Sunteți pe pagina 1din 1

Dincolo de intelect Andrei Pleu Am gsit un text, n literatura veche a Indiei (Langa Purana, II, 39 -40), n cuprinsul cruia

bombnelile mele i ale altora par s fi fost anticipate cu vreo dou -trei mii de ani n urm (Puranas au aprut, n form scris, n veacurile III-V de dup Hristos, dar vin dintr-o tradiie oral care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiiile profetice ale hinduismului se refer la modul n care se va ncheia actualul ciclu al civilizaiei terestre. Iat o list, selectiv, a simptomelor pe care le anun textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru: Coeficientul de ur din sufletul fiecrui om va cunoate spun textele o alarmant cretere. Oamenii vor deveni din ce n ce mai iritabili. Toate marile achiziii de cunoatere vor fi deturnate spre scopuri impure, adic spreamplificarea rului din lume. Se va nmuli numrul efilor de stat de extracie joas i de proast calitate. Lucrtorii manuali i negustorimea vor fi nlai la rang de intelectuali, iarintelectualii vor fi pui n condiii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al castelor, o destrmare dramatic a ierarhiilor fireti, o ireparabil dezordine social. Necinstea va cpta o rspndire fr precedent, la toate nivelele. Hoii vor deveni lideri. (Rog s nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaii! ( Nu fac dect s citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune pre pe propria virtute. Protii, impostorii, naturile rudimentare i glgioase vor fi luai drept nelepi. Oamenii drepi, de bun calitate, vor avea tendina de a se retrage din viaa public. n piee se va vinde mncare gata-preparat (s recunoatem c e de necrezut s auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de semipreparate i de (fastfood! n.m., A.P.). Limbile vor sraci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei dect brbai, vor prolifera asociaiile criminale, va crete numrul celor care nu gsesc de lucru. Se vor rspndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda prului purtat n dezordine i se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapaciti de aciune. Vor aprea nenumrate organizaii religioase necanonice, blasfemia va convieui cu fanatismul. Se va practica, pe scar larg, uciderea ftului n pntecul matern i se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecrei comuniti. Deintorii puterii nu o vor mai folosi n beneficiul popoarelor lor. Discernmntul (ca percepie a deosebirii dintre bine i ru) se va ubrezi, instituia respectului va intra n deriv (vor fi respectai, preponderent, cei nedemni). Vor ctiga teren neruinarea, clcarea cuvntului dat, invidia. ntre prini i copii vor aprea obstacole greu de trecut, fora va prevala dreptii, ospeia va declina, vulgaritatea va mpnzi totul.

S-ar putea să vă placă și