Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea “Drept”
Departamentul: Drept privat

Lucru individual
Tema:
„Fuziunea persoanelor juridice cu scop
lucrativ (prin absorbție sau contopire)”

Realizat: Rebeja Tatiana, DR1702


Profesor: Hîncu Victoria, magistru în drept,
lector universitar

Chișinău, 2020
1
CUPRINS
INTRODUCERE...............................................................................................................................3
FUZIUNEA –MODALITATE DE REORGANIZARE A PERSOANEI JURIDICE CU SCOP
LUCRATIV.......................................................................................................................................4
ETAPELE REORGANIZĂRII PRIN FUZIUNE..............................................................................4
INFORMAREA CREDITORILOR....................................................................................................7
INVENTARIEREA.................................................................................................................7
ÎNREGISTRAREA FUZIUNII...............................................................................................8
CONCLUZIE.........................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE & WEBOGRAFIE....................................................................................10

2
INTRODUCERE

Reorganizarea reprezintă acele acţiuni efectuate de fondatorii persoanei juridice, orientate


spre transmiterea prin succesiune a drepturilor şi obligaţiilor de la o persoană juridică către altă
persoană juridică, precum şi actele înregistrării de stat efectuate de autoritatea publică
competentă în vederea constituirii, lichidării şi modificării actelor de constituire ale persoanei
juridice supusă reorganizării.
Reorganizarea societăţii comerciale poate interveni ori de câte ori în viaţă apar noi cerinţe
sau evenimente deosebite, precum majorarea sau reducerea capitalului social, prelungirea duratei
de funcţionare, excluderea unui asociat, schimbarea obiectului de activitate, schimbarea sediului.
Asemenea schimbări se pot produce în condiţii normale de funcţionare şi unanimitate a
asociaţilor.
Procedura de reorganizare în Republica Moldova este reglementată de mai multe acte
normative, precum: Codul civil (modernizat) al Republicii Moldova; Legea cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi nr.845/1992; Legea cu privire la societăţile pe acţiuni
nr.1134/1997; Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135/2007; Legea privind
înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr.220/2007.
Reorganizarea se caracterizează printr-o serie de particularităţi:
a) este o tehnică juridică care, impusă de necesităţile practice, contribuie la eficientizarea
activităţii de întreprinzător;
b) în calitate de subiecți ai reorganizării pot fi doar persoanele juridice;
c) ca rezultat al reorganizării, poate avea loc atât formarea, cât şi încetarea persoanelor
juridice, iar uneori ambele procese se desfăşoară concomitent;
d) procesul de reorganizare întotdeauna este însoţit de succesiunea în drepturi şi obligaţii.

Subliniem că, în unele surse, reorganizarea este examinată ca o modalitate de încetare a


persoanei juridice, odată cu lichidarea, însă această abordare este greşită, deoarece nu toate
modurile de reorganizare au ca efect încetarea existenţei persoanei juridice supusă reorganizării.
Anume din acest considerent, reorganizarea necesită a fi examinată nu ca modalitate de încetare
a persoanei juridice, dar ca o schimbare a statutului ei juridic, cu trecerea drepturilor şi
obligaţiilor de la un subiect către alt subiect . În anumite situaţii, reorganizarea persoanei juridice
poate afecta atât interesele fondatorilor, cât şi ale creditorilor cu care persoana juridică are
stabilite relaţii contractuale. Din acest considerent, creditorii necesită a fi înştiinţaţi în formă
scrisă despre reorganizare şi au dreptul de a solicita încetarea sau executarea înainte de termen a
obligaţiilor persoanei juridice supusă reorganizării, precum şi restituirea pagubelor suportate cu
această ocazie. Este important a sublinia că, în procesul de reorganizare, dizolvarea unor
persoane juridice şi constituirea altora nu apar ca un scop în sine al reorganizării, ci reprezintă
fenomene accesorii ale acestor operaţiuni. O situaţie cu totul diferită se creează la transformare,
deoarece în cazul acesteia nu are loc nici dizolvarea şi nici constituirea unei persoane juridice
noi, ci aceeaşi persoană juridică îşi continuă activitatea, dar în altă formă. De exemplu, din
societate cu răspundere limitată se transformă în societate pe acţiuni.
Pentru anumite categorii de persoane juridice, reorganizarea se face cu respectarea unor
cerinţe suplimentare. Astfel, conform Legii cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134/1997,
înregistrarea societăţilor pe acţiuni care iau naştere în urma reorganizării se face în baza
autorizaţiei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. În cazul depistării unor devieri de la

3
legislaţie, Comisia Naţională a Pieţei Financiare este în drept să refuze eliberarea unei astfel de
autorizaţii (art.93 alin. (9)). Potrivit Codului civil, persoana juridică se reorganizează prin
fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare (art.69 alin.
(1)). În continuare, vom aborda fuziunea.

FUZIUNEA –MODALITATE DE REORGANIZARE A PERSOANEI JURIDICE CU SCOP


LUCRATIV

Fuziunea este operaţiunea prin care două sau mai multe persoane juridice cu scop lucrativ decid
să îşi unească patrimoniile într-o singură persoană juridică în scopul desfăşurării comune a
activităţii de întreprinzător.
Pericolul fuziunii constă în faptul că poate da naştere unor „concentrări economice”
de amploare. Concentrarea capitalului şi crearea unei persoane juridice puternice, din punct de
vedere economic, este motivată de necesitatea consolidării unei poziţii dominante pe piaţă şi, mai
cu seamă, de obţinerea unor avantaje de ordin fiscal. Acţiunile respective însă influenţează
negativ concurenţa loială. Anume în scopul de a stopa acest fenomen, Legea concurenţei
nr.183/2012 stabileşte că concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau
mai multor persoane juridice trebuie notificate la Consiliul concurenţei de către părţile
participante la fuziune (art.22 alin.(3)).
Totuşi, pot exista situaţii când operaţiunea de concentrare a persoanelor juridice prin
intermediul fuziunii este bine-venită. Prin absorbţia unei persoane juridice cu datorii de către o
altă persoană juridică, care dispune de surse financiare, fuziunea poate fi o soluţie de ieşire din
criză pentru persoanele juridice aflate în incapacitate de plată. Potrivit art.208 alin.(1) din Codul
civil, fuziunea poate avea loc prin două modalităţi: contopire sau absorbţie.
În activitatea practică, absorbţia este forma cea mai frecventă prin care se realizează
fuziunea persoanelor juridice şi constă în înglobarea de către o persoană juridică a unei sau mai
multor persoane juridice care, în consecinţă, îşi încetează existenţa.
Potrivit art. 208 alin.(3), absorbţia are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a
persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la
persoana juridică absorbantă.
Fuziunea prin absorbţie mai este numită şi asociere. Persoana juridică absorbantă continuă să
existe şi după fuziune, dar incorporează drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice absorbite
care se dizolvă şi urmează a fi radiate din Registrul de stat.
Prin contopire, potrivit art. 208 alin. (2) are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a
persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor
acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
Ca rezultat al contopirii, persoanele juridice care participă la contopire îşi încetează
existenţa (se dizolvă) şi se radiază din Registrul de stat, iar drepturile şi obligaţiile acestora trec
la subiectul de drept nou-format. Noua persoană juridică se consideră creată din momentul
înregistrării de stat, ocazie cu care i se atribuie şi un număr de identificare (cod fiscal).
Fuziunea prezintă pericol pentru creditorii persoanei juridice, deoarece operaţiunea poate
avea loc între persoane juridice cu stare financiară diferită. Ma mult, este posibil de a absorbi şi o
persoană în prag de insolvabilitate, şi atunci există pericolul de majorare a numărului de creditori
şi a creanţelor acestora, subminând poziţia creditorilor persoanei juridice a cărei activitate este
4
eficientă. Prezintă importanţă faptul că persoanele juridice implicate în fiecare din cele două
forme de fuziune şi care dispar în urma comasării de patrimonii, se dizolvă fără lichidare,
patrimoniul lor fiind preluat în întregime fie de către persoana juridică absorbantă, fie de către
noua persoană juridică ce apare din contopire.

ETAPELE REORGANIZĂRII PRIN FUZIUNE

Procedura de reorganizare prin fuziune (contopire sau absorbţie) parcurge mai multe etape:
a) pregătirea contractului de fuziune;
b)informarea Camerei Înregistrării de Stat cu privire la începerea reorganizării;
c) informarea creditorilor;
d) inventarierea ;
e) înregistrarea fuziunii.

După înregistrarea fuziunii de către Camera Înregistrării de Stat, persoanele juridice


absorbite sau cele contopite se consideră dizolvate şi se radiază din Registrul de stat al
persoanelor juridice.
Potrivit Codului Civil (modernizat) al Republicii Moldova, cu privire la etapa de
pregătire a contractului de fuziune, este prevăzut la art. 209 că, în scopul fuziunii, organul
executiv al persoanei juridice elaborează proiectul contractului de fuziune. În proiectul
contractului de fuziune trebuie să se indice:
a) forma (felul) fuziunii;
b) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante la fuziune;
c) fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
d) patrimoniul care se transmite persoanei juridice beneficiare;
e) în cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ:
– coraportul de schimb al participațiunilor și, după caz, mărimea sultei;
– condițiile de alocare a participațiunilor la persoana juridică absorbantă sau nou-creată;
– data de la care deținerea noilor participațiuni conferă membrilor dreptul de a participa
la împărțirea beneficiilor persoanei juridice absorbante sau nou-create, precum și, dacă există,
orice condiții speciale care afectează acest drept;
– drepturile acordate de persoana juridică absorbantă deținătorilor de participațiuni care
conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decît acțiuni, sau măsurile propuse în
privința acestora;
f) dacă există, orice avantaj special acordat experților angajați pentru a întocmi raportul
asupra fuziunii în folosul membrilor persoanei juridice care fuzionează, precum și membrilor
organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care fuzionează;
g) data situațiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite
pentru a se stabili condițiile fuziunii;
h) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice și operațiunile persoanei
juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparținînd persoanei
juridice absorbante sau uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.
Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune
trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie.

5
La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei
juridice care se constituie.

Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris. Dacă contractul de fuziune


aprobat este afectat de o condiţie, acesta se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul în care
condiţia nu s-a realizat timp de un an de la data aprobării. Contractul poate prevedea un termen
mai scurt sau un termen de prevenire.

A doua etapă de reorganizare prin fuziune este informarea Camerei Înregistrării de Stat
cu privire la începerea reorganizării.
La caz, în conformitate cu Lega nr. 220 din 19.10. 2007 privind înregistrarea de stat a
persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, la art. 16 alin.(2), stabilește că
În cazul reorganizării persoanei juridice, termenul de depunere a documentelor pentru
înregistrarea modificărilor este de 30 de zile după expirarea termenului de o lună de la
publicarea avizului privind reorganizarea. La alin.(4), se stabilește că, modificările operate în
actele de constituire şi în datele înscrise în Registrul de stat au putere juridică de la data
înregistrării lor la organul înregistrării de stat.
Potrivit art. 21 din aceeași lege, documentele necesare pentru înregistrarea
reorganizării sunt următoarele:
a) cererea de înregistrare a reorganizării, conform modelului aprobat de organul
înregistrării de stat;
b) proiectul contractului de fuziune sau proiectul dezmembrării, după caz;
c) hotărîrea de reorganizare, adoptată de organul competent al fiecărei persoane juridice
participante la reorganizare;
d) actele de constituire ale persoanei juridice participante la reorganizare;
e) actele de constituire ale persoanei juridice nou-create;
f) documentul ce confirmă acceptarea de către creditori a garanţiilor oferite sau ce confirmă plata
datoriilor, după caz;
g) autorizaţia de reorganizare, după caz;
h) actul de transmitere sau bilanţul de repartiţie, după caz;
i) copia avizelor de reorganizare a persoanei juridice, publicate conform prevederilor art.72 din
Codul civil;
j) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
Important este faptul ca până la depunerea documentelor pentru înregistrarea reorganizării,
persoana juridică care, ca urmare a reorganizării, îşi încetează existenţa este obligată, pe propria
răspundere, sub sancţiunea plăţii de daune-interese, să închidă contul (conturile) bancare şi să
nimicească ştampila, în cazul în care dispune de aceasta.

Dacă să analizăm modalitățile de înregistrare a persoanei juridice supuse reorganizării prin


fuziunea (contopire și absorbție), aceasta are loc în conformitate cu următoarea procedură
stabilită la art. 11 din Lega nr. 220 din 19.10. 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor
juridice și a întreprinzătorilor individuali:
 Registratorul verifică cererile şi documentele depuse pentru înregistrare în vederea
corespunderii acestora cerinţelor stabilite de lege, obţine avizele şi informaţiile necesare pentru

6
înregistrare de la autorităţile publice prin intermediul reţelelor electronice şi, în termenul stabilit
la art. 5, adoptă decizia de înregistrare sau decizia motivată de respingere a înregistrării.
 Persoanei juridice i se atribuie, la înregistrare, un număr de identificare de stat (IDNO) ce
atestă că persoana a fost înscrisă în Registrul de stat şi a fost luată la evidenţă de către Serviciul
Fiscal de Stat. Numărul de identificare de stat, care reprezintă şi codul fiscal al persoanei juridice
înregistrate, se indică pe foaia de titlu a actelor de constituire.
 În cadrul procedurii înregistrării de stat, organul înregistrării de stat va efectua procesul
de înregistrare (luare la evidenţă) fiscală, statistică, medicală şi socială a persoanei juridice prin
transmitere autorităţilor vizate, în format electronic, a datelor privind înregistrarea acesteia
prevăzute la art. 33 alin. (1), cu eliberarea pentru persoana juridică a înştiinţării respective.
 Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării deciziei
de înregistrare. 
 După înregistrare, organul înregistrării de stat publică în Buletinul electronic informaţii
despre persoana juridică înregistrată, care cuprind: denumirea persoanei juridice, forma de
organizare juridică, data înregistrării, numărul de identificare de stat, sediul şi numele
administratorului.
Potrivit art. 20 din aceeași Lege, persoana juridică supusă reorganizării este obligată să
înştiinţeze în scris organul înregistrării de stat despre reorganizare în termen de 30 de zile de la
data adoptării hotărîrii respective. Înştiinţarea implică consemnarea în Registrul de stat a
începerii procedurii de reorganizare.
Pentru consemnarea în Registrul de stat a începerii procedurii de reorganizare, la organul
înregistrării de stat se prezintă hotărîrea de reorganizare, adoptată de organul competent al
persoanei juridice sau de instanţa de judecată.
Registratorul adoptă decizia cu privire la înregistrarea începerii procedurii de reorganizare a
persoanei juridice şi înscrie în Registrul de stat menţiunea “în reorganizare”.
Potrivit art. 37 alin (11), organul înregistrării de stat prezintă, pe suport de hîrtie sau în formă
electronică, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Companiei Naţionale de Asigurări în
Medicină, Biroului Naţional de Statistică, Consiliului Concurenței şi Serviciului Fiscal de
Stat  informaţia din Registrul de stat privind înregistrarea, reorganizarea sau lichidarea
persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, precum şi privind modificările din actele
de constituire ale acestora, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării.

INFORMAREA CREDITORILOR

Potrivit Hotărârea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 43/9 din 03.08.2006 cu
privire la aprobarea, modificarea și abrogarea unor acte normative, Dezvăluirea informaţiei
privind reorganizarea societăţii se efectuează în scopul înştiinţării creditorilor societăţii,
partenerilor acesteia, organelor de stat care au efectuat înregistrarea societăţii şi altor organe
publice faţă de care societatea are anumite obligaţiuni, precum şi informarea despre acest
eveniment a acţionarilor (asociaţilor) societăţii care nu au participat la adoptarea hotărîrilor
aferente reorganizării.
Organul executiv al societăţii ce se reorganizează este obligat să informeze în scris toţi
creditorii societăţii în termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, şi să publice un
aviz privind reorganizarea în 2 ediţii consecutive ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova.

7
În termen de 3 zile de la adoptarea hotărîrii  de reorganizare se înştiinţează oficiul teritorial
al Camerei Înregistrării de Stat, prezentîndu-se şi documentele solicitate. Societatea va informa
în formă scrisă registratorul societăţii care ţine registrul deţinătorilor de valori mobiliare.
Societăţile pe acţiuni vor publica în ziarul stabilit în statut, hotărîrile adunării generale a
acţionarilor aferente reorganizării şi vor prezenta Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (în
continuare - Comisia Naţională) informaţia prevăzută în art. 54 al Legii cu privire la piaţa
valorilor mobiliare.
Creditorii pot, în termen de 2 luni de la publicarea ultimului aviz, să ceară persoanei
juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor.
Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita
satisfacerea creanţelor lor.
Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă
de societatea care se reorganizează.
Societăţile participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute pînă la
reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă
determinarea succesorului.
Membrii organului executiv al societăţilor participante la reorganizare răspund solidar, pe
parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare acţionarilor
(asociaţilor) sau creditorilor persoanei juridice reorganizate.

INVENTARIEREA
La etapa de inventariere, există Ordinul nr. 6- din 29.05.2012 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind inventarietarierea. Prezentul Regulament se extinde asupra tuturor
persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor
necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor înfiinţate de aceştia,
executorilor judecătoreşti, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor)
nerezidente, înregistrate în Republica Moldova (în continuare-entităţi), indiferent de domeniul de
activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care conform Legii contabilităţii
sînt obligaţi să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi datorii.
Entitatea efectuează inventarierea în cazul reorganizării sau încetării activității.
Inventariere – procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei elementelor de
activ şi datorii în expresie cantitativ-valorică sau numai valorică, după caz, care aparţin şi/sau
se află în gestiunea temporară a entităţii la data efectuării acesteia.

Inventarierea elementelor de activ şi datorii poate fi efectuată atît de către specialiştii entităţii, cît
şi pe bază de contracte de prestări servicii. În componenţa comisiei de inventariere nu se includ
gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi contabilii care ţin evidenţa subdiviziunii respective,
cu excepţia microentităţilor.
Elementele de activ şi datorii supuse inventarierii se înscriu în formularele-tip:

1) INV-1 „Lista de inventariere a imobilizărilor” (Anexa 4);

2) INV-2 „Lista de inventariere a stocurilor (cantitativ-valorică)” (Anexa 5);

3) INV-3 „Lista de inventariere a stocurilor (valorică)” (Anexa 6);

4) INV-4 „Lista de inventariere a bunurilor transmise temporar unor entităţi” (Anexa 7);

8
5) INV-5 „Lista de inventariere a activelor în curs de execuţie” (Anexa 8);

6) INV-6 „Lista de inventariere a animalelor înregistrate separat” (Anexa 9);

7) INV-6.1 „Lista de inventariere a animalelor înregistrate în grup” (Anexa 10);

8) INV-7 „Proces-verbal de inventariere a mijloacelor şi documentelor băneşti” (Anexa


11);

9) INV-8 „Lista de inventariere a formularelor tipizate de documente primare cu regim


special” (Anexa 12);

10) INV-10 „Lista de inventariere a creanţelor şi datoriilor” (Anexa 14).

În rezultatul constatării lipsurilor şi plusurilor în baza listelor de inventariere (INV-1, INV-


2, INV-3, INV-4, INV-5, INV-6, INV-6.1, INV-7, INV-8, INV-10) se întocmeşte lista de
inventariere INV-11 „Registru de verificare a rezultatelor inventarierii” (Anexa 15).

Formularele listelor de inventariere pot fi adaptate la cerinţele fiecărei entităţi.

ÎNREGISTRAREA FUZIUNII
Înregistrarea reorganizării în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor are loc
după satisfacerea pretenţiilor creditorilor sau oferirea garanţiilor acceptate de către creditori,
efectuarea controalelor de către organele fiscale, obţinerea autorizaţiei privind reorganizarea de
la Comisia Naţională, dar nu mai devreme de 3 (trei) luni de la ultima publicaţie a avizului
privind reorganizarea în  Monitorului Oficial al Republicii Moldova.
Reorganizarea societăţii produce efecte faţă de terţi numai după înregistrarea ei în
Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor la Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă
Ministerului Dezvoltării Informaţionale.
De la data înregistrării fuziunii la Camera Înregistrării de Stat patrimoniul societăţii
absorbite sau a societăţii contopite trece la societatea absorbantă sau la societatea nou înfiinţată.
După înregistrarea fuziunii în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor
societatea absorbantă sau societatea nou creată în urma contopirii vor include în bilanţul său
activele şi pasivele societăţii absorbite sau al societăţilor contopite şi vor înregistra bunurile
supuse înregistrării în modul şi termenul stabilit de legislaţia în vigoare.
Societăţile absorbite şi societăţile contopite se consideră dizolvate prin reorganizare şi se
radiază din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor din data înregistrării modificărilor
la actele de constituire ale societăţii absorbante sau din data înregistrării societăţii înfiinţate prin
contopire. Înregistrarea dezmembrării societăţii în Registrul de stat al întreprinderilor şi
organizaţiilor are loc numai după înregistrarea de stat a societăţilor nou create în urma
reorganizării şi/sau a modificărilor actului de constituire al societăţii la care trece o parte din
patrimoniu. După înregistrarea societăţilor create în urma divizării, societatea divizată se
consideră dizolvată prin reorganizare şi se radiază din Registrul de stat al întreprinderilor şi
organizaţiilor. După înregistrarea dezmembrării în Registrul de stat al întreprinderilor şi
organizaţiilor, patrimoniul societăţii divizate sau partea din patrimoniul societăţii ce se separă,
trece la societăţile nou create sau la cele existente. Societatea nou creată sau cea existentă
primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz,
înregistrează bunurile supuse înregistrării în modul şi termenele stabilite de legislaţia în vigoare.

9
Din data înregistrării în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor a societăţii create
prin transformare se consideră înregistrată reorganizarea societăţii prin transformare.

CONCLUZIE

La caz, se va menționa că în Republica Moldova practica de inițiere a unei concentrări
economice fără notificarea Consiliul Concurenței este larg răspândită, prin urmare se va face
referire la Deciziile Plenului Consiliului Concurenței nr. DCE-02/19-11 din 17 martie 2020, nr.
DCE-11/19-12 din 17 martie 2020 și nr. DCE-43/19-16 din 15 mai 2020, prin care, Consiliul a
constatat încălcarea art.20 din Legea Concurenței nr.183/2012 de către ,,Bioproduct Group”
SRL, ,,Ecloz-Service” S.R.L” și S.R.L ,,Magistrala-Nord”.

Subsecvent, urmare efectuării prezentului studiu, au fost relevate următoarele recomandări


privind protejarea informațiilor sensibile din punct de vedere competitiv, și anume:

Pentru partea care dezvăluie: informația prestată necesită a fi oferită în cantități mici întru
desfășurarea unui diagnostic juridic eficient, identitățile clienților vor fi mascate și informațiile
competitive agregate. Totodată, necesită a fi examinată și posibilitatea utilizării unui agent
independent pentru a identifica, colecta și disemina informațiile sensibile din punct de vedere
competitiv, se recomandă redactarea documentelor și informațiilor pentru a proteja identitățile
clienților și a informațiilor de altă natură. Toate materialele puse la dispoziția ofertanților vor fi
examinate prin prisma posibilității apariției problemelor de concurență, inclusiv examinarea
programelor incluse în camerele de date, se recomandă interzicerea persoanelor cu acces la
camera de date să descarce sau să trimită prin e-mail informații confidențiale.

Pentru partea care recepționează: Urmează a fi asigurat faptul că persoanele care au acces la
informațiile confidențiale înțeleg clauzele tuturor acordurilor de confidențialitate și de
nedivulgare, inclusiv necesită a fi angajați terți pentru acumularea informațiilor sensibile din
punct de vedere competitiv. Se recomandă utilizarea unor consilieri externi care vor verifica
rolurile membrilor echipei. Totodată, membrii echipei urmează să acționeze conform unor
protocoale separate care să stabilească cum informațiile sensibile vor fi tratate și cu cine pot fi
partajate (spre exemplu cu membrii echipei și cu consultanții externi, dar nu cu personalul de
afaceri care nu face parte din echipă. Suplimentar, se recomandă asigurarea că angajații nu
salvează informațiile confidențiale.

În concluzie, se va conchide asupra faptului că, după finalizarea tranzacției, persoanele care au
primit informații confidențiale trebuie să respecte toate cerințele privind distrugerea
documentelor din acordurile de confidențialitate, nedivulgare. Solicitarea ofertanților să distrugă
orice analiză independentă, bazată pe date și documente confidențiale reduce riscul utilizării
abuzive viitoare a informațiilor sensibile din punct de vedere competitiv.

10
BIBLIOGRAFIE & WEBOGRAFIE

1. Codul Civil (modernizat) al Republicii Moldova


Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=122982&lang=ro#;
2. Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și
a întreprinzătorilor individuali
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=17339&lang=ro;
3. Legea nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111764&lang=ro;
4. Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societățile cu răspundere limitată
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=107270&lang=ro;
5. Legea nr. 183 din 11.07.2012 concurenței
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=22364&lang=ro;
6. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 90 din 29.05.2012 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind inventarierea
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=13507&lang=ro;
7. Hotărârea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 43/9 din 03.08.2006 cu
privire la aprobarea, modificarea și abrogarea unor acte normative
Detaliat: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=112299&lang=ro#;
8. Curs de Drept commercial, Curs universitar, RUSU Vladislav, FOCȘA Ghenadie,
Chișinău-2006
Detaliat: http://www.lib.ase.md/wp-content/uploads/publicatii/2006/Curs%20de
%20drept%20comercial.pdf;
9. http://particip.gov.md/public/documente/130/ro_1201_01-Merger-
AgreementRODraft16-10-2013.pdf;
10. Model de contract de fuziune prin absorbție
Detaliat: http://www.cis.gov.md/sites/default/files/contr_fuz_abs_0.pdf;
11. Model de contract de fuziune prin Contopire
Detaliat: http://www.e-
services.md/sites/default/files/contract_de_fuziune_prin_contopire_03.2018.pdf.

11

S-ar putea să vă placă și