Poezie by Noi, XII C e noapte i e pustiu. iar eu stau, suspin i-atept cea dinti vpaie a soarelui.

nu nu-s o floare, nici vreun om cu chef de munc sunt eu, tu sau fiecare fr form i culoare am doar o reprezentare, i anume sunt un suflet chinuit cnd de tristee, cnd exaltat de bucurie nu tiu ce pot s mai adaug. uneori sunt plat, fr un scop n via alteori sunt saturat, sau mai bine cum i spune da tiu! cultivat. acum e zi. peste mine se revars o energie sau s-adaug i termenul eco c tot e la mod acum. Astfel pornesc ca o locomotiv, dup mine car i pe homo sapiens ce-l am n grij ah! ce ironie el nu poate tri fr mine, eu nu pot materializa ceva fr el formm clar o simbioz care peste zi duce ctre evoluie, i bifm nc un punct dup-amiaza. ce linite mi-aduci dup o zi de munc, n sfrit pot s m bucur de-ale vieii mici plceri ori stau pe o canapea, privind la televizor, ori citesc, cnt sau fac sport ori iau cina ntr-un restaurant de cinci stele, evident toate astea mi confer relaxarea cea fr de care nu a putea supravieui... i e noapte iar. ah ce repede se duce ziua o trim mecanic, monoton dar nu numai ea. ci i luna, anii, se scurg ca-ntro clepsidr oare asta nseamn viaa? oricum, nu putem schimba cursul firesc al acesteia aa c trebuie trebuie s facem un perpetuum mobile al spiritului creator pentru a depi barierele mediocritii.