Sunteți pe pagina 1din 2

CONFLICTUL TRANSNISTREAN

Transnistria este regiunea situată pe malul stîng al rîului Nistru, numită şi Republica Moldovenească
Nistreană. Înaintînd, aruncăm o privire de ansamblu asupra datelor generale despre acest teritoriu, şi aflăm
că autoproclamata Republică Nistreană, cu capitala la Tiraspol, este o republică prezidenţială, a cărui
limbi oficiale sunt româna (cu alfabet chirilic), rusa şi ucraineana. Aşa numita „independenţă”, Igor
Smirnov (primul preşedinte al regiunii Transnistrene) a declarat-o la 2 septembrie 1990. Pe plan
internaţional, Transnistria este privită ca parte a Republicii Moldova, însă în realitate, lucrurile stau invers
decît ne-am fi dorit noi, cei din Republica Moldova.
Făcînd o incursiune în timp, aflăm că în anul 1989, românii din Moldova, au declarat, ca limbă oficială
de stat limba română. Ca urmare a acestui fapt, în oraşul Tiraspol, unde procentajul populaţiei româneşti
este mai scăzut, şi-a început activitatea o mişcare separatistă, care, la 2 septembrie 1990 a proclamat
Republica Moldovenească Nistreană. Luptele au început la 2 martie 1992, cînd cazaci şi gardişti înarmaţi
au ocupat secţia raională de poliţie Dubăsari, luînd ostatici 34 de poliţişti. Liderii separatişti de la Tiraspol,
susţinuţi de Armata a 14-a a Rusiei, declanşează acţiuni militare împotriva organelor constituţionale ale
puterii de stat care marchează începutul conflictului armat.
În data de 21 iunie 1992, preşedinţii, Mircea Snegur, şi Boris Elţin, , semnează „Convenţia cu privire la
principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”. Conform
convenţiei date, zona oraşului Bender a fost declarată zonă cu un regim de securitate. Unităţile Armatei a
14-a, dislocate în R.M., au fost obligate să respecte cu stricteţe neutralitatea. Cele două părţi în conflict se
angajau, la rândul lor, să nu atenteze la această neutralitate şi să se abţină de la orişice acţiuni ilegale în
raport cu militarii.
Ulterior, în cadrul audierilor parlamentare din Duma de Stat a Federaţiei Ruse din 9 decembrie 1997 cu
privire la ratificarea Acordului dintre Moldova şi Rusia[5], au fost relatate următarele cu privire la
problema Moldova – Transnistria – Rusia:
Deputatul Dumei, general-locotenentul Makaşov: „Prima problemă este cea militară. În plan strategic,
acest mic petic de pământ rusesc prezintă pentru Rusia o importanţă deosebită. E convenabil pentru noi să
avem acest sector”;
Deputatul Dumei, membrul Comitetului vama, Corovin A. M.: „Rusia trebuie să ţină minte că Transnistria
se află în componenţa Imperiului Rus de mai bine de 200 de ani. Amplasarea strategică a acestui teritoriu
prezintă, la sigur, un interes uriaş pentru Rusia. Al doilea moment important pentru Rusia – înaintarea
NATO spre Est, nu trebuie să uităm aceasta”;
Deputatul Dumei, juristul Oleg Mironov: „Considerăm varianta optimă pentru reglementarea relaţiilor
între Moldova şi Transnistria crearea unui stat unic federal, constituit din două subiecte egale în drepturi:
Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. Nu mă voi referi la interesele strategice ale
Rusiei, ele sunt clare, în special, în urma apropierii NATO de frontierele noastre”;
Preşedintele Comitetului pentru problemele geopolitice, A. V. Mitrofanof: „Guvernul Cernomîrdin a
adoptat hotărârea Despre acordarea de asistenţă pensionarilor din Transnistria. Aceasta s-a făcut în baza
unui articol al bugetului, de care s-a ocupat şi comitetul departamentului de stat pentru statistică al
Republicii Moldova”[6].
Între timp, Republica Moldova continuă să informeze destul de des organismele internaţionale, cu
privire la situaţia sa precară din partea stîngă a Nistrului. Astfel, în septembrie 1998 la Oslo, are loc
Consiliul Ministerial al OSCE, unde a fost adoptată şi o decizie referitor la Moldova. Miniştrii au constatat
că nu există de fapt nici un progres apropo de negocierile cu privire la statutul regiunii transnistrene. Ei
îndeamnă la intensificarea discuţiilor de către ambele părţi în scopul consolidării independenţei,
suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. De asemenea, ei pun în lumină şi faptul că se
înregistrează un regres în ceea ce priveşte procesul de retragere a trupelor ruse, dislocate şi menţinute şi
pînă în prezent pe teritoriul Republica Moldova, fiind de acord că evacuarea armamentului,
echipamentului, muniţiilor şi a altui patrimoniu militar rusesc din Moldova, trebuie să fie primul pas în
soluţionarea directă a conflictului de pe malul stîng al Nistrului.
Dialogul politic dintre Chişinău şi Tiraspol, se află într-un impas continuu, iar soluţionarea conflictului
nu se prevede în viitorul apropiat. Chişinăul doreşte menţinerea statului independent pentru Republica
Moldova şi integrarea sa în Uniunea Europeană. Federaţia Rusă, prin intermediul Tiraspolului, doreşte să-
şi menţină zona de influenţă în teritoriu, cu scopul de a îngreuna sau chiar face imposibilă integrarea
europeană a acesteia.
Încă o încercare nereuşită, din păcate, de rezolvare a problemei transnistrene, au reprezentat deciziile
deciziilor summit-urilor OSCE de la Istanbul şi Porto, unde se menţiona faptul despre retragerea trupelor
şi muniţiilor ruseşti de către Rusia din regiunea de est a Republicii Moldova integral, pînă la sfîrşitul
anului 2003. Nu s-a îndeplinit nici acest fapt, reprezentanţii Rusiei invocînd faptul că autorităţile de la
Tiraspol blochează procesul, pretinzînd anularea unor datorii la consumul de gaze naturale furnizate de
către Rusia.
Tot din presa basarabeană[14], aflăm că la data de 30 noiembrie 2011, s-a dat startul unei noi runde de
negocieri, în formatul 5+2 privind soluţionarea conflictului transnistrean. Negocierile au durat timp de
două zile, la Vilnius, după o pauză de şase ani. Din partea RM la discuţii au fost prezenţi vicepremierul
pentru Reintegrare, Eugen Carpov, împreună cu doi colegi de la Biroul pentru Reintegrare din cadrul
Cancelariei de Stat. Într-o declaraţie ulterioară presei, vicepremierul a precizat că: „vor fi abordate două
subiecte de caracter mai curând tehnic: principiile şi garanţiile pe care se vor baza viitoarele negocieri,
precum şi domeniile la care se vor referi grupurile de experţi de pe ambele maluri ale Nistrului la
întâlnirile viitoare”[15]. Pentru conformitate, precizăm că în cadrul negocierilor în formatul „5+2” dintre
R. M. şi Transnistria, în calitate de negociatori participă Rusia, Ucraina şi OSCE, pe cînd S.U.A. şi U.E.,
au statut de observatori.