M: Alo? S: Buna. M: Aaaabuna! Ce mai faci? S: Nu stiu ce ti-as putea raspunde.

Arbor invers am rmas, rupt din sfer cu sfera aceasta aidoma, geamn... i totul mi pare tiut, dar nimica din ce tiu cu ce este nu se aseamn. Dar probabil ti se pare ca vorbesc aiurea

M: Bineinteles ca nu! In fond, cunosc senzatia.

Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strin. Abia am timp s m mir c exist, dar m bucur totdeauna c sunt. Nu m realizez deplin niciodat, pentru c am o idee din ce n ce mai bun despre via.

S: Stii, am avut un vis azi-noapte.

Trecea un nger, pe un scaun negru aezat. Trecea prin aer, linitit

i mndru. Eu l priveam de la fereastr, cum prin ziduri trece ca prin fum. Cnd ne-am zrit, aerul dintre noi i-a aruncat dintr-o dat imaginea copacilor, indifereni i goi, pe care-o las s-l strbat.

M: Sa-ti spun ce cred eu:

E un trup al tu vechi, pe care l-ai rtcit i nici mcar un anun, dat cu litere groase, nu-i pfer vreo ans s-l mai regseti. Stii ma mir cum de-ai sunat. Nu vii niciodata cand mi-e foarte dor de tine. Nu mori niciodata cand te urasc de moarte.

S: Ei, acum, stii cum e:

Mie mi s-a dus viaa, ie i s-a dus norocul. Nu spun dect atta, c noi doua am trit pe globul pmntesc.

M: Exact!
Si ce bine c eti, ce mirare c sunt! Dou cntece diferite, lovindu-se amestecndu-se, dou culori ce nu s-au vzut niciodat.

S: desigur, ca si poetul!
Prerea mea este c poetul nu are o epoc a lui; epoca i are poeii ei i, n genere, epoca i vede singur poei.

M: Stii cine mai spunea asta, nu?

Hai, Nichita, strnge-i pleoapa de pleoap, strnge-le. Amurgul curge pe lng ochii ti uimii de parc-ar vrea s v privii.

S & M: O, Nichita! De-ai mai veni si pe la noi, de-ai mai fii