TEMA ALEASĂ:

Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici europeni. Comparație cu răspunderea disciplinară a

funcționarilor din România

INTRODUCERE

În ţările Uniunii Europene se remarcă existenţa a două categorii de funcţii publice. O primă
categorie este constituită din funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot fi
desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni. A doua categorie este formată din corpul de
funcţionari care îşi desfăşoară activitatea în administraţia proprie a fiecărui stat.

Fiecare stat membru reglementează Statutul funcționarilor publici în acord cu exigenţele

sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcţionarii europeni, reglementarea statutului acestora
revine instituţiilor comunitare.

Statutului funcţionarilor publici europeni este reglementat de Statutul funcționarilor

Comunităților europene, adoptat în 1968. Înainte de a ajunge la forma actuală, acesta a suferit
numeroase modificări.

Comunităţile europene iniţial înfiinţate (Comunitatea economică europeană(CEE),

Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului(CECO) şi Comunitatea europeană a energiei
atomice (CEEA/EURATOM) au avut fiecare corpul propriu de funcţionari, cu reglementări
normative speciale. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune (1967), cunoscut şi sub numele
de Tratatul de la Bruxelles, au existat trei categorii de norme de drept ale funcţiei publice europene,
reglementări distincte mai ales din punct de vedere al ierarhizării gradelor, nivelului de remuneraţie,
regimului pensiilor etc.

Conform art. 24 din Tratatul de fuziune a executivelor comunitare a impus stabilirea unui
regulament unic şi comun pentru personalul instituţiilor comunitare. Unificarea s-a realizat prin
Regulamentul C.E.E., C.E.C.A. şi C.E.E.A. nr. 259 din 29 februarie 1968, modificat de mai multe
ori. Cea mai recentă şi mai importantă modificare s-a realizat prin Regulamentul CE şi EURATOM
nr. 723 din 22 martie 2004. Acest regulament, modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor
europene este cunoscut sub denumirea de STATUT, cu subtitlul „Regulamente şi reglementări
aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”1.

În cazul funcționarilor publici din România, statutul acestora este reglementat de Legea 188 /
1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Regimul juridic al funcționarilor publici include și problema răspunderii acestora, a cărei

menire trebuie să constea în reprimarea greșelilor comise de funcționarii publici. Prin intermediul
răspunderii, se realizează atât scopul preventiv cât și cel sancționator, analizate în mod constant de
doctrina juridică.

Prin tema aleasă se urmărește prezentarea răspunderii disciplinare a funcționarilor publici,

conform legislației din România în paralel cu răspunderea disciplinară a funcționarilor publici
europeni.

1
Călinoiu, Constanţa, Vedinaş Verginia, Teoria funcţiei publice comunitare, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1999, p. 12
 I. NOȚIUNEA DE ABATERE DISCIPLINARĂ;

Conform Statutului funcționarilor publici europeni abaterea disciplinară reprezintă încalcarea

cu vinovație de catre funcționarii publici a indatoririlor corespunzatoare funcției publice pe care o
detin si a normelor de conduita profesională si civica prevazute de lege.

În legislația din România, Legea 188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, abaterea disciplinară a funcționarilor publici
este definită ca fiind încălcarea de către funcționarul public, cu vinovăție, a îndatoririlor de servicu.

Abaterea disciplinară poate consta in neindeplinirea (o inacțiune) sau îndeplinirea

necorespunzatoare (o actiune) a obligațiilor în raporturile de drept administrativ.

Aceasta nu trebuie înțeleasă ca o noțiune care privește exclusiv funcționarii publici.

Conform Codului muncii – Legea 53 / 2003, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu
munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care
acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul
colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici

Legislatia noastra la fel ca legislația comunitară nu admite cumulul sanctiunilor disciplinare

(in sensul ca pentru o abatere disciplinara, chiar daca au fost incalcate mai multe indatoriri de
serviciu, se poate aplica numai o singura sanctiune disciplinara), insa, permite cumulul sanctiunilor
de natura diferita disciplinară si penala spre exemplu.

II. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ANGAJĂRII RĂSPUNDERII DISCIPLINARE

A FUNCȚIONARILOR EUROPENI și PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA
ANGAJĂRII RĂSPUNDERII DISCIPLINARE A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN
ROMÂNIA;

Principiile care stau la baza angajării răspunderii disciplinare a funcționarilor europeni sunt
următoarele2:

1. Răspunderea disciplinară intervine ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare, noțiune

care include orice încălcare a îndatoririlor pe care funcționarul sau fostul funcționar este
obligat să le respecte în virtutea statutului, comisă în mod voluntar sau prin neglijență;
2. Principiul universal de drept non bis in idem potrivit căruia aceeași faptă nu poate da loc
decât la o singură sancțiune disciplinară;
3. Principiul neretroactivității sancțiunii disciplinare – o sancțiune administrativ disciplinară nu
poate produce efecte decât din momentul în care a fost adusă la cunoștința funcționarului;
4. Principiul cercetării prealabile – sancțiunea disciplinară se poate aplica doar după ce s-a
realizat o cercetare prealabilă a faptei de săvârșirea căreia este acuzat funcționarul;
5. Principiul proporționalității individualizării sancțiunii cu gravitatea faptei. Sancțiunea poate
varia de la cea mai simplă, avertismentul, până la cea mai drastică, revocarea din funcție;
6. Principiul comunicării – orice decizie referitoare la o anumită persoană și luată în aplicarea
acestui statut va fi comunicată imediat în scris funcționarului în cauză. Orice decizie
represivă trebuie să fie motivată;

2
Iulian Savenco, Funcția publică europeană, Editura Zigotto, Galați, 2003, p. 81
 7. Implicarea organului de disciplină, care se bucură de independență totală în exercitarea
atribuțiilor sale;
8. Principiul potrivit căruia autoritatea care este învestită cu puterea de numire este cea
îndrituită să și sancționeze pe funcționarul european;
9. Recunoașterea dreptului la apărare al funcționarului european;
10. Funcționarii beneficiază de dreptul de a introduce acțiuni la organele europene de jurisdicție;
11. Principiul radierii sancțiunilor disciplinare;

În ceea ce privește angajarea răspunderii disciplinare a funcționarilor publici din România,

conform Legii 188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, principiile angajării răspunderii disciplinare a acestora nu sunt enumerate
expres, fiind mai degrabă subînțelese.

Pentru a putea identifica principiile care guvernează răspunderea disciplinară a funcționarilor

publici din România, trebuie făcute conexiuni atât între diferitele acte normative care reglementează
raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, cât și legislația din domeniul dreptului muncii.

Deşi în actele normative ce reglementează raporturile de muncă nu este definită noţiunea

răspunderii disciplinare se consideră că „aceasta s-ar circumscrie ansamblului normelor legale ce
caracterizează abaterile discplinare şi reglementează condiţiile de fond şi procedurale pentru
aplicarea lor şi reprezintă o formă de răspundere juridică specifică dreptului muncii”3.

Raportându-ne în schimb la dispoziţiile art. 247, alin.2 din Legea 53 / 2003 privind Codul
muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, răspunderea disciplinară poate fi
definită ca fiind acea formă a răspunderii juridice specifică dreptului muncii şi care constă în
sancţionarea acţiunilor sau inacţiunilor săvârşite cu vinovăţie de către orice salariat, prin care s-au
încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv
de muncă, ordinele şi dispoziţile legale ale conducătorilor ierarhici.

Revenind la legislația din domeniul raporturilor de serviciu al funcționarilor publici din țara
noastră, Hotărârea Guvernului nr. 1344 / 2007 privind normele de organizare și funcționare a
comisiilor de disciplină cuprinde la art. 19 și următoarele principiile care guvernează activitatea
comisiilor de disciplină, respectiv:

1) Prezumtia de nevinovatie, conform caruia functionarul public este considerat nevinovat

pentru fapta sesizata ca abatere disciplinara comisiei de disciplina atat timp cat vinovatia sa
nu a fost dovedita;
2) Garantarea dreptului la aparare, conform caruia functionarul public are dreptul de a fi audiat,
de a prezenta dovezi in apararea sa si de a fi asistat sau reprezentat pe parcursul procedurii de
cercetare administrativa;
3) Contradictorialitatea, conform caruia comisia de disciplina are obligatia de a asigura
persoanelor aflate pe pozitii divergente posibilitatea de a se exprima cu privire la orice act sau
fapt care are legatura cu abaterea disciplinara pentru care a fost sesizata comisia de disciplina;
4) Proportionalitatea, conform caruia trebuie respectat un raport corect intre gravitatea abaterii
disciplinare, circumstantele savarsirii acesteia si sanctiunea disciplinară propusă sa fie
aplicata;
5) Legalitatea sanctiunii, conform caruia comisia de disciplină nu poate propune decat
sanctiunile disciplinare prevazute de lege;
6) Unicitatea sancțiunii, conform caruia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decat o
singura sancțiune disciplinara;

3
I.T. Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Ed. Lumina lex, Buc., 2003, p. 674
 7) Celeritatea procedurii, conform caruia comisia de disciplina are obligatia de a proceda fara
intarziere la solutionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate si a
procedurilor prevazute de lege;
8) Obligativitatea opiniei, conform caruia fiecare membru al comisiei de disciplina are obligatia
de a se pronunta pentru fiecare sesizare aflata pe rolul comisiei de disciplina;

În continuare din textul Hotărârii de Guvern precum și din analiza Legii 188 / 1999 pot fi
extrase și celelalte principii care guvernează materia răspunderii disciplinare a funcționarilor publici;

– Principiul potrivit căruia autoritatea care este învestită cu puterea de numire este și cea
îndreptățită să aplice sancțiunea disciplinară – art. 50 din Hotărârea Guvernului nr. 1344 / 2007
privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină și art. 78 din Legea 188 /
1999 privind Statutul funcționarilor publici;
– Recunoașterea dreptului de a contesta sancțiunea disciplinară aplicată – art. 51 din Hotărârea
Guvernului nr. 1344 / 2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de
disciplină și art. 80 din Legea 188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici;
– Principiul radierii sancțiunilor disciplinare aplicate – art. 81 și următoarele din Legea 188 / 1999
conform cărora sancțiunile disciplinare se radiază de drept după împlinirea unui anumit termen;

Comparând pe de parte principiile care guvernează răspunderea disciplinară a funcționarilor

publici europeni cu principiile din legislația din România constatăm că aceste principii se suprapun.

III. CONSTITUIREA ȘI COMPONENȚA COMISIILOR DE DISCIPLINĂ

În ceea ce privește modul de constituire respectiv funcționare a Comisiilor de disciplină ( în

dreptul național ) și a Consiliilor de disciplină ( pentru funcționarii publici europeni ) există unele
diferențe, deși în linii generale sunt urmate aceleași reguli de bază.

Conform prevederilor Statutului funcționarilor Comunităților europene în cadrul fiecărei

instituții se instituie un consiliu de disciplină, denumit în continuare „consiliu”. Cel puțin un membru
al comisiei, care poate fi și președintele acesteia, este ales din afara instituției. Consiliu este format
dintr-un președinte și patru membri permanenți, care pot fi înlocuiți de membri supleanți.

Consiliul de disciplina este investit cu atributii in ceea ce priveste derularea procedurii

raspunderii disciplinare, si rolul sau este de a proteja functionarul impotriva unor decizii arbitrare,
abuzive, care ar putea fi luate impotriva sa, dar de a proteja si institutia comunitara, prin sanctionarea
celor care se fac vinovati de comiterea unor incalcari ale obligatiilor care le revin functionarilor
comunitari.

Președintele, membrii și membrii supleanți sunt desemnați pentru o perioadă de trei ani. Cu
toate acestea, instituțiile pot prevedea desemnarea membrilor și a membrilor supleanți pentru o
perioadă mai scurtă, fără a putea fi mai mică de un an4.

În legislația din România normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, care

au competența de a analiza faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și de a
propune modul de soluționare prin individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile sau clasarea
sesizării, sunt cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1344 / 2007.

Astfel conform Hotărârii Guvernului nr. 1344 / 2007 privind normele de organizare și
funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul fiecărei
autorități sau instituții publice se constituie, prin act administrativ al conducătorului unității sau
instituției publice, o comisie de disciplină.

4
Iulian Savenco, Funcția publică europeană, Editura Zigotto, Galați, 2003, p. 83
 Prin excepție comisia de disciplina poate fi constituită pentru mai multe autorități sau
instituții publice, în cazul în care în cadrul uneia dintre acestea își desfasoară activitatea mai puțin de
10 funcționari publici.

Comisia de disciplină are în componență 3 membrii titulari și un secretar.

Pentru fiecare membru titular este numit un membru supleant care își desfășoară activitatea în
absența membrului titular corespunzător din comisia de disciplină, în cazul suspendării mandatului
acestuia respectiv în cazul încetării mandatului acestuia înainte de termen. Aceleași precizări se
aplică și secretarului supleant.

În cazul analizării unor fapte sesizate ca abatere disciplinară savârșite de secretarii unităților
administrativ teritoriale sau de înalții funcționari publici se constituie la nivel județean pentru
secretarii unităților administrativ teritoriale respectiv la nivel național pentru înalții funcționari
publici.

Condițiile generale cerute pentru ca un funcționar public public să facă parte din comisia de
disciplină, aplicabile și membrilor supleanți, sunt:

- o buna reputatie profesionala si o conduita corespunzatoare in exercitarea functiei publice;

- studii superioare;
- este functionar public definitiv, numit pe perioada nedeterminata;
- nu se afla in cazurile de incompatibilitate;

Deasemenea cel putin unul dintre membrii comisiei de disciplină trebuie să aibă studii
juridice sau administrative.

Analizând modul de funcționare al Consiliului de disciplină pentru funcționarii publici

europeni constatăm diferențe în ceea ce privește componența acestuia.

Astfel deși în ambele cazuri este vorba despre structuri deliberative, fără personalitate juridică
care analizează faptele funcționarilor publici și propun modul de soluționare, prin individualizarea
sancțiunii disciplinare aplicabile, există diferențe în ceea ce privește componența comisiilor de
disciplină.

Astfel în dreptul național nu este impusă condiția ca funcționarul public numit în comisia să
aibă același grad profesional sau un grad superior funcționarului a cărui faptă a fost sesizată ca
abatere disciplinară în timp ce în legislația comunitară sunt impuse anumite condiții.

În primul rând împărțirea funcțiilor publice europene pe grade profesionale este diferită față
de cea cuprinsă în Legea 188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectiv împărțirea
funcțiilor publice de execuție în patru grade proferionale:

- debutant;
- asistent;
- principal;
- superior;

Posturile reglementate de Statutul funcționarilor europeni se clasifică, în funcție de natura și

importanța funcțiilor la care se raportează, într-o grupă de funcții de administratori (denumită în
continuare „AD”) și o grupă de funcții de asistenți (denumită în continuare „AST”)5.

5
Iulian Savenco, Funcția publică europeană, Editura Zigotto, Galați, 2003, p. 17
 Grupa de funcții AD cuprinde douăsprezece grade, corespunzătoare funcțiilor de conducere,
de proiectare și de studiu, precum și funcțiilor de natură lingvistică sau științifică.

Grupa de funcții AST cuprinde unsprezece grade, corespunzătoare funcțiilor de execuție, de

natură tehnică și de execuție. Pentru orice numire într-un post de funcționar condițiile minime sunt:
(a) pentru grupa de funcții AST:

- un nivel de studii superioare absolvite cu diplomă sau - un nivel de studii medii absolvite
cu diplomă, care permit accesul la învățământul superior și o experiență profesională
corespunzătoare de cel puțin trei ani sau

- atunci când interesul serviciului justifică acest lucru, o formare profesională sau o
experiență profesională de nivel echivalent;

(b) pentru gradele 5 și 6 din grupa de funcții AD:

- un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare de cel puțin
trei ani absolvit cu diplomă sau

- atunci când interesul serviciului justifică acest lucru, o formare profesională de nivel
echivalent;

(c) pentru gradele 7-16 din grupa de funcții AD: 18

- un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu
diplomă, în cazul în care durata normală a studiilor respective este de patru ani sau mai mult sau

- un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu
diplomă și experiență profesională corespunzătoare de cel puțin un an, în cazul în care durata
normală a studiilor universitare respective este de cel puțin trei ani sau

- atunci când interesul serviciului justifică acest lucru, o formare profesională de nivel
echivalent

Revenind la componența Consiliului de disciplină membrii numiți în cadrul acestei structuri

trebuie să fie într-o anumită categorie a funcționarilor publici, în funcție de categoria funcționarului
public a cărui faptă este supusă analizei.

În cazurile în care este implicat un funcționar cu un grad de până la AD 13, din comisie fac
parte doi membri suplimentari aparținând aceleiași grupe de funcții și având același grad ca și
funcționarul care face obiectul procedurii disciplinare.

Pentru toate cazurile care nu privesc funcționari cu gradul AD 16 sau AD 15, membrii
permanenți ai consiliului și membrii supleanți sunt numiți dintre funcționarii în activitate care au cel
puțin gradul AD 14.

Pentru cazurile care privesc funcționari cu gradul AD 16 sau AD 15, membrii consiliului și
membrii supleanți sunt desemnați dintre funcționarii în activitate care au gradul AD 166.

IV. SANCȚIUNILE DISCIPLINARE

Sancțiunile disciplinare aplicabile funcționarilor publici europeni sunt7:

(a) avertisment scris;

6
Iulian Savenco, Funcția publică europeană, Editura Zigotto, Galați, 2003, p. 82
7
Ibidem, p. 84
 (b) mustrare;

(c) suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă între o lună și douăzeci și trei de
luni;

(d) retrogradare în treaptă;

(e) retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile și un an;

(f) retrogradare în cadrul aceleiași grupe de funcții;

(g) încadrarea într-o grupă de funcții inferioară, cu sau fără retrogradare;

(h) destituirea din funcție, însoțită, după caz, de reducerea pro tempore a pensiei sau o
reținere, pentru o perioadă determinată, din prestația de invaliditate, fără ca efectele acestei sancțiuni
să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului. Cu toate acestea, în cazul
efectuării unei astfel de rețineri, venitul fostului funcționar nu poate fi mai mic decât valoarea
minimului de subzistență. În cazul unui funcționar pensionat sau al unui funcționar care beneficiază
de prestație de invaliditate, autoritatea împuternicită să facă numiri poate decide efectuarea unei
rețineri, pentru o perioadă determinată, din pensie sau din prestația de invaliditate, fără ca efectele
acestei sancțiuni să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului.

În cazul funcționarilor publici din România, sancțiunile disciplinare sunt prevăzute în Legea
188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 77, alin. 3, și cuprind:

a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20 % pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcția publică, pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an;
e) destituirea din funcția publică;

Atât în cazul funcționarilor publici europeni cat și în cazul funcționarilor publici din
România, aplicarea sancțiunii disciplinare se face de conducătorul instituției în care își desfășoară
activitatea funcționarul public ( cu excepția avertismentului scris sau mustrare pentru funcționarii
publici europeni și a mustrării scrise în cazul funcționarilor publici din România ), la propunerea
Comisiei de disciplină respectiv a Consiliului de disciplină.

La individualizarea sancțiunii Comisia / Consiliul de disciplină țin cont de anumite

circumstanțe, care pot fi rezumate astfel:

1. cauzele care au determinat savarsirea abaterii disciplinare;

2. imprejurarile in care aceasta a fost savarsita;
3. gradul de vinovatie;
4. gravitatea si consecintele abaterii disciplinare;
5. conduita functionarului public;
6. existența unor antecedente disciplinare ale funcționarului public, care nu au fost radiate;
 V. CĂILE DE ATAC / CONTESTARE A SANCȚIUNII DICIPLINARE;

Atât conform legislației comunitare cât și conform legislației din România sancțiunea
disciplinară aplicată funcționarului public poate fi contestată.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 1344 / 2007 privind normele de organizare și funcționare a
comisiilor de disciplină, după emitere, actul administrativ de sancționare disciplinară se comunică, în
termen de maximum 5 zile calendaristice:

- compartimentele cu atribuții în domeniul resurselor umane din cadrul instituției sau autorității
publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcționarul public a cărui faptă a fost
sesizată ca abatere disciplinară;
- comisiei de disciplină care a elaborat şi transmis raportul;
- funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară;
- persoanei care a formulat sesizarea Comisiei de disciplină;

Contestarea sancțiunii disciplinare se face conform prevederilor Legii contenciosului

administrativ, nr. 544 / 2004, cu modificările și completările ulterioare.

O poziție distinctă o ocupă contestarea mustrării scrise.

În cazul în care funcționarul public contestă sancțiunea mustrării scrise (care, potrivit legii,
se aplică direct de conducătorul autorității publice, fără efectuarea cercetării administrative
prealabile), acesta are obligația ca, înainte de a sesiza instanța de judecată, să îndeplinească
procedura prealabilă, sub sancțiunea respingerii acțiunii judecătoreşti ca inadmisibilă.

În acest sens, plângerea (contestația) trebuie înaintată conducătorului autorității sau instituției
publice în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării actului administrativ prin care aceasta a
fost aplicată. În continuare, conducătorul autorității publice are obligația ca, în termen de 5 zile
lucrătoare de la data înregistrării contestației, să sesizeze comisia de disciplină. Această din urma va
efectua cercetarea disciplinară a funcționarului public şi va propune, după caz, menținerea sau
anularea sancțiunii mustrării scrise.

În cazul în care comisia de disciplină propune anularea sancțiunii disciplinare a mustrării

scrise, conducătorul autorității publice îşi poate revoca decizia de sancționare disciplinară, care nu a
devenit irevocabilă de vreme ce legea prevede expres posibilitatea exercitării unei căi de atac
administrative împotriva acesteia. În cazul în care, indiferent de propunerea comisiei de disciplină,
conducătorul autorității publice respinge contestația funcționarului public, acesta din urmă se poate
adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea actului de
sancționare disciplinară.

În ceea ce privește funcționarii publici comunitari dreptul de petiţionare este garantat oricărei
persoane care se poate prevala de ocrotirea acestui drept în baza Statutului, cu atât mai mult
funcţionarilor comunitari. În baza lui, persoana îndrituită îi poate solicita autorităţii învestite cu
puterea de numire să ia o anumită decizie cu privire la ea.

Atunci când "persoana vizată" este un funcţionar comunitar, va fi adresată prin intermediul
şefului ierarhic. Fac excepţie situaţiile în care cererea îl vizează chiar pe superiorul ierarhic al
funcţionarului, ceea ce determină posibilitatea acestuia de a se adresa direct autorităţii învestită cu
puterea de numire. El poate fi exercitat către autoritatea învestită cu puterea de numire, care are
obligaţia ca într-un termen de patru luni calculat de la data când s-a formulat cererea să se pronunţe,
printr-o decizie motivată, asupra problemei cu care a fost sesizată.

Autoritatea sesizată are, în interiorul acestui termen, două soluţii:

 - să se pronunţe asupra petiţiei care i-a fost înaintată;

- să nu se pronunţe asupra acestei petiţii, caz în care refuzul autorităţii de a se pronunţa în

termenul stipulat valorează el însuşi cu respingerea petiţiei şi naşte dreptul de a exercita următoarea
cale de atac.

Așadar prin intermediul acestui drept persoana interesată nu exercită o cale de atac împotriva
unui act care o nedreptăţeşte, ci solicită instituţiei căreia îi aparţine, prin autoritatea învestită cu
puterea de numire, de a lua o anumită decizie cu privire la ea. În cazul în care autoritatea învestită cu
puterea de numire ia o decizie necorespunzătoare sau nu ia în termen decizia solicitată se naşte
dreptul celui în cauză de a se adresa jurisdicţiei comunitare.

Liberul acces la jurisdicţia comunitară este garantat, de asemenea, atât funcţionarilor

comunitari, cât şi oricărei alte persoane căreia îi sunt opozabile prevederile Statutului fucționarilor
publici comunitari. Exercitarea accesului la jurisdicţia comunitară este precedată de o procedură
prealabilă, prin care persoana interesată este obligată să se adreseze mai întâi autorităţii învestită cu
puterea de numire şi abia apoi, (iar dacă este nemulţumită de decizia acesteia, se va putea adresa
Curţii Europene de Justiţie.

Accesul la jurisdicţia comunitară poate fi determinat de două categorii de situaţii:

a) când, prevalându-se de dreptul de petiţionare, decizia expresă sau implicită a autorităţii

învestită cu puterea de numire îl nemulţumeşte pe funcţionarul comunitar;

b) când a fost emis un act prejudiciabil pentru funcţionarul public, în alte condiţii decât cea
prevăzută anterior. Acest act care îl vătăma pe funcţionarul comunitar, poate de asemenea să îmbrace
forma tipică şi asimilată, în sensul că el poate consta în emiterea unui act prejudiciabil de către o
autoritate din cadrul Comunităţii pentru o anumită persoană. Autoritatea respectivă s-a abţinut să ia o
anumită măsură faţă de persoana interesată la care o obliga Statutul şi pe care trebuia să o ia în baza
Statutului, fără ca funcţionarul să fie obligat să-i solicite acest lucru.

În oricare din situaţiile care au determinat situaţia respectivă, persoana interesată poate să se
adreseze autorităţii învestită cu puterea de numire într-un termen de trei luni, calculat în mod diferit,
în funcţie de fiecare caz concret în parte:

- în cazul în care se atacă un act comunitar cu caracter normativ, termenul se calculează de Ia

data publicării actului;

- în cazul în care se atacă un act comunitar cu caracter individual, termenul se calculează de la

data aducerii la cunoştinţa destinatarului, prin notificare sau prin alte mijloace de comunicare
prevăzute de lege;

- în cazul în care se atacă un act comunitar implicit, termenul de recurs curge de Ia data la
care autoritatea competentă era obligată să răspundă şi nu a făcut-o, situaţie care valorează cu
respingerea cererii;

După ce autoritatea învestită cu puterea de numire s-a pronunţat printr-o decizie motivată sau
nu a răspuns în termenul legal, ceea ce echivalează cu o decizie implicită de respingere a cererii
persoanei interesate, se declanşează cea de-a doua etapă a procedurii jurisdicţionale, şi anume
sesizarea Curţii Europene de Justiţie. Aceasta are o competenţă materială generală în ceea ce priveşte
orice litigiu dintre Comunităţi şi o persoană care cade sub incidenţa Statutului funcționarilor publici
comunitari, privind legalitatea actelor cu caracter vătămător, prejudiciabil.
 În această competenţă se include şi soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor
prin care s-au dispus sancţiuni disciplinare pentru funcţionarii comunitari. Atunci când Curtea este
sesizată cu soluţionarea unor litigii care au caracter pecuniar, ea are o competenţă de plină jurisdicţie.
Următoarele condiţii sunt necesare pentru ca persoana interesată să aibă deschisă calea unui
recurs la Curtea Europeană de Justiţie:

a) să se fi parcurs procedura prealabilă instituită prin articolul 90 aliniatul (2) în sensul de a fi

fost sesizată autoritatea învestită cu puterea de numire;

b) această sesizare să se fi realizat în termenul prevăzut de textul respectiv, adică termenul de

trei luni calculat în mod diferit, în funcţie de categoria de act care a determinat litigiul;

c) autoritatea învestită cu puterea de numire să se fi pronunţat printr-o decizie expresă sau

implicită;

d) termenul în care poate fi formulat recursul este de trei luni, calculat în mod diferit, în
funcţie de situaţia dacă se atacă un act comunitar tipic sau asimilat, şi anume: - dacă se atacă o
decizie emisă în urma formulării unei reclamaţii, deci un act tipic, termenul se calculează din ziua
notificării acestei decizii emise ca răspuns- la reclamaţia persoanei; - dacă se atacă, un act comunitar
asimilat, termenul se calculează de la data în care autoritatea învestită cu puterea de numire era
obligată să răspundă dar nu a făcut-o, ceea ce echivalează, cu o decizie implicită de respingere.

În situaţia în care autoritatea învestită cu puterea de numire emite o decizie expresă de

respingere a unei reclamaţii ulterior celei implicite însă în interiorul termenului de recurs, decizia
expresă naşte un nou termen de recurs în faţa Curţii Europene de Justiţie, de trei luni de la data la
care a fost emisă decizia expresă.

e) prin derogare, persoana interesată se poate adresa Curţii şi înaintea termenului de trei luni,
în situaţia în care reclamantul urmăreşte suspendarea executării actului atacat sau a unor măsuri
provizorii pe care aceasta le implică. În acest caz, recursul se poate formula imediat după ce a fost
sesizată autoritatea învestită cu puterea de numire. Totodată, judecarea cererii principale de către
Curtea de Justiţie este suspendată până când autoritatea învestită cu puterea de numire se pronunţă,
printr-o decizie expresă sau implicită, asupra reclamaţiei cu care a fost sesizată. Înaintea cererii
principale, Curtea de Justiţie se va pronunţa asupra cererii privind măsurile provizorii de suspendare
a executării actului sau alte măsuri cu caracter provizoriu;

f) două sau mai multe instituţii comunitare să poată să încredinţeze competenţele autorităţii
învestite cu puterea de numiri altor organisme sau unui organism interinstituţional. În această
situaţie, avea de-a face cu instituţia delegării de competenţă, care poate privi însă doar trei domenii,
şi anume recrutarea, securitatea socială şi pensiile. În mod implicit în astfel de cazuri dreptul de
petiţionare ca şi procedura prealabilă se va realiza faţă de organismul delegat să exercite
competenţele autorităţii învestite cu puterea de numire. Pe cale de consecinţă, şi recursurile vor fi
îndreptate împotriva actelor exprese sau asimilate emise de organismul delegat să exercite
prerogativele autorităţii învestită cu puterea de numire.
 CONCLUZII

Deși se face distincția între funcționarii publici comunitari și funcționarii publici ai statelor
membre, se fac eforturi astfel încât să se realizeze o corepondență între legislația comunitară și cea
națională.

Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari proprii în acord cu

exigenţele sistemului legislativ autohton urmărindu-se punerea în acord a legislției naționale cu
reglementările statutului funcționarilor publici adoptate de instituțiile comunitare.

Analizând legislația care reglementează că principiile care stau la baza exercitării funcţiei
publice sunt în deplină concordanţă cu misiunile fundamentale ale administraţiei publice, acelea de a
servi cu profesionalism interesele cetăţenilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Călinoiu Constanţa, Vedinaş Verginia, Teoria funcţiei publice comunitare, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 1999;
2. Iulian Savenco, Funcția publică europeană, Editura Zigotto, Galați, 2003;
3. I.T. Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol.I, Ed. Lumina lex, Buc., 2003
4. Legea 188 / 1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
5. Hotărârea Guvernului nr. 1344 / 2007 privind normele de organizare și funcționare a
comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare;