Condițiile generale

ale dreptului la
moștenire.

Răcilă Eugenia

Dr32z
 Cuprins

1. Enumerarea și descrierea condiţiilor.

2. Nedemnitatea succesorală.
3. Capacitatea succesorală.
4. Vocaţia la moştenire.
 .
1. Enumerarea și descrierea
condiţiilor.
• Conform prevederilor
legale din Codul civil, se
identifică mai multe
condiții necesare a fi
întrunite cumulativ de
moştenitor, pentru ca
acesta să aibă dreptul la
moştenire şi anume:
 1.Să aibă capacitate succesorală (condiție
pozitivă),

Adică să existe la
momentul deschiderii
moştenirii sau, cu alte
cuvinte să aibă
aptitudinea de a fi
subiect al drepturilor si
obligaţiilor pe care le
implică calitatea de
succesor;
 2. Să aibă vocație succesorală
(condiție pozitivă) .
În temeiul legii sau în temeiul
testamentului.
Într-adevăr, dreptul la moştenire se
analizează în cadrul dreptului
succesoral, nu în sensul aptitudinii
generale a persoanei fizice ori
juridice de a avea acest drept în
conținutul capacității sale de
folosinţă (dreptul de moştenire al
persoanei fizice fiind un drept
constituțional), ci în sensul dreptului
asupra unei moșteniri deschise.
 3. Să nu fie nedemn de a moşteni
(condiţie negativă),

• Adică moştenitorul să
nu fi săvârşit anumite
fapte amorale împotriva
voinţei defunctului sau
să fie decăzut din careva
drepturi.
• În contextul normelor din Codul civil
al RM se constată că această condiție
este specifică atât devoluţiunii legale,
cât şi devoluțiunii testamentare, în
cele mai multe cazuri aceasta trebuie
să fie confirmată prin act
judecătoresc.
• În legislația din România, aceasta
este o condiţie specifică moştenirii
legale şi nu testamentare (în cea
testamentară întâlnim termenul
de ,,ingratitudine”).
Capacitatea succesorală
• Potrivit art. 2167 alin. (1) din Codul civil al
RM. Capacitatea succesorală este aptitudinea
unei persoane de a mosteni”. În cele ce
urmează, legiuitorul specifică: Orice
persoană care are capacitate de folosință are
și capacitate succesorală, deci orice
persoană care are aptitudinea de a avea
drepturi și obligaţii. Dacă legea nu prevede
altfel, pot fi moștenitori doar persoanele
fizice care sunt în viață la momentul
deschiderii mostenirii sau persoanele juridice
care există la momentul deschiderii
moștenirii.
Singura diferenţă dintre aceste două
categorii de persoane este faptul că
persoana fizică, în virtutea legăturii de
afinitate sau rudenie cu defunctul poate
avea capacitate succesorală legală sau
testamentară, pe când persoana juridică -
doar testamentară. Exceptie, în acest sens,
este statul, care poate moşteni succesiunea
vacantă în virtutea legii. Totodată, legea
prezumă capacitatea succesorală
persoanelor nenăscute, însă concepute
până la data deschiderii succesiunii.
 În continuare vom analiza mai detaliat categoriile de
subiecți cu capacitate succesorală enumerate mai sus.

Persoanele fizice în viată la data deschiderii

succesiunii au capacitate succesorală indiferent
de rasă, naţionalitate, origine , limbă, religie,
opinie, apartenenţă politică, avere .
Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în
caz al moştenitorului care a fost în viață la data
deschiderii moştenirii, cu certificatul (actul) de
deces sau hotararea judecătorescă devenitivă
declarativă de moarte, din care rezultă că
moartea moştenitorului a intervenit după
deschiderea succesiunii, persoanele interesate
putând dovedi contrariul prin orice mijloace de
dovadă admise de lege.
• Conform art. 168 din Codul civil, persoana poate fi declarată
decedată prin hotărâre a instantei de judecată dacă timp de 3
ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau
după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o
primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a
decedat în urma unui anumit accident. Un militar sau o altă
persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare
poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la
încetarea acţiunilor militare. Ziua mortii persoanei declarate
decedată se consideră ziua la care hotărârea judecătorească
privind declararea decesului ei a rămas definitivă.
• Dacă o persoană dispărută în
împrejurări care prezentau o
primejdie de moarte sau care dau
temei de a presupune că a decedat
în urma unui accident este
declarată decedată, instanţa de
judecată poate să declare ca dată
a decesului ziua morţii ei
prezumate. Declararea decesului
produce aceleaşi efecte juridice
ca și decesul fizic constatat.
• Conform art. 169 Cod civil (Efectele apariţiei
persoanei declarate decedată) în cazul
apariției sau descoperirii locului de aflare a
persoanei declarate decedată, instanţa de
judecată anulează hotărârea privind
declararea decesului ei.
• Independent de momentul apariției sale,
persoana declarată decedată poate cere de la
oricare altă persoană să-i restituie bunurile
care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu
gratuit la aceasta după declararea decesului
său.
• Dobânditorul cu titlu
oneros nu este obligat să
restituie bunurile dacă nu
se dovedeşte că la data
dobândirii lor ştia că cel
declarat decedat este în
viață. Dacă bunurile nu s-
au păstrat, dobânditorul de
rea-credinţă este obligat să
restituie valoarea lor.
• Dacă bunurile persoanei
declarate decedată au trecut
pe baza dreptului de
succesiune la stat şi au fost
vândute, după anularea
hotărârii de declarare a
decesului persoanei i se
restituie suma realizată din
vânzarea bunurilor.
• Capacitatea succesorală a
persoanei fizice este prin
natura sa o variație foarte
specifică a capacității de
folosință, care reprezintă o
atitudine a oricărei persoane să
beneficieze de la naştere de
drepturi și obligaţii în
raporturile de moştenire.
Persoanele dispărute au,
de asemenea, capacitate
succesorală.
În acest sens, o persoană
dispărută se consideră a fi
în viaţă,dacă nu a
intervenit o hotărâre
declarativă de moarte.
• Persoanele concepute în timpul
vieții defunctului, dar născute vii
după decesul acestuia (după
deschiderea succesiunii) au la fel
capacitate succesorală. Cu toate că
existenţa persoanei fizice începe
din ziua naşterii sale, conform art.
24 alin. 3 din Codul civil, „Dreptul
la moştenire a persoanei fizice
apare la concepţiune, dacă se naşte
vie".
Persoanele care nu au capacitate
succesorală
Conform normelor legale, se consideră nu au capacitate
succesorală: predecedații, comorienții și codecedații.
Persoanele fizice predecedate deschiderii succesiunii sau
persoanele juridice a căror activitate a încetat până la data
decesului, nemaifiind subiecte de drept, nu vor putea
moşteni, prin urmare, acestea vor fi excluse de la
moștenirea rămasă după defunct. Cu toate acestea,
succesorii predecedatului vor putea veni la moştenirea în
cauză prin reprezentare succesorala, în condițiile legii. (art.
2178 alin. 3).
Vocația la moştenire
• Pentru ca persoana fizică sau
juridică să aibă dreptul de a culege
moştenirea lăsată de o persoană
decedată, nu este suficient să aibă
doar capacitate succesorală, dar
mai este necesar să mai aibă şi
chemare la moştenire în baza legii
sau în baza testamentului.
• Prin testament se poate conferi
vocaţie succesorală oricărei
persoane cu capacitate succesorală.
• Conform dicționarului
juridic, prin vocaţie
succesorală înțelegem
calitatea unei persoane
de a fi îndrituită să vină
la succesiunea unei
persoane în temeiul legii
sau a unui testament.
 Rudele defunctului care
au vocație succesorală
sunt împărțite de lege în
cinci grup,denumite
clase de moștenitori,care
sunt chemate la
succesiune într-o
anumită ordine
• Noțiunea de vocație este definită în
doctrina de specialitate diferit, în
funcție de gradul de abstractizare.
Astfel, în sens general-abstract, vocația
reprezintă dreptul unei persoane de a se
bucura de dreptul la moştenire. Această
vocație este materializată in dreptul
garantat de Constituţia Republicii
Moldova, conform căruia orice
persoană are dreptul de a moșteni. Cu
alte cuvinte, dacă o persoană are rude,
atunci ea este un potenţial moştenitor al
acestora în cazul în care ele vor deceda.
De exemplu, fiul, fiind rudă de
gradul I, are vocaţia abstractă de
a-l moşteni pe tatăl său în cazul în
care acesta va deceda. Vocația în
sens abstract nu reprezintă prin
sine îndeplinirea condiției de
moștenire, deoarece nimeni nu a
decedat, respectiv nu merge vorba
despre vre-o moștenire deschisă.
• Vocația în sens larg desemnează
potențialul unei persoane de a moşteni
pe cineva decedat, având în vedere că
este rudă cu defunctul. Însă, luând în
considerare că legea cheamă la
moștenire în ordinea claselor de
moștenitori, se constată că o persoană,
având calitatea de moștenitor, va fi
exclusă de un alt moștenitor, dacă
ultimul va face parte dintr-o clasă de
moștenitori superioară.
• Ca o persoană să poată
moșteni, aceasta trebuie totuși
să aibă o vocație succesorală
concretă (restrâns), adică să fie
recunoscut drept moştenitor
legal sau testamentar și să fie
chemat să moştenească o
moştenire concretă.
Demnitatea persoanei pentru a
putea moşteni
• O ultimă condiție necesară pentru
a putea moşteni este ca
moştenitorul sa nu fie nedemn.
Nedemnitatea succesorală are ca
efect decăderea moștenitorului din
dreptul de a moşteni o persoană
decedată, din cauza săvârşirii unor
fapte grave (expres prevăzute de
lege) împotriva defunctului sau
memoriei acestuia
• Nedemnitatea succesorală are
un caracter de pedeapsă
civilă, care se bazează pe
motive de moralitate publică,
neputându-se admite ca o
persoana vinovată de fapte
grave față de alta să o
moştenească pe aceasta şi se
caracterizează prin
următoarele:
• Se aplică doar în cazul săvârşirii faptelor prevăzute expres și
limitativ de lege;
• oprează doar în temeiul hotărârii instanţei de judecată, prin
care se constată circumstanța care constituie temeiul
nedemnițății.
• Se aplică și produce efecte numai față de autorul faptei,și nu
față de moștenitorii lui.
• Nedemnitatea se limitează la moștenirea persoanei față de
care au fost săvărșite faptele,fară a se extinde la alte
moșteniri.
• Cel ce a lăsat moștenirea îl poate ierta pe moștenitor nedemn.
 Cazurile de nedemnitate sunt stabilite expres şi limitativ de art.
2169 CC. Astfel, nu poate fi succesor testamentar sau legal,
persoana care:

• a) dacă l-a omorît pe cel care a lăsat moștenirea

sau a săvîrșit o tentativă de a-l omorî;
• b) dacă intenționat și ilegal l-a împiedicat pe
cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau
să revoce o dispoziție testamentară;
• c) dacă prin dol sau violență l-a determinat
pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească
sau să revoce o dispoziție testamentară;
• d) dacă în mod intenționat și ilegal a ascuns,
a alterat, a distrus sau a falsificat o dispoziție
testamentară a celui care a lăsat moștenirea.
 Totodata, legea prevede că
,,Părintele care a fost decăzut din drepturile
părintești în privința copilului nu poate fi
moștenilor legal al acelui copil".
Corespunzător, dacă părinţii decazuți
in drepturile părinteşti, la data deschiderii
succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste
drepturi; dacă părinţii (adoptatorii) și copii
maturi (inclusiv cei adoptați) s-au eschivat
cu rea-credinţă de la executarea obligației
de întreţinere a celui care a lăsat
moştenirea, aceştia vor fi considerați
nedemni.
Acţiunea de declarare a persoanei nedemne este, în esenţă, o
actiune de anulare a dreptului de a moșteni de cel pretins a fi
nedemn.
 Prin urmare, acţiunea în
anularea dreptului de a moşteni:
 se introduce numai după deschiderea succesiunii. În
cazul moştenitorului subsecvent, anularea poate fi
făcută imediat după devoluțiunea moștenirii către
moştenitorul prealabil (art. 2170 CC).
 poate fi introdusă de orice persoană în al cărei avantaj
poate servi înlăturarea moştenitorului nedemn, chiar
dacă avantajul va surveni numai după înlăturarea altei
persoane (art. 2171 CC).
 este prescriptibil. Astfel, termenul de
înaintare este de 1 an din momentul când
persoana interesată a aflat despre
nedemnitatea moştenitorului, dar nu mai
târziu de 3 ani de la data deschiderii
succesiunii art. 2171, 2211
Alte situaţii de decădere din
dreptul de a moşteni
În legislație sunt prevăzute şi alte cazuri de decădere a unui
potenţial moştenitor din dreptul de a moşteni și anume:
1.dacă acesta a renunţat la moştenire;
2. dacă a fost dezmoștenit (cu excepţia cazului când este
moştenitor rezervatar);
3. dacă acesta ar fi soţia/soțul defunctului în baza unei căsătorii
declarate nulă în baza unei hotărâri judecătoreşti. Conform art.
2178, este suficient ca să existe doar o acțiune întemeiată în
nulitatea căsătoriei.
4. dacă cel care a lăsat moştenirea a depus o acțiune de divorț, a
recunoscut acţiunea de divorț depusă de soțul supraviețuitor.