MINISTERUL JUSTIŢIEI

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE PREGĂTIRE A AGENŢILOR DE PENITENCIARE TÎRGU
OCNA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE
DE AGENT DE PENITENCIARE

REGLEMENTĂRILE INFRACȚIUNILOR DE SERVICIU ÎN

NOUL COD PENAL

DOMENIUL DE STUDIU:
Noțiuni de drept penal și procesual penal

Profesor îndrumător:
Comisar şef de penitenciare Lenuța DĂNILĂ

Autor/Autori,
Elev Andrei Vasile BUDEANU
Elev Ioan Lari FIRAN
Elev Eduard Mihai ȘOLCA

- 2018 -

1
REGLEMENTARILE INFRACTIUNILOR DE SERVICIU IN NOUL
COD PENAL

2
 CUPRINS

Capitolul I. Noțiuni generale cu privire la infracțiunile de serviciu..................... 4

Secțiunea I. Noțiunea de funcționar public in dreptul penal............................. 4
Secțiunea II. Generalități despre infracțiunile de serviciu ................................ 5
Capitolul II. Infracțiuni de serviciu pe care le pot săvârși în mod frecvent agenții
de penitenciare ................................................................................................... 8
Secțiunea I. Purtarea abuzivă .......................................................................... 8
Secțiunea II. Abuzul in serviciu ...................................................................... 9
Secțiunea III. Neglijența in serviciu .............................................................. 11
Secțiunea IV. Uzurparea funcției................................................................... 12
Secțiunea V. Violarea secretului corespondenței ........................................... 14
Secțiunea VI. Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice ...... 16
Secțiunea VII. Neglijență in păstrarea informațiilor ...................................... 17
Capitolul III. Alte infracțiuni de serviciu care pot fi săvârșite în penitenciare... 20
Secțiunea I. Delapidarea ................................................................................ 20
Secțiunea II. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane .................. 23
Secțiunea III. Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual .............................. 25
Secțiunea IV. Divulgarea informațiilor secrete de stat ................................... 26
Secțiunea V. Obținerea ilegala de fonduri ..................................................... 27
Secțiunea VI. Deturnarea de fonduri ............................................................. 28
Capitolul IV. Studiul de caz cu privire la infracțiunile de serviciu comise in
Penitenciarul Poarta Albă ................................................................................. 29
CONCLUZII .................................................................................................... 30
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................. 31

3
Capitolul I. Noțiuni generale cu privire la infracțiunile de serviciu

Secțiunea I. Noțiunea de funcționar public in dreptul penal

În condițiile în care ne-am propus să efectuăm o analiză cu aplecare deosebită asupra

infracțiunilor de serviciu în Noul Cod Penal, un aspect de reală importanță este constituit de
terminologia uzitată în cuprinsul dispozițiilor privitoare la aceste infracțiuni.
Astfel, din dorința de a tranșa considerente de drept penal pe care se fundamentează
lucrarea și de a le înțelege pe deplin, considerăm imperios necesară prezentarea accepțiunii de
„funcționar public”, astfel cum este redată de Codul Penal.
Noțiunea de funcționar public apare definită în Codul Penal al României1, în cuprinsul
dispozițiilor art. 175.
(1)Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau
temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a)exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b)exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
(2)De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana
care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice
sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public.
Anterior schimbării de optică impusă de intrarea în vigoare a Noul Cod Penal, în anul
2014, Vechiul Cod Penal2 din 1968 oferea termenului de „funcționar public” caracterul de:
persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost
învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice,
instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public, administrează, folosește
sau exploatează bunuri proprietate publică sau care prin lege se prezintă sub statutul de bunuri
de interes public, sau care desfășoară servicii de interes public.
În continuare, vechiul Cod Penal oferea și o definiție a ceea ce înseamnă noțiunea de
„funcționar”, astfel, funcționar era persoana care:
exercit permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de formă de investire, o
însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul altor entități juridice decât celor ce
intrau în sfera cuprinsă de funcționarul public.

1
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;
2
Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României;
4
 Observăm că actuala reglementare definește doar termenul de „funcționarul public”, nu
și pe cel de „funcționar” și oferă o definiție amplă, ce include o mare parte din categoriile de
persoane, astfel, este armonizată cu prevederile internaționale în acest sens și cu legislația
națională a statelor Uniunii Europene.3
Personalul încadrat în Administrația Națională a Penitenciarelor cunoaște, conform
Legii nr. 293/20044, statut special de funcționar public, fiind învestit cu exerciţiul autorităţii
publice. Prerogativa este conferită de natura atribuţiilor de serviciu.
Astfel, că ori de câte ori sintagma apare în conținutul unei prevederi penale, înseamnă
că respectiva dispoziție i se va aplica în mod corespunzător.

Secțiunea II. Generalități despre infracțiunile de serviciu

Infracțiunile de serviciu nu reprezintă o noutate legislativă. Acestea au fost reglementate

prin dispoziții penale încă din cele mai vechi timpuri.
Respectarea ordinii sociale implică, pe de-o parte, o conduită potrivită și conformă cu
normele morale si juridice, din partea tuturor oamenilor, pentru asigurarea desfășurării normale
a relațiilor sociale, iar pe de altă parte, reprezintă prerogativa finală a mecanismului legislativ.
Constrângerea de natură juridică, în acest sens, penală, apare față de membrii
colectivității atunci când conduita acestora nu este conformă și adaptată la prevederile legale
existente, iar prin aceasta se tulbură relațiile sociale. Astfel că, mecanismul constrângerii apare
ori de câte ori este necesar pentru apărarea interesului public și a obiectului juridic apărat de o
dispoziție penală.
Interesul public implică ocrotirea prin lege a relațiilor sociale, menite să asigure
desfășurarea normală a vieții sociale si economice. De aceea, legea penală interzice si
sancționează faptele care aduc atingere activității de interes public.
Activitățile de interes public, dar și alte activități reglementate de lege, se realizează
prin intermediul funcționarilor public.
Astfel, că în cuprinsul Capitolelor II și III ne-am propus să abordăm, din perspectivă
penală, reglementările actuale în materie cu privire la infracțiunile de serviciu pe care le pot
săvârși în mod frecvent agenții de penitenciare, dar și alte infracțiuni de serviciu (conexe) care
pot fi săvârșite în penitenciare.
În final, vom încheia cercetarea printr-un studiu de caz raportat la infracțiunile de
serviciu comise in Penitenciarul Poarta Albă.

3
Maria Georgiana Teodorescu, Combaterea infracțiunilor de corupție la nivel național si european, Editura Pro
Universitaria, 2016;
4
Legea privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor;
5
 Noul Cod penal dedică dispozițiile Titlului V infracţiunilor de corupţie şi de serviciu,
astfel, că în cuprinsul dispozițiilor Capitolului II al acestuia vom regăsi totalitatea dispozițiilor
privitoare la infracțiunile de serviciu (Capitolul II al Titlului V fiind dedicat infracțiunilor de
corupție, care însă, nu fac obiectul studiului).
In această subdiviziune a Noului Cod Penal au fost păstrate toate infracțiunile de
serviciu prevăzute in Codul penal vechi, al căror conținut a suferit modificări și completări.
Mai mult, noua perspectivă legislativă a adus în cuprinsul acestui Capitol si alte
infracțiuni prevăzute în unele legi speciale sau în alte subdiviziuni ale Codului penal vechi.
Incriminările noi propuse au fost menite să ofere soluții logico-juridice unor probleme
evidențiate de practica juridică a ultimilor ani.
În principal, amintim că infracțiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor,
contra intereselor publice si prin îngrădirea unor drepturi au fost unificate într-un singur text,
(abuzul în serviciu, art. 297 C.pen), reglementare ce simplifică modul de aplicare a dispozițiilor
legale in materie.
Infracțiunea privitoare la neglijența în păstrarea informațiilor (art. 305 C.pen) și-a
păstrat conținutul din Codul penal vechi cu anumite excepții, astfel că au apărut unele
modificări determinate de necesitatea corelării normei cu legea5 speciala privind clasificarea
informațiilor, dar si cu alte texte care au fost introduse in grupul infracțiunilor de serviciu.
O altă categorie de infracțiuni de serviciu incluse în Capitolul II al Titlului V al părţii
speciale a noului Codul penal o constituie delapidarea, folosirea abuzivă a funcţiei în scop
sexual, uzurparea funcţiei, divulgarea informaţiilor secrete de stat, divulgarea informaţiilor
secrete de serviciu sau nepublice, obţinerea ilegală de fonduri şi deturnarea de fonduri.
Delapidarea (art. 295 C.pen), în Codul penal vechi făcea parte integrată din infracţiunile
contra patrimoniului. Concret, acum, această faptă a fost inserată în categoria infracţiunilor de
serviciu, pentru că prin comiterea ei, se vatămă, pe de-o parte, relaţiile sociale privitoare la buna
desfășurare a activităților de serviciu şi în subsidiar se afectează patrimoniul unei persoane
juridice. Pedeapsa închisorii prevăzută în Noul Cod Penal pentru săvârșirea infracțiunii de
delapidare este mai redusă decât cea existentă în norma de incriminare cuprinsă în dispozițiile
Codului penal vechi, iar în plus, se prevede aplicarea obligatorie a interzicerii exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică, sub titlul de pedeapsă complementară.
Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual este o incriminare nouă, creată pornind de la
infracţiunea de hărţuire sexuală6 din reglementarea actuală, cuprinzând atât aşa-numita hărţuire

5
Legea nr. 182 din 2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată in Monitorul Oficial nr. 248 din 12
aprilie 2001;
6
Art. 223 din Codul Penal;
6
verticală, prin abuz de autoritate, cât şi ipoteze noi de incriminare. Incriminarea se justifică prin
aceea că faptele de acest gen sunt de natură să afecteze îndeplinirea corectă de către funcţionarul
a atribuţiilor sale de serviciu .
Această faptă se deosebeşte de hărţuirea sexuală din categoria infracţiunilor contra
libertăţii sexuale prin obiectul juridic special şi elementul material.
Uzurparea funcţiei este o incriminare nouă şi se apropie, prin conţinut, de uzurparea de
calităţi oficiale7, dar prezintă, în raport cu aceasta, deosebiri esenţiale care justifică
incriminarea. Dacă uzurparea de calităţi oficiale aduce atingeri autorităţii de stat, uzurparea
funcţiei, afectează relaţiile de serviciu, pentru că autorul este un funcţionar public care
îndeplineşte un act ce excede (depășește) atribuţiilor de serviciu.
Divulgarea informaţiilor secrete de stat, deşi are unele elemente comune cu divulgarea
secretului care periclitează securitatea naţională8 (obiectul material, subiectul activ nemijlocit)
se deosebeşte de aceasta din urmă pentru ca prin comiterea acţiunii incriminate se afectează
interesele sau activitatea unei persoane juridice de drept public, ceea ce justifică incriminarea
în grupul infracţiunilor de serviciu.
Deturnarea de fonduri, în Codul penal vechi, făcea parte din grupul de infracţiuni contra
regimul stabilit pentru anumite activităţi economice. În noul Cod Penal această faptă a fost
transferată în Capitolul II al Titlului V întrucât are toate caracteristicile unei infracţiuni de
serviciu: autorul este un funcţionar public, iar prin comiterea acesteia sunt aduse atingeri
activităţii autorităţilor publice sau instituţiilor publice, prin tulburarea activităţii normale a
acestora.

7
Art. 258 din Codul Penal
8
Art. 407 din Cod Penal.
7
Capitolul II. Infracțiuni de serviciu pe care le pot săvârși în mod frecvent agenții de
penitenciare

Secțiunea I. Purtarea abuzivă

Infracțiunea de purtare abuzivă apare prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 296 C.pen.
(1)Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu
amendă.
(2)Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale
se majorează cu o treime.
Incriminarea apără relaţiile de serviciu, care presupun o comportare corectă şi
cuviincioasă de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu faţă de orice persoană, cu
excluderea folosirii unor expresii jignitoare ori a unor acte de violenţă.
Infracțiunea va putea fi nemijlocit săvârșită și de către agenții de penitenciare.
Elementul material al infracțiunii va consta în întrebuinţarea de expresii jignitoare,
amenințarea ori lovirea sau alte violențe de către subiectul activ aflat în exercitarea atribuțiilor
de serviciu.
Prin întrebuinţarea de expresii jignitoare vom înţelege, în primul rând, folosirea de
cuvinte care exprimă o desconsiderare în legătură cu o persoană, de natură să-i aducă atingere
demnității sale.
Expresiile jignitoare utilizate de pot îmbrăca forma scrisă sau orală ori pot fi exercitate
prin gesturi, etc.
Folosirea unor asemenea expresii se realizează fie adresându-se victimei, fie prin
utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță (telefon, scrisori, telegraf, etc), fie prin orice
alte mijloace care, prin natura lor, sunt susceptibile de a realiza o legătură directă între făptuitor
şi persoana respectivă9
Amenințarea ori lovirea sau alte violențe vor fi dintre cele incriminate în cuprinsul art.
193 C.pen.
Subliniem faptul că infracțiunea va fi săvârșită și în situația în care violenţele vor fi
comise asupra unor obiecte aparţinând unei persoane (de exemplu, îmbrâncirea unei persoane,
i-au căzut ochelarii şi s-au spart, i s-a rupt sau descusut haina, etc).10
Vom sublinia faptul că infracțiunea de purtare abuzivă va subzista și în situația în care
agentul de penitenciar va adresa expresii jignitoare, va amenința sau lovi un deținut, alt cadru

9
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H Beck, București, 2014;
10
A. Boroi, idem;
8
ANP ori un vizitatorilor. De asemenea, infracțiunea nu va fi săvârșită în situația în care agentul
de penitenciar va folosi forța în situațiile justificate și legitime, urmare a acestui fapt cauzându-
se o serie de prejudicii. In niciun caz folosirea de expresii jignitoare nu va putea cunoaște o
cauză justificativă sau de neimputabilitate, săvârșirea infracțiunii prin această modalitate
angrenând răspunderea penală în toate condițiile. Spunem aceasta întrucât nu ne putem imagina
vreo situația în care apare legitimă o astfel de conduită. 11

Nu va săvârși infracțiunea analizată agentul de penitenciar, care, spre exemplu, aflându-

se în concediu, revine la locul de muncă pentru a preda unele acte superiorului, iar ca urmare a
refuzului acestuia de a le primi, făptuitorul îi aplică o serie de lovituri. Considerăm că în această
situație elementul material al infracțiunii nu va fi săvârșit întrucât nu va fi îndeplinită condiția
privitoare la „exercitarea atribuțiilor de serviciu”, făptuitorul aflându-se în concediu.
Comiterea oricăreia din acţiunile incriminate (element material/modalități ale acestuia)
are ca urmare o comportare ilicită a funcţionalului public şi prin aceasta, crearea unei stări de
pericol care lezează prestigiul şi buna desfăşurare a activităţii unității în cadrul căreia își exercită
atribuțiile de serviciu.
Săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la o lună la 6 luni
sau cu amenda sau, în varianta agravată, cu majorarea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Secțiunea II. Abuzul in serviciu

Infracțiunea de abuz în serviciu este prevăzută în cuprinsul art. 297 C.pen.

(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori
o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori
creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Fapta anterior descrisă prezintă un pericol social deosebit, deoarece în materialitatea ei
constituie o încălcare a legalităţii în activitatea de serviciu, săvârşită chiar de acela care este
obligat, în virtutea calităţii sale, să o apere.

11
A. Boroi, idem;
9
 În varianta prevăzută de alin. (2), această faptă prezintă chiar un pericol social mai mare
deoarece reprezintă o încălcare a garanţiilor constituţionale.
Amintim că aceasă infracțiune poate fi săvârșită pe calea acțiunii ori pe calea inacțiunii,
astfel. Aşadar, conform art. 297 C.pen., elementul material este reprezentat de o acţiune
(îndeplinirea unui act în mod defectuos) şi de o inacţiune, neîndeplinirea cu ştiinţă a unui
asemenea act.
La data de 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a României a decis, admiţând excepţia
de neconstituţionalitate, că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C.pen. sunt constituționale în măsura
în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se
înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Curtea a reţinut că sintagma „îndeplineşte în mod
defectuos” nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă
precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât
acesta să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei,
consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Astfel,
Curtea Constituţională a apreciat că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai
prin raportare la legea în domeniu. Prin urmare, caracterul inadecvat, defectuos al îndeplinirii
actului nu va mai constitui infracțiune dacă nu se poate reţine încălcarea legii.
Prin „neîndeplinirea unui act” vom înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua
operaţia pe care era ţinut să o efectueze. De exemplu, vom reține ca abuz în serviciu, sub această
formă, fapta personalului din penitenciare cu atribuții de conducere de a refuza nejustificat
eliberarea unei act al unui agent de penitenciar care să ateste vechimea în muncă, act ce îi este
necesar pentru a se înscrie la un examen. Şi în această modalitate, infracţiunea presupune
săvârşirea inacţiunii tot în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.12
În varianta prevăzută în alin. (2), elementul material se poate săvârşi în două modalităţi,
şi anume îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, precum şi crearea pentru o
persoană a unor situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii va consta într-o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane. Este vorba, aşadar, despre orice vătămare, sau de un
interes legal, adică recunoscut de lege, şi a cărui protecţie intră sub incidenţa legii. Totuşi,

12
A. Boroi, idem;
10
pentru ca fapta abuzivă a funcţionarului să atragă răspunderea penală, este necesar ca atingerea
adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate.13
Săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 2
la 7 ani.

Secțiunea III. Neglijența in serviciu

Infracțiunea de neglijență în serviciu este prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 298

C.pen.
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Conform art. 308 C.pen., dispoziţiile art. 298 C.pen. se aplică şi faptelor săvârşite de
către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Elementul material este reprezentat de încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către un
funcţionar public prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.
În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, există o inadvertenţă, în sensul că
textul foloseşte expresia „încălcarea din culpă” care ar presupune o acţiune, după care se
evidenţiază prima modalitate a elementului material, „neîndeplinirea acesteia”.14
Considerăm, aşa cum rezultă şi din interpretarea art. 298 C.pen., că infracţiunea este una
comisivă, omisiunea (inacțiunea) apărând în acest caz ca modalitate de săvârşire a acţiunii.
Este vorba despre aşa-zisele infracţiuni comisive prin omisiune.
Prin „îndatorire de serviciu” se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar public
potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente naturii acelui
serviciul.15
Dispozițiile care reglementează activitatea de serviciu sunt extrem de variate şi pot fi
cuprinse în legi, Hotărâri ale Guvernului, regulamente, statute, instrucţiuni etc. Unele dintre
aceste norme stabilesc îndatoriri cu caracter general ale tuturor funcţionarilor, iar altele prevăd
îndatoririle specifice fiecărei categorii de funcţionari.

13
A. Boroi, idem;
14
A. Boroi, idem;
15
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chis, Mirela Gorunescu, Costica Paun, Norel Neagu,
Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod Penal comentat. Partea Specială, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2016;
11
 Chiar şi dispoziţiile individuale date unui funcţionar public de către organul superior
constituie îndatorire de serviciu, însă numai dacă sunt respectate întocmai dispoziţiile legale.
Dacă în asemenea condiţii, funcţionarul public, din culpă nu îndeplineşte sau îndeplineşte în
mod defectuos aceste îndatoriri, cauzând una din urmările prevăzute de lege, atunci va răspunde
de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. în plus, se mai cere îndeplinită condiţia ca
organul superior care a dat dispoziţia să aibă în competenţă aducerea la îndeplinire a unei
dispoziţii legale.16
Încălcarea unei îndatoriri de serviciu se poate realiza fíe prin neîndeplinirea acelei
îndatoriri, fie prin îndeplinirea ei în mod defectuos.
Doctrina penală apreciază majoritat că neîndeplinirea unei îndatoriri poate fi totală
(făptuitorul nu-şi îndeplineşte în întregime îndatorirea de serviciu) ori parţială (atunci când
aceasta este îndeplinită numai în parte), poate viza o singură îndatorire de serviciu sau chiar
mai multe asemenea îndatoriri.
Este vorba aşadar despre o singură îndatorire, care este îndeplinită, dar într-o mică
proporţie, sau despre un complex de îndatoriri, intrând toate în competenţa funcţionarului
public, dar acesta din culpă omite să aducă la îndeplinire unele din aceste îndatoriri.
Va săvârși infracțiunea de neglijență în serviciu agentul de penitenciar care, având
atribuții de serviciu cu privire la avizarea pentru conformitate a unor procese verbale în legătură
cu recepția/plata de materialele de orice natură necesare în penitenciar și, din neglijență sau
grabă, le semnează fără să le citească producând astfel un prejudiciu material instituției.
Așadar, infracţiunea de neglijenţă în serviciu în forma clasică presupune îndeplinirea a
două condiţii:
- prima privind subiectul activ, care trebuie să aibă calitatea de funcţionar public;
- a doua privind subiectul pasiv, care nu poate fi decât o persoana fizică sau juridică
căreia i se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor.
De asemenea, va săvârși infracțiunea de neglijență în serviciu agentul de penitenciar
care, deși trebuia să supravegheze deținuții, din motive subiective nu a făcut-o, iar pe fondul
unei dispute mai vechi între ei izbucnind un nou conflict spontan din care au rezultat doua
victime suferind vătămări corporale.17
Săvârșirea acestei infracțiuni se va pedepsi cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.

Secțiunea IV. Uzurparea funcției

16
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept Penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
17
I.C.C.J, Secţia penală, decizia nr. 946/2014
12
 Infracțiunea de uzurpare a funcției apare reglementată de dispozițiile art. 300 C.pen.
Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră
în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Obervăm o incriminare a situaţiei în care un funcţionar public efectuează acte ce nu
intră în atribuţiile sale, dacă prin săvârşirea acestor acţiuni se produc anumite consecinţe,
enumerate limitativ în art. 297.
Infracţiunea de uzurpare a funcţiei e distinctă de infracţiunea de abuz în serviciu întrucât
dacă în cazul abuzului în serviciu actul cu privire la care se săvârşeşte fapta intră în atribuţiile
de serviciu ale făptuitorului, la uzurparea funcţiei, funcţionarul săvârşeşte acte ce exced
competenţei sale, depăşind sfera atribuţiilor stabilite de lege pentru exercitarea funcţiei
respective.
Elementul material se realizează printr-o acţiune de înde¬plinire a unui act ce nu face
parte din atribuţiile funcţionarului public.
„Îndeplinirea vreunui act legat de calitatea uzurpată presupune efectuarea unui act ce
intră în atribuţiile funcţiei sau însărcinării pe care o implică calitatea pretinsă de făptuitor. O
îndeplinire conformă cu atribuţiile nu atrage răspunderea penală a funcţionarului public care
uzurpă funcţia, îndeplinirea unui act în conformitate cu atribuţiile funcţiei nefîind susceptibilă
să producă urmările prevăzute în art. 297 C.pen., indiferent de persoana care îndeplineşte actul
(funcţionarul îndreptăţit sau o persoană care uzurpă funcţia). În situaţia în care actul îndeplinit
este ulterior anulat datorită neîndepiinirii acestuia de către persoana competentă şi se produce
o pagubă ori o vătămare a intereselor legale a unei persoane, fapta constituie infracţiunea de
uzurpare a funcţiei.”18
Infracţiunea se mai poate comite prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act, adică
prin efectuarea unei operaţii în mod abuziv, respectiv altfel de cum trebuia făcută, în alte
condiţii decât prevede legea sau atribuţiile de serviciu. Îndeplinirea defectuoasă nu este expres
prevăzută în textul de lege, dar rezultă în mod implicit din prevederea urmării pe care trebuie
să o producă săvârşirea faptei, urmare care, în cazul unei îndepliniri corespunzătoare a
atribuţiilor, este puţin probabil să se producă, aşa cum am arătat mai sus.19
Esenţial este ca actul îndeplinit să nu facă parte din atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului. Nu este vorba de atribuţiile generale de serviciu, ce pot fi îndeplinite de orice
funcţionar aparţinând unităţii respective, ci de atribuţii specifice, pentru care există funcţii
speciale şi persoane împuternicite să le exercite. Există infracţiunea chiar şi în cazul în care

18
A. Boroi, idem;
19
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, idem;
13
funcţionarul public avea atribuţii şi competenţe pentru îndeplinirea parţială a actului, dacă
aceasta a depăşit competenţa avută şi a îndeplinit şi atribuţii care se aflau în competenţa altor
funcţionari.20
Astfel, va săvârși infracțiunea analizată agentul de penitenciar care, neavând atribuții în
legătură cu comisia constituită la nivelul penitenciarului cu privire la eliberarea condiționată a
unui deținut, emite puncte de vedere și/sau obiecțiuni, pe care mai apoi le introduce în actul
emis și îl semnează.
Săvârșirea acestei infracțiuni va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani
sau cu amendă.

Secțiunea V. Violarea secretului corespondenței

Infracțiunea de violare a secretului corespondenței apare reglementată de dispozițiile
art. 302 C.pen.
(1)Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei
corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea
corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din
greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar
public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
unor drepturi.
(4)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către
public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în
care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5)Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
b)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii
şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.

20
A. Boroi, idem;
14
 (6)Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori
de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7)Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Prin incriminarea pe care o examinăm se sigură o desfăşurare normală a relaţiilor sociale
pe care persoanele le stabilesc între ele cu ajutorul corespondenţei.
Fără o adecvată ocrotire a libertăţii de a folosi acest mijloc de comunicare, desfăşurarea
vieţii sociale ar fi, la rândul său, permanent stânjenită.
Inviolabilitatea corespondenţei este o valoare socială care a căpătat şi o valoare
constituţională. Astfel, în art. 28 din Constituţia României se prevede că „secretul scrisorilor,
al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale
de comunicare este inviolabil”.
Caracterul de manifestare social periculoasă a violării secretului corespondenţei rezultă
din atingerea adusă direct libertăţii persoanei de a comunica în deplină siguranţă cu o altă
persoană şi din vătămarea relaţiilor sociale generate de exercitarea acestei libertăţi.21
În cazul deschiderii unei corespondenţe adresate altuia nu are importanţă modul şi
mijlocul de deschidere şi nici dacă făptuitorul a luat sau nu la cunoştinţă de conţinutul
corespondenţei. Suficient este, pentru realizarea elementului material, ca făptuitrul să deschidă
o corespondenţă, întrucât ceea ce legea apără este secretul corespondenţei, care implică
ajungerea acesteia neatinsă la destinatar.22
Norma de incriminare cere ca deschiderea corespondenţei să se facă fără drept. Cerinţa
îşi găseşte raţiunea în aceea că există situaţii în care deschiderea unei corespondenţe adresate
altuia este permisă de lege. Astfel, părinţii, tutorii şi, în general, persoanele care au sarcina de
a asigura educarea minorilor pot deschide corespondenţa adresată acestora, atunci când există
indicii că, prin conţinutul ei, corespondenţa ar influenţa negativ dezvoltarea lor morală, etc.
De asemenea, sunt în drept să procedeze la deschiderea corespondenţei trimise unui
învinuit sau inculpat, organele penale cu încuviinţarea dată de procuror sau administraţiile
penitenciarelor, pentru cei ce se află în curs de executare a pedepselor.
Sunt îndreptăţite să deschidă corespondenţa altuia persoanele împuternicite în acest sens
de destinatar sau chiar de expeditor (este cazul destinatarului care, din cauza sănătăţii sau altor
cauze, consimte ca o altă persoană să-i desfacă şi să-i aducă la cunoştinţă conţinutul
corespondenţei).23

21
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, idem;
22
Idem;
23
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, idem;
15
 Sustragerea corespondenţei presupune luarea fără drept a acesteia din posesia
expeditorului sau în timp ce se afla în drum de la expeditor la destinatar.
Distrugerea corespondenţei înseamnă nimicirea în materialitatea ei în timp ce se găsea
în curs de transmitere către destinatar.
Reţinerea corespondenţei are loc în cazul în care corespondenţa ajunsă licit în mâinile
unei persoane nu este remisă destinatarului.
Divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă
sau chiar atunci când a fost deschisă din greşeală, presupune comunicarea unei alte persoane a
conţinutului ori a unei părţi din conţinutul acelei corespondenţe.
Executarea acţiunilor incriminate are ca urmare imediată crearea unei stări contrare celei
necesare pentru asigurarea secretului corespondenţei şi deci pentru apărarea libertăţii de a
comunica.
Săvârșirea acestei infracțiuni se pedepsește astfel cum reies din dispozițiile de
incriminare.

Secțiunea VI. Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice

Infracțiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice apare

reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 304 C.pen.
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin
aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de
la o lună la un an sau cu amendă.
(3)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune
împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în
Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a
comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice stânjenește libertatea
persoanei, o pune în imposibilitatea să se comporte aşa cum ar dori în situaţiile în care este
nevoită să apeleze la persoane care exercită o anumită profesie.
Aceasta ar prejudicia nu numai pe individ, dar şi buna desfăşurare a unor activităţi
sociale. Spre deosebire de secretele încredinţate în relaţiile particulare şi unde indiscreţia nu are

16
altă sancţiune decât cea cuprinsă în normele morale sau, eventual, în normele dreptului civil,
divulgarea secretelor de către o persoană căreia aceste secrete i-au fost încredinţate ori de care
a luat cunoştinţă în virtutea funcţiei ori profesiei prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Termenul de „funcţie” din norma de incriminare face referire la o însărcinare cu caracter
temporar sau permanent în serviciul oricărui organ sau oricărei instituţii, indiferent de modul
de ocupare a acesteia (procuror, judecător militar). Nu exercită o funcţie persoana care
întâmplător face un serviciu altei persoane.24
Legea face referire la acele funcţii care, prin natura lor sau prin modul cum sunt
reglementate, au legătură cu ascultarea sau aflarea de secrete. Este vorba, de asemenea, de
funcţii sau profesii recunoscute de lege.
Divulgarea presupune comunicarea, aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor
informaţii ce constituie secrete de serviciu sau nepublice prin orice mijloace, de către persoane
neîndreptăţite să le facă publice.
Pentru existenţa infracţiunii trebuie îndeplinite, cumulativ, două cerinţe esenţiale;
- în primul rând divulgarea trebuie să se facă fără drept, adică să nu existe o îndatorire
legală de a divulga informaţiile
- iar în al doilea rând pentru existenţa infracţiunii se mai cere ca fapta să fie de natură
să afecteze interesele unei persoane.
Va săvârși această infracțiune agentul de penitenciar care, datorită naturii funcției sale,
ajunge să cunoască, spre exemplu, anumit act de procedură dintr-un dosar penal luând act
despre conținutul acestora pe care ulterior, îl face public sau îl pune la dispoziția unei persoane
în scopul publicității.
Săvârșirea infracțiunii va fi pedepsită conform prevederilor din norma de incriminare.

Secțiunea VII. Neglijență in păstrarea informațiilor

Infracțiunea de neglijență în păstrarea informațiilor apare reglementată în cuprinsul

dispozițiilor art. 305 C.pen.
(1)Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea
unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei
persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amendă.
Protejarea informaţiilor secrete de stat sau a informaţiilor secrete de serviciu ori
nepublice se realizează nu numai prin incriminarea actelor de divulgare cu intenţie a acestora

24
A. Boroi, idem;
17
de către funcţionarii publici sau alte persoane, ci şi prin împiedicarea comportării neglijente a
acestora ce ar avea ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea ori sustragerea unor astfel de
informaţii; de asemenea, este necesară împiedicarea atitudinii neglijente care ar da prilej unor
persoane neîndreptăţite să ia cunoştinţă de conţinutul unor informaţii secrete de stat sau de
serviciu ori nepublice.25
Infracțiunea este realizată împotriva relațiilor sociale a căror normală formare,
desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără respectarea şi asigurarea informaţiilor secrete de
stat, secrete de serviciu sau nepublice împotriva neglijenţei funcţionarilor publici sau a altor
persoane în sarcina cărora intră păstrarea secretului unor informaţii.26
În cazul în care neglijenţa în păstrarea informaţiilor are ca urmare distrugerea, alterarea,
pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat sau a unui
document care conţine informaţii secrete de serviciu sau nepublice, obiectul asupra căruia se
realizează infracțiunea îl constituie însuşi acest document; când neglijenţa a dat posibilitatea ca
un terţ să afle o informaţie secret de stat sau secret de serviciu ori nepublică, infracțiunea nu
cunoaște obiectul de realizare (obiectul material asupra căruia se săvârșește fapta penală).
Noţiunea de „informaţii secrete de stat” este explicată în art. 178 C. pen. coroborat cu
dispoziţiile cuprinse în Capitolul II denumit „Informaţii secrete de stat” din Legea nr. 182/2002
privind protecţia informaţiilor clasificate.
Conform acestor prevederi legale, „informaţii secrete de stat” sunt informaţiile
clasificate astfel potrivit legii.
Accesul la informaţii secrete de stat este permisă numai pe baza unei autorizaţii scrise,
eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea
prealabilă la Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.27
Informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza
normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital
integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi să
stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie ale acestora,
să coordoneze activitatea ori să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de
serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a
Guvernului.28

25
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, idem;
26
Idem;
27
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, op. cit;
28
idem
18
 Va săvârși această infracțiune agentul de penitenciar care, prin natura atribuțiilor de
serviciu, gestionează și o serie de acte cu caracter clasificat, spre exemplu (Ordinele de Ministru
privind anumite norme de organizare internă) și din neglijență le pierde sau distruge.
Săvârșirea acestei infracțiuni va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an
sau cu amendă.

19
Capitolul III. Alte infracțiuni de serviciu care pot fi săvârșite în penitenciare

Secțiunea I. Delapidarea

Infracţiunea de delapidare este incriminată în cuprinsul dispozițiilor art. 295 C.pen.

(1)Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori
pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Varianta agravată apare reglementată ca urmare a dispozițiilor art. 309 C.pen., constând
în situația în care, urmare a săvârșirii acestei infracțiuni, s-au produs consecinţe deosebit de
grave.
Caracterul ilicit și periculos al infracțiunii analizate este dat, pe de o parte, de conduita
persoanei care săvârşeşte o astfel de faptă prin nesocotirea obligaţiei de fidelitate şi probitate
care incumbă oricărui gestionar sau administrator în sfera patrimoniului unei persoane juridice,
iar pe de altă parte, de urmările dăunătoare pentru patrimoniul unei persoane juridice.29
Datorită calităţii calificate a făptuitorului, infracţiunea poate fi mai uşor săvârşită şi mai
greu descoperită, ceea ce îi conferă un grad ridicat de pericol social.
Reglementarea apără relaţiile sociale privitoare la buna desfăşurarea și în condiții de
normalitate şi corectitudine ale raporturilor de serviciu în cadrul unităţii publice ori a altor
persoane juridice, deoarece infracţiunea este săvârşită de un funcţionar public.
De asemenea, sunt apărate și acele relaţiile sociale de natură patrimonială, a căror
existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de menţinerea poziţiei de fapt a bunurilor ce aparţin
sau interesează o persoană juridică privată sau publică, împotriva actelor gestionarilor sau
administratorilor, de însuşire sau folosire în scopuri personale a bunurilor ce constituie obiectul
activităţii de gestionare sau administrare.30
Obiectul material al infracțiunii va fi constituit de totalitatea bunurilor din patrimoniul
public pe care făptuitorul le gestionează sau administrează material (bani, materiale, valori, etc).
Prin „bani” vom înțelege biletele de bancă (bancnotele) şi monedele metalice româneşti
sau străine care sunt introduse în circulația monetară, indiferent dacă se află în numerar sau la
dispoziţia unităţii private sau publice.

29
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H Beck, București, 2014;
30
A. Boroi, idem;
20
 Noțiunea de „valori” va defini hârtiile de valoare şi înscrisurile de orice fel, cum sunt
obligaţiunile C.E.C., cecurile, hârtiile de virament, timbrele, titlurile de credit, de creanţă etc.,
dacă încorporează drepturi a căror valorificare este legată de deţinerea respectivelor înscrisuri.31
„Alte valori” vor defini bunurile mobile corporale, altele decât banii ori valorile
asimilate acestora, care au o valoare economică şi fac parte din sfera de gestionare sau
administrare a făptuitorului.
Subiectul activ al infracțiunii este calificat de norma incriminatoare, astfel, ca nu va
putea săvârși această infracțiune decât persoana care are calitatea de „funcționar public”. Mai
mult decât atât, această persoană va trebui să aibă în atribuțiile de serviciu și gestionarea sau
administrarea de bunuri ale respectivei unități.
In varianta agravată, prevăzută de art. 308 alin. (1) C.pen., subiectul activ al infracţiunii
va putea fi constituit şi de o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute
în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Subiectul pasiv al infracţiunii de delapidare nu poate fi decât organul, instituţia publică,
sau orice altă persoană juridică, în cadrul cărora este exercitată activitatea funcţionarul public
care a comis acţiunea de însuşire, traficare sau folosire a bunului ce formează obiect material
al infracţiunii. Deci, la infracţiunea de delapidare, întotdeauna subiect pasiv nu poate fi decât o
persoană juridică.
Elementul material al acestei infracțiuni este reprezentat de însuşirea, folosirea sau
traficarea de în interes propriu ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care
funcționarul public le gestionează sau le administrează.
Nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă sustragerea s-a efectuat în interesul
făptuitorului sau al unei alte persoane.
Fapta agentului de penitenciar de a-şi însuşi şi a dispune de autoturismul pe care îl deţine
pe baza unui proces-verbal de predare primire, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de delapidare. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, fapta va consta în
însuşirea şi folosirea de către o persoană aflată în serviciul unei persoane juridice, a unui bun
pe care îl gestionează şi administrează. Apreciem că urmarea imediată a infracţiunii de
delapidare va consta în paguba creată în patrimoniul autorității publice, reprezentând
contravaloarea autoturismului însuşit. Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea va
fi comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și
urmărind producerea lui.

31
A. Boroi, op. cit;
21
 Urmarea imediată a acestei infracțiuni, indiferent de modalitatea de comitere, constă în
scoaterea bunului din sfera patrimonială în care se găsea şi lipsirea unităţii publice sau private
de bunul sustras, de posibilitatea de a-1 avea şi de a folosi bunul respectiv, ceea ce duce şi la
producerea unei eventuale pagube unităţii, constând în valoarea bunului sustras prin însuşire.
În legătură cu forma agravată a infracțiunii, urmarea imediată va consta în „consecințe
deosebit de grave”32 –pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei..
Pentru întregirea laturii obiective este necesar să existe o legătură de cauzalitate între
acţiunea de însuşire, folosire sau traficare şi urmarea imediată, deposedarea unităţii publice sau
private de acel bun. Dacă deposedarea se datorează altei cauze, ca de pildă, pierderea bunului,
distrugerea lui etc., nu putem reține existența infracţiunii de delapidare.33
Infracţiunea de delapidare se săvârşeşte eu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.
Există intenție directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.34
Există intenție indirectă atunci când faptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-
l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.35
Considerăm că delapidarea se comite doar cu intenţie directă, având în vedere
modalităţile elementului material: însuşire, folosire, traficare. Toate aceste activităţi presupun
şi un scop, chiar dacă nu este prevăzut în norma de incriminare. însuşirea presupune trecerea
definitivă a bunului în stăpânirea făptuitorului. Folosirea şi traficarea presupun scopul folosinţei
bunului în interes personal sau scopul obţinerii unor câştiguri. Or, în niciuna din aceste situaţii
nu se poate spune că făptuitorul acceptă posibilitatea producerii rezultatului. In plus, mai avem
în vedere şi expresia folosită în textul art. 295 C.pen., „în interesul său sau pentru altul”.
Mobilul faptei (motivul săvârșirii faptei) nu are importanţă în realizarea laturii
subiective, atâta vreme cât făptuitorul a fost determinat de dorinţa de a-și procura avantaje pe
seama patrimoniului unităţii ale cărei bunuri le gestionează sau administrează.
Mobilul va ajuta însă la determinarea pericolului concret al infracţiunii şi la
individualizarea răspunderii penale.
Săvârșirea infracțiunii va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

32
Art. 183 din Codul Penal;
33
A. Boroi, op. cit;
34
Art. 16, alin. (3), lit. a din Codul Penal;
35
Art. 16, alin. (3), lit. b din Codul Penal;
22
 Secțiunea II. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane (conflictul de

interese) apare reglementată în cuprinsul dispozițiilor art. 301 C. pen.
(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit
un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă
ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la
următoarele situaţii:
a)emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b)exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de
lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
Conflictul de interese generează o stare de incompatibilitate, dar, sub aspectul cauzelor
care determină această incompatibilitate, conflictul de interese se deosebeşte prin faptul că
factorul determinant nu este neapărat o situaţie juridică sau o activitate incompatibilă cu
activitatea care este realizată în cadrul atribuţiilor de serviciu, ci un interes personal de natură
patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin
potrivit Constituţiei şi altor acte normative.36
Au existat şi alte reglementări referitoare la conflictul de interese cu privire la anumite
categorii de funcţionari publici sau anumiţi demnitari (prin statute speciale sau chiar prin
regulamente de ordine interioară), dar până la apariţia Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, o reglementare unitară a conflictului de
interese nu a existat.
În Capitolul II din Titlul IV al Cărţii I din Legea nr. 161/2003 este reglementat conflictul
de interese, iar pentru eficienţa regimului creat, legiuitorul a preferat să-l reglementeze pentru
fiecare categorie în parte, ţinând cont de specificul fiecăreia, pornind de la structurile
administraţiei publice centrale şi terminând cu structurile administraţiei publice locale.
În art. 70 din Legea nr. 161/2003 s-a dat o definiţie generală a conflictului de interese.
Potrivit dispoziţiilor acestui text, prin „conflict de interese” se înţelege situaţia în care persoana
ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură
patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin

36
A. Moraru, X. Teodorescu, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Legislaţie şi practici
cu privire la conflictul de interese în administraţia locală din România, în Conflictul de
interese în administraţia publică locală – perspectivă regională;
23
potrivit Constituţiei şi altor acte normative. În art. 71 din acelaşi act normativ sunt stabilite
principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor
publice; aceste principii sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia
interesului public.
Având în vedere consecinţele pe plan social şi afectarea interesului public prin
săvârşirea conflictului de interese, au fost instituite prin diferite acte normative şi unele
instrumente de evitare a conflictului de interese. Cele mai importante dintre acestea sunt:
- restricţii în ceea ce priveşte implicarea în alte activităţi;
- declaraţia privind venitul principal;
- declaraţia privind venitul familiei;
- declaraţia privind averea personală;
- declaraţia privind averea familiei;
- declaraţia privind cadourile;
- securitatea şi accesul la diferite tipuri de date;
- declaraţia de interese în privinţa managementului de contracte;
- declaraţia de interese în privinţa luării deciziilor;
- declaraţia de interese în privinţa participării la elaborarea sau consilierea în domenii
speciale de politică publică;
- publicarea declaraţiilor de avere şi de interes;
- restricţii şi control privind ocuparea unor anumite funcţii după încetarea raporturilor
de serviciu;
- limitarea şi controlul cadourilor şi altor forme de beneficii;
- recuzarea şi retragerea oficialilor din cadrul acelor activităţi unde luarea unor decizii
le-ar putea crea un conflict de interese;
- restricţii asupra propriei persoane şi asupra familiei privind deţinerea de părţi sociale
în companii private;
- renunţarea la diverse calităţi (acţionar, membru în comitete directoare etc.).
La aceste instrumente prin care se urmăreşte combaterea şi prevenirea conflictului de
interese, din anul 2006 (de când a fost incriminat conflictul de interese) se adaugă încă unul
foarte important, legea penală, prin care se pedepseşte această faptă.
Săvârșește infracțiunea analizată, de exemplu, agentul de penitenciar care, având
atribuții în ceea ce privește întocmirea actelor necesare în legătură cu pontarea orelor de muncă
ale deținuților, favorizează pe fratele său, deținut, în vederea unei remunerații mai consistente.
Săvârșirea acestei fapte penale va atrage pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

24
 Secțiunea III. Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

Infracțiunea de folosire abuzivă a funcției în scop sexual este reglementată de

dispozițiile art. 299 C pen.
(1)Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta
ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o
persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică
sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2)Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar
public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra
victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita
profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Această reglementare penală are ca obiect apărarea relaţiilor sociale pentru a căror
formare, desfăşurare şi dezvoltare se cere o comportare corectă a funcţionarului public sau a
oricărei persoane aflate în serviciul unei persoane juridice, cu excluderea folosirii abuzive a
funcţiei ori a autorităţii sau superiorităţii ce decurg din funcţia deţinută, faţă de o persoană cu
care intră în raporturi de serviciu, în legătură cu pretinderea ori obţinerea de la aceasta favoruri
de natură sexuală.
„A pretinde favoruri de natură sexuală” înseamnă a cere insistent unei persoane avantaje
de natură sexuală.
„A obţine favoruri de natură sexuală” presupune a primi, a ajunge să aibă favoruri de
natură sexuală, de satisfacere a apetitului sexual.37
Pentru întregirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de folosire
abuzivă a funcţiei în scop sexual este necesar ca făptuitorul, în schimbul favorurilor de natură
sexuală, să promită ori să lase de înţeles că actul realizat ca urmare a atribuţiunilor sale de
serviciu va produce efecte avantajoase victimei infracţiunii.
Va săvârși această infracțiune agentul de penitenciar care, având atribuții de serviciu în
legătură cu selectarea persoanelor în vederea efectuării de activități în afara penitenciarului
pretinde sau obține de la un anumit deținut servicii de natură sexuală.
Săvârșirea acestei infracțiuni va atrage răspunderea penală conform legii.

37
V. Dobirnoiu, op. cit;
25
 Secțiunea IV. Divulgarea informațiilor secrete de stat

Infracțiunea de divulgare a informaţiilor secrete de stat apare reglementată în cuprinsul

dispozițiilor art. 303 C.pen.
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte
datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane
juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine
informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice
prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate
afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă
predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
Sintagma „informaţii secrete de stat” apare reglementată în cuprinsul dispozițiilor art.
178 alin. (1) C.pen. coroborat cu art. 44 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia
informaţiilor clasificate. Potrivit acestor texte de lege, „informaţii secrete de stat” sunt
documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau
calificate astfel prin hotărâre a Guvernului.
Pentru ca fapta să îndeplinească condițiile de tipicitate este important să fi fost afectat
interesele unei persoane juridice. Această cerinţă este îndeplinită dacă informaţiile secrete de
stat au fost de o anumită importanţă şi, ca urmare, aflarea acestora să pună în pericol vreun
interes de stat. Dacă această cerinţă esenţială nu este îndeplinită, fapta nu va atrage răspunderea
penală, ci, după caz, va angaja răspunderea disciplinară sau administrativă a subiectului activ.
Divulgarea informaţiilor secrete de stat trebuie să aibă ca urmare unele consecinţe
arătate de lege, şi anume afectarea intereselor unei persoane juridice.
Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu presupune o activitate de trecere în deţinerea
sau posesia făptuitorului a anumitor documente, la care în mod normal acesta nu avea acces
decât în cadrul atribuţiilor sale de serviciu. Deţinerea va con¬stitui element material al
infracţiunii atât în cazul în care documentele au fost obţinute de făptuitor din afara unităţii la
care este angajat şi fără ca acestea să aibă vreo legătură cu atribuţiile sale de serviciu, dar şi
atunci când au fost obţinute în cadrul instituţiei respective, deşi făptuitorul nu avea atribuţii în
legătură cu deţinerea respectivului document.
Săvârșirea acestei infracțiuni va atrage răspunderea penală astfel cum prevede norma de
incriminare.

26
 Secțiunea V. Obținerea ilegala de fonduri

Infracțiunea de obținere ilegală de fonduri apare reglementată în cuprinsul dispozițiilor

art. 306 C.pen.
(1)Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete,
pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau
garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Reglementarea apără relaţiile sociale privind normala desfăşurare a activităţii
instituţiilor publice financiare a căror formare şi dezvoltare sunt condiţionate de corectitudinea
persoanelor care solicită acordarea de finanţări din fondurile publice pentru a se evita dirijarea
sau orientarea acestor fonduri în alte direcţii decât cele utile social.38
Obiectul material al infracțiunii este format de documentele sau datele false, inexacte
ori incomplete.
„Documentul” este un act prin care se dovedeşte, se constată sau se precizează un fapt
şi poate avea forma scrisă, tipărită sau o altă mărturie.
Documentul este „fals” când conţinutul lui este contrar adevărului sau are numai
aparenţa adevărului.
Documentul este „inexact” când este greşit sau eronat, iar un document este „incorect”
când este necorect, înşelător.
Prin „date” înţelegem orice element sau stare necesară lămuririi unor evenimente,
împrejurări etc.39
Pentru ca documentele sau datele false, inexacte ori incomplete să constituie element
material al infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri trebuie să fi fost folosite pentru primirea
aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri
publice şi să fi avut ca scop obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Prezentarea de documente ori date false, inexacte ori incomplete însemnă a face
cunoscut instituţiei publice finanţatoare unele stări, situaţii, condiţii etc., în mod eronat,
incomplet, neadevărat pentru obţinerea pe nedrept de finanţări de fonduri publice.
Folosirea sau prezentarea de documente ori date false, inexacte ori incomplete, pentru
primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din
fonduri publice are loc, cel mai adesea, fie cu ocazia întocmirii dosarului de finanţare sau a
verificării condiţiilor de eligibilitate, fie cu prilejul constatării condiţiilor şi a procedurii de

38
A. Boroi, op. cit;
39
V. Dobrinoiu, op. cit;
27
acordare a alocării specifice individuale, fie în cazul procedurii de obţinere a finanţării pe bază
de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesităţi prioritare pentru economia românească.
Săvârșirea acestei infracțiuni va angrena răspundere penală conform normei de drept
material.

Secțiunea VI. Deturnarea de fonduri

Infracțiunea de deturnare de fonduri este prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 307 din
C.pen.
(1)Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei
autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor
legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri
publice.
Norma de reglementare apără relaţiile sociale privitoare la normala desfăşurare a
activităţii unei autorităţi publice sau instituţii publice condiţionată, printre altele, şi de
respectarea disciplinei financiare care impune folosirea fondurilor băneşti şi a resurselor
materiale în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează această materie.
Pentru ca acţiunea de schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale
alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice ori schimbarea destinaţiei fondurilor
provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice să constituie elementul
material al infracţiunii de deturnare de fonduri, se cere ca aceasta să se efectueze fără
respectarea prevederilor legale, adică a acelor prevederi care reglementează posibilitatea unei
schimbări a destinaţiei acestor fonduri.40
Odată efectuată acţiunea incriminată în condiţiile descrise în art. 307 C. pen., se creează
o stare de pericol privind desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice sau a instituţiei
publice a căror fonduri băneşti sau resurse materiale au fost deturnate cu încălcarea prevederilor
legale în materie.
Săvârșirea acestei infracțiuni va atrage răspunderea penală conform normei de
incriminare.

40
V. Dobrinoiu, op. cit;
28
Capitolul IV. Studiul de caz cu privire la infracțiunile de serviciu comise in
Penitenciarul Poarta Albă

29
CONCLUZII

30
 BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative
1. Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei;
2. Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Justiţiei;
3. Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României;
4. Legea nr. 161/2003 este reglementat conflictul de interese;
5. Legea nr. 182 din 2002 privind protecția informațiilor clasificate;
6. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;
7. Legea nr. 48/2012 privind finanţarea activităţii ANP şi a unităţilor subordonate;
8. Legii nr. 293/2004 privind funcționarii publici cu statut special;

II. Doctrină

9. A. Moraru, X. Teodorescu, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Legislaţie şi

practici cu privire la conflictul de interese în administraţia locală din România, în
Conflictul de interese în administraţia publică locală – perspectivă regională;

10. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H Beck, București, 2014;
11. Alexandru Ionaș, Alexandru Florin Măgureanu, Cristina Dinu, Drept penal. Partea
Specială, Ed. Universul Juridic, 2015, București;
12. Maria Georgiana Teodorescu, Combaterea infracțiunilor de corupție la nivel național
si european, Editura Pro Universitaria, 2016;
13. Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.
Comentarii și explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2010
14. Tudorel Toader, Maria-Ioana Michinici, Anda Crisu-Ciocinta, Mihai Dunea,
Ruxandra Raducanu, Sebastian Radulet, Noul Cod penal, Comentarii pe articole, Ed.
Hamangiu, 2014;
15. Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chis, Mirela Gorunescu,
Costica Paun, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod
Penal comentat. Partea Specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
16. Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept Penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2014;
31
32