legalitatea este existenţa unui cadru juridic calitativ şi suficient pentru administrarea eficientă,

protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanei, atitudinea profesionistă şi conştiincioasă de

aplicare a acestui cadru juridic
Legalitatea trebuie privită la nivel de stat ca legalitate statală, care include nivelul legalităţii în
fiecare verigă a puterii legislativă, executivă, judecătorească. Nivelul legalităţii statale depinde, în
primul rînd, de legalitatea activităţii executive şi de dispoziţie. Asigurarea legalităţii în cadrul
verigii puterii executive are drept scop: 1. administrarea legală şi oportună în toate domeniile şi
sferele; 2. protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice şi juridice; 3. minimizarea
abuzurilor de serviciu din partea administratorilor prin care sînt afectate drepturile, libertăţile şi
interesele legitime ale celor administraţi
Regimul legalităţii este unul general pentru toate sferele construcţiei statale, pentru toate
organizaţiile şi pentru toţi cetăţenii, pentru ramurile dreptului. Bineînţeles că în activitatea
administraţiei de stat regimul legalităţii are un şi particularităţile sale specifice. Asigurarea
legalităţii presupune şi existenţa unui sistem de garanţii ale ei. Printre ele se regăsesc: a) condiţiile
generale de asigurare a legalităţii şi b) condiţiile speciale. Printre condiţiile generale de asigurare a
legalităţii evidenţiem pe cele politice, economice, organizatorice, ideologice, juridice. Printre
condiţiile generale de asigurare a legalităţii, un rol deosebit îi revine cadrului juridic (premisele
juridice). Este vorba, în primul rînd, de calitatea legilor, de existenţa unui mecanism procesual
adecvat. Condiţiile speciale de asigurare a legalităţii sînt controlul şi constrîngerea.
Conţinutul controlului constă în: urmărirea funcţionării obiectelor supuse controlului, obţinerea
informaţiei obiective privind executarea comenzilor de administrare; analiza informaţiei obţinute,
dezvăluirea tendinţelor, stării regimului de legalitate, prognozarea; luarea de măsuri pentru
prevenirea faptelor de încălcare a legalităţii şi disciplinei, minimizarea consecinţelor negative
cauzate prin aceste încălcări; evidenţa abaterilor de la legalitate şi disciplină admise, stabilirea
cauzelor şi condiţiilor de comitere a lor; stabilirea persoanelor care au comis aceste abateri,
efectuarea cercetării fiecărui caz în parte şi luarea de măsuri în privinţa sancţionării lor. În unele
cazuri, subiecţii controlului nemijlocit sînt abilitaţi cu dreptul de sancţionare a persoanelor care se
găsesc vinovate de încălcarea legalităţii sau disciplinei, iar în alte cazuri — materialele controlului
se remit organelor abilitate cu dreptul de a lua decizia corespunzătoare.
În funcţie de volumul controlului, distingem controlul propriu-zis în procesul căruia se verifică
legalitatea şi oportunitatea activităţii şi supravegherea care se limitează doar la verificarea
legalităţii. Supravegherea reprezintă un control restrîns. Controlul extern al administraţiei de stat
este efectuat din exterior de către toate organele statale: Parlament, Preşedintele Republicii
Moldova, organele judecătoreşti şi ale procuraturii. În interiorul sistemului organelor executive
există diverse forme organizatorico–juridice de control intern. Potrivit duratei controlului,
distingem: control preliminar (de exemplu, în procesul licenţierii), curent (pe parcursul activităţii)
şi posterior. Utilizînd diverse criterii, este necesar să deosebim controlul total şi controlul selectiv;
controlul faptic (de exemplu, inventarierea) şi controlul documentar; ramural şi interramural.
Controalele pot fi efectuate atît la sediului subiectului controlului, cît şi la sediul obiectului supus
controlului.
Controlul parlamentar
cu privire la faptul că organele puterii executive sînt formate de către organele legislative
(Parlament), sînt dizolvate de ele, că organele puterii executive activează sub conducerea
organelor legislative, că sînt controlate de ele, periodic îşi dau darea de seamă în faţa lor etc.,
putem concluziona că subiectul principal al controlului legalităţii în activitatea organelor puterii
executive este Parlamentul Republicii Moldova
trei direcţii de control parlamentar:
1) controlul legalităţii în activitatea Preşedintelui Republicii Moldova; 2) controlul legalităţii în
activitatea Guvernului; 3) controlul asupra distribuirii finanţelor publice efectuat prin
intermediul Curţii de Conturi. 4.1. Controlul parlamentar al legalităţii în activitatea
Preşedintelui Republicii Moldova. Această activitate din partea organului legislativ se
desfăşoară în strictă conformitate cu prevederile constituţionale începînd cu modalitatea de
învestire în funcţie270 şi alte modalităţi prevăzute in lege
2) 4.2. Controlul parlamentar al legalităţii în activitatea Guvernului. Acest tip de control îşi ia
începutul de la votarea de către Parlament a programului de guvernare, candidaturii
propuse de către Preşedintele Republicii Moldova la funcţia de prim-ministru şi listei
nominale a Guvernului. Controlul parlamentar al stării regimului de legalitate în activitatea
Guvernului are o semnificaţie deosebită, deoarece, potrivit prevederilor Constituţiei
Republicii Moldova (art. 96), anume această autoritate publică asigură realizarea politicii
interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Procedeele de bază ale controlului parlamentar al legalităţii activităţii Guvernului sînt: 1)
informarea Parlamentului; 2) întrebări, interpelări şi moţiuni simple; 3) moţiunea de
cenzură; 4) angajarea răspunderii Guvernului.
3) 4.3. Controlul parlamentar privind distribuirea finanţelor publice efectuat de către Curtea
de Conturi. Această activitate a Parlamentului este condiţionată de necesitatea realizării
uneia din atribuţiile de bază, şi anume: „h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul
asupra lui. Pentru efectuarea controlului privind distribuirea finanţelor publice,
Parlamentul, în baza prevederilor Constituţiei (art. 133), formează un organ specializat —
Curtea de Conturi. Curtea de Conturi este unica autoritate publică a statului care exercită
controlul asupra formării, administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi
administrării patrimoniului public prin realizarea auditului extern în sectorul public în
calitate de instituţie supremă de audit şi este protejată legal de interferenţa din partea
organelor de drept sau cu funcţii de control272 . Curtea de Conturi este formată din 7
membri. Preşedintele ei este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia,
pentru un termen de 5 ani. Membrii Curţii de Conturi sînt numiţi de Parlament la
propunerea Preşedintelui acesteia273 . Curtea de Conturi dispune de independenţă
organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară conform cadrului legal. În
exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor sale, ea este independentă şi nu poate fi
direcţionată sau controlată de nicio persoană fizică sau juridică. Curtea de Conturi este
apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă niciunui partid politic274 . Activitatea Curţii de
Conturi se bazează pe următoarele principii: a) legalitate; b) obiectivitate; c) independenţă;
d) transparenţă275
Controlul prezidenţial
Preşedeintele Republicii Moldova dispune de o largă competenţă privind controlul asupra
activităţii puterii executive. Formele şi conţinutul controlului efectuat de către Preşedintele ţării
sînt condiţionate de executarea din partea lui a atribuţiilor în calitate de şef de stat, garant al
suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, comandant
suprem al forţelor armate, persoană responsabilă pentru învestitura Guvernului şi activitatea lui.
Ca şef de stat, Preşedintele Republicii Moldova prezintă statul Republica Moldova, poartă
tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le
prezintă, în modul şi termenul stabilite prin lege, spre ratificare Parlamentului. În procesul
realizării acestor atribuţii, Preşedintele Republicii Moldova supraveghează legalitatea şi
oportunitatea întregului aparat executiv, antrenat în aceste procese. Fiind garantul suveranităţii,
independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, Preşedintele Republicii
Moldova ţine la control activitatea tuturor verigilor puterii şi influenţează activitatea lor prin:
promulgarea legilor (art. 93 din Constituţie); posibilitatea dizolvării Parlamentului (art. 85);
învestitura Guvernului (art. 98); suspendarea actelor Guvernului (art. 88 lit. i)); numirea în funcţie
a judecătorilor (art. 116); apelarea la opinia poporului prin iniţierea unui referendum (art. 88) etc.
Realizînd funcţia de garant al suveranităţii Republicii Moldova, poate şi trebuie să evalueze în
calitate de arbitru dintre veriga legislativă şi cea executivă a puterii; dintre verigile puterii, pe de-o
parte, şi nevoile cetăţenilor, pe de altă parte. În calitate de comandant suprem al forţelor armate,
Preşedintele Republicii Moldova este responsabil de asigurarea capacităţii statului de a respinge
orice agresiune armată îndreptată împotriva ţării.
Învestitura Guvernului este un procedeu, în viziunea noastră, cel mai eficace al controlului
activităţii organelor administraţiei publice din partea Preşedintelui Republicii Moldova. Pornind de
la selectarea candidaturii la funcţia de Prim-ministru276, participarea la elaborarea programului
de activitate, modificarea structurii Guvernului şi întocmirea listei nominale a lui (art. 98 alin. (1) şi
(2) din Constituţie), Preşedintele Republicii Moldova deja realizează unele elemente de control
asupra activităţii Guvernului nou învestit, apreciază activitatea Guvernului, al cărui mandat a
expirat. Anume Preşedintele ţării finalizează procedura de învestitură prin numirea membrilor
Guvernului şi organizarea depunerii jurămîntului în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.
Controlul administrativ
Controlul administrativ constituie forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii
organelor administraţiei publice278, desemnînd, totodată, componenta esenţială a activităţii de
conducere generală a administraţiei publice de către Guvern.
Tipologia şi definiţia controlului administrativ. Controlul administrativ reprezintă, în esenţă,
mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a „maşinii administrative“, prin îndeplinirea
corectă de către organele administrative a sarcinilor ce le revin. În raport de poziţia organului de
control faţă de organul controlat, distingem controlul administrativ intern şi controlul
administrativ extern. Controlul administrativ intern se exercită de către funcţionarii publici cu
funcţii de conducere, din interiorul organului, asupra celor din subordinea lor, pe cînd controlul
administrativ extern se exercită de către organe din afara organului administraţiei publice
controlat şi care nu se situează, neapărat, în acelaşi sistem279 . Controlul administrativ extern se
clasifică în: control ierarhic; control de supraveghere generală a administraţiei publice (de către
Guvern); control de tutelă administrativă; control specializat, exercitat de organele administrative
cu atribuţii speciale de control.
Avînd drept criteriu de clasificare regimul juridic al controlului, distingem controlul jurisdicţional
exercitat, de regulă, de către instanţele judecătoreşti, dar şi de către organele administrative
jurisdicţionale şi un control nejurisdicţional, exercitat de toate celelalte organe de control.
Totodată, în raport de sfera de cuprindere, controlul administrativ poate fi specializat (tematic)
sau general, caz în care acţiunea de control vizează, spre deosebire de precedentul, mai multe
sectoare de activitate, respectiv, toate atribuţiile organului controlat.
Deci, putem defini controlul administrativ ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat, în
cadrul structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamentală a
mecanismului administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei
administrative cu comandamentele statale, prevăzute de lege şi alte acte normative, realizîndu-se
unitatea de scop şi acţiune în administrarea publică.
Obiectul şi conţinutul controlului administrativ. Indiferent de forma controlului şi autorul acestuia,
se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: obiectul controlului, baza de referinţă a
controlului şi operaţiunile de control propriu-zis. Obiectul controlului îl poate constitui, în mod
individual sau în ansamblul lor, totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare, precum şi
mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice. Cît priveşte baza de referinţă,
aceasta include toate acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului, respectiv
obiectivele ce trebuie realizate de către organele administrative controlate, mijloacele folosite
pentru atingerea obiectivelor propuse, procedeele întrebuinţate în acest scop, caracterul
prohibitiv sau imperativ la care sînt supuse activităţile administraţiei publice şi care trebuie
respectat.
Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de către autorii
controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele
cuprinse în baza de referinţă.