Tema 2.

CARACTERIZAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII JURIDICE

§ 1. Activitatea juridică - formă a activităţii sociale § 2. Trăsăturile fundamentale ale activităţii juridice § 3.
Conţinutul activităţii juridice § 4. Profesia - jurist § 5. Autoritatea profesiei juridice
în primul capitol am stabilit că deontologia juridică prezintă un sistem de cunoştinţe despre practica juridică şi
calităţile etice şi morale ale juristului. Astfel, nu putem lăsa în umbră sfera practicului, adică a activităţii juridice sau
profesiei de jurist, deoarece deontologia nu poate fi studiată în afara acestor componente. în capitolul ce urmează
vom dezvălui esenţa, trăsăturile şi conţinutul activităţii juridice, profesia de jurist ca element de bază în studiul
deontologiei juridice.
§ 1. Activitatea juridică - formă a activităţii sociale Caracterizînd activitatea juridică, trebuie să menţionăm că ea se
desfăşoară într-o sferă socială specifică, influenţînd doar acele obiecte care se află sub protecţia dreptului ca sistem
de valori sociale. Activitatea juridică, dintre toate formele de activităţi sociale, în procesul evoluţiei, a acumulat un
şir de trăsături care-i permit detaşarea ei într~o categorie socială aparte. Originea socială şi condiţionarea socială a
activităţii juridice denotă necesitatea obiectivă şi importanţa ei practică, cu concursul căreia societatea îşi satisface
un şir de necesităţi şi interese specifice, care nemijlocit se bazează pe drept. însuşi dreptul, ca ansamblu de norme
de conduită obligatorii, după specificul apariţiei, dezvoltării, existenţei şi realizării, are un caracter obiectiv. Această
activitate presupune antrenarea unei armate de specialişti în drept, care au grijă de dispoziţiile acestuia şi asigură
toate condiţiile pentru realizarea eficientă a lui. Acest fapt trebuie privit ca o necesitate a societăţii sau un interes
important vital la realizarea căruia ea îşi îndreaptă tot potenţialul juridic. Activitatea socială reprezintă mijlocul de
organizare şi existenţă a organismului social. In procesul acesta are loc satisfacerea unor necesităţi vitale şi interese
ale subiecţilor sociali care sunt destul de diverse, reieşind din organizarea structurală şi conţinutul lui neordinar.
Aceasta la rândul său presupune un număr respectiv de mijloace şi acţiuni posibile, care ar satisface interesul social .
Pe lîngă activitatea juridică, mai există şi cele de: producere, politică, administrativă, spirituală, cultural-educativă,
de cercetare şi altele, deoarece organismul social este un sistem complicat care nu poate funcţiona fără existenţa
factorului sistemicorganizaţional, în cadrul căruia activitatea administrativă, ca tip al activităţii sociale, realizează
acest interes. menţionăm că interesul societăţii în organizarea şi asigurarea unui nivel mai ridicat de trai cere
studierea factorului evolutiv, determinarea tendinţelor şi legităţilor de dezvoltare, prognozarea căilor de creştere
pentru viitor. Aceste necesităţi sociale condiţionează existenţa activităţii de cercetare, iar pe lîngă ea şi categoria
respectivă de savanţi care practică activitatea ştiinţifică de cercetare. Dintre toate activităţile sociale există una care
presupune reglementarea activităţii tuturor participanţilor la celelalte relaţii sociale, reieşind din statutul lor social.
Viaţa socială, în mod obiectiv, cere existenţa dreptului, iar odată cu el şi toate mecanismele şi mijloacele care
asigură funcţionarea şi dezvoltarea dreptului. Aceasta înseamnă că fără activitatea instituţiilor juridice, a juriştilor,
fără reglementarea activităţii societăţii dreptul nu poate funcţiona. Activitatea juridică, în aşa fel, se îndreaptă spre
obiectul dreptului, asigurîndu-i funcţionarea şi influenţa regulatorie asupra relaţiilor sociale, satisface cerinţa socială
de normare, ordonare, coordonare. în concluzie deducem că activitatea juridică este o formă a activităţii sociale,
care se înfăptuieşte de jurişti specialişti cu scopul de a obţine un rezultat juridic prin satisfacerea intereselor
subiecţilor sociali în conformitate cu cerinţa dreptului. în literatura de specialitate se întîlnesc şi noţiunile de
practică juridică şi de activitate juridică practică. Prima reprezintă activitatea practică a juriştilor la nivelul adoptării,
interpretării şi aplicării prevederilor juridice ca o unitate de experienţă acumulată sau care va fi acumulată pe viitor.
A doua noţiune cuprinde un sistem de acţiuni concrete în sfera apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale
ale personalităţii, înfăptuite de jurişti profesionişti în limitele dreptului, producînd efecte juridice. în acelaşi timp,
nici una dintre acestea nu pot fi confundate cu noţiunea de activitate juridică. Conform opiniei juristului O. F.
Scacun, activitatea juridică se realizează într-o perioadă de timp concretă spre deosebire de practica juridică şi, în al
doilea rînd, ea poate fi efectuată şi de alte persoane care au studii juridice. Astfel, trăsătura specifică a activităţii
juridice practice este juridicitatea - expresie specială a formei juridice de activitate socială. Cu alte cuvinte, dacă
activitatea socială are ca instrument dreptul, ea devine juridică.
§2. Trăsăturile fundamentale ale activităţii juridice, activitatea juridică este o categorie aparte a activităţii sociale,
care se caracterizează printr-un şir de trăsături specifice, abordate în literatura de specialitate: —Activitatea juridică
se săvîrşeşte în sfera dreptului. Prezenţa dreptului în societate presupune şi prezenţa activităţii juridice care asigură
funcţionarea dreptului, acţiunea lui. In caz că dreptul lipseşte, normele juridice dispar, activitatea juridică nu mai
poate fi realizată, deoarece pierde obiectul de influenţă. Sfera dreptului prezintă toate nivelurile structurale şi
tipurile relaţiilor sociale, unde dreptul îşi manifestă influenţa. Acestea sunt cele mai diverse sfere ale vieţii sociale,
cele mai diverse situaţii de viaţă în care indivizii pentru obţinerea rezultatelor pozitive se conduc de prescripţiile
actelor normative.—Activitatea juridică se înfăptuieşte de către jurişti specialişti pe bază profesională. Aceasta
înseamnă că în sfera activităţii juridice muncesc specialişti profesionişti, care deţin cunoştinţe juridice specializate,
cu capacităţi respective de muncă şi îndeplinesc în mod calificat acţiuni juridice importante, ce determină conţinutul
activităţii lor. — Activitatea juridică este îndreptată spre organizarea activităţii altor subiecţi de drept. După cum
ştim, toţi indivizii sunt egali în faţa dreptului, adică dreptul tratează la fel toţi subiecţii participanţi la raporturile
juridice. Cu toate acestea, se evidenţiază o grupă specială de subiecţi care, în afară de îndeplinirea obligaţiilor lor de
serviciu (statutare), trebuie să determine statutul juridic al altor persoane, să urmărească calitatea îndeplinirii de
către ei a normei juridice, să-i ajute în realizarea drepturilor subiective şi obligaţiilor juridice, să formeze condiţii
corespunzătoare pentru a asigura un nivel înalt de eficienţă în realizarea normelor juridice. Prin activitatea lor,
juriştii elaborează legi şi acte subordonate legii, care reglementează activitatea vitală a populaţiei. Cu atît mai mult,
în baza acestor acte, persoanele fizice şi juridice se adresează juriştilor după ajutor în vederea soluţionării cazurilor
concrete de viaţă împărţirea averii, primirea moştenirii, înregistrarea căsătoriei, întocmirea unei cereri de chemare
în judecată - toate acestea fiind situaţii de viaţă importante, care pot fi rezolvate doar cu participarea altei părţi, rol
îndeplinit de instituţii juridice şi specialişti în drept luaţi în parte. In literatura juridică se menţionează că nu doar
prin activitatea de elaborare a legilor se stabileşte statutul juridic al persoanelor, ci şi prin cele de aplicare, apărare,
de control etc. ale dreptului, — Scopul activităţii juridice este reglementarea şi coordonarea relaţiilor sociale.
Dreptul stabileşte limitele comportamentului omului, care nu pot fi depăşite, deoarece poate fi încîlcat hotarul
libertăţii altei persoane, are loc implicarea în sfera dreptului a altui subiect. Deci, activitatea juridică are drept
sarcină stabilirea hotarului posibilităţilor comportamentale ale persoanei, conţinutul lor, apărarea sferei posibilului
de influenţă ilegală a altor persoane şi obligarea vinovaţilor la restabilirea hotarului încălcat. Dacă din anumite
considerente acest mecanism nu funcţionează, atunci între participanţii la raporturile juridice apar anumite
dezacorduri, fapt ce le împiedică să-şi satisfacă interesul vital, aceasta conducînd la apariţia stărilor de conflict, atît
între unele persoane aparte cit şi în societate în ansamblu. Autorul S.S.Alexeev menţionează la acest capitol că
activitatea juridică are ca scop dirijarea vieţii sociale, adică imprimă vieţii sociale organizare, precizie, eliminarea
anomaliilor, preîntîmpinarea încălcărilor
— Activitatea juridică în procesul realizării sale foloseşte atît mijloace juridice cît şi nejuridice Activitatea în sfera
dreptului este de neconceput fără astfel de mijloace care într-un fel sau altul sunt legate de drept şi îndeplinesc
rolul de instrument de bază în realizarea atribuţiilor juriştilor specialişti. Aşa mijloace se consideră normele juridice,
raporturile juridice, drepturile şi obligaţiile, documente juridice importante şi fapte, ordonanţe, instrucţiuni
individual juridice, conştiinţă juridică, acte de realizare a dreptului. Toate acestea sunt fenomene juridice sau derivă
din drept. Cu toate acestea, există anumite sfere ale vieţii sociale în care mijloacele juridice funcţionează şi se află în
legătură indisolubilă cu cele nejuridice. Ultimele îndeplinesc rolul de mijloace auxiliare care, fiind aplicate în
activitatea practică a juriştilor, favorizează ridicarea eficienţei lucrului său. Astfel, pentru a se realiza pe deplin
activitatea juridică cumuleză mijloacele juridice cu cele nejuridice, de exemplu, odată cu întocmirea procesului-
verbal al contravenţiei administrative sau emiterea deciziei de recunoaştere a unei persoane ca bănuit (mijloc
juridic), acestuia i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile lui, esenţa vinovăţiei, a acţiunilor ilegale şi a
consecinţelor negative posibile. In aşa fel, concomitent cu fixarea acţiunilor sau hotărîrilor juridice importante, în
mod obligatoriu are loc informarea subiectului — mijloc juridic care nu implică consecinţe juridice pentru subiect.
Pentru atingerea anumitor scopuri pot fi folosite mijloace organizaţionale şi educaţionale coroborate cu cele
juridice. De exemplu, poliţia informează populaţia despre starea ordinii de drept în sectorul, raionul, satul, oraşul
respectiv şi în caz de încălcare a drepturilor oamenii trebuie să ştie ce să facă, cui să se adreseze, ce măsuri să ia. Iar
pentru a preîntîmpina încălcările, în procesul de producţie, pot fi aplicate nu doar controluri intensive ale disciplinei
de muncă, dar şi explicaţiile privind necesitatea păstrării patrimoniului, respectarea regulamentului ordinii
interioare. Aşadar, la mijloacele nejuridice de influenţare a populaţiei putem atribui măsurile organizaţionale,
educative, tehnice, informative. —Activitatea juridică este reglementată de acte normative, precum şi de codurile
etice şi deontologice . Aplicarea dreptului faţă de alte persoane este o formă de manifestare a puterii. Acţiunile
juridice ale juriştilor atrag după sine anumite consecinţe pentru alţi subiecţi, uneori foarte serioase. Din acest
considerent activitatea juriştilor este strict reglementată de normele juridice, dar şi de cele etice, morale,
corporative*. Existenţa unui sistem complex de legi organice care reglementează activitatea instanţelor
judecătoreşti, procuraturii, avocaturii, notariatului, poliţiei, precum şi a unui sistem de legi procesuale, denotă
reglementarea corespunzătoare a înfăptuirii procedurii juridice. Oricare dintre atribuţiile persoanei cu funcţie de
răspundere a instituţiei juridice de origine statală sau nestatală se înfăptuieşte sub formă determinată, conform
unei proceduri stabilite. Normele dreptului procesual ne indică cum să ne adresăm într-o instituţie, ce date trebuie
să depunem despre persoană sau acţiune, în ce mod să le fixăm, ce organ rezolvă cazul şi care simt termenele de
atacare a hotărîrii. In ceea ce priveşte codurile deontologice, ele la fel stabilesc comportamentul adecvat, chiar dacă
se referă doar la aspectul moral, care, de asemenea, joacă un rol important în desfăşurarea activităţii juristului. ■—
Activitatea juridică se desfăşoară informă practică, ştiinţifică şi de instruire, acestea fiind trei domenii separate,
fiecare dintre ele existând şi dezvoltîndu-se după legităţile lor specifice, îndeplinind rolul său social. Intre aceste
domenii există o legătură strînsă, fapt condiţionat de originea unică a acestor forme de activitate. în literatura de
specialitate se menţionează şi alte trăsături ale activităţii juridice ca, de exemplu: activitate care întotdeauna dă
naştere la consecinţe juridice şi activitatea juridică se bazează pe păstrarea şi folosirea experienţei social juridice39 .
§ 3. Conţinutul activităţii juridice Ln fiecare caz concret, conţinutul activităţii juridice este alcătuit din acţiuni
concrete, a căror enumerare influenţează stabilirea volumului, sferei şi formei activităţii juridice. în condiţiile
progresului social, complicării relaţiilor sociale, în mod corespunzător se schimbă conţinutul şi forma practicii
sociale, respectiv şi a celei juridice. în general, conţinutul activităţii juridice s-a format încă în Roma antică, unde
unele aspecte ale jurisprudenţei au cunoscut o dezvoltare largă, fiind împărţită în trei tipuri40: - Agere — ducerea
unui caz în judecată sau coordonarea acţiunilor procesuale ale părţilor în judecată sau în alte instituţii: acordarea de
sfaturi la înaintarea cererii de chemare în judecată sau întru stabilirea ordinii de ducere a cazului pornit. —Cavere —
întocmirea documentelor şi a contractelor de importanţă juridică, asigurarea intereselor clientului. -Respondere —
consultarea, sfătuirea pe probleme juridice, interpretarea normelor juridice. Cicero, iscusit orator şi filozof roman,
spunea că adevăratul jurist „este acel ce se poate descurca în legi şi în dreptul obişnuit... poate acorda sfaturi, duce
un proces şi poate asigura interesele clientului41". Tipul cel mai răspîndit era respondere. In acest sens, autoritatea
juriştilor romani, acumulată în şedinţele de judecată, era atît de impunătoare, încît chiar dacă ei nu erau prezenţi la
examinarea cazului, gîndurile lor influenţau voinţa judecătorilor. în legătură cu faptul că după consultaţii i se
adresau chiar şi avocaţiioratori, Cicero a comparat rolul juristconsultului roman în judecată cu cel al unui flautist
latin, care acompania interpretarea artistului în scenă42 . Cu timpul, în conformitate cu noile cerinţe ale progresului
social, practica juridică a fost supusă numeroaselor schimbări în direcţia extinderii conţinutului, complicării
structurii, apariţiei noilor forme şi mijloace de înfăptuire. De aceea, la etapa actuală, conţinutul activităţii juridice
cuprinde nu doar alcătuirea documentelor, consultarea şi participarea la şedinţe judiciare, ci şi multe alte acţiuni
juridice: prevenirea, curmarea şi examinarea încălcărilor, tragerea la răspundere juridică, elaborarea şi adoptarea
actelor normativ-juridice, exercitarea activităţii de educare juridică şi de cercetare ştiinţifică, înregistrarea şi
evidenţa statistică a fenomenelor juridice şi altele43 . în continuare vom supune analizei cele mai importante
acţiuni, ce formează fundamentul activităţii juridice, care necesită posedarea unor cunoştinţe speciale, abilităţi şi
profesionism. Una dintre aceste acţiuni o descoperim la S.S. Alexeev, care spunea că principală este activitatea de
dirijare a unui caz juridic44. Cazuri juridice sunt anumite situaţii de viaţă, care apar ca obiect independent de
examinare juridică. La ele sunt atribuite infracţiunile, conflictele din domeniul legislaţiei muncii, chestiunile civile şi
alte situaţii care cer examinare şi rezolvare în conformitate cu normele dreptului. Dirijarea cazului constă în
înfăptuirea acţiunilor juridice importante cu semnificaţie juridică (citarea martorului, înaintarea învinuirii,
percheziţia, interogarea bănuitului, verificarea unei probe, emiterea unei hotărîri judecătoreşti, depunerea unei
plîngeri şi altele). Esenţa acestor acţiuni este de a colecta materiale, a executa unele operaţii, a soluţiona cazul, a-1
transmite în instanţa competentă. Ele cuprind următoarele: - întocmirea actelor juridice care includ acţiuni sau
informaţii cu semnificaţie juridică: citaţia de chemare în judecată, protestul procurorului, procese-verbale, contracte
autentificate notarial; - consultarea juridică: acordarea de sfaturi, recomandări, indicarea instanţelor competente,
explicarea statutului juridic al clientului, perspectivelor de soluţionare a cazului în instanţă. Astfel are loc
transmiterea informaţiei necesare persoanei interesate, pornind de la faptul că juristul specialist deţine cunoştinţe
juridice speciale şi are experienţă practică în activitatea juridică. Consultarea însoţeşte activitatea juristului, fiind în
cea mai mare parte acordată la rezolvarea unui caz anume, dar şi în afara acestuia în unele probleme separate. De
exemplu, în activitatea judecătorului, procurorului, avocatului sau consultanţilor juridici pot să apară probleme
confuze, probleme speciale sau novatoare; — luările de cuvînt în instituţiile juridice, în care, în formă oficială, se
anunţă cereri, demersuri, declaraţii, concluzii ale expertizei, ce apar în procesul examinării cazului şi au o importanţă
nemijlocită pentru soluţionarea lui. Prin această acţiune juristul îşi manifestă calităţile de orator, iar Cicero spunea
că un orator ideal are de rezolvat trei sarcini45: 1) demonstrarea veridicităţii faptelor şi argumentelor; 2) acordarea
unei plăceri estetice ascultătorilor; 3) influenţarea voinţei şi comportamentului ascultătorilor. In general tema
retoricii este destul de larg oglindită în literatura de specialitate, făcînd obiectul de studiu şi al altor ştiinţe46; —
interpretarea textelor actelor normative şi al altor documente juridice, explicînd adevăratul sens al normei şi voinţei
legiuitorului; al unor construcţii teoretice separate, termeni şi expresii, concretizînd cerinţele normelor juridice sau
ale documentelor organelor împuternicite, stabilind cercul de subiecţi al unui raport juridic, dacă acesta este
obiectul de examinare în cazul dat. Acest tip de acţiuni vin să înlesnească înţelegerea normelor, pentru o aplicare cît
mai eficientă şi uniformă a lor; — în literatura de specialitate se constată că juriştii au dreptul la exercitarea muncii
didactice în instituţiile juridice de învăţăminte6 . Aceasta este o categorie aparte de activitate, legată de procesul de
instruire, dobîndirea unor abilităţi practice şi caracteristici calificate. Sarcina instruirii profesional juridice este de a-i
învăţa pe studenţi tehnologiile juridice, iscusinţă de a se descurca în structura dreptului, în mijloacele tehnicii
juridice, orientînd conştiinţa şi comportamentul lor pe făgaşul unor acţiuni legal corecte. Astfel, în condiţiile
contemporane juristul în procesul exercitării funcţiilor profesionale şi vorbeşte, şi scrie, şi consultă. Important este
că toate aceste activităţi să le îndeplinească în mod calificat şi profesionist. Activităţile juridice pot fi clasificate
conform anumitor criterii: — după conţinut: consultarea, interpretarea textelor actelor normative, prelegerile în
instituţii, evaluarea rezultatelor juridice ş.a.; — după specializarea profesională şi subiecţii ce o înfăptuiesc: de
urmărire penală, notarială, de judecător, procuror, avocat; — după sfera socială: activitate juridică în sfera
economică, politică, culturală; — după numărul de persoane ce o înfăptuiesc: individuală şi colectivă; — după
efortul intelectual depus: ştiinţifică, didactică, de căutare, organizaţională, reconstructivă, de înregistrare,
comunicativă. Această clasificare s-a format istoric în limitele profesiei juridice şi ea indică conţinutul unor divizări
profesionale ale muncii juridice.
§ 4. Profesia — jurist
Aşadar, activitatea juridică este înfăptuită de o categorie aparte de persoane numiţi jurişti şi reprezintă o profesie
determinată. Profesia de jurist acoperă un domeniu larg de activitate care cere cunoştinţe juridice, abilităţi şi
deprinderi necesare pentru exercitarea unei munci stabilite în sfera dreptului. Din cauza că activitatea juridică
implică o responsabilitate deosebită, consecinţe juridice semnificative, ea trebuie să fie înfăptuită calificat, în bază
profesională, reclamînd o pregătire specială a cadrelor în diferite profiluri juridice. Pregătirea se întemeiază pe
unele sisteme complexe de cunoştinţe profesionale, predate în cadrul unor instituţii specializate, care elaborează şi
răspîndesc aceste cunoştinţe, pregătesc specialişti jurişti de calificare înaltă. Profesia juristului se caracterizează prin
următoarele trăsături: 1) este o profesie umană; 2) are un caracter public (statal); 3) are o orientare educaţional-
psihologică; 4) are un caracter de cercetare, creator; 5) independenţă şi imparţialitate în luarea de hotărîri; 6)
profesionism; 7) activitatea are caracter juridic, prin aceasta deosebindu-se de activitatea economică, de conducere,
culturală etc. Separarea juriştilor într-o grupă profesională aparte are un caracter obiectiv. Istoria demonstrează că
juriştii, ca grup social cu caracter profesional, au fost recunoscuţi de mult, cînd a apărut necesitatea de a conduce, în
conformitate cu dreptul, acţiunile participanţilor la procesul juridic, de a întocmi documente juridice şi a acorda
consultaţii în soluţionarea conflictelor şi a altor situaţii de viaţă. Unii autori menţionează că patria juriştilor
profesionişti se consideră Roma antică (Ulpian, Iulian, Pomponiu, Marc Aureliu, Papinian, Gaius, Istinian)48 . Odată
cu scurgerea timpului profesia juristului s-a schimbat, modificîndu-şi conţinutul şi destinaţia socială. Conform unui
autor49, juristul este un specialist profesionist care a însuşit un set complet de cunoştinţe, abilităţi şi deprinderi în
conformitate cu standardul de stat şi care deţine dreptul să ocupe anumite posturi în sfera practicii juridice, adică să
desfăşoare activitate juridică practică. Alt autor50 consideră juristul o persoană cu studii juridice superioare, care
posedă abilităţi şi deprinderi de aplicare a acestora în activitatea practică. Minca juristului este legată de fapte reale
de viaţă, cu colectare, analiză, apreciere, controlul calificării juridice. Potrivit opiniei autorilor Gusarev şi Tihomirov,
juristul este un profesionist înzestrat cu cunoştinţe juridice fundamentale şi speciale, ferm convins în destinaţia
exclusivă a dreptului şi a legalităţii pentru societate, care în mod calificat foloseşte instrumentele juridice în numele
apărării drepturilor şi intereselor legale ale oamenilor51 . în fine, S.S. Alexeev consideră juristul o persoană
competentă în jurisprudenţă, care deţine cunoştinţe juridice profesionale Reieşind din aprecierile de mai sus, putem
evidenţia cîţiva indicatori ce caracterizează specialistul jurist: 1. Cunoştinţele juridice fundamentale, specializate şi
profesionale. Fundamentale sunt cunoştinţele ce denotă o înţelegere profundă a legităţilor interne ale dreptului,
specificul şi rolul în viaţa societăţii. Aceste cunoştinţe cuprind noţiuni generale şi speciale sau ramurale despre
drept. Prin specializare înţelegem detalierea şi concretizarea cunoştinţelor juridice. Aceasta presupune stăpînirea
deplină a materiei de drept, a tehnicii jurisprudenţei, care corespund necesităţilor practice în imul sau în alt sector
al activităţii juridice (de urmărire penală, judecătorească, notarială). Profesionismul în domeniul juridic presupune:
aprofundarea permanentă a cunoştinţelor acumulate şi însuşirea materiei noi, cunoaşterea şi aplicarea literaturii
ştiinţifice, găsirea cu uşurinţă a normelor juridice în legi, cunoaşterea mijloacelor de codificare a practicii judiciare
etc. Profesionismul este calitatea de bază a activităţii juridice. A acţiona profesionist înseamnă: — a exercita
activitatea conform regulilor, elaborate şi confirmate într-o ordine stabilită; — a poseda o calificare bazată pe
instruire specială; — a activa în temeiul normelor moral-juridice, psihologice, politice, economice, etice şi estetice;
— a fi supus controlului organului de stat respectiv sau asociaţiei de specialişti, dar a fi independent în faţa celor
neprofesionale (de exemplu, a unui partid); — a asigura executarea neîntreruptă, la nivelul corespunzător, în
conformitate cu sarcinile stabilite, a muncii. Activitatea calificată trebuie să fie remunerată corespunzător. 2.
Abilitatea (iscusinţa). Juristul este specialist dacă poate aplica cunoştinţele sale în activitatea practică, poate
soluţiona probleme juridice. Priceperea nu este numai cunoştinţe, ea include şi dobîndirea unor capacităţi de lucru,
experienţă în aplicarea practică a cunoştinţelor. Anume aici se manifestă aptitudinile specialistului. Fără activitate
practică juristul nu poate să se afirme, el trebuie să participe la soluţionarea cazurilor juridice. Nivelul de calificare
are un indicator calitativ precis: anii de activitate practică. Anume în organele de drept, în îndeplinirea funcţiilor se
obţine priceperea - abilităţi, stil, experienţă. Dacă în cazul cunoştinţelor, indicatorul principal al pregătirii
fundamentale şi specializate este gîndirea juridică dezvoltată, atunci la capitoiul pricepere indicatorul este
asimilarea practicii juridice - judecătoreşti, de anchetă, din domeniul procuraturii etc. Prin acest indicator de
asimilare a practicii, un specialist de calificare înaltă se deosebeşte de unul necalificat, mediocru. 3. Simţul dezvoltat
al dreptăţii şi legalităţii, adică separarea cu siguranţă a celor drepte de nedrepte, care exprimă întregul spirit al
activităţii juridice. Generalizînd cele expuse mai sus, putem menţiona că specialistul, în orice domeniu al practicii
juridice, trebuie să aibă un nivel de calificare. Calificarea juristului - nivelul de pregătire, prezenţa cunoştinţelor şi
aptitudinilor enumerate mai sus - este necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale. Pentru unele
specialităţi este principială şi prezenţa pregătirii fizice (poliţie, securitate, procuror). De regulă, juriştii au capacităţi
şi calităţi diferite, care influenţează calitatea vieţii lor sociale şi cultura lor juridică. Pentru o orientare mai sigură,
indicăm unele calităţi ale personalităţii care influenţează nivelul calificării: — profesional-constructive (de muncă):
respectul faţă de lege, capacitatea de muncă şi de a aprecia activitatea sa, responsabilitate pentru soarta oamenilor,
vocaţia pentru profesia sa, capacitate, punctualitate şi disciplină în activitate; —moral-etice: concepţii etice înalte,
statornicia principiilor morale, conştiinciozitate, principialitate, responsabilitate, capabil să ia răspunderea asupra
sa, umanism, intoleranţă faţă de infractori; —intelectuale: facultatea de a separa principalul de secundar, esenţa de
auxiliar, erudiţie, logică, chibzuinţă, rezonabilitate, independenţă şi abilitate în gîndire, constructivitate şi
pronosticare, memorie productivă şi spirit de observaţie; — emoţional-volitive: răbdare, stimă, reţinere, ponderaţie
(cumpătare); —organizaţionale: însuşirea de a organiza munca sa, a colegilor şi colectivului, insistenţă, voinţă,
oportunitate, deprinderi de autodisciplină. Trăsăturile specifice profesiei juridice, ce o deosebesc de alte profesii: —
caracterul de masă. In prezent activitatea juridică este exercitată de mii de specialişti, care efectuează un număr
impunător de activităţi juridice semnificative, rezolvă zilnic sute şi mii de cazuri juridice. Această armată de jurişti nu
doar este mare la număr, dar alcătuieşte o sferă aparte a activităţii sociale, ce satisface interese importante vitale.
Cantitatea aceasta mai presupune şi profesarea unui şir de specialităţi, care deschid largi posibilităţi pentru
realizarea capacităţilor şi potenţialului multor subiecţi de drept; —caracterul de elită, adică ceea ce este ales şi de
valoare. Aceasta înseamnă că activitatea juridică poate s-o îndeplinească nu oricine, ci doar persoane împuternicite,
care posedă cunoştinţe şi capacităţi corespunzătoare. Luînd în considerare creşterea permanentă a rolului dreptului
şi a procedurii juridice, penuria de cadre calificate, prestigiul muncii juridice* şi solicitarea studiilor juridice, putem
afirma că profesia juridică este una de elită; — responsabilitatea deosebită a profesiei juridice. De sfatul sau
hotărîrea juristului, în mare măsură, depinde soarta omului, bunăstarea familiei, poziţia materială a ei, dezvoltarea
economică a societăţii. Greşelile în activitatea juristului reprezintă o ameninţare directă a intereselor obşteşti, care
sunt ocrotite de drept. Pentru orişice greşeală fiecare jurist poartă răspundere personală, fapt ce impune o atitudine
conştiincioasă faţă de munca sa; — caracterul conflictual. Activitatea juridică foarte des se desfăşoară prin ciocnirea
unor interese opuse, în condiţiile unei lupte directe sau prin contraacţiuni:inculpat —parte vătămată, reclamant —
pîrît, contravenient —colaborator al organelor de drept. Prezenţa neînţelegerilor este dictată de multitudinea
intereselor şi necesităţilor sociale. Rolul juristului este de a găsi un compromis în această luptă, care ar satisface
interesele ambelor părţi; —atractivitatea, adică, orice lucru calificat cere de la executor prezenţa unui anumit nivel
de intelect (cunoştinţe profesionale, criterii de apreciere, sentimente, etichetă profesională, tact). în timpul
rezolvării cazurilor, juristul trebuie să aplice cerinţele generale ale normei juridice, la o situaţie concretă de viaţă,
după care să adopte hotărîrea respectivă. Acest fapt, la rîndul său, presupune o încordare intelectuală la
prognozarea viitorului curs al acţiunilor, modelarea situaţiilor posibile, determinarea mijloacelor de preîntîmpinare;
—caracter colectiv. Deşi profesia juristului este independentă, cu responsabilitate deosebită, un număr impunător
de hotărîri se bazează pe rezultatul activităţii unui colectiv de persoane (ofiţeri de urmărire penală, avocaţi,
procurori, martori, experţi). Putem vorbi chiar despre o colectivitate a instituţiilor juridice în ansamblu, care pot să-
şi îndeplinească funcţiile doar prin contacte strînse şi legături reciproce. Referindu-se la specificul profesiei
juristului, S.S. Alexeev mai deosebeşte caracterul politic al profesiei juridice, bazîrtdu-se în esenţă pe statutul
juridic—statal al juristului şi activitatea statală (publică) ce o îndeplineşte53şi caracterul concret al activităţii juridice
care se manifestă prin stricta respectare a normelor juridice, iar fiecare faptă, acţiune săvîrşită sau hotărîre luată
trebuie să se deosebească prin precizie. Nu exclude din lucrul juristului nici umanismul, care presupune o activitate
permanentă cu oamenii, fapt care cere obiectivitate, echitate, corectitudine şi compasiune faţă de soarta omului.
De multe ori în virtutea misiunii juristul penetrează intimitatea oamenilor, lumea spirituală a lor. In această privinţă
profesia juristului poate fi comparată doar cu cea a scriitorului sau medicului. Unii autori consideră că profesia
juristului are un caracter creativ şi romantic. Aceasta se explică prin faptul că juristul aplică cunoştinţele în mod
creativ, cu stricta respectare a legalităţii. Romantismul nu înseamnă fantezii sterile şi libertate în gîndire, ci
presupune o activitate plină de fapte, istorii, uneori captivante, interesante, pline de frămîntări, enigmatice.
Dezlegarea acestora este dificilă, dar provoacă şi bucurie. Prin aceasta se şi manifestă romantismul profesiei
juristului.
§ 5. Autoritatea profesiei juridice Autoritatea profesiei juridice rezidă în misiunea în societate a judecătorului,
avocatului, procurorului, consultantului juridic, notarului, anchetatorului şi a altor jurişti profesionişti. Autoritatea
profesiei juridice în mare măsură depinde de: — politica de drept a statului; — conformitatea pregătirii şi activităţii
practice a juristului cu standardele profesionale, care se manifestă prin respectarea normativelor deontologice ale
profesiei sale. Referitor la primul aspect, putem menţiona că politica juridică a statului deţine mai multe posibilităţi
de a spori autoritatea profesiei juridice, şi anume: — consolidarea supremaţiei dreptului; — adoptarea de legi
calitative; — pregătirea cadrelor de înaltă calificare; —crearea unor condiţii necesare şi speciale pentru asistenţa
juridică a populaţiei în procesul activităţii de aplicare a dreptului; — contracararea încălcărilor legalităţii şi ordinii de
drept în stat. în ceea ce priveşte al doilea aspect, autoritatea profesiei juridice depinde de corespunderea activităţii
juristului standardelor profesionale, respectarea normativelor deontologice ale culturii lui, care se manifestă prin
următoarele: —obligaţiile profesionale trebuie să fie prioritare faţă de alte ocupaţii ale juristului; —prin activitatea
sa juristul nu este în drept să dăuneze interesele altor persoane în favoarea intereselor personale; —în orice situaţie
juristul trebuie să acţioneze profesionist, avînd grijă de demnitatea şi onoarea sa, să evite situaţiile ce ar pune la
îndoială reputaţia şi obiectivitatea sau competenţa sa; —juristul este obligat să se supună autocontrolului pentru a
preîntîmpina şi suprima încălcarea regulilor deontologice. Autocontrolul este obligatoriu pentru juriştii care lucrează
în sfera publică, precum şi pentru cei din sfera privată. El are o semnificaţie aparte în cadrul unor profesii juridice
(avocaţi, notari privaţi), ce deţin o autonomie determinată faţă de stat, liberă de influenţa lui. însuşi statul contează
pe aceste profesii ca ele să prezinte o autoritate influentă în susţinerea bazelor juridice ale puterii publice, să se
opună abuzurilor de serviciu. Această autonomie sancţionată a profesiei juridice presupune o responsabilitate
ridicată, capacitate de autocontrol. Prestigiul profesiei juridice este determinat în primul rînd de aprecierea celor
din jur. Prin comportamentul său juristul este obligat să trezească un respect profund faţă de profesia juridică, să
menţină autoritatea ei. El trebuie să ia parte la orice fel de activităţi importante pentru atingerea acestui scop.
Pornind de la faptul că funcţia socială a profesiei juridice este de a transpune normele general umane, juridice şi
morale în activitatea profesional juridică prin coordonarea intereselor sociale cu cele profesionale, crearea unor
premise şi condiţii favorabile pentru realizarea unor sarcini juridice concrete, juriştii de diferite profesii (avocaţi,
judecători, procurori ş.a.) în mod oficial au stabilit s-au urmează să stabilească norme deontologice ce sunt înaintate
faţă de activitatea profesională a lor cu scopul realizării autocontrolului. Normele nu doar consolidează disciplina şi
simţul datoriei în rîndurile juriştilor, ci şi contribuie la ridicarea autorităţii organelor de drept, grupurilor
profesionale de jurişti, atît în ţară cît şi peste hotare. Conducătorii de diferit nivel au apreciat, pe bună dreptate,
rolul dreptului şi locul profesiei juristului în sistemul dreptului. Un indicator ce dovedeşte atenţia societăţii şi a
statului faţă de profesia juridică şi sporirea autorităţii ei este instituirea sărbătorilor profesionale în Republica
Moldova: — Ziua juristului la 19 octombrie; — Ziua procuraturii la 29 ianuarie; — Ziua poliţiei la 18 decembrie .