UNIVERSITATEA “DUNAREA DE JOS” GALATI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE , SOCIALE SI POLITICE

ADMINISTRATIE PUBLICĂ SI INTEGRARE EUROPEANA

DISCIPLINĂ: STATUTUL JURIDIC AL FUNCTIONARULUI PUBLIC IN UE

RASPUNDEREA DISCIPLINARA A
FUNCŢIONARILOR UNIUNII
EUROPENE

COORDONATOR: MASTERAND:
Lect.dr. STEFANIA MIRICA LAZAR SORIN

0
 CUPRINS

CAPITOLUL 1: NOTIUNI INTRODUCTIVE

CAPITOLUL 2 : PRINCIPIILE RASPUNDERII
DISCIPLINARE A FUNCTIONARILOR PUBLICI
BIBLIOGRAFIE

1
 Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici
europeni

Capitolul 1: Notiuni introductive

În cadrul organismelor Uniunii Europene, își desfășoară activitatea agenți, supuși unor
norme speciale, care reprezintă dreptul funcției publice europene1.
Statutul juridic al funcționarului Uniunii Europene a fost adoptat prin Regulamentul nr.
723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004.
Așadar, funcționarul public european, așa cum prevede art. 96 din Statut, este orice
persoană care a fost numită în condițiile legale, într-o funcție permanentă, în una din instituțiile
Comunității printr-un act emis de autoritatea învestită cu puterea de numire2.
Funcţionarul public, ca şi salariatul, îşi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat şi
disciplinat în acelaşi timp. Ei se supun unor reguli pe care, dacă le încalcă, sunt pasibili de
răspundere.
Relaţiile sociale individuale de muncă se formează în procesul muncii între persoane
fizice sau persoane juridice dintre care una are calitatea de lucrător (salariat), iar cealaltă
(persoană fizică de cele mai multe ori) de unitate (instituţie sau întreprindere), în vederea
prestării unei anumite munci salarizate3.
Această categorie de relaţii sociale ce se formează între o persoană fizică pe de o parte şi
o unitate pe de altă parte din statele Uniunii Europene, ca urmare a prestării unei munci de către
prima persoană în folosul celei de-a doua, în schimbul unui salariu, are ca izvor contractul
individual de muncă sau relaţiile de muncă.

1
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, Statutul funcționarului public european, Ediția a II-a, Editura Universul
Juridic, București, 2007, p. 11
2
Benone Puşcă, Valerică Nistor, Vasilica Negruţ, Jana Maftei, Personalul autorităţilor publice române şi
comunitare, Editura Fundaţiei Academice „Danubius”, Galaţi, 2005, p. 148
3
Valerică Nistor, Drept social european, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 115

2
 Răspunderea juridică este o formă şi o parte integrantă a răspunderii sociale constând în
aceea că derivă din încălcarea unor norme de drept ce incumbă suportarea unei constrângeri. Prin
declanşarea răspunderii juridice se urmăreşte reabilitarea unei ordine de drept ce a fost încălcată4.
Răspunderea juridică poate îmbrăca diferite forme, în funcţie de scopul urmărit, natura
faptei ilicite, norma juridică încălcată, gradul de pericol social al faptei, caracterul sancţiunilor.
Disciplina muncii concretizează starea de ordine inerentă îndeplinirii atribuţiilor care
rezultă dintr-un raport de muncă sau dintr-un raport de funcţie publică. Aceasta ordine derivă din
respectarea unor norme de conduită profesională, care pot viza relaţiile din cadrul unui colectiv
determinat; relaţiile cu alte colective din cadrul aceleiaşi unităţi sau relaţiile cu terţii.
Elementul fundamental al distincţiei între răspunderea funcţionarului european şi cea a
salariatului este următorul: funcţionarul public poate să răspundă disciplinar şi pentru fapte care
exced disciplinei muncii în accepţiunea lato sensu5. El va răspunde disciplinar şi atunci când, în
afara serviciului, comite fapte care afectează statutul sau imaginea publică proprie sau a
instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
Răspunderea disciplinară a funcţionarilor europeni este prevăzută şi în alte legi speciale,
statute sau regulamente de organizare şi funcţionare.
Statutul funcţionarilor europeni defineşte răspunderea disciplinară a acestora ca fiind
„încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei
publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege”6.
Răspunderea disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care reglementează actele şi
faptele săvârşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale sau în legătură cu acestea,
sancţiunile care se aplică şi normele procedurale corespunzătoare7.
Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz. Din punct de vedere
disciplinar aceasta constituie abatere disciplinară şi atrage sancţionarea disciplinară a acestora.

4
Ioan Santai, Teoria generală a dreptului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, p. 157
5
http://www.functionarpublic.ro (consultat la data de 8 ianuarie 2022)
6
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:1962R0031:20140101:RO:PDF (consultat la
data de 8 ianuarie 2022)
7
Romulus Gidro, Dreptul muncii – Curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 268

3
 CAPITOLUL 2 : PRINCIPIILE RASPUNDERII
DISCIPLINARE A FUNCTIONARILOR PUBLICI

Răspunderea funcţionarilor publici europeni este dominată de principiul că ele nu

răspund doar de pagubele provocate de instituţii, pentru greşelile de serviciu aşa zise „anonime”
ci şi pentru greşeala acestuia cu condiţia ca ea să intervină în exerciţiul serviciului8.
În ceea ce privește principiile răspunderii disciplinare a funcționarilor europeni9
identificăm:
1. Răspunderea disciplinară intervine ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare,
noțiune care include orice încălcare a îndatoririlor pe care funcționarul sau fostul
funcționar este obligat să le respecte în virtutea statutului, comisă în mod voluntar sau
prin neglijență;
2. Regăsim principiul universal de drept non bis in idem potrivit căruia aceeași faptă nu
poate da loc decât la o singură sancțiune disciplinară10;
3. Principiul neretroactivității sancțiunii disciplinare – o sancțiune administrativ disciplinară
nu poate produce efecte decât din momentul în care a fost adusă la cunoștința
funcționarului;
4. Principiul cercetării prealabile – sancțiunea disciplinară se poate aplica doar după ce s-a
realizat o cercetare prealabilă a faptei de săvârșirea căreia este acuzat funcționarul.
Excepţie sunt sancţiunile avertismentului şi ale blamului, care se pot aplica direct de
autoritatea de numire, fără consultarea Consiliului de disciplină;
5. Principiul proporționalității individualizării sancțiunii cu gravitatea faptei. Sancțiunea
poate varia de la cea mai simplă, avertismentul, până la cea mai drastică, revocarea din
funcție;
6. Principiul comunicării – orice decizie referitoare la o anumită persoană și luată în
aplicarea acestui statut va fi comunicată imediat în scris funcționarului în cauză, iar

8
Guy Isaac, Droit communautaire général, 5é Edition, Armand Colin, 1997, p. 273 apud. Verginia Vedinaș,
Constanța Călinoiu, op. cit., p.175
9
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., pp. 175-181
10
Art. 9-96 din Anexa nr. IX la Statul intitulată „Proceduri disciplinare”

4
 comunicarea nu vizează doar decizia în sice, ci întreg dosarul în cauză. Orice decizie
represivă trebuie să fie motivată, în fapt şi în drept;
7. Implicarea organului de disciplină, care se bucură de independență totală în exercitarea
atribuțiilor sale;
8. Principiul potrivit căruia autoritatea care este învestită cu puterea de numire este cea
îndrituită să și sancționeze pe funcționarul european. Această autoritate va putea aplica
unele sancţiuni în mod direct, fără nicio formalitate, iar altele le va putea aplica abia după
ce a fost îndeplinită procedura disciplinară reglementată în Anexa IX din Statut;
9. Recunoașterea dreptului la apărare al funcționarului european: funcţionarilor europeni le
este recunoscută capacitatea de a se adresa organelor jurisdicţionale europene, în
următoarele condiţii11:
 se impune avizul autorităţii învestite cu puterea de numire;
 adresarea se face pe cale ierarhică, prin intermediul superiorilor direcţi, scopul procedurii
fiind acela de a asigura condiţiile rezolvării amiabile a litigiilor;
 funcţionarii europeni au dreptul să acţioneze împotriva oricărui act care îi afectează, chiar
dacă actul atacat nu le-a fost lor adresat ci altor persoane;
 actul, prin conţinutul lui, trebuie să afecteze dreptul funcţionarului reclamant sau un
interes al acestuia, iar funcţionarul să acţioneze în valorificarea propriului interes;
 funcţionarul european poate să atace orice decizie care îl afectează, indiferent dacă este
vorba despre o decizie care a fost deja luată sau care trebuia să fie luată însă instituţia nu
a făcut acest lucru.
10. Funcționarii beneficiază de dreptul de a introduce acțiuni la organele europene de
jurisdicție.
11. Principiul radierii sancțiunilor disciplinare
Așa cum prevede art. 86 alin. 1 din Statut, abaterea poate fi săvârșită de funcționar, dar și
de fostul funcționar. Prin urmare, se observă că răspunderea este o instituție care nu presupune
necesitatea existenței unui raport de funcție publică. Ea poate viza nu doar funcționarii în
exercițiu, ci și foștii funcționari, al căror raport de serviciu a încetat din diferite motive, dar nu a
încetat și răspunderea acestora, în carul în care au comis unele abateri12.

11
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 180
12
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 176

5
 Sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei
imputate şi după audierea funcţionarului public. Audierea trebuie consemnată în scris, sub
sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o
declaraţie privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal.
Nu este cazul să se efectueze cercetare în cazul mustrării şi avertismentului, ele se pot
aplica direct de către conducătorul compartimentului în care funcţionează cel în cauză, iar
funcţionarul sancţionat în atare condiţii se poate adresa cu contestaţie la conducătorul instituţiei
publice, care va emite, pe baza propunerii comisiei de disciplină, ordinul sau dispoziţia
definitivă.
Conform art. 5-96 din Anexa IX la Statut, în cadrul fiecărei instituții se instituie o
comisie de disciplină. Cel puțin un membru al comisiei este ales din afara instituției, el poate fi și
președintele acesteia.
Comisia, conform art. 7-96 din Statut, este asistată de un secretar desemnat de autoritatea
împuternicită să facă numiri.
Președintele și membrii comisiei își exercită funcțiile în deplină independență.
Deliberările și lucrările comisiei sunt secrete (art. 8-96)
Din conţinutul titlului VI care reglementează „regimul disciplinar”, raportat la cel al
Anexei IX care îl dezvoltă, se desprinde concluzia că autoritatea care aplică sancţiunea este
ţinută, în realizarea competenţei sale, de aplicarea acelor sancţiuni prevăzute de Statut şi după
procedura instituită de acesta şi de anexele sale.
Sancțiunile prevăzute pot fi grupate în mai multe categorii 13. O primă clasificare se face
în funcţie de natura lor, astfel încât există:
 sancţiuni cu caracter moral (avertismentul, blamul);
 sancţiuni care afectează cariera funcţionarului;
 sancţiuni cu caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al funcţionarului, ca
sancţiune complementară alături de revocare);
 sancţiuni cu caracter complex, care afectează, în egală măsură, cariera funcţionarului dar
au şi caracter pecuniar (de exemplu reducerea cu una sau mai multe trepte,
retrogradarea).
Din punct de vedere al caracterului lor, putem determina:

13
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 185

6
  sancţiuni cu caracter principal (avertismentul, mustrarea, suspendarea temporară la
avansare pe scara ierarhică, revocarea şi concedierea pentru motive de necorespundere
profesională);
 sancţiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la pensie).
Sancţiunile se clasifică după efectele lor în:
 sancţiuni care atrag încetarea raportului de funcţie comunitară (revocarea, concedierea
pentru insuficienţă profesională);
 sancţiuni care nu atrag încetarea acestui raport (restul sancţiunilor, cu caracter material
sau moral);
 sancţiuni care determină întreruperea raportului de funcţie comunitară (suspendarea
funcţionarului).
Sancţiunile disciplinare sunt prevăzute de art. 9-96 din Anexa IX la Statut. Ele sunt
următoarele:
a) avertisment scris;
b) blamul;
c) suspendarea avansării în grad;
d) retrogradare în grad;
e) retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile și un an;
f) retrogradare în cadrul aceleiași grupe de funcții;
g) încadrarea într-o grupă de funcții inferioară, cu sau fără retrogradare;
h) destituirea din funcție, însoțită, după caz, de reducerea pro tempore a pensiei sau o
reținere, pentru o perioadă determinată, din prestația de invaliditate, fără ca efectele
acestei sancțiuni să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului.
i) revocarea din funcție
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de următoarele elemente14:
 natura abaterii și circumstanțele în care a fost comisă;
 importanța prejudiciului adus integrității, reputației sau intereselor instituțiilor ca urmare
a comiterii abaterii;
 măsura în care abaterea a fost comisă cu intenție sau din neglijență;
 motivele care l-au determinat pe funcționar să comită abaterea;
14
Art. 10-96 din Anexa IX din Statut

7
  gradul și vechimea în muncă a funcționarului;
 gradul de răspundere personală a funcționarului;
 nivelul funcțiilor și responsabilităților funcționarului
 dacă funcționarul se află la prima abatere sau a mai comis abateri în trecut;
 conduita funcționarului pe parcursul întregii sale cariere (art. 11-96).
În cazul în care procedura disciplinară are drept rezultat aplicarea uneia dintre sancțiuni,
cheltuielile ocazionate la inițiativa funcționarului în cursul procedurii disciplinare, în special
onorariul plătit persoanei pe care acesta a ales-o să îl asiste sau pentru a-i asigura apărarea, cad în
sarcina funcționarului.
Cu toate acestea, autoritatea împuternicită să facă numiri poate decide altfel în cazuri
excepționale în care aceste cheltuieli ar fi inechitabile pentru funcționarul în cauză (art. 21-96).
În urma audierii funcționarului, autoritatea împuternicită să facă numiri ia o decizie în
termen de două luni de la primirea avizului comisiei. Această decizie trebuie să fie motivată.
Conform principiului de drept non bis in idem nu pot fi aplicate mai multe sancțiuni
pentru aceeași faptă. Acest principiu este stabilit și prin statut, respectiv art. 9-96 alin. 3 din
Anexa IX, care evidenţiază faptul că aceeaşi faptă nu poate da loc decât la o singură sancţiune
disciplinară
Anexa IX a Statutului dezvoltă regimul disciplinar aplicabil funcţionarilor europeni,
detaliind sancţiunile aplicabile şi efectele lor.
Avertismentul reprezintă cea mai simplă formă de sancţionare a funcţionarului, care
poate fi dispusă de şeful ierarhic fără o prealabilă cercetare. Este o sancţiune principală cu
caracter moral care are rolul de a conştientiza funcţionarul asupra greşelilor sale, pentru a-l
determina să nu mai repete conduita indisciplinată15.
În ipoteza avertismentului primează rolul preventiv faţă de cel sancţionator, deşi radierea
sancţiunii are loc în cel puţin 3 ani de la administrarea ei. Avertismentul, deşi aparent este o
sancţiune care se poate aplica fără formalisme, se aplică în mod obligatoriu în scris, iar
documentul de sancţionare se păstrează în dosarul personal al funcţionarului vizat.
În dreptul muncii avertismentul este definit ca fiind comunicarea scrisă făcută salariatului
prin care i se atrage atenţia asupra faptei săvârşite ş ii se pune în vedere că, dacă nu se va

15
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 186

8
îndrepta şi va săvârşi noi abateri, i se vor aplica sancţiuni mai grave, până la desfacerea
contractului de muncă16.
Blamul sau mustrarea poate fi aplicată atât în scris cât şi verbal, ipoteză în care se
apreciază că efectele mustrării sunt strict morale şi cu rol preventiv pentru activitatea viitoare a
funcţionarului. Această sancţiune se aplică pentru abateri care nu au o gravitate mare, dar care
pot avea efecte grave dacă se repetă.
Suspendarea temporara a dreptului de avansare pe scara ierarhica este o sancţiune
care afectează parcursul firesc al carierei funcţionarului. Astfel, în mod obişnuit funcţionarul
poate avansa la fiecare 2 ani de la precedenta promovare. Sancţiunea suspendării dreptului de a
promova întrerupe avansarea automată, din raţiuni care ţin de comportamentul necorespunzător
al funcţionarului. Indirect, sunt afectate şi alte interese ale funcţionarului, ca de exemplu latura
pecuniară, deoarece avansarea poate angaja şi o majorare a remuneraţiei funcţionarului.
Reducerea treptei de salarizare vizează atenţionarea funcţionarului asupra
consecinţelor grave ale faptelor sale prin diminuarea remuneraţiei primite. Efectul acestei
sancţiuni este foarte puternic, iar efectele administrării ei se prelungesc de fapt mai departe decât
perioada diminuării drepturilor salariale. Radierea acestei sancţiuni are loc doar după trecerea a
cel puţin 6 ani fără să mai fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară.
Retrogradarea reprezintă pierderea gradului obţinut de un funcţionar, datorită conduitei
necorespunzătoare şi indisciplinate. Această sancţiune afectează cariera funcţionarului, existând
posibilitatea ca funcţionarul căruia i s-a aplicat această sancţiune să lucreze în subordinea unor
funcţionari inferiori gradului său. Această sancţiune se aplică funcţionarilor care nu sunt la prima
abatere, deoarece este o sancţiune cu efecte grave pentru activitatea funcţionarului vizat.
Suspendarea din functie este trandiţională pentru funcţii sau demnităţi publice la nivel
naţional, dar are un caracter excepţional pentru funcţionarii europeni. Abaterea care atrage o
astfel de sancţiune trebuie să fie foarte gravă, de tipul săvârşirii unor fapte penale.
Pe perioada suspendării funcţionarul respectiv nu este considerat vinovat, ci doar cercetat
pentru o faptă foarte gravă. Deoarece vinovăţia lui nu este neapărat dovedită în momentul
suspendării, decizia de suspendare poate prevedea faptul că funcţionarul respectiv primeşte
măcar 50% din indemnizaţia care i s-ar fi cuvenit dacă îşi desfăşura activitatea în condiţii

Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Dreptul muncii, Volumul II, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L.,
16

Bucureşti, 1994, p. 79

9
normale. Este firesc ca, în momentul în care se dovedeşte nevinovăţia funcţionarului suspendat,
să i se achite retroactiv toate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Statutul prevede că remuneraţia funcţionarului public european nu poate fi mai mică
decât minimul vital, crescând, atunci când este cazil, alocaţia familială17.
Decizia de suspendare este un act cu caracter provizoriu, care trebuie definitivat într-un
interval de şase luni de la data la care decizia începe să producă efecte.
Revocarea din funcţie reprezintă, alături de destituire sau concedierea pentru motive de
necorespundere profesională, cea mai gravă formă a sancţionărilor disciplinare posibil de aplicat
conform statutului funcţiei publice la nivel european. Prin revocare, se pune definitiv capăt
exerciţiului funcţiei respective şi se poate pierde şi dreptul la pensie, în funcţie de vechimea
acumulata deja.
Revocarea nu poate fi radiată din dosarul personal al individului, fiind administrată
printr-un document care închide definitiv dosarul funcţionarului vizat de aceastp măsură.
Destituirea sau concedierea pentru insuficienţă profesională intervine atunci când un
funcţionar nu demonstrează aptitudinile necesare pentru funcţia ocupată. Autoritatea investită cu
puterea de numire are două posibilităţi, fie să destituie funcţionarul, fie să propună trecerea
acestuia într-un post inferior. Decizia de destituire sau de trecere pe un post inferior trebuie să
explice pe larg motivele avute în vedere pentru această măsură şi să fie comunicată
funcţionarului vizat mai înainte de punerea ei în aplicare.
Sancţiunea disciplinară îndeplinește:
 funcţia preventivă (determină funcţionarii să se abţină de la o conduită
necorespunzătoare);
 funcţia educativă (învăţând funcţionarii să respecte un anumit regim disciplinar),
 funcţia de pedepsire a celui vinovat pentru săvârşirea unor abateri.
În virtutea funcţiei educative, legea admite că sancţiunile disciplinare se radiază după
cum urmează
 mustrarea şi avertismentul, în termen de trei ani de la aplicare, dacă funcţionarul public
sancţionat cu una dintre aceste sancţiuni nu a mai săvârşit o abatere disciplinară în
aceasta perioadă;

17
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 189

10
  celelalte sancţiuni, în termen de 6 ani de la expirarea termenului pentru care au fost
aplicate, dacă funcţionarul public sancţionat cu una dintre aceste sancţiuni nu a mai
săvârşit o abatere disciplinară în această perioadă (art. 27-96).
Totodată se prevede posibilitatea funcţionarului sancţionat de a solicita ştergerea din
dosarul personal a sancţiunilor care i-au fost aplicate (exceptând sancțiunea revocării sau
destituirii din funcţie)18. Nu este vorba despre o radiere de drept a sancțiunilor, aşa cum este
reglementată, de exemplu, în dreptul intern, ci de o verificare a condiţiilor de radiere care se
efectuează doar la solicitarea funcționarului interesat.
Orice persoană căreia i se aplică o sancțiune disciplinară se poate adresa autorității
împuternicite printr-o o cerere de adoptare a unei decizii, fiindu-i garantate dreptul la libera
petiţionare către autoritatea investită cu puterea de numire şi accesul liber la jurisdicţia
comunitară. În termen de patru luni de la data depunerii cererii 19, autoritatea comunică persoanei
în cauză decizia motivată. Termenul se calculează începând cu ziua în care a fost sesizată cu
reclamaţia administrativă.
În cazul în care, la expirarea termenului autoritatea învestită cu puterea de numire nu se
dă nici un răspuns, lipsa acestuia se interpretează ca o decizie implicită de respingere a cererii,
care poate face obiectul unei contestații la Curtea Europeană de Justiţie.
Funcționarul căruia i se aplică o sancțiune poate contesta la autoritatea împuternicită un
act care o lezează, indiferent dacă autoritatea a adoptat sau nu o decizie. Reclamația trebuie
depusă în termen de trei luni. Termenul se calculează:
 de la data notificării deciziei adoptate ca răspuns la reclamația formulată;
 de la data expirării termenului de acordare a unui răspuns, în cazul în care acțiunea are ca
obiect o decizie implicită de respingere a reclamației depuse în aplicarea articolului 90
alineatul (2); cu toate acestea, atunci când reclamația este respinsă printr-o decizie
expresă după ce a fost respinsă în prealabil prin decizie implicită, însă în termenul de
introducere a acțiunii, decizia expresă face să curgă un nou termen pentru introducerea
acțiunii20.

18
Art. 89 din Statutul funcţionarului european
19
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., p. 194
20
Verginia Vedinaș, Constanța Călinoiu, op. cit., pp. 195-196

11
 Curtea de Justiție Europeană este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între
Comunități și oricare dintre persoanele cărora li se aplică statutul și privind legalitatea unui act
care lezează persoana. Acțiunea trebuie introdusă în termen de trei luni.
Sesizarea Curţii de Justiţie Europene este declanşată de o procedură prealabilă, care
obligă persoana interesată să sesizeze mai întâi autoritatea învestită cu puterea de numire, iar
reclamația respectivă să fie respinsă printr-o decizie expresă sau implicită şi abia apoi are
deschisă calea la instanţa de jurisdicţie europeană21.
În cazul admiterii acțiunii, Curtea Europeană de Justiție anulează sancțiunea disciplinară
aplicată funcționarului. Anularea sancțiunii are efecte retroactive (ex tunc), funcționarul fiind
repus în situația anterioară.

21
Ibidem, p. 194

12
 Bibliografie:
Bibliografie selectivă:

1. Ghimpu, Sanda, Ţiclea, Alexandru, Dreptul muncii, Volumul II, Casa de Editură şi Presă
„Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1994
2. Gidro, Romulus, Dreptul muncii – Curs universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2013
3. Nistor, Valerică, Drept social european, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
4. Puşcă, Benone, Nistor, Valerică, Negruţ, Vasilica, Maftei, Jana, Personalul autorităţilor
publice române şi comunitare, Editura Fundaţiei Academice „Danubius”, Galaţi, 2005
5. Santai, Ioan, Teoria generală a dreptului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007
6. Vedinaș, Verginia, Călinoiu, Constanța, Statutul funcționarului public european, Ediția a
II-a, Editura Universul Juridic, București, 2007

Surse electronice:

1. http://eur-lex.europa.eu
2. http://www.functionarpublic.ro

13