Note de curs pentru uzul studentilor (2) 7

Educa(ia la interferen(a dintre socializare yi individualizare

1. Ereditate, mediu yi educa(ie
Contactele sociale si interactiunile dezvoltate de individ n cadrul grupului sau societtii de
care apartine, reprezint elemente determinante pentru Iormarea personalittii sale. Fiecrui nou-
nscut i se impune o realitate social constituit, exterioar si constrngtoare, avnd loc o dubl
miscare: dinspre societate ctre individ ca proces de interiori:are (norme, valori); dinspre individ
ctre societate ca proces de sociali:are. Vectorul acestei duble miscri l constituie educatia, aIlat
pe pozitia de termen mediu ntre Iaptul social si Iaptul individual, ntre constrngerea exterioar si
constrngerea interiorizat.
Ereditatea este cea care modeleaz dezvoltarea, furni:and cadrul potentialului individual i
in acelai timp limitand ceea ce poate fi modificat prin invtare, cultur, factori de mediu.
Potentialul ereditar este polivalent, diIerentierea si specializarea lui depinznd de conditiile,
solicitrile si mai ales de natura activittii depuse. Setul de gene mostenit, n Iorma sa latent,
prealabil actiunii Iactorilor de mediu, poart numele de genotip. Din interactiunea genotipului cu
mediul nconjurtor apare Ienotipul, ca o sintez ntre ceea ce este ereditar si inIluentele mediului,
ca un rspuns al genotipului la aceste inIluente.
Mediul reprezint suma influentelor fi:ice (influente bio-climatice) i sociale (influente
economice, culturale, politice) ce actionea: asupra individului i ii pun amprenta asupra
de:voltrii sale psihice. Mediul Iizic este deci reprezentat de totalitatea conditiilor bioclimatice n
care trieste individul. El nu actioneaz izolat, ci n corelatie cu mediul social, care poate valoriIica
posibilittile pe care le oIer mediul Iizic sau poate modiIica actiunea sa n concordant cu nevoile
organismului. Mediul social nglobeaz totalitatea conditiilor economice, politice si culturale
(Iactorii materiali, structura social, organizarea politic, cultura spiritual etc.) care-si pun
amprenta asupra dezvoltrii psihice. Mediul este cel care oIer posibilitti nelimitate n vederea
valoriIicrii predispozitiilor cu care se naste copilul. Unei diversittii genetice i corespunde o
inIinitate de posibilitti ale mediului.
Educa(ia devine astIel liant intre potentialitatea dat de ereditate i oferta de posibilitti a
mediului.Potentialul ereditar al Iiecrui individ nu Iavorizeaz n mod egal toate componentele ce
vor alctui personalitatea si de aceea rolul educatiei este acela de a actiona asupra tuturor
componentelor, compensndu-le pe acelea cu un substrat genetic mai 'slab si asigurnd, n acelasi
timp, un echilibru ntre ele, conditie a dezvoltrii armonioase a personalittii (Nicola, 1992).
Educatie nu numai c oIer ceea ce urmeaz s se asimileze, lucru pe care-l realizeaz si mediul,
dar se preocup si de modul 'cum s se asimileze. n cazul Iactorilor de mediu, educatia poate
interveni pn la contrabalansarea si substituirea unor inIluente negative, n timp ce n cazul
Iactorilor ereditari putem vorbi doar de o stimulare si valoriIicare optim a lor.
Personalitatea nu este ci devine, se construieste de-a lungul vietii individului, ca urmare a
interactiunii speciIice dintre Iactorii interni, de natur ereditar si Iactorii externi, de mediu si
educationali.
2. Dezvoltare yi educa(ie
Dezvoltarea este procesul trecerii de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la
vechi la nou, proces care se nItiseaz ca o succesiune ordonat de etape, Iaze, stadii, Iiecare avnd
un anumit speciIic. Se pot distinge trei domenii majore ale dezvoltrii umane (ShaIIer, 1996):
biologic procesul de crestere si maturizare Iizic, morIo-Iiziologic si bio-chimic a
organismului uman, a diIeritelor lui subsisteme;
psihic constituirea si perIectionarea continu a unor structuri si mecanisme psihice (procese,
Iunctii, capacitti) menite s asigure adaptarea optim a individului uman la solicitrile mediului
si realizarea lui ca personalitate;
social reglarea conduitei umane n raport cu normele si valorile culturale, cu modelele
comportamentale elaborate si instituite de societate.
Note de curs pentru uzul studentilor (2) 8
Este vorba de Iapt despre un proces unitar dezvoltarea psiho-individual care implic
att cresterea si maturizarea organismului, ct si Iormarea personalittii ca unitate a eu-lui
individual si social.
Psihologul american Gesell nclina spre explicarea genetic a dezvoltrii, n timp ce Watson
si alti behavioristi spre cea a inIluentelor mediului. Astzi ns, majoritatea cercettorilor sunt de
acord c dezvoltarea reIlect interactiunea dintre ereditate (Iactori genetici) si inIluentele
mediului/educatiei, acestea Iiind inseparabile. Bagajul genetic nu determin niciodat n mod direct
comportamentul, ci el actioneaz numai prin intermediul mediului, dup cum nici mediul nu
aIecteaz direct comportamentul, ci doar prin intermediul constitutiei genetice a individului.
Educatia si dezvoltarea se aIl ntr-o relatie reciproc caracterizat prin Iaptul c dezvoltarea
apare succesiv drept eIect si premis a educatiei. Ea este rezultatul actiunii tuturor Iactorilor, ntre
care educatia detine rolul conductor. Exist trei pozitii teoretice diIerite n ceea ce priveste relatia
dintre dezvoltare si educatie:
1. De:voltarea este re:ultat al educatiei - adeptii acestei perspective (Watson 1970, Skinner
1966) sustin c exceptnd anumite abilitti senzoriale si motorii prezente la nastere si unele procese
biologice programate de maturizare n primul an, ntregul comportament uman trebui nvtat.
AstIel, dezvoltarea psihologic, din aceast perspectiv, este un rezultat complex a unei multitudini
de procese de nvtare simple aIlate n interrelatie si interiorizate/internalizate de ctre individ.
2. De:voltarea este premis a educatiei - sustintorii acestei pozitii consider c dispozitiile
comportamentale si caracteristicile cognitive speciIice vrstei sunt o consecint a proceselor
endogene (de exemplu, maturizarea determin mbunttiri la nivelul capacittii memoriei de
lucru). mbunttirea capacittii de nvtare ce nu poate Ii explicat dintr-o perspectiv a teoriei
nvtrii, permite si reclam oportunitti concrete de nvtare n mediul persoanei, aceasta Iiind
capabil s obtin avantaje din astIel de oportunitti, pentru c Iiinta uman este natural nzestrat
cu mecanisme de cutare activ si procesare a inIormatiei adecvate constructiei sistematice a
structurilor cognitive. Din aceast perspectiv educatia are doar un rol de suport, iar dezvoltarea
psihologic Iireasc este o premis obligatorie pentru dobndirea de cunoastere (Gesell si Ilg, 1943,
apud Titmus, 1996).
3. De:voltarea este obiectiv/scop al educatiei - conIorm acestui punct de vedere, structurile
cognitive mai avansate nu pot Ii nvtate direct si de aceea procesele de dezvoltare normal necesit
un suport si o Iacilitare din partea mediului social, astIel c nu se rmne la stadii imature (operatii
concrete) si nu se regreseaz la stadii anterioare. Kohlberg si Mayer (1972) promoveaz 'ideologia
conIorm creia este important pentru individ s ating cele mai avansate stadii de dezvoltare
cognitiv posibile, pentru c autonomia persoanei, responsabilitatea si actiunea moral sunt
dependente de acestea. Cea mai important sarcin a educatiei nu este cea a Iormrii
comportamentului sau a transmiterii unei cunoasteri speciIice, ci aceea de a Iurniza stimulare
optim pentru a Iavoriza dezvoltarea cognitiv (Titmus, 1996, p. 346).
Teoriile psihologice care ncearc si ele s explice dezvoltarea uman (sub actiunea
Iactorilor interni si/sau externi) pot Ii grupate n jurul a trei modele clasice (Neculau si Cozma,
1994):
1. 1eorii ereditariste sau inneiste (modelul organicist sau activ G.S. Hall, A. Gesell),
potrivit crora Iactorul Iundamental cu rol determinant n dezvoltarea psihic uman l constituie
ereditatea, respectiv Iactorii interni. Schimbarea este inerent vietii, iar experienta sau/si mediul nu
sunt cauze ale dezvoltrii, ci doar conditii care pot grbi, ncetini sau Iixa schimbarea la o anumit
Iorm. Absolutizarea importantei Iactorilor interni (mostenirea genetic), a condus n plan
educational la un anumit 'pesimism (scepticism) pedagogic, conIorm cruia Iactorii de mediu si
educationali ar avea eIecte nesemniIicative.
2. 1eoriile ambientaliste (modelul mecanicist sau reactiv - J.B. Watson, B.F. Skinner)
sustin rolul determinant al Iactorilor externi, de mediu, n dezvoltarea psihic uman. Dac pot Ii
identiIicate si controlate toate inIluentele semniIicative ale mediului, reactia organismului poate Ii
controlat. Omul nu actioneaz ci reactioneaz, iar dezvoltarea psihic poate Ii cel mai bine
urmrit la nivel comportamental prin prisma schemei Iunctionale S(timul) R(spuns). Reactia
poate Ii obtinut ca urmare a diIeritelor Iorme de stimulare si nvtare: imitare, conditionare clasic
Note de curs pentru uzul studentilor (2) 9
sau operant etc. n plan educational, ne conIruntm cu un 'optimism pedagogic oarecum
exagerat, inIluentele Iactorilor externi Iiind atotputernice.
3. 1eoriile interacjioniste yi constructiviste (modelul interacjionist sau al dublei
determinri - S. Freud, J. Piaget, H. Wallon, L.S. Vgotsky) accentueaz importanta interactiunii
factorilor ereditari i a celor de mediu. Organismul uman se aIl n permanent interactiune cu
planul general al lumii Iizice, biologice, sociale pentru care este parte sau baz. Dezvoltarea nu mai
apare ca rspuns la unele dintre dominantele natur (ereditate) sau mediu, ci ca produs Iiresc al
interactiunii lor, Ir de care nu poate exista. Nici una n mod singular nu poate produce sau
schimba calitatea dezvoltrii. Aceste teorii au condus n plan educational la constituirea unui
'realism pedagogic, conIorm cruia nici absolutizarea si nici minimalizarea unora dintre Iactori nu
conduce la explicatii satisIctoare privind dezvoltarea psihic uman.
Putem concluziona astIel c dezvoltarea psihic uman se nItiseaz ca un proces de
Iormare si reelaborare continu a unor structuri si mecanisme psiho-comportamentale, proces care
(Dumitru, 2001):
se sprijin pe premisele ereditare, pe zestrea genetic;
si extrage continuturile din mediul socio-uman n care trieste si cu care interactioneaz
persoana;
este ghidat de educatie, al crui rol este de a reduce imprevizibilul si de a creste controlul asupra
dezvoltrii individuale;
se desIsoar gratie activittii de nvtare a individului.
Mecanismul esential al dezvoltrii psiho-individuale l constituie socializarea individului,
realizat prin actiunea educational de nvtare, care este nu doar un Iactor al dezvoltrii psihice, ci
si unul din mecanismele esentiale ale realizrii acesteia. Este larg acceptat astzi ideea c Iiinta
uman este la nastere o individualitate, un candidat la umanitate si c va cstiga aceast calitate
gratie educatiei si socializrii. Individualitatea, ca unicitate biologic cu baze preponderent
ereditare, creeaz premisele realizrii si unicittii psihice, recunoscut social, ceea ce n termen
generic, este desemnat prin personalitate.
3. Procesul de socializare
Integrarea individului uman, pe msura dezvoltrii sale, n realitatea social, poart numele
de socializare. Socializarea reprezint procesul prin care o persoan achi:itionea: cunotinte,
valori, limbaf, deprinderi sociale, care ii permit s se integre:e i s se comporte corespun:tor in
societate, sau, cu alte cuvinte, transferul ordinii sociale la nivelul vietii individuale (Stnciulescu,
1996).
Procesul de socializare ncepe din Iamilie si se continu apoi n scoal, grup de prieteni, loc
de munc, n care persoana nvat s se comporte n mod social (integreaz valori, nvat roluri
sociale, se implic n viata comunittii). Primele contacte sociale si experiente de baz constituie
socializarea primar/de baz care contribuie la Iormarea structurilor individuale de personalitate.
Acest proces se prelungeste de-a lungul ntregii vieti a adultului (care dobndeste noi statuturi si
roluri), constituind socializarea continu. Finalitatea ntregului proces de socializare o reprezint
adaptarea la mediu.
Continutul procesului de socializare poate avea o tripl semniIicatie: psihologic ceea ce
implic maturizarea, prin Iixarea unor trsturi psihice persistente; culturologic (sau cultural)
prin internalizarea normelor si valorilor unei culturi; sociologic ca urmare a deprinderii de roluri
sociale si elaborarea unor comportamente corespunztoare.
Socializare contacte sociale formarea structurilor individuale
primar experiente de baz de personalitate
socializare continu pe tot
parcursul existentei, datorit noilor
statusuri si roluri achizitionate de
adult
adaptarea individului la mediu
Note de curs pentru uzul studentilor (2) 10
Socializarea conduce la un anumit tip de conIormitate a persoanei cu solicitrile si
asteptrile grupului de apartenent. n aceste conditii, putem vorbi despre o directie conIorm cu
cerintele, valorile si normele socialmente admise si dezirabile deci despre o sociali:are po:itiv,
sau o directie contrar, marginal n raport cu cerintele sociale dominante, dar conIorm cu cerintele
unor grupuri periIerice sau a unor subculturi deci despre o sociali:are negativ.
Dac procesul de socializare negativ (n conIlict cu normele si valorile acceptate)
predomin asupra celui de socializare pozitiv (n acord cu normele si valorile dominante), se
produce o interventie a grupului si a societtii, care sanctioneaz comportamentele deviante si i
supune pe indivizi unui proces de re-socializare.
4. Individualitatea
Unicitatea si particularitatea individului din toate punctele de vedere psihologice, reprezint
individualitatea acestuia. Nu elementele psihice sunt considerate individuale, ci gruprile si
continuturile lor unice si speciIice. Individualitatea uman reprezint ansamblul insuirilor fi:ice,
bio-chimice, biologice, psiho-fi:iologice ereditare i dobandite, ce caracteri:ea: unicitatea,
singularitatea i originalitatea individului in raport cu ceilalti. n conditiile n care privim
individualitatea din aceast perspectiv, putem considera personalitatea ca Iiind individualitate
biologic modelat socio-cultural (Stnciulescu, 1996).
Procesul de formare i particulari:are a fiintei individuale se numeste individua(ie.
Individua(ia reprezint procesul de diferentiere care are drept tel de:voltarea personalittii
individuale, sau, altIel spus, reprezint o desprtire, o diferentiere de general i o constituire a
particularului.
TransIormarea unei personalitti este guvernat n primul rnd de motivatii interne si
subiective si abia n al doilea rnd, de mprejurri exterioare. Dac admitem caracterul obiectiv al
individualittii umane, sub raport actional se impune individualizarea proceselor instructiv-
educative. Acest lucru presupune utilizarea de metode si stiluri educative adecvate particularittilor
individuale si de vrst, pentru valoriIicarea premiselor ereditare si a potentialului individual.
Personalizarea instruirii presupune utilizarea de programe educationale proiectate cu suIicient
Ilexibilitate pentru a se adapta elevilor cu diIerite capacitti.
Am putea spune c diIerenta dintre individuali:are si personali:are proceselor instructiv-
educative este aceea c n primul caz se iau in considerare particularittile individuale i de varst
ale copilului (aIective, cognitive), iar n cel de al doilea, se adaug la aceste particularitti i
aspecte legate de personalitatea copilului (temperament, caracter) cu inIluente asupra primelor.
Referin(e bibliografice
1. Dumitru,I.Al. (2001). Educatie i invtare. Editura Eurostampa, Timisoara.
2. Nicola, I., (1992). Pedagogie. Bucuresti: Editura Didactic si Pedagogic.
3. Neculau,A., Cozma,Th. (1994) (coord.). Psihopedagogie. Editura ,Spiru Haret, Iasi.
4. ShaIIer,D.R. (1996). Developmental Psvchologv childhood and adolescence. 4th edition. Brooks/Cole Publishing
Company. U.S.A.
5. Stnciulescu,E. (1996). Teorii sociologice ale educatiei. Editura Polirom, Iasi.
6. Tuijnman,A.C., (editor) (1996). International Encvclopedia of Adult Education and Training, second edition,
Elsevier Science Ltd. U.K.