Сonstitutia Federatiei Ruse.

Actuala constituție a Federației Ruse (în limba rusă: Конституция Российской Федерации) a

fost adoptată prin referendum național pe 12 decembrie 1993, înlocuind-o pe cea care data din
perioada sovietică (Constituția RSFS Ruse din 12 aprilie 1978). Această lege fundamentală a fost
aprobată prin vot popular după soluționarea prin forță a crizei constituționale din 1993. Constituția
este împărțită în două secțiuni:
SECȚIUNEA I

1. Fundamentele sistemului constituțional;

2. Drepturile și libertățile omului și cetățeanului;
3. Federația Rusă;
4. Președintele Federației RUSE
5. Adunarea Federală a Rusiei;
6. Guvernul Federației Ruse; .
7. Puterea judecătorească
8. Autoguvernarea locală;
9. Amendamente și revizii ale constituției.
SECȚIUNEA a II-a
Concluzii și dispoziții tranzitorii. Secțiunea I: Sistemul politic al Republicii Federative Ruse. Constituția
Federației Ruse

Secțiunea I: Sistemul politic al Republicii Federative Ruse. Constituția Federației Ruse

Ca urmare a prăbușirii Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice și a socialismului a fost adoptată,
la data de 12.12.1993, Constituția Republicii Federative Ruse, de către ”poporul multinațional al
Federației Ruse. În prezenta secțiune vom analiza succint conținutul Constituției Republicii
Federative Ruse deoarece, așa cum am mai precizat, accentul urmează a fi pus pe Constituțiile
U.R.S.S., în vederea analizării mecanismelor politico-stataleale acestei foste ”superputeri”
planetare. Întrucât R.F.Rusă este astăzi continuarea directă și nemijlocită a fostei U.R.S.S., pe
planul relațiilor internaționale, din curtoazie și respect pentru această țară, vom proceda la
analizaConstituției sale în vigoare

Pornind de la premisa că fiecare lege fundamentală reflectă fidel o anumită etapă istorică,
precum și gradul de dezvoltare al unui stat, atât din punct de vedere politic, cât mai ales
instituțional, opinăm că și actuala constituție a Federației Ruse reprezintă dovada scrisă a
evoluției istorice, sociale și politice a celui mai întins stat din lume. Astăzi, Rusia este o țară
independentă și cel mai influent membru în Comunitatea Statelor Independente, în timpul
Uniunii Sovietice fiind republica dominantă a acestei superputeri. După prăbușirea URSS, la
sfârșitul anului 1991, Rusia a fost și este considerată succesoarea de drept a Uniunii Sovietice în
problemele internaționale. Pe cale de consecință, cea mai mare parte a populației, teritoriului și
producției industriale ale Uniunii Sovietice, una dintre cele două superputeri ale Războiului
Rece, a rămas în Rusia. În pofida acestei moșteniri considerabile, rolul Rusiei în anii 1990 pe
scena internațională a scăzut considerabil, în așa măsură în care putem afirma că în această
perioadă nimic nu mai amintea de superputerea sovietică. Unul dintre multitudinea de factori
care a determinat destrămarea Uniunii Sovietice a fost tocmai crearea Comunităților Statelor
Independente, o alianță din care fac parte 11 din cele 15 foste republici sovietice, excepție făcând
statele baltice și Georgia care s-a retras în august 2008, ca urmare a intervenției trupelor rusești
în Abhazia și Osetia de Sud. Cei 11 fondatori ai CSI sunt:Armenia, Azerbaidjan, Belarus,
Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și
Uzbekistan.

Înainte de secolul al XX-lea, nu se poate vorbi despre o lege fundamentală rusă, prima constituție
fiind adoptată abia în anul 1906, în Rusia țaristă. Însă aceasta nu purta denumirea de constitutie,
ci (de legi Ale imperiului Tarist Svod Rossiskoi Imperii), promulgată pe 23 aprilie
1906.Teoretic și constituțiile sovietice stipulau drepturi politice, economice și sociale, însă ele nu
aveau prevederi explicite care să garanteze drepturile inalienabile ale cetăţenilor şi erau lipsite de
mecanismele care protejau drepturile individuale, mecanisme prezente în cele mai multe
constituţii occidentale. De aceea, populaţia se bucura de drepturi politice numai în limitele în
care aceste drepturi nu contraveneau intereselor construirii socialismului. Merită menționat
faptul că modelul acestor constituții sovietice a fost preluat și de statele comuniste est-europene,
care se aflau sub umbrela Uniunii Sovietice.

Sfârșitul Uniunii Sovietice a survenit la sfârșitul anului 1991, după ce în același an, fusese
autodizolvat partidul comunist și mai multe republici și-au afirmat dorința de a fi independente
prin referendumuri.Însă ceea ce a accelerat acest sfârșit în mod ireversibil a fost crearea unei
Comunități a Statelor Independente, decisă de Boris Elțîn și de președinții Ucrainei și
Belarusului, la 8 decembrie 1991, într-o pădure din Belarus. Cu toate criticile aduse de
Gorbaciov felului și cadrului în care a fost decisă crearea CSI-ului, la care au aderat treptat mai
multe state, pe 17 decembrie Boris Elțin și Mihail Gorbaciov au anunțat dizolvarea oficială a
Uniunii Sovietice, începând cu 31 decembrie 1991. Uniunea Sovietică a fost înlocuită de CSI,
dominată de Rusia, iar până la adoptarea unei noi constituții ruse, a rămas în vigoare cea
sovietică din 1978.

Rămânând în vigoare o constituție care nu mai răspundea noii realități politice din Rusia, este
ușor de înțeles de ce se impunea adoptarea unei noi legi fundamentale care să consființească noul
regim din Federația Rusă. Bineînțeles ca până la adoptarea noii constituții, Rusia a trecut printr-o
criză constituțională care, din păcate, a fost rezolvată prin forță. Criza constituţională rusă a
început pe 21 septembrie, când preşedintele Rusiei, Boris Elţin, a dizolvat legislativul federal,
Congresul Deputaţilor Poporului şi Sovietul Suprem, care se opunea tendinţei de consolidare a
puterii prezidenţiale şi reformelor economice neoliberale nepopulare. Decretul prezidenţial din
21 septembrie contravenea prevederilor Constituţiei în vigoare de pe vremea sovietică. Pe 15
octombrie, după încheierea crizei constituţionale, Elţin a dispus organizarea unui referendum
asupra proiectului noii constituţii. Pe 28 septembrie, au izbucnit proteste violente  pe străzile
capitalei Moscova, având loc confruntări între demonstranţi şi forţele de ordine. Până pe 5
octombrie, orice formă de rezistenţă armată împotriva lui Elţin încetase. Conflictul de 10 zile au
fost cel mai sângeros eveniment de la revoluţia bolşevică din octombrie 1917. Conform cifrelor
oficiale, 187 de persoane au fost ucise, iar 437 au fost rănite. Noua lege fundamentală asigura
concentrarea puterii în mâinile preşedintelui. Preşedintele îşi putea exprima dreptul de vetofaţă
de orice lege care era votată cu majoritate simplă în camera inferioară, după care Duma avea
nevoie de votul favorabil a două treimi din numărul deputaţilor pentru aprobarea respectivei legi.
Preşedintele nu putea fi pus sub acuzare pentru încălcarea constituţiei. Astfel, pe data de 12
decembrie 1993, Elţîn a reuşit să-şi impună proiectul de constituţie, creând o preşedinţie
puternică, caracterizată prin capacitatea foarte mare de guvernare prin decrete. Referendumul a
marcat sfârşitul perioadei constituţionale în care societatea rusă era guvernată de legea
fundamentală sovietică din 1978, care fusese amendată de mai multe ori de-a lungul timpului, în
special în perioada în care URSS-ul fusese condus de Mihail Gorbaciov.

Actuala Constituție a Federației Ruse, adoptată în urma soluționării crizei din același an, conține
un capitol care face referire tocmai la Federația Rusă;acesta cuprinde articolele 65-79 și începe
tocmai cu  descrierea actualei structuri administrativ-teritoriale a Rusiei .Referiri la
statutul subiectilor fiderali regăsim în articolul 1.Statutul republicii va fi definit de Constituția
Federației Ruse și de constituția republicii în discuție.. Statutul teritoriului, regiunii, orașului
federal, al regiunii autonome și zonei autonome va fi determinat de Constituția Federației Ruse
și de Carta subiectului federal avut in discuție, adoptată de corpul legislativ (reprezentativ) al
supusului relevant al Federației Ruse. De asemenea,  la alineatul 3 al aceluiași articol este
stipulat:O lege federală într-o regiune autonomă, zonă autonomă poate fi adoptată la
propunerea din partea organelor legislativului și executivului unei regiuni autonome, zone
autonome. Următorul capitol se referă  la ocupantul celei mai importante funcții executive din
stat, la Președintele Federației Ruse. Acesta, numit mai simplu Preşedintele Rusiei (în limba
rusă:Президент России) este şeful statului. Preşedintele este ales pentru un mandat de șase
ani, prin vot direct de toţi cetăţenii ruşi cu drept de vot. Conform Constituției, Consiliul și
Duma de Stat se vor întruni separat, sesiunile amândurora vor fi deschise, fiecare cameră având
dreptul să țină sesiuni închise conform regulilor sale.Spre deosebire de asociațiile de state, în
care raporturile dintre state sunt raporturi de drept internațional și care reprezintă o uniune de
drept internațional, observăm pe baza articolelor prezentate din Constituția Federației Ruse, că
federația este o uniune de drept constituțional, în care raporturile dintre state sunt de drept intern,
și anume de drept constituțional.
Concluzie: Conform Constituţiei Federaţiei Ruse Federaţia Rusă, adică Rusia este un
stat democratic federativ bazat pe drept, cu o formă republicană de guvernare.
Federaţia Rusă are simboluri de stat, care sunt semnele distinctive oficiale ale statului,
descrierea cărora este stabilită prin lege. Structura federativă a Federaţiei Ruse se
bazează pe integritatea statului său, unitatea sistemului puterii de stat, delimitarea
obiectelor de gestionare şi competenţelor între autorităţile de stat ale Federaţiei Ruse şi
organele de stat ale subiecţilor Federaţiei Ruse, egalitatea şi autodeterminarea
popoarelor, în Federaţia Rusă. Limba oficială a Federaţiei Ruse pe întregul său teritoriu
este limba rusă. Federaţia Rusă garantează tuturor popoarelor dreptul de a păstra limba
lor maternă şi de a crea condiţii de studiere şi de dezvoltare a acesteia.