Notini introductive privind dreptul administrativ

Dreptul adminsitrativ este o ramura a dreptului public alaturi de dreptul constitutional,

financiar, etc. Diviziunea intre cele 2 maramuri de drept s-a facut inca din antichitate si ea se
regaseste in adagiul lui Ulpian "PUBLICUM JUS EST QUOD AD STATUM REI
ROMANAE SPECTAT, PRIVATUM EST QUOD AD SINGULORUM UTILITATEM
PERTINENT" ( dreptul public este cel care studiaza viata statului, a cetatii, raporturile cetate-
cetatean, pe cand dreptul privat este cel care vizeaza raporturile particularilor, privatilor,
aspectele de interes privat)
Notiunea fundamentala a dr administrativ este aceea de ADMINISTRATIE publica ,
cuvant care prin etimologia lui, evoca o actiune in supusenie sau la comanda. Insasi aparitia
dreptului administrativ in istorie este legata de momentul in care societatea s-aimpartit in
comandati si comandanti, adica in cei care decid, comanda si cei care transpun in practica acele
comenzi.
Administratia publica este o componenta a puterii executive, una dintre cele trei puteri
existente intr-un stat, realitate recunoscuta inca din perioada antica de catre Aristotel care
recunostea existenta a trei puteri :
a) una care face legi = puterea deliberativa ( puterea legislativa)
b) una care le pune in executare = puterea executiva
c) una care solutioneaza litigiile aparute in planul vietii publice si private
Nevoia ca aceste puteri sa functioneze separat a fost fundamentata in epoca medievala ca
o reactie impotriva absolutismului monarhic, cand monarhul cumula intr-o singura mana dreptul
de legiferare, dreptul de executare si dreptul de pedepsire avand drept de viata si de moarte
asupra supusilor. S-a constatat atunci o realitate existenta in toate timpurile, anume ca : acela
care detine puterea are tendinta sa abuzeze de ea. De aceea pentru a stopa riscul unui asemenea
abuz puterea trebuie sa opreasca puterea , adica puterile sa fie incredintate unor titulari diferiti,
care sa se controleze si contracareze reciproc. Astfel s-a consacrat teoria separatiilor puterilor in
stat, pe care s-a construit gandirea filosofica, juridica si chiar politica moderna, alaturi de alte
doua: teoria contractului social si teoria drepturilor naturale.
Acest principiu a fost consacrat si cuprinsa in acte fundamentale, constitutionale sau
declaratii de drepturi ( declaratia drepturilor omului si cetateanului, 1789 , constitutiile din sec
18, 19 ) , timp ca ea sa nu mai fie prevazuta expres date fiind .
Un moment semnificativ, de cotitura il reprezinta constitutia franceza din 1958 (
constitutia republicii a cincea), care a prevazut pentru prima data pentru guvern clasicul executiv,
dreptul de a emite acte cu forta legii, numite regulamente . In constitutia franceza domeniile in
care parlamentul legifereaza sunt expres prevazute , rezultand ca restul materiilor sunt
reglementate prin regulamente. De aceea doctrina se exprima in sensul ca : In Franta
regulamentul a devenit regula, si regula exceptia. Aceste modificari , mutatii au determinat ca
in constitutiile elaborate in a doua jumatate a secolului trecut sa nu se mai mentioneze expres
existenta acestui principiu, ea fiind dedusa de o maniera implicita, din modul de reglementare a
autoritatilor si raporturile dintre ele. Acest lucru se regaseste si in forma initiala a constitutiei din
1991, care reglementeaza in titlul 3 autoritatile publice in urmatoarea succesiune:
Cap I - Parlamentul, care este calificat a reprezenta organulreprezentativ suprem al poporului
roman, si unica autoritate legiuitoare a tarii, si care reprezinta puterea legislativa.
Cap II - Presedintele
Cap III - Guvernul
Cap IV - Raportul parlamentului cu guvernul
Cap V - Administratia publica
Presedintele, guvernul, raportul parlamentului cu vuernului si administratia publica reprezinta a
doua putere in stat
Cap VI - Autoritatea judecatoreasca (puterea judecatoreasca).
O asemenea reglementare sau viziune constitutionala a fost considereata un deficit al legii
fundamentale si ea a fost modificata prin legea de revizuire din 2003, care in art 1 alin 4, nou
introdus prevede ca statul roman se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului
puterilor - legislativa executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
Constatam ca textul face referire nu doar la separatie ci si la echilibrul intre puteri, echilibru
rezultat dintr-o colaborare inerenta (necesara) intre acestea. Insusi fondatorul teoriei spunea:
Niciodata si nicaieri puterile nu pot fi complet separate unele de celelalte, ca intotdeauna a
existat o colaborare, ca exista autoritati publice care desi apartin unei puteri exercita
prerogative care exced acesteia exemplu : seful statului indiferent de forma de
guvernamant ( republica sau monarhie) , este exponentul tipic al executivului, insa peste tot
el este cel care promulga legile, sau convoaca parlamentul sau il dizolva (atributii
legislative). Seful satului este cel care acorda gratiunea individuala, sau care numeste
judecatorii si procurorii ( atrib ce tin de puterea judecatoreasca).
Un alt argument vizeaza existenta unor autoritati publice care prin statutul lor nu apartin
niciuneia dintre cele trei clasice puteri, cum ar fi avocatul poporului, curtea constitutionala, sau
curtea de conturi. De aceea constitutia romaniei face referire la un echilibru al puterilor si pentru
realizarea lui prin art 80 alin 2 confera presedintelui romaniei prerogativa de a vechea la
respectarea constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice , exercita functia de mediere
intre puterile statului si intre stat si societate. Pana la revizuirea in 2003 a constitutiei , acesta era
singurul text care utiliza sintagma de putere a statului. Administratia publica reprezinta in
contextul puterilor in stat o componenta a executivului, acesta avand potrivit doctrinei clasice de
drept public, care in viziunea clasica include doua elemente, primul element este :
a)guvernarea care inseamna luarea deciziilor esentiale pentru un stat, care privesc prezentul dar
mai ales viitorul acestuia, relatiile cu alte state si cu organisme internationale, strategiile de
dezvoltare si integrare. b) administrarea care semnifica formele curente de satisfacere a
nevoilor sociale, a interesului public prin diferite modalitati de punere in executare a legii sau de
prestare in limitele acesteia a unor servicii publice .
De esenta administratiei publice este regimul de putere pubica, care semnifica ansamblul de
prerogative exorbitante derogatorii de la dreptul comun cu care sunt învestite autoritatile romane
si prin intermediul carora fac sa prevaleze interesul public sau general atunci când acesta vine în
contradicţie cu interesul particular.
Prioritatea interesului public asupra celui privat este de esenta activitaţii administraţiei
publice.

Definitia si trasaturile administratiilor publice

Adm publica poate fi definita prin doua sensuri.

a) in sens formal, organic ea semnifica totalitatea autoritatilor, institutiilor persoanelor juridice in
sensul larg al termenului care desfasoara activitati de natura administrativa
b) in sens material, functional ea evoca totalitatea actelor si operatiunilor, a faptelor materiale
prin care se concretizeaza activitatile specifice activ publice.
Sintagma adiministratie publica, include in continutul sau doua categorii de organe care
realizeaza doua tipuri de administratie:
a)organe ale administratiei DE STAT: exercita o ADMINISTRATIE STATALA si in
care se includ toate organele administratiei publice centrale si unele organe situate la nivelul
unitatilor administrativ teritoriale cum ar fi prefectii sau serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor si celorlalte organe ale administratiei centrale de specialitate.
b)administratie publica autonoma, locala realizata la nivelul unitatilor administrativ-
teritoriale, care dispun potrivit constitutiei de capacitatea de a gestiona in mod autonom treburile
publice ale colectivitatilor teritoriale. Avem in vedere art 120 alin 1 potriv caruia adm publica in
unitatile administrativ teritoriale se organizeaza si functioneaza in baza principiilor:
AUTONOMIEI LOCALE, DESCENTRALIZARII si DECONCENTRARII SERVICIILOR
PUBLICE. Dpdv al organizarii adm-teritoriale, Romania in prezent face parte din categoria
statelor care au un singur nivel intermediar, si anume "judetul", intre "nivelul central" si "nivenul
de baza" reprezentat de comune si orase ( municipii).
In perspectiva revizuirii constitutiei urmeaza sa se introduca un al doilea nivel
intermediar, pe langa judete, aparand regiunile. Existenta celor doua tipuri de administratie,
respectiv de stat si autonoma locala, deosebeste sistemul institutional existent in romania ca stat
de drept, fata de cel de tip totalitar in care intreaga administratie era a statului, functionarii
publici erau toti de stat si nu se recunostea existenta celor trei puteri de stat ( trinitatea puterilor ),
statul functionand in mod diferit.
Administratia publica reprezinta acea acetiv facuta de presedinte, guvern , administratia centrala
de specialitate si administratia publica din unitatile administrativ teritoriale prin care in regim de
putere publica se duc la indeplinire legile si in limitele legii se presteaza serviciile publice.
Trasaturile administratiei publice
I) Administratia publica este o activitate desfasurata de un ansamblu de autoritati si institutii
denumite generic organe ale administratiei publice. Notiunea include doua mari categorii de
subiecte de drept:
a) autoritatile publice : organele statului sau ale unitatilor adm-teritoriale, care actioneaza
in regim de putere publica, pt realizarea unei anumite competente legale
b)subiecte de drept privat care sunt autorizate in diferite forme de catre un organ de stat
competent sa desfasoare anumite activitati de interes public care vizeaza sfera administratiei
publice. Exemplu: o universitate particulara, o televiziune privata , un organism non-
guvernamental, o fundatie, o asociatie.
Potrivit sistemului constitutional actual organele administratiei publice sunt urmatoarele:
A) La nivel central: -Presedintele + guvernul :cei doi sefi ai eecutivului nostru bicefal sau
dualist
Administratia centrala de specialitate : formata din : ministere ( se pot organiza si functiona
numai in subordinea guvernului), alte organe centrale de specialitate : fie in subordinea
guvernului ( altele decat ministerele), fie in subordinea unui minister, ca autoritati centrale
autonome ( numai prin lege organica).
B) La nivel judetean : -O administratie de stat : Prefect( reprezentantul guvernului in fiecare
judet si in municipiul Bucuresti)
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale
administratiei centrale de specialitate
- O administratie autonoma : Consiliul judetean( organul deliberativ al autonomiei judetene),
Presedintele consiliului judetean ( organul cu caracter executiv), institutii publice aflate un
subordinea cons jud.
C) La nivel local : Consiliile locale ( organele deliberative ale autonomiei locale), Primarii (
organe executive) , societati comerciale, institutii publice aflate sub autoritatea consiliilor
locale.

Din punct de vedere al intinderii atributiilor , unele din ....

a) organe care organizeaza o competenta materiala generala care acopera toate domeniile:
guvernul, presedintele , consiliile judetene, primarii , prefectii
b) organe care realizeaza o competenta materiala de specialitate in anumite domenii sau ramuri
ale administratiei , cum ar fi : intreaga administratie centrala de specialitate, serviciile publice
deconcentrate si diferite ograne administrative care au un obiect delimitat de activitate. Precizam
ca, specific organelor de adm publice este faptul ca atrib pe care ea le exercita , si care impreuna
formeaza competenta acelui organ, sunt prevazute de lege si de aici caracterul legal al
competentei unui organ administrativ. Daca in dreptul privat regasim principiul ca tot ceea ce
nu este interzis de lege este permis, in dreptul public el nu functioneaza deoarece legea este ceea
care trebuie sa traseze limitele competentei unui organ administrativ si ale unui organ public in
ansamblul sau. Organelor adm anterior mentionate li se adauga si altele, stabilite conform si altor
acte normative care le reglementeaza activitatea, diferite structuri asociative cum sunt: asociatiile
de dezvoltare inter comnuitara, precum si alte subiecte de drept public sau de drept privat, care
au fost autorizate sa desfasoare activitati de natura administrativa.
In ceea ce priveste intinderea stributiilor unui organ administrativ unele dintre ele
exercita atributii la nivel national si altele la cel al unitatilor administrativ teritoriale
II) Administratia publica are doua componente de baza : executarea legii si prestarea de servicii
publice.
Notiunea de executare a legii trebuie inteleasa atat in sensul desfasurarii unor activitati
materiale concrete prin care legea este pusa in executare ( amenajarea unui parc de distractii , a
unei cai de comunicatie), cat si emiterea de acte juridice in bazalegii prin care aceasta este pusa
in executare. ex: art 108 alin 2 din constitutie, prevede ca hotararile de guvern se emit pentru
organizarea executarii legilor, misiunea lor derivata din constitutie fiind aceea de a pune in
executare legea.
Prestarea de servicii publice, reprezinta activitatea tipica adiministratiei, care multa
vreme s-a relevat ca un prestator de servicii publice, de unde si definirea in mod traditional in dr
administrativ ca fiind un drept al serviciilor publice. Serviciul public reprezinta o activitate
desfasurata de un organ administrativ sau de un agent privat autorizat potrivit legii, prin care se
satisfac nevoi sociale de interes public. Satisfactia acestor nevoi sociale numai este monopolul
statului, initiativa privata preluand multe din misiunile pe care acesta , traditional le realiza.
Insasi constitutiile statelor, inclusiv cea a romaniei, permit ambele forme de exercitare a
serviciilor publice. ex: art 31 ( regelem dr la informatie) prevede in alin 4 ca, mijloacele de
informare in masa, PUBLICE si PRIVATE sunt obligate sa asigure informarea corecta a
opiniei publice. Art 32 ( reglem dr la invatatura) recunoaste posibilitatea ca invatamantul de toate
gradele,( prin alin 5 ), sa se desfasoare in unitati de stat, particulare si confesionale in conditiile
legii. Exista anumite servicii publice care data fiind semnificatia lor pentru stat impun ca acesta
sa-si pastreze monopolul asupra lor, cum ar fi justitia, serviciile diplomatice si consulare,
apararea tarii sau executarea pedepselor penale, desi exista state cum este anglia unde regasim
inchisori private.
In momentul in care statul transfera unui agent privat dr de a presta un serviciu public, el
isi pastreaza un drept de a controla serviciul public respectiv, modul in care agentul privat il
exercita, inclusiv de a-l sanctiona pe acesta atunci cand apreciaza ca modul in care isi desfasoara
activitatea excede legii si nu satisface serviciul public pentru care a fost infiintat. Acest drept de
supravechere pe care statul il poseda asupra particularilor autorizati sa presteze servicii publice,
poarta denumirea traditionala de POLITIE ADMINISTRATIVA.
Administratiei publice ii este specific un regim de putere publica ,ea dispunand de
prerogative speciale , pe care sa le impuna in fata intereselor generale sau particulare.
Curs 3 – drept administrativ – 12.03.2013
Izvoarele dreptului
Teoria generala a dreptului imparte izvoarele de drept in doua mari ramuri/categorii:
- Materiale – care evoca acele conditii care nasc, determina aparitia normelor de drept
- Formale – care sunt formele concrete pe care le imbraca regulile juridice si care la randul
lor sunt scris si nescrise.

Izvoarele formale scrise ale dreptului administrativ

1. Constitutia si legile constitutionale – Constitutia este izvor pentru toate ramurile
dreptului, inclusiv pentru dreptul administrativ. Prevederile sale avand forta juridica
suprema, astfel cum rezulta din art.1 alin.5 potrivit caruia in Romania respectarea
Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Precizam ca pana la
revizuirea din 2003, textul se regasea intr-o forma identica, insa era clasat in titlul II,
capitolul privind indatoririle fundamentale, rezultand ca el reprezenta una din indatoririle
fundamentale ale cetatenilor. Prin legea de revizuire, textul plasandu-se in primul articol
in care se regasesc elementele esentiale ale statului roman, rezulta ca textul nu si-a
schimbat doar locul ci si natura juridica. El devenind astfel unul din elementele
constitutive caracteristice ale statului roman. Unele din prevederile constiutionale,
constituie izvoare exprese ale dreptului administrativ pentru ca ele reglementeaza
institutii, principii specifice acestori ramuri, cum ar fi capitolele 2-5 ale titlului III,
privitoare la Presedinte, Guvern si Administratia Publica. Alte prevederi constitutionale
consacra norme aplicabile tuturor institutiilor statului, inclusiv celor ale dreptului
administrativ, astfel ca ele constitutie izvoare implicite si pentru aceasta ramura a
dreptului. Exemplu: art. 17, alin.1 si 2 care reglementeaza egalitatea tuturor cetatenilor in
fata legii si a autoritatilor publice (toate autoritatile), fara privilegii si discriminari,
precum si principiul ca, regula care este intarita, nimeni nu este mai presus de lege.
Legile constitutionale, fac parte din cele trei categorii de legi pe care le consacra
art. 73, alaturi de legile organice si cele ordinare. Prin intermediul lor se revizuieste
Constitutia dupa procedura reglementata in titlul VII privind revizuirea Constitutiei.
Unele din dispozitiile constitutionale sunt calificate de articolul 152 limite ale revizuirii,
rezultand ca exista anumite restrictii si interdictii privind modificarea lor. Sunt sustrase
sau este interzisa posibilitatii de a fi revizuite prevederile privind:
a) prima categorie de prevederi este aceea referitor la caracterul statului roman de
stat national, independent, unitar si indivizibil.
b) a doua limita esre reprezentata de forma republicana de guvernamant
c) a treia limita este reprezentata de integritatea teritoriala
d) a patra este independenta justitiei
e) plurarismul politic
f) limba oficiala (limba romana potrivit art. 13)
 Pe langa aceste prevederi a caror modificare este interzisa in mod expres, mai
exista doua limitari ale posibilitatii de revizuire si anume:
a) Nu poate fi facuta o revizuire constitutionala care ar determina suprimarea
drepturilor si libertatilor fundamentale si garantiilor acestora.
b) Nu poate fi revizuita pe perioada starii de asediu, de urgenta sau de razboi.
Legile constitutionale sunt izvoare ale dreptului administrativ in masura in care
reglementeaza norme care ii sunt aplicabile acestuia. Exemplu printre prevederile 429/art.
3 se regasesc prevederi care se refera si la prefect art.123) ordonantele guvernului 115,
administratia publica locala art.120 si altele.
2. Legea ca act juridic al Parlamentului. Termenul legii este utilizat atat intr-o acceptiune
latosensu prin care se evoca orice act normativ obligatoriu pentru subiectele de drept.
Precum si intr-o acceptiune strictosensu care evoca actul adoptat de Parlament care poarta
aceasta denumire. In Romania existand, potrivit art.73 denumit categorii de legi, legi
constitutionale organice si ordinare.
Legea organica si ordinara, prezinta atat elemente diferite ale regimului lor
juridic cat si elemente comune, dupa cum urmeaza:
A. Elemente specifice
a) Domeniul de reglementare:
- Legea organica reglementeaza acele materii care sunt expres si limitativ prevazute de
Constitutie, fie in art. 73, alin. 3 literele a-s, fie in alte texte constitutionale la care trimite
litera t a textului. Exemplu: art. 3, alin. 2 prevede ca frontierele tari sunt consfintite prin
lege organica. !!!!! TEMA: faceti un referat prin care sa indentificati in Constitutie care
sunt materiile a caror reglementare se face prin lege organica si faceti un scurt
comentariu, clasificare, prelucrare a lor!!!!! (pentru saptamana viitoare)
- Legea ordinara reglementeaza toate celelalte materii pe care Constitutia nu le rezerva
legilor organice, care nu sunt cuprinse in nici o enumerare dat fiind caracterul lor
nelimitat si in continua schimbare.
b) Modul de adoptare:
- Legea organica se adopta cu majoritatea absoluta, adica majoritatea membrilor fiecarei
camere, potrivit art.76, alin. 1, ca si regulamentele camerelor.
- Legea ordinara se adopta cu majoritatea simpla, adica majoritatea membrilor prezenti din
fiecare camera.

Concluzie: particularitatile celor doua tipuri de legi, determina concluzia ca in sistemul

constitutional actual legea ordinara este regula si legea organica exceptia. (In primul
rand pentru ca legea organica reglementeaza strict ce se refera la Constitutie si restul de
legea ordinara)

B. Elemente comune celor doua tipuri de legi

a) Promulgarea legii de catre Presedinte care reprezinta un atribut specific,
traditional, istoric fiecarui sef de stat indiferent de forma de guvernamant.
Dreptului de a promulga legea ii corespunde si cel de a se opune promulgarii
uzitand diferite proceduri cum ar fi dreptul de veto (a se opune) sau solicitarea
adresata Parlamentului de a revizui legea sau sesizarea Curtii Constitutionale, pe
aspecte de neconstitutionalitate.
 b) Obligativitatea publicarii in Monitorul Oficial care trebuie coroborata cu
principiul Nemo censsetur ignorare legem, adica nimeni nu se poate apara in
justitie invocand necunoasterea legii.
c) Intrarea in vigoare a legii care este de 3 zile de la data publicarii in Monitorul
Oficial, sau o alta data ulterioara prevazuta expres in textul ei.
d) Principiul neretroactivitatii legii prevazut in art. 15 din Consitutie conform caruia
legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penala sau contraventionala
mai favorabila.
Legile organica sau ordinara reprezinta izvoare de drept in masura in care reglementeaza
materii ale dreptului administrativ. Multe din domeniile enumerate de Constitutie ca
materie ale legilor organice, vizeaza institutii ale dreptului administrativ cum ar fi statutul
functionarului public, contenciosul administrativ, organizarea administratiei publice
locale, al Guvernului, etc.
3. Actele Guvernului ca izvoare ale dreptului administrativ
Potrivit art. 108 din Constitutie, Guvernul adopta hotarari si ordonante.
Regimul constitutional al ordonantelor guvernului (art.108 si 115) – reprezinta rodul unei
competente legislative delegate, art. 115 avand denumirea delegarea legislativa, prin
intermediul careia Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare, transfera Guvernului
dreptul de a adopta acte juridice cu forta legii numite ordonante, existand doua tipuri, si
anume ordonante simple sau obisnuite si ordonante de urgenta.
- Ordonantele simple sau obisnuite:
a) Se adopta in temeiul unei legi speciale de abilitare, ca regula, pe perioada vacantelor
parlamentare
b) Pot reglementa numai materii ale legilor ordinare
c) Legea de abilitare poate avea doua categorii de clauze: clauze obligatorii (care
inseamna domeniul si data pana la care Guvernul poate sa le adopte) si clauze
facultative ( care inseamna posibilitatea ca ordonanta simpla sa se supuna aprobarii
Parlamentului pana la implinirea termenului de abilitare).
- Ordonantele de urgenta:
a) Se adopta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata
b) Nu necesita lege de abilitare, ”abilitarea” venind chiar din textul Constitutiei
c) Pot sa reglementeze si materii ale legilor organice, caz in care aprobarea lor de catre
Parlament se va face cu majoritatea absoluta
d) Se supun intotdeauna aprobarii Parlamentului, ele neputand intra in vigoare decat
dupa ce au fost depuse spre aprobare la Parlament si dupa ce s-au publicat in
Monitorul Oficial.
e) Exista anumite materii, restrictii si interdictii in adoptarea de catre Guvern a
ordonantelor de urgenta si anume: domeniul legilor constitutionale, interdictia de a
afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si
indatoririlor fundamentale, drepturile electorale si interdictia de a viza masuri de
trecere silita a unor bunuri in proprietatea publica (expropriere fortata sau
nationalizare).
Elemente comune pentru cele doua tipuri de ordonante:

- publicarea in monitorul oficial, sub sanctiunea inexistentei in cazul nepublicarii

 - semnarea de catre primul ministru si contrasemnarea de catre ministrii care au sarcina
punerilor in executare
- aprobarea sau respingerea lor se realizeaza printr-o lege in care sunt cuprinse si
ordonantele al caror efect a incetat pentru ca nu au fost aprobate in termenul de abilitare,
precum si masurile privind efectele juridice produse in perioada de aplicare a unor
ordonante respinse in tot sau in parte.
- ele se supun controlului de constitutionalitate exercitat de catre Curtea Constitutionala pe
cale de exceptie, in vreme ce legile se supun controlului de constitutionalitate sub ambele
forme, atat inainte de promulgare (control a priori) cat si dupa promulgare (a posteriori).
- Ordonantele de guvern, indiferent de forma lor, au misiunea sa inlocuiasca legea
deosebindu-se de hotararile guvernului a caror misiune este sa puna legea in executare.
Ele sunt acte administrative datorita organului de la care emana, insa, prin aprobarea de
catre Parlament, trec din sfera executivului in sfera legislativului.
Curs administrativ 4 – 19.03.2013
Izvoarele – continuare

4. Tratatele internationale
In adoptarea acestora sunt implicate mai multe autoritati publice, respectiv:
a) Guvernul – care le negociaza, in virtutea rolului sau de realizator al politici interne si
externe, mai ales, a României.
b) Președintele României – care încheie tratatele negociate de Guvern, în virtutea rolului său
de șef de stat si de reprezentant al statului Român în plan intern și extern.
c) Parlamentul – care le ratifică/aprobă, într-un termen rezonabil.
Precizăm că până la revizuirea din 2003, Constituția impunea ca ratificarea să se facă într-un
termen de 60 de zile, pentru ratificare, însă având în vedere discuțiile privind consecințele care
intervin în cazul încălcării acestui termen, care vizau natura lui juridică (termen de recomandare,
de prescripție, de decădere), prin legea de revizuire s-a renunțat la un termen fix și s-a consacrat
formula întâlnită la nivelului Ackuis-ul European, respectiv cea de termen rezonabil. Precizăm că
în Constituție mai înâlnim aceasta formulă în articolul 21, alin. 3, potrivit căruia părțile au
dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Urmare a
ratificării tratatelor de către Parlament, acestea devin parte a dreptului intern conform art. 11,
alin. 2, potrivit căruia tratatele ratificate de către Parlament fac parte din dreptul intern.
Reguli speciale sunt instituite de Constituție, în ceea ce privește tratatele referioare la drepturile
omului, și anume: prima regulă, obligația ca dispozițiile Constituționale privind drepturile și
libertățile fundamentale să fie interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a
drepturilor omului, care este documentul fundamental internațional adoptat de Națiunile Unite in
1948, și alte pacte și tratate la care România este parte. A doua regulă, preemțiune (adică
prioritatea) reglementărilor internaționale asupra celor interne în materia tot a drepturilor și
libertăților internaționale, cu excepția cazului în care normele interne conțin dispoziții mai
favorabile.
Pentru ca un tratat internațional să fie izvor de drept administrativ, el trebuie să întrunească mai
multe condiții, respectiv:
a) Să conțină reglementări din sfera administrației publice (ex. Cartea europeană privind
exercițiul autonomiei locale)
b) Să fie ratificat de Parlament în formele prevăzute de lege
c) Să fie de aplicație directă, nemijlocită

5. Actele administrației centrale de specialitate

Constituția nu conține prevederi exprese în acest domeniu, limitându-se să prevadă în secțiune 1
a capitolului 5 din Titlul III, care sunt aceste organe ale administrației de specialitate și care este
statutul lor. Actele juridice pe care acestea le adoptă sau le emit sunt prevăzute de actele
normative (legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului) în baza cărora ele se organizează sau
funcționează. Denumirea actelor este diferită, putând fi vorba despre ordine, instrucțiuni,
precizări, norme, norme metodologice, chiar hotărâri, și altele. Există dese cazuri în care doua
sau mai multe organe ale administrației centrale de specialitate adoptă un act comun, cum ar fi
un ordin comun al Ministerelui finanțelor sau mediului cu alte ministere. Din punct de vedere al
întinderii efectelor juridice emise de acestea, ele sunt acte administrative care pot avea ca orice
act administrativ și orice act juridic, pot avea:
a) Caracter individual – atunci când se referă la un subiect determinat de drept (o diplomă
de absolvire a facultății, un permis de conducere sau o autorizație de construire – sunt
acte individuale)
b) Acte normative – când produc efecte juridice general obligatorii și sunt opozabile față de
toți. (erga omnes)
Actele administrației centrale de specialitate, în calitatea lor de acte administrative, sunt în
primul rând izvoare ale dreptului administrativ, dar prin conținutul lor pot fi și izvoare pentru alte
ramuri ale dreptului, cum ar fi dreptul financiar, dreptul muncii, al securității sociale, etc. Legea
nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă obligă, în mod firesc, ca actele administrației
centrale de specialitate să se publice în monitorul oficial, în caz contrar intervenind sanțiunea
inexistenței acestora.
6. Actele autorităților administrației publice din unitățile administrativ teritoriale
a) Ordinul Prefectului, care potrivit legii de organizare și funcționare a acestei instituții,
poate avea caracter normativ sau individual, el producând efecte juridice la nivelul
județului în care aceste este numit.
b) Hotărârile, care se adoptă de către consiliile locale și județene
c) Dispozițiile, care se emit de către primari și președinții de consilii județene
Și acestea pot avea caracter fie individual, fie normativ, iar întinderea în spațiu a efectelor lor
vizează unitățile administrativ teritoriale în care au fost alese și funcționează.
Izvoarele formale nescrise ale dreptului
1. Obiceiul sau cutuma – există state în care i se recunoaște un veritabil caracter de izvor al
dreptului, unele având chiar Constituții cutumiare și state unde nu i se recunoaște un
asemenea caracter, deși în general este luat în considerație, atunci când se stabilesc sau se
aplică anumite norme juridice.
Actuala Constituție a României conține prevedere care impun regândirea rolului și locului
obiceiului în izvoarele de drept. Este vorba, în primul rând, de art. 44 care reglementeaza dreptul
de proprietate privată, și care în alineatul 7 prevede că titularii acestui drept au obligația să
respecte sarcinile privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți (care ea însăși duce la
ideea de tradiție sau obicei) precum și toate celelalte sarcini care, potrivit legii sau obieciului,
revin proprietarului. Constatăm că obiceiul este așezat pe același plan cu legea în ceea ce privește
obligațiile pe care le naște pentru titularul unui drept de proprietate, concluzie desprinsă din
interpretarea literară și logico-sistematică a textului, conjuncția ”sau” care leagă legea de obicei,
le așează practic pe același nivel.
Un al doilea articol este 120 care reglementează principiile în baza cărora se organizează și
funcționează administrația publică locală între care se regăsesc autonomia locală și
descentralizarea. Acestea permit autorităților alese de colectivitățile locale să gestioneze în mod
independent, însă în limitele legii nevoile de interes public prin mijloace care să le satisfacă și
care permit inclusiv crearea unor cutume locale, cum ar fi organizarea unor activități în ziele
declarate în mod legal libere, precum târguri, oficierea unor căsătorii, alte evenimente. La astfel
de evenimente, au obligația să participe și să fie prezenți, evident, funcționarii autorităților
autonome locale, obligație care nu derivă din lege, ci din cutuma locală, iar încălcarea ei ar
atrage aceleași consecințe ca încălcarea oricărei legi.
Pentru ca obiceiul să fie izvor de drept administrativ el trebuie să întrunească mai multe condiții
cumulative, și anume:
a) Să vizeze prin norma cutumiară instituită materii ale dreptului administrativ
b) Repetabilitatea sau practica îndelungată
c) Convingerea subiectelor de drept care cad sub incidența normei cutumiară (nu este orice
normă) de caracterul obligatoriu al acesteia.

2. Jurisprudența sau practica instanțelor judecătorești (precedentul judiciar)

Jurisprudența, deși nu reprezintă nu veritabil izvor, în sensul că nu impune, ca legea, o anumită
soluție, ea este avută în vedere în procedura de elaborare și aplicare a dreptului. Există state, cum
este Franța, unde funcționează o jurisdicție administrativă specială care este distinctă separată de
jurisdicția judiciară de drept comun și este înfăptuită de tribunale administrative în fruntea cărora
se află o instanță supremă numită consiliu de stat. Practica acestor organe de jurisdicție
administrativă este considerată un veritabil izvor al dreptului administrativ francez despre care se
spune că este făcut mai mult de judecător decât de legiuitor.
Termenul jurisdicție (jurisdictio = spun dreptul) evocă o cale de soluționare a unui litigiu de către
de un organ competent, potrivit legii, și după reguli similare celor utilizate de puterea
judecătorească fără a se confunda, a se suprapune sau a se reduce la activitatea puterii
judecătorești. Întâlnim, astfel, mai multe tipuri mai multe tipuri de jurisidicție:
a) Jurisdicția constituțională înfăptuită de Curtea Constituțională care este calificată de legea
sa organică nr 47/92 singurul organ special și specializat de jurisdicție constituțională din
România.
b) Jurisdicție administrativă înfăptuită de organe de natură administrativă împuternicită de
legii, să soluționeze anumite conflicte, litigii din sfera administrației publice (ex.
Consiliul național pentru soluționarea contestațiilor in materia achiziților publice –
CNCS)
c) Jurisidicția judiciară sau justiția care se înfăptuiește potrivit art. 126 , alin. 1 de către
Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
d) Jurisdicții electorale în procesul de derulare a alegerilor. Până în anul 2003 Curtea de
Conturi a României avea atribuții jurisdicționale concretizate în structuri interne care
soluționau litigiile de natură civilă și penală rezultate din activitatea desfășurată astfel
încât exista o jurisdicție fiscală. Prin legea de revizuire, aceste litigii au fost transferate
instanțelor judecătorești specializate iar până la inființarea acestora, instanțelor de drept
comun.
Constituția României recunoaște prin articolul 21, alin. 4, existența jurisdicțiilor administrative
speciale, însă proclamă caracterul lor facultativ și gratuit. Soluționarea litigiilor cu administrația
care alcătuiesc sfera contenciosului administrativ, se realizează de secții specializate care
funcționează în cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Legea nr 554/2004 conține prevederi prin care transformă jurisprudența instanțelor de contencios
administrativ într-un veritabil izvor de drept. Avem în vedere art. 23 din această lege care
prevede că hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a anulat un act administrativ normativ
sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, ele publicându-se în monitorul oficial al
României când vizează acte emise de autoritățile centrale sau în monitoarele oficiale ale
județelor când vizează act ale autorităților locale. Soluția este firească având în vedere că un act
normativ produce efecte general obligatorii, este firesc ca și actul care îl desfințează în tot sau în
parte să producă efecte juridice tot general obligatorii. Ea este similară regimului juridic al
deciziilor curții constituționale a cărei jurisprudență este și ea un izvor de drept. Astfel, articolul
147, alin. 4, prevede că deciziile curții se publică în monitorul oficial, iar de la data publicării
devin general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Parlamentul sau, după caz, Guvernul (când e el inițiator) au obligația ca în termen de 45 de zile
să pună în acord actul normativ cu decizia constituțională, iar în acest interval prevederile
declarate neconstituționale sunt suspendate de drept. Dacă în acest interval ele nu se pun în acord
cu Constituția efectele lor încetează de drept.
3. Doctrina sau literatura de specialitate – nici aceasta nu constituie un veritabil izvor al
dreptului, însă el influnțează în mod substanțial fenomenul juridic în ansamblul său.
Multe din soluțiile promovate în legislație reflectă opinii exprimate în literatura de
specialitate. În general, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt argumentate
în considerentele lor atât pe interpretarea pe care o da judecătorul când aplică legea, cât și
pe cea care a fost promovată de literatura de specialitate. Mai mult chiar, în procedura de
soluționare a unui litigiu, după ce s-a dat cuvântul pe fond părților, nu mai este permis să
 se administreze probe noi în dosar, singurele înscrisuri care se mai pot depune sunt
hotărâri ale practicii judecătorești sau extrase din doctrină, care susțin soluția pe care vrea
să o promoveze partea în fața instanței.

NORMA SI RAPORTUL DE DREPT ADMINISTRATIV

Norma de drept este o regula de conduita cu caracter general si abstract care se respecta sau se
executa in mod voluntar sau in caz de nevoie prin forta coercitiva.
Norma de drept administrative cuprinde reguli de conduita care se aplica subiectelor de drept
administrative si are, ca oricare norma juridical, o structura TRIHOTOMICA(formata din 3
parti):
1. IPOTEZA –se regasesc imprejurarile in care se aplica norma, subiectele de drept la care
se refera, definitii, intelesul unor termeni.
Din punctul de vedere al conduitei pe care o prescrie, norma de drept administrativ poate fi:
a) ABSOLUT DETERMINATA atunci cand reglementeaza cu exactitate o anumita
conduita pe care subiectul de drept este obligat sa o urmeze si care genereaza asa-zisa
competenta legata ( subiectul de drept este legat, tinut de un anumit tip de comportament
prescris de norma).
b) RELATIV DETERMINATA atunci cand se prescrie in general, cand se contureaza o
anumita conduit, lasandu-le subiectelor de drept o anumita libertate in a urma si construi
propria conduit. Aceasta genereaza competenta de apreciere , subiectele de drept
dispunand de o marja de libertate in modul in care interpreteaza si aplica norma.
2. DISPOZITIA cuprinde drepturile de care dispune subiectul activ si obligatia de care este
tinut subiectul pasiv si care trebuie respectate sau puse in executare.
Din punct de vedere al dispozitiei, atat normele juridice dar si cele de drept administrativ sunt:
a. Imperative atunci cand impun o anumita conduita;
b. Prohibitive atunci cand interzic o anumita conduita;
c. Permisive atunci cand nici nu oblige, nici nu interzic, lasand posibilitatea subiectului de
drept de a alege conduit pe care sa o urmeze.
Dat fiind specificul administratiei publice care se concretizeaza prin acte si operatiuni sau
activitati ce presupun un regim de putere publica, in general normele de drept administrative
trebuie fie sa impuna, fie sa interzica ceva, norma de recomandare avand caracter de exceptie.

3. SANCTIUNEA normei de drept administrative cuprinde consecintele care sunt atrase de

nerespectarea sau neexecutarea normei. Aceste consecinte pot sa vizeze si sa se
concretizeze in:
a. Sanctiunea privitoare la persoane( destituiri, suspendari din functie)
b. Sanctiunea privitoare la acte (anulari, revocari)
c. Sanctiunea privitoare la lucruri (confiscari)
Raportandu-ne la cele 3 tipuri de raspundere specifice dreptului administrative identificam:
1. Sanctiuni specifice raspunderii administrativ-disciplinare –cele aplicabile
functionarilor publici, demnitarilor: suspendarea unui ministru, functionar public;
2. Sanctiuni specifice raspunderii administrativ- contraventionale- amenzi, obligarea la
prestarea unei munci in folosul comunitatii, confiscarea unor bunuri;
3. Sanctiuni specific raspunderii administrativ-patrimoniale –suportarea sau repararea
prejudiciilor materiale si morale produse de autoritatile publice prin modul in care isi
desfasoara activitatea.

CODIFICAREA DREPTULUI ADMINISTRATIV

Si in dreptul administrativ s-a pus problema codificarii sale care sa cuprinda atat norme de drept
material, substantial sub forma unui cod administrativ propriu zis cat si norme procedural in baza
carora se desfasoara activitatea administrative sub forma unui cod de procedura administrativa.

Doctrina este in general impartita ca argumentatie in 2 argumente:

1. Unul care sustine nevoia codificarii dreptului adminsitrativ motivate de necesitatea unor
reguli care sa guverneze activitatea administratiei publice si in limitele carora sa se
exercite autonomia si independent acestora.
2. Unul care considera dificil procesul de codificare avand in vedere ca administratia este un
process complex in continua adaptare la nevoile societatii care se modifica permanent,
ceea ce face sa se vorbeasca de un principiu al adaptabilitatii serviciilor administratiei la
aceste nevoi.

Dincolo de aceste curente, in Romania inca din 1990 s-a pus problema elaborarii unui cod
administrativ si a unuia de procedura administrativa. Au fost concepute mai multe proiecte ale
acestora care nu au fost inca finalizate, neezistand la nivelul forului legiuitor optiunea ferma de a
exista astfel de reglementari care ar fi benefice pentru administratie pentru ca el ear institui reguli
si proceduri ce trebuie respectate la nivelul actiunii administrative si care nu inlatura autonomia
si independent de care fiecare beneficiaza in limitele legii.

RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV

Raportul juridic sau de drept este o relatie sociala care a cazut sub incidenta unei norme de drept.
Si raportul de drept administrativ este tot o relatie din sfera social ce apartine domeniului
administratiei publice si care a cazut in mod direct sau indirect prin interventia unui fapt
administrativ sub incidenta unei norme de drept.
Exista anumite categorii de raporturi de drept administrativ:
1. Raporturi de subordonare care se stabilesc intre un subiect de drept plasat pe o pozitie
de supraordonare si un al doilea care se afla in subordinea sa ierarhica. De exemplu,
raportul dintre Guvern si minister, Guvern-prefect sau minister si un organ de
specialitate din subordinea lui. Raportul de subordonare ierarhica presupune mai multe
drepturi sau prerogative pe care le are organul supraordonat fata de cel subordonat:
a. Dreptul de a-I organiza activitatea
b. Dreptul de a-I da instructiuni cu caracter obligatoriu
c. Dreptul de a-I numi sau revoca din functie conducatorii
d. Dreptul de a-I controla activitatea
e. Dreptul de a aplica sanctiuni cu privire la persoane si la acte.
2. Raporturi de colaborare care se stabilesc intre autoritatile publice care au acelasi statut
si intre care nu exista raporturi de ierarhie. De exemplu, primarul (care are caracter
executiv)si Consiliul Local (care are carcater deliberativ).
3. Raporturi de coordonare care se stabilesc potrivit legii intre anumite autoritati publice
nesuordonate una alteia care genereaza anumite prerogative de indrumare si control
pentru realizarea unui scop comun ce vizeaza interesul public, conform art. 122 din
Constitutie care prevede rolul Consiliului Judetean ca autoritate a administratiei publice
de a coordona activitatea Consiliilor Comunale si Orasenesti, in vederea realizarii
serviciilor publice de interes judetean.
4. Raporturi de tutela administrativa care se stabilesc potrivil legii si Constitutiei intre
autoritatile publice care nu se afla in raport de subordonare insa una din ele actioneaza
pentru garantarea starii de legalitate si a ordinii de drept: prefectul, conform art. 123 din
Constitutie, este reprezentantul Guvernului in fiecare judet si in municipiul Bucuresti,
Constitutie prevazand expres ca intre el si Consiliile Locale si primarii la nivelul
localitatilor precum si Consiliile Judetene si presedintii lor la nivelul judetelor, nu exista
raporturi de subordonare. Prefectul are misiunea potrivit legii sale organice de a apara
starea de legalitate din judet, motiv pentru care art. 123 alin.(5) ii recunostea posibilitatea
de a ataca in fata instantei de contencios administrativ un act al Consiliului Local, al celui
Judetean sau primar pe care il considera illegal ceea ce atrage suspendarea de drept a
actului dedus judecatii. Daca prefectul ar fi supraordonat ierarhic autoritatii autonome
locale si judetene, ar putea el insusi sa anuleze actul e care il considera illegal dar pentru
ca nu exista un asemenea raport cid oar unul de tutela, prefectul poate doar sa sesizeze
instant de contencios administrative care este singura competent sa dispuna anularea in
tot sau in parte a unui asemenea act.

Notiunea de tutela administrative este folosita in mod expres de legea contenciosului

administrative nr 554/2004 atat pentru prefect cat si pentru Agentia Nationala a
Functionarilor Publici careia ii recunostea dreptul de a ataca in fata instantelor judecatoresti
acele autoritati publice pe care le controleaza prin care se incalca legislatia aplicabila
functinarilor publici.

Aceasta autoritate, ANFP, functioneaza in subordinea ministerului administratiei si internelor

avand misiunea de a gestiona destinul functiei publice din Romania si de aici dreptul de a
supraveghea la respectarea legislatiei care li se aplica functionarilor in activitatea autoritatilor
publice.

Raporturile de drept administrative au doua trasaturi fundamentale:

1. Unul din subiectele unui asemenea raport are calitatea de subiet determinat, fiind o
autoritate publica in sensul legii.
2. Raporturile de putere, exercitandnu-se intr-un regim de putere politica, subiectul
determinat dispunand de anumite prerogative prin care reuseste sa impuna interesul
general in fata celui particular.
TEORIA GENERALA A ACTIVITATII ADMINISTRATIEI PUBLICE. ACTUL
ADMINISTRATIV
Administratia publica, la fel ca oricare alta autoritate, isi concretizeaza activitatea prin doua mari
categorii de forme:
1. ACTELE JURIDICE care reprezinta manifestari de vointa care pot avea caracter
unilateral, bilateral sau multilateral, de esenta carora, indifferent de ramura de drept in
care ne-am afla, este faptul c aduc o madificare in realitatea juridical existenta care poate
consta in nasterea, stingerea sau modificarea unor efecte juridice.
2. FAPTE SI OPERATIUNI MATERIALE ADMINISTRATIVE, prestari de servicii,
efectuarea unor lucrari cu caracter public, pregatirea desfasurarii unor activitati si
desfasurarea propriu-zisa (precum votul, referendumul inaintea carora au loc operatiuni
pregatitoare care pot consta in fapte mariale ca, de exemplu, confesctionarea urnelor, e
abuletinelor de vot etc) cat si a diferitelor operatiuni administrative si actele juridice
propriu-zise (intocmirea listelor electorale care presupune culegerea de date) pana la
desfasurarea votului si stabilirea rezultatelor prin acte producatoare de efecte jurdice.
Faptele material prestatoare de servicii, operatiunile administrative, la randul lor sunt de 2
categorii, ca si actele administrative de altfel, de punct de vedere al regimului juridic care le
guverneaza:
a. Sunt guvernate de un regim de drept public, de putere precum cele aferente exercitiului
electoral, diferitele forme de consultare a cetatenilor, operatiuni specific desfasurarii
sedintelor organelor administrative colegiale precum si actele administrative si contractile
administrative.
b. Altele sunt supuse unui regim de drept comun precum contractile de drept civil pe care le
incheie administratia, actele unilaterale in regim de drept privat si diferite fapte, lucrari
desfasurate de adminsitratie (amenajarea unui spatiu pentru copii, realizarea unei lucarri
publice).
Din punct de vedere al capacitatii acestor forme de a produce efecte juridice, unele sunt
producatoare de efecte juridice prin ele insele, altele contribuie la producerea unor efecte juridice
de alte forme si cele a formelor neproducatoare de efecte jurdice. Dintre toate aceste categorii
prin care administratia isi concretizeaza activitatea, cea mai importanta este actul administrativ.
In perioada interbelica, ele erau denumite “actele puterii executive”, fiind recunoscute 2 categorii
de cate:
1. Actele administratiei de autoritate in care se includeau actele unilaterale de administratie
supuse unui regim de putere publica.
2. Actele administrative de gestiune in care intrau actele bi/multilateral care emanau de la
administratia publica in regim de drept comun respective contracte in sensul larg al
termenului.
Actuala Constitutie foloseste numai termenul de act administrative in mai multe articole intre
care relevante sunt art. 52 care garanteaza dreptul persoanelor vatamate de o autoritate publica
printr-un act administrative sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri de a solicita
recunoasterea dreptului sau interesului legitim care au facut obiectul vatamarii, anularea actului
si repararea pagubei. Acest text consacra un drept fundamental care, alaturi de dreptul de
petitionare prevazut de art. 51, formeaza categoria drepturilor garantii. Art. 126 alin. (6) prin care
controlul de legalitate al actelor administrative de autoritatile publice este garantat cu exceptia
actelor care privest raporturile cu Parlamentul ci al actelor de comandament cu caracter militar.
Pe langa utilizarea expresa a notiunii de act administrative, Constitutia mai consacra diferite acte
juridice care face parte din categoria actelor administrative fara a le denumi expres astfel: art.
100 care reglementeaza decretele presedintelui care sunt acte administrative, art. 108 privitor la
actele Guvernului, art. 123 alin. (5) care consacra dreptul Prefectului de a ataca in fata instantei
de contencios administrative actele Consiliului Local, Judetean sau primarului ceea ce atrage
suspendarea de drept a actului atacat.
Rezulta ca notiunea de act adminsitrativ este cea care are o legitimitate constitutionala. Mai mult
decat atat, art. 52 prevede ca vatamarea unui drept sau interes legitim poate fi produsa atat printr-
un act administrativ cat siprin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri. Aceasta inseamna
ca textul constitutional asimileaza actelor administrative un anumit fapt material (acela de a nu
solutiona in termenul impus de lege care, de regula, este de 30 de zile). Aceasta asimilare duce la
actul administrative asimilat care in mod traditional este analizat sub doua forme:
1. Tacerea administratiei care este producatoare de efecte jurdice: vatama un anumit subiect
de drept. Latinii spuneau “qui taquit consentire potest” (cine tace, consimte) de unde
apare in drept problema aprobarii tacite care se regaseste atat in dreptul administrativ sub
forma autorizarilor tacite cat si in dreptul constitutional, astfel aprobarea unei legi trebuie
sa se faca intr-un anumit termen (45 de zile cu exceptia legii complexe si codurilor unde
termenul este de 60 de zile). Daca nu se respecta acest termen de catre prima camera care
a fost sesizata cu un proiect de lege, aceasta se considera ca a fost aprobat tacit si legea
merge la cea de-a doua camera (decizionala) si urmeaza sa o adopte.
DEFINITIA ACTULUI ADMINISTRATIV: reprezinta forma juridical principal de activitate a
administratiei publice care consta intr-o manifestare de vointa cu caracter expres si unilateral
facuta intr-un regim de putere publica prin care se nasc, modifica sau sting drepturile si
obligatiile si care este supusa unui control principal de legalitate exercitat de instantele de
contencios administrativ.
TRASATURI: din aceasta definitie rezulta urmatoarele trasaturi:
1. Actul administrativ constituie principal forma de activitate a adminsitratiei publice.
Aceasta trasatura se explica nu prin ratiuni de ordin cantitativ pentru ca, de regula,
administratia publica nu emite acte ci desfasoara anumite fapte si operatiuni, sub aspect
calitativ insa, actul administrative este principala forma de activitate pentru ca are un
regim juridic specific intre care se regaseste principiul executarii de oficiu (execution ex
oficio) care semnifica faptul ca el reprezinta un titlu executoriu si in cazul in care nu se
respecta de buna voie, se va trece la executarea silita direct in baza actului fara sa mai fie
nevoie de investirea lui cu o formula juridical executorie cum se intampla in cazul
hotararii judecatoresti. Sub aspectul organului de la care emana, Constitutia, in art. 52 si
126 alin. (6) se refera atat la actele administrative ale autoritatilor publice cat si la cele ale
autoritatilor administrative. Notiunea de autoritate publica sic ea de autoritate
administrative nu sunt identice, cea administrativa fiind o specie a celei publice. Notiunea
 de autoritate publica include atat toate organelle statului si ale unitatii administrative-
teritoriale care actioneaza in regim de putere publica cat si acei agenti private care au fost
autorizati potrivit legii sa presteze o activitate de natura administrativa (ex: o universitate
privata).
2. Actul administrative reprezinta o manifestare de vointa cu caracter expres, unilateral si
este supusa regimului de putere publica:
a. Caracterul expres inseamna ca actul trebuie sa exprime prin continut si forma vointa
neindoielnica a organului administrativ de a produce efectele juridic. El nu se poate
exprima sub forma unei pareri, conceptii.
b. Caracterul unilateral semnifica faptul ca indifferent cate subiecte (pf/pj) ar fi implicate in
elaborarea si adoptarea lui, vointa juridica pe care o exprima este una singura. Acest lucru
se pune in mod special in urmatoarele situatii:
*actele emise cu participarea mai multor pf (organ collegial)
* actele emise cu participarea mai multor pj care pot fi doua sau mai multe organe de
administratie publice inclusive cu structure nestatale(sindicate, patronate): un ordin comun al
mai multor ministri.
In ambele situatii, actul isi pastreaza caracterul unilateral pentru ca vointele tuturor
persoanelor participante nu au forta juridica proprie ci reprezinta procedure de adoptare a
actului care se exprima prin vot, majoritati, cvorumuri. Practice, vointa fiecaruia exprimata
prin vot se contopeste intr-o singura vointa juridica care apartine organului de la care emana
actul. O situatie similara este in cazul actelor emise la cerere, existand numeroase situatii mai
des in adminsitratia locala insa si in acest caz se mentine caracterul unilateral pentru ca
solicitantul nu negociaza continutul actului, autoritatea este cea care stabileste acest lucru,
forma si continutul lui, potrivit legii. Mai mult: daca beneficiarul renunta la act, acest lucru
nu atrage automat incetarea efectelor actului, este nevoie ca organizatia de la care emana
actul sa intervina si sa revoce actul la care s-a renuntat.
Actul administrativ este supus regimului de putere publica care este specific administratiei si
din care rezulta regimul juridic specific de care se bucura actul administrative. Pe langa
caracterul executarii din oficiu, actul administrative are ca specific sau se supune unor
prezumtii si anume:
! prezumtia de legalitate-presupunerea ca actul este conform cu legea.
! prezumtia de autenticitate - presupunerea ca actul este emana de la organul esprimat in
forma sa exterioara (stampile, antet)
! prezumtia de veridicitate - presupunerea ca actul corespunde adevarului.
c. Actul administrativ naste, modifica, stinge drepturi si obligatii: prin aceasta trasatura,
actul administrativ isi releva (arata) apartenenta la categoria actelor juridice de esenta
carora este faptul ca ele produc o modificare in realitatea juridica. Aceste efecte, pentru
actul administrativ, vizeaza dimensiunile esentiale ale activitatii administrative respective
executarea legii si prestarea de servicii public in limitele legii.
d. Actul administrativ este supus unui control principal de legalitate exercitat de instant de
contencios administrativ. Trasatura nu trebuie exagerata deoarece:
 *exista acte care emana de la administratia publica dar care nu sunt supuse controlului de
legalitate pe calea contenciosului administrativ, insasi Constitutia facand vorbire despre
actele care privest raporturile cu Parlamentul si actele administratiei de comandament cu
caracter militar.
* exista acte care chiar daca nu emana de la administratie publica ci de la alte autoritati
publice se supun controlului de legalitate al instantelor de contencios administrativ in baza
celor doua texte constitutionale (art. 52 si 126 alin (6)) care fac referire la actele
administrative ale autoritatilor publice.

Curs 7 – 9.04.2013
Categorii de acte administrative
In literatura de specialitate sunt utilizate mai multe criterii de clasificare a actelor administrative,
dintre care relevante sunt:
1. Criteriul organului de la care emana actul administrativ in functie de care identificam:
a) Acte care emana de la autoritatile centrale
b) Acte care emana de la autoritatile de la nivelul unitatilor administrativ teritoriale,
respectiv in contextul actual avem de a face cu comune, judete sau municipii (orase)
In functie de competenta acestor autoritati centrale, locale, judetene, etc, actele administrative
sunt unele de administrare generala pentru ca vizeaza multitudinea de atributii cu care sunt dotate
si altele de administrare de ramura/de specialitate/de domeniu.
2. Criteriul intinderii efectelor pe care le produce actul administrativ ne permite sa
identificam:
a) Acte administrative individuale – care produc efecte fata de un subiect determinat de
drept (ex. O diploma, un permis, o autorizatie)
b) Acte administrative cu caracter normativ – care produc efecte juridice general
obligatorii (deci fata de toti) si sunt opozabile erga omnes.
Actele individuale care sunt denumite generic autorizari sau autorizatii, indiferent de denumirea
specifica pe care o poarta, la randul lor, sunt unele dintre ele impuse (autorizatii impuse) in
sensul ca legiuitorul conditioneaza o anumita activitate de existenta unui asemenea act, iar altele
sunt libere, in sensul ca legiuitorul nu impune ca ele sa existe. Diferente intre cele doua tipuri
prezinta relevanta si din punct de vedere al aducerilor la cunostinta, ceea ce echivaleaza cu
momentul de la care aceste acte produc efectele.
De esenta a actelor individuale este ca ele sunt supuse comunicarii, iar a actelor normative ca
ele se supun publicarii, cu anumite exceptii permise de lege (ex: hotararile de guvern care au
caracter militar, indiferent de caracterul lor individual sau normativ nu sunt supuse publicarii ci
doar comunicarii catre institutiile interesate). Ca regula, de la data comunicarii sau publicarii ele
produc efecte juridice, cu anumite exceptii prevazute de lege (ex: in materia actelor de stare
civila, acestea produc efecte pentru trecut, de la momentul in care s-a produs nasterea, respectiv
decesul, nu de la data la care ele au fost emise. In materia contraventionala, actele normative
produc efecte ulterior publicarii, intr-un termen care trebuie sa fie cel putin 10 zile de la
publicare. Mai mult chiar, actele normative in materie contraventionala, ca si cele in materie
penala, produc efecte si pentru trecut, conform art. 15 din Constitutie care prevede ca legea
dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile).

Regimul juridic al actelor administrative

Notiunea de regim juridic, indiferent de ramura de drept la care ne raportam, seminifica
ansamblul acelor conditii de fond si de forma care dau identitate unei institutii in ordinea de
drept existenta. Pentru actul administrativ, el este format din elementele care il particularizeaza
in raport cu alte categorii de acte juridice.
Elementul central al acestui regim juridic este LEGALITATE. Termenul lege, in limbajul
juridic, dar si cotidian in egala masura, are doua acceptiuni:
a) Lato sensu – in sens larg – el semnifica orice act juridic care produce efecte obligatorii
pentru un subiect de drept, indiferent de denumirea pe care o poarta si organul de la care
emana
b) Stricto sensu – in sens restrans – el semnifica actul adoptat de Parlament care poarta
aceasta denumire.
Notiunea de LEGALITATE a fost analizata in mod diferit, pornind de la corelatia ei cu
oportunitatea, de catre reprezentantii celor doua mari scoli de drept public existente in Romania
in perioada postbelica.
1. Scoala de la Cluj, in frunte cu profesorul Tudor Drăganu a considerat ca legalitatea si
oportunitatea reprezinta doua conditii distincte ale actului administrativ. Daca legalitatea
inseamna conformitatea cu litera legii, oportunitatea evoca acea calitate a actului
administrativ de a satisface anumite nevoi sociale specifice unui timp si loc date,
determinate. Ea este in legatura cu puterea discreționara a administratiei publice, care
evoca libertatea de care dispune organul administrativ pentru a alege din mai multe
solutii legale si posibile pe cea care corespunde in cea mai mare masura interesului social
pe care organul administrativ trebuie sa il satisfaca. Sub acest aspect, o decizie a
administratiei poate sa fie legala dar nu oportuna.
2. Scoala de la Bucuresti considera ca legalitatea reprezinta corolarul (ansamblul) sau
sumumul (totalitatea) conditiilor de validitate ale unui act administrativ, iar oportunitatea
o componenta a legalitatii.
Reprezentantii scolii de la Cluj considera ca un act administrativ poate fi atacat in justitie pentru
cauze de nelegalitate dar nu si de neoportunitate. Scoala de la Bucuresti considera ca instanta
judecatoreasca este competenta sa se pronunte pe ambele aspecte. Mai mult chiar, in
conformitate cu documentele europene privind drepturile si libertatile fundamentale si celelalte
izvoare care emana de la institutiile uniunii si care constituie asa zisul acquis-ul european (=a
primi sau ceea ce este primit), precum si jurisprudenta celor doua curti europene, respectiv
Curtea Europeana de Justitie de la Luxembourg si Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg,
trebuie sa recunoastem instantelor judecatoresti investite cu un litigiu, generat cu un act
administrativ considerat nelegal, competenta de a se pronunta atat asupra aspectelor de legalitate,
cat si asupra celor de oportunitate.
Conditiile generale de legalitate pentru actele administrative sunt urmatoarele:
1. Conditia ca actul administrativ sa fie emis sau adoptat (organele individuale/unipersonale
emit acte, pe cand cele colegiale adopta acte) in conformitate cu Constitutia, legile,
ordonantele si hotararile Guvernului si cu toate celelalte acte juridice care au o forta
obligatorie pentru organul de la care actul emana.
2. Conditia ca actul sa fie emis sau adoptat de organul competent si in limitele competentei
sale. Depasirea acestor limite atrage problema excesului de putere care este sanctionabil
sau cenzurabil de catre instanta de judecata.
3. Actul administrativ sa fie emis sau adoptat in forma si cu procedura prevazute de lege.
Forma actului administrativ
Actul administrativ imbraca, de regula, forma scrisa, aceasta fiind ceruta ad validitatem, adica
pentru validitatea actului, si nu ad probationem, adica pentru a constitui mijloc de proba. Actele
administrative normative imbraca intotdeauna forma scrisa pentru ca legea impune publicarea lor
ca sa fie aduse la cunostinta. In schimb actele individuale pot, unele din ele, sa imbrace si forma
orala, legea insasi prevazand aceasta. Astfel, ordonanta guvernului nr.2/2001 cu privire la
contraventii, prevede ca avertismentul, care este o sanctiune contraventionala cu caracter moral,
se poate aplica atat scris, de regula cand lipseste contravenientul, cat si oral.
De forma scrisa se leaga alte aspecte, cum ar fi:

- Ștampilele, antetul, semnaturile prin care se identifica acesta

- Limba in care este scris actul si care, ca regula, este limba romana, limba oficiala a
statului conform art. 23 din Constitutie. Art. 120, alin. 2 prevede insa ca, in unitatile
administrativ teritoriale in care cetatenii care apartin unei minoritati nationale au o
pondere semnificativa (peste 20%) se asigura folosirea limbii minoritatilor nationale in
scris si oral in relatiile cu autoritatile locale ale administratiei publice si cu serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe centrale de specialitate.
Speta: in judetul Covasna exista o structura teritoriala a unei autoritati publice autonome,
respectiv Camera de Conturi a judetului care apartine de Curtea de Conturi si nu are personalitate
juridica. Cetatenii de origine maghiara au considerat ca denumirea acestei structuri teritoriale sa
fie afisata si in limba maghiara si au formulat actiune la Consiliului National pentru Combaterea
Discriminarii solicitand sa fim sanctionati pentru ca nu am facut acest lucru si sa fim obligati sa
o facem. Consiliul National le-a admis petitia, insa instanta de judecata, in fata careia a fost
contestata/atacata aceasta decizie, a anulat-o in baza urmatoarelor considerente:
a) Constitutia face referire expresa atunci cand instituie acest drept pentru minoritati la
organele administratiei publice locale si serviciile publice deconcentrate ale ministerelor
si celorlalte organe de specialitate. Aceleasi categorii de organe, autoritati se regasesc si
in legea administratiei publice locale nr.215/2001.
b) Curtea de Conturi a Romaniei nu face parte, nici structurile sale teritoriale, din categoria
organelor administratiei publice (nu este organ administrativ), ea este o
 structura/institutie autonoma, cu statut distinct care excede (este in afara) celor 3 puteri
clasice in stat asa cum este si Curtea Constitutionala si Avocatul Poporului.
c) Acest statut determina concluzia ca ea nu poate fi obligata, si cu atat mai putin,
sanctionata pentru vreo incalcare a drepturilor minoritatilor nationale in raport cu
administratia.

Forma scrisa a actului administrativ este ceruta pentru urmatoarele considerente:

1. Pentru a se cunoaste cu exactitate continutul actului
2. Pentru a se sanctiona eventualele persoane responsabile pentru negalitatea actului
3. Pentru a fi utilizat ca mijloc de proba in justitie, avand in vedere ca prin articolul 126,
alin. 6 este garantat controlul de legalitate exercitat de instantele de contencios
administrativ asupra actelor administrative ilegale asupra autoritatilor publice.
4. Pentru a se exercita rolul educativ pe care administratia il exercita prin activitatea pe care
o desfasoara in raporturile cu cetateanul.
Una din prezumtiile care guverneaza regimul juridic al actelor administrative, este prezumtia de
autenticitate care impune in mod expres conditia formei scrise, ea exprimand concordanta actului
cu organul care este exprima in forma exterioara a acestuia.

Procedura de emitere sau de adoptare a actelor administrative

Majoritatea actelor administrative presupun inainte de a fi emise (de organele unipersonale) sau
adoptate (de organele colegiale) parcurgerea unor faze procedurale care, din punct de vedere al
momentului in care intervin, pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare.
Formele procedurale anterioare :imbraca modalitati diferite de concretizare (anchete, proiecte,
analize, sinteze, statistici) insa dintre ele probleme deosebite pun urmatoarele:
1. AVIZUL care este opinia unui organ cu privire la emiterea sau adoptatea unui act
administrativ de catre un alt organ. Ele sunt de 3 feluri:
*Avizul facultativ care nu este obligatoriu sa fie solicitat si nici sa fie respectat daca a fost
obtinut.
*Avizul consultativ care este obligatoriu sa fie solicitat dar nu este obligatorie respectarea lui. De
esenta consultarii ca operatiune juridica este caracterul obligatoriu al parcurgerii ei fara ca acela
care a recurs la consultare sa aiba obligatia sa si respecte opinia exprimata. Exemplu:
presedintele, in procedura de formare a Guvernului, consulta partidul care are majoritatea
absoluta in Parlament iar daca nu exista aceasta majoritate, consulta toate partidele reprezentate
(parlamentare). El nu este insa obligat sa desemneze, teoretic, insa nici nu poate ignora un
anumit context politic. Curtea Constitutionala, potrivit art. 146 lit. H) raportat la art. 95 din
Constitutie, da aviz consultativ in procedura de suspendare a presedintelui din functie.

*Avizul conform care este obligatoriu sa fie si solicitat si respectat.

Avizul nu este act administrativ in sensul ca nu naste prin el insusi efecte juridice si contribuie la
nasterea, consolidarea efectelor actului in consideratiunea caruia a fost emis. De aceea, el nici nu
poate face obiectul unei actiuni distincte in justitie pentru ca aceasta poate viza numai un act
administrativ in forma tipica sau asimilata. In schimb, in cazul avizului conform, acesta da
nastere impreuna cu actul pe care il vizeaza la actul administrativ complex care este manifestarea
de vointa a doua organe: unul de la care emana actul si cel de la care emana avizul. In acest caz,
in justitie, intr-un eventual litigiu, vor sta ambele organe.
2. ACORDUL care este consimtamantul dat de un organ, de regula cel superior ierarhic, cu
privire la emiterea unui act administrativ de catre un alt organ. Provenind de la superiorul
ierarhic, el are caracter obligatoriu pentru organul in consideratiunea caruia s-a emis. Ca
si avizul conform, el genereaza un act administrativ complex care reuneste manifestarea
de vointa a doua organe publice sau administrative si care, in egala masura, vor avea
calitate procesuala intr-un eventual litigiu de contencios administrativ.

Formele concomitente emiterii sau adoptarii actului

Quorumul =majoritatea ceruta de lege pentru intrunirea valabila a organului colegial. De regula,
este vorba de jumatate plus unu din numarul membrilor acelui organ.
Majoritatea ceruta pentru adoptarea actului, fiind vorba despre :
a) majoritatea simpla= majoritatea membrilor prezenti din fiecare camera
b) majoritatea absoluta= majoritatea membrilor fiecarei camere
c) majoritatea calificata precum cea de 2/3 sau de 3/4. Exemplu: Constitutia in art. 148
prevede ca aderarea Romaniei la UE se face prin lege adoptata de camerele reunite ale
Parlamentului cu o majoritate de 2/3 din numarul total al parlementarilor.
Motivarea actului care semnifica aratarea in continutul acestuia a considerentelor de fapt si de
drept care au determinat organul administrativ sa adopte un anumit act. Este o procedura
specifica actelor pronuntate de puterea judecatoreasca dar si actelor administrativ jurisdictionale
prin care se solutioneaza un anumit litigiu izvorat in sfera administratiei publice de catre organe
administrative investite prin lege cu o asemenea competenta. Exemplu: in materia licitatiilor
publice exista un Consiliu National de solutionare a contestatiilor din acest domeniu. Activitatea
acestor organe jurisdictionale prezinta similitudini cu activitatea instantelor judecatoresti, motiv
pentru care ele se bucura de o anumita stabilitate si obligatoriu sa fie motivate. La nivelul UE,
motivarea actelor este o obligatie careia se supun toate actele care emana de la structurile uniunii.
In dreptul romanesc, obligatia motivarii este consacrata in Constitutie in art 115, alin. 4,
Guvernul avand obligatia sa motiveze urgenta in continutul Ordonantei de Urgenta. Se considera
ca motivarea ar trebui sa devina o procedura comuna tuturor actelor administrative, nu numai
celor jurisdictionale pentru ca ea reprezinta o garantie a legalitatii actului administrativ in
contextul in care obliga administratia sa prezinte argumentele de fapt si de drept care au
determinat-o sa adopte o decizie.
Obligatia de a incheia o minuta, un proces verbal, o nota de sedinta si alte documente care
consemneaza dezbaterile din cadrul sedintei unui organ colegial.
formele procedurale ulterioare emiterii un unui act eadministrativ:
1. Comunicarea care este operatiunea specifica de aducere la cunostiinta a actelor
administrative cu caracter individual, ele incepand sa produca efecte jurdice de la data
comunicarii.
2. Publicarea care este operatiunea specifica de aducere la cunostiinta a actelor normative,
ele intrand in vigoare de la data plublicarii sau de la o data prevazuta in textul lor care nu
poate fi decat ulterioara publicarii pentru a nu incalca principiul neretroactivitatii legii.
3. Confirmarea care inseamna intarirea continutului unui act administrativ asupra caruia
planeaza anumite suspiciuni cu privire la legalitatea lui.
4. Ratificarea care este o operatiune specifica tratatelor internationale care sunt ratificate
prin lege de catre Parlament ceea ce atrage patrunderea acestora in dreptul intern.
Forta juridica si efectele juridice ale unui act administrativ- ca orice act jurdic si
celadministrativ produce efecte a caror forta difera in functie de locul unde este clasa organul
de la care emana, de competenta, de statutul acestuia. Forta juridica a actului administrativ
este guvernata de cele 3 prezumtii:
a) Prezumtia de legalitate – presupunerea ca actului corespunde legii in acceptiunea lato
senso a cuvantului.
b) Prezumtia de autenticitate- presupunerea ca actul emana de la organul exprimat in forma
sa exterioara
c) Prezumtia de veridicitate – presupunerea ca actul corespunde adevarului.
Se adauga principiul executarii din oficiu (executio ex oficio) potrivit caruia actul administrativ
este titlu executoriu si poate fi supus executarii silite fara a mai fi necesara alta formalitate.
Forta juridica a actului difera in functie de caracterul normativ sau individual al lor astfel actele
normative produc efecte in toate ramurile dreptului cu exeptia celui penal dat fiind faptul ca
reglementarea infractiunilor, pedepselor si regimul executarii lor revine, potrivit art 73 alin 3 lit.
H), unei legi organice. Actele individuale produc efecte in primul rand pentru dreptul
administrativ dar si pentru alte ramuri de drept precum dreptul civil(actele de stare civila,
autorizare de constructie), dreptul muncii (un act de numire in functie).
Momentul de la care actul produce efecte
Pentru organul emitent, le produce efecte din chiar momentul adoptarii sale pentru emitent,
acesta avand obligatia sa il comunice, sa nu il revoce decat in formele prevazute de lege in
schimb, pentru celelalte subiecte de drept, regula difera dupa cum ne raportam la:
a) Actele individuale= din momentul comunicarii
b) Actele normative = din momentul publicarii sau de la data prevazuta in textul lor
ulterioara publicarii.
Exista insa situatii cand insasi Constitutia impune obligatia publicarii indiferent de caracterul
normativ sau individual al actului si avem in vedere hotararile Guvernului si decretele
presedintelui. De aceea, se poate formula ca moment al inceperii producerii de efecte juridice cel
al aducerii la cunoastiinta a celor interesati (celor care cad sub incidenta lui) in formele
prevazute de lege .

Incetarea efectelor unui act administrativ

Poate avea loc prin:
a) Anulare –operatiunea de desfiintare a efectelor actului si este un atribut atat al organului
superior ierarhic cat si a distantei de judecata, aceasta actionand in baza prevederilor
articolelor 52, 126 alin. 6 din Constitutiei si ale legii contenciosului administrativ nr
554/2004.
b) Revocarea – operatiunea prin care organul emitent sau cel ierarhic superior isi
desfiinteaza un act atunci cand acesta este afectat de vicii de legalitate sau de
oportunitate. Cand este dispusa de organul emitent se numeste retractare sau cand este
dispusa de organul ierarhic superioar se numeste revocare propriu-zisa.
c) Abrogarea – operatiune specifica legilor dar exista si la alte categorii de acte normative
care sunt supuse regulii publicarii. Exemplu: hotarari ale Guvernului, Ordinele
ministrilor, Ordonantele Guvernului etc. Ea poate fi expresa (atunci cand se face referire
in continutul noului act la cel care se abroga) si tacita (atunci cand fara a se face o
asemenea referire, un act il inlocuieste pe cel anterior- sau implicita).
Din punct de vedere al efectelor actelor care desfiinteaza alte acte, ele pot viza actele in
integralitatea lor( o anulare sau abrogare totala) sau pot avea efecte partiale prin care sun vizate
anumite elemente ale actului anterior.

07.05.2013

Suspendarea ,revocarea si anularea actului administrativ

Suspendarea reprezinta operatiunea juridica prin care se intrerup sau inceteaza vremelnic
efectele unui act juridic sau ale exercitarii unui mandat sau functii.
Constitutia prevede suspendarea in ambele ipostaze:

 Suspendarea unui act administrativ este reglementata de art 123 alin 5,potrivit
caruia prefectul poate ataca in fata instantelor de contencios administrativ un act
al consiliului judetean,local sau al primarului,daca il considera nelegal ,ceea ce
atrage suspendarea de drept a actului atacat

 Suspendarea unui mandat si ne raportam la art 95 care reglementeaza suspendarea

din functie a presedintelui care poate fi decisa de Parlament; art 96 alin 3 care
reglementeaza suspendarea de drept a acelui presedinte care a fost pus sub
acuzare pt inalta tradare; art 109 alin 2 care reglementeaza suspendarea din
functie a membrilor Guvernului in cazul in care s-a declansat raspunderea penala
a acestora.
 Suspendarea intervine in general cand exista dubii sau incertitudini cu privire la legalitatea unui
act administrativ si pana la clarificarea lor,actul isi inceteaza temporar sa mai produca efecte
juridice pana la clarificarea situatiei.
Din aceasta perspectiva,ea ne apare ca o garantie a legalitatii. Poate fi de mai multe feluri:

 Suspendarea de drept (de iure/ope legis) care intervine in baza unui text de lege(inclusiv text
constitutional)

 Suspendarea dispusa de o autoritate publica. Ex: art 95 reglementeaza suspendarea dispusa

de Parlament pt presedintele care se face vinovat de incalcarea grava a prevederilor
constitutionale.

 Suspendarea dispusa de instanta judecatoreasca in temeiul art 14 si 15 din legea

contenciosului administrativ nr 554/2004 care prevad ca in cazuri bine justificate si pt a
preveni producerea unor pagube iminente,reclamantul poate sa ceara si instanta poate sa
dispuna suspendarea actului pana la solutionarea cauzei dedusa judecatii.
Revocarea reprezinta o modalitate de incetare a efectelor unui act care poate fi dispusa de catre:

 Organul emitent= retractare

 Organul ierarhic superior(daca exista)= revocare propriu-zisa

Cauzele care pot determina revocarea unui act administrativ pot fi:

 Anterioare emiterii/adoptarii unui act administrativ

 Concomitente emiterii/adoptarii

 Ulterioare emiterii/adoptarii
In situatiile prevazute la literele a) si b) efectele revocarii sunt pt trecut. Pt situatiile de la litera c)
efectele revocarii sunt pt viitor (ex nunc).
Revocarea intervine pt considerente de nelegalitate,dar si de neoportunitate a actului. Ea
reprezinta un principiu al regimului juridic al actelor administrative (principiul revocabilitatii) de
la care exista si anumite exceptii care privesc insa,numai actele administrative individuale
deoarece actele administrative normative sunt intotdeauna si oricand revocabile.
Exceptii:

 Actele administrative care au fost declarate irevocabile printr-o dispozitie expres a legii.
Ratiunea exceptarii lor subzista in faptul ca atata vreme cat legiuitorul le-a declarat
irevocabile,numai legiuitorul poate sa dispuna transformarea catacterului lor in revocabile
din irevocabile si nu un organ administrativ. Aceasta concluzie este sustinuta si de
principiul simetriei juridice,potrivit caruia,un act juridic poate fi
completat,modificat,abrogat de un alt act care are aceeasi forta juridica sau una
superioara.nu e posibil ca un act administrativ sa desfiinteze o lege.
  Actele administrative care au dat nastere unor raporturi juridice civile sau care au rezultat
din acte juridice de drept civil. Ex: in baza unei autorizatii,se incheie un act de vanzare-
cumparare. Ratiunea exceptarii consta in necesitatea mentinerii stabilitatii ordinii juridice
care este esentiala pt un stat de drept asa cum rezulta din jurisprudenta celor 2 Curti
Europene,respectiv Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg si Curtea Europeana a
Drepturilor Omului de la Strasburg.

 Actele care au fost executate material,ratiunea exceptarii lor constand in efectele juridice
pe care le-au produs dar si efectele material,economice. Ex: in baza unei autorizatii de
construire,s-a idificat un imobil,ori revocarea autorizatiei ar insemna desfiintarea
imoilului construit in baza ei ,ori desfiintarea autorizatiei ar atrage desfiintarea imobilului
cu consecinte material pagubitoare.

 Actele administrative garantate prin lege sub raportul stabilitatii lor,argumentele fiind
similar cu cele de la situatia 1)

 Actele administrative cu caracter jurisdictional,care sunt acele acte prin care se

solutioneaza de catre un organ competent,un litigiu intervenit in sfera administratiei
publice dupa o procedura similara celei utilizata de instantele judecatoresti,bazata pe
principiile contradictorialitatii partilor,independentei organului care solutioneaza
litigiul,asigurarii dreptului la aparare pt parti si pronuntarii unei solutii motivata in fapt si
in drept care se numeste generic,hotarare si care,ca natura juridical,este un act
administrativ jurisdictional. El se bucura de o anumita stabilitate care il excepteaza de la
revocare fara a beneficia insa de autoritate de lucru judecat,precum au instantele
judecatoresti. Ex: in material licitatiilor publice exista un consiliu national de solutionare
a licitatiilor care are competent sa solutioneze contestatiile care se fac impotriva modului
in care se deruleaza procedurile de achizitie publica. Constitutia insasi in art 21 alin 4
recunoaste existent acestor jurisdictii administrative speciale,dar le proclama caracterul
lor facultativ si gratuit.
Intre revocare si suspendare exista urmatoarele deosebiri:

Revocarea
Este un principiu al regimului;
Intervine cand exista certitudini cu privire la
nelegalitatea sau neoportuinitatea unui act
administrativ;
Are ca efecte juridice desfiintarea actului adica
incetarea de a produce efecte ex tunc sau ex
nunc,dupa caz;
Poate fi dispusa de organul emitent sau ierarhic
superior .
Suspendarea
Este o exceptie de la principiul regimului actelor
administrative;
Intervine cand exista dubii;
Are ca efecte intreruperea sau incetarea temporara a
producerii efectelor juridice;
Poate fi dispusa de drept (legiuitor), de o autoritate
publica sau de instanta de judecata.
 Anularea actelor administrative reprezinta operatiunea juridica prin care se desfiinteaza un act
administrativ si un act juridic in general in principal pt motive de nelegalitate,dar poate fi dispusa
si pt neoportunitatea actului. Este consacrata de art 52 din Constitutie potrivit caruia,orice
persoana vatamata printr-un act administrativ nelegal al unei autoritati publice,poate sa solicite
recunoasterea dreptului sau a interesului legitim vatamat, anularea actului si repararea pagubei.
Ca si in dreptul civil,din punct de vedere al cauzei care o determina exista o:

 Nulitate absoluta care intervine pt motive esentiale pt validitatea actului de fond care
ocrotesc un interes general

 Nulitatea relative sau anulabilitatea care intervine in cazul incalcarii unei conditii de
forma,mai putin importante prin care se ocroteste un interes privat. Exista insa
posibilitatea ca incalcarea unor conditii de forma sa atraga numitatea absoluta in dreptul
administrativ. Ex: ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede
clauzele care trebuiesc cuprinse intr-un process verbal contraventional care sunt conditii
de forma,insa absenta unora dintre ele,poate atrage nulitatea absoluta a actului.
Dupa intiderea efectelor,nulitatea poate sa fie:

 Totala cand priveste actul in integralitatea lui

 Partial cand priveste parti din act

Poate fi dispusa de:

 Organul emitent

 Instanta de judecata

 Nulitatea unui act juridic atrage nulitatea actelor care au fost conditionate sub aspectul
legalitatii lor de actul desfiintat,declarat nul,potrivit principiului: quod nullum est,nulum
producit efectum. Inexistenta este cea mai garva forma de nulitate,cand actul este lovit de
vicii atat de grave,incat oricine poate realiza flagranta lui nelegalitate. Este prevazuta in
Constitutie in art 100 si 108 care prevad ca republicarea unei hotarari,ordonante sau
decret atrage inexistenta actului. In cazul actelor inexistente,ele nu se mai bucura de
prezumtia de legalitate si de caracterul lor executor din oficiu astfel incat nici nu se poate
pretinde respectarea unui act inexistent si nici sanctiona o asemenea nerespectare
14/5/2013
DOMENIUL PUBLIC SI PROPRIETATEA PUBLICA
Reglementarea proprietatii in constitutia romaniei se regaseste in principal in 2 texte : art. 44
intitulat "dreptul de proprietate privata" care este plasat in titlul 2 referitor la drepturile, libertatile
si indatoririle fundamentale rezultand din continutul lui, din locul in care este plasat ca el
reglementeaza unul din drepturile fundamentale ale cetateanului roman in actualul sistem
constitutional si legal respectiv dreptul de proprietate privata si ca el reprezinta UN SEDIU
SPECIAL IN REGLEMENTAREA CONSTITUTIONAL A PROPRIETATII.
ART 136 care este situat in titlul 4 al constitutiei prin care se reglementeaza economia si
finantele publice si este denumit "proprietatea". Din continutul lui si din locul in care este plasat
rezulta ca el consacra componentele proprietatii, o viziune economica si ca el reprezinta un
SEDIU GENERAL in reglementarea constitutionala a proprietatii ceea ce face ca analiza
regimului proprietatii in sistemul actual sa se faca pornind de la art. 136 din continutul caruia
rezulta urmatoarele :
a) prin aliniatul 1 se consacra structura actuala a proprietatii care include 2 mari forme si anume
proprietatea publica si proprietatea privata.
b) prin aliniatul al doilea sunt prevazute ca si modalitati de protectie a proprietatii publice faptul
ca aceasta este in egala masura garantata si ocrotita prin lege. Aceste forme de protectie se
regasesc si in art. 44 care priveste proprietatea privata. In acelasi aliniat se mentioneaza titularii
dreptului de proprietate publica si anume primul dintre ei este statul care detine proprietatea
publica de interes national si cel de-al doilea titular este unitatea administrativ teritoriala care
detine proprietatea bunurilor de interes local.
Textul trebuie coroborat cu art 3 alin 3 din constitutie care reglementeaza care sunt unitatile adm
teritoriale in prezent, romania fiind organizata sub acest aspect in :
- comune si orase care sunt unitati adm teritoriale de baza
- judete care sunt unitati de nivel intermediar
Rezulta ca la ora actuala romania face parte din categoria statelor care au un singur nivel
intermediar intre nivelul de baza si cel central. Procesul de revizuire constitutionala care se afla
in curs de derulare isi propune printre alte obiective sa modifice modul de organizare
administrativ teritoriala a romaniei introducans un al doilea nivel intermediar respectiv regiunile.
Coroborand art. 136 alin 2 cu art 3 alin. 3 din constitutie, rezulta ca in sistemul actual urmeaza sa
identificam :
- o proprietate publica a statului
- o proprietate publica a comunelor
- o proprietate publica a oraselor (municipiilor)
- o proprietate publica a judetelor.
In contextul in care vor fi infiintate regiunile, urmeaza in mod firesc ca in structura proprietatii
publice sa fie introduse si acestea ca titulare ale dreptului de proprietate publica.
C) Prin alin 3 al art 136 se realizeaza delimitarea sferei proprietatii publice utilizandu-se mai
multe criterii, unul dintre acestea este interesul domeniului public care vizeaza toate bogatiile de
interes public ale subsolului, tehnica de redactare prin care se determina generic bogatii care in
individualizarea lor includ mai multe categorii de bunuri. Pe langa acest criteriu, il regasim si pe
cel al INTERESULUI NATIONAL in categoria de bunuri, apele cu potential energetic DE
INTERES NATIONAL.
Al doilea criteriu este enumerarea expresa a unor bunuri, exemplu spatiul aerian, plajele, marea
teritoriala.
In al treilea rand este trimiterea la alegeri prin formula SI ALTE BUNURI PREVAZUTE DE
LEGEA ORGANICA rezultand ca legiuitorul constituant nu epuizeaza sfera bunurilor
proprietate unica recunoscand legiuitorului ORGANIC competenta de a extinde aceasta sfera
prin adaugarea altor bunuri. Legea organica la care se trimite este legea nr 213/1998 care a
suferit modificari prin noul cod civil al romaniei. Legea contine insa in anexa bunurile care
formeaza sfera celor 3 categorii de proprietate publica respectiv cea a statului, a comunelor si
oraselor si a judetelor.
In aliniatul 4 se consacra caracterul inalienabil al proprietatii publice. Inalienabilitatea acesteia
nu exclude insa existenta unor modalitati de punere a ei in valoare fiind vorba despre DAREA IN
ADMINISTRARE care se poate face numai catre o regie autonoma sau o institutie publica, a
doua modalitate este concesionarea, a treia este inchirierea si a patra este darea in folosinta
gratuita institutiilor de utilitate publica (diferite asociatii, fundatii care desfasoara activitate de
interes general si li s-a oferit prin hotararea guvernului statutul de utilitate publica).
e) alin 5 al art 136 declara caracterul inviolabil al proprietatii private care trebuie exercitat in
conditiile legii organice. La o lege organica trimite si constitutia prin art 73 alin 3 litera M
potrivit caruia regimul general al proprietatii care rezerva legii organice reglementarea generala a
proprietatii si regimul juridic al mostenirii.
Textul trebuie coroborat cu cel al art 44 care reglementeaza dreptul ....in romania, acesta ca si
proprietatea privata fiind garantate in conditiile stanilite de lege. Ca si proprietatea publica, cea
privata este in egala masura garantata si ocrotita. In forma initiala a constitutiei era garantat doar
dreptul de proprietate iar proprietatea privata era ocrotita, insa pe fondul unor critici aduse
textului anterior el a fost modificat mentionandu-se expres ca proprietatea privata este garantata,
prevedere care este considerata esentiala intr-o democratie constitutionala.
Pana in anul 2003, cetatenii straini si apatrizii nu aveau voie sa detina terenuri in proprietate in
romania. Si aceasta prevedere a fost criticata din. Perspectiva dobandirii de care romania a
statututlui de stat membru al UE in care sunt recunoscute ca libertati fundamentale libertatea de
circulatie a persoanelor, a bunurilor si a serviciilor.
Prin legea de revizuire din 2003 s-a recunoscut cetatenilor straini si apatrizilor pot dobandi
dreptul de proprietate privata asupra terenurilor insa numai in conditiiloe rezultate din aderarea
romaniei la UE sau din alte tratate internationale la care romania este parte pebaza de
reciprocitate in conditiile prevazute de legea organica precum si din mostenire legala.
Daca art 136 alin. 5 consacra caracterul inviolabil al proprietatii private in conditiile legii, art 44
alin 3 si 6 reglementeaza regimul exproprierii si al posibilitatii folosirii subsolului unor
proprietati imobiliare pentru lucrari de interes public.
Prima lege a exproprierii a fost adoptata in 1864 de A. I. Cuza si reglementa pt toate consitutiile
ulterioare cu exceptia celor din regimul totalitar de esenta exproprierii potrivit si textului actual
al constitutiei este ca ea se realizeaza numai pentru cauze de utilitate publica si presupune
intotdeauna o despagubire care trebuie sa aiba CARACTER PREALABIL SI DREPT, intreaga
procedura fiind prevazuta de lege.
Cuantumul despagubirilor se stabileste de comun acord de catre parti, expropriat si expropriator,
iar in caz de neintelegere, hotaraste instanta de judecata.
O componenta importanta in regimul constitutional actual al proprietatii este interdictia ca averea
dobandita licit sa nu poata fi confiscata precum si prezumția cu privire la caracterul licit al
dobandirii averii.
Din analiza regimului constitutional a celor 2 tipuri de proprietate, cea publica si cea privata
rezulta teza potrivit careia in sistemul constitutional actual, proprietatea privata este regula in
sistemul constitutional actual iar proprietatea publica este exceptia. Argumentele in favoarea
acestei teze sunt urmatoarele :
- bunurile proprietate publica sunt expres si limitativ determinate de constitutie si de legea
organica la care aceasta trimite. In schimb, in proprietate privata pot fi detinute orice bunuri cu
exceptia celor interzise de lege sau pentru care legea stabileste conditii speciale.
- proprietatea publica poate fi detinuta NUMAI de catre STAT sau de vatre unitatea
administrativ teritoriala. Precizam ca statul si unitatea administrativ teritoriala detin 2 tipuri de
proprietati care formeaza si cele 2 domenii ale lor :
- bunuri proprietate publica aceasta constituind domeniul public al statului si unitatii adm
teritoriale caruia i se aplica un regim de putere publica in centrul careia se afla inalienabilitatea
- bunuri proprietate privata care formeaza domeniul privat al statului si al unitatilor adm
teritoriale caruia i se aplica normele de drept privat daca prin lege nu se prevede altfel.
-> bunurile proprietate publica sunt supuse normelor de drept public, au un regim juridic specific
in sensul ca : sunt inalienabile adica nu pot fi instrainate, sunt insesizabile adica nu pot face
obiectul urmaririi si executarii silite, sunt imprescriptibile atat sub aspectul prescriptiei extinctive
cat si cel al prescriptiei achizitive sau uzucapiunea, dreptul la actiune privind un bun proprietate
publica nu se stinge indiferent cat timp el nu a fost exercitat.
Sub aspectul prescriptiei achizitive, un bun nu poate fi dobandit in proprietate publica indiferent
de perioada in care el s-a aflat in posesia de buna credinta a unei persoane. Precizam ca in
dreptul privat functioneaza principiul conform caruia posesia de buna credinta asupra bunurilor
mobile valoreaza titlu de proprietate. In ceea ce priveste bunurile imobile, posesia se exercita in
anumite perioade de timp (10-15-30 de ani) ea atrage dobandirea proprietatii, efect al
uzucapiunii.
In ceea ce priveste bunurile private, acestea sunt supuse unui regim de drept privat in sensul ca
sunt inalienabile, sesizabile si prescriptibile.
-------------------
21/5/2013
Domeniul public si proprietatea publica - continuare -
8 intrebari 5-6 intrebari teoretice legea organica etc
2 intrebari practice – grile

Notiunile de domeniu public si proprietate publica nu sunt identice, intre ele existand o relatie de
la intreg la parte.
Domeniul public cuprinde in primul rand bunurile proprietate publica dar in afara acestora in
sintagma de domeniu public in sensul larg al termenului se mai includ si acele bunuri private
care prin semnificatia lor culturala, istorica, economica, stiintifica, sociala justifica apartenenta la
domeniul public si guvernarea pe langa normele de drept privat si de anumite norme de drept
public de natura sa le protejeze si sa le perpetueze existenta. Ex : un bun cultural (o opera de
arta) poate fi detinut in proprietate d orice persoana fizica sau juridica inclusiv de stat si unitatea
administrativ teritoriala.
Proprietarul insa, cand este o persoana privata, are anumite obligatii fata de bun in sensul de a-l
pastra in mod corespunzator, de a-l conserva si de a nu-l instraina decat dupa ce statul si-a
exercitat un drept de preemtiune la cumparare iar in cazul in care nu s-a concretizat prin
dobandirea de catre stat in virtutea acestui drept, bunul poate fi instrainat in mod liber.
Padurile indiferent de titularul lor, persoana fizica, juridica, stat, alcatuiesc impreuna fondul
silvic al romaniei. Proprietarii lor, indiferent cine sunt, au obligatia sa asigure masurile de
conservare si intretinere si sa dispuna prin taiere de bunul respectiv numai in anumite limite si cu
anumite proceduri.
La fel terenurile care indiferent de detinator alcatuiesc fondul funciar al romaniei iar titularului
dreptului de proprietate ii revin anumite obligatii care difera in functie de categoria de teren. Ex :
daca terenul este agricol, are obligatia sa il cultive, sa il intretina ; daca face pArte din perimetrul
construibil are obligatia sa respecte anumite reguli.
Constatam ca exista bunuri proprietate privata care fac parte din domeniul public in sensul larg al
termenului. Apartenenta unui bun privat la proprietatea publica reprezinta o forma de restrangere
a exercitiului unui drept fundamental respectiv dreptul de proprietate privata care este
reglementat si garantat prin art 44 din constitutie, restrangere care este posibila in conformitate
cu art 53 care creaza cadrul constitutional in limitele caruia exercitiul oricarui drept fundamental
si al oricarei libertati poate fi restrans si anume :
- restrangerea sa se faca numai prin lege (legea codului funciar nr 18 din 1991, legea apelor,
codul silvic)
- restrangerea sa fie determinata de nevoia de aparare a securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii,
a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, desfasurarea instructiei penale precum
si prevenirea unor evenimente naturale deosebite, dezastre, calamitati etc
- restrangerea sa fie necesara intr-o societate democratica
- principiul proportionalitatii dintre masura de strangere si cauza care a determinat-o
- aplicarea in mod nediscriminatoriu
- sa nu se aduca atingere existentei dreptului sau libertatii insasi.

Definitia DOMENIULUI PUBLIC

Domeniul public cuprinde in sensul larg al termenului, ansamblul bunurilor mobile sau imobile,
publice sau private care prin natura lor sau prin vointa legiuitorului trebuie conservate si
transmise generatiilor viitoare reprezentand valori destinate a fi folosite in interes public, direct
sau prin intermediul unui serviciu public care se afla in proprietatea sau in paza unei persoane
juridice de drept public si care sunt guvernate de norme de drept public exclusiv sau in
combinatie cu norme ale dreptului privat.
TRASATURI :
-> domeniul public cuprinde in sensul larg al termenului bunuri care pot fi detinute atat in
proprietate publica sau privata pe care natura lor sau vointa legiuitorului le confera destinatia de
a fi transmise si conservate generatiilor viitoare.
Prin aceasta trasatura ele se deosebesc de celelalte bunuri care pot fi consumate in
substantialitatea lor, titularul lor poate beneficia cum doreste.
Exista insa bunuri care intereseaza nu doarmprezentul ci si viitorul a carui existenta este
conditionata de perpetuarea lor sau care dau identitate materiala sau spirituala unui popor.
-> necesitatea conservarii este justificata de faptul ca bunurile respective satisfac un interes
public. Acest lucru se realizeaza fie direct fie indirect printr-un serviciu public (serviciu public
de transport in comun pentru utilizarea aceleiasi cai de comunicatie)
-> bunurile din domeniu public sunt guvernate intotdeauna de un regim de drept public sau de
putere publica, acesta putand fi :
1. Exclusiv de drept public pt bunurile proprietate publica din domeniu public
2. Mixt de drept public si de drept privat pentru bunurile proprietate privata care apartin
domeniuli public cumprecizarea ca regulile de drept public au un rol predominant.
3. Bunurile domeniului public presupun intotdeauna existenta unei persoane morale de drept
public care exercita :
a) un drept de proprietate publica in cazul bunurilor publice din domeniul public
b) un drept de paza si protectie pentru bunurile private carenapartin de dreptul public. Ex :
ministerul culturii exercita un asemenea drept pentru bunurile din patrimoniul cultural national ;
mnisterul mediului, exercita acest drept asupra bunurilor care formeaza mediul inconjurator etc.
Aceasta structura a domeniului public care include in sfera sa atat bunuri pulice cat si bunuri
private este evocata min doctrina prin formula SCARA A DOMENIALITATII PUBLICE, ea
relevand includereamin domeniul public a unor bunuri care ca si titular, ca si regim juridic sunt
diferite dar pe care le uneste destinatia finala, aceea de a satisface unminteresmpublic.