INTERZICEREA

OCUPĂRII UNEI FUNCŢII SAU A EXERCITĂRII UNEI PROFESII

Elena-Giorgiana SIMIONESCU

I. Aspecte introductive
Luând în considerare unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, care
presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de
fapte periculoase, atât prin conformare, cât şi prin constrângere, faţă de cei ce săvârşesc astfel de
fapte, putem afirma că politica penală, ca parte a politicii generale a statului de drept, urmăreşte
reducerea infracţionalităţii în limitele normalităţii, protejarea valorilor sociale ce cad sub incidenţa
legii penale şi asigurarea sentimentului de protecţie şi apărare socială pentru întreaga societate,
fără privilegii şi fără discriminări.
Legea penală asigură, atât prevenţia specială, adică prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni
în ceea ce priveşte pe cel condamnat, cât şi prevenţia generală, adică prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni de către alte persoane care ar fi tentate să urmeze exemplul periculos al infractorului.
Evoluţia sistemului pedepelor cunoaşte o „spectaculoasă apropiere” de sistemul măsurilor
de siguranţă, mai ales în ceea ce priveşte scopul1 de a apăra „împotriva infracţiunilor, România,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi
libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept” şi condiţiile în care pot fi
aplicate2. Această asemănare decurge din fondul lor comun, specific sancţiunilor penale folosite în
scopul combaterii fenomenului infracţional şi preîntâmpinării săvârşirii de fapte prevăzute de
legea penală, chiar dacă pedepsele intervin în primul rând pentru a reprima şi apoi pentru a
preveni, în timp ce măsurile de siguranţă au rol în exclusivitate preventiv.
Ambele sancţiuni de drept penal sunt măsuri de constrângere care se aplică în cadrul strict
al principiului legalităţii3, numai după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fiind
exclusă aplicarea lor ante-delictum. În cadrul sancțiunilor de drept penal, interzicerea unei funcții
sau profesii, poate fi o pedeapsă accesorie sau/și complementară, pentru a spori efectul de
constrîngere al pedepsei principale, dar și o măsură de siguranță4.
Deosebirea între pedeapsa complementară şi măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii
sau profesii5 rezidă, în primul caz, din nedemnitatea infractorului de a mai exercita funcţia sau
profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; în al doilea caz, din inaptitudinea ce
creează o stare de pericol care rezultă din nepregătirea (lipsa de cunoştinţe necesare, ignoranţa,
lipsa de experienţă, superficialitatea) sau incapacitatea psiho-fizică a făptuitorului de a exercita o
funcţie sau profesie, în timpul căreia a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Similitudinea formulării, deși relevă un conținut asemănător, nu poate acoperi diferențele

importante existente între acestea.
Deşi se aseamănă sub apectul denumirii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
dreptului a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care

1 Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, scopul executării
pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni. Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. 1 C.p., măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea
unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
2 V. Paşca, Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 87.
3 Al. Boroi, Măsurile de siguranță, în G. Antoniu (coordonator), Explicații preliminarea ale

noului Cod penal, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2011, pp. 297-300.
4 C. Sima, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Editura All Beck, Bucureşti, 1999,

p. 84-85;
5
A se vedea dispozițiile art. 66-68 C.p., art. 66 alin. 1 lit. g C.p. - interzicerii exercitării dreptului de a ocupa
funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea
infracţiunii; A se vedea dispozițiile art. 111 C.p. - interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii și măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii
sau a exercitării unei profesii se deosebesc atât prin natura lor juridică, cât şi prin temeiul şi
finalitatea lor6.
Se impun a se reţine unele explicaţii ale conceptelor de: funcţie, profesie, meserie, ocupaţie.
Funcția desemnează o activitate administrativă pe care o prestează o persoană în mod
regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu. Totodată, noțiunea de funcție trebuie
înțeleasă și în sensul de poziție deținută într-o ierarhie administrativă7 sau exercitare permanentă
sau temporară, cu orice titlu, indiferent de modul de învestire, a unei însărcinări de orice natură,
retribuită sau nu, în serviciul unei autorități, instituții publice sau altei persoane juridice de
interes public8.
Noțiunea de profesie are în vedere o îndeletnicire social-utilă, care necesită o pregătire
teoretică şi practică specială, iar desfăşurarea ei este reglementată prin lege (medic, inginer, jurist,
contabil etc.). Pregătirea teoretică sau calificarea profesională se certifică prin diploma eliberată
de o instituţie de învăţământ superior, legal înregistrată.
Meseria constă într-o îndeletnicire social-utilă, care se realizează, în special, prin muncă
manuală şi care presupune în mod preponderent o pregătire practică (tâmplar, zidar, croitor,
agricultor, conducător auto etc.), un complex de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare şi prin
practică, ce permit celui care le posedă să execute anumite operaţii de transformare şi de
prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii.
Ocupaţia priveşte orice altă îndeletnicire socială, exercitată în mod permanent sau
sporadic, care implică anumite deprinderi (şofer amator, vânător sau pescar amator) 9.

II. Interzicerea unei funcţii sau profesii, pedeapă complementară sau

măsură de siguranţă: analiză comparativă
- Conform dispozițiilor art. 66 alin. 1 lit. g C.p., pedeapsa complementară a interzicerii
dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate de natura
aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii poate fi aplicată doar pe lângă
o pedeapsa principală şi numai dacă instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,
împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului, această pedeapsă este necesară. De exemplu,
interzicerea exercitării profesiei de cadru didactic în cazul în care acesta a fost condamnat pentru
raport sexual cu un minor, pentru o infracțiune de viol sau seducţie; interzicerea exercitării
profesiei de învăţător în cazul condamnării pentru infracţiunea de vătămare corporală a unui elev
aflat în supravegherea sa; interzicerea profesiei de medic, care s-a folosit de profesia sa pentru a
experimenta tratamente periculoase pentru unii pacienți; interzicerea dreptului de a mai fi
conducător auto în cazul săvârşirii unei infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice;
interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de gestionar de către funcţionarul care a comis o
delapidare. De asemenea, persoanele care ocupă funcția de procuror, judecător, ofițer de cercetare
penală, controlor fiscal, reprezentant al Gărzii financiare etc., prin săvârșirea unor infracțiuni,
precum luarea de mită sau abuz în serviciu, dovedesc un grad de periculozitate socială sporită și o
atitudine de dispreț față de lege10.
În acest sens, interzicerea acestui drept este determinată de periculozitatea
condamnatului11 care s-a folosit de funcția, profesia ori meseria sa pentru a săvârși infracțiunea și
tocmai de aceea condamnatul este socotit nedemn să o mai exercite, pentru o anumită perioadă de

6 C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, vol. I, Editura All, Bucureşti, 1997, p. 158.
7 M. Gorunescu, Măsurile de siguranță, în I. Pascu (coordonator), Noul Cod penal comentat.
Partea generală, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2014, p.
606.
8 În context se include și funcția publică, pentru detalii a se vedea E. G. Simionescu, P. Dungan,

Funcționarul public și răspunderea penală, în noul Cod penal și în legile speciale, Editura
Hamangiu, București, 2016, pp. 4-11.
9 V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Editura Societăţii „Tempus” şi Asociaţia

Româna de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 523; M. Basarab, Drept penal, Partea generală, vol.
II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 306.
10 V. Pașca, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 466-467.
11 C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2019, p. 179.

timp, stabilită de instanță (de la 1 la 5 ani). Aplicarea unei pedepse complementare este absolut
logică și poartă o încărcătură de prevenție aparte.
- Conform dispozițiilor art. 111 alin. 1 C.p., “când făptuitorul a săvârşit fapta datorită
incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii,
pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi, se poate
lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie,
meserie sau activitate”. De pildă, un conducător auto, cu grave deficiențe de vedere, săvârșește un
accident rutier, soldat cu moartea unei persoane. De această dată, interdicţia condamnatului se
datoreză incapacităţii, iar nu incorectitudinii folosirii atribuţiilor în mod abuziv, ca în cazul
pedepsei complementare.
Interdicţia condamnatului se datoreză, așadar, incapacităţii sale psihofizice (boală,
infirmitate, intoxicaţie), nepregătirii (ignoranţă, lipsă de experienţă, de cunoştinţe, de pricepere,
de dexteritate, confuzie, eroare, nesiguranţă, superficialitate) sau altor cauze, stări care îl fac inapt
pentru exercitarea activităţii (bătrâneţe)12. Dacă făptuitorul ar continua să exercite activitatea
după ce i-a fost interzisă, ar săvârşi infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C.p.),
nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 287 C.p.), neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288
C.p.), exercitarea fără drept a unei profesii (art. 348 C.p.) ori falsul în declaraţii sau privind
identitatea (art. 326 C.p., art. 327 C.p.).
Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi dispusă, atât izolat, ca
sancţiune unică, cât şi concomitent cu o pedeapsă, fie ea principală sau complementară, deoarece
cele două sancţiuni au o motivaţie diferită 13, incidenţa lor fiind posibilă sub raportul naturii şi
finalităţii lor diferite.
- Pedeapa complementară se poate aplica doar persoanelor care răspund penal, pe când
măsura de siguranţă poate fi luată şi faţă de persoanele care nu răspund penal.
- În timp ce pedeapsa complementară are ca temei vinovăţia sporită a făptuitorului, care
s-a dovedit nedemn, impropriu din punct de vedere moral să ocupe acea funcţie sau să exercite
profesia, meseria sau îndeletnicirea respectivă, măsura de siguranţă a interzicerii unei activităţi
are ca temei pericolul social pe care îl creează inaptitudinea făptuitorului.
Starea de pericol care justifică luarea măsurii de siguranță a interzicerii unei funcții sau
profesii, este o stare de periculozitate subiectivă, ținând de anumite calități sau însușiri ale
făptuitorului, sau de lipsa acestora. Această stare de pericol nu este însă prezumată, ea trebuind
să fie dovedită.
- Pedeapa complementară se dispune pe un timp determinat între 1-5 ani, pe când măsura
de siguranţă se ia pe o durată nedeterminată, fiind legată de inaptitudinea făptuitorului şi durând
cât timp persistă aceasta.
- Pedeapsa complementară se execută după executarea pedepsei principale şi a celei
accesorii, pe care o completează, o continuă oarecum, pe când măsura de siguranţă se execută
alături de pedeapsa aplicată, putând continua şi după executarea pedepei până când încetează
starea de pericol care a motivat luarea ei.
- Pedeapsa complementară înceteză de drept la împlinirea termenului stabilit în hotărârea
definitivă de condamnare, pe când măsura de siguranţă înceteză doar prin revocarea ei de către
instanţa de judecată. Această măsură de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui
termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat, adică
dacă se dovedeşte că făptuitorul a redobândit aptitudinea de a exercita, fără pericol pentru
societate, activitatea ce-i fusese interzisă. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui
termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare (art. 111 alin. 2 C.p.).
- În timp ce pedeapsa complementară poate fi stinsă ca urmare a intervenirii unor cauze
de înlăturare a răspunderii penale (amnistie) sau a executării pedepei (graţiere, prescripţie a
executării pedepsei), asemenea cauze nu au efect asupra măsurilor de siguranţă 14.

III. Punerea în executare, executarea şi controlul executării interzicerii

unei funcţii sau profesii

12
C.A. București, dec. pen. nr. 767/2000, în C.P.J.P., 2000, p. 78.
13 Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de Poliţie „Al.
I. Cuza”, Bucureşti, 1991, p. 111.
14 V. Paşca, op. cit., p. 177.
 Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal15, în cazul dispunerii pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii, în funcţie de
drepturile a căror exercitare a fost interzisă, respectiv, persoanei juridice de drept public sau de
drept privat autorizate să supravegheze exercitarea dreptului, persoanei juridice în cadrul căreia
persoana exercită respectiva funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul,
persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii
respective ori autorităţii care a învestit-o cu exercitarea unui serviciu de interes public.
Pentru punerea în executare a pedepsei complementare este necesar să se stabilească
momentul de la care începe să se execute, pentru ca judecătorul delegat cu executarea să
întreprindă măsurile necesare împreună cu serviciul de probațiune16.
Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 1 C.p., executarea pedepsei interzicerii exercitării unor
drepturi începe: a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; b)
de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere; c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a
restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după
expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Punerea în executare a măsurii interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei
profesii se face prin aplicarea art. 573 C.p.p. coroborat cu art. 78 din Legea 253/2013, astfel: prin
comunicarea de către judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii
persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcţie, profesie, meserie sau
activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea
exercitării profesiei sau activităţii respective. În cazul în care interdicţia vizează o meserie sau altă
activitate, comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are
domiciliul condamnatul.
Așadar, instanţa de judecată trimite o copie după dispozitivul hotărârii definitive către
organul în drept să aducă la îndeplinire această sancţiune şi să supravegheze respectarea ei17. De
pildă, dacă este vorba de un profesor, atunci Ministerul Educației va efectua toate actele necesare
pentru punerea în executare a restricției de a mai desfășura activități la catedră pe o perioadă de
timp nedeterminată, el putând desfășura o altă activitate, potrivit pregătirii și aptitudinilor sale.
La fel, în cazul unui medic, Ministerul Sănătății va lua măsurile care se impun ca acea persoană
să nu mai profeseze ca medic, el putând desfășura o altă muncă, potrivit pregătirii și experienței
sale.
Executarea se referă la o obligaţie ce constă într-o inacţiune, în aceste cazuri, în abţinerea
de a exercita activitatea din cadrul funcţiei sau profesiei respective. Asemenea interzicere trebuie
respectată, deoarece este dispusă printr-o hotărâre judecătorească obligatorie, iar încălcarea unei
astfel de hotărâri se pedepseşte (neexecutarea sancțiunilor penale – art. 288 C.p.), ba mai mult,
poate lua forma altor infracțiuni, ca de exemplu: exercitarea fără drept a unei profesii sau activități
(art. 348 C.p.), uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C.p.).

Concluzii
Atât pedepsele, cât şi măsurile de siguranţă pot fi aplicate de către organele judiciare, fiind
măsuri jurisdicţionale. Ele au caracter personal, fapt motivat de principiul personalităţii
răspunderii penale, în sensul că efectele lor nu se răsfrâng decât asupra celui care a săvârşit fapta
prevăzută de legea penală, spre deosebire de alte sancţiuni, de exemplu, din dreptul civil care ar
putea avea efect asupra moştenitorilor. De asemenea, sunt sancţiuni de sine stătătoare, care pot fi
aplicate singure, dar şi cumulativ, când se impune această necesitate.
Pedepsele realizează atât prevenţia generală, prin forţa lor de intimidare, cât şi prevenţia
specială prin constrângerile impuse infractorilor, determinând corectarea comportamentului lor

15 Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 513 din 4 aug. 2013, cu modificările și completările
ulterioare
16 I. Chiș, Al. B. Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, București, 2015,

p. 215; I. Oancea, Drept execuţional penal, Editura All, Bucureşti, 1998. p. 269-271, 311-312.

17 M. I. Rus, Drept execuțional penal, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 370.

social. Măsurile de siguranţă se limitează doar la realizarea prevenţiei speciale, fiind lipsite de
orice efect intimidant.
Pedepsele sunt sancţiuni relativ sau absolut determinate, pe când măsurile de siguranţă
sunt sancţiuni nedeterminate, deoarece nu se poate preciza cu anticipaţie cât va dura starea de
pericol care a determinat luarea acestei măsuri.
În timp ce pedepsele atrag, după exercitarea lor, anumite consecinţe juridice şi morale,
măsurile de siguranţă nu atrag nici o consecinţă după ce starea de pericol a făptuitorului a încetat.
Enumerarea acestor trăsături distincte oferă o imagine completă a sancţiunilor penale,
pedepse sau măsuri de siguranţă, mijloace moderne de combatere a fenomenului infracţional de
care, în prezent, nici o legislaţie nu se poate dispensa şi care se aplică în cadrul unui proces penal
tradiţional, ce presupune o judecată de valoare asupra conduitei umane.

Bibliografie
- Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal al României, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind Executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 aug. 2013, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 514 din 14 aug. 2013, cu modificările şi completările ulterioare;
- G. Antoniu (coordonator), Explicații preliminarea ale noului Cod penal, vol. II, Editura
Universul Juridic, București, 2011;
- M. Basarab, Drept penal, Partea generală, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
- C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, vol. I, Editura All, Bucureşti, 1997;
- I. Chiș, Al. B. Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, București, 2015;
- V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939, Editura Societăţii „Tempus” şi Asociaţia
Româna de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000;
- C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2019;
- I. Pascu (coordonator), Noul Cod penal comentat. Partea generală, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2014;
- V. Paşca, Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
- V. Pașca, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2015;
- M. I. Rus, Drept execuțional penal, Editura Hamangiu, București, 2015;
- C. Sima, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Editura All Beck, Bucureşti, 1999;
- E. G. Simionescu, P. Dungan, Funcționarul public și răspunderea penală, în noul Cod penal și
în legile speciale, Editura Hamangiu, București, 2016.