UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Lucru individual
la tema:

TULBURĂ RILE SOMATOFORME Şl

TULBURĂ RILE DISOCIATIVE LA COPIL
Şl ADOLESCENT

Realizat de: Didenco Andrei

Controlat de: Turchina Tatiana

2015
TULBURĂRILE SOMATOFORME Şl TULBURĂRILE DISOCIATIVE LA COPIL Şl ADOLESCENT
Iuliana Dobrescu

Mesajul autorului .

Un din cel mai important scop ar fi eliminarea dubiilor că nu există exprimări somatice ca efect al unor
dispoziții psihice.
Mesajul principal al autorului ( bineînțeles că poat fi subiectiv ) este următorul: ” Există din nefericire
familii care au un dispreţ pentru tulburarea psihică şi care refuză să accepte etiologia psihică” la care
soluția este ” Când familia este cooperantă (sau măcar unul dintre părinţi este cooperant) se va explica
rolul factorilor stressanţi şi importanţa lor în declanşarea simptomelor (fapt pe care de altfel l-au
observat şi părinţii dar nu au ştiut cum să acţioneze). Se va explica, de asemenea, că aceste simptome
nu pot dispărea brusc, că este nevoie de timp dar se va anunţa familia că totul va reveni la normal.
Consilierea familială va avea ca scop îmbunătăţirea comunicării între membrii acesteia, cu iniţiativă în
adaptarea la nevoile şi condiţiile impuse de suferinţa copilului.” ( pag. 343) . Însă nu există o soluția la
care cum am putea face o familie cooperantă, aici intervine o dilemă , precumă că există barieri în
tratamentul tulburărilor somatoforme cît și disociative nu doar la nivel individual al celui suferind, dar și
la nivel sociel ( mediul ambian)

Moment ce a trezit interes.

Momentul forte ce a trezit interes este combinația ” refugiu în boală” ( 335) . Acești termeni ce ubzistă
la mulți în memorie încă de la literatura psihanalitică relevă o taină în mecanismele umane . Astfel că o
boală, în ciuda faptului că este o suferință , poate deveni o soluție. Deci apelăm la boală printr-un proces
mai puțin inconștient pentru a menține conștiința ”sănătoasă”. De ce ”sănătoasă” ? Pentru că altfel ar fi
o situație mult peste capacitățile prezente de rezolvare. Este de parcă s-a evadat într-o boală mai puțin
severă pentru a nu cădea în ”ghearele ” unei boli terifiante. Aici autoarea trezește un alt interes, despre
cazuri în care se ives astfel de evadări în boli și despre simptomele măsurabile ce ne-ar comunica că este
vorba anume de o somatizare decît de o boală propriu zisă fiziologică. Astfel că explicația interesantă
este în rîndurile ” Existenţa unor comorbidităţi importante face şi mai dificil acest diagnostic
pentru că, uneori, tulburările comorbide trec pe primul loc: astfel, tulburările anxioase, tulburările
depresive, tulburările de stress posttraumatic, tulburările de învăţare, întârzierea mintală se
pot asocia frecvent cu tulburările de somatizare. De cele mai multe ori, în condiţiile dificile,
date de amplificarea dezordinii familiale sau de creşterea presiunii educaţionale sau de apariţia unor
conflicte în grupul de vârstă, aceşti copii cu o vulnerabilitate crescută încep să prezinte diverse acuze
somatice, care atrag astfel atenţia asupra lor (apare astfel întrebarea dacă acuzele somatice
sunt simptom în cadrul tulburării anxioase sau tulburarea de somatizare la copil are şi simptome
anxioase).” ( pag. 334) La fel aici se introduc și alte caracteristici ale tulburării ( de somatizare) :
- „condiţionarea psihogenă"; tulburarea apare ca „răspuns direct şi imediat la situaţii conflictuale,
frustrante sau psihotraumatizante, de cele mai multe ori cu importanţă reală modestă" (287);
- au o evidentă „dependenţă de anturaj", aceste acuze „apar şi se desfăşoară numai în prezenţa altor
persoane implicate sau implicabile afectiv, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să ia cunoştinţă
într-un fel sau altul de existenţa lor" ;
- pot fi „influenţate prin mijloace persuasive" sau „atitudinea anturajului, ceea ce înseamnă că pot fi
amplificate, atenuate, modificate, făcute să dispară sau reproduse prin sugestie" ( pag. 334) .
În concluzie articolul trezește interes chiar dacă nu ai înclinații psihologice spre studiu psihiatriei sau
psihologiei , bineînțeles excepție făcînd ” acele famili” necooperante.
Nu vreau să ezit un o altă intrigantă , Tulburările disociative unde o traumă externă poate provoca ” în
mecanismul de rezolvare a conflictelor ” unele uitări, amnezii. Astfel că un copil capricios, uneori
violent, confuz poate fi de fapt o victimă a unei situații traumatice.

Experiența proprie acumulată.

O parte din acumulări le-am exprimat mai sus, însă mai sunt cîteva consistente. Din perspectiva rolului
de psiholog pot cunoaște că Tulburările disociative pot fi diagnosticate ” Din antecedentele acestor copii
reţinem existenţa unor traume, a unui conflict major (pe care familia uneori îl cunoaşte dar alteori îl
bănuieşte numai - precum abuzul sexual).Aceşti copii au avut o dezvoltare psihomotorie normală
fără antecedente personale deosebite, au fost însă nişte copii „mai dificili, deosebiţi faţă de
ceilalţi".Examenul clinic şi paraclinic nu surprinde nimic patologic. Examenul psihic evidenţiază
comportamentul particular cu labilitate emoţională, perplexitate, răspunsuri alăturea cu tulburări de
memorie - „copiii parcă plutesc şi trăiesc în altă lume", din când în când devin violenţi şi agresivi fără
motiv.Cu greu se va afla în şedinţele următoare existenţa unei traume severe pe care copilul o ascunde,
disimulând-o cu acest comportament disociat.” ( pag. 341)
Chiar dacă nu am pomenit o informație benefică sunt rîndurile de desubtul ” Tulburarea de conversie” .
Această tulburare, care a mai fost denumită și Tulburare isterică apare uneori ca o boală ” anormală a
comportamentului” , se întîmplă că un copiii își fabulează o boală fiziologică cu toate simptomele ei însă
fără nici o cauză diagnosticată. Respectiv conștiința unui psiholog se lărgește aici, își dă seama că este
vorba de un beneficiu al bolii pe care trebuie să-l rezolve în terapia cu copilul. Printre unele cauze pot fi
enumerate : ” Istoricul şi evaluarea familiei pot arăta în majoritatea cazurilor semnele unor tulburări
fizice sau psihice cronice. Funcţionarea familială este haotică şi dezorganizată şi în aceste cazuri” ( pag.
336) .
O altă trebuință este capitolul denumit ” Etiologie” , aici se detailează toate influențele în apariția
bolilor somatie și disociative. Astfel că tebuie să luăm în considerare factorii genetici familiali , care nu
spune nimic altceva decît că : ”Copiii cu tulburări disociative se pare că au o vulnerabilitate genetică în a
dezvolta tulburări de identitate de tip disociativ” ( pag. 332) . Respectiv persoanele ce relevă o
vulnerabilitate trebuie tratat un pic diferit, poate o consiliere periodică ar fi necesară , sau poate o
instruire parentală . Apoi vin evenimentele stresante care pot cauza chiar și Tulburări de stres
postraumatic, bineînțeles că în acest caz este vorba despre o traumă mai pronunță. Însă un accent
subliniat se pune pe următoarea : ” Familii cu pattern de tulburări anxioase sau cu boli fizice şi
preocupate de boală se pare că reprezintă factorii de risc pentru apariţia tulburărilor conversive
şi de somatizare la copii” ( pag. 333) , de unde se explică că ” Durerile abdominale recurente „au
rădăcinile" într-un anume model familial de boala” ( pag.333) ; ” Tulburările de conversie sunt
frecvent declanşate de un stressor psihologic familial” ( 333) ; ” Tulburările disociative apar frecvent
în familiile haotice, cu rată mare de tulburări de personalitate sau tulburări psihice grave care
generează violenţa ” ( pag.333) .
Toate acestea le putem fulusi în folosul profesiei, pentru a debuta cu cunoștințe prudente și științifice,
înțelegînd pe deplin influența mediului social și mai ales celui apropiat ( familia).

În ce situaţii pot fi utilizate / aplicate ideile prezentate

Ei bine, dacă am relatat importanța informației atît pentru un psiholog cît și pentru viața cotidiană ,
atunci utilizarea ar fi ce-l mai benefic în următoarele domenii:
- Consilierea familiilor;
- Consilierea viitoarelor familii;
-Diagnosticarea copiilor;
-Determinarea cauzelor etiologice;
- Consilierea și terapia cu copii ( atît cu cei ce reprezintă forme de tulburări somatoforme și de disociere
cît și cei ce nu reprezintă) ;
-Diferențierea științifică dintre Tulburarea disociativă și tulburările Somatoforme.

Concluzie

În concluzie doresc neapărat să exprim importanța acestor informații pentru viața profesională , dar nu
numai. Este un pas mare în înțelegerea natura relațiilor umane informîndune astfel . Psihologia umană s-
a interesat intenționat de formarea relațiilor umane și perpetuarea lor , atunci știința contempornă ,
vrea sau nu vreau , relevă importanța relațiilor și tupul lor. Astfel că odată cu evoluția științei , mai ales
în Republica Moldova, familiile vor deveni din ce în ce mai ” cooperante ” ( cum spune autoarea) la
aceste simptome somatice .
O altă parte concluzională ar fi că somatizarea poate conduce în încurcătură atît părinții cît și
psihologii , aici un diagnostic trebuie oferit cu mare acuratețe deoarece , chiar dacă pentru mulți nu sună
cunoscuți termenii, însă etichetarea copilului ar conduce la un istoric greșit. La fel în Tulburările
disociative un prim pas de tratament ar trebui să fie oferit copilului o securitate și o manieră diferită de
educație . Însă asta înseamnă că trebuie să schimbăm deja un adult care stă în spatele acestei educații
cît și secuități. Ce înseamnă asta? Înseamnă că concetrarea trebuie să cuprindă atît copilul cît și părinții
acestuia, anume sensibilizarea lor poate conduce la o prudență în tratament.

Bibliografie : Dobrescu, Iuliana – Psihiatria copilului și adolescentului , Editura Medicală , București,2003