REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr.

3, martie 2008

Măsurile de siguranţă în dreptul penal

al republicii moldova:
unele propuneri de lege ferenda
Victor Moraru,
doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)

Summary
This commentary is dedicated to the scientific research of the security measures applied in Republic
of Moldova. Some problems regarding the definition and classification were submitted to a profound
analysis in order to make easier their interpretation. The Criminal legislation of foreign countries
was examined. The basic purpose of this scientific examination is to make clear the notion of security
measures.
Some scientific methods are applied during the explanation and examination of this problem. At the
same time, an attempt ahs been made to solve some legal problems. So, there was analyzed the actual
penal legislation of Republic of Moldova in order to establish the notion and importance of security
measures in the Criminal law. Several useful recommendations have been suggested.

E xperienţa îndelungată a omenirii a demonstrat

că apărarea societăţii împotriva infracţiunilor nu
poate fi asigurată în mod eficient numai prin aplicarea
de pedepse, oricât de severe ar fi acestea.
Săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală
poate să pună în evidenţă, pe lângă un anumit grad
de pericol pentru valorile sociale fundamentale, şi
existenţa unor realităţi umane sau sociale asupra
cărora pedepsele să nu aibă nici o influenţă ori o
influenţă extrem de redusă.
Întotdeauna, infracţiunile au însemnat comiterea
de fapte care, prin ele însele, prezentau un pericol
social deosebit, împotriva cărora societatea încerca
să acţioneze prin aplicarea de pedepse. Într-un
anumit moment al evoluţiei gândirii juridice a apărut
întrebarea dacă nu s-ar putea acţiona mai eficient
nu atât asupra cauzelor profunde, social-economice,
criminogene, cât mai mult asupra cauzelor imediate,
care rezidă chiar în persoana autorului.
În combaterea unor fapte penale legea trebuie să
folosească şi alte mijloace substitutive pedepsei, mai
eficiente, care să provină şi din rândul măsurilor de
siguranţă.
Măsurile de siguranţă reprezintă, în primul
rând, unele dispoziţiuni cu caracter juridic represiv,
ordonate de organele judiciare contra delicvenţilor,
pentru infracţiunile comise şi în interesul apărării
sociale.
Măsură de siguranţă nu păstrează nici un raport
cu ideile de culpă, responsabilitate şi imputabilitate
morală, având ca funcţiune apărarea societăţii şi nu
pedepsirea, retribuirea delicvenţilor. De menţionat că
statul realizează o apărare socială contra criminalităţii
prin măsuri de prevenţie şi măsuri de represiune.
Prevenirea este indirectă sau directă, după
cum vizează eliminarea sau atenuarea cauzelor
infracţiunii.
Prevenirea indirectă cuprinde toate formele de
prevedere, asistenţă socială specializată care nu se
încadrează în măsurile de siguranţă.
Totodată, prevenirea directă se realizează prin
măsuri de constrângere cu caracter penal (măsuri
de siguranţă) şi măsuri de constrângere cu caracter
procesual penal (măsuri preventive).
Măsurile de siguranţă aparţin apărării represive
contra infracţiunii şi ele pot să înlocuiască pedeapsa
(spre exemplu, pentru delicvenţii declaraţi
iresponsabili) sau să o completeze (pentru delicvenţii
responsabili).
Totodată, măsura de siguranţă poate fi definită
ca un mijloc non-penal de apărare care urmează a fi
aplicat după săvârşirea unei infracţiuni, luându-se
în consideraţie atât caracterul periculos al faptei
săvârşite, cât şi personalitatea infractorului, datorită
cărora pedeapsa nu poate fi aplicată sau este
neîndestulătoare.
Din această definiţie rezultă următoarele
caracteristici ale măsurilor de siguranţă:
üsunt mijloace defensive non-penale;
üsunt justificate de periculozitatea infractorului;

10
 Nr. 3, martie 2008
ücompletează pedepsele când acestea sunt
insuficiente.
E de menţionat că prin afirmarea caracterului
nepenal al măsurilor de siguranţă se recunoaşte
caracterul lor neretributiv, aspect care le deosebeşte în
mod esenţial de pedepse.
În ceea ce priveşte justificarea măsurilor de
siguranţă de periculozitatea infractorului, cercetările
criminologice efectuate demonstrează cu certitudine
că faţă de anumiţi delicvenţi reacţia societăţii sub
forma pedepselor nu este în măsură să le oprească
înclinaţiile infracţionale. Practica denotă că unele
categorii de răufăcători, anume – deficienţii mintali şi
delincvenţii de obicei – sunt incapabili să resimtă fie
caracterul sancţionator, fie chiar efectul intimidant al
pedepsei. Faţă de aceştia pedepsele sunt ineficace, de
unde şi necesitatea de a recurge la mijloace represive
distincte, orientate spre un scop net definit: a proteja
mediul social de la aceste elemente nocive.1
Mai mult, măsurile de siguranţă pot să întărească
efectele pedepselor şi se aplică postdelictual.
În această ordine de idei precizăm că legea penală
acţionează faţă de trei categorii de indivizi:
üprimă categorie nu are nevoie de ameninţarea
legii penale pentru a nu comite infracţiuni şi este
formată din majoritatea membrilor societăţii;
üa doua categorie, a ezitanţilor, tentaţi să comită
infracţiuni, pe care însă ameninţarea legii îi împiedică
să se aventureze în domeniul crimei;
üa treia categorie pentru care nici ameninţarea
legii, nici ameninţarea pedepsei nu reprezintă nimic.
Din cele relatate putem conchide că măsurile de
siguranţă sunt definite ca fiind sancţiuni de drept penal
cu caracter preventiv care au ca scop înlăturarea
unor stări de pericol generatoare de fapte prevăzute
de legea penală.
Prin luarea măsurilor de siguranţă se urmăreşte
înlăturarea stării de pericol, creându-se, în locul ei, o
stare de siguranţă. Se realizează, aşadar, schimbarea
stării de pericol în stare de siguranţă, indiferent dacă
realitatea care constituie cauza stării de pericol, la
rândul ei, ar putea fi sau nu înlăturată.
Existenţa unei stări de pericol, de rând cu
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, stă
la baza respectării legalităţii aplicării acestor măsuri.
Măsurile de siguranţă pot fi aplicate independent de
faptul dacă persoanei i-a fost stabilită sau nu vreo
pedeapsă. Aceasta rezultă din faptul că starea de pericol
care a determinat aplicarea măsurii de siguranţă este
distinctă de pericolul social pe care o prezintă fapta
prevăzută de legea penală. Măsurile de siguranţă
continuă să fie aplicate câtă vreme persistă starea de
pericol, chiar dacă răspunderea penală este înlăturată
REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
ca urmare a unei cauze care înlătură răspunderea
penală sau consecinţele condamnării.
Cadrul legal al măsurilor de siguranţă poartă un
caracter exhaustiv, nefiind susceptibil de a fi interpretat
în mod extensiv de către judecător.
Fiind totodată şi un mijloc de constrângere,
în funcţie de aceasta măsurile de siguranţă pot fi
clasificate în:
ümăsuri privative de libertate (internarea într-o
instituţie psihiatrică);
ümăsuri restrictive de libertate (supunerea
la tratament forţat a alcoolicilor şi narcomanilor,
expulzarea);
ümăsuri restrictive de drepturi (punerea sub
curatelă a persoanelor care abuzează de alcool);
ümăsuri cu caracter patrimonial (confiscarea
specială).
În funcţie de natura stării de pericol, măsurile de
siguranţă pot fi:
üpersonale, care vizează persoana generatorie de
pericol (măsurile cu caracter medical şi educative);
üreale sau patrimoniale (confiscarea specială),
în care caz obiectele sunt sursa stării de pericol.
În funcţie de pedeapsă, măsurile de siguranţă
üpot fi aplicate izolat (măsurile de constrângere
cu caracter medical aplicate iresponsabililor);
üpot însoţi pedeapsa (expulzarea).
Spre deosebire de cadrul măsurilor de siguranţă
din România, Codul penal al Republicii Moldova
include în lista acestora şi măsurile cu caracter
educativ, care, de regulă, nu figurează în lista acestor
sancţiuni.
În acelaşi rând, cadrul măsurilor de siguranţă
din Codul penal al Republicii Moldova este mai
restrâns decât cel analogic din alte state. Astfel, în
alte jurisdicţii se mai cunosc şi astfel de măsuri de
siguranţă, ca:
üinterzicerea de a se afla în anumite localităţi;
üinterdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o
perioadă determinată;
ülibertatea supravegheată a alcoolicilor şi
narcomanilor (Codul penal al Germaniei); privarea de
licenţă sau de permisul de port-arme (Codul penal al
Spaniei)2 etc.
Dispoziţiile legislative ale unor state confirmă
incertitudinea frontierelor dintre pedepse şi măsurile
de siguranţă. Astfel, potrivit unor legislaţii penale,
o anumită sancţiune este calificată drept pedeapsă,
iar potrivit altora – drept măsură de siguranţă. Spre
exemplu, privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate constituie
o pedeapsă în legea penală a Republicii Moldova
(art. 65 C. pen. RM)3, în timp ce în legea penală din
11
 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 3, martie 2008
România aceasta constituie măsură de siguranţă
(art. 112 C. pen. al României).4
Spre regret, Codul penal al Republicii Moldova
nu a prevăzut careva măsuri de siguranţă aplicabile
persoanelor juridice. Cu toate acestea, experienţa
statelor străine ne poate sugera măsuri adecvate în
acest sens, precum: suspendarea unei anumite activităţi
a întreprinderii, interzicerea de a desfăşura pe viitor
un anumit gen de activitate, închiderea temporară a
localurilor sau a unităţilor persoanei juridice etc.
În special, ne expunem asupra necesităţii
introducerii în legea penală actuală a unei noi măsuri
de siguranţă, numită „Interzicerea de a se afla în
anumite localităţi”, cunoscută în mai multe state,
inclusiv în România. Drept temei pentru aplicarea
acestei măsuri de siguranţă se recunoaşte faptul că
prezenţa condamnatului în localitatea unde a săvârşit
infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol
grav pentru societate. Cauza care determină luarea
acestei măsuri de siguranţă este necesitatea înlăturării
unui pericol grav pentru societate care s-ar produce
în eventualitatea prezenţei persoanei condamnate
anterior la pedeapsa închisorii, sau care în anumite
condiţii nu mai suferise nici o condamnare, în una sau
mai multe localităţi anume determinate.
Considerăm că deseori la prevenirea săvârşirii
unor noi infracţiuni de către persoana condamnată
influenţează următorii factori:
üLegătura dintre infractor şi una sau mai multe
localităţi în care acesta a săvârşit infracţiuni;
üSituaţia personală a infractorului care
cuprinde:
− influenţa împrejurărilor în care el şi-a desfăşurat
anterior activitatea (locul şi timpul săvârşirii
infracţiunii, numărul faptelor săvârşite, specificul
acestora etc.);
− poziţia nefavorabilă în care se găseşte infractorul
în raport cu ambianţa socială dintr-o anumită localitate
(prezenţa familiei victimei, existenţa unor conflicte
vechi, prezenţa unor condiţii care favorizează
săvârşirea de noi infracţiuni etc.).
Mai mult, în contextul celor expuse propunem
introducerea unei măsuri de siguranţă necunoscute
legislaţiei penale actuale a Republicii Moldova, dar
pe larg răspândite în unele legislaţii contemporane,
cum ar fi „Interdicţia de a reveni în locuinţa
familiei pe o perioadă determinată”. Scopul
acestei măsuri de siguranţă constă în prevenirea
actelor de violenţă săvârşite de către condamnat
împotriva membrilor familiei, dacă instanţa
constată că prezenţa condamnatului în locuinţa
familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi
membri ai familiei.
12
Întru a demonstra necesititatea introducerii
acestei măsuri de siguranţă în Codul penal al Republicii
Moldova aducem următoarele argumente:
üFenomenul violenţei domestice are o largă
răspândire, cuprinzând toate mediile sociale,
profesionale, ceea ce înseamnă că factorul educaţional
nu este determinant, dar are o influenţă majoră în
producerea violenţei domestice.
üViolenţa în familie cuprinde o gamă largă
de manifestări, pornind de la violenţa psihică şi
economică până la cele mai grave forme de violenţă
fizică.
üPractica demonstrează că această faptă ajunge
destul de rar în faţa autorităţilor judiciare, dar şi mai
rar poate fi probată datorită persistenţei mentale a aşa-
zisei obligaţii de supunere a femeii faţă de bărbat.
üExistă o întreagă serie de factori agravanţi ai
fenomenului, precum: consumul excesiv de alcool,
bolile psihice netratate şi agravate de cele mai dese
ori prin asocierea cu alcoolul, relaţiile extraconjugale
şi gelozia excesivă, sărăcia cu toţi factorii ei
determinanţi.5
Avându-se în vedere amploarea fenomenului
violenţei în familie trebuie să se întreprindă nu numai
măsuri de ordin economic, social, educativ şi cultural;
necesită a fi elaborate şi unele instrumente penale
pentru ocrotirea victimelor violenţei domestice post
factum prin înlăturarea stării de pericol. Mai mult,
această măsură de siguranţă ar trebui să se aplice nu
numai în cazul violenţei în cadrul căsătoriei legale, dar
şi în cazul concubinajului. Situaţiile când violenţa în
familie este ignorată continuă să existe. Un fenomen
tratat cu indiferenţă se poate acutiza în timp, cu atât mai
mult cu cât numărul concubinajelor pe plan mondial,
dar şi în ţara noastră, este în continuă creştere.
Considerăm că această măsură de siguranţă
ar servi drept garanţie pentru victimele violenţei
domestice şi ar contribui la prevenirea şi combaterea
crimelor intrafamiliale. Mai mult, reglementarea
propusă este în acord şi cu viziunea expusă în
majoritatea sistemelor europene asupra acestor
sancţiuni (art. 131-30 C. pen. francez, art. 39
C. pen. spaniol, art. 39 C. pen. polonez).
Note:
1
A se vedea: C. Sima. Măsurile de siguranţă în dreptul penal
contemporan. – Bucureşti: ALL Beck, 1999, p. 31.
2
Código Penal Españiol // Ley Orgánica 10/1995, de 23 de
noviembre. www.scj.ro
3
Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18 aprilie 2002
// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 128-129, nr. 134.
4
Codul penal al României // Buletinul Oficial al României, 1968,
nr. 79-79 bis.
5
A se vedea: V. Drăgici. Sursele de cunoaştere a realităţilor sociale
de către legiuitor în vederea perfecţionării legislaţiei penale // http://www.
pna.ro/text_doctrina.jsp?id=51