Separarea puterilor in stat

Separarea puterilor in stat este un principiu fundamental al statului de drept si presupune o distribuire a puterii catre instante diferite, independente, inzestrate cu atribute si prerogative de conducere. Scopul separarii puterilor in stat este acela de a impiedica acumularea, detinerea sau exercitarea absoluta a puterii. Divizarea puterii poate garanta adoptarea si aplicarea corecta a legilor precum si respectarea drepturilor fundamentale ale oamenilor. In statul nostru aceasta divizare reprezinta existenta a trei puteri si anume puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca. Puterea legislativa este exercitata de catre Parlament, acea institutie care reprezinta principiul suveranitatii poporului, este organul reprezentativ, suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. Atributiile cele mai importante sunt: adoptarea legilor, obligatorii pentru toti cetatenii, organizarea armatei si apararii nationale, organizarea administrativ teritoriala a tarii, organizarea invatamantului, adoptarea bugetului. Puterea executiva este realizata de Guvern, care pune in aplicare legile, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si conducerea generala a administratiei publice. Puterea judecatoresca este realizata de Instantele Judecatorestie care vegheaza la respectarea legilor. Separarea celor trei puteri, Parlament, Guvern, Instante Judecatoresti desi au organizare proprie, functii si atributii specifice, nu inseamna izolarea acestora, ci interdependenta si controlul reciproc. Potrivit acestui principiu nici una deintre cele trei puteri nu prevaleaza asupra celeilalte, nu se subordoneaza una alteia si nu isi asuma prerogative specifice celorlalte. Intre ele nu exista o ierarhie. Constitutia a folosit acest principiu pentru ai impiedica pe cei care ar dori concentrarea puterii in mainile unui grup restrans sau unui singur om, ceea ce ar duce la instaurarea unui regim totalitar. Cand puterea autoritatilor este limitata, puterea celor care sunt condusi

este mai mare. Desi puterea, ca fenomen este unica, detinatorul ei legitim este poporul.

Separatia, echilibrul si colaborarea puterilor

Teoria separatiei puterilor este o teorie celebra, de larga audienta si frecvent invocata. Cunoasterea acestei teorii inlesneste explicarea sistemelor constitutionale contemporane. Aparuta in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de tulburatoare si de penetrante, ea a fost indreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzurilor de putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale putere suprema, considerandu-se ca o personificare a statului de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea statul sunt eu . Teoria separatiei puterilor a avut un rol aparte, decisiv in promovarea sistemului reprezentativ, adica in valorificarea democratica a relatiei dintre detinatorul suveran al puterii (poporul, natiunea) si organizarea statala a puterii politice, in cautarea, in chiar organizarea statala si functionarea puterii, a garantiilor exercitarii drepturilor omului si ale cetatenilor. Este o teorie care a stat la baza elaborarii constitutiilor, afirmatiile din Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789, Franta), stand marturie in acest sens. Astfel potrivit declaratiei mentionate, o societate in care garantia drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor nu este determinata, nu are o constitutie. Enuntata de catre John Loke (Trate de governement civil, 1690), teoria separatiei puterilor in stat este defintivata si explicata pe larg de catre Montesqueu in celebra lucrare Despre spiritul legilor.