ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLODVEI

FACULTATEA ECONOMIE GENERALĂ ŞI DREPT

DEPARTAMENTUL DREPT

„INDEPENDENȚA JUDECĂTORULUI ȘI SUPUNEREA

LOR ÎN NUMELE LEGII”
Proiect – activitate individuală
la disciplina „Drept Procesual Penal”

Autor:
BULAT ANDREI, gr. D-181, FRECVENȚĂ ZI

VERIFICAT :
Vadim Prisacaru

CHIŞINĂU – 2020

1
Cuprins
CAPITOLUL I: INDEPENDENŢA ŞI RESPONSABILITATEA JUDECĂTORILOR.............................3
CAPITOLUL II: PREEMINENŢA DREPTULUI SAU SUPREMAŢIA ACESTUIA........................4
Principiul preeminenţei dreptului:...........................................................................................................4
CAPITOLUL III: OBLIGAŢIA JUDECĂTORULUI DE A RESPECTA LEGEA ŞI JURISPRUDENŢA.
....................................................................................................................................................................6
Rolul jurisprudenţei în sistemele de drept:..............................................................................................6
Respectarea propriei practici de către CEDO:.......................................................................................6
Respectarea jurisprudenţei în Republica Moldova, obligaţia de a respecta Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului..................................................................................................................................6
Obligaţia de a respecta hotărârile instanţelor naţionale:.......................................................................7
Constituţia...........................................................................................................................................7
Legea de organizare judecătorească...................................................................................................8
3. Legea privind statutul judecătorului Art. 1 (Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti) (1)
Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului,
unicul purtător al acestei puteri. (2) Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii
de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. (3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt
independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. (4) Judecătorii iau decizii în mod
independent şi imparţial şi acţionează fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau
intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare. Organizarea
ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale a judecătorului. Această
reglementare conţine două aspecte: pe de o parte, reia obligaţia de supunere a judecătorului doar
legii, el neputând înfăptui justiţia în mod arbitrar şi neputând fi independent faţă de lege; pe de altă
parte, pentru a proteja independenţa instituţională şi cea personală a judecătorilor, interzice
influenţarea judecătorilor atât din exterior, cât şi din interiorul sistemului - iar cu privire la aceasta
din urmă atât pe orizontală (colegi), cât şi pe verticală (preşedinte de instanţă, CSM, Inspecţia
Judiciară, instanţe ierarhic superioare). Este de remarcat că ceea ce se interzice sunt influenţele
nepotrivite care ar duce la deturnarea actului de justiţie, adică situarea în afara legii. Şi spunem asta
pentru că însăşi legea autorizează judecătorii să dea dispoziţii obligatorii altor judecători în
exercitarea atribuţiilor de înfăptuire a justiţiei.....................................................................................9
4.Legea Curţii Supreme.....................................................................................................................10
5. Regulamentul de evaluare a judecătorilor.....................................................................................10
6. Codul de procedură civilă.............................................................................................................11
CONCLUZII:............................................................................................................................................12

2
CAPITOLUL I: INDEPENDENŢA ŞI RESPONSABILITATEA JUDECĂTORILOR.
Asigurarea supremaţiei legii reprezintă un punct cardinal într-o societate democratică. În
acest sens, rolul fundamental în administrarea justiţiei şi asigurarea protecţiei drepturilor omului
revine judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor. Pentru ca aceştia să îşi îndeplinească în mod
corect responsabilităţile şi, mai ales, pentru a investiga şi judeca demnitari şi funcţionari publici
suspectaţi de corupţie şi de grave încălcări ale drepturilor omului, trebuie să beneficieze de un
statut şi de nişte garanţii speciale. În cazul judecătorilor, aceste cerinţe sunt independenţa şi
imparţialitatea..

Întrucât justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, alcătuite din judecători,

aceasta înseamnă că puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în
persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorul este cel împuternicit să
cerceteze o cauză pentru a o clarifica, procedând astfel la o judecată şi apoi să pronunţe o
hotărâre, făcând astfel un act de dreptate.

Este important de realizat că principiul independenţei judecătorilor nu a fost conceput în

beneficiul personal al judecătorilor înşişi, ci pentru a proteja oamenii împotriva abuzurilor de
putere. Aşadar, independenţa nu este un privilegiu al judecătorilor, ci un beneficiu al
cetăţenilor. De aici nu rezultă că judecătorii, care sunt independenţi, ar putea acţiona în mod
arbitrar, prin soluţionarea cazurilor în conformitate cu preferinţele lor personale, ci că datoria lor
este şi rămâne aplicarea legii: singura supunere a judecătorului trebuie să fie faţă de lege; de
altfel, nimeni nu este deasupra acesteia. Iar judecătorul nu este nici sclavul şi nici stăpânul legii,
ci este servitorul ei. Judecătorul trebuie să fie, până la urmă, cu totul devotat legii. Din acest
punct de vedere, este de remarcat că Statutul Universal al Judecătorilor debutează cu
reglementarea independenţei nu ca un drept, ci ca o obligaţie: „Prin ansamblul activităţii lor,
judecătorii trebuie să asigure dreptul oricărei persoane de a beneficia de un proces echitabil. Ei
trebuie să întrebuinţeze toate mijloacele ce le stau la dispoziţie pentru ca procesele să fie
rezolvate în şedinţă publică, într-un termen rezonabil, în faţa unui tribunal independent şi
imparţial

3
CAPITOLUL II: PREEMINENŢA DREPTULUI SAU SUPREMAŢIA ACESTUIA.

Rolurile judecătorului:

Obiectivele şi atribuţiile sistemului de justiţie trebuie1:

1) să soluţioneze litigiile şi să aplice în mod imparţial legea între persoane, precum şi între
persoane şi autorităţile publice;
2) să promoveze, în limitele corespunzătoare funcţiei judiciare, respectarea şi realizarea
drepturilor omului; şi
3) să se asigure că toţi oamenii sunt capabili să trăiască în siguranţă, respectându-se
principiul preeminenţei dreptului.

Principiul preeminenţei dreptului:

Acest principiu, alături de cel al democraţiei pluraliste şi de respectul drepturilor omului,
constituie unul dintre cele trei principii fundamentale ale Consiliului Europei. Fiind prevăzut în
preambulul la Statutul Consiliului Europei şi al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca o
valoare pe care se întemeiază democraţia.

Comisia de la Veneţia a stabilit că o definiţie a acestui principiu trebuie să facă referire la opt
elemente2:
1. Legea trebuie să fie accesibilă: adică inteligibilă, clară şi previzibilă;
2. Chestiunile legate de drepturile conferite de lege se soluţionează potrivit competenţei
stabilite de lege şi nu în mod discreţionar;
3. Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii;
4. Puterea se exercită într-o manieră legală, echitabilă şi rezonabilă;
5. Drepturile omului trebuie protejate;
6. Justiţiabilii trebuie să aibă la dispoziţie mecanisme care să le permită rezolvarea litigiilor
fără cheltuieli şi întârzieri excesive;
7. Orice proces trebuie să fie echitabil;
8. Statul este dator să respecte obligaţiile născute din dreptul internaţional şi dreptul intern.

Componentele principiului enunţat sunt atât substanţiale, cât şi formale3:

- Legalitatea (primatul dreptului): presupune că legile trebuie respectate de orice cetăţean,
autoritate publică sau privată; procedura de adoptare a legilor trebuie să fie transparentă,
1„Declaraţia de la Montreal 1983” - Universal Declaration on the Independence of Justice, adoptată în unanimitate de către plenul Primei
Conferinţe Mondiale asupra Independenţei Justiţiei ţinută la Montreal (Quebec, Canada) pe 10 iunie 1983.

2 „Raport cu privire la preeminenţa dreptului”, adoptat de Comisia de la Veneţia la 25-26 martie 2011,pct. 37.

3 Ibidem, pct. 41.

4
 responsabilă şi democratică; însuşi statul acţionează în baza dreptului şi numai conform
dreptului. Este de reţinut că prin „drept” se înţelege atât dreptul scris, adică legea naţională
şi convenţiile internaţionale, cât şi cel nescris, adică jurisprudenţa4;
- Interdicţia arbitrariului: administraţia publică are dreptul de a lua decizii potrivit
principiului oportunităţii (discreţionarismului), dar nu poate adopta acte juridice injuste,
iraţionale, abuzive;
- Accesul la justiţie: pentru restabilirea drepturilor încălcate nu poate fi interzis accesul la o
instanţă independentă şi imparţială; puterea judecătorească garantează justiţia şi ea însăşi
stabileşte legea aplicabilă într-un caz concret, faptele şi interpretează dreptul într-o manieră
transparentă şi previzibilă; judecătorul trebuie să fie independent (faţă de celelalte puteri) şi
imparţial (nu trebuie să aibă idei preconcepute în cauză) şi să rezolve cauza într-un termen
rezonabil, în cadrul unui proces echitabil şi public;
Respectul drepturilor omului: drepturile omului care au legătură cu preeminenţa dreptului sunt
dreptul de acces la justiţie, dreptul la un judecător competent prevăzut de lege, dreptul de a fi
ascultat, ne bis in idem  (nu de două ori în aceeaşi cauză/pentru aceeaşi vină), neretroactivitatea
măsurilor juridice defavorabile, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la prezumţia de nevinovăţie,
dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertatea de exprimare care implică critica la adresa
autorităţilor, interdicţia torturii, tratamentelor inumane sau degradante;
- Nediscriminarea şi egalitatea în faţa legii (aceasta este o cerinţă care ţine atât de
drepturile omului - art. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră egalitatea tuturor
persoanelor în faţa jurisdicţiilor, iar art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului interzice
discriminarea, cât şi de preeminenţa dreptului): legile discriminatorii între persoane sau grupuri
de persoane sunt interzice; de asemenea, este interzis tratamentul inegal pe diverse considerente;
aceleaşi texte de lege trebuie aplicate tuturor fără privilegii particulare;
- Securitatea juridică: textele de lege trebuie să fie accesibile; dispoziţiile legale trebuie
aplicate în mod clar şi precis, garantând caracterul previzibil al situaţiilor şi raporturilor juridice;
persoanele vizate trebuie să cunoască consecinţa actelor lor (mai ales în materie penală);
Parlamentul nu poate deroga de la drepturile fundamentale adoptând texte de lege ambigue;
Statul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de particulari; autoritatea lucrului
judecat împiedică rediscutarea cazului; deciziile definitive trebuie executate.

4 Ibidem, pct. 43. La fel „Le Conseil de l'Europe et la preeminence du droit - Un apercu”,
adoptat de Comitetul Miniştrilor la 27 noiembrie 2008, p. 44.
5
CAPITOLUL III: OBLIGAŢIA JUDECĂTORULUI DE A RESPECTA LEGEA ŞI
JURISPRUDENŢA.

Rolul jurisprudenţei în sistemele de drept:

Jurisprudenţa în sistemul continental este o sursă secundară de drept. Rolul său este de a aplica o
lege generală şi abstractă la o situaţie specifică, adică de a interpreta legea, care este sursa
primară de drept. Funcţia sa nu este de a constrânge instanţele de judecată, ci de a le ghida5.

Respectarea propriei practici de către CEDO:

Nu există dispoziţii în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care să oblige CEDO să îşi
respecte propria jurisprudenţă. Totuşi, ea a adoptat ca uzanţă practica de a urma deciziile sale
pronunţate în cauze judecate anterior şi de a le aplica „învăţămintele” în interesul securităţii
juridice şi al dezvoltării coerente a jurisprudenţei sale privitoare la Convenţie. Hotărârile
adoptate în cauze individuale constituie în mod evident precedente, fiind de altfel imposibil de a
pronunţa o decizie într-un anumit caz individual care să fie concepută însă în aşa fel încât să nu
aibă aplicabilitate în alte cauze6. S-a arătat că această practică constituie un precedent de tip
european, care se distinge de cel anglo-saxon, prin faptul că nu obligă a fi urmat, ci se prezintă
ca o recomandare puternică în acest sens, cu excepţia unui motiv valabil de a se îndepărta de la
acesta7.

Respectarea jurisprudenţei în Republica Moldova, obligaţia de a respecta Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul oricărei persoane la un
proces echitabil. Principiile esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, deduse din textul
Convenţiei sau din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg sunt:
- Accesul la justiţie;
- Judecătorul desemnat potrivit legii (nu ad-hoc);
- Egalitatea armelor dintre părţi;
- Independenţa şi imparţialitatea instanţei de judecată;
- Aplicarea unitară a dreptului;
- Proporţionalitatea;
- Dreptul de a fi ascultat;
- Protecţia juridică efectivă.

5 Ch. Lemieux, op.cit, p. 234.

6 Corneliu Bîrsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediţia a doua, Editura CH.Beck, 2010, p. 1115.

7 J-F. Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, 2009, p. 33-34.
6
Conform Hotărârii Curţii Constituţionale din Republica Moldova nr. 55/1999, Convenţia
Europeană constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi, respectiv, prevederile ei
trebuie aplicate direct ca o oricare altă lege a Republicii Moldova, ultima având prioritate faţă de
restul legilor interne care îi contravin8.

În sensul art. 46 din Convenţia Europeană, hotărârile CEDO au forţă obligatorie. În conformitate
cu prevederile acestui articol, înaltele părţi contractante s-au angajat să se conformeze
hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. Adică, interpretările la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului cuprinse în hotărîrile CEDO, adoptate în privinţa Republicii
Moldova, sunt obligatorii pentru instanţele judecătoreşti. Totodată, se va ţine seama de
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 3/2014 cu privire la aplicarea de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căreia instanţele judecătoreşti, în scopul
respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, urmează să ia în considerare şi
jurisprudenţa CEDO stabilită în hotărârile sale în raport cu alte state - părţi la Convenţia
Europeană.

Obligaţia de a respecta hotărârile instanţelor naţionale:

Sunt anumite situaţii când legea prevede în mod expres că hotărârile date de alte instanţe fie sunt
obligatorii, fie sunt doar recomandări; ele provin de la instanţa supremă (chiar de la Curtea
Constituţională sau de la CEDO) sau de la o altă instanţă chiar egală în grad. În alte situaţii, doar
legea lasă să se înţeleagă că judecătorul e obligat să respecte practica instanţei superioare.

Constituţia
Art. 114 (Înfăptuirea justiţiei) şi art. 115 alin. 1 (Instanţele judecătoreşti)
Justiţia se înfăptuieste în numele legii numai de Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel si
judecătorii. De aici rezultă că instanţele judecătoreşti sunt obligate să îşi desfăşoare activitatea
numai potrivit legii.

Art. 16 alin. 2 (Egalitatea): Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii si a
autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. De aici rezultă dreptul părţilor şi, în
mod corelativ, obligaţia pentru judecători de a asigura un tratament egal părţilor aflate în proces,
ceea ce implică ca aceeaşi lege să fie aplicată în acelaşi mod pentru situaţii similare.

8 Ulterior, atât Codul de procedură civilă, cât şi Codul de procedură penală au fost modificate. Acum, ele prevăd expres că tratatele
internaţionale au prioritate faţă de legislaţia internă şi cer judecătorilor să aplice direct prevederile tratatelor internaţionale. De asemenea,
conform Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994, au prioritate reglementările internaţionale în cazul pactelor şi tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne (art. 4). În cazul altor tratate, acestea pot fi
aplicate cât timp nu contravin Constituţiei (art. 8).
7
Art. 120 teza I (Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărîri judecătoreşti definitive)
Este obligatorie respectarea sentinţelor si a altor hotărîri definitive ale instanţelor
judecătoresti. De aici rezultă că o hotărâre judecătorească, odată rămasă definitivă, în primul
rând, este obligatorie pentru părţile căreia i se adresează direct şi, în al doilea rând, trebuie
respectată de către orice altă persoană şi autoritate, inclusiv alţi judecători.

Legea de organizare judecătorească9

Art. 4 alin. 1 (Sarcinile instanţelor judecătoreşti): Instanţele judecătoresti înfăptuiesc justiţia în
scopul apărării si realizării drepturilor si libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor si ale
asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor si organizaţiilor. Întrucât acest text de
lege consacră obligaţia instanţelor judecătoreşti de a apăra drepturile persoanelor şi cum un
astfel de drept este inclusiv cel de a beneficia de un tratament egal şi de o justiţie previzibilă,
rezultă că judecătorii sunt obligaţi să aplice legea în mod similar în cazuri identice, indiferent
dacă părţile din respectivele cauze sunt aceleaşi sau nu.

Art. 5 alin. 1 (Înfăptuirea justiţiei în strictă conformitate cu legislaţia):

Justiţia se înfăptuieste în strictă conformitate cu legislaţia. Rezultă de aici că judecătorii nu se
pot ghida în activitatea lor judiciară decât după lege.
Art. 8 (Egalitatea în faţa legii): Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii si
autorităţii judecătoreşti, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, precum şi de alte împrejurări.
Această reglementare reia în esenţă reglementarea din art. 16 alin.2 din Constituţie.

9 Legea nr. 514/1995 privind organizarea judecătorească, publicată în M.Of. nr. 58 din 19.10.1995, cu ultimele modificări aduse prin LP
153/2012.
8
3. Legea privind statutul judecătorului10 Art. 1 (Judecătorul, purtător al puterii
judecătoreşti) (1) Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în
persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. (2) Judecătorul este persoana
învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. (3)
Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun
numai legii. (4) Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără
niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din
partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate
aduce atingere independenţei individuale a judecătorului. Această reglementare conţine
două aspecte: pe de o parte, reia obligaţia de supunere a judecătorului doar legii, el
neputând înfăptui justiţia în mod arbitrar şi neputând fi independent faţă de lege; pe de
altă parte, pentru a proteja independenţa instituţională şi cea personală a judecătorilor 11,
interzice influenţarea judecătorilor atât din exterior, cât şi din interiorul sistemului - iar cu
privire la aceasta din urmă atât pe orizontală (colegi), cât şi pe verticală (preşedinte de
instanţă, CSM, Inspecţia Judiciară, instanţe ierarhic superioare). Este de remarcat că ceea
ce se interzice sunt influenţele nepotrivite care ar duce la deturnarea actului de justiţie,
adică situarea în afara legii. Şi spunem asta pentru că însăşi legea autorizează judecătorii
să dea dispoziţii obligatorii altor judecători în exercitarea atribuţiilor de înfăptuire a
justiţiei12.
Art. 22 (Abaterile disciplinare) (1) Constituie abatere disciplinară: b) aplicarea neuniformă a
legislaţiei, intenţionat sau din neglijenţă gravă, dacă acest fapt a fost constatat de instanţa
ierarhic superioară şi a condus la casarea hotărîrii defectuoase13. În condiţiile în care sunt
hotărâri care nu se motivează, nu se poate asigura aplicarea echitabilă a dispoziţiei legale de mai
sus: un judecător va fi cercetat şi poate chiar sancţionat disciplinar pentru că a motivat hotărârea
şi nu a respectat practica, un altul nu. Din această dispoziţie sancţionatorie rezultă obligaţia
pozitivă a judecătorului de a aplica uniform legislaţia. Aceasta înseamnă ca, în cazurile similare
în care este incidentă aceeaşi problemă de drept, judecătorul trebuie să fie constant în propria
practică, dar şi să respecte practica instanţei sale, care, la rândul ei, trebuie să fie conformă cu
practica instanţei de recurs.

4.Legea Curţii Supreme14

Art. 1 (Curtea Supremă de Justiţie - organul suprem al puterii judecătoreşti) (2) Curtea Supremă

10 Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului, publicată în M.Of. nr. 117-119 din 15.08.2002, cu ultimele modificări aduse
prin LP 153/2012.

11 Cu privire la aceste două aspecte ale independenţei, a se vedea Cristi Danileţ, „Independenta justiţiei în statul de drept (I):
Standardele de independenţă structurală”, în revista THEMIS a INM nr. 1/2010, p. 75-86; „Independenţa justiţiei în statul de drept (II):
Standardele de independenţă personală”, în revista THEMIS a INM nr. 2-3/2010, p. 63-73.

12 A se vedea mai jos dispoziţiile din codurile de procedură.

13 Prin decizia nr. 28/2010, Curtea Constituţională a decis că un judecător nu poate fi tras la răspundere disciplinară pentru modul
în care a interpretat legea, căci el are dreptul de a gândi liber şi nu poate primi în acest sens directive, explicaţii sau rezoluţii care să fie
obligatorii; a mai spus Curtea că hotărârile exemplare ale instanţelor superioare şi hotărârile special elaborate ca precedente de către aceste
instanţe vor avea statul de recomandări, neputând fi obligatorii pentru judecătorii instanţelor inferioare în alte cazuri (pct. 7.1).
9
de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a
legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionarea litigiilor apărute în cadrul
aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de
stat. (3) Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiţie asigură respectarea principiului
prezumţiei nevinovăţiei şi principiului supremaţiei legii, contribuie la constituirea unui stat de
drept. Prin aceste două dispoziţii legale, CSJ este împuternicită să aplice sau să găsească metode
prin care, pe de o parte, judecătorii să înfăptuiască justiţia numai potrivit legii, iar pe de altă
parte, ca toate instanţele judecătoreşti să aplice la fel legea în cazurile individuale pe care le
soluţionează.

Art. 2 lit. c) (Atribuţiile Curţii Supreme de Justiţie): Curtea generalizează practica judiciară.
Rezultă de aici că CSJ este responsabilă cu găsirea metodelor ca practica judiciară să fie la fel în
toate instanţele, fiind autorizată astfel de lege în acest sens. Ca urmare, niciun fel de indicaţie a
sa în exercitarea acestei atribuţii nu este contrară principiului independenţei justiţiei.

5. Regulamentul de evaluare a judecătorilor15

Pct. 10. Calitatea activităţii judecătorului este evaluată în baza următorilor indicatori:
10.1. Procentajul hotărîrilor/încheierilor menţinute din cele contestate, cu excepţia hotărîrilor
casate din motive neimputabile judecătorului. Acest indicator nu va fi luat în consideraţie în
cazul judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
10.11 Numărul şi procentul hotărîrilor/încheierilor casate din cele examinate. Acest indicator
se referă doar la judecătorii de la Judecătorii şi Curţile de Apel. Casarea poate privi chestiuni de
fapt sau chestiuni de drept. Cu privire la casarea cu privire la chestiunile de drept, însemnând
interpretarea legii, atât timp cât la evaluarea judecătorilor se ţine seama de soluţiile casate,
rezultă că pentru a preîntâmpina acest aspect judecătorii trebuie să respecte practica instanţei de
casare.
20.6. Contribuirea la unificarea practicii judecătoreşti - Acest indicator este evaluat în baza
notei informative a instanţei ierarhice următoare cu privire la practica judiciară în instanţa de
judecată condusă de preşedinte sau vicepreşedinte şi a informaţiei din PIGD cu privire la
hotărîrile casate. În cazul evaluării presedintelui Curţii Supreme de Justiţie, avizul va fi făcut
de către Consiliul Superior la Magistraturii. Acest criteriu se referă la evaluarea activităţii
preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de instanţă. El arată că unificarea practicii este un obiectiv
continuu.

14 Legea nr. 789/1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, publicată în M.Of. nr. 196-199 din 12.09.2003, cu ultimele modificări
aduse prin LP 153/2012.

15 Regulamentul cu privire la criteriile, indicatorii şi procedura de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 212/8 din 05 martie 2013.
10
6. Codul de procedură civilă
Art. 122 (Avizele consultative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie)
(1) Dacă în procesul judecării pricinii într-o instanţă de judecată se atestă dificultăţi la
aplicarea corectă a normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată solicită
Plenului Curţii Supreme de Justiţie, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită
un aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii. Avizul consultativ se
publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie. (2) În cazul în care instanţa de judecată
respinge demersul participanţilor la proces privind solicitarea unui aviz consultativ din partea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie, aceasta va emite o încheiere nesusceptibilă de recurs. (3)
În cazul în care decide respingerea solicitării, Plenul Curţii Supreme de Justiţie emite o
încheiere motivată irevocabilă care se publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie. (4)
Avizul consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie nu mai este obligatoriu pentru Curte în
cazul în care ulterior se modifică legea sau se schimbă modul de punere în aplicare a acesteia.
(5) Pînă la emiterea avizului consultativ al Plenului Curţii Supreme de Justiţie judecarea
pricinii se amînă. Din această reglementare rezultă că cel puţin pentru CSJ avizul consultativ e
obligatoriu de respectat şi că poate suferi reviriment numai în situaţia arătată - or, aceasta
constituie mai degrabă un paradox: ori acest aviz este consultativ, ori este obligatoriu.

Art. 17 (Formarea practicii judiciare) Pentru aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei, Curtea
Supremă de Justiţie generalizează, din oficiu, practica examinării de către instanţele
judecătoreşti a unor anumite categorii de pricini, adoptă şi dă publicităţii hotărîri explicative
privind aplicarea corectă a normelor de drept şi soluţionarea justă a pricinilor civile.

Art. 20 alin. 2 (Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii)

La înfăptuirea justiţiei în pricini civile, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii.
Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută de
lege.

11
CONCLUZII:

Independenţa judecătorilor implică cerinţa soluţionării litigiilor fără nicio ingerinţă din
partea vreunui organ de stat sau din partea vreunei persoane. Independenţa este necesară pentru a
asigura şi imparţialitatea judecătorului faţă de părţile din proces. De aceea, atitudinea
judecătorului în cadrul procedurii judiciare trebuie să fie neutră faţă de poziţia şi interesele
părţilor litigante. Se poate afirma chiar că imparţialitatea judecătorului reprezintă o caracteristică
esenţială a activităţii judiciare. O atare regulă, de maximă importanţă, a fost consacrată în mod
expres şi de Carta europeană privind statutul judecătorilor. Potrivit pct. 4.3 din această Cartă:
“Judecătorul sau judecătoarea trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare
de natură a altera în mod efectiv încrederea în imparţialitatea şi independenţa lor.” Consider
afirmaţia dată ca fiind relevantă şi aplicabilă în aceeaşi măsură şi pentru justiţia din Republica
Moldova. Ba mai mult, în opinia mea, independenţa judecătorilor trebuie privită, analizată şi
tratată foarte atent, stabilind care este limita dintre independenţa necesară în actul de justiţie, şi
aşa-zisa independenţa de care eventual ar putea abuza judecătorul. Mă refer la pârghii precum
imunitatea de care se bucură acesta şi puterea decizională cu care este înzestrat un judecător prin
lege. Judecătorii nu trebuie să fie o clasă privilegiată, un stat în stat, ci să se supună legii.

12
Bibliografie:

1. Dumitru Radu şi Gheorghe Durac, “Drept procesual civil”, Editura “Junimea”, Iaşi, 2001;
2. Ioan Leş, “Tratat de drept procesual civil”, Editura “Beck”, martie 2010;
3. Valerian Dragomir, “Independenţa judecătorului”;
4. Constituţia Republicii Moldova, Publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1, Data intrării în vigoare: 27.08.1994;
5. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, Publicat: 12.06.2003 în Monitorul Oficial Nr.111-115 art. Nr: 451, Data intrării în
vigoare: 12.06.2003;
6. Carta europeană privind statutul judecătorilor;
7. Legea cu privire la statutul judecătorului, Publicat : 15.08.2002 în Monitorul Oficial Nr. 117-119, art Nr : 946, Data intrării în vigoare:
26.10.1995;
8. Centrul juridic “Dalini”, “Drept Procesual Civil, Partea general, Note de curs”, Tipografia Centrală, Chişinău 2007.
9. Carta Universală a Judecătorului;
10. Principiul ONU nr. 3.
11. Declaraţia cu privire la principiile independenţei judiciare şi a accesului la justiţie a fost adoptată la Primul Colocviu Internaţional
Judiciar cu privire la Drepturile Omului ce a avut loc la Suva în Fiji, 6-8 august 2004.
12. Aharon Barak, Judicial discretion, Yale University Press, 1989.
13. Corneliu Bîrsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediţia a doua, Editura CH.Beck, 2010.
14. E.Aramă, Repere metodologice pentru studierea si aplicarea dreptului, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept,
Chişinău, 2009.
15. Henri Batiffol, Problemes de base de philosophie du droit, LGDJ, 1979.
16. Regulamentul cu privire la criteriile, indicatorii şi procedura de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 212/8 din 05 martie 2013.

13