Ce este anxietatea?

Anxietatea reprezinta o mobilizare a organismului, care se realizeaza prin intermediul unui set de
emotii si tendinte de actiune. Anxietatea inseamna preocupare, ingrijorare, vigilenta, precautie si
este semnalul de alarma care ne atentioneaza ca este posibil sa se intample ceva ce s-ar opune
indeplinirii propriilor dorinte. Practic ne ofera posibilitatea de a actiona constructiv si conform
regulilor de supravietuire. Astfel, anxietatea are un rol pozitiv si contribuie la conservarea speciei
umane.

1. Cand apare anxietatea?

2. Anxietatea sanatoasa versus anxietatea nesanatoasa
3. Anxietatea nesanatoasa
4. Conditii care predispun la anxietate intensa
5. Situatii care pot declansa un raspuns anxios intens
6. Convingerile irationale din anxietatea maladiva
7. Tulburarile de anxietate – clasificare conform DSM – IV - TR

Cand apare anxietatea?

Anxietatea se manifesta cand anumiti factori sunt perceputi ca fiind o amenintare pentru
integritatea fizica si/sau psihica. Spre deosebire de frica, o emotie care apare cand simturile
noastre inregistreaza prezenta sau iminenta unui pericol si care dispare o data cu amenintarea, in
anxietate accentul se pune pe anticiparea unui pericol, real sau imaginar, obligandu-ne sa luam
masurile cuvenite in raport cu situatia respectiva. Anxietatea se deruleaza pe o perioada mai lunga
de timp decat frica si implica preocupari prin care sunt evaluate posibile raspunsuri.

De exemplu, daca ma plimb printr-o padure si ma gandesc ca un animal s-ar putea sa ma atace,
tendinta va fi sa verific ce sanse de scapare am, daca este posibil sa chem ajutor si, bineinteles ca, la
anticiparea acestui pericol, simturile mele vor fi in alerta pregatindu-ma pentru “lupta sau fugi”.

Prin urmare, anxietatea ne ajuta sa constientizam pericolul si ne mobilizeaza pentru a-l evita. De
asemenea, ne avertizeaza cand suntem pe punctul de a nu ne satisface o dorinta.

De exemplu, un copil isi roaga parintii sa-i cumpere o bicicleta iar acestia ii raspund ca o va primi
daca notele lui vor fi la un anumit nivel pe parcursul urmatoarelor 3 luni. Din pacate, primeste o nota
mai mica la o materie. Fiind ingrijorat ca e posibil ca dorinta sa nu i se implinesca, se va mobiliza si
chiar ii va solicita profesorului reascultarea pentru a-si mari media. Si in acest caz anxietatea a avut un
rol pozitiv.

Anxietatea sanatoasa versus anxietatea nesanatoasa

Oamenii sunt orientati spre indeplinirea unor scopuri si doresc sa se simta cat mai bine, fara a avea
parte de dureri sau suferinte. Cele doua exemple prezentate mai sus ne arata cum lucreaza anxietatea
sanatoasa si cum ne protejeaza de instalarea unui disconfort cauzat de nesatisfacerea continua a
dorintelor si a nevoii de siguranta. Bineinteles ca nu intotdeauna dorintele noastre vor fi satisfacute,
dar daca vom gandi rational, ne vom permite emotii negative sanatoase: dezamagire, preocupare,
neplacere, tristete, regret, frustrare. Aceste emotii nu ne vor bloca in comportamente autodistructive,
ci vor fi asociate unor convingeri rationale care vor conduce la comportamente constructive, asa ca
vom gestiona situatia intr-o maniera eficienta:

“Sunt dezamagita ca nu am primit jobul pentru care am candidat, dar a fost o experienta din care am
invatat si care ma va ajuta la urmatorul interviu.”
“Sunt trist ca anul acesta am picat examenul de bacalaureat, dar pentru ca nu mai sunt nevoit sa
merg la cursuri, nu voi mai fi stresat de lipsa timpului pentru studierea temeinica a cursurilor si voi
invata mult mai relaxat.”

Anxietatea sanatoasa ne ajuta sa obtinem cat mai mult din ceea ce dorim si cat mai putin din ceea ce
nu ne dorim. Se bazeaza pe o spaima rationala sau realista.

La polul opus, anxietatea maladiva este distructiva si actioneaza impotriva intereselor noastre. Ea este
insotita de convingeri irationale care ne blocheaza in comportamente disfunctionale. Consecintele
anxietatii nesanatose sunt: panica (imposibilitatea de a evalua corect si de a gestiona eficient
situatiile), furie (pierderea controlului), depresie (negarea unor alternative benefice),
autocompatimirea. Toate acestea interfereaza cu preintampinarea adecvata a amenintarilor.

“In urma sustinerii interviului pentru jobul pentru care aplicasem, mi s-a spus ca nu corespund
cerintelor postului. Nu sunt buna de nimic si nu voi mai aplica pentru alt job pentru ca sunt sanse
mari sa nu-l primesc. ”

“Am picat examenul de bacalaureat, toata lumea o sa spuna ca nu sunt bun de nimic. O sa raman cu
scoala nefinalizata si niciodata nu voi putea merge la o facultate.”

Dupa cum se observa din exemplele prezentate, in anxietatea nesanatoasa, tendinta este de a
catastrofiza, iar raspunsul comportamental este de evitare a expunerii la orice situatie asemanatoare cu
cea marcata ca experienta negativa.

Anxietatea nesanatoasa

Anxietatea nesanatoasa implica prezenta unor preocupari, griji, temeri nerealiste sau exagerate in
raport cu contextul. In consecinta, si reactiile vor fi disproportionate: emotii nesanatose si
comportamente distructive. Din cauza acestora se ajunge la o restrictionare nejustificata a modului de
viata.

Anxietatea nesanatosa are la baza convingeri irationale, dar care pot fi disputate printr-o cercetare
atenta a realitatii si prin cautarea de dovezi care sa le combata. Cele mai multe convingeri irationale
sunt sustinute de: ignorarea faptelor cunoscute; generalizare si exagerare; o abordare prin extreme, alb
sau negru.

Asadar, anxietatea care initial avea rolul de a ne proteja se transforma intr-o hiperprotectie ce ne
afecteaza calitatea vietii, dezvoltam comportamente de evitare sau ritualuri de asigurare pentru
evenimente care prin testarea realitatii se dovedesc a nu necesita atata preocupare. In loc sa folosim
resursele pe care le avem in demararea sau sustinerea unor activitati constructive pentru dezvoltarea
noastra, suntem invadati de emotii negative nesanatoase si ne ancoram in comportamente
disfunctionale.

Conditii care predispun la anxietate intensa

Odinioara, anxietatea extrema a avut un rol major in supravietuirea speciei umane. Spre deosebire
de alte animale inzestrate natural pentru a se apara (o piele groasa, dinti si gheare ascutite etc),
omul a trebuit sa infrunte pericolele bazandu-se pe ceea ce avea, asa ca o anxietate extrema l-a
ajutat sa evite deseori confruntarile directe cu diversi inamici.

Prin urmare, prezenta anxietati extreme este justificata prin motivatia de ordin evolutionist si face
parte din configuratia noastra biologica. Suntem cu totii predispusi atat la anxietatea realista cat si la
cea nerealista. Insa, pe parcursul dezvoltarii lor, unii oameni (un numar destul de mare) si-au
dezvoltat capacitatea de evalua corect ceea ce li se intampla si de pastra anxietatea in limite
acceptabile pentru organism.

Un alt factor care alimenteaza anxietatea vine din mediul in care ne-am nascut si crescut. Parintii sau
persoanele de referinta ne pot transmite moduri nesanatoase de a ne raporta la evenimentele de viata.
Astfel, crestem intr-un mediu in care mesajele transmise sunt constant de pericol si ca trebuie sa ne
ingrijoram pentru a putea sa le controlam, internalizam aceste mesaje iar rezultatul este o stare de
alerta chiar si atunci cand nu este cazul sau si in conditiile in care detinem resurse pentru a face fata
unor conditii de cumpana. Invatam ca este bine sa fim anxiosi si ca daca nu am fi evenimentele ar lua
o alta turnura decat cea dorita de noi.

Anxietatea poate fi transmisa inca din perioada intrauterina. Practic fatul este hranit cu temerile
mamei.

De exemplu, exista un risc mult mai mare pentru o femeie insarcinata de a da nastere unui copil care
sa aiba predispozitie spre anxietatea intensa, daca pe parcursul sarcinii, in urma receptarii unor mesaje
alarmante despre o criza economica, despre inceperea unui razboi, despre reducerea resurselor de
hrana etc, incepe a avea o perspectiva negativa asupra modului in care va fi ea afectata de toate
acestea.

Totusi, chiar daca structura noastra biologica si factorii de mediu predispun spre anxietatea extrema,
asta nu inseamna ca nu putem sa modificam unele actiuni ale noastre, in asa fel incat sa adaugam
calitate vietii noastre.

Exista un factor foarte important care contribuie semnificativ la influenta pe care o au atat mediul cat
si structura noastra biologica in predispozitia spre anxietate, este vorba de modul in care alegem sa
gandim, simtim si actionam. Nu-i putem controla pe cei din jur si nici nu-i putem schimba dupa cum
vrem noi, nu putem controla situatia economica mondiala si nici vremea, dar putem controla modul in
care ne raportam la toate acestea, cum vom reactiona si cum ne vom simti. Nu este usor, iar
schimbarea nu va aparea peste noapte.

Situatii care pot declansa un raspuns anxios intens

 Starea de sanatate
 Situatia materiala
 Situatia profesionala
 Interactiunea cu persoane necunoscute sau care reprezinta autoritate
 Socializarea
 Sustinerea unui discurs sau prezentarea unui proiect in fata unui public
 Cautarea unei slujbe
 Evenimente traumatizante
 Diverse fobii
 Consumul de droguri si/sau de alcool
 Manifestarea simptomelor anxietatii

Convingerile irationale din anxietatea maladiva

Refuzul de a accepta ca lucrurile pot iesi si altfel decat ni le-am planificat si iubirea de sine
conditionata sunt filoanele din care-si trage seva anxietatea maladiva. Convingerile irationale sunt
cele care ne perturba si ne blocheaza actiunile. Cu cat o convingere in legatura cu o situatie este mai
inflexibila cu atat se micsoreaza spatiul pentru alternativele pe care ar fi bine sa le luam in
considerare. Asa debuteaza si anxietatea de a nu da gres: “Trebuie sa iau neaparat examenul la
facultate pentru ca altfel viata mea nu mai are niciun rost.”
Faptul de a da gres poate sa ne sperie atat de rau, incat pe fondul acesta de tensiune este posibil sa nu
mai putem acumula informatia de care avem nevoie pentru a sustine examenul (de orice tip ar fi el: la
scoala, facultate, serviciu sau o sarcina pe care trebuie sa o indeplinim), ba chiar incepem sa anticipam
esecul si sa blocam actiunea de a invata/exersa, pentru ca oricum nu are rost “in mod sigur voi pica
testul”.

Exista un numar foarte mare de convingeri irationale care pot sabota indeplinirea dorintelor noastre
sau care pot perturba perceperea reala a pericolului. Ele pot fi expectatii, evaluari sau atribuiri ale
cauzelor si responsabilitatilor, cele mai multe contin in subsidiar un imperativ absolut care perturba la
nivelul acceptarii de sine, al acceptarii celorlalti sau al acceptarii conditiilor mediului inconjurator.

Tulburarile de anxietate – clasificare conform DSM – IV - TR

Atacul de panica
- panica fara agorafobie
- panica cu agorafobie
Agorafobie
- agorafobia fara istoric de panica
- agorafobie cu panica
Fobii
- fobia specifica
- fobia sociala
Tulburarea obsesivo-compulsiva
Stres
- stres posttraumatic
- stres acut
Anxietate generalizata
Tulburare anxioasa datorata unei conditii medicale
Tulburarea anxioasa indusa de o substanta
Tulburarea anxioasa fara alta specificatie

e este anxietatea?

Anxietatea reprezinta o mobilizare a organismului, care se realizeaza prin intermediul unui set de
emotii si tendinte de actiune. Anxietatea inseamna preocupare, ingrijorare, vigilenta, precautie si
este semnalul de alarma care ne atentioneaza ca este posibil sa se intample ceva ce s-ar opune
indeplinirii propriilor dorinte. Practic ne ofera posibilitatea de a actiona constructiv si conform
regulilor de supravietuire. Astfel, anxietatea are un rol pozitiv si contribuie la conservarea speciei
umane.

1. Cand apare anxietatea?

2. Anxietatea sanatoasa versus anxietatea nesanatoasa
3. Anxietatea nesanatoasa
4. Conditii care predispun la anxietate intensa
5. Situatii care pot declansa un raspuns anxios intens
6. Convingerile irationale din anxietatea maladiva
7. Tulburarile de anxietate – clasificare conform DSM – IV - TR

Cand apare anxietatea?

Anxietatea se manifesta cand anumiti factori sunt perceputi ca fiind o amenintare pentru
integritatea fizica si/sau psihica. Spre deosebire de frica, o emotie care apare cand simturile
noastre inregistreaza prezenta sau iminenta unui pericol si care dispare o data cu amenintarea, in
anxietate accentul se pune pe anticiparea unui pericol, real sau imaginar, obligandu-ne sa luam
masurile cuvenite in raport cu situatia respectiva. Anxietatea se deruleaza pe o perioada mai lunga
de timp decat frica si implica preocupari prin care sunt evaluate posibile raspunsuri.

De exemplu, daca ma plimb printr-o padure si ma gandesc ca un animal s-ar putea sa ma atace,
tendinta va fi sa verific ce sanse de scapare am, daca este posibil sa chem ajutor si, bineinteles ca, la
anticiparea acestui pericol, simturile mele vor fi in alerta pregatindu-ma pentru “lupta sau fugi”.

Prin urmare, anxietatea ne ajuta sa constientizam pericolul si ne mobilizeaza pentru a-l evita. De
asemenea, ne avertizeaza cand suntem pe punctul de a nu ne satisface o dorinta.

De exemplu, un copil isi roaga parintii sa-i cumpere o bicicleta iar acestia ii raspund ca o va primi
daca notele lui vor fi la un anumit nivel pe parcursul urmatoarelor 3 luni. Din pacate, primeste o nota
mai mica la o materie. Fiind ingrijorat ca e posibil ca dorinta sa nu i se implinesca, se va mobiliza si
chiar ii va solicita profesorului reascultarea pentru a-si mari media. Si in acest caz anxietatea a avut un
rol pozitiv.

Anxietatea sanatoasa versus anxietatea nesanatoasa

Oamenii sunt orientati spre indeplinirea unor scopuri si doresc sa se simta cat mai bine, fara a avea
parte de dureri sau suferinte. Cele doua exemple prezentate mai sus ne arata cum lucreaza anxietatea
sanatoasa si cum ne protejeaza de instalarea unui disconfort cauzat de nesatisfacerea continua a
dorintelor si a nevoii de siguranta. Bineinteles ca nu intotdeauna dorintele noastre vor fi satisfacute,
dar daca vom gandi rational, ne vom permite emotii negative sanatoase: dezamagire, preocupare,
neplacere, tristete, regret, frustrare. Aceste emotii nu ne vor bloca in comportamente autodistructive,
ci vor fi asociate unor convingeri rationale care vor conduce la comportamente constructive, asa ca
vom gestiona situatia intr-o maniera eficienta:

“Sunt dezamagita ca nu am primit jobul pentru care am candidat, dar a fost o experienta din care am
invatat si care ma va ajuta la urmatorul interviu.”

“Sunt trist ca anul acesta am picat examenul de bacalaureat, dar pentru ca nu mai sunt nevoit sa
merg la cursuri, nu voi mai fi stresat de lipsa timpului pentru studierea temeinica a cursurilor si voi
invata mult mai relaxat.”

Anxietatea sanatoasa ne ajuta sa obtinem cat mai mult din ceea ce dorim si cat mai putin din ceea ce
nu ne dorim. Se bazeaza pe o spaima rationala sau realista.

La polul opus, anxietatea maladiva este distructiva si actioneaza impotriva intereselor noastre. Ea este
insotita de convingeri irationale care ne blocheaza in comportamente disfunctionale. Consecintele
anxietatii nesanatose sunt: panica (imposibilitatea de a evalua corect si de a gestiona eficient
situatiile), furie (pierderea controlului), depresie (negarea unor alternative benefice),
autocompatimirea. Toate acestea interfereaza cu preintampinarea adecvata a amenintarilor.

“In urma sustinerii interviului pentru jobul pentru care aplicasem, mi s-a spus ca nu corespund
cerintelor postului. Nu sunt buna de nimic si nu voi mai aplica pentru alt job pentru ca sunt sanse
mari sa nu-l primesc. ”

“Am picat examenul de bacalaureat, toata lumea o sa spuna ca nu sunt bun de nimic. O sa raman cu
scoala nefinalizata si niciodata nu voi putea merge la o facultate.”
Dupa cum se observa din exemplele prezentate, in anxietatea nesanatoasa, tendinta este de a
catastrofiza, iar raspunsul comportamental este de evitare a expunerii la orice situatie asemanatoare cu
cea marcata ca experienta negativa.

Anxietatea nesanatoasa

Anxietatea nesanatoasa implica prezenta unor preocupari, griji, temeri nerealiste sau exagerate in
raport cu contextul. In consecinta, si reactiile vor fi disproportionate: emotii nesanatose si
comportamente distructive. Din cauza acestora se ajunge la o restrictionare nejustificata a modului de
viata.

Anxietatea nesanatosa are la baza convingeri irationale, dar care pot fi disputate printr-o cercetare
atenta a realitatii si prin cautarea de dovezi care sa le combata. Cele mai multe convingeri irationale
sunt sustinute de: ignorarea faptelor cunoscute; generalizare si exagerare; o abordare prin extreme, alb
sau negru.

Asadar, anxietatea care initial avea rolul de a ne proteja se transforma intr-o hiperprotectie ce ne
afecteaza calitatea vietii, dezvoltam comportamente de evitare sau ritualuri de asigurare pentru
evenimente care prin testarea realitatii se dovedesc a nu necesita atata preocupare. In loc sa folosim
resursele pe care le avem in demararea sau sustinerea unor activitati constructive pentru dezvoltarea
noastra, suntem invadati de emotii negative nesanatoase si ne ancoram in comportamente
disfunctionale.

Conditii care predispun la anxietate intensa

Odinioara, anxietatea extrema a avut un rol major in supravietuirea speciei umane. Spre deosebire
de alte animale inzestrate natural pentru a se apara (o piele groasa, dinti si gheare ascutite etc),
omul a trebuit sa infrunte pericolele bazandu-se pe ceea ce avea, asa ca o anxietate extrema l-a
ajutat sa evite deseori confruntarile directe cu diversi inamici.

Prin urmare, prezenta anxietati extreme este justificata prin motivatia de ordin evolutionist si face
parte din configuratia noastra biologica. Suntem cu totii predispusi atat la anxietatea realista cat si la
cea nerealista. Insa, pe parcursul dezvoltarii lor, unii oameni (un numar destul de mare) si-au
dezvoltat capacitatea de evalua corect ceea ce li se intampla si de pastra anxietatea in limite
acceptabile pentru organism.

Un alt factor care alimenteaza anxietatea vine din mediul in care ne-am nascut si crescut. Parintii sau
persoanele de referinta ne pot transmite moduri nesanatoase de a ne raporta la evenimentele de viata.
Astfel, crestem intr-un mediu in care mesajele transmise sunt constant de pericol si ca trebuie sa ne
ingrijoram pentru a putea sa le controlam, internalizam aceste mesaje iar rezultatul este o stare de
alerta chiar si atunci cand nu este cazul sau si in conditiile in care detinem resurse pentru a face fata
unor conditii de cumpana. Invatam ca este bine sa fim anxiosi si ca daca nu am fi evenimentele ar lua
o alta turnura decat cea dorita de noi.

Anxietatea poate fi transmisa inca din perioada intrauterina. Practic fatul este hranit cu temerile
mamei.

De exemplu, exista un risc mult mai mare pentru o femeie insarcinata de a da nastere unui copil care
sa aiba predispozitie spre anxietatea intensa, daca pe parcursul sarcinii, in urma receptarii unor mesaje
alarmante despre o criza economica, despre inceperea unui razboi, despre reducerea resurselor de
hrana etc, incepe a avea o perspectiva negativa asupra modului in care va fi ea afectata de toate
acestea.
Totusi, chiar daca structura noastra biologica si factorii de mediu predispun spre anxietatea extrema,
asta nu inseamna ca nu putem sa modificam unele actiuni ale noastre, in asa fel incat sa adaugam
calitate vietii noastre.

Exista un factor foarte important care contribuie semnificativ la influenta pe care o au atat mediul cat
si structura noastra biologica in predispozitia spre anxietate, este vorba de modul in care alegem sa
gandim, simtim si actionam. Nu-i putem controla pe cei din jur si nici nu-i putem schimba dupa cum
vrem noi, nu putem controla situatia economica mondiala si nici vremea, dar putem controla modul in
care ne raportam la toate acestea, cum vom reactiona si cum ne vom simti. Nu este usor, iar
schimbarea nu va aparea peste noapte.

Situatii care pot declansa un raspuns anxios intens

 Starea de sanatate
 Situatia materiala
 Situatia profesionala
 Interactiunea cu persoane necunoscute sau care reprezinta autoritate
 Socializarea
 Sustinerea unui discurs sau prezentarea unui proiect in fata unui public
 Cautarea unei slujbe
 Evenimente traumatizante
 Diverse fobii
 Consumul de droguri si/sau de alcool
 Manifestarea simptomelor anxietatii

Convingerile irationale din anxietatea maladiva

Refuzul de a accepta ca lucrurile pot iesi si altfel decat ni le-am planificat si iubirea de sine
conditionata sunt filoanele din care-si trage seva anxietatea maladiva. Convingerile irationale sunt
cele care ne perturba si ne blocheaza actiunile. Cu cat o convingere in legatura cu o situatie este mai
inflexibila cu atat se micsoreaza spatiul pentru alternativele pe care ar fi bine sa le luam in
considerare. Asa debuteaza si anxietatea de a nu da gres: “Trebuie sa iau neaparat examenul la
facultate pentru ca altfel viata mea nu mai are niciun rost.”

Faptul de a da gres poate sa ne sperie atat de rau, incat pe fondul acesta de tensiune este posibil sa nu
mai putem acumula informatia de care avem nevoie pentru a sustine examenul (de orice tip ar fi el: la
scoala, facultate, serviciu sau o sarcina pe care trebuie sa o indeplinim), ba chiar incepem sa anticipam
esecul si sa blocam actiunea de a invata/exersa, pentru ca oricum nu are rost “in mod sigur voi pica
testul”.

Exista un numar foarte mare de convingeri irationale care pot sabota indeplinirea dorintelor noastre
sau care pot perturba perceperea reala a pericolului. Ele pot fi expectatii, evaluari sau atribuiri ale
cauzelor si responsabilitatilor, cele mai multe contin in subsidiar un imperativ absolut care perturba la
nivelul acceptarii de sine, al acceptarii celorlalti sau al acceptarii conditiilor mediului inconjurator.

Tulburarile de anxietate – clasificare conform DSM – IV - TR

Atacul de panica
- panica fara agorafobie
- panica cu agorafobie
Agorafobie
- agorafobia fara istoric de panica
- agorafobie cu panica
Fobii
- fobia specifica
- fobia sociala
Tulburarea obsesivo-compulsiva
Stres
- stres posttraumatic
- stres acut
Anxietate generalizata
Tulburare anxioasa datorata unei conditii medicale
Tulburarea anxioasa indusa de o substanta
Tulburarea anxioasa fara alta specificatie
n urma unor studii au fost identificati doi factori distincti ai anxietatii: anxietatea ca trasatura (trait
anxiety) si anxietatea ca stare (state anxiety).
Anxietatea ca trasatura indica o persistenta relativ stabila, accentul cazand pe diferentele
individuale sau comportamentul anxios ce-i caracterizeaza pe diferiti indivizi.
Dar, anxietatea se poate referi si la un complex de reactii sau raspunsuri – o stare tranzitorie sau o
conditie a organismului care poate fluctua in timp in intensitate, iar in acest caz discutam despre
anxietate ca stare.
Anxietatea ca particularitate stabila a persoanelor (trait anxiety) este considerata o dimensiune
care afecteaza nemijlocit eficienta functionala a sistemului cognitiv. In general i se atribuie o
combinatie negativa in legatura cu performanta, indiferent ca este vorba de performantele
academice sau profesionale.

In orice activitate pe care o desfasuram, reactia anxiogena constituie o conditie mai mult sau mai
putin prezenta, dar existenta. Uneori sunt sunt usor de identificat cauzele (prezentarea la un
examen, contactul cu o situatie necunoscuta etc.), pe cand alteori raman necunoscute.
Anxietatea fundamentala este o atitudine caracteriala (sau trasatura dupa Cattel) obtinuta in urma
repetarii unor reactii specifice caracteristice.
Anxietatile specifice sunt reactii nevrotice la situatii de conflict bine motivate, determinate, care nu
altereaza structura personalitatii. Astfel se pot distinge:
- anxietate fundamentala (sau nevroza caracteriala);
- anxietatati specifice (sau nevroze simple, situationale).
Anxietatatile specifice pot fi provocate de o cauza reala si consta din reactii nevrotice din partea
indivizilor ale caror relatii personale sunt netulburate, la situatii conflictuale de moment. Exista o
relatie neadecvata intre situatia conflictuala si reactia nevrotica, aceasta relatie lipseste in nevroza
caracteriala. Cea mai usoara provocare poate determina o reactie din cele mai puternice.
Anxietatea fundamentala continua sa existe chiar daca nu exista nici un stimul.
Desi formulele de manifestare ale anxietatii sau de protectie impotriva acesteia sunt nenumarate si
variaza de la individ la individ, anxietatea fundamentala este mereu mai mult sau mai putin aceeasi,
variind doar in extensiune si in intensitate. Aceasta poate fi descrisa prin senzatia de a fi mic,
insignifiant, abandonat, periclitat, intr-o lume care se arata plina de abuzuri, inselaciune, atacuri,
umilinta, tradare si invidie.
Anxietatea fundamentala sta la baza tuturor relatiilor cu oamenii. Se manifesta printr-o neincredere
fata de toata lumea, care se poate disimula in convingerea superficiala ca oamenii in general sunt
placuti, iar aceasta convingere poate coexista cu instituirea mecanica de bune relatii cu ceilalti;
dispretul profund fata de toata lumea se poate camufla in dispozitia de a-i admira pe toti.
Anxietatea fundamentala are implicatii precise in atitudinea individului fata de sine si fata de ceilalti.
Aceasta inseamna izolare emotionala, cu atat mai greu de suportat cu cat ea coincide cu un
simtamant de slabiciune intrinseca a Eului. Aceasta inseamna o slabire a veritabilei temelii a
increderii in sine si poarta germenul unui conflict potential intre dorinta de a se increde in ceilalti si
imposibilitatea de a o face, din cauza profundei suspiciuni si a ostilitatii fata de ei. Din cauza
slabiciunii sale intrinseci, individul doreste sa arunce toata responsabilitatea pe altii, doreste sa fie
protejat si ocrotit, in timp ce, pe fondul ostilitatii fundamentale, exista mult prea multa neincredere
pentru ca aceasta dorinta sa fie dusa la bun sfarsit. Astfel, el isi cheltuie cea mai mare parte a
energiei intru asigurarea linistii.
Cu cat mai insuportabila este anxietatea, cu atat mai meticuloase trebuie sa fie mijloacele de
protectie.
Exista in societatea noastra patru modalitati principale prin care o persoana incearca sa se protejeze
impotriva anxietatii fundamentale: afectiunea, supunerea, puterea, retregerea.
Afectiunea securizanta poate fi subdivizata in orice forma si poate servi ca o protectie puternica
impotriva anxietatii. Deviza este: “Daca ma iubesti, nu ma vei lovi”.
Supunerea poate fi subdivizata dupa cum se refera sau nu la anumite persoane sau la institutii.
Aceasta poate exista in supunerea la traditii, la ritualurile unei religii sau la cerintele unei persoane
puternice, adica in ascultarea de reguli sau de cerinte. Atitudinea respectiva poate lua forma lui
„trebuie sa fie bun”. Poate fi forma mai generala de conformare la dorintele potentiale ale tuturor
persoanelor si de evitare a orice ar putea sa genereze resentimente. In asemenea cazuri individul isi
reprima critica la adresa celorlalti, este dispus sa se lase a fi el insusi obiect de abuz, fara
discriminare. Deviza supunerii este : “Daca ma predau nu voi fi lovit.”
Puterea. Individul cauta sa obtina securitatea prin castigarea in fapt a puterii, ori prin succes,
posesiuni, admiratie, superioritate intelectuala. Deviza este: “Daca am putere, nimeni nu ma poate
lovi”.
Retragerea din lume inseamna realizarea independentei fata de ceilalti, fata de treburile exterioare.
Aceasta independenta poate fi dobandita, de exemplu, prin acumularea de proprietati. Dar exista de
obicei o ingrijorare exagerata legata de savurarea acestora, ele fiind pastrate cu zgarcenie, pentru ca
reprezinta singura modalitate de a fi protejat impotriva tuturor eventualitatilor.
Un alt mijloc care serveste acelasi scop al independentei exterioare este restrangerea la minimum a
trebuintelor.
Independenta, in rapot cu trebuintele interne, poate fi dobandita, de exemplu, prin sfortarea
individului de a se detasa emotional de oameni, asa incat nimic sa nu-l poata lovi sau descumpani.
Acesta inseamna reducerea la tacere a propriilor trebuinte emotionale sau renuntarea la propriile
dorinte. Deviza este “Daca ma retrag, nimeni si nimic nu ma poate lovi”.
Aceste tentative de protejare impotriva anxietatii fundamentale pot conduce la instalarea unei
nevroze. Dar aceasta depinde de intensitatea lor.
Asadar, nevroza se produce doar in cazurile in care conflictul dintre dorintele individuale si cerintele
sociale genereaza anxietate si daca tentatiile de a risipi anxietatea conduc in schimb la tendinte
defensive care, desi la fel de imperative, sunt totusi incompatibile una cu alta.

La copii, studiul psihopatologic al tulburarilor afective este foarte dificil din cauza labilitatii
afective ce caracterizeaza copilaria si pentru ca inca nu pot exprima suficient, prin limbaj, trairile
sale. In plus unele tulburari afective intalnite la adult pot fi interpretate altfel la copil, ele pot fi
inscrise in aria normalului.
In copilarie, anxietatea se manifesta de cele mai multe ori atat de intens, incat domina intreaga
personalitate.
Copii anxiosi se recunosc prin faptul ca le e frica pe intuneric sau intr-o incapere prea luminata.
In prima copilarie, caracteristice pentru starea de anxietate sunt intensitatea, variabilitatea,
durata scurta si superficialitatea.
In a doua copilarie se urmareste labilitatea afectiva, capacitatea de stapanire a emotiilor,
sociailizarea, capacitatea de a realiza comunicarea afectiva.

In a treia copilarie atitudinile afective fata de diverse situatii din ambianta, succesele in procesul
instructiv educatic.
Reactiile de frica la copii sunt considerate normale pana la un punct, atunci cand sunt motivate
rational si adecvate situatiei. Copilul resimte frica foarte difuz datorita lipsei de experienta. In aceste
cazuri frica se apropie mai mult de anxietate.
Anxietatea la copil are un caracter episodic si uneori se manifesta sub forma unor explozii
emotionale. Debutul anxietatii este brusc, crizele pot dura cateva minute, eventual repetandu-se in
aceeasi zi si sunt insotite de manifestari negative.
Prin examinarea antecedentelor din copilarie ale unui mare numar de nevrotici, s-a ajuns la concluzia
ca numitorul comun tine de mediu.
Principala cauza este intodeauna lipsa de afectiune, de caldura sufleteasca autentica. Cauza pentru
care un copil nu primeste destula caldura si afectiune consta in incapacitatea explicata de nevrozele
parintilor. Actiunile si atitudinile acestor parinti nu pot decat sa genereze ostilitate si anxietate.
Factorii care genereaza ostilitatea la copil sunt: frustrarea dorintelor copilului si gelozia. Copii pot
accepta o multime de privatiuni daca ei simt ca privatiunile sunt indreptatite, firesti, necesare.
Conteaza si spiritul in care frustrarile sunt impuse. Gelozia tine de asa factori contribuitori, ca lipsa
de afectiune si spiritul de competenta.
O pozitie ostila fata de familie sau fata de un membru al acesteia este nefavorabila pentru
dezvoltarea copilului. Pericolul consta in reprimarea protestului, reflectarea criticii sau acuzatiilor. Ca
efect copilul isi ia asupra lui vina si se simte nedemn de a fi iubit. Deci, ostilitatea refulata va genera
ca urmare anxietatea.
Motivele pentru a-si refula ostilitatea intr-o astfel de atmosfera sunt: neputinta, frica, afectiunea sau
sentimentul de nevinovatie.
Neputinta copilului este un dat biologic. El este dependent de mediu in ceea ce priveste implinirea
trebuintelor sale – mai intai a celor biologice, apoi a celor ce includ psihicul, viata intelectuala si
spirituala, pana se maturizeaza si devine capabil sa-si ia viata in propriile maini.
In conditii nefavorabile neputinta este in mod artificial accentuata de intimidare (i se ascund laturile
dificile ale vietii, hiperprotejarea), de alintare sau mentinerea copilului in stadiul dependentei
emotionale. Cu cat mai neajutorat este facut un copil cu atat mai putin va indrazni sa-si manifeste
opozitia.
Sentimentul fundamental ar fi: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca am nevoie de tine “ .
Frica este generata direct prin amenintari, pedepse precum si prin accese de manie sau scene
violente la care copilul este martor.
Frica mai poate fi provocata si de intimidarea directa prin confruntarea copilului cu marile pericole
ale vietii : microbi, accidente de automobil, “strainii” mancatorii de oameni, copiii needucati,
cataratul pe copaci. Cu atat mai mult i se induce copilului spaima, cu atat mai putin va cuteza sa
manifeste ostilitate.
Deviza ar fi: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca imi este frica de tine”.
Iubirea. Cand copilul este intimidat, se poate agata de acest substituit de iubire, fiindu-i frica sa se
razvrateasca pentru ca nu cumva sa piarda rasplata pentru faptul de a se arata docil. “Trebuie sa-mi
reprimi ostilitatea de teama de a nu pierde iubirea.”
Sentimentele de vinovatie au doua motive:
- copilului ii este teama ca ostilitatea pe care o simte sa dauneze relatiilor sale cu parintii: ei l-ar
parasi, si-ar retrage bunavointa sau se vor intoarce impotriva lui.
- in societatea noastra “nu e bine sa fii ostil”, altfel “ei sunt demni de dispret daca exprima sau
ascund sentimente fata de parinti ori incalca regulile instituite de ei”.
Cu cat copilul se simte mai vinovat de incalcarea unui teritoriu interzis, cu atat mai putin indrazneste
sa se simta mai rauvoitor sau sa-i acuze pe parinti.
Sfera sexuala este interzisa pentru copii. Prohibitiile sunt exprimate prin taceri, amenintari, prin
pedepse iar copilul ajunge sa simta ca interdictii curiozitatea si activitatatea sexuala, sau daca exista
cumva vreo fantazare sexuala, il poate face pe copil sa se simta vinovat. Deviza este: “trebuie sa-mi
reprim ostilitatea pentru ca as fi un copil rau daca as manifesta-o”.
In diverse combinatii acesti factori il pot duce pe copil sa-si refuleze ostilitatea, iar in ultima instanta
sa-i produca anxietate.
Anxietatea infantila este un factor necesar, dar nu si o cauza suficienta pentru dezvoltarea unei
nevroze. Circumstantele favorabile, o schimbare timpurie a anturajului pot sa previna o dezvoltare
nevrotica. Dar, asa cum adesea se intampla, conditiile de viata nu sunt de natura sa diminueze
anxietatea, atunci nu numai ca aceasta poate sa persiste, ci va creste in mod progresiv si va pune in
miscare toate procesele care constituie nevroza.
Se poate dezvolta in mod progresiv anxietatea generala cu privire la “lume” sau care mai poate fi
numita fobie sociala. Un copil crescut in asa atmosfera ca aceea descrisa nu va indrazni, in propriile-i
contacte cu ceilalti, sa fie tot atat de intreprinzator si de combativ ca ei. El isi va pierde certitudinea
de a fi dorit si va lua o gluma inofensiva drept o nemiloasa respingere. El va fi lezat mai usor decat
ceilalti si va fi mai putin in stare sa apere singur. Acesti factori duc la dezvoltarea insidioasa a
sentimentului predominant de a fi singur si neajutorat intr-o lume ostila. Reactiile caracteristice se
cristalizeaza intr-o atitudine caracteriala. Aceasta atitudine oricand poate dezvolta o nevroza.

Exista patru modalitati principale de a scapa de anxietate si anume: sa o rationalizezi, sa o negi, sa

o marchezi, sa eviti gandurile, sentimentele impulsurile si situatiile care ar putea sa o evoce.
Rationalizarea este cea mai buna explicatie in ceea ce priveste fuga de responsabilitate. Ea consta
in transformarile anxietatii intr-o frica rationala.
In cazul in care intalnim o viguroasa aparare a atitudinilor irationale, putem fi siguri ca atitudinea
aparata indeplineste o functie importanta pentru un individ. In loc sa se simta o prada usoara
pentru emotiile sale, individul va simti ca poate inteprinde ceva in situatia data, pentru ca el se
simte in intregime rational si indreptatit.

Negarea existentei anxietatii inseamna exculderea ei din constiinta.

In asemenea cazuri nimic nu se face in legatura cu anxietatea, sunt vizibile doar formele fizice care
insotesc frica sau anxietatea, cum sunt transpiratia, accelerarea batailor inimii, senzatia de sufocare,
frecventul imbold de a urina, diareea, accesele de voma, iar in sfera mentalului o senzatie de
neliniste. Toate acestea pot fi expresia exclusiva a unei anxietati existente, dar care este reprimata.
De exemplu: i se face greata in tren, transpira noaptea.
Este de asemenea posibila o excludere constienta a anxietatii, o incercare constienta de a birui, de
exemplu, tratand-o cu indiferenta sau prin expunere. Dar tot ceea ce nevroticul poate obtine prin
“impacarea cu sine” este sa inlature o anumita manifestare a anxietatii. Insa, de obicei, rezultatele
sunt subestimate, ele nu influenteaza la nivel psihic, in vederea consolidarii aprecierii de sine. Cu alte
cuvinte, dinamica esentiala a personalitatii ramane neschimbata si atunci cand nevroticul nu mai are
manifestari vizibile ale tulburarii sale, el pierde in acelasi timp un stimul vital in lupta cu ele.
Agresivitatea, uneori, poate fi o expresie a procesului de lupta cu anxietatea sau cu timiditatea sub
presiunea sentimentului ca este atacat, adesea fiind luata drept o expresie directa a unei ostilitati
reale.
Narcotizarea – o modalitate de a se elibera de anxietate inconstient prin efectuarea unor activitati
sociale din frica de singuratate. Dar situatia nu se schimba in cazul in care este recunoscuta ca atare.
O alta modalitate de narcotizare este aceea de aceea de a te cufunda in munca, procedeu care este
recunoscut in caracterul compulsiv al muncii si in indispozitia care apare duminica si in zilele
nelucratoare. Aceeasi modalitate ar putea servi drept supapa de siguranta prin care sa fie eliminata
anxietatea.
Evitarea tuturor situatiilor, gandurilor sau sentimentelor care ar putea sa genereze anxietate.
Aceasta poate fi un proces constient. Mai exact, o persoana poate fi constienta ca are stari anxioase
si poate fi constienta de faptul ca le evita. Pe de alta parte, persoana poate fi numai vag constienta
sau nicidecum constienta de starile sale anxioase, de incercarile sale de a le evita. Ea poate de
exemplu, sa amane de pe o zi pe alta chestiuni care au legatura cu anxietatea, cum ar fi, luarea unei
decizii de a participa la un eveniment important, despartirea de cineva etc – acest lucruri sunt
interpretate ca neavand importanta, sau persoana poate sa pretinda ca aceste lucruri nu-i sunt pe
plac si in consecinta, le desconsidera. Cand o astfel de evitare are loc in mod automat, avem de-a
face cu fenomenul inhibitiei (proces fundamental al activitatii nervoase, opus excitatiei, care se
manifesta prin diminuarea, franarea sau suprimarea efectelor excitatiei).

Atunci cand te decizi “ce anume sa spui”, primul lucru la care este bine sa reflectezi este daca esti
capabil sa faci diferenta intre secret si intim. Exista persoane care inca de la prima intalnire cred ca
trebuie sa spuna tot iar astfel, in conceptia lor, sa se spele de pacate. Aceste persoane nu au deloc
simtul intimitatii.
Alte persoane sunt atat de pline de dispret fata de ei insisi, incat vor sa tina totul inauntru lor, de
teama ca pentru ele nu exista iertare sau acceptarea celorlalti. Aceste persoane sunt cele pentru
care absolut orice devine un secret.
In viata oricarui om exista puncte slabe si trasaturi de caracter care ne intristeaza iar acestia
traiesc intr-o nesiguranta profunda. Ei trebuie sa stie tot ce faci, spui, gandesti, scrii si cu cine.

Daca nu au acesta reasigurare permanenta prin intermediul informatiilor, ceea ce le confera

controlul si siguranta, imediat isi imagineaza tot ce poate fi mai rau, exagereaza si interpreteaza
gresit totul si orice, iar astfel creeaza un val de certuri si frustrari.
Mai mult decat atat, mediul nostru cultural ii indeamna pe oameni sa puna la indoiala sinceritatea si
fidelitatea celor apropiati, prieteni, logodnici sau soti.
Evident se pune intrebarea, de ce? Iar raspunsurile sunt pe cat de simple, pe atat de distructive:
• Acceptarea generala a societatii in ceea ce priveste sexul in afara casniciei a dus la aparitia unei
epidemii de experimentari, sex ocazional si promiscuitate, diminuand astfel semnificatia intimitatii
fizice. In consecinta oamenii se confrunta cu un lung sir de fosti iubiti/iubite care inca fac parte din
viata lor, pentru ca ii intalnesc la locul de munca, in comunitate, in familii, sau pentru ca «fostii», pur
si simplu nu vor sa renunte.
• In zilele noastre se vorbeste despre infidelitate, promiscuitate si perversiune ca despre o boala.
Barbatii dar si femeile isi neglijeaza familiile in cautarea unor relatii amoroase pe Internet deoarece
sunt dependenti. Anumite persoane considera ca acesta explicatie face ca victima unui
comportament imoral si egoist sa fie catalogata drept o persoana insensibila fata de «boala»
partenerului sau, care umbla «din floare-n floare».
• Urmarirea perpetua a placerii si satisfactiei imediate a fost incurajata de cultura noastra, care a
afirmat ca divortul nu este ceva gresit si ca a convietui cu cineva este echivalent cu a fi casatorit. In
consecinta, oamenii sunt pusi in posturi care in trecut le-ar fi garantat siguranta (legamantul
casatoriei si presiunea sociala), insa astazi presiunea sociala sustine individualitatea in detrimentul
legamintelor, sotilor, copiilor, casniciei si comunitatii.
• Tribunalele nu sprijina sacralitatea casniciei si nici nu recunosc nevoile esentiale si importanta
fundamentala a bunastarii copiilor. Partenerii isi fac bagajele si se muta separat fara vreun motiv
valabil, isi duc copiii la parinti, se cupleaza cu unul sau mai multi parteneri sexuali si isi pastreaza
statutul de parinti buni. Nu este de mirare ca teama si cinismul cu care este privita luarea unui
angajament sunt in crestere.
Este adevarat ca acolo unde nu exista incredere, nu exista nici respect, iar unde nu exista respect, nu
va exista nici siguranta in ceea ce priveste o relatie.
Atunci cand nesiguranta este atat de mare in interiorul unei persoane, linia de demarcatie necesara,
sanatoasa si fireasca intre intim si secret va fi stearsa, deoarece partenerul «bolnav» va interpreta
intimitatea rezonabila ca fiind o tentativa periculoasa de pastrare a unor secrete daunatoare.
Pe de alta parte, oamenii nesiguri, care se tem atat de tare sa nu piarda controlul sau sa fie judecati
ori respinsi, transforma totul in ceva intim, ca intr-o incercare disperata de a-si pastra echilibrul.
Altfel spus, ei transforma totul in secret, acesta fiind pentru ei ca o modalitate de a ascunde, a pacali
si a evita suferinta.
Intr-un cuplu in care relatia se bazeaza pe iubire, respect, intelegere si comunicare, partenerii merita
sa se «lupte» pentru a ajunge la un echilibru, astfel, sa fie capabili sa-si pastreze un simt al
individualitatii si, in acelasi timp, sa-si poata imparti viata cu cineva.

Ce este atacul de panica. Cum il putem recunoaste?

Atacul de panica este o traire brusca si intensa a unei stari de anxietate puternice.
Simptomele sale includ atat manifestari fiziologice (tin de modificarile de functionare ale
organismului), cat si psihice (modificari ale emotiilor si ganduri incontrolabile).
Lista simptomelor in atacul de panica este mai lunga, dar la nivel fiziologic, ele includ automat:
a) respiratie intretaiata;
b) senzatie de ameteala;
c) senzatie de greata si voma;
d) palpitatii, tremur, durere in cosul pieptului.
Este bine de stiut ca primul atac de panica este, de obicei, foarte spectaculos, adica puternic. Adesea
are o cauza necunoscuta. Nu este suficient insa pentru a pune diagnosticul clinic.

Exista cateva stadii in dezvoltarea unui atac de panica; altfel spus, atacul de panica are o “cale de
urmat” pana ce “erupe”. Aceste stadii includ:
- anxietatea anticipatorie, adica teama nespecifica pe care o experimenteaza persoanele care deja
au avut un atac de panica. Se poate trai ca o frica de a nu mai avea un alt atac.
- atacul acut se refera la instalarea si experimentarea unui atac propriu-zis.
- evitarea fobica. Adesea, se transforma in agorafobie, teama de a nu experimenta un atac in situatii
publice, sociale.

Cauzele aparitiei si mecanismele de control ale atacului de panica

- Modelul cercului vicios. Asa este denumit modelul care incearca sa explice mecanismele de
aparitie. Acesta evidentiaza felul catastrofic al pacientilor de a interpreta senzatiile corporale.
Senzatiile corporale sunt interpretate eronat si sunt asociate cu o stare de teama.
- Stimulii care pot declansa atacul de panica sunt variati. Acestia pot fi localizati extern, o situatie
similara cu cea in care pacientul a trait un atac, sau intern, ganduri, imagini etc.
- Elementele cercului vicios declansator includ: reactii emotionale, senzatii corporale, ganduri
disfunctionale.
- Elementele cercului vicios care mentin atacul de panica includ: atentie indreptata spre anumite
senzatii corporale; angajarea in anumite comportamente de siguranta, a sta langa un obiect de
sprijin etc; evitarea efortului sau a exercitiilor fizice.

Cum intervenim in atacul de panica?

Principiile care stau la baza interventiei in atacul de panica au in vedere urmatoarele aspecte:
a) Evaluarea clinica a pacientului. Pacientul va descrie problema, va oferi alte informatii utile despre
el, va descrie atacurile de panica recente etc.
b) Educarea pacientului cu privire la mecanismele de mentinere a atacului si a principiilor de
internventie.
c) Identificarea stimulilor declansatori in atacul de panica.
d) Modificarea interpretarilor catastrofice realizate pe baza senzatiilor corporale.
e) Controlul hiperventilatiei si invatarea tehnicilor de relaxare.
f) Reducerea implicarii in comportamente de evitare si sprijin.
g) Expunerea la stimuli.
h) Evitarea recaderilor.

Cel mai important aspect in interventia atacului de panica este schimbarea atitudinii si perceptiei
pacientului asupra atacului.
Doar el este in masura sa controleze si sa depaseasca acest aspect al vietii!

Anxietatea este o tulburare a sanatatii mentale destul de des intalnita. In SUA este intalnita chiar mai
frecvent decat depresia. Ca si la alte tulburari ale sanatatii mentale intalnim ambele componente,
cea emotionala si cea neurobiologica.

Cercetarile au aratat ca exista un numar de factori in chimia creierului care participa la dezvoltarea
tulburarii de anxietate. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca nivelul scazut de serotonina poate sa
contribuie la aparitia tulburari de anxietate.
Serotonina este un hormon care este creat in diferite parti ale corpului precum creierul si intestinele.
Actioneaza ca un vasoconstrictor, ceea ce inseamna ca face vasele de sange sa se ingusteze, ajutand
astfel la reglarea circulatiei sangelui. Un alt rol important al serotoninei este de a activa
neurotransmitatorii, acestia transporta mesajele intre celule nervoase ale creierului numite neuroni.
Cand sunt eliberati neurotransmitatorii, acestia ajuta la controlul unui numar mare de functii ale
organismului printre care: miscarea, bataile inimii, somnul, gandirea, rationamentul, si chiar
dispozitia.

Neurotransmitatorii lucreaza astfel: fiecare neuron este compus din axon, dendrite si corpul celulei.
Impulsul electric trece prin axon, strabatandu-l de-a lungul, functionand ca o antena, si transfera
neurotransmitatori precum serotonina si dopamina. Neurotransmitatorii calatoresc prin fantele
sinaptice spre dendrite si mai departe spre alti neuroni, fiind absorbiti de corpul celulei. In
circumstante normale, este doar o calatorie, in care acestia traverseaza spatiile pentru a comunica
de la un neuron la altul.

Dar la cei care sufera de anxietate pot aparea cateva anomalii precum: organismul nu produce o
cantitatea suficienta de serotonina pentru a regla dispozitia, sau serotonina nu calatoreste atat de
usor de la un neuron la altul, rezultand o cantitate redusa de serotonina eliberata in spatiile
sinaptice.

O alta posibilitate ar fi ca, din cauza cantitati reduse de serotonina din creier, este afectata
eliberarea unui alt neurotransmitator norepinefrina. Acesta este un hormon degajat in timpul
starilor de excitare emotionala a celulelor nervoase de genul "lupta sau zboara", care controleaza
raspunsul organismului la stres.

Expertii din domeniu nu sunt siguri de ce serotonina afecteaza dispozitia in modul in care o face.
Insa, o serie de studii medicale arata ca prin cresterea cantitati de serotonina eliberate de creier,
persoanele care sufera de depresie sau de anxietate pot inlatura aceste simptome.

Recent au aparut pe piata o serie de medicamente antidepresive si antianxietate care cresc nevelul
de serotonina eliberata de corp si reduc anxietatea.

Studiile arata ca sunt doua zone in creier care au un rol important in tulburarea de anxietate:
hipocampusul si amigdala creierului (doua structuri adanci ale creierului care se ocupa de sarcina
importanta de a invata si de a tine minte lucrurile de care trebuie sa te temi). Hipocampusul este
localizat in lobul temporal. Una dintre functiile lui este de a controla emotiile si amintirile. De
asemenea, influenteaza modul bun sau rau in care gandim despre oameni, evenimente si locuri.

Folosind imagini obtinute prin scanarea creierului, cercetatorii au stabilit ca un numar destul de
mare dintre cei care sufera de tulburarea de anxietate au hipocampusul mai mic decat cei care nu
sufera de aceasta tulburare.

Cealalta zona posibil responsabila de tulburarea de anxietate este amigdala creierului. Fiecare
amigdala, o aglomerare de celule nervoase numita dupa forma sa de migdala (din grecescul
„amugdale“), e situata sub lobul temporal corespunzator, de fiecare parte a creierului. La fel ca un
nod de retea, acestea coordoneaza informatiile din mai multe surse. Colecteaza semnale din mediul
inconjurator, inregistreaza semnificatia emotionala si – atunci cand e nevoie – determina un raspuns
adecvat. Obtin informatii despre raspunsul corpului la mediu (spre exemplu, pulsul inimii si
presiunea sangelui) de la hipotalamus. Comunica cu alte zone din creier care interpreteaza aceste
informatii dand raspunsul adecvat.

Studiile recente au aratat ca amigdalele la copiii cu tulburare de anxietate sunt mai mici decat la cei
care s-au tratat. Expertii nu sunt siguri de ce e asa, dar in afara de cele doua zone ale creierului care
se pare ca influenteaza aceasta tulburare, in mod sigur exista o legatura intre anxietate, depresie si
ADHD (tulburare neurobiologică care afectează atat copiii cat si adultii). Cercetatorii medicali
continua sa faca studii pentru a afla mai multe despre posibilele cauze biologice ale anxietatii.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ToSNC8levLg

Pentru ca fara acest "nu", lasat liber, de capul lui, copilul se pierde in confuzia propriilor impulsuri,
fiind astfel condamnat sa traiasca o serie de esecuri si suferinte.
Prezenta unui adult in viata lui care sa stie cum si cand sa spuna "nu" copilului, usureaza pastrarea si
continuarea liniei /traseului de dezvoltare a copilului. Altfel spus, in locul unui imperios "Ai sa faci
asa pentru ca asa trebuie!" ar fi indicat un "Ar fi mai potrivit sa faci asta, pentru ca te-ar ajuta mai
mult sa...".

Totodata autoritatea parentala nu e totuna cu o forma de abuz fizic sau psihic, nu e o forma de
agresare a copilului, ci mai degraba o atitudine de fermitate clara si sustinuta care sa-i dea de inteles
copilului ca parintele este adultul, persoana matura din casa care a trecut prin experientele copilului
si poate lua deciziile cele mai potrivite si nu invers. Inversarea rolurilor nu duce altundeva decat la
transformarea copilului in "copilul-rege" cu autoritatea in mana. Asta nu presupune, desigur, sa-i
luati dreptul copilului de a experimenta diverse lucruri.

De retinut: A sti sa spui "nu" inseamna a-l invata pe copil sa inteleaga faptul ca nu totul i se cuvine,
ca nu sunteti obligati sa-i spuneti de fiecare data "da", si mai ales inseamna sa-l invatati pe copil
formele de respect fata de lumea din jur (parinti, alte persoane, jucarii etc).
Acolo unde nu exista respect, apar drame in familie, neintelegeri, devalorizari si atitudini si
comportamente neadecvate.

Cand ii spui "nu" copilului tau?

De preferat atunci cand...
... actiunile sale il imping spre gesturi auto sau heteroagresive;
... i se pare ca totul i se cuvine, totul este gratuit si parintii sunt obligati sa-i satisfaca toate
dorintele/mofturile;
... cand tipa, se tranteste, loveste sau strica jucariile sau obiectele din jur doar pentru ca ii face
placere sau nu-i oferiti ceea ce va cere exact in acel moment;
... cand el este cel care-si atribuie rolul de sef /stapan al casei impunand/ordonand/comandand
tuturor persoanelor din casa sa-i stea la dispozitie;
... cand va cere sa faceti in locul lui anumite lucruri (sa-l imbracati, sa-l hraniti, sa-l stergeti la gura
etc), desi stiti prea bine ca poate si el singur sa faca lucrurile astea.
Cum ii spui ‚nu’ copilului tau?
Daca iti pui des aceasta intrebare atunci vin in ajutorul tau cu un raspuns sub forma de alte intrebari:
oare te temi ca esti un parinte prea slab? Sau prea bun? Te temi de reactiile copilului tau? Te temi ca
ai putea fi prea ferm? Te temi de ce vor spune altii? Te temi ca nu te va mai iubi copilul tau? Las
deschisa lista intrebarilor...

Acest "cum" face trimitere la modul prin care ii dai de inteles ca un comportament al copilului este
(Da!) sau nu este (Nu!) acceptat in familie, sau in relatie cu obiectele sau persoanele din jur. Iata
cateva repere utile:

1) Nu-l ruga pe copil de 1000 de ori sa stranga jucariile din camera lui mizand pe faptul ca daca
schimbi intonatia tot de 1000 de ori va intelege in cele din urma. Este suficient sa-i spui pe un ton
ferm si clar ceea ce-i ceri pentru ca el sa inteleaga mesajul.

2) Priveste-l pe copil in ochi! Uita-te la el si asigura-te ca se uita la tine in timp ce-i vorbesti. In mod
cert nu va fi de-ajuns ca tu sa-i spui sa se spele pe maini inainte de masa in timp ce el deja arunca
mancarea pe pereti, tu fiind preocupat(a) de cu totul altceva; eventual mergeti impreuna sa va
spalati pe maini. Exemplele cele mai bune sunt cele pe care le pun in practica si parintii (si mai ales
de fata cu copiii).

3) Stati fata in fata, explica-i pe intelesul si limbajul lui de ce nu are voie sa..., vorbeste-i pe un ton
ferm (dar fara a fi agresiv) si mai ales NU te abate de la regula! Daca tu nu respecti regulile tale,
copilul de ce-ar face-o?

4) Arata-i cum se fac lucrurile. Doar pentru ca i-ai spus sa faca ordine in camera nu inseamna ca l-ai
ajutat prea mult. Puteti face la inceput impreuna, vorbind despre unde si cum ar fi bine sa aranjati
obiectele din jur. Apoi retrage-te usor si incurajeaza-l sa faca singur (stim bine ca va veni vremea in
care va fi necesar sa se descurce singur in viata, de ce sa nu-l invatam pornind de la lucruri simple?)
Invata-te sa spui "nu" atunci cand copilul iti cere sa faci ceva in locul lui, mai ales daca stii sigur ca
poate si singur. Nu face altceva decat sa-ti caute slabiciunea de a nu-l putea refuza si va continua
astfel sa te manipuleze.

5) Coopereaza cu sotul/sotia in stabilirea regulilor. O regula stabilita clar, e o limita necesara si

sanatoasa. O regula stabilita de un parinte si incalcata de celalalt parinte isi pierde sensul si puterea,
aduce confuzie, creeaza haos. Acolo unde parintii nu se inteleg la stabilirea si respectarea regulilor
copilul va profita de slabiciunea fiecaruia in parte. Fiti in acord cu voi insiva si cu celalalt partener asa
incat sa-i oferiti stabilitate si copilului.

6) Nu-l amenintati ca-l veti spune celuilalt parinte pentru greselile pe care le-a facut copilul! In felul
acesta va veti pierde credibilitatea si autoritatea in calitate de parinte adult in fata copilului.

7) Nu-l amenintati ca-l veti pedepsi daca nu va tineti de promisiune! Pedeapsa isi are rolul ei de
corectie in comportamentul copilului si uneori pentru a-i putea spune "Nu!" va fi necesar sa faceti
apel la o forma sau alta de pedeapsa, pentru a face corelatie intre un comportament
necorespunzator si consecinta. Nu la o ora, nu la o zi distanta dupa ce si-a manifestat un
comportament neadecvat si nedorit, ci atunci, pe loc, pe moment! Odata ce l-ati avertizat ca va fi
pedepsit, copilul va va testa asa incat sa va verifice puterea, fermitatea, siguranta sau dimpotriva,
slabiciunea...
„m-a pacalit de zece ori pana acum spunandu-mi ca ma pedepseste. E prea slab. Nu se tine de
cuvant. Pot arunca mancarea in continuare pe pereti”

In final, nu uitati ca respectul se castiga in timp, autoritatea se descopera si/sau se invata. Ambele
sunt necesare si mai ales sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei relatii sanatoase intre parinti si
copii.
Atat respectul cat si fermitatea stau la baza educarii si dezvoltarii unui comportament adecvat al
copilului, bineinteles, fara a le exclude pe celelalte ingrediente (iubire, afectiune, comunicare,
intelegere, toleranta etc).