Sunteți pe pagina 1din 2

Psihologul dezvăluie care sunt cauzele interioare ale bolilor: „Femeile înșelate de soț ajung să dezvolte

noduli sau cancer mamar”

există o relație extrem de strânsă între minte și corp. Astfel stările emoționale proaste ne

afectează direct sănătatea fizică.

Toate bolile au la bază rețele neuronale create cândva, de care ne ținem legați și pe care le

întreținem prin gânduri, credințe și tipare de gândire.

Altfel spus, la baza fiecărei boli, se află o vină inconștientă. Blocați în acestea, evităm să facem

curățenie în emoțiile, stările și atitudinile noastre distructive, de dependență, supărare și

iritabilitate. Mai mult chiar, atunci când ajungem într-o suferință, boală sau neputință, suntem

obișnuiți să căutăm vinovați în exterior. Acest lucru împinge boala și mai mult în străfundurile

ființei, de unde neapărat va mai ieși în exterior atunci când ne vom aștepta cel mai puțin. În linii

mari, cauza suferinței somatice este reprezentată, în general, de acumularea unor stări sau emoții

negative care nu sunt eliminate și nici depășite la timp. De regulă emoțiile ar trebui să vină și să

treacă, iar atunci când ele vin, dar nu ne grăbim să le depășim, apar probleme de ordin

psihologice crea ulterior trec in cele somatice.”

Noțiunea de psihocauzabilitate însumează substratul psihoemoțional al unei personalități cu

diferite simptome și acuze somatice.

 Astfel, în urma unor lungi cercetări s-a ajuns la concluzia că persoanele care au probleme ale
colonului, intestinelor, rectului, sunt persoane care în viața de zi cu zi s-au confruntat cu acute
preocupări ce țin de locul de trai și de latura financiară.
 Problemele glandei tiroide se manifestă la cei care au carențe de creativitate și de afirmare a
acesteia.
 Hipertensivi ajung oamenii cu mari dificultăți în relațiile de cuplu, acolo unde se mistuie
sentimente neîmpărtășite și unde lipsa iubirii reciproce își face simțită prezența.
 Cei care acuză afecțiuni ale aparatului urinar, de cele mai dese ori femeile, sunt persoane care se
consideră tratate inechitabil în relațiile cu ceilalți, care au frământări și pendulari emoționale pe
acest segment, cât și teama de a relaționa cu cei din jur.
 Acuze în zona abdomenului superior, afecțiuni ale stomacului au acei oameni care vor cu tot
dinadinsul să se afirme, să obțină un loc superior pe scara ierarhică.
 Cei cu probleme de comunicare afectivă sunt predispuși la afecțiuni respiratorii, legate de zona
plămânilor.
 Iar la afecțiuni cardiovasculare ajung persoanele dedicate excesiv unor cauze exterioare căreia i se
dedică prea mult.
 Durerile severe de cap sunt o acuză tot mai frecventă a oamenilor perfecționiști, ambițioși, care au
multe lucruri de făcut. De asemeni localizate lateral durerile de cap mai indică și probleme în
legăturile cu părinții. Partea stângă răspunzând de relația cu mama, partea dreaptă de cea cu tatăl.
La stângaci, invers.
 Femeile care suferă de afecțiuni ale pieptului/sânilor, au probleme ce țin de propria feminitate,
maternitate. Nu zădarnic acele femei care au fost deseori înșelate de soț, sau se confruntă continuu
cu stări de gelozie, neîncredere în sine, nu se simt frumoase, apreciate, ajung să dezvolte noduli
sau chiar cancer mamar.
 În cazul apariției fibroamelor uterine, dacă este exclusă cauza unor manevre medicale din trecut,
atunci putem deduce că femeie dorește inconștient foarte mult copii și nu se simte sigură pe faptul
că va ajunge să procreeze în condiții sigure.
 Cei furioși dezvoltă probleme la ficat și vizica biliară, iar cei care mereu se consideră „amărâți” de
soartă, acuză modificări funcționale la nivelul pancreasului.
 Anorexia poate fi reprezentată de refuzul de a îmbătrâni, de neacceptarea trecerii timpului și a
vârstei biologice, precum și de teama de a nu fi plăcut, acceptat, stimat.frica de batrinete de
neputinta.
 La bărbați afecțiunile prostatei apar în urma confruntărilor cu femeile importante din viața lor, a
emoțiilor legate de propria sexualitate.
Gestionate corect stările pot fi depășite înainte de a genera apariția bolii

De regulă încă din perioada preadolescenței un specialist poate identifica predispozițiile

emoționale ale unui individ. Gestionate corect, aceste stări ajung a fi înțelese și depășite înainte

de a genera apariția unei boli care poate deveni cronică. În concluzie, cauzele subtile ale bolilor

sunt vina, avariția, emoțiile autodistructive (invidia, victimizarea, gelozia, răzbunarea, bârfa), iar

dependența de suferință poate fi depășită doar cu lucrul conștient și trezirea conștiinței interioare

care ajută la crearea altor rețele neuronale noi, astfel încât creierul să nu mai secrete acele

substanțe care dau corpului stări emoționale conform vechii rețele ce duce la suferință.

Sunt șanse reale de vindecare

Ridicarea nivelului de vibrație prin conștiență, este o șansă reală de autovindecare. Timpul de

vindecare pe această cale, diferă de la persoană la persoană, în funcție de capacitatea de

concentrare a fiecăruia. De regulă inițial cu ajutorul autoobservării și autocunoașterii, durează

cam între 30 și 120 zile pentru dobândirea stării firești de sănătate, deoarece, în timp ce lucrăm

cu noi înșine, nu mai hrănim rețeaua distructivă care ne-a ținut în boală.

S-ar putea să vă placă și