Suport de Curs Depresia

DEPRESIA
DEPRESIA
Autor: Carmen-Teodora ZAMFIR

Asistent medical generalist principal
Penitenciarul Spital Mioveni
2023
DEPRESIA
CUPRINS
1. INTRODUCERE
2. GENERALITĂȚI
a. Prevalenţa depresiei în populaţia general
b. Prevelenţa depresiei în funcţie de sex
c. Prevalenţa depresiei în raport cu vârsta
d. Cultura şi depresia
e. Depresia şi consumul de substanţe
3. ETIOLOGIA DEPRESIEI
a. Clinica depresiei și criteriile de diagnostic
4. PACIENTUL ÎN CABINET
5. COMORBIDITĂȚILE SOMATICE ALE DEPRESIE
a. Depresia şi AVC
b. Depresia şi bolile cardiovasculare
c. Depresia în schizofrenie
d. Depresia în Boala Alzheimer
6. TERAPIA DEPRESIEI
7. DEPRESIA ÎN DIVERSE PERIOADE ALE VIEȚII
a. Depresia la copii și adolescenți
b. Depresia postpartum
c. Depresia postnatală la bărbați
8. DISTIMIA
9. CICLOTIMIA
10. DEPRESIA LA VÂRSTNICI
11. DEPRESIA ȘI ANXIETATEA ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19
12. BIBLIOGRAFIE
1
Autorul își asumă răspunderea cu privire la materialul de curs
DEPRESIA
INTRODUCERE
Depresia este o afecțiune care necesită suport atât din partea celor apropiați cât și din
partea personalului medical. De aceea este imperios necesar ca simptomatologia depresivă să fie
recunoscută, să fie diagnosticată și inițiată o terapie cât mai precoce.
Managementul depresiei trebuie particularizat și adaptat pentru fiecare pacient în parte de
către medical specialist și monitorizat de către medical de familie.
Trăsătura comună a tuturor tipurilor de tulburări depresive (depresie la modul generic)
este prezența unei stări de dispoziție tristă, de vid interior sau iritabilitate, acompaniată de
modificări somatice și cognitive care afectează în mod semnificativ capacitatea de a funcționa a
individului.
Primele remarci se fac din Biblie (Psalmi, 41,6) ,, Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu și
pentru ce te tulburi?”
Termenul de depresie a fost folosit încă din antichitate, fiind descris ca modificare
afectivă în Biblie, atunci când Iov și-a pierdut familia și averile, trecând ulterior printr-o stare de
tristețe și suferință profundă.
GENERALITĂȚI
Depresia este denumită și ,,boala secolului”, ea a afectat aproximativ 322 de milioane de

persoane la nivel mondial în 2015. Este tulburarea cea mai frecvent întâlnită atât în spitale cât și
în cabinetele medicilor psihiatrii, dar și în cabinetele medicilor de familie.
Ea este un factor important în decesele survenite prin suicid, fiind cauza principală,
aproximativ 800.000 de pacienți comit anual un act autolitic.
În România, în 2015 prevalența tulburărilor depresive era de 5,0%.
Prevalenţa depresiei în populaţia generală

În ceea ce priveşte prevalenţa tulburării depresive datele nu sunt unanime, existând
variaţii în funcţie de autori, cu o medie de aproximativ 12%. Depresia este frecventă, ea
afectând aproximativ 121 milioane de oameni din întreaga lume. Se estimează ca 3-15% din
populaţia generală va experimenta un episod depresiv într-un an, iar 0,4-5% va experimenta
depresie majoră. În Europa, 58 din fiecare 1000 de persoane adulte (sau 33,4 milioane de
oameni) suferă de depresie majoră.
2
DEPRESIA
Prevalența episodului depresiv major pe parcursul vieții variază între 6,5% și 21%, în
funcție de țară (proporția de indivizi care suferă sau au suferit pe parcursul vieții de un episod
depresiv major din populația totală; Hasin DS et al., 2005; Kessler RC et al., 2005; Bromet E et
al., 2011).
Pentru România nu avem date concrete, dar acestea se estimează a fi între 10% şi 15%.
Prevelenţa depresiei în funcţie de sex
Episoadele depresive survin de două ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi, indiferent
de zona geografică sau culturală, atât în populaţia generală, cât şi la pacienţii aflaţi în tratament
intraspitalicesc sau ambulator, cu o prevalenţă pe durata vieţii de 10-25% pentru femei şi de 5-
12% pentru bărbaţi. Această distribuţie poate fi atribuită diferenţelor hormonale, efectelor
naşterilor, deosebirilor de stresori psihosociali şi modelelor comportamentale învăţate.
Prevalenţa depresiei în raport cu vârsta
La nivelul eşantioanelor populaţiei mondiale, depresia este diagnosticată la persoanele de
18-64 de ani, vârsta medie de debut a depresiei variind între 24 şi 35 de ani, cu o medie a vârstei
de 27 de ani. În prezent, există o tendinţă de creştere a debutului depresiei la tineri. De exemplu,
40% dintre persoanele cu depresie au primul episod înainte de vârsta de 20 de ani, 50% au
primul episod între 20 şi 50 de ani şi 10% după vârsta de 50 de ani.
Cultura şi depresia
Există variaţii de prevalenţă între diferite ţări. Unii dintre factori sunt cei determinaţi de
metodologia cercetărilor, dar şi din cauza diferenţelor transculturale de aplicare a instrumentelor
de diagnostic şi evaluare, deci a lipsei standardizării criteriilor de screening diagnostic.
Raportarea tulburării depinde de nivelul de cultură şi de capacitatea de conştientizare a
celui afectat. Nivelul de cultură poate influenţa atât recunoaşterea tulburării, cât şi modalitatea de
descriere a acesteia. Astfel, deşi simptomele tulburării sunt aceleaşi, ele sunt denumite şi descrise
în mod diferit în funcţie de cultura populaţiei respective.
Specificitatea culturală poate influenţa şi modul de percepţie şi de comunicare a
simptomelor depresiei. De exemplu, în culturile mediteraneene predomină acuzele de tipul
cefaleei şi iritabilităţii, pe când în culturile asiatice sunt acuzate în principal stări de
„dezechilibru” şi astenie.
3
DEPRESIA
Depresia şi consumul de substanţe

Tulburările afective, respectiv depresia, pot asocia frecvent consumul de substanţe, ca şi
comorbiditate psihiatrică. Dintre acestea se detașează consumul de alcool, pe care de multe ori
pacienții îl preferă datorită senzației de detensionare pe care o induce, de relaxare - și implicit
senzația de „mai bine” - și, nu în ultimul rând, datorită prețului accesibil pentru oricine.
Problema se pune în condițiile în care consumul începe să crească și riscul asocierii altor
afecțiuni somatice, cum sunt cele hepatice, devine destul de posibil. În acest context, afecțiunile
psihice (depresia) și dependența de substanțe sunt independente și greu se poate preciza care este
principala afecțiune.
ETIOLOGIA DEPRESIEI
În general, există multiple cauze şi căi pentru producerea tulburării depresive de-a lungul
vieţii. În mod precis, fiziopatologia tulburării depresive rămâne necunoscută, iar etiologia a avut
4
DEPRESIA
în vedere heterogenitatea cauzelor posibile faţă de diagnostic, care este descriptiv şi constă dintr-
un număr de sindroame cu simptomele implicate. Factorii biologici, psihologici şi sociali
influenţează tulburarea depresivă, iar cercetările de genetică, neuroimagistică şi biologie
moleculară au identificat unele relaţii dintre aceşti factori şi, în mod particular, modularea
stresului şi a evenimentelor de viaţă asupra proceselor genetice şi neurobiologice. Se acordă o
importanţă deosebită endofenotipurilor, care completează golul dintre gene şi tulburarea
complexă.
Prezentăm în tabelul de mai jos principalii factori implicaţi în producerea depresiei în viaţa
târzie.
Tabelul 1. Factori implicaţi în producerea depresiei
Predispozanţi Favorizanţi Perpetuare Protecţie
Evenimente de viaţă Stil de coping de

Genetici Sănătate proastă
adverse adaptare
Stres cronic şi Capacitatea de adaptare

Sexul şi statutul marital Adversitate socială
dificultăţi - activitate
Istoric psihiatric Afiliere (relaţionare

Medicaţie Handicap
anterior socială)
Boală fizică, depreciere, Nivel înalt al suportului

- Sprijin social scăzut
handicap perceput
Relaţii şi dificultăţi înEvenimente de viaţă

Depreciere senzorială -
familie pozitive
Clinica depresiei și criteriile de diagnostic
Multe dintre persoane pot avea momente sau perioade scurte de tristeţe atunci când se
simt singure sau abandonate. Aceste simptome sunt de obicei normale şi pot apărea uneori în
viaţă. Acestea pot fi rezultatul unei pierderi recente, al unei zile sau săptămâni deosebit de
dificile sau al unei reacţii la un comentariu dureros. Cu toate acestea, atunci când sentimentele de
tristeţe duc la imposibilitatea de a mai face faţă, ele copleşesc omul atât de mult, încât ajung să-i
5
DEPRESIA
submineze capacitatea de a trăi o viaţă normală şi activă; este posibil ca persoana să aibă ceea ce
este cunoscut ca fiind tulburare depresivă majoră (MDD), numită depresie clinică, depresie
unipolară sau depresie majoră. Încercăm să sistematizăm din punct de vedere didactic cele trei
tipuri de simptome întâlnite în depresie şi pentru o mai uşoară recunoaştere a simptomelor, dar şi
pentru încadrarea lor corectă în această tulburare psihică. În practică, de cele mai multe ori
pacienţii declară stările care îi nemulţumesc cel mai mult, cum ar fi insomnia, neliniştea
psihomotorie, cefaleea, senzaţia de sufocare, paresteziile. O anamneză corectă îndrumă
clinicianul spre diagnosticul corect, şi anume depresia.
Tabelul 2. Simptomele în sindromul depresiv
Tipul de simptome Simptome
Tristeţe, anxietate, nelinişte, disconfort intern, pesimism, inhibiţie

psihică, bradipsihism, bradilalie, idei delirante cu conţinut depresiv,
Psihice sentiment de inutilitate, incurabilitate, dezinteres pentru prezent şi
viitor, modificarea instinctelor alimentare, de conservare, tulburări ale
somnului (adesea insomnia), încetinirea activităţii intelectuale
Inhibiţie motorie, hipokinezie, hipomimie crispată, agitaţie, hipobulie,

Psihomotorii
diminuarea randamentului în muncă
Energie diminuată, ameţeli, tulburări ale ritmului cardiac, uscăciunea

mucoaselor, constipaţie, tulburări ale somnului, senzaţie de frig, greaţă,
Somatice
inapetenţă cu scădere ponderală, somatizari multiple: cefalee, artralgii
vertebrale, parestezii, tremurături, transpiraţii, oboseală diurnă
Tabloul clinic al depresiei (DSM 5)
Tabloul clinic al depresiei este unul polimorf, criteriul temporal necesar punerii unui
diagnostic de episod depresiv fiind acela ca simptomatologia să se manifeste pentru o durată de
minimum 2 săptămâni, în cea mai mare parte a timpului.
În mod clasic, un pacient depresiv are o postură încovoiată, cu mimică posomorâtă, o
gestică redusă, umerii coborâți, fruntea încrețită. Aspectul depresivului poate să fie normal în
depresiile uşoare. Vestimentația și aspectul fizic pot fi neglijate, predomină culorile închise.
6
DEPRESIA
Funcțiile cognitive sunt sub semnul inhibiției, al încetinirii și al sentimentului de ineficienţă.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de bradipsihie.
Investigarea atenției pune în evidență scăderea capacității de concentrare, simptom care
este de cele mai multe ori incriminat de bolnav, acesta afirmând că nu mai poate citi, nu poate
urmări emisiunile TV sau nu poate să ducă la bun sfârșit activități cotidiene simple care necesită
concentrare. Tulburarea de concentrare a atenției se poate evidenția și în timpul examinării, prin
administrarea de probe simple de evaluare a atenției (numărătoarea inversă, din 7 în 7, începând
de la 100).
Memoria este perturbată, cu hipomnezie de fixare, secundară hipoprosexiei. Se poate
descrie însă și o hiperprosexie selectivă pentru aspectele negative ale prezentului, alături de o
hipermnezie de evocare a evenimentelor neplăcute din viață (eșecuri, umilințe).
Percepţia este diminuată, pot apărea cenestopatiile, iar în depresiile de intensitate

psihotică se pot întâlni halucinaţii auditive, vizuale, olfactive, care sunt de obicei congruente cu
dispoziţia depresivă.
La nivelul gândirii apar atât tulburări de formă, cât şi de conţinut. Ritmul şi fluxul
ideoverbal sunt încetinite, pacienţii răspund cu întârziere la întrebări, fără a elabora. Uneori,
examinatorul poate aştepta 2-3 minute pentru a primi un răspuns. Conţinutul gândirii este
monoton, sărăcit, centrat pe suferinţa actuală sau pe evenimentele care nu i-au făcut plăcere.
Subiectul este indecis, ia hotărâri cu dificultate, din cauza neîncrederii în propria judecată, este
pesimist şi lipsit de speranţă, de plăcerea de a trăi. Apare tendinţa de a se izola şi, în acelaşi timp,
scade dramatic capacitatea de comunicare.
Tematica ideatică este depresivă, apărând cu precădere idei de incapacitate, de inutilitate,
idei de autodevalorizare (pacientul se simte incapabil să trăiască, să-și desfășoare normal
activitatea, își consideră viața un eșec și pe sine ca fiind lipsit de calități), idei de vinovăție (pot
atinge intensitate delirantă, pacientul se simte vinovat în mod absurd pentru starea de neputință
în care se află, pentru că este „o povară pentru familie”), ideație autolitică (în cele mai multe
cazuri sunt gânduri recurente despre moarte - „ar fi mai bine să mor”, „viata nu merită trăită”,
alteori sunt planuri specifice de sinucidere, iar în 15% dintre cazuri pacienții se sinucid),
ruminații existențiale și pe tema bolii; uneori pot apărea idei de persecuție și prejudiciu ce pot
evolua până la delir incongruent cu dispoziția.
7
DEPRESIA
Ideația are o mare însemnătate în gestionarea depresiei, deoarece poate modifica

comportamentul pacientului depresiv. O relevanță deosebită pentru patologie o au ideile
prevalente și cele delirante, deoarece din cauza caracteristicilor lor impun monitorizarea
pacienților. Riscul în această situație este de a comite un act suicidar, din cauza congruenței
ideației cu starea afectivă.
Ideile prevalente ocupă o poziţie centrală în câmpul conştiinţei, în concordanţă cu
sistemul ideativ al insului, aflându-se în neconcordanţă cu realitatea, orientează cursul gândirii,
iar celelalte idei vin în jurul ei şi o sprijină, purtând un potenţial delirant. Pacienţii acceptă într-o
oarecare măsură contraargumentarea raţională. În condiţiile în care nu se administrează tratament
antidepresiv, posibilitatea transformării în idee delirantă este foarte mare.
Ideile delirante sunt convingeri care pleacă de la premise false, reflectă deformat
realitatea, au caracter stabil, sunt inabordabile la verificări şi experienţe, impenetrabile la
contraargumente şi schimbă comportamentul.
Tabelul 3. Tipuri de idei delirante întâlnite în depresie
Idei delirante Caracteristici
Vinovăţie se referă la convingerea delirantă că toate relele din jur sunt cauzate de el
din partea unor persoane, direct sau prin aparatură, cel mai adesea cu scopul de
Urmărire
a li se face rău
Prejudiciu reprezintă convingerea că este furat de cei din jur
constau în convingerea că sunt persecutaţi de persoane cunoscute sau

Persecuţie
necunoscute
se referă la convingerea că gesturile, expresia mimică, atitudinile partenerului

Gelozie
sunt probe de adulter
constau în convingerea că diverse organe au o proastă funcţionare, deoarece s-

Somatice
a acţionat asupra lor din afară, prin diverse mijloace
în care există convingerea că organele vitale din corp au putrezit sau le-au fost
Negaţie
extirpate (în sindromul Cotard)
8
DEPRESIA
constau în convingerea delirantă a existenţei unei boli incurabile sau a unui

Hipocondriace
defect fizic
Transformare şiapare convingerea că au fost transformaţi în alte fiinţe sau părţi din corp le-au
posesiune fost modificate
La nivel afectiv, apare dispoziția depresivă, inadecvată din punct de vedere al severității
și persistenței, ce nu răspunde la factori externi. Anhedonia reprezintă al doilea simptom
important al sindromului depresiv, exprimându-se clinic prin lipsa plăcerii pentru activități
anterior agreate.
Din cauza suprapunerii substratului neurobiologic comun reprezentat de disfuncția

serotoninergică, foarte frecvent în depresie vom întâlni și simptome anxioase asociate, care se
pot exprima sub diverse forme clinice, precum fobii, atacuri de panică, anxietate generalizată.
La nivelul activității, lentoarea psihomotorie este cel mai frecvent simptom al depresiei.
Aceasta poate să evolueze până la stupor melancolic, când pacientul devine akinetic, prezentând
negativism, mutism, refuz alimentar și hidric. În cazul în care depresia asociază un nivel
semnificativ de simptome anxioase, pacientul poate prezenta neliniște până la agitație
psihomotorie.
Lipsa energiei sau fatigabilitatea este unul dintre simptomele cele mai nespecifice ale
depresiei. Activitatea cea mai simplă sau cel mai simplu gest devin o povară, iar efortul pe care
pacientul îl face este resimțit mult mai puternic decât cel efectuat înainte de instalarea depresiei.
Depresivul afirmă că îi este greu să se spele, să se deplaseze sau să rezolve activități cotidiene,
chiar ușoare. Fatigabilitatea este resimțită ca stare de oboseală, de lipsă de putere, greu de
diferențiat de fatigabilitatea prezentă în afecțiunile somatice severe.
La nivel instinctiv, se observă tulburări de apetit alimentar, diminuarea dorinței sexuale,
alterarea instinctului de conservare, cu apariția riscului suicidar, afectarea instinctului matern (în
depresia post-partum).
Tulburările de apetit alimentar sunt reprezentate de inapetenţă sau, ceva mai rar, de
creșterea apetitului. Inapetenţa conduce la scăderea în greutate, care în depresiile severe poate
lua aspecte dramatice. Creșterea apetitului se întâlnește, de obicei, în depresiile cu trăsături
atipice, alături de hipersomnie.
9
DEPRESIA
Tulburările ciclului somn-veghe se manifestă prin insomnii de adormire, mixte sau - cel
mai frecvent - prin insomnii de trezire. Somnul este superficial, neodihnitor, cu coșmaruri.
Insomnia amplifică tulburarea funcționării sociale prin accentuarea fatigabilității și a tulburărilor
de concentrare.
O altă abordare a simptomatologiei depresive se bazează pe sistematizarea în funcție de
ariile funcționării umane afectate.
Sfera emoţională cuprinde dispoziția depresivă, sentimentele de tristețe, inutilitate, durere
morală, anhedonia cu lipsa interesului și a plăcerii pentru lucruri care înainte produceau plăcere,
imposibilitatea de a se bucura, anxietate generalizată, cu o teamă mai degrabă potenţială decât
centrată pe ceva anume, invalidantă.
Sfera motivațională implică lipsa energiei și a interesului, fatigabilitate precoce, apatie,
abandon al vieții.
Sfera cognitivă cuprinde funcțiile psihice implicate în procesul de cunoaștere, și anume
hiperesteziile senzoriale, cu perceperea exacerbată a zgomotelor (ex: scârțâitul ușii, picătura apei
la robinet), atenția voluntară diminuată și cu fatigabilitatea ei, memoria de fixare mult scăzută, cu
posibilități scăzute de a reține evenimente recente, lucru care se realizează cu dificultate și cu un
mare consum de energie. În planul gândirii, vorbim de ritm și flux încetinite, cu o sărăcire a
bagajului noțional, cu o ideație cu conţinut depresiv, așa cum a fost expusă în tabelul de mai sus.
Trebuie menționat însă că intensitatea ideilor întâlnite în depresie este variabilă în funcție de
amploarea depresiei. Ea poate varia de la ideile de abandon, vină, la gândurile recurente de
moarte, ce pot conduce la un sfârșit tragic. Imaginația este, de asemenea, mult sărăcită.
Sfera comportamentală cuprinde tendință de retragere socială, familială, profesională, cu
dorința de izolare, fară a dori să vadă ori să audă pe cineva. Totul pare un obstacol de netrecut
pentru pacient. Orice mișcare se face cu greutate și cu un mare consum de energie. Paradoxal
însă, sunt întâlnite, foarte rar, episoade cu agitație psihomotorie sau neliniște.
Sfera biologică cuprinde modificări ale instinctelor. Cel mai adesea, instinctul alimentar
este modificat, prin lipsa poftei de mâncare, ducând implicit la scădere ponderală, rar el
crescând. Instinctul sexual este, de asemenea, mult scăzut, cu scăderea libidoului. Somnul este
deseori perturbat în depresie, cel mai frecvent apărând insomnia, persistentă, chinuitoare,
invalidantă, cel mai des sesizată de pacient. Destul de rar însă se poate întâlni hipersomnia.
10
DEPRESIA
În viaţa de zi cu zi, depresia se traduce printr-o disfuncţionalitate în mai multe domenii,

care implică viaţa familială, profesională (şcolară) şi socială.
Tabelul 4. Domenii funcţionale şi severitatea depresiei
Domeniul funcţional Depreciere moderată Depreciere severă
Liniştite, negative şi opoziţionale Retras, nu doreşte să vorbească,

Relaţii familiale
brusc, furios şi agresiv
Grade/deteriorarea performanţei la Lipsa performanţei, absenţe la

Şcoală, activitate locul de muncă/ absenţa de la şcoală sau la locul de muncă,
academică, muncă şcoală sau muncă, efortul scăzut, nepăsare faţă de muncă,
stresul cauzat de muncă argumentativ, stresul cauzat de
muncă
Socializare scăzută sau activităţi Izolat, activităţi extraşcolare

Relaţionare săracă extracurriculare, mai mult timp pe discontinue, timp excesiv petrecut
calculator pe calculator
Nivelul stresului, Minimalizarea sau negarea Sentimente reţinute, lipsa dorinţei

anxietatea problemelor, proiectelor, blamarea de vorbi
şi învinuirea altora
PACIENTUL ÎN CABINET
Aspectul pacientului depresiv în cabinetul medicului de familie:
- Activitatea cea mai simplă sau cel mai simplu gest devine o povară, iar efortul pe care îl
face pacientul este resimțit mult mai puternic decât cel efectuat înainte de instalarea
depresiei.
- În încercarea de a menține concentrate atenția asupra unei discuții acedea aceasta eșuează
și nu poate continua activitatea.
11
DEPRESIA
- Depresivul afirmă că îi este greu să se spele, să se deplaseze sau să rezolve activități

cotidine, chiar ușoare.
- Lipsa energiei sau fatigabilitatea este unul dintre simptomele cele mai nespecifice ale
depresiei.
- Fatigabilitatea este resimțită ca stare de oboseală, de lipsă de putere, greu de diferențiat
de fatigabilitatea prezentă în afecțiunile somatice severe. Ea apare mult mai devreme
decât apărea înainte și anume până în ora prânzului.
Acuzele pacientului cu depresie în cabinetul medicului de familie:
- Foarte rar în cabinetul medicului de familie pacientul va acuza tristețe.

- Cel mai frecvent, simptomul principal este insomnia, faptul că nu poate adormi sau
adoarme și se trezește noaptea de mai multe ori, ori dimineața devreme. Somnul nu este
odihnitor, este superficial și cu multe vise.
- Cefaleea este adesea persistentă, chinuitoare, este migratoare, constrictivă și necesită un
efort permanent de concentrare.
- Parestezii care pot apărea la nivelul membrelor fie superioare fie inferioare. Caracteristic
este faptul că nu respectă o teritorialitate a principalilor nervi ci ele apar adesea de la
nivelul diverselor articulații: pumn, cot, gleznă, etc.
- Paresteziile pot fi și la nivelul feței, nici aici nu se face legătura cu organicitatea.
- Senzația de ,,nod în gât”, supărătoare și chinuitoare, ce adesea este asociată cu patologia
tiroidiană.
12
DEPRESIA
COMORBIDITĂȚILE SOMATICE ALE DEPRESIE
Conceptul de comorbiditate își are originea în lucrările de epidemiologie medicală, fiind

introdus de Feinstein în 1970, cu referire la orice fenomen clinic relevant separat de boala
primară și care se produce în timp ce pacientul suferă de boala primară.
Studiile epidemiologice largi au evidențiat prezența acestor comorbidități în psihiatrie,
chiar dacă probabilitatea de a căuta ajutor pentru fiecare dintre diagnostice este independentă
(fenomen numit „Berkson’s bias”). Comorbiditatea nu se referă doar la faptul că o persoană cu o
tulburare poate avea o altă tulburare, ci la faptul că acea a doua tulburare ar putea surveni mai
probabil decât prin simpla întâmplare.
Depresia şi AVC
S-a evidenţiat o prevalenţă a tulburării depresive de 23% (18-28%) la patru luni după
accident vascular cerebral (The Perth Community Stroke Study - PCSSI): 15% (11-19%)
depresie majoră şi 8% (5-11%) depresie minoră. Nu sunt diferenţe semnificative pe sexe sau
între pacienții la primul AVC sau cu AVC recurent. La instalarea accidentului, 9% dintre bărbați
şi 13% dintre femei aveau depresie diagnosticată. După un an, 56% dintre bărbaţi (40% depresie
majoră şi 16% minoră) şi 30% dintre femei (12% majoră şi 18% minoră) erau încă depresivi.
Depresia şi bolile cardiovasculare
Comorbiditatea depresiei cu bolile cardiovasculare nu este întâmplătoare, ci este probabil
ca ele sa aibă în comun o vulnerabilitate genetică. Au fost raportate valori ale prevalenţei
depresiei majore între 17% şi 27% la pacienţii spitalizaţi cu afecţiuni ale coronarelor, depresia
fiind considerată un factor de risc pentru boli coronariene şi stroke, prin mecanisme ce implică
factori de psihostress, dismetabolici, dar şi neurobiochimici, stress oxidativ şi scăderea nivelului
de dopamină, ce favorizează spasmele vaselor mici.
Depresia în schizofrenie
În contrast cu progresele terapeutice, rata comportamentului suicidar în schizofrenie
rămâne înaltă, cu o tendinţă de creştere permanentă, suicidul finalizat fiind estimat iniţial la 7%
(Johnston, 1986), apoi la 13% (Caldwell, 1990) şi actualmente la 18% (Sinclair, Baldwin, 2004),
în timp ce tentativele suicidare sunt estimate la 20-40% (Meltzer, Okaili, 1995). Catamneza
efectuată de Siris (1995), pe 30 de studii, estimează rata depresiei ca fiind variabilă între 7% şi
65%, cu o medie de 25%.
13
DEPRESIA
Utilizând Calgary Depression Scale for Schizophrenia şi Quality of Life Scale, depresia
majoră a fost prezentă la 56% dintre pacienţii cu schizofrenie, iar privind calitatea vieţii s-au
evidențiat trei factori asociaţi depresiei: prezenţa simptomelor de schizofrenie, numărul de
medicamente administrate şi lipsa activităţilor casnice.
Depresia în Boala Alzheimer

Importanţa evaluării depresiei în prodromul şi evoluţia bolii Alzheimer a fost determinată
de recunoaşterea faptului că tulburarea depresivă reprezintă un important factor de risc pentru
dezvoltarea maladiei, atunci când este situată prodromal şi un factor ce precipită deteriorarea
cognitivă când apare pe parcursul evoluţiei bolii. Semnificaţia tulburării depresive în boala
Alzheimer poate fi asociată şi riscului cardiac şi vascular cerebral, intensitatea depresiei fiind
direct proporţională cu riscul de stroke. Depresia este cea cea mai frecventă tulburare
psihopatologică non-cognitivă, atât în fazele prodromale cât şi în evoluția bolii Alzheimer.
Prevalenţa tulburării este estimată în general între 30-50%, iar pentru perioadele incipiente şi
stadiul mediu de evoluţie între 15-24%.
În clinică se întâlnesc o multitudine de comorbidități ale depresiei, greu suportate de
pacienți, invalidante, care determină o calitate scăzută a vieții. De cele mai multe ori, aceștia nu
sesizează elementele esențiale ale depresiei și nu vin să solicite tratament. Adesea, reclamă
oboseala, sau insomnia, sau poate scăderea ponderală în absența unei afecțiuni somatice care să
explice această situație. Un semnal de alarmă trebuie să fie acela care arată o evoluție
nesatisfăcătoare a unei boli somatice, deși beneficiază de tratament adecvat. Este momentul în
care medicul de familie sau specialistul din diverse ramuri medicale trebuie să-și pună problema
dacă nu se asociază și o tulburare depresivă comorbidă. În momentul diagnosticării depresiei,
psihiatrul trebuie să aleagă o terapie care să fie eficace, fără reacții adverse (în cazul ideal) sau cu
cât mai puține, cât mai ușor de administrat, în doza terapeutică necesară și pe o perioadă suficient
de lungă, astfel încât să se obţină remisiunea.
TERAPIA DEPRESIEI
Inițierea tratamentului adecvat este obligatoriu să fie făcută cât mai precoce. Acest lucru
este posibil după ce pacientul depresiv se prezintă inițial la cabinetul medicului de familie.
Medicația trebuie stabilită și monitorizată mai apoi de către medicul psihiatru.
În cazul tulburării depresive:
14
DEPRESIA
- primul pas este acela al evaluării corecte clinice și paraclinice;

- urmează momentul stabilirii diagnosticului corect pe toate axele, atât pentru tulburarea
depresivă, cât și pentru afecțiunile somatice comorbide pentru care există deja o schemă
terapeutică sau se stabilește la acel moment;
- se analizează alternativele terapeutice care să se adresese stării afective luând în
calcul eficacitatea medicaţiei antidepresive, rapiditatea instalării efectului pozitiv, reacțiile
adverse generale, posibilele interacțiuni medicamentoase, și în principal pentru afecțiunea
comorbidă, deci vorbim de o siguranţă terapeutică de care trebuie să se țină cont;
- alegerea antidepresivului și stabilirea dozei corecte pentru obținerea efectului benefic, deoarece
există riscul subdozării și deci apare imposibilitatea obținerii efectului dorit. Titrarea medicației
până la doza eficace trebuie făcută cu grijă și ținând cont de faptul că unele afecțiuni impun doze
mai mici.
- de multe ori, tolerabilitatea antidepresivului este un factor care influențează aderența sau non-
aderența terapeutică și deci este un factor de decizie în alegerea tratamentului;
- durata tratamentului este lungă, ținând cont de mai mulți factori: depresia este o afecțiune
cronică, vârsta pacienților (și anume, cu cât este mai mare și se aproprie de decadele 5-6 de viață,
cu atât durata va fi mai mare). Numărul de episoade anterioare este important, pentru că
recomandă o perioadă îndelungată de tratament.
La momentul actual, medicația antidepresivă dispune de o paletă variată de substanțe, cu
țintă pe îmbunătățirea neuroplasticității şi a supraviețuirii celulare. Acest tratament își propune
ca, alături de refacerea densității celulare, să realizeze o înaltă reglare a plasticității sinaptice în
hipocamp
DEPRESIA ÎN DIVERSE PERIOADE ALE VIEȚII
DEPRESIA LA COPII ȘI ADOLESCENȚI
Depresia la copii și adolescenți poate îmbrăca mai multe forme, în funcție de vârstă.
Specific copiilor este prezența iritabilității în loc de acea tristețe evidentă a adultului. Practic,
copilul poate deveni, aparent fără motiv, foarte ușor de supărat și enervat, pare a nu avea chef să
facă nimic, orice remarcă sau interacțiune îl deranjează. Acestea pot fi însoțite de o creștere a
15
DEPRESIA
agresivității, copilul “supărat” răspunzând verbal sau fizic mai accentuat la situații care nu sunt
amenințătoare. Lipsa poftei de mâncare și aspectul de oboseală permanentă sunt și ele frecvente.
Adolescentul cu depresie poate părea familiei retras, iritabil, fără chef sau în mod
evident trist, plângând mai frecvent și fiind mai ușor de supărat. Perioada adolescenței fiind una
mai secretuoasă față de familie, părinții pot să nu observe din start că ceva este în neregulă. În
această perioadă, pot apărea gândurile sau actele de auto-vătămare (tăiere cu obiecte ascuțite,
ingestie de medicamente) și cele de suicid.
Semne pentru părinți
Episoadele depresive sunt mai comune după vârsta pubertății și părinții pot observa că
adolescentul depresiv manifestă unele din următoarele simptome:
➢ Adolescentul pare plictisit tot timpul, nu vrea să facă activități care înainte îi plăceau
➢ Este retras în cameră, nu comunică nici cu prietenii
➢ Pare obosit, fără chef, trist, plânge frecvent
➢ Doarme puțin, sau se trezește în mijlocul nopții și nu mai poate adormi
➢ Are rezultate mai scăzute la școală decât în perioada anterioară
➢ Este brusc iritabil, face acte antisociale (lipsit de la școală, agresivitate)
➢ Exprimă idei de inutilitate, are o stimă de sine scăzută
➢ Are cicatrici sau răni pe care nu le poate explica.
De cele mai multe ori, depresia este o stare izolantă, înspăimântătoare, care vine împreună cu
multă vinovație pentru persoana tânără. Părinții trebuie să fie în mod deosebit vigilenți dacă
observă comportamente dintre cele menționate și să solicite un consult medical.
Țineți cont că, deși infrecvent, depresia îi poate afecta și pe cei mai mici, de vârstă școlară, care
par fără chef, obosiți tot timpul, iritabili, fără poftă de mâncare și plâns frecvent, au dureri
inexplicabile – aici, tulburarea poate fi mai “zgomotoasă” și mai ușor pentru părinți să observe că
ceva nu este în regulă.
16
DEPRESIA
Simptome și diagnostic în depresia la copii

Diagnosticul de Episod depresiv la copil și adolescent se stabilește de către medicul
psihiatru pediatric. Consultația poate fi solicitată de către părinți sau adolescent, dar primele
observații despre o dispoziție tristă, timp îndelungat sau o lipsă de “poftă de viață”, pot veni de la
medicul de familie sau pediatru, psiholog, profesor sau altcineva din familie.
În cadrul consultației, se efectuează și un istoric familial și personal pentru varii afecțiuni,
inclusiv psihiatrice, fiind cunoscut că depresia are o componentă genetică și se poate însoți de
alte dificultăți. Pe lângă anamneză, semne, simptome și evaluare fizică, se pune accent pe mediul
social, familial și școlar al copilului, evenimentele negative putând fi factori declanșatori.
Psihiatrul va întreba întotdeauna despre gânduri negative, comportamente de autovătămare sau
intenția de a-și lua viața. Este important pentru părinți să înțeleagă că aceste lucruri, deși
înspăimântătoare, trebuie cunoscute și manageriate corespunzător, pentru a evita o tragedie.
Analizele de laborator de rutină și altele mai complexe, în funcție de situație, sunt solicitate
pentru a exclude alte probleme de sănătate care pot mima depresia.
Principalele criterii de diagnostic pentru depresia la copii sunt formulate în manualul ICD-10
de clasificare a bolilor și DSM-5, manual specific pentru tulburările psihiatrice și includ:
➢ Dispozitiție tristă în majoritatea zilei, mai mult de 2 săptămâni; la copil, dispoziția poate
fi predominant iritabilă;
➢ Scăderea energiei, oboseală necaracteristic de rapidă;
➢ Scăderea interesului pentru activități plăcute;
➢ Dificultăți cu menținerea atenției și cu a lua decizii simple;
➢ Scăderea poftei de mâncare și în greutate;
➢ Gânduri pesimiste despre viitor, lipsă de speranță;
➢ Idei de suicid și autovătămare;
➢ Insomnii.
În funcție de datele obținute, odată stabilit diagnosticul de Episod depresiv, se stabilește o
severitate, care va decide modalitatea de abordare.
Tratamentul în depresia la copii
Tratamentul tulburarilor depresive depinde de copil și părinți, severitatea episodului (și
episoadelor anterioare, dacă au existat). Principalele arme sunt psihoterapia și medicația
17
DEPRESIA
antidepresivă, care sunt întotdeauna însoțite de consilierea familiei și adaptarea la dificultățile

tânărului.
Psihoterapia in depresie, în special tehnicile cognitiv comportamentale și interpersonale,
este eficientă de una singură, pentru episoadele ușoare până la medii. În medie, sunt necesare 12-
20 ședințe și reevaluarea simptomelor de către psihiatru se face lunar.
În episoadele medii la care nu a funcționat psihoterapia, se recomandă inițierea medicației. În
România și în majoritatea lumii, se utilizează inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină
(SSRI) pentru persoanele tinere. Acestea au profilul de siguranță/ eficiență cel mai optim pentru
această categorie de vârstă, însemnând că efectul benefic este mult mai mare decât potențialele
efecte adverse. Medicația este prescrisă de către psihiatrul pediatric și se monitorizează frecvent
eficiența și siguranța lor. Dacă este util, tratamentul se continuă câteva luni, pentru a evita un nou
episod.
În cazurile de depresie la copii sub formă severă, când apar idei de suicid activ sau deja o
tentativă, poate fi recomandată spitalizarea, pentru a păzi siguranța vieții. Aceasta se face pe
durata minim necesară pentru a începe un tratament eficient și a securiza tânărul.
Evoluție
Din numeroasele studii din ultimele decenii, știm că unele episoade depresive pot “trece
de la sine” în 6-9 luni. Totuși, riscul asupra vieții, cât și scăderea calității vieții în această
perioadă nu justifică lăsarea lor netratate. În plus, cu cât mai mult trece dintr-un episod netratat,
cu atât mai multe șanse sunt ca tânărul să facă un nou episod, cu durată mai lungă. Există și
episoade care se prelungesc și cronicizează, durând peste 2 ani, situație numită distimie.
Tratată, depresia la copii si adolescenti poate însemna un episod unic, mai ales dacă a
avut legătură cu un eveniment de viață negativ și nu există istoric familial încărcat. Acesta se
poate și repeta de-a lungul vieții, astfel încât este important ca familia să fie conștientă de risc și
să se intervină de la primele semne, pentru a preveni un nou episod cu risc de severitate.
DEPRESIA POSTPARTUM
Mama este cea mai importantă persoană în dezvoltarea nou-născutului şi a sugarului.

Pentru acest rol, este nevoie ca ea să aibă suficientă energie şi interes faţă de bebeluş, pentru a
face faţă provocării reprezentate de îngrijirea acestuia.
18
DEPRESIA
Multe femei prezintă simptome afective în perioada denumită postpartum, la 4-6

săptămâni după naştere. Cel mai frecvent este vorba despre depresia tranzitorie postnatală („baby
blues”), care apare la 2-3 zile după naştere şi care este caracterizată prin labilitate afectivă,
tristeţe, iritabilitate, plâns nemotivat.
Se crede că aceasta ar fi rezultatul variaţiilor rapide ale nivelurilor hormonale, stresului
legat de naştere şi conştientizării responsabilităţilor pe care le presupune maternitatea. Dacă
aceste simptome nu dispar după două săptămâni, ele ar putea reprezenta debutul unei depresii
majore postpartum.
Depresia postnatală, numită şi depresie postpartum, este mai puţin frecventă (aproximativ
10-15% dintre mame), dar mai severă şi mai îndelungată decât depresia tranzitorie postnatală.
Principalele simptome sunt reprezentate de:
• sentimentul de tristeţe în cea mai mare parte a timpului
• anxietate
• oboseală, chiar şi atunci când somnul este suficient
• dificultăţi de concentrare
• incapacitatea de a se bucura de viaţă, de a privi în viitor
• sentimente de inutilitate, de eşec sau vinovăţie
• îndoieli şi îngrijorări legate de abilitatea de a îngriji copilul sau lipsa de interes faţă de
copil
• frica de a nu-i face rău copilului
• uneori chiar idei suicidare.
De asemenea, pot să apară simptome fizice (insomnie sau somnolenţă, poftă de mâncare
scăzută sau exagerată, dorinţă sexuală scăzută, dureri difuze).
Cauze
Instalarea depresiei postnatale nu înseamnă că mama respectivă nu îşi doreşte sau nu îşi
iubeşte copilul. Nu s-a identificat o cauză clară, însă există o serie de factori care pot creşte riscul
de depresie după naştere. Aceştia sunt:
• travaliul dificil
• modificările hormonale
• existenţa unui episod depresiv în trecut sau existenţa unei tulburări afective la rudele de
gradul I
19
DEPRESIA
• retrăirea unei pierderi anterioare

• un bebeluş mai solicitant (inclusiv naşterea unui copil care prezintă un handicap sau o
infirmitate, naşterea înainte de termen sau naşterea unui copil care necesită tratament într-o secţie
de îngrijiri speciale)
• probleme în relaţiile de familie (probleme maritale, sentimentul că partenerul nu este
suportiv, lipsa unei persoane de încredere, o relaţie deficitară cu propria mamă)
• probleme sociale (şomaj, lipsa resurselor financiare, schimbarea locuinţei, mai ales dacă
acest lucru presupune mutarea la distanţă de familie şi de prieteni, renunţarea la carieră pentru
creşterea copilului).
Tratament
Diagnosticul şi tratamentul precoce al depresiei postpartum sunt importante din mai
multe motive: impactul negativ asupra dezvoltării cognitive şi emoţionale a copilului, riscul de
suicid şi suferinţa pe care o determină la nivelul întregii familii.
Principalele tratamente pentru depresia postpartum sunt psihoterapia şi medicaţia. În

unele cazuri poate fi necesară spitalizarea. Dacă se are în vedere tratamentul medicamentos, este
important de ştiut faptul că efectele nu apar imediat după începerea tratamentului.
Medicamentele antidepresive trec în laptele matern, aşa că este recomandat ca acest aspect să fie
discutat cu medicul curant şi ca tratamentul să fie administrat conform indicaţiilor acestuia.
Rolul familiei şi al prietenilor
Este indicat ca membrii familiei şi prietenii să ştie că depresia postnatală este o afecţiune
clinică care trebuie privită cu seriozitate. Încurajarea şi susţinerea din partea lor pot fi foarte
utile în procesul de recuperare. Este important ca mama să primească asigurări că depresia nu
este din vina sa şi că nu reprezintă un semn deslăbiciune.
Dacă mama depresivă se teme să rămână singură cu copilul, membrii familiei şi prietenii
pot face cu rândul, astfel încât ea să fie tot timpul împreună cu o persoană de încredere.
Poate fi de mare ajutor preluarea sarcinilor din gospodărie de către o altă persoană – însă
numai dacă mama este de acord cu acest lucru.
Şi taţii pot face depresie după naşterea unui copil, iar sprijinirea lor în această perioadă
este la fel de importantă, atât pentru binele lor, cât şi al întregii familii.
Prevenire
20
DEPRESIA
Adesea, simptomele depresive sunt catalogate ca fiind normale în cazul femeilor care au
născut recent. Este important ca femeile care au avut episoade depresive în trecut sau care
prezintă factori de risc pentru depresie să discute acest aspect cu medicul înainte de a rămâne
însărcinate sau pe parcursul sarcinii. De asemenea, ar trebui ca toate proaspetele mame să fie
evaluate pentru identificarea depresiei.
Efectele depresiei postpartum asupra copilului
În această perioadă de apropiere emoţională şi fizică, bebeluşii pot fi foarte sensibili la
modificările de dispoziţie ale mamei. Ei au nevoie de mult ajutor pentru a-şi gestiona
experienţele şi sentimentele. Un copil care nu primeşte nicio reacţie sau nu primeşte imediat
răspunsul adecvat poate percepe comportamentul mamei ca fiind unul de respingere.
Mamei îi este greu să răspundă la suferinţa sau frica bebeluşului atunci când ea însăşi
suferă şi se teme. Mai târziu, aceasta poate duce la probleme de comportament, de relaţionare,
întârziere în dezvoltare, depresie şi anxietate la copil. Cauzele acestora se pare că sunt atât
expunerea copilului la simptomele depresive ale mamei, cât şi problemele legate de afectarea
rolului de părinte, asociate cu existenţa depresiei postpartum.În această situaţie, ceilalţi adulţi
importanţi din jurul copilului îi pot oferi acestuia dragostea, atenţia şi îngrijirea esenţiale pentru o
dezvoltare normală în plan afectiv, cognitiv şi interpersonal.
S-a demonstrat că tratamentul eficient şi precoce al depresiei mamei determină o evoluţie
net îmbunătăţită a copilului. Pe de altă parte, rămasă netratată, această problemă poate determina
suferinţa semnificativă a întregii familii şi poate reprezenta un pericol în cazul în care mama se
gândeşte să îşi facă rău sau să îi facă rău copilului.
Un procent alarmant de 86% dintre româncele care suferă de depresie postnatală nu se
tratatează adecvat. Și mai grav este că 20% dintre mamele care mor în primul an după naștere s-
au sinucis.
Motivele pentru care româncele nu se tratează țin mai ales de mentalitate și situația financiară
precară. Câteva dintre acestea se referă la:
o proaspetele mame nu vorbesc despre problemele lor emoționale și se consideră vinovate
de starea pe care o au;
o româncele au tendința de a solicita ajutor medical doar pentru probleme de natură fizică.
Boala este percepută ca atare când are efecte evidente;
21
DEPRESIA
o concepția conform căreia doar nebunii merg la psihiatru. Pacienții sunt reticenți când vine
vorba de psihologi și mai ales de psihiatri din teama de stigmatizare;
o deprinderea de a ignora o boală pentru o perioadă lungă de timp;
o lipsa de reacție a familiei, prietenilor, colegilor.
DEPRESIA POSTNATALĂ LA BĂRBAȚI

Depresia postnatală poate apărea și la proaspeții tați (fiind denumită depresie paternă
postpartum), care pot experimenta simptome similare cu cele resimțite de mame:
➢ Tristețe accentuată;
➢ Anxietate;
➢ Stare de epuizare;
➢ Neputință;
➢ Sentimentul că familiei și copilului le-ar fi mai bine fără el;
➢ Tulburări ale alimentației și somnului;
➢ Abuzul de substanțe;
➢ Izolare de familie și apropiați;
➢ Dureri de cap sau dureri lipsite de o cauză aparentă;
➢ Gânduri de autovătămare sau suicid.ame:
Bărbații, simțind că partenera și copilul primesc sau trebuie să primească mai multă atenție în
acele momente, pot fi reticenți în a-și exprima sentimentele. Mai ales tații tineri, cu istoric
medical de depresie, care au probleme în relație sau probleme financiare, sunt expuși riscului de
22
DEPRESIA
depresie postnatală. Această afecțiune poate avea aceleași efecte negative asupra relației de cuplu
și asupra dezvoltării copilului ca și în cazul depresiei postnatale de care suferă mama.
DISTIMIA
Distimia, regăsită și sub denumirea de depresie nevrotică sau de tulburare depresivă
persistentă, reprezintă o formă cronică a depresiei clasice, ce se întinde pe o durată chiar și de
mai mulți ani și interferează cu abilitatea de a desfășura activitățile zilnice normale. Cu toate că
simptomatologia nu este una la fel de gravă precum în cazul tulburărilor depresive majore, dată
fiind durata lungă a afecțiunii, aceasta poate afecta calitatea vieții pacientului, în special prin
alterarea capacității de integrare în societate.
Prin distimie se întelege o tulburare depresivă cu caracter cronic și adesea de intensitate ușor-
moderată. Cu toate că nu coincide cu tulburarea depresivă majoră din punctul de vedere al
gradului de severitate al simptomatologiei, caracterul persistent al afecțiunii îi dă abilitatea să
interfereze cu activiățile de zi cu zi ale persoanei în cauză și să îi afecteze calitatea vieții per
total.
Cauzele de apariție sunt diverse și, de cele mai multe ori, nu sunt categorice. Astfel, se
consideră că nu există unul sau mai multe motive direct responsabile pentru apariția unei
afecțiuni precum distimia, ci mai degrabă mai mulți factori care sunt capabili să o declanșeze.
Prin urmare, printre principalele surse responsabile pentru declanșarea distimiei se află:
• Unul sau mai multe evenimente traumatizante în antecedente - fie că este vorba despre un
deces în familie/printre prieteni, probleme școlare, la locul de muncă, financiare sau
emoționale, orice eveniment ce poate fi asociat cu un nivel crescut de stres este capabil să
declanșeze distimia;
• Istoricul familial - atunci când exista cel puțin un caz de distimie la o rudă de grad
apropiat, șansele ca distimia să fie preluată cresc semnificativ;
• Alterarea funcționării neurotransmițătorilor - la nivel cerebral, există o serie de mai mulți
neurotransmițători ce sunt implicați în mecanismul depresiei, astfel că atât o cantitate
modificată a lor, cât și o funcționare defectuoasă contribuie la instalarea tulburării
depresive;
• Traumatisme la nivel cranian.
23
DEPRESIA
Factori de risc
La fel ca și în cazul multor altor afecțiuni, distimia nu apare în mod obligatoriu la orice
persoana expusă la unul sau mai mulți factori declanșatori. Prin urmare, există anumite persoane
care se situează în categorii cu susceptibilitate crescută față de restul populației pentru a dezvolta
o patologie precum distimia. Deși nu se știe exact câte persoane suferă de distimie, datele
sugerează că este mai frecventă decât depresia. Acest lucru se datorează faptului că distimia
tinde să apară la o vârstă mai tânără – deseori în copilărie sau în anii adolescenței – și durează
mai mult decât depresia.
Când distimia apare înainte sau în jurul vârstei de 21 de ani, poartă numele de distimie cu
debut precoce. Când apare după această vârstă se numește distimie cu debut tardiv.
Se consideră că persoanele cu o proabilitate crescută de a dezvolta distimia au fost expuse la unul
sau mai mulți factori de risc. Exemple de posibili factori de risc implicați în patogenia distimiei
sunt:
• Istoricul personal - prezența, în antecedente, a unor episoade depresive (distimie sau
depresie majoră) sau a altor patologii din sfera sănătății mintale;
• Istoricul familial - prezența, în familie, a uneia sau mai multor rude cu istoric de episoade
depresive (distimie sau depresie majoră) sau cu alte patologii din sfera sănătății mintale;
• Caracteristicile particulare - predispoziția personală față de apariția unor afecțiuni precum
distimia (sexul feminin, evenimente stresante de viață)
Complicații
Complicațiile pe care distimia le poate determina sau cu care se poate asocia sunt:
- reducerea calității vieții;
- depresia majora;
- comportament suicidar;
- abuz de substanțe;
- dificultăți de relaționare;
- conflicte familiale;
- izolare social;
- probleme școlare sau profesionale;
- scăderea productivității.
24
DEPRESIA
Simptome și semne
Tabloul clinic din distimie poate fi unul extrem de amplu sau poate avea semne și
simptome de varietate și/sau intensitate diferite. Simptomatologia diferă de la o persoană la alta,
astfel că este important să fie cunoscute principalele manifestări specifice, pentru a putea estima
probabilitatea prezenței afecțiunii, cu scopul adresării ei la medic.
Astfel, tabloul clinic din distimie poate cuprinde semne și simptome precum:
• Pierderea treptată a interesului pentru desfățurarea activităților uzuale, precum și pentru
încercarea unora noi;
• Stare de tristețe generalizată;
• Pierderea motivației pentru activități, evenimente sau chiar pentru viață;
• Evitarea oportunităților de socializare;
• Stări persistente de vină și demoralizare;
• Stări de iritabilitate;
• Oboseală cronică;
• Pierderea stimei de sine sau chiar dezvoltarea unor sentimente negative față de propria
persoană;
• Tulburări de atenție și concentrare;
• Tulburări de somn - somn excesiv sau insuficient;
• Modificarea apetitului - consumul excesiv sau insuficient de alimente.
Este esențial ca, încă de la apariția primelor manifestări sugestive pentru distimie, să fie
programată o consultație la medicul de familie sau medicul psihiatru. În acest fel, se poate
interveni asupra simptomatologiei, cu scopul de a o diminua sau chiar elimina.
Diagnostic depresie cronică (distimie)

Este normal ca o persoană să se simtă tristă sau supărată uneori, sau să fie nefericită
datorită unor situații de viață stresante. Dar în cazul distimiei, aceste sentimente durează mai
mulți ani, și interferă activitățile de fiecare zi, munca și relațiile interpersonale.
În cazul apariției simptomelor distimiei, se recomandă consultul medical cât mai precoce. De
obicei, distimia nu se ameliorează de la sine, chiar se poate agrava dacă nu este tratată. De fapt,
dacă nu este tratată eficient, distimia poate progresa în depresie majoră. Când un pacient are atât
distimie cât și depresie, tulburarea poartă numele de depresie dublă.
25
DEPRESIA
Se recomandă consultarea medicului de familie pentru început, sau unde este posibil, direct
psihiatrul.
Cu toate că simptomatologia din distimie este una sugestivă și orientează procesul
diagnostic, aceasta nu este suficientă pentru a putea stabili o certitudine. Astfel, este nevoie de o
colaborare medic-pacient foarte bună, precum și de apelarea la metode diagnostice suplimentare.
Medicul va prelua istoricul pacientului, atât cel personal, cât și cel familial. În funcție de semnele
și simptomele prezentate, medicul va efectua un examen fizic, cu scopul excluderii altor
patologii posibile.
Ulterior, acesta va compara istoricul medical și examenul fizic cu rezultatele testelor
paraclinice. Testele constau, în general, în recoltarea unor probe de sânge, cu scopul identificării
nivelurilor sangvine ale unor hormoni (ex: tiroidieni) și/sau neurotransmițători (ex: serotonina).
Adesea, medicul poate solicita o evaluare psihologică. Aceasta poate ajuta procesul diagnostic,
oferind certitudine. De asemenea, în cazuri de traumatisme craniene sau de incertitudine asupra
unor posibile patologii cerebrale, diagnosticul se poate completa și de investigatii imagistice.
Diagnostic diferențial
Există mai multe afecțiuni cu simptome asemănătoare cu distimia cum ar fi tristețea,
pierderea interesului pentru activități și probleme de somn. Evaluarea medicală va determina
dacă pacientul suferă de distimie sau de alte tulburară care implică dispoziția:
- tulburarea de adaptare;
- tulburarea bipolara;
- depresia;
- tulburări de personalitate;
- tulburarea afectivă sezonieră;
- tulburarea abuzului de substanțe.
Tratament
Ca urmare a stabilirii diagnosticului de distimie, în funcție de particularitățile de caz, se
poate opta pentru una sau mai multe alternative sau soluții terapeutice. Acestea sunt recomandate
de către medic și alese împreună cu pacientul, în funcție de necesitate, precum și de preferințele
personale. La modul general, distimia se poate trata fie cu ajutorul tratamentului medicamentos,
fie prin psihoterapie sau, cel mai adesea, prin ambele metode.
Tratamentul medicamentos
26
DEPRESIA
În distimie, medicația, după cum îi sugerează și numele, constă în administrarea unui tratament
antidepresiv. Principalele tipuri de antidepresive administrate în distimie sunt:
• Inhibitorii selectivi ai recaptării de serotonina (SSRI);
• Inhibitorii recaptării de serotonina și norepinefrina (SNRI);
• Antidepresivele triciclice.
Identificarea antidepresivului potrivit se realizează împreuna cu medicul curant și, uneori,
necesită timp pentru adaptarea organismului. În unele cazuri, tipul de antidepresiv poate fi
schimbat cu o altă clasă, până la obținerea efectului dorit. Pentru alegerea tratamentului optim,
medicii psihiatri pot recomanda testul Genomind care stabilește cea mai eficientă moleculaă
terapeutică în funcție de profilul genomic individual al pacientului, evitându-se efectele adverse,
rezistența la tratament și chiar lipsa de complianță la prescripția terapeutică.
Psihoterapia
Fie utilizată ca tratament de sine stătător, fie în combinație cu tratamentul medicamentos,
psihoterapia este o metodă terapeutică extrem de importantă, întrucât ajută pacientul să își
înțeleagă schimbările, să își îmbunătățească stima de sine și să identifice metodele proprii prin
care să depășească obstacolele actuale.
În plus, prin intermediul terapiei, pacientul poate reînvăța despre aspectele pozitive ale
vieții, îmbunătațindu-și astfel nu numai imaginea de sine, ci și asupra lumii înconjurătoare.
Prin urmare, distimia este o afecțiune din sfera sănătății mintale, capabilă să interfereze
cu stima de sine, relația cu persoanele din jur și starea de bine per total a unei persoane. În timp,
aceasta poate afecta calitatea vieții, astfel că este esențial ca încă de la primele semne și
simptome sugestive să fie programată o consultație la medicul de familie sau medicul psihiatru.
Prin intermediul opțiunilor terapeutice disponibile, distimia poate beneficia de o ameliorare sau
chiar dispariție a simptomatologiei și, prin urmare, de o calitate a vieții mult mai bună.
Stilul de viață și alte remedii la îndemână
În general distimia nu este o afecțiune care poate fi tratată empiric. Dar pacientul poate
face anumite lucruri pentru sine care îl pot ajuta în planul de tratament. În plus față de
tratamentul profesionist, există anumite modificări ale stilului de viață care pot ajuta:
- menținerea planului de tratament: se recomandă ca pacientul să nu piarda ședințele de terapie
chiar daca nu se simte în stare să colaboreze;
- administrarea corecta a medicației: chiar daca pacientul se simte bine, se recomandă să reziste
27
DEPRESIA
tentației de a nu-și mai administra tratamentul; în cazul în care este întrerupt, simptomele
depresiei se pot întoarce și pot apărea și simptome de sevraj;
- educația despre distimie: educația despre boală îl poate motiva pe pacient să urmeze corect
planul de tratament;
- atenție la semnele de avertizare: e bine ca pacientul să lucreze împreuna cu doctorul pentru a
afla ce anume declanșează simptomele distimiei. Apoi poate face un plan cu ajutorul căruia să
știe ce poate face dacă simptomele reapar. De asemeni e bine să ia legătura cu medicul sau
terapeutul dacă observă modificări ale simptomelor sau ale stării generale. Poate fi de folos și
implicarea membrilor familiei și a prietenilor pentru a supraveghea reapariția simptomelor.
- activitatea: activitatea fizică și exercițiile s-au dovedit eficace în reducerea simptomelor în
tulburările asociate cu depresia; pacientul poate face plimbări lungi, jogging, înot, grădinărit sau
alte forme de exercițiu fizic care îi fac plăcere;
- evitarea folosirii drogurilor și a alcoolului: alcoolul și drogurile ilicite pot înrăutăți simptomele
legate de depresie.
Medicina alternativă
Pacientul poate fi interesat să încerce ameliorarea simptomelor distimiei prin terapii de
medicină alternativă. Acestea pot include suplimente alimentare și de dietă și tehnici minte-corp.
De reținut că suplimentele nutritive nu sunt controlate de Ministerul Sănătății, pentru siguranță,
puritate sau eficacitate. De asemeni, suplimentele de dietă și cele vegetale pot interfera cu felul
în care lucrează unele dintre medicamentele antidepresive și pot cauza interacțiuni periculoase ce
pot fi dăunătoare sănătății. Înainte de folosirea acestor suplimente, e bine ca pacientul să se
consulte cu medicul.
Conexiunile minte-corp
Aceste legături dintre minte și corp sunt studiate de secole. Iar unele persoane cu distimie pot
avea simptome fizice: oboseala, dureri de spate sau dureri vagi.
Tehnicile minte-corp sunt gândite pentru a îmbunătăți legatura dintre minte și corp. Profesioniștii
în medicina complementară și alternativă spun că aceste doua sisteme trebuie să fie în armonie
pentru ca persoana să fie sănătoasă sau să se vindece.
Tehnicile minte-corp folosite pentru ameliorarea simptomelor distimiei sunt:
28
DEPRESIA
- acupunctura;
- yoga;
- meditația;
- terapia prin masaj.
La fel ca și în cazul suplimentelor nutritive, pacientul trebuie să fie atent când folosește aceste
tehnici. Deși par să fie mai putin riscante, folosirea exclusivă a acestor tehnici pentru tratarea
distimiei poate să nu fie suficient de eficace. Dacă un pacient folosește tehnicile minte–corp de
primă intenție în tratarea distimiei, dar simptomele nu se ameliorează sau se înrăutățesc, se
recomandă să consulte medicul psihiatru.
Cum poate face pacientul față distimiei
Suportarea simptomelor distimiei poate fi dificilă pentru pacient, mai ales că durează atât
de mult. Distimia îl poate împiedica pe pacient să se implice în comportamente și activități care
l-ar putea ajuta să se simtă mai bine. Iată câteva recomandări pentru a putea face față mai ușor
distimiei:
- simplificarea vieții: limitarea obligațiilor când lucrul acesta este posibil și planificări rezonabile
pentru scopurile propuse;
- ținerea unui jurnal în care pacientul să-și exprime mânia, durerea, teama sau alte emoții prin
care trece;
- lecturarea unor cărți de auto-ajutor și discutarea pe marginea acestora împreuna cu medicul sau
terapeutul lui;
- evitarea izolării: participarea la activități normale și întâlniri regulate cu membrii familiei sau
cu prietenii;
- îngrijirea printr-o alimentație sănătoasă și somn suficient;
- implicarea într-un grup de suport pentru persoane cu afecțiuni legate de depresie, astfel încât
pacientul să se poată întâlni cu persoane care se confruntă cu aceleați probleme;
- stabilirea unor scopuri și urmărirea lor: recuperarea după distimie este un proces continuu;
pentru a se menține motivat, pacientul trebuie să-și amintească constant scopurile recuperării;
- învățarea de tehnici de relaxare și management al stresului; se pot încerca tehnici de reducere a
stresului cum sunt meditateția, yoga, tai-chi;
- planificarea timpului: planificarea zilei și a activităților, menținerea organizării, eventual cu
folosirea unei liste cu sarcinile zilnice, pot fi de ajutor.
29
DEPRESIA
Prevenție
Nu există o cale sigură de a preveni distimia. Întrucât deseori distimia debutează în copilărie,
identificarea copiilor cu risc de a dezvolta această afecțiune poate fi de folos, totuși, prin
încurajarea începerii precoce a tratamentului. De asemeni, urmarea pașilor de control al stresului,
pentru a crește reziliența și stima de sine, pot ajuta la ameliorarea simptomelor distimiei.
Prietenia și suportul social, în special în momente de criză, pot ajuta la depășirea momentelor
grele. În plus, inițierea tratamentului la primele semne poate preveni înrăutățirea distimiei.
Menținerea pe termen lung a tratamentului poate de asemeni preveni recăderile simptomelor
distimiei.
CICLOTIMIA
Ciclotimia este definită ca o formă ușoară de tulburare bipolară. Ciclotimia se
caracterizează prin perioade de simptome asemănătoare celor care apar în episoadele depresive
(sunt de intensitate mai scăzută) și prin perioade afective, care duc la apariția episodului
hipomaniacal. Episodul hipomaniacal face referire la schimbarea stării unei persoane, care în
mod normal nu are comportamentul respectiv. Ciclotimia apare de cele mai multe ori în familii
în care există persoane cu tulburare afectivă bipolară. Tulburarea afectivă bipolară este o psihoză
evidențiată prin schimbul brusc al stării pacientului. Uneori, pacienții care sunt diagnosticați cu
ciclotimie ajung să manifeste tulburare afectivă bipolară.
Ciclotimia se manifestă pe termen mai lung, iar membrii familiei pot ajunge să nu mai
sesizeze schimbările de stare ale persoanei bolnave. Din această cauză, de multe ori ciclotimia nu
este observată și este catalogată ca o schimbare normală de comportament sau de temperament.
De asemenea, ciclotimia mai este încurcată cu tulburarea de personalitate. Această patologie
apare, de obicei, în adolescență sau la adulții tineri și afectează în mod egal femeile și bărbații.
Cauzele ciclotimiei
Nu este cunoscută cu exactitate cauza ciclotimiei. În urma mai multor cercetări, s-a
dovedit faptul că această tulburare afectivă este consecința mai multor factori. Unul dintre acești
factori face referire la procesul chimic. Procesul chimic are legătură cu modificările petrecute la
nivelul neurotransmițătorilor creierului. Celelalte posibile cauze ale ciclotimiei sunt factorii
genetici (se pare că boala se poate moșteni) și factorii de mediu.
30
DEPRESIA
O parte dintre pacienții care au fost diagnosticați cu acestă tulburare afectivă au sau au
avut în familie membrii cu tulburare bipolară.
Factori de risc și complicații
Ciclotimia este o boală despre care se știe că este relativ rară. Însă există multe persoane
nediagnosticate, deci nu se pot cunoaște date exacte. După cum am mai spus, ciclotimia apare în
adolescență, dar se poate prelungi și în perioada adultă.
Factorii de risc ai ciclotimiei cuprind abuzul de substanțe, stresul major, membrii
familiei, care au manifestat această boală sau tulburare bipolară. De asemenea, poate apărea în
momente marcante din viață, precum moartea unei persoane apropiate.
Complicațiile ciclotimiei trebuie tratate cu maximă seriozitate deoarece un pacient
diagnosticat cu ciclotimie poate ajunge chiar și la suicid. Este important ca această tulburare
afectivă să fie tratată, în caz contrar ea poate duce la apariția tulburării bipolare, la perfomanțe
profesionale și școlare scăzute, la apariția problemelor emoționale severe sau chiar la
confruntarea cu probleme sociale, financiare sau legale.
Simptomele ciclotimiei
Între simptomele tulburării bipolare și cele ale ciclotimiei nu este mare diferență. De
obicei, simptomele atribuite ciclotimiei sunt de intensitate mai scăzută, comparativ cu cele ale
tulburării bipolare. În cazul în care au aceeași intensitate, acestea vor dura mai puțin.
Principalul simptom al acestei tulburări afective este depresia. Dar sunt și pacienți, care
debutează cu simptome hipomaniacale. După cum am prezentat și mai sus, episodul
hipomaniacal este definit de comportamentul anormal al unui persoane. De asemenea, episodul
hipoamaniacal poate fi explicat și ca o manifestare a simptomelor maniacale, dar la un nivel mai
redus, acest lucru putând fi dedus și din numele său (hipo=mai puțin). Controlarea acestori
factori, care determină modificările de comportament ale persoanei în cauză și modul în care
pacientul îi gestionează depind de mai multe elemente culturale, sociale, personale.
Simptomele ciclotimie agravează foarte mult starea emoțională a pacientului. Acest lucru
se întâmplă deoarece persoana diagnosticată nu va cunoaște momentul în care i se va modifica
starea de spirit și comportamentul. Pacienții știu că de cele mai multe ori nu-și pot controla
reacțiile, aceasta fiind și cauza posibilelor conflicte la care iau parte în această perioadă.
Majoritatea persoanelor diagnosticate cu ciclotimie au vârste cuprinse între 15 și 25 de ani.
Diagnosticarea ciclotimiei
31
DEPRESIA
De cele mai multe ori, o persoană este diagnosticată cu cilotimie în momentul în care
simptomele date de această patologie sunt suficient de deranjante pentru pacient, astfel încât el să
fie nevoit să se prezinte la un specialist. Această tulburare afectivă poate fi confundată cu orice
patologie, care prezintă simptomatologie asemănătoare cu cea regăsită în cazul pacienților
suferinzi de ciclotimie. Printre aceste posibile diagnostice, regăsim: tulburarea bipolară,
episoadele depresive sau alte patologii de natură afectivă. Pentru a putea fi pus diagnosticul de
ciclotimie, medicul trebuie să investigheze pacientul. Acest lucru se face cu ajutorul unor teste și
examene. Aceste manevre se împart în trei categorii:
– examinarea fizică;
– testele de laborator;
– evaluarea psihologică.
Examinarea fizică presupune măsurarea înalțimii și greutății pacientului. Pe langă
acestea, trebuie verificate semnele vitale: pulsul, tensiunea arterială, numărul resperațiilor pe
minut și temperatura cutanată. De asemenea, executăm manevra de auscultație a inimii și a
plămânilor și examinăm abdomenul.
Testele de laborator includ hemoleucograma (o analiză de laborator, care constă în
notarea hematiilor și a leucocitelor), teste specifice funcției tiroidei, teste urinare pentru
confirmarea sau infirmarea consumului de alcool sau de droguri.
Evaluarea psihologică face referire la discuția dintre pacient și medicul specialist. În
cadrul acestei discuții, specialistul să afle informații despre emoțiile, stările și comportamentul
pacientului. De obicei, li se cere completarea chestionarelor de autoevaluare și sunt întrebați dacă
consumă alcool sau droguri. Medicul specialist poate să ceară detalii despre posibilele momente
de depresie ale pacientului, doar dacă acesta este de acord.
Criterii de diagnostic
Sunt câteva criterii de care medicul ține cont atunci când stabilește diagnosticul de
ciclotimie.
Pacientul, pentru a putea fi diagnosticat cu ciclotimie, trebuie să prezinte episoade de
depresie, care să fi durat cel puțin doi ani. Acest lucru evidențiază faptul că respectivele
manifestări, care însoțeau stările de depresie au fost suportabile din punct de vedere al
intensității. În plus, este important ca în acestă perioadă de doi ani, pacientul să nu fi stat mai
32
DEPRESIA
mult de două luni fără simptomele caracteristice. În ceea ce privește copiii, durata simptomelor
trebuie să fie de minim un an.
Este necesar ca medicul să se asigure că pacientul nu prezintă simptomatologia regăsită
în tulburarea schizoafectivă. De asemenea, el trebuie să observe dacă manifestările pacientului
nu sunt suprapuse cu tulburarea delirantă, psihotică sau cea schizofreniformă.
De asemenea, specialistul trebuie să se asigure că simptomele nu sunt urmările
consumului de substanțe (droguri, medicamente).
Un ultim criteriu se referă la apariția problemelor din viața socială, profesională, familială
sau din orice alt domeniu de activitate. Pacientul obișnuiește să aibă o atitudine mai retrasă față
de persoanele din cercurile de socializat în care se află.
Tratamentul ciclotimiei
Având în vedere că ciclotimia este o boală cronică, cei diagnosticați cu această patologie
necesită tratament pe întreaga perioadă a vieții. Acest tratament este obligat și în momentele în
care pacientul este stabil din punct de vedere al dispoziției. Este important ca tratamentul
ciclotimiei să nu fie întrerupt. Altfel există riscul ca pacientului să revină în starea inițială sau
chiar ca acesată să se agraveze.
Tratamentul medicamentos recomandat conține litiu, carbamazepin sau valproat de sodiu.
Trebuie să avem grijă la administrarea unui tratament antidepresiv, deoarece pacienții cu acestă
patologie prezintă un risc crescut de a manifesta episoade maniacale sau hipomaniacale cauzate
de antidepresive.
Pe lângă tratamentul medicamentos, mai este utilizată și terapia psihologică. Acest
tratament este unul psihoterapeutic, care se bazează pe conștientizarea pacientului de
modificările comportamentale pe care le are. De asemenea, tratamentul psihoterapeutic este de
tip interpersonal, oferă suport pacientului și, după cum am punctat și mai sus, este un tratament
cognitiv-comportmental (de cunoaștere a comportamentului ).
DEPRESIA LA VÂRSTNICI
Provocările diagnosticării depresiei la vârstnici:
- este frecvent neglijată de familie și pacienți;
33
DEPRESIA
- apare o rată scăzută de prezență la medicul de familie dar și la

medicul specialist;
- acuzele sunt polimorfe, nespecifice ce pot sugera afecțiuni
somatice;
- este subdiagnosticată;
- frecvent subtratată;
- influențată de caracteristicile populației;
- mentalitatea face ca să fie o rată redusă de acceptabilitate a
diagnosticului.
Simptome întâlnite la pacientul vârstnic cu depresie:
➢ Dispoziție depresivă de aspect melancoliform, unde tristețea nu

este atât de profundă și nu ocupă primul loc.
➢ Anhedonia este un simptom dominant (TV închis, nu dorește
implicarea în viața celor apropiați).
➢ Neliniște, senzația că ,, tremură sufletul”.
➢ Retragere socială și familială, retragere în cameră fără a avea o
activitate anume.
➢ Ideație de devalorizare, inutilitate, culpabilitate.
➢ În formele severe se pot asocia idei delirante de negație,
enormitate (,,nu am avut scaun de 2 luni”, ,,inima a putrezit în piept”).
➢ Lipsa interesului pentru propria persoană: igiena personală, ținuta
vestimentară.
➢ Riscul suicidar este frecvent întâlnit.
➢ Tulburări de somn (adesea insomnii) sunt interpretate de familie
ca fiind urmare a vârstei și nu un simptom important. Vârstnicul este treaz nopatea și
moțăie ziua.
➢ Tulburări ale apetitului (inapetență), cu scădere ponderală, sunt
de asemenea considerate necesarului scăzut de alimente datorită vârstei. Interpretarea este
una eronată și explicația pe care o dă familia face ca diagnosticul să fie pus destul de
târziu.
34
DEPRESIA
➢ Acuze somatice și somatoforme multiple: cefalee, parestezii, senzație de discomfort la

respirație, palpitații, modificări de tranzit, dureri, jenă abdominală.
Lipsa tratamentului depresiei la persoanele cu vârstă înaintată are următoarele consecințe:
✓ Evoluția depresiei poate fi una cu urmări dintre cele mai serioase. Se știe că în această
tulburare afectivă, cogniția este afectată datorită modificărilor neuronale. Ea declanșează
o Pseudodemență, deoarece discutăm aici de posibilitatea reversibilității deteriorării
cognitive dacă se tratează coret depresia.
✓ Frecvent apare transformarea din REVERSIBILITATE în IREVERSIBILITATE a
deteriorării cognitive și implicit riscul DE DECLANȘARE A DEMENȚEI.
✓ pe de altă parte depresia poate masca fenomenologia de tip demențial, ba chiar poate
potența, inducând în eroare asupra gravității.
✓ Depresia netratată determină agravarea afecțiunilor somatice asociate, chiar dacă ele sunt
tratate corect.
✓ Suferința personală și familială, calitatea vieții este slabă la vârstnicii cu depresie.
✓ SUICIDUL este cea mai redutabilă consecință a depresiei.
35
DEPRESIA
DEPRESIA ȘI ANXIETATEA ÎN CONTEXTUL

PANDEMIEI DE COVID-19
Pandemia de COVID-19 reprezintă un
fenomen biologic complex, care antrenează
schimbări masive la nivel sanitar, economic, social,
educațional și personal, schimbări negative care
produc inevitabil un stres psihologic. Manifestările acestei suferințe psihice îmbracă în mod
frecvent forma simptomelor de anxietate, depresie, ale tulburării de stres posttraumatice sau
tulburării acute de stres. Metaanalizele recente și studiile extinse transnațional arată în mod
univoc că ratele acestor afecțiuni s-au triplat (sau chiar mai mult) odată cu declanșarea
pandemiei, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă pentru autorități, indicând nevoia imperioasă
de a implementa programe de asistență medicală și socială pentru populația aflată în dificultate.
Depresia și anxietatea
Izbucnirea pandemiei de COVID-19 a reprezentat și reprezintă în continuare, o provocare
uriașă pentru omenire, un fenomen biologic care, prin amploarea sa, antrenează schimbări
majore la nivel sanitar, economic, social și educațional. Măsurile de distanțare socială,
dezinfectare și protecție personală, izolarea, accesul dificil la serviciile de asistență medicală,
închiderea unor locuri de muncă, modificările programului școlar, trecerea activităților din
mediul real în cel virtual, dar mai înainte de toate, riscul de îmbolnăvire (individual sau a
persoanelor dragi), suferința fizică, decesul sau vindecarea cu sechele a celor apropiați,
reprezintă tot atâtea încărcături emoționale și solicitări ale sistemului nervos central, angajat în
procesul de adaptare a organismului la vicisitudinile naturale.
Evident, toate aceste evenimente negative se vor traduce în final în grade variabile ale
suferinței psihice. Cele mai afectate sunt persoanele vulnerabile, cu o condiție fragilă și
antecedente psihiatrice, dar nici persoanele aparent sănătoase/funcționale până în acest moment
nu sunt deloc ferite. Este la îndemână să presupunem că stresul psihologic în astfel de condiții se
manifestă rapid prin anxietate și depresie, două entități nosologice larg răspândite chiar și
înaintea declanșării epidemiei.
Din punctul de vedere al cercetării științifice, amploarea largă a acestui fenomen a
reprezentat până la urmă un avantaj. Fiind ajutate și de mijloacele de comunicare și de
posibilitățile informatice de prelucrare a datelor, echipele de cercetare medicală au putut să
36
DEPRESIA
desfășoare studii transnaționale și să evalueze, uneori în timp real, evoluția și complicațiile

stresului psihic.
Metaanalize recente
Accesul la bazele de date din regiuni diferite ale globului a permis desfășurarea unor
metaanalize de mari dimensiuni, care pot să ateste și să lămurească în detaliu recrudescența
anxioasă și depresivă de la începutul pandemiei. Într-una dintre cele mai mari metaanalize
recente, care a cuprins 43 de studii de pe întreg mapamondul, prevalența generală a anxietății a
fost estimată la 25%, cu variații mari în funcție de metoda de evaluare folosită. Dincolo de aceste
aspecte metodologice și de particularitățile culturale, factorii de risc cei mai frecvent incriminați
au fost legați de momentul inițial și valurile ascendente ale pandemiei, sexul feminin, vârsta
tânără, mariajul, izolarea socială, șomajul și diminuarea veniturilor, nivelul educațional scăzut,
înțelegerea insuficientă a infecției cu SARS-CoV-2, riscul individual de infectare și condițiile
medicale preexistente. Având în vedere că prevalența generală a anxietății este evaluată în mod
uzual la 7,3%, rezultatele acestei metaanalize extinse arată că rata de dezvoltare a afecțiunii
menționate s-a triplat de la declanșarea pandemiei. Mai departe, anxietatea întreținută de izolare
socială și de alte condiții defavorabile se poate complica sau însoți de alte tulburări psihice ori de
comportamente cum ar fi depresia, insomnia, consumul abuziv de substanțe psihoactive,
manifestările autodistructive și chiar suicidul.
Într-un alt studiu, desfășurat de US Census Bureau în 2020, mai mult de 42% din
populația urmărită a declarat simptome semnificative pentru anxietate și stres, simptome
declanșate după debutul pandemiei și punerea în aplicare a primelor măsuri de carantinare și
restricții. Acest procent raportat în anul 2020 este cu 11% mai mare decât prevalența acelorași
simptome cu un an înainte. Această creștere a suferinței psihice în rândul populației se confirmă
peste tot pe glob. Adulții din Marea Britanie au avut, de asemenea, o creștere a frecvenței
simptomelor depresive, de la 10% în perioada iulie 2019 – martie 2020 la 19% în luna iunie
2020.
Mai departe, studiile detaliate arată că persoanele tinere sunt mai vulnerabile la efectele
negative ale distanțării sociale și restricțiilor de interacțiune și, în consecință, mai predispuse la a
dezvolta simptome din spectrul anxios. De asemenea, printre grupele de risc se află și femeile
tinere, în comparație cu bărbații de aceeași vârstă, persoanele cu copii mici în îngrijire și,
bineînțeles, persoanele cu afecțiuni psihice preexistente.
37
DEPRESIA
Un studiu extins, efectuat în perioada 20 ianuarie 2020 – 13 decembrie 2020, a căutat să

identifice cele mai frecvente sechele neurologice și psihice ale pacienților care au supraviețuit
bolii COVID-19 în S.U.A. Pentru aceasta, au fost examinate fișierele medicale a 236.379 de
pacienți internați în sistemul național de sănătate și au fost analizate diagnosticele secundare la
externare. Astfel, au fost identificate următoarele afecțiuni puse în legătură cauzală cu infecția cu
SARS-CoV-2, dar și cu spitalizarea, măsurile de intervenție în secțiile de ATI: hemoragia
intracraniană, accidentul ischemic, manifestările parkinsoniene, sindromul Guillain-Barré,
tulburările neuronale de plexuri nervoase, demența, encefalita, psihoza, tulburările depresive și
de anxietate. Per total, incidența afecțiunilor neuropsihiatrice la 6 luni de la diagnosticarea bolii
COVID-19, într-o unitate spitalicească, a fost de 33,62%, dintre care în 12,84% din cazuri,
pacienții au primit un astfel de diagnostic pentru prima dată în viață. Incidența punctuală a
tulburării de anxietate a fost de 1,40% în lotul total de pacienți studiați, dar a devenit aproape
dublă (2,7%) pentru cei care au avut nevoie de internarea la o secție de ATI. Rezultatele acestui
studiu extins arată corelația dintre severitatea afecțiunii infecțioase, măsurile medicale și
perioada de spitalizare și impactul lor psihologic asupra persoanelor atinse de virusul SARS-
CoV-2.
Din răspunsurile colectate între 19 august 2020 și 1 februarie 2021, de la 800.000 de
adulți americani, a reieșit că raportările stărilor de anxietate și depresie au urmat același trend
ascendent și același ritm de creștere cu cel al ratei de infectare a populației generale. Pentru a
urmări caracterul evolutiv al afecțiunii, studiile au cerut date suplimentare dacă respondenții au
fost diagnosticați în prealabil cu o tulburare de acest gen, dacă au urmat vreun tratament
psihiatric țintit pe aceste simptome, dacă au solicitat asistență medicală în lunile anterioare și
dacă s-a întâmplat să nu aibă acces la serviciile de sănătate. Astfel, a reieșit că afecțiunile
preexistente s-au înrăutățit. Numărul persoanelor care a avut nevoie de medicație psihiatrică a
crescut de la 22 la 25%, acest lucru fiind valabil și pentru numărul celor care au solicitat
consiliere psihologică. Persoanele tinere și cele fără diplomă de BAC au fost categoriile
populaționale cele mai afectate.
Pentru o analiză corectă a rezultatelor și pentru a putea lua deciziile medicale și sociale
corespunzătoare, trebuie bineînțeles luate în calcul particularitățile individuale și comunitare, dar
și metodele diferite de studiu, scalele psihometrice, datele obținute din foile de observație sau din
anamneză. Limitările studiilor țin și de metodologia folosită, de accesul populației la servicii
38
DEPRESIA
medicale, de modalitatea de raportare a datelor. Este evident că anumite zone ale globului, cum
ar fi regiuni din Asia și Africa, nu au fost la fel de mult și la fel de amănunțit cercetate în
perioada pandemiei, așa cum au fost țările din Europa și din America de Nord.
Fiind vorba de simptome psihice la nivel global, trebuie ținut cont de marea variabilitate
individuală, de contextul social și diferitele nuanțe culturale care fac ca fiecare persoană să se
raporteze diferit la o boală gravă cu potențial letal. Cele mai multe date au fost obținute prin
utilizarea chestionarelor autoadministrate, cum ar fi PHQ9 sau GAD7, ceea ce duce și mai mult
la diferențe între studiile efectuate în lume.
Pe lângă acestea, deja existente, cercetătorii din domeniu au elaborat mai multe scale
psihometrice adaptate situației actuale, printre care Fear of COVID-19 Scale, Coronavirus
Anxiety Scale, Perceived Coronavirus Threat Scale, COVID Stress Scale sau COVID Anxiety
Syndrome Scale. Acestea surprind în feluri diferite stresul psihologic indus de apariția acestui
nou virus, indiferent dacă este vorba despre anxietate, stres nediferențiat, tulburare
posttraumatică de stres sau comportamente de evitare. Numeroase articole au evidențiat deja că
aceste tulburări, având la bază șocul psihic al noii realități biologice, afectează pe termen
nedefinit starea de sănătate mintală și comportamentul oamenilor. Chiar și după eliminarea
măsurilor de carantină și/sau a distanțării sociale, sau după diminuarea curbelor ascendente de
infectare, cei mai mulți respondenți din Marea Britanie au declarat că le este și le va fi greu în
continuare să își reia viața și activitățile ca înainte de declanșarea pandemiei, fapt confirmat de
studiile din alte țări.
Aceste aspecte au dus la formularea ipotezei clinice conform căreia pandemia de
COVID-19 a dus la apariția unei forme de anxietate particulare, care poate funcționa nosologic,
ca un sindrom de sine stătător. Acest sindrom este caracterizat prin comportamente de evitare,
supraverificare, îngrijorare și monitorizare a amenințărilor posibile. Mai departe, această
constelație de factori poate duce la întărirea fenomenului de izolare și la agravarea suferinței
psihice, aceasta devenind o veritabilă afecțiune cronică. Având în vedere aspectele menționate,
unii autori consideră că acest sindrom de anxietate vizavi de COVID-19 trebuie diferențiat de
frică, îngrijorare sau aprehensiune legată de infectare.
Bineînțeles, prima sursă de anxietate o reprezintă însăși raportarea la boală și/sau la
moarte. Teama de contaminare și fobia de germeni sunt alte câteva colaterale ale fenomenului de
infectare. Cei mai mulți respondenți ai studiilor medicale au descris un caracter ondulant al
39
DEPRESIA
anxietății instalate odată cu aflarea informațiilor legate de

răspândirea pandemiei: perioadele de stres intens și/sau de
panică alternau cu perioade de acalmie sau de bună
dispoziție, în care cei afectați își desfășurau ca de obicei
activitățile și interacțiunile, pentru ca apoi să o ia de la
capăt. Intensitatea și evoluția anxietății legate de alertele
medicale și/sau sociale sunt corelate cu gradul de expunere al subiectului la canalele de
informare, conținutul și calitatea știrilor, imaginile vehiculate și impactul emoțional al acestora,
precum și nivelul de instruire prealabilă a fiecărui individ și structura sa de personalitate
premorbidă.
Imediat după declanșarea pandemiei și instaurarea măsurilor sanitare, cele mai multe
state au elaborat programe de asistență psihologică și/sau psihiatrică, pentru a veni în ajutorul
persoanelor afectate de stres, fie că este vorba de elaborarea unor ghiduri practice și a liniilor de
asistență telefonică, fie de înlesnirea accesului la serviciile medicale de specialitate. Ca fenomen
secundar al răspândirii infecției, izolarea socială a fost unul dintre factorii cei mai incriminați
pentru declanșarea depresiei la persoanele vulnerabile. Oamenii prin definiție sunt ființe sociale.
Prin contactul social, se îndeplinesc nevoile fundamentale de interacțiune, competență și control
și se stabilesc relații sentimentale și profesionale. De aceea, perioadele de carantină sau de
limitare a accesului la diverse spații, destinate muncii sau divertismentului, au contribuit în mod
decisiv la instalarea depresiei.
În perioadele de distanțare socială, unele persoane s-au găsit în imposibilitatea de trăi
alături de familie și de cei dragi sau, din contră, au fost nevoite să se adune în număr mare, în
spații mici. Cei care și-au pierdut locul de muncă, și-au redus programul de lucru sau au suportat
reduceri de venituri de orice fel reprezintă o categorie cu risc crescut. E valabil și pentru indivizii
care au în îngrijire copii sau vârstnici, afectați de criza economică ce a decurs din criza sanitară.
Programele de consiliere psihologică au ca țintă reorientarea atenției (aceasta fiind
distrasă de la situația stresantă și concentrată asupra surselor potențiale ale stării de bine) și
corectarea comportamentelor dăunătoare care nu fac decât să agraveze criza. Persoanele prinse în
izolare sunt sfătuite să-și organizeze altfel timpul și să aleagă activități relaxante sau care le pot
îmbunătăți performanța. Pot astfel să se orienteze către învățarea unei limbi străine, utilizarea
unui instrument sau urmarea altor cursuri online care nu sunt costisitoare și favorizează
40
DEPRESIA
interacțiunea cu ceilalți. Pentru cei care au la dispoziție un spațiu verde este, de asemenea,
posibilă desfășurarea unei activități de îngrijire a plantelor, cum ar fi grădinăritul sau cultivarea
legumelor.
Limitarea expunerii la stres
Limitarea expunerii la știrile stresante și alegerea cu judiciozitate a buletinelor de știri
relevante, evitarea capcanelor știrilor false și urmărirea înștiințărilor din partea autorităților sunt
măsuri cu viză cognitivă, care astfel sunt menite să țină sub control cascada afectivă ce se poate
declanșa prin stimularea greșită sau exagerată a judecăților ce țin de integritate și securitate
personală, mecanisme de altfel normale și ancestrale, necesare supraviețuirii, dar care pot avea
de suferit din cauza proceselor de distorsiune cognitivă, antrenate de panică.
Programul de viață trebuie să fie unul echilibrat în orice condiții, prin implementarea
unor măsuri simple. Este adevărat că în asemenea situații, autodisciplina și automotivarea sunt
parametrii funcționali cei mai solicitați, care pot pune în dificultate în special persoanele singure
sau foarte tinere. Totuși, rutina zilnică este absolut necesară în perioadele de izolare, când
reperele oferite de interacțiunea obișnuită sunt anulate sau puse între paranteze. Cei care lucrează
de acasă sau rămân în perimetrul locuinței trebuie să continue același program de trezire,
activități și somn ca și înainte, neavând alt suport decât propria persoană. Motivarea poate să fie
întărită prin interacțiunile virtuale sau cu ajutorul aplicațiilor oferite recent în mediul online. O
dietă echilibrată și continuarea activității fizice, chiar și în spații restrânse sau în intervale orare
restricționate, trebuie de asemenea continuate, fiind parametrii indispensabili ai stării de sănătate.
Activitățile de relaxare sunt astăzi oferite alternativ în programe online, indiferent dacă este
vorba despre concerte, spectacole, filme sau literatură.
Interacțiunile cu ceilalți sunt în mod deosebit afectate și ar trebui adaptate noului context, de
altfel fluctuant și fără o predictibilitate clară. Odată cu instalarea pandemiei, societatea deja
fragmentată a cunoscut noi diviziuni care pot accentua faliile sociale, fie că este vorba de
separarea persoanelor infectate de cele neinfectate, deosebirea celor care aleg să respecte
măsurile de protecție de restul indivizilor, fie că este vorba de acceptarea vaccinării sau nu, ceea
ce conduce mai departe la seturi de credințe, valori și emoții adânc înrădăcinate, ce pot duce la
dinamitarea grupurilor de prieteni, de colegi de muncă sau a familiilor. Oricare ar fi situația, tot
mai multe studii psihologice evidențiază rolul terapeutic al empatiei, resort afectiv care nu doar
propagă un mediu de înțelegere și manifestare a suportului, dar funcționează în sine pentru
41
DEPRESIA
calmarea persoanei care o exersează, conferindu-i o stare de bine. Alte mecanisme de adaptare,
susținute de psihologi și psihiatri, sunt cele legate de manifestarea gratitudinii și a bunăvoinței.
Consilierii de pe rețelele de socializare încurajează găsirea interacțiunilor benefice și

resurselor psihologice care pot fi utilizate în mediul online, atrăgând totodată atenția asupra
riscurilor pe care le presupune folosirea în exces a rețelelor respective.
Avantajele interacțiunii în mediul online
✓ Posibilitatea de a comunica și de a rămâne la curent cu familia și prietenii din întreaga

lume.
✓ Găsirea unor noi prieteni și comunități, a rețelelor formate din alți oameni care
împărtășesc interese sau ambiții similare.
✓ Oportunitatea de a susține cauze valoroase și sensibilizarea cu privire la problemele
importante (cum ar fi chiar cele legate de respectarea măsurilor sanitare și a
recomandărilor medicale ale autorităților).
✓ Posibilitatea de a găsi sau de a oferi rapid sprijin emoțional în momentele grele.
✓ Ocazia de a găsi o conexiune socială vitală, de exemplu, dacă locuiți într-o zonă
îndepărtată, aveți independență limitată ori anxietate socială sau dacă faceți parte dintr-un
grup marginalizat.
✓ Oportunități noi pentru creativitate și exprimarea de sine.
✓ Accesul facil la surse de informații și de învățare valoroase.
Bineînțeles, folosirea în exces a interacțiunilor virtuale, așa cum se întâmplă de la
declanșarea pandemiei, poate să atragă și câteva efecte nedorite, care să agraveze stările de
anxietate și depresie deja instalate. Expunerea prelungită la mediul virtual poate să ducă la
întărirea comportamentelor de evitare, izolare, precum și la neglijarea organismului, prin
suprimarea activităților fizice, a felului normal de a lua masa sau de a dormi. Tot mai des
vehiculată în ultimii ani, în epoca internetului, teama de „a rămâne pe dinafară” (Fear of missing
out/FOMO), de a nu fi la curent sau antrenat în fluxul de informații de pe internet, este o
amenințarea serioasă pentru persoanele care au deja trăsături obsesiv-compulsive, anxioase sau
fobii sociale. Pentru acești indivizi, necesitatea de a rămâne în permanență conectați reprezintă o
presiune psihologică sub care se ascund angoase deseori destructurante. Conectorii
interacțiunilor din mediul real sunt în mod deosebit afectați odată cu fenomenul de distanțare
42
DEPRESIA
socială, fie că este vorba de măsurile impuse de autorități, fie doar de comportamentul de
protecție pus în funcțiune de fiecare persoană în parte, odată cu declanșarea pandemiei, ceea ce
favorizează agravarea stărilor de izolare și orientarea atenției asupra sinelui.
Izbucnirea unei noi boli, cu mecanisme patogenice necunoscute, cu modalități de transmitere
care sunt elucidate pe parcurs și cu reactivități individuale și evoluții imprevizibile a fost o
provocare în plus pentru persoanele care sufereau în prealabil de o tulburare hipocondriacă.
Această tulburare are o prevalență generală de 4 – 6%, dar există numeroase variante subclinice
sau trăsături izolate care au fost exacerbate de apariția acest nou virus. Sistemul Național de
Sănătate din Marea Britanie (NHS UK) a lansat cu această ocazie un ghid prin care se adresează
direct acestor persoane, în mod particular greu încercate, pentru a veni în ajutorul lor.
Printre recomandărilor ghidurilor terapeutice, se numără următoarele:
• completarea unui jurnal cu privire la modul în care se prezintă obsesiile, de exemplu,

frecvența verificării simptomelor și apelurile la medici sau la personalul sanitar pentru
asigurare și reasigurare;
• notarea acestora în fiecare săptămână și încercarea de a reduce frecvența după fiecare
asigurare;
• notarea gândurilor echilibrate/rezonabile, lângă lista de probleme de sănătate;
• ieșitul la plimbare, desfășurarea unor activități precum grădinăritul sau joggingul;
• practicarea exercițiilor de relaxare și mindfulness.
Preocupările legate de starea de sănătate nu se ameliorează, ci se întețesc odată cu introducerea
vaccinurilor, despre care cele mai multe persoane nu sunt informate sau nu au posibilitatea de a
înțelege în profunzime mecanismul lor de acțiune. Lista de efecte adverse, unele cu potențial
grav, și mediatizarea în exces sau tendențios a cazurilor particulare au dus la reactivarea unor
credințe, superstiții sau idiosincrazii care vizau deja industria farmaceutică a vaccinurilor.
Consilierea psihologică a acestor persoane trebuie să includă și o consiliere medicală, precum și
elaborarea unor programe de informare țintită și precisă a populației, cu privire la posibilitățile
de tratament și necesitatea administrării vaccinului.
43
DEPRESIA
BIBLIOGRAFIE:
1. Prelipceanu D. sub redacția ,,Psihiatrie Clinică”, Ed. Medicală, București, 2018;

2. American Psychiatric Association, (2013) Diagnostic and Statistic Manual of Mental
Disorders;
3. I.C.D. 11, International Classification of Diseases 11th Revision;
4. Abott A. – COVID`s Mental Health toll: how scientist are tracking a surge in depression,
The Nature, 590, 194-195, 3 februarie 2021, nature.com;
5. Allington D., Duffy B., Meyer C., Moxham-Hall V., Murkin G., Rubin J., Strang L.,
Wessely S., 2020b. The Accepting, the Suffering and the Resisting: the different reactions
to life under lockdown. King’s College London Policy Institute.;
6. Ettman C. K., Abdalla S. M., Cohen G. H., Sampson L., Vivier P. M., & Galea S. –
Prevalence of Depression Symptoms in US Adults Before and During the COVID-19
Pandemic. JAMA Network Open,https://doi.org/10.1001/jamanetworkopen.2020.19686;
7. Nikcevic A., Marcantonio M. – The COVID19 anxiety syndrome scale: Development
and psychometric properties, Psychiatric Research 292 (2020);
8. Robinson L., Smith M. – Social Media and Mental Health – helpguide.org;
9. Santabarbara J. et al. – Prevalence of the anxiety in the COVID-19 Pandemic: an updated
meta-analysis of comunity based studies, Progress in Neuropsychopharmacology &
Biological Psychiatry 109 (2021) 110207;
10. Taquet M., Holmes E. A., Harrison P. – Depression and anxiety disorder during COVID-
19, The Lancet, vol. 398, 1666-68, 6 noiembrie 2021;
11. Watts E. – The mental health effects of the pandemics, 1 year on,
themedicalnewstoday.com,;
12. Distimia https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/persistent-depressive-
disorder/symptoms-causes/syc-20350929
13. Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/persistent-
depressive-disorder/diagnosis-treatment/drc-20350935;
14. Depresia cronica https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-
diseases/dysthymia;
15. Depresia persistenta https://www.healthline.com/health/dysthymia#causes.
44

Suport de Curs Depresia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Depresia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DEPRESIA

Autor: Carmen-Teodora ZAMFIR

Depresia este denumită și ,,boala secolului”, ea a afectat aproximativ 322 de milioane de

Prevalenţa depresiei în populaţia generală

Depresia şi consumul de substanţe

Tabelul 1. Factori implicaţi în producerea depresiei

Predispozanţi Favorizanţi Perpetuare Protecţie

Evenimente de viaţă Stil de coping de

Stres cronic şi Capacitatea de adaptare

Istoric psihiatric Afiliere (relaţionare

Boală fizică, depreciere, Nivel înalt al suportului

Relaţii şi dificultăţi înEvenimente de viaţă

Clinica depresiei și criteriile de diagnostic

Tabelul 2. Simptomele în sindromul depresiv

Tipul de simptome Simptome

Tristeţe, anxietate, nelinişte, disconfort intern, pesimism, inhibiţie

Inhibiţie motorie, hipokinezie, hipomimie crispată, agitaţie, hipobulie,

Energie diminuată, ameţeli, tulburări ale ritmului cardiac, uscăciunea

Tabloul clinic al depresiei (DSM 5)

Funcțiile cognitive sunt sub semnul inhibiției, al încetinirii și al sentimentului de ineficienţă.

Percepţia este diminuată, pot apărea cenestopatiile, iar în depresiile de intensitate

Ideația are o mare însemnătate în gestionarea depresiei, deoarece poate modifica

Tabelul 3. Tipuri de idei delirante întâlnite în depresie

Idei delirante Caracteristici

Prejudiciu reprezintă convingerea că este furat de cei din jur

constau în convingerea că sunt persecutaţi de persoane cunoscute sau

se referă la convingerea că gesturile, expresia mimică, atitudinile partenerului

constau în convingerea că diverse organe au o proastă funcţionare, deoarece s-

constau în convingerea delirantă a existenţei unei boli incurabile sau a unui

Din cauza suprapunerii substratului neurobiologic comun reprezentat de disfuncția

În viaţa de zi cu zi, depresia se traduce printr-o disfuncţionalitate în mai multe domenii,

Domeniul funcţional Depreciere moderată Depreciere severă

Liniştite, negative şi opoziţionale Retras, nu doreşte să vorbească,

Grade/deteriorarea performanţei la Lipsa performanţei, absenţe la

Socializare scăzută sau activităţi Izolat, activităţi extraşcolare

Nivelul stresului, Minimalizarea sau negarea Sentimente reţinute, lipsa dorinţei

Aspectul pacientului depresiv în cabinetul medicului de familie:

- Depresivul afirmă că îi este greu să se spele, să se deplaseze sau să rezolve activități

Acuzele pacientului cu depresie în cabinetul medicului de familie:

- Foarte rar în cabinetul medicului de familie pacientul va acuza tristețe.

COMORBIDITĂȚILE SOMATICE ALE DEPRESIE

Conceptul de comorbiditate își are originea în lucrările de epidemiologie medicală, fiind

Depresia în Boala Alzheimer

- primul pas este acela al evaluării corecte clinice și paraclinice;

DEPRESIA ÎN DIVERSE PERIOADE ALE VIEȚII

DEPRESIA LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

Simptome și diagnostic în depresia la copii

antidepresivă, care sunt întotdeauna însoțite de consilierea familiei și adaptarea la dificultățile

Mama este cea mai importantă persoană în dezvoltarea nou-născutului şi a sugarului.

Multe femei prezintă simptome afective în perioada denumită postpartum, la 4-6

• retrăirea unei pierderi anterioare

Principalele tratamente pentru depresia postpartum sunt psihoterapia şi medicaţia. În

DEPRESIA POSTNATALĂ LA BĂRBAȚI

Diagnostic depresie cronică (distimie)

Provocările diagnosticării depresiei la vârstnici:

- este frecvent neglijată de familie și pacienți;

- apare o rată scăzută de prezență la medicul de familie dar și la

Simptome întâlnite la pacientul vârstnic cu depresie:

➢ Dispoziție depresivă de aspect melancoliform, unde tristețea nu

➢ Acuze somatice și somatoforme multiple: cefalee, parestezii, senzație de discomfort la

Lipsa tratamentului depresiei la persoanele cu vârstă înaintată are următoarele consecințe:

DEPRESIA ȘI ANXIETATEA ÎN CONTEXTUL

desfășoare studii transnaționale și să evalueze, uneori în timp real, evoluția și complicațiile