzute de lege;
- persoana respectivă să fie aptă din punct de vedere medical.
Este nedemn de a fi avocat: cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească
la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate de natură să
aducă atingere prestigiului profesiei; cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate
drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească sau a

28
săvârşit abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută de
Statut; cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia pe durata
stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; falitul fraudulos chiar reabilitat.
Membrul unui barou din altă ţară poate exercita profesia de avocat în România în
condiţiile prevăzute de lege. Pentru aceasta, el are obligaţia de a susţine un examen de
verificare a cunoştinţelor lor de drept român şi de limba română. Avocatul străin nu poate
pune concluzii în faţa instanţelor judecătoreşti din România, cu excepţia organelor de
arbitraj internaţional.
Odată dobândită calitatea de avocat, cel primit în profesie se va înscrie în barou,
cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Aceasta implică depunerea jurământului şi,
dacă este cazul, renunţarea la situaţia de incompatibilitate.
Avocatul stagiar
La începutul activităţii avocatul efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire cu
durata de 2 ani. După efectuarea stagiului, avocatul stagiar va susţine examenul de
definitivare în profesie. Activitatea unui avocat stagiar trebuie îndrumată de un avocat
definitiv (cu o vechime de cel puţin 6 ani).
Avocaţii stagiari au obligaţia de a se pregăti profesional. Aceasta se realizează în
cadrul formării profesionale iniţiale la nivelul cabinetului din care face parte, al baroului
sau prin formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi
Perfecţionarea Avocaţilor (I.N.P.P.A.).
Avocatul stagiar trebuie să încheie un contract de colaborare sau de salarizare în
interiorul profesiei cu forma profesională din care face parte.
Avocatului stagiar trebuie să i se asigure un venit la nivelul venitului garantat pe
economie.
Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie.
Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor
(I.N.P.P.A.)
Este o persoană juridică de drept privat sub autoritatea Consiliului Uniunii
Naţionale a Barourilor din România.
Are ca atribuţii formarea profesională iniţială a avocaţilor stagiari şi pregătirea
continuă a avocaţilor definitivi.
Avocatul definitiv
Dobândeşte calitatea de avocat definitiv, avocatul stagiar care a promovat
examenul de definitivare în profesie, precum şi avocatul care a promovat examenul de
absolvire al INPPA.
Avocatul definitiv are dreptul să depună concluzii la toate instanţele cu excepţia
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La această instanţă va putea pune concluzii la 5 ani
după definitivare (la fel şi la Curtea Constituţională).
Avocaţii definitivi au în continuare obligaţia pregătirii profesionale conform legii
(pregătirea profesională continuă).
Avocaţii definitivi şi stagiari sunt înscrişi de către barou pe un tablou care se va
actualiza anual. Pe lângă tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, baroul va
ţine separat şi un tablou al avocaţilor incompatibili.

29
 Drepturile şi obligaţiile avocatului
Drepturile avocatului:
1) dreptul de a fi independent şi de a se supune numai legii;
2) dreptul de a exercita activităţile specifice profesiei;
3) dreptul la sediu principal şi la sediu secundar;
4) dreptul de a refuza contactul cu clientul în prezenţa oricărei autorităţi publice
sau ori de câte ori există un sistem de control al contactului cu clientul;
5) dreptul de a păstra secretul profesional;
6) dreptul la inviolabilitatea sediului: perchiziţionarea avocatului, a domiciliului
său sau a sediului nu poate fi făcută decât de procuror în baza unui mandat emis în
condiţiile legii. De asemenea, convorbirile telefonice şi corespondenţa nu pot fi
interceptate;
7) dreptul de a purta numele de avocat, roba, de a utiliza ştampilă şi insignă;
8) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei;
9) dreptul la onorariu pentru activitatea desfăşurată şi la acoperirea tuturor
cheltuielilor;
10) dreptul la asigurări sociale (avocaţii au un sistem propriu de asigurări sociale).
Obligaţiile avocatului:
1) obligaţia respectării principiilor profesiei;
2) obligaţia de păstrare a secretului profesional;
3) obligaţia de a ţine un sediu apt pentru desfăşurarea activităţii şi pentru
asigurarea secretului profesional;
4) obligaţia de studiere temeinică a cauzelor şi obligaţiilor de a se prezenta la
fiecare termen al procesului. În cazul imposibilităţii de a se prezenta avocatul este obligat
să-şi asigure substituirea;
5) obligaţia de a manifesta conştiinciozitate şi probitate profesională;
6) obligaţia de a acorda asistenţă juridică din oficiu sau gratuit;
7) obligaţia de respect a celorlalţi avocaţi, a magistraţilor şi a solemnităţii şedinţei
de judecată;
8) obligaţia de a pleda cu demnitate;
9) obligaţia de a încheia o asigurare de răspundere profesională;
10) obligaţia de a participa la toate şedinţele convocate de consiliul baroului;
11) obligaţia de a ţine toate evidenţele cerute de lege;
12) obligaţia de a achita regulat taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea
bugetului baroului şi a Casei de Asigurări a Avocaţilor;
13) obligaţiile fiscale;
14) obligaţia de restituire a actelor originale încredinţate de o persoană;
15) obligaţia de a depune toate diligenţele pentru îndeplinirea sarcinilor
profesionale încredinţate;
16) obligaţia de a purta robă, insignă şi legitimaţie;
17) obligaţia de a folosi procedee oneste în dobândirea clientelei;
18) obligaţia de informare a decanului baroului cu privire la orice conflict cu un
alt avocat, cu un magistrat sau autoritate publică;
19) obligaţia de a se abţine de la exercitarea profesiei atunci când există un
conflict de interese;
20) obligaţia de a prezenta clientului, la cerere, situaţia cheltuielilor efectuate.

30
 Incompatibilităţi şi interdicţii
Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:
- activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;
- ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau
bunele moravuri;
- exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ; astfel sunt incompatibile:
calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de comanditar într-o
societate comercială, în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, calitatea de
administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni, calitatea de preşedinte
al consiliului de administraţie, administrator unic sau membru în comitetul de direcţie al
unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile cu răspundere limitată sau la
cele pe acţiuni.
Avocatul poate fi membru în consiliul de administraţie al acestor societăţi ci
obligaţia de a aduce acest fapt la cunoştinţa decanului baroului.
Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
- calitatea de deputat-senator sau consilier local;
- activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior;
- calitatea de arbitru, mediator, consilier fiscal, consilier în proprietate
intelectuală, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procesului de
reorganizare judiciară.
Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanţele, precum şi la parchetele de
pe lângă acestea, inclusiv Î.C.C.J. sau Parchetul lângă Î.C.C.J., unde soţul avocatului ori
ruda sau afinul până la gradul III inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror,
indiferent de secţie, serviciu sau birou în care îşi desfăşoară activitatea.
Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul Curţii Constituţionale.
Interdicţia vizează întreaga formă de exercitare a profesiei.
Avocaţii foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar
foştii procurori şi poliţişti nu pot acorda asistenţă judiciară la unitatea de urmărire penală
la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 2 ani de la încetarea funcţiei respective.
Avocatul care se află în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu
poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate
acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lângă acestea.
Avocatul deputat sau senator nu poate acorda asistenţă juridică învinuiţilor sau
inculpaţilor în cauze penale privind infracţiuni grave (infracţiunea de corupţie,
infracţiunea privind traficul de droguri, de persoane, infracţiunea contra siguranţei
statului etc.). De asemenea, avocatul deputat sau senator nu poate să pledeze în cauze
civile sau comerciale împotriva statului ori a altor instituţii publice.

Relaţiile dintre avocat şi client

Contractul de asistenţă juridică
Temeiul juridic al naşterii drepturilor şi obligaţiilor avocatului în raportul cu
clientul său îl reprezintă contractul de asistenţă juridică.
Contractul de asistenţă juridică reprezintă acordul de voinţă expres exprimat şi
încheiat între forma de exercitare a profesiei de avocat şi client, prin care avocatul
acceptă mandatul acordat de clientul său în temeiul căruia se obligă să efectueze tot ceea

31
ce este necesar şi legal în vederea asigurării apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor
legitime ale persoanei fizice sau juridice contractante.
Natura juridică a contractului de asistenţă este aceea a unui contract numit, sui
generis. Are ca gen proxim contractul de mandat, însă de deosebeşte de acesta întrucât
presupune şi asistenţa (sau asistarea) care are o sferă mai largă decât reprezentarea. De
aseemenea, este un contract oneros. Deosebiri rezultă şi din aspectele particulare privind
încheierea, executarea şi încetarea.
Forma contractului de asistenţă juridică este scrisă cerută ab probationem
(excepţie asistenţa din oficiu). Contractul poate fi încheiat prin orice mijloc de
comunicare la distanţă. Contractul dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul
de evidenţă a contractelor. Contractul este însoţit de împuternicire avocaţială, care
dovedeşte mandatul faţă de terţi.
Obiectul contractului - activitatea avocatului se realizează prin: consultaţii şi
cereri cu caracter juridic; asistenţă şi reprezentare în faţa oricărei autorităţi; redactarea de
acte, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor; activităţi de mediere,
activităţi fiduciare; stabilirea temporară a sediului unei societăţi comerciale la sediul său
profesional; orice mijloace şi căi pentru asigurarea dreptului la apărare.
Contractul dă naştere la drepturi şi obligaţii specifice.
Drepturile şi obligaţiile avocatului:
- dreptul la onorariu (fix, orar sau de succes);
- obligaţia de diligenţă;
- toate celelalte obligaţii profesionale.
Drepturile şi obligaţiile clientului:
- orice client are dreptul de a-şi alege liber avocatul;
- el are obligaţia de a achita onorariul stabilit şi celelalte cheltuieli.
În această ultimă privinţă contractul reprezintă titlul executoriu.
Încetarea contractului are loc prin:
- îndeplinirea obligaţiilor asumate prin semnarea sa;
- rezilierea de drept prin neplata onorariului;
- renunţarea de către client.

Răspunderea profesională a avocatului

Poate fi: civilă, penală sau disciplinară.
Răspunderea civilă
Deşi nu este reglementată expres, răspunderea civilă nu este exclusă de lege şi de
Statut.
Pentru antrenarea răspunderii trebuie întrunite elementele clasice ale acesteia:
fapta, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpa sau vinovăţia şi prejudiciul.
De regulă, răspunderea civilă este contractuală şi numai în mod excepţional ea
poate fi delictuală.
Caracterul licit sau ilicit al faptei avocatului trebuie apreciat prin prisma exactităţii
informaţiilor furnizate de client. În aprecierea vinovăţiei trebuie avută în vedere natura
obligaţiei asumate de avocat - obligaţia de diligenţă, neîndeplinirea rezultatului
neatrăgând automat prezumţia de culpă.

32
 Înlăturarea răspunderii este posibilă atunci când intervin cauzele obişnuite de
înlăturare a răspunderii civile. În plus o cauză exoneratoare poate fi comportamentul
clientului.
Răspunderea penală
Poate fi angajată dacă faptele avocatului întrunesc elementele constitutive ale unei
infracţiuni. Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris în faţa
oricărei autorităţi dacă acestea au legătură cu apărarea.
Răspunderea disciplinară
Este reglementată expres de lege şi Statut. Avocatul răspunde disciplinar pentru
nerespectarea legii, a statutului, a deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere
ale baroului sau ale UNBR, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia
sau în afara acesteia, fapte ce sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul
profesiei.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă sau penală.
Organizarea şi funcţionarea instanţelor disciplinare
Instanţele disciplinare sunt: Comisia de disciplină a baroului, Comisia centrală de
disciplină, Consiliul UNBR.
Comisia de disciplină funcţionează în fiecare barou. Ea judecă în primă instanţă,
în complet de trei membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din barou, cu
excepţia celor săvârşite de decan şi de membrii Consiliului UNBR.
Comisia centrală de disciplină funcţionează în cadrul UNBR. Ea este alcătuită din
membri desemnaţi de adunările generale ale fiecărui barou. Această Comisie judecă:
. ca instanţă de fond în complet de trei membri abaterile decanilor şi a membrilor
Consiliului UNBR;
- în complet de 5 membri contestaţiile împotriva deciziilor pronunţate de comisiile
de disciplină ale barourilor.
Consiliul UNBR în plenul său judecă recursurile declarate împotriva deciziilor
pronunţate de Comisia centrală de disciplină ca instanţă de fond.
Executarea deciziilor disciplinare se face de către Consiliul baroului în care este
înscris avocatul.
Reguli de procedură
Plângerea împotriva unui avocat se adresează Consiliului baroului. Ancheta
abaterii disciplinare se efectuează de către Consiliu printr-un consilier desemnat pentru
cercetarea disciplinară prealabilă.
Anchetarea unui membru al Consiliului UNBR sau a unui decan se realizează de
către Consiliul UNBR. Anchetarea abaterii se face cu celeritate. În acest scop avocatul
cercetat va fi convocat în scris şi încunoştiinţat cu privire la obiectul anchetei. Avocatul
cercetat poate da explicaţii scrise. Refuzul de a da curs convocării nu împiedică
desfăşurarea anchetei. De asemenea, va fi convocată în vederea ascultării şi persoana care
a formulta plângerea.
Cercetările constau în verificarea oricăror informaţii care pot duce la elucidarea
cazului şi se încheie cu un referat scris al consilierului delegat. Apoi, Consiliul
procedează la anchetarea abaterii, putând convoca din nou pe avocatul cercetat.
Consiliul poate decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei
sau completarea cercetărilor. Soluţia se comunică avocatului cercetat. În cazul în care se

33
decide exercitarea acţiunii disciplinare, aceasta va fi redactată în scris, motivată şi se va
desemna Consiliul însărcinat cu susţinerea ei în faţa instanţei disciplinare.
În caz de abatere gravă, Consiliul, preşedintele Uniunii sau decanul poate dispune
suspendarea din profesie a avocatului cercetat, până la judecarea definitivă a cauzei.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea poate fi declarat recurs în
termen de 5 zile de la comunicare. Recursul este suspensiv de executare.
Cercetarea disciplinară se suspendă pe durata urmăririi penale.
După toate aceste momente, preşedintele Comisiei de disciplină, va fixa termen de
judecată cu citarea avocatului. În faţa instanţei disciplinare avocatul se va înfăţişa
personal, putând fi asistat şi de alt avocat. Şedinţa nu este publică.
Instanţa disciplinară hotărăşte cu majoritate de voturi şi pronunţă o decizie
disciplinară. Împotriva ei se poate declara recurs. Decizia disciplinară rămasă definitivă
are autoritate de lucru judecat faţă de părţi. Recursul declarat împotriva deciziei
disciplinare a Comisie centrale este judecat de Consiliul UNBR. Împotriva acestei ultime
hotărâri, partea interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel
Bucureşti a cărei hotărâre este definitivă şi irevocabilă.
Se poate declara recurs şi împotriva hotărârilor pronunţate de Comisia centrală în
contestaţie.
Dispoziţiile de procedură menţionate se completează cu prevederile Codului de
procedură civilă.
În toate cazurile, acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un
an de la data săvârşirii faptei.
Sancţiunile disciplinare sunt: mustrarea, avertismentul, amenda (trebuie achitată
în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare, în caz
contrar avocatul în cauză este suspendat de drept), interdicţia de a exercita profesia pe o
perioadă de la o lună la un an (în această perioadă avocatul nu poate presta asistenţă
juridică sub nici o formă şi nu poate participa la activitatea organelor profesiei),
excluderea din profesie.

Pierderea calităţii de avocat

Calitatea de avocat încetează:
- prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;
- prin deces;
- prin excluderea din profesie ca sancţiune disciplinară;
- când avocatul a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune care îl face nedemn
de a fi avocat.
Încetarea calităţii are drept consecinţă radierea avocatului din tabloul baroului.
Avocatul care îndeplineşte condiţiile de pensionare are dreptul să solicite
continuarea exercitării profesiei.

Suspendarea calităţii de avocat

Exerciţiul profesiei de avocat se suspendă:
- pe toată durata existenţei unei stări de incompatibilitate;
- în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau disciplinare de interdicţie temporară de
a profesa;

34
 - în caz de neplată a taxelor către barou, către UNBR sau către sistemul de
asigurări timp de 3 luni de la scadenţa acestora. Suspendarea durează până la lichidarea
integrală a datoriilor;
- la cererea scrisă a avocatului;
- în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală la pronunţarea unei hotărâri
definitive.

Transferul avocatului într-un alt barou

Atunci când există motive justificate un avocat poate solicita transferul într-un alt
barou. Pentru aceasta el se va adresa cu cerere decanului baroului de la care doreşte să se
transfere. Consiliul acestui barou va aviza cererea şi o va înainta baroului la care se
solicită transferul. Acesta din urmă se va pronunţa prin decizia Consiliului. Decizia poate
fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul UNBR.

Organizarea profesiei de avocat

Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.
Baroul este o persoană juridică de interes public, cu patrimoniu şi buget propriu.
Organele de conducere ale baroului sunt:
- Adunarea generală;
- Consiliul;
- Decanul.
În cadrul baroului mai funcţionează Comisia de cenzori şi Comisia de disciplină.
Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în baroul respectiv cu
drept de exercitare a profesiei. Printre atribuţii Adunarea generală alege şi revocă
decanul, membrii Consiliului, membrii Comisiei de cenzori şi de disciplină.
Consiliul baroului este format din 5 până la 15 membri, inclusiv decanul şi
prodecanul, aleşi pe o perioadă de 4 ani.
Decanul baroului este ales pentru un mandat de 4 ani dintre avocaţii cu o vechime
de minim 8 ani şi poate fi reales o singură dată. Decanul este cel care reprezintă baroul în
raporturile cu persoanele fizice şi persoanele juridice din ţară sau străinătate.
Prodecanul îl înlocuieşte pe decan la cererea sau în absenţa acestuia. Deciziile
decanului se atacă la Consiliul Baroului.
UNBR este formată din toate barourile din ţară şi are sediul în Bucureşti.
Organele de conducere ale UNBR sunt: Congresul avocaţilor, Consiliul UNBR, Comisia
permanentă a UNBR, preşedintele UNBR. Şi în cazul uniunii funcţionează Comisia de
cenzori şi Comisia de disciplină.
Consiliul este format din decanii barourilor şi din reprezentanţi ai barourilor aleşi
conform unei norme de reprezentare. Consiliul alege şi revocă preşedintele şi
vicepreşedinţii uniunii.
Comisia permanentă este organul executiv al Consiliului şi are activitate
permanentă.
Preşedintele uniunii reprezintă pe acesta în relaţiile interne şi internaţionale.

Formele de exercitare a profesiei de avocat

Avocatul poate exercita profesia în una din următoarele forme:
- cabinet individual;

35
 - cabinet asociat;
- societate civilă profesională;
- societate civilă profesională cu răspundere limitată.
Cabinetele individuale se pot grupa, păstrându-şi însă individualitatea în raport cu
clienţii în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu sau a unor salariaţi.
Cabinetul individual de avocat
În cadrul acestuia îşi exercită profesia de avocat definitiv, titular, singur sau
împreună cu avocaţi colaboratori.
Se înfiinţează în baza unui act de înfiinţare întocmit în forma cerută de lege şi
înregistrat la barou.
Cabinetele asociate sunt constituite din cabinete individuale care se asociază în
scopul exercitării în comun a profesiei. Avocaţii din cabinetele asociate intră în relaţii cu
clienţii în numele asocierii din care fac parte.
Asocierea nu aduce atingere patrimoniului afectat profesiei ce aparţine fiecăruia
dintre cabinete.
Societatea civilă profesională este constituită din doi sau mai mulţi avocaţi
definitivi care contribuie în natură sau/şi numerar la constituirea unui patrimoniu afectat
desfăşurării activităţii profesionale.
Alţi avocaţi pot activa în cadrul societăţii în calitate de colaboratori sau salariaţi în
interiorul profesiei. Raporturile se nasc între client şi societate.
Serviciile profesionale sunt asigurate de oricare dintre avocaţii societăţii, fără a se
cere opţiunea clientului.
Societatea civilă profesională cu răspundere limitată este constituită din doi sau
mai mulţi avocaţi definitivi şi are personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Avocaţii
asociaţi îşi angajează răspunderea numai în limitele capitalului social subscris şi vărsat.

Modalităţile de exercitare a profesiei de avocat sunt:

- avocat titular al cabinetului individual;
- avocat asociat în cadrul cabinetelor asociate;
- avocat asociat în cadrul societăţii civile profesionale;
- avocat asociat în cadrul societăţii civile cu răspundere limitată;
- avocat colaborator;
- avocat salariat în interiorul profesiei.
Avocatul colaborator
Colaborarea este o modalitate de exercitare a profesiei prin care un avocat
consacră activitatea sa unei forme de exercitare a profesiei de avocat.
Avocatul colaborator nu are dreptul la clientelă proprie. Contractul de colaborare
se încheie în formă scrisă între avocatul colaborator şi titularul formei de exercitare a
profesiei.
Avocatul colaborator poate fi stagiar sau definitiv.
Avocatul salariat în interiorul profesiei
Salarizarea în interiorul profesiei este o modalitate de exercitare a profesiei prin
care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercitare a profesiei căreia îi este
subordonat în privinţa condiţiilor concrete de muncă.
Avocatul salariat nu are dreptul la clientelă proprie. Poate fi stagiar sau definitiv.

36