Literatura Apologetica e produsul unor imprejurari externe evolutiei propriu-zise a Bisericii.

Cuvantul Apologie inseamna aparare, justificare in fata unor anumite acuzatii. Apologetii sunt aparatorii crestinismului in fata invinuirilor aduse de pagani si a persecutiilor dezlantuite de statul roman contra crestinilor. Crestinii erau acuzati de: ateism, banchete tiestice, imprejurari oedipodice, adorarea unui cap de magar (onolatrie), adorarea organelor genitale ale preotului[1].In fata fanatismului paganilor, a legislatiei imperiale si a parerii literatilor, crestinii trebuiau sa se apere. Apologetii sunt laici, preoti sau episcopi, dintre care unii ajunsi celebrii, altii ramasi necunoscuti. Unii de origine iudaica, cei mai multi vechi filosofi, toti literati si convertiti, ei aparau credinta crestina in perfecta cunostinta de cauza. Apologetii si+au elaborat operele sub forma de cereri, de apeluri catre imparati, catre senat, catre magistrati, catre neamuri, greci sau romani, catre particulari.Apologiile se reprezinta sub forma de scrisori, de tratat sau de dialog. Forma scrisorii e mostenita din perioada Barbatilor apostolici. Ea imbraca diferite caractere, dupa adresant. Tratatul si dialogul sunt aparitii noi, sub influenta formelor literare clasice Apologiile cuprind in general doua parti: 1) acuzatiile de care a fost vorba; 2) filosofia pagana gresita, cultele politeiste si imoralitatea pagana; Apologiile apara: 1) monoteismul; 2) invierea mortilor; 3) fragmentele de adevar ale filosofiei profane. Dintre apologetii greci numaram pe: Quadratus, Aristide, Ariston de Pella, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, Miltiade, Apolinarie, Meliton de Sardes, Tatian Asirianul, Teofil al Antiohiei, Atenagora Atenianul, Hermias etc.

2. Cuprins
Unul dintre apologetii greci este Sfantul Iustin Martirul si Filosoful. El s-a nascut dintr-o familie de colonisti pagani, la inceputul secolului II, intre anii 100-110, in Flavia Neapolis, astazi Nablus, in Samaria. Unii cred ca este de neam grec, prin faptul ca in orasul sau natal, imparatul roman Vespasian aduse-se colonisti pagani, greci si romani, pe cand altii, bazandu-se mai ales pe numele sau, il considera de origine romana. A studiat filosofia stoica si platonica, a mai studiat scolile multor filosofi, fara sa afle insa satisfactia si linistea sufleteasca.

Plimbandu-se odata nelinistit pe malul marii, cum el insusi marturiseste, a intalnit un batran venerabil, caruia si-a marturisit nedumeririle si nelinistea. Batranul i-a atras atentia asupra cartilor crestine ale profetilor si ale Apostolilor, invitandu-l sa le citeasca. Iustin, urmand sfatul a fost foarte satisfacut de ceea ce citise si s-a facut crestin. De fapt, convertirea sa la crestinism se datoreaza unor fapte mult mai complexe decat incidentul simplu de mai sus, care, daca e adevarat, a fost doar un moment culminant la convertirea sa. Astfel, framantarea sufleteasca in cautarea intelepciunii, precum si suferintele nedrepte ale crestinilor i-au dat mult de gandit. Rezistenta lor senina l-a indemnat, desigur, sa citeasca Cartile Sfinte. Iar monoteismul curat al crestinilor, invatatura inalta a Domnului Hristos, precum si curatirea vietii crestine, culminand prin eroismul martirilor, toate au contribuit la convertirea lui Iustin. Botezul l-a primit in jurul anului 135. Totusi, el nu-si leapada haina de filosof. Desi numai un simplu laic, predica cu mult zel si curaj religia crestina, nu numai in patria lui, ci si in Asia Mica, in Grecia si Italia. Din efes a trecut la Roma, unde a deschis o scoala de doctrina crestina. Ura filosofului pagan Crescens, care in discutiile avute este rusinat si invins de catre Iustin, in public, produce martirajul Sfantului Iustin. El a fost decapitat din ordinul lui Rusticus, pe timpul Imparatului Marcu Aureliu, intre anii 165-166. Despre martirajul sau ni se pastreaza date exacte in Actul Martiric, alcatuit indata dupa moartea sa, pe baza actelor oficiale de la procesul si judecata sa. Sfantul Iustin a lasat mai multe scrieri de cuprins crestin, insa unele din ele s-au pierdut. Din scrierile sale ne-au ramas in intregime numai: Doua Apologii si Dialogul cu iudeul Tryfon. Preocuparea principala a lui Iustin a fost sa apere si sa disculpe Crestinismul de acuzatiile pagane, iudaice si eretice, care i se aduceau, pe vremea lui. El a scris Apologiile sale, provocat fiind de pagani, care aduceau crestinilor diferite acuzatii. Cea mai grava dintre acestea era antropofagia. Atat opinia publica cat si oficialitatea, invinuiau pe crestini de antropofagie, acuzatie provenita desigur dintr-o greseala tendentioasa interpretare a ritualului Euharistiei crestine. Sfantul Iustin Intentiona sa spulbere indeosebi aceasta grava invinovatire. In scopul de mai sus, Sfantul Iustin scrie: 1. O prima Apologie, pe care o adreseaza imparatului Antonin Piu (Piosul). 2. O a doua Apologie, catre imparatul Marcu Aureliu. 3. Cat priveste Dialogul cu Iudeul Tryfon, el a fost scris pentru a demonstra iudeilor adevarul crestin. In Apologii, Sfantul Iustin apara pe crestini, impotriva acuzatiilor absurde care li se aduceau de catre pagani, cerand cu toata energia dreptate si umanitate pentru crestinii persecutati pe nedrept. In acest descrie: credinta, viata si cultul lor, in special Botezul si Euharistia, principalele Taine ale cultului crestin.

In legatura cu aceasta, in prima Apologie in capitolele 65-67, Iustin ne da mai multe informatii asupra serviciului divin din secolul II, lasandu-ne o sumara, dar pretioasa descriere a liturghiei crestine din timpul sau. Aceasta descriere este de o exceptionala si unica valoare pentru istoria si cunoasterea vechii liturghii crestine, pentru urmatoarele motive: 1. sfantul Iustin este cel mai vechi parinte bisericesc, de la care avem o schita sau o schema a randuielii intregii liturghii crestine. 2. Scrisul sau este demn de crezare, iar descrierea liturghiei, facuta de el, constituie o oglinda fidela a cultului a cultului din timpul sau, avand in vedere cultura autorului. 3. Scrisul sau apartine perioadei in care Crestinismul se separa iudaism, crestinismul avand in acest timp, pe langa o doctrina crestina, si un cult propriu, un serviciu divin, liturgic. 4. Importanta istorica si documentara a informatiilor date de Iustin creste si mai mult, cand avem in vedere ca el, ca apologet, expune nu parerea sa personala, ci vorbeste din partea Bisericii si prin urmare, el descrie serviciul divin asa cum il savarseau sau practicau crestinii timpului sau. Dialogul cu Iudeul Trifon este o discutie avuta la Efes cu Trifon, cel mai renumit evreu din vremea sa, in care se arata cum Sfantul Har l-a impins pe Sfantul la invatatura credintei si care a fost rolul Vechiului Testament fata de Noul Testament. CONCLUZII Sfantul Iustin Martirul si Filosoful a fost unul dintre apologetii greci, care prin operele sale a incercat sa opreasca invinuirile aduse de catre pagani, crestinilor si totodata sa li se faca dreptate.Prin scrierile sale, adresate imparatilor,in care propovaduia despre credinta adevarata doarea ca si crestinii sa fie acceptati, de si in imperiu, si sa nu mai fie persecutati. In final, Sfantul Iustin a cautat adevarul prin toate sistemele filosofice, nereusind sa-l gaseasca decat in crestinism. Crestinismul a devenit pentru el singura filozofie utila si sigura. Sfantul Iustin impodobeste ca o cununa grupul apologetilor secolului II. El a scris opere variate, punand problemele complexe ale principalelor sisteme de filozofie veche , ca platonismul si stoicismul in legatura cu acelea ale crestinismului: Sf. Treime, cosmologie, hristologie, Sf. Taine etc. sfantul Iustin a aruncat o punte solida de intelegere intre credinta crestina si filosofia profana din toate timpurile prin teoria Logosului, cea mai originala creatie a cugetarii sale filosofice. Sf. Iustin este un fervent sustinator al invierii mortilor. Marturia Sfantului Iustin pentru savarsirea si pentru practicarea Botezului si a Sfintei euharistii este foarte pretioasa. Teologia Sfantului Iustin nu este intodeauna asa de sigura cum este credinta lui. El are erori cu privire la raporturile intertrinitare, la suflet, la demoni, el profeseaza hiliasmul. Aceste erori sunt explicabile prin noutatea insasi a problemelor din care ele au rasarit, prin influenta platonismului si prin

fragilitatea speculatiilor crestine. Hiliasmul este datorat influentei lui Papias. Sfantul Iustin a fost un mare misionar.

Martiriul Sfntul Iustin a plecat dup momentul convertirii la Efes, unde a avut loc dialogul su cu iudeul Tryfon, relatat n scrierea omonim. Apoi, se ndreapt spre Roma, unde va deschide prima coal filosofic n care se va preda credina cretin. Rezonana unui astfel de loc nu se las mult timp ateptat i ucenicii ncep s apar, dar se nasc acum i primele conflicte. Un filosof cinic, Crescens, devine cel mai aprig adversar al Sfntului Iustin, dar este nvins ntr-o disput direct. Taian Asirianul l descrie pe Crescens drept un fals filosof, care iubea mai mult banii dect nelepciunea. Se tie c acesta a complotat mpotriva Sfntului Iustin, ajungnd s l denune autoritilor romane pentru faptul c este cretin. Oricum, curajul Sfntului Iustin a fost unul ieit din comun, deoarece a provocat la un dialog deschis filosofia pgn ntr-o vreme a persecuiilor. Aa cum afirm marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfntul Iustin a deschis prima coal filosofic cretin ntr-un ora n care cretinii de regul se ascundeau de autoriti pentru a nu fi omori. n anul 165, dup denunul lui Crescens, Sfntul Iustin este decapitat, mpreun cu ase ucenici de prefectul roman Rusticus.

4. Bibliografie
1. Parinti si Scriitori Bisericesti, Vol. II (Apologeti de Limba Greaca), carte tiparita cu Binecuvantarea Prea fericitului Parinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980.

2. Patrologie, Pr. Prof. Dr. Ioan G. Goman, tiparita cu bincuvantarea I.P.S. Luician, Arhiepiscopul Tomisului, Sfanta Manastire Dervent, 2000. 3. Probleme de Filozofie si Literatura Patristica, Pr. Prof Ioan G. Goman, editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoe Romane, 1995. 4. Liturghia crestina din secolul II, descrisa de sfantul Iustin Martirul si Filosoful , in raport cu Liturghia Ortodoxa de astazi inOrtodoxia, anul XII, Nr. 1 Ianuarie-Martie, editura Institutului biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1960

n Dialogul cu iudeul Trifon, Sfntul Iustin ne mrturisete lungul su periplu dominat de dorina cunoaterii lui Dumnezeu. Astfel, primul su profesor a fost un filosof stoic, dar care l-a dezamgit n scurt timp, determinndu-l s renune la cursurile lui. Stoicul nu i vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considernd un astfel de subiect inutil. n definitiv i la urma urmei, ce nevoie mai era s discui de Dumnezeu cnd singurul tu scop n via rmnea pstrarea demnitii proprii? Sfntul Iustin nu concepea ns existena vreunei caliti nobile fr cunoaterea Fiinei Supreme. A plecat aadar la un aristotelician (peripatetician), care i-a vorbit frumos despre unele lucruri, dar i-a pretins plata leciilor n continuare. Cum Sfntul Iustin considera c o eventual ucenicie n cunoaterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziionat cu o plat bneasc, l-a prsit i pe acesta. A ajuns n preajma unui pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a ntrebat dac are cunotine de geometrie, astronomie i muzic. Sfntul Iustin nu poseda o astfel de tiin i a fost respins de pitagoreu de la urmarea cursurilor sale. Dezamgit, s-a hotrt s fac o ultim ncercare i a mers la un platonician proaspt sosit n ora. Acesta i-a deschis unele ci, lsndu-l aproape fericit. nelegerea lucrurilor netrupeti m ncnta foarte mult, iar contemplarea ideilor ddea aripi judecii mele. De aceea, socoteam c nu avea s treac prea mult vreme pn s devin nelept i, n neghiobia mea, ndjduiam s vd pe Dumnezeu fa ctre fa; cci acesta este scopul filosofiei lui Platon (Dialog cu iudeul Tryfon, II, 1, p.121).

n peregrinrile sale, Sfntul Iustin pleac din oraul natal i se ndreapt spre Antiohia. Locul convertirii sale nu se cunoate cu siguran, tot ceea ce tim este c s-a petrecut ntr-o sear, pe malul mrii. Sfntul Iustin era absorbit de cugetrile filosofice, adnc ptruns ntr-o meditare asupra doctrinei platoniciene. Din ntmplare, a observat un btrn care se plimba i el n zona respectiv. Au intrat n dialog i btrnul i-a dovedit zdrnicia fiecrui sistem filosofic pe care Sfntul Iustin ncercase s l abordeze n trecut. Totodat, i-a vorbit de profei i de Mntuitorul Hristos. Dup aceast discuie nu l-a mai ntlnit niciodat. Iar mie mi s-a aprins deodat un

foc n suflet i m-a cuprins o mare dragoste de profei, ca i de brbaii aceia care au fost prietenii lui Hristos. i, gndindu-m la cuvintele lui, gseam c aceasta este singura filosofie sigur i aductoare de folos. n felul acesta i pentru aceasta sunt filosof (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130). Convertirea era ncheiat.