Separarea puterilor in stat

Elaborat: Vahnei Siluana

Verificat: Buga Larisa.
Separarea puterilor în stat, numită adesea doar "separarea (sau și
separația) puterilor", este un termen politic creat și folosit pentru
prima dată de gânditorul politic francez al epocii Iluminismului
Charles de Secondat, Baron de Montesquieu, constituind un
model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi.
 Conform acestui model, puterea statului
trebuie divizată în diferite compartimente cu
puteri și responsabilități separate și
independente. Cea mai normală separare a
acestor puteri este cea tripartită, care se
întâlnește la majoritatea națiunilor moderne,
unde este vorba de puterile
legislativă, judiciară și executivă, cu
mențiunea că aceste funcții nu au voie să se
afle înaceeași mână. 
 Prin separata transmitere a funcțiilor către
parlament, guvern, administrație, precum și către
judecători independenți, puterea statală este ținută
în echilibru prin intermediul unor controale
reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe
cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale
statului.
Legislativul este în teoria politică una dintre
cele trei puteri fundamentale independente
din statul democratic modern, conform
principiului Separării puterilor în stat
promovat de către Montesquieu. Celelalte
două puteri sunt executivul (entitatea care
guvernează) și judiciarul (entitatea care aplică
și interpretează legile). Legislativul este
însărcinat cu dezbaterea și aprobarea legilor
în sensul conținutului și formei acestora,
precum și cu controlul asupra executivului
și judiciarului.
 Judiciarul este una din cele trei puteri
fundamentale dintr-un stat democratic modern, conform
principiului lui Montesquieu numit
Separarea puterilor în stat, celelalte două puteri fiind
executivul și legislativul. Rolul judiciarului este de a
interpreta și aplica legile în numele statului. Această
putere se concretizează printr-o ierarhie de curți de
justiție. În România curtea supremă este Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Executivul: Puterea executivă din stat, reprezentată
de guvern, este una din cele trei puteri independente
din statele democratice moderne, conform
principiului Separării puterilor în stat, promovat
de către Montesquieu. Celelalte două puteri
sunt judiciarul și legislativul.
 Executivul se ocupă cu implementarea
legilor în practică și cu administrarea
birocrației de stat. În fruntea guvernului se
află prim-ministrul. Astfel, rolul acestei
puteri nu este emiterea legilor (rol al
legislativului) și nici nu este interpretarea
lor (rol al judiciarului). Guvernul
însă poate propune legi spre aprobare de
către legislative.
Accepţiunea dată noţiunii de putere în
stat atunci când vorbim de separarea
puterii, este importantă deoarece are
următoarele consecinţe practice:
 I. Dacă separaţia puterii este o delegare de putere,
atribuirea exercitiului unei porţiuni din suveranitatea
naţionala globală, atunci fiecare organ de stat trebuie
să exercite singur, în totalitate, funcţia sa, fiind exclusă
colaborarea, întrucât, dacă cei ce exercită puterile
delegate conlucrează, se ajunge la concentrarea puterii,
la reconstituirea exerciţiului suveranităţii unice, în
favoarea lor.
 II. Dacă separaţia puterii este înţeleasă ca o
repartizare a funcţiilor statului, o încredinţare
a unor misiuni strict determinate şi a
mijloacelor necesare pentru îndeplinirea lor,
atunci colaborarea între organele care le
exercita este posibilă, întrucât independenţa
lor este asigurată de însăşi natura de activităţi
specializate distincte, care se opune
tendinţelor de imixtiune, astfel încât, nu va
avea ca efect concentrarea puterii. În această
accepţiune, accentul cade pe activitatea
specializată, puterea fiind doar mijlocul
necesar pentru desfasurarea acesteia.
Bibliografia:

 Victor Duculescu, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura Lumina .

 Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice – tratat elementar,
vol. I, p. 253
 www.Wikipedia.com
Mulţumesc pentru
atenție!!!