Gheorghe Vlcea - tmplarul parintelui ARSENIE BOCA "Unul ca el se naste o data la o mie de ani" I-a sculptat crucea de mormnt

parintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tmplar, alaturi de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astazi, Gheorghe Vlcea este unul dintre putinii martori ai ultimilor ani petrecuti pe pamnt de parintele Arsenie "Sa-mi faci crucea" Noiembrie, 1989. Afara ninge usor si fulgii se lipesc de fereastra. Dalta musca ncet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surda n inima, tmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui sa mai scrie nca un cuvnt. Doar att. "Ieromonahul". Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea l apasa din ce n ce mai tare si gndul ca nu-l va mai vedea niciodata pe parintele Arsenie Boca i sfredeleste inima. Ii rasuna n minte cuvintele de la ultima ntlnire: "Sa vii la mine la mormnt, ca te voi putea ajuta mai bine dect acum". Dar despartirea e prea grea si-i ntuneca nadejdea. ncepe sa lucreze la prima litera. Un "I" nalt si zvelt, desenat chiar de parintele Arsenie n timp ce se afla pe patul de moarte. ncet, privirea i se mpaienjeneste si lacrimile i curg pe obraz. Parintele Arsenie venise n urma cu cteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vlcea l chinuia o durere cumplita de picioare. Suferea de ea nca din tinerete, dar acum nu-i dadea nicicum pace, asa ca se internase. Parintele a sosit neanuntat. n salon, ctiva barbati si omorau timpul jucnd zaruri si flecarind lucruri lumesti. Cnd a deschis usa, au nlemnit cu totii. n jurul barbatului cu barba alba si ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfintenie nenumita, care te tintuia. A venit la el la pat si i-a spus simplu - "Nea Vlcea, as dori sa vii cu mine sa-ti arat ce trebuie sa mai faci la Prislop". Rugamintea l-a naucit. Statea nlemnit n pat, cu picioarele betege, iar parintele Arsenie l ruga sa plece! S-a straduit sa-i faca pe plac, iar madularele, pna atunci bicisnice, l-au ascultat. ncet, ca

prin minune, a putut pasi fara sa mai simta durerea aceea sfsietoare. Au plecat mpreuna din spital. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea Vlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o alta misiune. Dupa ce voi parasi lumea asta, totul se va schimba n tara. Nu-ti pot spune amanunte, pentru ca i-as panica pe oameni. Dar voi fi alaturi de tine mereu. Din lumea cealalta, te voi putea ajuta mai mult. Sa vii la mine la mormnt". L-a ascultat buimacit. Desi batrn, parintele Arsenie era n plina putere. Si acum i vorbea de moarte si de lumea cealalta! L-a crezut, dar a sperat mereu, pna n ultima clipa, ca nu va fi asa. Ca parintele va mai face un miracol, nca unul, ntre attea sute cte savrsise n timpul vietii, si-si va prelungi sederea n lume. nsa, cu timpul, nadejdea aceasta s-a risipit. Parintele l-a pus sa-i lucreze si crucea. Una simpla, de lemn, acoperita cu scndura, asa cum si mai daltuiesc si acum taranii din Tara Zarandului, locul n care parintele vazuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe fata ei. A asteptat pna n ultima clipa. Era acasa, la Comarnic, cnd a primit vestea: "Vino la Sinaia. Domnul batrn a murit". Atunci a simtit ca ceva se rupe din el. Tot drumul l-a strabatut plngnd. Lacrimile i curg si acum, cnd si aminteste cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima litera, un "L" ncrligat si batrn, asa cum mai vazuse doar pe lespezile voievozilor - "Arsenie Ieromonahul". Att. Asa voise parintele, desennd el nsusi literele pe patul de moarte. Un testament care sa fie pus la capatiul lui. O cruce la care se vor nchina sute de mii de oameni, multimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugaciune spre mormntul smerit de la Prislop. "De dincolo va voi putea ajuta mai mult!". Desenele unui artist "Daca ar veni cineva la mine si mi-ar spune ca pot sapa un tunel pna la capatul pamntului, ca sa-l ntlnesc din nou pe parintele Arsenie Boca, sa stiti ca as fi gata sa sap! Toata viata! Asa foc mi-a lasat n inima omul asta!" Gheorghe Vlcea e si el acum un om n vrsta. De cte ori aminteste de parintele, ochii i se mpaienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urma, dar nu l-au potopit. Desi e aproape octogenar, continua sa

lucreze si acum n atelierul lui din Comarnic. Aici, printre scnduri, cuie si dalti, a petrecut mpreuna cu marele duhovnic al Ardealului ani n sir. Ultimii doisprezece ani ai vietii parintelui. Cei mai enigmatici si mai putin cunoscuti. Cei n care "domnul batrn", asa cum l numeau apropiatii pentru a-l scapa de ochiul nevazut al Securitatii, se retrasese la Sinaia, pentru a se pregati de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vlcea era nca n puterea vrstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Ma stia lumea de tmplar, iar un cunoscut a venit la mine si mi-a spus ca e nevoie de niste lucrari la Sinaia. Am mers acolo la o casa n care locuiau niste femei. Pe urma am aflat ca erau de fapt maicute, date afara din mnastire de comunisti, cu decretul din 1959. M-am gndit - Doamne, n ce ma bag?, dar am continuat sa lucrez dupa niste schite pe care maicutele mi le aduceau". Desenele erau de o frumusete aparte. Gheorghe lucrase pna atunci n multe locuri si vazuse nenumarate modele. Dar acestea erau altfel. Pareau iesite din mna unui artist. Unul foarte nzestrat. Le-a ntrebat pe maicute cine le face, iar acestea i-au raspuns ca au o inginera credincioasa la Sebes. "Nu le-am crezut! Stiam eu cum lucreaza inginerii... Aici era mna de artist. Unul mare, daruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat dupa acele modele timp de doi ani de zile. Pna-ntr-o zi". A venit la el pe neasteptate. Era mbracat n haine civile, pentru ca, de cnd fusese alungat din mnastire, vietuia discret, ascuns de ochii celorlalti, ntr-un anonimat deplin. Un batrn distins, zvelt, cu ochi patrunzatori. Att de patrunzatori, nct i-au ramas pna astazi ntipariti n minte lui Gheorghe. I-a spus direct: "Nea Vlcea, tu nu ma cunosti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astazi rami n familia noastra". ntlnirea l-a bulversat. "Mi-a schimbat starea launtrica. Nu era un om ca noi. Parea din alta lume". Asa s-au apropiat unul de celalalt. O ntmplare aparte avea sa-i dezvaluie mesterului Gheorghe Vlcea dragostea deplina a parintelui si smerenia sa. O smerenie de om sfnt. Lucrau la Mnastirea Sinaia, la acoperis, Gheorghe Vlcea mesterind sus sita iar parintele, de jos, dndu-i indicatii. La un moment dat, sleit de oboseala, a trebuit sa coboare si sa plece acasa. Parintele Arsenie a crezut ca-l suparase cu ceva.

A doua zi l-a asteptat cu o ceasca de ceai si, dupa ce au luat micul dejun, s-a ridicat si l-a luat n brate. Pe nepregatite: "Nea Vlcea, te rog sa ma ierti daca ieri ti-am gresit cu ceva! Iarta-ma, ca si eu te voi ierta, si n-o sa mai scapi de mine, nici n lumea asta, nici n cealalta". Din mbratisarea aceea calda s-a zamislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. "De atunci, parintele mi-a ramas n suflet. A fost o legatura cu un om care e mai presus de noi, o legatura care depaseste lumea aceasta. El nu ma suparase cu nimic, dar era de o delicatete extraordinara si a vrut sa fie sigur ca sunt cu cugetul mpacat. De atunci, ne-am vazut mereu". Anii din urma ai parintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat n straie civile, interzicndu-le celorlalti sa-l mai numeasca "parinte", pentru a nu atrage atentia Securitatii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adasta ceasuri ntregi n atelierul lui Gheorghe Vlcea. Vorbeau cte-n luna si-n stele. n ncaperea micuta, marele duhovnic de la Smbata de Sus, cel la a carui predica se adunau mii de oameni, mosea acum la nasterea la cer a unui singur suflet. ncet, cu rabdare si cu multa dragoste. "Eu nvatam de la el, ntrebndu-l despre lumea asta si, mai ales, despre cealalta, iar el ucenicea la mine, ca-l deprindeam cu mestesugul lucrarii lemnului. Era tare smerit! Ma asculta ntotdeauna cu atentie. Niciodata nu ma contrazicea. Multi spun ca era un om dur. Nici pomeneala! Era un suflet bun si foarte blnd. Se apropia de tine cu o asa delicatete, cu atta prietenie, nct nu puteai sa-i rezisti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el ca l-au ntlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Si va pot spune ca vor trece sute de ani pna cnd vom mai avea parte de un asemenea parinte. Unul ca el se naste o data la o mie de ani!" Miracolul si internase sotia la Institutul Parhon. n ultimul timp, nu se simtise bine. Au fost pe la mai multi doctori si, n cele din urma, ajunsesera la Bucuresti. Cnd i-au dat vestea, era pe hol, asteptnd-o. Sotia avea cancer, unul aflat ntr-un stadiu foarte grav. Medicii i spusesera clar - sanse de scapare nu prea sunt. Poate una la o mie, asa ca ar trebui sa se consoleze cu gndul ca o va pierde. A ramas naucit. Ce sa faca, ncotro sa se ndrepte? L-au ndrumat spre spitalul Filantropia, sugerndu-i sa o opereze, poate ca i va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a

ntrebat, scurt, daca are credinta n Dumnezeu. "I-am raspuns ca am, iar el mi-a zis sa ma rog, pentru ca numai din cer poate veni o scapare". A fugit direct la Sinaia, la parintele Arsenie. Era disperat. "Pe tren am plns ncontinuu. Nu stiam unde sa ma mai ascund de oameni". Parintele l-a primit ca de obicei. Senin, linistit, asa cum era ntotdeauna. A nceput de ndata sa-i vorbeasca de Mnastirea Prislop, de cte au de facut acolo. "ncerca sa-mi distraga atentia, dar mie nu-mi statea mintea dect la sotia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar parintele singura nadejde. Am tot asteptat clipa potrivita sa-i spun de necazul meu, cnd, la sfrsit, mi-a zis chiar el: Nene Vlcea, fii pe pace. Sa se opereze sotia la Bucuresti si totul o sa fie bine. Nu apucasem sa-i zic nimic de boala ei, n tot rastimpul am vorbit doar de lucrarile de la Prislop. Dar parintele avea darul naintevederii si a stiut tot timpul prin ce trec, fara sa-i spun. Am plecat ntarit". Dupa trei zile, femeia a intrat n operatie. Gheorghe Vlcea a asteptat pe holurile spitalului, framntnd rugaciuni, aninnd nadejdi. Minutele se faceau ceasuri, ceasurile zile. si pusese ncrederea n rugaciunile parintelui, dar n clipele acelea, sperantele se naruie. Deodata, din sala de operatie a iesit o doctorita. Era ravasita. A spus precipitata ca: "domnul doctor Balanescu a amutit dupa interventie. A nceput operatia, dar nauntru nu a mai gasit nimic, nicio tumora! Acum s-a nchis n cabinet si nu mai primeste pe nimeni. Asteptam si rezultatul biopsiei, si daca nici de la laborator nu iese nimic, nseamna ca e un miracol!".Miracol a si fost. Cnd ajunge n acest punct, vocea batrnului tmplar tremura din nou. A fost momentul n care a vazut pe viu puterea rugaciunilor parintelui Arsenie. Atunci a nteles pe deplin cu cine fusese prieten attia ani. S-a ntors la Sinaia si marele duhovnic i-a spus zmbind "Ai vazut puterea lui Dumnezeu! Acum ai ncredere n mine?". O privesc pe sotia lui Gheorghe Vlcea. Umbla prin curte ca un prsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nadejdi mplinite. Dar acesta nu a fost singurul miracol facut de parintele Arsenie. S-a mai ntmplat si cu un prieten de-al lui Gheorghe Vlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus ca mai are de trait doar doua luni de zile. si pierduse orice nadejde. Fata lui se nnegrise de boala, ca un taciune. "Ma durea sufletul de el, ca eram tare buni prieteni. Asa ca l-am rugat sa se externeze si sa mergem la

parintele Arsenie. El nu mai tragea nadejde ca scapa, dar a venit cu mine". Parintele i-a primit n gradina si a nceput sa le vorbeasca de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere si boala, ci ncerca sa mute accentul spre nadejde. "La sfrsit, a venit la prietenul meu si i-a trecut mna de pe piept pna spre pntece si i-a spus: Stai linistit, ca nu o sa mori din asta. Att! Am plecat, iar prietenulmeu nici nu s-a mai ntors la spital. n cteva zile s-a pus pe picioare. Traieste si acum si e sanatos. Tun! Vindecarea s-a petrecut nainte de revolutie, iar de atunci nu a mai avut nicio problema serioasa cu sanatatea". De dincolo de mormnt Gheorghe Vlcea a fost ultimul care a iesit din groapa. Ar fi ramas acolo pentru totdeauna, lnga cel la care tinuse att de mult. Nu mai stie dect ca l-au prins preotii n brate. De vazut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, si ntre el si plecarea la Domnul a parintelui s-au asternut anii. La mormnt au nceput sa vina oamenii. Din ce n ce mai des, din ce n ce mai multi. Pelerinii povesteau miracole, calugarii gaseau izbavire n ispite Parintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Asa cum i spusese domnului Gheorghe Vlcea, din cealalta lume lucra cu mai multa putere. Ani de-a rndul s-a numarat si el printre ei. A continuat sa lucreze la mnastire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptata de el, si la fel si ceea ce e daltuit n lemn prin mnastire. Din cnd n cnd, urca n fata crucii iesite din minile lui. ngenunchea si se ruga parintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Stia sfntul ce are nevoie. Pna ntr-un an, de curnd, cnd boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l paraseau. Si-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic - "sa vii la mormnt!". Si-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru ca nu se simtea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop si s-a prabusit n fata crucii parintelui. L-a rugat sa-l ierte, i-a spus ca e neputincios si ca acum e ultima oara cnd vine sa-l cerceteze. Batrnetile l-au ajuns, picioarele l dor, asa ca de acum i va vorbi de acasa. Cnd s-a ridicat, a simtit ca durerile l parasesc. Se simtea mai bine. A mers ctiva pasi, apoi a cobort sprinten pna la mnastire. Era ca nou. "Si sa stiti, aveti cuvntul meu, ca sunt om batrn, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.

PUTEREA UNEI RUGACIUNI Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va si spuneti o rugaciune de multumire pentru toate realizarile, dar si nerealizarile voastre. "Doamne Dumnezeul nostru, daruieste-le sanatate si-i vindeca pe cei bolnavi, da-le hrana celor infometati, haine si adapost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de pacate tuturor. Lumineaza-le Doamne mintea celor ce sunt in examene . Da Doamne liniste si pace in lume si ne iarta pe noi pacatosii! Intareste-ne in dreapta credinta, alunga de la noi pe vrajmasii cei vazuti si nevazuti. Daruieste-mi si mie Doamne, tot ceea ce Tu crezi ca-mi este de folos; fie Doamne asa cum voiesti Tu si nu dupa voia mea. Ca binecuvantat sa fie numele Tau in vecii vecilor, Amin."