Sunteți pe pagina 1din 2

Despre nume si demnitati

Andrei Plesu,

Nu e frumos sa te legi de numele oamenilor, chiar daca ai dreptul sa simti oarecare neliniste cind esti inconjurat de celebritati cu nume care par porecle si prenume care suna a alintatura euforica. De-aceea am spus, de curind, ca suntem condusi de multi ,,Gigei" si ca, asa stind lucrurile, unul in plus sau in minus nu conteaza (era vorba de politicianul propus de PNL pentru functia de ministru al culturii). Dar nu eu iam facut numele de ris, ci propria sa ignoranta. Personajul cu pricina a reactionat prompt si agramat: ,,Sunt mindru de numele care (sic!) mi l-au dat parintii". Si mai apoi: ,,Nu trebuie sa am doua premii Nobel ca sa fiu ministru al culturii!". Nu, dragalasule domn, nu trebuie sa aveti doua premii Nobel. Trebuie doar sa stiti bine limba tarii a carei cultura vreti sa o slujiti.

Aghiuta m-a pus sa-mi arunc ochii pe lista alesilor nostri, oarecum stupefiat de abundenta diminutivelor de pe piata onomastica a tarisoarei. E o dovada de jubilatie familiala: s-ar zice ca parintii parlamentarilor nostri, zguduiti afectiv de nasterea odraslelor lor, i-au botezat cu apelative de natura sa-i tina vesnic in postura de bebelusi sturlubatici si nevinovati. Iata ,,numele mici" ale unora dintre deputatii si senatorii nostri (lista e, fireste, incropita la repezeala, dar poate fi verificata de oricine): Gigi, Gigel, Gigel-Sorinel, Georgica, Gica, Ionel, Nelu, Ionut, Mihaita, Ninel, Nini, Nutu, Costel, Steluta, Relu, Mirel, Titi, Viorica, Vasilica, Cristinel, Florinel, Adranel, Marinica, Irinel, Viorel, Danut, Paunel. Un parlament ca o gradina - dar ce spunc - ca o gradinita de copilasi dulci, care se joaca vesel in curtea tarii. Dar fiindca veni vorba de nume si de oameni, ma gindesc sa reamintesc Partidului National Liberal pe citiva dintre predecesorii domnului Gigel-Sorinel Stirbu, pe care si-l doresc la cirma culturii autohtone (la data cind scriu, nominalizarea nu e confirmata, asa ca mai e loc de surprize). Carevasazica: Dl. Gigel-Sorinel Stirbu ar putea sta pe fotoliul pe care l-au ocupat, de-a lungul vremii, urmatorii: Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A.Rosetti, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, Simion Mehedinti, Octavian Goga, Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Radu Rosetti, Ion Petrovici etc. Pina si pe vremea lui Petru Groza si a lui Gheorghiu-Dej, ministrii au fost Mihai Ralea si Atanasie Joja. Ministerul Culturii a fost asociat, in mai multe guverne, cu ministerul Instructiunii Publice si al Cultelor, semn al greutatii pe care o avea in viziunea politica a partidelor vremii. Cu o asemenea galerie de predecesori, e greu sa fii tantos, cind ti se flutura pe la nas o demnitate publica. N-ar strica o leaca de timiditate, de jena, de smerenie. In aceasta privinta, numele ,,Gigel" ar putea fi chiar de ajutor: ar atrage atentia asupra modestiei care se impune cind raportul dintre oferta publica si anvergura proprie e strivitor. Cu alte cuvinte: domnule deputat, nu va comportati ca si cind ati fi Ion, sau Gheorghe, sau Nicolae, sau Dimitrie. Fiti dumneavoastra insiva! Fiti Gigel! Ba chiar Gigel-Sorinel! Poate, cine stie, veti invata sa cresteti! In fond, nici pentru premierii nostri presiunea memoriei nu e usor de suportat. Cum e sa fii prim-ministru dupa Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Lascar Catargiu, Ion si Ion C. Bratianu, P.P.Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, I.G.Duca, Constantin Argetoianu s.a.r E greu sa ti-l inchipui pe vreunul din ei facind mici glumite de internat, luindu-si titluri academice pe furate si alegindu-si colaboratori de duzina. Dar parca primar al Bucurestilor e usor sa fii, dupa C.A.Rosetti, Christian Tell, Ion Cimpineanu, Barbu Stefanescu Delavrancea, Pache Protopopescu, sau dupa cei citiva Cantacuzini si Bratieni, care au ocupat si ei, la rastimpuri, fotoliul capitalei Politicienii nostri nu par sa aiba insomnii pe asemenea teme. Sunt siguri de ei, gata sa ,,rupa" cu trecutul, sa ne puna la remorca unei armate de anonimi ignari, fuduli, incompetenti si fara rusine.

S-ar putea să vă placă și