GLOSAR

Capitolul 2
Raportul psihologic al individului și al societății cu cadrul legislative
Raportul psihologic al individului și al societății cu cadrul legislativ valoarea social este o relație
prin care comunitate exprima concordanța dintre lucruri, idei fenomene, procese sociale și
trebuințele istoric condiționate.

 Norma Socială este un standard mediu al opiniilor, atitudinilor indivizilor incluși într-un anumit
context social, determinând anumite reguli de conduită modele comune de percepere gândire
acțiune în raport cu valorile exprimând niște prescripții generalizate cu conținut reglator.

 Comportamentul infracțional deviant este un tip de conduită cu un grad sporit de periculozitate

Socială afectând cele mai importante valori și încălcând normele juridice de care se ghidează
cadrul social

 capitolul 3 psihologia personalității infracționale și a devierilor normativ morale și

comportamentale
 1 din. De vedere juridic cercetare personalității infracționale se realizează în scopul

 identificării subiectului infracțiunii

 determinării strategiilor optimale selectării metodelor și tacticilor în vederea realizării unei cercetări
reușite a actului infracțional stabilirii cauzelor obiect și subiective ale infracțiunii în centrul atenției
fundul se personalitatea celor implicați în cercetare: a infractorului, victimei, martorului;

- calificării juridice a actului infracțional, Ținând cont, de toate cauzele interne psihologice și externi
obiective care la provocat, de motivația subiectului infracțiunii, rolul lui în cazul când este cercetată
o crimă comisă în grup;

- sporirii psihologice a urmăririi penale și a sancțiunii în pneuri tarea conștiinței și comportamentului

persoanei învinuitului;

- determinării formelor optimale de resocializare și recuperare socială a infractorului,  stabilirii unui

program individual, ținând cont de calitățile personale.

 2. Din. De vedere psihologic cercetarea personalității în fracționare are ca scop: 

- desemnarea profilului psihologic al personalității infractorului,  în care scop se recurge și la o

investigație a personalității victimei,  martorului;

- stabilirea de terminatelor sociale ale comportamentului personalități implicate în Drama judiciară: 

al experienței sociale și al comunicării,  locul persoanei in ierarhie statusurilor  și rolul determinat de
aceasta,  caracterul procesului de socializare și înglobarea normelor sociale,  atitudinea față de
valorile sociale,  factorii sociali care au contribuit la degradare etc;

- identificarea factorilor psihici și a rolului lor în comportament:  a caracterului proceselor psihice și a

deformărilor,  uneori patologice,  însușirilor psihice ale persoanei cercetate;
- determinarea factorilor psihologici:  a motivației,  scopurilor,  atitudinilor,  trebuințelor, 
orientărilor.

Ofițerul de urmărire penală- care ține pe parcursul urmăririi penale nu doar sa identifice
circumstanțele ce urmează a fi demonstrate prin probe,  să stabilească mijloacele procesuale
optimale,  să stabilească cauzele obiective și subiective care au determinat comportamentului
infracțional,  recurge la o analiză amplă a personalității infractorului,  cu deosebire a trebuințelor, 
atitudinilor, orientărilor, intereselor, motivației;

procurorul- realizând în numele statului urmărirea penală,  reprezintă învinuirea în instanță, 

exercită și alte atribuții prevăzute de codul CPP,  este confruntat cu necesitatea unei caracterizări
obiective a comportamentului infracțional,  cercetând personalitatea infractorului nu numai prin
prisma delictului,  ci și a raporturilor cu celelalte părți ale procesului;

avocatul- obligat să desemneze împrejurările care ar putea să atenueze răspunderea sau chiar să
ducă la achitarea învinuitului, este preocupat de Cercetarea și demonstrarea unor calități pozitive
ale infractorului, precum și de elucidarea unor circumstanțe nefavorabile de ordin psihic, psihologic
sau social,  care  au provocat delictul, folosind-ule în procesul Apărării;

judecătorul- Analizează și apreciază complet și obiectiv toate împrejurările cauzei,  elucidand factorii
de diversa în natură,  cu deosebire cei subiectivi,  care au determinat comportamentul infracțional,
asigurând influența educativă.

Personalitatea infractorului este cercetată și de specialiștii din alte domenii, implicând:

- examinarea clinică- Reconstituirea antecedentelor personale și patologice ale subiectului;

- examinarea paraclinică- probarea și obiectivarea diagnosticului Clinic, stabilire genezei tulburărilor

psihice;

- investigările bio genetice- rolul factorilor ereditari în structura personalității infracționale;

- interpretare neurofiziopatologica-  cauzalitatea manifestărilor agresive antisociale de condițiile

biopsihologice care le declanșează;

-cercetare psihologică și psihosociologica- structura personalității infracționale motivată de

ambianta socială,  conflictele în care a fost implicată și modul în care aceasta au fost soluționate, 
orientarea asupra posibilității de recuperare socială;

- cercetarea sociologică- analiza personalității infractorului prin prisma proceselor macro și

microsociale;

- rezolvarea medico-legală-  furnizarea datelor medicale obiective,  în baza cărora este reconstituită
stare de imputabilitate.

Abordarea acestor studii permite:

- aprecierea corectă a stărilor psihice a personalității infractorului, precizarea diagnosticului și

excluderea erorilor judiciare, atât provocate de atitudine subiectivă a agenților, cat și de
comportamentul de simulare a infractorului;
- identificarea cauzelor psihologice care au putut influența comportamentul,  atât în timpul
constituirii personalității, cât și în momentul comiterii infracțiunii, cele din urmă fiind, de regulă,
caracterizată printr-o forță sporită;

- cercetarea tulburărilor cu caracter psihopatologic care au determinat infracțiunea, a gravității și

forței lor;

-  determinarea factorilor sociali care au provocat comportamentul infracțional,  contribuind la

instituirea unor trebuințe,  aprecieri care vin în dezacord cu valorile și normele sociale și
normativitatea juridică;

- aprecierea gradului de periculozitate socială, pe care o prezintă individul cercetat,  atât prin
determinarea comportamentului acestuia de abatere de la normativitatea psihică sau sociala, cât și
prin orientarea lui spre delincvență.

Categorii de subiecti:

-de tip CIR (corticak inhibition rapidly), la care inhibiția apare mai repede,stimularea fiind resimțită mai puțin;

-de tip CIS(cortical inhibition slowly), la care inhibiția apare mai încet iar stimulul este resimțit subiectiv mai
puternic.

Fenomenul agresivității cunoaștem mai multe tratari:

1.  Neurofiziologice,  cu deosebire în lucrările renumitului psihiatru Sellye,  care corelează

agresivitatea cu situațiile de stres, Considerând o un rezultat și o încercare de adaptare.

2. etologice, care mizează în explicația agresivității pe comparare a comportamentelor animale și

umane, dirijate de aceeași moștenire genetică;

3. Psihologice, de tip behaviorist si neobihaviorist,  explicând agresivitatea prin influența stimulilor

dezagreabili,  provocatori de incomodități;  ale învățării sociale, prin care aceasta forma de
manifestare comportamentală este atribuită influențelor familiei, mass mediei, care livrează
subiecte frustrante;  din perspectiva psihologiei dinamice, care se  centrează pe rolul frustrărilor;

4. Psihosociale- care țin să explice agresivitatea prin impactul fenomenelor și factorilor ce țin de
existența grupurilor,  ai ierarhiei sociale, a autorității, tendințelor de dominație;

5.  psihaAnalitice- , ca o pasiune sexuală a inconștientului,  iar în tratarea neopsihanalitică a morții și

distrugerii.

În conformitate cu claisficarea infracțiunelor, efectuată în Codul Penal, putem distinge următoarele

tipuri de infracțiuni:

- infracțiuni ușoare Se consideră faptele pentru care lege penală prevede în calitate de pedeapsă
maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.

- infracțiuni mai puțin grave Se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa
maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.

- infracțiuni grave Se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu
închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv
- infracțiuni deosebit de grave Se consideră infracțiuni săvârșite cu intenție pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă mai pui închisoare pe un termen ce depășește 12 ani.

Putem, astfel distinge:

- infractori deosebit de periculoși, care au comis infracțiunea cu intenție- fiind conștienți de

caracterul ei excepțional de grav;

- infractori deosebit de periculoși, care au comis infracțiunea deosebit de gravă  cu intenție- fiind
conștienti de caracterul social periculos al acțiunii sau inacțiunii, precum și de urmările ei social
periculoase;

- infractori mai puțin periculoși, care au comis o infracțiune din imprudență, prevazand  posibilitatea
survenirii urmăririlor social periculoase ale acțiunii sau inacțiunii, dar subetimandu-le,  Considerând
în modul ușuratic ca ele vor  putea fi evitate sau neglijând posibilitatea survenirii unor asemenea
urmări;

- infractori iresponsabili- care nu era în stare să conștientizeze acțiunile lor sau să le conducă din
cauza unei boli psihice cronice , Unei tulburări psihice temporare,  debilitate mintale sau a unei alte
stări patologice.

 Tipuri de comportament:

1.Asocial- tip caracterizat de o pregătire socială insuficiente, care-l  face vulnerabil în situațiile
nefavorabile, mai frecvent manifestânduse ca un infractor situațional.  În conformitate cu Criteriul
enunțat, autorul consideră că acest tip prezintă un grad de periculozitate socială;

2.antisocial- tip ce posedă orientări criminale care il domină, predispus spre alegerea formelor
criminale de satisfacere a trebuințelor, intereselor, realizare a scopurilor, prezentând-use ca un
criminal profesional, periculos;

3. Cu defecte în capacitate de autoreglare a comportamentului, infractori "întâmplători",  care în

virtutea unor deficiențe a proceselor volitiv-afective nu pot rezista în situația criminogena.

 Trăsăturile de personalitate ale individului, care afectează comportamentul lui:

1.  Infractorii socializați, devin criminali În urma impactului mediului social, de la care învață valori și
norme deviante. Directivele antisociale, criminale a acestor indivizi sunt un rezultat al imitarii, 
influenței, devenind stereotipii comportamentale. Devin mai frecvent violatori ai proprietății,
orientânduse spre o existență din contul altora, fără a depune un efort considerabil.

2. Infractorii nevrotici. Nevroza este o tulburare mentală minoră, o stare patologică de limită care
apare în cazul unei suprasolicitari nervoase, al șocului emoțional, necazuril-or și insatisfacții-lor
repetate cu caracter familial sau profesional,  stare tensionate de durată, agravate de anumite
condiții ereditare. Bolnavul este parțial conștient de maladia sa și critic față de aceasta.

 Nevroza poate avea mai multe manifestări:

a) astenie psihică- scăderea capacității de efort psihic și fizic, oboseala, tensionare nervoasă,
efectivitate sporită, hipocondrie, Sper de alarmă, atenție diminuată, reactivitate, poate rezulta din
îmbolnăvire somatică, din suprasolicitare psihică, fizică, intelectuală, uneori desemnând o etapă
preliminară a unei maladii mai grave shizoprenie, psihoză etc;
b) isteria- caracterizate prin  tumultoase, paralizie, accese de râs sau pânză nestăpânite, conștiință
redusă, reactivitate, apare în rezultatul unei tensionari nervoase, a unui conflict inconștient, unei
emotii puternice cu caracter negativ pentru individ, sau ca simptome ale unei îmbolnăvire mai grave
ale psihicului;

c) obsesiile-  întrunesc și calitățile asteniei, producând stări de neliniște, anxietate.

3. Infractorii psihotici.  Psihopatie Este o stare psihică care duce la dezordini globale  în structura
psihică și socială a personalității, la o distrosionare a perceperii ambianței. Ea e determinată de
particularitățile sistemului psihic-  lipsă de flexibilitate,  forța si Echilibru,  dereglări în Alianța dintre
procesele care decurg în secțiunile superioare și inferioare ale cortexului psihopatie în cele mai
frecvente cazuri este înscrisă în limitele normalului. Și copacii nu se clasează nici printre psihotici
realmente alienați și nici printre nevrotici conștienți de tulburările lor. Ei sunt indivizi instabili,
impulsivi și dificili, al căror comportament face să sufere mai ales anturajul lor.

 Enicheev distinge câteva forme de psihopatii:

- psihopatii psihostenici- anxioși, tensionați, reactivi, Caracterizați de dificil energetic și incapacitate de inhibare a
proceselor psihice, dominați de idei -obsesive;

- psihopati explozivi- iritabil, tensionați, violence, egocentrici, conflictual e, brutali în comunicare, frecvent
ducând un mod de viață a social, caracterizat prin pasiunea jocurilor de Hazard, destrăbălare sau perversiune
sexuală, beții, vagabondaj;

- psihopat isterici- demonstrativi, nesincer, ne critici, infantile;

- psihopati paranoidali- orgolioși, suspicioși, falși în manifestari, dominați de ideia persecutarii.

4. Infractorii sociopați. Sociopatie se manifestă prin egocentrism, compasiune limitată față de alți indivizi umani,
reieșind din tulburările de caracter. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune materiale, morale și
chiar fizice, fără de a resimți o anxietate sau sentimentul vinovăției. Sunt mai frecvent persoane normale din
punct de vedere psihic, caracterizate prin absența nervozității, calme.

 Capitolul 4. Psihologia actului infracțional comis în grup și a crimei organizate.

Structura grupului criminal poate fi examinate din două ipostaze:

1.  Structură psihologică. Rezulte din particularitățile relațiilor dintre Membrii grupului și raportul lor
lor cu alte persoane din exterior la nivel interpersonal,  sau cu alte grupuri- la nivelul intergrupal.
Aceste relații sunt determinate de anumite legități sociopsihologice, determinând organizare internă
Socială a grupului, totodată supunânduse și celor cu caracter mai general, influențată fiind de mediul
extern.

2. Structură funcțională. tine de divizarea rolurilor și plasarea fiecărui membru într-o erarhie în
funcție de statutul intergrupal al lui. Din acest punct De vedere distingem diferite statuturi și,
respectiv, funcții ale membrilor grupului criminale.

 Cercetarea structurii funcționale prevede aplicarea cunoștințelor despre grupul social în genere:

- stratificarea membrelor pe verticală- în funcție de  statusurile lor și în scopul asigurării coeziunii
intragrupale, respectării normelor și regulilor Interne, proces care se realizează prin instituirea unui
climat de supunere; pe orizontală- întrunind persoane cu același statut și realizând sarcina
coparticipării;
- asigurarea conducerii- organizării, influenței, dominării celor ce au funcția de lider în scopul
rezolvării scopurilor și sarcinilor, armonizării relațiilor intragrupale;

- comunicarea- asigurare coeziunii grupului și a conducerii cu eforturile membrilor lui;

- competiția sau cooperarea-  condiție care facilitează activitatea în comun.

 Distinge grupuri implicate în:

- furturi, spargeri, extrageri, delapidări- activitate cu caracter de violare a proprietății;

- banditism- caracter complex în, în care se împletește activitatea criminală îndreptată împotriva
proprietății cu ceea care provoacă prejudicii fizice și morale personalității;

- viol în grup;

- acte de huliganism, efectuate uneori sub influența stării de ebrietate; dezordine publice, uneori cu
caracter politic, naționalist, etc.

 Astfel, utilizând aceste criterii putem distinge:

1. Grupuri situative. Deținând un scop criminal și fiind orientate spre săvârșirea unei infracțiuni,
aceste grupuri sunt de fapt club organizate, este lipsă, sau abia se conturează structură ierarhică a
statusuri lor, divizarea rolurilor și respectiv a funcțiilor. Activitatea acestor grupuri se curge în lipsa
unui plan sau dupa unui întocmit pe loc.

2. Grupuri criminale organizate. Posedă o experiență criminală.

 Acțiunile sunt plănuite din timp în comun, sau de catre conducători,  rolurile,  și respectiv funcțiile,
sunt împărțite între Membrii grupului. Grupul practică o activitate criminală stabilită într-un anumit
domeniu,  deține un fond material(bănesc), împarte veniturile provenite din crima membrelor lui
conform aportului. Are o structură ierarhică relativ stabilă, care în cele mai frecvente cazuri sau
conturat încă până la momentul comiterii primei crime, împărtășește norme și reguli comune,
recurge la sancțiuni în caz de nerespectare a acestora.

3. Organizații criminale. Practică o activitate criminală de amploare și cu un grad sporit de

periculozitate socială, care, nu numai că este de durată, dar posedă și capacitate de regenerare în
caz de eșec. În grup este strict stabilită o ierarhie a statusurilor, împărțite rolurile și funcțiile.
Activitate organizații criminale este reglată strict, respectarea normelor și regulilor este controlată
de către lider, sau organizatori. Motivele, interesele, scopurile comuni oferă grupului caracteristicile
unei formațiuni cu caracter unitar.

Distingem trei nivele ale criminalității în grup:

1. Nivelul inferior. Sunt grupuri cu o structură slab definită, componența lor adesea schimbandu-se.
Se specializează în anumite tipuri de activități criminale: Viol, hoții, tâlhării, operații cu valută,
realizare substanțelor drogante etc. Împărțirea rolurilor și, respectiv, a funcțiilor, sau se face pe loc,
sau, în cazul unei organizări mai superioare- din timp și cu recrutarea unor forțe din exterior:
cumpărători și realizatori ai obiectelor furate, informatori.

2. Nivelul mediu. Grupuri cu o structură determinată, cu conducător permanent, Uneori chiar

ocupând un post de stat. Activitate criminală a acestora poate fi de diverse tipuri: sustragere de
bani, crime economice, spargeri etc. Membrii acestora grupuri trec o pregătire specială, sunt
profesioniști întru-un anumit domeniu.

3. Nivelul superior. Grupuri organizate având structură similară a celei a unui sindicat. Întrunesc
profesionali în activitatea criminală. Posedă o ierarhie strictă și stabilă a statusurilor și rolurilor,
funcțiile sunt determinate, acțiunile  planificate.

 Capitolul 5. Psihologia delicvenței juvenile

În conformitate cu legislația penală în vigoare pentru Republica Moldova în cadrul categoriei largi de
minori pot fi diferențiate câteva subcategorii:

- până la vârsta de 14 ani- minori care nu poartă responsabilitate penală, chiar dacă comite
infracțiuni

- între 14 și 16 ani- responsabilitatea juridică este limitată, prevăzută doar pentru o categorie
anumită de infracțiuni- omor, vătămarea intenționată a integrității corporale, Viol, Jaf,  sustragere în
proporții deosebit de mari sustrageri din avutul proprietarului, de arme, muniții sau substanțe
explozive, de substanțe narcotice, acte  grave de huliganism, numai dacă se stabilește
discernământul de către expertiză judiciară medico legală psihiatrică și psihologică;

- între 16 și 18 ani- răspund în fața legii, având discernământ, dar în cazul unor infracțiuni care nu
prezintă pericol social însemnat pedeapsa penală poate să nu fie aplicată.

 Delicvența juvenilă, la fel precum în infractorii adulți virgula pot fi Clasificați în funcție de o serie de
criterii:

1. Prezența sau absența intenției: acte delicvente spontane intenționate; acte premeditate, acte
neintenționate;

2. În funcție de numărul de infracțiuni comise: recidiviști și nerecidiviști;

3. În funcție de gradul de normativitate psihică; normal și anormal;

4. În funcție de gradul de responsabilitate: responsabil deplin; parțial responsabil- intoxicație,

dezorganizare psihică etc; iresponsabili;

5. În funcție de motivație: orientați spre atingerea unor scopuri cu conținut antisocial.

Din cele menționate mai sus, factorii, care determină delicvența juvenilă, pot fi Împărțiți în interni,
individuali și externi, sociali.

 1. Factorii neuro-psihici. Adolescența și tinerețea timpurie este o vârstă de trecere, atât din punct
De vedere biologic, cât și social. De aceea această perioadă este marcată de conflicte interne și
externe, disproporționalitate în dezvoltare.

2. in Psihologia juridică, rolul familiei în formarea socială a minorului i se acordă un loc important. 
Se pare că dintre factorii sociali, care pot perturba dezvoltarea armonioasă a adolescentului, acesta
este cel mai puternic. Iată ce am recurs la analiza rolului familiei în socializare a adolescentului.

 Cele mai tipice erori în strategiile educaționale, practicate in familie, sunt următoarele:

- lipsa de atenție și control asupra dezvoltării copilului;

- controlul abuziv, hipertutelarea, lipsirea copilului de inițiativă și Libertatea deciziilor;

 promovarea unor acțiuni contradictorii, între o formă mai manifestată

- opozante, de către părinți

- exemplu negativ al părinților

 în funcție de caracterul relațiilor  intraconjugale și intrafamiliale:

-Familiile conflictuale, în care conflictele intraconjugale   și  intrafamiliale capătă valențe

dezorganizatorii. În asemenea familii raporturile dintre părinți și copii sunt caracterizate sau de
hipertutelare,  înăbușire a inițiativei, severitate, Uneori chiar violență și agresivitate acțiuni
contradictorii ale părinților, nevrozitate, sau de lipsă de atenție față de problemele și așteptările
adolescenților. Copiii din asemenea familii sunt apatici sau hiperactivi. Ajungând până la manifestări
agresive, sugestibili, nesincer, atrași de stradă și grupul de semeni,  nervoși, instabil din punct De
vedere emoțional și comportamental. A fug frecvent de acasă, pot lesne adera la grupuri cu o 
orientarea antisocială, sunt imaturi Social. Cazurile date se complică, atunci când dezechilibrul
familiar mai este afectat de alcoolismul unui sau a ambilor părinți.

- familii hiperpermisive,  caracterizate prin protejare excesivă, menajare exagerată, alintare,

îndeplinirea tuturor dorințelor și capriciilor copilului, lipsirea lui de obligații, chiar minore, climat,
care duce la dezvoltarea unei personalități egocentrice, neechilibrate, incapabile de a se evalua
adecvat posibilitățile, Înclinată spre satisfacerea tuturor dorințelor fără de un efort personal.

În funcție de moralitate familiei: 

- familiile dezorganizate, caracterizate prin conduite deviante, sau destrămate, incomplete. Este
familia care își pierde integritatea, sau în care părinții trăiesc împreună, realizând o intercomunicare
minimală. În asemenea familii e lipsita autoritate părinților, care duce la  tulburări afective și
comportamentale ale copiilor, brutalitate, agresivitate, înstrăinare, insuficiență afectiva etc;

- familia amorale, în care sunt afectate nu doar relațiile, si întreg modul de viață, sunt legate și
încălcate normele sociale și chiar de Drept, părinții sau neamplecanduse total în viața copilului, sau
tratândul cu brutalitate, amoral, maltratand-ul,  impunand-ul sa-l cerseasca, sa fure, în unele cazuri
agresind-ul sexual chiar Recurgând la incest. Copiii din asemenea familii devin sceptici, agresivi,
manifesta alte forme de comportament neadecvat.

3. Deși am recursul o analiză sumară a rolului grupului de semeni în orientarea comportamentului

minorilor,  Ținem să subliniem importanța acestui Factor. Minorii sunt în un anumit fel captivi ai
relațiilor grupale. Anume grupului este mediul, în care ei se pot afirma, se pot identifica, de la care
iau modelele și valorile plauzibile. Totodată, grupurile de minori pot deveni un mediu de promovare
a unei valori antisociale, atât în virtutea incompetenței membrilor lor, cât și din cauza pătrunderii,
infiltrării în acestea a unor persoane cu intenții sau chiar trecut criminal.

4.  Alt Factor important este școală. La momentul actual, prin intreaga atmosferă, caracterul
programelor și metodelor școlare, starea de criză, care a afectat considerabil calitatea instruirii și a
Educației, școala nu contribuie la dezvoltarea unei personalități active, Creative. Unii autori Indică și
la alte carențe negative ale școlii: feminizare colectivelor pedagogice, procentomania, diminuarea
rolului conștiințelor și chiar apariția unei imagini neadecvate a omului care cunoaste, lipsă de
diferențiere a cerințelor și metodelor, slăbire relațiilor dintre școală și familie. Aceste momente
negative sunt agravate și de stare de criză, prin care trece societatea actuală: de diferențiere
materială și  socială, sărăcie, abandonul față de problemele copilăriei, șomaj  etc.

 Grupurile delicvente de minori pot fi de diverse tipuri:

 a. Grupul situativ- implicate într-o acțiunie delicventa în virtutea unor circumstanțe criminogene,
căror adolescenții nu li se pot opune;

 b. Grupul agresiv- cu o ierarhie cât de cât stabilită a statusurilor, dominație strictă, orientat spre
comiterea infracțiunilor.

Capitolul 6 psihologia victimei și a martorului

 victimologie ramură criminologie care studiază caracteristicile persoanei sau grupului care a suferit
un prejudiciu sau I sa adus o vătămare a intereselor ori a integrității corporale. Victimă sa format în
calitate de obiect de studiu al criminologiei doar la mijlocul secolului 20. Considerânduse că drept
imbold a Cercetării a A servit lucrare lui hans von henting.  "Analiza interacțiunii dintre infractor și
victima"

 există chiar un șir de indicatori ai potențialelor victime:

- exteriori: aspect fizic, vârstă, forță, comportament, limbaj, vestimentație etc.

-  psihologici: nivelul dezvoltării intelectuale,  afectivitat, voință, sugestibilitate, influențare etc.

-  psiho sociali:  orientări morale, relații sociale, statut și rol social.

 Cercetare victimei presupune:

a) studiul personalității victimei;

b) cercetarea comportamentului ei de până la infracțiune;

c) cercetarea comportamentului ei în momentul săvârșirii infracțiunii;

d) cercetarea comportamentului ei în cadrul anchetei.

Hans von Hentig  evidențiază și alte categorii de persoane, supuse riscului victimizării:

- consumatorii de alcool sau de droguri

- pericolul din partea hoților, dar  și a auto victimizării prin consumul de băuturi falsificate sau de
substanțe care le înlocuiesc alcoolul;

- imigranții, minoritățile etnice

- victime ale discriminării naționale, rasiale, ale escrocilor

- indivizii cu o inteligență redusă- pradă ușoară pentru excroci hoți violatori

- indivizii temporar deprimați, tot aici putem adăuga și indivizii singuratici, sau cu inima zdrobită.
- cu un nivel  scăzut au reactivității fizice și psihice pradă hoților, excrocilor;

- indivizii achizitivi, care caută în orice împrejurare să își Mărească profitul;

- expuși excroceriilor, sustrageri de bunuri materiale, șantajului etc;

- indivizii destrăbălată și desfrânați;

- expuși pericolului atacurilor fizice, sexuale, dar și crimelor de ordin material

- indivizii blocați de datorii Bănești;

- indivizii nesupuși.

1. Recunoaștere persoanelor-  reactivarea imaginilor vizuale, iar uneori, când în virtutea unor
circumstanțe n-a fost realizate percepția vizuală a evenimentului, a acelor auditive,  olfactive etc.

2. Recunoașterea  locului. Reactivare informații cere indentificarea condițiilor în care a decurs

infracțiune. În acest scop sunt utilizate depunerea de depoziții la fața locului, experimente de teren,
descrierea lr verbală etc.

3. Recunoașterea acțiunilor se prezintă ca o metoda eficienta de reactivare a informației.

4. Criteriul interesului față de problematica probațiunii. Persoanele întâmplătoare, preocupate de

alte probleme, vor fixa superficială Evenimentul. Cele interesate- nu vor scăpa nimic din cele ce se
întâmplă. Sunt utile datele căpătate de la persoanele care au renunțat la calitate de victimă îl
favoare cele de martor.

5. Criteriul buni credințe. Încercare de substituire voluntară a depoziției reale cu una imaginară sau
falsă este însoțită de modificări ale comportamentului, manifestate în gestica, mimică, particularități
dictate de schimbările fiziologice.

 Capitolul 7. Psihologie urmăririi penale

 studierea în dinamica personalității infractorului, realizat în conformitate cu codul de procedură

penală care Subliniază necesitatea identificării cauzelor și condițiilor care au contribuit la comiterea
infracțiunii, urmează să se axeze pe:

a. Identificarea comportamentului de până la comiterea infracțiunii, stabilirea cauzelor și motivelor

care au contribuit la comiterea  delctului;

b. Cercetare conduitelor în timpul comiterii infracțiunii, identificarea tuturor factorilor obiectivi și

subiectivi care le-au determinat;

c. Analiză psihologică a personalității infractorului în timpul urmăririi penale și anchetei preliminare,

a atitudinilor, orientărilor, intereselor, aptitudinilor. În literatură psihologic judiciara  informația pe
care trebuie so colectezi ofițerul de urmărire penală pe parcursul urmăririi penale este divizată în:-
informație cu caracter material, identificată cu ajutorul metodelor criminalistice;

d. Cu caracter ideal-  capătă în cadrul interogatoriilor,  tinanduse cont  legitățile psihologice ale
percepției, păstrării și reactivării imaginilor care reflectă evenimentul infracțiunii precum și de
particularitățile individuale psihologice ale persoanelor implicate în cercetare.
 În unele cazuri interogatoriu invinuitului trebuie să fie precedat de întâlnirile cu alte persoane:

 în cazul omucidere lor- cu Martorii, care vor oferi informații despre circumstanțele în care a fost
comisă infracțiunea, caracterul relațiilor dintre învinuiți și victima, acțiunile lor, armele folosite etc;

-  în cei al furturilor, jafurilor, tâlhăriilor- cu partea vătămată, care poate relata Cum a fost comisă
infracțiunea verbul Ce obiecte au fost sustrase, cine poseda informații despre acestea etc.

 Capitolul 8 expertiza psihologica judiciară și utilizare a serviciilor

psihologice în activitatea organelor de Drept
 tipurile de expertiză psihologică judiciar

 1. Expertiză personală și de comisie. Cea dintâi este realizată de către un specialist în domeniu, iar
cea de a doua de câțiva specialiști din un alt domeniu.

2.expertiza de baza si suplimentara. Expertiză de bază este cea ordonată pentru explicarea
întrebărilor înaintate în față specialistului. Expertiză suplimentară este ordonată în cazul când
concluziile expertizei de bază sunt incomplete, neclară stau în cazul Când apar dubii in vizavi de
justețea concluziilor formulate.

3. Expertiză primară și repetată. Expertiză primară este cea realizată prima, în contextul dosarului și
subiectului respectiv.  Expertiza repetate se promovează de câteva ori în cazul atitudinii rezervate
față de concluziile formulate anterior.

4. Expertiză Mono specializată și complexă. Cea dintâi este realizată de un anumit tip de specialiști,
iar expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiți specialiști(de exemplu, un medic și un
psiholog)