Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

1. Geneza
apare in anul 1930 (perioada interbelica); autorul afirma ca acesta a fost o ardere continua, mistuitoare, in care randurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfarsita dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu caderea ultimelor frunze in baltoacele ploilor de toamna, lasandu-l pe autor bolnav in pat, pentru mult timp; romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv-cronologic evolueaza pararel cu timpul subiectiv-discontinuu, acestea fiind cele doua planuri compozitionale, C. Petrescu fiind un novator al esteticii romanului romanesc; in plan subiectiv, memoria voluntara aduce in timpul obiectiv, experienta interioara a eroului, aflat intr-o cautare permanenta de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a razboiului; jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Ghiorghidiu il incepe odata cu experienta frontului consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de ofiteri la popota regimentului; in jurnal sunt rememorate episoadele casniciei acestuia cu Ela; romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte: prima carte (monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant in viata sufleteasca a lui Stefan); a doua carte (propriuzis jurnalul de campanie al autorului, imprumutat eroului din roman; integrarea acestuia shimbandu-i caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta scriitorului dandu-i autenticitatea unei experiente dramatice, in care eroul a dobandit intelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapanita de gelozie); C. Petrescu transpune in paginile romanului, razboiul autentic, concret, fara idealizare romantica si fara grotescul naturalist, razboiul crud si inutil; el sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei, tinand sa ajunga la maximum de veridicitate si autenticitate, "drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea intr-un anumit fel"; exprimarea adevarului, fie el cat de crud, devine o norma morala fundamentala; scenele prezentate sunt de un profund realism si ele par a fi notate la fata locului, iar starile sufletesti ce preced prima lupta denota o prospetime rascolitoare; in timp ce pe front se intretaie ordine contradictorii, tragicul intalnindu-se cu absurdul, iar eroismul alternand cu panica; problema razboiului este dezbatuta altfel in prima parte, astfel incat sa justifice psihologic numeroasele motive si detalii care vor intervenii in jurnalul de front, adica in a doua parte; subiectul analizeaza asadar tema casniciei nerealizate, devenita calvar pentru cei doi soti care, neputand comunica in mod esential, traiesc intr-un climat de suspiciune, cu accese dramatice de gelozie si minciuna, interpolata in povestea traita aievea, a unui fragment din Primul Razboi Mondial; tragismul razboiului schimba optica eroului asupra lumii si a sensurilor ei.