COLAJ (TREI DINTI DIN FATA, SCARA LA CER, SOMN)

Uneori mi se pare ca nu mai stiu sa gandesc. Am uitat. Am uitat mecanismul. Cum se intampla cu cei care paralizeaza: nu mai tin minte cum, in ce fel, pe ce baza s-au mscat pana adineauri. Sau celor carora le piere glasul dintr-odata. Realitatea mi se prezinta fara continuitate si am deobicei aceeasi expresie tampa a omului care primeste o lovitura puternica in plex si zice: ha!. Ori poate sa exclame: ha! fara nicio lovitura. Cazul meu. Ceea ce e mai periculos este ca fata imi exprima totusi, in astfel de momente, inteligenta, cu atat mai expresiva, cu cat eu sunt mi static in gandire. Statut in gandire inteligenta statica. De aceea trebuie sa ma feresc de cei care par. Dau cu parul, cu parerea. Capul imi este incetosat, trupul greu si mofluz, respir parca anevoie, ca si cand as fi fost infundata intr-un lighid. Intr-un lichid de apa hahaaa! Om-amfibie, pus sa respire mocirla, de proba, si neputand trece proba. Imi vajaiau tamplele. Parca era o musca inauntru-o musca acolo, care tot bajbaia, cand era liniste, de se auzea musca. Dormeam, slava Domnului, mult si prost! SLava Domnului, n-are niciun sens, dar asa e Din cauza ca somnul imi e prea neodihnitor, trebuie sa mi-l prelungesc, sa-l umplu cu ceva, cu o somnolenta macar. Imi completez somnul c-o motaiala cotidiana, asa cum pe vremea liceului, cand mancarea de la internat era atat de proasta, mi-o mai innadeam cu un covrig si un iaurt in piata, in picioare. Aceasta completare de odihna o fac tot in picioare mozolind, morfolind un rest de cascat. Noaptea, visez urat. Cum atipesc, incepe cosmarul. Cosmarurile! ca se tin lant. Trec dintr-un vis intr-altul, ca printr-un labirint de sticla, cu tevi de dimensiuni diferite si eu, o bula de aer, uite-asa circul de colo-colo, iar unde teava se ingusteaza prea mult, ma opresc si ma caznesc s-o iau din loc, ce sa fac Sa trec dincolo. Dincolo! Acolo alt cosmar. Tevi intortocheate de sticla-de calitate proasta-gatuite pe ici, pe colo. Asa ma strecor eu toata noaptea, ca mercurul dintr-un termometru, pus la subsoara unuia, care cand se raceste de moarte, cand are febra mare si aiureaza. Asa incerc probabil sa-mi exprim plastic peripetiile. Bineinteles, nu-mi mai amintesc nimic a doua zi. Adorm exact cat sa uit ce-am visat, ce-am fost capabila sa visez cu capul meu greu ca o buturuga. Ba ceva tot imi mai abureste amintirea dar vag, vag de tot Putin totusi-ciudat-, suficient ca sa ma sperie sis a ma pun ape ganduri. Odata se facea ca dormeam si numai ce se aude zgomot, harmalaie mare, afara. Ies si zaresc venind vartej de pe coasta din deal-era panica in sat-turme de vite speriate, tauri trecand unii peste altii si valuri-valuri de oameni, care ma iau si pe mine. Cand

ma mai indepartez de casa, vad in atmosfera aceea de groaza, care se incetosa, nu stiu de ce ce sa vad? Lava! Se revarsa, incinsa si numai aburi, cu un fasait usor de matase aruncata pe umeri brr! si cafenie, ca o coca de zat. Da, era lava, izbucnise vulcanul, nu stiu al catelea vulcan Am trait teroarea sfarsitului lumii De-a valma cu vitele, care simtisera primele, rageau, cainii latrau, urlau Si-odata mi-am amintit ca El ramasese acasa. Dau sa ma intorc! Ma duc sa-l iau, l-am lasat dormind, am plecat de langa dansul, cum de nu l-am trezit? Dar cum sa te intorci? Lumea ma impingea inainte. Acolo o sa fie fiecare cu ai lui- mi-a spus cineva, n-o sa fie nimeni singur. Fiecare, cu tatal, cu mama. Bine, dar tatal meu nu mai traieste, ce vorba e asta? Ma duc inapoi sa-l trezesc. Si tot ma chinuiam sa-mi fac loc, eram impinsa tot inainte si lava o simteam acum incingandu-mi calcaiele. Am dat sa tip, sa strig ca-mi sfaraie calcaiele dar gura mi se inclestase din cauza lavei care se racea Atunci m-a trezit el: Ce gemi asa? A fost ca o invere Apoi imi spuse razand: M-ai trezit si pe mine, cum te zvarcoleai. Iti dau orice, daca ghicesti ce visam. Si fara sa astepte raspuns imi zice: Am visat ca te inmormantam pe tine. Dar, ciudat, mergeai pe picioare la groapa si erai veselea. Vorbeai, radeai. Apoi mormai fara sa-mi dau seama: Un fir de paianjen atrna de tavan. Exact deasupra patului meu. n fiecare zi observ cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si scara la cer - zic, mi se arunca de sus. Desi am slabit ngrozitor de mult sunt doar fantoma celui ce am fost Ma gndesc ca trupul meu este totusi prea greu pentru scara asta delicata. << Suflete, ia-o tu nainte. Ps! Ps!>>. Incep sa rad ape infundate si el ma clatina din nou-insa de data aceasta, fara sens. Sunt treaza, draga, ce, n-am voie sa rad? Ei, comedie!. Tot nu inteleg totusi de unde aceasta rezerva infinita de vise. Si-mi bat capul sa gasesc o solutie de-a scapa de ele. Dorm prea mult? Desigur daca nu pot sa adorm ! Sunt roaba a unui cerc vicios. [Oftez] Parca dormisem iarasi cu capul in jos. Gura imi era amara. Ma fulgera gandul c-as putea fi epileptica. Nu cumva fac parte din acea categorie de epileptic secreti, care au crize doar in somn, nici ei nu stiu si pot fi depistati dupa balele de sange pe care le lasa pe perna? M-as fi uitat la perna, dar nu vroiam sa atrag atentia si in primul rand, nu vroiam sa il deranjez din nou. Se pare ca el adormise. Ce baiat bun! Pana la un punct, somnul e regenerare. Daca-l depasesti, e putrezire. Da-mi inapoi crinul pe care-l tineam in mana si care, in bezna cea mai adanca, se deschidea, omorandu-mi cu parfumul lui tare, moartea, cea mai tematoare de esente. Moartea omorandu-mi-o de tot, crinul pe care-l tineam falnic in mana. Da-mi-l inapoi! Visul meu se-ntinde dupa el cu o a treia mana. [Casc] Cred ca si aici se face seara. Ma duc sa incerc sa dorm.