Ce trebuie să facă

un copil
pentru a ajunge
„un om mare”?

pag. 3
Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi – Învăţătorii
1. Să fie ascultător de părinţi – pentru
pag. 4-5
a fi fericit. Har măreţ
pag. 6
2. Să înveţe la şcoală – pentru a-şi „Căutaţi în cartea Domnului (Evrei) şi citiţi! Nici una
dezvolta capacitatea intelectuală. dintre acestea nu va lipsi...” – Daniel Pălincaş
pag. 7
3. Să frecventeze o şcoală biblică Ieremia de la A la Z – Larisa Atudoroae
Identificaţi autorii şi destinatarii cuvintelor – Denisa şi
pentru copii – pentru a-L cunoaşte pe
Diana
Dumnezeu şi planul Lui pentru om. Încadraţi cărţile Vechiului Testament
pag. 9
4. Să se roage zilnic – pentru a Harul iertării – Ema Ş.
beneficia de ajutorul lui Dumnezeu. pag. 10
În sesiune – Marius Leahu
5. Să înveţe o meserie – pentru a-şi pag. 11
câştiga pâinea cea de toate zilele. Roadele familiei – Michael Pearl
pag. 12
6. Să-şi îngrijească trupul – pentru a Este greu să-L urmezi pe Isus! – Damaris Bei
pag. 13
fi sănătos.
Mefiboşet – Predicatorul
7. Să se dedice Domnului – pentru a‑şi pag. 14
Vremea răsplătirilor şi a socotelilor – Rozi Leahu
înţelege chemarea în lucrarea sfântă.
pag. 15
O lecţie premaritală – Iosif Anca
pag. 16
Unitatea Biserici (partea a II-a) – Daniel Brânzei
Fondurile necesare editării si distribuirii
pag. 17
revistei „Betel pentru copii si adolescenţi”, ajunsă
Răspunsuri, Întrebări
în prezent la 4.500 de exemplare, se constituie din
pag. 18
donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să Pilde
sprijine această lucrare pot depune bani în contul
pag. 19
Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Arad, deschis Prietenul lui David – Abel Anca
la BCR Arad, având codul IBAN: RO 37RNCB Numărul şi forma unor creaţii literare
1200000 135260001. ale lui Solomon – Cosmina Simina
Mama celui mai mare
Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
născut dintre femei – Ana Maria Morar
Colectivul redacţiei

ISSN: 1583-2589
 „Lăsaţi copilaşii
să vină la Mine
şi nu-i opriţi”

Aceste cuvinte au fost o sesizare sau poate chiar o mustrare a Domnului pentru ucenici
şi o încurajare pentru cei ce-i aducem la Isus cu scopul ca El să pună mâinile peste ei şi să se Editorial
roage pentru ei (Matei 19:13-14; Marcu 10:13-14; Luca 18:15-16).
Cred că ucenicii aveau argumentele lor în refuzul prezenţei copiilor, în special a celor
mai mici de la activităţile publice ale Domnului împreună cu oamenii mari. Este sesizată şi în
vremea noastră aceeaşi tendinţă de „degajare” a slujbelor adunărilor de prezenţa copiilor în
paralel cu scăderea efectivă a numărului lor.
Dar noi ne adresăm vouă, copiilor, căci se pare că spre deosebire (cel puţin de cazurile
prezentate în Evanghelii) de copiii din vremea Domnului Isus şi vouă, unora, vă face plăcere
să vă adunaţi separat. Parcă este mai plăcut să nu vă obosiţi cu predici, studii şi rugăciuni
lungi, când puteţi mai degrabă să vă jucaţi în acest timp.
Dragi copii, vă rugăm să vă gândiţi şi să răspundeţi la câteva întrebări: Când dormiţi,
vă jucaţi? Când aveţi ore (lecţii) la şcoală, dormiţi? Când lucraţi în grădină, faceţi exerciţii la
matematică? La toate întrebările, răspunsul este Nu! Deci există activităţi diferite cu scopuri
specifice. Somnul are vremea şi rolul lui, lecţiile de la şcoală rostul lor şi la fel toate celelalte
activităţi. Dar ce scop au slujbele de la adunare? Răspunsul este scurt şi clar: mântuirea
sufletului.
Acum o altă întrebare: Voi vreţi să fiţi mântuiţi? Desigur că da! Atunci ne rămâne să
lămurim dacă este bine să fiţi în adunare împreună cu cei mari sau separaţi pe grupe de
vârstă.
Răspuns - da, separaţi, cu cei de vârsta noastră. Corect, căci şi părinţii au activităţi şi
discuţii pentru problemele de familie la care participă numai ei. Deci să vă permită şi vouă să
studiaţi şi să cântaţi împreună cu ceilalţi copii şi învăţătorii voştri.
Răspuns – nu, pentru că şi voi aveţi dreptul şi harul să vă rugaţi cu cei mari; să ascultaţi
predici, să auziţi prorocii şi să vedeţi toate celelalte lucrări ale lui Dumnezeu din adunare.
În concluzie vă recomandăm dragi copii şi cu atât mai mult vouă, adolescenţilor, şi
indirect părinţilor şi slujitorilor, să „împletiţi” slujbele sfinte. Atât la adunare cât şi acasă să aveţi o
parte din timp special dedicată activităţilor spirituale potrivite cu vârsta. Dar să folosiţi şi părtăşia
cu toată adunarea, cu toată familia, căci Biblia este bună să o studieze toţi împreună, cântarea
e frumoasă în comun, iar rugăciunea de asemenea. Aşa procedăm şi noi la „Şcoala Biblică
pentru Copii „Betel” şi la adunarea „Betel” Arad. Sâmbăta avem două ore de studiu, muzică şi
diverse activităţi cu grupele de preşcolari şi clasele I-VIII, luni, activităţi identice cu grupurile de
adolescenţi şi tineri, iar duminica ne întâlnim toţi la slujbă.

Învăţătorii

 Toţi În urmă cu câteva numere, am publicat o mărturisire despre o copilărie nefericită, datorită
ruperii unei familii, in care acea fată, se hotărâse să nu mai privească spre trecut cu groază, ci să
oamenii aştepte cu nădejde un viitor mai fericit sub grija Tatălui Ceresc.
mari au În relatarea ce urmează avem evidenţa unui trecut sumbru îmbinat perfect cu un viitor
mai strălucit decât şi-ar fi imaginat vreun părinte sau vreun copil. Evenimentele descrise sunt o
fost mici ancoră, o speranţă dătătoare de curaj, căci experienţa unui tată şi a fiului său poartă amprenta
mai întâi harului lui Dumnezeu.
Editorii

___________________________________________________________________

Cu mulţi ani în urmă, un tată mergea cu micuţul său copil pe drumul dintre Norwich şi
Yarmouth, de-alungul ţărmului englezesc. Tăcut, bărbatul trăgea copilul după el. Faţa tatălui
era roşie şi buhăită, arătând clar cărui viciu îi era supus, iar mersul lui clătinat trăda faptul că
şi în ziua aceea băuse peste măsură. ����������������������������������������������������������
Nici mersul copilului nu era prea sigur, dar nu din cauza
beţiei. Era suficient să arunci numai o privire spre mica statură plăpândă, spre faţa sa palidă
şi spre îmbrăcămintea sărăcăcioasă pentru a vedea ce-i lipsea. Banii, cu care tatăl ar fi putut
să-i cumpere hrană şi îmbrăcăminte copilului, îi dădea pentru băutură.
După un timp, micuţul Tom întrerupse tăcerea :
— Tată, îmi este foame ! Te rog, dă-mi o bucăţica de pâine !
— Taci ! îl repezi tatăl
— Dar dacă ai şti cât mi-e de foame ! îndrăzni să mai spună micuţul.
— Mai ţine-ţi gura ! De unde să-ţi dau pâine aici, de sub nisip ? scrâşni din dinţi
beţivul mânios.
Micuţul încercă să meargă mai departe. Dar foamea îl chinuia şi astfel mai zise încă odată:
— Tată, dă-mi te rog o bucăţică de pâine !
Atunci plin de mânie, beţivul prinse copilul şi-l aruncă în mare.
— Aşa, acum am scăpat de tine! Mormăi beţivul şi merse mai departe.
Valurile aruncau copilul încoace şi încolo. Dar ele erau mai îndurătoare decât tatăl
sărmanului copil. Ochii plini de dragoste ai lui Dumnezeu vegheau asupra lui. Dunezeu nu
voia ca Tom să moară în valurile mării. El a privit din cer la Tom şi a făcut ca o grindă, care
plutea pe apă, să se îndrepte spre el. Copilul se prinse cu putere de ea, dar acel lemn nu ar
fi putut să-l salveze, daca Dumnezeu nu ar fi prevăzut ca prin apropiere să treacă un vapor
de război.
Marinarii au observat lemnul şi copilul şi imediat au coborât o barcă în apă şi s-au
apropiat de Tom, care era epuizat şi şocat. Odată adus pe vapor, marinarii au încercat toate
mijloacele pentru a-l readuce pe copil la viaţă. Datorită îngrijirilor date, Tom şi-a revenit. Dar
după câteva zile, când l-au întrebat cum a ajuns în apă, cum se numeşte şi unde locuieşte, nu
s-a putut afla de la el decât: «Mă cheamă Tom».
Se părea că nu ştie altceva, cel puţin numai atât spunea. S-a luat hotărârea ca micuţul
să fie ţinut pe vapor şi să i se poarte de grijă. Prin felul lui de a fi şi prin isteţimea de care dădea

dovadă a câştigat simpatia tuturor şi fiecare a încercat să facă ceva pentru el. Aşa a crescut
Tom între marinarii şi ofiţerii acelui vapor de armată.
Când a ajuns la vârsta la care orice tânăr trebuie să înveţe o meserie, ofiţerii au hotărât
ca Tom să studieze pe cheltuiala lor. Vedeau în el un tânăr capabil, care ar putea ajunge mai
mult decât un marinar. Şi nu s-au înşelat. Tom a învăţat cu sârguinţă şi mai târziu a ajuns
medic. Numaidecât a primit un post de medic pe un vapor de război din flota englezească.
Dacă tânărul medic ar fi cunoscut acum pe Acela care a vegheat asupra vieţii sale într-un
mod aşa de minunat şi a pus pe inima acelor oameni străini dorinţa să-l îngrijească şi să-l
crească, atunci viaţa sa ar fi fost , cu siguranţă, o jertfă de mulţumire pentru Dumnezeu. Dar
nimeni nu îi vorbise despre Dumnezeul dragostei, cu atât mai puţin despre Harul Său venit prin
Isus Hristos, Fiul Său, care a adus mântuire pentru toţi oamenii. Tom credea că trebuie să le
mulţumească numai celor care l-au salvat din apă, l-au îngrijit şi l-au crescut.
Între timp izbucnise războiul dintre Franţa şi Anglia. Tom avea mult de lucru pentru
a uşura suferinţa celor grav răniţi şi a muribunzilor care erau aduşi zilnic la bordul vaporului.
Neobosit, tânărul medic alerga de la unul la altul. Un bărbat mai în vârstă, grav rănit, care
pierduse mult sânge şi era foarte slăbit, îi atrase atenţia în mod deosebit. Tom se simţea atras
într-un mod ciudat de acel pacient şi încerca, pe cât era posibil, să-i salveze viaţa. Dar puterile
Toţi
celui rănit slăbeau în fiecare zi. oamenii
Într-o după-amiază, Tom zăbovi mai mult ca de obicei la patul acelui rănit. Bolnavul mari au
simţea că i se apropie sfârşitul. Ca mulţumire pentru îngrijirea care îi fusese acordată, dorea
fost mici
să-i lase ceva binefăcătorului său. Singurul lucru care îl poseda, era o Biblie. Cu mâinile
tremurânde dărui tânărului medic preţioasa carte. mai întâi
Tom nu văzuse până atunci o Biblie şi nici nu citise din ea. Muribundul îi povesti că a
primit acea carte de la o doamnă. ������������������������������������������������������������
Citind acea carte, Dumnezeu I-a deschis ochii şi I-a arătat
că este păcătos.
Totodată I l-a arătat pe Isus Hristos-Mântuitorul păcătoşilor,în sângele căruia oricine
poate fi spălat de păcatele lui. ���������������������������������������������������������
El a crezut şi a găsit astfel odihna pentru sufletul lui.
— Acum, domnule doctor, a încheiat muribundul, vă rog din inimă să citiţi această carte
cu rugăciune, ca să aveţi şi dumneavoastră parte de marea fericire, pe care am primit-o şi eu !
Am regretat mult că am slujit aşa mulţi ani păcatului. Sunteţi încă tânăr. ���������������������
Vă rog, căutaţi-l pe
Isus chiar astazi !

continuarea în pagina 8


 Căutaţi în cartea Domnului (Evrei) şi citiţi!
Niciuna dintre acestea nu va lipsi!
1. Completaţi cuvintele care lipsesc din avertizarea următoare şi meditaţi la ele:
„Căci dacă____________ vestit prin îngeri s-a dovedit____________ şi dacă orice___________
şi orice__________ şi-a primit o dreaptă________; cum vom scăpa noi dacă stăm____________
faţă de o______________ aşa de mare, care după ce a fost____________ întâi de__________
ne-a fost______________ de cei ce au auzit-o”.

2. Descrieţi comparaţia şi lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu care este _______________________

____________________________________________________________________________

3. Observaţi-L şi urmaţi-L pe Domnul la timpul de rugăciune, căci cuvintele care lipsesc sunt
esenţiale în viaţa de credinţă: „El este acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând___
Căutaţi ________ şi_________________ cu____________ şi cu_______________ către Cel ce putea
să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina_____________ Lui, măcar că era Fiu, a
în cartea _________________ să__________________ prin lucrurile pe care le-a_________________”.
Domnului
4. Indicaţi prin săgeţi caracteristicile referitoare la Marele Preot (V. T.) şi respectiv la Domnul Isus;
• s-a făcut preot fără jurământ
• s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora Marele Preot
• a fost ispitit ca şi noi dar fără păcat
• a adus jertfe repetate care niciodată nu pot şterge păcatele Domnul Isus
• a fost supus slăbiciunilor
• a fost sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi
• şi înălţat mai pe sus de ceruri

5. Completaţi descrierea şi identificaţi personajul „care a primit de la Avraam__________ din tot

– care după însemnătatea____________ său, este întâi____________, apoi şi ___________,
adică______________; fără______________, fără______________, fără______________,
neavând nici____________ al zilelor, nici_____________ al vieţii, dar care a fost asemănat cu
_______________ - _______________.

6. În cartea Domnului Evrei se vorbeşte mult despre credinţă. Notaţi definiţia ei: ______________
____________________________________________________________________________

7. Indicaţi prin săgeţi căror oameni ai credinţei le aparţin următoarele acţiuni:

• a adus o jertfă mai bună
• aştepta cetatea care are temelii tari Noe
• a plecat fără să ştie unde se duce Avraam
• a făcut un chivot ca să-şi scape viaţa Abel
• a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Rahav
• găzduise iscoadele cu bunătate Iacov
• s-a închinat rezemat pe vârful toiagului

8. Notaţi trei fapte pe care Moise le-a făcut prin credinţă: _________________________________
____________________________________________________________________________

9. Separaţi pe două coloane minunile şi suferinţele următoare, realizate prin credinţă: au curerit
împărăţii, au fost ucişi cu pietre, au pribegit, s-au vindecat de boli, au stat în închisoare, şi-
au primit înapoi morţii înviaţi, au rătăcit prin pustiuri, au fost lipsiţi şi munciţi, au stins puterea
focului.

10. Completaţi cele trei sfaturi „neterminate” şi împliniţi-le:

„ Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri ________________________________________”
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri_____________________________________________”
„Ascultaţi de mai marii voştri ____________________________________________________”

 Daniel Pălincaş
 Ieremia de la A la Z Încadraţi cărţile
1. O localitate roşie de ruşine căci a auzit o Vechiului Testament
veste rea potrivit clasificări
2. Secretarul profetului Ieremia
3. Imagine văzută de Ieremia în a doua vedenie
4. Priboiul de fier ce scria păcatul lui Iuda avea cărţi istorice
vârful de __________
Lege 1. _______________
5. Împărat ce a înălţat capul lui Ioiachin
2. _______________
6. Epitet pentru fiica Sionului 3. _______________
7. Stare ce i-a apucat pe locuitorii Moabului 4. _______________
8. Tatăl lui Ieremia 5. _______________
9. Împărat al lui Iuda întemniţat 37 de ani în Babilon
10. Slujba lui Ghemaria, fiul lui Şafan Istorie - preexil 1. _______________
2. _______________ Căutaţi
11. Locul de unde va izbucni nenorocirea
12. Împăratul Babilonului care a cucerit Ierusalimul
3. _______________ în cartea
4. _______________
13. Loc interzis poporului (deşi necesar vieţii), 5. _______________ Domnului
căci acolo este sabia vrăjmaşului 6. _______________
14. Noroc din toate părţile 7. _______________
15. Loc de execuţie pentru casa lui Zedechia 8. _______________
9. _______________
16. Magor – Misabib
17. A cui vizuină va fi Haţorul (art.) Istorie - postexil 1. _______________
18. Loc suplimentar de îngropare 2. _______________
19. Fiul lui Maaseia 3. _______________
20. Proroc, fiul lui Şemaia
21. Valea Ben-Hinom se va numi ___________ Cărţi de înţelepciune 1. _______________
2. _______________
22. Ultimul împărat al lui Iuda
3. _______________
Larisa Atudoroae 4. _______________
5. _______________

Profeţi mari 1. _______________

2. _______________
3. _______________
Identificaţi autorii şi 4. _______________
5. _______________
destinatarii cuvintelor
Profeţi mici - preexil 1. _______________
1. Vreţi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? 2. _______________
2. Ai lucrat ca un nebun. 3. _______________
3. Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? 4. _______________
5. _______________
4. Fiul lui David, ai milă de mine!
6. _______________
5. Crezi tu în Proroci? 7. _______________
6. Du-te în pace. 8. _______________
7. Dă-mi copii, ori mor! 9. _______________
8. Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic.
9. Du-te şi Domnul să fie cu tine! Profeţi mici - postexil 1. _______________
2. _______________
10. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe
3. _______________
calea veşniciei!
11. Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.
şi concepeţi o împărţire
Denisa & Diana a celor din Noul Testament


 Har măreţ
continuarea din pagina 5

Bărbatul se opri, dar Tom observă că mai are ceva pe inimă, dar că îi venea greu să
spună. Tom îl îndemnă să spună totul cu încredere.Atunci, cu o voce tremurândă, muribundul
a recunoscut că în urmă cu circa douăzeci şi trei de ani, într-un acces de mânie, şi-a aruncat
copilul în mare, deoarece acesta, suferind de foame, îl rugase mereu să-i dea o bucăţică de
pâine. ����������������������������������������������������������������������������������������
De atunci, acea faptă a apăsat îngrozitor asupra sufletului său şi chiar după pocăinţă
nu a putut trece peste acea durere.
Ne putem închipui cu ce fel de sentimente a ascultat Tom acea mărturisire. Ascunzându‑şi
sentimentele, medicul l-a întrebat unde se întâmplase acel incident îngrozitor.
— Între Norwich şi Yarmouth, a fost răspunsul.
— Câţi ani avea copilul?
— Aproape 4 ani.
— Şi cum îl chema?
Continuări Izbucnind în plâns, muribundul răspunse: «Tom»
Medicul nu s-a mai putut abţine şi, lăsându-şi capul pe perna muribundului, izbucni în
plâns şi spuse:
— Eu sunt Tom, iar dumneavoatră sunteţi tatăl meu.
Muribundul a privit încremenit spre cel ce îngenunchease lângă el. A durat un timp
până a înţeles că fiul, pe care îl credea mort, stătea în faţa lui viu, că Dumnezeu îi dăruia
copilul într-un mod atât de minunat. Apoi, peste faţa muribundului a apărut o expresie de
nedescris : eliberarea din îngrozitoarea apăsare sufletească, un sentiment de mare fericire
şi o mulţumire care nu se poate descrie în cuvinte. După ce fiul i-a povestit cum a fost salvat
şi cum a ajuns medic, tatăl a înalţat o rugăciune de mulţumire spre Dumnezeul milostiv, care
a condus lucrurile într-un chip aşa de minunat; s-a rugat cu o inimă plină de mulţumire, încât
fiului i-au curs lacrimile pe faţă.
— Şi acum, fiul meu, spuse muribundul, te rog şi mai mult, citeşte Biblia tatălui tău, ca
să găseşti ceea ce te poate face fericit pentru veşnicie!
Epuizat, bătrânul îşi lăsă capul pe pernă. �����������������������������������������������
Paloarea morţii îi acoperii faţa, dar zâmbetul
fericit rămase.
— Acum, Doamne, slobozeşte pe robul tău în pace, şopti tatăl. �������������������
În noaptea aceea a
murit fericit şi plin de nădejde în braţele fiului său.
Minunatul eveniment, adânca bucurie a tatălui, cuvintele sale pline de dragoste şi mai
presus de toate plecarea fericită şi plină de pace au făcut o impresie deosebită asupra lui
Tom. El a început numaidecât să citească în Biblie, deşi totul era nou pentru el. Cu cât citea
mai mult, cu atât dorinţa sa era tot mai mare pentru a cerceta această carte. Dumnezeu a
binecuvântat Cuvântul în inima acestui tânăr. El a recunoscut că viaţa sa trecută, deşi era
ireproşabilă privită din exterior, a fost deşartă. A înteles că are nevoie de o altă îndreptaţire
decât aceea a unei vieţi trăite în mod cinstit. Astfel, a venit ca un păcătos la Dumnezeu, care
i-a îndreptat privirea spre Isus-Mielul lui Dumnezeu care a murit pentru păcătoşi. În sângele
Mielului lui Dumnezeu şi Tom a găsit pacea şi siguranţa mântuirii veşnice.
Astfel, pentru tânărul medic a început o viaţă nouă. După ce a găsit această preţioasă
comoară, a făcut-o de cunoscut şi altora. �������������������������������������������������������
Meseria lui îi oferea ocazii bune. De atunci înainte a
devenit un medic adevărat, putând ajuta bolnavilor la bolile trupului, dar şi la cele ale sufletului.
Nu este minunată lucrarea lui Dumnezeu? Un tată şi-a aruncat copilul său flămând
în mare pentru a scăpa de el, dar apoi Dumnezeu a
lucrat la sufletul acelui om rău ca, după mântuirea sa,
să devină un vestitor al mântuirii veşnice pentru fiul
său! Da, aici se potrivesc cuvintele profetului:

Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor;

Minunat este planul Lui şi mare este intelepciunea
Lui.

(Isaia 28:29)

 „Cine îşi ascunde fărădelegile,
nu propăşeşte,
dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele,
capătă îndurare”
Proverbe 28:13
Era o zi frumoasă de primăvară. Dumnezeu
îmbrăcase din nou pământul cu verdeaţă şi flori
multicolore. Priveam acest peisaj mirându-mă şi
bucurându-mă în acelaşi timp. Cu câtă înţelepciune
a creat Dumnezeu acest pământ! Dar în sufletul meu
duceam o povară destul de grea. De aceea m-am hotărât
să mă întorc la Domnul cu toată inima, căci simţeam
„bagajele păcatului” ce mă făceau să mă simt vinovată.
Împreună cu familia mea m-am dus la biserică.
La timpul de rugăciune nu mă puteam ruga. Mă simţeam
vinovată de gândurile pe care le-am acceptat în mintea
mea. Timpul de rugăciune a trecut fără ca eu să-I spun
Domnului durerea.
Unul dintre fraţii care a urmat la slujbă a spus
că oricine se simte apăsat de vreun păcat să‑l spună
Domnului, provocând la rugăciune toată biserica. Având
această oportunitate, m-am rugat Domnului ca să-mi
ierte păcatul. În timpul rugăciunii am avut o vedenie.
În faţa mea pe un câmp verde era crucea pe care
stătea Domnul Isus. Lângă cruce erau nişte ziduri
dărâmate. M-am văzut cum am cuprins baza crucii
şi mă rugam Domnului Isus să mă ierte. Deodată o
voce mi-a spus cu glas duios: „Te-am iertat!” Am
deschis ochii, eram speriată. Fetele din jurul meu m-au
întrebat dacă mă simt bine. Nu le puteam vorbi. Eram
uluită. Simţeam cum sângele lui Hristos m-a eliberat de
aceste „bagaje” grele pe care le duceam zi de zi. De
atunci, ori de câte ori mai greşesc şi mă simt vinovată
sau apăsată vin înaintea Domnului şi ştiu că El mă va
ajuta. „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă
de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a
fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem cu
deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm
îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la
vreme de nevoie” (Evrei 4:15-16). În acea dimineaţă am
experimentat ceea ce este scris în Ioan 1:7: „…sângele
lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”.
V-am scris acest articol nu ca să vă încurajez
să păcătuiţi în continuare că Domnul este bun şi iartă
(Romani 6:1-4), ci cu gândul de a vă provoca să vă
mărturisiţi, să spuneţi Domnului tot ce vă apasă. „Nu,
mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască,
nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile
voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul
vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L
împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:1-2).
Mărturisiţi-vă păcatele, pentru ca zidul de
despărţire între voi şi Dumnezeu să se dărâme!
Iar dacă aţi gustat ce bun este Domnul, cel mai
nobil act ce urmează este vestirea iertării mântuitoare
şi celor din jur. Hudson Taylor povesteşte despre un
Adolescenţa
„mic” misionar, un copil chinez, a cărui mamă murise
şi care a fost primit la şcoala misionară. El a rămas
aici mai mulţi ani şi a învăţat să cunoască pe Isus
Hristos ca pe Mântuitorul său. La vârsta de 14 ani,
el a mers să petreacă vacanţele la tatăl său. Intrând
într-o după-masă într-un templu din sat, el s-a uitat
la idoli. Un bătrân de 65 de ani a urcat cu un pas
şovăitor treptele templului şi a depus câteva bucăţi
de tămâie înaintea idolului, după care s-a pus în
genunchi şi a început să se roage. Băiatul s-a gândit:
„Iată un bătrân care nu mai are mult de trăit şi care nu
cunoaşte drumul către cer. Dar eu nu sunt decât un
copil, şi nu îndrăznesc să-i spun nimic”. (Într-adevăr,
tinerii chinezi au un foarte mare respect pentru
persoanele în vârstă, şi a învăţa pe un bătrân este
socotită obrăznicie). „Ce trebuie să fac?” s-a întrebat
el, „nu este nimeni care să-i spună ceva”. Inima lui a
fost atât de mişcată, că i s-au umplut ochii de lacrimi;
şi băiatul s-a simţit împins să se apropie de bătrân.
„V-aţi simţi jignit dacă v-ar vorbi un copil?” i-a zis
el. „Eu sunt tânăr şi dumneavoastră sunteţi foarte
bătrân”. „De ce plângi?” a întrebat bătrânul, „nu pot
să-ţi ajut cu ceva?” „Dacă plâng, domnule, este că
sunt foarte mâhnit gândindu-mă la dumneavoastră”.
„La mine, de ce?” „Pentru că dumneavoastră sunteţi
bătrân; pentru că nu puteţi să mai trăiţi mult şi nu
cunoaşteţi drumul spre cer!” „Cum? Tu cunoşti
drumul spre cer?” „Eu ştiu că Isus m-a salvat şi că
El vrea să vă salveze şi pe dumneavoastră”. „Cine
este Isus?” a întrebat bătrânul. Băiatul i-a povestit
atunci istoria iubirii lui Dumnezeu, şi inima bătrânului
s-a înmuiat de tot. „Băiete, eu am mai mult de 60
de ani şi nu am auzit niciodată astfel de lucruri. Hai
acasă ca să povesteşti şi soţiei mele aceeaşi istorie”.
Prin mijlocirea acestui băiat, amândoi au fost aduşi
la picioarele Domnului. Patru ani mai târziu, Hudson
Taylor i-a găsit pe bătrâni, care i-au zis: „Dacă n-ar fi
fost acel băiat, noi am fi încă în întuneric şi beznă”.
Ema Ş.

 Era şi el în sesiune cum sunt mulţi din studenţi
în aceste zile. Profesorul său i-a repartizat un subiect
cu un enunţ scurt, dar clar, la care nimeni nu avea ce
„aburi” (cum am mai făcut unii dintre noi pentru a trece
examenul). Dar examenul nu a fost deloc uşor! Poate
o tematică lungă de tot, de multe pagini, nu ar fi fost o
problemă, ar fi ştiut să o prezinte, dar subiectul a fost
Adolescenţa pe cât de clar pe atât de greu… Numele studentului
n-am să vi-l spun, dar dacă nu-l depistaţi, înseamnă
că nici pe Profesorul său universitar nu-l cunoaşteţi şi
aceasta este rău, fiindcă aproape că nu vă foloseşte
dacă la mate sau la orice altă materie aţi fi luat 10 şi
nu cunoaşteţi acest Profesor care e decanul decanilor
şi mai marele rectorilor.
Studentului acestuia i s-a spus: „Ia pe fiul tău,
pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în
ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte
pe care ţi-l voi spune”. Observaţi cât de clar este explicat subiectul, ca nu cumva să existe relativitate
sau incertitudine. Acest student, putea mai uşor să rezolve problema dacă, de exemplu, în locul numelui
„Isaac” era „Ismael”, dar el a auzit bine – Isaac.
Apropo, rezolvarea subiectului dura trei zile! Nu am greşit, nu 3 ore, ci 3 zile! Profesorul a rămas
la catedră şi urmărea totul (El nu se plimba printre bănci, căci studentul acesta nu copia ca unii dintre
noi). Când era aproape gata, vine Profesorul şi-i spune că a luat 10, cu toate că mai avea de efectuat o
operaţie, dar nu a mai apucat, nu pentru că nu a ştiut sau că i s-ar fi expirat timpul, ci pur şi simplu pentru
că a venit Profesorul şi a zis că-i suficient atât, căci El e convins că studentul ştie totul până la acel ultim
punct. Acea ultimă operaţie avea să o efectueze Profesorul după câteva mii de ani… Oricum studentul
nostru a făcut o lucrare excelentă, pentru care a fost răsplătit, căci i s-a spus: „te voi binecuvânta foarte
mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa…Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa
ta, pentru ai ascultat de porunca Mea”.
Dacă noi, elevi sau studenţi, am încercat să ocolim ceea ce profesorii de acasă (părinţii) ne-au
cerut, să încercăm în sesiunea aceasta şi cele viitoare viitoare să respectăm întocmai cerinţele lor, care
au titulatura ca şi cei din 2 Timotei 1:5; 3:14-15; Proverbe 1:8-9; Efeseni 6:1-3. Eu, cel care vă scriu
– nu pot să mă laud că am făcut întotdeauna aşa, căci uneori am predat foaia albă, nescrisă. Dar dacă
vrem să absolvim şcoala, trebuie să ne luăm cu note mari examenele pentru a putea lua şi licenţa în
„ştiinţa sfinţilor”. Pentru aceasta trebuie să fim prezenţi la cursuri după orarul fiecărei „şcoli” în fiecare
zi unde putem audia cursurile de la profesori pregătiţi. Dar nici Profesorul nu lipseşte, este omniprezent
la fiecare grupă şi vede că unii poate nu ascultă; dar bun cum este El şi profesorii lui despre care v-am
spus – le făgăduieşte tuturor răsplătiri la sfârşit, în nădejdea că vor fi mai atenţi la lecţia viitoare!

Marius Leahu
_____________________________________________________________________

În vederea unei pregătiri temeinice şi la timp, prezentăm elevilor şi mai ales studenţilor, câteva din disciplinele
de examen pentru sesiunile următoare. În domeniul ştiinţelor exacte urmează colocviu şi examen la disciplina „Proprietăţi
şi finanţe”. Apropo, studentul descris mai sus, a avut la această materie subiectele descrise în Geneza 13 şi 14. După
aceea se reia în mod aprofundat o materie din clasa I: „Ascultarea de părinţi”, iar nota de la acest examen va determina
repartiţia în familie, la căsătorie. Astfel, cu o notă bună, vei fi repartizat cu o fată sau un băiat bun (bună), dar o notă rea
îţi va „aduce” o fată sau un băiat rău (rea).
Iar pentru cel mai greu examen (poate), se fac pregătiri la pagina 15, a revistei. Citiţi-le şi pregătiţi-vă! Succes
(binecuvântare)!
Editorii

10
 Am întâlnit recent o fetiţă
de trei ani care este rodul traiului
împreună cu părinţii ei. Familia
aceasta a stat în casa noastră timp
de trei zile şi am ajuns să-i cunosc
foarte bine. Observând două zile la
rând expresiile şi mişcările lor, poţi
învăţa multe despre o familie. Daţi-mi
voie să vă povestesc despre situaţia
materială a acestei fetiţe de trei ani
aflată în şcoala formării caracterului.
De când s-a născut, familia
ei formată din opt persoane a locuit
în patru sau cinci locuri. Ultima
locuinţa avea doar două camere.
Mi-au povestit despre o vreme în
care s-au restrâns într-o singură
cameră pentru a le fi mai cald,
fiindcă nu aveau curent electric.
Instalaţia de apă de la etajul trei era
atât de deteriorată încât de multe
ori nu aveau apă. Trebuia să o
aducă din altă parte. Vecinii printre
care trăiau erau în proporţie de
80% şomeri. Criminalitatea era de
neoprit. Aproape toţi prietenii familiei
erau atei sau necredincioşi. Mama
este ocupată mai tot timpul făcând
şcoală acasă cu copiii mai mari şi nu
poate să petreacă prea mult timp cu
micuţa. Aceasta este văzută adesea
aşezată într-un colţişor pentru a nu
sta în calea treburilor casnice.
Timp de un an, fratele
ei mai mare a fost atât de bolnav
încât atunci când familia l-a dus
la doctor, acesta a rămas uimit că
încă mai trăieşte. Cu un tratament
adecvat, băiatul ar putea fi pus pe
picioare. În prezent, ca şi în ultimele
câteva luni, n-au avut locuinţă.
Soţia este însărcinată în luna a
opta aşteptând cel de-al şaptelea
copil şi ei trăiesc într-un microbuz,
mutându-se dintr-un loc în altul.
Unii dintre dumneavoastră v-aţi
plâns de condiţia materială în care
vă aflaţi. Trăiţi cu impresia că dacă
împrejurările s-ar schimba cât de
cât, lucrurile ar merge mai bine. Mă
îndoiesc că vreunii dintre cititorii
mei au dus-o vreodată atât de greu
ca această familie.
Aţi putea întreba: „De ce
trăieşte această familie în condiţiile
acestea? De ce nu le asigură tatăl
o situaţie mai bună?” Ei au ales să
ducă această extraordinară viaţă de
dragoste pentru alţii şi de supunere
faţă de cel pentru care lucrează. Cei
şase copii, între trei şi şaptesprezece
ani, sunt cu toţii sclipitori, plini de
energie, recunoscători şi creativi.
Vorbesc cu toţii câteva limbi străine
şi sunt toţi dedicaţi în lucrarea de a
duce Evanghelia celor nu au auzit-o.
Sunt misionari în Albania. Când au
plecat acolo în 1992, ţara suferea
din cauza urmărilor comunismului.
Populaţia se răsculase şi distrusese
ţara. Alimentele erau greu de găsit
şi majoritatea utilităţilor erau de
nefolosit. Ţara se mândrea că era
singura ţară atee în totalitate. Nu
putea fi găsită nici o persoană care
să aparţină vreunei religii. Cei care
au existat au fost fie ucişi, fie închişi
în închisori. Într-un asemenea mediu
a găsit de cuviinţă Dumnezeu să
cheme această familie în lucrarea
secerişului. În momentul de faţă se
întorseseră în Statele Unite pentru
a se reface şi pentru a împărtăşi
lucrarea lor cu alţii înainte de a se
întoarce în Albania.
Să ne întoarcem acum
la fetiţa de trei ani. Se numeşte
Janell Rogers şi a ajuns preferata
mea. Am întâlnit-o prima oară la o
conferinţă misionară unde ea stătea
la o masă lungă. După ce a vorbit
cu soţia mea, fetiţa mi-a atins uşor
mâna şi m-a întrebat: „Aveţi într-
adevăr un cal viu acasă?” „Avem
chiar doi”, i-am răspuns. Avea o
mimă nefericită. „Unde îi ţineţi?” „O,
stau prin spatele casei”. „Sunteţi
sigur că aveţi într-adevăr doi cai vii
acasă la dumneavoastră?” a insistat
ea şi mai nefericită. Îngrijorarea ei
creştea pe măsură ce afla că avem
acolo găini vii, vaci, pisici, câini şi
alte creaturi vii. De acum eu eram
cel perplex fiindcă ştiam că Albania
era plină de animale de tracţiune.
Aprovizionarea, chiar şi în oraşele
mari, se făcea cu marfa transportată
pe spinările măgarilor.
În cele din urmă, cu
mâncarea picurându-i din lingura
atârnată la nivelul căpşorului ei,
fetiţa s-a întors către soţia mea şi
a întrebat-o nerăbdătoare: „Ştiţi ce
anume înseamnă viu?” În cele din
urmă am rezolvat dilema. Înainte de a
merge în Albania, ei au fost misionari
Statutul
în Paraguay timp de unsprezece ani. moral şi
Fetiţa a fost crescută şi educată într- spiritual al
o casă poliglotă unde se învăţau
tot timpul noi limbi. Nu se ştie cum, copilului
dar ea a învăţat că viu înseamnă de
fapt mort. Astfel, ea a crezut că la
noi acasă curtea era plină de biete
animale moarte. Aţi putea spune pe
bună dreptate că această micuţă
călătoare prin toată lumea a dovedit
o răbdare deosebită cu aceşti
americani bătuţi în cap.
De obicei scriu despre
părinţi-problemă care produc copii-
problemă. În acest caz, am petrecut
trei zile împreună cu o familie care
a fost capabilă să ne înveţe câteva
lucruri. Mi-ar fi făcut plăcere să transmit
câteva sugestii acestor părinţi privind
creşterea şi educarea copiilor, dar în
trei zile n-am putut găsi nimic care să
fi avut nevoie de corectare.
Ei n-au citit cartea noastră.
Copiii sunt rodul a doi oameni ce se
iubesc unul pe celălalt şi a unei familii
cu obişnuinţa de a dărui şi de a sluji.
Nu era o familie care se concentra
asupra ei înseşi. Nu făcea parte din
categoria „salvează-ţi viaţa”: ei şi-
au lăsat deoparte propriile vieţi şi
propria familie în folosul altora. Ca
urmare a legii divine a semănatului
şi secerişului, dăruind, ei au ajuns
să-şi salveze familia. Aş prefera să
trăiesc într-un apartament aglomerat,
cu o singură cameră, în mijlocul
unei culturi străine şi uneori ostile,
având şase copii care să cânte tot
timpul, decât să trăiesc în America,
într-o casă spaţioasă, cu copii care
au fiecare propria cameră, dar care
să fie îngăduitori numai cu sine şi
mereu supăraţi. 11
 Cu adevărat este greu să-L urmezi pe Isus căci trebuie să-ţi dai morţii dorinţele personale,
planurile şi visurile tale. Înseamnă a înmormânta fluturi cu aripile colorate, a te întoarce spre un mâine
necunoscut, înseamnă a purta o cruce chinuitoare şi grea, de la care s-a dat înapoi şi tânărul bogat.
La aceasta a privit Isus astfel: „Sufletul Meu este tulburat până la moarte!” Acolo unde pentru alţii se
deschid flori roşii, noi găsim spini. Acolo unde alţii izbucnesc în râs colorat, noi suntem întristaţi până la
Statutul lacrimi. Unde alţii evoluează în paşi de dans, noi ne cutremurăm. În timp ce se înalţă strigătele uşuratice
moral şi ale unora care merg cu nepăsare, pe noi ne copleşeşte povara realitaţi şi ne târâm cu paşi greoi.
spiritual al
E greu să-L urmez pe Isus, pentru că a-L urma înseamnă să mă leapăd de mine însumi. Trăiesc
copilului
pentru alţii, trăiesc astfel încât unor oameni fireşti nu le place, dar trăiesc cum Îi place Lui. Sunt pericole,sunt
stări când nu mai găsesc nici o promisiune, când marele „şoptitor” îmi suflă în ureche, ba mai mult, strigă
ameninţător că nu mai are rost să-L privesc pe Acela care a dispreţuit ruşinea şi a suferit crucea.
E adevărat că este greu să-L urmezi pe Isus, dar e frumos! Este adevărat că e dureros când
plângem uneori, dar printre lacrimi se reflectă clipa glorioasă. E adevărat că uneori norii sunt întunecaţi,
alteori cenuşii şi plumburii, dar cu cât sunt mai întunecaţi cu atât soarele se arată de după ei mai
strălucitor şi cu cât ei sunt mai grei, cu atât mai mulţi stropi de ploaie vor aduce cu ei.
Renunţăm la fluturi coloraţi, nu umblăm după visuri roz, nu culegem flori roşii, dar primim coroane
şi haine de nuntă. Ni se vorbeşte încurajator, minunat şi promiţător: „Vei fi o cunună împărătească în
mâna Dumnezeului tău!” Şi floarea cea mai frumoasă se ofileşte, o trezire urmează şi celui mai frumos
vis. Atunci când alţii se vor plânge că toată frumuseţea fluturilor nu a fost decât un uşor polen, atunci
când vor plânge în hohote că visul lor i-a înşelat, noi ne vom pleca în braţele Lui, iar privirea noastră va
străluci în ochii Săi şi vom recunoaşte că a fost greu să umblăm cu El printre spini, dar…. Oh! Cât de
minunată va fi sosirea!
Când drumul va fi foarte greu, când genunchii vor tremura din pricina poverilor, când inima e
plină de teamă, întoarce-ţi privirea spre minunata sosire şi drumul greu va deveni deodată mai uşor.
Dincolo de prăpastie răsare lumina oraşului cu străzi de aur. Mâna care ne ţine cu putere,
începe să ne încurajeze: „Mai departe! Mai departe! Sosirea va fi minunată!”
„Când viaţa te doboară în genunchi, nu descuraja! Aceasta este cea mai bună poziţie
pentru a te ruga”
Damaris Bei

12
 Text: 2 Samuel 4:4; 9, 16:1-4; 19:24-30
Context: După ce prietenia dintre David şi Ionatan s-
a întrerupt prin moartea fiului împăratului, conform clauzelor
legământului dintre ei, David s-a socotit dator să îngrijească
de urmaşul prietenului său, ologul Mefiboşet. Totul a decurs
conform angajamentului, dar slujitorul Ţiba a afectat în
parte viaţa fiului lui Ionatan. Să urmărim împreună viaţa lui
Mefiboşet, făcându-i o „vizită”, căci este plăcut Domnului să
cercetăm pe orfani şi bolnavi.
1) 2 Samuel 4:4: „Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de Predică
picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii
lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi fiindcă se grăbea pentru
să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet”. În primii copii şi
cinci ani, Mefiboşet a fost sănătos. A putut să zburde, să se joace şi
de ce nu să şi lucreze în gospodăria părinţilor săi. Avea un tată bun,
adolescenţi
iar pe lângă mamă, mai avea şi o doică să-l îngrijească. Toate până
într-o zi, când a venit vestea de pe front că bunicul, tata şi unchii lui
au murit în război cu filistenii. Atunci micul prinţ a devenit refugiat; în
fuga lui, nu ştiu prin ce forme de relief, cu ce bagaje în mâini, dacă era zi sau noapte, dar ce ştiu este că a căzut
şi a rămas paralizat, în parte, pentru tot restul vieţii. Poate a avut şi dureri de moment, dar oricum i-a fost greu
pentru totdeauna. Să ştie cei bolnavi că au fost şi alţii mai bolnavi, iar cei sănătoşi să fie atenţi cum aleargă, cum
şi cu ce se joacă, ca să nu aibă accidente ce ar putea fi evitate.
2) 2 Samuel 9:3-8: „Împăratul a zis: «Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o
bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?» Şi Ţiba a răspuns împăratului: «Mai este un fiu al lui Ionatan, olog
de picioare». Împăratul a zis: «Unde este?» Şi Ţiba a răspuns împăratului: «Este în casa lui Machir fiul lui
Amiel, la Lodebar»…David i-a zis: «Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi
da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca totdeauna la masa mea». El s-a închinat, şi a zis:
«Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?»”
De la accidentul în urma căruia Mefiboşet a rămas bolnav au trecut mulţi ani, căci între timp el se
căsătorise. Oare cum i-a acceptat soţia infirmitatea? După ce David s-a instalat ca rege peste tot Israelul,
s-a interesat de casa prietenului său Ionatan, după cererea profetică a acestuia (1 Samuel 20:14-15). Astfel
a aflat de Mefiboşet şi cu un angajament nobil l-a adus la casa regală, acceptându-l în cercul intim, îngrijind
totodată prin slujitorul Ţiba de toată averea ologului, dar preţuitului Mefiboşet, din cauza tatălui, său Ionatan.
Cred că noua situaţie a celui infirm l-a provocat să se gândească la tatăl său şi să se roage la Dumnezeu
aducându-i mulţumiri pentru grija Sa şi totodată să fie recunoscător lui David pentru că s-a gândit la el şi îi
acorda zilnic îngrijirea necesară. Dacă sunteţi Mefiboşet (cel bolnav, cu vreo infirmitate) cred că este o mare
bucurie să-ţi facă cineva bine ca şi David. Dacă sunteţi „David”, nu uitaţi de cei ce suferă. Am auzit de un
copil din Italia care a primit un premiu pentru generozitate, căci timp de şapte ani şi-a dus în spate la şcoală
şi înapoi acasă colegul, un vecin olog.
3) 2 Samuel 16:3-4: „Împăratul a zis: «Unde este fiul stăpânului tău?» Şi Ţiba a răspuns împăratului:
«Iată, a rămas la Ierus alim, căci a zis: «Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu». Împăratul
a zis lui Ţiba: «Tot ce este al lui Mefiboşet este al tău». Şi Ţiba a zis: «Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere
înaintea ta, împărate, domnul meu!»” 19:24-27: „Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a pogorât şi el înaintea împăratulu…
(care i-a zis): «Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?» Şi el a răspuns: «Împărate, domnul meu, slujitorul meu
m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: «Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el, şi voi merge cu
împăratul». Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger
al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede»”.
După ani de împlinire şi mese festive, a venit un alt necaz. Binefăcătorul lui, împăratul David, a trebuit
să plece din palatul unde avea drept şi Mefiboşet să stea la masă şi Ţiba, slujitorul lui, a venit la David cu
un dar şi o declaraţie falsă despre stăpânul său. David se pare că s-a pripit (n-a făcut-o el prima dată) şi a
pronunţat o sentinţă despre Mefiboşet pe care a fost nevoit să o corecteze. Dar noi ne ocupăm de Mefiboşet,
care a trebuit să suporte nedreptatea pricinuită de administratorul său. Aşa că fiţi foarte atenţi în viaţă, nu vă
încredeţi în oameni, căci pe lângă binevoitori, ca David, pot fi şi alţii răi, care aşteaptă momentul să vă înşele.
Oricum este clar în final, că Dumnezeu a purtat de grijă ca cel ce avea un neajuns să aibă lucruri de ajuns.
13
Predicatorul

Iosif trăia în pace şi înconjurat de
binecuvântarea Domnului în Egipt, dar s-a
descoperit mai târziu că avea profunde întrebări
şi dorinţe în inima lui. Erau ani grei de când
ducea dorul căldurii sufleteşti al tatălui său, dar şi
sentimente ciudate faţă de fraţii săi şi faţă de cei
din jur. Gândurile îl frământau, dorea să ştie cum
o ducea familia din casa tatălui său în vremea
Teme aceea de foamete. Amintirile negre, momentul
biblice despărţirii de tatăl său, de frăţiorul lui Beniamin,
de fraţii săi, care cu cruzime l-au vândut şi apoi
anii grei de sclavie şi închisoare pe nedrept rămân
în urmă, în momentul când îşi revede fraţii.
În acelaşi timp, în sufletul fraţilor săi se
petrece ceva cu totul diferit. Timpul însă nu a şters
din amintirile lor acel moment când la un consiliu
frăţesc au hotărât să-l vândă pe Iosif, pe cel care îi
iubea. Veni şi pentru ei vremea, dar nu de bucurie
(chiar dacă de acum aveau siguranţa existenţei
pământeşti alături de cârmuitorul Egiptului), ci
a socotelilor vremurilor de demult. Trebuia să
stea în faţa bătrânului lor tată şi fiecare să-şi
mărturisească fapta lui. Parcă îl văd pe Iacov
mirându-se de cele ce auzea şi nu-i venea să
creadă că ceea ce auzea este adevărat, că Iosif ar
trăi şi îl cheamă să trăiască aproape de el. Carele,
măgarii şi măgăriţele încărcate îl conving pe Iacov
de realitate, el se înviorează în duhul lui şi doreşte
să-l vadă pe Iosif.
Pentru Iosif, a venit ziua răsplătirilor căci
Dumnezeu satură cu bunătăţi pe copiii Lui. Nu
i-a rămas nerăsplătită ascultarea de părinţi şi
ascultarea de Dumnezeu, chiar dacă a trebuit să
sufere pentru toate acestea.
Chiar din ordinul lui Faraon, Iosif trimite
după toată casa tatălui său, să se mute cu toţii
în Egipt, ca în anii de foamete ce vor urma, ei să
nu ducă lipsă. Poate în timp ce Iosif mergea la
Faraon cu propunerea să-şi aducă familia lângă
el, se gândea cum Dumnezeu lucrează cum nici
nu ne imaginăm.
Dragi copii, să nu uitaţi că faptele
voastre bune vor fi răsplătite chiar atunci când
nu vă aşteptaţi. Să nu vă pară rău când ascultaţi
de părinţi, iar fraţii sau prietenii voştri trăiesc
în neascultare. Va veni vremea răsplătirilor,
dar şi a socotelilor pentru fiecare.
Tu din care categorie vrei să faci parte?
Urmăreşte ascultarea şi vei fi binecuvântat.
Domnul să te ajute! Amin.
Iată un caz care dovedeşte ce urmări
binecuvântate au faptele bune: În perioada care
14
a urmat după cel dintâi război mondial în Uniunea
Sovietică au rămas copii orfani muritori de foame
atât din cauza războiului cât şi datorită politicii
restrictive a stalinismului. Astfel, într-un sat din
Ucraina, era un băiat de vreo doisprezece ani,
care trăia din mila oamenilor şi muncea „cu ziua”.
Într-o zi, a despicat lemne la un gospodar, dar s-a
rupt mânerul de lemn de la topor, iar gazda s-a
supărat şi nu i-a plătit nimic, alungându-l flămând
pe stradă.
Băiatul mergea plângând în după-masa
acelei zile şi a trecut prin faţa magazinului unui
evreu. Acesta l-a întrebat de ce este atât de
necăjit. Copilul i-a spus, iar lui, făcându-i-se milă
de el, l-a dus în casă şi a vorbit cu soţia lui să-i
dea să mănânce şi să-l îmbrace cu haine de- ale
copiilor lor. Nici ei nu erau bogaţi, căci era o vreme
de foamete, dar au făcut efortul şi pentru o vreme,
până acel copil orfan s-a putut descurca singur, ei
l-au îngrijit cu dăruire.
Anii au trecut şi a venit cel de-al doilea
război mondial în care şi evreii din zona Bucovinei
de nord au fost arestaţi pentru a fi exterminaţi.
Într-o zi, mai multe familii de evrei din localităţile
acelea, au fost arestate şi adunate într-o sală
mare, iar capul familiei era chemat într-un birou
pentru interogatoriu în vederea repartiţiei lor spre
diferite zone de detenţie sau chiar execuţie.
A venit rândul bărbatului ce îngrijise de
acel copil, şi iată-l stând cu îngrijorare şi spaimă în
faţa unui funcţionar tânăr, care l-a ţintuit cu privirea
şi apoi l-a întrebat amănunţit despre domiciliul
şi componenţa familiei. La terminare i-a zis: „Îţi
aminteşti de băieţelul acela orfan pe care l-aţi
îngrijit o vreme?” Apoi a continuat spunând: „Eu
sunt acela. Pentru ceea ce aţi făcut atunci pentru
mine, îmi risc nu numai serviciul, ci chiar viaţa şi
voi încerca să-ţi scap toată familia”.
Astfel le-a facilitat plecarea în Israel. Iar
acum câţiva ani, un fiu al acelei familii a vizitat
regiunea natală a părinţilor lor şi a povestit felul
minunat în care Dumnezeu a îngrijit şi binecuvântat
familia lor - o răsplată şi pentru faptele bune făcute
faţă de acel copil necăjit.
Rozi Leahu
 „Femeia frumoasă şi fără minte
este ca un inel de aur
pus în râtul unui porc”

Proverbe 11:22
Înţelepciune
Înţeleptul Solomon a observat nu numai ceea ce vede oricine, partea fizică, exterioară, ci şi cea pentru
spirituală, interioară. Totodată el a arătat valoarea acestor două valenţe ale existenţei umane.
Să începem cu ceea ce-i vizibil, mai întâi inelul – frumuseţea, căutată în special la femei. În vremea înţelepţi
noastră, când globalizarea prin tehnologizare permite vizualizarea pe ecrane sau alte mijloace, valoarea
efemeră a frumuseţii feminine este gustul apetisant industrializat, dar şi dezonorant al umanităţii. Merită
apreciată iscusinţa cu care surprinde Solomon, din păcate după ce a gustat din „carnea” animalului
necurat, imaginea femeii frumoase (dar lipsite de valori sfinte): un inel de aur pus în râtul unui porc.
Ce „soartă” tristă şi ingrată are un asemenea „inel” datorită unirii lui cu animalul care-l va purta
prin toate mizeriile lumii, datorită caracterului său care nu cunoaşte căile înţelepciunii şi astfel frumuseţea
îşi pierde valoarea.
Ce nefericire să te căsătoreşti cu o astfel de „miss”, care de pe podiumul frumuseţii ce nu are
valoare în lume decât la tinereţe, îl coboară în „şanţurile” păcatului pe cel ce s-a abătut de pe drumul
înţelepciunii. Dar aşa se va întâmpla cu toţi tineri care spun ca Samson: „Ia-mi-o, căci îmi place”
(Judecători 14:3). N-a avut puternicul bărbat nici o săptămână bună cu ea, căci au înjugat-o alţii şi apoi
a ajuns a altuia, cu care el era prieten (Judecători 14:10-20).
O adevărată vedere a lucrurilor trebuie făcută din interior către exterior, căci altfel este mai grav,
ca şi cum ai aprecia calul după şa. O femeie cu minte (şi cuminte în tinereţea ei) este mai mult decât un
inel de aur. „Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se
poate asemui cu ea” (Proverbe 8:11). Deci în faţa căsătoriei trebuie făcută diferenţa categorică dintre
câteva grame de aur (inelul frumuseţii) şi valoarea minţii (mult mai valoroasă decât mult aur) dată de
înţelepciunea ce poate fi îmbogăţită de Dumnezeu printr-o viaţă de umblare în sfinţire.
O astfel de femeie înţeleaptă îşi zideşte casa şi o îmbogăţeşte (Proverbe 31), dar cea fără
minte, chiar dacă este frumoasă, o dărâmă (Proverbe 14:1).
Poate că toţi şi-ar dori idealul: frumoasă şi înţeleaptă, deşi corect se scrie: înţeleaptă şi frumoasă.
Aşa era Abigail, care întâi s-a dovedit a fi înţeleaptă, ea „era o femeie cu judecată (care a ştiut cum să
vorbească şi cu un soţ nebun şi cu un bărbat nervos) şi frumoasă la chip” (1 Samuel 25:3). Ce diferită
a fost situaţia cu Bat-Şeba, despre care scrie doar că „era foarte frumoasă la chip” (2 Samuel 11:2),
dar fără minte, de altfel ca toate care procedează ca ea. În curând a trebuit să se cureţe de necurăţia ei
(fizică), dar a rămas multă mizerie şi durere din „porcăria aceasta”. O, câtă murdărie naşte frumuseţea
fără minte! Eclipsă de înţelepciune a fost şi la ea şi la David.
În concluzie, recomand, dar porunceşte şi Dumnezeu: „…fiilor, ascultaţi-mă...” (Proverbe 7:24),
observaţi natura animalului şi apreciaţi mai degrabă o oiţă blândă decât o căprioară sprintenă, ca să nu
zic o măgăriţă sălbatică.
Referinţa nominalizează femeia pe drept, căci frumuseţea ei este ispititoare, iar lipsa minţii nu
poate fi sesizată de „un băiat fără minte” (Proverbe 7:7). Totuşi şi frumuseţea ca valoare ce izbeşte,
dar este înşelătoare, alături de bogăţie şi altele din aceeaşi categorie secundară se poate observa şi la
bărbaţi, caz în care absenţa minţii este o mai mare pagubă.
Aşadar, preţuiţi şi urmăriţi valorile spirituale, începând cu înţelepciunea şi cu siguranţă
veţi aprecia şi frumuseţea, ca o valoare expusă, dar aflată într-o grădină închisă.
Iosif Anca 15
 partea a II-a

Unitatea spirituală
Este evident că, destinaţi să trăiască „în lume”, fără a fi însă „din lume”, răspândiţi printre toate
naţiunile pământului, creştinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trăiri mai adânci decât trăirea
socială, unitatea spirituală. Ea este condiţia şi circumstanţa în care putem vorbi şi despre unitatea
„vizibilă” a bisericii locale.
Această unitate este exprimată în Noul Testament prin expresia: „Este un singur trup, un singur
Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o
Istoria singură credinţă, un singur botez” (Efeseni 4:4-5).
Unitatea Bisericii este ilustrată în multe feluri: ca aceea existentă între un soţ şi o soţie, ca
Bisericii aceea prezentă între pietrele unei clădiri „duhovniceşti”, ca aceea dintre mlădiţe şi viţa de vie. Este
vorba de o unitate „funcţională” în planul existenţei spirituale.
Apostolul Pavel vede unitatea externă manifestată în biserica locală ca o unitate firească a unirii
pe care fiecare creştin o are cu Christos. El vede această unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat,
ci ca pe ceva deja în existenţă, ce trebuie primit prin credinţă şi păstrat printr-o viaţă de ascultare: „Vă
sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care
aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,
şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii (Efeseni 4:1-3).
Biserica trăieşte în această unitate „a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeşte atât de
frumos în 1 Corinteni 12.

Unitatea escatologică
Chiar şi cel mai înflăcărat susţinător al Bisericii trebuie să recunoască faptul că Biserica creştină,
aşa cum am urmărit-o de-a lungul secolelor şi aşa cum se manifestă ea astăzi, nu reprezintă un exemplu
ideal de „unitate”. Nici măcar biserica locală, restrânsă în perimetrul aceleiaşi experienţe sociale şi
avantajată de atâtea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pildă de „desăvârşită unitate”,
ca aceea despre care vorbea Domnul Isus în Evanghelia după Ioan: „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai
dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie
în chip desăvârşit una…” (Ioan 17:22-23).
Când a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era încă pe pământ şi-I cerea Tatălui să fie dus în
slavă: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi
lumea” (Ioan 17:5).
Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de această aşteptare escatologică a clipei în care
toate nedesăvârşirile vor fi îmbrăcate în slava viitoare. Toţi aceea care sunt acum una cu Christos,
Mirele lor, vor fi una în mireasa care va intra cu El în odaia de nuntă. „Pentru că noi suntem mădulare ale
trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama
sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre
Hristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:30-32).
Dincolo de multele şi dureroasele conflicte care există în bisericile creştine de astăzi, „unitatea
aceasta escatologică” poate fi gustată oriunde se întâlnesc credincioşi maturi şi plini de spiritualitate:
„Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru
desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge
toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii
plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură,
prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste,
să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:11-15).
O astfel de trăire spirituală a unităţii creştine poate fi gustată de fiecare creştin, indiferent de
numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominaţiilor din creştinismul
actual.
Extras din
„Identitate creştină în istorie”
16 Daniel Brânzei
 Răspunsuri
Ioel Marcu de la A la Z Loc de popas şi tristă
amintire pentru evrei
1. Ioel, Petuel, evreilor, 3 Andrei, Betania, credinţă, Cades Barnea
2. Ioel 1:4 doisprezece, Eloi, Filip, Ghetsi­
3-4. Ioel 2:2-11 mani, Hristos, Iordan, jure, Cheila, Amnon, David, Elhanan,
5. Ioel 1:7, 9, 10, 14 Levi, mir, Nazaret, Omului, Solomon, Baana, Ahimaat,
6. Ioel 2:15-17 Pilat, Ruf, Simon, şapte, Toma, Rehobot, Natan, Efron, Absalom.
7. Ioel 2:18-32; 3:17-21 ţipând, ucenici, zile.
8. Ioel 2:28-29
9. Ioel 2:30-32
10. Ioel 2:11, 13, 18 Răspunsuri la întrebările
Calitatea esenţială
din nr. 21
a fiecărui creştin
Dragostea 1. Judecători 14:5-6, 19; 15:4‑5, „Când a
Numărul de lovituri
8, 14-15, 18-19; 16:3, 9, 12, fost de 12
ara, Erast, Abigail, Hanania, 14, 29-30
7+23+7+20+18+12+42+40+7+2 Petru, Set ani... L-au
0 = 196 2. foametea (Geneza 12:10;
26:1; 42:5); făgăduinţele di­­vi­ găsit în
Mângâietorul ne (17:7-8; 26:7; 35:11‑12);
Mame soţii din neamul lor (11:29;
Templu...
Duhul Sfânt
25:20; 29:28-30); altare pen­ ascultându-i
Ana, Eva, Sara, Agar, Iochebed, tru închinare (12:7; 26:25;
Maria, Rahela, Rebeca, Lea, dud, Nahor, bucuria, ascultare, şi
Ierusalim, Trifena, Isaia, Ana. 33:20); locuin­ţe în corturi
Bat-Şeba. (18:1; 24:67; 33:19) punându-le
8. Numeri 1, 26; 1 Samuel 24 întrebări”
10. Faptele Apostolilor 13, 14,
16-19
(Luca
2.42,46)
Întrebări
1. Ce oameni au construit cetăţi în istoria biblică?
2. Ce văduve sunt menţionate cu numele în Scripturi?
3. Care simboluri profetice le consideraţi că au fost cele mai grele de executat? (ex: Isaia
20:3); notaţi trei simboluri.
4. Care oameni din Vechiul Testament au murit arşi în foc?
5. Enumeraţi animalele menţionate în Apocalipsa şi arătaţi semnificaţia/simbolul lor.
6. Care au fost locaţiile evreilor din Egipt până la muntele Sinai?
7. Ce minuni a făcut Dumnezeu prin animale şi păsări?
8. Cine au fost conducătorii iudeilor după întoarcerea lor din robia babiloniană?
9. Cine a făcut cele mai mari cadouri (daruri) în Vechiul Testament?
10. Care a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru Nebucadneţar; care au fost cauzele şi
efectele ei?

Vă aşteptăm răspunsurile până la data de 31.08.2007

pe adresa redacţiei
Cei care vor fi premiaţi, în urma totalizării a 100 de puncte, la concursurile din revistă, sunt:
Ana-Maria Morar, Anca Popescu, Simion Tomuş, Samuel Rusu

Articolele în concurs se află la paginile 6, 7, 17 şi 19.

17
 Iubirea! Iubirea!
Un alt prieten al meu (spune Watchman Nee) a avut o controversă cu Domnul. Înainte de a
se converti, el s-a îndrăgostit, şi îndată ce s-a convertit a căutat să o câştige şi pe fată pentru Hristos,
dar ea a refuzat să accepte credinţa. Dumnezeu i-a spus clar că trebuie să rupă relaţiile cu acea fată,
dar el o iubea mult, aşa că a căutat să evite problema aceasta, continuând însă ca şi mai înainte să-L
slujească pe Domnul şi să câştige suflete pentru El. După o vreme însă, el a devenit conştient de nevoia
lui de a avea sfinţenia, şi această conştienţă a marcat începutul unor zile negre. El se ruga pentru
plinătatea Spiritului, ca să poată avea putere să trăiască o viaţă sfântă, dar Dumnezeu se părea că-i
ignoră cu hotărâre cererea. Într-o dimineaţă, a fost plecat într-un alt oraş şi a vorbit din Psalmul 73:25:
„Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”.
La întoarcerea acasă, s-a dus la o oră de rugăciune unde, spre surprinderea lui, cineva s-a ridicat şi
a citit acelaşi text din care el predicase cu câteva ore mai înainte, fără însă ca acel frate să ştie lucrul
acesta. După ce a citit textul, el a pus întrebarea: „Putem noi spune cu adevărat: Pe pământ nu-mi
găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine?” Era putere în cuvântul acela. El a izbit drept la ţintă, în inima
lui, şi a trebuit să admită că nu putea spune cu adevărat că nu dorea pe nimeni altcineva nici în ceruri
nici pe pământ în afară de Domnul. Acolo şi atunci a văzut că pentru el totul depindea de voinţa lui de a
Pilde renunţa la fata pe care o iubea. Pentru unii, probabil că lucrul acesta n-ar părea atât de greu, dar pentru
el era totul. Aşa că s-a apucat să se târguiască cu Domnul: „Doamne, mă voi duce în Tibet şi voi lucra
acolo pentru Tine, numai să mă laşi să mă căsătoresc cu fata aceasta”. Dar Domnul părea mult mai
interesat de relaţiile lui cu fata decât de mersul lui în Tibet, şi oricât a argumentat el, n-a putut produce
nici o schimbare în atitudinea Domnului. Controversa a continuat luni de zile, şi ori de câte ori se ruga
băiatul pentru plinătatea Duhului, Dumnezeu îi arăta în aceeaşi direcţie. A venit însă o zi, când graţia
Lui a triumfat şi tânărul s-a uitat la El şi a recunoscut: „Doamne, eu pot spune acum cu adevărat că pe
pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. A fost răsăritul unei zile noi în viaţa lui.

Reguli de comportament Reguli de comportament

O mamă evlavioasă şi cu teamă de Dumnezeu avea două fetiţe frumoase şi drăgălaşe. Ea se
îngrijea mult de creşterea copilelor sale şi în fiecare seară, înainte de culcare, le întreba dacă au făcut în
ziua aceea cuiva vreun bine sau vreo bucurie. Într-una din zile, fetiţa cea mare a răspuns la întrebarea
mamei sale: „Mamă, nu-mi aduc aminte ca să fi făcut astăzi cuiva vreun bine. S-a întâmplat însă că o
colegă a ajuns astăzi cea dintâi în clasă. Eu m-am bucurat de aceasta şi, uitându-mă la ea am râs, iar
după aceea am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o. Atunci ea mi-a zis că eu sunt foarte prietenoasă şi bună cu
ea. Aceasta e tot ce am făcut astăzi, mamă dragă”. Cealaltă fetiţă i-a istorisit mamei sale următoarea
întâmplare: „Unei fetiţe care şedea la şcoală lângă mine i-a murit un frate mai mic. Când lucram tema
pe care ne-o dăduse profesorul, am văzut pe fetiţa aceasta că se ascunde după carte şi începe să
plângă… Eu, văzând aceasta, m-am întristat, mi-am ascuns şi eu faţa după carte şi am plâns. Fetiţa
s-a uitat atunci la mine, se părea că este mângâiată şi a zis: „Nu ştiu de ce, dar tu eşti atât de bună faţă
de mine”. Mama a sărutat fetiţele şi a zis: „Să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce
plâng” (Romani 2:15). Făcând aceasta ne arătăm iubirea faţă de ei şi urmăm exemplul Mântuitorului
nostru!

Doi copii se jucau legănându-se amândoi pe

un buştean. Totul a mers bine până când unuia i-a venit
ideea să sară de pe buştean când partea lui de buştean
era jos; buşteanul a căzut brusc în partea cealaltă şi
băiatul celălalt s-a lovit. Băiatul celălalt a refuzat să
se mai joace cu el. După multe stăruinţe, au reluat
balansul, dar de data aceasta cel înşelat i-a făcut celui
dintâi figura şi l-a lăsat să cadă la fel. Atunci nici unul
n-a mai îndrăznit să se încreadă în celălalt şi jocul s-a
terminat pentru totdeauna. Un băiat a încălcat legea
prieteniei şi în cele din urmă a pierdut prietenia celuilalt
băiat, căci „nu poţi să-ţi mănânci prietenul şi să-l şi ai”.
Nu poţi încălca legea dragostei fără ca să fii
rănit, întocmai cum nu poţi încălca legea gravitaţiei şi
să rămâi pe loc.

18
 A – B Prietenul lui David A

1
1. Om încercat de Dumnezeu
2. Nora Naomei 2
3. Proroc al lui David
3
4. Fratele lui Solomon care a vrut să-i ia tronul
5. Cel de la care a venit Domnul Isus 4
6. Primul martir 5
7. Tatăl lui Abner
Abel Anca 6

A
A – B Numărul şi forma
1
unor creaţii literare ale lui Solomon
2

1. Cetate zidită de Solomon (neart) 3

2. Nu au băut vin (sing.)
4
3. Profet în exilul babilonian
4. Cetate pentru care a plâns Isus 5
5. Doi apostoli: un vameş şi un canaanit
6
6. Cetatea lui Rahav (art.)
7. Două fiice ale lui Iov 7
8. A doua lege 8
9. Slujba lui Filip (Fapte 21)
10. Apostolul evreilor şi apostolulneamurilor 9
11. Dumnezeu este……….mea 10
12. Denumire a Domnului (neart.)
11
13. Cetate biruită de Caleb (art.)
14. Tatăl lui Samuel 12
Cosmina Simina
13

14

A – B Mama celui mai mare A

născut dintre femei 1

2
1. Tatăl lui Enos
2. Robul căruia Petru i-a tăiat urechea 3
3. Credincios care a primit o „scrisoare” de la 4
apostolul Pavel
4. Cetate care a rămas ca o văduvă 5
5. Fiinţa care socotea fierul ca paiul şi arama 6
ca lemnul putred
6. Împărat care a dat un ospăţ de o jumătate de an 7

7. Robul cel mai de seamă al lui Avraam 8

8. Tânărul care a adormit în adunare
9
9. Proroc pe vremea lui David
Ana Maria Morar
B
 Ruşinea Cinstea
Cine face lucruri de ruşine, va ajunge de ruşine, iar Cinstea este mai scumpă
dacă vrea să nu mai fie de ruşine, decât toate virtuţile,
trebuie să se ruşineze mai întâi de sine însuşi. nici un un bine nu se asemănă cu ea.

Omul este singura vieţuitoare care «roşeşte» sau,
măcar, ar trebui,
de aceea când oamenii se simt ruşinaţi,
se feresc mai cu seamă de fiinţele mai apropiate.
Când ruşinea a dispărut,
ea nu mai ştie să se intoarcă,
de aceea, cei ce au pierdut ruşinea,
vor rămâne de ruşine.
Pe un laş, pe un trădător şi cu atât mai mult peun
necredincios, nici moartea nu-l spală de ruşine.
Cinstea are o valoarea unică pe care
trebuie s-o aperi până la moarte,
odată pierdută ea nu mai poate fi găsită.
Cinstea este ca focul; cu cât o împarţi,
cu atât se măreşte, cu cât cinsteşti pe alţii,
cu atât devii mai cinstit.
Fii atent la inimă,
căci adesea ea cere ceea ce
ei îi place,
nu ceea ce îţi face cinste.

A fi sărac nu-i ruşine, ci a fi necinstit. Cinstea nu se cumpără, nici nu se vinde,

Omul trebuie să aibă ruşine când face rău, ea «cântăreşte»
iar nu bine, dar regula nu este valabilă între cei răi. mai mult decât aurul.

„…Dar cea care-i face ruşine este ca „O femeie cinstită este

putregaiul în oasele lui” cununa bărbatului ei…”

Proverbe 12:4b Proverbe 12:4a