Sunteți pe pagina 1din 2

Grecia va introduce n ianuarie 2013 un sistem supranumit Ariadna, care va conecta datele instituiilor de stare civil cu cele ale

ageniilor de asigurri sociale, pentru a combate fraudele care ating 500 de milioane de euro pe an, a declarat joi ministrul Muncii, Ioannis Vroutsis, transmite AFP "Sistemul va intra n funciune la 1 ianuarie 2013, pentru a pune capt infraciunilor, posibile din cauza netransmiterii datelor referitoare la nateri, cstorii, divoruri i decese", a spus Veoutsis ntr-o conferin de pres. El a artat c statul a dezvoltat msuri de pedepsire a infraciunilor, dar de aceast dat este vorba de prevenire. Msura are loc n condiiile n care creditorii Greciei fac presiuni asupra guvernanilor pentru adopta rea de bune practici i combaterea corupiei. Numai n cazul pensiilor, controalele efectuate ncepnd din 2010 au scos la iveal 42.000 de cazuri de pensii pltite pentru persoane decedate sau fictive, a spus Veoutsis. Autoritile au mai descoperit sute de pretini orbi, debili mintali i handicapai care au primit ani de zile ajutoare sociale. Sistemul Ariadna, numit astfel dup o prines care l-a ajutat pe Tezeu s gseasc ieirea din labirintul unde a ucis Minotaurul, se bazeaz pe certificarea modificrilor de stare civil de ctre notari, care transmit aceste informaiile ageniilor de asigurri sociale. Frauda in asigurari se ridica la 10% din totalul despagubirilor. Cum poate fi combatut fenomenul? Detectarea si reducerea fraudei in asigurari a devenit o prioritate pentru companiile de asigurari deoarece efectul sau imediat este cresterea tarifelor pentru toti clientii, indiferent de istoricul de daune al acestora. In total, in Europa, estimarile privind frauda in domeniu se ridica la 10% din totalul despagubirilor, conform raportului "The impact of insurance fraud" al Insurance Europe. Cu toate acestea, cifrele variaza semnificativ de la o tara la alta, in functie de legislatia din piata, precum si de clasele de asigurari preponderente. De asemenea, abordarile privind combaterea fenomenului sunt diferite. Daca unele tari se axeaza pe detectarea si dovedirea tuturor incercarilor, altele opteaza pentru reducerea pe cat posibil a despagubirilor platite. De exemplu, in Danemarca s-au economisit 67 mil. EUR in urma fraudelor dovedite. In Germania, asociatia asiguratorilor locali (GDV) estimeaza ca fraudele genereaza in total despagubiri de 4 mld. EUR pe an. In Marea Britanie, frauda are drept consecinta o majorare cu circa 60 EUR a primelor anuale de asigurare per persoana. Asadar, in mai multe tari, schimbul de informatii intre companii, pentru a putea identifica mai usor cazurile de frauda, a devenit o practica obisnuita, cum este cazul si in Croatia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Malta, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia si Marea Britanie. Cooperarea intre companii si autoritatile din domeniu a luat amploare si pe plan transfrontalier. Aceasta situatie a cunoscut o dezvoltare mai accentuata in tarile nordice. O alta solutie gasita de asiguratori este infiintarea de organisme comune specializate pe plan intern. Asadar, in Franta, inca din 1989, a luat nastere Agence pour la Lutte Contre la Fraude a L'assurance (ALFA) care promoveaza combaterea fraudei in asigurari si ofera programe de training si certificare pentru investigatorii in domeniu. In Marea Britanie a fost infiintat Insurance Fraud Bureau, care are drept atributii prevenirea si depistarea retelelor organizate. Un alt instrument la indemana asiguratorilor este colaborarea stransa si finantarea anumitor departamente din cadrul Politiei, astfel incat sa beneficieze de consultanta, investigatori profesionisti si de baze de date cu privire la istoricul infractional al anumitor persoane. O parte din aceste solutii pot fi implementate si pe piata din Romania, care a semnalat deja niveluri ridicate ale fenomenului de frauda, in special pe clasele de asigurari auto. Totusi, asiguratorii locali nu au reusit sa ajunga la un numitor comun si o cooperare durabila in acest domeniu. Frauda va fi una din principalele teme ale celei de-a treia editii a conferintei International Insurance

Forum. Evenimentul se va desfasura pe 3-4 martie la Istanbul si va reuni reprezentanti ai autoritatilor si ai companiilor de profil din ECE si nu numai. Vor fi analizati factorii care au condus la cresterea numarului de fraude in ultimul an si se va avea in vedere posibilitatea unei cooperari eficiente la nivel international, ca una dintre solutiile pentru stoparea acestui fenomen. Este necesar o aciune hotrt pentru a combate frauda i evaziunea fiscal: susinerea eforturilor de consolidare bugetar i asigurarea corectitudinii sistemelor de impozitare utilizarea n mai mare msur a informaiilor furnizate de teri; elaborarea de declaraii de impunere precompletate i depunerea de eforturi concertate pentru reducerea dimensiunii economiei subterane, de exemplu prin aplicarea de sanciuni penale pentru cei care angajeaz lucrtori fr forme legale, utilizarea plilor electronice obligatorii pentru achiziii care depesc un anumit prag sau utilizarea de stimulente monetare pentru declararea veniturilor (reduceri fiscale).

S-ar putea să vă placă și