Conceptul de institutie politica si categorii de institutii politice

Prin notiunea de institutie in sens general, intelegem forma de organizare a raporturilor sociale repetate si tipizate potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate si oglindind caracterul istoric al oranduirii sociale respective. Termenul de institutie deriva din latinul institutio care inseamna a intemeia, a aseza cu temei sau din institutum care inseamna obicei, principiu de organizare, randuiala. Un autor francez aprecia ca notiunea generala de institutie se defineste prin doua elemente: un element structural si unul de credinta. In ce priveste folosirea notiunii de institutie politica, in cursurile de drept constitutional, aceasta se justifica prin aceea ca dreptul constitutional ca ramura a sistemului de drept, reglementeaza raporturile sociale fundamentale din domeniul cuceririi si exercitarii puterii politice. Astfel spus, dreptul constitutional stabileste modul de organizare si functionare, atributiile institutiilor prin intermedul carora se executa puterea politica. In limbajul comun, notiunea de institutie desemneaza o organizatie care are un statut, reguli de functionare, si actioneaza in vederea realizarii anumitor nevoi sociale. Exemplul tipic pentru o astfel de organizatie este statul. Conceptul de institutie are acceptiuni particulare in sociologie, politologie si stiinta dreptului. Institutiile politice spre deosebire de cele cu caracter cultural si religios, sunt craete in scopurice au legatura cu instaurarea sau exercitarea statala a puterii cu participarea la putere la conducerea societatii. Astfel de institutii politice sunt Parlamentul, Guvernul, partidele politice. Institutiile politice pot fi definite ca fiind acele organisme investite cu autoritatea de a exercita puterea politica. Conceptul de institutie politica privit in sens larg, se raporteaza in principal la stat, organismele guvernamentale, cum ar fi Parlament, Presedinte de republica, Guvernul, primul ministru, partidele politice, etc. Folosirea notiunii de institutie politica in cursurile de drept constitutional este pe deplin indreptatita, intrucat, ca ramura a sistemului de drept,aceasta reglementeaza raporturile sociale din domeniul cuceririi si exercitarii puterii politice. Altfel spus,dreptul constitutional sstabileste intre altele,modul de organizare si functionare,precum si atributiile institutiilor prin intermediul carora se exercita puterea politician acest fel,mai mult decat orice ramura a sistemului de drept,dreptul constitutional are cele mai diverse si mai substantiale legaturi cu sfera politicii.

Termenul de institutie politica isi trage radacinile semantice din verbul latin institution ,a intemeia,a stabili,a ridica a aseza cu temei, sau din institutum ,obicei,principiu de organizare,,randuialai,asezamant,. Toate aceste sensuri presupun interventia indivizilor investiti cu autoritate pe care acestia o exercita asupra altora, in vederea realizarii anumitor interese ,de grup sau personale,. Conceptul de institutie,in caracteristicile sale primare are acceptii particulare in sociologie,politologie si stiinta dreptului. In sociologie,termenul de institutie desemneaza,indeobste,regulile de influentare si control social ale comportamentelor individuale,modelele specifice si stabile de organizare si desfasurare a interactiunilor intre indivizi si grupuri sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de baza,valori si interese cu improtanta esentiala pentru mentinerea colectivitatilor sociale. Institutiile sunt forme organizatorice create de oamenii in vederea realizarii unor interese, atingerii unor scopuri. Ele sunt modelele de relatii sociale, relative stabile si permanente In legatura cu definirea institutiilor politice s-au purtat si se poarta inca discutii.Oprindu-se doar asupra unei opinii, cea a cunoscutului politolog si jurist francez M. Duverger, trebuie sa aratam ca aceasta a sustinut ca notiunea generala de institutie se defineste prin doua elemente: un element structural si unul de credinta.Instititiile sunt modele de raporturi umane, asupra carora se calcheaza relatii concrete, care dobindesc in aceasta stabilitatea, durabilitatea si coeziunea.Ele se disting astfel de relatiile inchegate in afara de orice model institutional, care sunt ocazionale, efemere, instabile. Deci, retinem ca un element fundamental al institutiilor faptul ca ele sunt modele ale relatiei sociale stabile, relative permanente. Dar institutiile sunt create de oameni si ele servesc atit celor care le-au creat cit si generatiilor viitoare. Fiind instituite de oameni in mod constient si voit, ele nu pot fi private in afara scopului pentru care au fost create. Crearea institutiei nu constituie un scop in sine, ci ea serveste anumitor interese social-economice, ideologice, stintifice, etc.Varietatea acestor scopuri determina varietatea institutiilor acestea deosebinduse nu numai dupa scopul urmarit prin infiintarea lor, dar si dupa alte criterii, cum ar fi etapa istorica in care apar si fiinteaza, tara in care functioneaza, traditiile existente aici, etc. Dupa cum spuneam mai inainte, M.Duverger defineste institutiile ca model structural , dar si ca ansamblul de reprezentari collective , mai mult sau mai putin varolizate. El sustine ca institutiile nu pot fi definite numai prin elemental lor material, ci si prin prisma legaturii indisolubile dintre acesta si elemenul de credinta . Fara a minimaliza rolul reprezentarilor collective , a factorilor de natura psihologica, credem ca in definitia ce o da institutiei trebuie sa prevaleze elemenul material. Am putea retine, astfel, ca institutiile sunt structuri, modele de relatii

sociale, relatii ce se stabilizeaza, persistind in decursul uneia sau mai multor perioade istorice, ca aceste modele se organizeaza de cele mai multe ori, pe baza unor reguli scrise si ca prin crearea lor se urmareste realizarea unor scopuri precise. In literetura de specialtitate din tara noastra institutiile sunt considerate ca un nivel al structurilor organizationale, alaturi de organizatii . Structurile organizxationale, preciza Ion Tudosescu, sunt create de oamnei, de diferite clase si grupuri sociale pentru a le obiectiva efficient interesele, pentru a le reglementa raporturile dintre ei potrivit normelor de convetuire sociala si de actiune care exprima acest interes. Se poate spune, insa, ca formele organizationale (structurile organizationale, cum le denumesc unii autori) sunt constituite atit penntru a reglemente raporturile dintre oameni, cit si pentru a le dirija, a le coordona activitatile, relatiile, in mare masura coordonarea realizindu-se prin reglementare. In aseasta lumina le-am putea defini ca forme de organizare create de oameni (de diferite categorii sociale sau grupuri umane), in conformitate cu normele de convetuire sociala , pt a le coordona, dirija si reglementa raporturile dinre ei sau dintre structura astfel create si ceilalti membrii ai societatii (celelalte grupuri sociale) in vederea realizarii unor interese si trebuinte complexe (interese care sunt filtrate rational si motivate tehnologic, psihologic si axiologic). Spre deosebire de alte organizatii, institutiile sociale sunt forme organizationale cu character formal, adica functioneaza in temeiul unor sisteme de norme, de cele mai multe ori juritice, instituite spontan (si transmise prin traditie ) sau elaborate deliberat. Ele sunt constituite in mod constient fiind, in acelasi timp, determinate de necesitati preponderant de natura obiectiva. Institutiile politice, spre deosebire de cele cu caracter cultural, religios, etc., sunt create in scopuri ce au legatura cu instituirea sau exercitarea puterii de stat, cu participarea la putere, la conducerea societatii. Astfel, sunt institutii politice: parlamentul, guvernul, partidele politice, etc.dar nu toate aceste institutii sunt si etatice. Stiinta dreptului constitutional are ca obiect, in primul rand, acele structuri politice ce sunt reglementate de norme de drept si sunt investite cu autoritate ce tine de domeniul public. Dar preocuparile ei se extend si asupra unor institutii neetatice, cum sunt partidele politice, pentru ca acestea au o legatura, directa sau indirecta, cu exercitarea puterii de stat: ori participa la guvernare, ori, daca nu participa la guvernare, isi concentreaza eforturile in directia cuceririi puterii, a exercitarii puterii de stat. Parlamentul Este o institutie politice si juridice formata din una sau mai multe camere, fiecare alcatuita dintr-un nr stabilit de membrii, senatori sau deputati, carora poporul le deleaga exercitiul drepturilor lui naturale si inalienabile de a-si exprima vointa prin emiterea legilor. Parlamentul are un loc si un rol deosebit in mecanismul statal,

intrucat prin el se exercita puterea poporului, iar functiile sale sunt specifice conducerii statale si anume, functii deliberative si functii de conducere. Dintre aceste enumeram : a.Functia legislativa Este cea mai importanta imputernicire a parlamentului. In explicarea acesteia ne referim la sensul restrans al conceptului de lege, adica acel act normativ emis de parlament conform art 61 din Cons, potrivit caruia parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. In practica parlamentul nu exercita singur aceasta functie, el impartind-o cu executivul cu propriile comisii si cu electoratul prin intermediul referendumului. Potrivit Cons domeniul rezervat legii in care numai parlamentul se toate pronunta cuprinde trei cat de legi si anume: Legile constitutionale Legile organice Legile ordinare b.Functia de stabilire a directiilor principale ale activitatii social-econom-statale si juridice. Exercitand prerogativele conducerii statale care ii sunt delegate de popor, parlamentul este cel care decide in cele mai importante domenii. Astfel cu privire la aprobarea bugetului national, cu privire la aprobare programul guvernului, el este cel care poate declara mobilizarea totala sau partiala, acseta reglem alegerile, referendulum, probleme legate de catatenie, stabilirea sistemului gen de taxe si impozite, emisiunea de moneda, etc. Statul In general statul este considerat ca o forma de organizare sociala care isi apara membri de pericolele din exterior si interior si asigura cetatenilor sai siguranta . Termenul de stat provine din latinescul status care initial insemna starea unui lucru iar in sens juridic se refera la situatia unei persoane care face parte dintr o colectivitate organizata , adica dintr- o comunitate cu drepturi si obligatii. Actualul sens al notiuni de stat a fost utilizat pt prima data de Nicolo Machiabeli in sec 14 prin care acesta desemna starea unei colectivitati guvernate de o putere publica . Din punct de vedere juridic general , conceptul de stat include cele trei elemente si anume: teritoriu populatia si suveranitatea, aceasta din urma privita ca o putere publica. In sens juridic restrans din punct de vedere al dr const , conceptul de stat desemneaza forma organizata a puterii. Dreptul constitutional analizeaza statul ca pe o entitate juridica distincta stabila si permanenta diferita de persoanele care o compun. Deasemenea statul este

considerat o persoana morala publica in sensul de centru organizat de interese legitime si juridic protejate. Ca persoana juridica statul este titular de dr si obligatii ; daca privim statul ca o putere organizata in cadrul unei colectivitatii umane ai caror indivizii au sentimentul apartenentei la o colectivitate cu interese comune si care urmaresc atingerea unei stari de bine general , primele care corespund acestor caracteristici au fost polis -urile grecesti. Partidul politic Intr-o acceptiune larga, un partid politic reprezinta o grupare sau o asociatie permanenta de indivizi uniti in mod liber prin afinitati ideologice si convingeri politice comune, creata la nivel teritorial pe baza unor principii stricte de organizare si disciplina, al carui scop, inchis intr-un program sau statut, consta in promovarea si infaptuirea in competitie electorala si parlamentara cu alte parttide, a unei anumite doctrine sau conceptii politice privind dezvoltarea si conducerea unei societeti date.

Curtea constitutionala In Romania controlul constitutionalitatii isi gaseste reglementarea in art 142, 147 si legea 47/1992 din Constitutie privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale , precum si alte acte normative. In dezvoltarea acestor reglementari Curtea Constitutionala si- a adoptat propriul regulament de organizare si functionare. Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei Romaniei. Curtea este formata din: 9 judecatori numiti pt cate un mandat de noua ani care nu poate fi prelungit sau reannoit. 3 dintre judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor , 3 de catre Senat si 3 de presedintele Romaniei. Judecatorii curtii isi aleg dintre ei prin vot secret un presedinte pt un mandat de trei ani. Membrii Curtii Constitutionale se rennoiesc la fiecare trei ani cu cate o treime , procedeu ce permite imbinarea experientei si continuitati cu noile tendinte . Pentru numirea in functia de judecator al Curtii Constitutionale , Constitutia impune indeplinirea cumulativ a unor conditii , si anume : pregatire juridica superioara , inalta competenta profesionala si o vechime in cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior. Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata cu exceptia functilor didactice , in invatamantul superior. Judecatorii Curtii sunt independenti in exercitarea mandatului si inamovibili (nu

pot fi transferati sau inlocuiti) pe toata durata acestuia. Activitatea Curtii Constitutionale se axeaza in principal pe verificarea constitutionalitati legilor dar cuprinde si alte domenii in stransa legatura cu respectarea Constitutiei, si de aceea Curtea Constitutionala poate fi considerata ca o atoritate publica politico-jurisdicionala independenta faa de orice alta autoritate publica si a carei competenta nu poate fi contestata de nimeni. Analitic vorbind, chiar i presupunnd un acord unilateral cu privire la semantica funcionalitii instituionale, conceperea rolului instituiilor politice funcie de cele dou coordonate nu este una neproblematic sau lipsit de dificulti - identificarea lor fiind unul din obiectivele importante ale lucrrii de fa -, modul n care nelegem democraia i eficacitatea ct i cel de a le mbina ntr-un mod neconflictual dovedindu-se dificil i, nu de puine ori, eronat. O prim precizare, necesar cercetrii de fa, ar fi aceea c instituii politice eficace, n aceast perspectiv, sunt considerate doar acele instituii care au capacitatea de a lua decizii corecte n raport cu scopurile avute n vedere (de atins). Formal vorbind, dac scopurile nu pot fi altfel dect individuale private sau publice atunci decizii colective eficace vor fi numai acele decizii care vor contribui la satisfacerea lor. Presupunnd c scopurile indivizilor sunt nu numai multiple dar i divergente, posibil chiar conflictuale, atunci eficacitatea deciziilor se va msura numai funcie de contribuia la diminuarea riscului ca anumite scopuri s nu fie luate n calculul decizional. A fi eficace nu presupune n aceast ordine dac i cte interese au fost satisfcute, ci dac n luarea deciziei au fost incluse toate. O alt precizare este modul n care sunt nelese instituiile politice democratice. Democraia este un proces de luare a deciziilor colective care conecteaz deciziile luate la interesele i raiunile celor a cror conduit trebuie s fie reglementat de acestea. Instituii politice democratice, n aceast perspectiv, vor fi considerate acele instituii care au capacitatea de a pune n coresponden deciziile individuale cu deciziile colective n aa fel nct acestea din urm s fie dependente de interese sau decizii individuale. ns, faptul c deciziile colective sunt dependente de cele individuale, nu nseamn c ele vor acoperi maximal suprafeele de utilitate ale tuturor indivizilor presupui n procesul decizional. Instituii politice democratice dintr-o perspectiv a eficacitii nu nseamn satisfacerea tuturor scopurile individuale sau generarea unor consecine optime ci de a-i trata pe cei guvernai de decizii democratice ca egali prin procesul de luare a deciziilor. Rolul instituiilor politice n orizontul eficacitii este de a fi impariale n procesul de selectare a deciziilor, n sensul de a nu favoriza doar anumite interese, n dauna altora, eventual la fel de legitime.

BIBLIOGRAFIE 1) Genoveva Vrabie: "Drept constitutional i instituii politice" Editura "Cugetarea", 1 ian. 1999 2) Cristian Ionescu: "Tratat de drept constitutional contemporan" Editura C.H. Beck Bucuresti 2008 3) Ion Deleanu:"Drept constitutional si institutii politice" Editura Europa Nova Bucuresti 1996 4)Dorina Mihaela Cucu Teza de doctorat 5) Instituii politice i drept constituional, Cristian Ionescu, Editura Romnia de Mine, 1999 6) http://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_constitu%C8%9Bional

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

CONCEPTUL DE INSTITUTIE POLITICA SI CATEGORII DE INSTITUTII POLITICE

PROFESOR DR. CRISTIAN IONESCU AN I , GRUPA I BADEA TITI NICUSOR IANCU ANDREI