CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNTENI

Marin Preda
vol. 1
PARTEA NTIA
I
Moartea e un fenomen simplu n natura, numai oamenii l fac nspaimntator. Vorbesc de mo
artea naturala, care adesea e o dulce ispita. nainte de a fi depus aici n aceasta
celula, din care nu voi mai iesi dect pentru a intra ntr-o captivitate perpetua, n
plimbarile mele solitare pe la marginea orasului, pe poteci, uitndu-ma n jos si pri
vind pamntul, un sentiment senin se insinua n sufletul meu, la nceput de dragoste pe
ntru el, pamntul negru, tacut, linistit, apoi de atractie, de dorinta, un fel de
melancolie, de nostalgie blnda, de a ma culca pe el si a ramne acolo ntins pentru t
otdeauna. Ceea ce si faceam, stnd cu ochii spre cer, pna ce adormeam. Ma trezeam c
oplesit de un adnc sentiment de regret: de ce m-am mai trezit?
Dar moartea violenta, sinuciderea, la care esti mpins de catre oameni? Tandra nep
asare fata de lume te poate stapni ntr-adevar numai cnd te simti strain de propria-t
i fiinta, dar cnd, dimpotriva, ai constiinta ca ea este totul? Si stii cu certitu
dine ca acest totul nu va mai fi liber niciodata? nchisoarea pe viata! Orict m-asi
stradui, mi-este cu neputinta sa-mi imaginez ca, odata verdictul pronuntat, voi
putea adresa lumii un tandru adio nepasator.
Am mai avut de a face cu anchetele si justitia si am mai fost condamnat, dar nu
pe viata si nu fara speranta de a iesi curnd. Nu fusese chiar curnd, dar nici prea
trziu ca sa nu pot uita. Acum nsa descopar cu groaza ca ei, cei care ma interogau
, erau liberi (si asta se vedea din pofta cu care mi consemnau depozitia, acele i
nfame gesturi ale fiintei animalice care se simte traind fara oprelisti, gestul cu
care aplicau o stampila, rasfoitul hrtiilor, mncatul unui sendvici, nghiortaitul u
nui pahar cu apa, scrtitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine n realitate, ui
tatul pe fereastra, cascatul, rgitul, gndul la muierea tnara pe care o vor strnge n bra
te la noapte), iar eu nu voi mai fi niciodata ca ei, toate gesturile mele vor fi
sau mi vor reaminti ca snt condamnat sa nu mai fiu liber pna la moarte...
Stiu nsa ca exista pentru mine o scapare: sa fac sa retraiasca n sufletul meu dulc
ea dorinta de a intra n pamnt, sa retraiasca apoi marea mea dragoste pentru ea, su
ferintele ndurate si apoi puterea exaltarii de a muri. Prietenul meu, fostul jude
cator, m-a sfatuit sa scriu pe larg cum s-au petrecut lucrurile, si sa-i dau lui
, care mi-e avocat, marturisirea, s-o aiba pentru ultima nfatisare la proces. Nu
stiu la ce-i mai poate folosi avocatului, dar mi face bine mie. Scriind, simt ca
traiesc si ntr-adevar gndul mortii inevitabile si diminueaza puterea de a-mi ngrozi
constiinta, care mi sopteste: mii de oameni mor pe pamnt chiar n aceste clipe, oame
ni umili, dar si oameni mari; nu se poate spune ca n-ai trait din plin treizeci si
cinci de ani, altii au murit mult mai tineri, nu trebuie sa accepti sa traiesti
oricum...
Poate ca marturia aceasta va aparea odata, mpreuna cu eseul meu Era ticalosilor s
i voi trai astfel si prin cei care ma vor citi, nu numai, asemeni tuturor, prin
fetita mea, deci mai mult, fiindca familiile se sting si ele, uneori att de repede
nct se justifica pe deplin existenta acelor artisti care se lasa devorati de demo
nul creatiei si nu mai au timp, sau nu-i mai intereseaza sa se lase ispititi de p
erpetuarea fiintei lor efemere, posedati de ideea durabilitatii ei n spirit. Caci
cultura e o forma de viata, prin care o colectivitate umana si exprima forta cre
atoare. Tatal meu, fost monteur de avioane, avea, n mod straniu, o aversiune fata
de cultura si mai ales fata da scriitori, al caror statut social actual l scotea
din sarite. "Ce rost au astia?", zicea. Adica ce rost are sa acorzi un statut so
cial unor insi a caror activitate nu e strict necesara? Nu citea nimic, n afara de
studii tehnice despre avioane, meseria lui, care de altfel l pasiona. I-am vorbi
t ntr-o zi despre Eminescu, cu o pasiune ca si a lui, si atunci a rnjit cinic: "Ce
Eminescu?! Eminescu e mort!"' Vroia sa spuna ca el va asambla avioane n eternita
te, ceea ce nu s-a confirmat, fiindca astazi asambleaza tractoare, sugernd adica
o mentalitate foarte curenta, a unei civi-lizatii tehniciste, care se putea lips
i fara paguba de poeti. "Asa ne putem lipsi de multe, i-am raspuns. Ce ramne din
activitatea voastra dupa ce muriti? O gramada de fiare. n timp ce Eminescu nu va
muri niciodata, cnd l citesc simt ca e printre noi, aievea." "Ba e mort de-a binel
ea, ngropat n cimitir." Puteam atunci sa accept aceasta gndire a lui ca pe ceva str
aniu, venea parca din alta planeta si adolescentul din mine o resimtea ca pe un
soc: era o enigma a acestor timpuri. Simteam ca n alcatuirea intima a fiintei mel
e exista o lege si n a lui nu, si cum putea trai fara aceasta lege, sau ce lege l
calauzea?
Dar iata-ma atingnd, chiar si pe un plan secund, miezul existentei mele si, ca ntot
deauna la cei loviti, gndul mi se ntoarce napoi, la vremea inocentei pierdute, cnd a
m savrsit prima infamie...
II
Am fost un adolescent dur si turbulent, dar rau constient nu i-am facut pe atunci
dect mamei, fiindca pentru duritatea mea am fost pedepsit (fara sa mai spun ca vi
olenta gndirii mi era respinsa, nu ntotdeauna usor, e adevarat, dar patrundea greu n
suflete si cnd patrundea aparea ura mpotriva mea, aversiunea instinctiva de aparar
e). Fetele ma ocoleau, adica nu se ndragosteau de mine, nu stiam pe atunci de ce,
pentru ca nu eram urt, tocmai de aceea, pentru aceasta duritate de care nu eram c
onstient, iar turbulenta era socotita de cei ntelepti proprie vrstei si rareori mi a
tragea vreo pedeapsa prea grava. Eram chemat n cancelariile scolilor prin care am
trecut, moralizat cu grija si persuasiune, fiindca eram un elev bine pregatit s
i renviam n constiinta pedagogilor mei principii care cu cei buni (considerati ca
toti ar fi fost buni!) erau pe stinse.
Tineretea e o trufie, rareori o valoare. Cel putin n cazul meu. Trufia mi-a aparu
t in constiinta ntr-o zi cnd am citit n Platon urmatoarea afirmatie: "Daca moartea
ar fi sfrsitul a tot, cei mai n cstig ar fi ticalosii, moartea i-ar elibera si de t
rup si de suflet si de pacate... si tacerea care s-ar lasa peste mormintele lor
ar fi egala cu a celor care au fost virtuosi". Citatul e exact pna la punctele de
suspensie, restul e o adaugire a mea de acum, dar si de atunci, cnd am nchis cart
ea si am gndit cu neasemuit orgoliu: "Ei bine, Platon, moartea nu e sfrsitul a tot
? Adica ce mai urmeaza? ntruct virtuosii ar avea alt destin final dect al ticalosilo
r?" Aici e cazul sa adaug" ca, desi aveam pe atunci abia saisprezece ani, mi pier
dusem de mult credinta n Dumnezeu si n viata viitoare, nu prin vreun proces dramat
ic, ci pe nesimtite, prin lipsa simpla de credinta a altora, care spuneau de pil
da, la un pahar, cu veselie, sau fara vreo zguduire: ai murit, te mannca viermii.
.. sau: sufletul nu se duce nici n rai, nici in iad, fiindca nu s-a ntors nimeni d
e-acolo sa ne spuna cum e. Sa zicem ca doua mii de ani credinta Nazarineanului n
e-a cutremurat constiintele, si nca ni le mai cutremura (pe a mamei mele ntr-un fe
l adnc, o sa ma opresc curnd asupra acestui lucru), dar ce l determina pe Platon sa
creada ca moartea nu e sfrsitul a tot? Hadesul si Cmpiile Elizee erau niste simpl
e mituri si apoi cine sa coboare acolo si sa le dea snge sa bea acelor jalnice umb
re si n acest fel sa poata sa mai renvie n ei viata, cum povesteste Homer? Aveam pe
atunci n scoala un subdirector cam brutal, profesor de gimnastica, singurul care m
a umilea prin pedepsele pe care mi le aplica, prin stupiditatea lui sigura de sin
e, dispretul agresiv fata de lecturile mele din afara programei scolare; mi rasco
lea cartile n pupitru, le silabisea titlul cu scrba si le scutura de coperti ca si
cnd s-ar fi asteptat sa pice din ele fotografii pornografice (am acum un moment d
e falsa memorie, parca au mai trait si altii o astfel de scena, parca am citit-o
undeva) si ma ameninta cu eliminarea din toate scolile daca mai citeam astfel d
e... astfel de... si de indignare nu-si gasea cuvintele si mi arunca pe jos carti
le, strnind n mine o astfel de ura nct nici la maturitate nu m-am eliberat de ea. Am
spus n clasa, dupa ce dadusem de pasajul lui Platon, "daca e sa fim nemuritori mp
reuna cu domnul Latcu (era numele subdirectorului), daca adica si sufletul lui e
nemuritor, prefer sa ne mannce viermii pe amndoi si nemurirea sa nceteze". Am fost
chemat n cancelarie de parintele Dobre, profesorul nostru de religie. M-a mustrat
cu blndete (fusesem, binenteles, turnat). "Cum, baiete, tu nu crezi ca sufletul e
nemuritor?" "Nu cred, parinte!" "Rau trebuie sa fi trait tu n cei sapte ani de ac
asa! a exclamat el cu sincera compatimire. Mama si tata nu te-au nvatat sa te nchi
ni?" "Ba m-au nvatat, i-am raspuns, am trait bine n cei sapte ani si mama se nchina
ori de cte ori se aseaza si se scoala de la masa." "Atunci cum, fiule? Cum ai aj
uns tu sa... Ce snt parintii tai?" a schimbat el vorba, nevoind parca sa reformule
ze lipsa mea de credinta, care era poate doar o bravada si nu trebuia sa fiu jud
ecat aspru. I-am raspuns ca tatal meu e monteur la uzina de asamblat avioane si
mama casnica si ca snt singurul lor baiat... "Aha, zice, te-au cam rasfatat, asa s
e ntmpla... o sa vezi tu cum o s-o patesti cnd o sa te faci mai mare, cum o sa-ti a
duci aminte de Dumnezeu si o sa te rogi..." Am vrut sa-i raspund ca asta n-o sa
se ntmple, dar mi-am dat seama, adica am gndit ca parintele nu e un fanatic nici al
ideii de divinitate, nici al vreunei alte idei si ca n-avea rost sa-mi pierd vr
emea cu el. "Bine, parinte", i-am raspuns si am iesit rnjind...
n loc sa fiu nelinistit, turmentat ca un erou dostoievskian ca daca Dumnezeu nu e
xista totul ne este permis, dimpotriva, simteam o jubilatiune linistita ca snt li
ber de credinta si nici un imbold de a savrsi ceva nepermis nu ma ispitea. Mai trz
iu, citind filozofi care aveau trufia de a demonstra existenta lui Dumnezeu pe c
ale rationala, ba chiar de a pune oarecare ordine n viata noastra afectiva, precum
Mendeleev n elemente, ma pufnea rsul: cum sa demonstrez ceea ce nu se poate demon
stra? Omul e astazi pedepsit pentru curiozitatea lui de a fi dorit sa descopere
tainele universului si avea dreptate scriitorul rus care si pierduse credinta, ca
ar dori sa fie o crnatareasa grasa care se duce duminica la biserica si aprinde
cu evlavie o lumnare sub icoana lui Cristos. Cred si eu. Pentru ca nu mai stia ce
sa faca singur si gol ntr-un univers de catran, pitit pe o planeta pe care n-o pr
etuia, o planeta de vis n care gazele din jurul ei fac sa apara o lumina ntr-adeva
r divina dar reala, fizica, si un cer albastru care naste n inimile noastre un el
an nedefinit, sentimentul eternitatii fara religie, fara evaziune mistica. Dar a
sta s-a ntmplat ca urmare a primului soc al unor mari spirite cu universul depopul
at de zei. Asupra mea socul n-a mai avut nici un efect si nu invidiam nici pe de
parte pe crnatareasa n chestiune, existenta si azi pe ici, pe colo...
Aici nsa revin asupra mamei. Si ea aprindea o lumnare sub icoana Maicii Domnului, f
ara sa fie o crnatareasa grasa.
III
nvatase si ea la liceu (facuse cteva clase, dar, lucru frecvent pe atunci, parinti
i n-o mai putusera tine) ca pamntul e rotund, ca e o planeta care se nvrteste n jurul
soarelui si ca distanta dintre pamnt si cea mai apropiata stea... da' nu, aceste
lucruri n-o turburau deloc, n-avea sentimentul ca snt adevarate, erau simple le
ctii, care trebuisera sa fie nvatate, n timp ce Dumnezeu era real, nu fusese nvatat
, ci se nascuse cu el n suflet... Cum? Tot asa de simplu cum nu se nascuse n mine;
cuvintele "daca da Dumnezeu" sau "daca ne-ajuta Dumnezeu" sau "s-a suparat Dumn
ezeu pe noi", rostite n casa, auzite si pe strada si confirmate solemn n biserica,
prinsesera n ea radacini adnci, n timp ce la mine nu prinsesera, fusesera spulberat
e de primul gnd care mi venise ntr-o zi cnd ma ntrebasem asupra locului propriu-zis u
nde putea sa stea Dumnezeu. Raspunsul ca statea "n ceruri" ma facuse sa dau capul
pe spate si sa izbucnesc ntr-un rs sarcastic. Care ceruri? Existau mai multe? Eu
aflasem ca era unul singur, de cteva sute de kilometri naltime, dupa care urma ntuner
icul. Unde statea deci Dumnezeu, unde erau raiul si iadul, n Sirius, n Vega? Sau po
ate mai departe? n Dostoievski un personaj ironizeaza pe altul care l suspecta ca
ar crede n acel Dumnezeu cu barba si n acel iad cu tavan n care dracii nfig furca n t
ine si te tintuiesc cu ea de acest tavan. n primul rnd chiar cuvntul furca ar naste
nedumeriri. Furca are o coada de lemn si vrfurile cu trei brate de metal. Ei bin
e, de unde luau dracii lemn si cine le turna fierul? Iadul nefiind plasat pe pamn
t, unde puteau fi facute furcile? Nici Dante nu se turbura de aceste detalii n In
fernul lui. Dostoievski are aerul sa spuna ca aceste ntrebari snt naive, e vorba d
e un cu totul alt Dumnezeu. Care? Nu se putea ca mama sa nu fi stiut ca fulgerel
e si tunetele din timpul unei revarsari a cerului aveau o cauza precisa, totusi,
nspaimntata, se nchina cnd geamurile casei noastre erau zgltite de suflul trasnetelor
apropiate. n ace-lasi timp stia ca exista o lume invizibila de fiinte care ne put
eau mbolnavi. Se scula dimineata de tot, n plina iarna, si deschidea toate geamuri
le odaii n care dormeam si la ntrebarea furioasa a tatei: "ce te-a apucat?" raspun
dea decisa: "sa iasa microbii". n acelasi timp eu venisem pe lume ca "un dar al l
ui Dumnezeu".
Casa din care fusese petita era plina de fetele unui functionar de la primarie,
ea fiind cea mai mare si, desi avea surori mai mici si mai frumoase, monteurul d
e avioane se lasase prins n complotul subtil al familiei functionarului. Cnd se duce
a n vizite, surorile ei l primeau prost mbracate si pieptanate, tacute si absente, n
timp ce numai sora lor mai mare arata eleganta, servind ea la masa musafirul, v
orbind numai ea, si nca cum, ca sa se arate apoi dupa maritis ca nu-i placea nici
sa se mbrace asa de bine si nici sa vorbeasca att de mult ca n acele vizite ale ta
talui meu. Dorinta unei fete de a se marita poate sa fie att de vie, sa porneasca
adica att de mult din adncul fiintei ei, nct poate sa para si n cele din urma sa fie
chiar ndragostita. Furios dar si amuzat de slabiciunea lui, n fond ncntat si nepasa
tor, tata nu nceta s-o ntepe chiar si dupa ce eu ma facusem mare: "fa, ntr-o zi tot
te trimit eu acasa si o divortez pe sora ta mai mica si ma nsor cu ea". Aceasta s
ora, maritata cu un mototol, era cu adevarat ndragostita de tata. Cnd venea n vizit
e la noi, desi o nsotea barbatul, sub adapostul rudeniei l pupa pe tata si l strngea
n brate si l tragea de par prinsa de o veselie att de mare nct ai fi zis chiar ca e
o stricata, daca spre sfrsitul vizitei n-ar fi aparut pe chipul ei un fel de tris
tete grava si resemnata. Asta e, parea sa spuna, nu ne maritam cu cine vrem, put
eam eu sa fiu nevasta acestui om, dar atunci cine ar mai fi luat-o pe surioara me
a mai mare? Tata se simtea bine cu aceasta dragoste a cumnatei, dar nu se lasa is
pitit sa-i raspunda, cum auzea ca se ntmpla n alte case. i ajungeau, se pare, acele
clipe
cnd mama, nca n casa parintilor ei, l ntmpina plina de viata si de afectiune. Afectiun
ea ramasese, dar stralucirea ei de atunci se potolise. ntr-un fel, i lasa lui libe
rtatea de barbat, putea face ce vrea, sa-i dea doar attia bani ct avea el chef, sa
lipseasca de-acasa, sa ntrzie n bodegi la aperitive cu prietenii, sa n-o mbrace lux
os, sa n-o scoata n lume... Ce barbat putea parasi o astfel de femeie? Dar care er
au bucuriile ei n aceasta viata? Cum, dar nu erau putine! Cnd spala, de pilda, cu
capul aplecat n cazan (o gaseam adesea astfel venind de la scoala) mama arata att
de linistita si de frumoasa nct acest spalat mi se parea un ritual misterios si nu
truda umilitoare. Mica noastra casa cu gradinita mi se parea un colt al paradisul
ui si totdeauna se ntmpla s-o gasesc aplecata asupra a ceva; stia sa insufle viata
lucrurilor. Toata copilaria mea am baut cafea cu lapte dintr-o frumoasa ceasca d
e portelan, cu flori rosii si albastre. Miscarile minilor mamei, cnd mi-o punea nain
te, erau att de ncetinite si mi sugerau att de curios sentimentul ca aceasta ceasca
nu e un simplu obiect care putea fi schimbat, nct fara sa stiu de ce (fiindca mama
nu-mi spunea nimic) im-pulsurile mele de copil se armonizau si-mi beam cafeaua
aplecat cu grija asupra mesei. Nu obiectul mi se parea de pret, ci sufletul mame
i mprastiat n lucruri. Aceasta ceasca exista, cred, si astazi, desi mama a murit..
. Nu toti oamenii se simt bine ntr-o implicare n viata obiectelor create de mini uma
ne destoinice care le facusera, pe ct era mama n a le feri, n a-si pastra bogatia s
ufletului avnd grija sa n-o risipeasca de desordinea pe care ar crea-o eliminnd un
lucru din viata ei, de care snt legate clipe de pret, ziua cnd l-a cumparat, cnd e
ra poate fericita, cnd afara era poate primavara, cnd vocile oamenilor, zgomotul s
trazii, zborul vrabiilor aveau n ea un ecou magic, mna barbatului care o strngea pe
-a ei i dadea un fior subtire, adnc, diafan... Mama a murit lasnd n sifonier o scurte
ica de catifea din tinerete, mai durabila dect viata ei... Poate ca starea de spi
rit a generatiilor se schimba? Oricum, se cristalizeaza diferit, din amalgamul d
e pasiuni care o domina. Se va vedea chiar la mine, de timpuriu.
IV
Tatal meu nu se gndi s-o goneasca pe mama nici dupa ce anii trecnd ea nu-i darui c
opii. Mama nu se nelinisti si nici nu se duse la doctor, ci la biserica. Femeie
tnara, statea printre babe si lunga vreme ngenuncheata n fata icoanei Maicii Domnul
ui, cu gndul ndreptat spre ea, cea preacurata care, fecioara fiind, nascuse prin s
fntul duh . Sfnt sau nu, avusese cu el un copil, putea deci s-o roage, si e de nchi
puit ce se ntmpla cu mama cnd nu mult dupa aceea ramase nsarcinata. Fara sa devina b
igota agresiva, cum erau attea altele, i se deslega totusi limba si pastrndu-si se
cretul sufletului, adica nedorind sa con-verteasca pe nimeni spre lumea de mirac
ole a credintei, ncepu sa interpreteze timid, dar cu hotarre nenorocirile altora c
a fiind o consecinta a grelelor pacate pe care le savrsisera n viata, ei sau nainta
sii lor, mergnd napoi pna la noua neamuri si care nu ntrziau sa-si ceara "rasplata".
"Cine te-ar auzi vorbind, i spunea atunci tatal meu, ar crede ca neamurile tale d
e-acum si cele noua din urma au fost niste sfinti!" Tata nu era sarcastic si nic
i ispitit sa faca speculatii de acest fel, dar ceva nu-i placea din spusele mame
i. "Ceea ce spui tu, continua el, e de o prostie nemaiauzita. Ai tacut attia ani
ca sa nceapa mintea ta sa cada n doaga babelor. Ia vezi! Mie nu-mi trebuie baba n cas
a..."
Si ncepea sa-si repete vechile amenintari, voalate acum, fiindca eram mare si nu
trebuia sa aud eu, dar destul de clare ca sa le nteleg. "mbraca-te si tu mai bine,
continua, mai du-te si tu la coafor, da-ti cu pudra si cu ruj si mai lasa biseri
ca." Mama avea destul humor ca sa surda de furia lui, i spunea "e numai gura de ti
ne!"; nu-i urma sfatul dect n parte, si mai cumpara cte-o rochie, dar sprncenele ei e
rau subtiri de la natura si bine arcuite, parul si-l spala si-si facea singura un
coc la ceafa, iar chipul alb n-avea nevoie de pudra si buzele frumoase, care ma
sarutau si mi sopteau cuvinte de alint, ramneau asa cum i le stiam si cum i le ve
deam de-aproape, curate, putin deschise parca de extaz cnd ma pieptana, nainte de
a pleca la scoala si seara cnd ma culca si ma nchina, stnd umila, adesea n genunchi n
fata mea ca n fata unei zeitati care n mod bizar i si semana la trasaturi, copilul
ei si n acelasi timp "al lui Dumnezeu"...
Sa fi avut treizeci si sapte de ani mama, sau poate treizeci si opt, cnd ntre ea s
i tata se ntmpla ceva. Sau abia atunci ghiceam eu ca ntre ei se ntmplase ceva nca mai
demult. Veneam toti de la o nunta, la nceputul unei toamne, eram licean n marele n
ostru oras de provincie, aveam paisprezece ani si am nteles bine scena care a avu
t loc acasa, noaptea trziu, trezindu-ma din somn. Casa noastra avea o odaie mare n
care dormeam toti trei, fiecare n patul lui, o sufragerie si o bucatarie si o oda
ie mai mica, cu lucruri bune n ea, un fel de salon unde tata si bea cafeaua, citea
ziarul si primeam musafiri. De obicei ador-meam toti ndata ce stingeam lumina. D
e asta data nsa am simtit ca tata se foia n asternut, am atipit si m-a trezit scrtitu
l podelei: tata se sculase si statea pe marginea patului, parca la pnda. Eram mar
e, mi-am dat seama ce astepta: sa auda daca dorm eu. Mi-am facut respiratia simt
ita poate chiar mai tare dect trebuia si atunci l-am vazut ca se ridica, se aprop
ie de patul mamei si se culca alaturi. Nimic altceva, s-a culcat chiar ntors cu s
patele. Tacerea s-a asternut o vreme asupra casei. Si deodata mama s-a trezit si
i-am auzit glasul parca nspaimntat: "Ce e cu tine aici? Ei, ce e cu tine?" Tata n
u i-a raspuns, parea adormit bustean (poate chiar adormise, bause la nunta, totu
si ceva mi spunea ca nu dormea nicidecum) si atunci, indignata, vocea mamei a rev
enit: "Ce cauti aici? Scoala-te si du-te n patul tau! Ce nseamna asta?" Asteptam s
a aud cuvintele (nu stiam de unde le auzisem, oricum niciodata de la ei): E copi
lul aici! Sau: nu ti-e rusine de copil? Dar mama, spre uimirea mea, nu le pronunt
a. Deci nu din pricina mea nu trebuia sa vie el n patul ei. l zglti: "Pleaca de-aici
!", cu un fel de oroare nspaimntata ca s-ar fi putut ca el sa nu plece si atunci c
e se va ntmpla cu ea? Tata scoase un fel de mrit, tusi, se misca si tacu mai departe
. Si atunci mama pronunta cuvntul "rusine", dar nu cu ntelesul pe care l asteptam e
u: "Nu ti-e rusine, om batrn?!". Astfel i zise. Am ncetat sa mai respir, att de tare
m-au uluit aceste cuvinte. Cum om batrn? Tata nu era nicidecum om batrn, era subti
rel si tnar, abia trecuse de patruzeci de ani, avea parul negru, pasul elastic si
era sanatos, aperitivele lui erau inocente, nu-l vazusem niciodata beat, sau of
tnd, sau vaitndu-se, cum fac oamenii care simt cum ncepe sa-i apese greutatea anilo
r si ncepe sa le piara gustul pentru munca. Dimpotriva, el si iubea din ce n ce mai
mult avioanele lui si pleca si se ntorcea voios de la uzina. Dar mama? Ea se con
sidera batrna!? Pentru mine era neschimbata, obrazul ei n-avea zbrcituri, privirea
i era vie, gura la fel de frageda si plina de caldura cnd ma saruta ca si atunci
cnd eram mic, nu lnceda si cu ceva de iasca, asa cum era a altor doamne sau rubede
nii care ne vizitau. Oricum glasul ei mi se parea straniu, strain, al unei strai
ne, parca nu mai era mama, sotia tatalui meu, ci o femeie ntr-adevar necunoscuta
de noi doi, caci, desi nu-i prinsesem, sau mai bine zis nu-i surprinsesem nicioda
ta facnd sau numai dorind sa faca dragoste, cum auzisem ca se ntmpla n alte familii,
banuiam ca asta se intmpla totusi n lipsa mea sigura de acasa, cnd plecam pe la ru
de sau la vreun coleg... Dar iata ca nu ! De cnd oare? Si de ce? Desigur, dupa pe
trecerea de la nunta, fusesem eu gata sa gndesc, tatal meu uitase sau crezuse ca
nu-l puteam auzi si se dusese n patul ei. Dar ceea ce i spunea ea ma facea sa ntele
g limpede ca nca mai demult mama... si se parea chiar, din surpriza pe care i-o si
mtisem n glas, ca ntre ei doi acest lucru se limpezise odata si el acceptase acest
lucru nefiresc... Mi-am reluat rasuflarea, n timp ce, cu ochii deschisi si cu au
zul ncordat, asteptam sa vad sfrsitul. Tata s-a ridicat n cele din urma si a ramas v
reme ndelungata pe marginea patului. Apoi cu miscari ntr-adevar de om batrn s-a ntor
s n patul lui si si-a aprins o tigare. "Cine stie, mi-am spus, poate ca ntr-adevar
snt batrni amndoi si mama are dreptate..." Asa am gndit n clipele acelea, dar dimine
ata, cnd i-am vazut pe amndoi, acest gnd s-a spulberat. Nu eram dintre acei copii c
are nu observa treptele vrstei si confunda, adica nu fac nici o deosebire ntre o f
emeie de treizeci si opt de ani si una de saizeci. La liceu aveam o femeie de se
rviciu de vreo cincizeci si ma uitam (adica se uitau si altii) cu un fel de amet
eala la trupul ei nca tnar, aplecat asupra coridoarelor pe care le spala. Si odata
cnd am prins-o singura am ncetinit pasii s-o vad mai bine; a ntors capul si s-a ui
tat la mine cu un surs de complicitate si, ca din ntmplare, m-a atins cu soldul... M
i-am vazut de drum cu fruntea sus, dar sursul si atingerea ei m-au facut sa nteleg
ca muierea dracului ar fi vrut sa faca dragoste cu mine... Avea viata n trupul e
i si am auzit mai trziu ca unii dintre colegii mai mari stiau unde sta...
V
Azi pot sa spun cu certitudine ca nu multi ani dupa ntmplarea din acea noapte s-a
petrecut cu mine o schimbare. Curios, m-am pomenit urmarind viata tatalui meu. Ca
uta el alta femeie? Lipsea noptile de-acasa? Sau se ducea undeva unde nu putea f
i gasit? Nicidecum, la ora unu iesea de la uzina, si de la liceu treceam pe la b
odega lui preferata unde si lua aperitivul cu prietenii. Veneam mpreuna acasa, lua
m masa, urma tabietul cu cafeaua si rasfoitul ziarului, dormea o ora, apoi se mbr
aca si la ora cinci era din nou printre avioanele lui, dupa care la opt si jumat
ate seara se ntorcea acasa. Duminicile sau sarbatorile mergeam n vizite, cu mama, s
au primeam la noi... Vreo urma de regret, de melancolie pe chipul lui? Nici una.
..
Tocmai n perioada aceea ncepea sa creasca n mine trufia de care am pomenit. Mama a n
ceput sa-mi devina straina si n acelasi timp glasul meu spart si orgolios de adol
escent care l dispretuia pe Platon a nceput sa se auda tare n casa. "Si tu ce crezi
, mama, am spus odata pe neasteptate, ca dupa moarte o sa ajungi n rai?" Ea ramas
e o clipa nemiscata cnd ma auzi prima data pronuntnd n fata ei asemenea cuvinte, ta
ta se uita si el la mine, dar cu alta privire, amestecata, ar fi trebuit sa-mi d
ea una peste bot, dar se abtinu. Totusi spuse nehotart: "Nu ti-e rusine, magarule,
sa vorbesti asa cu maica-ta?" "Sigur, am spus, vechea istorie, nu ti-e rusine,
magarule! nti ca magarul e un animal simpatic, trimiterea noastra n regnul animalier
nu stiu de ce i-ar jigni pe unii. Chiar daca mi-ai spune porcule! nu m-ar deran
ja. Nu-l gdilam noi pe burta toata ziua si l mngiem? Ramne cuvntul rusine. De ce mi-ar
fi rusine?" "Cum de ce, mi-a raspuns tata, te-a facut, te-a sters la cur, astea
snt vorbe la un baiat bine crescut?" "Ei na! am exclamat batjocoritor, simtindu-i
slabiciunea, parca aici e vorba de buna crestere..." "Dar despre ce e vorba?" "E
vorba despre religie." "Si ce-ai tu cu religia?" "Am! Religia slabeste forta vit
ala a oamenilor."
Att am spus atunci si m-am ridicat de la masa ametit, ca si cnd as fi baut o sticl
a cu vin. Nu-mi dadeam seama cum se copsese n mintea mea ideea ca religia slabest
e forta vitala a oamenilor, de la ce pornise, fiindca preotul nostru care slujea
n biserica din cartier era un om foarte vital, bea si mnca zdravan si o istovise
pe coana preoteasa facnd-o sa nasca o puzderie de copii. Poate parin-tele si facuse
din slujirea lui Dumnezeu doar o meserie? Adica n-ar avea credinta? Ce vroisem
sa spun? Si pe urma stiam ca religia nu slabise nicidecum forta vitala a oamenil
or. Cruciadele, inchizitia, razboaiele religioase n general aratau dimpotriva o i
mensa forta vitala. Puterea papilor, excomunicarile lor, care puteau speria si d
istruge un rege care venea sa se umileasca zadarnic la Canossa, nu nsemnau nicide
cum slabiciune fiindca se sprijineau pe credinta oamenilor. Papii n-aveau armate
puternice, desi s-a ntmplat sa si aiba, dar puterea lor era n alta parte... Era ad
evarat, se ntmpla ca unii printi sau regi sa prinda cte-un papa mai slab si sa-l lo
veasca peste obraz cu manusa de fier, sau sa-l sileasca sa paraseasca Vaticanul
si sa-si mute resedinta la Avignon. Oricum, sa dai ordin sa fie ars pe rug un om
, zis eretic, cine ai mai avea astazi curajul s-o faca? Poate vrusesem sa spun c
a crestinismul a degenerat si cu el si forta vitala a celor care mai credeau n Du
mnezeu? Nu, gndul meu era obscur, numai starea de spirit mi-era mai clara: prinse
sem aversiune fata de mama si nici pentru tata nu mai aveam respectul din copilari
e.
Credinciosii nsa nu resimt primul soc cnd li se da o lovitura. Mama nu se supara p
e mine. Dar aversiunea mea era abia la nceput. ntr-o seara, cnd ma nchina ca de obic
ei nainte de a adormi, i dadui una peste mna cu care facea crucea. Gestul violent n
-o descumpani si nici nu ma spuse tatei. Continua sa se nchine singura, se lasa n
genunchi n fata icoanei din odaie, sub care ardea vesnic o candela cu untdelemn, s
i ramase astfel cu capul plecat spre pamnt vreme ndelungata. "Da, i-am soptit, roa
ga-te pentru mine, ca o sa-mi vie mie credinta de o sa pot muta muntii din loc.
Mai bine te-ai ruga pentru tine, fiindca cine nu stie ce e pacatul nu nseamna ca
e un sfnt, ci un neputincios, nu-l savrseste fiindca nu e n stare, nu fiindca are c
redinta puternica... Apoi ntru trziu: Sfntul apostol Pavel nti i-a casapit pe crestin
i si pe urma a trecut n fruntea lor si a nceput sa le trimita plicticoasele lui ep
istole catre corinteni si efeseni. Era ceva de capul lui, si-a dat seama ca turm
a umana pornise irezistibil ntr-o directie si ca risca sa nu mai poata gusta si e
l din puterea pe care cezarii ncepusera sa n-o mai aiba asupra oamenilor."
Nu mi-a raspuns dect dupa cteva luni, cu o tristete posomorta, dar cu toate puteril
e adunate n ea si reduse la esenta credintei, si nu la idei despre credinta. "Dac
a o sa ma duc n rai sau n iad, eu nu stiu, un singur lucru stiu, pe care tu nu-l nt
elegi acuma, zapacit cum esti de nvatatura, ca Isus a ndurat calvarul pentru pacat
ele noastre." Eram numai noi doi acasa si ma prinsese bine, uitasem de ctva timp
s-o mai chinuiesc, citeam ceva frumos, Les miserables, tocmai l terminasem n acele
zile si simteam nevoia sa recitesc nceputul, care mi se paruse cam plicticos, sar
isem, dar pe parcursul lecturii mi dadusem seama ca era cheia de bolta a acestei e
popei si eram la scena n care simpaticul Myriel, un juste, se descurca formidabil
cnd politia i aduce acasa pe Jean Valjean, ocnasul pe care cu o seara nainte l puse
se la masa lui; vrusese sa-l omoare n timpul noptii si n cele din urma doar l jefui
se si fugise dimineata cu argintaria n traista. Cum, exclama acest om drept, dar
nu le-a furat, eu i le-am daruit si nca ceva, iata, a uitat sa ia si sfesnicele,
si zicnd acestea s-a ntors din prag, a revenit cu pretioasele obiecte de rugaciune
si i le-a vrt n desaga. Zmbeam. mbatrnind, gndeam, unii oameni se agata de lucruri, da
r altii se desprind. Myriel, pesemne, facea parte din aceasta a doua categorie.
Dar era posibila si interpretarea pozitiva, asta era frumos, alte fapte ale lui n
dreptateau tocmai aceasta capacitate a prelatului de a fi inspirat, dotat cu o i
ntuitie adnca a abisurilor umane. El traia n lumina, pe care o si raspndea. Credint
a era ceva secundar. Mama, vazndu-ma zmbind, se nvrtea pe lnga mine si, prins de un e
lan, dar rznd, i-am povestit scena si i-am tradus si pasajul de soc. "Si tu de ce rz
i?" m-a ntrebat. "Asa, i-am raspuns, e scris frumos. Omul asta avea sa-l salveze n
acest fel pe ocnas, nu numai de lanturile n care urmau sa-l puna oamenii pentru
tot restul vietii, ci si de cele n care firea, instinctele lui bestiale i nlantuise
ra sufletul." "Asa a facut si Isus", mi-a raspuns ea si dupa o tacere si-a conti
nuat gndul ei ca nu stie daca o sa ajunga n rai sau n iad, dar stie cu certitudine
ca Nazarineanul s-a lasat rastignit pentru pacatele noastre.
Am sarit din pat. "Care pacate, marna, i-am strigat n fata, ce pacate ai facut t
u? Ce ntelegi tu prin pacat? Trebuie sa-mi spui, fiindca trebuie sa stii, altfel
nu ti-ar fi att de frica sa-l faci! Ai omort pe cineva, sau ai vrut sa-l omori? Ti
-ai omort barbatul ca sa traiesti cu altul? Ce esti tu, Clitemnestra, care l-a nju
nghiat pe Agamemnon n baie, ca pe o vita, ajutata de iubitul ei, dupa ce i-a arun
cat o plasa n cap si a nrosit baia cu sngele lui? Trezeste-te si raspunde-mi, sau d
aca nu poti acum, ncepe prin a te gndi si ntr-o zi, tot gndindu-te, o sa poti sa-ti
raspunzi si sa-mi spui si mie..."
Am nceput sa ma plimb prin odaie, sa ma uit afara pe geam, sa ma ntorc, sa ma uit
iar. Mama mpaturea ceva, un cearceaf, cu miscari care nu se mai sfrseau, cu barbia
n piept, posomorta si mhnita. N-avea de gnd sa-mi raspunda si mi-am reluat strigate
le. "Ce e pacatul, mama, spune-mi si mie, dar sa nu vorbesti de decalog: sa nu fu
ri, sa nu minti, astea le stiu. Tu nu minti si nici nu furi si nici nu-ti nesoco
testi parintii. O fi pacatul originar? Izgonirea din rai? Simti ca ai fost pedepsi
ta fiindca ai muscat din mar? De-aia nu crcnesti tu si muncesti de dimineata si pn
a seara, ca sa-ti cstigi pinea cu sudoarea fruntii, cum a zis Dumnezeu cnd v-a prin
s ca ati mncat din pomul cunostintii binelui si raului? Si eu ti spun tie ca e mai
bine ca ati mncat din acel pom, abia atunci ati devenit fiinte vii, ce dracu era
de facut n Eden de dimineata si pna seara? Fara noi Dumnezeu s-ar plictisi, asa s
e mai distreaza si el vaznd cum unii l njura, altii ucid, altii se mbata ca porcii s
i grohaiesc... Crezi ca i pedepseste pe cei care l sfideaza? Sau crezi ca i ocrotes
te pe cei care l iubesc? Am optsprezece ani, dar am vazut destule ca sa-mi dau se
ama ca Dumnezeu, daca exista, nu rasplateste si nu prigoneste pe nimeni, ne lasa
liberi si n fata virtutii si n a pacatului si numai tmpitul de Iov a putut sa crea
da ca Dumnezeu i-a dat, Dumnezeu i-a luat si sa-i fie numele binecuvntat. Dumnezeu
nu i-a dat si nu i-a luat nimic, aici e toata chestia si ticalosii nteleg mai bin
e legile ascunse ale acestei lumi si snt mai simpatici dect virtuosii, ceea ce exp
lica atractia pe care o simte toata lumea pentru ei. N-ai bagat de seama? Cnd se
aduna ctiva insi la un loc despre cine vorbesc cu admiratie? Despre un ticalos! C
el mai iubit elev de la noi din clasa e un pungas, fiindca e vesel, stie ce e ba
utura (si i-a nvatat si pe altii), fumeaza, se culca cu fetele, e omul subdirecto
rului, turnator, e simpatizat de profesori (multi din ei nici nu-l asculta la le
ctii si cnd l asculta si o ncurca l ajuta cu bunavointa, i pun ntrebari care contin n
e si raspunsul), n-are griji n ceea ce priveste viitorul, o sa-si ia toate examen
ele si o sa ajunga departe. El a nteles ca blestemul cu cstigarea pinii prin sudoar
ea fruntii e o inventie si ca n viata orice ocupatie e buna, cu conditia sa nu se
transforme n munca... Snt singurul sau printre cei putini care nu-l admira si n cee
a ce ma priveste i-as sparge teasta! Fiindca cei ca el ne vor calari, acum si to
tdeauna..."
M-am oprit, mi pierdusem sirul. Uitasem ca asteptam un raspuns de la mama. Ce era
pacatul? Ea trebuia sa stie, sa cunoasca aceasta temere subterana, care facea sa
existe pe lume virtuosi sau doritori de virtute. "Ei, am repetat, mi spui si mie
ce este pacatul? nteleg ca nu poti sa-l spui pe-al tau, dar ce nseamna, n general,
a pacatui?!" "Esti un copil, zise ea, o sa afli singur ce e."
Stiu de pe acum, snt n numar de sapte, numite pacate capitale, invidia, zgrcenia, d
esfrul, pofta, furia, lenea, nselatoria si altele de acest gen si care n-au nici u
n haz daca le iei n serios si, dimpotriva, ne distreaza cnd vedem ce forma mbraca d
e la un individ la altul. Am rs de m-am prapadit cnd am citit prima oara Hagi-Tudo
se al lui Delavrancea, care zicea ca sa se taie coada pisicii ca e prea lunga, pn
a intra ea n casa se facea frig si trebuia sa cheltuiasca cu un lemn mai mult ca
sa se faca iarasi cald... Ce tmpenie! Si pofta? Ei na, mare pacat capital. Avem n
oi un coleg, Camburu, care a mncat ntr-o zi toata tabla cu alvita a unui alvitar s
i de pofta a uitat ca n-are cu ce plati. A intrat alvitarul n curte dupa el si Ca
mburu, ca sa scape, s-a urcat pna sus pe stlpul pavilionului de strajerie, pe care
ridicam noi n fiecare dimineata drapelul. Eram n pauza cea mare si ne-am strns toti
sa ne uitam. A venit subdirectorul. Ce e asta, domnilor? I s-a povestit. Cambur
ule, da-te jos de-acolo, a strigat subdi-rectorul. Nu ma dau, striga ala cu burt
a plina de alvita si uite asa se clatina stlpul cu el. Bine dar.... a zis subdirec
torul cu un humor pe care nu-l are, nu te dai, dar... Adica avea sa alunece sing
ur, ca nu putea sa stea mult, gras cum era, si ntr-adevar, ncepuse sa alunece, tipn
d de groaza ca nu se mai putea tine. Cnd a ajuns jos, subdirectorul zice, platiti-
i, domnilor, alvita, acestui ticalos, si noi, rznd, n fond ncntati de spectacolul ofe
rit de Camburu, am bagat minile n buzunare si l-am scapat de alvitar. n ce priveste l
enea, sa nu mai vorbim. Noi avem n literatura numai povestiri grosolane pentru co
pii, cu posmagii de care lenesul ntreba, cnd i s-au oferit pe gratis de catre o cu
coana, daca snt muiati si a preferat sa se lase spnzurat dect sa si-i nmoaie singur.
n realitate, daca esti sanatos, lenea e o mare dulceata si e un produs natural al
amintirii paradisului. De ce s-o consideram pacat capital?" "Lenes mai poti sa
fii, mi-a raspuns mama, lenea trece, dar sa nu fii puturos. Stii tu cum se zice:
pute pamntul dupa el." "Da, am convenit, asta e scrbos". Si curiozitatea mea de a
afla ce pacat o urmarea pe mama s-a stins pentru un timp.
A fost o zi buna pentru ea. i citisem din Les miserables, avusesem un surs, retori
ca mea era de copii, exemplele mele inocente.
VI
Se nsenina si reveni seara asupra patului meu, continua sa ma nchine si eu o lasai.
Curnd nsa i dadui o lovitura care o rani adnc. Nici nu stiu daca aceasta rana s-a m
ai nchis vreodata n sufletul ei. Astazi snt nclinat sa cred ca nu, fiindca abia acum
, n linistea celulei mele, mi dau seama cu adevarat ca n sufletul ei cuvntul pacat ns
emna tot ceea ce era impur, murdar, abject, fara sa fi banuit vreodata ca putem
savrsi ceva abject ramnnd curati, daca, binenteles, curati sntem si, dimpotriva, putem
fi puri n faptele noastre si murdari n noi nsine. Miscarea sufletului ei, fata de
acest amestec dintre bine si rau, pe care nu-l ghicea ca poate coexista ntr-un om
, avea ceva spectaculos, as zice fatal, cum a fost hotarrea ei, a carei cauza n-a
m descifrat-o si n-o nteleg bine nici acum, de a nceta, nca tnara, sa-si mai primeas
ca barbatul n pat. Nimic n-a clintit-o si nici nu i-au ajuns vreodata la ureche soa
ptele care ar fi facut-o sa afle ca n cele din urma tata, fara s-o paraseasca si
sa nceteze sa tina la ea, si gasise totusi o alta muiere cu care traia. Pe vremea
aceea nsa tata se pare ca se resemnase cu acest gnd, sugerat de ea, ca adica era ba
trn si ca ciclul lui se ncheiase, si el fu acela prin care primi ea lovitura. Nu-l
crutai nici pe el n reactia mea, care fu de o mare violenta, dar el suferi mai pu
tin, nefiind prapastios n gndire, desi era la fel de curat ca si mama. (N-o luase
el de sotie fiindca l miscase mai mult dorinta ei de a se marita, dect dragostea, d
esi i placuse mai mult una din surorile ei mai mici?) Trebuie sa reamintesc, naint
e de a povesti ce s-a ntmplat, ca nca de pe atunci, de la optsprezece ani, baga-sem
de seama ca fetele ma ocolesc. Erau foarte ntepate cnd ncercam sa le fac curte, pu
r si simplu mi ntorceau spatele, ca sa fie vesele cu altii si ma trezeam ntr-un gru
p singur, vorbind fara sa fiu auzit de nimeni. Schimbam grupul, istoria se repet
a. Asta se petrecea cnd ne plimbam sau cnd faceam acele mici excursii pe la margine
a orasului si prin padure. Eram treaz, nu ma pierdeam n psihologia de grup sa nu-
mi pese sau sa nu-mi dau seama ca un cuvnt de-al meu nu strnea nici o reactie si s
a ma multumesc sa fiu vesel fiindca erau ei, sa ramn adica un simplu figurant. Ta
ceam. Si atunci se observa si n mod stupid eram luat la vale, se rdea n mod neglije
nt de izolarea mea, care era opera lor... Ma nfuriam, nu mai tineam seama ca erau s
i fete cu noi si le spuneam la toti ca snt niste imbecili; deveneam astfel de pri
sos si incomod. Desigur ca nu mai asteptam sa fiu evitat si renuntam dinainte sa
mai ies cnd mi se propuneau astfel de plimbari. n reuniunile nchise, la asa-zisele
ceaiuri, se petrecea acelasi lucru. ntr-o zi totusi ma ndragostii de Paula, o fata
care mi arunca din cnd n cnd cte-o privire si ncepui sa trec prin cartierul ei aproape
zilnic, cu un bat n mna (din pricina cinilor!). Cu acest bat faceam sa se auda pre
zenta mea n cartier, lasndu-l sa alunece pe grilajele portilor si, fireste, strnind
cinii. Dar Paula nu se arata. Un an de zile a durat aceasta dragoste a mea nemparta
sita, pe urma am renuntat. Mai trziu (desigur, mult mai trziu!) ea nsasi mi-a poves
tit. nsurat fiind, de aceste vizite ale mele si rdea si acum de faptul ca foloseam
acel bat ca sa-mi anunt prezenta. Asadar ma vedea. "Si tu, idioato, i-am spus,
de ce nu ieseai, daca ti dadeai seama ca pentru tine veneam?" "Pentru mine, a exc
lamat ea surprinsa. De unde sa stiu eu ca veneai pentru mine?" Si mi-a spus aces
t lucru cu aceeasi nentelegere pe care o avea si atunci, desi acum era o eminenta
n pedagogie, facuse cariera n aceasta directie. Dar tot idioata ramasese. Astfel a
m nceput sa ma interesez de altfel de grupuri, de altfel de baieti si fete, grupu
ri pe care pna atunci le dispretuisem. Nu se interesau ei de filozofie si cultura
, cum sa spun, nici ceea ce nvatau n mod obligatoriu nu se lipea de ei. Asta era c
eva uimitor si absolut, fie ca erau baieti de la tara, fie ca erau din orasul no
stru. Ramneau asa cum i facuse ma-sa, greu de explicat cum, daca ar fi sa-i idealiz
ez putin si sa spun cum i-ar fi placut lui Rousseau, ramasesera adica oameni nat
urali, cu fondul primar nealterat. n minte, cultura nascuse trufie, ei erau niste
animale. Cu tot ceea ce au animalele n bine si n rau, frumusetea corpului pe care
le-o dadea tineretea, mugetul cnd aparea dorinta, iar constrngerile, adica nvatatur
a si cteva notiuni morale elementare, le acceptau fara probleme, cum accepta boul
jugul. Aici trebuie spus ca grupurile n care esuasem nainte aveau o aura. Pentru a
fi scurt as putea sa spun ca respectul lor fata de valori semana cu al preotului
cinstit, care, daca s-a hotart sa traiasca oficiind n biserica si sa primeasca pe
ntru asta bani, macar sa creada n Dumnezeu, chiar daca nu total n el nsusi, dar cel
putin n fata oamenilor, si sa nu-si dea n petic niciodata. E un pas spre virtute,
prin imitatie, cum i spune Hamlet mamei sale pacatoase, ndemnnd-o sa nceapa prin a
nu se mai duce n patul regelui, chiar daca dorintele nu pot fi nca domolite n const
iinta.
Apropierea mea de cei pe care i dispretuisem mai nainte se facu, as putea zice, pri
n telepatie: adica de ndata ce n sinea mea ncetai sa-i mai dispretuiesc, fara sa fi
vorbit vreodata cu vreunul din ei. Venira ei la mine att de spontan si cu atta ca
ldura nct inima mi batu. Nu erau din clasa mea, ci dintr-a opta. Mesagerul fu un oa
recare Asanache care ntr-o recreatie se apropie de mine, ma apuca pe dupa umeri s
i mi sopti: "Petrini, mi spuse, nu vrei sa vii diseara undeva sa ne distram si noi
?... Mai lasa cartile... Stii ce spune Goethe, o privire n carti si doua n viata..
. Zau! Ai sa vezi ce placut o sa fie!" Si chipul lui exprima atta sinceritate n do
rinta lui de a ma face sa ma simt bine, nct sursei si o emotie puternica ma cuprinse
... "Cine mai vine?" l ntrebai. "Szekely!", zise el mirat, ca si cnd ar fi trebuit
sa stiu. "Si mai cine?" "Pretorian!" exclama el, ai fi zis cu un patetism cu suf
lu calm, cunoscutul Pretorian, adica, auzi, cine altul, vedeta scolii la fotbal,
supranumit Pulos (fiindca n meciurile noastre cu liceul unguresc, Pretorian, n ch
iloti, se mpiedica pe extrema, cnd fugea, de propriul lui organ procreativ si noi
strigam: hai Pulos! hai Pulos!) si n plus baiat plin de viata, cu toate ca medioc
ru la nvatatura. Era regatean, taica-sau, un om cu stare, proprietar de moara sat
easca, pe undeva prin Teleorman. Avea rude n orasul nostru si de aceea venise aic
i, n loc sa se fi dus la Pitesti sau Turnu-Magurele. Szekely era un ungur distins
, de o eleganta deosebita, simpatizat n tot liceul pentru ca vorbea romneste perfe
ct si preferase liceul nostru n locul celui unguresc. Nu era singurul ungur printr
e noi, dar era cel mai inteligent si cu cele mai alese maniere. Asanache era bai
at de popa de tara, tot regatean, se stia despre el ca are o droaie de frati pri
n licee si ca parintele tragea din greu sa-i tina pe toti. n timp ce Szekely si P
retorian schimbau cos-tumele n fiecare saptamna, Asanache nu si-l schimba pe-al lu
i niciodata. n ceea ce ma priveste, eu ma aflam pe undeva pe la mijloc, adica era
m tot timpul curat, mama avea grija sa-mi puna alt costum pe pat o data la trei
luni. "Si, zic, unde mergem?" Asanache se uita la mine cu privirea lui de bivol m
irat (de spectacolul vietii, de bucuria de a trai, cu toate ca, brunet masiv si
posomort cum arata, ai fi zis ca e o bruta care nici macar n-avea constiinta ca e
xista) si mi spuse cu acelasi patetism soptit si mirat ca cum nu stiu: "Cum, la Ma
ma ranitilor!" "Ce e asta?" "Ai sa vezi! E o crciumioara!" "Bine, dar eu n-am bani
!" "Au Pulos si Szekely! Dar, adauga el, Petrini, daca vrei sa te distrezi bine,
nu strica sa vii si tu cu ceva bani."
"Mama ranitilor" nu era deloc o crciumioara idilica asa cum crezusem, desi locul
unde era asezata, undeva la marginea orasului, printre casele acelea rare si sar
ace, dar n care verdeata si mirosul florilor acopereau totul, era ntr-adevar idili
c: de-acolo se vedeau dealurile mpadurite, simteai curentii vailor n nari, iar cer
ul nstelat sporea tacerea locului dndu-ti acel sentiment, pe care l simtim totdeauna
n mijlocul naturii, de pace launtrica si de diminuare a obsesiilor, de scadere a
importantei gndirii si impulsurilor vietii noastre interioare: sntem mai mici dect v
asta natura, dar si mai mari cnd ne contopim cu ea, fiindca stim, n timp ce un dea
l minunat, un munte superb nu snt astfel dect fiindca i vedem noi...
Cnd am intrat nauntru mi-am dat seama, fara sa fi stiut dinainte ce nsemna acest lu
cru, ca "Mama ranitilor" era un local de petrecere. Era lume multa, ncaperea mare
, peretii nnegriti de fumul tigarilor si la tejghea, ntr-adevar o "mama", o doamna
ntre doua vrste, grasa, cu privirea de o duiosie intensa care se opri insistent as
upra mea; parca ma ntreba: esti ntr-adevar ranit? Sper ca nu esti un destrabalat,
aici vin numai cei care au ceva pe suflet, o durere, o singuratate care i chinuie
, un vis care a fost sfarmat; vei gasi ceea ce n-ai crezut ca poate fi gasit, cu
conditia sa nu te mbeti si sa ncepi sa urli, sau sa arunci cu paharele n pereti...
Ma uitai n jur. n timp ce Pulos vorbea ceva n soapta cu aceasta femeie si chiar asa
era, nimeni nu striga, nu cnta ca la betie, nimeni nu vorbea cu glas tare. Client
ii erau aceiasi pe care i vedeai n restaurantele bune, domni bine mbracati, si era
de mirare ca nu vazui nicaieri oameni din cartier, adica muncitori sau mahalagii
. Femei putine. Gasiram o masa pe care o chelnerita o sterse si puse peste ea o
fata alba si ni se adusera vin si fripturi. Ciocniram... "De ce i spune Mama raniti
lor?" ncepui eu conversatia. N-ai fi zis ca era necesara, la toti ne juca bucuria n
priviri, care nu totdeauna are nevoie de cuvinte ca s-o exprime, te simti bine
asa, privind la ceilalti si tacnd. "Nimeni nu stie. zise vnjosul si pateticul, n apa
renta sumbru, Asanache. A fost geniul ei cnd a nascocit firma de afara." "O fi da
tnd, zic, de pe vremea razboiului mondial si o fi fost facuta special pentru rani
ti?" "Nu, zise Pulos, cladirea e noua, e construita special de patroana pe un ter
en proprietatea ei, revenita de la o mostenire. Mama ranitilor- are si o bacanie n
centru, unde si sta deasupra, aici vine numai seara, ziua e nchis. N-are barbat,
e vaduva si are un baiat care o stoarce de bani, un ofiter cam zurliu... A, ce s
urpriza! exclama el ridicndu-se n picioare, ntr-adevar cu o surpriza extrema pe chi
p, ce faceti domnisoara, poftiti, luati loc... Permiteti?..." Si trase un scaun s
i toti facura loc unei fete care aparuse la masa noastra ca din pamnt, nu bagasem
de seama cnd venise.
si scoase pardesiul usor, de toamna, un pardesiu verde, elegant, l puse pe spataru
l scaunului si se aseza. Zmbea, avea un chip luminos, usor alungit, nasul mic, oc
hii usor adormiti, dintii ca de copil. O fetita! Daca bluza decoltata n-ar fi la
sat sa se ghiceasca snii care ma ametira chiar n clipa cnd o priveam. "Nu cunosti p
e toata lumea - zise Asanache cu o voalata, soptita voce fraterna, plina de acea
caldura nvaluitoare cu care vorbea de obicei, domnul Victor Petrini, domnisoara
Nineta Romulus, eleva pe-a sasea..." Nu mai spuse la ce scoala, la ce liceu, tur
na vin n pahare si continuaram masa. I se aduse si fetei o friptura. Nu-mi dadeam
seama de ce, dar spre surpriza mea totul decurse ca si cnd am fi sarbatorit pe ci
neva. Dar pe cine? Fata avea un surs fermecator si dupa primul pahar ochii ei ado
rmiti se trezira si glasul i se auzi, inocent, cnd era ntrebata daca a mai vazut-o
pe... o cunostinta comuna, ce-a mai facut de-atunci... (care atunci? am gndit eu)
a fost nu stiu unde, sau a stat acasa si a citit...
Petrecerea era simpla; se rse ndelung cnd eu, la un moment dat, adresndu-ma lui Pret
orian, i spusei domnule Pulos si n alt moment, cnd trecnd la anecdote, Szekely, cu o
distinctie rara, ne povesti cum odata, pe timpul imperiului, un ofiter romn fiind
invitat ntr-o nalta societate, l rugase pe un camarad al sau, ungur, sa-l nvete sa
spuna n ungureste gazdei cteva cuvinte frumoase cnd avea sa fie ntmpinat. Si acela l nv
ata sa pronunte urmatoarea expresie: Lofososeghedbe. Ofiterul l-a ntrebat ce nseamn
a si acela i-a raspuns ca e ceva intraductibil, dar are semnificatia de urare, d
e bine v-am gasit. Romnul se prezinta deci la receptia respectiva, gazda i iesi nai
nte si i ntinse mna, el i-o saruta, apoi ridica fruntea, i se uita n ochi si pronunt
a distinct expresia. nalta doamna a scos un tipat si s-a ndepartat; i se spusese,
si aici Szekely traduse exact si direct ce nsemna acea expresie, adica o porcarie, n
romneste bizara, organul calului n curul dumitale. Domnisoara Romulus rse tare, n c
ascade, cu rsul ei cristalin, cnd auzi expresia pe sleau.
Era placut, oricum eram ascultat cnd vorbeam, fireste nu despre filozofie, ci des
pre lucruri obisnuite, palpabile, care aveau grosime, n stilul care convenea spir
itului lor ancorat n concret. Ce era mai curios e ca ei nu palavrageau, cu pretent
ii de subtilitati, cum faceau cei dinti, si platosa nca subtire, totusi platosa, c
are le acoperea gndirea secreta (aveam sa-mi dau seama curnd ca aveau o astfel de
gndire) sporea sensul cuvintelor obisnuite. Cnd Pulos spuse: ce parere aveti, ne mb
atam?, ceilalti reflectara, apoi cnd Asanache raspunse, hai sa ne mbatam, eu izbucn
ii n rs, fiindca un humor irezistibil dar si involuntar tsnea din patetismul lui su
mbru. Distinctia cu care Szekely spunea anecdote desucheate si fara un surs facea
mai mult dect aroganta neacoperita de nimic a celor care ar fi vrut ca eu sa fiu n
grupul lor un simplu figurant.
S-au mbatat, dar pe mine m-au prevenit ca o sa-mi faca rau si mi-au spus: "Nu-ti
mai turnam, sa nu ne njuri pe urma". Si mi-au luat paharul din fata. Stiau, deci,
erau mai mari ca mine cu un an. Betia l-a facut pe Pulos sa ne povesteasca incr
edibile istorii de amor din satul lui, al caror erou credibil era el nsusi, vrt n is
torii cu vaduve ale caror reactii n fata lui ma fac si acum sa rd n celula mea, pe
Asanache sa nceapa sa njure discret n voce, dar plastic inventiv n continut, uluit e
l nsusi ca suportase niste magarii ale unor colegi si chiar profesori fara sa le
zica nimic (se framnta furios pe scaun si parca se desmeticea, se trezea la viata
si devenea constient ca era un om prea bun, prea iertator, cnd, voinic cum era,
putea sa-i faca pe toti pilaf), pe Szekely sa nchine ntr-un stil voit bombastic n c
instea domnisoarei Nineta Romulus, care, desi bea ca si ei, nu se mbata deloc, sp
re nedumerirea mea totala. "Odata, continua Pulos dupa un timp, m-am ncurcat cu o
farmacista din Costesti care prima oara cnd ne-am pomenit desbracati n odaia ei, a
spus ca, nu, nu, nu se poate, ea nu e iapa, mi-ar trebui n orice caz ceva aseman
ator, mai degraba din regnul... dect cel al femeilor. Nu, de ce, sa ma mbrac si sa
plec... Era furioasa, cu toate ca eu eram blnd, nu ma repezisem la ea, stateam c
uminte n pat si i ascultam protestele, care nu mai ncetau, si nici nu se grabea sa
se mbrace la loc... Stii ce, mi-a spus ea n cele din urma, exact ca ntr-o situatie
din Boccaccio, pune-ti o glamnica si atunci... A, nu stiti ce e o glamnica... un
fel de basma neagra nfasurata n forma circulara, o pun muierile pe cap cnd vin cu
vadra cu apa de la fntna sa nu le doara crestetul... Si ea vroia sa-mi nfasor... cu
o glamnica... Si-mi da un batic de-al ei... A nceput sa ma sarute, pe urma nu-mi
mai dadea drumul de dupa gt si n toiul iubirii o aud ca mi sopteste la ureche: sti
i ce, poti sa dai la o parte glamnica... Da?! Numai ca eu, de la nceput, fara sa
vada ea, o dadusem de mult la o parte... Alta, tot asa, cu toate ca stia bine ci
ne snt, a ntors la un moment dat capul napoi spre mine n timp ce o iubeam tiindu-i s
pinarea n brate s-a holbat: Cine esti tu, zice, de unde vii?" Szekely izbucni ntr-
un rs subtire, pitigaiat, nalt... Asanache l potoli: "Sandor, mai ncet, nu uita unde
sntem..."
Totusi, nu se clatina nimeni cnd am plecat, iar eu am facut bine ca i-am ascultat
si n-am mai baut. Au luat-o toti trei nainte, discreti dar hotarti, spunndu-mi (As
anache) s-o conduc eu pe domnisoara Nineta acasa. Am nteles de ndata (si m-am mpacat
senin n aceeasi clipa cu acest gnd) ca ceremonia petrecerii noastre ascunsese gndu
l lor secret, de a sarbatori intrarea mea n grupul lor si a-mi face cunostinta cu
aceasta ocazie si cu o fata frumoasa care sa ne cimenteze prietenia.
Ea m-a apucat strns de brat si s-a lipit de mine. Statea prin apropiere. ntr-o cas
a fara lumina electrica, dar altfel bine cladita, mare si asemeni celor din cart
ier scaldata n flori si pomi cu coroane bogate. Am intrat, ea a aprins lampa si a
nceput sa se desbrace. I-am spus n glas cu ceva care i cerea parca nici eu nu stiu
ce, ca traiesc o clipa de irealitate si n-as vrea sa se spulbere asa curnd... Si
atunci ea mi-a raspuns ntr-o soapta minunata: "Nici nu se va spulbera". Si s-a a
propiat de mine, m-a nlantuit si nceput sa ma sarute ntr-adevar fara graba, dar cu
o patima pe care nu i-o banuiam, potolindu-mi bataile prea puternice ale inimii,
care ma paralizau. Si abia astfel trupul ei gol care mi paruse brusc inaccesibil n
primele clipe cnd ea se desbracase deveni tangibil si trezi n mine, cu violenta, d
orinta care ma torturase attia ani n singuratate si n vis...
Era chiar ca n vis cnd ma trezii n intimitatea fiintei ei, ca ntr-un miracol care ntr
-adevar nu se spulbera si ea care nu iubea ca mine pentru ntia oara scotea suspine
ca si cnd eu eram cel puternic si experimentat si ea inocenta care descoperea cu
uluire dragostea de care pna atunci i fusese frica. Dar eram, chiar fara sa stiu,
experimentat, fiindca dupa primul val care trecu repede, nu-i dadui drumul din
brate si n minutele care urmara bucuria care ma napadi fu att de covrsitoare nct n chi
ar acele clipe ma ndragostii de ea cu toata puterea sufletului.
VII
Nineta nu era eleva, adica nu mai era. Traia din economiile bunicii, care nu era
u mici, cum mi spuse chiar ea, si avea si rude nstarite care o tinusera pna nu demul
t n liceu... Att mi povesti din viata ei, nu mai mult, dar pe mine nu ma interesa v
iata ei de pna atunci, prezenta ei ma acapara, adica prezentul, ochii ei, dogoarea
sarutarilor, dulceata ametitoare a trupului ei inepuizabil n daruire...
Am nceput s-o vizitez seara de seara fara sa mai stau toata noaptea; cum sa le sp
un parintilor de fiecare data ca am fost la un ceai care s-a prelungit, pna n zori
? Nu puteam sa-mi revin din vraja primei mbratisari care, daca s-ar fi petrecut a
ltfel, poate ca ar fi fost ultima pe care as mai fi trait-o cu ea. Stiam si de c
e, dar asta mi sporea si nu mi potolea adnca turburare. Nineta se purtase cu mine c
u simplitate, dar nu pentru ca era simpla, ci pentru ca si purta sufletul desgolit
. Desigur, o sa spun o banalitate, dar ea era femeie cum un izvor e un izvor. Ai
sa spui: ei, ce e un izvor? Nimic, l vezi numai daca ti-e sete si pe urma dupa c
e bei treci pe lnga el. Dar cte femei au sufletul ca un izvor? Ele trebuie sa si-l
fereasca, si cu ct strategia pe care o folosesc e mai complicata si ele mai greu
de cucerit, cu att snt mai pretuite. Am nteles mai trziu, ca noi toti: placerea con
sta n a cuceri aceasta cetate si fericiti snt doar cei care dupa aceea gasesc n ea c
omori de pret, cnd abia ncepe adevarata dragoste. Si daca nu gasesti n aceasta ceta
te dect un imens pustiu, plin de crcieci si coropisnite? Dar despre asta, mai trziu.
Sufletul Ninetei era un izvor mare si misterios ca orice izvor. De unde venea e
l de fapt? Si ncotro curgea? Stia ea ca dragostea e unica, nu se mparte? Ca n viata
noastra de oameni izvorul trebuie pastrat, sau mai bine zis dat unuia singur? Ci
ne hotarse acest lucru? Nu stiam si nu stiu nici acum si viata mea se va pierde t
ocmai din aceasta pricina: e n noi un animal care ne musca mortal, cumplit, cu att
mai tare cu ct iubim mai mult si eu n-am stiut sa ma pazesc, sau mai bine zis n-a
m stiut sa raspund la ntrebarea: ce e cu acest animal, ce cauta n noi si ce legatu
ra are el cu dragostea?
Nineta traia petrecnd si cnd i-am spus ca acest lucru trebuie sa nceteze a dat capu
l pe spate si a rs. Am ncercat sa descifrez acest rs. "Sa examinam, i-am spus, cel m
ai bun caz si cel mai rau caz pentru tine. Cel mai bun ar fi ca se poate ndragost
i de tine un batrn singur si bogat, caruia nu i-ar mai pasa de ce zice lumea si t
e-ar lua de nevasta. Inconvenientul aici ar fi ca batrnul sa traiasca mult..." Ni
neta ma ntrerupse cu rsul ei n cascade cristaline, cu pofta mare. Ochii i jucau n cap
. Se gndise si ea la acest lucru. Se gndise, dar nu prea mult. O pura idee. Asta ns
emna ca se gndise si la cel mai rau caz. "Duci viata de acum, am reluat eu, mai m
ulti ani. mbatrnesti. Petrecerile se vor rari, apoi vor nceta. Ce vei face? Nu te-a
i putea salva dect daca ai fi o mare poetesa si ai descrie n versuri frumoase viat
a ta de curtizana, ca Bilitis, exprimnd n esenta ideea ca asa ai nteles tu datoria
ta de femeie, sa luminezi viata barbatilor ncatusati de familii si sa ti-o traiest
i pe-a ta n dragoste si poezie." Amintisem de Bilitis fiindca printre cartile ei,
putine, gasisem ntr-o buna traducere prescurtata celebrul volum al lui Pierre Lo
uys cu frumoase gravuri pe care l luasem acasa si l citisem si eu; aveam impresia
ca aceasta carte era Biblia ei; Nineta traia, cum am spus, cu o bunica batrna, ma
ma ei murise cnd o nascuse, iar tatal, necunoscut de ea, nu se aratase niciodata;
fusese eleva, dar se ncurcase la paisprezece ani cu un profesor si o eliminasera
; profesorul scapase doar cu un transfer in Basarabia. "Mare curtizana, am conti
nuat eu, n-ai sa fii, ca Aspazia, care l primea la ea pe Pericle si i sugera noi l
egi ntelepte pentru atenieni, si nici ca Theodora Bizantului, care a ajuns mparate
asa dupa ce prin bratele ei, ca tnara fata, au trecut ntr-un desmat fara sfrsit nti c
ei de jos, apoi si cei de sus... desi daca ma gndesc bine la tine, nu se stie... n
acest caz o sa ma pui n lanturi sau o sa ma ridici si pe mine si sa ma faci mare
dregator. Nu te gndesti?" am ntrebat-o. "Nu ma gndesc, zise, batrnetea e o mizerie
oricum, bunica face cteodata pe ea, ce folos ca a fost toata viata o femeie de tr
eaba? Eu o sa mor tnara." "De unde stii?" "Stiu eu! Cnd o sa vad ca nu mai merge i
au un tub, ma culc si nu mai ma scol. E ceva mai simplu dect asta?" Si rse iar, de
asta data cu o intensa expresie de triumf n privirea ei care devenise brusc ilum
inata, ca o revelatie care se repeta dupa ce avusese prima oara acest gnd. "Asta p
entru ca acum esti tnara si vezi n tine puterea de a face acest lucru. Dar poti sa
stii daca aceasta putere nu va slabi? Odata m-am oprit si m-am uitat la un orb
si mi-am spus: ce mai nseamna viata pentru el? I-am dat cinci lei si l-am ntrebat:
Esti din nastere fara vaz, sau s-a ntmplat mai trziu? Mai trziu, mi-a raspuns. Si n
u te-ai gndit sa nu mai traiesti? Stii ce mi-a raspuns? Ca acum poate sa mai bea
un pahar de vin si sa... o femeie, dar daca moare cine (adica cine din el) o sa
mai bea paharul ala si sa... acea femeie? Avea dreptate!" "Sigur, mi-a raspuns N
ineta, cnd bei nu te mai gndesti la nimic si te simti bine, iar cnd faci dragoste m
oartea si ia talpasita." "Ei, eu m-am gndit la moarte, am reluat, dar n mine, n marun
taiele mele, am simtit o slabiciune, un lesin, la gndul ca n-as mai fi. Da, mi-am
spus ca pe la treizeci de ani o sa ma sinucid, daca viata mea pna atunci ar fi u
n esec. Dar pe urma m-am ntrebat: ce e un esec? O ntrebare de capitulare. De obice
i, esecul e ceea ce considera altii ca e, fara sa ne dam seama ca daca am schimba
directia barei si s-o luam pe alt drum, esecul ar fi premisa unei adevarate vict
orii. n acest sens sntem si noi orbi ca orbu`acela, fiindca esecul ne face sa nu m
ai vedem nimic naintea ochilor." "Da, mi-a spus Pretorian ca totdeauna te plimbai n
recreatii singur si noi, s-au gndit ei, hai sa-l ducem pe Petrini la Mama ranitil
or." Am izbucnit si eu n rs, gndind n acelasi timp ca, adevarat, iata ce baieti buni
acesti Pulos, Szekely si Asanache.
Dar discutia alunecase si am revenit ncercnd s-o fac sa nteleaga pe Nineta sa nu ma
iubeasca dect pe mine pentru totdeauna si sa-i explic ca pe vremea Greciei antice
Aspazia era respectata, n timp ce astazi, la noi, n Europa, femei ca ea poarta un
nume rusinos si va ncepe sa-l poarte si ea daca nu se va opri la timp. I-am spus
ca peste un an voi fi student si ca ne puteam casatori, o sa fiu profesor, si a
veam de gnd sa fac cariera universitara si ca ma pasiona filozofia, aveam ceva de
spus n acest domeniu si anume sa elimin din filozofie etica bazata pe ideea de D
umnezeu si sa aduc n locul ei cunoasterea pe baza descoperirilor stiintifice. O n
oua gnoza care sa redea integritatea constiintei umane n fata universului, fara c
onstiinta disperata, care se vntura acum n Europa, zguduita de un danez bizar din
secolul trecut, spiritualizat la extrem, dar lipsit de forta vitala... "Constiint
a nu e dubla si nu se scindeaza, cum crede si Dos-toievski, din pricina ca putem
n acelasi timp sa facem si bine si rau, sau sa urm fiindca ni se face binele si a
lte descoperiri abisale care i-au turmentat marele sau spirit.
Constiinta e unitara, dar, ca si n natura, ca este zgltita cnd de furtuni si catacli
sme, cnd invadata de nseninari miraculoase. Cine nu cade nu se poate nalta, iar fap
tul ca un boier rus dadea ordin sa fie sfsiati copiii de catre cini ,arata mai deg
raba ca se nascuse ntr-o lume nca neiesita din barbarie, dect ca i e proprie omului
crima abjecta. Cristos a fost un barbat vnjos, daca a putut strabate tot timpul p
rovinciile Palestinei pe jos, mncnd putin si predicnd neobosit. Numai pe cruce a av
ut un moment de slabiciune, s-a simtit singur n fata mortii, iar noi, reintegrati
n univers, putem trece mai usor pe sub pod, cum spune Stendhal." "Si mai usor cu
un tub, ca n vis", a reluat Nineta, care ascultase distrata tirada mea, din care
, desigur, nu ntelesese mare lucru. Se pare ca era un gnd cu care traia si care n-
o mpiedica sa fie vesela, acel tub dimpotriva urca parca n ea tensiunea vietii cu
un grad fata de mine, care mi proiectam viata prezenta n viitor, n timp ce ea l alun
ga, fiindca n-a reactionat cum doream eu, n-a facut-o sa tresara propunerea mea d
e casatorie, viata pe care ar fi putut-o duce ntemeind mpreuna o familie. "Nu ma i
ubesti?" am ntrebat-o. "Te iubesc acum, mi-a raspuns, dar nu stiu daca si mine; nu
vreau sa ma casatoresc niciodata, vreau sa iubesc pe cine vreau eu si cnd n-o sa
mai fie iubire cu mul, vorba ta, schimb bara n alta directie. Du-te la universit
ate, fa-te profesor, filozof... Soarta mea asta e, ca nu stiu ce-o sa fie si mie
mi place asa."
Deci si ea era o cetate care trebuia cucerita, am gndit, dar una mai grea, caci mi
sugera legatura ei strnsa cu moartea. Att, alte ziduri nu avea, dar asta, singuru
l, cum sa-l escaladezi? Am nceput sa iesim, sa ne plimbam mpreuna prin oras. Ninet
a era bine mbracata, chiar eleganta si strada o schimba, devenea grava, aproape st
raina, placuta si veselia i pierea de pe chip. Avea chiar un ochi cercetator, imo
bil cnd se uita la ceva. Se uita cu o lacomie pe care n-o descifram, oricum strada
o schimba, aveam chiar impresia ca nu mai era cu mine si nu stiam ncotro i zburau
gndurile si ce fel de gnduri. Apoi acasa la ea devenea alta fiinta... Aceste plim
bari au adus ruptura, neasteptata pentru mine, incredibila. Iesirea n lume e plin
a de surprize, da, e bine ntre noi doi, dar mpreuna cu altii privirea ei nu-ti mai
apartine, sursul ei nu-i mai nfloreste pe chip cnd o privesti, rde pe neasteptate d
e ceea ce spune altul si esti stupefiat sa descoperi ca desi e aceeasi nu-ti mai
apartine, aici e drama, e aceeasi... Dar asta avea sa ma chinuie mult mai trziu.
Ruptura mea cu Nineta a fost mai simpla, dar nu inexplicabila, fiindca fusesem
avertizat.
S-a oprit ntr-o zi n dreptul unei strazi, s-a uitat de-a lungul ei cu o expresie p
reocupata, impenetrabila, si mi-a soptit: "O luam pe-aici!" Era o strada lateral
a, rau pavata, fara trotuar si n-am nteles de ce trebuia s-o luam pe-acolo. Am ra
spuns: "Nu!" "Daca nu vrei, am auzit-o spunnd, atunci n-ai ce mai cauta pe la min
e." Chiar asa? Ce putea fi att de important? "Nu!" am repetat. Atunci ea s-a rasuc
it pe calcie, s-a uitat n jos linistita, s-a uitat chiar la mine, dar fara sa ma v
ada si mi-a spus: "Singur ti-ai dat foc la valiza!" Si s-a ndepartat. Dar nu s-a d
us pe strada aceea. Am ramas pe loc clipe lungi nedumerit: de ce nu vroisem sa m
erg pe-acolo pe unde dorise ea? Nu-mi era indiferent pe unde ne-am fi dus? Pe de
alta parte, simteam n mod obscur ca daca ea, fara s-o spuna, ar fi luat-o pur si
simplu pe strada aceea as fi urmat-o fara sa observ ciudatenia de a ne fi plimba
t pe o anumita strada. Dar chiar si asa, ce-mi pasa mie ca e anumita? Eram totus
i senin. Cu aceasta seninatate am ramas apoi totdeauna n fata rupturilor, dar numa
i atunci, n clipele cnd primeam lovitura, dezastrul ncepea mult mai trziu. Cteva zile
la rnd am intrat apoi n curtea ei, dar n-am gasit-o dect pe bunica, iar odaia era n
cuiata. Am revenit dupa o saptamna, creznd ca era plecata din oras. Zadarnic. Am c
autat-o seara la "Mama ranitilor", patroana a dat din cap si a ridicat din umeri
: nu stia unde e.
VIII
Si abia ntr-un trziu aflara parintii mei ca nu la ceaiuri ma duceam eu cnd veneam a
casa dupa miezul noptii si aflara si unde fusesem cnd ma ntorsesem n zori: la "Mama
ranitilor", dupa care dormisem toata noaptea cu "o depravata". Cuvntul acesta l r
osti tata. De unde aflasera? Si de ce asa de trziu? Oricum aflasera atunci, n ziua
aceea, cnd ma ntmpinara ndata ce intrai n casa cu acea stare de spirit bizara, care n
e arata ct de putin fluid e sufletul omenesc si cum deplasarile n el seamana cu de
plasarile geologice, surpari de roci sau de pamnt ireversibile. "Bine, ma, ncepu t
ata, fara introducere, ca o eruptie, adica fara ntelegere, departe de orice gnd ca
mai exista pentru mine vreo speranta, de-aia te-am crescut noi si muncim pentru
tine; ca tu sa te faci de rsul orasului cu o curva? Maica-ta te nchina n fiecare s
eara ca pe-un copil cu sufletul curat si drept orice rasplata tu cazi n noroi si t
i terfelesti cinstea n patul unei fete depravate? Ce-ai sa te faci tu acum, striga
el ridicndu-si bratele n sus ca n fata unei nenorociri ireparabile, cnd toata lumea
stie si o sa te arate cu degetul? Ce-ai sa te faci tu daca se afla la liceu si
tocmai acum, cnd trebuie sa-ti dai bacaloriatul, te da afara din toate liceele di
n tara? Ce-ai sa ajungi, cu studiile neterminate si cu obrazul tau de cavaler mur
darit? Ce fata o sa se mai uite la tine, cnd tu te-ai plimbat cu aia prin oras si
te-a vazut toata lumea?"
Mama statea nemiscata la masa, cu lacrimi care i curgeau siroaie pe chipul mpietri
t. si tinea o palma pe jumatate de gura, care era crispata de o suferinta coplesit
oare, pe care o ndura nsa cu mai multa ntelegere pentru mine, suferinta n adncurile c
areia ea contempla pacatul si nu urmarile lui, cum facea tata. Aceasta palma car
e i acoperea numai jumatate de gura, n-am uitat-o! Parca se ruga, n acele clipe, p
entru mine. Acest gest pios era adresat parca sfintei fecioare, ntr-o implorare m
uta, sa-i salveze copilul. Dar numai n amintire, n viata mea ulterioara, a nceput s
a tresara acest gest, n clipele acelea nsa eu simteam cum ncep sa jubilez, dndu-mi s
eama cum creste n mine o furie rece si orgolioasa... "Ce e, mama, am spus eu cnd t
ata s-a oprit. Ma adresam ei, care suferea cu adevarat, si nu lui, care era doar
jignit si nspaimntat ca lumea o sa ma arate cu degetul, ca si cnd n-as fi fost bar
bat, ci fata mare. Cum s-a purtat, mama, Cristos cu femeia desfrnata? Te duci la
biserica si nu ntelegi nimic din nvatatura lui, el care a spus celor ca voi, care a
runcati cu piatra, sa arunce primul cu piatra cel care se considera n sinea lui f
ara pacat."
Stiam ca era fara pacat si ca n-ar fi aruncat cu piatra, dar nu stiu de ce, tocma
i pe ea vroiam s-o ranesc si mai tare, caci cu adevarat gestul ei mi facea rau. V
roiam sa i-l alung, sa-si ia palma de la gura, fiindca nu stiam cum sa raspund la
suferinta ei, n timp ce pentru tata pregateam, mintal, ceva violent, sa-l nvat mi
nte pentru totdeauna sa mai ridice bratele n aer si sa-mi spuna el mie ce este si
ce nu este nenorocire pentru mine. Nenorocire e numai ceea ce simt eu, nu un altu
l si nici macar el, care mi-era tata, sau cu att mai putin. "Trebuie iertata, fii
ndca a iubit mult, asa a spus Cristos", am continuat citind o replica din Dostoi
evski. "Nu despre o astfel de iubire vorbeste Cristos", mi-a raspuns atunci tata
exact ca n Dostoievski, pe care nu-l citise. Si eu am strigat: "Ba da, si despre
o astfel de iubire." "Cristos nu e o pavaza pentru toti dezaxatii, a strigat at
unci si tata. Ai sa ajungi un dezaxat, o sa vezi, ai pornit-o bine." "Cu tine o
sa vorbesc pe urma, i-am raspuns cu o voce sardonica, acuma vreau sa-i spun ceva
mamei. Crezi, mama, ca nu ti-am ghicit pacatul? Te-ai maritat fara sa iubesti s
i nici pe urma nu l-ai iubit pe tata, si nu fiindca ti-ar fi placut altul, ci as
a. Dar de maritat te-ai maritat, n loc sa te fi dus ntr-o mnastire. Dar aia e, ca n
ici mnastirea nu ti-a placut si, femeie tnara, ti-ai gonit barbatul din pat, si el
tnar, crezi ca nu stiu?" "Nu ti-e rusine, a strigat tata, sa vorbesti cu maica-t
a ca un dezmatat?"
Si a sarit n sus si m-a izbit peste fata de cteva ori la rnd facndu-se palid si gfind
de furie. Am rnjit; "Cu asta nu rezolvi nimic! Vezi ca snt mai voinic ca tine si d
aca mai ncerci sa dai n mine o sa te mpiedic. Esti un tata admirabil, te respect, d
ar si eu am fost un copil bun si nu te-am silit sa ma lovesti cnd eram mic. Nu te
gndi acum ca o sa mai ndrepti ceva cnd snt mare. Stai li-nistit, ca discutam noi. T
i-am spus ca vreau sa-i spun ceva mamei." "Spune-i, nefericitule, dar daca nu-ti
pui fru la vorba n casa asta n-ai ce sa mai cauti!" "Da, i-am raspuns, cunosc, cl
asica gonire de-acasa a unui fiu care a apucat pe cai gresite, plecarea lui, apo
i suferinta mamei si nenduplecarea parintelui, care are principii si nu vrea sa-l
reprimeasca. Numai ca eu n-o sa mai ma ntorc, aici e gresala ta, asa ca ai grija
de mama, care o sa moara de dorul meu si n-o sa te ierte!" "Tu de ce l asculti?
a ntrebat-o el atunci pe ea. Lasa-l sa stea aici, dar eu cu el nu mai vorbesc."
Mama si-a acoperit si restul gurii cu palma si a soptit: "Lasa-l sa spuna. E un
copil." "Da-da! am exclamat, mai ramne sa nteleg ca am cazut "n ispita, dar ca prin
rugaciunile tale Dumnezeu o sa-mi ndrepte pasii..." "Macar esti sanatos? s-a hol
bat tata la mine. Fiindca asta ti-ar mai fi lipsit." Eram perfect sanatos, dar n
u i-am raspuns. "Revin, mama, asupra pacatului tau, de a nu fi putut iubi... Ei
bine, eu iubesc prea mult, care din noi doi e pacatos?" "Te-am facut pe tine!" a
raspuns ea atunci. Att a spus si a tacut mai departe. Ce trebuia sa nteleg? Ca pac
atul ei era izbavit si ca odata cu venirea mea pe lume dorintele ei trupesti se
stinsesera? Sau nu se stinsesera si se chinuise sa le alunge? Era taina ei. "Bin
e, i-am raspuns, m-ai facut, esti mntuita, dar eu nu snt nici Isus Cristos si nici
adeptul lui. Animalele nu cred n Dumnezeu, dar la anumite specii dintre ele s-au
observat comportari care seamana cu morala crestina. De pilda ntr-o lupta daca un
animal cedeaza, celalalt l lasa n pace, nu-l ucide, e tolerant." "Vrei sa spui ca
tu ai de gnd sa te porti ca un animal, mai departe nu poti sa mergi?" a zis tata.
"De ce sa merg? i-am raspuns. Crezi ca tu o sa mergi sau ai mers mai departe? A
devar ti graiesc tie, am reluat batjocoritor, ca o sa cauti si o sa gasesti o alt
a femeie cu care sa traiesti ca un barbat n putere cum esti si n felul asta o s-o n
seli pe mama. Asta o sa fie mai rau dect ce am facut eu. Si acum sa vedem ce-am f
acut de mi promiti cu atta convingere ca o sa ajung un dezaxat. Toata conceptia ta
se reduce la ce-o sa zica lumea. Dar ca eu ma simt de fapt curat asta pe tine nu
te intereseaza. Nu ca o sa ajung dezaxat, ci considerat ca atare. Si daca n-o s
a patesc nimic la liceu si mai trziu o sa ma casatoresc cu o fata de buna conditie
, totul o sa fie n regula." "Ba, uite ce e, m-a ntrerupt el strignd, eu cu un nerusi
nat ca tine nu mai vorbesc. Snt oameni pe care nvatatura i face oameni! Pe tine te-
a facut un nerusinat! Numai maica-ta poate sa mai creada n ndreptarea ta, eu unul m
i-am luat mna de pe tine. O sa te tin pna o sa ajungi sa-ti cstigi singur pinea, dar
tu cu mine nu mai ai si nici n-o sa mai ai nimic de mpartit. Poti sa te nhaitezi
cu cine vrei, sa faci ce vrei, din moment ce asa consideri tu ca trebuie sa vorb
esti cu parintii tai si eu consider ca nu mai esti baiatul meu, si o s-o spun la
toti, sa nu creada lumea ca ma uit n curul tau si nu-mi pasa, te ndemn sau snt mndr
u de tine, cum snt altii..."
Si s-a sculat de la masa ntunecat, nsingurat, dar hotart. Daca mi-as fi dat seama a
tunci ca violenta gndirii mele putea sa duca la o ruptura cu el m-as fi retinut. n
tr-adevar, prorocirea mea ca o s-o nsele pe mama avea n ea ceva att de jignitor, er
a o astfel de impudoare nct cel mai pasnic parinte (si el era unul din acestia) m-
ar fi gonit imediat de-acasa, mai ales ca n anii aceia el nici macar nu se gndea l
a alta femeie, criza i-a venit mai trziu, pe la patruzeci si sapte de ani.
N-am patit nimic la liceu. Adica nu s-a aflat nimic, asa se ntmpla, uneori nu se a
fla nimic, alteori se afla cea mai mica prostie. Mi-am luat bacalaureatul cu suc
ces si am intrat la Facultatea de litere si filozofie. Tata s-a tinut de amenint
are, nu vorbeam mpreuna, nsa n-a spus la nimeni ce fel de copil avea, fiindca dupa
istoria mea cu Nineta, fara sa fi rupt-o cu grupul lui Pulos, Asanache si Szeke
ly (de altfel n anul urmator ne-am mprastiat. Asanache s-a nscris la Teologie, Pulo
s a murit la el n sat n vara urmatoare lovit de roata morii tatalui sau, iar Szeke
ly s-a nscris la Drept) si fara sa fi evitat sa ies din cnd n cnd cu ei la "Mama ran
itilor", nu m-am mai ndragostit de nici o fata, amintirea Ninetei staruind n sufletu
l meu ca o arsura: era al ei sufletul care ma tulburase att de adnc, dezgolit, int
ens, fierbinte, cu traire prezenta si fatala, fara grija de catastrofe, mpotriva
carora gasise un remediu total, acel tub de care mi vorbise parca jubilnd. Nu era
ceea ce credea tata si ceea ce crezusem si eu la nceput n sensul propriu, o prosti
tuata. Era mai putin grav, adica nu era cuminte, dupa formula celor ngaduitori, ce
ea ce e cu totul altceva.
ntr-adevar, parasise orasul, atunci sau putin mai trziu dupa ce ma parasise pe min
e, lasnd-o pe bunica n plata Domnului sau poate a vreunei rude. Fugise la Bucurest
i si, dupa cum aveam sa aflu mai trziu, se maritase cu un maior batrn, asa cum i pre
zisesem. Cum o luase acel maior, cnd se stia ca militarii constituiau o casta apr
oape nchisa, n care nu putea sa intre o fata care nu era de conditie buna? Dar nu
traise mult cu acel ofiter, l parasise n timpul razboiului si teologul Asanache mi s
cria ca daduse de urmele ei la Iasi, casatorita cu un negustor foarte bogat, dar
nu asa de batrn ca maiorul, totusi batrn, caruia i facuse si doi copii. Avea deci
atractie pentru intensitatea finala a barbatilor, nu-i placea tineretea sigura de
ea, pusa pe viata lunga si cu flacara mai scazuta, sa ajunga multa vreme. L-a p
arasit si pe acel negustor, abandonndu-si copiii, si a nceput sa traiasca cu doi i
nsi deodata, care acceptau acest lucru, unul inginer, barbat ntreg, sot, pe care l
manipula, du-te ncolo, vin ncoace (si aceluia i facea o placere deosebita sa se la
se manipulat fiindca murea dupa ea), si al doilea, un intelectual fin, dar care d
evenea neputincios ndata ce o lua n brate, adica barbatia tsnea din el la simpla at
ingere, fara mplinire, lucru care pe ea n-o mpiedica sa-l iubeasca, sa-si petreac
a cu el chiar si noptile, fiindca avea totul de la celalalt, atrasa nsa irezistib
il de intelectualul fin, caci acesta o iubea ntr-un mod bizar, se mbraca cu rochii
le ei, se mbrobodea, iar alteori o ntmpina n costume fanteziste, de pilda cisme nalte
pna sub coaste, de cauciuc, de pescar sau instalator si haina cu broderii si lava
liera, iar chipul pudrat, dat cu fond de ten si buzele rujate. Inginerul rdea n ho
hote, dar ea nu rdea deloc, si i spunea ca acela "e cu un cap mai presus dect el" s
i ca "avea o inima de aur..." Dupa razboi Nineta se ntoarse singura la Bucuresti
si curnd aventurile ei mari ncetara, nti auzii ca intrase ntr-o filatura de bumbac ca
simpla muncitoare, ca sa mi se spuna, cnd o cautai acolo, ca acum e redactoare la
o revista de literatura, unde ajunsese nu se stie cum... O cautai la acea revist
a... Nu mai era nici acolo... Dar cum ajunsese ea totusi ntr-o redactie literara,
ntrebai, si unul dintre redactori mi raspunse cu un vag surs cinic ca o angajase d
irectorul revistei "ca sa mbunatateasca componenta sociala a redactiei". "Adica c
um?" ntrebai. Nu mi se raspunse. i pierdui urma. Nu cum va murise Nineta, asa cum
spusese? Cti ani sa fi avut? Poate ca nici treizeci si cinci...
IX
Am recitit aceste pagini uimit de uitarea de sine pe care mi-au adus-o: viata e
uitare de sine! n realitate, n mod obscur, nu amintirea faptului ca am chinuit-o p
e mama m-a facut sa ma ntorc att de mult napoi, ci amintirea Ninetei, cu acel tub a
l ei, pe care fara ndoiala ca l-a folosit, fiindca n acei ani i-am cautat copiii s
i pe tatal lor: stirile pe care le aveau toti despre ea se opreau acolo unde se
oprisera si ale mele: era clar, Nineta nu ezitase sa curme singura o viata care
"nu mai mergea".
Acum am o iluminare: nici a mea nu mai merge, adica n-ar mai merge chiar daca pr
intr-un miracol as evada si reusi sa fug din tara. i voi trimite prietenului meu,
fostul judecator, un biletel pe care sa scriu un singur cuvnt: Nozinan. El stie
ce este acest calmant; e "un baiat foarte bun", cum i spuneam adesea, cnd luam cte-
o pastila. Sterge toate nelinistile si toate temerile si poate da si un somn fin
al, daca iei chiar mai putin de un tub. Astfel voi nlatura printr-un act de viole
nta supliciul care ma asteapta, caci nu pierderea totala a libertatii ma sperie,
ci atasamentul meu fata de viata, care m-ar tortura: esti ncatusat, vei muri fara
speranta. Completul de judecata care ar pronunta sentinta, adica figurile lor d
e oameni liberi, lectura acelei sentinte... condamnarea, desi n forul meu interio
r, speranta n-ar pieri... Dar cum sa scapi de ntelesul celui mai mic gest al lor,
al celui mai mic lucru pe care ochii mei l-ar vedea n perpetuitate, chiar si o pi
etricica... Ei da, pietricica aceea va fi de-aici nainte vazuta de altii cu un oc
hi liber, n timp ce eu as gndi: chiar si aceasta pietricica e mai libera dect mine.
..
Mai bine s-o sfrsim nainte!
Fiindca aproape de moarte am mai fost si nu m-am temut, desi era o moarte natura
la care ma astepta si, e adevarat, cu ea ne mpacam, e ceva n noi cu care ne-am nas
cut si care apare n mod miraculos ndata ce simtim ca ea se apropie de patul nostru
. Am auzit ca altii intra chiar ntr-un fel de extaz cnd le suna ceasul, spun lucru
ri frumoase, cuvinte memorabile, care uimesc pe cei vii; fireste, altii se chinu
iesc pna n ultimele clipe, despre ei se spune ca "au murit greu". N-am ajuns pna ac
olo... am scapat, sau mai bine zis scadenta a fost amnata... Dar sa-mi reiau firu
l ntrerupt, voi ajunge si la acest episod al vietii mele care a fost greu de supo
rtat abia dupa ce am revenit printre cei cu sperante.
n universitate interesul meu pentru filozofie, cum era si firesc, spori, iar lect
urile din adolescenta, considerabile, ma ajutara sa patrund adnc n culoarele cultu
rii si sistemelor filozofice si sa-mi iau examenele cu stralucire. Fanatismul leg
ionarilor din facultate ma lasa indiferent si nu-i puteam ntelege pe acei colegi
care n loc sa se ocupe de fete se ocupau de jidani. Mi se parea stupid sa conside
r ca moartea pentru Capitan (idolul acelora!) le era cea mai scumpa dintre nunti
. Noroc ca acest Capitan fu suprimat de Carol al II-lea, si dictatura sa, care u
rma mai potoli pe unii. Eu ma ncurcai ntr-o istorie cu o colega, un fel de preludi
u a ceea ce avea sa ma astepte mai trziu (astazi vad acest lucru limpede, pe atun
ci episodul nu-mi patrunse n constiinta), desi se sfrsi tragic pentru fata; constii
nta noastra este adesea att de blindata nct poti sa tragi si cu tunul n ea si nu se c
linteste si asta nu pentru ca sntem atunci ticalosi, monstri sau pur si simplu ca
nalii (e un fenomen natural si misterios), ntr-o zi disparu de la facultate o stu
denta. n ciuda cercetarilor minutioase care ncepura, nu se reusi sa se dea de urma
ei. Nimeni nu vroia sa dezvaluie anchetatorilor detalii concludente cel putin ntr
-o prima faza a cercetarilor. Nici colegii de facultate, nici prietenii ei apropi
ati si nici parintii, care locuiau pe undeva printr-un sat .Se zvoni, si auzii s
i eu acest lucru, ca politia judiciara primea scrisori n care se spunea ba ca fat
a se afla n orasul cutare, unde fusese vazuta plimbndu-se pe strazi cu un barbat,
ba ca studenta fugise n strainatate (aceasta scrisoare venea chiar de peste hotar
e, judecnd dupa timbrele si stampilele de pe ea). Pna ce sosi un individ de la Bucu
resti, care nu se multumi cu datul din umeri al celor care o cunosteau pe fata s
i afirmau cu o masca per-fect mimata a nestiintei ca nu stiu nimic. El si ncepu anc
heta pornind de la ideea simpla ca un oarecine din anturajul fetei trebuie sa sti
e unde e sau ce se ntmplase cu ea si, din motive despre care experienta lui i spune
a ca snt puternice, acest cineva nu vroia "sa-si deschida pliscul". i fu usor aces
tui anchetator abil sa afle ca fata se ndragostise de un student cu care vroia sa
se casatoreasca, si sa-l ia pe acest student sub focul strns al ntrebarilor.
Eu eram acel student. Spre uluirea mea, aceasta fata de o frumusete deosebita (a
m sa folosesc aici o comparatie uzata, dar perfect, adica obiectiv, potrivita),
care semana si la trasaturi si n firea ei cu o caprioara, ncepu sa-si opreasca pri
virile asupra mea. Trebuie sa spun ca din experienta de adolescent trasesem conc
luzia ca trebuie sa stau linistit, nici o fata nu se va ndragosti de mine si ca l
ucrul cel mai bun pe care l aveam de facut era sa-mi vad de treaba, sa-mi urmares
c telul meu, adica sa ajung cineva n filozofie si cnd uneori noaptea mi se ntmpla sa
dorm asaltat de cosmaruri (visam ca rasturnam muieri n pat, prins de o dorinta cu
mplita de a le patrunde si, cum acest lucru nu se petrecea, ma trezeam gfind, tran
spirat si disperat), atunci ma duceam la "Mama ranitilor" mpreuna cu un nou Pulos
si, cu toate ca nu mai gaseam la ea o Nineta, ci doar adrese de taranci esuate s
i cam trecute, sau de mahalagioaice betive, dupa aceea simteam cum gndurile mi zbur
au din nou cu elan spre lumea pura a ideilor si uitam multa vreme ca pe lume exi
sta si o altfel de dragoste. Da, exista, vedeam eu nsumi; cum grupuri de baieti si
fete coborau mpreuna de pe treptele universitatii cu privirile sticlind, ghiceam
ce nseamna acea sticlire, dar nu-mi mai pasa. Da, exista, iar frumusetea divina a
unei astfel de priviri a unei fete catre un baiat, ca un fulger, si sursul care
urma, curat, de fetita, ma faceau parca sa mbatrnesc, eu cel caruia nimeni nu-i ar
unca o astfel de privire si nu-i adresa un astfel de surs. Ma uitam totusi, adese
a, n oglinda, ndelung, sa descopar de ce nu inspiram macar simpatia. Hm! Aveam fig
ura frumoasa fizic, dar urta n expresie. Frumusetea era a trasaturilor, urtenia con
sta n ceva inefabil. Aveam sprncene groase, de timpuriu barbatesti, dar puternic s
i armonios desenate, ochii mari si negri, cu focarul parca ntunecat, ca o oglinda n
care nu te puteai zari, dar totusi limpezi, deschisi, nu se fereau, nu alunecau cn
d ma uitam printr-o masca pe care n-o puteam lepada, fiindca si restul trasaturil
or erau la fel, nasul si barbia prea voluntare, gura bine desenata, dar lipsita
de cea mai vaga senzualitate (care zacea totusi n mine), obrazul tras, laminat, as
cetic, desi numai ascet nu eram. Cine sa vrea sa cu-noasca un astfel de om, cnd V
auvenargues spune ca sntem prea neatenti sau prea preocupati de noi nsine ca sa ne
cunoastem mai profund unii pe altii? Cine a vazut niste masti la un bal, dansnd
prieteneste mpreuna si tinndu-se de mna fara sa se cunoasca, zice mai departe filoz
oful, ca sa se desparta dupa o clipa si sa nu se mai vada sau sa le para rau uno
ra de ceilalti, si poate face astfel o parere despre lume...
Si totusi aceasta caprioara, nu era nici o ndoiala, mi arunca priviri (e drept neu
rmate de minunatul surs), totusi priviri care ntrziau asupra mea mult mai mult dect
o clipa, ca sa ma pot nsela: avea ceva cu mine! Dar ce? Ma placea? Desigur, nu er
au priviri ostile, cum mi se ntmplase odata cnd vazusem la alta aversiunea, dusmania
chiar. "De ce te uiti tu asa la mine?" o ntrebasem n cele din urma; fiindca, fara
sa fie frumoasa cum era caprioara, nu era lipsita de farmec si pe de alta parte
ma facuse curios sa aflu pricina acestei aversiuni accentuate si instinctive (n
u-i facusem nici un rau, nu schimbasem cu ea niciodata nici un cuvnt). "Tu, tu, t
u!", mi-a soptit atunci acea fata abia stapndu-si bucuria ei neroada ca ma putea,
n sfrsit, defini... "Ei, da, i-am raspuns eu, eu, ce e cu mine?"... "Stii tu ce e
tandretea?!"' mi-a spus. Am izbucnit ntr-un hohot de rs sarcastic si i-am confirma
t: "Ei, da, tandretea, da, nu stiu, dar n-o sa ma nveti tu ce e, hai sictir!"
Caprioara si misca privirea ei catifelata si dulce ntr-o parte si avu alt raspuns
cnd i pusei aceeasi ntrebare, adica de ce se uita asa de insistent la mine. "Cum st
ii tu atta materie!?" Asa deci, era admiratia... ntr-adevar era cam dezolant sa ve
zi cum o fata a carei frumusete era un mister, cum spune Dostoievski, sa aiba un
cap total lipsit de mistere, iar mintea coala alba de hrtie, pe care nu se nscria
nimic. Trecea la examene cum trecuse desgolita frumoasa curtizana prin fata jud
ecatorilor atenieni nenduplecati. Caprioara nu-si arata dect capul, si profesorii,
privind-o, cedau aproape fara sa-si dea seama, punndu-i ntrebari puerile si terminn
d cu sfaturi afectuoase ca trebuie sa nvete mai bine etc. i raspunsei ca natura nu
ngramadeste dect rar asupra unui singur individ mai multe calitati. Eu stiam cart
e, dar eram urt, ea nu prea stia, dar era frumoasa. "Dar cine ti-a spus ca esti u
rt?", s-a mirat ea. Am rs sardonic, s-o ndepartez de mine, dar ea a stat linistita
si m-a privit cu ochii ei langurosi, fara sa clipeasca si a adaugat: "Esti un ba
rbat bine, sa-ti scoti din cap ca esti cum ai zis". Tocmai asta doream si eu, si
ea tocmai asta mi si spusese. O fata sau o femeie acostata, desi i place insul ca
re o ataca fara veste, se tine n rezerva tocmai pentru ca sa nu faca vreo impresie
ca ar fi usor abordabila. Dar de ce s-ar tine n rezerva un barbat si mai ales un
ul ca mine? nct din primele clipe am tresarit adnc si, turburat, m-am ndragostit imed
iat de ea; am cazut n extrema cealalta. Desigur, mi spuneam, de aceea nu placusem
pna atunci fetelor, fiindca eram bine si pe deasupra si tnar savant (un profesor mi
spusese asa, la un examen, ei, tinere savant, ia sa schimbam cteva idei, sa ndepl
inim o formalitate si sa-ti dau examenul) si numai o fata frumoasa cum era Capri
oara putuse prin urmare ndrazni sa se uite la mine.
X
Fata era cam rece si desigur nu mai era fecioara, dar eram eu nflacarat si de tea
ma sa n-o pierd i facui propunerea sa ne casatorim de ndata ce mi luam eu licenta, a
dica chiar n toamna care urma si ea putea sa-si continue anul pe care l mai avea d
e urmat fiind casatorita. Zise da. Curnd eu mi luai aceasta licenta, dar pentru ntia
oara Caprioarei i se ntmpla sa dea peste doi tineri universitari noi care se ntors
esera de pe zona, unde fusesera concentrati, crunti si ndrjiti si n-o crutara, ba c
hiar, cu un limbaj dur ntrebara cum a ajuns ea pna n anul trei fara sa stie nimic,
care era secretul si, rnjind cu o ironie grosolana, i cerura sa li-l spuna si lor
si o vor trece si ei.
Petrecuram mpreuna ceasuri n care ea tacea, uitndu-se n gol si degeaba ncercai sa-i s
pun ca putea renunta la studii, ne casatoream si, cum eu aveam sa intru n nvatamntu
l universitar, nimic nu ne mpiedica sa ntemeiem mpreuna o familie fericita, tacerea
ei se prelungi si privirile nu revenira la prezent din golul n care se pierdeau. A
bia a doua zi cnd ne revazuram arata mai nsufletita si spuse bine proiectului meu.
Apoi ea pleca la tara, la parinti, urmnd ca dupa vacanta sa-l punem n practica.
"De-atunci n-am mai vazut-o", declarai anchetatorului. .,Si totusi fata s-a ntors
la facultate, zise el, fiindca de la facultate a disparut, nu din sat." "Da, dar
eu am terminat facultatea, n-aveam ce sa mai caut acolo", i-am raspuns. "Nu tre
buia sa va casatoriti?" "Nu, fiindca ntre timp, acolo la tara, a cunoscut pe altc
ineva si mi-a scris ca ntre noi nu mai e nimic." "Aratati-mi scrisoarea!" mi-a ce
rut anchetatorul. "N-o mai am!" "Binenteles!" "De ce binenteles?" "Pentru ca nu v-
a scris nici o scrisoare. Ati continuat sa va vedeti si dupa ce ea a venit la cur
suri, de ce negati? Snteti acum profesor, va periclitati n cel mai fericit caz cari
era n nvatamnt daca va puneti n situatia de banuit, si va asteapta puscaria daca snte
ti complice la crima." "Care crima? Fata a fugit din oras, am auzit ca e n strain
atate." "Da, e adevarat, posedam o astfel de scrisoare din care ar reiesi ca disp
aruta a fugit peste granita, dar nu uita, tinere, ca politia stie din capul locu
lui mai multe lucruri despre felul cum se nfaptuieste o crima dect criminalul. Pro
cedeele snt variate, dar nu infinite, de pilda simplul fapt ca anturajul victimei
ascunde anumite fapte e pentru noi o certitudine ca pista porneste de-acolo. Scr
isoarea n chestiune e scrisa de criminal, sau de un complice al lui, sau de o cun
ostinta careia i s-a cerut acest lucru ca sa ndeparteze cercetarile de locul unde
crima s-a nfaptuit. Un procedeu naiv! Pentru noi e neinteresant deocamdata sa int
ram n amanuntele relatiilor dumneavoastra cu victima, aveti de raspuns doar la o
singura ntrebare si depinde de sinceritatea raspunsului daca veti fi sau nu inculp
at. Iata ntrebarea: cnd v-ati vazut ultima oara?"
Eram nevinovat, dar speriat. Dupa acest anchetator, Caprioara era moarta. Daca m
arturiseam totul, nu cumva puteam fi acuzat sau compromis? I-am raspuns ca nu-mi
amintesc ziua cnd ne-am vazut ultima oara, ca n-a existat ntre noi o astfel de zi
deosebita, pur si simplu legatura noastra s-a stins pe nesimtite si snt complet s
train de soarta ei. "Bine, a raspuns anchetatorul deodata, ca si cnd s-ar fi conv
ins ca nu ascund nimic, e posibil, snteti liber."
Dar ncrederea unui anchetator, retrasa brusc, nelinisteste. Aveam sa retraiesc ace
asta neliniste si mai trziu. Fusese convingator: un criminal nfaptuieste o singura
crima, n timp ce anchetatorul cunoaste o multitudine. E imposibil ca anumite sem
ne sa nu-i aminteasca de anumite procedee, n afara cazului cnd nu are de-a face cu
un geniu al crimei. Puteam eu sa tin piept unui astfel de anchetator care nu era
un imbecil? Pe de alta parte ma gndeam ca nimeni nu stia... adica ma gndeam, dar
deodata mi-am dat seama ca... adica nu, puteam sa spun ca da, o vazusem ultima o
ara la acel bal, da, iesiseram mpreuna, ne plimbaseram putin si ne despartiseram.
.. Si de-atunci... Ei da, de-atunci Caprioara disparuse. Ce facusem dupa aceea?
Urma sa-mi justific orele petrecute n acea noapte, attea filme si carti politiste n
cepeau de aici. Ma dusesem acasa si ma culcasem. Hm! Desi noaptea aceea fusese n
eagra si ploua tare, puteam eu fi sigur ca... nu ne vazuse nimeni ratacind?... A
m iesit din biroul anchetatorului hotart sa marturisesc, dar nu atunci, sa nu spu
n vreo prostie, ci dupa ce o sa ma gndesc bine.
Dar pe urma mi-am dat seama ca n-aveam la ce ma gndi. Totul era limpede pentru mi
ne, eram vinovat moral, stiam de mult, si acest lucru nu mai putea fi ascuns, n ce
consta vina mea morala? O, da, n dorinta oarba de a n-o pierde pe Caprioara, sau
mai bine zis n neputinta de a renunta la ea, acceptnd cu lasitate, n pragul tineret
ii mele, un compromis rusinos, cu toate ca nu aveam n fata mea nici un echivoc su
b care sa ma ascund, faptele erau nude, de o brutalitate care... E foarte curios
, cum tinerii... Dar mai bine sa relatez ce s-a ntmplat. Erorile fatale nu apar, a
dica nu se savrsesc pe neasteptate, au un preludiu, dar cine e atent la el? ntocma
i ca ntr-o piesa geniala, preludiul nu ne face sa ghicim desnodamntul, ci l luminea
za doar ulterior.
XI
n mod bizar, de Caprioara nu se ndragostise pna atunci nimeni. n acest punct uneori
fetele frumoase au aceeasi soarta cu cele urte. Frumusetea poate intimida, o fata
prea frumoasa poate fi ocolita, ca si una prea urta. Desigur, e vorba de un anum
it gen de frumusete si de un anumit gen de urtenie si anume de acel gen n care sufl
etul care o poarta e neclintit, amorf... ncolo, un suflet care se misca imprevizi
bil, indiferent cu ce masca l-a daruit natura, ne poate face sa asistam la drame
sau fericiri incredibile, dar firesti n ordinea pasiunilor umane. Cele nefiresti
apartin sufletelor amorfe, neclintite. Este exact ceea ce a patit Caprioara. nseln
du-se asupra ei, un medicinist stralucit (student care si asista deja profesorul l
a operatii) se ndragosti de ea lund-o drept ceea ce nu era si traira mpreuna la tar
a n timpul vacantei. Asta n timp ce Caprioara raspunsese da cererii mele n casatori
e si fara sa-mi scrie si sa-mi spuna ca acel da devenise nu. Cnd se petrecusera t
oate acestea? Desigur n perioada cnd eu mi luam licenta si ea cadea, timpul mort ca
re poate fi descoperit totdeauna cnd se produc tradarile. Exista un astfel de tim
p mort, nestiut si nebanuit de cel tradat, cnd sentimentele aluneca si nu snt mart
urisite celui care va fi lovit. Ar fi trebuit sa retin acest adevar, dar nca o da
ta piesa care se joaca tocmai de aceea place, fiindca eroul nu retine legea n spi
ralele careia destinul sau se nscrie. Nu pentru el e aceasta lege, cum nu e nici m
oartea care l loveste pe semenul al carui dric l ntlneste pe strada. Asadar Caprioar
a nu ma iubea, desi ma abordase. Dar nici nu-mi spusese ca nu ma mai iubeste. Ne
glijenta totala, nepasare oarba... n timp ce eu ma pregateam s-o primesc n casa par
intilor mei, mndru dinainte ca ma casatoream cu o fata att de frumoasa, ea, lovita
ca o gaina de dragostea stralucitului medicinist, ma uitase absolut, ca si cnd n
ici n-as fi existat, un zero, desi stia ca zero nu eram; dar iubirea nstraineaza
cumplit, ne arunca parca ntr-o alta planeta si facem ochi uluiti cnd dam de cineva
cu care ne-am culcat n pat, de a carui gura am lipit-o pe-a noastra.
Cu astfel de ochi uluiti ma ntmpina Caprioara n toamna cnd o cautai la facultate si
ne ntlniram. Nici macar nu-mi dadu explicatii despre schimbarea ei, n trei minute t
otul se consuma fara cuvinte, fiindca nu e nevoie de mai mult ca sa-ti dai seama
de o nstrainare: ochi care nu te vad, gura lovita de un mutism absent, o urtenie
a chipului pe care o observi stupefiat (si era curios cum vedeam pentru ntia oara
ca aceasta fata era de fapt urta, fara sa-mi dau seama de ce, fiindca era aceeasi
), sugestia ca nu e nimic de spus si ca trebuie sa ntelegi exact ceea ce vezi si
sa nu-ti faci iluzii, nu te nseli, asta e, altceva nu va fi, chiar daca altadata
a fost ceva. Ei bine, acum nu mai e, si orice explicatii ar fi lipsite de sens.
Ne aflam chiar la intrarea Universitatii, pe trotuarul larg, pereche tacuta pe ln
ga care foiau veseli si nepasatori, ntr-un du-te-vino nencetat, studentii si stude
ntele. Atunci am vazut norii pe cer si mi-am ridicat fruntea. "Da, mi-am spus se
nin, nu ma mai iubeste, foarte bine." Si n-am mai observat cine s-a ndepartat cel
dinti, eu sau ea. Cred ca amndoi n aceeasi clipa.
Daca am ramne la aceasta seninatate care ne atinge ca o aripa dulce sufletul! E c
el dinti adevar, cel adnc, care nu doare. Daca am trai, daca ne-am ghida viata dup
a el! Dar nu facem asa, fiindca apare curiozitatea, asa-zisa luciditate care ne n
deamna sa aflam de ce... "Cta luciditate, atta suferinta!" Da, asa e! Dar cine drac
u te pune? De ce nu ne mai iubeste? Ce stupid, cnd totul ar fi att de simplu daca
am pastra n noi revelatia acelor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare. Trebu
ie sa spun ca iubeam frumusetea acestei fete, att, capul ei frumos, nu sufletul e
i amorf si nici corpul si cu att mai putin mintea, si mi-ar fi fost de-ajuns pent
ru toata viata, cu conditia, ei da, ca ea sa accepte sa fie iubita. Nimic mai mu
lt. Refuzul ei, dupa ce ma lasase sa cred ca ar accepta, ncepu dupa cteva zile sa m
a chinuie. Ispita luciditatii care te n-deamna sa afli de ce nu te mai iubeste ci
neva consta n faptul ca ai sentimentul acut, irezistibil ca, dupa ce vei afla, ve
i nceta sa suferi. Poate, ti spui, ai facut vreo greseala care se poate repara. Poa
te la mijloc e o nentelegere. Poate ca iubeste pe altcineva. Ei da, e un pahar car
e trebuie baut, l bei, te ncovoi de durere, pe urma te redresezi.
Astfel aflai de istoria cu medicinistul, un baiat admirabil, pe care l cautai la s
pital si bauram mpreuna un coniac la un bar. Auzise si el de mine, nct conversatia
care urma ne apropie repede. mi semana, numai ca purta alta masca, de invidiat: i
licarea de pe acum n priviri cinismul chirurgilor, o brutalitate joviala n vocabul
ar, o franchete de macelar, dar, cum am spus, pe un altfel de chip dect al meu, d
escins, sincer si vesel fara crispari. nct cnd spunea de pilda: astazi l-am asistat
pe profesor la deschiderea dovleacului unuia, cuvntul dovleac, care nsemna un cap
uman, ti strnea rsul si dupa marturisirea lui l nveselea si pe pacient cnd era anuntat
n acest fel de ceea ce avea sa i se ntmple a doua zi: "mine ti deschidem dovleacul,
pregateste-te!" n timp ce eu credeam ca lucrurile se petreceau nsotite de infinite
precautii si delicateturi. i spusei medicinistului acest lucru. "Nu, zise el, e ma
i rau, se sperie daca l iei altfel." "Bine, zic, asta cu un taran care vede lucru
rile mai dur si poate rde fiindca are humor n fata mortii eventuale, cum am auzit
ca glumeau pe front n timp ce obuzele le cadeau n cap, dar cu un om mai evoluat?"
"n asemenea cazuri taranul e cel mai evoluat, fiindca stie mai multe despre moart
e dect altii. Brazda aceea pe care o ntoarce el n fiecare an i spune lui ceva, un lu
cru tainic pe care oraseanul nu-l stie dect n mod abstract. Numai noi, chirurgii,
mai stim acest lucru: pamnt, materie..." "Spiritul nu exista?"' "Mais si, certain
ement... E acolo! rse medicinistul. Dar cnd apropii prea tare lampa de operatii de
un creier desgolit si ochii pacientului se holbeaza din aceasta pricina, ai unel
e ndoieli. Pe plan cosmic, da, spirit, materie, nu stim ce e, dar pe masa de opera
tii, hm! descoperi
doar legi fizice si fiziologice. Restul ne scapa!" "Dar cum se explica un aspect
ciudat; multi dintre dumneavoastra, vorbesc de cei care ajung mari, cad cu timp
ul n misticism, n ciuda practicii lor stiintifice, pozitiviste." "Vorbiti de unii s
avanti? Da, am auzit si eu. E ceva inexplicabil." "Fiindca, am continuat, credin
ta n ceva divin o ai sau nu, n-o poti capata pe cale stiintifica!" "De, cine poat
e sa stie? mi-a raspuns el. Si pe urma cred ca va nselati, o anumita ntmplare, dar
nu una obisnuita, poate sa produca n cineva revelatia... Ce stim noi ce poate zgud
ui spiritul unui fizician, o comportare stranie, de neexplicat pe cale rationala
, a unui proton sau neutron... Nu stiu, n-am idee!"... "O iubiti pe..." l-am ntre
bat eu pe neasteptate si am pronuntat numele Caprioarei. Ne simteam bine amndoi si
ntrebarea mea nu avea n ea nimic abisal, tenebros... "Da, da, a raspuns el repede,
snteti cumva ruda cu ea?" "Nu, am fost prieteni..." "A, da, mi pare bine ca acum n
toamna si-a luat examenele... Era sa piarda anul."
Am ramas tacut fara sa stiu de ce. Chirurgul s-a uitat la ceas, am baut restul d
e coniac si ne-am despartit zmbindu-ne, urndu-ne reciproc succes. ntr-adevar, cnd ve
zi omul de care s-a ndragostit iubita ta, te linistesti oricum, doar daca nu desc
operi ca e un ticalos. Daca e o nulitate ti spui ca e cu att mai bine ca i plac nul
itatile, daca e un om de valoare ceva cavaleresc din tine te n-deamna sa-ti spui
ca a avut dreptate, era firesc sa se ntmple asa, i-a placut mai mult etc.
Totusi purtarea ei fata de mine nu fusese curata... Ar fi putut sa ma previna, d
ar, mi spuneam, asta e o problema de educatie, nu de puritate. ntre oameni civiliza
ti nu se dau astfel de lovituri. Dar da, ba da, mi spuneam, se dau totusi, iar al
tii chiar riposteaza, si n riposta lor dispare orice urma de civilizatie. M-am gnd
it s-o fac si eu, s-o caut si sa-i spun cuvinte triviale, s-o njur de mama si ast
fel sa ma racoresc. Caci jignirea persista, de cte ori ma gndeam ramneam ncremenit,
ca ntr-o paralizie, ntepenit si cu ochiul mintii contemplndu-i chipul trufas, asa cu
m mi aparuse n ziua cnd o revazusem n fata universitatii. Da, mi aminteam de ce mi se
paruse atunci ca de fapt era o fata urta, aparuse pe chipul ei trufia, care o fa
cea sa nu mai semene cu o caprioara, ei da, parca mi spunea, cum am putut sa ma l
eg de tine, care nici macar nu ma iubeai, a trebuit eu sa ma uit la tine ca sa m
a vezi si tu... n timp ce altul s-a purtat altfel, e cu mult peste tine si are o
inima mare, nu ca a ta, neagra cum ti-e chipul... Gndurile mi se nvalmaseau, faptu
l ca facusem cunostinta cu medicinistul dadea aceste roade otravite, n loc sa ma
fi linistit, cum crezusem. Totusi n-am cautat-o si n-am ncercat sa-i napoiez lovit
ura... Am nceput sa uit. Profesiunea ma acapara, predam logica la o scoala normal
a de nvatatori si eram respectat de profesorii mai batrni ca fusesem numit n nvatamnt
ndata ce mi luasem licenta, iar elevii, unii dintre ei, mi placeau, era adica o su
rpriza pentru mine sa-i vad cum se uita n ochii mei hipnotizati de limpezimea de
cristal a lectiilor mele, de unde deduceam ca pna atunci obiectul logicii li se p
aruse plicticos si superfluu.
XII
Pna ntr-o zi, cnd ma cauta la scoala Caprioara. Era tacuta ca si n ziua revederii no
astre, dar trufia i disparuse, fara sa mai fie nsa caprioara de altadata. Am ntrebat
-o ce s-a ntmplat. Mi-a raspuns ncercnd sa mimeze nedumerirea: ca de ce am plecat at
unci si m-am purtat asa de urt cu ea? Am tacut ndelung, ncercnd sa ghicesc ce vrea ac
um de la mine. Nu cumva se despartise de medicinist? i fixai o ntlnire si n timp ce
ne plimbam prin parcul orasului i spusei ca stiu ce i s-a ntmplat, dar nu stiu cine
pe cine a parasit, ea pe chirurg, sau chirurgul pe ea? mi sopti cu un glas sugrum
at ca ea pe el. "De ce?" o ntrebai. "E o canalie!" Ei da, am gndit, ct timp ne iube
ste e un om minunat, pe urma, ei da, o canalie... "Nicidecum, i-am raspuns, l-am
cunoscut, am stat de vorba cu el, e un baiat fara cusur..." "L-ai cunoscut?!" se
mira ea. "Binenteles! Vroiam sa stiu cu cine m-ai tradat..." "Nu te-am tradat, z
ice, mi-am dat seama ca de fapt pe tine te iubesc!"
Pleosc! Iata-ma, am gndit, vrt ntr-o situatie vulgara. n timp ce traia cu acela acolo
la tara si dadea seama ca de fapt pe mine ma iubea. Atunci de ce era chirurgul o
canalie? Nici n-am mai ntrebat-o, chirurgul desigur era o canalie fiindca o paras
ise, mi dadeam seama clar, si nu cum spunea Caprioara, ca ea l parasise pe el. M-a
m uitat bine la ea. Caprioara era ranita si deodata mi s-a parut mai frumoasa ca
nainte, cu suferinta pe chipul ei speriat. Se uita la mine nu ca altadata, fara
surs, ci cu acea imperceptibila miscare a buzelor care prevesteste sau stapneste ho
hotul disperat de plns. ntr-o clipa am uitat totul, m-am nmuiat si am apucat-o pe d
upa umeri. "Nu e nimic, i-am spus, trebuia sa faci si prostia asta ca sa-ti dai
seama ce nseamna sa tradezi. Cine tradeaza va fi tradat. O sa vedem daca ntre noi m
ai poate fi ceva. Linisteste-te, se ntmpla, esti frumoasa, o sa gasesti oricnd un al
tul, daca eu n-o sa pot sa te iert."
Dar o si iertasem si am renceput sa ne vedem zilnic. nsa Caprioara tot ranita arat
a, fapt care ma puse pe gnduri, fiindca suferinta ei nu parea sa-i vie din iubire
a pentru celalalt, n acest sens dovezile ei de iubire pentru mine alungau aceasta
presupunere. nainte rece, acum redescopeream n ea o pasionata, turna flacari n min
e, mie care le aveam pe ale mele si mi ajungeau. Ma ndragostii de suferinta ei si
ghidul, sau mai bine zis curiozitatea de a afla de ce o parasise medicinistul se
stinse sub ardoarea mbratisarilor, pieri cu aventura ei cu tot. Credeam ca se va
vindeca, si rana ei ciudata al carei nteles mi scapa se va nchide: da, ma iubea cu
adevarat, vedeam bine acest lucru, nimeni nu se nseala n aceasta privinta, stim cn
d sntem iubiti, dupa cum stim tot att de bine cnd iubirea ni se retrage, dar de ce
persista pe chipul ei suferinta, mai bine zis de ce aparea dupa ore de efuziune
si mbratisari? Dormea adesea n apartamentul meu, fiindca dupa licenta i-am reaminti
t tatei ceea ce mi spusese, ca dupa ce o sa ajung sa-mi cstig singur pinea, va treb
ui sa plec de-acasa. "Bine, mi-a spus mohort, pleaca." Venea mama si mi aducea mnca
re gatita, eu i dadeam bani, mi spala si facea curat ca nainte acasa. "Muta-te la m
ine, i-am spus Caprioarei ntr-o zi, mai asteptam putin si ne casa-torim. Daca vre
i ti urmezi cursurile, sau nu le mai urmezi, cum ti place." "Le urmez!" mi-a raspu
ns. "Totusi lasa caminul, nveti mai usor la mine." "Nu pot", a zis si am nteles din
glasul ei, din intonatia hotarta dar care ascundea ceva care nu se putea marturis
i, ca ntr-adevar nu putea, ceva o mpiedica, ceva nu era n regula.
Si am luat-o la ntrebari. De fapt de ce se despartise de chirurg? De ce era acela
canalie? Ce-i facuse? Tacea dar de asta data n-o mai slabii. Ea se uita la mine
cu o expresie dubla, de disperare si n acelasi timp de recunostinta, ca si cnd m-a
r fi rugat astfel s-o eliberez de povara care o chinuia, sa insist cu ntrebarile,
dar s-o protejez, sa am grija de ea, o sa-mi spuna, dar i e frica, o sa-mi spuna
negresit, dar sa nu uit, dupa ce o sa aflu, ca mi-a cerut protectie si sa n-o
lovesc si eu... Si mi spuse: a ramas nsarcinata. "Cu mine?" am strigat n aceeasi cli
pa. "Nu", raspunse ea n clipa urmatoare. Si ntelesei: cu celalalt... "Si n-a vrut
sa se casatoreasca cu tine?" "Nu, mi-a spus ca nici nu s-a gndit." "Dar tu te-ai
gndit?" "Da!" "Si i-ai spus-o nainte sa te culci cu el?" "Nu i-am spus." "De ce?"
"Ma iubea, am crezut ca o sa ma ceara singur." "Cum de-ai crezut?"' "Ma iubea fo
arte tare, zise ea, si toti ai mei, parintii si fratii, credeau ca o sa ma ceara
, altfel n-ar fi acceptat sa vie la noi." "Iar el nici nu s-a gndit!" "Ba snt sigu
ra ca s-a gndit, e un om cinstit, dar dupa ce a devenit medic si a intrat n spital
s-a ntmplat ceva cu el." "Ce anume?" "Nu stiu. Cnd i-am spus ca snt nsarcinata, atunc
i mi-a dat lovitura. Si ce sa fac eu cu tine acum? Asa mi-a spus", zise Caprioar
a cu o inconstienta detasare de sine: adica auzi ce se poate spune n astfel de si
tuatii! Lucru de mirare! Si avu un surs bizar, parca n-ar fi fost vorba de ea. Ar
ata chiar ntr-un mod neverosimil vesela. Am mai ntlnit la oameni asemenea reactii, n
u uit pe unul care povestea n casa noastra cum i s-a ntmplat de-a pierdut un picior,
privirea i stralucea de viata, gura care povestea lasa sa i se vada dintii ca si
cnd ar fi rs, ca si cnd piciorul acela care i fusese taiat i-ar fi fost pus la loc
si acum putea sa fie si el bucuros, cnd n realitate, n clipele acelea, minile lui ti
neau crjele de care n-avea sa se mai desparta. I-am strigat Caprioarei: "E tot ce
ti-a spus? Altceva n-a mai avut nimic de zis eminentul chirurg?" "A fost sincer
", raspunse si ea sincera, adica neascunznd ca l mai iubea si acum si ca l scuza pe
deplin. Nu mai era canalie! A zis ca ncepnd cu ea aceasta idila, n-a exclus casato
ria, dar nu s-a gndit ca va fi asa de curnd. "Da, ma iubeste si acum, dar n ce priv
este casatoria..."
XIII
"Reveniti la seara balului, cnd ati vazut-o pentru ultima oara, ma ntrerupse anchet
atorul, caruia i relatam toate acestea; pe el nu-l interesa dect att, momentul disp
aritiei fetei. E inutil, adauga el, sa va mai previn ca noi stim totul si va spu
n dinainte ca nu veti aparea ca martor n procesul care va urma. Cel putin asa spe
ram. Ucigasul e n minile noastre, dar marturia dumneavoastra e totusi necesara pen
tru cazul cnd el va nega n instanta ceea ce a recunoscut la cercetari: se poate ntmp
la, e un individ nesigur, noi cunoastem astfel de reveniri cnd criminalul se speri
e de judecatori si ncearca n mod absurd sa se salveze n ultimele clipe."
"n timpul balului ei i s-a facut rau si s-a speriat, am continuat eu atunci, si c
u toate ca ne hotarsem sa mergem la un ginecolog abia a doua zi seara, ea mi-a spu
s ca trebuie sa ne ducem imediat, sa nu fie prea trziu. Am iesit deci de la bal s
i ne-am dus la doctorul A., renumit n aceasta profesiune..." "Inutil sa-i spuneti
A., fiindca l cunoastem!" zise anchetatorul, dar eu nu-l luai n seama si continua
i: "Doctorul A. o examina pe fata si refuza sa-i ntrerupa sarcina. Eu o asteptam n
strada. Iesi dupa scurt timp si mi spuse ca i-a recomandat sa se duca la doctoru
l B., care se ocupa tocmai cu astfel de cazuri grele si i reusesc totdeauna. De c
e grele? Pentru ca sarcina e cam naintata. Am luat-o deci spre doctorul B. prin n
oaptea ntunecata si prin ploaie si am strabatut strazile cautnd adresa. Am gasit-o
si am sunat. De asta data am intrat si eu, nu stiu de ce... Stiam de ce; eu i ce
rusem Caprioarei sa scape de sarcina, altfel nu ma puteam casatori cu ea, nu i-o
spusesem nici direct, nici indirect, dar ea ntelesese, iar eu nu-i spusesem: past
reaza copilul... tacusem si iata-ne ratacind n noapte, de la un doctor la altul,
batnd, fara sa ne gndim, la portile nenorocirii; caci spre uimirea mea n chiar clip
ele cnd mi destainuia secretul suferintei ei, adica sarcina, n loc s-o dau afara di
n casa si sa rup cu ea pentru totdeauna, gndeam, n-o pot alunga, o iubesc acum si
mai mult, sufletul ei mi s-a predat mie total si definitiv; dar n-o sa pot totu
si sa suport niciodata sa vad copilul, ntruchiparea tradarii ei. N-o iubeam att de
mult! A urmat ntre noi o tacere grea ca o lespede, tacere care venea de la mine
si ea a nteles ce are de facut. Dar doctorul B., dupa ce a cerut o suma mare, pe
care fata, care avea parinti bogati, a spus ca o va plati, m-a dat afara si a re
tinut-o pe ea pentru operatie. Am asteptat n strada pna n zori. Am sunat la usa, a
iesit un individ care m-a ntrebat brutal ce doresc, i-am spus, m-a njurat si mi-a
raspuns ca acolo nu se afla nici o fata. Abia pe urma mi-am amintit ca doctorul
B. spusese ca operatia va avea loc n seara urmatoare. Am plecat acasa linistit. A
m asteptat-o sa vina, dar n-a mai venit. Am crezut ca dupa operatie s-o fi dus p
e la tara, ca sa aflu trziu de tot ca la facultate se si daduse alarma si ca poli
tia facea an-cheta. Nici atunci n-am crezut n moartea ei, mai ales dupa zvonurile
ca ar fi fost vazuta n alt oras si pe urma ca ar fi fugit n strainatate..."
"Nu va punem acum sa dati o declaratie scrisa, ar nsemna sa va inculpam si sa va z
drobim cariera, a zis anchetatorul. Pentru noi ar fi inutil. Nu sntem anchetatori
orbi, sntem oameni, ati gresit neanuntnd imediat unde ati dus fata, dar fiindca no
i, politia judiciara, am prins medicul criminal, consideram ca ar fi excesiv sa
va dam pe mna Curtii. n afara de cazul, repet, ca acest medic inconstient n-o sa se
poarte cum trebuie la proces..."
"Ar avea sanse sa scape?" l-am ntrebat. "Ar avea!" "De ce?" "Pentru ca tot nu sti
m unde e fata. Numai el stie, dar refuza sa spuna..." "Atunci cum de stiti ca el
a omort-o? Poate traieste?" "Avem alte dovezi ca fata e moarta, pe care el nu le
poate nega, dar ca un animal cu instinctul nca treaz, nu vrea sa ne desvaluie ce
-a facut cu ea... Cadavrul e pentru noi proba zdrobitoare si el stie, sau presim
te ca pna n ultima clipa s-ar mai putea apara sau scapa cu o condamnare mai usoara
."
Cnd iubita ta a ajuns proba, ce mai ai de facut? Desi mintea mi spunea ca ea de mu
lt e moarta, eu tot mai credeam si n-as fi suferit sa fie adevarat ca ea se afla n
alt oras si se plimba cu altul la brat, desi pentru mine era absurd, fiindca ea
nu era Nineta. Curnd orasul puse mna pe toate stirile si eu nu tremuram la gndul c
a numele meu va fi amestecat n moartea ei. Si nu tremuram nici la gndul ca va treb
ui sa depun marturie n proces si sa fiu apoi inculpat. Desi exista proba ca ea er
a moarta (criminalul fusese arestat) si ca soarta n-o protejase pe aceasta fata n
deruta, eu ma simteam protejat, neatins si intangibil cu toate ca ar fi trebuit s
a-mi dau seama ca fusesem atins si ca puteam nimeri curnd la puscarie. Iata ce se
povestea. A doua zi seara doctorul B. avea musafiri. Caprioara statea ntr-una din
odaile lui si astepta sa i se ntrerupa sarcina. Gazda si musafirii au nceput sa j
oace pocher si sa bea. Bairamul s-a terminat noaptea trziu, dupa ora unu. Doctoru
l B. cstigase dar si bause, si n loc sa se duca sa se culce si sa amne operatia pent
ru a treia zi, pune mna pe instrumente (se stie ct curaj da alcoolul, desi el nu a
vea nevoie de curaj, ci de prudenta) si opereaza pe fata, care face imediat o hem
oragie mare si intra n coma. Alarmat, doctorul B. da un telefon la un spital doct
orului C. si l convoaca si pe doctorul A., cel care ne refuzase primul cnd ne duse
sem la el. Acesti trei medici, A., B. si C, erau prieteni, cel din urma fiind si
director de spital. Doctorul B. i cere prin telefon doctorului C. sa trimita o a
mbulanta, s-o ridice pe fata, s-o duca la spital si s-o salveze, sau sa moara ac
olo sub un diagnostic care sa-l scoata pe el din cauza. Ambulanta vine mpreuna cu
doctorul C. si doctorul A., patrund nauntru si gasesc fata aproape moarta: prea
trziu s-o mai duca la spital, ar fi murit pe drum si pe urma doctorul C. nici nu
vroia sa-l acopere astfel pe ginecologul B.
Sosit n orasul nostru, anchetatorul din Bucuresti banuise imediat, aflnd ca fata av
usese n acel an doua legaturi cu doi studenti, ajunsi n toamna unul chirurg, iar al
tul profesor, si nici unul cu aere de criminali, ca cheia enigmei disparitiei fe
tei se afla undeva n cabinetul unui ginecolog. Puse deci sub urmarire chiar casa
doctorului B., binenteles dupa ce afla usor ca era nu foarte cunoscut n oras, ci f
oarte bogat, sau mai bine zis foarte lacom de bani... Si curnd i se raporta urmat
orul fapt. n fata casei banuite pe care o supraveghea un politist sub pretextul r
eglarii circulatiei se produse la un moment dat un accident ntre o masina, o carut
a si un camion. Stupid, politistul scapa casa din vedere, si n timp ce lumea se ad
una si el ncerca sa faca ordine, n fata casei se opri brusc o furgoneta sanitara,
poarta se deschise, aparura doi insi cu un sicriu, l vrra n furgoneta, se urcara si
ei si disparura. Spre surpriza judiciarilor locali, anchetatorul nu se grabi ctusi
de putin sa perchezitioneze imediat casa, pentru simplul motiv ca de aproape o s
aptamna cel banuit, doctorul B., nu se mai afla acolo, se internase ntr-un spital
de boli nervoase, de unde un alt om al anchetatorului, deghizat n bolnav si mai p
utin stupid, i si raportase lucruri interesante. Ca la cteva zile dupa internare do
ctorul B. primise vizita misterioasa a doi tipi care dupa
semnalmente erau doctorii A. si C, vizita care dura cteva ore lungi. Nu se stie c
e discutara ei trei n rezerva doctorului B., dar, banuitor, politistul deghizat n b
olnav, vaznd dupa plecarea acelora ca doctorul B. nu mai iese din rezerva ca de o
bicei la caderea serii, intra peste el si l gasi fara respiratie si palid ca un m
ort: se sinucisese. Dadu alarma si ginecologul fu salvat si pus sub ancheta. Nu
se mai afla prin ce mijloace se smulse de la el recunoasterea ca fata fusese ntr-
adevar operata de el, dar ca... a plecat din cabinetul lui bine sanatoasa. Dar c
osciugul? Nu stia nimic, nu credea sa fi iesit de la el din casa. A fost judecat
si condamnat fara sa se poata obtine mpotriva lui "proba zdrobitoare" si ca atare
a luat doar ctiva ani. Numele meu si al fostului medicinist n-au fost pomenite.
l vizitai din nou pe eminentul chirurg la spital, dar se purta cu mine distant si
rece si nici eu nu insistai, citind n privirea lui ca riscam sa mi se spuna ceva
dur la care n-as fi avut ce raspunde, de pilda: "nu mi-amintesc sa va fi cunoscu
t vreodata", sau pur si simplu sa-mi ntoarca spatele si sa ma planteze pe coridor.
Asa, se margini, cu o urma de jovialitate, sa ma ntrebe: "Doriti ceva? Aveti vreu
n bolnav pe care l pot ajuta?" "Nu, i-am raspuns, multumesc... Va urez succes n car
iera..." ,.Si eu dumneavoastra! mi-a replicat fara ezitare si fara cinism, semn
ca daca se considera primul vinovat de caderea Caprioarei, eu eram cel de-al doil
ea. Ea mi-a vorbit mult de proiectele dumneavoastra de a va realiza n filozofie'"
, mi-a mai spus cu orgoliu detasat, ca ntre doi reprezentanti straluciti ai genera
tiei lor, care se cunosc ntre ei si se pretuiesc, dar nu se vor mai ntlni niciodata.
..
Prins de detalii politiste care mi-au navalit dezordonat sub condei, am uitat sa
desvalui mai clar adevaratul nteles al vinovatiei mele. Am omis alte detalii. De
ce traise att de mult timp Caprioara cu mine fara sa-mi spuna de la nceput ca era n
sarcinata? Ar fi putut sa se duca de ndata la un medic fara sa-si riste viata. mi
amintesc ca n acea perioada am fost izbit de un gnd: fata asta sufera de ceva, dar
nu vrea sa-mi spuna pna nu ma cucereste. Iubirea ei e simulata si vinovata. Si n
loc sa ncerc sa aflu adevarul, m-am complacut. Un suflet care ti se preda l iei n s
tapnire cu mare apetit. Cele cteva saptamni ct a durat recucerirea mea au fost decis
ive, fiindca n astfel de cazuri saptamnile... Daca acest suflet mi se predase (si n
acest sens nu exista nici o ndoiala, fusesem fericit de prada mea), atunci de ce
n-o acceptasem asa cum era? Si nu pot sa invoc scuza ca nu cunosteam riscul, doc
torul A. ne avertizase prin refuzul sau n mod clar. Si totusi am condus-o n noapte
spre fatalul doctor B., cnd ar fi fost att de usor sa-i spun: nu, nu mai mergem ni
caieri. Si ea ar fi fost fericita si poate ca si eu. n orice caz cursul vietii me
le ar fi fost altul. Repet nsa, pe atunci si n tot timpul si dupa ncheierea acestui
episod tragic, eram bine blindat...
Un gnd proaspat ma izbeste nsa acum cu putere (si nu m-a izbit atunci, ce curios!)
, Caprioara a venit la mine destul de trziu, trebuie sa fi fost n luna a doua, spr
e a treia... Ce facuse timp de doua luni? Nu pot sa descifrez nimic, afara de fa
ptul ca biata Caprioara purta rochii cam largi, iar dragoste nu facea dect cu lum
ina stinsa. Se hranise ea oare n acele doua luni cu iluzia ca tnarul chirurg, viito
r desfacator pe cont propriu de dovleci umani, nu o va parasi totusi vaznd-o ca p
astreaza sarcina si o va lua n cele din urma de sotie? E o ipoteza extrem de veros
imila...
PARTEA A DOUA
I
Era chiar n anul cnd razboiul se termina; n primavara urmatoare primii ordin de chem
are: trebuia sa ma prezint la Bucuresti, la o scoala de ofiteri de artilerie. Fu
sesem bine nascut, mi facusem studiile universitare tocmai cnd aceasta sinistra co
nflagratie era n toi. Dupa licenta ar fi trebuit sa fiu ncorporat, dar armata, dup
a cum aveam sa aflu, intra n criza, si contingentul meu, adica nu tot contingentu
l, ci doar cei cu studii superioare fusesera amnati. Am spus sinistra conflagrati
e nu pentru ca am despre razboi aceasta viziune. Bolile si foametea pot fi mai rel
e dect glontul. Gripa spaniola de dupa primul razboi mondial se pare ca a omort ma
i multi oameni dect murisera pe cmpul de lupta, iar dupa Genghis Khan prin secolul
al XlV-lea a nceput n Europa un razboi cumplit ntre populatie si paduchii si sobola
nii aducatori de ciuma. Jumatate din europeni au pierit. Alianta microbilor ntre
ei poate fi mai rea sau n orice caz tot att de rea ct un razboi modern, adica nucle
ar. Dar astea snt fatalitati naturale, ce poti face? Mori si esti bun mort. n timp
ce gazarea oamenilor, cu premeditare, cum aveam sa aflu abia dupa ncheierea paci
i ca avusese loc n timp ce noi audiam linistiti cursurile, nelinisteste spiritul
nostru. Ce-a facut civilizatia europeana, ce i s-a ntmplat de a putut asista parca
adormita, n orice caz picotind, la ascensiunea pe scena istoriei a unui tip biza
r care a nceput sa ucida oamenii dincolo de necesitatile razboiului? Desigur, ist
oria unei ciume nu e pasionanta, ce poti sa spui despre ea? Scene monotone de or
oare si cifre statistice despre hecatomba n care au pierit milioane de fiinte uma
ne. Un mesager din Romeo si Julieta, un calugar, sare n ajutorul unui bolnav. Int
ra sa-i aline suferintele. Imediat dupa el apar nsa niste insi care ncep de ndata sa
bata usile si ferestrele n cuie. Resemnat, calugarul si pleaca fruntea, ntelegnd: ni
merise n casa unui ciumat si nu mai putea iesi, trebuia sa moara cu el. Shakespea
re nici macar nu da aceste detalii, regizorul unui film a imaginat scena bazndu-s
e doar pe cteva rnduri n care ni se spune de ce n-a mai ajuns calugarul unde trebui
a. Ei unde? ntr-un loc unde era necesar sa poata primi Romeo de la Julieta un mes
aj. Acolo era ndreptat ochiul dramaturgului, spre soarta iubirii celor doi. Ciuma
nu merita nici o atentie... Binenteles... n timp ce razboiul peloponeziac sau camp
aniile lui Napoleon ne fascineaza si rareori istoricul spune: mparatul facu cale nto
arsa, holera secera rndurile armatei sale! Att! Ce e glorios n a muri de holera? To
tul se dezagrega, solidaritatea umana, curajul, loialitatea, toata lumea fuge si
nu domnesc dect cei imuni, care svrle cadavrele n carute si le duc la groapa comuna
, peste care arunca var. n timp ce mesagerul de la Marathon va ramne n istorie, ca
si generalul de garda napoleonean Cambronne, care ar fi strigat merde la Waterlo
o cnd i s-a cerut sa se predea. Snt deci partizanul istoriei calitative, desi ntele
g bine pe Marx, care ne demonstreaza ca istoria o constituie totalitatea evenimen
telor si fenomenelor n care snt implicati oamenii si nu numai initiativele lor de e
xpansiune, fiindca ntr-adevar topirea ghetarilor de pilda n urma cresterii cu un g
rad sau doua a temperaturii terestre ar pune n umbra ntreaga istorie calitativa a
omenirii... Ar pune-o si totusi n-ar pune-o... Odata restabilit n noile conditii
create de seism, furnicarul uman si-ar rencepe aventurile lui pe cont propriu. Ge
rmania nu se putea mpaca cu nfrngerea din primul razboi mondial si cu locul ei n lume
. Dar gazarile, uciderea prizonierilor, nrobirea tarilor cucerite?
Si cu toate acestea, razboiul nu m-a traumatizat. Fiinta umana seamana n acest se
ns cu nisipul. Trebuie luat din gramada un fir, pus pe o suprafata plana si lovi
t cu un ciocan: atunci se poate sfarma. Furtunile l pot doar mprastia, dar se depune
n alta parte, iar calcatul n picioare nu produce n masa lui dect gauri care practic
nu-l ating. Comparatia nsa se opreste aici. Omul e facut sa traiasca si daca nu s
i-ar uita ororile de care este responsabil ar trebui sa se sinucida. Unii au fost
pedepsiti, dar asta nu i-a nvatat minte pe cei care au venit dupa ei, sa comita
altele si nca... dar voi reveni la timpul potrivit asupra acestui subiect legat s
trns de existenta mea.
Imediat dupa razboi nu banuiam ct de strns va fi, ntr-adevar ani senini au urmat pe
ntru mine, n ciuda secetei si a saraciei care nsotesc aproape n mod fatal pacea car
e urmeaza. Desigur, seceta nu era obligatorie, dar a venit totusi, nu n regiunea
noastra, ci n Moldova si n marea Rusie, lovita adnc de invazia trupelor lui Hitler.
nainte nsa de a fi ncorporat, la putin timp dupa disparitia Caprioarei, am cunoscu
t-o pe viitoarea mea sotie.
II
Un filozof francez, de origine romna si care si-a trait tineretea n tara, influent
at de Kierkegaard, se ntreba, ntr-unul din aforismele lui, cu dispret la adresa ro
mancierilor si a pretentiei lor ca spun ceva descriind vietile oamenilor: ce este
o viata? Iar eu ntreb: ce este altceva? O viata este totul si felul cum se desfas
oara ea este adesea halucinant. Spiritul este implicat si lupta care se da este
pentru salvarea lui. Gndirea altui filozof care declara ca abia dupa ce a ncetat s
a mai caute fericirea a putut n sfrsit sa fie fericit e ispititoare ca gndire; n rea
litate ct timp exista viata n noi, fericirea, ca si nenorocirea ne urmaresc n brlogul
n care sa zicem ca am fi reusit sa ne retragem si ne afuma la gura vizuinii cu a
tta viclenie nct ne silesc sa iesim fara macar sa ne dam seama ca o facem.
N-as putea sa spun ca dupa disparitia Caprioarei m-as fi hotart sa nu ma mai casa
toresc, dar mi spuneam ca acest eveniment va trebui sa aiba loc trziu, pe la treize
ci de ani si numai daca, binenteles (fireste, toti gndim la fel), voi gasi o femei
e care sa ma iubeasca si s-o iubesc nu mpins de circumstante, ci n mod lucid, cuno
scndu-ne bine unul pe celalalt. Pna atunci aveam de lucru: sa-mi dau doctoratul, s
a intru n nvatamntul superior si sa-mi ncep lucrarea mea de filozofie asupra caracte
rului unitar al constiintei umane si a reintegrarii ei ntr-un univers n care spiri
tul este prezent n mod egal n tot ce exista, ntr-un om ca si ntr-un carabus.
Dintre profesorii colegi se lipi de mine cel de limba si literatura romna, autor
al unui volum de versuri publicat nalte de razboi de catre un editor generos din S
ighisoara, volum intitulat n mod ridicol Glod si empireu de-azur. Omul nsa nu era d
eloc ridicol, avea n el ceva dramatic sau mai exact spus se afla aproape tot timp
ul ntr-o stare acuta de indignare. mpotriva cui? La nceput mi s-a parut ca mpotriva
a marunte lucruri, de pilda mpotriva sicanelor la care era supus de unii dintre c
olegii sai, cu care se afla n permanent conflict de prioritate si fireste mai ales
mpotriva directorului... Jigniri, replici pe care mi le relata cu lux de amanunt
e, cu un humor furios si involuntar, facndu-ma sa izbucnesc n rs. Acele infinite fa
tete ale existentei umane nelinistite, imposibil de memorat, ar fi trebuit sa am
, pentru a le reda, memoria misterioasa a scriitorilor care ne uimesc tocmai pri
n revelatia acestor lucruri deja stiute, dar uitate de noi. De pilda: lupta de a
dovedi cine e cel mai inteligent, credinta ca tu esti unul dintre acestia, apoi
socul, cnd un altul, un individ grosolan, imbecil, un magar insolent, al carui loc
ar fi trebuit sa fie mai degraba la plug si nu printre profesori ntr-o scoala no
rmala de nvatatori, nu se sfieste sa-ti spuna n fata, n auzul tuturor ca... Ei bine,
ce? Aici e aici! "Cu pregatirea dumitale care lasa de dorit..." Auzi! Asta e ce
va absolut incredibil! Si un altul care, auzind aceasta cretinie, sa rda. Iar dir
ectorul, superior... (Superior prin ce? Prin faptul ca e mai magar dect toti ceila
lti si a ajuns director facnd politica n judet cu prefectul, cu care e prieten?) "n
cetati, dom-nilor!" Asta tocmai n clipa n care proaspatul meu prieten spunea: "Am i
mpresia ca prin aceste cuvinte vrei sa-ti maschezi propria-ti lipsa de pregatire
..."
Veselia mea auzind toate acestea era secreta. Replicile prietenului meu (caci ne m
prieteniseram, ma nsotea zilnic pna acasa, mergnd mpreuna pe jos, el povestind si eu
ascultnd) n convingerea lui erau zdrobitoare, cnd in realitate erau puerile, sau n
orice caz expresia unei gndiri sensibile, care nu concepea sa spuna o grosolanie n
stare sa-l faca macar egalul celorlalti si n ultima in-stanta prieten cu ei. Dac
a i-ar fi raspuns de pilda pe un ton de dispret, neglijent si afabil: hai sictir
! sau: du-te-n ma-ta!, s-ar fi rs si starea conflictuala ar fi disparut. Asa cred
eam, dar observndu-i ndrjirea aveam ndoieli... I-am citit volumul de versuri, care n
u era att de ridicol cum te facea sa crezi daca l judecai dupa titlu. Era chiar bu
n, dar strivit de influenta lui Arghezi, de care n mod surprinzator pentru mine n
ici macar nu era constient, cu toate ca recunostea n autorul Florilor de mucigai
si al "blestemelor" un geniu. n rest, spunea ca Arghezi era retoric... Avea deci
spirit critic, dar nu si pentru volumul sau de versuri si mai ales deloc pentru
sine, caci indignarile lui ascundeau o discreta hipertrofie a eului, silit mereu
sa se apere si sa vada in ceilalti numai imbecilitate si prostie. Desigur, imbe
cilitatea si prostia nu ocolesc n general pe nimeni, dar noi, romnii, ne salvam ad
esea lund-o n derdere la ceilalti si acceptnd cu humor ca nici noi nsine nu facem exc
eptie. Rezulta o comedie care ne distreaza pe toti si prin asta ne deosebim de a
lte popoare, fireste, una din deosebiri... Petrica Nicolau, caci asa l chema pe p
rofesorul de limba romna, credea ca el face exceptie, fara sa-si dea seama ca ast
fel se rdea si de el si rdeam eu nsumi, binenteles lasndu-l sa creada ca eram de part
ea lui si rsul mi-era strnit de cretinia celorlalti.
Acest izvor al indignarii n relatiile lui cu colegii se epuiza nsa curnd si pe nesi
mtite ,Petrica Nicolau ncepu sa se indigneze de manifestatiile din oras si mpotriv
a cursului pe care presimtea ca l va lua de-aici nainte istoria tarii noastre. Am f
ost cu Hitler, am pierdut, acum o sa trecem de partea lui Stalin; Hitler a fost n
vins, dar Stalin a ramas si o sa ne faca el sa trecem de partea lui...
Si lumea, inconstienta, pune chiar entuziasm n aceasta trecere. "nteleg, zicea Pet
rica Nicolau sumbru, ca n-avem ncotro, dar atunci fii mai demn, mai lucid, si las
a dracului entuziasmul deoparte. Stalin nu e nca batrn, eu l simpatizez ca om politi
c rus care a nteles ca Ardealul e al nostru, dar el e si comunist si o sa ni-l vre
si noua pe gt, comunismul, fara macar sa ne lase ragazul sa-l asimilam... n materi
e de cuceriri, nu exista progres n istorie. S-au schimbat doar metodele. Unii tmpit
i cred ca or sa vie aici anglo-americanii, cnd se stie ca paraliticu-ala pe rotil
e, Roosevelt, s-a nteles perfect cu Stalin sa mparta ntre ei zonele de influenta ca
si cnd planeta asta ar fi fost mosia lui tat-sau. Si asta datorita cretinului de
Hitler si cretinilor de nemti care au atacat Rusia, creznd ca or S-O cucereasca n
trei luni. n loc de cucerire au scos-o n lume, cnd mult mai bine ar fi fost sa se
fi multumit cu Austria si regiunea sudeta si sa fi cucerit lumea prin expansiunea
economica si stiintifica si nu prin..."' Si Petrica Nicolau se poticni de indig
nare si o ploaie de njuraturi de care nu-l credeam n stare se abatu asupra lui Hitl
er si a idiotilor de nemti care l urmasera. Se racori nsa si dupa o tacere relua:
"Am cea mai mare admiratie pentru Rusia lui Dostoievski si Tolstoi si o adevarat
a prietenie ntre noi si rusi n-ar fi de neconceput, dar nu exista prietenie ntre u
n colos si un pitic. Fiindca toate tarile din Europa, cu rusii la Berlin, au dev
enit pitice; n douazeci si patru de ore, daca Stalin s-ar decide, armata rosie ar
fi la Paris. Cine i-ar putea mpiedica? Europa e istovita, Anglia e si ea la pamnt..
. Englezii si americanii s-au blbit doi ani n nordul Africii ca sa goneasca de-acolo
pe Rommel, care comanda un simplu corp de armata, ce-ar putea ei face n fata rus
ilor, cu o imensa experienta de razboi, cu o armata calita si perfect dotata? Sa
foloseasca bomba atomica? Ar nsemna sa moara toti la un loc, rusi, italieni si f
rancezi si sa transforme Europa ntr-un desert..."
Petrica Nicolau nu-mi facea impresia ca ar fi stapnit de o viziune apocaliptica.
Fusese pe frontul de vest ca ofiter de rezerva si se ntorsese neatins la ncheierea
pacii. Nu era singurul care gndea astfel si ceea ce spunea el mai spuneau si alt
ii, dar el avea o indignare a lui proprie, o dispozitie sufleteasca acuta, gndire
a lui nu era speculativa, ci nelinistita... Si cu toate acestea, ascultndu-l, nu
stiu de ce mi venea sa rd, n timp ce o adnca simpatie se nastea n mine pentru el. Fir
este, nu ma convingea nici cu o iota, fiindca eu stiam din istorie ca evenimente
le politice si sociale snt imprevizibile si nimeni nu e n siguranta fata de desfasur
area lor, fie ca esti popor mare sau popor mic. Iar cine conduce un popor stie a
cest lucru, sau mai degraba are instinctul primejdiei si se abtine ndelung nainte d
e a-si trimite armatele, orict de pu-ternice, sa cucereasca pe altii. Stalin de p
ilda daduse ordin n 39 sa fie atacata mica Finlanda, nu pentru a o cuceri integral
, ci numai o parte necesara securitatii Leningradului. Cstigase acea fsie de pamnt,
dar dupa ce pierduse sute de mii de oameni. Darmite daca ar fi dat ordin armatel
or sale sa cucereasca Europa, avnd de nfruntat lupta tuturor popoarelor ei, orict d
e slabite, ca si a pu-ternicei Americi care o proteja si care suferise putine pi
erderi, practic nensemnate, n timp ce Rusia era economiceste vorbind grav atinsa.
Hitler ntr-adevar nu avusese acest instinct al primejdiei declansnd razboiul, dar a
parea ipoteza ca un lucru straniu se petrecuse cu el si cu poporul german care l
urmase, si anume ca n ciuda aparentei unor determinari politice si economice care
le usurasera accesul spre putere, nici Hitler si nici acea minoritate activa ca
re pusesera mna pe Germania nu erau sanatosi la cap. Stalin nsa, ca om politic car
e conducea Rusia, avea toate instinctele treze si luciditatea neatinsa. Nu el ven
ise peste Europa, ci Europa venise peste el si trebuise sa se apere si sa cstige.
Ca dorise (si Roosevelt fusese de acord cu acest lucru) ca tarile limitrofe sa
intre n sfera de influenta a Rusiei nu mi se parea o aberatie. Totul era daca acea
sta influenta va fi benefica. Aveam sa vedem.
Nu ideile lui Petrica ma pasionau, ci iritarea lui, care le colora ntr-un mod par
ticular. Eram curios sa vad spre ce zone se va extinde, cu adevarat curios, ca s
i cnd asi fi citit pe viu un roman-foileton si asteptam a doua zi, nerabdator, urm
area.
III
Se extinse un timp asupra destinului intelectualului n noul regim care, dupa pare
rea lui, avea sa se instaleze foarte curnd si definitiv n tara noastra. El nu face
a parte, mi declara, nici dintre cei care se si grabisera sa se nscrie n partidul c
omunist, nici n partidul social-democrat al lui Titel Petrescu, n care intrau o mu
ltime de fripturisti creznd ca acest partid e de viitor, fara sa-si dea seama ca
social-democratismul, care fusese puternic n Germania nainte de 1933 si fusese str
ivit de Hitler fiindca nu se putuse uni cu comunistii, era acum nvinuit (dar fuse
se si nainte de catre Lenin) pentru oportunismul sau, care ar fi facilitat venire
a lui Hitler la putere. nvinuirea aceasta, zicea Petrica, avea sa se extinda si a
supra social-democratiei contemporane, deci si asupra celei romnesti, asa, din pr
incipiu: prin simplul fapt ca esti social-democrat esti oportunist. Ce s-ar cere
ca aceasta nvinuire sa fie redusa la neant? Sa se uneasca partidul social-democr
at cu cel comunist! Ei, striga Petrica triumfator, pe strada. Se va uni!
N-am fost mirat mai trziu cnd previziunea politica a prietenului meu avea sa se mpl
ineasca. Oamenii au adesea acest dar de a prevedea anumite evenimente, si nu num
ai cei cultivati, cum era Petrica Nicolau, ci si cei ca tatal meu, care stnd ziln
ic la un aperitiv se pasioneaza de politica fara s-o faca, avnd deci mintea elibera
ta de corsetul partizanatului. n general unui cetatean liber si cu mintea vie i s
e poate ntmpla foarte rar sa aiba n acest sens, si n linii mari, surprize. Fireste,
nu poti face previziuni si asupra detaliilor, de pilda modul cum se facuse acea
unire.
n ceea ce priveste aderarea cuiva la Partidul National Taranesc al lui Iuliu Maniu
si la cel liberal, al Bratienilor, partide numite "istorice", Petrica Nicolau o
considera o adevarata prostie: vor sfrsi ntr-o celula, daca nu si mai rau. Care va
fi soarta intelectualilor, adica a noastra, profesori, medici, oameni de cultura
etetera, care consideram, politica drept ceva murdar? nti ca ni se va cere de-aic
i nainte, la nceput cu blndete, mai apoi cu persuasiune s-o consideram ceva curat.
Apoi se va trece foarte rapid la faza urmatoare, a aderarii. Si toti oportunistii
nu numai ca vor adera, dar vor mima fanatismul si curnd ne vor nlatura pe noi, ce
i mai buni, nti pe cei care au avut nesansa sa fi facut politica nainte, apoi si pe
ceilalti, a caror politica e sa nu faca politica, si astfel se va adnci revoluti
a, care ne va arunca n excese cine stie pentru ct timp, cum s-a ntmplat totdeauna n i
storie. Cum noi sntem romni si nu francezi, vom adera toti, va adera si el Petrica
Nicolau, si eu, cu preocuparile mele filozofice, fiindca romnul stie multe, de la
cro-nicari si din propria istorie, ca vremurile trec si important e sa scapi cu
viata. "De ce p... ma-sii crede el ca viata lui e att de pretioasa nct e dispus sa
faca toate compromisurile pentru a si-o salva, nu stiu, exclama tare Petrica Nico
lau, furios. Poate crede mai mult dect altii ca viata e pretioasa n sine, mai mult
dect toate valorile spiritului? Ca poti trai si ntr-o grota, numai sa traiesti? Ca
demnitatea, idealurile, libertatea, mndria de a fi om vor renaste si ca numai ci
ne exista mai poate sa renasca, n timp ce un mort e mort de-a binelea si nu mai a
re cum sa recucereasca aceste valori? Poate ca are dreptate, fara sa putem afirm
a ca atunci cnd a putut sa ia arma n mna n-a ezitat s-o faca, ba chiar a facut-o bi
ne, punnd n vigoarea luptei si viclenia si toate armele unei inteligente ascutite,
diplomatia abila, tradarea la timp a ve-chiului aliat si alaturarea de altul nou
, mai puternic. Astfel i-am batut pe turci, pe poloni, pe unguri, pe tatari si am
fost batuti de acestia, nsa am existat si multi s-au trezit astazi n timpurile mo
derne uluiti ca un popor tnar aparut n Europa, dar a carui batrnete, al carui trecu
t crncen nu le cunoaste nimeni, iar altii ne contesta drepturile."
Ajuns la astfel de tirada, Petrica Nicolau si ridica nasul sau fin n aer si indign
area facu sa-i apara pe chip o expresie surprinzatoare de noblete care ma mpiedic
a sa mai rd de misterioasa sa iritare care rar l slabea. Ideea lui fundamentala pe
care o formula cu claritate era ca am putea fi un mare popor daca am scapa de l
ichele si de lichelism si am nvata sa renuntam la stupidul nostru humor: "Dimpotr
iva, i-am raspuns, humorul ne salveaza. A sti sa rzi n clipe tragice nseamna a stapn
i tragicul." "Da, mi-a replicat el, si a evita astfel maretia si a cadea n trivia
l. Se spune ca un arhitect neamt, prieten cu Carol I, dupa ce a stat vreo zece a
ni la noi si a construit cteva edificii frumoase, i-a cerut regelui permisiunea s
a se ntoarca n Germania. De ce, Frant, l-a ntrebat suve-ranul, nu-ti place tara ast
a? Maiestate, i-a raspuns arhitectul, tara e frumoasa, oamenii veseli, femeile at
ragatoare, dar prea mult p... mo-ti! Adica cum? s-a mirat regele. Pai, i-a explic
at neamtul, deraiaza un tren, morti, raniti, romnul zice p... mo-ti! Seceta, inun
datii, incendii, p... mo-ti! Prea mult p... mo-ti! Suveranul a rs si el, cum rzi s
i tu acuma..."
ntr-adevar, rdeam, n timp ce prietenul meu n-avea nici un chef, el si traia ideile c
u intensitate, ai fi zis ca spiritul sau nu cunostea relaxarea, aceasta stare ca
re ne apropie de contemplare, fara de care n-am mai putea vedea cerul minunat, no
rii de pe el si chipul frumos al unei fete. Chiar ma ntrebam n clipa aceea cum tr
aia el cu sotia lui, cum arata, daca iritarea ceda si cunostea clipe de destinde
re.
IV
Aborda el nsusi acest subiect chiar atunci cnd eu, desi l ascultam cu atentie, nu m
a putui stapni sa nu ntorc capul dupa o silueta une passante, cu splendide picioare n
cisme de iarna, picioare vizibile doar ntre haina de blana si negrul acestor cis
me elegante, ah, picioare care parca ma orbira pentru o clipa. Dar si chipul era
frumos, vazut ntr-o strafulgerare, zmbitor, cu gene mari, care clipisera o data n
timp ce fulgi de zapada i cadeau chiar n ochi... Ca si pe poetul damnat, ma stapni
un sentiment brusc de melancolie ca ea a trecut si n-o voi mai vedea niciodata,
trecatoarea iubita cu un destin necunoscut... J`amais! Se pierdu n multimea care
umplea strada ntr-un du-te-vino nencetat... "E nevasta-mea! spuse atunci prietenul
meu, uluindu-ma. Si si ridica spre cerul plumburiu chipul sau mic, deodata dispr
etuitor si ndrjit. E ora cnd stie ca eu vin acasa si cu toate astea nu snt niciodata
sigur daca ma asteapta sau nu. Si niciodata nu stiu daca, asteptndu-ma, o sa-mi n
ghit n liniste borsul nenorocit pe care mi-l serveste n farfurie, sau daca exista
sau nu acel bors, desi i platesc o servitoare care sa-l gateasca."
Aproape ca nu auzii aceste cuvinte care ma introduceau deodata, fara ocolisuri si
fara falsa discretie, n viata intima a prietenului meu. Mai trziu aveam sa cunosc
si eu aceasta stare n care un barbat si dezvaluie relatiile cu sotia fara sa-i ma
i pese ca aceste relatii ar trebui sa ramna secrete. Secretul, credem noi, nvaluie
ca un abur misterios o casatorie fericita, fara sa ne dam seama ca fericirea e
un secret comun care nu mira pe nimeni, numai nefericirea trebuie cu adevarat as
cunsa, ca si cnd ar fi o rusine sa fii nefericit si s-o declari! Or, tocmai de as
ta nu ne mai pasa. Eram consternat, nimeni din scoala nu aflase pna atunci ceva d
espre felul cum traia profesorul Nicolau cu sotia lui, adica nu se soptise nimic
, sa zicem, despre vreo tradare sau despre vreun scandal... i cstigasem eu deplina
ncredere ca sa se destainuiasca astfel? Sau nu-i mai pasa? Da, aveam sa aflu si
eu mai trziu: apare o perioada n viata unui cuplu, cnd conflictul interior sparge c
adrele vietii n doi si se revarsa n viata din afara din pricina intensitatii insup
ortabile la care sunt supusi cei n cauza; nu eram att de prieten cu Petrica adica
prietenia noastra era prea proaspata ca sa-i devin confident. Si apoi ntlnirea noa
stra cu ea... Sotii nu nu-mai ca nu schitara gestul de a se opri si a schimba ma
car cteva cuvinte de forma, cum obisnuiesc chiar cei n conflict, dar nici macar nu
se salutasera. Brusca destainuire a prietenului meu nu avea nsa n ea ceva acut, pa
rea ceva cronic, n-as fi zis ca desvaluia o cearta recenta care ar fi putut expl
ica o astfel de nstrainare. n acelasi timp ea se aratase zmbitoare, parca fericita
sub ninsoarea care cadea peste noi si peste oras. Da, avea pe chip un surs parca
de beatitudine si n ochi o sclipire enigmatica. Pe atunci nsa nu stiam nimic despr
e viata cuplurilor si in clipa aceea am gndit ca fara ndoiala el i purta pica pentru
ceva, se certasera si desigur, cum el era usor de jignit, ea l jignise, nu n sensu
l ca nu era sigur de borsul zilnic sau de prezenta ei acasa (lucru care putea fi
adevarat, dar cu care el se obisnuise), ci l jignise n personalitatea si n orgoliul
lui, unde era att de vulnerabil. "Lasa, Petrica, i-am spus, nu mai fi si tu att de
susceptibil..., cnd ai o sotie att de frumoasa, astea snt fleacuri pe lnga fericir
ea de a te culca cu ea n pat... "Nu snt magar, zise el, sa nu fiu susceptibil, cu
toate ca si magarul rabda sa-i pui tot felul de poveri n spinare, dar nu uita ca
i le pui si cnd te astepti mai putin arunca si poveri si tot si ti aplica si doua
copite n cur, daca nu si mai rau. Un om e un om, continua el parca ranit iremedia
bil n nalta sa conceptie despre fiinta umana, daca nu res-pecti un om, atunci ce m
ai respecti? Nu te njosesti si pe tine nsuti n clipele acelea? Ea nu are nici cea m
ai elementara notiune despre respectul reciproc, fara de care... totul se duce dr
acului", exclama deodata prietenul meu att de scrbit si cu atta lehamite nct de simpa
tie pentru el l apucai de brat si izbucnii n hohote nalte de rs. Astfel era pe atunci
natura mea primitiva, nefericirea cuiva, bine exprimata si sincera, mi strnea rsul
spontan, ire-presibil, asa cum ni se ntmpla sa izbucnim n rs cnd cade cineva din tra
mvai sau e stropit cu noroi de sus pna jos de un automobil. Desigur, n forul meu i
nterior eram ncredintat sau doream ca rsul meu sa-l antreneze si pe celalalt si sa
vada si el ca, iata, se putea rde de comedia umana, nu trebuie niciodata sa iei
lucrurile n tragic, mai proprie i e omului nclinarea spre rs, starea de inocenta...
uitati-va la copii, unul l pune pe altul jos, l gtuie, i trage pumni n cap, l gheruie
pe fata, apoi se ridica amndoi si cel lovit, te uiti la el ca deodata surde ca un
prost... Ei bine, nu e prost deloc, ci doar e curat, neatins de trufie, de sentim
entul umilintei... Nu i s-a ntmplat nimic, fata de tot ceea ce simte el n clipa ac
eea. Fireste, viata nu e o joaca de copii, dar mai nti de ce n-ar fi? Nu sntem noi
toti copiii pamntului? Si apoi cine le-a spus oamenilor ca trebuie sa ramna nlantui
ti de cei cu care se afla n stare de conflict? "Pai, Petrica, i-am spus, e foarte
simplu, nu esti sigur ca o gasesti acasa, nu te mai duce nici tu la ora aceea a
casa, nu esti sigur de borsul tau, da servitoarea afara si mannca-l la restaurant
!..." La aceste cuvinte prietenul meu se nfunda pentru prima oara ntr-o tacere nsin
gurata si orgolioasa pe care n-o mai rupse pna ajunseram n dreptul casei mele. mi v
eni o idee: sa urce la mine si sa luam masa mpreuna. La ora aceea, unu si jumatat
e, cnd ne ntorceam noi de la scoala, ma astepta totdeauna mama cu masa pusa, iar l
a trei era acasa si l astepta pe tata. Pentru seara mi lasa ceva usor de ncalzit, s
au mi ajungea un sandvici cu unt si brnza, sau jambon, un pahar cu lapte...
Petrica accepta. Apartamentul meu de doua camere era confortabil, desi nca sarac
mobilat. "Fa-ti totul singur", mi spusese tata, desi avea ceva bani si desi vedea
cum de la o luna la alta se devalorizau, ajunsese o pereche de pantofi sa coste a
proape ct un salariu de-al sau de altadata. mi cumparasem strictul necesar, mobila
de ocazie, un divan-studio, un birou, o masa si cteva scaune. Cartile mi statea
u nca ngramadite pe lnga pereti.
Bauram cte-o tuica si mama ne servi ciorba de purcel ardeleneasca si tocana cu mam
aliguta. Cartelele de pine adusesera pe tarani n piata cu malai. Apoi la cafele ma
ma ne parasi. Nu fumam niciodata dimineata, iar Petrica era doar fumator de ocazi
e. Aprinseram tigari.
"...Iar Marghiloman spunea, n legatura cu neseriozitatea noastra, relua Petrica re
venind la ceea ce discutaseram nainte de ntlnirea cu nevasta-sa, ca n Romnia n-ai nici
o placere, nici macar pe aceea de a avea un adversar, fiindca daca l nvingi, trece
de partea ta... Abia daca voi, ardelenii, snteti mai fermi... Dar n-o sa mai con
teze... Sa-ti dau sa citesti ce scrie Charles Maurras despre ceea ce ne asteapta
pe noi, intelectualii, ceea ce ne rezerva adica noua revolutia proletara. Vom f
i pusi la coada. Gnditorii, oamenii de cultura nu vor avea acces la putere si n gen
eral li se va refuza orice ncercare de a gndi altceva dect ceea ce a gndit deja Marx
. ntreaga gndire a umanitatii va fi reanalizata prin aceasta prisma si n acest sens
vor avea si ei ce face, sau cum spuneti voi, ardelenii (Petrica era regatean), o
r sa aiba de lucru ct i haul, cu iluzia ca nseamna si ei ceva. Nici vorba, Marx a f
ost un mare om si n forul lor interior nu se vor simti umiliti ca nu li se va da
voie sa se abata de la litera lui. Se vor crea institute speciale de cercetari f
ilozofice si sociologice si vor fi vrti n ele toti, sa le treaca apetitul ca ar pute
a face si ei politica cum au facut Balcescu, Titu Maiorescu, Petre Carp sau Koga
lniceanu. Iar un nou Nicolae Iorga sau un nou Octavian Goga vor trebui sa-si puna
pofta n cui. Cel mult functii de decor. Li se va lasa doar libertatea sa se mannc
e ntre ei, pe-acolo prin acele institute, ba chiar vor fi ncurajati, cu instinctul
sigur al conducatorilor de totdeauna, sa-si sape reciproc autoritatea, fireste
pna la o anumita limita, caci vor avea nevoie sa existe totusi valori pentru a ex
alta noile idealuri. Cei cu adevarat nelinistiti de soarta culturii, de valorile a
bsolute, vor fi izolati sau nchisi, bagati la zdup. Nu se va sinucide nimeni, nic
i nu va fi mpuscat, dar vor trece prin infernul adaptarii, daca va fi chiar infer
n, dupa parerea mea, marii maestri vor da din capetele lor albite de ntelepciune
si vor zice: aiasta este foarte bine, altii vor ntrzia sa vada daca nu vin anglo-a
mericanii, pe urma geniul pamfletar al unuia va spurca pe tradatorii de tara tra
nsfugi si dusmani platiti. n general, toti vor fi nghititi de stomacul tare al par
tidului comunist, cum a spus Lenin..." "Chiar asa a spus Lenin?", l-am ntrerupt eu
. "Da, chiar asa, noi avem stomacul tare si vom nghiti pe toti individualistii si
sovaielnicii, citez din memorie. Nu snt Mafalda sa ghicesc ce-or sa faca cei care
au creat pna acum o mare literatura. N-ar fi exclus sa devina optimisti..." (N-a
fost exclus, chiar au devenit!, cum aveam sa ne dam seama mai trziu. Petrica, du
pa ce a aderat si el, a uitat totalmente de profetiile lui, ca si cnd o stranie a
mnezie i s-ar fi abatut pe constiinta, ca si cnd un altul, strain cu totul de el,
ar fi facut acele profetii; dar soarta lui avea sa devina pe atunci tragica. O s
a revin asupra acestui lucru...)
Se lasa o tacere, care se prelungi. Ceva nu mai mergea. Se vedea ca nici el nu c
redea n propria-i viziune neagra pe care i-o inspirase reactionarismul maurrasian
din cartea l'Avenir de l'intelligence (carte pe care mi-o mprumuta chiar a doua z
i), sau n orice caz facea eforturi sa-si ndeparteze gndirea de la ceva. De la ce? A
veam sa aflu curnd... Nu mai statu mult si pleca.
V
De la sotia lui, binenteles. "Metode fara efect, Matilda e mai presus de ele, spu
se el a doua zi fara sa-mi dau seama daca era un elogiu sau o nvinuire la adresa
ei. Nici n-a observat ca am lipsit de-acasa, am gasit-o trntita cu fundul n sus n p
at, rasfoind reviste de arhitectura si de decoratii interioare. Mi-am scos palton
ul si mi-am aruncat manusile njurnd. Asta nu e viata! Aiurea, degeaba am dat eu ser
vitoarea afara, de doua ori am facut-o, angaja ea pe alta pe cont propriu. Cteva
luni am mncat la restaurant, dar mi-am cheltuit toate economiile fara nici un rez
ultat, afara de tristetea care te cuprinde cnd vezi la mesele vecine pe altii cu
sotiile lor si tu singur. De ce dracu te-ai mai nsurat? Si n general ce rost are nsu
ratoarea? Sursa de epuizare a ceea ce e mai bun n tine, credinta n rostul vietii, n
idealuri ca omul e incomparabil... Ba e perfect comparabil, cu un catr de pilda.
Sa nu faca nimic. Se uita la mine cu coada ochiului cnd ma vede ca nu pot sa mai
rabd si ma apuc eu sa fac ordine. n dulapuri, n bucatarie, n camara, n biblioteca pe
care tot timpul o ravaseste... mi dispar cartile, mi descompleteaza cele mai frum
oase editii. Unde snt cartile mele? Nu zice nimic, se uita la mine cu ironie si a
re o putere colosala n a tacea, n timp ce eu ma epuizez, pe toate gamele, ale blnde
tii, ale apelului la ratiune, ale ntelegerii, ale amenintarilor. Trziu de tot am af
lat ca le mprumuta. Editiile mele rare din Racine, Balzac, Montaigne, Rabelais, P
irandello, pe care mi le-a daruit tata, care a calatorit la Paris, avocat bun, a
cstigat bani n viata lui si a cumparat tablouri si carti... Mi-a dat si mie si di
n unele si din altele... Circula prin casele prietenelor si prietenilor ei arhite
cti si se ntorc, daca se mai ntorc, patate, rupte la coperti, cu foi smulse si lip
ite grosolan cu pap... A trebuit sa perorez luni de zile pna sa aflu ca le mprumuta
si ca nu ea le aducea n halul n care le descopeream prin rafturi. Si alte luni sa
mi se spuna cu privirea ncarcata de patima stranie: ca de ce sa nu se bucure si
altii de ele? Ei, de ce? Toti sntem oameni, eu le-am citit, aceste carti, sa le c
iteasca si altii... Egoismul asta al meu e insuportabil. Fii generoasa pe cont pr
opriu, i-am spus, nu pe contul altuia. Cui i place sa citeasca, sa se ghiftuiasca
mai putin si sa-si cumpere carti. N-ai dect sa-ti faci biblioteca ta si pe urma s
-o dai cu mprumut tuturor vitelor din oras care sa ti le napoieze pline de caca...
A ncetat cu cartile, au nceput sa-mi dispara camasi, costume, pantofi, chiar si c
iorapi, exclama prietenul meu cu un humor disperat... Acum trei zile, continua e
l, cobor n pivnita sa tai lemne. Eu le cumparasem de la depozit, nsotisem camionul
pna acasa, le stivuisem cu un om pe care l platisem, lemn cu lemn, trei mii de kil
ograme... Ea venise acasa ca o cucoana, se uitase cu ironie la mine cum mi curgea
sudoarea de oboseala... Ironie, surs, dispret... Fara sa ma ntrebe, tu ai mncat, est
i obosit, sau nici macar atta, sa-si fi vazut de arhitectura ei, n-am pretentia l
a tandretea femeilor, care nu e dect o cursa... Pisicile snt superioare, cnd simt n
evoia de tandrete se mngie singure de piciorul scaunului si torc pe cont propriu,
nu nseala pe nimeni... S-a retras n dormitor si cnd spre seara am iesit si eu din b
iblioteca si m-am asezat la masa, la masa nimic... Tu n-ai mncat n oras? zice. Ba a
m mncat, i-am raspuns. Si m-am culcat la mine n birou, flamnd, dar fara dorinta de
a mnca, cu speranta ca o sa vina la mine si sa ma cheme n bucatarie, sa-mi infirme
ideea care mi dadea trcoale, ca femeia asta nu stie ce e o casnicie si de ce drac
u s-a mai casatorit cu mine... N-a venit. Nu vin, sa stii de la mine, nu le aste
pta niciodata, fiindca nu vor veni, n n-tunericul odaii tale astepti zadarnic un s
emn, acest semn nu-ti va fi dat... Pare neverosimil, ti contrazice ntreaga ta conc
eptie despre viata, dar e adevarat, asa cum e adevarat ca trebuie sa mori, nu-i p
asa de tine si degeaba nu dormi, chinuit sa afli adevarul. Nu exista nici un ade
var, nu te nseala nimeni, nu iubeste pe altcineva, si totusi nu vine cnd o astepti
, idioata credinta ca o sa apara si o sa-ti puna mna pe fruntea nfierbntata e o inv
entie pe care nu stiu cine ne-o inculca nca de mici, nca din adolescenta, cnd visam
iubirea si armonia... Duca-se dracului, mi-am spus si am hotart ca mai bine traie
sc singur, si am aruncat n noaptea aceea peste bord gndul de a fi fericit cu o fem
eie... Dimineata nsa m-a invitat la ceai, mi-a dres cravata, avea aerul ca nu s-a
ntmplat nimic. Tandretea ei era indiferenta si gestul de a-mi drege cravata mi-a f
acut greata. Ia mna de pe mine, i-am spus. Si am plecat njurnd... Si acum trei zile
, cobor eu n pivnita sa tai lemne. Servitoarea plecase la tara, i murise ma-sa. Cnd
ma uit... stiam ca n pivnita abia aveai loc sa pui lemnul pe butuc... acuma, loc
berechet... Ma uit eu mai bine... stiam ca abia vedeai ferestruica.... ferestru
ica mica era degajata si toate lemnele din partea aceea, un perete ntreg, lipseau
. Ma uit mai bine si vad ca si peretele stivuit din stnga era njumatatit... Am ntel
es ntr-o clipa ce se ntmplase. De la carti si lucrurile mele personale de mbracamint
e, trecuse la lemne, carate si aranjate de mine. Am urcat sus, indignat ("Aoleo,
Petrica, am gndit n clipa aceea uitndu-ma la el si vazndu-i indignarea reaparndu-i p
e chip, numai indignat ai fost tu atunci? Trebuia sa urci sus cu o bucata de lem
n n mna si s-o croiesti cu el ca unica solutie a chestiunii tale insolubile!"). Cui
ai dat lemnele? am ntrebat-o. ("Cui sa le dea, am gndit eu, altor oameni, de ce s
a te bucuri numai tu de ele la gura sobei si sa-l citesti cu delicii la focul lo
r tihnit pe Racine sau Montaigne?" Dar Petrica nu mi-a urmat, nici macar acum, tr
ziu, acest gnd si a repetat...) Cui ai dat lemnele? Ea statea ca de obicei n pat,
cu fundul spre usa, ca un semn de dispret pentru cel care ar fi intrat peste ea s
i cel care putea intra eram numai eu... n clipa aceea mi-am adus aminte cum matus
a-mea, la tara, unde mi petreceam vacantele, punea mna pe-un retevei si l arunca fur
ioasa n cinele care dormea n mijlocul bataturii cu spatele la casa... (Asadar totusi
ti-ai dat seama ce-ar fi trebuit sa faci!) Am apucat-o de mna si i-am spus: ridica
-te cnd stai de vorba cu mine! S-a ridicat si gura ei s-a facut subtire ca o lama
de cutit... Nu te agita, mi-a raspuns cu pleoapele coborte, cnd n-o sa mai avem le
mne ma ocup eu sa fie iar pivnita plina..." Ajuns aici Petrica se opri. Asteptai
nsa zadarnic sa continue. Ma uitai la el: avea falcile nclestate. ntelesei ca nici
pna astazi nu rezolvase, n el nsusi, acest episod, care era proaspat. De aceea poa
te sotii, ntlnindu-se pe strada, nu se oprisera, nu-si spusesera nimic? Da, dar ea
avea un surs rapitor... Cu ce gresesti tu, Petrica, fata de ea? m-am ntrebat. Ce
lipseste, ce nu-mi destainui? Ce-ti scapa din fiinta ei, care ti produce o indign
are universala? Fiindca, e clar, ea e sursa iritarii si pesimismului tau furios,
pe care l extinzi n relatiile cu colegii, cu istoria, cu evenimentele politice si
cu l'avenir de l'inteiligence...
Surdeam, curios sa aud ce-o sa-mi spuna mine.
VI
A doua zi nsa, lovitura de teatru: pentru ntia oara de cnd l cunosteam, Petrica era n
u numai vesel, ci o lumina care i facea chipul deosebit de frumos i transfigura par
ca trasaturile. nalt cum era, subtirel si distins, ai fi zis ca umbla cu capul n n
ori. Radios, mi spuse ca a vorbit cu Matilda despre mine... Parca ar fi obtinut o
victorie, astfel rosti el aceste cuvinte, ca si cnd demult as fi insistat eu pe ln
ga el, ca numita Matilda sa accepte sa i se vorbeasca despre mine. Si ca el si e
a ma invitau la masa... Chiar n acea zi, adica acum, la prnz. "Bine, Petrica. zic,
multumesc."
Era clar pentru mine, se mpacasera. Dar se mpacasem de tot, adica tot ceea ce mi pov
estise el nu mai exista, n-avea sa se mai rentoarca? Am dat din umeri. Treaba lui
, numai el stie ce e ntre ei. O luaram deci spre el, strabatnd centrul orasului. E
ram cam plictisit: Petrica nu mai avea verva lui care ma atrasese att de tare, fe
lul poetic (era doar poet, nu?) cu care si tinea fruntea sus, aerul degajat, cu o
vaga expresie de dispret pe chip la adresa multimii prin care treceam, tacerea
lui care se voia superioara l facea putin antipatic. Oricum, nu mai avea nici un
haz. Ma gndeam chiar sa pretextez ca am uitat ca am ceva urgent de facut si sa ma
scuz, sa ramna invitatia lui pentru alta data. Numita Matilda, cu sufletul ei gen
eros pe seama cartilor si chiar a lemnelor lui Petrica, nu-mi strnea nici o curio
zitate s-o cunosc. Viata acestui cuplu mi se parea ca are n ea ceva minor si stup
id, n ciuda faptului ca erau amndoi intelectuali, fiindca nu-mi trecea prin cap sa
pun la ndoiala ceea ce mi dezvaluise Petrica. Desigur, n conceptia mea si n ceea ce
priveste viata sentimentelor nu exista deosebire ntre un om cultivat si unul cu o
meserie simpla si fara cultura. Intelectualul putea doar complica meschinaria vi
etii n care traia, perornd si vorbind despre idealuri, n timp ce omul simplu putea
recurge la vointa sau sa sufere n tacere, fara generalizari filozofice.
Ma ntelesesem cu mama sa ma astepte totdeauna pna la ora doua si, daca nu veneam,
sa-mi lase un bilet n care sa-mi spuna ce am de facut ca sa mannc si sa plece. Par
ca mi parea rau ca n-o s-o vad dect mine, fiindca, n mod natural, neiubind pe nimeni
, ncepusem s-o iubesc pe ea, prezenta ei ocrotitoare, tacerea chipului ei care er
a att de elocventa: esti fiul meu, parca mi spunea, si dupa Dumnezeu la tine tin s
i am uitat de mult ca nu mai ai credinta si nu te-ai mpacat cu taica-tau... Dar e
sti tnar, si nu se stie daca ntr-o zi n-o sa-l ntelegi pe Mntuitorul.. i ghiceam aces
te gnduri si o ocroteam acum si eu, spunndu-mi ca daca Mntuitorul a nvatat-o sa fie
att de rabdatoare si sa tina astfel la mine, care o chinuisem pna mai ieri, nseamna
ca totusi pe ea credinta o naltase cu adevarat, n timp ce tata era n stare sa-mi p
oarte atta vreme ranchiuna, desi era un om de treaba. Da, dar oamenii numiti de t
oata lumea de treaba nu snt de treaba deloc, daca pot pastra n sufletul lor, att de
multa vreme, o jignire, chiar daca e grava.
Ma trezi din aceste gnduri Petrica: ajunsesem. Locuia pe o strada apropiata de ce
ntru. Ceea ce ma izbi de la nceput fu eleganta si somptuozitatea intrarii (era o
intrare laterala, din curte, spre al doilea etaj al cladirii, o vila impunatoare
), scara larga n spirala, cu trepte parca de marmora, n orice caz nu erau din cime
nt obisnuit, cu ferestre imense de o parte si de alta. Uimirea mea nsa crescu cnd
intraram nauntru. Tot etajul de patru camere era al sotilor Nicolau. Nu mai vazuse
m pna atunci ceva att de atragator, att de artistic as zice, camere mari cu draperi
i violete, cu peretii plini de tablouri si rafturi de carti, cu plafoanele ornam
entate, fotolii si scaune aurii, covoare scumpe pe jos, patul conjugal urias, o s
ufragerie si un hol cu drugi negri de lemn transversali n plafon, nise nenumarate
cu geamuri vechi, parca din secolele trecute, colorate ca n vitraliile catedrale
lor, sobe de teracota alba; nici n-ai fi zis ca snt sobe, att de fine erau placile
si briele cu incrustatii si semne ornamentale... Biroul lui Petrica era att de sp
atios nct simtii invidia, mi-ar fi placut si mie sa am ceva asemanator. Oricum, ai
fi zis ca un mare savant lucra n el, cu biblioteca lui facuta dintr-un lemn pret
ios, probabil nuc, care se ntin-dea pe doi pereti. Ma asezai pe canapeaua n care m
a nfundai, n timp ce repetam: "Frumoasa casa ai, Petrica, n-am mai vazut asa ceva".
El si tinea o mna n buzunarul de la pantaloni, zornaind niste chei. Tic nervos, de
care aveam, mai trziu, sa ma satur. Nu-mi raspunse. Veselia lui radioasa se mai
topise si l aud ca zice: "Ar fi n stare pur si simplu sa nu vina (ntelesei ca se re
ferea la sotia lui.) si nici macar sa telefoneze. Ea te-a invitat, dar parca la
ea conteaza ca ti-ai luat o obligatie si ca trebuie s-o respecti?"
Dar chiar atunci se auzi zgomot la usa de la intrare si ma ridicai de pe canapea
. Petrica mi confirma: ea era. Iesiram din birou. Dar nu era ea, ci servitoarea,
care spuse ca "domnu`, nu ghesit vin, mereti dumneavoastra si chcutati..." Crunt
, Petrica i lua plasa din mna, ne mbracaram paltoanele si plecaram noi sa gasim vin
. Nu gasiram ici, dar gasiram dincolea... Totusi Petrica, contemplnd norii, parca
nu voia sa ne mai ntoarcem acasa. Dar nici nu spuse ce-ar trebui sa facem. Ne pl
imbaram n tacere cam vreun ceas. Tacere, fiindca ncercarea mea de a spune ceva, de
pilda despre faptul ca rusii erau iritati ca aliatii lor, anglo-americanii, tara
ganau procesul criminalilor de razboi (citisem tocmai atunci o reproducere a unui
articol din presa sovietica n care se spunea "ar trebui scos din celula banditu-
asta de Goering si spnzurat ime-diat"), nu avu nici un ecou la Petrica. Era nsa rnd
ul meu sa vorbesc si continuat interminabil pe aceasta tema. Aveam nsa sentimentu
l ca prietenia noastra se baza nu pe ceea ce aveam eu de spus, ci pe ceea ce ave
a el. Or, el era stapnit de o mutenie care parca nu prevestea nimic bun. Parea hot
art n sfrsit s-o bata acum pe Matilda lui, daca binenteles s-o fi ntors. Se facuse or
a trei si jumatate. Ma uitai discret la ceas: mi se facuse foame. Eram pe punctu
l sa-l invit eu la mine acasa, cnd el si cobor deodata privirea din nori, surse strmb
si mi facu semn: ne ntoarcem. Dar fara graba, ntelesei, i lasa timp sa vie si sa pr
egateasca masa. Astfel ne opriram ntr-o librarie din centru, care tinea deschis t
oata ziua, rasfoiram carti, cumpararam reviste literare si ziare proaspete, ne u
itaram la pozele de reclama ale unui nou film american cu cowboy si pe la patru
Petrica suna la propria lui casa, desi avea cheile n buzunar. Ne deschise servito
area, cu o expresie de repros: "A venit, fa, doamna?'' o ntreba Petrica grosolan,
fara sa treaca pragul. "Nu, domnu`, raspunse ea, dar telefonat ca vine mintenas,
domnii nu plecat, vine, vine..." "Ce e, draga, ce s-a ntmplat?" auzii atunci n spat
e un glas de femeie ncarcat de o mare veselie degajata si ma ntorsei si o vazui.
Era ea. Venea agale, mbracata n haina ei de blana, trecatoarea pe care o clipa cre
zusem prima oara ca n-am s-o mai vad niciodata. Avea aerul ca venea de la o petr
ecere unde se simtise minunat si acum se ntorcea acasa plina de generozitate pentr
u toti si pentru toate, dispusa sa ierte pe oricine si pentru orice, cu forta pe
care ti-o da sufletul cnd viata ti-a daruit o clipa de intensa fericire. Se uita
la mine cu aceasta bogatie de expresie pe chipul ei de o frumusete care ma copl
esi si exclama: "dumneata trebuie sa fii domnul Petrini! Buna ziua!" Si mi ntinse
mna pe care i-o sarutai. Avea o mna a carei greutate n-o simtii, imponderabila, da
r care mi-o strnse pe-a mea ntr-o scurta nclestare, strngere fraterna, care transmit
ea forta feminina, dar si forta fizica, mna groasa, ai fi zis o laba... O lua nain
te, si arunca haina pe un fotoliu si disparu. Petrica fusese ignorat n aceste clip
e, dar observai la el o curioasa transformare: parea stapnit de o bucurie jenata
si confuza, mpotrivirea lui crunta se retrasese (nu disparuse, vedeam bine), un va
g surs i flutura pe chipul lui mic, delicat, de o frumusete minora, daca pot sa sp
un asa, caci astfel mi aparea n acele clipe. "Hai, zise el n soapta, ca si cnd s-ar
fi ferit sa nu trezeasca pe cineva din somn, sa-ti arat cartile mele."
Intraram n biblioteca si ncepu ntr-adevar sa mi le arate, una cte una, editii rare,
din clasicii francezi, legate, cu tiparitura veche de prin 1860. Le desfacea cop
erta, ntrzia asupra primei pagini, apoi asupra celei de-a doua, mi dadea, tot n soap
ta si cu religiozitatea aceea curioasa a livromanilor, explicatii asupra persona
litatii, nu a autorilor, ci a acelora care ngrijisera si prefatasera editia, biogr
afia lor, polemicile lor din epoca etc, ca si cnd aceste personalitati erau mai p
resus de Rabelais, de Boileau, La Fontaine... De ce vorbea el n soapta? ma ntrebam
. Ce sentimente l stapneau pe Petrica, de arata ca si cnd un devotament straniu pen
tru cineva scump si drag care zacea bolnav n camera vecina l mpiedica sa fie firesc,
sa dea curs ca altadata gndirii lui libere, sa vorbeasca cu un timbru normal?...
Deodata lasa cartea si se ntoarse: intrase ea. Chipul lui Petrica nflori brusc si
de asta data bucuria lui jenata fu nlocuita de o bucurie plina si spuse: "Matilda
, bine ca ai ntrziat, ne-am plimbat prin oras, am cumparat vin, am fost prin libra
ria din centru... Credeam ca o sa gasesc cele doua carti... vezi, asta e, cnd tra
iesti n provincie, trebuie sa te multumesti cu farmiturile din capitala, daca mai
vin si farmiturile acelea..." "Petrica, mi explica ea, asezndu-se, nu doarme de ctva
timp din pricina a doua carti... Vrea sa se duca la Bucuresti dupa ele..." Si s
punndu-mi asta si arata deodata chipul, pe care pna atunci nu-l vazusem bine si rama
sei mpietrit pe canapea. Ceea ce luasem eu drept frumusete la Caprioara era ceva
palid, sters, inexpresiv, fata de bogatia stralucitoare a chipului acestei femei
. Exista chipuri ntr-adevar frumoase care nu exprima dect att, adica ceea ce a facu
t natura fizic, dar un chip frumos prin care sa izbucneasca dinlauntru o lumina
a unei vieti a gndirii si sentimentelor, care arunca parca ntr-o transa privirea u
nor ochi lucind, ai zice, n triumf, a unui obraz cu ten alb, a unei guri care nu
poate parca sa stea nchisa din pricina tensiunii launtrice a poftei de viata si d
e comunicare, un astfel de chip si o astfel de frumusete nu mai vazusem. Un fior
rece de invidie grea ma strabatu. Cum de nu ntlnisem eu o astfel de femeie si o ntl
nise Petrica? Cum dracu au noroc unii si dau peste astfel de femei fascinante, c
um SE ntmpla, unde le gasesc, sau, culmea, cum de snt gasiti de ele? Si, ce era mai
rau, ntelegeam acum vorbirea n soapta a prietenului meu: aceasta femeie n propria l
ui casa, hm! desigur, nici vorba, ntelegeam prea bine, l subjuga; n prezenta ei gndire
a lui se topea, revolta mpotriva ei si tot ceea ce i tortura sufletul, asa-zisele
fapte pe care mi le povestise zile n sir, deveneau, desigur, o amintire palida. E
l ncepu sa-mi explice ca nu era vorba de carti obisnuite si se nsufleti, nceta sa ma
i vorbeasca n soapta. Ea si aprinse o tigare si l asculta cu un minunat si ironic s
urs afectuos, uitndu-se adesea si la mine, care ma facusem n forul meu interior crun
t si dusmanos. "Unde snt, Petrica, nvinuirile tale? ma ntrebam. Ce-a mai ramas din s
uperba ta revolta?''... "Hai, Petrica. Continuam la masa, zise ea ntrerupndu-l, do
mnul Petrini, vad eu, nu are acum gndul la carti, ca tine, ci probabil i se profil
eaza mai degraba n minte, prin telepatie cu bucatareasa, imaginea unei supe fierb
inti si a unui muschi de porc mpanat, care snt gata. Poftiti la masa!"
VII
"Unii oameni, continua Petrica deodata patimas, n timp ce servitoarea ne aducea s
us-zisa supa, desi au cultura, snt analfabeti prin conceptia pe care o au despre c
ultura. Ei confunda civilizatia, pasta de dinti, cu cultura si am ntlnit chiar cre
atori de cultura, pictori si scriitori, care nici ei nu snt mai prejos de analfab
eti. Dotati de la natura cu talent, traiesc si mor n ignoranta, alergnd toata viat
a dupa muieri si ntre o opera si alta petrecnd n chiolhanuri nemaivazute care le rui
neaza sanatatea si i trimit n mormnt nainte de vreme. Si ne mai plngem ca valorile noa
stre nu intra n circuitul universal! Cum sa intre daca naintea ta intra Proust si
tu nu faci dect sa-l imiti? Ct apare pe lume un scriitor mare, romnii imediat nceteaz
a orice cautari proprii si l imita pe acela. Cultura e o forta si ca atare atrage
n sfera ei gravitationala pe cei slabi, care nu mai au nici o sansa. Pentru a sc
apa de acest blestem, culturile tinere, cum e a noastra, trebuie sa faca un efor
t urias pentru a deveni independente, si anume ncepnd cu violenta prin a fi polemi
ce cu valorile dominante ale occidentului. Scopul final, sarcina a tuturor genera
tiilor, ar fi mutarea culturii si artei europene aici n rasarit, sau macar mpartir
ea ei n doua". "Nu se poate, Petrica, i raspunsei, cultura e un fenomen natural, a
carui forta nu poate fi schimbata prin simpla vointa." "Te nseli, zise el fara sa
reflecteze, semn ca reflectase nainte, literatura rusa e o literatura polemica,
si zadarnic a ignorat-o un timp occidentul: a cucerit lumea si acum francezii se u
ita uluiti la sufletul rus, ale carui adncimi sondate de un Gogol, Dostoievski si
Tolstoi i ametesc, fiindca se simt rusi, asa cum bunicii si strabunicii rusi ai l
ui Tolstoi se simteau francezi, a caror limba o vorbeau si n intimitate... Si atacu
l rus asupra literaturii europene, se grabi Petrica sa precizeze, este premedita
t, antagonic, deci "nenatural", desi e perfect natural prin desvaluirea altor adev
aruri despre om." "Petrica, chiar ideea ta despre mutarea culturii n rasarit nu e
originala, e a lui Spengler, tot un occidental, numai ca el o revendica pentru G
ermania. Si nu uita ca marele Tolstoi, nainte de a ajunge sa-si cristalizeze prop
riile lui reflectii despre cauzele razboiului, l-a citit pe un Proudhon, a carui
idee, ca razboiul e de origine divina, si-a nsusit-o cu entuziasm; dupa cte mi ami
ntesc, Tolstoi l-a ntlnit n 1861 la Bruxelles pe Proudhon, cu care probabil ca a dis
cutat ndelung si de la care a mprumutat chiar titlul de Razboi si pace, care pesem
ne ca i-a placut att de mult nct n-a ezitat de asemenea sa si-l nsuseasca. Acest scr
iitor francez suferise la rndul lui influenta lui Joseph de Maistre, care n Du pap
e si Soirees de Saint-Petersbourg se arata adversar al revolutiei franceze. Nouta
ti, deci, n materie de idei, n-a adus Tolstoi francezilor, afara doar de faptul nt
r-adevar coplesitor al geniului sau epic. Or, acest geniu era natural, nu era o
consecinta a unui spirit polemic, premeditat si antagonic." Credeam ca l strivise
m pe Petrica, dar el avu un surs spontan de superioritate, nu se grabi sa-mi rasp
unda, astepta ca Matilda sa ne schimbe farfuriile. Ea ne ascultase cu o expresie
care sugerase ca i venise n cap un gnd, mai degraba o ntrebare pe care astepta sa i-
o puna la urma sotului ei; n aceasta amnare savura parca reactia lui, cu care urma
sa se delecteze si prin priviri neascunse pe care mi le arunca din cnd n cnd, mi pr
omitea ca si eu o sa ma distrez; sotia si cunostea sotul, punctele lui vulnerabil
e; fireste, nu le va dezvalui, sa-l faca de rs, dar nici nu va ezita sa-i atinga
putin morga aceea a lui despre care, probabil, stia multe; devenisem curios, nct m
a hotari ca dupa replica lui Petrica sa nu mai raspund. Totusi nu ma putui stapni
sa adaug, fara sa-mi dau seama ce spun, lucru care, reflectnd mai trziu, ma facu s
a nteleg de ce prietenul meu ma evita apoi cteva saptamni la rnd. "...Si apoi, Petric
a, cum sa te smulgi de sub influ-enta marilor culturi, cnd chiar tu nsuti ca poet
nu te-ai putut smulge de sub influenta lui Arghezi? E o lege naturala!" "Nu recu
nosc aceasta influenta, rnji el deodata si frumusetea chipului sau se schimonosi.
Idolul meu e Ion Barbu, care a descoperit n spatiul nostru poetic balcanismul. In
fluenta lui, da, o recunosc si nu vad nimic rau ca, n cadrul unei literaturi, unu
l mare sa ne influenteze. Spiritul polemic trebuie ndreptat mpotriva culturilor st
raine dominante, chiar nsusindu-ne de la ele idei, cum nu neg ca a facut-o Tolsto
i. Asta e, n lume e cunoscut astazi Tolstoi, n timp ce micul Proudhon francez e ui
tat. Este exact ceea ce vreau eu sa spun..."
Se lasa o tacere. Bine, fie, gndii, dar de unde pornisem? Da, el ncepuse prin a afi
rma ca unii oameni, desi au cultura, snt de fapt analfabeti. Ce vroise sa spuna p
rin aceasta idee, careia apoi, dupa obiceiul lui, i daduse proportii europene? "Eu
snt analfabeta aceea, zise atunci Matilda facndu-ma sa tresar cu putere (gndurile
se ghicesc!). Eu, continua ea cu o veselie extraordinara pe chip, desi am cultura
, snt o analfabeta care rd de el ca nu poate dormi fiindca nu gaseste aici la noi n
oras doua carti despre care se face vlva n Franta si vrea sa se duca la Bucuresti s
a le caute"... Toata veselia ei deveni apoi brusc generoasa, ai fi zis dincolo d
e limite, cnd adauga: "...Dar du-te, Petrica, ti-am spus de la nceput si nu stiu d
e ce si atunci te-ai simtit jignit..." ntinse mna, i-o puse pe brat si l mngie: "Du-t
e chiar duminica viitoare, si luni ntoarce-te". Sub aceasta mngiere Petrica se rela
xa. Dar ea relua imediat: ..Si lasa-i pe acesti artisti si scriitori care alearg
a toata viata dupa muieri si petrec n chiolhanuri nemaivazute. Ce-ai tu cu ei? Poa
te ca altfel n-ar putea crea!" "Pe dracu, rnji Petrica, batjocoritor. Cu ce te aj
uta curul unei muieri sa creezi! Balzac nu s-a nsurat pna n-a dus la apogeu Comedi
a umana. Toata forta spiritului trebuie concentrata n creatie, daca vrei sa nu rami
vesnic la marginea marilor culturi. ntruct burta unei muieri, unde zac toate forte
le turbulente si distructive, poate stimula un artist?" "Bine, exclamai eu, dar
despre idolul tau, Ion Barbu, se zice ca..." ..Da, ma ntrerupse el imediat, stiu,
poti sa alergi dupa curul unei muieri, dar sa nu te ndragostesti de el! E ridicol
!"
Devenise parca furios, nsa avea o furie rece, iar chipul sau arata acum duritati
de cremene. n acelasi timp glasul avea tonalitati de un sarcasm ucigator. Matilda
zmbea, dar mi evita privirea. "Tolstoi, continua el, a rezistat, cu toate ca era
dotat cu o neobisnuita forta virila, careia nsa i-a pus fru, a convertit-o n spirit
si a nvins. La noi, romnul lucid a descoperit raul, dar nu-i poate rezista. Muieril
e au sa-i mannce capul, spune el cnd vede un barbat nzestrat, dar care alearga ca u
n smintit dupa ele, n timp ce dupa el alearga ratarea. n care el nu crede. Cum sa
creada? Femeia e idealul, ce e mai frumos n viata? Nu e ea floarea pamntului? Facnd
confuzie ntre femeia care naste si care n timpul sarcinii ne e superioara, traind
n apropierea mortii pe care, nascnd, o sfideaza, si muierea stapnita de toti dracii
... cu care bea, chefuieste si danseaza"... "Cu cine, Petrica, bea, chefuieste si
danseaza? ii ntreba Matilda cu un glas suav. Cu dracii sau cu artistii?" Dar Pet
rica, sardonic, rse din plin, cum nu-l auzisem pna atunci, si nu raspunse. "Petron
ius e un naiv descriind moravuri romane naive. Ei da! exclama el, ca eroul nimeres
te printre vestale, care ca sa-l vindece de impotenta i vra un falus de lemn n cur
tavalit prin ardei pisat si urzici si el o ia la goana urlnd, n timp ce vestalele l
urmaresc cu tipetele lor: hotul, hotul... Saracul, era constient ca impotenta lui
fata de femei venea din faptul ca iubea un baiat cu care traia. Dar ar fi vrut
sa faca fata si unei frumoase matroane, ndragostita de el, deci nu era cu totul c
orupt. Sigur, capacitatea de regenerare a fiintei umane este, practic, nelimitat
a, dar numai la noi, la romni, care avem simtul humorului. Cunosc un bun tata de
familie care te poate distra la infinit cu amestecul de humor si abjectie care l
caracterizeaza. Si fiindca sntem admiratori ai lui Zola, care a scos afara matele
fiintei umane, ca sa depasim faza, sa nu strmbam din nas, stapniti de un idealism
puturos. n fata scenelor memorabile pe care le traiesc semenii nostri..."
Matilda se uita la mine cu o privire rapida si alarmata. "Retrag, parca mi spunea
ea, invitatia sa te distrezi pe seama spuselor lui Petrica. Vrea sa ma jigneasc
a, nu mai e vulnerabil, l-am jignit cu cele doua carti din pricina carora nu doar
me si acum ma ataca." "Petrica, i zisei, dar poeziile tale snt att de pure, de idea
liste..." Petrica primi elogiul, dar nu renunta. "Cti oameni, continua el, mai snt
impresionati de codul moral pe care putini dintre noi l mai ridica n fata abjecti
ei? Humorul e suveran! Hohote de rs se aud n casa de vizavi, unde oamenii petrec. D
racul rde cu noi, singurul supravietuitor dintre ngeri. Sntem singurul popor din lu
me care avem granita nu cu Dumnezeu, cum spunea cineva, ci cu diavolul, dar nu p
rin faptul ca am fi diabolici, ei prin humorul nostru distructiv demolator, al o
ricarei naltari. Nu se poate rezista. E ca un viciu. N-am crezut niciodata ca o s
a pot rde cu pofta cu un ticalos care mi povestea zilele trecute, uluit el nsusi, ui
mitoarea sa aventura cu o gagica..."
"Dar chiar acum, n celula mea, nu ma pot stapni eu nsumi, n fata perspectivei apropi
ate a mortii, sa nu rd de povestirea pe care Petrica ne-a relatat-o atunci dupa m
asa cu lux de amanunte. Cunoastem toti asemenea ntmplari scabroase si n acelasi tim
p de un comic imens, ca s-o mai relatez aici pe a lui. Rd acum, cnd snt detasat de
tot (si aceasta detasare mi aduce n suflet, ca o scurta zguduire, o suferinta insu
portabila ca n-o sa mai pot trai si n-o sa mai ma pot bucura de viata, tocmai cnd
i redescopar secretul, care e tocmai aceasta detasare, secret pe care ea m-a facu
t sa-l pierd si sa ma pierd) si cnd simt eu nsumi, ca acel erou al lui Albert Camu
s, ca e cu putinta, n fata mortii chiar data de oameni, sa cstigi o tandra nepasare
fata de lume... Dar atunci nu rdeam, Petrica mi se parea batrn si uzat n starile l
ui contradictorii, de la umilinta si adoratie fata de Matilda, la peroratie scep
tica si misogina, tot mpotriva ei, din motive care mi scapau, caci cele relatate d
e el mie pna atunci apareau meschine n fata noii lui stari de spirit.
Ne-am baut cafeaua n biroul lui si conversatia a urmat mai potolita pe tema celor
doua carti, una de Camus, L'Etranger, si a doua L'Existentialisme c'est un human
isme de Sartre, o brosura, un dialog cu un public dintr-o sala, cum aveam sa afl
u mai trziu, al acestui indignat om de litere si filozof francez care ncerca nca de
pe atunci cu frica n oase, sa se mpace cu marxismul.
"Si unde stai dumneata, domnule Petrini?" ma ntreba ea la plecare, n timp ce si tin
ea cu tandrete sotul de brat, care sot ma privea parca de sus, nu stiu de ce, ca
si cnd ar fi obtinut asupra mea o victorie. "n orice caz, doamna, i-am raspuns, n
u ntr-o casa asa de frumoasa ca a dumneavoastra." "Si puteti fi vizitat?" N-am nte
les sau n-am auzit bine ntrebarea, sau eram brusc plictisit si dispretuitor fata d
e acest cuplu bizar ca sa nu mai fiu atent la ceea ce mi se spunea, daca era vor
ba de o vizita a lor mpreuna, banalitate, sau numai a ei, ceea ce mi s-a parut di
n capul locului absurd... Am uitat sa-i raspund.
VIII
Si totusi acest lucru absurd avu loc: ntr-o dupa-amiaza, cam la o luna dupa vizit
a mea la ei, ma pomenii cu ea la usa. "Buna ziua, domnule Petrini, mi-a spus sot
ul meu ca te-a invitat la noi de cteva ori si ne-ai refuzat, ncepu ea chiar din pr
ag. E adevarat?!" ma interoga n timp ce i tineam blana, cu care ma lasa n mna si int
ra n biroul meu cu pasi fermi, ca si cnd ar mai fi fost pe la mine si era familiar
izata cu casa. Se aseza chiar pe scaunul meu si si ridica fruntea sa-i vad chipul
fascinant, cu ntrebarea n frumosii ei ochi verzi neclintiti si ametitori.
Uitai sa-i raspund, prins de o turburare care ma indigna si din care nu-mi reven
eam; deschisei gura sa vorbesc, dar glasul mi pierise. Si totusi n acelasi timp, n
forul meu interior, eram stapn pe mine, desi mi dadeam seama ca snt paralizat. Simt
eam n clipele acelea, ntr-un mod aproape fizic, diferenta de vrsta dintre noi (ea m
ergea, dupa spusele lui Petrica, spre treizeci, n timp ce eu abia ma apropiam de
douazeci si cinci), o astfel de cucoana era pentru mine batrna si n mod straniu ba
riera celor cinci-sase ani n plus dintre noi mi se parea greu de trecut. Minile ei
cu palmele mari si corpul care vedeam acum ca era voinic, picioare pline sporea
u acest sentiment acut care ma stapnea ca aceasta vizita n-avea nici un rost; num
ai ca n-o dadeam afara prin tacerea mea mohorta, fara sa-mi pese nsa ca purtarea m
ea putea fi jignitoare.. Ei si? "Sa nu spui ca te-am deranjat, cu toate ca ai ae
rul", relua ea si izbucni ntr-un hohot de rs de o sinceritate cuceritoare. Parea s
a spuna ca stie ca snt turburat si ca de aceea nu pot vorbi si se uita deodata la
mine cu o intensa afectiune, care ma elibera brusc din paralizia mea.
Da, iata, afectiunea, sentimentele pot sari usor barierele daca oamenii nu-si po
arta sufletul ntr-o carapace. Stiam ca si eu o aveam pe-a mea si desigur turburar
ea venea de-acolo ca aceasta femeie vroia s-o ridice. Sinceritatea rsului ei si a
fectiunea cu care ma privi ma mblnzira: nu, nici vorba, nu venise cu aceasta inten
tie, ci din pura simpatie. "Nu, doamna, i raspunsei, n-am refuzat invitatia. Am as
teptat doar ca Petrica sa precizeze ziua. Vino pe la noi, mi-a spus, dar cum sa
viu daca nu spui cnd si la ce ora?'" "Dar ce rost are formalismul asta? zise ea.
Vino cnd vrei, snteti doar prieteni. Dai un telefon sa vezi daca sntem acasa si pot
i veni imediat. Petrica era nedumerit, tine mult la dumneata si mi-a spus: du-te
tu pe ia el si invita-l." "Da, doamna, o sa vin cu placere... Nu stiam... n fine.
.. Doriti o cafea?..."
Si ma ridicai si intrai n bucatarie. Ceva nu era n regula n toata chestia asta. Dup
a doua saptamni de nstrainare, Petrica ma abordase din nou si plimbarile noastre mp
reuna, dupa terminarea orelor, rencepura. Nici vorba de armonie ntre el si Matilda
, cum mi sugera ea acum. Permanente jigniri, atitudine de dispret sub masca acele
i generozitati care numai el stia ce ascunde. Era, povestindu-mi scenele care av
eau loc ntre ei doi (si pe care le ascultam ca si cnd as fi citit un roman pasionan
t), de la o zi la alta tot mai ndrjit mpotriva ei. Sensibilitatea lui era zilnic ran
ita si n-ar fi fost nimic, ar suporta totul daca ar putea sa scrie. Daca ar fi u
n om obisnuit ar cuceri n forul lui interior nepasarea, ar lasa sa apara n sufletu
l lui cinismul si dispretul si ar trai ca oricare altul. Dar el e poet, vrea sa
scrie si cum poti sa scrii cu nepasare, cinism si dispret? Foaia de hrtie ramne ve
snic alba n fata ta, seara de seara, cnd te retragi si, mpins de dorinta de a scrie
, vrei sa scrii. Volumul de versuri pe care l-a publicat fusese scris nainte de c
asatorie.
De cnd traieste cu ea, adica de trei ani, n-a mai scris un rnd... "Petrica, i-am s
pus, asta e grav", n timp ce mi era din ce n ce mai limpede ca nu femeia era cauza,
ci el nsusi. Femeia era asa cum era, dar el de ce era asa cum era si nu un altul
, care sa vada lucrurile n finalitatea lor si nu n necontenita ciocnire, care ntr-a
devar pe el l putea, daca continua astfel, sa-l uzeze definitiv, sa-l epuizeze. De
ce nu se despartea de ea? "Binenteles ca o sa ma despart, raspunse el, dar iata
cum s-au dus dracului trei ani din viata mea, n care timp n-am putut nici sa cite
sc ca lumea. Ar fi fost o compensatie." "Bine, i-am raspuns, dar n-o mai lungi s
i nceteaza sa mai vorbesti n soapta n propria ta casa, cum ai facut atunci cnd ai ui
tat imediat tot ceea ce ti facuse, ceea ce mi povestisesi si altele pe care nu mi l
e-ai povestit, dar care probabil ca dureaza de mult, si asta numai la simpla ei
aparitie. Ai uitat, dar de fapt n-ai uitat, ai facut-o analfabeta." "Pentru ca r
ealmente conceptia ei despre cultura e a unei analfabete, cu toate ca a citit ca
si mine... e arhitecta, dar parca ai zice ca nivelul ei spiritual nu se ridica d
easupra zidarilor cu care lucreaza... ntr-o seara, de bine de rau, am scris o poez
ie si m-am dus la ea sa i-o citesc. A ascultat, dar pe urma a pufnit-o rsul. Rdea n
hohote fara nici o jena si nici o rusine. De acord, poezia era proasta, dar nu
asta era important, ci faptul ca o scrisesem totusi. Am aruncat-o furios la cos s
i am iesit de la ea njurnd." "Bine, zic, dar de ce trebuia sa i-o citesti ei?" "De
unde sa banuiesc cum va reactiona? Orice om de bun-simt mi-ar fi spus ca poezia
e buna si ca trebuie sa continui, pe ideea ca pe urma, scriind altele mai bune,
singur mi-asi fi dat seama ca aceea pe care i-o citisem era tmpita." "Bine, Petr
ica, nu e o muza, dar..." "Dar bun-simt poate sa aiba? ma ntrerupse el. Citesc o c
arte care ma entuziasmeaza, o ia s-o citeasca si ea, casca si se mira ce mi-o fi
placut mie, ceva asa de idiot n-a mai citit de mult... Adica ma face pe mine id
iot?! Bunul-simt ar trebui s-o ndemne sa spuna ca n-a nteles sau nu e pe gustul ei
. De ce trebuie sa treci la insulte?'' "Rupe, ca sa zic asa, relatiile culturale
si traiti mai simplu, ca barbat si femeie: un profesor, o arhitecta, fiecare cu
profesia lui."
El tacu n ziua aceea, dar a doua zi relua: .....simplu, ca barbat si femeie... as
ta nseamna sa fac eu totul si ea nimic... Am facut si asta, nu mi-a fost rusine,
dar mi-a spus cu ironie ca ea a luat un barbat, nu o fata n casa." Divortul, Petr
ica, rezolva totul. I-ai pus problema?" "Un divort e un esec!'' murmura el si si
ridica privirea spre nori si tacu vreme ndelungata. Aha! Asadar el spera n ndreptar
ea ei, nu suporta gndul unui esec? "Un esec, spune filozoful, poate fi, Petrica,
premisa unei victorii. Pune-i problema. S-ar putea sa ai surprize, sa-si dea sea
ma ca nu se poarta bine cu tine si sa se schimbe." "Nici vorba, zise Petrica, i-
ara pus problema." "Si?" "A rs ca de o gluma reusita." "Perfect, du gluma pna la c
apat si las-o sa rda. Stii ce spune Puskin: poet care ndragesti lucrurile pe care
le faci, esti tu multumit? Esti rege, traieste n singuratate si lasa lumea sa rda,
nu te ncrede n elogiile ei si nici sa nu-ti pese daca ti darma altarul. Asta era un
mare tip, nu degeaba a fost admirat de Gogol si Dostoievski." "Ma duc chiar mine
la un avocat, spuse el. Mai bine un sfrsit cu groaza, dect o groaza fara sfrsit." "
De ce groaza?! rsei eu. De ce sa-ti dramatizezi singur un act simplu de vointa?"
"De-un mormnt toti avem parte, mai spuse el, e un drept pe care nimeni nu ni-l po
ate lua, cel mai sigur." Am dat din umeri. ncepea vag sa ma plictiseasca si el si
mti acest lucru si cteva zile nu ma mai conduse acasa...
Nimic din toate acestea pe chipul Matildei. i adusei cafeaua si ea si deschise pos
eta si si aprinse o tigare. Se vedea ca nu era fumatoare si ca fumul de tutun nu-
i facea nici o placere. De altfel o si stinse dupa ce trase din ea de cteva ori. "
Nu vrei sa iesim? zise. E soare afara si e asa de frumos orasul nostru sub zapad
a." "Ba da", raspunsei si i adusei haina.
Zapada scrtia sub pasii nostri. Chipul ei se mbujora din pricina gerului, care parc
a i pria, nasul i se facu de statuie, obrazul i deveni si mai frumos sub o noua si
metrie si mai armonioasa a trasaturilor; numai privirea i ramase aceeasi, neclinti
ta ca un diamant verde. Ma ndepartai de ea si merseram astfel la distanta unul de
altul, ntr-o tacere pe care nici unul n-o rupse vreme ndelungata. ntr-un trziu ea spu
se cu un glas n care razbatea, ai fi zis, o patima mistica: "Petrica sufera mult"
. "Da, doamna, stiu", raspunsei si tacerea se asternu din nou. Orasul stralucea.
Casele lui vechi cu tencuieli medievale, n contrast cu albul orbitor al zapezii,
pareau incendiate n amurgul care se lasa cu repeziciune. Marea biserica din piata
, cu statuia ecvestra a regelui maghiar de odinioara mi se parura ca snt aparitii
ciudate, pe care le vedeam pentru ntia oara si melancolia mi se strecura n inima,
amestecata cu o vaga, nedefinita deprimare. Ceva ma nfiora, dar nu stiam ce. Poate
faptul ca ma simteam att de strain de aceasta femeie cu care ma plimbam, trecato
area care ma facuse sa tresar si pentru care apoi simtisem o atractie turbure si
o invidie grea ca astfel de femei le ntlnesc altii si nu eu? Ea era a lui Petrica
si mi dadeam seama ca a lui Petrica va ramne. Petrica sufera mult, spusese ea. Er
a deci n gndul ei...
Iesiram spre marginea orasului. "Iata, zise ea la un moment dat, cta tristete zac
e peste casa aceea." Ma uitai si ntr-adevar casa aceea parea, cu acoperis cu tot,
scufundata n tristete. "Pamntul pe care calcam, relua ea apoi, nu stie nimic de dr
amele noastre. Nu exista remediu... Ambitiile, vanitatea, egoismul ne mannca viata
... Cnd viata e o bogatie, o revarsare de daruri, un ru cu ape bogate si vesnice,
sa ajunga pentru toti... noi ne facem ziduri, ne nchidem n ele, ne urm, ne detestam
si uitam prezentul, astfel bucuria vietii ne scapa."' "...Da, doamna! murmurai n
tr-un trziu. Asa este..." Tot gndind: e si filozoafa pe deasupra; s-o fi molipsit
de la Petrica, dar ntr-un sens exact contrariu, vaznd viata ca pe-un ospat, n timp c
e Petrica era un idealist auster, amenintat de scepticism agresiv. Am gndit: hedo
nismul tau. Matilda, miroase a apropierea toamnei... cum esti si analfabeta, ai
putea fi mpinsa sa faci ceva necugetat...
Ne ntoarseram si plimbarea se termina n aceeasi tacere. La despartire mi ntinse mna, p
e care i-o sarutai si ea mi-o strnse pe-a mea scurt, si pastrai apoi n minte nca o
data marimea si vigoarea palmei si n acelasi timp imponderabilitatea turburatoare
a bratului, ascuns n blana... Ratacii apoi singur pna ajunsei acasa. Luminile rec
lamelor, foiala de pe strazi, vitrinele luxoase (n ciuda saraciei) mi alungara biz
ara melancolie, vraja depresiva care ma stapnise tot timpul n lunga mea plimbare c
u Matilda, sotia detestata a prietenului meu. i uitai pe amndoi, ca pe doi straini
a caror drama de fapt nu ma interesa. Desigur, mi spuneam, si mi aminteam cum obser
vasem acest lucru la oameni, la tatal meu mai ales, dar si la Caprioara, imobili
tatea sufletelor e spectaculoasa. Casatoria o o temnita n care oamenii, cu vini d
iferite, se nchid si SE urasc reciproc creznd ca au fost pedepsiti sa ispaseasca p
e nedrept pedeapsa celuilalt...
Am adormit cu gndul ca acest lucru, mie, nu trebuie sa mi se ntmple niciodata...
IX
Dar nu numai acest lucru. Iata, citesti un bun roman, vezi un excelent film... e
roii se cauta besmetici unii pe altii savrsind exact ceea ce bunul-simt ar trebui
sa-i ndemne sa nu faca. N-a venit la ntlnire, a prins-o cu altul, a descoperit niste
scrisori, i-a descoperit un trecut infamant, nu-l poate lua fiindca snt din clase
sociale diferite sau se nchina la dumnezei diferiti, ea e prea frumoasa ca sa nu
doreasca situatii nalte, el e un cinic si un destrabalat, copiii se opun parintil
or si i parasesc... Nimeni nu rezista n fiinta lui la astfel de dezastre, ca si cnd
viata din ei n-ar avea alt continut. Nici vorba, gndeam, asta e doar ceea ce are
exterior viata. Ceea ce are ca spectacol. Asta li se ntmpla lor, dar nu mi se va ntm
pla mie. Eu stau doar n pat sau n scaunul teatrului si cinematografului si citesc s
au privesc cu pasiune de spectator. Iata, apare o ceata de ticalosi, mnuitori de
pistoale, care terorizeaza o regiune ndepartata de pe pamnt, apare nsa si un tip int
eligent si abil care nu da nimanui de banuit ca poseda si alte calitati dect ale
acelora, aparator nnascut al ordinii si al legilor, plus mnuirea si mai fulgeratoa
re a pistolului, de care nu se va folosi dect n final, ntr-o scena uluitoare de ten
siune insuportabila. E perfect! Bine ca m-am nascut ntr-o alta regiune a globului
, unde ordinea si legea domnesc demult si unde forta noastra vitala se poate conv
erti n valori ale spiritului, care ne pot ngadui sa privim n intemporal si sa sfidam
nelinistea mortii, a sfrsitului, traind cu intensitate sentimentul eternei ntoarce
ri, cum spunea Nietzsche.
nct dupa vizita Matildei prinsei aversiune mpotriva ei si o dorinta de asta data vi
e se nascu n mine sa-l scap pe prietenul meu de ea. l ntrebai daca se dusese la avo
cat. Nu se dusese. "Pai de ce, Petrica?! ma mirai. E clar pentru tine, un talent
, dupa cum bine stii si tu, daca si ndreapta cu toata energia puterea ntr-o directi
e unica, poate egala pe cele mari. E chiar teoria ta, cu violenta polemica si an
tagonica. Pune-o n practica! ndreapt-o nti mpotriva conditiilor care te mpiedica sa sc
rii. Uita-te la sudorul acela, exclamai eu aratndu-i un sudor pe lnga care tocmai
treceam, sudeaza o linie de tramvai. Dar cu ce? Cu o flacara! Dar e o flacara al
bastra, care topeste fierul. Una obisnuita nu arde dect lemnul si paiele. Astfel s
e transforma si flacara talentului, din galbena cum e de la natura, n flacara alb
astra sub taria puterii de concentrare a vointei ntr-un singur punct... Eu nu zic
sa te desparti neaparat de Matilda, reluai prudent observndu-i tacerea. Numai tu
singur stii ce nseamna ea pentru tine, dar desparte-te de ceea ce nseamna ea rau n
existenta ta. Mai precis, sa rami sensibil la ceea ce ti place la ea si absolut in
sensibil, de gheata, la ceea ce te face sa suferi...
Ma oprii, uitndu-ma indiferent n jurul meu. Pasii nostri continuara multa vreme, b
atnd asfaltul ud al trotuarelor pe care zilele babelor topisera zapada. "Operatiune
de scindare a constiintei care mi repugna, exclama n cele din urma, ndrjit, Petrica
. Ori totul, ori nimic." "A, bine, exclamai si eu, consideri deci ca Matilda e t
otul. Trebuie sa raspunzi n sinea ta la ntrebarea daca nu cumva te nseli. Nimeni di
ntre noi nu e totul, nici tu, nici Matilda, nici eu nsumi, desi n forul meu interi
or nu vad de ce n-as fi. Numai ca natura e vicleana si pentru un om inteligent s
e pune ntrebarea care i s-a pus si lui Arhimede, sa afle, fara sa topeasca o coro
ana de aur, ct aur si ct argint are n ea, fiindca regele avea banuiala ca bijutieru
l l nselase sustragnd o parte din aur si nlocuind-o cu argint. Trebuie sa fim ca ace
l rege al Siracuzei si sa punem la ndoiala chiar exemplarele cele mai reusite ale
naturii (si Matilda pare sa fie un astfel de exemplar) si sa strigam evrika, fi
reste n sinea noastra, pentru noi nsine cnd ne vom trezi n posesia adevarului crud..
. Da, toata lumea o poate admira, dar noi stim ce se ascunde sub stralucirea apa
renta. Putem sa surdem sardonic cnd vom vedea barbatul ametit de privirea ei dispu
s sa-i puna viata la picioare... Da, sa i-o puna... O sa vada el pe urma; ba chi
ar acest pe urma sa fie un ndata, lasa-l sa-i devina sclav, daca are suflet de sclav.
Poate ca, Petrica, Matilda chiar asta doreste, un sclav, desigur fara sa fie co
nstienta... Lasa-i deci pe altii sa admire coroana. Numai tu singur vei sti ct au
r contine..."
Ma oprii. n mod straniu, simteam nevoia sa-i spun mai multe, dar mi dadeam seama,
din instinct, ca mai multe ar fi putut trezi n celalalt banuieli. Or, ce banuieli
? La acest gnd izbucnii n hohote lungi de rs, la fel de stranii pentru mine nsumi, ca
si dorinta de mai nainte de a-i vorbi nca, de a-l convinge. El se uita la mine cu
o expresie de deruta care tinu cel putin cteva secunde, pe urma se gndi poate ca
rd de el, asa, cum rd cei mai tineri de dramele celor mai n vrsta, ntr-un fel stupid,
dupa ce mai nainte ai fi zis ca stateai de vorba cu un om matur si cu gndirea gra
va si adnca, si rse si el prin reflex... i apucai de brat cu simpatie si l invitai l
a mine...
"Mi-a facut o vizita, ne-am plimbat prin oras", continuai n timp ce mama ne servea
. "Da, mi-a spus, zise Petrica, tine foarte mult la tine si ma bucur..." Auzindu
-l si vazndu-i si chipul, usor topit ntr-un sentimentalism dulceag, izbucnii iar n rs
. Mi se pareau de asta data ridicole si tinutul ei la mine, si faptul ca el se b
ucura spunndu-mi acest lucru. Rsul meu jignitor nu-l mai deruta nsa, expresia nmuiat
a de o tandrete ai fi zis generoasa {"o imita", gndii) i se accentua chiar si relu
a: Zice ca esti un om orgolios, dar ca orgoliul tau e o platosa, nu-ti altereaza
fiinta interioara..." "Ce de mai banalitati, Petrica, exclamai eu sarcastic, ci
ne nu e orgolios si la cine orgoliul nu e platosa care ascunde fiinta interioara
?" "N-ai dreptate, zise mereu cu aceeasi tandrete care ncepea sa ma irite (intuiam
, aceasta tandrete era pentru ea, gndul i era la ea), exista orgoliosi care nu asc
und dect un vid, n timp ce..." Urma sa spuna ca la mine ascundea nu stiu ce comori
sufletesti. Devenea penibil si l ntrerupsei cu un nou hohot de rs, izbindu-l puterni
c pe umar, sa-l trezesc din narcoza dostoievskiana n care cazuse si la care ar fi
vrut sa iau si eu parte, eu, el si Matilda, binenteles de la ea i venea starea ac
easta. "Petrica, zisei, Matilda n-are cumva snge rusesc?" "Ba are, dupa tata, ca
fata o chema Matilda Dimitrievna." ,.I-auzi ! Te pomenesti ca stie si ruseste!"
"Stie! Cnd ne viziteaza rude de-ale ei, vorbesc ntre ei ruseste." "Casa, adica apa
rtamentul, al cui e, Petrica?" "E al ei!" "Nu mai spune, de unde a avut attia bani
sa-l cumpere?" "Primul ei sot i l-a cumparat, un profesor universitar evreu, ca
re a fugit din tara cnd au venit legionarii la putere." "I-auzi! Si ce e al tau d
in casa?" Petrica nu raspunse si se lasa o tacere. "nct, continuai eu, trebuie sa
iesi ntr-un fel din istoria asta. Suferinta, dupa Dostoievski, e singurul remediu
, dupa mine suferinta e o criza din care trebuie sa iesi ct mai rapid, adncimile e
i ne ratacesc spiritul. Ce e de fapt suferinta? O depresiune. Ce rost are sa zac
i n ea si, mai rau, sa te acomodezi cu ea? Dostoievski se sperie la gndul ca omul,
redevenit liber, n-o sa stie ce sa faca cu libertatea. E un gnd pur rusesc. Ia ve
zi!..." Dar Petrica nu vazu nimic si masca sa, altadata ndrjita, cu profil de crem
ene, continua sa ramna bleaga, iar expresia de sentimentalism dulceag care i nmuia
trasaturile persista pe chipul sau. Mai rau era ca ma plictisea. Unde era pornire
a lui mpotriva tuturor, ncepnd de la sotia lui, continund cu profesorii care i erau c
olegi, iesind afara din scoala n istoria contemporana si terminnd cu Stalin? Curio
s cum o prietenie se naste si apoi se hraneste dintr-o anumita stare de spirit a
cuiva, ca sa se stinga ndata ce flacara acelei dispozitii, care ne-a facut o vrem
e sa credem ca avem naintea noastra un om inteligent, cu mintea scaparatoare, s-a
retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva pretios. Desigur, acum omul nu
ne mai spune nimic si ne miram ca avem n fata noastra un ins obisnuit si tern! ntel
esei ca trebuie sa-l vizitez (n-am nteles cum de a tsnit n mine aceasta ntelegere),
ba chiar avui banuiala ca sufera fiindca nu-l vizitam. Dorea n mod obscur sa-l vi
zitez, sa-l vad acasa, sa fim noi trei mpreuna, el, Matilda si cu mine. Ba da, acu
m mi amintesc. Ideea de a-l vizita mi-a venit ntr-o zi, adica ntr-una din acele zil
e cnd ai mare pofta sa vezi un prieten, si daca nu ai, e ziua cnd ti-l faci, cnd es
ti disponibil (si acest lucru se simte), disponibil chiar sa te mpaci cu un dusman
sau sa te mprietenesti cu cineva pe care pna atunci l dispretuiai, spre uimirea ac
eluia. Aveam mare pofta sa vad iar apartamentul att de artistic mobilat si decora
t al sotilor Nicolau si n acelasi timp ceva mi spunea ca voi ntlni n casa lor nepreva
zutul.
Binenteles, l-am ntlnit chiar din prag: era Petrica, desfigurat de furie. Petrica c
el de altadata, mi-a deschis, mi-a ntors spatele, si cu mna n buzunar, semet, zorna
ind niste chei, a intrat n hol si a continuat sa strige. Nici prin cap nu mi-a tr
ecut sa ma retrag, fusesem invitat, venisem, acuma n-aveau dect sa se descurce cu
mine. "Ia loc, domnule Petrini", zise Matilda cu un glas care ma facu sa ghicesc
ca era altul dect cel pe care l avea n acele clipe, facuse o sfortare ca sa si-l s
chimbe, glas neutru, straniu, ca de pe alta lume, "Petrica", zise ea mai departe
... Dar ce striga Petrica? Mi se parea oribil, auzii cuvintele, "dar ce crezi tu
, fa? Ca o sa mai suport ca pna acuma ani de ndobitocire sistematica...? Daca ti po
cnesc una te nvat eu minte sa mai stai cu curul spre usa cnd ti intra barbatul n dorm
itor... Cum dracu de n-am pus eu mna attia ani pe curea si sa te croiesc peste buc
i pna la snge, sa nu poti sa stai pe scaun dect pe-o dunga, sau pe-o vanga, pe zban
t... Un intelectual e un imbecil cnd crede ca o femeie poate sa-l nteleaga, eu am
fost, n orice caz, un astfel de imbecil (si-si zornai cu putere cheile n buzunar i
n timp ce masura holul cu pasi rari, sigur de sine, cu fruntea spre nori) pna au
fost atinse si distruse cele mai fine coarde ale sensibilitatii mele..." "Dar, P
etrica, ti-am spus, o sa fie asa cum vrei tu, reusi Matilda sa-l ntrerupa. Pot sa
vorbesc si eu? Ce mai e de facut? Vrei sa ma convingi ca ti-am facut rau? Cum ar
fi posibil? Cine accepta sa fie convins ca a facut un lucru de care se simte nev
inovat? Purtarea mea a fost asa cum spui tu ca a fost, dar a fost fireasca, ridi
ca ea vocea rostind acest cuvnt. Poti tu sa afirmi daca o singura data ti-am repr
osat purtarea ta? Era asa, nu aveam dreptul, cu toate ca si eu sufeream ca si ti
ne..." "N-aveai ce-mi reprosa, iata secretul", striga Petrica. "Da. Crezi?", rost
i ea si n clipa aceea o raza de soare i aprinse privirile verzi, sau poate un sent
iment de o cruzime rece, nenduratoare i luminase ochii din interior. Gura i se subt
ie, gura ei acum parca mare, se apleca brusc nainte n fotoliu si un surs secret, ai
fi zis feroce, i nflori la colturile gurii. Se pieptanase lins, pe spate, elibernd
complet figura de podoaba parului si i se vedea chipul ntreg, transfigurat de te
nsiunea clipelor...
nlemnisem si parca ma cuprinse spaima ca ar fi putut spune ceea ce mi se parea im
inent n acele clipe, si ceea ce o femeie nu poate spune fara enorme riscuri. Petr
ica nsa nu-i vazu sursul si nu-i auzi raspunsul, rostit cu o tonalitate care ar fi
trebuit sa-l ngrozeasca sau s-o ucida, caci din glasul ei nu se ascundea totusi
ceea ce nu se putea rosti. Avea ea ce-i reprosa, un singur repros, unul singur,
nu mai multe... Sursa tuturor relelor cnd femeia vrea sa ramna totusi fidela... Pe
el nsa l scotea din sarite dialectica gndirii ei, sau mai bine zis absurda ei gndire
n care punea ca si el patima, dar, desigur, prea putina minte. Ei si? Avea drept
ate, dar nu acolo trebuia cautata cauza adncului conflict... "A fost fireasca, rnj
i el cu o veselie feroce ca si zmbetul ei pe care el nu-l vazuse sau l ignorase, ca
si cnd daca un ticalos e firesc, n-avem dreptul sa ne legam de ticalosia lui." "
Da, sopti ea, n-avem dreptul. Asa e el, trebuie sa cautam sa-l ntelegem, el poate
ca sufera, si daca noi facem pe virtuosii si nu ncercam sa ni-l apropiem, sporim
ura si ticalosia din el." "Nu mai spune! rnji Petrica. Si de ce nu aplici pe prop
ria-ti piele aceasta teorie? Eu, da, eu am facut exact ceea ce spui tu, am ncercat
sa te nteleg, sa ma apropii de tine. Si nu o data sau de doua ori, he, he, mai m
ult de saptezeci de ori cte sapte. Cristos credea ca cifra asta masoara puterea r
abdarii umane... Eu am depasit aceasta cifra si nu numai eu, nu snt singurul tmpit
care a facut-o din dragoste pentru o muiere. Daca ar fi trait cu una, Rastignit
ul ar fi exceptat femeile din cifra lui si ar fi facut semnul lui opt culcat...
infinitul... Infinite snt greselile pe care un ndragostit le iarta iubitei lui, dr
acul le numara, cte o mie pe zi, n miscarea privirii, n ntorsul capului, n miscarea de
getelor, n melancolia glasului... De ce melancolie? Ce cristosul ei o apuca? La c
ine se gndeste? De ce nu-si ascunde gndirea infidela? De ce beleste ochii spre per
ete dupa ce a facut dragoste cu tine? Nu i-a placut? Sa caute pe altul, dar nu d
upa framntari sufletesti, ci chiar atunci, de ndata, ca sa fim lamuriti (izbucnii,
din fotoliul meu, ntr-un hohot de rs nemasurat . l iubeam n clipa aceea pe Petrica.
Verva lui l ridica deasupra conflictului n care era implicat; gndirea lui era liber
a; ntelegeam bine, pricepuse ca locul lui nu mai era n acea casa, alaturi de acea f
emeie... Rsul meu i aduse si lui un rs care i decontracta falcile nclestate; deveni a
proape liric). Rezultatul! n loc sa te ndrepti, exclama cu humor, cuvntul ndreptare
nu numai ca era departe de tine ca griva de iepure, dar trebuia modificata formu
la lui Hamlet, usurinta, numele tau e femeie, prin: ncapatnare, numele tau se nscri
e ntre sprncenele unei muieri; dimpotriva, cheful, placerea de a-ti bate joc de ba
rbatul tau cresteau invers proportional sau direct proportional (cu tine si formu
lele matematice se ncurca) cu ncercarile mele de apropiere."
n secundele acelea cineva suna lung, insistent. Petrica parasi holul si n curnd auz
ii, eu si Matilda, schimbul de cuvinte din antreu. nti glasul celui care sunase, in
dignat, ntepat, ofensat la extrem, dar perfect acoperit de cuvinte, ai fi zis chi
ar magulitoare daca ndaratul lor nu s-ar fi ascuns ironia jignitoare: "Domnule, f
oarte interesanta discutie, am ascultat-o si eu si sotia mea, ore ntregi, dar prea
tare!!! Nu pot sa dorm, e inadmisibil!" Apoi glasul lui Petrica de un calm brut
al, neasteptat: "Du-te, dom`le, sa te calce vaca neagra, sa poti dormi!" "Domnul
e, am sa te dau n judecata..." "Cara-te si da-ma n judecata." "...Insulta, o sa te
coste..." ,.Hai sictir!" Si usa trntita.
Petrica reveni si si vr iar mna n buzunar zornaind cheile. "Ati auzit?! Au ascultat s
i el si nevasta-sa ore ntregi." ."Si esti mndru ca l-ai njurat, cu toate ca omul a f
ost extrem de politicos", zise Matilda. "Vezi sa nu te trimit si pe tine sa te ca
lce un bou baltat, daca asta te intereseaza, ca n-am fost eu politicos cu individ
ul de la parter. Nu l-am nteles ! Ei, na! Planseul e gros de-un metru", adauga el
ca sa savureze pentru sine nca o data scena... (La Matilda nici nu se uita, dar
ea se uita si avea pumnii strnsi si ntr-adevar la radacina nasului parca se nscrises
era cuvintele care dupa Petrica trebuiau sa nlocuiasca formula hamletiana; nimic
nu se clintea din ceea ce gndea ea, comportarea sotului nsa i marise privirea, care
de ncordare interioara nu mai clipea: deruta? Nu, nicidecum. Uimire? Stranii lumi
ni i luceau n ochi, ca si cnd si-ar fi privit sotul cu un telescop si ar fi percepu
t cu tristete si de la imensa distanta jocul teatral la care el se deda, nefiresc
dupa simturile ei, inutil, fara nteles.) "Cum poate el auzi o discutie de-aici,
continua Petrica, si nca sa-si dea seama ca e interesanta si, culmea, ca e prea t
are, nu poate dormi? N-are treaba, altfel urechea lui n-ar recepta lucruri care
nu-l privesc. Hai, Petrini, sa iesim si sa ne plimbam."
Si se duse si se ntoarse de ndata cu fulgarinul pe el. mi statea nca n gt o mare vesel
ie, o satisfactie groasa, daca nu grosolana, ca disparuse Petrica cel bleg si du
ios, care ma plictisise destul si reaparuse cel care ma ncntase atta vreme. Ce i s-
o fi ntmplat? Buna idee sa iesim sa aflu si sa ma nveselesc din plin. l urmai uitnd s
a-mi iau la revedere, sa-i dau buna ziua Matildei.
Petrica nsa nu-mi comunica dect ca despartirea era iminenta, dar fara sa fie ndrjit,
ci linistit si senin si de asta data l crezui. ntelesei ca facuse cu ea o ultima n
cercare, se pliase adica pentru ultima oara n fata firii, caracterului, ideilor ei,
putine, dar tenace... De aici, ca sa zic asa, umanismul lui dulceag, tacerile l
ui nesarate, senzatia parca a topirii personalitatii lui... Si ca nu iesise nimi
c. Ne distraram, vazuram un film mpreuna, luaram masa la restaurant si goliram cte
-o sticla. Verva lui Petrica era egala, domoala, sarcastica, dar nu-si mai trage
a sursa din viata lui cu Matilda, ci, ca la nceput, din lumea noastra de profesor
i, din cea a oamenilor de cultura, din politica la ordinea zilei. Subiectul Mati
lda parea definitiv nchis...
XI
Eram nsa extrem de curios sa aflu totusi ce se ntmplase ntre el si Matilda si daca nt
r-adevar era ultima ncercare prin care trecuse Petrica si aflnd ,sa-mi dau seama da
ca dupa o saptamna n-aveam sa-i vad iar figura "umanista", cum i spuneam n sinea mea
, n dosul careia domina indefinit Matilda, dominatie al carei secret mi scapa. i dad
ui un telefon dupa cteva zile de la scena presupus decisiva la care asistasem far
a sa ma jenez ctusi de putin... "Ce s-a ntmplat, doamna, o ntrebai cu o veselie nencr
ezatoare n glas, ce e cu Petrica?" "Petrica, mi raspunse ea, a plecat..." Voce neut
ra, oare nu se ferea sa-mi spuna totul, dar care, spre surprinderea mea, era lip
sita de orice dramatism. "Unde a plecat?!", insistai. Si atunci ea mi raspunse ntr
-un fel ciudat: "A plecat la taticu` si la mamica!" "Unde, la Bucuresti?" "Nu, p
arintii lui snt din Bucuresti, dar domnul Nicolau s-a mutat aici, la aer curat si
n afara zonei seismice..." "Asta ce mai e?" "Dupa cutremurul din 40 i-a spus lui
un prieten, un specialist genial n chestiuni seismice (dar pe care nu-l ia nimen
i n serios), ca n zona Vrancei, dupa nu stiu ce calcule ale lui, dupa o anumita pe
riodicitate a cutremurelor cu epicentrul acolo, distanta de la un cutremur la alt
ul se va micsora din ce n ce mai mult si Bucurestiul va fi ras, pamntul se va casc
a, si un fluviu va tsni peste ruinele lui... Cica a ntocmit si un fel de harta cu
imobilele care se vor prabusi la cutremurul apropiat (printre care si blocul n ca
re domnul Nicolau poseda un vast apartament) si a depus acea harta unde trebuie s
i unde binenteles ca i s-a rs n nas... Cica e un tnar foarte nzestrat, dar ca, asa cu
m se ntmpla adesea la noi n tara, e blocat n cercetarile lui de mafia gerontocratiei
academice... Un nebun..." "Si de ce la mamica si la taticu`? Ce, e fata mare, nu
s-a nteles cu barbatul si a fugit la parinti?" "N-am spus-o cu ironie, e o istorie
ntreaga, raspunse ea cu un glas de asta data confesiv. Unde esti dumneata, de un
de vorbesti?" "De la Telefoane!... As vrea sa va vad, adaugai, nu puteti sa repe
tati vizita si sa veniti pe la mine?" Raspunse afirmativ dupa o tacere care nu er
a o ezitare, ci un calcul al orei pe care mi-o fixa...
Veni spre seara. De asta data aparitia ei nu ma mai turbura ca ntia oara, ncepusem
s-o vad cu ochii lui Petrica... Nu ntelegeam pe atunci de ce dau oamenii ntre ei o
lupta att de nemiloasa, de nversunata si adesea otravita pentru opinie. Fiinta noa
stra e la discretia celorlalti, nu apari tu n ochii unuia asa cum esti, ci asa cu
m au reusit altii sa sugereze o imagine despre tine. Si astfel viata noastra se s
curge ntr-un efort permanent si adesea disperat de a demola aceasta imagine (caci
rar se ntmpla sa nu fie rea, n timp ce tu crezi cu naivitate ca esti un inocent), ac
tiune de reusita careia depinde totul, realizarea n societate, fericirea si adese
a evitarea primejdiilor mortale. Iata, pna si frumusetea unei femei se altereaza d
in pricina unei imagini despre ea pe care altul ti-a transmis-o. Matilda mi apare
a de pilda acum n primul rnd ridicola, pe lnga faptul ca nu mi mai parea fascinanta
fiindca opinia ei, ca un ticalos nu poate fi nvinuit daca e firesc n ticalosia lui,
mi staruia n amintire ca o mare stupiditate, care lasa sa se ghiceasca n spatele e
i un sir nesfrsit de alte stupiditati, cum ar fi aceea ca nu avem dreptul sa nvinui
m un astfel de om ci, dimpotriva, sa ne purtam frumos cu el... De aici si pna la i
deea culpabilitatii noastre eterne nu mai era dect un pas, fiindca atta timp ct exi
stau pe lume ticalosi, noi trebuia sa ne umilim mereu, creznd ca putem... Hm! Stup
id! O lume ideala, dupa parerea ei, se putea realiza deci numai daca fiecare, ni
ci mai mult, nici mai putin, ar fi gndit ca ea... N-a exprimat atunci aceasta con
vingere, dar i-am ghicit-o din fermitatea glasului, sau mai bine zis din lipsa de
nuante, din refuzul detaliilor; att, ideea si nimic mai mult, ca si cnd o idee sin
gura nu s-ar ciocni imediat cu contrariul ei, n cazul dat aceea ca un ticalos tre
buie silit sa-si nvinga pornirile, pus cu botul pe labe si nu sa-i cautam n coarne
. M-am uitat n ziua aceea, n mijlocul ciocnirii ei cu Petrica, foarte atent la ea.
Era rigida (tinea pumnii strns!), facea impresia ca nu aude, semn ca un dialog cu
ea era daca nu imposibil, n cele din urma ineficient, cadea n apa. (La demonstratia
stralucita a sotului ei ca el trecuse n viata cu ea mult peste cifra nazarineanu
lui, de a ierta de saptezeci de ori cte sapte, nu raspunsese nimic.)
Si acum o aveam n fata mea si ma simteam stapnit de o mare curiozitate: Ecuatia fi
intei ei interioare mi aparea simpla, de ce totusi se chinuise cu ea Petrica attia
ani? "Spuneti-mi, doamna, ncepui eu, ce ntelegeti dumneavoastra prin ideea ca fire
scul comportarii noastre ne justifica si cele mai rele comportari?" "N-am spus c
a ne justifica, ci ca nu ne justifica pe noi, ceilalti, sa ne credem superiori si
sa devenim intoleranti cu cel care este mpins n mod inconstient la cele mai rele
comportari. Cina ne da noua dreptul sa ne credem mai buni!?"
Zbang! Spusese totul pe un ton nalt agresiv si intolerant, adica exact cum afirmas
e ca nu trebuie sa fim. Izbucnit n rs, ma dadui chiar pe spate, lucru care o deruta
cel putin cteva secunde, apoi redevenii tacut, dar continund sa zmbesc, si i spusei:
"Cine ne da dreptul? Cum, doamna, chiar faptul ca n mod firesc ne credem mai bun
i. Deci cei superiori, ca dumneavoastra, adaugai cu ironie, trebuie sa nchida och
ii si n fata celor care, crezndu-se la rndul lor mai buni (n mod firesc), vor sa-i r
eprime pe cei rai. Sau la dumneavoastra firescul acesta e un blazon doar pentru
cei detestabili?" "Nimeni nu e bun, raspunse ea cu acelasi glas nalt si de asta d
ata ma privea de sus, si aerul acesta al ei deodata ma irita. Nimeni n-are drept
ul sa dea lectii altora, continua ea si mai peremptoriu, si cei care n mod sincer
se cred mai buni, cu att mai putin. Ei trebuie sa dea dovada de ntelegere, daca v
or sa micsoreze raul din lume." "A, si dumneavoastra snteti hiperbuna, daca va ar
ogati dreptul de a-i judeca si pe cei care se cred n mod firesc buni, dar care pa
catuiesc prin intoleranta n fata raului.'" "Am spus ca nimeni nu e bun, deci nici
eu." ..Doamna, asta o spuneti cu trufie, rnjii eu si adaugai batjocoritor: nu snt
eti fireasca!"
Ma racorii astfel de iritarea pe care o simteam privindu-i chipul care pna atunci
ma turburase att de tare. Statea, ca si la prima vizita, pe scaun si eu pe pat,
cu coatele pe genunchi. Si asta, gndeam despre iritarea mea, numai dupa cteva minute
de conversatie. Dar sa stai cu ea
n casa permanent? Trufia ei te ispitea s-o reprimi, lucru pe care nsa nu-l puteai
face din pricina unui sentiment obscur care ti soptea: de fapt era fireasca, asa
era ea, si traia ideile cu toata fiinta, nu vedea ce i se poate reprosa, concepti
a ei, ca sa zic asa, despre lume era generoasa si nimeni nu te obliga sa discuti
sau sa traiesti cu ea sub acelasi acoperamnt daca nu-ti placea. Nu era "scrntita"
, cum ai fi fost tentat sa crezi la prima vedere, si de acest lucru mi dadui seam
a continund conversatia, care, odata iritarea mea trecuta, se mai potoli. Nu se s
upara de replicile dure sau ironice si te ispitea sa-i dai altele de-a dreptul gro
solane (ntelegeam astfel verva n acest sens a lui Petrica). O ntrebai daca ideile e
i i veneau cumva din Biblie. "Nu, zise, Biblia e depasita." "n ce sens?" "Nu accep
t, daca mi se trage o palma, sa ntorc si obrazul celalalt." "Si ce faceti?"' "Nu s
tiu, nu mi s-a ntmplat acest lucru niciodata!" "Si totusi?" "Am spus, nu accept. F
orma de neacceptare se va manifesta atunci, dupa caz. Poate sa-mi strneasca ura,
dar tot att de bine si mila, compatimire sau poate rusine ca am mpins pe cineva s-
o faca. n nici un caz n-as ntoarce si celalalt obraz". "Si de ce credeti dumneavoa
stra ca nimeni nu e bun? E o idee disperata, cum ati ajuns la ea?" "N-am spus ca
nimeni nu poate deveni bun. Daca n-am crede acest lucru, ca putem sa ne depasim
pe noi nsine, atunci, da, ar fi o idee dispe-rata." La ntrebarea mea daca si ce f
ilozof a citit, raspunse ca n-a citit nici unul. De-aici i venea deci trufia, din
credinta ca ideile ei erau o descoperire proprie...
Am observat aceasta exaltare trufasa la multi oameni, mai ales, desigur, la cei
inculti, care nu o data treceau, n societate, drept foarte inteligenti, chiar sup
eriori celor cultivati. La o privire superficiala, cei cultivati pareau cei mai a
nonimi indivizi, blocati n forul lor interior de jena de a nu parea ridiculi expr
imnd idei despre care ei stiau ca nu snt ale lor, si cum a avea idei proprii nu er
a o gluma, si n nici un caz sa faci cu ele parada n societate, ei discutau pasnic d
espre vreme, despre boli, despre avantajele sau dezavantajele carierei care le s
tatea n fata, aveau nu o data un limbaj voit vulgar, chiar desucheat, se njurau de
mama si strneau nedumerire si desamagire fiindca se stia ca snt totusi mari speci
alisti n medicina, biologie, matematici etetera... n timp ce incultul aborda cu ve
rva, dar binenteles amestecndu-le, idei din istorie, filozofie, politica, etnograf
ie, culese dupa ureche. N-avea complexe. Ba chiar ironiza pe altii... Astfel mi
s-a ntmplat o data sa aud cum cineva ar fi spus ca de nenumarate ori s-a straduit e
l sa-mi explice mie ca Platon si Plotin nu e unul si acelasi filozof, ca snt doi
filozofi deosebiti... si ca eu ma ncapatnam sa nu nteleg... Era un asistent de la L
itere si filozofie, care ajunsese acolo nu-mi explicam cum, n orice caz foarte ra
pid, desi se stia ca era un dandy superficial si ignorant... L-am pndit si invitat
n aceeasi casa unde stiam ca o sa vina si el, l-am ntrebat, dupa ce i-am repetat
ceea ce spusese despre mine, ce carti scrisese Plotin? "N-o sa ti le nsir acum pe
toate", a zis el rznd batjocoritor si plin de sine. "Nu trebuie sa le nsiri pe toate
, i-am raspuns sarcastic, fiindca n-a scris dect una singura... Dar acum am un la
psus, nu vrei sa-mi spui dumneata cum se numeste?" "Despre suflet", zice. "A, zi
c, despre suflet, da, da, da, despre suflet. Am putea zice ca fiecare filozof a
fost tentat sa scrie despre suflet, dar Plotin a scris alta, una singura, nu des
pre suflet, are alt titlu..." S-a facut o tacere penibila, fiindca imbecilul nu
stia cum se numeste acea carte... stia nsa ca Platon e unul si Plotin altul, asta
, ce e drept, era adevarat.
Matilda nsa mi declarase fara ocol: nu citise pe nimeni, adica nici un filozof...
Dar ma nselam cu ea. Aerul ei de sus disparuse si vazui cu surprindere cum i se a
ccentua pe chip o boare de tristete, expresie parca a unui regret acid, a unui se
cret al ei despre care se vedea ca n-avea de gnd sa vorbeasca, desi sugera ca era
strns legat tocmai de discutia care avusese loc, discutie care nu mai putea conti
nua. si lasa fruntea n jos si tacu vreme ndelungata. "Doamna, i spusei, vroiam sa va
ntreb n legatura cu Petrica..." Ea clatina imediat din cap, semn ca se asteptase
sa abordez acest subiect. Tocmai de aceea o rugasem sa-si repete vizita. "Nu, zi
se, alta data..."
Si se ridica si pleca si abia la usa mi spuse, dar cu un glas neasteptat, ncarcat
brusc de o tandrete care venea parca de la o alta Matilda, nebanuita si coplesit
a parca de o trista soarta: "Idei blestemate! Fara ele sntem orbi, cu ele ne nstra
inam de noi nsine! La revedere, domnule Petrini. Astept telefonul dumitale...
XII
Nu ma grabii nsa s-o caut. Gndul mi-era la Petrica. El ma nsoti ca de obicei n drumu
l meu pna acasa, dar se feri sa-mi spuna ceva de plecarea lui. Se pare nsa ca se p
rodusese n el o armonie ntre starea de iritare universala care l facea att de intere
sant si "umanismul" sau de ultima era, care l facea total plicticos: era linistit,
ironia mai domoala, nsotita de un surs care nu se stergea, limbajul cu tresariri c
austice si adesea memorabile. n acele zile fusese gasit de catre sotia lui, spnzur
at de plafoniera, un flautist al Filarmonicii din orasul nostru. Petrica mi poves
ti cu lux de amanunte aceasta drama, dar fara sa se nfioare de ea, ba chiar rse de
detaliul care o declansase. Cica acest flautist era un om pasionat de meseria l
ui si avea si el un vis: ca orchestra simfonica a Filarmonicii sa faca un turneu
n strainatate si sa vada si el cu ocazia asta Parisul. Nu bea, nu fuma, tinea la
familie etetera. Si ntr-o zi se ntmpla cu el la o repetitie ceva ciudat. De attia a
ni de cnd era flautist niciodata dirijorii nu avusesera dificultati cu el, era ext
rem de constiincios, si studia atent partitura si rar i se ntmpla sa i se spuna, ei,
flautul, mai ac-centuat, sau, flautul, ssss, piano. De asta data nsa flautul nu
numai ca era prea forte sau prea pianissimo, ci pur si simplu nu cnta partitura,
ci cu totul altceva... Dirijorul batu enervat n pupitru, creznd ca flautul fusese
pur si simplu neatent, adica deschisese din greseala la alta pagina. Si orchestra
se pregati sa reia... a, a, a, si apoi ncepi ataca respectiva simfonie, flautist
ul nsa aiurea, tot asa cnta. Atentie, flaut, striga dirijorul oprind, flaut, ce-i
acolo? Pai ce dirijez eu aici? Atunci flautistul iesi n fata orchestrei, si dadu p
antalonii jos si se ndoi: mie, zise el, sa-mi dirijezi curul! Dirijorul, uluit, l
dadu afara (el era si director al Filarmonicii). Ce se ntmplase? Se afla mai trziu,
l luasera niste colegi, insistnd mult, la o bere care se cam prelungise. Asta era
tot. Flautistul se nchise n casa si ntr-o zi citi ntr-un ziar ca Filarmonica avea s
a plece curnd la Paris. Fara el, binenteles, care visase o viata tocmai aceasta cl
ipa, ratnd-o chiar n preziua mplinirii ei. Si se spnzura. Am relatat aceasta istorie
gogoliana sau cehoviana nu pentru interesul ei, epuizat n literatura, ci pentru s
tarea de spirit a lui Petrica. El o povesti cu o veselie care ma intriga, cu ace
a superba nepasare pe care o avem, cnd sntem foarte tineri, fata de dramele altora
, din care nu retinem finalul tragic, ci amanuntul declansator, deraierea, grote
scul psihologic; putin ne pasa ca aceasta deraiere care n mod normal nu putea sa
aiba cine stie ce urmari, n cazul de fata flautistul dat afara se putea angaja n a
lta parte, da, dar omul avusese si el un vis... Petrica mi se paru ca povestise n
tmplarea stapnit de un sentiment de eliberare... Era liber, adica era el nsusi, iat
a, putea rde linistit de o drama, daca avea chef... Stia el de ce rsese, nu trebui
a nici sa-si explice cuiva reactia si mai ales nici sa si-o reprime si cu att mai
putin sa fie pus sub acuzatia, de pilda, de cinism, insensibilitate sau alte cr
ime. Cine ar fi putut s-o faca? Matilda, binenteles... Matilda, citii eu pe chipu
l destins al lui Petrica, este acum hat departe, si ce bine era fara ea, sa simti
cum ntreaga ta fiinta se poate manifesta n toata libertatea si complexitatea ei i
ntima, fara sa te pliezi cuiva sau sa lupti mpotriva cuiva ca sa te faci nteles. A
vea dreptate. Auzind povestirea dramei flautistului puteam eu nsumi sa ghicesc acu
m ca Matilda ar fi spus: "nu e nimic de rs aici". Binenteles ca nu era, si totusi rd
ea. "Mie sa-mi dirijezi..." Nu totdeauna receptam n primul rnd drama, ci n mod stup
id declansarea ei stupida. Orict te-ai stradui sa ignori faptul evident ca constiin
ta noastra are si o periferie (si la noi, la romni, aceasta periferie e mai ntinsa
ca la altii, si acolo, cred, se afla cea mai mare parte a vestitului nostru hum
or) nu vei reusi sa faci abstractie de ea. Matilda receptiona probabil faptele v
ietii direct n miezul constiintei si con-funda la altii periferia cu centrul. Dar
anticipez. Acest adevar al reactiei ei fundamentale n fata existentei aveam sa-l
aflu pe de-a-ntregul ceva mai trziu, acum doar l intuiam observnd schimbarea lui Pe
trica.
Astfel, totul se terminase ntre ei? i dadui un telefon.
"Am iubit la el nca din primele clipe cnd ne-am cunoscut sensibilitatea si delicate
tea sufletului lui, ncepu Matilda cnd ne vazuram iarasi fara alta introducere. Sti
u, continua ea, eu am n mine si ceva grosolan si cred ca aceasta trasatura de car
e nu eram pe atunci constienta s-a agatat de Petrica, asta a fost greseala mea,
fiindca sa vezi ce s-a ntmplat..."
De ndata ce intrase n odaia mea ntelesesem de ce data trecuta daduse din cap cnd ven
ise vorba de Petrica si dupa aceea si plecase! Nu-si daduse seama de la nceput ca
eu o judecam cu ochii barbatului ei si ca o destainuire n astfel de conditii era
imposibila. Iar a doua greseala era ca acceptase o discutie cu mine pe acest te
ren neprielnic. (Mai trziu aveam sa aflu ca discutiile pur si simplu o ndrjeau, nu
le putea birui, adica nu-si putea birui nici adversarul, nici pe sine, care, zice
a ea, era constienta ca produceau o stranie surpare n simpatia celuilalt; nu stia
de ce, dar era un fapt, dupa cum tot un fapt era si acela ca le declansa, aceste
discutii, uneori doar printr-un singur cuvnt rostit sau o simpla remarca.) Acum
venise asa cum plecase, ca si cnd tot timpul ar fi trait n aceeasi stare, cu tandr
ete pentru mine, nu att de rece si de straina ca atunci, si cu aceeasi boare de t
ristete pe chip si fara acel aer de sus pe care l avusese, iritndu-ma, n tot timpul
discutiei. ncepuse fara introduceri sa-mi povesteasca istoria casniciei ei cu Pet
rica.
"...Primul meu barbat era de o grosolanie inimaginabila, si cnd nu rezistam, si gr
osolania lui se ntlnea cu a mea, parca eram paralizata. Fara sa-mi faca nimic prop
riu-zis, fiindca altfel era plin de atentie si ma iubea, eram foarte nelinistita
, aveam sentimentul ca iubea numai ceea ce era rau n mine; ma mpingea spre aceasta
zona, spunndu-mi ca e mai bine sa traiesc de pe acum asa cum snt, si voi fi feric
ita, dect sa fac din viata mea o lupta, al carei sfrsit e tot acolo, unde ma tem s
a nu fie... Or, cu stiam ca nu e adevarat, n realitate eram dominata, fiindca nu
grosolania lui ma atrasese, ci momentele de extraordinara puritate, pe care nsa el
repede si le alunga, spunn-du-mi ca asa ceva nu se arata... Ct de surprinsa am fo
st cnd l-am cunoscut pe Petrica! Nu spun ca nu-l iubeam pe fostul meu barbat si d
aca n-ar fi trebuit sa plece nu m-as fi despartit de el niciodata, dar Petrica e
ra un om a carui fire mi aparea cu totul opusa lui. Traia cu ceea ce avea mai bun
n el si ai fi zis ca ntreaga lui fiinta vibra de sensibilitate si puritate. (Aha, a
m gndit, te obsedeaza puritatea, Matilda, ca si cnd n-ai sti ca puritatea nu exist
a, ca sa zic asa, n stare pura... Dar sa vedem ce-a urmat, m-ai facut curios...) N
u-mi venea sa cred ca poate sa existe un astfel de om si cautam zadarnic sa prov
oc n el ceea ce credeam ca ascundea... Am fost turbulenta o lunga perioada, ceea
ce spuneam azi, negam a doua zi, l jigneam fara motiv, rdeam cu rautate cnd mi spune
a ca ma iubeste... Petrica, tu te iubesti pe tine si ti nchipui ca te daruiesti (d
ar el chiar se daruia, asta e), nu ma cunosti, ce stii tu cum snt eu?! Avea un su
rs de copil, care ma desarma. Da, fara sa ma cunoasca, ma iubea, se daruia... (<A
oleo, Matilda, am gndit iar, ce mai limbaj folosesti fara sa clipesti din ochi, r
idicolul nu te viziteaza, daruire, puritate...> mi venea sa rd, dar ma stapneam, o
ascultam cu o gravitate fortata, fiindca mi dadeam seama ca altfel n-as mai fi af
lat nimic.) Am ncetat sa mai fiu turbulenta si era pentru mine o bucurie sa-l vad
cu fruntea sus, putin ironic cum l stii, stapn pe el, degajat si... fericit, treb
uie s-o spun. Am hotart sa ne casatorim si el s-a mutat la mine. Tatal sau mi-a p
us o singura conditie, care m-a uluit: sa trec apartamentul pe numele lui... Nu,
nu al lui Petrica, ci al lui, al tatalui. Cum adica, am sarit, dar e apartament
ul meu! Tot al vostru ramne, mi-a raspuns el, nu-ti nchipui ca o sa va dau afara,
dar a fost al unui evreu si s-ar putea sa-l pierdeti. Razboiul nu merge bine pen
tru nemti, nu l-au cstigat n cteva luni si se vor ncleia n Rusia; or sa fie nvinsi si
se vor ntoarce jidanii si vor reclama bunurile care le-au apartinut. Dar apartame
ntul a fost al meu de la bun nceput, i-am raspuns, fostul meu sot mi l-a cumparat
nainte sa ne casatorim, pe numele meu... N-are importanta, zice, toata lumea stie
ca ti l-a daruit si cnd o sa se ntoarca si o sa te vada casatorita cu altul, o sa
ti-l ia. Vor veni la putere, n-o sa poti face nimic. Foarte bine, am zis, daca
o dori sa i-l dau napoi, i-l dau si gata. Tocmai asta e, a zis el, daca l treci pe
numele meu, n-o sa mai poti face acest lucru si apartamentul va ramne. Eu snt avo
cat, o sa cer n cel mai rau caz sa mi se dea banii pe care i-am dat pe el, trecem
n act o suma mare. Facem si-o clauza: n caz de divort, ti-l dau napoi. Nici nu ma
gndesc, i-am spus, nu vad rostul acestei masinatii. Asta l-a jignit, cuvntul masin
atie. S-a uitat la mine cu o privire de otel, a tacut o vreme, pe urma a revenit
: ca daca refuzam sa-l trec pe numele lui, sa-l trec atunci pe numele lui Petric
a. M-am uitat la Petrica: tacea. N-am nteles de ce tacea, ar fi trebuit sa protest
eze. Petrica, i-am spus, daca tu doresti acest lucru, eu l fac. Nu, a zis. S-a la
sat o tacere de gheata. Domnul avocat era ca un sfinx. M-am ridicat sa plec. M-a
u lasat. Petrica m-a condus o suta de metri si s-a ntors napoi. Mi-a spus ca vrea
sa-l convinga pe taica-sau sa renunte la ideea lui. Ce idee, i-am spus, si daca l
lasi neconvins ce-o sa se ntmple? Nimic, zice, dar nu e bine sa-ti poarte pica. D
ar n-are dect, zic, auzi ce i-a trecut prin cap! Nu cumva e ticnit? Cum o sa-i da
u eu lui apartamentul meu? Ca ce chilipir? Te rog, zice el ofensat, sa nu-l faci
ticnit. E tatal meu! O fi, zic, dar trebuie sa-ti dai si tu seama ca e sarit de
pe sina. Ce, te crede o comoara, sa-ti daruiesc eu, chiar si tie, apartamentul?
Nu cumva vrea sa te nzestrez? Eram grosolana, dar ma scotea si el din sarite; n lo
c sa vina cu mine, ma lasa singura, sa-l
convinga pe taica-sau. Ca si cnd, daca nu l-ar fi convins, mi pasa mie ca o sa-mi po
arte pica! Am avut banuiala ca discutasera ntre ei acest subiect si ca n ultima in
stanta, adica n fata mea, Petrica si retrasese acordul. Probabil ca mai degraba as
ta l tragea acum napoi, sa dea socoteala ca nu s-a tinut ferm pe pozitie. Am plecat
nedumerita. mi scapa ceva, dar nu-mi dadeam seama ce. Nu, nu-mi scapa doar ceva, m
i scapa totul, acum cnd ti povestesc e foarte clar, ar fi trebuit sa lamuresc scena
care avusese loc acasa la Petrica pna n pnzele albe si sa vad adevarul n fata, fara
sa-mi fie frica de ceea ce o sa descopar. Dar asa se ntmpla, adevarul nu e usor de
suportat. Puteam sa descopar ca nu trebuia sa ne casatorim asa curnd, sa mai fi as
teptat un timp, dar mie mi-era frica (o frica nelamurita) ca Petrica... sa nu pu
na alta mna pe el... Orice s-ar zice, un barbat care sa-ti placa, sa te simti cu
adevarat bine cu el, sa ai ce vorbi si nu sa fii numai rob al naturii, sa faci c
opii si sa descoperi curnd ca totul s-a sfrsit si sa nceapa istoria cu divortul, cu
tot alaiul, copiii sa vada pe urma n casa mamei un alt barbat, n casa tatalui o al
ta femeie, un astfel de barbat, care sa-ti dea sentimentul plenar ca e pentru totd
eauna, e greu de gasit... O femeie e mai usor, ea cunoaste de mult arta de a se a
scunde, care a devenit la ea a doua natura si ti da acest sentiment plenar de car
e vorbeam, uneori, simplu, prin simplul ei farmec, care nu vezi cum poate dispar
ea, alteori, cum am mai spus, prin arta de a nvalui. Spune-i unui barbat ct e el d
e inteligent, ct de bine i vine costumul, cum nu seamana el cu nimeni altul, si dac
a nimeresti peste unul care tocmai vrea sa se nsoare, gata, nu rezista, n timp ce
o femeie e mai putin dispusa sa-si piarda capul la astfel de trucuri, chiar daca
snt sincere. n paranteza, de aceea am fost eu turbulenta cu Petrica si n-am folos
it nici un fel de trucuri, tocmai fiindca vedeam ca se ndragostise foarte tare de
mine si vroiam sa-l trezesc putin, sa ma vada asa cum snt si sa se gndeasca: chia
r e buna aceasta femeie pentru mine? n ceea ce ma priveste, Petrica mi placea, fii
ndca simteam o mare liniste lnga el, si asta nu pentru ca as fi dus nainte o viata
furtunoasa, ci pentru ca fostul meu barbat rar ma lasa linistita o zi ntreaga. A
lternau n firea lui cnd nepasarea (dar ce nepasare, se uita la mine ca la un obiec
t pe lnga care trecea), nepasare care ma ranea, cnd gelozia furibunda, gelozie pe
tot, pe un telefon pe care l dadeam sau primeam, pe toaleta mea (pentru cine te mb
raci cu atta grija? - si mi smulgea rochia de pe mine), pe tacerile mele (la ce te
gndesti, spune-mi imediat), pe o privire care nu-i era adresata... Cnd grosolania
, care ma exaspera, pur si simplu nu puteam s-o mai suport, mi pierea glasul, parc
a ma sufocam... (Ei bine, am gndit, cum se manifesta, Matilda, aceasta grosolanie? E
a mi ghici gndul si continua.) Erau nti njuraturile, n special una, pe care mi-o adres
a pe tonurile cele mai variate, cu dispret, sau furios, sau cnd nu mai avea repli
ca, sau cnd eram exaltata de ceva frumos, si mai ales atunci ma soca foarte tare:
du-te n p... ma-tii! Nu ma puteam obisnui, era peste puterile mele. ntr-o vreme p
arca ma ngrasasem putin. Vezi, Matilda, mi-a spus, ca ai facut un fund ct o banita
. Nici nu stiam ce e aia banita, am ntrebat pe cineva si am nteles de unde stia el
. Taica-sau, din Braila, fusese negustor de cereale. M-am desbracat, m-am uitat n
oglinda si m-a apucat furia. Nu ma ngrasasem nicidecum, dar asta era limbajul lui
...'' "Era o grosolanie de fond sau de forma?" o ntrebai. "Cum sa nu fie de fond?
!" se mira ea. "Se poate ntmpla, raspunsei. Spuneai ca era profesor universitar. U
n intelectual se poate distra njurnd, ca sa puna n oarecare armonie gndirea, satula
de abstractiuni, cu sentimentele, care nu snt tot timpul la naltimea gndirii." "Nu
vad ntruct o njuratura poate sa-ti aduca armonia. E absurd, mai ales cnd vezi cum, c
ineva, propria ta sotie, sufera din pricina lor..." Am tacut, extrem de amuzat.
Profesorul acela universitar trebuie sa fi fost un tip ncntator. "...M-am grabit s
a ma casatoresc cu Petrica, desi acum, mi dau seama ca de fapt chiar daca mai ast
eptam, tot n-aveam cum sa descopar din scena aceea ceea ce am descoperit ndata du
pa casatorie, continua Matilda. Da, repeta ea, ndata . Adica dupa doua saptamni. E
ra ntr-o seara, cnd cineva suna. Am iesit eu, creznd ca e doamna Cherestesiu, de la
parter. Nu, era domnul avocat, socrul meu, care foarte politicos dadu buna sear
a si-mi spuse ca ar vrea sa vorbeasca trei minute cu fiul sau... Glas mieros, dar
extrem de prevenitor si distins, mi facuse o plecaciune cnd ma vazuse si mi mai fa
cu una dupa ce si debita frazele lui graseiate. Bine, zic, dar poftiti nauntru, fi
indca rigiditatea cu care statea pe loc ma facu de ndata sa nteleg ca ori avea nevo
ie de invitatie speciala, ori nu vroia sa intre, cine stie de ce. ntr-adevar, nu
vroia. Nu, zise, nu e ora de vizite... Dar ce importanta are, poftiti nauntru...
Nu, zice cu un glas dulceag de Iuda nselatoare, mereu zmbaret, numai cinci minute
vreau sa fac o plimbare si sa vorbesc cu fiul meu... Era a doua oara cnd nu spunea
Petrica, ci fiul meu. M-am ntors, i-am spus sotului meu despre ce e vorba, el si
-a mbracat haina si a iesit... Dupa un timp observ ca plimbarea tatalui si a fiul
ui se prelungise de la cinci minute la o ora. Sonerie. Cine putea fi? Petrica ave
a chei... Cobor, tot el, socru-meu, care mi spuse, tot asa, fara sa intre, de ast
a data vag ofensat, ca Petrica s-a ntors singur la parinti, ca fiul lui se simte
cam prost cu ficatul si ca l gaseste cam palid si cam obosit, si ca el, tatal, de m
ic a avut grija de el cu ficatul... Ce ficat, zic, de cnd l cunosc nu mi-a spus ni
mic niciodata ca ar suferi de... Am tacut deodata, ntelegnd: Petrica fugise de-aca
sa, fara un cuvnt, fara o explicatie. n fata muteniei mele, Iuda relua ca nimeni n
u poate sa ngrijeasca de un baiat mai bine ca tatal sau, pro-priul lui parinte, c
a o sa revina, sa nu iau lucrurile n tragic, si acestea zise s-a nclinat si s-a ca
rat... (<Bravo, Matilda, "s-a carat" e un limbaj cam incongruent, daca ma pot ex
prima astfel, dar vad ca ti se potriveste perfect.>) ntr-adevar, eram dispusa sa i
au lucrurile n tragic, continua ea, nu stiam ce e, era o despartire...? Ce se ntmpl
ase? Cele doua saptamni de miere fusesera chiar asa cum visasem, o bucurie ntreaga,
o daruire, si deodata, hop, aceasta scena inexplicabila. Am pus mna pe telefon..
. Snt lucruri care, cnd ni se ntmpla, ne fac sa ne dispara orgoliul, umilinta nu ne m
ai umileste, adevarul, oricare ar fi el, e singurul care ne poate linisti. Auzise
m si eu de casatorii care se desfaceau a doua zi dupa ncheierea lor si iata-ma si
pe mine, mi ziceam, n aceasta situatie incredibila. Cu Petrica, va rog, am cerut
(era la telefon chiar Iuda). Cine l cauta? Matilda! Nu e acasa! Si, pac, mi nchide
telefonul n nas. Am sunat din nou. Trebuia sa reactionez. Stiu sigur, i-am spus d
omnului avocat, ca Petrica e acasa. Transmiteti-i ca nu accept comportarea lui s
i fara sa iau lucrurile n tragic, fiindca ceea ce s-a ntmplat nu e o tragedie, este
n primul rnd din partea dumitale o necuviinta ca ai refuzat sa intri la noi n casa
, iar din partea lui un lucru pe care daca nu-l explica imediat, sa pofteasca to
tusi mine dimineata, daca nu chiar acum, sa-si ia lucrurile, fiindca eu chem chia
r n seara asta avocatul si introduc divort. Nu accept sa fiu eroina ridicola de c
omedie. Si pac, i-am nchis si eu telefonul n nas. mi spuneam ca daca nu telefoneaza n
tr-un ceas i strng eu nsami lucrurile, l chem pe Boris si pe Mitia sa faca rost de o
furgoneta si i le trimit sa i le descarce n fata casei. A telefonat imediat. Ce
este, zice, ce te-a apucat, nu pot sa-mi vizitez si eu parintii ntr-o stare de ur
genta? Cine e ntr-o stare de urgenta, tu sau parintii? Tatal meu, raspunde el, si
cnd a spus tatal meu a spus-o cu uimire si evlavie, ca eu nu nteleg ce nseamna un tat
a, parca ar fi zis ca e Dumnezeu din cer. De acord, i-am raspuns, daca ar fi int
rat n casa, daca s-ar fi comportat ntr-adevar ca un tata care stie ca fiul sau s-a
casatorit, ca are o sotie care trebuie, daca nu iubita, cel putin respectata, si
ar fi explicat, fara amanunte, ca are nevoie de tine pentru o noapte sau mai mul
te, as fi acceptat, desi el mi-a spus ca ntr-o stare de urgenta esti tu, ca <te g
aseste cam palid> si ca vrea sa te ngrijeasca de ficat. Dar asa, vine la usa, nu
intra, te cheama, tu te duci si nu te mai ntorci, macar sa-mi invoci un pretext,
fiindca adevaratul motiv vad ca mi-l ascunzi... Petrica, ce e cu tine? Nu pot, z
ice, sa-ti explic la telefon... M-am gndit cteva clipe. Bine, zic, rami acolo pna min
e, dar nu uita ca mi oferi o noapte ntreaga n care o sa ma gndesc ca taica-tau e un
om necuviincios, iar comportarea ta anormala. Te rog, zice, sa nu vorbesti astfe
l despre tatal meu. Indignat. Iar eu ti spun, zic, ca vorbesc despre el asa cum m
erita. Si, la raspunsul meu, pac, mi trnteste si el telefonul n nas. Am gndit linist
ita: am intrat ntr-o casa de straini, care ma trateaza ca pe-o straina. Am sa ma
retrag, mi-am spus, fiindca orict ncercam sa ghicesc <starea de urgenta> care mi s
e invocase, ceea ce vazusem eu cu propriii mei ochi mi spunea altceva, ca nu era
vorba despre nici o stare de ur-genta. Atunci ce era? Am ramas doar curioasa, fi
indca hotarrea mea era luata: orice-ar fi fost, purtarea lui Petrica nu era de nghi
tit... A tatalui sau mai degraba, dar asta l privea, nu traiam cu el, ci cu Petri
ca... N-a venit a doua zi, ci peste doua zile, cu aerul ca nu s-a ntmplat nimic (s
i aerul asta, cnd l vezi la cineva, e un semn ca lucrurile pe care ai de gnd sa i l
e reprosezi nu numai ca el le va respinge, dar considera normal sa le repete si n
viitor). Ei, Petrica, zic, ce s-a ntmplat? Ma uitam la el cu adevarat curioasa si
, curios lucru, dispus sa trec peste cele ntmplate... Cine stie, mi spuneam, pe lum
e se petrec tot felul de ciudatenii, un barbat, pna se formeaza, ti ofera tot felu
l de surprize, chiar comice. Ne laudam cu inteligenta, dar ce se petrece la noi,
acolo unde spunea Petrica, n subconstient si n biologic (cnd vorbea de Zola)... O c
olega a avut ambitia taraneasca sa nu faca dragoste cu iubitul ei dect n noaptea n
untii. Dar n noaptea nuntii, pe la patru dimineata, tinerii casatoriti au chemat
Salvarea... care i-a gasit stnd unul lnga altul disperati si casti! Ce sa le faca
salvarea? Medicul le-a rs n nas si le-a recomandat batjocoritor sa bea si ei un pah
ar de vin... Pna la urma, desi se iubeau, s-au despartit si au fiecare, el cu alt
a sotie si ea cu alt barbat, copii... Si tot se mai iubesc, dar..."
Matilda se opri. Era vesela, i sticlea privirea, parca uitase ca ajunsese cu poves
tirea ei ntr-un moment culminant. Avea pe chip acea expresie de amuzament extrem s
i retrospectiv pe care o avem totdeauna cnd relatam ceva din mediul nostru cuiva
care nu-l cunoaste si ne e greu sa-l evocam, fiindca am facut-o de-attea ori... P
esemne ca se distrasera mult pe socoteala celor doi si desigur, mai ales, chemar
ea Salvarii i nveselise copios. Bravo, Matilda, am gndit, va sa zica rzi de neferici
rea altora...
"Petrica mi oferise si el o surpriza, continua ea, dar nu de acest gen, ci ceva c
iudat n legatura cu taica-sau. La ntrebarea mea mi raspunse foarte grav ca tatal lu
i e un om sensibil si ca nsuratoarea fiului sau a fost pentru el un soc pe care n
u l-a suportat. Ca era, n seara aceea, foarte agitat si ca trebuia sa se duca si
sa stea cu el cteva zile ca sa-l linisteasca. Si de ce, ma rog, era agitat? am zi
s eu. Din contra, mie mi s-a parut foarte calm si refuzul lui de a intra n casa p
remeditat... Parca venise sa te fure, parca erai fata mare care cazusesi pe minil
e unui capcaun si venise sa te salveze... Toate astea puteau fi de nteles, nu era
nevoie de o astfel de punere in scena. Bine! Raspunde-mi: de ce n-a vrut sa int
re n casa? Tacere. Repet, am repetat, ca tatal tau nu arata nicidecum agitat, dim
potriva, i flutura pe figura un surs subtire, cum au oamenii n vrsta cnd te ucid cu ace
st surs n care se distileaza ironia, batjocura fina, sfidarea, protejati cum se cr
ed de anii si parul lor alb, care i-ar face intangibili. Ti-o spun ca s-o stii,
pentru mine cineva care jigneste nu e intangibil si n casa lui n-o sa calc, si ni
ci el ntr-a mea, pna nu-si cere scuze. Petrica se plimba ndrjit prin fata mea. A tac
ut. Bine! Am tacut si eu... Nu stiu nsa pentru cine casatoria aceasta fusese un s
oc, pentru tata sau pentru fiu? Peste doua luni, de sarbatorile Craciunului, sur
priza, chiar n seara de Ajun cnd l asteptam sa aduca vin, n-a mai adus nici un vin.
.. M-a lasat singura, cu toate ca pregatisem si eu, stnd pe la cozi, tot ce era n
evoie ca sa ne simtim bine. Asta e, cine cedeaza prima oara, cedeaza pe urma mer
eu, a pornit-o gresit, trebuie sa se ntoarca ndarat... Drumul parcurs de mine cu P
etrica nu era lung, m-am gndit sa fac acum ceea ce nu facusem prima oara, dar m-a
m trezit ca n-aveam mpotriva lui Petrica un sentiment suficient de puternic ca sa
pot rupe aceasta casatorie... Ba nu, ceea ce facea el acum mi se parea incredib
il, un alt Petrica, nu ntelegeam acest infantilism care n convietuirea cu mine nu s
e manifesta, ca sa-l pot ajuta sa scape de el, era normal, stapn pe sine, orgolio
s, batos si de-odata clic! din nou fuga acasa, fara sa ma previna, fara sa-mi ex
plice... (<Bravo, Matilda! Pac! Clic!>) Binenteles ca am pus iar mna pe telefon. B
inenteles mi raspunde taica-sau, care mi sopteste la aparat, cu imensa satisfactie,
l-am ghicit rnjind: l despart eu de tine, n-ai nici o grija. Stiu ca lupta e mai
grea, mi dau seama, esti frumoasa, te iubeste, dar pna la urma tot te despart. Lup
ta e mai grea! Nu mi-a scapat aceasta nuanta revelatoare. nsemna ca l mai desparti
se si de alta si ca lupta fusese usoara, acum era mai grea. Uite, i spun si eu, s
a vedem care pe care. Nu stiu daca o sa ma nteleg cu Petrica n viitor, daca o sa p
ot sa-l iert pentru ceea ce mi-a facut, dar mai nti l despart eu de dumneata si te a
sigur ca lupta va fi usoara si pe urma mai vedem. Esti un batrn inconstient, care
nu-ti iubesti copilul, abuzezi probabil de afectiunea pe care ti-o poarta si l mp
iedici, dar pentru ct timp?, sa-si ntemeieze o familie, fara sa-ti dai seama ca pna
la urma tot te va parasi si nu se stie daca nu te va detesta. Mi-a raspuns print
r-un hi, hi, hi si a nchis. M-am mbracat si m-am dus la ei. Am sunat. M-au tinut l
a usa creznd ca o sa plec. Am sunat insistent si n-am plecat deloc. Mi-a deschis
batrnul dupa o jumatate de ora, parca as fi venit la Canossa sa-mi pun cenusa n ca
p si mi-a spus din prag ca Petrica nu e acasa. Dar eu am intrat n hol, si de-acol
o l-am zarit pe barbatul meu prin glasvandul care despartea holul, probabil de su
fragerie, umbra i se plimba nervos ncoace si ncolo. M-am asezat fara sa ma dezbrac
si i-am spus batr-nului (care de fapt nu era chiar att de batrn) ca am fost furioa
sa la telefon si mi cer scuze, n-am nici un drept asupra nimanui, casatoria e un
petic de hrtie care se poate anula n doua saptamni. Ar fi fost nsa corect ca Petrica
sa-mi spuna ca de fapt el nu-si iubeste sotia si ca regreta pasul facut, ne des
parteam n mod civilizat, fara sa fie nevoie sa ma lase singura de sarbatori, pute
a n orice caz sa ma previna... Umbra agitata de dupa glasvand se oprise si ascult
a. Poate ca el nu stie ce nseamna sa te nsori, am continuat, se ntmpla, se pare ca s
i nsuratoarea se nvata, dar dumneata, ca tata, poate ai auzit mai bine dect el ce-a
spus preotul la cununie n biserica: ti lasi parintii, pe mamica si pe taticu`, si
te unesti cu barbatul sau femeia ta, ar fi trebuit sa i-o spui... Tu, zice batrn
ul rnjind, care te-ai maritat cu un jidan, n-ai dreptul sa ne dai lectii. Ticalosi
a dumitale, i-am raspuns, nu ma jigneste. Pentru mine un om nu e mai prejos dect
altul, fiindca e evreu sau de alta natie. Numai trogloditii din Africa se ucid nt
re ei fiindca fac parte din triburi diferite. Da, zice el, fiindca si tu esti tr
oglodita. O... (facea aluzie la familia mea). Atunci a aparut Petrica, a deschis
usa glasvandului, palid, si a strigat la mine: ti interzic sa-l insulti pe tatal
meu. M-am uitat la el zmbind si i-am raspuns: Petrica, ar fi trebuit sa te exprim
i invers: tata, ti interzic s-o insulti pe sotia mea. Da, da, am insistat, snt sot
ia ta, trebuie sa ma aperi, chiar daca snt jignita de tatal tau. El a scos atunci
un strigat, si-a dus minile la cap si a disparut din hol ntr-una din odai. M-am r
idicat si m-am dus dupa el. Cnd m-a vazut s-a precipitat spre sifonier, a deschis
usa si s-a vrt n el. Asta nu e barbat, am gndit uluita, e nca n scutece. Are dreptate
taica-sau... Si m-am ntors n hol. Ai dreptate, i-am spus, lui Petrica i e frica de
mine, s-a vrt ntr-un dulap. Sa veniti dupa sarbatori si sa-i luati lucrurile. Dar n
aceeasi clipa a reaparut Petrica. Ma ntorc, zice, cu conditia sa nu-mi mai insult
i niciodata parintii. Am tacut. M-am gndit ca Petrica era un barbat admirabil, n a
fara de cultul acesta al lui anormal pentru taica-sau. Ar putea sa se schimbe. B
ine, i-am spus, sper sa nu mai am ocazia sa-l vad sau sa-l aud pe socru-meu. O s
a-l evit. Si ne-am ntors acasa... Cu mine Petrica era absolut natural, asa cum l c
unoscusem, dar eu stiam acum ca n mintea lui exista un tabu, despre care nici mac
ar nu puteam discuta. Bine. Nu e un tabu definitiv, o sa-i treaca n clipa cnd o sa
devina el nsusi tata si la urma urmelor alti barbati au pacate mai grave, snt supe
rficiali, muieratici, betivi, hahalere, mediocri n profesiune, ca sa nu mai vorbi
m de alte trasaturi de caracter oribile, de pilda, sa se spuna, si sa fie si ade
varat, ca barbatul tau e un mincinos. N-as suporta!... Prin martie, a plecat iar
de-acasa. L-am lasat n pace. De asta data a stat vreo doua luni, s-a ntors prin ma
i, cnd n-am mai trait mpreuna dect o saptamna, fiindca a fost concentrat... A plecat
direct pe front. Iata o catastrofa, am gndit cnd am primit ntia scrisoare... Citeam
tremurnd listele de morti si raniti care apareau n jurnale. Gndul ca Petrica putea
sa moara (era ofiter de rezerva la transmisiuni) ma facea sa-mi dau seama ct de
tare ma legasem de sufletul lui, asa cum i-l cunosteam, suflet de o mare sensibil
itate, pe care un glont l putea stinge pentru totdeauna... Ma simteam ratacita la
gndul ca l puteam pierde si l ntelegeam mai bine si pe taica-sau, ca nici el nu vro
ise sa-l piarda de lnga el prin casatorie. Ce era? Ce ma turbura n amintire? Amest
ecul de barbat si copil, cnd indignat de oameni, si atunci vorbea mult si te pasio
nau ideile, gndurile lui, puritatea spre care nu numai ca aspira, dar o si avea s
i ti cucerea sufletul, cnd duios, renuntind la orice nversunare, retras ntre cartile
si manuscrisele lui, si atunci era blnd, tacut, generos, gata de daruire, cu ace
l farmec al fiintei neatinsa de orgoliu si care nu stie ce daruieste, asemeni fl
orilor... (<Gata, Petrica, iata-te floare, pesemne asta numeste ea starea ta de
blegeala, "umanismul'' tau, care pe mine ma plictiseste total.>) Prinsa de acest
e sentimente am sunat ntr-o zi la usa socrilor mei. Le-am spus ca mi-e greu fara
Petrica si ca tremur de teama sa nu-l gasim ntr-o zi pe lungile liste de morti sa
u disparuti... Rami la noi, mi-a spus soacra-mea, si noi tremuram si ne gndim ca s
crisorile lui pot veni n urma si noi sa tot credem ca traieste... Da, a zis si ba
trnul, numai sa se ntoarca... Vroia sa spuna ca sa-l vada iar viu printre noi, ca
vechiul conflict nu va mai exista ntre mine si el... Cteva zile a fost bine... Pna
ce socru-meu mi-a cerut sa-i dau tot salariul. Eu tocmai terminasem facultatea si
fusesem angajata de eforia spitalelor, sa construim niste cladiri noi... Aveam d
atorii fata de rude, care ma ajutasera n timpul studentiei si acum asteptau sa-i
ajut si eu pe ei, fiindca le era si lor greu... Dimpotriva, domnul avocat Nicola
u cstiga bine, era seful unui contencios si avea si procese, dar m-am gndit ca dup
a ce mpacarea noastra se va consolida, o sa-i explic care era situatia mea fata d
e rude si... Curnd nsa a trebuit sa plec. Omul era de o zgrcenie insuportabila: nti ca
la ei n casa totul era ncuiat si cheile erau la el, dormea cu ele sub perna, si-un
morcov, daca ramnea de la masa, l lua si l ncuia n dulap cu cheia, ca sa nu mai vorb
esc cum era masa, ce ne dadea el, mie si soacra-mii, sa gatim si cum chiar si du
pa aia mi se uita n farfuria n care mi punea trei fire de macaroane fara unt, ca si
cnd ar fi suferit ca acele macaroane vor fi totusi nghitite si va ramne fara ele.
Scrbita, dadeam farfuria la o parte si ramneam dusa pe gnduri. Ce sa fac? Unde sa m
a duc sa mannc? Fiindca i dadusem toata chenzina si economii nu aveam. Fara sa clip
easca, mi lua farfuria dinainte si mi-o servea seara din nou, cu vadita ncntare ca
facuse o economie. Sotia lui, am surprins-o cu un furou crpit... Se tot urca si c
obora pe scara podului si ntr-o zi cnd lipsea de-acasa m-am urcat sa vad ce e acol
o... N-avea capacul ncuiat, n sfrsit... o mizerie... colectii de ziare foarte vechi,
roase de soareci, cutii pline cu pantofi sclciati si descompletati, nasturi de t
oate marimile si culorile, rufarie zdrentuita, broaste, lacate, srme ruginite, to
ate n lazi si cutii... Era clar pentru mine, le adusese de la Bucuresti cnd se mut
ase, nu le putuse strnge aici ntr-un an... Ma ntrebam cum traise Petrica toata copi
laria si adolescenta lnga acest tata sordid si n ce consta fascinatia pe care o ex
ercita asupra lui. Sau devenise sordid doar n ultimii ani, din pricina evenimente
lor turburi? I-am spus ca trebuie sa fac curatenie acasa, am plecat si n-am mai r
evenit. Dupa un an Petrica s-a ntors de pe front, detasat n interior, la un batali
on de instructie. Nu patise nimic. Era nsa mai tacut si mai dur, dormea putin si
momentele de duiosie erau rare si scurte, dar si cele de revolta erau la fel de
rare. Nu stiu cum, dar parca aveam sentimentul ca regreta frontul, sau parca nu
mai gasea ca viata era ca nainte, i se parea searbada si cu sensul micsorat. Luna
de permisie si-a petrecut-o cu mine, nu s-a dus dect o singura zi pe la parinti,
unde n-a stat dect cteva ceasuri. Batalionul lui de instructie unde fusese detasa
t se afla la Brlad. O data pe luna luam trenul si ma duceam la el, ieseam undeva
la marginea unei paduri si puneam masa la iarba verde, destupam o sticla de samp
anie. Odata a trecut pe lnga noi maiorul, comandantul lui de batalion. A oprit ma
sina, s-a apropiat si a nceput sa-i faca lui Petrica reprosuri. Se putea? De ce n
-a raportat ca a ve-nit doamna? Cum, un ofiter sa n-aiba si el unde sa stea n ase
menea situatie si sa iasa la cmp, ca orice soldat? Si ne-a poftit la el, unde am
ramas pna a doua zi... 23 August, cu ntoarcerea armelor, l-a gasit pe Petrica la T
ulcea. A fost trimis pe front, unde a luptat n muntii Tatra pna la ncheierea pacii.
Ba, mi-a spus ca si dupa ce nemtii fusesera nfrnti la Berlin, ei tot mai rezistau
n acei munti si ca ar fi fost caraghios sa mori tocmai atunci cnd toate armatele n
cetasera focul. Popor smintit, nemtii astia. Cica n acele zile l-au cuprins pe Pe
trica lasitatea si furia. S-a ntors cu aceasta furie n el, care i-a trecut greu. Nu
mai ca la nici o luna dupa, a plecat iar la parinti, unde a stat si a tot stat..
. Va sa zica barbatul meu trecuse printr-un razboi n care luptase o data la rasar
it si a doua oara spre apus, vazuse moartea cu ochii, anii trecusera peste el s
i l ntarisera, devenise barbat ntreg, facuse creturi la ochi, avea acel ten batut d
e vnturi si ploi si ars de soare care ma facuse sa ma ndragostesc de el a doua oar
a, si el deodata rencepea istoria cu taica-sau. Atunci m-am simtit eu de fapt lov
ita... Nu m-am despartit de el, dar ceva s-a nchis n mine, m-a cuprins un fel de n
epasare. Bine, Petrica! Fa ce vrei!..." (Si atunci ai nceput sa stai cu fundul sp
re usa cnd intra el n dormitor, am gndit, nu e bine, Petrica, ai omis n relatarile si
indignarile al caror martor am fost, acest aspect esential al vietii tale cu Ma
tilda.) "Si aceste plecari au continuat?" "Da, zise Matilda, exact ca nainte... R
azboaiele nu schimba nimic ntr-un om, snt ca niste furtuni pe care, odata trecute,
le uitam ca si cnd n-am fi fost prinsi chiar n mijlocul lor, unde puteam muri. Pu
team... Dar uite ca n-am murit si ne ntoarcem la vechile...''
Dar Matilda nu-si mai termina fraza. Cu o expresie vie de oboseala pe chipul ei
frumos se ridica si pleca.
XIII
Totusi eu stiam ca de asta data Petrica nu se va mai ntoarce. Schimbarea lui era,
pentru mine, semnul sigur ca va divorta curnd. i spusei acest lucru Matildei, la
telefon. Ea tacu cteva clipe lungi, apoi mi spuse ca pot sa am dreptate, "oricum,
adauga ea, daca n-o s-o faca el, atunci voi intenta eu actiunea".
n acele zile primii ordin de chemare. N-as putea sa-mi explic nici azi prea clar
cu ce drept, sau mai bine zi cu ce sentiment i-am scris apoi dupa o luna Matilde
i si am ntrebat-o n ce stadiu se afla despartirea. n nici un stadiu, mi-a raspuns e
a imediat. Petrica sta mai departe la parintii lui, dar de divortat nici gnd. Atun
ci am luat-o la rost. Bine, si ct are de gnd sa-l mai astepte? Ea se arata mai deg
raba mpaciuitoare, lucru care ma scoase din sarite. "...Nu trebuie, mi scrise ea,
facut nimic cu violenta''... "Ce violenta? i raspunsei, ce e violent n faptul ca d
ivortezi de un barbat care a fugit de-acasa?"' "Nu e asa simplu, mi raspunse ea l
aconica, nu fi impulsiv, un proces daca nu-l cstigi, daca una din parti se opune,
nti ca poate sa dureze si doi ani, si al doilea te poti trezi cu o hotarre care re
spinge actiunea si atunci... Ei? Ce-i mai faci? Lasa-ma pe mine ca ma descurc eu
..."
Asadar ea nu credea totusi ca Petrica se va decide usor si ca trebuia lasat s-o
faca el, sa nu reactioneze ca o pisica, adica sa se ntoarca acasa si sa nu mai vr
ea, de ndata ce Matilda s-ar smulge brusc de el. Ei da! Dar asta putea sa dureze
cine stie ct... Dupa trei luni ncepui sa-i trimit Matildei scrisori rele, dure, la
adresa lui Petrica, pline de njuraturi si insulte. "Cum, idiotu-asta credea ca a
re dreptul sa tina astfel ncurcata o femeie? Cu moaca lui stupida de poet minor s
e crede sultan, sa te tina nchisa n casa, stapn atotputernic, cu gndire medievala? T
rimite-i lucrurile, schimba cheile apartamentului si inten-teaza imediat actiune
a de divort..."
Nici vorba! Matilda ncerca sa-mi explice cu rabdare ca exista mari pericole pentr
u ca daca face pasul, rasuceam filele scrisorii furibund, gelos, orbit... Gndul ca
n realitate nici ea nu vroia sa divorteze nu-mi trecea prin cap... Matilda era a
mea, o simteam pna n adncul fiintei mele si nu mai exista nicaieri n constiinta loc
pentru ndoieli. Eram pur si simplu scos din pepeni ca femeia mea si avea numele l
egat de un altul si ca acest altul nu se grabea ctusi de putin sa ia o decizie. L
asa ca te grabesc eu, gndeam, o sa-ti placa. Nu mai am mult si ma ntorc n orasul nos
tru. Si deodata primesc o telegrama: "Nu-mi mai scrie, Petrica s-a ntors acasa".
Numai ca o scrisoare de-a mea era pe drum. Foarte bine, am gndit, lasa-l s-o prin
da, s-o citeasca si sa vada. De asta data nu mai erau referinte brutale, la el,
totusi erau.
Tocmai mi faceam planul sa ies la raportul generalului si sa-i spun ca o chestiun
e urgenta ma chema pentru trei zile acasa, cnd chiar generalul ne anunta ca scoala
de ofiteri ne da o permisie de zece zile. Cnd ajunsei i dadui, chiar din gara, un
telefon Matildei. "Asteapta-ma acasa, mi sopti ea, viu ndata."
Acasa avui timp sa-mi schimb uniforma si sa ma rad. Era spre seara. Acest ras, p
recum si odaia, cartile si lucrurile mele parca ma trezira dintr-un vis. mi dadui
seama, avui o brusca iluminare ca mai aveam nca timp sa dau napoi, ca timp de cteva
luni savrsisem un lucru foarte urt njurndu-mi prietenul, ca poate ei doi se iubesc a
sa cum snt si ca intrusiunea mea brutala n viata lor n-avea nici o justificare. Ce
ma apucase? Dar o boare de fericire se abatu asupra acestor gnduri, care se spulb
erara si mi ramase numai bataia inimii, pulsatia ei nalta si nebuna... Cum, dar o
iubeam demult, nca din clipa cnd o ntlnisem pe strada sub ninsoare, si apoi scena di
n birou, cnd devenisem sumbru, cuprins de o invidie de moarte pe sotul ei, si pri
virile pe care mi le aruncase ea tot timpul, si vizitele, si plimbarea... Rupt de
ea uitasem ca niciodata nu-i spusesem ca o iubesc, dar ca stia, dovada raspunsu
rile ei la scrisorile mele, putin speriata de violenta lor, violenta care n fond c
ontinea declaratia mea de dragoste, pe care ea o acceptase prin raspunsuri cu mu
lt mai turburatoare dect daca mi-ar fi desvaluit direct sentimentele pe care le a
vea pentru mine... era complice cu ceea ce nu-i spuneam... lasa-ma pe mine ca ma
descurc eu... Nu-mi spunea: de ce te amesteci, cu ce drept, ntre noi nu e nimic.
.. Era, scrisorile ei semanau cu o soapta, te iubesc si eu, parca mi spunea, dar
fii cu grija, o greseala se ndreapta greu, lasa-ma pe mine s-o ndrept, eu care am f
acut-o...
Soneria sbrni. n prag era Matilda, mbracata de vara, cum n-o vazusem si cum nu mi-o
puteam nchipui. Nici acum n-o pot descrie. Pot spune doar ca semana cu un fluture
mare; aducea cu ea pajistea, gradina, cmpul plin de iarba, soarele de primavara.
Matilda stralucea ca o floare si nici urma de drama pe chipul ei si simtii de nd
ata ca aceasta stralucire care iradia din ntreaga ei fiinta era n legatura cu mine
. O luai n brate si mi lipii fata de a ei, cu sufletul la gura. Ea mi raspunse la mb
ratisare, ceva i cazu din mna si rochia ei pri, pe undeva pe la spate. De cteva ori nt
oarse capul, de cteva ori si feri gura, corpul ei voinic se ntari, se mpotrivi fara
sa se retraga, mi primi sarutul nclestat si n cele din urma i simtii palmele n piept;
nu ma respingea, dar era vadit ca nu-i placea asaltul meu, rasuflarea mea nesta
pnita, sarutarile mele pe gura rennoite, strnsoarea bratelor care o nlantuisera. Ma
cuprinse o furie, strnita de un presentiment obscur: nu venise sa-mi daruiasca iu
bire, venise cine stie pentru ce... Ma asezai pe pat tacut si sumbru, hotart la o
rice, sa rup chiar cu ea si sa ma smulg din aceasta istorie si sa nu-mi mai amin
tesc de ea. mi simteam spinarea strabatuta de fulgerari scurte, descarcari electri
ce tot mai adnci, pna n mate. Niciodata nu mai simtisem o astfel de violenta care v
enea din mine nsumi si ma ameninta tot pe mine.
Matilda nsa era vesela. si ridica poseta de pe jos, se aseza pe scaun si mi spuse dn
d si din cap, subliniind cu un repros amuzat sensul cuvintelor:
Fire-ai sa fii, mai baiete.
Ca ma sarutasi cu sete
De-mi rupsesi rochita n spete
Si trei nasturi de la ghete...
Stupiditatea acestor versuri (probabil un cntec) si mai ales datul ei din cap mi
se parura incredibile. Ma uitai la ea n sfrsit stapn pe mine, trezit din socul prin
care trecusem. "Da, da, continua ea dnd din cap, de asta data cu alt nteles (adica
nu ma nselam n gndurile mele), e cam stupid, dar asa este, din contra, am crezut c
a esti un barbat puternic si stapn pe tine, ca sa ma pomenesc ca Petrica a pus mna
pe scrisori si mi-a declarat ca nici gnd sa divorteze si ca se va opune la proces
daca divortez eu. Ai vazut ce-ai facut? Si doar te-am sfatuit, ti-am scris..."
"Cum a pus mna pe scrisori?'Tu unde-ai fost?" "A venit acasa fara veste, cnd eu li
pseam, a lipsit si el de la scoala, a scotocit, peste tot si a dat de ele. Si te
asigur ca le ascunsesem bine. Se pare ca l-a avertizat cineva sau a banuit, n pri
vinta asta intuitia celor aflati n situatia lui este extraordinara. Dar fii linis
tit, nu e suparat pe tine (tine la tine!) si nici pe mine nu e, a zis doar att: <
...gata, Matilda, mi-am platit datoria fata de tatal meu, de-aici nainte nu mai p
lec... Aveam eu o datorie de platit fata de el, o sa-ti povestesc (dar nu mi-a p
ovestit!), acuma snt liber...> Vezi ce-ai facut? repeta ea parca bucuroasa de cee
a ce facusem. Si acum nu pot sa mai stau, nu e exclus sa vina
aici, stie unde am plecat... N-a auzit telefonul tau, dar cnd am plecat (statea l
a biroul lui si citea) s-a uitat la mine, a zmbit cu blndete si m-a ntrebat: a veni
t? Transmite-i salutari si invita-l duminica pe la noi... Ti-am spus, intuitia...
Asa ca esti invitat duminica... Vino!"
Si Matilda si scutura parul. n tacerea care se lasa cnd ma trezii, ma pomenii singu
r... Ce sa fac eu acuma cu mine nsumi? ma ntrebai. ncepui sa ma plimb prin odaie, m
a uitai la carti, ma asezai la birou... Gndul mi zbura departe, spre ceva nedefini
t, care era viata mea, o cantitate uriasa de ani... Acest gnd mi umplea sufletul s
i multa vreme uitai ce mi se ntmplase, apoi sufletul mi se goli si scena al carei
erou fusesem renvie cu toate amanuntele. Ce mi se ntmplase?
Cnd iubesti si te stapneste un sentiment de triumf, are grija femeia sa te faca sa
te simti ridicol. Astfel ma simteam ridicol... Pentru a da un raspuns care sa-l
salveze, un barbat are nevoie de ani de meditatie asupra oamenilor, de ani lung
i pentru un simplu raspuns, nu va mirati, cteva cuvinte... Ei da, dar cuvintele a
celea daca nu le stii, nu le spui, si rami singur si nregistrezi la partida ta: snt
ridicol! Ce era ridicol n postura mea? Nimic complicat, o iubeam, asta era ridic
ol, mi-aduc aminte ca n timpul mbratisarii simtisem mirosul rochiei si al parului e
i, miros turburator de bumbac ars bine de fierul fierbinte care trecuse peste el
si al parului spalat cu un sapun bun, ei da, mirosul gurii, miros de migdale, s
i acea dulce moliciune a buzelor, ca si cnd as fi sarutat un trandafir cu nvaluito
are catifelari... Ce catifelari? Ceea ce facusem scriindu-i era bine, o astfel d
e declaratie de dragoste era singura potrivita, calci peste tot ceea ce ti sta n c
ale si mergi drept la tinta, dar nu te mpiedici de un Petrica... Ea nu numai ca s
e mpiedicase, dar se mbracase bine, se parfumase sa vina cu el la mine n protap. Da
, asta era imaginea, n protap... Ca Petrica da-duse de scrisori... Cum, dar asta
fusese si intentia mea ascunsa, sa dea peste ele, si cnd colo ma trezisem spunndu-
i ca de ce n-a avut grija... Cnd iubesti, iubirea trebuie mplinita, orice-ar fi, fi
indca nu se stie daca te vei mai ntlni vreodata cu clipele acelea. Matilda nsa nu m
a iubea si altfel trebuia primita... O varianta: venise sau nu pentru mine? Treb
uie lasata sa arate ce nsemnam eu pentru ea, pna la capat, si nu ce nsemna ea pentr
u mine. Alta varianta: venise sa vada ce nsemnam eu pentru ea, prevazuta n acelasi
timp cu toate armele seductiei. Dar duca-se dracului toate aceste arme de seduc
tie. Trebuia s-o primesc ca un militar sub arme, venit din campanie, oricum de p
e drum, cu pantalonii pe solduri, cu bustul gol si cu crema de ras pe fata. Si s
a astepte... Apoi intrarea ntr-un halat elegant... dar totul era neverosimil, Mat
ilda nu era o fetita sedusa, care putea fi primita n timp ce mi radeam barba, ntre
noi nu se petrecuse nimic... A treia varianta putea fi si cea care avusese loc,
minus plecarea ei. Trebuia s-o fac sa-mi auda raspunsul si sa nu ma trezesc sing
ur cu o invitatie care ma facea ridicol. Ce e un om singur, singur cu adevarat?
E un om fara solutie, fara un raspuns pe care ar fi trebuit sa-l dea, fara puter
ea de a-l da n singuratate si a-l urma. Rece, linistit, rasucit asupra adevaruril
or tale, necunoscute de nimeni, absent, obsedat de drumul tau, care ti-e dat, fa
ra sa-l cunosti, sa-l parcurgi pna la mormntul de care ai parte: "Doamna, resping
invitatia dumneavoastra, nu doresc sa va mai vad, ma bucur ca prietenul meu nu-m
i poarta pica, e cu att mai bine, ardeti scrisorile pe care vi le-am trimis, nu a
steptati sa va salut daca va ntlnesc pe strada, nu aveti teama ca adevarurile inti
me pe care mi le-ati desvaluit vor fi aflate de altii... Complicitatea dumneavoa
stra la violenta mea ramne un vag secret pe care vi-l nmn, scrisorile primite de mi
ne, iata-le..." O consecinta: totul s-ar fi terminat cu Matilda. Ce minune, sa l
ichidezi o eroare ntr-o clipa si nu sa traiesti cu ea ani .Dar se insinueaza ntreba
rea daca la acei ani ai vietii mele n-as fi trait savrsind alta eroare. Cine poat
e sa stie? Filozofia comuna raspunde ca viata unui om e un nesfrsit sir de erori.
Un cntec imbecil spune ca "de-ar fi sa ma mai nasc odata, acelasi om as fi, pe t
ine te-as iubi"' si se ncheie cu un oftat necat n aplauzele publicului: "mai tata,
ma!", nseamna ca asta a trait n adevar, daca acelasi om ar fi si tot pe ea ar iubi
-o. Un imbecil! Cnd scriu aceste rnduri am sentimentul ca daca as fi, printr-o min
une, eliberat, as putea trai n sfrsit n afara erorii, uitnd ca acest lucru se si ntmpla
se, ca traisem multi ani eu acest sentiment, pna ntr-o zi, cnd o fata a pus pe biro
ul meu o floare... Dar mai e pna acolo... Sa revin la Matilda. Alta consecinta: n
imic nu s-ar fi terminat ntre noi, si ea m-ar fi urmat; poate ca eroarea ar fi fo
st eliminata, n orice caz s-ar fi scurtat considerabil timpul pe care l aveam de t
rait urmnd poteca ei sinuoasa. Expresia m-ar fi urmat e plina de grele ntelesuri. T
aranii le cunosc de secole, ei chiar fac practic muierea sa-i urmeze, el merge na
inte si muierea vine cu o jumatate de pas n urma taranului. De aceea au si reusit
taranii sa ne aduca pna aici, posesori ai unei morale severe al carei cod ar treb
ui sa-l preluam si sa-l descifram, acum cnd n acest secol misiunea lor va nceta.
Binenteles ca. m-am dus, adica am acceptat invitatia sotilor Nicolau. Trebuie sa
spun ca n-au fost deloc ridicole ntlnirea si orele petrecute cu ei n acea duminica
memorabila si decisiva. Cel putin atunci nu mi s-a parut...
XIV
Dimpotriva, m-a stapnit tot timpul un sentiment de sarbatoare din chiar clipa cnd
am iesit din casa. Orasul, sub soarele unei dimineti de august, parca sarbatorea
si el ceva. Era o proiectie a starii mele de spirit? M-am ntrebat totdeauna ce s
imte de pilda un sinucigas ntr-o astfel de zi, ultima pe care o mai are de trait,
seara fiind hotart sa se culce si sa nu se mai scoale. Poate amna totul pentru o
zi mohorta? Acum pot sa spun ca ziua n-are importanta, sentimentul meu ca e sarba
toare coincidea doar cu al orasului... Exista n noi ceva autonom si mai puternic
dect natura si locurile, de pilda am putea muri rznd, daca moartea ne-ar surprinde n
tr-o astfel de stare si, dimpotriva, la nasterea copilului nostru sa ne simtim d
oborti de o tristete de moarte. Mama de pilda, n chinurile facerii si chiar pndita d
e primejdie, a pufnit-o rsul, cica nu vroiam sa viu pe lume dect cu mna la tmpla. In
spirat, doctorul m-a ciupit de ea furios si mi-am retras-o, dar pe urma iar am r
evenit: "Ce faci, ba, a strigat medicul cu un astfel de glas nct mama a ncetat pentr
u o clipa urletele si a pufnit-o rsul, vrei sa ne arati ca o sa ajungi general, a
continuat acela, ia mna de la tmpla", si m-a ciupit din nou, binenteles att de tare
nct mi-a pierit cheful s-o mai scot si am iesit pe lume precum toti copiii... Mai
curios era de unde stiuse ginecologul, vazndu-mi doar vrful capului, ca snt baiat
si nu fata...
Nu era o proiectie, fiindca am citit pe chipurile oamenilor, pe strazi, aceeasi
descoperire care i ncnta: orasul traia ceva deosebit, o bucurie a lui secreta. Vo-c
ile noastre, de pilda, gaseau n el un ecou parca muzical, pasii pe trotuare sunau
nvaluiti parca n vata, acoperisurile pareau aeriene, ai fi zis gata sa zboare, vi
trinele ai fi zis ca te privesc si clipesc, uriasi ochi ai orasului care traia c
a un singur tot nsusindu-si si topind n corpul sau toate casele, pietile si buleva
rdele, mpreuna cu noi, cei vii. Gnganiile din trupul lui care respira domol sub un
cer de un albastru pur, pe care soarele stralucea proaspat si viu, racoros si v
esel: orasul nostru e asezat ntre dealuri nalte si mpadurite care ne aduceau vara c
urentii de aer proaspat, iarna zapezi linistite, ferite de crivatul de dincolo de
lantul Carpatilor.
i gasii pe sotii Nicolau trebaluind, proiectasera o excursie, mpachetau n rucsac fr
ipturi, tacmuri, sticle, o patura. Tocmai picase o doamna care le aducea un cozona
c rumen, auriu, care strni entuziasmul Matildei, sau mai bine zis acest entuziasm
si gasi un pretext ca sa se exprime (era entuziasmata dinainte). "Ah, Tasia, exc
lama ea rapita, ce cozonac frumos, draga mea, c'est de tres beau cozonac, o dadu
ea pe frantuzeste, apoi imediat pe ruseste, crasivaia, davai, nu stiu cum si de
ndata ncepu sa cnte, tibiaaa..." (aveam sa-l mai aud peste ani, acest tibia, era p
arca un laitmotiv al vietii ei care aparea cnd te asteptai mai putin, n-am avut n
iciodata timp s-o ntreb ce dracii nsemna...). Petrica o ajuta aferat, cu o expresi
e pe care o banuisem de ieri, cnd ea mi spusese ca nu e suparat pe mine, umanista,
dar mult mai accentuata ca n alte dati, as putea sa spun hiperumanista...
Numita Tasia, o doamna grasa, tip gospodina, detinatoare de mari secrete n ale buc
atariei, se retrase nsotita de mai multi "spasiba, Tasia, ocin spasiba", ai Matil
dei, Petrica se nhama cu rucsacul, Matilda si lua pe brat o haina scurta de vnt, di
n gabardina albicioasa, si porniram... Numai eu eram crunt, n ciuda sentimentului
de sarbatoare care ma stapnea. Vedeam ca o pierd pe Matilda, ca era bucuroasa de n
toarcerea sotului, cu care proiecta excursii si nu ntelegeam ce mai cautam eu aco
lo. Totusi ceva nou aparuse n comportarea lui Petrica fata de mine: ma privea far
a a dori sa ma vada, cu pleoapele lasate, adormit, n timp ce trasaturile i curgeau
si ele parca n jos, ai fi zis ca daca mai continua asa o sa nceapa sa-i pice din c
hip picaturi din el, ca si cnd ar fi fost din ceara. Cum a fost n armata, ct mai am
pna termin, cum e acum o scoala militara (vroia sa spuna acum dupa razboi, sub n
oul regim), pentru care arma ma pregateam, cam despre asta discutam urcnd ntortoch
eatele poteci ale dealului. "Da-mi, i spusei la un moment dat, sa mai duc si eu ru
csacul." Mi-l dadu si o lua vadit nainte. Tot att de vadit, Matilda, care mergea na
inte, ramase n urma: "Poarta-te frumos cu el, mi sopti, tine foarte mult la tine".
Furios si drept raspuns trasei o njuratura grosolana la adresa tinutului lui Petr
ica la mine. "N-am nici o ncredere n el, i spusei, e topit de dragoste pentru tine,
i cunosc eu aceasta expresie bleaga, care binenteles nu e de durata, iar daca e d
e durata cu att mai rau pentru el si pentru tine. Eu o sa stau putin dupa ce ajun
gem la poiana unde o sa ne oprim si am sa plec." "Te porti ca un copil, zise, e
bine asa, ti spun eu ca e bine, ai rabdare..." Petrica ne astepta ca sa ne arate
o veverita. Surdea cu gura pna la urechi. Matilda l lua de brat si Petrica mi facu i
mpresia ca se sprijinea de ea, att de tare se lipi si se facu parca mai mic lnga u
marul ei, desi era mai nalt. Pe urma, dupa lungi minute se oprira sa ma astepte,
tot la brat, dar de asta data Petrica se desprinse si ramase cu mine. Mirosea pu
ternic a brazi... Se auzeau chemari ndepartate, acel stupid olareti al excursionis
tilor, rsete glgitoare de fete de pe alte poteci. "Sa nu fii suparat pe mine, mi sop
ti Petrica, stiu ca Matilda te iubeste, stiu demult, nu din scrisorile pe care i
le-ai trimis si unde mi
faci un portret nu prea agreabil... Poet minor... Si Eminescu era minor pna nu si
-a dat masura... Erai furios, te-am nteles si aveai dreptate, trebuie nsa sa ai ma
i multa rabdare. N-o cunosti pe Matilda, desi ti-am povestit destule despre ea...
''
Si cu asta tacu. Parca vroia sa ma previna? Da, asta era, mi sugera sa fiu prevaz
ator. Mi se paru superior mie si ma mblnzii. n acelasi timp vedeam ca figura lui nu
mai era hiperumanista, ca pna atunci, ci doar umanista. "Noi ne despartim, relua
el vaznd ca tac. Nu te lua dupa linistea aparenta dintre mine si Matilda, o sa n
e despartim, dar... dar asta e o chestie ntre noi doi. Ce-o sa faca ea pe urma nu
ma priveste. ti spun eu: nu va potriviti, ea are cinci ani mai mult dect tine si e
o fire... n fine, ai sa vezi, daca o sa ai timp vreodata sa vezi..." ncheie el cu
aceasta prevestire obscura, pe care n-o luai n seama... "Petrica, i raspunsei, te
rog sa ma scuzi, tin la tine tot att de mult ca si tine si sper, continuai eu cu
un stupid joc comun caracteristic pentru aceste situatii, ca o sa ramnem prieten
i...'"
El nu zise nimic auzind aceasta declaratie si n tacerea care se lasa ne astepta M
atilda. Brazii se rareau. Petrica o lua ncet nainte, noi ramaseram, tot ncet, napoi.
"Ti-a spus?", ma ntreba ea. "Da, mi-a spus", raspunsei si tacui. "Si ce ti-a mai
spus?", insista. ..Att, ca o sa va despartiti, ca sa nu ma iau dupa linistea apa
renta dintre voi." "Da, asa este'", si tacu si ea devenind gnditoare.
Si dupa acest repetat dialog cu unul si cu celalalt, urcaram apoi mpreuna si curnd
ne opriram n vrful dealului. Era foarte frumos. Vntul spulbera rochia si parul Matil
dei, care mi aparea ca o zeitate a padurilor... Natura n-o diminua, cum se ntmpla d
e obicei cu un om aflat n mijlocul ei, cnd bolta uriasa a cerului, norii din zare,
padurile pline de maretie micsoreaza parca chipul uman, mai ales daca acest chip
nu se spala de o gndire meschina, de un sentiment marunt sau trivial. Matilda, t
rebuie sa spun, era rapitoare, abia ma puteam uita la ea mai mult de-o clipa. Pe
trica, n schimb, o ignora de asta data.. Credeam ca o sa-l vad n sfrsit ridicnd frun
tea spre cer, ca odinioara... Nu, statea cu ea plecata, dar n-as fi putut spune
ca reflecta la ceva din interiorul lui. Da, reflecta, dar parca la un lucru stra
in, din afara lui, totusi prezent, apropiat.
Ne plimbaram ctva timp pe coama dealului, tacuti toti trei, apoi Petrica spuse ca
trebuie sa coborm putin si sa gasim o poiana unde sa putem mnca, aici vntul... Si
gasiram o poiana linistita, n care printre brazii care o n-conjurau se gaseau si me
steceni nalti, cu coaja lor alba, te ntrebai cum de crescusera pe-aici acesti arbo
ri de cmpie... ncetul cu ncetul, n timp ce Petrica ntindea masa si scotea din rucsac p
ui fripti, mujdei de usturoi, oua fierte, cozonacul si sticlele cu vin si cu apa
, privirea mea se deschise n sfrsit ndrazneata si se holba la chipul Matildei. Ea n
u ma vazu la nceput, se uita flamnda n jur, si cu toata puterea sufletului meu ncerc
ai s-o resping, s-o vad asa cum e, fiindca traind cu Nineta si Caprioara, si nu nu
mai de la ele, ci prin simpla postura n care ne pune esecul, nvatasem ca adevaratu
l chip al femeii nu apare cnd sntem ndragostiti, ci, ca n basme, de asta data n sens i
nvers, nu ntr-o baba vrajita care ne cere un ajutor umil, zace o tnara si rapitoar
e printesa, ci ntr-o printesa divina n frumusetea ei zace o cotoroanta urta si respin
gatoare. Ca Matilda putea fi o cotoroanta mi sugerase nca de la nceput Petrica, fire
ste prin optica lui bizara, chiar si prin ceea ce omisese sa-mi povesteasca, fug
a lui alaturi de taica-sau, vrtul lui n dulap, deci o anumita groaza de ea, apoi ge
nerozitatea ei exasperanta care umilea dragostea lui pentru ordine si mai ales p
entru cartile care i dispareau din biblioteca si i se ntorceau ferfenitite sau nu
se mai ntorceau deloc. Dar pe chipul Matildei nu descifrai nimic din toate aceste
a. Cum putea acest chip minunat sa ngrozeasca pe cineva? Vedeam cu uimire ca puri
tatea de care vorbea ea (si care mi se paruse ridicola) exista cu adevarat pe ch
ipul si n privirea ei, reflex misterios al sufletului, fiindca nu-mi scapa ca ace
st chip de fapt nu era frumos fizic, asa cum era al Caprioarei, printr-un dar al
naturii, ci prin jocul extraordinar al expresiei. De pilda fruntea si nasul ei
erau cam mici, nu ntr-o proportie prea favorabila cu gura, ai fi zis prea mare ntr
-un obraz si el mare si cam prea ro-tund, iar radacina nasului, separata de rest
, putea fi a unui barbat. Dar mpreuna? Tsnea o armonie izbitoare, iar din ochi o b
ucurie de a trai care hipnotiza. Putea o cotoroanta ascunsa sa schimbe toate ace
stea? Nu ntr-o baba, fireste, dar n ceva hidos, am vazut femei care, desi tinere s
i deloc urte, sugerau ceva hidos, cum era fata aceea care ma ntrebase cu indignare
daca eu stiu ce este tandretea...
Tot uitndu-ma la ea, deodata privirile noastre se ntlnira si nu se mai putura paras
i clipe lungi: poiana si brazii si bolta cerului parca se clatinara si, daca n-a
s fi ntors, cu un efort de vointa, capul ntr-o parte, cred ca s-ar fi rasturnat to
tul cu mine. "Domnul Petrini e, ca ntotdeauna, foarte suparat pe noi, rupse ea vra
ja, care n realitate nu se rupse deloc, sa bem cte-o tuica, poate i trece."
Si Petrica turna si bauram. O foame animalica, dar nu stiu daca tot att de curata
ca a animalelor, ne cuprinse, nfulecaram, oricum, n tacere, ca ele. n mod curios s
imteam, adica ma uitam la puiul fript din mna si gndeam: l mannc. Si gndul acesta rups
e tacerea: "Ei bine, Petrica, zisei, a sosit momentul, il est grand temps, cnd tre
buie sa raspundem la ntrebarea pe care si-a pus-o nca demult un mare filosof bulga
r: mncam ca sa traim, sau traim ca sa mncam?" ...Nu cunosc, zise el parca mrind ca i n
trerupsesem mestecatul, nici un filozof, fie el si bulgar, care sa-si puna o ast
fel de ntrebare cretina." Pleosc! vorba Matildei, s-a tmpit Petrica, gndii si ramas
ei multa vreme chiar gnditor. Ce-o fi cu el? Ce s-o fi petrecnd acum n capul lui? E
ra clar, m-a insultat, m-a facut cretin, dar de ce? Am vrut sa glumesc... "Petric
a, ai uitat ca snt bine pregatit n filozofie, l-am citit eu nsumi pe acest filozof
bulgar, l cheama Stancio Stancev, sau Stancov, nu-mi aduc aminte exact... Pot sa-
ti mai spun unul din aforismele lui, de pilda acesta: ceea ce este, este, ceea c
e nu este, nu este! Ei?! Ce zici?"... "Cine poate sa spuna ce este, ca sa afirme
apoi ca este?" mri el din nou, aruncnd un os n iarba. Formidabil! Ma asteptasem sa m
a insulte din nou, cnd colo el chiar lua lucrurile n serios. "Ceea ce ti se pare c
a este, continua el deodata sarcastic, se termina de pilda ntr-o balta de sperma.
Si totusi te trezesti ca nu mai este." Da, iata, era mai rau dect o insulta, o lo
vitura bine data. Am nteles: vroia sa ne maculeze, pe Matilda si pe mine, chiar n p
ragul idilei, si sa ne reduca la neant. Am ramas fara replica. Luam cunostinta c
a Petrica nu era cel care afirma Matilda ca este, un prieten care tinea mult la
mine. De altfel, nici nu crezusem acest lucru, totusi ma prinsese dezarmat, putin
tot crezusem. n astfel de situatii femeile tin cu cel parasit, i atribuie sentime
nte nobile si te ndeamna si pe tine sa crezi n ele. Te dezarmeaza instinctiv, si nu
-l poti lovi pe fostul sot sau fostul iubit. Si Petrica ar fi avut aceeasi stare
de spirit chiar daca nu mi-ar fi citit scrisorile. Era firesc! Iata unde ma adu
sese Matilda, la acest dejun la iarba verde n care eram nca o data pus ntr-o situat
ie ridicola. Ar fi trebuit sa intuiesc ce avea sa urmeze si sa ma ridic imediat
si sa plec, dar binenteles ca n-o facui. Petrica relua: "Filozoful tau bulgar Sta
ncio Stancev nu face o ceapa degerata pe lnga filozoful ceh Ian Sprjna, care n car
tea sa Asupra moravurilor vorbeste despre propensiunea omului de jos, care vrea
sa ajunga sus calcnd peste cadavre. Prietenia pentru el nici nu exista, dar o mim
eaza, stie ca e o forta si o foloseste cu perfidie fara cel mai mic scrupul, lov
ind cu barosul n fisura pe care un prieten imprudent i-o desvaluie, viata sa inti
ma. Exista pentru el ceva sacru? Cultura e un scop, nu expresia a tot ceea ce ave
m mai bun n noi. Iata ce scrie un asemenea individ, continua Petrica scotnd din bu
zunarul vindiacului un plic pe care l puse alaturi, se sterse pe mini cu un servet
el si deschise o scrisoare n care de departe recunoscui propriul meu scris: ...n ch
estiuni din acestea, Matilda, il faut couper net... Omul de jos, rnji Petrica, vor
beste franceza... Si continua: ...<altfel aluneci fatal ntr-o istorie n care cstiga
totdeauna cel care are mai multa rabdare, ale carui sentimente pot suferi o put
ernica reviviere, care ti pot da iluzia unei iubiri mari pentru tine si ti pot str
ecura teama ca savrsesti o eroare parasindu-l...> Dupa cum se vede, comenta Petri
ca, tnarul, desi are abia douazeci si doi de ani, are experienta despartirilor, pr
ecum si a duratei si eroziunii sentimentelor supuse rabdarii celuilalt fiindca e
l nu urmareste dect un scop, dar, imprudent, sigur de sine, si desvaluie involuntar
ceea ce vrea sa ascunda, putina adncime a propriilor lui sentimente, caci iata c
e scrie mai departe: ...Or, eu, Matilda,... (si aici Petrica sari ceva, dar eu mi
aminteam: te iubesc att de mult nct...) trebuie sa-ti marturisesc temerea ca rabdare
a lui, confuzia starii lui de spirit, ntre adoratie fata de tine si firele care l
atrag cu putere misterioasa napoi lnga tatal sau, vor fi mai puternice dect noi doi.
.. .Se exprima eufemistic, comenta iar Petrica, n loc sa spuna ca n-are rabdare sa
astepte, o implica si pe ea amenintnd-o ca pe-o eleva de liceu... Si nca aici sti
lul e retinut, dar n alta parte originea lui roturiera iese la iveala cu violenta
, prietenul pe care l denigreaza are moaca n loc de chip, nu ma njosesc sa mai cite
z si altele..."
Si se opri si vr la loc n buzunarul de sus al vindiacului acest document pretios pe
ntru el (n ce sens mai era pretios, dupa ce l utilizase, nu ntelegeam), ncheie adica
cu grija nasturele, sa nu cumva sa-l piarda! Ce ticalos! Premeditase totul, ven
ise deci de-acasa cu scrisoarea n buzunar si, dupa ce ma anesteziase pe drum cu m
arturisirea ca se va desparti de Matilda, parasise starea lui umanista si ma lovis
e cu atta abilitate nct ramasei att de uluit si n continuare dezarmat, ca nu raspunse
i nimic. As fi putut de pilda sa-i spun ca tatal meu e monteur de avioane, o mes
erie de nalta calificare, iar mama e fiica de functionari, cu o nalta conceptie mo
rala despre lume, mai nobila dect aceea de avocat. Da, dar despre rest ce puteam
sa-i spun?... Da, as fi putut sa-l ntreb ncotro si n ce masura o casatorie a mea cu
o arhitecta, eu fiind profesor, m-ar fi plasat sus? Unde anume? Familia Matilde
i, din spusele ei, avea o situatie sociala la fel de modesta ca si a mea. Atunci
ce? Si deodata avui revelatia: casa, ei da, luxosul apartament al Matildei, pe c
are tatal lui Petrica vrusese sa puna mna nca de la nceput... Pentru asta deci vroia
m eu sa trec peste cadavre... Ce nemernic! nseamna ca el nsusi se gndise la asta mpre
una cu taica-sau si renuntase tocmai la timp cnd ea le rsese n nas! Si acum mi atrib
uia mie acelasi gnd.
"Bine, zise Matilda joviala, vad ca ati terminat nalta voastra discutie despre fi
lozofii bulgari si cehi, Stancio Stancev si Ian Sprjna, acum tu, Petrica, retrag
e-ti insinuarile, si tu, Victor, cere-ti scuze ca ai vrut sa-l umilesti primul p
rin cuvintele pe care i le-ai spus si sa bem mpreuna un pahar de vin. Mai crestini
lor, continua ea vaznd ca vorbea copacilor, dar toate astea ce importanta au? E c
urios cum abia dupa multi ani rosim ca n-am rs cnd trebuia de femeia pe care o iub
im. Mai crestinilor! asa se exprimase Matilda, adica ma punea pe acelasi picior
de egalitate cu barbatul ei. Devenisem "crestin". Si ne lua de sus, ironizndu-ne
pentru calitatea discutiei noastre. Arbitra! Ne cerea sa ne mpacam, n stil dostoie
vskian, eventual sa plngem si sa ne mbratisam: Victor Petro-vici, sa exclame el cu
glas gtuit, unde am ajuns, ce trepte ale josniciei am cobort, Piotr Nicolaevici,
sa-i raspund si eu strangulat de emotie, o iubim, o iubim amndoi, sa fim mndri de
ea... Sa uitam totul, da, Piotr Nicolaevici, nu te mira, asta trebuie sa facem,
sa fim demni de ea si sa-i sarutam piciorusele...
Brusc, ma ridicai... "Ma scuzati, doamna, spusei eu rece, trebuie sa plec." n ace
easi clipa se ridica si el: "Nu, zise, te rog sa rami, Matilda are sa-ti spuna ce
va, plec eu, ne vedem acasa... Nu n mijlocul naturii superbe se discuta astfel de
chestiuni, continuam ntre patru pereti, e mai potrivit, acolo se varsa toate murd
ariile."
Si dadu sa plece. Ei na! Hodoronc-tronc! Taci ca intriga n care cazusem era att de.
.. Aveam sa murim toti trei. "Stiti ce spune Fortinbras, adauga ei rnjind: ridica
ti de aici lesurile, care pe cmpul de lupta snt firesti, aici vederea lor e sinist
ra." "Venim si noi, Petrica, i striga ea din urma, apoi mie, cu humor: n-o sa ma
lasi singura prin padure... Tu esti vinovat, continua ea dupa ce pasii lui Petri
ca nu se mai auzira, l-ai jignit, stii ct e de susceptibil. I s-a parut ca ti bati
joc de el si n fata mea n-a putut sa suporte..." "Aha, zic, si atunci si-a prega
tit scrisoarea de-acasa, stia ca o sa-l jignesc, si atunci ce si-a fi zis: ia sa
iau eu cu mine documentul..." "Binenteles, zise ea simplu, nu mai are ncredere n t
ine... Ce te miri?" "Si atunci de ce mi-ai spus ca tine la mine?" "Fiindca tine!
Ce, nu poti sa concepi?" "Nu, e o prostie sa crezi si sa aluneci n acest gen de
lucruri spre care te mpinge un om care vrea sa mparta despartirea sa cu altii, adi
ca cu femeia care l lasa si cu iubitul ei. Despartirea se suporta, daca nu, du-te
si te spnzura! Cum, strigai eu indignat, dupa ce luni de zile a facut din relatia
cu tine un caz universal, povestindu-mi mie ce blestem esti tu pe capul lui si c
um ar face sa scape de tine, scapa n cele din urma, fuge de-acasa, arata multumit
si echilibrat, eu iau drept buna si definitiva aceasta schimbare (nu mi-as fi p
ermis sa-ti scriu daca n-as fi crezut sincer ca ruptura era reala) si apoi deoda
ta se razgndeste, se ntoarce acasa si..." "Potoleste-te, ma ntrerupse Matilda. ti re
pet, scrisorile tale l-au tulburat..." "Da?! strigai. Daca erai convinsa de aces
t lucru si nu-l doreai, de ce nu le-ai rupt?"' "Nu eram convinsa, m-am lasat infl
uentata de torentul furiei tale... mi placeau, cum sa le rup?!"
Ramasei posomort, desi inima mi batea. Ma asezai alaturi. As fi vrut s-o mbratisez,
dar mi venira n minte versurile ei de-aseara cu textul acela care ma asemuia cu u
n taran nestapnit, care saruta "cu sete". Dar cum ar fi vrut s-o sarut? Si gustul
bizar de migdale al gurii ei mi reveni, o apucai de umeri, o ntinsei n iarba si l r
egasii ntr-o sarutare care ne sufoca pe amndoi. Un miros de viorele emana din ea s
au dimprejur si o dorinta inexorabila de a fi n fiinta ei ma mbata. Traisem cu doua
fete, care erau acum uitate, aveam acum n brate o femeie, o muiere al carei corp
mi lua mintile. ncepui sa trag furios de rufaria ei intima. O clipa avusei senzat
ia ca ea se mpotrivea, doar o clipa, ca de ndata sa-i aud glasul, deloc turburat,
ai fi zis doar extrem de uimit, desi uimit nu era... "Ei, ei, ei!" Si se zbatu,
ramnnd totusi ntinsa, ntelesei ntr-o clipa, privindu-i ochii limpezi, ca nu vroia si
ca vointa ci de a se mpotrivi era totala; nici nu se gndise macar. Ridica bratele
relaxndu-se: o comoara bine nchisa, cu un cifru secret care mi-era strain. Rostogo
lind cutia, lovind-o cu toporul, lovind cu dalta si ciocanul, n-as fi reusit n ce
le din urma dect sa descopar imensa oboseala a trupului, biciuita de dorinta neis
tovita, dar neputincioasa, de a ma afla n posesia bogatiei ei ascunse. Trebuia gasi
t "pergamentul", descifrat codul de pe el. Dar erau chiar n fata mea si cutia si
codul si gfind exasperat i soptii: "Te omor". "Ei si?" raspunse ea si izbucni ntr-un
hohot de rs care, n cascadele lui, duse cu sine si vraja care ma stapnea. Gndii, si m
i vazui parca si cu o mare claritate gndul: "O voi parasi! O parasesc chiar n acea
sta clipa." Si ma linistii.
Ea nu se uita la mine, privea cerul. Stateam alaturi simtind n preajma doar padur
ea. Da, era si ea alaturi, dar ma aruncase mult napoi, n timp ce eu crezusem ca snt
aproape... napoi. napoi mult, spre gradul zero al ntlnirii noastre... care nu ma ma
i interesa, i spusei: "Din clipa aceasta te dau uitarii...'" Ea se indigna: "Dar
e firesc!!!! Cine sntem noi? Cu ce drept venim unul spre altul?... Trebuie sa afl
am totul, dar totul... "Afla tu totul, i raspunsei, eu nu snt amator", si izbucnii
la rndul meu n rs, satisfacut de vulgaritatea ultimelor cuvinte. Ramasei apoi tacu
t n timp ce ea si continua soaptele. Ca n fata acestui cer minunat... doua inimi nu
se pot apropia daca nu arunca, nu topesc din ele tot ceea ce au acumulat nainte
ca zgura, vanitate, porniri oarbe, incon-stiente, si nu ajung la fel de pure ca
si el, cerul... nu avem dreptul... Trebuie sa ardem... i da zor cu acest drept si
cu acest ars, vorbea aiurea, ca si cnd un sentiment puternic ar arde tot ceea ce
a fost nainte si nu si-ar cuceri astfel dreptul de a fi nengradit de nimic... Da,
vedeam si eu cerul si ma simteam la fel de curat ca si albastrul lui intens, ce
mai trebuia sa simt?... Dar cine era asta care venea spre noi? Petrica... "Petr
ica", i soptii Matildei, dar ea nu se ridica si nu tresari... "Da, zise, fara nic
i o sugestie, stiam ca n-a plecat..." Dar sugestia mi se transmise totusi: vezi?
ti dai seama? atta timp ct exista Petrica...
Petrica nu veni spre noi cum credeam, se opri la marginea poienei si deodata l vaz
ui cum, cu o agilitate uimitoare, ncepu sa se urce ntr-un mesteacan, ajunse n vrful l
ui si de-acolo scoase un urlet. De asta data Matilda se redresa si se uita ntr-ac
olo. Petrica urla din nou, nfiorndu-ma. Copacul se clatina cu el ca batut de vnt, f
iindca animalul care se catarase n el se tinea pur si simplu de vrful lui, acolo a
junsese. "Nu te mira", mi sopti Matilda. Petrica scoase iar un urlet. Apoi deodat
a ncepu sa coboare la fel de iute cum se urcase, si cnd ajunse la jumatatea lui se
arunca, sari de-acolo, credeam ca o sa-si rupa pi-cioarele. Dar nu, cazu doar n
patru labe, ca o pisica. (Aveam sa nteleg mai trziu, prins de spaima, semnificatia
fatala a imboldului lui de a sari de sus: avea sa sara de foarte sus, si aveam s
a gndesc atunci ca noi trei, eu, Matilda si el, protagonisti ai unei tragedii, tr
ebuie sa murim... Acum nsa nu avui dect o tresarire buimacita, strain, cum ma simte
am, parasind-o pe Matilda.) Se ridica imediat si disparu la vale n fuga, facnd sa-i
trosneasca sub pasi cracile uscate... "Ce e cu el?" o ntrebai pe Matilda. mi star
uia n auz urletul, ceva de cosmar, urlet de cine, dar si de berbec care ti apare n v
is si behaie la tine apropiat, insistent, n fata, cu amenintari de iad, ale carui
porti se deschisesera si dracul era acum lnga tine, dracul n care nu crezi, vrt ntr-u
n berbec. Ma nfiorai: Ce era cu Petrica? Nu cumva nnebunise? Ma uitai la Matilda.
Ea era linistita. ncepuse sa vre n rucsac tacmurile si farfuriile si sticla de vin d
e care nu ne atinsesem...
Coborram n oras n tacere. Soarele cobora si el cu noi, l vedeam cum cu fiecare pas s
e misca pe deasupra vrfurilor padurii de brazi. Nici nu stiu cnd am cobort, snt clip
e cnd sufletul nostru mannca timpul fara sa observam: n fata mea vedeam spinarea si
pulpele Matildei, ca o parere, si abia n amintire mi-a aparut chipul ei: si-a ntor
s de cteva ori capul napoi, dar privirile noastre nu s-au ntlnit, ceea ce i spusesem
nu era doar o replica de efect, cu adevarat ncepusem s-o dau uitarii. Am apucat d
oar sa observ ca expresia ei era ntrebatoare. Nu i-am raspuns. Nici macar nu gndea
m ca o dadeam uitarii, ci o dadeam pur si simplu, fara sa simt n fiinta mea vreun
regret. i vedeam de pilda rucsacul gol n mna, care de fapt nu era chiar gol, si ab
ia mai trziu, dupa ani, aceasta coborre mi-a revenit n minte cu acest amanunt: treb
uia sa duc eu acest rucsac, nu, i-l lasasem sa-l duca ea, att mi-era de straina..
.
XV
Clipe rare, de neuitat: nici nu stiu cnd si unde ne-am despartit si daca macar i-
am spus buna ziua. Clipe minunate! Fara sa stim ne cucerim n noi nsine un teritoriu
inatacabil n care ne retragem apoi ani n sir, cnd, dupa ce am fost nlantuiti, cautam
n urma, n momente de criza, libertatea pierduta. Iar eu l-am largit mult acest te
ritoriu al meu n orele care au urmat. M-am plimbat prin oras, desi mersesem destu
l n ziua aceea. M-am plimbat prin oras! Credeti ca e putin lucru o plimbare? Urmari
ti un om singur care se plimba, de pilda pe mine. nti ca... Dar sa eliminam din ca
pul locului plimbarile melancolice, singurele care nu ascund starea noastra sufl
eteasca, nu ne jenam sa aratam astfel, n timp ce de pilda un om furios, iesit sa
se plimbe, si va ascunde de ndata aceasta stare, n afara desigur de indivizi rari,
carora nu le mai pasa cum arata, furia fiind mai puternica dect ei... Sau plimbar
ile n grup, cnd de cele mai deseori se povesteste si se rde tare, grupul excita, pe
rsonalitatea indivizilor se amplifica, cu toate ca singuratatea ar trebui sa le
fie mai proprie, fiindca la nceputuri animalul numit om traia izolat... Ma intere
seaza plimbarea n libertate, fara gnduri si fara tinta si mai ales fara reverie, f
iindca ntr-o astfel de stare de obicei nu mai vezi lucrurile din jur... Cnd singur
a bucurie de care esti constient consta n nsusi faptul ca atare, ca mergi, restul,
ca auzi, vezi si mirosi, constituind doar, din cnd n cnd, o surpriza linistita; vez
i un om alunecnd si caznd, surzi sau chiar rzi, cineva tipa, te ntorci sa vezi ce e,
o boare de vnt ti aduce n nari miros de pine calda sau de ceva care se prajeste, cea
pa n untdelemn sau jumari de porc, ti se face, pentru o clipa, foame... n noi nsine
, dar fara sa ne dam seama, nceteaza sa bata ceasul trecerii, al devenirii, al sc
urgerii, ceasul care a fost ntors pentru noi din chiar secunda cnd am fost scosi d
in neant, acolo n pntecul matern, si a carui durata este nscrisa chiar pe el, ora o
pririi fatale, pe care n-o concepem, dar pe care o stim, la maladie mortelle, de
care vorbea danezul... gnd de oprire care nu e moarte, gnd intim acoperit zilnic
de bataia vulgara a ceasului genetic... E o stagnare, n timp ce electronii si conti
nua n noi viteza halucinanta n jurul nucleilor indestructibili. Timpul, acest cosm
ar destinat fiintei umane, nceteaza sa mai existe. Ceva misterios cenzureaza activ
itatea interioara a acestei uzine halucinante care este corpul nostru (poate o s
uprema armonie? dar cum apare ea? si cnd apare cum o putem retine?) si iata-ne li
beri, descatusati... mi aparea neverosimila violenta pornirii mele mpotriva lui Pe
trica... Cum de tsnise din mine si ma tinuse nlantuit attea luni? O iubeam pe Matil
da? Binenteles ca nu, mi-era straina, dar altcineva de mine, un alt eu nsumi mi sop
tise tot timpul ca da. Contemplam, n timp ce rataceam pe strazi, n timp ce ramneam
minute lungi n fata vitrinelor, a caselor frumoase pe care mi se parea ca nu le m
ai vazusem pna atunci, sau dimpotriva mi se pareau familiare desi mi erau necunosc
ute, n timp ce ma uitam la un cine prost si fara stapn, care nu stia ce sa faca, nco
tro s-o ia si de cine sa se ataseze, oprindu-ma sa ma uit la un copil tmp si gala
gios care si chinuia niste parinti tineri, dar profund dezamagiti de existenta, a
tt de scrbiti chiar nct li se parea inutil sa-si corecteze odrasla, n timp ce ma ntreba
m ntlnind oameni foarte batrni daca e bine sa ajungi foarte batrn si ce-or fi gndind
ei de sfrsitul lor foarte apropiat, asupra caruia nu mai puteau avea ndoieli, nu m
ai puteau alunga gndul cu superba nepasare (cum l alungam eu), n timp ce ntlneam pere
chi nlantuite prin parc, perechi tacute, frumoase, dar cu o expresie opaca pe chi
puri (te pomenesti, gndeam, ca aceasta expresie oi fi avut-o si eu n apropierea Ma
tildei), contemplam deci tot timpul, dar fara graba, acest alt eu nsumi care mi fa
cuse aceasta figura, datorita careia irupsesem n existenta altora, vrusesem s-o d
ezagreg si sa pun mna pe femeie.
Sotul se urcase ntr-un copac si urlase. De ce ai facut acest lucru? l-am intrebat
pe acest alter ego cu uimire. Nu stiu, mi-a raspuns. Trebuie sa stii, am reluat
. N-a fost o halucinatie, a fost real. Ai fost violent! Si atunci s-a lasat o ta
cere si am gndit mpreuna: asa este, ai facut-o si sa nu ne mai gndim la asta! Ai fo
st mpins de ei amndoi, nti de el, prin marturisiri nencetate, apoi de ea, prin alte m
arturisiri, complice cu un gnd al tau pe care ti l-a ghicit chiar din prima clipa
cnd ai vazut-o pe strada si sotii nu s-au salutat ntre ei: ea ti-a surs!... Alunga
acel surs!...
Era nsa prea trziu, acel surs, ca un graunte biblic cazuse pe un teren care daduse
roade: vertiginos, talgere viforoase acoperira si ntoarsera pe dos acest cntec al
libertatii mele... cnd am revenit, la o ora trzie, pe strada mea, am vazut-o pe Ma
tilda plimbndu-se prin fata casei mele! Avea acel pas rar care sugereaza trecator
ilor ca fiinta aceea e n prada unei att de mari nenorociri nct nu-i mai pasa de nimi
c si de nimeni; o ocolesc cu grija, cuprinsi o clipa de un fior, si trec mai dep
arte. M-a cuprins si pe mine un fior. Teritoriul pe care l cstigasem n lunga mea pl
imbare se nchise brusc, se ascunse adnc n fiinta mea si de ndata inima ncepu sa-mi ba
ta cu putere. Fara un cuvnt o luai nainte, deschisei usa si i facui loc sa treaca.
Aprinsei lumina, sa-i vad chipul. O, nu, nu numai ca era prea trziu pentru mine s
a ma retrag, dar ajunsesem prea departe: arata asa cum visasem eu ca trebuie sa
fie o femeie si cum visasem sa fie chiar ea. Era Matilda, adica o straina, dar o
straina de la nceputurile lumii, alta nu mai existase naintea ei, privirea mare,
albita, halucinanta, sugera tocmai acest lucru, ca venea de foarte departe, din
ceata veacurilor. "Am venit, zise, pentru ca toata furia ta sa-ti elibereze sufle
tul."
Alte cuvinte nu s-au mai spus. Sufletul meu se eliberase de furie n timpul ndelunga
tei mele plimbari, dar aparuse acel fior despre care numai eu stiam ca nu e al n
enorocirii, n clipa cnd o vazusem plimbndu-se parca ratacita prin fata casei mele:
nu stia ce face, nu stia ce-avea sa i se ntmple, cine poate sa stie? (de aici pasu
l ezitant, leganat de o nesfrsita lentoare), dar nu putea su-porta ceva, un gnd ca
re i aparuse, un sentiment chinuitor... Ca n vis si ca si cnd as fi fost singur, am n
ceput sa ma desbrac, foarte ncet, atins de o singuratate coplesitoare dar miraculo
asa (fiindca n acelasi timp facea si ea acelasi lucru), singuratate n care ntrziam l
uptnd cu fiorul care crestea n mine ca un val nspumat... Straini cum eram, nu ne mbr
atisaram, n-o atinsei, dar ea nu ma slabea din ochi, privirea ei albita mi spunea
parca tot timpul chiar acest lucru: sntem straini, ce urmeaza sa se ntmple e n afar
a fiintei noastre, o sa ne prabusim, e moartea care urmeaza, ceea ce ai si spus,
ca o sa ma omori... Si ce-ai vrea sa fie, gndeam n timp ce ea se supunea fara sa i
se ceara, se ntindea pe patul meu cu aceeasi lentoare n miscari cu care venise, c
e altceva dect moarte... Si n clipa cnd dorinta mea reprimata din padure si care se
nascuse n mine din clipa cnd o vazusem se mplini ntr-adevar cu o mare brutalitate fu
rioasa, Matilda scoase un tipat de spaima, ca si cnd ar fi fost violata...
Acest tipat n abandon aveam apoi sa-l caut ani n sir n viata mea cu ea si adesea av
ea sa se repete, sau mai bine zis avea sa treaca cu timpul n fruntea dusmanilor c
u care lupta Matilda. Caci avea destui, aveam sa aflu, dusmani, bizari din inter
iorul fiintei ei si care i chinuiau puternica ei forta vitala. n acele ore nsa uita
se de ei, i biruise si venise la mine. Si numai o clipa violenta mea daduse la o
parte ca un fulger perdeaua abandonului si la lumina lui i vazuse foind si tipase
. Or eu, abia n acea clipa, auzind acel tipat, ma ndragostisem cu adevarat de ea.
Si aveam sa traiesc cu aceasta amintire, tot asa, ani n sir, biruind conflicte ca
re nu credeam ca pot fi acceptate...
Singuratatea miraculoasa nu ma parasi n minutele care urmara, tinnd-o n brate pe Ma
tilda, si nici n anii care venira. Ea ma ntreba doar, atunci, daca am ncetat s-o da
u uitarii, asa cum spusesem n padure, si daca furia mea s-a topit. "Binenteles, i-
am raspuns jubilnd n teritoriul meu cucerit si n care ma ntorceam stapn, binenteles, te
iubesc si nu te-am dat o clipa uitarii..."
Astfel am cunoscut-o pe Matilda, cu care ma casatorii abia peste doi ani, caci P
etrica se opuse cu o abilitate as zice diabolica la divortul pe care tot ea l int
enta, nu fara ntrziere, tot spernd ca el va fi de acord si despartirea va dura doar
o luna. Ma mutai n casa ei ntr-o frumoasa zi din toamna anului 48...
PARTEA A TREIA
I
Era ntr-o duminica, n ajunul zilei de 7 noiembrie. Putinele mele lucruri si cartil
e ncapura toate ntr-o camioneta, fiindca dupa despartirea mea de parinti nu mai cum
parasem nimic; inflatia, care fusese curmata abia n 7, redusese att de mult valoar
ea salariilor noastre, nct abia mi ajungeau banii pentru mncare si pentru unele cart
i strict necesare pregatirii doctoratului meu. Cu un an in urma fusesem numit as
istent la catedra de litere si filozofie, nti la catedra marelui poet si filozof..
., de filozofia culturii, creata mai demult special pentru el (el ma numi), apoi
la istoria filozofiei, fiindca adeptii marelui poet si filozof ma izolara curnd
de el si ntelesei fara sa mi se spuna ca era mai bine sa trec la alta catedra. La
istoria filozofiei era titular N.B., care ma cunostea din studentie si ma aprec
ia, el fusese acela care ma numise "tinere savant"... Ct despre haine, universita
tea avea un asa-zis economat, un magazin n care gaseai stofa pe care o puteai cum
para la preturi mult reduse fata de cele din comertul nca necontrolat de stat, pe
baza unei cartele cu puncte; attea puncte, attia metri, trebuia sa calculezi bine
ce iei cu ele, un costum sau un palton, nu ti-ajungeau si pentru unul si pentru
altul. Aceste puncte aveau sa dainuie multi ani n amintirea contemporanilor, cu
extensie de-sens si asupra altor activitati. Cutare inginer, avea sa se spuna (sa
u arhitect, sau profesor), e un inginer pe puncte, adica facut prea repede si cu
rabat asupra inteligentei si valorii lui profesionale, n raport cu un inginer cu s
tudii anterioare regimului.
Aranjatul lucrurilor mele n apartamentul Matildei (care spre bucuria ei nu fusese
nationalizat n 11 iunie, desi altii o patisera, se considerase, se pare, ca part
erul n care statea familia Cherestesiu nu era de fapt un parter, ci un demisol) nu
dura mai mult de cteva ore, fiindca rafturile mele sarace, divanul-studio si mas
uta zisa birou le trimisesem parintilor, sa le vnda sau sa le pastreze, nu mai av
eam acum nevoie de ele: minunatul birou la care scrisese Petrica poezii (de fapt
nu scrisese!), biblioteca, pe care o umplui cu cartile mele, erau ale Matildei.
"Sper, i spusei eu vesel n timp ce goleam sacii cu carti n fata bibliotecii deschis
e, ajutat de ea, ca nu vei gasi nici un fel de amatori pentru tratatele mele de
filozofie. Ar fi mare minune!'" "Cine stie, rse ea, poate mai trziu!"' "De ce mai
trziu?" "Pna se termina epurarea bibliotecilor n oras si a anticariatelor. N-ai auz
it?"
Auzisem. Functiona o comisie de epurare n oras, dar nu ma gndisem si nu stiam pna l
a ce limite se epura, credeam ca erau epurate doar cartile naziste si rasiste ce
ea ce mi se paruse firesc. "Vrei sa spui, o ntrebai pe Matilda, ca se epureaza si
cartile de filozofie?", "Binenteles! Si cele pornografice, mai adauga ea, chiar s
i cele de valoare, adica ilustrate de pictori si gravori celebri, ne-a aratat zi
lele astea o colega a carei sora lucreaza n aceasta comisie un astfel de exemplar
. Distrati-va, zice, ca mine o dau ndarat la ars." "Era interesant acel exemplar?"'
"Foarte! Era comic! Ca n Boccaccio. Se epureaza si cladirile", continua Matilda.
"Cum cladirile?!" facui eu mirat. "Da, cladirile. Cunosti blocul din centru, vi
zavi de Hotel Royal, construit de marele Gociman, cu splendide cariatide... Ei,
cariatidele acestea, din pricina snilor, vor fi darmate zilele astea. Tovarasul Ca
lcan, presedintele comitetului provizoriu al sfatului popular, ne-a dat, foarte
indignat, ordin sa terminam cu porcariile astea..." "Nu i-a explicat nimeni?" "Ce s
a-i explice? "Sa i se arate albume de orase, cladiri antice, temple..." Matilda d
rept raspuns si dadu capul pe spate si rse, semn ca ori l cunostea bine pe acest Ca
lcan si ar fi fost comic sa ncerce cineva sa-i explice, ori chiar i se explicase
si Calcan daduse un raspuns ntr-adevar comic. "Mie, continua Matilda, mi-a dat Ca
lcan acest ordin, nu stiu de ce a casunat pe mine, te pomenesti ca i-oi fi placut
, m-am gndit, si i-am spus ca o opera de arta etetera nu se darma, e ceva frumos..
. Aiurea! Cum frumos, tovarasa, zice, daca dumneata ai umbla cu curul gol pe stra
da, asta ar fi ceva frumos?! (de unde am dedus ca ntre sni si ...rest el nu face n
ici o deosebire, ca si cnd nu din sni ar fi supt laptele cu care l-a hranit ma-sa
cnd era n fasa). Executati ordinul, zice, si n trei zile sa nu mai vad chestiile as
tea n plin centrul orasului." "Si le-ati darmat?" "nca nu! Mai ncercam sa intervenim
, dar nu cred ca vom reusi..."
Matilda facea parte dintr-o comisie pentru arhitectura, se nscrisese n partid cu un
an n urma si i se dadeau tot felul de sarcini. i placeau, asi putea spune chiar ca
o nveseleau, ca si cnd ar fi fost vorba de o comedie. mi povestea tot felul de luc
ruri de acest gen, n care eroii semanau cu acest Calcan. Nu stiu de ce era ea vese
la, fiindca eu ma indignam. Auzisem ndata dupa nationalizare ca niste comisii de i
nventariere a bunurilor mosierilor de prin conace socotisera de pilda cartile ace
stora drept ceva daunator, din moment ce le gasisera ntr-un conac mosieresc, le a
runcasera n curte si seara taranii faceau cu ele un foc pasnic, taifasuind la lum
ina lor fizica, n timp ce stramosii lor culturali le scrisesera pentru lumina lor s
pirituala. Desigur, imaginatia mea mergea departe, exagera. Cine stie ce editii d
e valoare pierisera, poate chiar carti foarte vechi, mi spuneam, hrtii, documente d
e pret... Poate ca nu, dar era exclus sa-ti imaginezi ca attea generatii care tre
cusera prin aceste conace sa nu fi mostenit asemenea valori? Locul lor era n bibl
iotecile publice, nu sa le arunci pe foc. Auzisem de nsusiri de covoare, mobilier
, tablouri, dar si de arestari n legatura cu aceste nsusiri... Matilda, "analfabet
a", cum i spusese Petrica, ai fi zis ca se distra povestind. "S-a dat ordin sa vo
psim zidurile orasului, continua ea, zidurile vechii cetati. Nu i-au placut tova
rasului Calcan, a spus ca snt urte, sa le vopsim n rosu. Cred ca s-au si apucat de tr
eaba asta, exclama ea n hohote. Asa ca pastreaza-ti bine cartile, si te sfatuiesc
sa nu vorbesti despre ele." Nu stia ce spune, n-avea sa treaca mult si... dar m
ai bine sa nu anticipez, fiindca nu trageam atunci nici o concluzie din aceste s
emne, tocmai ncepusem sa-l citesc pe Marx, pe Engels, pe Lenin si mai ales pe Sta
lin, a carui figura ma fascina, citeam despre el alte carti dect cele oficiale, de
ct scurta lui biografie, nesarata si plicticoasa, departe de adevarul vietii lui
att de spectaculoase si teri-bile, si desi nu ma distrau aceste semne ca pe Matil
da, gndeam ca n-aveau nici o semnificatie neobisnuita. ntr-o revolutie se ntmpla mult
e, revolutia si le asuma, erau inevitabile, cnd pe scena istoriei apareau masele.
.. da, puteau calca n picioare cteva carti, se darma o cariatida, ei si? Aveam sa le
retiparim acele editii, ceva mai trziu, desigur, si construi alte cariatide, cnd
tipi asa de proaspeti si idioti ca de-alde Calcan vor fi nlaturati... Putin pot t
otusi sa anticipez. Nu numai Matilda rdea si nu numai de Calcan, ci si de ministr
i, cum era celebrul Zaroni, asupra caruia circulau un numar incredibil de anecdo
te, rennoite aproape zilnic: revolutia parea sa aiba am caracter pasnic; parea, d
ar curnd rsul avea sa le nghete multora pe buze... .
Prin anii 53, adica la cinci ani dupa moartea lui Stalin, sau mai precis dupa ce
Hrusciov si dadu acordul ca trupele sovietice sa se retraga de pe teritoriul nost
ru (detaliile acestui fapt senzational cu importante, consecinte pentru noi nu se
cunosc nca), Gheorghiu-Dej invita ntr-o zi la el un scriitor notoriu si statu cu
el de vorba ndelung la o cafea, nu despre literatura, binenteles, n care nu se ames
teca direct, ci despre politica si anume despre politica sa, politica nceputului,
adica tocmai a acestor ani, 48-52, a primelor planuri economice dupa nationaliz
are. Scriitorul povesti ntmplarea, cu amanunte care nu puteau fi nascocite, extrao
rdinara istorie, depasind cu mult talentul sau care excela n pitorescul murdar, n
u avea adica acces imaginativ spre astfel de sfere politice ametitoare ca s-o po
ata inventa, cu toate ca pasiunea politica si nsusirile de a o face le avea; era
membru n Comitetul Central al Partidului si de multi ani deputat n Marea Adunare N
ationala, dar nu mai mult, cu toate ca aspira sa conduca Ministerul Culturii.
"Multi nu stiu, ma, ct de greu ne-a fost noua sa punem tara asta pe picioare dupa
razboi, si ncepuse Gheorghiu-Dej destainuirea. Poporul a simtit-o, a strns cureaua
, a nteles idealurile noastre, adica au nteles muncitorii, intelectualii cinstiti,
taranii mai putin, si burghezia doborta, cum era si firesc, n-a nteles deloc, mai
exact se bucura de dificultatile noastre. Dar eu nu te-am invitat la mine sa-ti
spun lozinci. Burghezia a fost destul de cuminte si daca am fi fost mai puterni
ci si daca Stalin ar fi murit mai curnd, o colaborare mai larga si mai ndelungata
cu cadrele burgheze specializate ne-ar fi scutit de unele excese care n-au folos
it nimanui. Asteptam un moment favorabil ca sa dam drumul din nchisori tuturor co
ndamnatilor politici si sa nu mai bagam pe nimeni in ele pentru ideile lui. Putem
s-o facem, da-o dracului, nu vrem ca n constiinta generatiilor tinere ideea de s
ocialism sa fie asociata cu aceea de dictatura. Vom fi condamnati de istorie daca
nu urmam si practic, nu numai prin lozinci, ideile generoase ale socialismului
si comunismului. Acest lucru l putem gndi acuma n liniste si cu calm, fara isteria
de atunci a Anei Pauker, care ne ntreba n plina sedinta a Biroului politic cum se
explica faptul ca n conducerea partidului nostru n-am descoperit nici un dusman,
nici un tradator. Bulgarii l-au descoperit si mpuscat pe Traicio Kostov, ungurii
pe Laszlo Rayk, cehii l-au spnzurat pe Rudolpf Slansky si odata cu el pe nenumara
ti altii. Ana Pauker si Vasile Luca vroiau sa ma descopere pe mine si tovarasi d
e-ai mei de nchisoare si de lupta. Era primejdie mare. Sa vezi, m-am hotart atunci
sa ma duc la Stalin... M-am urcat n avion, am ajuns la Moscova si am fost cazat n
tr-un hotel, fara protocol special si fara comunicate n presa. Acolo n hotel am st
at nemiscat lnga telefon trei zile. Mi s-a spus ca tovarasul Stalin ma va primi nd
ata ce o sa aiba timpul necesar ca sa ma primeasca, sa am rabdare si sa nu ma ne
linistesc, fiindca e foarte ocupat cu pregatirea plenarei CC. al P.C.U.S., care
va avea loc curnd. Ce puteam sa fac, ma? Asta e soarta unei tari nvinse n razboi, n
ciuda prieteniei pe care popoarele o doresc ntre ele. O doresc, dar conducatorii
puternici, cnd simt ca esti la cheremul lor, au grija sa nu te scuteasca sa simti
tocmai acest lucru. N-aveam voie sa parasesc odaia, sa ies si eu sa ma plimb; u
n sef de stat poate fi expus sur-prizelor, am asteptat si, n sfrsit, n a patra zi sn
t anuntat sa ma pregatesc, tovarasul Stalin ma asteapta. M-a primit singur n biro
ul lui din Kremlin si m-a ntrebat cu un glas afectuos ca de frate mai mare: Ce e,
ma Gheorghe? Adica ce s-a ntmplat, de ce ai venit? Asa ne spun ei noua, pe numele c
el mic, Gheorghe, Niculae, Vasile... Tovarase Stalin, i-am raspuns, si am nceput sa
-i spun tot pe sleau, fiindca nu se putea face cu el diplomatie abila, snt sigur
ca agentii lui, dintre care unul e si acum adjunct la Interne si ne urmareste pe
toti si raporteaza tot. i si raportase de conflictul dintre liderii partidului n
ostru pe de o parte, si grupul Anei Pauker, Vasile Luca si cei pe care se bizuia
u n snul CC. Dar n-am nceput cu acest conflict, dimpotriva, l-am lasat la urma, ca
pe un lucru nu prea important, desi era important... Am nceput cu chestiunea econo
mica: tara n-are mijloace pentru o crestere economica, pentru subventionarea prim
ului nostru plan cincinal. N-avem bani. Muncitorii o duc greu, strng cureaua, tar
anii stapnesc piata alimentara, urca preturile, n timp ce noi le vindem produse indu
striale ieftine, altfel am fi siliti sa marim salariile, sa recurgem din ce n ce
mai mult la fabrica de bani, fiindca n-aveam nici unde sa le marim. Am si recurs
si taranii au si pus mna pe ei; inflatia, curmata acum doi ani, a reaparut... Nu
mai un mprumut extern ne-ar putea ajuta. Asta ar fi prima noastra rugaminte, fiin
dca la capitalisti nu putem recurge... A doua chestiune, politica. Am luat noi p
uterea politica, am nationalizat industriile, uzinele si fabricile, am pus direc
tori noi, am alungat ultimii ministri burghezi, l-am alungat pe rege, dar burghez
ia cu toate cadrele ei se uita la noi si ne pndeste, rde de noi, lanseaza anecdote
... Fostii ei ministri, fostele cadre politice si militare, fostii demnitari int
electuali; fostii politisti snt n picioare si i asteapta pe americani. Au din ce tr
ai, din ce-au acumulat, tablouri de mare valoare, lucruri fine, covoare, arginta
rii, bijuterii. Nu-i nimic, zic ei, vindem noi acuma, dar o sa facem altele, cnd
o sa revenim la putere. Americanii au bomba, rusii n-o au. La toamna ncepe razboiu
l, la toamna, la primavara, la vara, dracu sa-i ia, agita chestia asta. n marea U
niune Sovietica toti astia au pierit n razboiul civil odata cu Denikin, cu Vrangh
el, cu Kolceak. La noi doar ctiva legionari fanatici s-au refugiat prin munti, ctiv
a ofiteri cautati pentru crime de razboi, dar n-au pe nimeni n spate, snt n curs de
lichidare, nu astia snt problema, ci cei pasnici, care tot mai au influenta asupr
a micii burghezii ezitante, asupra unei parti din taranime. Ce sa facem? Cum sa
procedam, tovarase Stalin?... Si a treia chestiune si ultima, problema devierii
de dreapta, care a aparut n snul conducerii partidului nostru. Aici Stalin s-a opr
it din plimbarea lui domoala prin birou, si-a scos pipa din gura si m-a ntrebat: <
Cacaia deviatia?> Ce deviere?! Nu parea mirat, dar stiam ca era mai mult dect mir
at. Stiam ca la auzul cuvntului deviere amintirea vechilor lui lupte contra devia
tionistilor din partid de dreapta sau de stnga si pe care i zdrobise pe toti prin
anii 26 si 30 i mprospata sufletul lui mpietrit si ca acela care cstiga n fata lui, cu
asemenea problema, cstiga totul. Si i-am spus: Grupul Ana Pauker si Vasile Luca
au deviat spre dreapta n chestiunea taraneasca si n chestiunea finantarii primului
nostru plan cincinal. Ei sustin ca nu e momentul sa nce-pem colectivizarea agricu
lturii si nici industrializarea. Teza buharinista sadea. Stalin s-a oprit iar si
a clatinat din cap, parca s-ar fi ntristat: da, da, da da. Ana Pauker, da, da, d
a... Si a ramas mult timp pe gnduri. Pe urma a ridicat o sprnceana, si-a pus pipa
la loc si mi-a spus tot asa ca la nceput, ca unui frate: Bine, Gheorghe, o sa ma gn
desc la problemele voastre, ntoarce-te la hotel si ti dau eu de veste cnd ne revede
m.... M-am ntors n odaia mea si am mai asteptat vreo trei zile. Mi-a trecut prin ca
p ca s-ar putea foarte bine sa nu-l mai vad niciodata pe Stalin si sa nu ma ntorc
n tara dect ca sa mpartasesc si eu, dupa un proces rasunator, soarta lui Kostov, a
lui Rayk si a lui Slanski. M-am gndit eu chiar de la plecare, dar asta e politica
, ma, trebuie sa risti cnd inte-resele maselor o cer... Nu stiu ce a cntarit la St
alin, n orice caz simpatia lui pentru moscovitii Ana Pauker si Vasile Luca se par
e ca n-a contat n fata devierii lor. n asta a stat, ma, ntelepciunea lui, stia sa s
e orienteze rapid si sa nu ezite sa sesizeze ceea ce e nou ntr-o situatie data. M
-a primit iar. Am nteles ca partida era clstigata. Uite, Gheorghe, mi-a spus, ce-t
i sugerez eu sa faceti voi. nti: chestiunea cu taranii care urca preturile: fa o n
oua reforma monetara si luati-le banii ndarat. Schimbi banii la nivelul unui sala
riu putin peste mediu, restul e zero, sau ceva simbolic, 1 ia 100 000. Si mai re
spiri, pna te ntaresti. Bani sa va dau n-am nici eu. Doi: n chestiunea cadrelor burg
heze care rd de voi si lanseaza anecdote reusite (si aici Stalin avu un gest, si n
etezi rznd mustata, ca si cnd le-ar fi auzit si el acele anecdote, despre care eu n
u-i spusesem daca snt reusite sau nu si i-ar fi placut si lui), si ma lua de brat
si ma duse n fata unei mese cu harta Romniei n relief, executata special pentru ac
easta ntlnire. El lua n mna un bat, l puse pe undeva pe lnga Cernavoda si apoi de-acol
o facu harsti cu el pna pe lnga Constanta. Pe-aici, zise, faci-un canal care sa le
ge Dunarea de Marea Neagra, si i trimiti acolo sa-l sape pe toti astia care rd de
voi. Sa lanseze de-acolo anecdote daca or sa mai aiba chef, si dai doua lovituri
deodata, fertilizezi Dobrogea, despre care mi s-a spus ca sufera de lipsa de ap
a, si deschizi o cale spre mare si scapi si de acesti insi glumeti... O sa-ti da
u si unele excavatoare si echipament electric, sa ridici ici colo uzine electric
e, si o sa-ti dau ceva cadre de-ale noastre care au mai facut canale. Trei: n che
stiunea devierii: cunosti pericolele unei devieri. Lenin a fost mpotriva lor, mi s
puse Stalin cu modestie, ca si cnd el ar fi fost ceva mai indulgenta dect Lenin si
nu facuse bine ca nu-i urmase nvatatura: era n masura sa ma sfatuiasca sa nu fiu
indulgent. Li-chidati, zise, printr-o discutie n Comitetul Central si apoi n aduna
ri de partid largite acest grup de deviationisti." Esti multumit, Gheorghe? Snt mul
tumit, tovarase Stalin. Dupa cum stii, mai spusese Gheorghiu-Dej adresndu-se scrii
torului, partidul a actionat unit n toate aceste trei chestiuni si a nvins. Numai
canalul dupa ctiva ani a trebuit sa-l abandonam: mergea greu, costa scump si ar f
i durat cine stie ct si devenise si impopular... Dar cndva tot va trebui facut...
cnd ne va costa, datorita dezvoltarii noastre, de cinci sau chiar zece ori mai ie
ftin... -Asta e, ma! Asa se face istoria. Voi, scriitorii, snteti neinformati, de
-aia cartile voastre nu snt bune, dar din pacate nici noi nu va putem pune la disp
ozitie unele documente si materiale care v-ar inspira. Ce sa facem? Nu putem! Ist
oria e nca prea cruda si lucrurile ar putea fi ntelese gresit. Dar ntr-o zi se vor
deschide multe arhive si nu cred ca ziua asta o sa fie chiar asa de ndepartata...
" Astfel se ncheiase acea destainuire al carei continut mie mi s-a parut de ndata
senzational. n orice caz, acoperea cu o viziune de sus, n linii foarte mari desigur
, evenimentele din acei ani. Detaliile, ei da, detaliile, adica punerea n practica
a marilor decizii implacabile, astea le-am trait noi, dar despre ele mai trziu..
.
II
Lucrurile mele se topira deci repede n dulapurile Matildei. Ne asezaram la masa.
Sotia mea (caci ne casatorisem cu trei zile nainte) continua, n timp ce aceeasi fat
a de-acum doi ani ne servea, subiectul Calcan, despre viata lui de familie, desp
re meseria umila pe care o avusese nainte... Aici o ntrerupsei: "n politica n-are imp
ortanta situatia umila de la care a pornit cineva, dimpotriva, n revolutia proleta
ra asta e un atu." Dar Matilda parca nu auzi. Ea era prizoniera mediului ei concr
et, de-acolo, de la arhitectura, ideile generale cnd o ispiteau, starea ei de spi
rit devenea, ca la unii credinciosi, habotnica, n discutiile obisnuite, intratabil
a; acum nsa pentru ea si pentru colegii ei era pur si simplu caraghios ca un fost
placintar sa ajunga primar al orasului. "Stii unde tinea placintaria? Chiar n spa
tele facultatii noastre, toti cumparam de la el seminte prajite si sarate de dov
leac si mai ales dovleac turcesc la cuptor, n-ai mncat"? "Nu!" "Atunci nu stii ce
bun era! Si pe Matilda o pufni iar rsul, pesemne i era greu sa asocieze n mintea e
i figura placintarului de-atunci cu aceea a primarului actual. "Numai n tarile napo
iate este de necon-ceput ca un fost vnzator de ziare sau fost miner sa ajunga pre
sedinte al Statelor Unite, reluai eu. Acolo nsa orice ocupatie e nobila, daca pri
n ea ajungi sa cstigi bani." "Pai da, zise Matilda, cred ca placintarul cstiga des
tul de bine, fiindca toti studentii cumparau de la el seminte si felii de dovlea
c. Fetele lui erau mai bine mbracate dect mine si aveau, asa, un tupeu, un nas pe
sus si un dispret chiar si pentru tatal lor nct ai fi zis ca i reprosau ca se nascu
sera ntr-o placintarie de dovleac... Nu ele serveau..." "Ei, tocmai, cred ca un a
merican le-ar fi gonit de-acasa..." "Nu zici, continua Matilda fara sa ia n seama
generalizarile mele, ca le tinea la liceu?! Muncea pentru ele ca un rob, sa le f
aca cucoane, disperat ca nvatau prost..." "Chestie banala de nerozie paterna, mi-
am continuat eu ideea, foarte frecventa n toate tarile fara cultul muncii, unde b
oieria, adica aspiratia catre boierie, consta tocmai n asta: sa nu muncesti! Ce deo
sebire ar fi- atunci ntre un muncitor si un boier, daca un boier ar munci si el?
N-ar mai avea nici un haz! Notiunea de reusita are alt sens la noi n Europa, unde
avem o bogata traditie feudala, dect la americani... reusita la ei, a caror trad
itie e de cuceritori ai unui vast pamnt, nseamna bani care snt expresia unei activi
tati productive, si nu a unei spolieri, cum cred unii munca, eficienta, investit
ia... n acest sens, placintarul, vaznd ca fetele lui nvatau prost, n loc sa le trimi
ta la munca si sa cstige si banii sa-i investeasca n altceva, sa ajunga nu boier,
ci bogat, si asta sa nu nsemne lux, trndaveala si risipa, ci..." "Pai singur spui,
ma ntrerupse Matilda, ca n-ar avea nici un haz daca odata ajuns bogat ar continu
a sa munceasca..." "Nu asta spun, replicai deodata iritat, una e ce spune placi
ntarul tau de dovleci si alta e ce-ti spun eu tie ca ar trebui el sa gndeasca." "
Cum o sa gndeasca el ce vrei tu!? rse ea batjocoritor. Asta e gndirea lui, si daca
el se simte bine asa, de ce sa venim noi sa-i impunem gndirea noastra?" Tresarii.
n-vatasem sa surprind la ea clipa cnd o ispiteau ideile generale. Pericol, gndii,
atentie mare. Totusi izbucnii: "l bag n ma-sa pe acest Calcan cu dovlecii lui turc
esti si cu fetele lui cu tot, spusei totusi. Unde ma vezi tu pe mine ca vin sa-i
impun gndirea mea? Eu rationez, nu ma duc peste el sa-l nvat ce trebuie sa faca n
viata. De altfel a ajuns primar, ce s-a ales de placintaria lui?"' "O vreme a fac
ut ce-ai spus tu, adica si-a largit-o si a facut si o cofetarie, dar cofetaria n
u prea a mers, i stateau prajiturile nevndute pna se rncezeau, nu i le cumpara nimeni,
lumea vroia de la el dovleac copt, asta e! facu Matilda agresiva si triumfatoar
e. Asa ca ideile tale americane n-au dat roade, i-au venit si lui,dar a dat fali
ment."
Dadui si eu capul pe spate si izbucnii n hohote. Traiam cu Matilda marea mea peri
oada cnd aceste treceri aproape insesizabile de la un lucru de nimic la ceva grav
mi se pareau nespus de vesele si cnd cedam, o lasam sa triumfe. Obiectiv vorbind
, ideile mele n-o atingeau nici ct un fulg, dar acum nu-i ajungea numai att, nu st
iu ce dracu vroia. n cei doi ani ct durase divortul, solutia mea fusese simpla: "B
ine, Matilda, i spuneam, ai dreptate (si i dadeam efectiv dreptate n sinea mea chiar
), acuma tu trebuie sa pleci..." Ne vedeam la mine si totdeauna seara si totdeaun
a spre sfrsitul ntlnirii si pe nesimtite cuvintele o mpingeau spre mine si se ciocnea
u cu ale mele scotnd nu scntei, ca acuma, ci adesea fulgere, la a caror lumina vie
ideile mele erau nu o data anihilate, topite, reduse la neant: nu mai stiam nic
iodata, atunci pe loc, ce sa-i mai raspund, abandonam si ne desparteam. Ramas si
ngur, ncepeam sa-mi amintesc, dar atunci mai puternica era amintirea mbratisarilor
noastre, simteam ca nu merg, ci plutesc si uitam restul. "Hm! gndii, acum nu pot
sa-i mai zic sa plece, gata, sntem sot si sotie, ia s-o las sa vedem ce vrea de f
apt acum de la mine?"
"Bine, zic, ideile mele americane n-au dat roade, i-au venit si lui, ei si? Dar
mai nti cofetaria era n acelasi local cu dovlecii?" "Binenteles!" zise Matilda parca
indignata. "Nu e asa de binenteles. Vadul lui comercial, daca ne putem pronunta a
stfel, era pentru dovleac copt, cum ai spus, cofetaria trebuia s-o faca n alta pa
rte, n alt vad, ntr-un local sic, curat si atragator, cu cele doua fete mbracate n a
lb ca serveoze, fara tupeu nsa, fara nas pe sus, zmbitoare si sarmante, cu o firma
afara pe care sa fi scris eventual: Cofetaria la cele doua fete"... "De ce, zis
e Matilda (si observai cum vorbea cu palmele strnse), idealul lui era sa le faca
intelectuale, o aspiratie nobila. Ce e gresit aici? Afla ca le-a si facut, snt amnd
oua profesoare de liceu, cum ai fost si tu..." "Asta nu nseamna ca snt si intelect
uale, continuai cu sa rd. O meserie ca oricare alta si care n-o sa le faca niciod
ata bogate." "Nici pe tine n-o sa te faca, asa ca nu vad deose-birea, cu toate c
a esti profesor universitar. Tot o meserie ca oricare alta." Tot o meserie ca ori
care alta?! Tresarii din nou si ramasei tacut. De la dovlecii turcesti ai lui Ca
lcan Matilda ajunsese la mine. Asadar nu dadea doi bani pe idealul meu de a ma a
firma ca filozof, cum nu daduse nici pe activitatea poetica a lui Petrica. ntre m
ine si fetele lui Calcan nu era nici o deosebire. Dar eu stiam ca pentru o femei
e aspiratiile unui barbat snt litera moarta att timp ct nu devin un fapt social cer
t. Petrica publicase el un volum de poezii, dar tot Petrica ramasese, nu veniser
a nici gloria, nici consideratia, schimbarea pe scara ierarhiei sociale. Totusi
ma atinse un vag sentiment de tristete. Dorisem, adica implicasem dragostea mea
pentru ea n aspiratiile mele intelectuale intime. Pretuirea celor pe care i iubim e
un sprijin, chiar daca aceasta pretuire nu masoara exacta noastra valoare. Binen
teles ca nu doream pretuirea unei proaste, care nu ntelege nimic, n timp ce se lau
da cu tine peste tot, n mod ridicol, cum se ntmpla cu unele sotii. Matilda nsa nu era
o proasta, avea gndirea vie, chiar daca incerta n manifestari, cu urcusuri si cobo
rsuri spectaculoase, de la prostie la intuitii si adncimi care te uluiau. Ma adncii
n reflectie si hotari ca niciodata sa nu-i dau Matildei sa citeasca ceea ce aveam
sa scriu, sau sa abordez vreodata n vreo discutie cu ea acest subiect. A fost o
hotarre cu grave consecinte, pe care nsa nu le ntrezaream n acele clipe. Matilda se
uita la mine cu privirea intensa, fara sa clipeasca. O evitai linistit. mi traiam
dezamagirea fara sa-mi treaca prin minte s-o exprim, dar nici sa-i port sotiei
mele pica si n cele din urma mi revenii, i zmbii si o ntrebai mirat: "Ei, ce e?". Pal
ma ei dreapta ramasese cu servetul n mna, pe care l strngea. si aminti brusc de acest
servet, l arunca, se ridica de la masa fara sa-mi raspunda si disparu n bucatarie.
Cunosteam aceste ndrjiri mute: nu-mi erau adresate. n cei doi ani le pusesem pe se
ama exasperarii la care ne supusese Petrica. Avocatul sau, ales de domnul Nicola
u, reusea sa obtina termene, att de ndepartate nct nu ma miram cnd la ntlniri Matilda p
ur si simplu tacea ore ntregi fie nu vroia sa stam nici acasa la ea, nici la mine
. Ne plimbam, eu ncercam s-o consolez spunndu-i ca avem viata nainte, ca iubirea noa
stra o traiam de pe acum si ca nu trebuia sa ne sinchisim de Petrica, ca el cred
e ca aceasta iubire o sa se termine si ea se va ntoarce atunci la el: mi-o spuses
e el nsusi cnd ntr-o zi avusesem mpreuna o discutie. Dupa acea excursie pe dealuri n
u ne mai vorbeam; el se mutase de la Matilda la cteva luni dupa ce ea intentase d
ivortul. Cnd auzisem ca el declarase n fata instantei ca n-are sotie de lasat, l ab
ordasem si, foarte linistit, zmbitor el mi dezvaluise fara ocol stra-tegia sa: cnd
se va convinge ca ntr-adevar o iubesc pe Matilda (caci aceasta era teza lui, ca e
u n-o iubeam, ca snt un cinic care, cel putin la aceasta vrsta, nu stiam ce nseamna
sa iubesti o femeie), atunci si va da acordul, si divortul se va pronunta imedia
t... "E ridicol, i spuneam Matildei, ndrjita si tacuta, n-o sa ma apuc eu acuma sa-
i fac lui o demonstratie ca te iubesc, ca el sa-si dea acordul." "E dreptul lui"
, mi spuse ea pe neasteptate si zadarnic ncercai timp de cteva saptamni sa aflu, adi
ca sa-mi explice ce vroia sa spuna cu asta. Tacea, apoi se scula de pe banca din
parc unde ne asezam si o lua nainte fara sa-mi spuna unde se duce; ma lamuream c
urnd: spre mine, spre casa mea o lua. Intram, privirea ei se albea ca n acea prima
seara cnd o gasisem plimbndu-se pierduta prin fata portii mele, si scena de atunc
i se repeta, cu o violenta sporita... Dar iata ca ntr-o zi aflaram ceva care ne ui
mi: Petrica si gasise si el o alta femeie, l vazui eu nsumi cu ea plimbndu-se pe bul
evardul cel mare, ma oprii, el ma prezenta ncntat cu masura, fiindca femeia era ntr
-adevar frumoasa, si nu se sfia sa-si arate printr-o gravitate supusa si orgolio
asa dragostea ei pentru el, si n sfrsit l auzii ca mi spune: "Chestia aia se va aran
ja rapid". Nici pomeneala ca s-ar fi convins ca eu o iubeam pe Matilda, vrusese
doar sa se aranjeze el nsusi. Matilda nu se bucura cnd i povestii, fireste, nici nu
se nfurie, avu doar un surs nghetat si sarcastic: "Stiam, zise ea, ca asta astepta
". Dar nu zise ca bine ca gasise ceea ce cauta, ca si cnd n-ar fi avut nici acum nc
redere n el, dupa ce si batuse joc de noi atta vreme. Nu se destindea. Probabil ca
asta va veni treptat, gndisem (si gndeam si acum), dupa ce eu ma voi muta la ea si
vom ncepe sa traim, zilnic, mpreuna, aceasta ncordare nestiuta poate nici de ea nsas
i va ceda si ncetul cu ncetul va reveni la Matilda din acea clipa cnd ma ndragostisem
eu de ea: cnd fusesem prima oara invitat de ea si ntrziase si aparuse la usa apart
amentului... venea agale, trecatoarea pe care crezusem ca n-o s-o mai vad niciod
ata... ca si cnd ar fi venit de la un mare bairam unde se simtise minunat... se nt
orcea acasa plina de generozitate pentru toti si pentru orice, dispusa sa ierte p
e oricine, coplesita ea nsasi de clipa de fericire intensa care i atinsese sufletu
l. Se uitase la mine cu aceasta bogatie de expresie pe chipul ei a carui frumuse
te ma orbea si-mi spusese: "Dumneata trebuie sa fii domnul Petrini! Buna ziua!"
Da, eu eram domnul Petrini si ea era acum sotia mea... Nu nca, eu o vroiam pe tre
catoarea...
Ma sculai de la masa, scosei din rafturi Baudelaire si ma nfundai ntr-un fotoliu d
in imensul hol. Matilda se ntoarse cu fata care tinea n brate o tava cu prajituri
si cafele, si ma invita, spunnd ca snt placinte cu prune, specialitatea ei, fraged
e si pufoase. Privirea Matildei se nseninase, chipul i se spalase de ndrjirea anter
ioara. Pusei volumul pe masuta si ntr-adevar, gustnd din pla-cinta, o si nfulecai,
att era de buna. Fata se ntoarse cu o noua tava cu doua cupe de cristal si cu o st
icla de sampanie. Matilda i spuse sa-si ia si ea un pahar, dar fata refuza: "Asta
da la mine ameteala, nu-mi trebe!" "Da vinarsul nu te ameteste?" zise Matilda. "
Nu, doamna!"' "Atunci adu-ti un pahar de vinars!"
Destupai sticla. Ana, caci asa o chema pe fata, ne ura sa fim fericiti, ridicara
m cupele si bauram. Ana si bau vinarsul dintr-o nghititura si se retrase, n timp ce
Matilda i spunea sa lase acum totul asa cum e, sa plece si ea n oras, si mine dimin
eata sa se ntoarca sa spele vasele; mi amintii ca dupa masa mi placea sa fumez, ma c
autai n buzunar, i oferii si Matildei, aprinsei si ma lasai ametit n fotoliu. "La c
e te gndeai adineauri? zise Matilda cu o veselie care i sticlea n priviri. Poti sa-m
i spui si mie?" "Ma gndeam la tine si mi-am adus aminte de o poezie din Baudelair
e!" Si i aratai volumul. "No, no, no! zise ea, nu adineaurea asta, adineaurea din
ainte!" Stiam la care adineaure se gndea, dar ridicai dintr-un umar mirat: "Cnd?",
zisei."Cnd ai ramas asa, pierdut n noaptea unei lumi ce nu mai este!" Si rse n casc
ade si nu mai insista, dar parca aceste cascade spuneau: Stiu la ce te gndeai, lu
ai o hotarre, dar n-o sa-ti mearga cu hotarri de unul singur, aici nu mai merge cu
astfel de replieri n noi nsine, o sa aflu eu, n-ai nici o grija, adica nu-ti face
iluzii zadarnice, o sa fim fericiti sau nefericiti mpreuna, ntelegi, mpreuna, domn
ul meu... "Mai toarna-mi, te rog..." Sugestia acestui mpreuna facu sa creasca n min
e dorinta ca un val nverzit si nvinetit de sarea mileniilor, nu-i mai turnai, ma p
omenii la picioarele ei sarutndu-i genunchii cu patima... "Ce hotarre, care hotarre
", murmuram, iar ea, cu minile n parul meu, ma mngia si mi soptea, pierduta, numele,
ca o chemare de demult, o melancolie, o spaima fericita, un fior terifiant... "S
a nu-mi ascunzi nimic, iubitul meu, mi spunea, sa nu fugi de mine, sa nu-mi eviti
privirea, sa nu ma ntrebi ei, ce e? ca si cnd n-ai sti ce e, ca si cnd mi-ai fi st
rain, departe de mine, scrutndu-ma cu ochi nemilosi... Caci eu voi fi pierduta da
ca nu ma iubesti, daca nu-mi daruiesti tot ce ai mai bun, daca ma vei sili sa nu
-ti mai pot darui tot ce am mai curat, mai pur, din sufletul meu..."
Era ntia oara cnd mi facea o astfel de declaratie. Spuneam da, da, da, printre soapt
ele, printre suspinele ei, care nu ncetau, ma copleseau. Si, ce era mai bizar, mi
alungau dorinta n care se varsa toata iubirea mea si ncepeam sa gndesc ca ar trebui
sa taca, sa-si dea seama ca dezgolirea sufletelor poate deveni dureroasa, contop
irea lor ne poate face sa tipam si firul vietii sa se des-faca vertiginos de pe
ghem ca n acel cosmar al unui copil care n cteva clipe a devenit mosneag cu barba.
Dar ea nu tacea, mngierile ei nu se opreau. Ca eu stiu? Ca eu am nteles? Ca de-atun
ci, o, de-atunci cnd ne aflam n biblioteca si eu o priveam cu dusmanie si-a dat se
ama ca e pierduta, ca o iubeam cum n-o iubise nimeni pna atunci si ca... Da, da,
da, raspundeam din ce n ce mai furios si ca atunci, o, da, atunci, daca am fi fos
t singuri, relua ea. I-auzi, gndii uluit, ce-i trecea, prin cap n acele clipe, si
nu-i mai ascultai soaptele, trasei exasperat de ce-avea pe ea si o violai acolo n
fotoliu, caci se mpotrivea ca o leoaica, realmente, si fu un viol nesfrsit nsuruba
t si crncen care o domoli n cele din urma, soaptele aprinse ncetara, nchise ochii si
doar un murmur fara cuvinte, ca un cntec de fetita abandonata n padure, nspaimntata,
dar inocenta, i se mai auzea parca direct din adncul fiintei... Apoi ntelesei, ad
ica mi se confirma ceea ce ca nu intuise ca i se poate ntmpla: pentru ntia oara de cnd
o cunosteam avea parca fortele sufletesti istovite. mi spuse ca i era somn, o lua
i n brate, o dusei n dormitor, o dezbracai, ma dezbracai eu nsumi si adormi n bratele
mele. i ridicai apoi capul, i-l pusei pe perna si revenii n hol. Nu uitasem de do
rinta mea de a reciti acea poezie din Baudelaire. Alaturi de trupul ei care arde
a, o recitii de cteva ori... n privirea ei, cer livid din care se naste uraganul, l
a doaceur qui fascine, et le plaisir qui iue.
Un clair... puis la nuit! - Fugitive beaut
Dont le regard m'a fait soudainement renatre,
Ne te verrai-je plus que dans l'ternit?
Alleur bien loin d'ici l trop tard! jamais peut-tre!
Car j'ignore o tu jais tu ne sais o je vais,
O toi que j'eusse aime, o toi qui le savais!
Dar nu, n-aveam, s-o vad doar n eternitate, trecatoarea mea era aici, nu cine sti
e unde, nu departe, nu prea trziu, nu niciodata! Caci daca chiar mpreuna nu stiam
unde mergem, nu regretul sfsietor (daca ai fi trecut pentru totdeauna pe lnga mine
si nu te-asi fi putut iubi, o tu, care stiai) mi chinuie acum sufletul, ci marea
bucurie curge prin el, triumfatoare si linistita.
III
A doua zi ne-am sculat mai devreme, sa mergem la manifestatie. Pe atunci 7 Noiem
brie se sarbatorea cu aceeasi amploare ca 23 August. Vrusesem sa nu ma duc, dar M
atilda ma sfatui sa nu fac o asemenea imprudenta. "Nu vad ce imprudenta ar fi",
i-am raspuns. "Cum, s-a mirat ea, nu stii?" "Nu!" "Te noteaza." "Si ce daca ma n
oteaza? Dar mai nti cine ma noteaza?" "Cum cine? N-aveti acolo o organizatie de pa
rtid? Sau nici asta nu stii? "Ba avem, dar nu-l vad eu pe caloriferistul faculta
tii (fiindca el e secretarul celulei de partid) ca o sa ndrazneasca sa noteze pe
cineva." "Ai sa vezi ca o sa ndrazneasca!"."Bun, si ce e cu asta?" Matilda se gndi
, apoi mi spuse: "Nu e bine!". Subliniase zadarnic cuvintele. Nu era bine n ce sen
s? Ce mi se putea face? "Profesori n vrsta, unii dintre ei somitati n medicina, n fi
lologie, n matematici sa fie notati ca nu se vor duce?!" ma mirai eu. "Se vor duc
e, zise Matilda, si daca nu te vei duce, vei fi singurul absent si nu e bine", r
epeta ea aceste cuvinte care nu-mi sugerau deloc ce n-ar putea fi bine, dar care
ascundeau n ele o amenintare cu att mai nelinistitoare, cu ct nu preciza nimic: n pr
imul rnd nu era bine asa n general, si cine nu va tine seama de acest general va a
vea necazuri asa n particular. "Ce fel de necazuri, spusei eu Matildei, asi putea
avea?"' "Asta ai sa vezi tu singur mai trziu, dar nu prea trziu, n timp ce toti ce
ilalti vor fi la adapost de ele si nimeni nu-ti va lua apararea", raspunse ea. N
-avea dreptate. Nu exista la noi n universitate o astfel de atmosfera de amenintar
i care sa stirbeasca n vreun fel libertatea cuiva. Era adevarat ca nu putini adera
sera, n frunte cu rectorul, dar rectorul, un biolog vestit, fusese totdeauna un o
m de stnga, ca si Parhon, la Bucuresti, marele endocrinolog, fara sa ajunga nsa de
mnitar ca acela, se spunea ca ar fi refuzat.
Totusi, din curiozitate, hotari sa ma duc, mai ales ca nu ma dusesem niciodata, m
a uitasem odata la manifestanti de pe trotuar si starea mea de spirit fusese cont
radictorie, nti, n primele minute strigatele lor, traiasca Stalin, traiasca tovarasa
Ana etetera, nu-mi placusera deloc, nu pentru ca aveam ceva contra lui Stalin si
a altora, ci pentru ca nu ntelegeam cui erau adresate aceste strigate. Nu erau de
fata nici Stalin, nici Ana Pauker, nici Vasile Luca, nici Gheorghiu-Dej. Atunci
ce rost aveau? Si acele pancarte? Daca toti acesti lideri ar fi fost n opozitie,
sensul ar fi fost clar: i aclamau sa auda masele si sa-i ajute sa ia puterea, cum
se ntmplase ndata dupa razboi. Dar ei aveau acum puterea! Ce mai era de obtinut? Si
apoi masele erau chiar ele care aclamau, cine sa le mai auda daca toti erau n st
rada, ncolonati? Sa se auda tot ei, pe ei nsisi?! Da, se putea, asa cum se ntmpla sa
cntam n singuratate, exprimnd o stare de spirit de preaplin sufletesc, de suferint
a, de aspiratie spre ceva, de dor... Desigur! Ma uitam la chipurile lor, sa desc
ifrez ce fel de sentimente i stapneau. nti ca nu strigau toti, dar acestia erau mai
putini, apoi erau unii care strigau prea tare, nsa cu expresii impersonale, mecan
ice, asemeni difuzoarelor: lasau sa se auda ceea ce striga prin ele, amplificau
vocea celui invizibil, dar ele erau simple plnii metalice de rezonanta, apoi erau
unii stupizi, care dupa ce strigau aratau o figura tmpa de veselie, al carei mob
il numai ci l stiau, rdeau, faceau o pauza, apoi iar aclamau... Am nceput nsa treptat
sa vad si alte chipuri, figuri mai umile, ale caror trasaturi se transfigurau e
xprimnd o credinta adevarata, o convingere, o mndrie, proaspata, spontana... Da, pa
rca spuneau, am venit la putere noi cei carora trecutul nu ne-a adus dect suferin
ta si mizerie... jos cu acest trecut, jos cu mizeria, cu umilintele si cu cei ca
re ni le aduceau distilnd din ele numai pentru ei si-ai lor mierea si luxul n care
traiau. Am nceput sa urmaresc doar aceste figuri, prins de soc, caci chiar numai
vederea maselor, fara a face parte din rndurile lor, ncepe, daca te uiti mai mult
la ele, sa miste ceva adnc n tine, sa-ti nasca o emotie fara nume, o solidaritate
nestiuta pna atunci de tine cu ceilalti, o adeziune fundamentala la miscarea, tre
zirea la constiinta de sine a tuturor oamenilor. Si ncepusem sa simt chiar atunci
, pe loc, ca aceste chipuri simple care semanau cu al tatalui meu si mai ales cu
al mamei mele nsemnau totul, ei erau ceea ce avea pamntul mai stabil, ei nu dispa
rusera niciodata, n timp ce regi si oligarhii pierisera, ei aveau ciolanele tari,
mini puternice si eterna speranta n inimi; le-o citeam acum n priviri, stralucind pe
chipuri deloc atinse de fanatism abstract, cum erau ale celor care strigau prea
tare, sau de stupiditate, cum erau ale celor care aveau expresii complice, prefa
cute, vrnd sa spuna, nu se stie cui, ca striga ei, dar nu cred o iota din toate a
stea si ca dovada (nu se stie cui vroiau ei sa aduca dovezi) rnjeau ambiguu, caci
nici sa rda din plin, total, nu ndrazneau. Ici, colo se vedeau ta-cuti, gravi, at
enti, oamenii de ordine: ei nu strigau si nu aclamau, sarcina lor era ca totul s
a decurga bine, totul sa fie n regula, manifestantii sa fie disciplinati, sa tina
bine pancartele, manifestatia sa-si atinga scopul, coloanele sa ajunga n fata tr
ibunelor, sa fluture minile, batistele, unii sa-si arate chiar copiii mici, pe ca
re, drept orice steag, i purtau pe grumaji si care fluturau si ei din minutele lo
r. "Important e ca oamenii simpli au lepadat de pe umeri umilinta, restul, am gnd
it, adica realizarea unei lumi fara aceasta umilinta rusinoasa care a alungat di
n multe camine fericirea simpla la care are dreptul orice om pe pa-mnt, urmeaza s
a se nfaptuiasca: depinde de ei sa nu accepte o alta forma de suferinta si umilir
e." Si m-am ndepartat cu acel sentiment de solidaritate viu trezit n constiinta me
a si care avea sa tresara des, uneori cu entuziasm, alteori ca o cutremurare n adn
curile fiintei mele, o imensa durere, n anii care aveau sa vina. De uitat nsa nu l
-am uitat nici acum chiar, n celula mea n care scriu aceasta pagina ncercnd sa alung
moartea care ma asteapta...
mi spuneam atunci ca stiu ce este o manifestatie de mase, nu simteam nevoia sa ma
ncolonez si eu. Totusi, am hotart, odata tot trebuie sa fiu si eu printre ei, nu
pentru ca n-ar fi fost bine sa nu ma duc, cum mi spusese Matilda (n acest sens nu-
mi pasa si nici nu credeam n amenintari), ci pentru ca una e sa privesti miscarea
stnd pe loc si alta poate fi sa faci parte chiar din miscare.
Cu gndul deci la caracterul relativ al ideilor pe care ne-o putem face despre cev
a, urmnd pozitia n care ne aflam, o luai spre locul de ntlnire unde ni se spusese sa
ne adunam noi, cei din nvatamnt. Nu vedeam miscarea din jur coloane de manifestant
i care si ncepusera sa se deplaseze, cnd ma pomenii strigat: "Dom'profesor, dom'pr
ofesor, unde mergeti?" Nu eram profesor, ci doar asistent, dar asa ni se spunea
la toti la facultate de catre personalul administrativ. Mai trziu si chelnerii n r
estaurante, cnd aveau clienti al caror grad n nvatamnt nu-1 cunosteau, dar banuiau ca
aveau de-a face cu inte-lectuali, spuneau tot asa. Pna si Matilda se lauda cu mi
ne rudelor ei n acelasi fel: Victor e profesor universitar!
Era caloriferistul facultatii, secretarul celulei de partid, care ma strigase: "
Poftiti, dom'profesor", zise el aratndu-mi rndurile, care deocamdata erau n astepta
re, si unde recunoscui ntr-adevar, asa cum mi spusese Matilda, aproape pe toti uni
versitarii nostri, amestecati cu personalul administrativ. Nu era asa ca daca nu
veneam asi fi fost singurul care ar fi lipsit. "Petrini, ridica mna un coleg car
e tinea capatul unei pancarte, haide, draga, nu vezi ca nu putem porni din prici
na ta?"
Regatenii spun despre noi, ardelenii, ca n-avem humor. N-avem humorul lor, l avem
pe-al nostru, care, e adevarat, e o combinatie ntre humorul pur, daca exista asa
ceva, si lipsa de humor sau humorul involuntar care da nastere unui humor specif
ic, cnd se rde att de persoana care vorbeste ct si de ceea ce spune aceasta persoana.
Regateanul nu poate fi prins n acest sens, n flagrant delict, sa rzi adica si de el.
Persoana considerata la noi de un humor irezistibil are tresariri cnd si da seama
ca ea nsasi e subiect de comedie, dar nu stie cum se petrece fenomenul, se irita
si devine caustica, aceasta causticitate sporind nsa, si nu diminund hohotele celor
lalti. De aceea, n mod curios humoristul nostru, adica acest tip de humorist, cac
i se disting si altele, spre deosebire de un bucurestean, e plin de ranchiuna, f
oarte obraznic, desucheat si plin de sine, mai ales daca a baut un pahar; n acele
clipe ntreaga lui persoana cere palme si picioare n..., care adesea i se si dau,
palme si picioare pe care el e departe de a le primi ca pe un omagiu, n timp ce b
ucuresteanul arata o figura blazata si te trimite cu un dispret suveran la origi
ne, fara sa-ti poarte pica. Nu snt absolut sigur de aceste caracterizari, dar ast
fel mi parea colegul meu care tinea un capat al pancartei si care ma chemase lnga
el. Aparnd n trasaturi ngrosate, fusese totusi primul pe care l cunoscusem mai bine s
i mai ndeaproape, fiindca mi placea de el, semana cu bietul Pulos, fara inocenta ac
estuia, ma distra, mergeam adesea cu el la o berarie. Daca si-ar fi scos pantalon
ii si si-ar fi pus cioareci, ar fi semanat cu un taran. Chiar si era, ajunsese a
sistent la universitate nu stiu prin ce mister, fiindca un student bun stia mai
multa carte dect el. Cu toate acestea, nimeni nu-l luase la ochi, iar studentii l
simpatizau, nu numai pentru humorul lui taranesc, ci si pentru ca auzisera ca er
a baiat de viata, la un pahar de pilda, pe lnga alte nazdravanii, cnta cu cutitul n d
inti, un truc de pe-acolo de la el din sat. Nu-mi aminteam sa-l fi auzit lund par
te la vreo discutie despre literatura, care totusi era obiectul pe care l preda s
tudentilor. Insist asupra lui fiindca n acea zi avea sa-si dezvaluie o latura neb
anuita, care avea sa-l puna ntr-o situatie neasteptata si foarte turbure. Nu spun
tragica, deoarece tragicul, n acei ani, si pierduse ncetul cu ncetul sensul obisnui
t si capatase un altul... Se va vedea mai ncolo, voi ncerca adica sa sugerez acest
nou nteles sau aceasta noua atitudine a noastra fata de tragic. Revolutia e si o p
urificare morala si cel lovit de ea... dar mai bine sa arat asta treptat...
Era de-ajuns numai sa-l vezi pe Cubles (caci asa l chema) si sa simti aproape far
a sa vrei ca n general gravele probleme... hm! nu snt att de grave si ca existenta pu
tea fi abordata si sub alt unghi. Care? Ce fel de unghi? Ti-l sugera nti nfatisarea
sa. Parul abundent, negru, i crestea aproape de lnga sprncene, privirea vicleana, d
ar limpede, nu lipsita de o anume fermitate (care repede, prompt, putea deveni i
nsolenta), era tot ce avea frumos acest chip rotund, ai fi zis buhait, cu pometi
rosii, cu o mustata groasa care masca o gura hilara, gata sa se ntinda n rnjet (cac
i de rs cu gura mare nu rdea aproape niciodata)... Vorbirea i era mieroasa, exclama
tia si accentul puternic dialectal, si n loc de virgula frazele sale erau punctate
de un ie, care era cnd persiflator, cnd tradnd un cinism care reducea totul la uni
versul sau si te facea, n conversatia cu el, ori sa-i ntorci spatele definitiv, or
i sa renunti, pentru o clipa, la universul tau, spre a te distra, daca nu te cos
ta prea scump aceasta distractie, caci nu stiai sigur daca, cine stie din ce pric
ina si cu toate ca te aratai prietenos cu el, nu va deveni muscator si nu-ti va i
nsinua o magarie sau chiar ti-o va for-mula direct, cu o brutalitate desantata d
e golan satesc. Acceptai nsa sa platesti, distractia era mare. Ceea ce avem n noi
murdar si abject, te pomeneai ca se trezeste si si cere drepturile si ti spuneai c
a dect sa risti ca acest gust pentru ceea ce e urt si josnic sa se manifeste n tine
nsuti fara sa vrei si cnd te asteptai mai putin, mai bine sa iei parte la un spec
tacol produs de un altul, platesti pretul, contempli scrbit, dupa ce ai rs, josnici
a umana si te simti eliberat pentru multa vreme ca dupa o spovedanie. "No, Petri
ni, continua el, pune mna si tine pancarta, de 23 August ai lipsit... Vremea boie
rilor s-a dus, nu face pe boierul... Filozoful trebuie sa-si verifice sistemul c
u practica, praxismul'', adauga el rnjind si ncerca sa-mi vre n mini batul. "Nu, zic,
ti s-a ncredintat, du-ti sarcina la bun sfrsit. Daca ai sa cazi n nas de atta efort,
preiau eu..." "Mergem pe urma la o bere?" mi sopti. "Mergem! Dar sa nu mai invit
i, ca data trecuta, cine stie ce tipesa... ti dau cu halba n cap si te las cu ea s
a-i cazi n genunchi extaziat." Era casatorit si avea si copii, si era un bun tata
de familie, asta nu-l mpiedica, fireste, sa aiba tot felul de aventuri desucheat
e... Data trecuta crezusem ca o sa rup cu el. l gasisem la masa cu o fata a carei
n-fatisare (era draguta!) ti spunea una, iar vocabularul alta. Era o legatura, du
pa cte mi-am dat seama, i facea reprosuri ea lui si el le nghitea tacut, nvins, ncercn
d zadarnic sa plaseze din cnd n cnd cte-un cuvnt. Individa trona... "Nu ti-e rusine as
a un pic?! i spunea. Nu ti-e rusine asa un pic?... Da' nu ti-e rusine? Nu ti-e ru
sine? Ce? Eu snt minora? O sa vedeti voi!... Ca eu o sa ma ntorc cu toate acele...
Mi se flfie... Cum ti permiti? Da' ce-am ajuns eu?... Snt libera si fac ce vreau! S
i maica-mea va deschide singura discutia asta! (deci juca tare, o avea pe maica-
sa drept scut!) Pleaca! Si-o sa vezi ce-o sa iasa! Futu-te'n cur! Lasule!... De-
aici nainte musc n carne vie!... n carne vie!... Sa stai n banca ta! Sa nu ma dadace
sti pe mine! Snt libera si fac ce vreau! Inclusiv! Hai sictir!..." Mi-am ntins pic
ioarele pe sub masa sa-mi fac loc sa-mi rda si pantofii si am izbucnit ntr-un hoho
t mare. Nu rdeam att de ea, ct de figura redusa la tacere, obidita, a lui Cubles. si
gasise nasul. Era vocabularul lui, dar fara humor (individei nu-i ardea de glum
a!), si l ataca cu o violenta soptita si feroce. El se uita la mine cu privirea o
chilor lui negri, care erau tot ceea ce avea mai frumos chipul lui grotesc si mi
spuse: "Ie! Rzi, ai?... Ai venit la masa mea sa rzi! Rzi ca un ratat! n curnd or sa t
e dea afara de la universitate si or sa te trimita nvatator la curatul calului, s
a tii blidul salajanului. Te rog sa pleci, nu merita sa stai la masa cu o domnis
oara ca ea!...'" Credeam ca glumeste, dar el si iesise cu adevarat din pepeni. Mai
nti ca nu era masa lui, ne dadusem ntlnire, si acum se grozavea ca un magar, sa-l a
dmire, daca se mai putea, tipesa de care se pare ca era ndragostit. Ma uitai la e
a, avea o expresie complet straina si cnd tacea parca era ceva de capul ei, nu er
a chiar att de hda cum mi se paruse auzind-o vorbind. Avea o anume demnitate n care
fusese jignita. "Ce te uiti? continuase el. Cere-i scuze! Ie! Scuze, daca nu, c
ara-te!" "Asculta, ma paiata, i-am soptit, eu cu tine n-o sa mai vorbesc. Numai
a universitar nu arati si de fapt nici nu esti, nici de nvatator nu esti bun! Tar
anii au bun-simt, nici taran nu esti, dar satul are si el mahalaua lui, traiasca
mahalaua, golania... ntoarce-te n mahalaua de unde ai venit, gainarule..." Si m-am
ridicat si am plecat. mi parea rau, asi fi vrut sa mai stau, nu trebuia sa rd, spe
ctacolul pe care l dadea tipesa era rar, merita sa ma stapnesc si sa iau parte la
el pna la capat... Ne mpacaram nsa chiar a doua zi, cnd ne ntlnisem pe culoare ridicas
e bratele n sus de entuziasm si exclamase cu regret sincer: "Petrini, scuza-ma, d
ar umblu ca un nebun dupa fata aia s-o regulez, si ea, auzi (si aici Cubles se l
ua cu minile de cap si scoase un fel de muget de furie), cica sa divortez de neva
sta-mea si sa ma nsor cu ea!..." Si o njura de dumnezei si se dracui pe sine de tmp
it ce era... Binenteles ca l iertai.
Coloanele se pusera n miscare. Ne miscaram si noi, dar dupa o suta de pasi ne opr
iram. Trecura, venind de pe o strada laterala, alte coloane, care aveau priorita
te: erau textilisti, cei de la uzina de tractoare reconstruita n locul celei de m
ontat avioane si unde lucra acum tatal meu, dupa o scurta perioada de readaptare
, cei care construiau vagoane si cisterne, cei de la utilajul petrolier... "Pna la
urma, zic, ce-ai facut cu tipesa aia?" "N-am facut nimic, zise, rznd de el nsusi fu
rios, sa vedem dupa masa."
n sfrsit, drumul se elibera si urmaram n pas mai viu pe cei din fata, de unde se au
zeau strigndu-se lozinci... "Petrini, zise Cubles la un moment dat, de ce i-or fi
pus pe unguri naintea noastra?" Dadui din umeri. i vazusem si eu, venind, pe unive
rsitarii unguri, cu pancarte pe care se putea citi n ungureste, desigur, numele u
niversitatii lor si lozinci, Eljen a Roman Muncas Part... Eljen nu stiu ce. Asa e
ra, fusesera plasati naintea noastra... "Ce importanta are, zic, nu e cazul sa-ti
manifesti sovinismul pentru atta lucru!u "Eu sovin?" protesta el. "ntreaga ta nfat
isare e a unui sovin. Dar nu numai nfatisarea, mai am un argument, continuai eu v
aznd ca se enerva.
Cnd te duci la un chiosc sa-ti cumperi tigari si vnzatoarea e unguroaica vorbesti
cu ea ungureste." "O singura data s-a ntmplat, fiindca unguroaica era draguta." "D
a' de unde, n chestia asta eu am o parere formata. Exista un anume tip de intelec
tual ardelean care stie ungureste. De ce? Ei, de ce! Asa! Nu strica! Cine stie?"
Ma asteptam sa se holbeze la mine si sa-mi spuna ceva plastic, taranesc, dar ob
servai ca nu ma asculta. Se uita nainte foarte con-centrat, parca la pnda. "Petrin
i, mi spuse, tine tu, te rog, pancarta asta. Ma ntorc imediat."
Si disparu, o lua nainte. Se ntoarse curnd si mi spuse foarte agitat: "Da, asa este,
astia striga lozinci contra noastra." "Cum contra..." dar nu avui timp sa ma mi
r, deodata Cubles racni: "Traiasca Ardealul ntors la patria muma". Apoi iar racni
de cteva ori repetnd... n clipele acelea Cubles nu mi se mai paru ca are nfatisarea
lui obisnuita, a unui juisor cinic si egoist, incapabil de a gndi si la alta cau
za dect a propriei sale persoane. Si ma pomenii gndind: "Da, foarte bine, de ce sa
nu traiasca Ardealul nostru ntors la patria muma? Era firesc, destul suferisera ro
mnii ardeleni, populatie de doua ori mai mare dect minoritatea maghiara, attea seco
le, sub jugul feudalilor maghiari. Aici era leaganul romnismului, aici nflorisera
statul dac si dacii, stramosii nostri, care pusesera de-attea ori n pericol imperiu
l roman. Din ei, din daci si romani, ne trageam, si faptul ca n anul 1000 navalise
ra pe-aici ungurii nu putea schimba cu nimic acest destin istoric. Nu stiu de ce
mi veneau n minte toate acestea, poate pentru ca agitatia lui Cubles mi se transmi
sese? Poate pentru ca dupa razboi, dupa ce recucerisem acea parte smulsa din Arde
al prin dictatul lui Hitler de la Viena, o parte din minoritatile noastre, n loc
sa traiasca pasnic n tara care era si a lor, trecusera la actiuni care mi se parea
u cel putin bizare? De pilda navalisera n numar mare n partid... Nu puteai sa zici
nimic, intrarea n partid era ceva pozitiv, revolutionar, dar urmarea fusese ca ne
trezisem cu un numar mult prea mare dintre ei in posturile-cheie ale orasului, n
industrie, n comert, n administratie si chiar n politie. Chelnerul care te servea
la restaurant catadixea cu greu sa deschida gura pe romneste (limba pe care o cuno
stea perfect), sa-ti ia comanda si sa te serveasca civilizat. Serile, adesea, ave
au loc batai. Se crease nelinistitoarea senzatie ca ocupasera orasul. Un lider d
in guvern, comunist din ilegalitate, veni atunci de la Bucuresti si tinu aici un
discurs dur, n care declara ca nainte de a fi comunist ei era romn, declaratie care
fu considerata eretica, i se puse n sarcina si fu curatat aproape ndata ce se ntoa
rse n capitala. Se luara totusi unele masuri, dar sovinismul unor elemente minorit
are nu fu combatut dect mult mai trziu, dupa zece ani, si anume ntr-un moment polit
ic foarte prielnic, ndata dupa turburarile contrarevolutionare din Ungaria; abia
atunci se restabili n orasul nostru o convietuire normala si pasnica ntre noi si m
inoritatea maghiara din oras, cele doua universitati se unira, n mod firesc limba
romna reveni n institutii, comert si administratie. n acel an nsa nu era asa si ma
pomenii si eu strignd mpreuna cu colegul meu Cubles: Traiasca Ardealul, pamnt romnesc
! Glorie vesnica martirilor nostri, Horia, Closca si Crisan... Din fata ni se ra
spundea: Eljen, nu stiu ce... Cubles mi traducea: Traiasca Ungaria., traiasca Bud
a-Pesta... traiasca marele popor maghiar vremelnic despartit... Si foarte rar si
anemic: Eljen a Roman Muncas Part, traiasca Partidul Comunist Romn. Dupa noi ncepur
a sa strige indignati si ceilalti universitari. Nimeni nu observa ca ntre timp tov
arasul Pascu, caloriferistul nostru, disparuse...
Deodata auzii un racnet. Aparuti parca din senin doi indivizi intrasera printre
rndurile noastre si pusera mna pe Cubles, l apucasera de brate, unul din dreapta si
altul din stnga, si l trageau sa-l scoata afara. Cubles racnea si se zbatea. "Ce
e asta, striga, ce-aveti cu mine, nu merg nicaieri, domnilor"', si ntoarse el capu
l napoi catre colegii lui care, ca si mine, priveau stupefiati aparitia acestor in
trusi, cu nfatisari de brute, cu raglane pe ei, tacuti si parca plictisiti de spa
ima cu care striga Cubles. i soptira ceva. Cubles urla: "...da' de ce, nu merg ni
caieri, nu nu merg... Traim n Romnia, nu n Ungaria..." Pe acest ultim racnet Cubles
fu aproape trt dintre rnduri, desi se zbatea cu energie... pasii totusi l duceau spr
e trotuar... acolo l vazui ca se propti cu picioarele n bordura, se opinti din ras
puteri sa scape, se svrcoli, chiar fu gata sa-si elibereze bratele... ncepu nsa sa
vomite si unul din indivizi i primi jetul care tsnise din Cubles drept pe piept, u
n jet de salata verde, amestecat cu oua nedigerate nca si clabuci vineti de fiere
... i dadura drumul, credeam ca chiar o sa-i dea drumul si n clipa aceea Cubles ar
fi putut fugi, dar i se facuse rau, se ndoise de spinare si continua sa vomite. I
ndividul murdarit se stergea repede pe piept cu o batista pe care o si arunca scr
bit, dar impasibil si cu o miscare rapida scoase un pistol de sub raglan si i-l nf
ipse lui Cubles n coasta. "Tovarasi, striga atunci caloriferistul care reaparuse
ca si cnd n-ar fi disparut, nu opriti coloanele, naintati..."
naintaram si nu-l mai vazuram pe colegul nostru. Eu purtam mai departe un capat a
l pancartei pe care Cubles nu-l mai reluase si ne urmaram drumul n tacere. Tacere
se facuse si n fata, nu se mai auzi nici un fel de eljen, si astfel ajunseram n c
entru si trecuram prin fata tribunelor. Surzatori, radiosi, liderii orasului si in
vitatii fluturau din mini n timp ce n spatele lor flfiau atinse de curenti de aer drap
ele rosii amestecate cu tricolorul. De pretutindeni se auzeau urale. De la noi, s
i nici de la universitarii unguri, nu se auzi nimic, dar eram putini, si lipsa n
oastra de entuziasm trecu, desigur, neobservata. Ne mprastiaram ndata ce trecuram
de tribune, n afara de cei care purtau steaguri si pancarte cu lozinci, pe care t
rebuira sa le duca napoi la universitate. Staruia n mine o nedumerire: de ce se sp
eriase asa de tare si mai ales asa de prompt Cubles? Daca m-ar fi luat pe mine s
i nu pe el, asi fi mers dnd din umeri: cu ce eram vinovat? Nu noi ncepuseram. Si nt
r-adevar, vorba lui Cubles, traiam n Romnia, si nu sub ocupatie maghiara, nu cumva
n-avem dreptul sa ne manifestam sentimentele fata de martirii si eroii nostri,
cnd cei care i martirizasera de-a lungul secolelor ne provocau? Nu ntelegeam groaza
animalica a colegului meu.
IV
Probabil, gndeam pe drum, ca au vrut pur si simplu sa-l scoata pe Cubles din rndur
i, sa nu mai faca agitatie, i-or fi dat drumul mai ncolo, desi pistoalele pe care
i le nfipsesera n coaste nu promiteau nimic bun... Da, dar cum ar fi putut altfel
sa-l convinga? Pna la urma mi ramase n minte doar momentul cnd colegul meu ncepuse sa
vomite si l mproscase pe politist pe piept si pe cravata... Pastram rsul n mine sa-
i povestesc si Matildei, sa rdem mpreuna... eram foarte vesel... Adica abia astepta
m s-o vad si sa ne mbratisam, ca totdeauna n cei doi ani cnd ne revedeam...Acasa sc
osei cheile, dar mi veni un gnd si sunai... De ce sa nu fie tot asa? Aveam sa-i au
d pasii pe trepte, usa deschisa, eu ceremonios: "Va rog aici sta doamna Matilda?
", "Da, domnule, eu snt, ce doriti?" Apoi deodata strigate soptite: Matilda, Victo
r... Ne mbratisam foarte tare, eu "cu sete", ea pierduta... Victor, iubitul meu,
Matilda, fetita mea... si ne desprindeam cu greu, eu iesind s-o astept la un loc
stiut numai de noi, "cei trei copaci" pe o straduta ceva mai ncolo, al carei num
e fistichiu nu-l puteam memora, strada Fntna lui Chereches, sau Bereches, primele
litere al acestui Nemeches fiind adnc ruginite pe tablita indicatoare. Pna la divor
t nu trebuia sa fiu vazut ca am intrat n casa ei si am stat mai mult de trei minu
te. Petrica putea folosi acest lucru s-o mnjeasca cu noroi n fata instantei.
Sunai a doua oara, fiindca Matilda ntrzia. i auzii apoi pasii. Deschise usa si cnd m
a vazu... "Va rog, zisei, modest, cu un glas de strain, aici sta..." Dar ea nici
macar nu tresari si nimic nu mai recunoscui n privirea ei din ceea ce stiam ca e
xista nu mai departe dect cu cteva zile n urma: neclintirea surprizei, strania bucu
rie a revederii (caci era stranie, mi sugera sentimentul nelinistitor ca o vedeam
pentru ntia oara). Acum expresia si privirea ei nu mai aratau nimic, desi erau ace
leasi. Din acest nimic i tsnira scntei reci din ochi si o voce neta: "Ai cheile, de
ce ma faci sa cobor de pomana?"
Si mi ntoarse spatele, nu grabita (si acest lucru ma surprinse, graba, treaba comp
licata, de gospodarie sa zicem, de la care o smulsesem dinauntru putnd sa justifi
ce aceasta rasturnare), nu, urca agale si o alta ciudatenie, dupa ce deschise us
a si intra n hol o nchise la loc, desi stia ca eu voi veni din urma, ba chiar o nch
ise bine cu ncetineala insistenta, nu cumva sa nu se nchida perfect, ca si cnd ar f
i uitat ca eu trebuia, s-o deschid din nou... Da, avui aceasta impresie si din f
elul cum urcase, cu acele miscari greu de descris pe care le are un om care este
, se stie, si se simte singur... Era mbracata de oras, probabil ca abia sosise si
ea de la manifestatie...
...Nu intrai. nchisei usa si o luai agale spre poarta. Acest "agale" ma surprinse
i ca era reflexul unei dorinte si anume sa ma fac auzit de sus, sa se deschida o
fereastra si sa fiu oprit, dar nu oricum, ci... Nu se deschise nsa nici o fereas
tra si gndii: da, iata, astfel de ferestre nu se deschid, sa nu mai astepti niciod
ata deschiderea nici unei ferestre... Iesii n strada. Asadar, de ce am facut-o sa
coboare de pomana! Bucuria cu care o asteptam era prin urmare... Cum adica de po
mana?! A te gndi la cea pe care o iubesti si a dori sa-ti exprimi bucuria ntr-un fe
l stiut, era ceva zadarnic, adica participarea ei era ceva de pomana? Ce se ntmpla
se? Amnezie? Si nca una asa de clara, fara fisuri?... Atunci acele ntlniri ale noas
tre n fata usii deschise fusesera false, jucate, premeditate?! Bratele ei care ma
strngeau faceau doar un exercitiu de gimnastica? Chiar asa, un timp att de ndelung
at? Si nca mai vroiam sa-i povestesc, sa rdem mpreuna... O sa rzi singura de-aici nain
te, gndii, simtind ca ncep sa ma nfurii. Cum poti sa uiti ceea ce pna mai ieri nsemna
iubirea, dragostea nsasi, expresia ei turburatoare care ti atinge si ti vrajeste su
fletul? Ce mai ramne atunci?... Simtii ca o luasem razna. Cine stie ce-o fi cu ea
, ceea ce e real e rational, trebuie sa existe o explicatie. O fi fost obosita du
pa manifestatie? Ei si? Oboseala, stare pasagera, fara adncime, nu poate alunga c
eea ce constituie nsasi ratiunea pentru care doi insi stau mpreuna, trecutul minun
at care i leaga si caruia nu poti sa-i dai cu piciorul dect daca acest trecut, mpre
una cu prezentul nu se mai proiecteaza n viitor, adica nu-l mai vezi, acest viito
r, lnga cel cu care ai un trecut, ci cu totul altfel, singur, cu alta lume, alte
sperante, altcineva. Altcineva? Dar era absurd, abia ne casatorisem. Hotart ca o
luasem razna... O fi patit ceva n timpul manifestatiei? Da, asta se poate, si sce
na pe care eu vroiam s-o renviu la usa putea fi nepotrivita. Bine, dar altfel asi
fi reactionat eu n acest caz: "Victor, iubitul meu, snt necajita, am patit ceva,
hai vino sus sa-ti povestesc." Nu, nici vorba, chipul ei nu exprima de-loc un ne
caz. Atunci ce? Era clar, numai ea putea sa-mi explice. Dar avui n aceeasi clipa
o senzatie bizara, pe care n-o avusesem dect cnd eram mic, sub sapte ani, o nedumer
ire. Ma jucam n strada cu alti copii, de-a caii; cu o sfoara n gura trebuia sa nec
hezi, sa alergi si sa topai, n timp ce calaretul din urma tinea frul si din cnd n cnd
te atingea cu o nuia daca nu faceai toate astea cu ardoare. Dupa un timp roluri
le se schimbau, dar dupa ct timp? M-am pomenit apucat de mna si smucit: era mama,
furioasa (ea cea att de stapnita), care mi porunci "acasa" cu o voce aspra, necunosc
uta. Ma mpotrivii. Atunci ea smulse nuiaua din mna celuilalt, l croi nti pe acela o d
ata (gest de violenta care ma uimi) si ma croi apoi si pe mine peste picioare da
r nu o data, ci de trei-patru ori la rnd. Am plns cteva ore asteptnd o explicatie ca
re nu mi s-a dat. Ce-a avut cu mine? De ce m-a luat de la joaca? Ea care totdeau
na ma lasa sa fac ce vreau si care nu ma batuse niciodata... Abia dupa multi ani
mi-a spus: ..."pentru ca erai un prost, nu vedeai ca ala facea mereu pe calaret
ul si tu mereu pe calul, si te croia pe cap si tragea de sfoara asa de tare ca ti
iesise snge la gura. Trebuia sa-l pui si pe el sa fie cal si sa-i tragi si tu cu n
uiaua peste capul lui de rau si de prost ca si tat-sau..." "Si de ce nu mi-ai sp
us atunci?" "Asa, ca sa ntelegi si singur." Fara a forta prea mult aceasta aminti
re, mi dadui seama ca si atunci ca asteptam de la Matilda o explicatie. Fusesem l
ovit de ea, dar de ce? Trebuia sa nteleg singur. Ei bine, zisei, ce era rau n fapt
ul ca dorisem sa-mi deschida ea si sa retraim...
mi prelungii, turburat, plimbarea. mi amintii de felul neasteptat cum ma parasise N
ineta Romulus fara vreo explicatie plauzibila: vrusese s-o luam pe o anumita str
ada si eu spusesem nu. Mi-era indiferent pe unde ne-am fi plimbat, dar mi se par
use ca avea anumite "interese" pe strada aceea urta si nepietruita. Ce fel de int
erese? Nu-mi dadeam seama, dar am avut sentimentul obscur ca snt dus pe-acolo, ca
nu vroia din pur hazard sa ne plimbam prin hrtoape si hamaituri de cini, si am sp
us nu. Atunci ea, absenta, gnditoare, fara sa ma mai vada, a rupt-o cu mine sugern
du-mi vinovatia printr-o replica de tinut minte: "singur ti-ai dat foc la valiza
". Si a plecat si de-atunci n-am mai vazut-o. Nici Caprioara nu ma scutise de eni
gme, de ce de pilda l preferase, fara macar sa ma anunte, pe eminentul desfacator
de dovleci umani, care, dupa spusele si comportarea lui pe care n-aveam de ce s
a nu le cred, nu-i promisese nimic si ea chiar dupa ruptura cu acela si rentoarce
rea la mine ntrziase nepermis de mult sa-si ntrerupa sarcina, enigma pe care o luas
e cu ea n mormnt - daca avea un mormnt, fiindca nu s-a aflat niciodata ce-a facut c
u trupul ei ginecologul...
De cnd o iubeam pe Matilda, niciodata nu-mi daduse vreo enigma de dezlegat, n afar
a de viata ei cu Petrica. De ce, de pilda, divortul durase att de mult? A fost o
lunga enigma, care m-a nsotit multa vreme si s-a dezlegat greu. Matilda n-a stiut
de ea. De cte ori veneam la o ntlnire, o data mai tare, alteori mai potolita, nesig
uranta mi turbura bucuria de a iubi, punndu-ma, fara vreun indiciu din afara, n gard
a: si daca ea, gndeam, cu aceeasi aura vitala pe frumosul ei chip, fara macar sa-
si ascunda dragostea pentru mine (si asta mi se parea absolut insuportabil), mi va
spune: "...dragul meu, m-am gndit bine, nu ma pot desparti de Petrica..." Dupa c
are sa urmeze, peste inima mea care batea sa-mi sparga pieptul (n realitate mi bate
a atunci, cnd gndeam, nainte s-o vad), explicatiile pe care nu le-asi fi auzit si nu
le-asi fi nteles si nici nu m-ar mai fi interesat. De aceea veneam adesea la ntlni
ri pregatit dinainte sa aud obsedanta declaratie, sumbru, nghetat, mortificat si
treceau multe minute pna sa-mi vin n fire. Ea se nvatase cu nfatisarile acestea ale
mele, nu le lua n seama (nu tot astfel aratasem si n acea zi n biblioteca, n ziua cnd
venisem prima oara la ea n casa?) si sub puterea vrajei pe care prezenta ei mi-o
inspira presentimentul meu se retragea n adncuri pentru ca la despartire sa nu mai
gasesc n mine nici un fel de ndoieli. n seara aceea, n ziua urmatoare. A treia zi ns
a, cu cteva ore nainte de a o revedea, sufletul meu se golea insesizabil, sau mai
bine zis bucuria mea se precipita, si din aceasta precipitare reaparea ndoiala, c
hiar spaima de a nu auzi astazi un lucru care de fapt existase tot timpul, si an
ume declaratia ei de neputinta ca un dat care nu putea fi nvins, de a-l parasi pe
Petrica. Prin repetire nsa aceasta nesiguranta acuta s-a mai tocit, nefiind alime
ntata de Matilda cu nimic, nici macar cu o ispita de a-mi pune la ncercare putere
a sentimentelor (nu are cruzimea si inferioritatea de a chinui) si pna la urma am
descoperit un adevar simplu, care a alungat orice fel de enigma si anume ca mpaca
rea cu sotul ei nu mai era posibila obiectiv: Petrica stia ca traim mpreuna si ch
iar daca ar fi vrut amndoi sa nu se desparta, aveau ntre ei aceasta realitate pest
e care nu se putea trece: dragostea dintre mine si Matilda. Nu-l vedeam eu pe Pe
trica amator de astfel de compromis, chiar daca ea ar fi varsat apoi peste el o
mare de iubire. Ramnea faptul cert ca el ntrzia divortul si o facea cu abilitate si
ndrjire, iar Matilda mi dadu ntr-o zi explicatia, facndu-ma parca sa ma ndragostesc d
e ea a doua oara, att de imensa fu usurarea pe care o simtii. Cert, nici el nu ma
i vroia sa se mpace cu ea, dar vroia sa-i demonstreze ei ca de fapt nu ma iubea s
i mie asijderea, ca n-o iubesc, cu alte cuvinte astepta sa ne despartim. Pe loc,
am izbucnit atunci ntr-un rs mare. Asa era. Si i-am spus: "Daca i-am fi ghicit ma
i demult acest gnd, ne-am fi prefacut ca ne despartim, ca totul adica s-a termina
t ntre noi si n-ar fi trebuit sa asteptam atta, pna s-a ndragostit si de el alta." Dar
ea a clatinat din cap: "Nu, ar fi fost n stare sa se ntoarca acasa!" "Ar fi fost?
!" "Da, ar fi fost! Nu stiu pentru ct timp si cu ce scop, dar nu e sigur ca s-ar f
i grabit sa ma lase libera."
Aceste amintiri sporira n mintea mea enigma comportarii ei de azi, adica ntelegeam
si mai putin ntmplarea, dar n acelasi timp i micsorara si importanta pe care i-o dad
usem. Simteam, instinctiv, ca sufletul ei mare trecuse printr-o mica eclipsa. mi s
pusei ca trebuie sa ma prefac ca n-am bagat de seama nimic si fireste, sa nu mai
sun niciodata la usa sau sa mai ncerc sa renviu amintiri similare. Aceasta hotarre
putea fi excesiva, dar nu mai aveam nici un chef sa fiu pus n situatia de a sufer
i ca un adolescent care ridica la proportii cosmice un gest; vine sau nu vine ac
est gest al iubitei? Vine, e perfect, nu vine, n-are dect, n-are rost sa pui sub
semnul ntrebarii, e chiar ridicol, o mare iubire de care esti legat prin radacini
care se pierd n adncul fiintei tale. Ar fi ca si cnd un copac ar suferi din pricin
a unei adieri care i misca, ici-colo, ramurile...
Numai ca la ntoarcere nu gasii un copac fie el chiar si nelinistit de ceva, sau u
n soare care trecea printr-o eclipsa. Nu gasii pe nimeni. Matilda nu era acasa.
O cautai prin toate odaile, la bucatarie, deschisei n mod absurd si usa de la cam
ara, unde nu putea fi, deoarece pe masina de gatit nu fierbea nimic. Ana nu era
nici ea n odaia ei. Ma plimbai ctva timp prin vastul apartament care de-odata mi s
e paru strain si pustiu si imaginile mele cu copacul si eclipsa mi se parura ridi
cole. mi venira n minte destainuirile lui Petrica. Erau deci adevarate. Formidabil,
chiar att de curnd, ma ntrebai, chiar de ndata ce ncepuseram sa traim sub acelasi...
hm! acoperamnt, binenteles, ntre aceleasi ziduri? Chiar a doua zi? Credeam ca o sa
ma astepte cu masa pusa! Iata-ma deci n aceeasi situatie ca predecesorul! Ce sfat
uri i dadusem eu atunci lui Petrica? A-ha! Sfaturi stim sa dam si n orice caz ,gndi
m n sinea noastra ca nu ne aflam noi n situatia care ni se povesteste, ca am sti n
oi! e-he! i-am arata ce nseamna sa... Unde s-o fi dus? ma ntrebai oprindu-ma din p
limbat si uitndu-ma la ceas. n mod curios simteam n mine o veselie. Dadui din umeri
. Primul soc, pricinuit de primirea la usa, l anula pe cel de-al doilea, care ar
fi trebuit sa fie mai puternic. ..n orice caz, Petrica, ma adresai eu aceluia, n-o
sa se astearna peste sufletul meu o neagra mhnire. Si n-o sa-mi parasesc eu Lucr
arile ca sa analizez cu o neliniste universala mobilurile comportarii Matildei.
Spre deosebire de tine, o sa lucrez."
Si n clipa aceea simtii o mare pofta de cartile si de caietele mele. Ma smulsei d
in loc, intrai n bucatarie, cautai pine, brnza, unt, mi facui un sandvis, baui un pah
ar cu apa si ma retrasei n birou. nca de ieri l populasem cu autorii mei, pe care i m
prastiasem peste tot, pe canapea, pe birou si chiar pe jos pe covor, fiindca n ciu
da dorintei mele de a citi sistematic, se ntmpla uneori sa fiu prins de cte-o carte
cu atta putere nct o sorbeam acolo unde ma aflam, fara sa ma desbrac, fara sa mannc
si fara sa schimb locul. Asta la mine acasa. Aici, aranjndu-mi ieri cartile, pus
esem o gramada cu copertile n sus, acolo unde ma ntrerupsesem, spunndu-mi ca foarte
rapid trebuie sa-mi pun ordine n lecturi, un gnd asociat n mintea mea cu un sentime
nt de stabilitate si de durata, ma casatorisem, aveam sotia mea, postul meu la u
niversitate, o situatie materiala buna, trebuia sa ntrerup lecturile care ma pasion
au si sa intru n lecturile grele (grele pentru ca erau obligatorii) si sa nving is
pita pe care o simteam, citind unii autori, de a-i expedia. mi dadeam seama foart
e clar, de pilda, ca apologia lui Socrate, a lui Xenofon, batea apa n piua n compa
ratie cu aceea a lui Platon. dar trebuia s-o recitesc totusi odata cu foarte mar
e atentie: si nca Xenofon era Xenofon, mare figura, general atenian care lupta con
tra alor sai fara sa bea cucuta, avu timp sa scrie despre Socrate, despre greci,
un roman istoric si chiar ncercari despre tehnica, dar ocolisem totdeauna pe cei
mici, fara sa mai pomenesc ca de la cei vechi sarisem la cei moderni, evitnd relu
area scolasticilor, care ma plictisisera n facultate si din pricina asta i uitasem,
acel vid care se produce adesea n cunostintele noastre si care ne supara, rod al
unor lecturi silite... Vroiam nsa sa-mi iau doctoratul si simteam ca trebuie sa s
i trudesc, nu numai sa ma marginesc la ceea ce ma pasioneaza.
N-apucai nsa sa ma desbrac, ca suna telefonul. Iesii n hol si ridicai receptorul.
"Alo, Victor, auzii n plnie vocea uimita a Matildei, ce faci tu, draga, acolo? Nu
trebuia sa mergem azi la Tasia? Unde ai plecat? Te-am asteptat aproape o ora..."
"Care Tasia'', raspunsei eu mohort.
"Cum care Tasia, nu stii cine e Tasia? rse ea foarte vesela, pe un fond de voci ca
re strigau ceva, rdeau n timp ce Matilda le spunea fara sa ndeparteze receptorul: N
u stie cine e Tasia... Apoi iar strigate si exclamatii. Draga, mi se adresa, Tas
ia e cumnata mea, ai cunoscut-o ntr-o zi, he, mai demult, e adevarat, cnd mi-a adu
s ea un cozonac mare si am mers ntr-o excursie. Ti-amintesti excursia?!" "Da, stiu,
raspunsei, spasiba Tasid, ocin spasiba..." "Pai vezi? Ti-ai adus aminte." "Da,
dar cnd a fost vorba sa mergem noi azi la ea?" "Nu ti-am spus ca sarbatorim casat
oria noastra la ea?! Draga, oi fi tu filozof, dar uituc n-ai dreptul sa fii dect h
at, ncolo, pe la batrnete, cnd o sa-ti pui vata n urechi!" Ramasei stupefiat. Dimpotr
iva, mi spusese ca aranjam noi asta mai trziu, dupa ce strngem ceva bani. "Nu, zise
i, nu mi-ai spus niciodata ca o sa sarbatorim..." Dar ea ma ntrerupse: "Ba ti-am s
pus, lasa, te-ai suparat ca vacarul, nu stiu ce ti-a venit..." Am vrut sa-i rasp
und ca supararea vacarului e pe sat, bine, iata-ma vacar, dar unde e satul? Vroia
sa spuna ca ea e mai multi? Simtea n ea o colectivitate ntreaga, iar eu eram unul
singur? Dar am tacut, contemplnd linistit n mine nsumi aceasta stupiditate. "Lasa s
upararea, relua ea ntre porunca si tandrete, uite, Tasia nici n-a pus masa, te as
teptam. Eu am plecat singura, fiindca am crezut ca n-o sa mai vii, te-o fi invit
at vreun coleg..." Asadar pot s-o fac n viitor, gndii, sa plec fara sa-i spun si e
a sa considere acest lucru nefiresc drept ceva cu totul obisnuit. Dar asta mai ns
eamna ca si ea putea sa faca acelasi lucru, dupa cum l si facuse, cu o vaga scuza
ca nu stia unde plecasem eu. Hm! Ar fi trebuit sa stie! "Nu, zic, am treaba, nu
pot sa viu..." "Dar tu n-ai mncat nimic, mi sopti ea atunci, de asta data cu o vo
ce care ma facu sa tresar (cine nu-si aminteste soapta iubitei?). Nu stam mult,
mncam ceva, bem un pahar si ne ntoarcem." Ultimul cuvnt ma decise. O, da, ne ntoarce
m, noi doi, si vom fi iarasi mpreuna, cte promisiuni ntr-o inflexiune de voce. "Bin
e, zisei, da-mi adresa."
V
Din primele clipe nsa fui primit cu raceala, iar Matilda, desi vesela, nu-mi arun
ca privirea pe care o asteptam. Ce privire asteptam? Una singura, n care ametim o
clipa, apoi putem sa ne ignoram o vreme, ca sa nu stingherim pe nimeni cu sentime
ntele noastre egoiste. Cum e aceasta privire? E o marturisire: te iubesc, nu mai
lunga si nici mai insistenta dect ar trebui ca sa se rosteasca aceste cuvinte. N
u vroiam mai mult, desi am vazut soti care si marturiseau unul altuia ct de mult s
e iubesc chiar ocolindu-si privirile, fara sa mai spun ca atunci cnd li se ntlneau
ai fi crezut ca o lumina, ca sa zic asa, sepia cadea asupra lor si i nvaluia; o so
apta, un mic gest, o tacere a unuia din ei drept raspuns, totul era att de intim
si n acelasi timp detasat, nct, privindu-i, nu te puteai stapni sa nu te ntrebi: care
e de fapt starea normala a oamenilor, a noastra, sau a astora? si sa ai o clipa
banuiala ca a lor este, si sa te simti micsorat. Imaginatia ti sbura cu invidie s
pre patul lor, ce faceau astia cnd erau singuri, ce puteau face, ce dulce contopi
re, ce mbratisare totala, ce sarutari duioase, fierbinti si abandonate... Nu chia
r o astfel de imagine gndeam eu ca o sa oferim noi n lume, cu si Matilda, expresia
unei astfel de iubiri care sa ne arunce n anonimat. Fiindca la drept vorbind ast
fel de perechi sfrseau prin a fi usor evitate: partenerii erau vag plicticosi. In
tuiam doar ca Matilda, fara a dori sa placa si altora, avea o prea puternica per
sonalitate ca sa se plieze unui singur sentiment, sa nu-si exprime din plin acea
sta personalitate si nu din vreun orgoliu, ci, potrivit unei expresii care reprez
enta pentru ea aproape un concept filozofic, asa era ea, si se lasa din plin n voi
a tuturor impulsurilor care o stapneau. Da, intuiam fara vreo experienta de societ
ate, mai mult din povestirile ei vesele din lumea arhitectilor si activistilor d
e partid, ca nu va arata cu mine ca o femeie coplesita de iubire, desi cnd ne iub
eam era chiar mai mult, asi fi zis pna la disparitia constiintei de sine, ca si cnd
ar fi cobort n alt tarm, dar nu credeam ca nu-mi va arunca macar o privire de recu
noastere, o sclipire macar, o clipire, adica iata, el e sotul meu pe car l iubesc
si ma iubeste si apoi sa continue ritualul gesturilor si cuvintelor care se fac s
i se spun cnd sntem cu altii. Socul fu mai puternic dect cele doua anterioare si nu
-mi ajuta cu nimic gndul ca stiam ca ma iubeste, ca ma iubeste foarte tare, ca do
i ani a fost fericita cu mine si ca vom mai fi, de asta data pe termen nedefinit
, pentru totdeauna, pna la batrnete si moarte. Oglinda n care ma uitam se turbura.
Ma uitai la ea de cteva ori, insistent. Da, era tot ca Matilda, dar arata ca si cnd
ar fi fost vaduva, nu prin decesul sotului, ci prin decesul iubirii ei pentru e
l. l avea, acel sot, uite-l colo, statea tacut si posomort, dar ntre, ei demult nu m
ai era nimic, traiau mpreuna fiindca se luasera si fiindca aveau interese comune,
dintr-o casnicie nu prea lunga, dar nici prea proaspata: copii, doi sau trei, ca
sa, si apoi zadarnicia unui divort, fericirea nu exista, iei pe altul sau pe alt
a si tot acolo ajungi...
Chiar asta si zicea, raspunznd n discutie cuiva care nu ntelegea de ce nu se despar
te nu stiu cine, ca aia nu e viata pe care o duc ei mpreuna; discutie pe care cazu
sem si care se reluase dupa ce eu, fara sa dau mna cu nimeni, nu din nepolitete,
ci fiindca nimeni nu se deranjase sa se ridice de pe scaun cnd intrasem - vorbesc
de barbati -, ma asezasem pe un scaun departe de Matilda, prea departe, o alta n
epolitete de-a lor, si ncepusem sa mannc fara pofta din icrele de crap pe care Tas
ia mi le pusese nainte...
Matilda si spusese replica ei cu un neasemuit orgoliu, ca o patita ajunsa cu barb
atul ei pe drojdie si cu care traia cu stoicism si fara speranta, o trufie care
o facea sa se creada pe deasupra tuturor. Privirea ei i stralucea parca n fulgere
verzi, chipul i era aprins si fumusetea ei din acele clipe semana cu a unei preot
ese de secta. Ai fi zis ca ntreaga ei fiinta exprima o fericire netraita, nenfrnta,
dar nerealizabila. "Matilda, n-ai dreptate, striga Tasia, din picioare, punnd pe
masa farfurii noi, ct traieste, omul e dator sa nu nghita ce nu trebuie. E rea, h
ai, nghiti, nu stie sa faca o mncare, nu e nimic, o sa nvete de nevoie, e proasta,
ei si ce, prostii nu trebuie sa traiasca si ei? frumoasa, hm! parca el e urt, dar
sa te mai si nsele, sa nu te iubeasca, sa-ti ntoarca dosul, ce dracu, Doamne iarta
-ma, te mai tine lnga ea?" "ti spun eu!", striga Matilda (si n clipa aceea nchisei p
leoapele: n-o recunoscui pe femeia aceasta care avea n strigatul ei ceva att de vi
ctorios nct avui o secunda, ca un scurtcircuit, un fior de spaima: mi parea odioasa,
totul ca la lumina unui fulger, apoi chipul iubit reveni la nfatisarea stiuta),
dar Tasia n-o lua n seama, admirabila femeie, se apropie de mine si mi sopti: "Ce
e, nu snt de treaba icrele astea?'' i zmbii: "Ba nu, snt bune". "Bea un pahar de tui
ca!... Ia hai noroc", spuse ea dndu-si seama ca trebuia sa se ciocneasca si n cins
tea mea si ciocni cu mine, eu cu vecinii, indivizi sbanghii, solizi, falcosi, da
r bonomi, nu ciocnii nsa cu unul roscat, care mi arunca o privire rapida si dispre
tuitoare si tot att de rapid l evitai si eu, ma ntinsei peste masa si doar ridicai
mna cu paharul spre cineva mai binevoitor care ma observa demult...
Bauram! Matilda statea n capul mesei, ea nu bau. Observai ca pumnii ei, pe jumata
te ascunsi de dunga mesei, erau nclestati. "Orice-ai zice, Matilda, ntr-o situatie
ca asta ti iei boarfele si te duci, zise Tasia fara respect pentru ceea ce ar fi
putut spune cumnata-sa. ti iei boarfele, ca sa nu mai ai discutie ntr-o zi cnd aia n
u e acasa, si paidiom!" "Asa crezi tu? zise Matilda. Si daca eu ti spun ca o iube
ste fiindca nu-l face sa sufere?" "Cum sa nu-l faca? Atunci de ce se plnge n dreap
ta si stnga? Vine la mine, uite-aici si ncepe... Tanti, uite ce-a mai facut Nusia.
.." "Spune si el asa ca sa nu zicem noi ca e un bleg"', raspunse Matilda triumfa
toare nainte de a fi triumfat, fiindca nici Tasia nici ceilalti n-o urmareau, nfule
cau sarmale, pe care o fata, nu ntelesei cine era, o ruda sau o servitoare, mi le
aduse si mie. "Baiatu-asta l cunosc eu mai bine dect voi toti, relua Matilda, de-
aia tine la ea, fiindca n-o iubeste." "Parca spusesi ca o iubeste", zise atunci
roscatul. "Tocmai de-aia, zise Matilda mutnd tacmurile dintr-o parte n alta, vizibi
l ntr-o dificultate care o ndrji, daca ar iubi-o, ar suferi pentru tot ce-i face, o
r el nu sufere si o iubeste tocmai de-aia, fiindca n-o iubeste...". Roscatul fac
u ha, ha, cu sarmalele n gura, n timp ce Matilda, descumpanita, dar numai pentru o
clipa, se apleca nainte si relua: ,....Da, Petea, cum de nu ntelegi?!'' De ce o fi
strignd asa, ma ntrebai, ca si cnd ar fi fost vorba de viata sau de moarte, cnd cei
lalti mncau linistiti si bine dispusi, nu le pasa de acel baiat si de nevasta lui
, n orice caz nu era o chestie care le statea pe cap. "Numai cineva pe care l iubi
m ne poate face sa suferim, continua Matilda, Tamara e pentru Artimon o straina.
Totusi tine la ea, dar daca ar iubi-o cu adevarat, s-ar chinui, ori asta e dato
rita ei, nu l-a facut s-o iubeasca, putea sa-l faca, ori ea nu l-a facut, ar fi
fost nenorocire, cum e Artimon de sensibil... Si atunci el are asa un sentiment d
e... chiar o iubeste pentru imensa cantitate de suferinta de care ea l-a aparat.
.. E o fata cinstita..." "Cum l-a aparat, cum e cinstita, mugi parca roscatul ag
resiv, f... mama ei daca n locul lui Artimon nu i-asi frnge gtul..." Matilda vrusese
sa spuna ca acel Artimon i purta numitei Tamara o recunostinta vecina cu iubirea
fiindca ea nselndu-l cu altii l mpie-dicase astfel s-o iubeasca, fusese deci loiala
, lipsita de perfidie. Dar roscatul nu ntelesese sau nu vru sa nteleaga un astfel d
e lucru care, se vedea ct colo, aparea n ochii lui drept o bazaconie. Or, tocmai l
ui i se adresase Matilda, ca si cnd numai el ar fi putut sa...
n clipa aceea sbrni soneria. ...Gata. zise Tasia, taceti, ei snt..." Si se ridica si
se duse jos sa deschida. Eram si eu curios sa-l cunosc pe cel care iubea fiindc
a nu iubea, precum si pe cea care i inspira un astfel de sentiment rasucit. Cauta
i privirea Matildei, sa-i confirm prin propria mea privire ca ntelesesem ce vroise
sa spuna, i-o ntlnii dar ea si-o deturna n aceeasi fractiune de secunda, parca mi-
ar fi spus: nu pentru tine am vorbit, si cu o astfel de expresie nct mi sugera ca e
u asi fi fost ultimul de-acolo care sa sesizeze asemenea adncimi ale sufletului.
Ma uitai si eu n alta parte, dar mai putin sumbru, simtind cum urca n inima singur
atatea ntre acesti oameni straini, acesti basarabeni (caci credeam ca toti snt bas
arabeni) pe care mi propusei linistit sa nu-i mai vad niciodata. Fiindca nu stiu
ce intuitie mi spunea ca ei nu ma simpatizeaza, desi nu le facusem nimic si cu to
ate ca le eram ruda, roscatul de pilda, dupa felul cum i se adresase Matilda, era
fratele ei (n minutele urmatoare aceasta impresie mi se confirma si mi amintii ca
de fapt stiam ca are un frate Petea, dar uitasem), or el ma privise de la nceput
cu o ostilitate neascunsa si Matilda binenteles ca observase si totusi, ca sa zic
asa, putin i pasa, ca sa nu zic mai rau, dimpotriva, i vorbise cu o vie afectiune
. Aceste socuri, care se nlantuiau, sfrsira prin a ma anestezia, dndu-mi sentimentu
l aproape infantil, bizar si nou pentru mine, ca nu stiu nimic despre oameni si
despre Matilda si ca surprizele abia ma asteapta. "Sa vie, gndii, nu putem pretin
de ca tot ce se ntmpla n jurul nostru sa fie doar un reflex, o confirmare a gndirii
si simtirii noastre. Viata e o perpetua surpriza."
Si ma destinsei, uitai toate socurile din ziua aceea, ncetai s-o mai urmaresc pe
Matilda si ramasei doar cu o vie curiozitate sa-i vad aparnd pe cei doi. nti intra
el pe usa, ma asteptam sa vad un barbat normal, nici frumos, nici urt (Tasia spus
ese: da' ce, el e urt?), cnd colo vazui un ins pipernicit, mbracat ntr-o uniforma de
padurar, urt asa cum snt prostii, adica att de inexpresiv nct nu se mai putea ghici
pe chipul lui nici o alta calitate. "O fi sensibil, gndii cu ironie, te pomenesti
."
Dupa el intra imediat numita Tamara, care ma facu sa ntorc deodata capul uluit. M
a uitai n farfurie sa-mi ascund o surpriza: era parca Nineta Romulus, dar mai frum
oasa, mai tacuta si mai...
Tacerea i-o ghicii dintr-o data, i era asternuta pe chip ca o lespede, si nu neap
arat pentru ca gndea, ci pentru ca chiar daca era n ea un vid, peste el stapnea o m
asca de bronz. Pe lnga ea, care ndata ce se aseza si duse minile la gura si ntr-adeva
r nu scoase un cuvnt (nu spuse buna ziua nimanui, nu se uita la nimeni), Nineta e
ra o sufletista, cu moartea n poseta, n timp ce aceasta Tamara, daca gndea ceva, cr
ed ca se gndea nu cum sa-si dea ei nsasi moartea, ci cum s-o dea altora, n orice ca
z sa-i ajute ct se poate de eficient sa si-o ia singuri.
O asezara lnga mine si i se turna tuica. Pipernicitul se pierdu pe undeva printre
zbanghii. Pusei mna pe sticla, mi turnai si mie si ciocnii cu ea. mi arunca o priv
ire. Avea ochi somnolenti, gura carnoasa, dar cu frumoase buze arcuite n jos, sa
exprime un dispret provocator... obrazul tras, pupilele linistite, dar att de apro
piate de tine cnd te priveau, nct toate cuvintele nu mai nsemnau nimic, intrau acest
e pupile n tine ca niste emisari care raportau att de rapid ce-au vazut, nct stiai si
tu ce gndeste: cine e individul de lnga mine, ce viata duce, ce idiotenii zac n ca
pul lui, si ce deosebire e ntre el si alti nerozi care populeaza acest pamnt? Gndii
, ca sa-i raspund: "Pot sa pun mna pe tine chiar aici si sa-ti musc fatala, vulga
ra si ispititoarea ta gura fara sa-mi pese de nimeni, ce-ai sa faci?" Ea si ntoars
e capul si clipi lung, acoperindu-si pupilele. "Nu esti n stare, mi spuse, fiindca
ai aici o nevasta pe care o iubesti. Este aceea din capul mesei, care se uita l
a tine cu furculita n mna..."
ntr-adevar, Matilda se uita la mine cu o furculita n mna, pe care o tinea n mod ridi
cul cu vrful n sus... Ma pufni rsul, ma aplecai la urechea vecinei mele si i soptii:
"Aveti un drac care va serveste?" Ea nu-mi raspunse, ca si cnd nu m-ar fi auzit.
Dar eu n-o slabii: "V-a vazut ntr-o zi la grla, un drac tnar si nestiutor, s-a spe
riat si a fugit si i-a spus lui Scaraoschi: ntunecimea ta, am vazut la grla un om
cu coarne n piept... Prostule, i-a raspuns Scaraoschi, te duci la omu-ala si l ser
vesti trei ani de zile pna afli ca nu e om, ci muiere..." Tamara izbucni n rs si nda
ta se apleca si-mi raspunse: "Credeti ca ajung trei ani ca sa cunosti o muiere?"
Dar ea nu rdea de sensul acestei ntrebari, ci rdea de naivitatea micului dracusor,
care credea ca pe lume nu exista dect barbati. Rse iar, cu mare pofta, si deschise
poseta, scoase un pachet de tigari si ncepu sa fumeze. n clipa aceea roscatul sco
ase un urlet: "Sa bem n cinstea cumnatului nostru, dom' profesor universitar, car
e nu ne tine minte, caruia i cer permisiunea sa ma recomand... mi dati voie? mugi
el. Va rog sa-mi dati voie..."
Si se ridica de la locul lui cu paharul n mna, trase scaunul lovind-o pe Tasia car
e tocmai intra cu un platou cu fripturi si care protesta si l mpinse la loc. "Pete
a, vezi sa nu-ti rastorn asta n cap..." "De ce Tasia, striga Matilda, el vrea sa
spuna ceva, dar trebuie sa ntelegem ca oamenii simt nevoia unei apropieri, nu ave
m dreptul sa..." "Matilda, hai, n loc sa..." striga Tasia. "Dar Tasia, o ntrerupse
Matilda cu o insistenta aproape tipatoare, ce vezi tu rau ca Petea..." "Permite
ti, domnilor, striga Petea, mi dati voie, Tasia, o apuca el de mna, vreau sa ciocn
esc un pahar cu cumnatul meu, distins profesor universitar, care ne onoreaza..."
"Dar ciocneste odata, draga, ca nu e obligat baiatul sa stie ca tu esti marele P
etea, care ai ramas repetent de doua ori la Chisinau, ca nu te tineai de carte, s
tii tu de ce, nu ma face sa-mi aduc aminte, ca te plesnesc acuma de vezi stele v
erzi..." "Tasia, dar asa e el, ce te supara pe tine? striga Matilda. Tasia, nu t
e nteleg... O, Tasia, cum nu poti tu sa pricepi ca Petea..."
n acest timp Petea ajunsese lnga mine. N-avea deloc nfatisarea pasnica, si faptul c
a avea aprobarea asi zice aproape mistica a Matildei sa vie la mine n numele nevo
ii de apropiere, ma decise sa-l resping cu brutalitate. Cunosteam tipul: era dint
re cei care dupa un pahar de tuica si dadeau pe fata vanitatea smintita si cereau
sau si luau singuri satisfactia jignind fara teama, la adapostul bunei-cresteri
si retineri a celorlalti, care n afara de faptul de a se lasa jigniti de el nu vo
r reactiona, considernd scandalul care s-ar naste mai penibil dect insulta. Acesti
indivizi speculeaza ceea ce am cstigat noi n civilizatie si discretie si strica o p
etrecere cu mare pofta, fara sa le pese de impresia pe care o pot face. Impresie
? Care impresie? Nu exista impresie, nimeni nu e altfel dect el si atunci de ce s
a nu traim n largul nostru, asa cum sntem? Probabil ca de aceea i purta Matilda atta
afectiune. Cum n-aveam sa-l mai vad vreodata, ma decisei sa-l pocnesc chiar daca
n perfidia lui acest Petea nu vroia dect sa ma provoace prin cine stie ce gest sa
u cuvinte dispretuitoare acoperite. n alte mprejurari l-asi fi evitat... "Asculta,
i spusei, cum te cheama? Ce e asta, Petea, te cheama Petea sau Petre? Ce Petea?
Esti rusnac sau romn? Daca esti rusnac sa fii sanatos, vorbeste atunci ruseste, d
e ce vorbesti romneste, ce e asta, Petea, n sus, Petea n jos... Asta nainte de orice.
Ei? Ce vrei de la mine? Vad ca ai un gnd, care se clatina cu... tine cu tot, de
la nceput de cnd m-ai vazut ti s-a nfipt n cap ca un piron, scoate pironul, da-l pe
fata, crezi ca e asa de misterios fiindca i dai tu trcoale si nu esti n stare sa-l
exprimi? Da, nu stiu cine esti si nici nu ma interesezi, n-am avut timp sa ma gnd
esc la tine, treci la locul tau si nu-mi vr paharul n nas ca n-o sa ciocnesc cu tine
..."
Dar ma si apucase de gt si ma pupase, lucru care ma scrbi si ma nfurie att de tare c
a ma ridicai si l mpinsei cu violenta. Dar nu-l darmai pe el cum asi fi dorit, ci sc
aunul pe care stateam. Asta ma facu sa vad rosu. i nfipsei mna n cravata, l mpinsei sp
re perete si l facui sa se holbeze n strnsoare, din roscat se facu vnat. Ma retrasei
, mi ridicai scaunul si spusei: "Nu-mi place sa fiu pupat cu sila. mi ramn balele,
nu vreun sentiment..." Si ma stersei ngretosat pe obraz.
Spre uimirea mea nimeni nu se indigna, desi se asternu o oarecare tacere n marea
sufragerie plina de lume. Cnd l mpinsesem descoperisem ca numitul Petea, desi mai s
cund ca mine, era greu ca un pietroi, de aceea se si prabusise scaunul pe care st
ateam si nu el. Acest scaun ma umilise si nu Petea si de aceea ma ridicasem apoi
si-l vrsem pe acesta n perete si l gtuisem. Masa corpului sau era inerta, nu fizic e
ra el violent, altfel ar fi reactionat si ne-am fi batut, ci psihic, desi cu ast
fel de tipi nu se stie niciodata n mod sigur daca chiar fara sa-i raspunzi la prov
ocari, nu te apuca el de gt si nu te scuipa n ochi. Elev si chiar student ma batus
em nu o data cu ei. Ultima oara se ntmplase la scoala de ofiteri cu un ins care ch
iar de la venire nu ncetase sa ma provoace: mi fura ciorapii, mi cauta n portofel ch
iar sub ochii mei si mi lua bani, pe care mi-i flutura pe sub nas si binenteles ca
nu mi-i mai dadea napoi, spre rsetele celorlalti. Raportai comandantului care mi rnj
i dispretuitor sa ne lasam de glume de-astea... ntr-o zi sari el n locul meu si lu
a din mna ofiterului de serviciu care mpartea posta o scrisoare de la Matilda. Era
m la masa si dupa ce ofiterul pleca se ridica n picioare cu gesturi pregatitoare
de a rupe plicul cu intentia vadita de a-l citi n auzul tuturor. Ma apropiai si cu
un glas umil i cerui sa-mi dea scrisoarea. Era mai voinic dect mine si umilinta m
ea era un truc, sa-i nlatur orice banuiala de violenta din partea mea. n acest tim
p privi-rea mi alunecase repede ntr-o parte, unde zarisem polonicul n marmita. "Sa v
edem, se sclifosi el, ncurajat de umilinta mea si rupnd plicul, ce scrie Dulcineea
din Toboso..." n clipa urmatoare pusei mna pe polonic si l pocnii ntre ochi cu atta
furie nct linguroiul de alama se rupse n locul unde era lipit de brat, lovitura rat
ata, care nu ma descumpani, apucai marmita care mai avea n ea bors si i-o vri pe ca
p, n timp ce l izbeam cu picioarele la turloaie, cu bocancii duri si nu ma oprii pn
a nu-l vazui la pamnt. Ridicai apoi linistit scrisoarea de pe jos, o vri n buzunar s
i revenii la locul meu sa-mi mannc ciorba. Am facut amndoi trei nopti de carcera,
cu reprosul sec si distant al comandantului ,ca oameni superiori, cu studii, se c
omporta mai rau dect simpli soldati. N-am explicat nimic, ar fi fost, binenteles,
inutil, mi s-ar fi raspuns ca trebuia sa raportez. Ce? Ca mi s-a rupt si citit s
crisoarea n fata tuturor? Ce-ar mai fi fost de dres? Plus ca s-ar fi putut sa mi
se raspunda acelasi lucru, ca, adica, sa ne lasam de glume. n filme am revazut ap
oi astfel de scene, dar idilice, cei doi erau de fapt sau aveau sa devina buni p
rieteni, buni camarazi care ies primii la exercitiul cutare, de lupta, la care a
sista nsusi generalul... E, daca venise nsusi marele comandant? Asta era esenta, r
estul, copilarii, glume de cazarma. n realitate individul, fara sa stiu de ce, ma
ura, dar si eu pe el. Abia dupa ce am terminat scoala, la masa de despartire a v
enit la mine si cu o privire ntunecata si-a cerut scuze. Erau nesncere, dar ne ntor
-ceam acasa si nu e bine, asa n general, sa ai dusmani... Cine stie? Eram tineri.
.. Viata e lunga, pamntul e mic... Te mai ntlnesti si...
Nu cred ca numitul Petea avea n el o astfel de filozofie de ultima ora. Si nu m-am
nselat asupra acestei judecati. Matilda nsa... am aflat chiar de la ea, mult mai
trziu... Erau cam de aceeasi vrsta. Petea mai mare cu un an... n adolescenta, cndva,
ntr-o noapte, fata si trezise speriata parintii si le susotise: "Petea ma asteapt
a n gradina". Era n vacanta mare, era zapuseala... S-au dus n gradina, l-au gasit ac
olo pitit printre pomi si la ntrebarea ce facea el acolo singur la miez de noapte
, pe cine astepta, a raspuns "pe nimeni" cu atta groaza, nct l-au luat la bataie si
l-au snopit pna l-au lasat lat... Nu i-a trecut nsa si atunci l-au gonit din sat
la niste rude din Chisinau. Dar se ntorcea si de-acolo, tot asa, noaptea, si o as
tepta tot acolo, n aceeasi gradina... Matildei i se faces mila de el si nu-l spun
ea, dar l ruga, l implora... S-a potolit cu greu, dar sentimentele nu s-au stins cu
totul, nct n clipa cnd Matilda mi povestea toate acestea, perspectiva mea asupra aces
tui frate al ei se schimba, dar si asupra Matildei. n acea zi tocmai asta sa fi f
ost cauza pentru care nu vrusese ea sa-mi dea nici cel mai mic semn de recunoast
ere, ca eram barbatul ei si ca ma iubea, ca sa nu sufere Petea, care era totusi
un om normal, ere casatorit si avea si doua fetite? Iar Petea de aceea ma privis
e de la nceput cu ostilitate si mai ales de aceea sarise la mine, fiindca eu i spu
sesem Tamarei ceva la ureche facnd-o sa rda n hohote? Fiindca nsemna ca n-o iubeam p
e Matilda? De aceea scosese el un racnet...? La ora cnd mi se facea acea destainu
ire, aceste ntrebari cadeau n gol. Lucruri cu mult mai grave se petrecusera ntre ti
mp n viata mea cu ea, ca sa mai tresar la o astfel de sugestie. Simteam doar sati
sfactie ca l mirosisem si l gtuisem izbindu-l de perete pe roscovanul de frati-sau
si nu ncetasem apoi s-o fac sa rda pe tacuta Tamara ct timp durase masa si apoi si
dupa aceea, cnd se desfacuse damigeana cu vin.
VI
Petea afecta ca nu facusem dect sa-i stric cravata si cu cea mai mare naturalete
se duse la locul lui, cu aerul ca un lucru foarte vesel se petrecuse: .....dom'
profesor, zise el, baga de seama si nu fii antisovietic (si clatina din cap ngrij
orat pentru mine), noi sntem n masura sa-ti spunem ca..." .Ce esti tu n masura sa-i
spui? l ntrerupse Tasia. Ia taci din gura! Si tu, Matilda, de ce l ndemni! Nu orici
ne are chef de pupaturi, ti-e barbat, va cunoasteti de doi ani, nu stii ce fire a
re barbatu-tau?" "Dar a vrut sa ciocneasca, se apara si l apara Matilda cu o voce
patetica, am vazut eu ca e cam posomort si Petea a vrut sa-l faca sa se simta bi
ne!" "Mai bine l-ai fi facut tu!" "Dar Victor nu e un copil," relua Matilda cu u
n glas care sugera contrariul, ca adica reactia mea a fost copilareasca, ntelesei
nsa ca Tasia si desigur si ceilalti bagasera de seama felul cum ma primise Matil
da printre ai sai si ca desigur asta era pricina lipsei mele de chef de a ma pup
a cu oricare dintre ei. Nu schimbase un cuvnt cu mine si ma hotari sa nu schimb ni
ci eu, iar acasa sa ma prefac ca toate acestea snt att de firesti nct mi-au lasat o
excelenta impresie, ramnnd n sinea mea la hotarrea de a nu-i mai vedea pe nici unul n
iciodata.
"n orice caz, si desveli atunci dintii unul din zbanghii, Petea era s-o ncaseze, nor
oc ca nu s-a gndit sa ridice mna... Profesorul nu pare sa fie filozof, desi preda
filozofia! o spun n sensul bun! Hai noroc, dom' profesor! ridica el paharul. Sper
ca nu mi-o luati n nume de rau! Ne cerem scuze; Matilda, sau Tasia ca e gazda, ar
fi trebuit sa faca prezentarile. Eu snt Vasile Lemnaru, cel mai n vrsta dintre Lem
nari, si snt inginer agronom, conduc o ferma de stat (toate bunatatile de-aici, a
rata el masa plina cu fripturi de curcan, snt de la ferma mea). Petrica (aveti dre
ptate, ce e aia Petea, sntem romni toti, dar asa ne-a spus mama cnd eram mici, cu to
ate ca era si ea romnca; oamenii nu prea si dau seama de semnificatia unor lucruri)
, Petrica e contabil la (si spuse un nume lung de directie, aperecea sau asa cev
a pe lnga Ministerul Minelor si Petrolului). Tasia, adica Nastasia, continua el, e
sotia mea (Tasia de-aici nainte, spuse el cu un humor jovial, Nastasia o sa-ti s
punem toti, s-a terminat cu Tasia!), de profesiune formidabila casnica. Are o ca
rte despre vitamine, din cnd n cnd o anunt: gata, Tasia (pardon, Nastasia), trei zi
le mncam numai vitamine! Si atunci, da-i cu morcovi, da-i cu gulii, da-i cu pastrn
ac, da-i cu telina, pna ne umflam de vitamine! Pe urma gata cu vitaminele, da-i a
cuma cu purcel..."
Nu stiu de ce, tot clanul izbucni n rs. E adevarat ca seful lui, acest Vasile (fii
ndca, fara sa arate, avea totusi aerul ca el a fost si a ramas seful clanului, s
i nu numai pentru ca era frate cu Matilda, Artimon si Petea, ci si pentru calitat
ile lui intrinsece) avea, se pare, dintre ei toti, simtul humorului. Ramnea de va
zut daca acest humor depasea granitele familiei. De pilda eu nu vedeam ce era de
rs n istoria cu vitaminele neveste-sii, fiindca, daca era adevarat si el se supune
a la acest regim alternativ ntre purcel si pastrnac, era cam stupid... l simpatizai
nsa, fiindca nu-i luase partea lui Petea si acum se ocupa de mine. "Cine a mai r
amas? cauta apoi el parca n jur, si iar se rse. A! Artimon! Artimon, fratele nostr
u cel mai mic, zise el, e brigadier silvic prin padurile astea, ceilalti, adauga
cu un gest neglijent de mare sef, spre doi zbanghii mai tineri ca el si care i s
tateau n fata, snt ajutoarele mele de la ferma, ingineri si ei, asta e zootehnist,
l arata el cu degetul pe unul, astalalt e de cmp... Iar doamna e sotia lui Petea,
sfrsi el cu un semn din cap spre o cucoana incredibil de urta si de batrna, daca t
e gndeai ca roscatul era mai mic dect Matilda, care nca nu mplinise treizeci. Urta, co
afata nalt, par negru, figura plata si obosita, parea sa aiba patruzeci. Cum putu
se sa se nsoare cu asa ceva, el care, trebuie sa recunosc, pe lnga faptul ca avea
trasaturi frumoase si expresive, avea n felul lui de a fi o mndrie naturala de mas
cul dintr-o specie reusita, voinic fara sa fie gras, cu privire insolenta si pro
vocatoare de cuceritor? Ce dracu cucerise? Abia multi ani mai trziu traiectoria v
ietii lui avea sa explice aceasta casatorie inexplicabila . De fapt nu avea voca
tie pentru viata de familie si crezuse ca a te casatori era o gluma, puteai oricn
d sa te descasatoresti si se pare ca, dupa spusele Matildei, fata asta urta si ca
re nu era nicidecum batrna cnd se luasera si nici asa urta nu era, nasterile o slut
isera, l iubea foarte tare pe Petea... Avea sa-mi explice Matilda prin una din fo
rmularile ei lapidare si patetice, ce era cu Petea... Fapt e ca urta pusese stapni
re pe cele doua fetite pe care le facusera mpreuna si le crescu mpotriva lui, roasa
n acelasi timp de o gelozie fara vindecare, desi la data aceea Petea n-o nsela cu
nimeni. Dar ncepu s-o nsele si atunci l alungara din casa. De fapt el abia atunci i
esea dintr-o ntrziata adolescenta, dar tot nu stiu sa-si gaseasca pe cineva cu car
e s-o ia de la nceput, schimba vreo cinci si toate sub o forma sau alta l umilira
si l dadura afara, lundu-i lucrurile si chiar hainele de pe el. Pe-asta din urma,
care i lua si hainele, o iubise cel mai tare. Am cunoscut-o eu nsumi, le-am facut
o vizita la invitatia lui insistenta, ntlnindu-ne ntmplator pe strada. Tipesa era g
en bibelou, sau mai degraba bibilica, oricum greu de dibacit scorpia din ea, fii
ndca oricum scorpie era. Dar si Matildei i placuse, se parea ca n sfrsit Petea si-a
gasit femeia care sa-l iubeasca si sa se casatoreasca cu ea, sa-si ntemeieze si e
l o familie a lui, cu copiii lui, care sa-l iubeasca, nu sa-l brfeasca n oras, ba
chiar si mai rau. Petea tnjea dupa iubire! Ei, da! asta era cheia sufletului lui
Petea! Auzind-o pe Matilda exprimndu-se astfel, ai fi putut crede ca Petea era un
suflet ales, ca n timp ce noi ne balacaream n pasiuni urte si mici, el tnjea dupa c
eva nalt, sigur, iubire, mai e vorba? Dar ce dracu se ntmpla ntre el si tipesele cu
care ncerca sau credea ca l vor face fericit, de l dadeau afara porcaindu-1, aruncnd
u-i la nceput lucrurile n strada, n prada unei mari furii, saltea, palarii, cozondr
aci (acestea nu suportau sa-l mai vada o clipa nici pe el, nici ceva care sa le
mai aminteasca de el), pentru ca apoi Petea sa aleaga altele care i opreau tot ce
avea, iar cea din urma, bibeloul, si hainele de pe el, caci asa l daduse afara n s
trada, n pijama, si ncuiase usa pe dinauntru si nu mai deschisese nici la insistent
ele Matildei, care veni cu un taxi si cu un costum de-al meu sa-l ia de-acolo, l
a un telefon al vecinilor, dar indignata vrusese totusi sa-i ia si lucrurile...
Intuitia mea era ca Petea avea un suflet iremediabil turbure si violent, fara sa
stiu ce forme exasperante mbraca de strnea n partenerele lui aproape una si aceeasi
reactie... Pna la urma s~a ntors acasa, unde, binenteles, a nceput sa duca o viata i
nfernala cu urta si batrna lui sotie pe care nimeni n-o putea potoli. Fetele nsa, c
um se ntmpla adesea cu copiii, facndu-se mari, ncepura sa tina a el si s-o dezaprobe
pe mama... Nu stiu daca batrnetea avea sa le aduca vreo alinare, fiindca dupa mar
itisul fetelor, cei doi aveau sa ramna iar singuri fata n fata...
Ceva mi spunea ca odata pornit numitul Vasile avea sa puna irezistibil stapnire pe
toti cei de fata si ca nu va nceta sa vorbeasca pna nu-l vor durea falcile, cnd ne
vom ridica si pleca. Ceea ce se si ntmpla. Dupa ce termina cu prezentarile, nfulecnd
, ma ignora, spunnd ca de altfel el l cunoaste bine pe N.B., seful meu de catedra,
i trimite din cnd n cnd peste si cte-un purcel, fiindca e prieten cu... care e cel m
ai bun prieten cu... unul din astia fiind fost coleg de liceu cu el la Chisinau,
prieten de nadejde, e cel mai bun internist din Ardeal dupa Hateganu, e elevul
lui... "ntr-o zi lui Hateganu, nlantui el dnd pe gt un pahar de vin, ct e el de mare,
i-a facut figura un taran, care a venit la el cu plamnul ciuruit de oftica. I s-
a aratat radiografia, nu si-a dat seama ca taranul era acolo, alaturi pitit n sui
ta lui, si zice, moare, asta e, domnilor, moare!... Dupa un an se ntoarce taranul
sanatos si zice: domnu doctor, acum mi-e bine, sa va dea Dumnezeu si dumneavoas
tra multa sanatate si sa traiti o suta de ani. Ce e cu tine? zice Hateganu. Ce e
cu asta? Si doctorii i explica, e ala de anul trecut, care... stiti dumneavoastra
, asa si-asa si cum arata acum radiografia? zice Hateganu enervat (asa snt astia,
daca nu mori cnd zic ei ca ai sa mori, se enerveaza). Se uita el la radiografie,
se enerveaza si mai tare, toate cavernele se cicatrizasera, ce-ai facut, ba, zi
ce, ce tratament ai urmat? Pai ce-ati spus dumneavoastra, zice taranul, am baut
moare! Ce e asta, moare? Zeama de varza! zice taranul. Du-te n p... ma-tii, zice
atunci Hateganu si-i arunca radiografia n nas si se cara, nu-i placea sa-si bata
cineva joc de el, fiindca el asa credea, adica nu-i venea sa creada ca... Unul t
ot asa, un chirurg mare, l-a taiat pe unul, l-a cusut, l-a aranjat, cnd sa-l trez
easca, ala daduse ortul popii... La morga cu el, zice. Anunta familia sa vie sa-
l ia... Dimineata..." Da, banuiesc, gndii, dimineata ala care murise nviase, la mo
rga, si izbucnii n rs si turnai vecinei mele n pahar. Ea tresari, surprinsa. "Ai de
gnd sa asculti mai departe vorbaria astuia?" i soptii. Tacerea ei deveni atenta:
spui tu ceva mai interesant? parca mi raspundea. "Binenteles, zisei. Cum traiesti t
u cu gringalelul tau?" (ca sa nu-i zic pe romneste pipernicit - prudenta cu femei
le fatale!) Tacerea ei se adnci, nu-mi raspunse. mi placea cum mnca, ntr-o totala ab
senta, desi pofta avea. Tot asa si goli paharul. Numai cnd si aprinse a nu stiu cta
tigare, degetele ei devenira vag nervoase, semn ca gndirea ei insondabila era la
pnda si ca masca ei cu senzuale buze trase n jos se misca, sub presiunea unui enor
m interes, unei ascutite curiozitati. Ce poate fi? ma ntrebai. Binenteles, rnjii n si
nea mea, cuvntul gringalet, la care adaugasem tau, adica al ei, barbatul ei, rata
cea ca o bila n cautarea unui nteles care nu se desvaluia. Barbatul ei era un grin
galet?! Adica cum? Cum nsa nu intra n legea care o calauzea sa se mire, se redresa
, masca se reaseza, pleoapele se lasara greu peste pupile si numai fumul tigarii,
din care tragea cu pofta nestapnita, arata ca vointa pe care o pusese ca sa nu nt
rebe era uriasa. Ma nselam asupra cinismului ei, altceva era la mijloc, aveam sa
aflu mai trziu... Continuai: "ntr-o circiuma, doi poeti nu aveau ce bea. Si atunci
vad prin fereastra un tip care scria si el poezii, pe care nsa nu le tiparea nim
eni, care la rndul lui i vede pe cei doi. A, pupaturi, ce faci mai frate, ce bem n
oi aicea? Lasa ca bem, zice noul venit si se duse acasa, veni cu bani, dar si cu
un caiet. Se comanda vin, fripturi, n timp ce unul din cei doi rasfoia caietul.
N-are! zise el deodata . Chelnerul le destupa sticla, le puse n fata fripturile,
salata... N-are! repeta acela, n-are! si arunca alaturi caietul. Proprietarul lu
i ntelese si nemaistiind ce spune striga necajit: ce-are, dom`le, de n-are? Aici
e aici! facui eu filozofic, ce are de n-are! Cine poate sa stie?"
Tamara se ntoarse si mi arunca o lunga privire languroasa. Tot ceea ce era n posesia
ei se ngramadi n aceasta privire, dar nu avui timp s-o descifrez. Matilda ncerca o
diversiune, sa-i smulga fratelui ei dreptul de a palavragi: "...Dar nu e asa, V
asia (deci nu Vasile!), striga ea, n realitate el vroia sa caute putina liniste,
ce nseamna agitatia asta fata de dorinta omului de a fi el nsusi..." Implacabil, V
asile i raspunse ca vazuse el cum vroia acela sa fie el nsusi, adica sa-l dea afar
a pe el, directorul fermei, si sa vina el si sa dea totul de rpa... "Mai mncam noi
aici un curcan, si mai beam o damigeana de vin, ridica el vocea brutal, daca ne
luam dupa..." "Dar ce multumire avem noi daca el..." "Matilda, striga Tasia, du-t
e, draga, la el acasa si..." "Partea cea mai tare e ca cel care spusese ca ala n
-avea, n-avea nici el, strigai eu. Si nici celalalt. Nici unul din cei trei n-av
ea! Dar cei doi credeau ca aveau... Ei, gringalet-ul tau are sau n-are?" "Dar dum
neata ai? spuse ea rar si-i simtii pupilele pipaindu-ma ndelung; ntrebare neastept
ata, n orice caz greu sa raspunzi la ea. Daca raspundeai afirmativ, exista loc n a
cele pupile pentru ndoiala, care i si licarea n ele, daca ziceai ca nu, atunci de c
e rzi de altii. "N-ai nteles, zisei, e vorba de talent, doamna!"
Mersesem prea departe cu sugestiile mele si ma nfundase. Ea izbucni n hohote, si dad
u capul pe spate. Dinti lati, colti carnasieri, expresie brusc de o imbecilitate
absoluta si totala. Avui, o clipa, o senzatie de cosmar. Doamne-Dumnezeule, cum
putusem, nca de la nceput, sa-i spun ceea ce i spusesem? Nu-mi aminteam sa fi fost
vreodata att de vulgar, nu fata de cineva, ci fata de mine nsumi, fiindca mi se ntm
plase nu o data sa gndesc: snt vulgar cu asta sau cu asta, cu intentia de a insult
a, eu nu snt ceea ce exprim, cuvintele nu ma ating, desi eu snt acela care le rost
esc. Nu pretuiesc aceasta persoana si ca atare nu-i ofer despre mine dect o viziu
ne vulgara, deoarece o parere a ei buna ar turbura sentimentele nete, prin slabi
ciunea de a nu rezista la apropierea care ar urma. Nu doresc sa ma apropii! O pa
rere rea despre mine e un scut de aparare mpotriva amestecului si a compromisului
cu cei pe care i dispretuiesc. Le dau sansa sa ma dispretuiasca si ei. Ce facusem
nsa aici? Simtii ca rosesc, fiindca mi dadeam seama ca mi placuse, si vrusesem sa
plac si eu. Si, desigur, toata lumea vazuse si ma dispretuise, lucru pe care nu-
l mai premeditasem, fiindca desi hotarsem sa nu-i mai vad de-aici nainte, nu doris
em sa le ofer o astfel de imagine, erau totusi rudele Matildei, careia nu puteam
sa-i cer sa rupa cu ei fiindca nu ma primisera ei bine... Desi pna la urma Tasia
si Vasile se straduisera sa faca sa dispara acel ceva nefiresc creat de Matilda
si Petea nca din primele clipe ale aparitiei mele...
Mai ntrziai un sfert de ora, timp n care ramasei tacut fara sa-i mai acord Tamarei
vreo atentie, apoi ma ridicai de la masa si ma adresai Matildei grav, ca ntre sot
ii care traiesc de mult mpreuna si au nvatat sa-si respecte liber si fara vreun res
entiment obiceiurile: "...daca tu vrei sa mai stai... eu trebuie sa plec!" "Nu",
tresari ea si avu pe chip o expresie neasteptata de supunere, pe care nu i-o cu
nosteam si care o facu sa se ridice de pe scaun. Asteptai linistit lnga usa sa se
termine pupaturile si salamalecurile de despartire, nu dadui mna cu nimeni, fiind
ca nici ei nu dadusera cnd venisem, spusei global buna ziua si iesiram.
VII
Merseram multa vreme pe jos. Matilda arata mai departe supusa, avea pasi sovaieln
ici, pasii ei de-atunci, cnd o gasisem plimbndu-se prin fata casei mele. Cum ea nu
spunea nimic si nici eu n-aveam de gnd sa spun ceva, o lunga tacere se asternu nt
re noi, nepasatoare la mine, ngrijorata, se pare, la ea. n cele din urma ea ma ntre
ba deodata cu un glas care infirma ceea ce mi se paruse mie ca e supunere: gndire
sigura pe ea, judecata fara apel: ..De ce te-ai purtat asa de urt cu Petea?" Nu
era totusi chiar un repros sigur, ci o nedumerire, parca un regret ascuns sub o
fermitate afisata. Vrusei sa-i raspund ca ea se purtase urt cu mine si nu eu cu c
ineva, dar nu dadui urmare acestui impuls. Totul era mult prea grav pentru a mai
face apel la cuvinte. Ceea ce se petrecuse n acea zi, ncepnd cu ntoarcerea mea acas
a, nu se mai putea drege cu nimic, nu exista o explicatie care se putea da de ce
o sotie nu schimba un cuvnt cu sotul ei ntr-o vizita, nu schimba o privire, un ge
st, un surs, o exclamatie... Nu era ceva care putea fi nteles, trebuia doar nghitit
, iar n ceea ce priveste urmarile si sensul, nu putem forta nimic de pe acum. Vom
vedea mai trziu. Vrusei sa-i spun: "Niciodata nu mi-asi fi putut nchipui ca..." d
ar ma oprii iarasi. Practica pitagoricienilor de a tacea mi placuse cel mai mult l
a ei. Nednd expresie gndurilor care ti se mbulzesc la poarta vorbirii, ele se retra
g de la sine si descoperi cu o mare bucurie ca exprimarea lor nu era necesara. M
atilda se nelinisti: "Esti suparat pe mine?"
Daca eram suparat pe ea! I-auzi! Vroia sa smulga de la mine ceea ce ar fi trebui
t ea sa desvaluie. Ei bine, gndii, da-i drumul, daca poti, spune ceea ce nu poate
fi spus, explica ceea ce nu se poate explica! "Te-am asteptat o ora sa te ntorci,
nu stiam ce e cu tine..." Nu stia! Dar de ce sunasem n loc sa deschid? Nu stia,
o lovise amnezia... Si cum urcase scarile uitnd ca trebuie sa vin si eu si nchises
e bine usa n urma ei? Explica, Matilda, curaj, ncearca imposibilul. "Bine, zise ea
, Petea e un nesimtit, dar n cazul de azi nu vroia dect sa..." Se poticni singura.
Ei, ei, de ce te-ai oprit? Lasa-l pe Petea, mai e pna acolo! "De la nceput, relua
ea, ai intrat cu o figura de nmormntare, m-am mirat si eu, n-ai dat mna cu nimeni...
" Trece la atac! O fi vrut sa fac nconjurul mesei n timp ce toti stateau ca niste
placinti pe scaune, sa arborez o ncntare maxima, sa sarut mna la cucoane... Snt obisn
uit de la parinti, Matilda; gndii mai departe, sa ma ridic n picioare cnd mi intra u
n musafir n casa. Iar figura de nmormntare eu nu aveam cnd am intrat - si ti-am caut
at chipul si am asteptat de la tine un semn de recunoastere. Oi fi avut dupa ace
ea, asta e posibil...
Simula oboseala (fiindca mersesem foarte putin), se opri si se aseza pe bordura
unui mic havuz secat din mijlocul unui scuar cu un arbore foarte batrn. Se nsera. O
lumina galbena de noiembrie linistit se zarea n departare, marind parca, largind
bulevardul care ducea spre centru si necnd acest centru n mister, ca si cnd acolo s
~ar fi petrecut cine stie ce... mi amintii de teritoriul meu cucerit n acea plimbar
e dupa excursia cu Petrica si mi se facu dor sa ma plimb singur, ca atunci cnd o
dadusem pe Matilda uitarii, dupa ce ma facuse toata ziua ridicol. Si astazi mi s
e ntmplase acelasi lucru. i aruncai o privire. Statea nemiscata ca o statuie, cu ob
rajii n palme, parul bogat, castaniu, i se revarsase peste mini. Taiorul negru i s
e mula pe corp, genunchii stateau strnsi unul lnga altul, si privirea mea piezisa n
trzie cautnd frumoasele ei glezne. Ca un val care spala n cteva clipe o plaja murdara
si i reda frumusetea ei de la nceputuri, amintirea primelor clipe cnd o zarisem pe
Matilda prin ninsoare sterse aceasta zi din prezent si o dorinta vie mi se urca
n inima sa-i vad pleoapele clipind si sursul nflorindu-i enigmatic n coltul gurii.
Ma asezai alaturi si i apucai minile. Ea nu si le desprinse, dar se abandona, cauta
adapost la pieptul meu. O tinui astfel ctva timp... Dar n-o puteam tine la infin
it, i dadui capul pe spate. mi arata un chip devastat; cu ochii pe jumatate nchisi,
acest chip, care nu era frumos dect printr-un misterios suflu interior, era para
sit acum de armonia lui si mi se arata ochilor cu oribilele trasaturi ale unui b
arbat... Da, gndii, ce cosmar! Apuca-te sa mngi si sa saruti un barbat... Simtii un
val de repulsie si o lasai din brate. "Da, stiu, zise ea, snt odioasa. Dar nu ma
pot stapni... Lumea ma admira, colegele, toti care ma cunosc... Matilda, mi se s
pune n fata, tu esti un om si jumatate! Dar eu stiu, aproape ca striga ea, si mai
ales de cnd te iubesc pe tine, ca nu e asa, ca nu snt un om si jumatate, fiindca
nu snt stapna pe mine." "De ce ar trebui sa fii stapna pe tine din moment ce toata
lumea te admira?" rupsei eu tacerea. Si nu spusei mai mult. Stapn pe sine, gndii,
trebuie sa fie acela care da la iveala fara sa vrea lucruri straine firii lui. O
r, Matilda, ce e strain de tine din ceea ce ai facut tu, de pilda, azi? Nu timp
de o clipa, fiindca ne putem pomeni ca savrsim ntr-o clipa o enorma gafa, sau chia
r timp mai ndelungat, sa alunecam pe o panta aiurea, pna ne trezim rosind, cum facu
sem eu cu Tamara, dar pe tine te urmareste dupa cte nteleg mai demult, ca un blest
em, aceasta alunecare; esti constienta de ea, dar nu vrei sa-i spui pe nume. "Ei,
rsei eu, e usor sa spui ca esti oribila, dar ia ncearca sa spui de ce, apuca sarp
ele de coada..." Si fiindca mi dadui seama imediat ca vorbisem zadarnic, fiindca
nici un semn nu arata ca a nteles ce asteptam eu de la ea, adaugai cu ironie: "Cum
, dar esti fireasca, tu care i ntelegi pe toti fiindca asa snt ei, nu vad de ce nu
te-ai accepta si pe tine!", tot gndind: n fond te accepti, plesnesti de trufie cnd
esti asa cum sugerezi ca n-ai fi, te-am vazut, oho, te-am vazut din plin, asa cu
m nu mi-am putut nchipui n doi ani de zile ca o sa fii la prima noastra iesire n lu
me! Nu e grav, acum snt prevenit, pe viitor cnd vom iesi ma despart de tine pe tim
pul ct va dura vizita, apoi ne rentlnim ca acum ndata ce ne vom afla n strada...
"Hai sa-i punem punct, zisei, nu s-a ntmplat de fapt chiar nimic, nu vad motive su
ficiente sa-l imiti pe Marmeladov! Nu te nteleg, continuai, si te rog sa ma crezi
ca nu e pe gustul meu sa vad pe cineva turburndu-se si acuzndu-se de lucruri care
pentru el n-au nici chip nici forma, vreau sa spun nu au nici o concretete." "D
a, zise ea, dar au consecinte, o, eu stiu, simt..." "Pai sigur ca au, zisei, dar
ce poti face? Ei, da, e ca si cnd am avea dreptul sa cerem si sa ne cerem ca toat
e actele noastre sa se consume ntr-o perfecta armonie cu ceilalti." (Trebuia att d
e putin, gndii, ca totul sa fie n ordine! si nici acum nu trebuie mai mult, dar va
d ca nu-l faci, putinul acesta, si continui sa-mi arati acest chip de barbat car
e mi strneste repulsie!)
Revenii nsa asupra acestei gndiri. Nu, acum nu mai putea face nimic, afara, poate,
de un singur lucru si anume o transfigurare, sa revina Matilda de dinainte de c
asatorie! dar cine se poate transfigura cnd asupra lui apasa masa brutala a unei
realitati sufletesti n stapnirea careia este? Doar un puternic seism poate determi
na sa se spulbere firea, caracterul care ne tine nlantuiti si sa elibereze ceea c
e zace n noi ncatusat, acea simtire diafana, profunda si pura care ne face sa cade
m aproape n perplexitate cnd nvaluim cu privirea chipul iubit... Aveam o singura ne
dumerire: ce se ntmplase de fapt cu Matilda? Fiindca una erau discutiile noastre d
in care ieseau scntei (nu ma nelinisteau, ba chiar ma pasionau, fiindca nu e lips
it de interes sa nvingi o rezistenta; n mod normal gndim ca astfel de rezistente ni
ci n-ar trebui sa existe, dar uite ca oamenii le au, si anume n chestiunile cele m
ai puerile) si alta aceasta schimbare care, nu ma nselam, venea din adncuri. Din p
rimul soc ramasesem nsa cu un fir de ntelepciune si.mi spusei ca Matilda n-are alta t
reaba dect arhitectura ei si, desigur, obiceiul de a-si contempla cu un sentiment
catastrofic deplasarile sufletesti. n loc sa-mi spuna simplu, Victor, te iubesc,
nu lua n seama ce mi se ntmpla mie, lucrurile astea n-au importanta fata de ceea ce
stim noi ca simtim unul pentru altul, ea continua sa stea alaturi de mine cu chi
pul desfigurat, straina si mortificata, cu toate ca eu o acoperisem spunndu-i ca
de fapt nu s-a ntmplat chiar nimic si n-avea rost sa se complaca n starea aceea. Nu
, ea avea timp, mi sugera chiar ca timpul tocmai de aceea exista, pentru astfel d
e stari. Pentru ce altceva? Ce e mai important dect asta? Aici e-aici! Restul e n
erozie. "Uite ce e, i spusei, eu am treaba, ti-am spus de la nceput cnd mi-ai dat t
elefon ca n-aveam chef sa vin. Si ti-o spun si pentru viitor, ca n general am tre
aba, pe care nsa snt gata oricnd s-o parasesc ia chemarea ta. Da' tu acum esti depa
rte de mine si ai timp de pierdut exagernd ntmplarile unei vizite nereusite, despre
care nici macar nu vrei sa vorbesti, sa-ti explici tie, daca mie nu crezi ca mi
-esti datoare vreo explicatie, ce anume ti-a facut rau, ce s-a ntmplat de fapt. Ha
i sa mergem!"
VIII
"Numai ca aceasta stare n-o parasi dect dupa vreo saptamna, timp n care nu descoper
ii nimic si vazui zilnic si cu neliniste chipul ei urtit, de pe care fugise lumin
a de altadata. Si daca ramne asa? ma ntrebai. O fi bolnava. Dar nu era, mnca zdravan
, cu pofta, si tot asa facea si dragoste, dar fara exaltarile de altadata. Se pu
rta firesc, ca si cnd nimic nu se petrecuse cu ea si ma pomenii ca un fior rece mi
strnse inima si un gol insuportabil nascu n mine ntrebarea: dar daca nu ea s-a schi
mbat, ci eu? Daca ea a fost asa totdeauna si eu am vazut-o altfel? Cteva zile ma
simtii ca si cnd asi fi avut n stomac un copil mort. Conversatia cu ea era terna, t
acerile ntre noi lungi, nu-mi mai povestea nimic despre ceea ce se mai petrecea p
e la ei pe la arhitecti, si cnd ncercai sa fac eu acest lucru relatndu-i ce se mai
petrecea pe la noi, la universitari, nu-i captai interesul, desi nu era absenta,
ma asculta cu atentie. Nu iesiram nicaieri, eu citeam n birou, ea vorbea ndelung l
a telefon cu tot felul de cunostinte, cnd nu statea n bucatarie cu Ana si pregatea
masa. Alteori dadea drumul la radio, lua o carte si se nfunda n fotoliu sa citeasc
a, dar renunta dupa un sfert de ora, se scuza ca n seara aceea o sa ma lase sa ia
u masa singur, i era somn, se simtea obosita, se ducea sa se culce.
Spre sfrsitul saptamnii o vazui la un moment dat n fotoliu cu oglinda n mna (un frumo
s obiect din argint vechi), se cerceta cu o atentie minutioasa si ndelunga, se st
rmba, se uita cnd foarte aproape, cnd de la distanta, punea mna pe nas, belea ochii.
.. Nu parea nici surprinsa, dar nici cu totul indiferenta, avea doar o vaga curi
ozitate scrbita si reflexiva... Cnd aproape ca arunca oglinda, de asta data plicti
sita, si spuse cu un soi de nepasare care venea parca de foarte departe: "Arat o
ribil!" Dar nu mie mi se adresa, ci, ai fi zis peretilor si se ridica din fotoli
u, mi arata un spate care se ndeparta lenes spre dormitor si disparu lasnd usa desc
hisa. Deci era adevarat, arata asa cum era ea, nu cum credeam eu ca o vad... Adi
ca nu eu ma schimbasem... Si simtii cum din nou fiinta mea respira liber, fara ac
el ghem din stomac. Ma pufni chiar rsul. Felul cum ea se privise n oglinda, asi zi
ce plictisita ca era plictisita, fara vreo cutremurare, arata, dezvaluia adica o
comica stagnare a sufletului, ca si cnd ar fi fost o iapa batrna care se uita n go
lul cel mare al cmpiei si nu mai vroia nimic...Ma dusei peste ea sa vad ce face,
cu veselia care ma napadise reprimata, dar care nu se stingea. O gasii asezata p
e taburetul din fata oglinzii de toaleta, cu un ruj n mna. Si-l dadu peste buze, s
e contempla, si supse gura... Buzele reaparura, se uita, i placura sau nu, opera ia
r cu rujul, de asta data desenndu-si o gura de vampa... "Cum arata o curva, zise,
tu trebuie sa stii... Ai fost la curve, nu? Sa nu minti, toti ati fost..." Izbuc
nii n rs. Vorbea tot asa, taraganat, ca si atunci cnd constatase ca arata oribil si
nu-i pasase, sau prea putin. Tot asa si acum, putin i pasa daca am fost sau nu l
a... "De ce rzi?!" ma ntreba cu o nedumerire amorfa, impersonala, n timp ce ncerca s
a-si faca o gura cum credea ea ca trebuie sa arate o... Se uita astfel la mine,
dar numai o clipa, apoi ncepu sa se stearga cu vata, pe care o nmuie ntr-o sticluta
, reusind sa se boroscaiasca pe obraz si pe barbie, enervndu-se, o enervare rece,
flegmatica, amestecata cu nedumerire ca gaseam ceva de rs n toate acestea... Rdeam
fiindca o iubeam, desi o simteam departe de mine, dar mi se parea ca se trezise t
otusi ceva n ea si cine stie, poate...
ntr-adevar asa se si ntmpla, a doua zi dimineata cnd deschise ochii chipul ei se lim
pezi si nflori sub un straniu sentiment de renastere, uitndu-se la mine? "Victor,
ce faci tu, iubitul meu, ei, eee..." striga, un vechi strigat al ei, la nceput de
interdictie, apoi de stupoare, la telefon, cnd ma cauta la facultate si ne auzea
m vocile. Ma redescoperea? Vedea ca exist? Descoperea ca ea nsasi exista si nu ori
cum, ci alaturi de un barbat pe care l iubea si de care era iubita? O uluia acest
fapt?...
Totusi n saptamnile urmatoare descoperii ca ntoarcerea nu era totala, ca si cnd ceea
ce cstigase nstrainndu-se de mine aproape ndata ce ncepusem sa traim n aceeasi casa er
a ceva bun pentru ea, la care nu trebuia sa renunte. Referirile mele la un trecu
t care mi umplea sufletul, desi foarte prudente acum, nu-i aduceau dect o exclamati
e scurta, a, da, sau, sigur, era foarte frumos, pna cnd ntr-o zi mi spuse chiar mira
ta: "Parca ai fi un mosneag care traieste din amintiri. Sntem tineri, traim n prez
ent... Nu pot sa-i nteleg pe cei care vorbesc mereu de trecut si de viitor, nu mai
vad clipa de fata, care singura e viata; restul e iluzie care s-a dus, sau iluz
ie pe care ti-o faci. Si de trait cnd traiesti?" "Snt trei dimensiuni componente al
e constiintei umane, care ne deosebesc de animale, i spusei. Ne nastem si asfintim
odata cu ele, nu numai batrnii se gndesc la trecut, nu numai tinerii la viitor si
nimeni nu poate trai ca un cal juganit, numai n prezent, viata noastra ar fi ca s
i a lui, mncare, ham, apa, somn, apoi iar mncare, ham, apa si din cnd n cnd bici, dac
a l-ar vizita, tragnd caruta si auzind nechezatul unei iepe,- cine stie ce reverie
de pe vremea cnd era armasar." "Deci armasarul are constiinta?" zise ea izbucnind
n rs cu o satisfactie stupida, pe care o au toti cei Ce nu pot urmari pna la capat
o idee, si care cred ca
te-au prins ca a ta e falsa. "Calul si tot ce exista ne este egal n spirit, zisei
, n sensul ca totul e spirit, dar asta e altceva. Retine numai cuvntul <juganit>,
care ti se poate aplica, daca chiar crezi ca numai prezentul conteaza." "Bine ca
esti tu armasar", rse din nou Matilda si parasi brusc si discutia si locul, cum
nu facea de obicei, lucru care ma bucura, fara sa-mi dau seama de ce. Abia acum
pot sa spun ca ideile erau blestemul ei, si cnd reusea sa se fereasca si sa nu in
tre n jocul lor si mai ales cu mine, nsemna ca ma iubea foarte tare n acele clipe s
l se temea de ceva...
Bine, mi spusei, haideti asadar sa traim acest prezent. n duminica urmatoare facur
am o vizita parintilor mei, care binenteles ca se suparara fiindca nu-i anuntasem
din timp sa ne primeasca si ei cu masa pregatita. De asta data Matilda cazu n ex
trema cealalta, ma sorbea, cum se zice, din priviri, punea mna pe mine, ba chiar
la un moment dat si lasa capul pe pieptul meu...
Credea ca o sa fiu ncntat, eu sau parintii mei? Putin lipsi sa nu ma scoata din pep
eni si scurtai vizita, creznd ca din pricina asta, ca ne aflam la parintii mei, v
roia ca sa arate ca ma iubeste asa tare.
Dar nu. Asta o tinu cteva saptamni. ncercai s-o scot din casa. Teatru, cinematograf
, plimbari... Dadea din cap scurt, nu, n-am timp, desi pe urma se vedea ca avea
destul, ba chiar, dupa ce mi dadea acest raspuns, se mbraca si iesea la plimbare...
dar plimbare i oferisem si eu cu o ora nainte. Si nu zicea vino si tu, daca de pl
imbare era vorba. Ridicai din sprncene: omul are chef sa se plimbe singur, da, sin
gur, si sa mai taca dracului din gura, caci ajunsesem sa simt cum se strecoara n
mine regretul ca pierd vremea ascultndu-i vorbaria. Fireste ca ncepui sa ies si eu
singur, fara sa ma obosesc s-o invit. Primeam vizita cte unui arhitect, cu sotia,
fireste. Matilda rdea cu gura pna la urechi de nu stiu ce, si dupa ce aceia pleca
u, se uita la mine vindicativ, ca si cnd eu asi fi silit-o sa rda astfel de te mir
i ce idiotenie spusa de musafiri.
Fiindca era un decembrie frumos, i propusei o excursie, creznd ca n mijlocul naturi
i o sa doreasca mai putin sa-mi arate ct ma iubeste! Nici vorba! i dadea nainte cu
libia si mi se agata de brat mpiedicndu-ma sa urc... "Ai vrut dragoste, mi spunea (
dar nu-mi spunea, nici macar nu avea aerul), ei, iata dragoste! satura-te! Dar n
u era asa, nu era nimic demonstrativ n acest exces si ma ntrebam ce e mai rau, nstr
ainarea sau apropierea aceasta sufocanta? Devenii brutal n fata acestei revarsari
de tandrete, nct dupa acea excursie vorbeam tare cu ea, sonor, impersonal, dnd cuvi
ntelor doar valoarea lor, ca sa zic asa extrinseca... Treptat ncetai sa-i mai pnde
sc reactiile, ba chiar erau zile cnd nici nu mai stiam daca Matilda e vesela sau
trista... nu mai observai si ce anume stare noua luase locul celei sufocante, ca
re la rndul ei sa dispara dupa un timp- si sa vie alta. Se instala, adica, ntre noi
o anume nepasare variabila, asemeni zilelor si anotimpurilor, sentiment, cred, c
omun tuturor oamenilor, caci altfel n-am putea vietui cu cineva n aceeasi casa, a
ttia amar de ani, ct dureaza o casnicie activa (batrnetea e sfrsitul ei...)
Dar asta si din pricina ca la facultate ncepu sa se ntmple ceva, evenimente senzati
onale, care ma surprinsera si ma aruncara ntr-o stare extrema de tensiune launtric
a, si nu mai aveam timp sa despic firul n patru n relatiile mele cu Matilda.
IX
Predasem pna atunci linistiti, treceam si noi, ca si arhitectii, printr-o stare de
spirit, pe care eu am desemnat-o mai trziu ca apartinnd perioadei Matilda. Adica?
Adica, Marx spune ca omenirea se desparte de trecutul ei rznd. Se refera la perioad
a de dupa revolutia proletara, cnd vechii idoli si mai ales vechii stapni devin obi
ectul de rs al maselor, nfatisati ca niste paiate, n arta, filme, teatru, spectacol
e de circ si de estrada. A disparut aura n care erau nvaluiti, puterea, luxul, banu
l, si ne apar acum asa cum erau de fapt n realitate, adica ridiculi, marginiti, c
araghiosi. Numai ca marii artisti facusera acest lucru totdeauna, dar masele, mas
ele se distrasera prea putin, asta vroia sa spuna Marx, aura persista att timp ct c
onditiile sociale ramneau neschimbate. Perioada Matilda nsa arata contrariul, nu s
e rdea numai de vechii idoli, ci si de cei noi. Cel putin ea rdea, si la nceput n-o n
telesesem, pna ntr-o zi cnd ma ntorsei si eu acasa n prada unei mari veselii.
Ma ncrucisasem n dimineata aceea pe culoarele facultatii cu dentistul la care ma du
ceam de obicei cnd aveam vreo carie, doctorul Vaintrub, un om simpatic, cordial,
cunoscut n oras, avea o bogata clientela, om cu carte, iubitor de literatura si f
ilozofie, ma oprea adesea minute lungi n cabinetul sau dupa ce ma plomba, sa trece
m n revista noutatile, cu toate ca salonul sau era plin de clienti n suferinta. Da
r ne si mprieteniseram, ne facuseram vizite reciproce, schimbaseram carti... "A,
doctore, l ntmpinai, salut..." n loc de raspuns el mi zmbi, ma apuca pe dupa umeri cu u
n gest hotart si protector si ma strnse si ma batu usor pe spinare, grabit dar ate
nt:
"Cum merge?" ma ntreba. Se referea desigur la starea danturii mele pe care o negl
ijasem ani n sir si ma pomenisem ca nu mai puteam mnca ntr-o parte. Pierdusem o mase
a si trebuise sa-mi mbrace doua ca sa mi-o nlocuiasca, operatie extrem de dezagreab
ila, polizorul acela sfredelindu-mi creierii. "Merge bine, i raspunsei, acum pot
sa sparg si smburi de masline." El rse cu pofta si disparu pe usa pe care scria de
can. Nu ma mirai ca se ducea acolo, desi mi se paru nefiresc felul natural cu ca
re o deschise, fara sa ezite si mai ales fara sa bata n usa. "Decanul nostru sufe
ra rau de masele, spusei n birou colegilor mei. L-a chemat urgent pe doctorul Vain
trub." Era tacere. Nimeni nu-mi acorda atentie si nu stiu de ce parca fumau toti
ca niste turci, desi nu erau toti fumatori. Tacerea se prelungi, unul se uita pe
fereastra, altul si rasfoia niste notite, ceilalti se plimbau de colo pna colo cu
chipurile alterate parca de nesomn, nu stiu ce asteptau de nu-si vedeau de oraru
l lor... Secretara deschise usa si ne anunta: "domnul decan va asteapta!" Aha! A
sta era deci. Iesiram si ne ndreptaram spre decanat, intraram... Acolo nsa nici un
decan, la biroul lui, ntmpinndu-ne cu un surs cordial, statea dentistul Vaintrub.
Se ridica n picioare si dadu mna cu noi toti. Ni le cam zgudui pe-ale noastre... "
Domnilor, ne spuse, snt, dupa cum vi s-a comunicat ieri, noul dumneavoastra decan.
.. Luati loc... Snt n masura sa va spun ca unele masuri preced reforma nvatamntului p
e care partidul o pregateste. n iunie, cnd s-a produs actul nationalizarii, uzinel
e si fabricile erau deja n cea mai mare parte conduse de comunisti. n nvatamnt, n cadr
ul revolutiei culturale, reforma nvatamntului si desigur mai ales a nvatamntului sup
erior trebuie si ea pregatita n prealabil. Prima sarcina este introducerea marxism
ului n filozofie si combaterea energica a filozofiei idealiste. Pna nu de mult marx
ismul fusese considerat o simpla filozofie de referinta doar pentru curiosi. De-
aici nainte, marxismul, pe care se bazeaza conceptia despre lume materialist-dial
ectica a clasei muncitoare care a luat puterea, va trebui sa devina filozofia de
baza care se va preda n filozofie, n stiintele economice si sociale. Vom ncepe pri
ntr-o analiza a materiei cursurilor nscrise n program n acest an si treptat le vom s
chimba. Pentru nceput va recomand..."
Si ne recomanda, fara sa citeasca de pe vreo lista, lucrari de Marx, Engels, Len
in, Stalin, Plehanov, Feuerbacbi si altii... "Nu notati, zise el, desi nimeni nu
nota, aceste titluri vor fi afisate, iar cartile le veti gasi fie prin bibliote
ci, fie direct prin librarii..." Si tacu. Apoi adauga: "Domnule Petrini, vreau sa
viu acum la orele dumitale..."
Veni si arata studentilor, ntrerupndu-ma din cnd n cnd, ca noul decan stia filozofie.
"n acest sens, spunea el, iata ce scrie Marx... sau iata ce scrie Lenin... diale
ctica lui Hegel, daca o rasucim cu susul n jos, abia atunci putem restabili eficie
nt dialectica si putem opera cu ea. Hegel e mare numai daca este astfel rasturna
t... Continuati."
Hegel rasturnat! Nu rdeam cu gura pna la urechi, cum facea Matilda, dar rdeam foart
e tare n forul meu interior, vaznd cum un dentist i amenda pe marii filozofi lund dre
pt litera de evanghelie ceea ce un geniu politic cum fusese Lenin spusese, pentru
necesitati dictate de lupta ideologica pentru cucerirea puterii, n cutare sau cu
tare mprejurare. Dentistul le scotea filozofilor dintii, i plomba si n cele din urm
a le muta si falcile fara macar sa clipeasca. Era foarte sigur de sine, daca nu
mai mult, si asta era cu att mai curios cu ct l stiam pasionat de marile sisteme de
la Platon si Aristotel, pna la ontologia existentiala a lui Martin Heidegger. Ac
easta stranie si rapida transformare, care l facea n primul rnd antipatic, constitu
ia pentru mine un mister. Ce i se ntmplase? Si cnd? Cum si nabusise el ardoarea gndiri
i sale libere, care ma facea sa-mi amintesc adesea de el cu acea bucurie pe care
ne-o da ideea ca undeva n orasul n care traim cineva are aceleasi preocupari ca si
noi, desi meseria lui e alta si ca oricnd te puteai duce sa-l vezi, si el sa te
primeasca cu acea sticlire n ochi pe care i-o dadea pasiunea nobila pentru cultura
? Cum de renuntase si la meseria lui si la aceasta pasiune si acceptase sa vina
la noi si sa... Abia acasa deschisei si eu falcile si rsei cu gura pna la urechi d
e mai multe ori: ha, ha, ha... ha, ha, ha, ha... ha, ha, ha, ha... "Ei, ce e, ma
ntreba Matilda. Ce te-a apucat?" "Avem un nou decan, i spusei, un dentist, ha, ha
, ha, ha, ha... hi, hi, hi, hi, hi... N-are dreptate Marx, nu ne despartim numai
de trecut rznd, ci intram si n viitor tot rznd... nsa de noi nsine..." Si i povestii
irea mea pe coridoare cu doctorul Vaintrub si cum i spusesem ca stau bine cu dant
ura, pot sa sparg si smburi de masline... "Se pregateste o reforma a nvatamntului,
continuai n timp ce mncam flamnd. Ce-ar putea sa aduca nou aceasta reforma. Ce pute
a sa aduca? Elevul si studentul trebuiau oricum sa nvete? Binenteles! Acest adevar
nu putea fi reformat. Atunci?!" "Cine ti-a spus ca acest adevar nu poate fi ref
ormat? rse Matilda mai tare parca dect mine. Seful catedrei voastre de filozofie a
culturii era prezent?" "Nu, lipseste de vreo doua saptamni, are o sciatica infec
tioasa, care l tine la pat." "Hm! Asa credeti voi! De sciatica de care sufera el
n-o sa se mai vindece niciodata. Marele vostru filozof a fost ntmpinat ntr-o zi la
poarta universitatii de catre... nu-ti spun cine si i s-a spus: din clipa asta d
umneavoastra n-aveti ce mai cauta aici." Ma posomorii, avnd ntr-o secunda sentimen
tul ca pentru mine perioada Matilda fusese foarte scurta. Cum, marelui poet si fi
lozof i se luase catedra? "Chiar e adevarat?!" spusei. "Binenteles! zise Matilda
care continua sa fie vesela, ieri am aflat, dar am uitat sa-ti spun."
Nu-l iubeam pe marele poet nici ca filozof, nici ca profesor, desi el ma sustinus
e sa fiu numit la catedra lui. Nu-mi placuse nsa ca era distant cu mine si se com
placea sa fie nconjurat de adulatori gaunosi, care n afara de opera lui, din care i
citau chiar n fata fara nici o jena, stiau prea putina filozofie. Era adevarat c
a n sinea mea consideram lipsita de interes pentru timpurile moderne teoria sa as
upra unei cunoasteri limitate de o cenzura transcendenta, precum si adaptarea la
spatiul romnesc a gndirii spengleriene conform careia culturile si civilizatiile sn
t determinate de spatiul geografic, dar avusesem grija din politeta pentru marele
poet si om de cultura sa nu discut cu nimeni despre opera lui. Era adevarat nsa ca
pastrasem si tacere cnd vreun adept cu privirea sticlind de ignoranta ncerca sa ab
ordeze cu mine acest subiect. Pesemne ca i se transmisese tacerea mea, daca nu m
ai mult. Nu ma invita la el, cum auzisem ca facea cu ceilalti, mi arunca doar, di
n cnd n cnd, abia clipind din pleoapele lui palide si transparente, cte-o privire rec
e si vag interogativa. Scoaterea lui brutala de la catedra era nsa cu totul altce
va. Era clar ca n locul lui vor numi un alt Vaintrub oarecare, si nu unul dintre
noi, desigur, nu pe mine sau vreun discipol al marelui poet, sau pe profesorul N
., de pilda, care mai fusese sef de catedra nainte de razboi si la cursurile caru
ia nvatasem noi filozofie. Era un umanist blnd si cu vasta cultura, moderat om de s
tnga, necompromis de vreo miscare politica, ar fi fost ct se poate de firesc sa fi
e numit el, or, de doua saptamni, titularul lipsea si dupa spusele Matildei nu di
n motive de boala, si nu se auzise nimic de o eventuala numire a profesorului N.
"Poate ca nu e adevarat!" i spusei Matildei prins de neliniste si ndoieli. "Nu-ti
spun din auzite, zise Matilda, ci direct de la sursa. Darea lui afara si are orig
inea n prelegerea lui de deschidere a cursurilor, cnd vorbind n introducere la istor
ia filozofiei, pomenise pe cine vrei si pe cine nu vrei, n afara de Marx si marxis
m. Nici asta nu e zdravan la cap!" rse Matilda sugerndu-mi astfel ca pentru ea sur
sele comediei erau diverse, nu rdea numai de indivizi ca de-alde Calcan. Ma retra
sei n biroul meu si n timp ce mi beam cafeaua si Matilda rasfoia ziarele (caci la se
rviciul ei unde era sefa evita sa citeasca Scnteia n colectiv si sa comenteze artic
olul de fond, la orele opt dimineata, lasa pe altcineva s-o faca si disparea pres
ata, motiva ea, de treburi) mi aprinsei o tigare si ramasei tacut vreme ndelungata
. Era clar, mi spuneam, ne vor aduce nu chiar un nou dentist (si nca acesta era bun
, nu era neinformat, era familiarizat cu filozofia), ci cine stie ce obscur profe
sor secundar sau cine stie ce ziarist galagios, cum se ntmplase la Litere, unde e d
rept ca titularul, un celebru specialist n cercurile romaniste din strainatate si
pe deasupra om de stiinta agresiv, nu putuse fi gonit, dar i fusese impus un jur
nalist, un putoi care nu se jena sa-l ia peste picior si sa-l nvete pe el, marele
savant, cum e cu marxismul n lingvistica. Ignorasem aceste semne, considerndu-le
accidente fara importanta. "Chestia asta mi poate sa ramna asa, i spusei Matildei.
Raspundem de soarta culturii si a nvatamntului si daca nu reactionam, vom avea cee
a ce ni se cuvine, adica exact ceea ce meritam." "Ce vrei sa faci?" ma ntreba ea
de asta data doar zmbind sceptica, vrnd parca sa spuna ca de facut, fireste, se pu
tea face orice, dar rezultatul ea l cunostea dinainte. "Sa vorbesc cu marele poet
, sa-i spun ca trebuie sa protesteze si ca noi l vom sustine."
Matilda lasa ziarele, si aprinse si ea o tigare si ntre noi se asternu o tacere. n
cele din urma mi spuse ca un avertisment: "Mai gndeste-te!" "M-asi mai gndi, i raspun
sei gndindu-ma, dar n-am la ce. Nici nu mai e timp. Daca mine ne vom pomeni la cat
edra cu cine stie ce ginecolog sau inginer de poduri si sosele, o sa fie prea trzi
u." "Treaba ta, mi spuse, vezi sa n-ai o surpriza ncepnd chiar cu titularul pe care
vrei sa-l aperi." "Ce surpriza?' "De unde sa stiu eu? Tot ce stiu e ca traim vr
emea surprizelor, n orice caz, continua ea repede, ca sa nu-i cer amanunte, nu uit
a sa-l ntrebi de ce considera el marxis-mul nedemn de a fi citat ntr-o prelegere d
e filozofie!" Avusese n glas tonalitati necrutatoare, pe care i le auzeam pentru n
tia oara si tresarii. "n cultura, i raspunsei eU gnditor, daca nu e liber, nu mai e
om de cultura capabil sa exprime ceva propriu, ci un simplu truditor ntr-o profesi
e ca oricare alta, care nu solicita optiuni individuale." "n orice profesie ca or
icare alta, zise ea cu ironie (S amintise cum rostise ea nsasi aceste cuvinte n ziua
cnd ma mutasem la ea?), se cer optiuni individuale. Poti sa faci o casa urta sau
una frumoasa, asta are o mare importanta pentru aspectul estetic al unui oras. De
ce e frumos Parisul? Fiindca bulevardele si casele lui au fost resistematizate n
urma unei optiuni a baronului Ilaussmann." "Bine, zisei, si ntruct absenta lui Mar
x ntr-o prelegere trebuie sa determine Bucurestiul sa ia catedra unui vestit poet
si filozof? Era suficient un avertisment." "Si de unde stii ca nu i s-a dat? Snt
patru luni de-atunci. ntreaba-l, mai zise ea de asta data cu un glas pasnic, dis
cuta cu el..."
X
ntr-adevar, marele poet nu suferea de nici o sciatica, mi deschise el nsusi si spre
surpriza mea ma ntmpina cu un repros: "n sfrsit, zise, ai catadicsit si dumneata sa
ma onorezi cu o vizita." "N-am ndraznit, dom'profesor, sa va deranjez neinvitat"
, i raspunsei. "Uite ca ai ndraznit, zise el, si mi face mare placere. De cnd am fos
t dat afara de la universitate, vechii mei discipoli m-au si parasit, de unde pna
atunci ma agasau zilnic cu vizitele lor. Orict am filozofa pregatindu-ne de moart
e, nu ne pregatim deloc, ideea e o pura vanitate a gndirii, care ne sugereaza fal
sa certitudine ca prin filozofie putem trece bine narmati Marele Prag, ti-o spun
cu majuscule. n fata mortii nu mai esti nimic, nu mai esti poet, esti un simplu o
m care trebuie sa dispara... Totdeauna m-am uitat cu neliniste la tabloul lui Sa
ndro Botticelli, n reproduceri, caci originalul e la New York, care nfatiseaza mpar
tasania sfntului Jerome. Cei din jur, n special preotul i ntinde agresiv lingurita cu
o expresie neascunsa de satisfactie ca el e viu, gras si sanatos n timp ce sfntul
va fi n curnd mort, deja, cu paloarea pe chip, cu privirea ratacita... nu mai e sfnt
, ci un biet batrn muribund, ntru totul n ghearele mortii nenduratoare... Desfrnatii,
prin cinismul lor, continua marele poet n timp ce ne asezam n fotolii, snt mult ma
i bine pregatiti, pe ei nu i-a exaltat aceasta viata pe care au scuipat de-attea
ori n toiul petrecerilor lor desantate, nct aparitia celei cu coasa si cu rnjet perpe
tuu le provoaca cel mult un nou hohot de rs descreierat si un ultim scuipat arunc
at Aceleia drept n figura..."
Chipul marelui poet nu exprima nsa nici regret, nici amaraciune si mi se paru ca
niciodata nu-l vazusem att de senin si de spiritualizat. Ramaseram ctva timp tacut
i. Asadar eu eram ultimul care aflam si foarte trziu ca i se luase catedra. n ceea
ce i privea pe discipolii lui, ma simteam indignat. Chiar asa, l si parasisera? E
ra adevarat, nu i se daduse marelui poet si filozof sa bea, dintr-odata o cupa de
cucuta, ca lui Socrate, dar i se daduse s-o bea cu ncetul, sa moara adica n fieca
re zi, un supliciu, existential care si ncepuse sa-i atinga (acestui iubitor al lu
minii si al corolelor de minuni ale lumii) fibra lui cea mai ascunsa. Ce nsemnau
ultimele lui cuvinte, aducea un elogiu desfrnatilor? "Sper, dom'profesor, zisei,
ca nu snteti, adica nu va simtiti n postura lui Faust, care si regreta o tinerete p
etrecuta n asceza si studiu (gndind: v-ati bucurat de glorie, desi ati avut si det
ractori care nsa nu v-au turburat exaltarile spiritului, v-ati bucurat de onoruri
, v-ati casatorit si aveti si o fata si dupa cte am auzit sotia va adora si acum.
..). De altfel, continuai, Faust e un personaj nesarat, absolut neinteresant, du
pa ce redevine tnar continua sa nu traiasca nimic, fiindca el nu se implica n trag
edia Margaretei, la sfrsit l vedem cum se cara spre noi aventuri. Ce fel de aventu
ri? Nu poti spune niciodata clipei: opreste-te, snt fericit, atts timp ct Mefisto s
ta lnga tine, sa nmoaie bratul adversarului, ca sa-l rapui tu cu usurinta". "Nu n as
ta consta mitul faustic, zise marele poet deodata nviorat. E o renviere a mitului d
ionisian, a eternei ntoarceri si a trairii n afara tragediei. Goethe iubea Grecia
antica, dar n acelasi timp stia ca vremurile se schimbasera, aparuseri Dumnezeu si
puternicul Mefisto. S-a adresat acestuia din urma." (nteleg, am gndit, felul cum a
ti fost dat afara de la catedra unde oficiati n numele spiritului v-a sugerat ca,
dupa Nietzsche, sa gnditi: Dumnezeu e mort! Si sa vedeti o mare turburare n lume.)
"Nu se poate ncheia nici un pact cu nimeni, dom' profesor, si de altfel un pact
faustic care ne-ar feri de primejdiile riscului, repet, ne-ar priva si de bucuri
ile victoriei. Forta sta n noi nsine: dumneavoastra ati si semnat un pact nca din t
inerete cu puterile spiritului, trebuie sa recurgeti la ele, sa recititi acest p
act si sa-l respectati. Cultura e o faclie care arde! N-o aruncati din mini si nu
invidiati desfrnatii..."
Marele poet surse si o lumina se intensifica pe chipul lui. "Asa mi-am spus si eu
, zise, o sa stau acasa si o sa-mi scriu memoriile. Nu e o ndeletnicire care ncalc
a pactul, cum bine ai spus. Proust a facut acest lucru timp de un deceniu, si a
trait nca o data si cu ce iluminari si bucurii, toata viata lui dinainte, oprind
clipele pe loc, eternizndu-le. O singura ndoiala ma nelinisteste. Voi suporta izola
rea, singuratatea? Proust era un monden, avea prieteni, un anturaj pe care chiar
daca nu-l mai frecventa din pricina bolii, ca nainte, cnd se simtea mai bine iesea
seara trziu, mbracat bine, pomadat, cu o floare la butoniera si se ntorcea n zori fe
ricit. Nu discutam aici unde se ducea si ce facea, fapt e ca avea unde se duce s
i ca se ntorcea fericit. Acest dus era la mine catedra. Nu-i acuz pe discipolii m
ei ca m-au parasit, poate ca nici nu m-au parasit, snt, pesemne, desorientati. Or
sa-si revina poate, dar eu aveam acum nevoie de ei. David ne arata n divinul sau
Socrate bnd cucuta un barbat nconjurat de prietenii sai, n timp ce eu snt singur (ce
curios, am gndit, iata, si el s-a gndit la Socrate), semnele pentru mine snt rele. N
u nca foarte rele, dar omul, ca un animal cu instincte nca puternice, un animal so
cial cum bine s-a zis, simte ca firul gros si esential care l lega de societate,
de cei tineri; fiind taiat, viata i se va scurge n singuratate, nu mai poate, nu m
ai are cum sa nnoade altul. Daca mi s-ar da o revista! Dar cum sa mi se dea o rev
ista, cnd mi s-a luat o catedra?" "n paranteza fie spus, dom' profesor, zisei, de c
e n prelegerea dumneavoastra la deschiderea cursurilor n-ati pomenit nimic nici de
Marx, nici de marxism? Se discuta n oras despre asta si nu n favoarea dumneavoastr
a..."
Marele poet si filozof nu raspunse ndata. n biroul n care ne aflam, captusit cu raf
turi pline cu carti, intra fiica lui, care i semana, dar cum se ntmpla adesea, acel
easi trasaturi nu mai dadeau aceeasi expresie...Chipul poetului era frumos, de o
albeata de statuie ndelung slefuita de impulsurile luminoase ale vietii sale int
erioare, n care marimea nasului nu mai avea importanta, buzele subtiri nu mai exp
rimau ascutimea rea a celor cu o astfel de conformatie a gurii si barbiei n timp c
e pe chipul fetei, desi totul semana fizic cu tatal, nu aparea n expresie dect com
unul: o fata oarecare, nici frumoasa, nici urta, pe care nsa poetul o nvalui cu o p
rivire tandra si i transmise si ei din bogatia acestei tandreti, care i fu ntoarsa,
si tatal si fiica semanara cu adevarat cteva clipe, unul cu celalalt. Ma ridicase
m n picioare, dar tatal nu facu nici un fel de prezentari. Ca mama ntreaba cum sa-
i faca diseara piureul de cartofi, cu lapte si unt, sau numai cu lapte... Si put
in unt, daca e proaspat, aha, bine, dar sni-telul, l vrea natur, sau cu ou si par
mezan... fara ou si parmezan, fiindca a mncat doua oua dimineata..., dar salata de
andive, cu putina maioneza, sau... da, cu maioneza, n-o sa mor, dintr-o salata
de andive cu maioneza...
Fata iesi, mi arunca o privire bleaga, iar eu ma asezai la loc n fotoliu. "Iata dec
i, continua marele poet, ca si dumneata te-ai exprimat n asa fel nct sa sporesti si
nguratatea mea." Ramasei surprins. Cum ma exprimasem? i pusesem doar o ntrebare...
A, da, se discuta n oras, si nu n favoarea lui, de ce n-a pomenit nimic de Marx la
deschiderea cursurilor. "Vorbesti ca si cnd ora-sul... hm! Petrini, murmura el,
vin vremuri grele, pentru noi, filozofii... Am citit Das Kapital demult si nicioda
ta nu mi-a trecut prin cap ca ntr-o zi va trebui sa-l tratez pe Marx altfel dect c
a pe un economist si doctrinar genial al comunismului (filozofia sa e mai mult i
ntrinseca analizei pe care o face societatii capitaliste dect extrinseca, pornind d
e la un concept, existenta, dupa el, de-termina constiinta, ceea ce, daca ne gndi
m ca societatea, n timpurile moderne, tinde sa acapareze individul, sa-l subjuge,
nu e aberant sa afirmi ca ntr-o anumita masura, uneori decisiva, dar alteori nu,
i determina constiinta). Determinismul nu e o noutate n filozofie. Nou la Marx es
te faptul ca asemeni lui Rousseau el trage din analiza sa concluzii politice rev
olutionare. Programul sau nsa e o imensa utopie. El a numit Anglia ca locul de pe
pamnt de unde va izbucni revolutia proletara, ignornd, tocmai el, conditiile isto
rice si sociale n care traieste proletarul englez, si anume ntr-un imperiu, ntr-o t
ara liberala, cu o mica-burghezie numeroasa, care n-are nici un chef de revoluti
e si nici nu va avea vreodata, dect daca o va face ea nsasi. Teza lui Marx: acolo
unde proletariatul e mai numeros si mai evoluat, acolo va izbucni revolutia, a f
ost infirmata de revolutia rusa, unde proletariatul era cel mai putin numeros si
cel mai putin evoluat. Ce ne dovedeste acest lucru? n primul rnd ca Rusia avea to
tusi nevoie de o revolutie si a devenit proletara fiindca n acel timp nu exista n
lume o alta teorie revolutionara mai eficace si mai utopica pe care rusii sa si-
o nsuseasca. Si-au nsusit-o pe-a lui Marx, fiindca ntr-adevar frumoasa lui utopie pu
tea seduce masele si le putea atrage n lupta. Acum, ntrebarea care se pune unui om
de cultura: poate el sa pomeneasca numele lui Marx fara ca asta sa nu nsemne adez
iune? Nu la marxism, ceea ce ar fi intelectualmente firesc, ci la dogma care s-a
nascut din el. A vorbi n mod liber de Marx si marxism nu e posibil. Ca sa justifi
ce teoretic de ce revolutia proletara a izbucnit tocmai n Rusia si nu n Anglia sau
Statele Unite, Lenin a creat o noua teorie a evolutiei capitalismului spre impe
rialism ca stadiu al sau cel mai nalt, dupa care va veni descompunerea, formnd deo
camdata un lant puternic de contradictii si ca revolutia proletara, n aceste noi c
onditii, a izbucnit acolo unde acest lant avea veriga cea mai slaba. Sa admitem
ca nu se putea altfel si ca revolutia a izbucnit acolo unde lantul imperialismul
ui avea el veriga cea mai moale. Dar cine ne garanteaza care va fi lumea viitorul
ui, dupa ce capitalismul, ajuns n stadiul sau cel mai nalt, va putrezi? n noile con
ditii de evolutie spectaculoasa a tehnicii, numarul muncitorilor cu psihologie cl
asica se va micsora, vom trai ntr-o lume de tehnicieni si ingineri cu alta psihol
ogie si alte moravuri. Marxismul, desigur, va dainui, ca un excelent instrument
de analiza a raporturilor sociale si economice, concluziile politice istorice si
filozofice vor fi nsa altele, conceptul.: existenta materiala determina constiint
a, va ramne un adevar controversabil ca attea alte mari adevaruri..." "Dom' profeso
r, spusei ndata fara sa mai reflectez n detaliu asupra uneia sau alteia dintre opi
niile emise de el, a devenit de mult evident ca n cele din urma si soarele se va
raci, va deveni nti rosietic, apoi galben si nainte sa se produca cu el un accident
final n univers, viata pe Terra se va fi stins de mult. La fel se va ntmpla cu gen
eratia dumneavoastra si a mea pna sa ajunga marxismul o doctrina limitata la socio
logie si economie. Ce facem nsa pna atunci? Snteti tnar, abia ati trecut de cincizec
i de ani. Trebuie sa va ntoarceti la facultate! Nu va costa nimic daca staruiati n
prelegerea dumneavoastra si asupra marxismului." "Nu era suficient, puteam s-o
fac, dar mi s-a cerut si altceva si anume sa starui si asupra leninismului." "Ei
bine, puteati sa faceti si acest lucru!" exclamai eu. "Tot nu era suficient, tre
buia sa afirm ca si Stalin si-a adus icontributia n filozofie, ca un demn discipo
l al lui Lenin!" "Bun, Stalin e un tip urias, se putea vorbi si despre el. Eu l-
am citit tot si paginile n care e vorba de Trotki snt pasionante. Nu-mi place Trot
ki, n-a avut curajul sa atace dogma partidului unic, si el gndea ca si Stalin ca
toti cei care aveau alte pareri dect ale lui trebuiesc suprimati. Macar Stalin ven
ea din Georgia si pentru el dictatura era ceva firesc, natural, n timp ce Trotki c
olindase occidentul liberal si Statele Unite, statuse mult prin biblioteci, avus
ese deci cnd sa se gndeasca ce lume noua vroia sa aduca el n Rusia si n restul omeni
rii. Cnd spun restul am n vedere marimea uriasa a teritoriului n care revolutia prole
tara trebuia declansata si ce influenta va avea ea n lume. Nu e prima oara n istori
a cnd o mare figura politica e pomenita n biserici si scoli. Nimeni nu v-ar fi ntel
es gresit daca o faceati." "N-ar fi fost de-ajuns" raspunse, uimindu-ma, marele
poet si filozof. "Nu nteleg, dom' profesor! Ce-ar mai fi trebuit sa faceti?" "Ar f
i trebuit pur si simplu sa nu vorbesc nimic despre istoria filozofiei, ci sa pre
lucrez discursurile lui Jdanov referitoare la mpartirea lumii n doua lagare, cel a
l socialismului, pe de o parte, si cel al imperialismului, pe de alta parte, si
discursul aceluiasi referitor la revistele Zvezda si Leningrad, si sa combat un
manual de istoria filozofiei al unui oarecare Alexandrov, al carui continut nu-l
cunoaste nimeni..."
Marele poet se opri si se uita la mine surznd de tacerea fara iesire n care ma arunc
ase aceasta desvaluire.
"Mi s-au dat cele doua brosuri ale lui Jdanov, continua marele poet, chiar recto
rul mi le-a nmnat si, colega, zice, iata obiectul prelegerii cu care veti deschide
cursurile. Va declar n mod formal si confidential ca prelegerea dumneavoastra va
fi urmarita. Si daca refuz? i-am replicat. A dat din umeri, dar nu ntr-un fel far
a sens. A nchis si ochii n timp ce si ridica sprncenele si si ndeparta bratele. Adica
scurile nu vor fi suportate de el, ci de mine. M-a pus sa semnez ca am primit ce
le doua brosuri, nct, dupa cum vezi, n-a fost vorba, acolo asa, de o simpla citare
a numelui lui Marx, pe care l-asi fi omis si l-am omis dintr-o simpla neatentie,
trebuie sa marturisesc, dar n-avea importanta, puteam intra n fondul chestiunii, p
e larg, n prelegerile urmatoare, n cursul anului. Mi-am nceput cursul n mod normal,
acceptnd n sinea mea, fara vreo desbatere de constiinta, orice risc. Fireste ca ma
asteptam si la o sanctiune grava, adica sa mi se ia catedra, dar nu credeam ca
o sa fiu ntmpinat la poarta universitatii de un individ brutal, care sa-mi notific
e cu o dusmanie personala ca n-aveam, de-aici nainte, ce mai cauta n aceasta cladi
re. Ce-i facusem eu astuia? Ce-avea cu mine? Nu-l vazusem n viata mea si nu-mi am
inteam sa fi facut cuiva rau, unui necunoscut, care nu putea fi parintele unui s
tudent trntit de mine, era prea tnar sa fi fost parintele unui copil mare. Nu era
intendentul, dar semana cu un intendent! A aparut apoi imediat Pascu, caloriferi
stul nostru, l-a njurat pe-ala ntr-un mod si mai brutal dect mi vorbise acela mie sp
unnd: du-te n... la mne-ta! Cine te-a trimis pe tine aici?
Si reproducnd aceasta njuratura privirea marelui poet sticli de satisfactie si se
opri din povestit. i placuse caloriferistul att de mult nct tinuse sa-i repete popul
ara noastra trimitere la origine? Era evident, bruta care l ntmpinase si i spusese a
cele cuvinte fusese astfel pedepsit. Bietul filozof! Nu banuia ca acela fusese p
us tot de caloriferist sa formuleze exact gonirea din Universitate a poetului, ad
ica faptul sa fie clar, sa nu mai intre adica acolo, sa protesteze, sa ceara exp
licatii etc. Dar brutal, la acest nivel al paznicilor si nu, sa zicem, n biroul re
ctorului neputincios. "Caloriferistul, continua marele poet, m-a poftit n biroul
lui de secretar al celulei de partid, unde, cu alte cuvinte, binenteles, mi-a con
firmat ceea ce mi spusese celalalt, el era n masura sa-mi spuna ca pot ocupa postu
l de sef al bibliotecii municipale, unde pot foarte bine sa citesc, nu-i asa, sa
scriu poezii, sa-mi continui studiile care ma intereseaza... Umfla vocabulele,
parca ar fi vrut sa-mi arate ca nu e asa grav sa treci dintr-un post ntr-altul, t
ot cam leafa aia o ai, asta e, se n-tmpla, nu e nimeni batut n cuie pe locul unde si
face serviciul... Desigur, nu el, Pascu, a luat aceasta hotarre, hotarrea a venit
de sus, mi-a spus el, fara sa-mi precizeze de unde de sus, de la rector sau si r
ectorul primise un ordin de la forurile bucurestene ale nvatamntului... "Nu stiu,
dom' profesor, mi-am ncheiat si eu vizita posomort. Trebuie sa va ntoarceti la cate
dra. Oricum, noi vom reactiona". "Care noi?" zise marele poet atent, dar fara sa
ma priveasca. "O sa aflati!" "Bine, faceti ce credeti, dar daca e sa actionati
inutil si n schimb sa nfruntati doar riscurile, ar fi mai bine sa nu actionati." "E
bine sa stim si noi la ce ne putem astepta de-aici nainte, odata pentru totdeaun
a. Binenteles ca pentru nici unul dintre noi n-am risca numai de dragul riscului,
dar n cazul dumneavoastra n-are rost sa-l calculam."
XI
Ma simteam mult mai inflamat dect aratasem. N-asi putea sa spun pe ce se baza ins
tinctul meu, care ma ndemna sa nu accept anomalia, caci asa mi parea situatia care
se crease la facultate n urma ndepartarii marelui poet si filozof. Anomalia, anorm
alul, nu e o fatalitate si n-are durata, conditia sa-l facem sa dispara e sa nu-
l acceptam si mai ales sa nu cedam tentatiei de a-l justifica, prin recurgerea la
principii nalte. Aceasta din urma gndire anticipeaza primul meu contact cu unul d
in cei pe care i numisem noi. Era un tnar de vrsta mea, numit la facultate odata cu
mine si cu care ma si mprietenisem. De la el auzisem despre marele poet o formul
a... mai tr-ziu, dupa moartea si reintegrarea poetului n circuitul cultural, aceast
a formula avea sa constituie subterfugiul general al acelei reintegrari... Ideali
sm? Agnosticism?... Da' de unde! Filozofia lui e tot poezie, e o metafora poetic
a. E stupid sa cautam confirmarea teoriei plusvalorii ntr-o opera poetica inspira
ta de sentimentul misterului existential. Plin de respect pentru marele poet si f
ilozof, acest tnar, marxist convins dar cu spiritul critic ramas intact, caustic,
inteligent, avnd darul formularilor memorabile, ncerca astfel sa-l fereasca pe se
ful catedrei noastre de loviturile pe care el parca le stia, desi nu-mi spusese
niciodata nimic clar n acest sens, dar eu ntelesesem din unele taceri ale sale, di
n unele expresii cum ar fi un de" hm, sau bietul dom' profesor, ca nu era sau nu
va fi bine, de bietul dom` profesor... La el ma gndii sa ma duc ndata ce marele po
et nchise usa n urma mea.
i dadui un telefon, statea departe de centru si s-ar fi putut sa nu-l gasesc acas
a. "No, badie, acasa esti?" l ntrebai cu un puternic accent ardelenesc, recunoscndu
-i vocea la aparat. "Acasa mi-s, tu esti, Petrini?" "Da, ce faceai?" "Citeam!" "
Pot sa te deranjez?" "Pentru un prieten, musai sa lasi cititul, caci el este un
om viu si miscatoriu, n timp ce cartea sta linistita acolo unde o pui si nu da se
mne de suparare ca o parasesti. Vino! Mintenas ma mbrac si iesim la o preumblare.
" Vorbea adesea astfel, persiflndu-i pe ardeleni, desi era el nsusi ardelean, ncerca
m si eu acest limbaj cnd ma ntlneam cu el, dar numai atunci, fiindca n-aveam talent
ul de a-mi strecura ironia la adresa carturarului neaos ardelean cum facea el, i
mitndu-i de fapt gndirea, si binenteles ca n-aveam nici un haz. Mai stiam ceva, ca
Ion Micu (caci asa l chema, si cnd se prezenta adauga si particula Klein iritndu-i
pe unii, caci ei credeau o clipa ca o fi descendent al marelui Inocentiu, si cnd
aflau ca nu...) cnd folosea acest jargon era la el un semn ca si pastra neatinsa s
i ascunsa adevarata gndire, pe care n-o expunea oricui, nct ma bucuram cnd vedeam ca l
paraseste pentru mine si discuta normal: semn de pretuire si prietenie. Nu stiam
de ce, dar avea asupra mea un ascendent... nu-mi dadeam seama n ce consta, dar n
u numai ca nu ma supara, ci n mod bizar parca chiar simteam ca mi-era necesar. Poa
te pentru ca dintre toti universitarii era singurul care mi sugera certitudinea c
a putea raspunde la orice ntrebare pe care i-asi fi pus-o, n acei ani cnd de pretut
indeni rasareau semne de ntrebare? El era singurul linistit, destins, iro-nic, ad
esea sarcastic chiar si cu cei batrni, care, foarte nervosi, preferau sa nu-i dea
replica, sau poate ca nici n-o aveau atunci pe loc... Era membru de partid, fos
t utecist n ilegalitate, n-avusese deci timp sa-si ia licenta, fusese totusi numi
t direct asistent la Litere, unde, mi spunea el, n-avea sa stea mult, pasiunea lu
i fiind presa literara... Lectiile i erau ncarcate de glume pe care studentii seri
osi nu i le apreciau, n schimb rdeau ceilalti... Vorbind de pilda de Caragea Voda,
expediase astfel analiza marxista a acelei domnii, care s-ar fi caracterizat pri
n ciuma care i poarta numele (Ciuma lui Caragea) si prin faptul ca acel domnitor
ar fi pus biruri grele pe femeile usoare (ceea ce era riguros exact.) Studentii
seriosi ridicasera stilourile din caiete. "Sa scriem asta?" ntrebase unul posomort,
parca indignat... ntr-o zi venise de la Bucuresti n vizita n orasul nostru un membr
u al Biroului politic, nsarcinat cu nvatamntul si cultura. Ca de ce nu stim nca ruse
ste? ne ntrebase el sever dupa ce ne adunase pe toti n aula universitatii. Ne cita
se la un moment dat n timpul conversatiei libere pe care o avusese cu noi un prov
erb rusesc n ruseste, apoi vaznd ca nimeni nu l-a nteles, ni-l tradusese n romneasca
lui nu att stricata, ct marcata dezagreabil de un dublu accent, evreiesc si n acela
si timp rusesc. "Dar dumneavoastra, cnd aveti de gnd sa nvatati romneste?" raspunses
e atunci Ion Micu, crend cu seninatate un moment penibil de tacere, caci liderul n
u avusese n primele clipe replica: apoi se nfuriase. "Cunosc eu acest gen de intele
ctuali foarte mndrii de dracusorul mic-burghez care zace n ei si care si scoate cor
nitele ori de cte ori e vorba de lucruri serioase." Ion Micu i replicase: "n orice
caz vad ca si dumneavoastra, gnditi prin sistemul de imagini care face parte din
opiumul popoarelor: dracusor, cornite... Or, noi, marxistii, stim ca nu exista dr
aci si nici fii de-ai lor, dracusori..." " Dumneata esti marxist?"' l ntrerupsese
liderul, ca si cnd ar fi fost convins ca are n fata un impostor. Micu sursese candi
d: "Da, ca si dumneavoastra!"
l gasii gata mbracat sa iesim, totusi, mai ntrziaram, nu vroia sa plece, se uita de
cte va ori discret la ceas si nici de vorbit nu avea chef, sau mai bine zis se gnd
ea la ceva, tacut, si pe chip cu acea expresie de iritare pe care o avem toti la
un rendez-vous, cnd sntern pusi sa asteptam pe cineva care a depasit cu mult sfert
ul academic. Se plimba prin birou si ma ntreba cte ceva, eu i ras-pundeam, dar el n
u avea aerul ca m-a auzit. ntru trziu, dupa vreun ceas, se auzi la intrare cheia r
asucindu-se n usa apartamentului si aparu Ivona, sotia lui, care intra n birou far
a un surs ca si vedea sotul, fara o tresarire ca avea un musafir. Lucra la cotidia
nul local al partidului, fusese si ea utecista n ilegalitate, dar fara sa fi fost
nchisa, cum se ntmplase cu sotul ei. Femeie tacuta, fara sa fie placida, o bruneta,
statea si asculta conversatia fara sa intervina, nu pentru ca n-ar fi avut ce s
pune, dar parca tot timpul se gndea la altceva, care, fara s-o obsedeze, i acapara
totusi gndirea. Cnd deschidea gura, o facea ca sa-si contrazica, n felul ei absent
, sotul, sau sa-i spuna ca are niste telefoane de dat si o sa treaca n hol, unde n
tr-adevar nu mai termina de vorbit. Cnd era prezenta, ntlnirea mea cu Micu era stri
cata. "Mi-ai dat telefon ca vii, nu ca ntrzii", zise Ion linistit, fara repros. "A
m mai avut treaba", zice ea cu un glas alb, fara sa mai adauge ceva, de pilda sa
explice de ce a telefonat atunci ca vine, sau de ce n-a telefonat ca ntrzie. "Ai
avut necazuri?'' "Nu!" "Eu ies cu Petrini sa facem o plimbare." Mai trziu am aflat
ca el o iubea, iar ea nu, nsa o iubea mai mult dect se putea banui, iar ea nu-l m
ai iubea deloc cnd l cunoscusem eu si ma ntrebam daca l iubise vreodata. Ma ntrebam c
hiar cum dracului o fi aratat atunci, n timpul idilei, caci daca aratase ca si ac
um, sau pe-aproape, de ce se ndragostise el de ea att de tare? O pereche mai nepot
rivita nici ca se putea imagina (ntrebarea populara "ce-o fi gasit la ea" ti se pu
nea ndata ce-i vedeai mpreuna), cu toate ca Ivona nu era deloc urta, nsa un anumit v
oluntarism n felul ei de a fi. vocea putin ngrosata, care nu ascundea nimic, nu su
gera nimic, poate doar un dispret fara adresa precisa, o faceau net antipatica:
dispret de ce? Al unei gndiri adinci, al unei sensibilitati deosebite? Nimic! Doar
siguranta de sine, vag stupida, a omului comun... Si totusi, ea avea sa-l parase
asca n cele din urma, fireste pentru un altul, si Ion sa sufere multi ani, dupa a
ceea, desi se recasatorise el nsusi, aproape imediat, cu o studenta pasionata ca
si el de literatura, de alta rasa dect Ivona, dar... fireste, a aparut si un dar, n
sa ceva mai trziu; fapt e ca alaturi de ea, Ion ar fi putut s-o uite atunci pe Iv
ona, dar n-o uitase, mai vorbeau nca la telefon, discutau chestiuni practice, cum
ar fi de pilda starea timpului si ca Ion sa nu iasa fara sa-si puna la gt un ful
ar gros... ntr-o zi ea chiar i-a trimis acasa un peste... Dar despre istoria cu a
cest peste o sa mai am, poate, timp sa vorbesc...
Ion era un tip afectuos; n prietenie, cnd ne plimbam, de pilda, ma lua de brat, lu
cru care ma jena. "Ioane, i spusei degajndu-ma, marele poet nu sufera de nici o sc
iatica, acum vin de la el, a fost dat afara de la catedra fiindca n-a acceptat sa
deschida cursurile cu o prelucrare a unor discursuri ale lui Jdanov. Nu trebuie
sa-l parasim!" "E prea trziu, raspunse el ndata, semn ca stia totul. E prea trziu, r
epeta, n locul lui a fost numit domnul Rosu Decebal, care prin numele lui a lasat
sa se nteleaga unde trebuie ca e rosu si n gndire, iar cu prenumele ca e un neaos
urmas al marelui rege dac. Natiunea, ne nvata Iosif Vissarionovici Stalin, deocamd
ata nu va disparea, nct e nevoie nca de nationalisti rosii ca domnul Decebal, ce-a nf
rnt popoare multe, de jos si de pe cal..."
Astuia i ardea sa fie el spiritual ntr-un asemenea moment, desi, e adevarat, ironi
a lui nu infirma starea mea de spirit, ci cauta doar sa-mi sugereze ca inflamare
a gndirii nu ne duce spre decizii rationale. Dar ntelesei ca aprobase, n sinea lui,
hotarrea. Ai fi zis ca, n ciuda ironiei, avea de pe acum o anume simpatie pentru p
rofesorul Rosu Decebal. Era firesc! Faceau parte din acelasi partid, caci nulul p
rofesor se nscrisese prin primavara... Totusi continuai: "Ioane, numirea unui den
tist n postul de decan nu ma deranjeaza. n general, orice numire de acest gen a un
or personalitati politice, dar care au totusi o cultura, n locul, sa zicem, al un
or titulari nu prea straluciti si mai ales compromisi n vechiul regim, n orice caz
reactionari fatisi, cum era fostul decan, are un sens. Dar sa dai afara un mare
poet si filozof care are dificultati n adaptarea sa la noul regim, mi se pare un
scandal." "Petrini, spuse el atunci sever, observnd pesemne ca ncepusem sa ridic vo
cea, revolutia, ea nsasi, e un scandal. Noi, care o facem, spunem ca e un lucru na
ltator, desi, cei lucizi stiu ca e o maladie, dar nu sntem noi vinovati ca am mos
tenit o societate bolnava... n mod fatal, curentul care se creeaza mpotriva mental
itatii vechii societati ia cu sine pe toti cei care nu accepta sa-si nsuseasca no
ile principii. Nu exista revolutie pasnica, chiar daca ea, sa zicem, nu e sngeroa
sa." "Exista valori absolute, strigai eu, de care nici o revolutie nu trebuie sa
se atinga. Filozofia e una din ele." "Nu ne atingem de filozofie, ci de unii fi
lozofi", raspunse el si nu stiu de ce, pronuntnd cuvntul unii rse. "Dar cum am pute
a sa le cerem sa se dezica de ei nsisi, de gndirea lor libera, de opera lor si sa
puna n locul a toate acestea doua brosuri, ale unui oarecare Jdanov? Tie nu-ti pa
sa, predai linistit limba si literatura romna: nu esti pus sa vorbesti studentilor
n locul lui Eminescu despre mpartirea lumii n doua lagare..." ,.Paun-Fincio", zise
el sec. ..Ce e cu Paun-Fincio?" "n locul lui Eminescu. Si Neculuta." .,Ce e cu N
eculuta?" "Si Cezar Bolliac". "Adica?" "Adica toti astia n locul lui Eminescu," "
Si tu ai acceptat?" "N-am acceptat nca." "Dar ai de gnd sa accepti!" "Mda!" "De ce
mda? Da sau nu! "Cred ca da, daca n-or sa ma dea... afara" "Tocmai pe tine? De
ce? "Parce que la republic que c'est le diable et moi je suis partisan de la rep
ublique! Donc, je suis un diable l" "Si daca nu te da afara, vrei sa zici ca vei
juca rolul diavolului prednd pe Paun-Fincio, Neculuta si Cezar Bolliac n locul lu
i Eminescu? Cum? E ridicol!" "Am citat gresit: La Republique c'est la pensee et l
a pensee c'est le diable. Le voi preda studentilor pe Neculuta, dar prin gndire i v
oi determina sa se duca la Eminescu." "Tot e ridicol! N-ar fi mai bine sa pleci?
" "n zilele, noastre, rse el, nimeni nu mai pleaca, esti dat afara, dar sa pleci t
u singur, prin propria ta vointa, nu se accepta, asa nct, relua el dupa o pauza vazn
d ca tac, nu mai spune ca nu-mi pasa, ca predau linistit limba si literatura romn
a". Asadar, gndii eu, am ajuns, fara ca eu sa-mi dau seama, foarte departe! n lumi
na acestor revelatii gndul meu de a actiona n apararea marelui poet, pe lnga ca era
net riscant, n-avea nici cea mai mica sansa de a ralia pe cineva. Daca pna si ac
est coleg care era membru de partid vedea posibila chiar darea lui afara, nseamna
ca a altora... si mai ales cea efectuata, a marelui poet, nici nu mai intra la s
ocoteala, nimeni n-avea sa protesteze. ..Totusi, spusei brusc ndrjit, eu voi protes
ta." ,.Daca ai s-o faci, raspunse atunci Ion Micu foarte grav, ma vei lipsi pe m
ine de posibilitatea de a te apara cnd vei fi tu nsuti amenintat." "De ce asi fi e
u nsumi amenintat? spusei deodata sumbru. Daca vor dori sa nu mai fie cultura, co
ntinuai indignat si deodata nepasator de soarta mea, ma voi duce sa predau copii
lor abecedarul, unde cred ca nu voi fi silit sa le vorbesc despre cele doua laga
re (oribile cuvinte, cu putin efort, de gndire se putea evita apropierea aceasta
de lagarele de concentrare, daca chiar era necesar sa se declare astfel scindare
a lumii n doua) si nimeni nu ma va putea mpiedica sa realizez ceea ce chemarea mea
ma va ndemna sa realizez."
Se lasa o tacere. Dupa ctiva pasi, Ion Micu exclama: de! Ca si cnd pozitia mea ar
fi semanat cu a acelui mosier al lui Rebreanu care si creeaza n fata taranilor n re
volta o imagine despre sine idilica, provocnd acel raspuns du-bitativ. Ajunsesem n
centru si pasii proaspatului meu prieten se ndreptara spre braseria Hotelului Ro
yal, care acum purta denumirea orasului nostru, braseria unde ne mai ntlnisem, i pl
acea lui, zicea ca are cel mai bun filtru - i placea cafea filtru, bea cte doua sa
u trei la rnd... Mie mi placea aici berea, care era totdeauna rece si parca ntr-ade
var si ea mai buna dect n alte parti.
Ion Micu clipi iritat cnd vazu ca masa la care i placea lui sa stea ntr-un colt pe
o canapea de trei persoane era ocupata. mi explicase si de ce: acolo puteai discu
ta linistit, erai pazit de pereti din doua parti, nu se putea aseza alaturi de ti
ne unul cu urechile lungi... Dar ne ntmpina chelnerul care i cunostea preferintele
si ne spuse ca masa va fi imediat libera, clientii au cerut plata. Da, dar plati
nd mai cerusera bere, pe care se vedea ca n-aveau de gnd s-o bea repede. Ion ncepu
sa-i njure, n timp ce chelnerul ne sfatuia sa ne asezam undeva si ndata ce aceia v
or pleca, ne putem muta acolo. Nu ntelesesem, adica nu crezusem pna atunci ca n tim
p ce clienti ca noi si beau linistiti cafeaua sau berea, alaturi de ei, la masa v
ecina, se putea aseza unul cu urechile lungi. "Dupa ce i recunosti?" l ntrebasem pe
Ion. "Nu achita nota", mi raspunsese el. "Bine, dar cum i recunosti nainte de a ac
hita nota?" "Au urechile lungi!" "Chiar?" "Da, deformare profesionala." Rsasem, d
ar asteptnd sa ni se elibereze masa, n timp ce "lingeam" o bere, cum spunea priete
nul meu, observai ca la masa libera de alaturi se si asezase cu spatele un indiv
id care nu comandase nimic, dar caruia chelnerul i si adusese o cafea, scosese un
ziar si sta cu nasul n el, n timp ce o ureche era ntr-adevar vizibil rasucita spre
noi. "Ioane", zisei si i facui semn discret cu capul spre masa vecina. "Un tmpit,
zise el tare, e asa de bou nct si nchipuie ca nu-l ia nimeni n seama si poate el sa t
raga cu urechea si sa-si faca pe urma linistit raportul catre sefi... N-o sa afl
i nimic, ba, esti asa de prost ca or sa te dea afara, aseaza-te si tu lnga altii,
eu va cunosc din ilegalitate, snteti aceiasi idioti si fara fler, cu toate ca se
rviti acum alta cauza... Du-te si ma spune ca ai fost mirosit de unul si te-a nju
rat...
...Trecuram n sfrsit la masa noastra si chelnerul ne si aduse filtre, le pusese ma
i dinainte. Turnaram n cesti... "Ar fi prea simplu", zise Ion. "Adica?" "Sa te du
ci sa predai copiilor abecedarul." "Si de ce n-ar fi simplu?' "Lucrurile snt mai
complicate", rosti el sibilinic si se ridica ncet, ai fi zis ca un mosneag cu ume
rii ncovoiati de atta ntelepciune si se ndeparta si disparu dupa o perdea. Ramasei s
ingur cteva minute si ma uitai sa vad ce facea individul cu ziarul. Disparuse, la
snd n urma lui ceasca de cafea pe care o bause, ca o enigma: era sau nu; era cel c
are o comandase un... Hm! gndii, Ion exagereaza, nu poate un om sa-si bea linisti
t o cafea si sa rasfoiasca un ziar, fara sa-l suspectezi ca... I se vedea ureche
a rasucita spre noi, ei si? Ce sa faca la urma urmelor si el cu urechile, sa si l
e taie, sa bage un mototol de vata n ele, sa si le astupe cu palmele ca sa ne con
vinga pe noi ca nu era un... "Lucrurile nu snt att complicate, ct complexe, spune p
rietenul meii revenind. L'enfer, c'est Ies autres, spune domnul Sartre si are drep
tate, uitnd nsa sa adauge ca treptele infernului ncep de sus, unde mai poti nca resp
ira si, cu ct cobori, cu att aerul e mai mputit, pentru ca jos de tot, n infern, Ies
autres sa te mpiedice literalmente sa respiri. Te sufoci si ti dai duhul. Or toat
a chestiunea e sa supravietuiesti!" "Nu te nteleg, zisei, dimpotriva, faptele ara
ta ca L'enfer ce sont Ies ides qui viennent du haut. Les autres, cu ct cobori mai jo
s, cu att snt mai straini de ele. n fond avem un regim popular n care ntr-adevar mase
le se simt bine. Ce-i pasa otelarului cutare ca un mare poet si filozof a fost nla
turat de la catedra, sau ca Hegel trebuie rasturnat cu fundul n sus ca sa se mai p
oata spune ca filozofia lui are oarecare valoare? Dupa acest otelar, Hegel poate
foarte bine nici sa nu mai existe, el si vede de otelul lui, participa la sedint
e unde are dreptul la cuvnt, si iubeste nevasta si copiii si cnd ia chenzina se duc
e cu prietenii la o bodega unde se cinstesc si discuta despre ale lor. Stiu asta
de la tata, care e muncitor specializat, dar cu o psihologie care nu difera de a
altora. Ca nvatator ntr-o scoala oarecare nu ma voi deosebi nici eu de ei si ma v
oi simti perfect."
Ion sorbi din cafea si si bulbuca ochii ntr-o parte, semn ca gndirea i aluneca rapid
si trebuia sa faca un efort sa-i domine toate nuantele. "Pentru ca, zise el, ne
aflam ntr-o faza nca idilica. Masele n-au venit nca pe deplin n contact cu ideile c
are guverneaza regimul nostru popular, n care ele, dupa cum zici tu, se simt att d
e bine."
XII
Deodata ridicaram amndoi privirea si vazuram ca lnga masa noastra se oprise un pit
ic care tinea un chibrit n mna si se uita la noi . Un cersetor care da trcoale pe-a
ici, l mai vazusem si n alte dati. De cnd se oprise lnga noi si nu-l simtisem? Si de
ce tacea? Nu cumva ascultase ceea ce vorbisem? "Ce vrei, ba?" se rasti Ion , la
el. Piticul lasa sa-i iasa din gt un fel de zumzet, era, adica, mut, nu putea ar
ticula cuvinte, nu era nsa si surd, fiindca raspunsese prompt la ntrebare si ntinse
se insistent chibritul nainte. "Nu-ti dau nimic, cara-te de-aici", zise Ion scos d
in sarite, la care presupusul mut si spori brusc zumzaitul n semn de protest si o
lua spre alte mese. ..L-am vazut n tramvai ntr-o dimineata, zise Ion, a cerut bile
t cu o voce foarte sigura, a zis pardon si a nain-tat printre pasageri fara mutra
cretina pe care si-o ia aici..." "Crezi ca e un..." "Binenteles! Ortega y Gasset
a formulat n Revolta maselor (caile oarecum depasite de consecintele razboiului)
o idee foarte interesanta. Masele vor pune stapnire pe tot, au si pus mna pe rest
aurante, pe magazinele comerciale, pe salile de cinematograf, pe hotelurile si s
tatiunile care altadata le erau interzise, pe spitalele luxoase, pe marile vapoa
re de pasageri transoceanice... Le mai ramne, adaug eu, sa puna mna si pe puterea p
olitica si marea putere financiara si economica, pe care nsa nu o vor folosi n mod
liberal. Masele snt satule de liberalism, care n-are nici un haz. Ele vor putere
a deplina si adevarata, nu le intereseaza de pilda democratia parlamentara, cu al
egeri si alte mofturi democratice. Sensul deplin al puterii e ca dispui de soart
a altora. n alegeri vei obtine 99,80 la suta si vei fi singurul partid care candid
eaza. Liberalii burghezi snt niste imbecili, masele oprimate le-au impus acest li
beralism, acum nsa ele nu mai snt oprimate si au alte apetituri, nu le mai interes
eaza pe ele libertatea. Ce sa faca, n fond, cu aceasta libertate? Citesc n ziarele
lor libere ca ministrul cutare e compromis, ca nsusi guvernul si face de cap si c
a trebuie sa paraseasca puterea. Ei si? Ce le iese lor din toate acestea? Ce le
pasa lor de agitatia electorala (cosmarul liderilor burghezi) care trebuie sa ale
aga un parlament neputincios, iar majoritatea sa propuna presedintelui republicii
un guvern si mai lamentabil, care poate intra n criza la nici trei luni dupa votu
l de ncredere? Sa faci sa se ncolaceasca la picioarele tale masele, cu strigate is
terice de adoratie si tu, ca un parinte, sa le dai pe hrtie legi extrase din viziun
ile utopice ale umanitatii, si n realitate sa le calci cu ajutorul unor indivizi t
ot din masa, dar selectionati dintre cei mai primitivi, mai cruzi si mai fanatici
si sa terorizezi aceste mase, sa vii n ntmpinarea pornirilor lor obscure de autori
tate si dominatie, iata ce nseamna pentru unii, n timpurile moderne, puterea. Vor
primi loviturile fara crcnire, iar n fata plutonului de executie cei mai puri dintr
e ei vor striga traiasca, adica sa traiesti tu, "parintele" lor, care ai bifat n
acea zi printre numele celor care trebuie sa dispara si pe al acestor revolutiona
ri puri, care ct au fost sefi nu pe putini au trimis si ei la moarte. Discutam da
ta trecuta despre lipsa de substanta a dorintei lui Faust de a redeveni tnar. Dac
a ar fi fost mai evoluat, daca ar fi intuit ceea ce e esential pe aceasta lume,
adica puterea, puterea deplina si totala, Faust nu i-ar fi cerut lui Mefisto sa-
l ajute sa cucereasca pe o oarecare stupida Margareta, care se sperie ca a ramas n
sarcinata si si neaca progenitura ntr-un ru. Iubire lamentabila! Goethe i spune traged
ie, dar nu e tragedie nicidecum. Sa-ti vinzi sufletul pentru atta lucru denota nent
elegere totala a germenului care a intrat nca din perioada monocelulara a apariti
ei vietii pe pamnt n faimosul lant de amino-acizi care trebuia sa duca la aparitia
bipedului numit om: asigurarea pentru el a celor mai bune conditii de existenta,
apoi pentru a fi sigur ca nu va mai fi amenintat, libertatea absoluta fata de c
eilalti, adica puterea deplina si discretionara asupra lor. Cum vei obtine aceast
a? Cu ajutorul tot al lor, propunndu-le un tel maret, apoi biciuindu-i sa-l cucer
easca. Hitler, de pilda, le-a propus cucerirea lumii: l-au urmat savrsind incredi
bile crime. Perioadele de democratie snt, pentru cine studiaza bine istoria, nist
e accidente, oceanul uman a fost aproape tot timpul zgltit de furtuni, cuceriri si
tiranie. E drept ca multi tirani si cuceritori au sfrsit pe esafod, Hitler s-a mpu
scat!"
Se opri si si turna cafea n ceasca. "Snt contradictii n ceea ce mi spui, i zisei. nti
remarca: adevarata putere nu consta n faptul de a dispune de soarta altora. Odata
, la o petrecere, cineva i-a aruncat unui unchi de-al meu un pahar de vin n fata.
Pur si simplu. Unchiul asta nu era nici bleg, nici ngaduitor, n plus putea pune j
os un taur apucndu-l de coarne. Idiotul ala nu stia. Ei bine, nici unchiul n-a ti
nut ca acela sa afle, s-a sters linistit cu servetul, nu i-a spus nimic ca si cnd
acela nici n-ar fi existat si a continuat sa petreaca linistit si vesel. Totusi
se facuse o tacere de gheata, toti se asteptau ca el sa reac-tioneze si sa-l gtu
ie pe agresor. Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta: sa stii c
a poti distruge pe cineva, sa n-o faci, si acela sa nu stie. Puterea e de origin
e divina, poporul naiv crede ca Dumnezeu se mnie ca pedepseste. Nicidecum! Asta e Dum
nezeul evreilor, mnios si cumplit, care trece prin foc si sabie cetatile, si nu c
ruta nici copiii. Al nostru si lasa fiul sa fie rastignit, l paraseste, cu toate c
a acesta se rugase n gradina Ghetsemani cuprins de o spaima att de mare nct sudoarea
care i tsnise pe frunte era de snge, daca, zicea, ar putea sa treaca de la el paha
rul acesta. Nici vorba! Cum sa-l treaca? Daca el ar interveni n soarta oamenilor,
chiar a celor alesi, ce valoare ar mai avea mntuirea?" "Da, mi relua Micu ideea,
si n timpul calvarului Isus se ntuneca si striga: Eli, Eli, lama sabactani..." "Un
mare sef, continuai eu, primeste si el ceva n sensul unei scntei divine; el nici
macar nu guverneaza, preda puterea primita de la popor napoi poporului si singura
lui veghe e sa nu apara cineva cu apetituri de a se folosi de libertatea pe car
e el le-a redaruit-o si de a ngenunchea pe altii. Pe aceia ntr-adevar i strpeste fara
crutare. Tiranii moderni, de care vorbesti tu, nu au n ei aceasta scnteie divina.
Daca e sa continuam analogia si sa ne ntrebam n ce consta totusi puterea lor eu a
si afirma ca snt de acord cu tine ca o primesc de la mase, dar n-o mai restituie,
fiindca..." "Ei, de ce n-o mai restituie, zise Micu vaznd ca ezitam... N-o sa sp
ui ca au pierdut contactul initial cu fortele divinitatii?!" "Ba chiar asta vroia
m sa spun..." "Ca iau apoi contact cu fortele malefice?..." continua el fara iro
nie. De aceea tineam eu la acest om, care foarte adesea nu rezista sa fie ironic
cu altii, facndu-si dusmani: nu era ironic cu mine, chiar cnd ma simteam eu nsumi
prins n flagrant delict de naivitate, cum se ntmplase acum; ramnea foarte grav si re
flecta profund la ceea ce i spuneam, cnd ar fi putut att de usor sa ma persifleze...
"Oricum, continuai eu, acest gen de putere e un cosmar, turbura somnul tiranilo
r si chinuie printr-o infernala singuratate... Oricnd niste oameni ndrazneti i-ar p
utea ucide ca pe niste mizerabili descreierati ce snt si ei stiu acest lucru. Iar
masele snt reprimate nu din placerea ca au pu-terea, cum spui tu, ci din teama c
a aceste mase se pot oricnd revolta. Teroarea continua este deci necesara pentru a
descuraja orice idee de demnitate si libertate." "Nu e convingator", zise el ri
dicndu-se si disparnd iar.
n timpul unor asemenea ntreruperi ma gndeam care dintre noi doi sufeream, de rinich
i, el pe care consumul de bere l scula att de des de la masa, sau eu care nu ma ri
dicam deloc, desi nu beam mai putin. Nu eram convinga-tor. Ba eu cred ca eram, n
orice caz simteam ca, n forul meu interior, se cocea o idee n legatura cu aceasta
frenetica activitate a maselor n secolul nostru, despre care scrisese Ortega y Gas
set, si a aparitiei stranii a tiranilor totalitari care infirmau orice evolutie n
constiinte dupa doua mii de ani de crestinism, doua milenii n care martirii umanit
atii suferisera parca zadarnic. Aveam senti-mentul, presimtirea ca intrasem ntr-o
noua era, dar abia mai trziu, cnd o apasatoare experienta avea sa se adune n urma
mea, si dupa grele amenintari, avea sa tsneasca gndul: Era ticalosilor. n ziua acee
a mi dadea trcoale, dar nu reuseam sa exprim dect naivitati grave si locuri comune.
"Iuliu Cezar a fost un dictator divin?'' ma ntreba prietenul meu chiar nainte de a
se reaseza pe scaun n fata mea. "Da, a fost!" "Si totusi a fost asasinat la idel
e lui marte. Da, si eu cred ca era atins de scnteia divina cnd se sprijinise pe ma
sele plebee n lupta contra lui Pompei, si chiar si ulterior, dupa ce fu nvinuit ca
vrea sa devina imperator. Dar masele? Ei bine, masele nu l-au sprijinit sa nu f
ie asasinat de puternicii aristocrati ai senatului, cu toate ca la auzul stirii s
i-au exprimat revolta, si asasinii au trebuit sa fuga. Brutus. Si tu, Brutus?! s
-a mirat el vaznd ca printre cei care l loveau cu sabiile se afla si Marcus Junius
Brutus, acest nepot al lui Caton, al carui frumos chip, parca de adolescent pur
, i inspirase totdeauna simpatie si ncredere... Ar fi fost avertizat de propria lu
i sotie si chiar pe drum cineva a insistat sa citeasca un mesaj si sa nu se duca n
dimineata aceea n senat. Ei si? Nu s-ar fi dus atunci, s-ar fi dus a doua zi, sau
n alta zi, conspiratia nu se formase pentru o zi anume, fatala, s-ar fi pus n mis
care cu alta ocazie, desi imprevizibilul psihologic putea sa schimbe totul n favoa
rea sa, de pilda unul din conspiratori sa tradeze, poate chiar Brutus, sau un al
tul, care sa se fi trezit cuprins de ndoieli, caci Cassius si Brutus au pierit si
ei de mna lui Antoniu si Octavian, dovedindu-se ca moartea lui Cezar nu era nece
sara. Asta arata ca puterea trebuie organizata, chiar daca o restitui maselor ca
re ti-au dat-o, fiindca scnteia divina nu rezista fara organizare, fara un partid
care sa reaminteasca tot timpul maselor ca snt libere si sa le tina sub stare de
vigilenta. Acest lucru l facem noi, comunistii, pentru prima oara n istorie. Oamen
ii snt agitati de principiile binelui si raului, care nu apar dect foarte rar n sta
re pura, nu stii daca prietenul de azi (Brutus) nu va ridica mine sabia si nu te
va lovi si, desigur, invers, dusmanul tau nversunat te va salva cnd te astepti mai
putin. Asta nu nseamna ca omul nu aspira la o stare de spirit de echilibru si ca
odata obtinut nu doreste aceasta permanenta..." "Asta n primul rnd, continuai eu
(n paranteza fie spus, cineva tot trebuie sa plateasca un tribut libertatii, pentr
u a salva ideea, si nu invers), sa organizezi si n toiul acestei organizari, idee
a sa se stinga: si ce daca moare cutare sef, lovit, sa zicem, de dusmanii revolu
tiei? Trebuie sa institui teroarea asupra ntregii tari? se prabuseste ideea! n al d
oilea rnd, nu snt de acord ca masele s-au saturat de liberalismul burghez si chiar
de libertate n general, neavnd ce face cu ea, ele fiind n realitate, n acest secol,
stapnite de porniri obscure de autoritate si dominatie. Asa te-ai exprimat..." "
Da, riposta el deodata cu o unda stranie n glas, ceva dur, net si cinic, stiu ce s
pun, si eu fac parte din mase si am cunoscut pe pielea mea aceste porniri obscur
e de autoritate si dominatie."
Aici discutia se opri brusc si urma o tacere grea ca un bolovan. Te uitai la el,
vedeai ca e mare, ca ti-a nchis drumul, ca nu mai puteai merge nainte si te ntreba
i ce mai puteai sa faci! Cum sa-l urnesti, sa-l dai la o parte? El rosti totusi,
dar nu ca sa-l nlature, ci sa mai puna parca nca unul deasupra: "Acum comunistii
nu par necesari, zise el. Dar va veni timpul cnd viata fara ei va de-veni imposibi
la. Atunci vor fi cautati, se vor forma cozi interminabile la usile birourilor l
or, vor fi iubiti si respectati... Cine are urechi de auzit, sa auda...
Eu aveam urechi de auzit, auzisem, ceea ce mi se spusese era foarte clar, ma gndea
m, dar nu ntelegeam nimic, ncercai zadarnic sa continuu spunndu-i ca si eu fac part
e din mase si am trait destul ca sa le cunosc, n-am descoperit n psihologia parint
ilor si rudelor mele, a rudelor rudelor mele si a prietenilor tuturor acestora n
ici un apetit obscur de dominatie si autoritate, n afara unor prejudecati curente,
mostenite prin traditie; sa nu te vorbeasca de rau lumea, sa nu te faci de rs, s
a nu te-arate cu degetul, chiar daca e n joc ceva care tie ti se pare ca ar fi fer
icirea; aceasta fericire sa fie n rndul lumii etetera, etctera!... Ct priveste fapt
ul ca n-ar avea ce face cu libertatea, n-am descoperit la nimeni o suferinta n ace
st sens, dimpotriva, primii care au atentat la ea, legionarii, au fost njurati, h
uliti, li s-a dorit pieirea si s-au bucurat cnd Antonescu i-a scapat de ei..."
Tacere. El exclama, de asta data ironic: "De!" Si goli paharul de bere, puse mna
pe noul filtru care ni se adusese, si turna cafea, sorbi (ma ntrebam cum de nu se f
rigea), si aprinse o tigare si disparu iar de la masa, nu nainte de a mai adauga,
izbucnind nsa ntr-un rs farmitat, care nu stiai cnd se va opri: "Sa dea Marx sa nu nte
legi prea trziu cuvintele mele!"
XIII
Am ramas posomort. Tot nu ntelegeam... A cunoscut pe pielea lui pornirile obscure
de autoritate si dominatie a maselor. Ce-o fi cunoscut? Avusese n glas un puternic
accent de om care stie multe si nu vrea sa spuna... ncepea, pentru ntia oara, sa m
a irite... Daca stia, de ce nu-mi spunea? Ce sa nteleg eu din aceasta asertiune r
eferitoare la mase, irelevanta pentru mine? Mama, n blndetea ei, folosea si ea expr
esii dure cnd nu-i placea un om, de pilda cnd cineva facea pe desteptul... "Trebui
e completat, zise Micu revenind: porniri obscure de autoritate si dominatie pe ca
re le transfera..." "Cui le transfera?" spusei. "Ai sa afli!" "Si de ce nu-mi spu
i tu? Daca zici ca stii?" "Am si spus-o, dar n-ai fost atent." Si se uita la min
e de jos n sus, fix, neclintit el nsusi, foarte scrutator, dar si cu simpatie. "Ma
rturisesc ca n-am retinut..." "Multe nu se retin", zise el ca un avertisment si t
acu, btind nsa distrat dintr-un picior si strivind cu scrba tigarea n scrumiera. Ai f
i zis ca n-o sa mai fumeze cel putin un ceas, astfel de grimasa de sila facu. Dar
imediat scutura pachetul si, gnditor, duse o noua tigare la gura, pe care o apri
nse cu o expresie de noutate pe chip. "Multe nu se retin si un anumit timp nca nu
se vor retine", repeta el si vazndu-i piciorul care nu nceta sa tremure avui senzat
ia neta ca si mintea i bzia, ca un motor care fusese uitat la relanti n mijlocul drum
ului, n timp ce soferul disparuse n ma-sa, nu se stie unde. "Asculta, Ioane, i spuse
i, tu vorbesti ca si cnd capul tau a mai fost la un cur de matusa." El se gndi o c
lipa: ,;Pai a mai fost, zise, n timp ce tu l studiai linistit pe Hegel, matusa asta
ma croia cu grbaciul, sa spun care snt legaturile mele superioare, dar si cele in
ferioare. Matusa a dracului! Dar si eu, copil ncapatnat: desi mi aratase pro-bele, c
onfruntndu-ma cu legatura mea superioara, care ori cazuse ori tradase (n-o sa afl
u asta niciodata fiindca aceasta legatura a disparut si nimeni nu poate sau nu v
rea sa-mi spuna unde), eu continuam sa neg spunnd ca nu stiu nimic, nu-l cunosc p
e acest om. E drept ca nici el nu m-a recunoscut, lucru care complica problema..
. nsa nu arata nici o urma ca ar fi fost torturat, n timp ce eu aratam... In celula
ma gndeam cteodata si la marele poet si mi spuneam: ce frumos suna sa gndesti, cuno
asterea lu-ciferica; splendida metafora! Dar cunoasterea mea ce fel de cunoaster
e era? Dar a individului de la Siguranta? Relatiile mele cu el nu erau vulgare,
nu vorbea cu mine n argoul lui de tortionar, nici nu asista la batai, era nsa preo
cupat, posomort. Asi putea sa te trimit pe front, mi spunea, adica nti la Sarata sa f
aci instructie, si Sarata asta e infernul lui Dante, un intelectual ca tine s-ar
curata n doua saptamni de furunculoza, cel putin, pe urma daca ai scapa, direct n f
oc, pe linia ntia: de-acolo n-ai mai scapa, fiindca si pe linia ntia snt locuri unde
mai ai sanse sa scapi, cu o rana, dar din misiunile speciale, de sacrificiu, nu
mai scapa nimeni. Te tin nsa aici, dar cu o conditie.. (era mult dupa Stalingrad,
dupa batalia de la Kursk-Orel, pe care nemtii n-o cstigasera, se repliau strategic
pe pozitii dinainte stabilite, dar orict erau ele de stabilite si anume dinainte
, erau napoi, nu nainte, si omul meu se grabea si el: ce-o sa fie? Daca nemtii pie
rd razboiul?) A scos o hrtie batuta la masina si mi-a dat-o s-o citesc. Declaram n
ea ca alde cutare de la Siguranta s-a purtat bine cu mine, nu m-a batut, nu m-a
schingiuit etetera! S-o scriu cu mna mea si s-o semnez. I-am spus ca snt de acord
numai daca nceteaza bataile si schingiuirile. Bine, zice. S-a tinut de cuvnt si dupa
un timp chiar mi-a dat drumul. Ca sa fiu din nou arestat si sa cad n a altuia, c
are nu-si punea el problema ce-o sa fie si cum o sa fie. Am fost rulat, am aflat
dupa 23 August, ca astia doi erau prieteni. N-a trebuit sa depun cu marturie mpo
triva lor, au depus altii... Matusile, le-a venit si lor rndul s-o ncaseze..."
Ma uitam la el: totusi scapase teafar, si nu era prea voinic, gnd absurd, ca si cn
d ar fi trebuit, ca sa-l cred, sa arate mutilat. "Ioane, zic, asi fi studiat mai
putin linistit pe Hegel daca asi fi stiut ca un student din generatia mea e tortu
rat n beciurile Sigurantei si binenteles daca asi fi aflat si de ce, daca, adica,
experientele noastre ar fi coincis. Cum ai ajuns tu la convingerile tale politic
e att de grave e pentru mine o enigma si nici acum nu te pot urmari. Nu te nteleg!
Am fost tentat sa-l admir pe Stalin, aveam aversiune mpotriva lui Trotki, si Sta
lin e convingator cnd argumenteaza ca acest mensevic avea gargauni n cap cu teoria
lui a revolutiei permanente... Pe urma tu mi-ai dat carti ceva mai putin sumare
dect opera lui Stalin si nu numai ca mi-ai temperat nceputul de entuziasm pe care l
aveam pentru el, dar m-am si trezit ca dintr-o narcoza si l-am vazut asa cum l v
ezi tu . Totusi tu l admiri, simt acest lucru si nu-ti nteleg avertismentele. ti rep
et, nu vad ce ar fi complicat n faptul de a parasi facultatea si a nvata pe copii a
becedarul. Nu spun ca o s-o fac mine, dar ramn la ideea mea ca marele poet trebuie
aparat, nu pentru el, ci pentru ideea ca filozofia nu poate fi desfiintata. n or
ice caz, eu nu voi accepta sa predau, n locul lui Hegel, un discurs al unui oarec
are Jdanov." "Nu e oarecare", zise Micu ridicnd un deget. "Da, zic, care snt operele
lui filozofice?"' "Nu mai fi si tu asa de naiv! spuse el de asta data cu un ast
fel de glas nct, fara sa stiu de ce, ma intimidai. Operele lui filozofice, continu
a el foarte suparat (daca nu s-ar fi uitat n jos cu un soi de mhnire pentru mine),
snt tancurile care stau n spatele fiecarui cuvnt din discursul lui despre filozofi
e." "Si tu de ce vrei ca eu sa ma supun la toate acestea?" ridicai glasul indigna
t. "Nu te supune, dar fii n cunostinta de cauza. Stii ce spune Napoleon: Les gros
bataillons ont toujours raison. Tu ce vrei, sa te pui n postura mielului lui La Fo
ntaine (daca nu te conving batalioanele lui Napoleon), care ncearca sa-i spuna lu
pului ca nu poate sa-i turbure apa, ntruct ea curge dinspre lup si nu invers? la ra
ison du plus fort est toujours la meilleure... Revenind la marele poet... D-aia nu
tin sa apar acum cunoasterea luciferica, prefer materialismul dialectic, care m
a nvata ca nimic nu e stabil pe aceasta lume, si ca totul se afla n continua misca
re si transformare. Va nvinge cel ce are rabdare sa astepte fara sa se lase ispit
it de orgoliul de a actiona, cnd timpul nu e favorabil actiunii..." "Da, dar aces
te miscari snt largi si durata lor nu se masoara cu durata existentei mele pe pamn
t. Trebuie sa actionez!" "Da, dar nu uita ca lumea de azi e n criza, razboiul a f
ost doar nceputul ei, si crizele n-au o durata att de lunga, nct sa nu mai ai timp s
a participi la ele si sa le vezi sfrsitul. n cincizeci de ani parintii nostri au t
rait doua razboaie mondiale, ascensiunea si caderea lui Hitler si a Germaniei, d
isparitia imperiului britanic, aparitia pe planeta a doua uriase puteri, Statele
Unite ale Americii si Rusia si n curnd China comunista... Rusii cel putin au trai
t, n afara de cele doua razboaie (ultimul fiind salbatic prin crime si distrugeri
), o revolutie, un razboi civil si doua catastrofe provocate de seceta. Avem mul
te de vazut, ce te repezi asa sa te duci sa predai abecedarul? Nu e pozitia cea m
ai potrivita de pe care sa ntelegi lumea n care traiesti.'' "De ce nu? Spinoza a s
lefuit lentile, iar Jean-Jacques Rousseau a copiat note muzicale pna la sfrsitul v
ietii." "Spinoza a murit din pricina acelor lentile la patruzeci de ani! Si pe u
rma te-ai gndit, sotia ta e mem-bra de partid, o sa fie de acord cu tine?" "Ei na
! Nu m-am nascut sa ma ghidez n viata dupa dorintele unei muieri!" "Eu nu zic sa
te ghidezi, dar gndeste-te totusi! Ce te costa daca te gndesti! Si gndirea nu nseamn
a sa-ti spargi capul reflectnd n singuratate, ci sa fii atent la ceea ce se ntmpla n
jurul tau..." "Asta e buna, tocmai ca snt foarte atent la ceea ce se ntmpla n jurul
meu. Ce-o sa-mi spun eu mie nsumi..."
Ma oprii, se apropiase chelnerul. "Domnul Ionica, zise el , nu luati o gustare?
Avem icre negre!" "Cum icre negre?! protesta parca prietenul meu. De unde dracu
le aveti?" "Se mai gasesc! zise chelnerul ca si cnd chiar se mai gaseau. Nu le ma
nnca bucurestenii pe toate, ne mai trimite si noua din cnd n cnd o cutie, doua..." "
O cutie, doua?!" l ngna Ion. "Da, doua, trei... nu prea se mannca, clientul se sperie
de pret... Nici icrele rosii nu se mannca, se usuca n vitrina..." "Si ct costa?" "
Alea rosii zece lei suta de grame..." "Nu, alea negre!" "Alea negre douazeci si
cinci de lei!" "Da, e cam scump, reflecta prietenul meu, pretul a patru fripturi.
:." "Eu zic sa luati, zise chelnerul, ct se mai da la pretu-asta. Va spun eu, cnd
le-o simti poporul gustul, sa vedeti cum se ridica la un sutar. Un leu gramul. D
aca s-or mai gasi!" mai spuse el filozofic. "De ce sa nu se gaseasca? zise Ion c
urios. Or sa moara nisetrii?" "Ba nisetrii or sa traiasca, dar marfa asta e lux,
poti sa stii ce-or sa faca ai nostri cu ea cnd or afla ce pret are la Paris sau
la New York? N-ati vazut cu pestele?" "Ce e cu pestele?" "Pai nainte erau pietele
pline cu peste proaspat, acuma, noi ardelenii nu prea ne omorm dupa el, dar, oric
um, cine vrea gasea, nu era o problema. Acuma e o problema!" "De ce e o problema?
'' "Cred ca se vinde, dracu stie, snt tari sarace n peste, ne dau masini pe el..."
"Bine, da-ne atunci icre negre", zise Ion.
Ni se schimba fata de masa, murdarita de scrumul tigarilor, ni se adusera scrumie
re curate, apoi, foarte ceremonios, chelnerul sosi cu icrele, cu pinea prajita, un
t si lamie. "Doriti si cte-o tuiculita? zise el. Merge dupa bere, nu prea merge in
vers...'" Ne aduse tuica si apa minerala si ne parasi. "E un tip interesant, zis
e Ion, stie multe. mi place de el ca judeca regimul cu blndete si nu pentru ca sti
e ca eu snt membru de partid. Si l-a nsusit..."'
Mncam, ca sa zic asa, cu respect pentru icre si cu gndul la faptul (dupa prezicere
a chelnerului) ca se vor scumpi sau vor disparea... "Ce anume si-a nsusit?" l ntreb
ai: "...A, domnul Jenica? Da, regimul. N-ai auzit cum zice? Ai nostri. Si mi plac
e ca ne vede la putere si n viitor, n timp ce micul-burghez trage cu urechea la ra
dio sa vada daca nu vin anglo-americanii... Ba ca vin la iarna, ba ca vin la pri
mavara... ntr-o zi l-am ntrebat pe domnu Jenica... Zic: ce crezi despre chestia ast
a? Nu se poate, zice, e ntelegere... S-au nteles la Yalta, aici e al meu, pna aici,
dincolo e al tau, cu conditia sa existe si partidele comuniste. Daca se ncalca nte
legerea, e razboi. Si nu poate sa fie? zic. Razboi? n nici un caz, abia s-a termin
at asta, cine are chef de razboi? Poate alta genera-tie, ehe, mai ncolo. Trebuie
timp si pentru razboi, sa se coaca. Pai, zic, se poate coace si repede, n-ai auz
it ca lumea s-a si mpartit n doua lagare? Ei si? zice. Astea snt vorbe! Credeti ca e
dupa ei?... Un om inteligent... domn Jenica... Mai inteligent dect altii, care si
nchipuie ca daca au citit o suta de carti si au biblioteca n casa au monopolizat
ei inteligenta..." ..La cine te referi?"' "La multi! Chiar la rectorul nostru, c
are e cuprins de groaza .Ne omoara, zice, sntem totalmente descoperiti. Se referea
la americani, care au bomba atomica si noi n-o avem, adica rusii n-o au, ca noi
astialalti..." "Pai avea dreptate, zic chiar asa si e, sntem cu minile goale, goi
pusca. Ce mai putem face cu armamentul clasic si cu o armata chiar puternica, n
fata unei singure bombe atomice?"
Ion Micu mnca multa vreme fara sa raspunda. Avea nsa un raspuns, se vedea dupa exp
resia senina a chipului. "Nu numai puterea de care vorbeam, dar si razboiul e de
origine divina, zise el aprinzndu-si o tigare. Prin divinitate nteleg puterile cos
mosului, care vegheaza n general cu atentie asupra speciei umane. Nu n sensul ca s
i n niste ntreucideri dintre tribul Bambu si tribul Mambu vom descoperi vointa div
initatii, desi... N-ai observat, de pilda, ca sexul unui copil e determinat de o
lege misterioasa? Nu stim ce lege, dar i vedem efectele: de pilda ndata dupa un ra
zboi, se nasc multi copii de sex masculin; natura vrea sa-si recupereze pierderi
le. n general statistica arata ca se nasc dintr-o suta (binenteles ca pe un teritor
iu mare al unei tari) 49 de baieti si 51 de fete... Doua fete deci ramn nemaritat
e, sau mai degraba, practic, toate se aranjeaza ntre ele si mpart maritisul... Un
numar de ani unele, alt numar de ani altele. Casatoriile esuate snt si ele expresi
a acestei legi uimitoare... Are dreptate domnul Jenica, nu e dupa ei, un razboi
nu poate sa se declanseze datorita avantajului pe care una din parti l are sub fo
rma unei bombe atomice. Trebuiesc milioane si milioane de alte avantaje, cum ar s
pune Tolstoi, pentru ca evenimentul sa se produca." "Adica? Starea de conflict e
xista, de ce nu ar degenera ntr-un razboi?" "Starea asta de conflict o sa degener
eze n ceva, nu stim nca n ce, dar ntr-un razboi n care americanii sa dea cu bomba. Sa
nu uitam ca atunci cnd au facut-o, la Hirosima si Nagasaki, tot poporul american
purta n el furia mpotriva celor care le scufundasera flota la Pearl Harbour, fara
sa li se fi declarat n prealabil razboi. n al doilea rnd, n Europa razboiul ncetase,
Japonia nsa l continua, si nca cum, n mod normal, multi americani trebuiau sa mai m
oara ca sa-i faca sa capituleze. Or, americanii nu mai aveau nici un chef sa mai
moara, si atunci domnul Truman, n acord cu poporul sau, a gndit, de ce sa nu moara
ei, japonezii, daca continua sa le placa razboiul? (si trebuie sa nu uitam ca l
e cam placea si cam omorsera o gramada de chinezi timp de ani de zile), de ce sa
nu le dam o bomba n cap sa-i saturam? Si le-au dat, s-au saturat si au depus arme
le... Or, n ce fel s-ar putea acum americanii nfuria pe rusi si zeii sa le dea dre
ptate? Fiindca mpotriva ideii de cucerire a lumii abia au luptat si n-au nici un
chef sa urmeze un Hitler-american, care nu exista si acum nici nu e posibil. Bin
enteles ca bomba pe care o detin ar putea sa excite pe unii dintre ei, si sa apar
a n politica lor externa o anumita tendinta de dominatie asupra lumii. Asta e alt
ceva... Cine e puternic nu rezista sa nu te faca sa simti aceasta putere, nsa dupa
cte stiu eu, bomba nu are un secret propriu-zis, poate s-o faca oricine dispune
de ctiva savanti si mijloace tehnice. Or, rusii dispun si de savanti si de mijloac
e tehnice, si fabricarea bombei e la ei chestie de ctiva ani, poate chiar mai put
in. Si atunci folosirea ei de catre una dintre parti devine si mai improbabila, n
afara cazului cnd fortele divine ar vedea ca inevitabila, din motive care ne-ar
ramne inexplicabile, disparitia speciei umane de pe Terra. Sa ramna pe ea doar ctiv
a trogloditi de prin pa-durile Africii sau Australiei. Dar aceasta viziune catas
trofica, apocaliptica, nu poate fi sustinuta nici de fortele divine, deoarece spec
ia umana desi a dat n acest secol semne de degenerare, este nca si pentru multa vr
eme o specie di-namica, n plin avnt si departe de a-si fi epuizat fortele creatoar
e. Era atomica abia ncepe si cuceririle stiintei vor modifica si politic fata lum
ii. n bine, nu n rau. Stalin va muri si el si cele doua lagare ale lui Jdanov vor
disparea fara sa se nfrunte, comunismul lui Stalin se va stinge treptat, lasnd locu
l unui comunism, pe care oamenii l vor face potrivit naturii lor specifice. ntr-un
fel va arata cel chinezesc (desigur cu chinezarii) si altfel cel francez, care
e greu de imaginat ca va parasi cuceririle anterioare ale revolutiei burgheze; a
fricanul va trebui sa-si lepede repede belciugul din nas si conceptia tribala, d
aca poate fi numita conceptie, si sa cucereasca ideea de natiune si de libertate
, iar mulatrimea sud-americana sa-si tempereze carnavalurile si sa paraseasca ide
ea ca amorul singur le poate ajuta sa-i alunge pe dictatori. Restul, ce va fi pe
urma, este imprevizibil... Puterea conditiilor, care ne tine astazi nlantuiti (f
oamea, frigul, lipsa de locuinte salubre), va slabi treptat si va face, adica e
de sperat ca va face absurda represiunea unora mpotriva altora. Eu nu spun ca lum
ea veche, capitalista, e putreda, ea va supravietui multa vreme, atta timp ct comu
nismul nostru nu va fi capabil sa ofere omenirii o imagine ispititoare. Poate ca
aceste doua lumi, resemnndu-se cu ideea ca nici una dintre ele nu e sortita pieir
ii, vor ncepe prin a se apropia si vor sfrsi prin a depune eforturi comune pentru
a feri civilizatia noastra de pericole mult mai mari dect reprezinta pentru una ca
pitalismul si pentru alta comunismul?! Asta e nsa secretul furnicarului uman si d
upa cum nu stim de ce nasterile se regleaza de la sine, tot asa nu stim care e l
egea coeziunii popoarelor sau legea desbinarii lor si ct de fatale snt aceste legi
si pentru cine." "Ioane, i spusei, e remarcabil optimismul tau si credinta ca fo
rtele divine nu ne vor condamna nainte de termen. Pe mine nsa ma intereseaza terme
nul renew, desi nu snt nepasator fata de cel al omenirii. Eu vreau, adica, simt c
hemarea spre filozofie. Or, Hegel spune, si nu poate sa te lase indiferent n foru
l tau interior argumentarea lui, ca filozofia nu poate sa existe fara libertate,
adica gndirea filozofica nu e posibila dect ntr-un stat n care libertatea si legile
snt pentru toti. Omul este liber n sine si pentru sine si singur acest concept est
e izvorul dreptului si al creatiei spirituale, n fata fortelor divine, toti oameni
i trebuie sa fie liberi si egali, fiindca fiecare, pentru sine, are din nastere
dreptul la creatie spirituala si la o moarte a efemerei sale vieti. De ce ar fi
ei prin urmare mpartiti n caste, ca la orientali, oameni liberi si paria, sau acum
, n burghezi si proletari? Nici una nici alta. Fiinta umana care e mpiedicata sa ia
cunostinta de sine ramne doar n stadiul existentei ei, cum ramne si un bou, chiar
daca e Boul Apis. Ea doarme, desi se adapteaza mediului si construieste ca o furn
ica. Cu asta n-am ajuns prea departe. O revolutie trebuie sa declare deodata lib
eri pe toti oamenii, altfel ce se revolutioneaza? Cunoasterea de sine, conceptul
ca omul este liber prin natura sa abia cstigat de constiinta noastra n timpurile m
oderne este deodata anihilat, negat printr-un amendament de sursa hegeliana rau n
teles ca libertatea ar fi necesitatea nteleasa. n mod vulgar se va aplica deci n pr
actica acest concept: burghezia odata rasturnata, e necesara instituirea dictatur
ii pro-letariatului. De ce? Pentru ca individul de fapt nu e liber n sine si pent
ru sine, el e determinat de constiinta sa de clasa. n general e determinat social
mente si determinat istoric. Prin urmare, un numar mare de fiinte umane, adica b
urghezii rasturnati nu pot fi liberi, chiar daca ar vrea sa nteleaga necesitatea
dictaturii proletariatului. Ei da, nu mai snt liberi chiar daca o nteleg, pentru c
a determinarea e ca o condamnare. Deci ei fatalmente se vor mpotrivi. Deci fatalm
ente trebuiesc reprimati si nu asa n general, clasa adica, ci concret, particular
: ai fost burghez, la beci, savrsindu-se astfel o negare a nsesi idealurilor revolu
tiei. Nu snt naiv sa cred ca o revolutie se poate face fara ca acea clasa sociala
mpotriva careia se ridica o noua clasa sa nu sufere cu nimic. Orice despuiere de
privilegii poate naste ura si mpotrivire. Dar nu raspunzi declarnd ura ca principi
u universal. Dimpotriva, ar trebui sa afirmam principiul universal al armoniei u
mane, strpind astfel fanatismul trogloditilor, care l urasc pe filozof stapniti de u
n instinct de patibulari. Proprietatea e un furt! Sa admitem aceasta formulare e
xcesiva, si consecintele ei, o revolutie trebuie sa-i exproprieze pe expropriatori
. Dar, odata actul mplinit, toti oamenii trebuiesc considerati liberi de vechile d
eterminari, chiar daca n practica vietii sociale cutare burghezi izolati ar putea
turbura noua societate prin ncercari de restabilire a vechilor rnduieli. E necesar
a pentru asta ideea de dictatura? Ar nsemna ca ea se va institui nu asupra burghezi
lor, putin numerosi, ci asupra poporului, asupra chiar a propriei clase care nfap
tuieste revolutia, fiindca bur-ghezia singura nu poate unelti- practic nimic mpotri
va majoritatii cetatenilor. Comuna din Paris a putut fi reprimata salbatic de dom
nul Thiers pentru ca era izolata de restul francezilor, nu de catre trupele de l
a Versailles, ci de ideile neclare ale comunarzilor, care nu erau pe gustul, sa
zicem, al taranilor, ca sa nu vorbesc de mica burghezie..." "Am nteles, ma ntrerup
se prietenul meu, fructul e verde, nu trebuie cules... Si totusi si n 48 a fost v
erde, si desi pasoptistii au cam esuat, ideile au prins viata si s-a nascut Romni
a moderna." "Da, dar cum? Monstruoasa coalitie s-a dovedit deci a fi fost necesara
, din moment ce s-a nfaptuit..." "Pe spinarea taranilor, care n 1907 au aratat ct d
e necesara a fost coalitia n chestiune. Dupa tine ar trebui ca proletariatul sa se
revolte fara un tel precis, sa fie reprimat sngeros, n genul Grivitei, sa astepte
un moment istoric favorabil, sa-si cstige restul populatiei, sa-si defineasca ma
i clar telul si abia atunci sa faca revolutie si sa-i pice n gura para malaiata a
puterii..." "Nu, zic, sa ia puterea pretimpuriu, sa-si calce propriile idei n pi
cioare, sa alunge filozofii, sa suprime libertatile anterioare n loc sa le largea
sca si..."
Ma oprii. Ne enervaseram amndoi, simteam ca discutia va degenera daca nu ncetam. De
fapt si degenerase cum se ntmpla totdeauna cnd ntr-o discutie se sare peste idei si
perioade istorice si un gnd intim, singurul care conteaza, nu mai e urmarit din
aproape n aproape pentru a se ajunge la un adevar. Al meu era ca nu puteam renunta
la vocatia mea fara a renunta la mine ca om. Alungarea de la catedra a marelui
poet nsemna mai mult dect alungarea lui, un om care si mplinise opera, nsemna, desigu
r, alungarea mea, care avea sa se produca inevitabil la prima mea desvaluire, la
prima mea fatala opozitie... Vroiam sa nteleg de la el de ce retragerea mea din
universitate nu-mi punea la adapost vocatia (un protest organizat pentru reintegr
area marelui poet fiind acum tardiv...), ntruct asi fi fost amenintat daca m-asi f
i dus sa predau copiilor abecedarul. Fiindca una e sa cunosti amenintarile din i
storie si alta e sa le cunosti pe cele care te pndesc pe tine nsuti, n timpul unei
istorii vii, -care se face sub ochii tai si n tara ta. mi pasa prea putin ca Buhar
in fusese executat, fusese implicat in lupta pentru putere ntr-o imensa tara, fus
ese numit de catre Lenin copilul rasfatat al partidului, Lenin murise pretimpuri
u, ei da, se moare si pretimpuriu, n ecuatia luptei pentru putere multi ignora mu
rirea... Sentimentul meu profund era ca o inexplicabila sminteala i stapnea pe pro
tagonisti. Sau un sublim sentiment de fatalitate. Lumea ncepea cu ei... Acolo, se f
ierbea, ca ntr-un creuzet, ideea pura, care avea sa ghideze n viitor omenirea... C
are ere aceasta idee pura, pe care nici unul dintre ei nu ndraznise s-o nfrunte, i
dee-balaur, care i ucisese pe toti, zeita necrutatoare cu o sprnceana alba si una
neagra, n fata careia toti trebuiau sa se nchine, chiar daca alaturi de ea se afla
neantul, fiindca nimic din ceea ce fusesera ei nu trebuia sa mai existe, ideile
pentru care luptasera si si riscasera viata fiind negate de ei nsisi n fata tribun
alelor si biata lor fulguranta existenta asociata cu ceea ce era impur, nuizibil,
scabros... Ei bine, care era aceasta idee terifianta pe care acesti obsedati bi
zari nu ndraznisera s-o priveasca n fata si sa-i sondeze adevaratul chip? Partidul
unic! Unitatea partidului! Asta era zeita n numele careia ci nsisi i trimisesera pe
lumea cealalta pe socialistii revolutionari (S.R.) si pe mensevici... Asta era
istoria, consumata demult, cnd eu, orgolios, mi chinuiam mama fara sa banuiesc ca s
uflul ei, al acestei istorii fabuloase, avea sa se apropie de fiinta mea intima s
i sa ma confrunte cu ideile ei, cu toate ca eu nu eram si nu vroiam sa fiu nici
un Buharin, nici un Trotki, nici un Zinoviev, Kamenev, Piatakov, Tuhaccvski sau
Yachir. Dar n fata mea se afla un om ca si mine, pe care l pretuiam, dar care nu-m
i confirma decizia mea dictata de instinctul de conservare... rsese spunndu-mi cev
a de nenteles...
XIV
Se facuse trziu si uitasem ca Matilda ma astepta la masa. Ma scuzai si o luai spr
e iesire; acolo, ntr-un colt, era un telefon public. Nu se confirmasera spusele l
ui Petrica n ceea ce priveste grija Matildei pentru casa si pentru ora mesei. Dimp
otriva, simteam o furie mpotriva ei cnd ndata dupa masa se ridica si dracu stie ce
facea la bucatarie cu servitoarea, n timp ce asi fi dorit sa lase totul balta si
sa mai stam mpreuna. Tot asa mi se parea ca sufera de mania curateniei. O camasa,
de pilda, pe care eu o purtam nainte cel putin pna seara, daca ieseam undeva dupa
-masa mi-o arunca la cos si mi dadea alta, schimbndu-mi ea nsasi butonii, caci obse
rvase cum ma irita faptul ca pierdeam atta timp cu mbracatul n general, cu barbierit
ul n fiecare dimineata ("esti profesor universitar, cum poti sa te duci la cursur
i cu barba nerasa!") si cu operatia inversa a descaltatului si desbracatului si n
fasurarea ntr-un halat pe care tot ea mi-l facuse cadou n ziua venirii mele n casa e
i. Lungile noastre plimbari din timpul celor doi ani ct durase divortul, plimbari n
carcate de farmec care se sfrseau acasa la mine n mbratisari pasionate, ncetasera cu
totul. Acum, n timpul corespunzator al acelor ore, Matilda, obosita, casca si ado
rmea cu o carte n mna dupa nici un minut de lectura. Aceasta ora, noua seara, deve
nise treptat ora nstrainarii ei totale de mine, parca nici nu mai ma cunostea, ea
la ora aceea trebuia sa se culce, parca intra sub o narcoza si nu suporta nici
cea mai usoara mngiere, chiar ideea ca asi putea sa-i spun ceva tandru o enerva di
nainte; caci asemenea strigoilor, chiar de pe la ora aceea ncepeam eu sa ma simt
minunat si asta nu pentru ca n timpul zilei asi fi fost apatic, ci pentru ca sear
a aveam alta stare, atunci o iubeam cel mai mult si asi fi vrut sa stau cu ea pna
n zori. Era amintirea fiintei ei din cei doi ani cnd lucrurile se petrecusera ast
fel? Vroiam sa-i regasesc privirea albita, fascinata de apropierea mea? Sarutaril
e nesfrsite, spaimele care o cutreierau? Ele nu disparusera, dar aparuse ncapatnare
a de a le stapni, nereusind dect sa le sporeasca, ochii aceia albiti ncepusera sa s
e nchida, ochii care mi marturiseau ca eu, eu eram cel care o fascina, da, mi soptea
cutremurata, tu, tu... Eram con-vins ca instinctul ei nascocise somnul si n sine
a mea i dadeam dreptate. Nu datorita faptului ca a doua zi trebuia sa se scoale d
evreme (nu ca mine, care aveam cursuri la ore mai relaxate), n cei doi ani trebui
se sa se scoale la fel, ci, gndeam eu, pentru ca n casatorie nu se putea trai ca nt
r-o iubire, fara sa risti moartea ei, si a iubirii si a casatoriei. Intuiam, dar
nu puteam sa nteleg cum reusise, si ceea ce ma nelinistea era faptul ca seara Ma
tilda era pentru mine o surpriza continua, caci nstrainarile ei nu erau totdeauna
aceleasi, totdeauna rele, dar mereu inventive; mi spunea, de pilda, te iubesc, no
apte buna, dar nu era nici o iubire n glasul ei, alteori nu-mi spunea nimic, alte
ori se trezea exasperata ca nu eram lnga ea si nu stiu ce faceam n biroul meu, alt
eori nu putea adormi tocmai pentru ca eram si trupul meu se lipea ntr-o atractie
ire-zistibila de al ei. Dormeam atunci singur in birou, scos din pepeni, pentru
ca mi aminteam ca si Petrica mi povestise ca o patise la fel... nct sovaii nainte de a
vr fisa n aparat. Era trecut de zece, desigur ca dormea dusa, totusi formai numaru
l, i auzii nsa numaidect glasul. "Matilda, scuza-ma, te-am trezit din somn?" "Nicid
ecum!" "M-ai asteptat? E ceva grav, o sa-ti povestesc..." Tacere. Ei da, tacere,
i-o cunosteam, era inutil sa ncerci sa i-o urnesti. "Te iubesc, i soptii, noapte b
una!" Si nchisei fara regret ca o lasam astfel, deoarece aceste taceri ale ei ncep
usera sa-mi impuna si o invidiam si n-cercam s-o imit: la tacere, tacere si jumata
te... Numai ca ale ei erau naturale, n timp ce eu taceam prin vointa si n realitat
e nici nu taceam, fiindca gndul nu se desprindea de ea si continuam sa ma ntreb ce
avea, fara sa reusesc sa gasesc un raspuns...
Ma rentorsei la masa, putin detasat de discutie, asa cum li se ntmpla tuturor barb
atilor care n plina petrecere si n largul lor, ai fi zis cei mai liberi si fericiti
barbati, cei mai siguri pe sine si cei mai cinici n ceea ce priveste femeile, prim
esc sau dau un telefon si se ntorc att de schimbati nct nu-i mai recunosti si devin
tinta glumelor si ironiilor celor n mijlocul carora mai nainte aratasera att de batos
i... Aha, va sa zica, ia uite cine facea pe viteazul, ia uite cine rdea de altii,
si nimic nu-i mai descretea fruntea, att de pe alta lume arata; si nu mai statea
mult si se cara... Nu era cazul meu, dar ceva pe-aproape tot era, fiindca ma ui
tam la prietenul meu cu alti ochi si nsasi starea dramatica n care ma aflasem naint
e scadea n intensitate si ma domina gndul: va sa zica ea nu dormea, va sa zica la
ora noua seara nevoia ei de a dormi nu mai aparuse n mod irezistibil... mi trecu c
hiar prin minte sa-mi iau la revedere de la Ion si sa plec; dar alungai acest gnd
, n-avea, mi spusei, dect sa ma astepte, daca chiar ma astepta, si mai bine ar fi d
aca s-ar culca, e n joc destinul meu, trebuie sa aflu azi, si nu mine, ce-o sa fie
cu mine, azi cnd simt ca snt eroul fiintei mele constiente, cnd concep ca ceea ce gn
desc mi apare ca o sinteza inspirata despre ceea ce reprezinta, si nu mine, cnd s-a
r putea s-o iau de la cap, cu "dar daca", si "daca totusi", si vointa mea, cum s
pune Hamlet, sa nceapa din pricina gndirii de relatie, de mprejurari, sa sovaie si s
a devin un las. Astazi pot eterniza n mine nsumi curajul care m-ar feri de un lant
de erori, suferinte si caderi: nemaiavnd n forul meu interior suportul de astazi a
l unei idei clare si distincte (fiindca n cursul unei aventuri cu lumea n care tra
im, ideile nu mai ramn nici clare, nici distincte), asi putea fi alterat definiti
v si aruncat de pe orbita propriului meu destin, pe o orbita unde, nefiind a mea,
asi trai zadarnic. N-ar fi fost vorba, fireste, sa-mi asemui persoana mea socia
la cu a mparatului Chinei, cum am citit mai trziu, care din mparat a ajuns simplu ce
tatean si comunistii, n loc sa-l mpuste, l-au ,reeducat", facndu-l - credeau ei - s
a simta ca bucuria simpla de a mpleti un cos sau de a confectiona talpi de papuci
e mai mare dect aceea de a guverna China. Chestia asta o facea si Tolstoi, cnd si
cnd l apuca cheful si mai facea o pereche de cisme, a caror valoare, spunea el, f
acea mai mult dect opera lui Shakespeare. Daca mparatul Chinei si-ar fi facut talp
ile lui la papuci ca mparat si nu ca simplu cetatean, fara doar si poate ca s-ar
fi gasit n Confucius un text care sa atribuie acestui gest nu stiu ce virtute. To
lstoi la arat era tot contele Tolstoi si aratul un mod direct de a afla, ca arti
st mare ce era, ce simte un mujic arnd. Conditia de mujic nsa n-avea s-o simta num
ai cu att. Aratul lui ramnea un simplu sport, ca si confectionarea de ciubote. Ca
simplu cetatean, mparatul Chinei, aruncat de pe orbita sa, aruncat adica, nu socia
lmente, ci n sine, cnd datorita "reeducarii" s-ar fi convins cu adevarat ca e cu mu
lt mai minunat sa mpletesti un cos dect sa fii mparat, trebuie sa fi ajuns nu n star
ea simpla a unui simplu chinez, ci ntr-una de ndobitocire, daca e sa-l credem pe c
el care cu un patos stupid a scris povestind despre metamorfoza mparatului. Orice
metamorfoza are loc numai n libertate, concept pe care dupa Hegel nu-l gasesti la
orientali. Filozofia lor se reduce la sfaturi morale. Prin urmare, o cadere a m
ea n-ar fi fost spectaculoasa socialmente, ca a mparatului Chinei (la noi n Europa
s-ar fi rs daca noi romnii, lipsindu-l pe Mihai I de tron si pastrndu-l n tara, l-a
m fi "reeducat" sa simta bucuria simpla de a lucra la un strung), dar ar fi fost
spectaculoasa n interior, acceptnd sa nu ma las ghidat de idei clare si distincte
, adica sa nu concep caderea mea, cum nu putem concepe, cu ceea ce e viu n noi, c
a ntr-o zi n-o sa mai fim vii, dar stim ca asta e inevitabil prin idee. Astfel pu
tem trai. E altceva. Eu concepeam nsa n seara aceea ca voi cadea fatalmente. Dar n
u era moartea, ma puteam salva printr-un act de vointa calauzit de o senina pace
interioara, indestructibila.
Rumoarea n braserie crescuse. Discutia mea cu Ion Micu devenise parca fum, iar lu
nga tacere care se asezase ntre noi risca sa ne sugereze la amndoi o ruptura. Deod
ata nsa el zmbi: "N-ai retinut, zise el, fixndu-ma iar, cum statea aplecat, cu o pr
ivire de sus n jos n care stralucea o intensa simpatie pentru mine, ti-a scapat o
idee pe care eu n-o pot demonstra, dar n care cred si anume ca totul e sa supravi
etuiesti. De fapt nu e o idee, e un sentiment pe care ori i ai, ori nu-l ai. Asta
implica totusi, ca o consecinta, o idee si anume aceea a compro-misului. Eu asi
zice ca dupa le temps du mepris al lui Malraux vine acum le temps du compromis.
Ce vream sa-ti spun? Sa accepti o tranzactie n locul unui proces n care ai putea
sa pierzi." "Ce proces?" "De constiinta", raspunse el fara ironie, dar cu aerul
ca se adreseaza unui copil. "Nu nteleg, zisei, care ar fi datele procesului si ci
ne ar putea sa cstige mpotriva mea." "Cealalta parte, zise, a constiintei tale sci
ndate." ..Constiinta omului, spusei eu cu trufie, nu e scindata, asta e o inventi
e. Compromisul la care recurge adesea n viata omul are alte explicatii. Nu voi acce
pta nici un fel de compromis, pentru ca nu ma recunosc angajat n nici un fel de p
roces. Asculta, Ioane, eu am descoperit ceva n filozofie si vreau ca aceasta desco
perire sa fie demonstrata. Nu vreau gloria, asa cum viermele de matase, dupa ce
a acumulat n el nsusi substanta aceea fina din care si va face gogoasa, nu vrea nici
un fel de glorie. Ciclul meu poate fi simplu si obscur: frunza de dud de care a
m nevoie si pe care nu mi-o poate lua nimeni snt cartile. Mai am de citit ctiva an
i, apoi ncep sa-mi depan firul. Nu aspir sa-mi perpetuez neaparat specia, adica go
spodina sa ma puna deoparte, sa renviu spargndu-mi gogoasa sub forma de, fluture,
si sa depun samnta. Nu, eu accept sa fiu aruncat ntr-o caldare cu apa fiarta si cu
un bat ordinar gospodina sa-mi prinda firul si sa-l depene pe o vrtelnita. Putin
ma intereseaza ca dupa aceea corpul meu fiert va fi aruncat n gradina si cu asta p
rocesul s-ar ncheia. Nu alta e soarta a tot ceea ce e viu..." "Ai gresit doar ntr-
un singur punct, spuse el ridicndu-se iarasi. Si care e esentialul..."
Si rse din nou n timp ce se ndeparta lasndu-ma singur. Braseria ncepuse sa se umple de
ceata fumului de tutun, dar si de acea ceata care emana parca din rumoarea voci
lor, a rsetelor, a fluidului existentei care se intensifica ntr-un restaurant cnd o
ra se face trzie si nimeni nu are nca de gnd sa plece. Desigur, aici se venea nu pe
ntru a petrece n mod vulgar, pentru asta ar fi fost suficient sa se treaca dincol
o, n restaurant, unde erau cntareti si muzica, acolo, chiar daca ai fi vrut sa dis
cuti ceva important, n-ai fi putut, toba si talgerele si solista te-ar fi mpiedicat
spargmdu-ti urechile. Asadar putea schimba un gnd. Ce anume? Ce fel de gnduri le
treceau acum prin cap acestor contemporani ai mei? ma pomenii ntrebndu-ma. Nu lips
eau gesturile largi, mai degajate, ia cei carora le placea si aveau talentul sa
povesteasca, cei pe care daca i ascultai aveai la un moment dat senzatia neta ca
citesti o buna nuvela, adesea un roman comprimat, att de vie si de originala era
povestirea, pauzele, mimica, nsusi glasul povestitorului, subliniind cuvntul scris
, sugestia adnca a mobilurilor comportarii umane, pe care scriitorul o face folosi
nd analiza si descriptia... Totdeauna mi-a placut sa fiu n societatea acestui soi
de oameni, cu conditia nsa sa nu ma puna la un moment dat sa platesc un tribut p
rea mare, cum facea Cubles. Puteam distinge apoi si indivizi infatuati care tin,
dintr-o pornire irezistibila, sa vorbeasca numai ei, desi astfel nu exprimau dect
marea nerozie, si aceea nesarata, fiindca exista si nerozii interesante, a ntregi
i lor personalitati, indivizi avnd de obicei un vocabular inacceptabil, friznd nep
olitetea, tutuind oameni pe care abia i cunosteau, legndu-se de fizicul lor, care
ar exprima ca nu stateai prea bine cu nu stiu ce, agitndu-se pe scaun, surzi la c
eea ce li se spunea, puteai sa-i njuri si de mama fara sa-i clintesti (eu nsumi pro
cedasem astfel cu unul si, n loc sa se indigneze, afisase o politete afectata, sp
unndu-mi ca buna-crestere l mpiedica sa-mi raspunda cu aceeasi moneda). Ici, colo,
vedeam capetele aplecate ale celor care cu adevarat vroiau sa schimbe un gnd. Exp
resiile lor erau nelinistite. Cineva ncerca sa explice. Doamnele stateau linistit
e n rochiile lor elegante, uitndu-se doar rar n jur, cu un ochi absorbit si cercetat
or. Grija, un sentiment etern la cele care si iubeau barbatii si nu mai vedeau ni
mic, nici n jur si nici n restul omenirii, era expresia discreta, difuza dar marca
nta, care staruia pe chipul lor. Tot astfel se ridicau si plecau. Dar ce era cu
Ion, de ce ntrzia? n sfrsit se ntoarse si mi spuse ca a trecut prin restaurant si s-a n
tlnit cu un prieten... Domnul Jenica se ivi si el cu un nou filtru. "Sa va fac cte
-un snitel? zise el. Asa subtire, ct foita de ceapa? a la domnul Micu?" "Eu nu ma
i mannc nimic", zisei. "Ba mie mi s-a facut foame, zise Micu, dar asi lua snitel,
am mncat si ieri... Domn Jenica, fa-mi un qenie chrislianisme!" ceru el ca si cnd
l-ar fi implorat, dnd din cap sceptic, cu sensul ca nu i se va face ceea ce cere
, dar spera ca omul din fata lui l va servi totusi. "Gata, domnul Ionica, am nteles
, asa nalt, cum va place dumneavoastra..." "ntr-o zi nu era el si m-a servit un tmp
it care mi-a adus friptura de vaca taiata n felii... Asta zicea el ca e chateaubr
iand..." ,.Nu se pricepe, zise domnul Jenica fara superioritate. Snt de-astia noi
si nici bucatarul, daca nu-i spui, uita si el... Asa a nvatat, sa-l taie n felii.
.."
"Punctul esential n care gresesti, zise Ion Micu rezemndu-se de asta data de spata
rul canapelei, cu pumnul la frunte si tigarea n mna, fara sa se mai uite la mine,
cu pleoapele plecate si foarte atent la ceea ce spunea, este gospodina. Ea ti adu
ce frunzele de dud, te ia n mna grijulie, curata sub tine (daca n-ar face-o ai muri
chiar si numai dintr-att, fiindca fara curatenie aceasta simpatica gnganie ar muri
) si ti pune pe urma, la timpul potrivit, coceni de pe margine, sub care sa te po
ti retrage sa-ti depeni firul. Nu cartile snt frunza de dud, cartile nu-ti hranes
c dect spiritul, frunza de dud ramne s-o obtii. Ei, cum s-o obtii? Gospodina, daca
e sa mpingem metafora ta pna la ultimele consecinte, e societatea, snt ceilalti...
Ei pot decide ca matasea din gogosi e un lux, si, ca orice lux, e costisitor, d
aca nu chiar daunator. Dar parasind metafora, sa zicem ca te descurci singur nvatn
du-i pe ccpii abecedarul. ncearca! n acest sens afirm eu ca exista un proces pe ca
re daca nu-l cstigi, pierzi totul. Daca nu vei putea sa predai abecedarul? Ce-ti
va spune constiinta ta nescindata? nti ai sa descoperi ca e scindata, si anume ntre
obiectiv si subiectiv, si al doilea vei descoperi determinarile corespunzatoare
care vei vedea ca pot fi greu de nfruntat de unul singur. Nu-ti spun mai multe,
fiindca nici eu nu stiu. Dar nu uita ca stiu totusi ceva... ntr-o zi, poate chiar
n seara asta, o sa-ti dau sa citesti un studiu al meu din care o sa ntelegi mai b
ine ce gndesc... n timp ce daca vei ramne la universitate... De ce te sperii tu asa
de universitate?... Sa-ti spun o anecdota"...
Tresarii. Desi ne cunosteam de putina vreme, observasem ca spre sfrsitul unei ntlnir
i Ion Micu ncheia totdeauna cu anecdote, uneori chiar lasnd o discutie suspendata. E
ra o sugestie jignitoare pentru mine, care ma complexa; sa zic ca nu ntelegea ce-i
spuneam n chiar clipele acelea, nu puteam, nsemna ca nu-l ntelegeam eu, ca discutia
ma depasea. "Povesteste, i zisei sumbru, anecdota ta nesarata, fiindca asa sntem
noi romnii, chiar si ardelenii, nu suportam multa vreme tensiunea unei discutii si
o dam pe anecdote." El rse: "Caz doara nu e o anecdota fara aplicatiune, ai sa ve
zi ca musai vom putea ex-trage din ea un nteles practic pentru discutia noastra .
Da, acum se exprima ca Marius Chicos Rostogan, nu-i mai eram prieten, ci un sim
plu interlocutor. Ataca flamnd le genie du chrislianisme, care tocmai i se aduses
e, o bucata uriasa de carne sngernda, doar perpelita putin pe deasupra, chateauhri
and-ul a carui simpla vedere mi facea greata, si printre nghitituri mi povesti anec
dota.
i placea mncarea, era chiar gras pentru vrsta pe care o avea si privirea lui capata
, nfulecnd, o fixitate de nfometat. Mnca fara pine, ceea ce mie mi se parea ceva anim
alic, fiindca numai omul si combina hrana, n timp ce o felina sau un cine era la o
distanta de milioane de ani de om, prin incapacitatea lor de a nghiti, sa zicem,
cnd din una cnd din alta. Numai rata ajunsese pe undeva pe aproape, fiindca si vra c
iocul cnd n mncare, cnd n apa.
Itic primeste ordin de chemare, ncepu prietenul meu carnasier... Si l apuca groaza
si fuga la rabi... Aoleo, rabi, ce ma fac, o sa mor... De ce, Itic? Am primit o
rdin sa plec pe front... (Anecdota, dupa cum vezi, e veche, din timpul primului
razboi mondial, fiindca n al doilea maresalul le-a luat acest drept.) Ai ordinul?
zice rabi. l am. Da sa-l vad si eu. Rabi l ia, l cerceteaza cu atentie, pe urma i s
pune: ,.Da, e un ordin de chemare, dar n el nu scrie ca trebuie sa te duci chiar
pe front. Ce te-ai speriat asa? Snt mai multe posibilitati... Sa te trimita pe fr
ont, dar sa rami si n spate, fiindca nu toata armata e trimisa sa lupte, mai e nev
oie si de servicii la partea sedentara, pe cefere, pe la aprovizionare, la munit
ii. Dar hai sa zicem ca te trimite pe front. Si aici snt mai multe posibilitati..
. Sa te bage chiar pe linia ntia dar sa te tina si ceva mai n spate. Ostasul cnd lup
ta n-are si el nevoie de mncare, de apa, de mbracaminte? Cine gateste, cine le adu
ce marmitele cu ciorba? Cine le tine socoteala cti mor, cti traiesc? Dar hai sa zi
cem ca te vra chiar pe linia ntia. Si aici snt mai multe posibilitati, ori mori, ori
scapi... Cine ti spune tie ca n-o sa scapi? Dar hai sa zicem ca nu scapi... Si a
ici snt doua posibilitati, i-a mai spus rabi foarte hotart. Poti sa mori sfrtecat d
e o bomba, sau poti sa mori de un glonte si sa fii ngropat frumos de camarazi cu
sapa si lopata... Asa ca du-te linistit, nu mai fi asa de speriat, nu lua aconto
pe ce-o sa fie..."
Fiindca nu rdeam, Ion Micu lasa o clipa chateaubriand-ul njumatatit si rse el de as
ta data cu gura pna la urechi, cum nu-l mai auzisem, si se facu rosu, apoi liliach
iu... Era mai degraba efectul excitatiei carnii rosii pe care o trimisese n stoma
c dect al retrairii anecdotei pe care o povestise. "Asa si tu cu universitatea, r
elua apoi linistit. De ce sa pleci? Pna acum nu s-a ntmplat ni-mic. Titularul unei
catedre a fost schimbat cu un altul. Asta s-a ntmplat si o sa se ntmple totdeauna. S
tai acolo, fiindca snt mai multe posibilitati..." "Da, zisei, si una finala pe ca
re rabi n-a ignorat-o!" El rse din nou, mai putin excitat, dar mai ndelung, ca si
cnd ar fi vrut sa spuna ca nici el n-o ignora pe cea care ma astepta si pe mine p
rintre attea posibilitati. Ce-o fi fost de rs aici?!
Platiram si plecaram. Pe drum mai facuram, nainte de a ne desparti, ctiva pasi mpre
una. Taceam, dar el ma tinea afectuos de brat. Gndeste-te, parca mi spuneau pasii
lui care nu se grabeau si strngerea de brat prieteneasca, apoi mi spuse si prin cuv
inte acelasi lucru, adaugnd: "Facultatea de a gndi nu e neaparat sursa inactiunii, n
u putem sa nu ne gndim bine nainte de a ntre-prinde un gest care ne angajeaza desti
nul".
XV
Ce nseamna nsa a gndi, adica a te gndi? n actualul stadiu n care se afla gndirea umana,
a te gndi nseamna n realitate a ntari de fapt un gnd deja format. De aceea, de pilda
, rar se ntmpla ca sfaturile sa fie urmate. Individul merge orb nainte sub puterea gn
dului sau, devenit obsesie. Iar aceasta obsesie e o cerinta fundamentala a fiint
ei sale, chiar daca ideea din care s-a nascut i e de fapt straina vietii lui, adi
ca fericirii la care nazuieste. Dar noi nu ne-am nascut ca sa fim fericiti (si n
ici nu sntem!) fiindca n legile care guverneaza viata aceasta notiunea nu este inc
lusa. Oamenii o confunda cu nflorirea. Fireste, nu e vorba de nflorirea n natura, e
u ma simteam nflorind, un sentiment de forta, dar nu puteam sa afirm ca snt fericit
, nici nu stiam ce nseamna acest lucru, nu-l puteam concepe. Unii spun ca fericir
ea apare n noi dupa ce am pierdut-o, dar daca ma gndesc bine nu vad de pilda ntruct
pierderea Matildei si pierderea locului meu n universitate mi-ar revela ceva care
sa semene cu o fericire pierduta, desi nu puteam concepe ca asi putea iubi mai t
are pe altcineva sau asi dori un loc mai bun n ierarhia nvatamntului. Desigur, conce
peam ca acest sentiment de forta, aceasta nflorire a fiintei mele puteau diminua c
u anii, si ajungnd n "toamna ideilor" n-ar fi fost exclus sa ma trezesc cu gradina
mea devastata ("Qu'il restc en mon jardin bien peu de fruits vermeils! ). Da, d
ar mai nti ca pna atunci mai era, abia ieseam din primavara, si n al doilea rnd ma sim
team bine narmat sa-mi pun la adapost gradina de fulgere si furtuni. Nu eram poet
, sa-mi expun sensibilitatea ravagiilor.
Astfel ca mergnd singur prin noapte spre casa, dadui din umeri la sfatul prietenu
lui meu de a ma gndi nainte de a lua o decizie. Dimpotriva, discutia cu el mi confi
rmase decizia deja luata, iar acum, "gndindu-ma", ma simteam si mai ntarit n ea. Nim
eni nu stie, n afara de noi nsine, de ce facem un anumit lucru. "Stiu eu de ce, gnd
ii, mi-ajunge ca am constiinta ca stiu, nu e nevoie sa mai stie si altii, nici m
acar Matilda."
nca din strada vazui lumina n dormitorul nostru. Va sa zica Matilda nu dormea! Int
rai n curte si sunai. Nu stiu de ce repetai aceasta gluma a noastra, sa coboare e
a totusi, mi spusei, sa-mi iasa n ntmpinare si sa refacem clipele minunate ale prime
lor noastre ntlniri... Era ca si cnd asi fi uitat ca am chei si "sa n-o fac sa cobo
are de pomana". ti arat eu tie pomana! N-ai s-o poti duce! n-cearca sa nu deschizi
! N-o sfatuiam n gnd pe Matilda sa nu deschida. Snt momente cnd apare n noi un plus d
e decizie, momente nu prea favorabile celor cu care traim, chiar daca nu ne-au f
acut nimic, i provocam sa ne faca! Daca totusi nu ne fac, nseamna ca sntem iubiti s
i aceasta certitudine rennoita ne potoleste... Dar Matilda nu deschise...
Sunai a doua si a treia oara. Vedeam ca nu vroia sa vina, dar eu vroiam sa vina,
stiam ca e treaza, vroiam sa vina. Sunai din nou, lung, insistent. Nimic. Tacer
e totala, a orasului si a casei, ntuneric total. Statui cteva clipe lungi n singura
tatea care ma cuprinse n fata propriei mele porti. Scosei cheile, intrai si ncepui
sa urc scarile. Intrai n hol. n dormitor ntuneric, glasvandul era mat ca si cnd cas
a ar fi fost pustie. Deci nu numai ca nu vrusese sa vina sa-mi deschida, dar sti
nsese si lumina. Si daca, ma ntrebai, asi fi pierdut cheile? M-ar fi lasat afara
pna dimineata? Nu, atunci mi-ar fi deschis. Se simte cnd... Astfel de lucruri se s
imt. Mai fara rost a fost stinsul luminii, nici macar noapte buna n-a dorit sa-i
spun... Nu se ntmpla prima oara, e adevarat, dar nu ma puteam obisnui, totdeauna
resimteam despartirea aceasta a ei de mine ca pe-un soc... nct am regret adnc, care
tinu cel putin trei clipe, ma tintui locului, apoi ma smulsei si intrai n bibliot
eca. Apasai pe butonul lampii de pe birou si lumina care inunda suprafata lui nca
rcata de carti mi alunga socul, si bucuria serilor mele petrecute n tovarasia mari
lor spirite, care cu doua mii de ani mai nainte, cu cinci sute sau chiar numai cu
un secol facusera acelasi lucru la lumina opaitelor, a lumnarilor, a lampilor cu
petrol si apoi a becului electric, mi reveni ntreaga si plina, nealterata, ma desb
racai rapid, revenii n hol, stinsei, nchisei usa dupa mine si ncepui sa citesc. Era
trziu, dar nu pentru mine, adesea ma apucau zorile n biroul meu, dormeam doua ore
, cu fruntea pe cristalul curat, apoi plecam la cursuri, fara sa simt cea mai mi
ca oboseala, dimpotriva, vedeam n privirile studentilor, ici, colo, licariri de a
dmiratie, aveam mai multa verva, eram mai putin ncruntat, mai apropiat de ei, iar
fetele ma ma-surau cu o vaga surpriza, cu o imperceptibila grimasa n coltul guri
i ntrebndu-se poate ce mi se ntmplase ca astazi eram mai putin antipatic ca de obice
i.
Nu citii mult si bagai mna n buzunarul hainei de pe spatarul scaunului sa scot che
ile. ntr-un sertar din dreapta mi tineam cele trei caiete groase. ntr-unui mi conspe
ctam lecturile, n celalalt scriam la o lucrare despre gnostici, o istorie a filozo
fiei acestora care trebuia sa preceada lucrarea mea originala despre o noua gnoza
, iar n al treilea scriam chiar la aceasta lucrare, rar si fara graba, din pricin
a obstacolelor: aveam lacune mari n istoria descoperirilor stiintifice din ultima
vreme, din fizica, biologie, medicina si astronomie, mi lipseau cartile noi care
aparusera dupa razboi n Occident, nu ma puteam mul-tumi doar cu referiri despre e
le... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fara sa-mi desvalui n vreun fe
l gndirea mea proprie, care totusi ncepea sa prinda contur n caietul meu...)
Cnd ma aplecai, vazui jos un ciocan si o surubelnita. Le ridicai mirat. Surubelni
ta avea vrful ndoit... Ma uitai iar n jos: usa biroului care se ncuia peste sertare f
usese sparta ntr-un fel violent, lemnul si lustrul din jurul broastei stricate...
Deschisei usa si trasei sertarul. Caietele mele erau acolo, dar aruncate n dezord
ine de aceeasi mna furioasa. Cine facuse asta? ma ntrebai n timp ce simteam cum urm
ele furiei celui care o facuse nasteau n mine furia. Matilda! Ea umblase aici, ci
ne altcineva, vrusese sa vada ce ascund eu acolo si sparsese usa... Deschisei cai
etele. Foile erau ndoite de neglijenta cu care fusesera rasfoite, nchise si arunca
te. i intuii starea de spirit, lipsa de respect, desamagirea de a nu fi gasit ceea
ce cauta, dispretul pentru ceea ce gasise. Primul impuls fu sa ma ridic si sa ma
duc peste ea n dormitor, dar n clipa aceea aparu chiar ea, adica aparuse mai demu
lt, fara sa faca zgomot, statea n picioare naintea biroului si se uita la mine.
"Nu te nfuria, zise, nu ti-am distrus <opera>. Cu ironie, care i se labartase pes
te chip ca o masca hidoasa. Ma holbai la ea cteva clipe lungi, nevenindu-mi sa-mi
cred ochilor. Masca se ntinse spre urechi si-i desfacu un rnjet care ntepeni sfida
tor, desfigurnd si mai tare ceea ce stiam eu ca e Matilda. Sarii n picioare si, fu
lgerator, sub arcul loviturii pe care i-o dadui, ea cazu pe covor cu o expresie
de uluire totala si cu privirea licarind de o spaima intensa, fara nume. ncepu sa
se ridice ncet, ca n vis, cu palma pe obrazul lovit, neslabindu-ma din priviri, s
e aseza pe canapea si din nou ma privi, nentelegnd, cerndu-mi parca tot mie ajutor,
sa fie sters parca ceea ce se ntmplase, sa-i spun ca nu era adevarat... n fata ace
stei catastrofe, caci asta exprima acum chipul ei, sentimentul ca se petrecuse o
catastrofa, masca hidoasa pierise att de total nct avui si eu sentimentul ca altci
neva fusese n ncapere, nu Matilda... Dar ndata mi amintii... usa sertarului sparta, cu
vintele rostite, nu ti-am distrus "opera", ironia, dispretul trivial... "Crezi c
a eu snt Petrica? i spusei linistit si sumbru, sa-mi rasfoiesti rnjind caietele? Las
la o parte spartul usii, oi fi crezut ca pastrez acolo cine stie ce scrisori se
crete, din trecut sau din prezent, nu m-am gndit, altfel nu ncuiam biroul, dar dup
a ce te-ai convins ce e, sa nu-mi arunci tu Caietele cu dispret si sa mai si vii
sa... Ai uitat ce mi-ai spus n ziua cnd m-am mutat aici? Raspunde! Ai uitat?! Tot
cu dispret, ca ntre mine si fetele lui Calcan nu e nici o deosebire, ceea ce fac
eu e o meserie ca oricare alta. Foarte bine, si n clipa aceea am decis ca nu tre
buie sa-ti bagi nasul n lucrarile mele si de aceea le-am si ncuiat. Petrica ti cite
a din versurile lui si tu rdeai. Ei, eu n-o sa-ti citesc din scrierile mele, ca s
a-ti satisfac vulgarul apetit de a-ti cobor barbatul... Petrica era un poet bun, l
-ai surpat interior ct ati trait mpreuna, n-a mai putut scrie nimic... Putin mi pasa
de el, dar bucuria noastra de a trage totul pe ceea ce e comun am simtit-o din
prima zi cnd m-am mutat la tine... Eu nu le dispretuiesc pe fetele lui Calcan si
pot foarte bine sa compar lectiile mele la universitate cu ale lor, profesional
vorbind, dar tu stiai de doi ani de zile ca, dincolo de toate astea, urmaream un
tel care nu era strain de ceea ce predam studentilor, fiind n acelasi timp ceva
dificil de atins, care nu e de nasul... Cu alte cuvinte, ma paraseai trudei mele
n care nu credeai. Foarte bine, pot s-o iubesc si fara asta, mi-am spus, nu fara
desamagire, fiindca victoriile n spirit snt turburate de singuratatea n care ne con
damna familia, odata ntorsi acasa din cetate, unde sntem sarbatoriti. Nu-i nimic!
mi-am zis. Bine ca ea nu e Xantipa, are, n felul ei, un suflet generos si o filoz
ofie intransigenta, n care conceptul de egalitate al tuturor oamenilor n fata a to
t merita sa fie luat n scama... Nu l-a citit pe Bakunin, ca sa spuna ca l-a mprumu
tat de la el. E al ei, descoperire proprie, numai sa-l aplice consecvent. Or, ea
vine si-mi sparge biroul si mai mi ia n derdere si opera-, cuvnt pe care l pune rnjind
re ghilimele..."
Dar, perornd, ndoiala mi se si infiltrase n inima nct tacui. Poate ca ea nu pusese n
imic ntre ghilimele, poate ca nu rnjise rasfoind caietele, poate ca aceste caiete
nici macar nu fusesera rasfoite cu dispret, ci doar cu graba, gelozia, nedumerir
ea fiind singurele sentimente care o ghidasera? ma ntrebai privindu-i palma pe ca
re continua s-o tina pe obrazul lovit. si plecase fruntea si din cnd n cnd si strngea
genunchii ca si cnd i-ar fi fost frig, se ncheia nvelindu-si gtul cu reverele pijamal
ei, ca si cnd ar fi avut un sal. Si cu coatele pe genunchi si ducea palma si-si as
cundea obrazul. Nu cumva ea fusese crispata de vinovatie cnd rostise cuvintele "n
u ti-am distrus opera?" Nu cumva dorind iertare, ntelegere, vrusese "s-o dea" pe g
luma? ntr-o clipa efractia savrsita de ea mi zbura pe dinaintea ochilor cu toate se
nsurile rasturnate. Ma iubea! Altfel n-ar fi pus mna sa-mi sparga biroul.
Ma ridicai si ma asezai jos lnga ea. Lacrimi mari i picurau din ochi pe covor. "Ve
nisem, mi sopti, sa-ti spun ca snt nsarcinata... Si raspunsul tau a fost sa ma trim
iti jos, la pamnt... Te-am asteptat toata seara sa-ti spun acest lucru. Astazi vr
oiam sa ti-l spun, mi intrase mie n cap sa fie astazi, n loc de asta, am stins lumi
na, te-am auzit cum sunai, dar n-am vrut sa cobor sa-ti deschid..." "De ce n-ai
vrut? De cnd ne-am casatorit asi putea sa spun ca chiar din acea clipa te-ai schi
mbat." "Nu m-am schimbat, snt aceeasi!" "Nu-i adevarat, nu esti asa, nu-ti dai sea
ma?" "Ba mi dau seama, dar ce sa fac, vreau sa fiu ca nainte, dar parca simt un pi
etroi pe inima..." .,Nu, zisei, pietroaiele le aduce o situatie insolubila, mai d
egraba ar fi trebuit sa-l simti acest pietroi nainte, nu acum, ca ai scapat de Pe
trica... Ai scapat n toate sensurile, te-ai vindecat de mila pe care o simteai pen
tru el si pe care el a purtat-o pna n pnzele albe..." "Singur spui ca l-am surpat p
e interior ct timp am trait cu el. E adevarat, ma simt vinovata. Aroganta lui de
sine ma facea sa-l lovesc ,sa nu mai fie atat de ....""Ei ,da si ai facut-o pna l
-ai mpins spre umilinta .Ar fi trebuit sa te bucuri ." "Pai ma bucuram, atunci am
tinut cel mai mult la el!" "Bine! si ce n-a mers?
Ea nu raspunse. Nu era prima oara cnd i puneam aceasta ntrebare, si nu era prima oa
ra cnd raspunsul ei era o tacere. O singura data spusese: "atunci ai aparut tu ".
Vrusese sa-mi sugereze ca daca nu apaream eu, totul ar fi fost bine ntre ea si Pe
trica? Aiurea! Cnd aparusem eu, demult casnicia lor era pe drojdie! Sau poate nu p
entru ea, dar pentru Petrica n orice caz. O urmareau nca sfarmaturile acelei vieti?
Si nu cumva divortul durase att de mult din pricina indeciziei ei? Dar nu simteam
niciodata nici cea mai mica sovaiala n timpul ntlnirilor noastre. Dar stiu eu ce fa
cea, ce simtea, cnd ramnea singura?

XVI
"n sfrsit, zisei, ce-a mers, ce n-a mers, nu mai are acum nici o importanta. Sa re
venim la noi doi... Esti sigura ca ai ramas nsarcinata?" (Ma avertizase cu zece z
ile n urma ca <s-ar putea>). "Da, snt sigura", spuse foarte posomorta. "Bine, zisei
eu atunci, ai facut n asa fel nct aceasta stire sa se asocieze n amintirea ta cu o
palma pe care ai dorit-o. Daca nu ti-asi fi dat-o ai fi inventat altceva dect spa
rgerea biroului si rasfoirea caietelor mele. De ce ai spart biroul?" "M-au revol
tat sertarele nchise. Cu mine n casa te ascunzi de mine?"
ncepui sa masor ncaperea n lung si n lat. "Ei da, i raspunsei, venea n contradictie cu
tot ceea ce esti tu, care nu concepi ca un cuvnt rostit nu poate fi inocent. Ai
rostit acele cuvinte si n-ai banuit ca pot avea o consecinta, mai ales ca stiai
bine ce spui. Erai de partea domnisoarelor Calcan, nu a mea. Vreti toate sa va c
redeti atotputernicele acestei lumi, fiindca aduceti pe lume copii. Si n ultima v
reme se constata ca aduceti multi. Dar multa lume nu nseamna multa constiinta. Ti
parul se strica, specia nu e mai puternica, indivizii nascuti snt mai slabi... Sa
lut pe viitorul nostru copil, cu scutecele lui, dar eu pe tine te vreau, si nu sa
devenim servitorii unui nou-nascut... Naste-l, sa existe n sine, ca esenta, cres
te-l, dar pentru tine nu trebuie sa existe nimeni n afara de mine. Altfel ti-l iau
, ca Rousseau, si l dau la un leagan... Nu spun ca asi face ca tatal lui Oedip, c
are a intuit ca venirea pe lume a copilului nsemna nlaturarea lui, iubita devenita
mama nu l-ar fi mai iubit pe el ci pe copil. Drept care l-a luat si l-a dat pe mn
a unor slujitori sa-l arunce ntr-o prapastie. Cunosti urmarea, slujitorii nu l-au
aruncat, Oedip a fost crescut de niste pastori, l-a detronat pe tat-sau si a ncepu
t sa traiasca cu maica-sa..."
Ma oprii. Ceea ce spuneam eu acum era ceva inocent? Binenteles! Dar vazui ca ma a
scultase cu o expresie de mare concentrare pe chip, al carei nteles eram atunci d
eparte de a-l banui, cu att mai mult cu ct o noblete bizara se asternuse peste aces
te trasaturi pe care le lovisem cu o att de fulgeratoare violenta, "Bine, zisei,
si acum sa-mi spui de ce n-ai vrut sa-mi deschizi si de ce ai stins lumina. Stia
i de ce sunam! Banuiai ce sentimente ma stapneau. Data trecuta m-ai luat fara ves
te, ca pe-un adolescent, dar acum eram pregatit sa ti-o platesc. Soneria trebuia
n orice caz sa fie pentru tine buzduganul smeului care si anunta sosirea, intra n
casa si se aseaza singur ntr-un cui, daca nu era semnalul iubitului care vine aca
sa, a carui inima bate pentru tine si e nerabdator sa te vada, sa te ia n brate s
i sa te strnga ca si cnd te-ar fi regasit dupa luni de asteptare. Chiar asa si era
. De cnd am venit aici la tine, caut mereu sa te regasesc. Ceva s-a ntmplat cu tine
... (si cobori n genunchi naintea ei si i cautai privirea, care se ntlni cu a mea, mar
e, cu pupila imens dilatata, desi camera era alba de lumina puternica a plafonie
rei). Stii? S-a ntmplat ceva. M-am adaptat usor, trebuie sa recunosc, mi-am spus: a
sa o fi, una e cnd traiesti doar iubirea, si cei ce se iubesc se vad numai pentru
asta, chiar daca zilnic, iar pe urma se despart si se ntorc la casele lor si dorm
singuri, se scoala de dimineata singuri, si iau micul dejun singuri si se duc ap
oi acolo unde muncesc. Si alta e sa traiesti clipa cu clipa sub acelasi acoperis
, ntre aceiasi pereti... Ce ore frumoase erau mai ales acele dimineti de la nceputu
l toamnei, cnd ma urcam la catedra si n timp ce ma gndeam la tine mi ncepeam cursuril
e zmbind enigmatic, asa mi s-a transmis ca ar fi zis o studenta, ca am un antipati
c surs enigmatic... Binenteles! Fiindca le vedeam pe toate ct erau de urte!, si apoi
la orele unsprezece, secretara care ma gasea chiar pe aproape de biroul ei: dom
nul Petrini, la telefon... crezi ca exista ceva pe lume care sa te subjuge mai t
are dect entuziasmul sufletului, bucuria care tsneste din el libera, fara oprelisti
de nici un fel, nensotita de nici un gnd reticent, de nici o urma de banuiala, de
gelozie sau resentiment?... nainte de orice cuvnt sufletul tau si elibera brusc, l
a auzul glasului meu, un preaplin al inimii, glasul tau n receptor era ca un strig
at... Avea puterea de a patrunde adnc n suflet, era de ncntare extrema, de surpriza
ca n fata miracolului, uimire extrema, exista asta, un om pe care l chema Victor,
cum, continua sa existe, Victor al meu, da da, exista, era el, i recunosteai glas
ul, apoi, Victor, iubitul meu, ce faci tu acolo, mi-e dor de tine! Ma feream de
aceasta agresiune a puterii tale de a iubi, apele adnci ale simtirii mele rascoli
te navaleau asupra tipatului si l necau, vroiam sa ramn intact n cutiuta n care state
a puterea mea, cei trei viermi nemuritori din basme care l faceau pe smeu de nenvi
ns, dar de fiecare data strigatul tau patrundea tot mai adnc, dincolo de aceste a
pe, acolo unde se presupune ca nu mai e dect aceasta putere launtrica si abisul,
si i auzeam acolo ecoul, bine instalat, mprietenit cu ceea ce noi nu stim de fapt
ce e acolo, peste capul si vointa mea... Ne vedeam apoi la prnz, si spre seara ti
deschideam usa la mine... Nu mai puteam! ne culcam cu fata unul la celalalt si t
u mi sopteai: hai sa murim! Asta se repeta de un an de zile, dar noi traiam n mod a
cut acest sentiment straniu ori de cte ori ne vedeam si noaptea se cobora n odaie,
gasindu-ne tot astfel, privire n privire, halucinati de noi nsine si de vecinatat
ea mortii care, invocata, venea lnga noi si ne veghea parca, prezenta neputincioas
a si iluzorie, caci nu ne temeam de ea... Cu att mai nsetate ne erau apoi sarutari
le si mbratisarile... Nu le acceptai dect mpotrivindu-te, chestie cu care nu ma obi
snuiam si nu m-am obisnuit nici pna azi... implorndu-ma... strigndu-ma n soapta ca s
i cnd asi fi fost departe, undeva prin secole, prin timpuri imemoriale, calcnd dea
lurile sa viu spre tine, printre dinozauri... un milion de ani napoi... Nici nu st
iu cum au zburat doi ani... Acuma, continuai eu desdoindu-mi genunchii si asezndu
-ma jos pe covorul moale, nici n-au trecut trei luni de cnd traim mpreuna ca sot s
i sotie si asi putea aceste luni, sa le povestesc zi cu zi, att de greu au trecut
... Eu veneam cu amintirile unei mari iubiri, pe care vroiam sa le pastrez si n a
celasi timp sa le sporesc cu altele noi (alte priviri albite de uluire, alt chip
a carui stralucire, cnd mi spuneai te iubesc, Victor, e un secret pe care nu ti-l
voi dezvalui), tu veneai doar cu ncntatoarele tale povestiri din lumea n care te m
isti gen Calcan, arhitecti de toate soiurile si nuantele, seii care de care mai
demagogi si efemeri, sefi noi, iesiti din mbulzeala societatii noastre care se ras
turna si printre care un om de soi era o mare minune... Bine, mi-am spus, ntr-o zi
o sa lase aceste povestiri la o parte, o mare tacere se va asterne ntre noi, ne
vom culca iarasi unul cu fata spre celalalt si ea mi va sopti... hai sa murim! mi
evitai privirea, ca si cnd n-ai fi stiut ce asteptam de la tine. Ba nu, te uitai n
ochii mei, dar ce bizar, erau alti ochi. Ochii astia nu stiau ce facusesi tu nai
nte, nici gura ta nu mai era aceeasi gura care mi soptise atta timp te iubesc. Am
crezut ca o sa-mi dai ca mai na-inte telefon la facultate, sa-ti aud strigatul de
uimire. Nu, telefoanele au ncetat, iar cnd te-am cautat eu zadarnic, mi s-a parut
chiar mie ridicol cnd ti-am imitat glasul... Matilda, ce faci tu? Ce sa fac, zic
e, bine, uite, o sa intru ntr-o sedinta, asa ca daca ntrzii nu ma astepta la masa!
Pe urma s-au instalat serile interzise, fatala ora 9 si timpul iubirii noastre,
adica ce mai ramasese din ea, s-a mutat dimineata... De fapt era alta iubire, bu
na si asta, mi-am zis, bine, bine, Matilda, desi ai mai fost casatorita si eu nu
, nu simti ca o astfel de iubire alunga surpriza, ba chiar capeti aversiune mpotr
iva ei (macar fiindca mi placea mie ar fi trebuit sa vii sa-mi deschizi), fantezi
a seaca si ntr-o zi o sa te uiti la mine holbata si o sa te ntrebi: cine mai e si
strainul asta?"... "Chiar asa este, zise ea deodata, mi esti strain. Fiindca n-ai
facut nimic ca totul sa fie ca nainte."
Ramasei tacut. Deci eram n ntrziere, cine stie de cnd fusesem judecat, poate chiar d
e mult, si gasit vinovat. Da, iata, de aceea desigur palma mea din asta seara nu
fusese pentru ea o catastrofa, fusesem n stare sa i-o dau, ea ma provocase, eu i-
o dadusem si ea capatase confirmarea ca nu se nselase asupra mea. N-am facut nimic
ca totul sa fie ca nainte! Cum, dar facusem totul aproape n fiecare secunda a viet
ii noastre n doi, n fiecare secunda i pndisem fiecare gest, fiecare intonatie, fieca
re nteles al cuvintelor rostite, gata pregatit sa-i raspund... Si nu trecuse zi fa
ra sa schitez, da, sa schitez, nu sa duc pna la capat un gest care nsa nu mai apar
ea ntr-o oglinda. Disparitia iubirii e ca o oglinda ntoarsa, nu se mai vede nimic, t
e uiti zadarnic n ea. Gestul tau nu se mai reflecta, nu-i mai raspunde nimeni. Es
ti singur. ncercasem n mod ridicul sa ntorc cu mna mea napoi aceasta oglinda, dar n-o
puteam ntoarce, cum nu poti ntoarce napoi un ru al carui curs ti-a convenit un timp
, clar pe urma el a cotit pe unde nu vrei tu si curge dracului n alta parte... Co
titura asta o facuse Matilda fara sa-mi spuna. Mi-o spusese acum, dupa ce ascult
ase cu nepasare trzia mea confesiune. Ce placut e totusi cnd descoperi un adevar!
"Ar fi o prostie, i spusei, sa-ti reprosez ceva. Fara sa stiu de ce si de cnd nu m
a mai iubesti. ti snt strain, strain ti ramn. Si cu asta, basta. Consecintele, ca si
n moarte, vor fi mai spectaculoase dect actul simplu al mortii. Daca vrei, le sim
plificam, ca sa nu apara. Ca sa nu se bucure babele care freamata cnd cineva moar
e si copiii sa nu vina buluc n urma cortegiului funerar... Sarcina poate fi ntreru
pta, ne despartim si eu o sa gasesc alta nca si mai minunata."
mi arunca o privire n care straluci intens iubirea, pe care cautam s-o regasesc. M
a ridicai si trecui n spatele biroului. "Ce-ar fi, zise ea cu aceasta privire, sa
pleci chiar acum?'"
n literatura, chiar n cea mai buna, eroul aflat n situatia mea are de ales ntre cuvin
tele care s-au rostit si sentimentele care nu-l puteau nsela, ghicite n privirea f
emeii iubite. Cei fara experienta se duc spre ea, fara sa-si dea seama ca acea p
rivire e o cursa n care trebuie sa cazi, pentru a fi mai bine lovit, cei orgolios
i ramn pe loc banuitori, banuiala care li se confirma. Eu m-am dus spre ea si am p
rimit lovitura. "Nu te apropia, mi-a strigat, si te rog sa pleci. Pleaca, mi-a s
optit apoi brusc exasperata, nu pot sa te mai suport, chiar acum te rog sa pleci
..." Deodata cazu n genunchi si izbucni ntr-un plns repede reprimat, mpreunndu-si mini
le... "Ma rog de tine sa pleci, ah, o sa mi-o platesti", si se ridica si se arun
ca pe canapea tipnd nabusit...
Cum sa plec? Nu pleci cnd esti alungat. Trebuie sa bei tot paharul si, ntarit de o
trava lui nghitita, sa nu-ti mai pese de cine ti-a dat-o. Dar Matilda, dupa ce ma
facu sa gust doar din el, nu dadu nici un semn ca ar avea de gnd sa mi-l ofere,
acest pahar, sa-l nghit pna la fund. Se ridica, strabatu holul, intra n dormitor si
dupa o clipa auzii cheia rasucindu-se cu hotarre. si nchipuia (si era adevarat, av
usesem acest impuls) ca o sa vin peste ea. Ma mbracai si iesii sa ma plimb. Acum,
da, aveam la ce sa ma gndesc, nu era att de simplu ca plecarea mea de la universit
ate.
Cred ca vreo ora strabatui strazile fara sa ma gndesc la nimic. Astfel se stinse
treptat sentimentul apasator pe care mi-l dadea ideea ca Matilda nu ma mai iubes
te. Dar ideea ramne, si pe lnga ea se furisara altele. Daca nu ma mai iubeste si n
u ma mai poate suporta, trebuie sa ne despartim. Bine, dar de ce? Era limpede ca
nu ma mai iubea, ca adica oglinda era ntoarsa, dar ceva a facut-o sa se ntoarca, c
e anume? Nu i-a mai placut cel ce se oglindea n ea, din pricina ca eu n-am facut
nimic ca totul sa fie ca nainte? Asta e o gluma, nici nainte nu facusem nimic, era
m acelasi om de astazi, ba chiar facusem mult mai mult ca nainte, o iubeam mai pr
ofund si nu eram un ins care nu stia sa arate acest lucru, un ins, sa zicem, car
e simtea una si n realitate arata altceva, sa zicem meschinarie, egoism, nepasare
, dominatie stupida, iritare de stapn... Nu facusem nimic ca totul sa fie ca naint
e! Nu pareau cuvinte spuse la ntmplare. Erau rodul unei gndiri anterioare acestei se
ri; cnd avusese ea aceasta revelatie? Si din ce se nascuse? Ei bine, ce-ar fi tre
buit sa fac si nu facusem? Vrusesem s-o iubesc ca si nainte de casatorie. Dar chi
ar de-a doua zi ea taiase puntile si eu apoi zadarnic ncercasem sa ridic altele. V
rusese sa traiasca "n prezent". Dar prezentul... Iata prezentul! Prezentul nu mai
era nimic, fiindca trecutul nostru de casatoriti, trecutul ei, opera ei, era fad
. Nu cumva a vrut sa spuna ca eu nu trebuia sa accept ca ea sa taie puntile, sa
resping deci prezentul pe care mi-l oferea? Da, dar fortele ei n a si-l impune fu
sesera mai puternice, asa este, mi dau seama, m-a trt si pe mine n aceasta alunecare
... Si mi veni un gnd linistit care ma elibera de orice ispita de a ma nvinui. O iu
beam pe Matilda, nu voi pleca, dar voi lupta, orice-ar fi, mpotriva celei ce deveni
se dupa casatorie, cu teoria ei cu tot, ca numai prezentul nseamna viata. Da, mi a
duceam aminte cum ea nsasi exclamase odata: blestemate idei! Da, ideile aveau asu
pra ei un efect asemanator drogurilor, o puteau pierde.
Da, dar cum putem mpiedica pe cineva sa aiba idei? Cnd vin din fiinta ta (si era c
azul Matildei), si nu vin dinafara, au o forta aproape indestructibila, pentru c
a e orgoliul care le nsoteste. Da, dar si eu le aveam pe-ale mele. Nu voi mai ced
a.
Si simtii bucuria ca ea era nsarcinata si ca despartirea, chiar daca mpinsa de det
erminari fatale care mi scapau, ea va dori-o, nu era nici pentru mine si nici pent
ru un viitor apropiat: nici o femeie nu deschide un divort fiind bortoasa. Copil
ul acela nu se putea naste ilegitim... si Ma-tilda, daca tinea sa-l aduca pe lum
e, nu putea, cu el nca n burta, sa-i faca o asemenea figura...
PARTEA A PATRA
I
...Astazi m-a vizitat, aparatorul meu, fostul judecator. Cum l-am cunoscut eu pe
Ciceo? ntr-un fel incredibil de simplu (l chema Stefan Pop, Ciceo, i spusesem eu d
e la nceput ca trebuia intercalat ntre numele si prenumele sau).
Se ntmpla rar astfel de conjunctii cu soarele prieteniei, fiindca oamenii ori alear
ga dupa fericire cu o femeie si nu mai e loc n constiinta lor pentru alte bucurii
, ori snt obsedati de probleme de existenta, o cariera pe care o urmaresc sau lup
ta acerba sa nu decada dupa ce si-au atins un scop. La facultate am avut prileju
l sa ma mprietenesc cu doi colegi, dar repede acest nceput de prietenie s-a degrada
t din pricina unui al treilea, un ins nensemnat... Da, nensemnat azi, dar poti sa s
tii ce devine mine? Cine nu vede ca n aceste timpuri nensemnatii strabat curbe ului
toare? Un nensemnat nu e neaparat un om fara calitati, dar aceste calitati nu apa
r dect dupa ce e proiectat pe spirala, si nu snt de fapt calitati, tot nensemnat est
e daca e luat n sine, dar tocmai aceasta nensemnatate era necesara pentru o poziti
e nsemnata. Acesti doi vir-tuali prieteni ai mei au crezut ca pot da si ei lovitu
ra petrecnd mii de ore lnga un astfel de ins... Tocmai ei, care se delectau acasa
cu Rimbaud, Verlaine si Samain... De la o vreme ori de cte ori ne dadeam o ntlnire,
era prezent si omul nensemnat, prezenta inexplicabila la nceput pentru mine... Ce
dracu cauta alaturi de noi? Vaznd ca i se da atta atentie, acest ins ncepu sa prind
a curaj si sa debiteze astfel de tmpenii, nct nici macar nu puteam sa rd. Dar cei do
i l ascultau foarte senini, l completau, i dadeau dreptate, ridicau ideile lui scol
aresti la rangul de sistem de gndire, cu referiri la mari personalitati si filo-z
ofi, si asta dura ceasuri ntregi, nct dupa o astfel de ntlnire ma dureau oasele si mi p
ierea somnul, reactie bizara a organismului chinuit. ntr-o zi n-am mai putut nghit
i si dupa plecarea individului i-am ntrebat: "Ce gasiti voi la idiotu`asta? "De c
e, mi-au raspuns ei, nu e idiot deloc, are multa intuitie. Idiotenia e o arma, a
adaugat cel la care tineam eu cel mai mult. Si el stie s-o foloseasca... Cum, a
reluat celalalt, e n traditia poporului romn, prefera sa para prost, n-are probleme
! Dar nu e!... Inteligenta afisata e orgoliul prostului, a renceput cel pe care l p
retuiam eu cel mai mult si asi fi vrut sa fim prieteni... Cele mai mari necazuri
, a continuat el, le are cel care e inteligent, dar nu stie ca i e propriu inteli
gentei sa nu se indigneze pe cel asa-zis prost. Camil Petrescu, de pilda, face p
arte din aceasta categorie de inteligenta. Mie mi place Sadoveanu, a carui inteli
genta nu se expune. Si si-au apropiat capetele si au nceput sa vorbeasca ntre ei,
ignorndu-ma. Am avut sentimentul ca totul e o nscenare, un complot mpotriva mea, n r
ealitate se depreciau pe ei nsisi, ca sa se simta bine omul nensemnat pe care l cult
ivau. "Cu voi nu mai snt prieten, le-am spus. Nu accept sa-mi cheltuiesc ore din
viata mea, cu care am ceva mai bun de facut, ca sa magulesc o nula." Si m-am rid
icat sa plec. Asta nu prea le-a placut, dar n-au schitat nici un gest sa ma reti
na. Abia dupa ce omul nensemnat, universitar si el, a devenit secretar cu agitatia
si propaganda n comitetul judetean de partid i-am nteles, dar n-am nteles ce dracu
sperau ei de la el, fiindca n loc cel putin sa-i protejeze, dimpotriva, el i-a l
asat pe amndoi n plata sedintelor purificatoare de mentalitate burgheza si cosmopoli
tism n care au picat, si n-a miscat un deget cnd au fost dati afara din universita
te. Sa-i citesti pe Rimbaud, Verlaine si Samain si sa afle asta chiar omul compl
exat ca nu se putea delecta cu acesti poeti, asta, n acea vreme, era cu adevarat
o dovada de prostie si nu de inteligenta, fiindca se pare ca omul nensemnat chiar
daca ar fi vrut sa-i apere n-ar fi putut, stia si el ca cei trei erau niste "co
smopoliti"'. N-ar fi fost mai bine sa nu stie? Mi-a parut rau totdeauna ca n-au
dorit sa formam noi trei un grup. Ei doi au ramas prieteni, unul a fost numit ob
scur redactor la o revista n limbi straine, celalalt, profesor de franceza la un li
ceu.
Nici prietenia mea cu Ion Micu nu ramasese neatinsa n acel an. Nu stiam si nu urm
arisem cum putuse el sa joace rolul diavolului prednd pe Paun-Pincio, Neculuta si
Cezar Bolliac n locul lui Eminescu. Esential pentru mine era sa stiu-ca nu facea
nici n fata mea si nici n lipsa elogiul omului nensemnat, cum facusera cei doi cole
gi ai mei de la catedra de istoria filozofiei. Ion Micu, e drept, nici el nu-mi
mai povestea nimic despre ceea ce se ntmpla pe la ei pe la Filologie, eram ncntat si
linistit ca ramasese acelasi si ca totul trecea ca si nainte prin flacara ironie
i lui necrutatoare, reviste de literatura, poeti, romancieri, critici literari d
in orasul nostru, dar si din capitala. Ne ntlneam tot la acea braserie si ne serve
a tot domnul Jenica, iar el nfuleca acelasi chateaubriand si sorbea acelasi numar
de filtre care l faceau la un anumit moment sa nceapa sa btie din picior, n ciuda fapt
ului ca noua lui sotie i le numara, acele filtre, cu repros, ca a baut nu stiu ct
e si ca i ajunge... Se facea ca n-o aude, se ridica de la masa, disparea cu un pa
s greoi (se ngrasase ntre timp) si cnd revenea i raspundea ca un om trebuie sa moara
de ceva!
Pna ntr-o zi cnd plimbndu-ma singur prin oras, vazui niste afise lipite la intrarea
Casei de cultura. Pe ele scria negru pe rosu ca n ziua cutare prof, univ. Ion Mic
u (ajunsese ntre timp profesor) va conferentia despre (cu litere uriase): Unele a
specte ale prelucrarii folclorului n opera poetica a lui Ion Amaicalitului. Am ra
mas stupefiat, nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Multe seri ne distraseram noi pe
seama acestui troglodit care scria versuri neaosiste elogiind, amenintndu-ne parc
a, un soi de tarani primitivi care purtau cu mndrie tundre sure pe umeri si ct era
u ei de devotati partidului si i strpeau pe contrarevolutionarii de prin munti. Bin
enteles ca "opera" lui poetica era mai vasta, publicase volume despre aproape toa
te meseriile, compuse n general din imnuri (o ncurcase doar cu unul intitulat Turna
torul. Tu, turnatorule, scria el, din minile tale ies roti de vagoane, te salut,
turnatorule, asa si pe dincolo, facndu-i sa rda pna si pe cei care se temeau de el.
.. O daduse n bara cu acest elogiu si trebuise sa i se explice ca nu era bine pla
sat acest cuvnt, chiar daca se vedea clar ca nu e vorba de turnatorul... ci de mu
ncitorul care... asa snt oamenii, le merge gndul aiurea...). Individul nsusi ti amint
ea o combinatie stranie ntre hiena si porc nascuta din imaginatia unui Wells, din
Insula doctorului Moreau: nas si gura ntr-adevar porcine, de rmat, ochi de hiena
sub arcade de pitecantrop. "Asta, daca i s-ar da voie, spusese Ion Micu despre e
l, ne-ar omor pe toti cu ciomagul n piata orasului." Cica ar fi amenintat chiar pe
cineva care ndrasnise sa-i spuna ca, din punct de vedere estetic, versurile lui.
.. "Ah, ce-as mai frnge eu gtul la toti esteticii astia... Snteti de-s neprincipial
itate grasa" (vrusese sa spuna crasa!). Ei bine, si iata-l pe Ion Micu pe afis,
anuntat ca va tine o conferinta... Si ce timida era formularea, adica nu pur si s
implu despre opera poetica a lui Amaicalitului, ci doar unele aspecte (nu toate!)
ale prelucrarii folclorului n opera...
Ce era cu el? nti am vrut sa-i dau un telefon, dar m-am gndit ca nu se mai putea fa
ce nimic, era anuntat, conferinta se va tine. Bun! Si ce-o sa-mi spuna el mie du
pa aceea? Cum o sa mai putem sta mpreuna la masa?
Ne-am ntlnit totusi si nu mi-a fost usor sa-l ntreb. Nu arata bine si avea pe chip
o expresie de scrba si plictiseala, dar si un fel de sfidare posomorta, suparat par
ca dinainte pe cel care ar avea intentia sa-i reproseze ceva. Ei da, dar ce mai
puteam sa ne spunem? nct nu l-am crutat. "De ce ai facut chestia asta?" i-am spus
pe neasteptate: ce te-a facut sa te njosesti astfel? A nceput sa clipeasca des, ca
si cnd i s-ar fi pus un reflector n ochi si mi-a raspuns: "Poxir eviter le pire!"
"Cum sa te cred? Ce poate fi mai rau?" "Prefer sa nu-ti raspund. Stii ce-a fost
rau n viata mea. Ramne, daca mi-esti prieten, sa descoperi singur ce poate fi mai
rau."
Sarada! Ce-a fost rau n viata lui! Desigur, m-am gndit, faptul ca a iubit o femeie
si ea nu l-a iubit. Cine, bruneta care nu venea acasa dupa ce telefona ca vine?
Si el o astepta? Cu acea tipesa n-asi fi putut face dragoste nici pe insula lui
Robinson Crusoe, prefernd reveria ne-mplinirii, acuplarii cu o femeie care mi-era
mult mai straina dect o capra sau o magarita. Pentru a da peste cap repulsia, fi
inta umana ar trebui sa aiba forte gigantice. De aceea uneori prefera moartea de
ct sa fie silita sa stea n casa cu urtul... Pentru el nsa ea era, desigur, o lumina.
Dar ntruct avea asta vreo legatura cu Amaicalitului?
Pe urma deodata ntelesei: rau fusese n viata lui nchisoarea si mai ales torturile pe
care le ndurase acolo. Binenteles! Fusese deci silit, amenintat sa tina acea confer
inta? Ce vroise sa spuna, ca l-ar fi bagat la puscarie daca refuza? Cum sa cred
o asemenea nazbtie? "nteleg, i spusei, ai fost amenintat ca o sa fii dat afara din
universitate." "Pentru nceput", zise el. "Da, si pe urma?" "Pe urma ti se deschid
toate posibilitatile, reusi el sa rda, dintre care cea mai ispititoare ar fi arest
uirea. Snt obligat sa fac orice numai sa nu fiu arestat si batut. Asta am putut-o
suporta din partea celorlalti, dar de la ai mei n-asi putea si mi-asi pierde co
nvingerile. Si fara ele asi fi un om mort." "Doua lucruri nu nteleg, i-am spus, nti
de ce s-ar considera cineva un ora mort fiindca si-a pierdut convingerile? Poti,
pe baza nsasi a experientei care te-a dus la pierderea lor, sa capeti altele, de
pilda, n cazul de fata sa ajungi la convingerea ca un comunism care njoseste omul
silindu-l sa tina o conferinta scabroasa nu e cel bun, fara ca neaparat sa ncete
zi sa mai crezi n idealurile comunismului". "Asta e, ca eu asi nceta, din pricina b
atailor. Bataia naste ura, ca s-o poti suporta, spiritul da nastere antidotului
care e total, urasti nu numai pe tortionari, ci ntreg sistemul. Nu mai poti ratio
na linistit cnd ti se ndoaie grbaciul pe spinarea goala. Iar ca sa trec la capitalism
nu mai pot din acelasi motiv. Poate ca altii snt mai tari, eu nu snt." "Ramne atun
ci chestiunea n sine, de ce sa te consideri un om mort fiindca nu mai ai convinger
i politice. De pilda eu nu am, nu n sensul ca n-am aspiratii de om al cetatii si
ca le ignor pe cele ale conce-tatenilor mei, sau n-asi lua arma n mna mpreuna cu al
tii daca libertatile ei fundamentale ar fi amenintate. Da, dar odata pericolul t
recut, asi lasa altora placerea sau pasiunea de a face politica... si cred ca fo
rmula apolitic pentru cei ca mine a fost bine gasita. Si mai cred ca ntr-un viito
r foarte apropiat nimeni nu va mai fi blamat pentru asta, se va considera ceva f
iresc sa nu-ti placa nici un fel de politica. Formula de azi, cine nu e cu noi e
mpotriva noastra, va disparea." "nti, de convingerile mele politice, snt legate si
alte convingeri, daca nu chiar toate, si asi fi un om mort fiindca n-asi putea f
i apolitic, mi place po-litica, ma pasioneaza. Si stii ce li se ntmpla unor oameni
cnd obiectul pasiunii lor dispare sau snt respinsi, daca nu se sinucid, nici train
d, vorba lui Esenin, viata n-ar mai fi pentru ei vreo scofala mare." "Asadar, am
ncheiat eu, accepti sa te umilesti din pricina acestei pasiuni, care nici macar
nu e una nobila, si tu stii acest lucru, din moment ce constati n constiinta ta c
a nu e indestructibila, cum sa-ti spun, faptul ca poti fi arestat pe nedrept nu
te tulbura? N-ar trebui sa rationezi si sa-ti pierzi convingerile fara sa fie nea
parat necesar sa fii arestat? Nu e suficient sa stii ca e posibil?" "nti ca, prin
definitie, raspunse Micu, pasiunile nu snt obligatoriu nobile. Iubesti o femeie s
tricata, e o pasiune ignobila, ei si? Poti si muri pentru ea. Asa era, l ntelegeam
bine, dar ascendentul pe care l avea asupra mea si care n mod ciudat statea la or
iginea prieteniei noastre nceta. Statuse n nchisoare pentru ca luptase pentru un id
eal, dar pe urma acest ideal si pierduse din puritate, ca orice ideal care e pus s
a se verifice n practica realizarii lui cu natura umana si timpul istoric, n cazul
lui, amenintarea venise de foarte sus, cum se afla foarte repede, si unde Amaic
alitului avea acces. Individul se plnsese ca criticul literar Ion Micu (fiindca nc
epuse sa faca critica literara) si bate joc de poezia revolutionara, o ia n derdere
... Si de-acolo de la Bucuresti din cabinetul acelui membru al Biroului politic
pe care odata Ion Micu l nfruntase la reprosul aceluia ca de ce n-am nvatat nca ruse
ste ntrebndu-l cnd are de gnd sa nvete si el rom-neste, porni cu brutalitate ordinul t
elefonic cum sa i se faca dreptate poetului... Putea fi si mai rau, sa-l puna pe
critic sa scrie un articol. Verba volant, n timp ce scrisul ramne acolo tiparit,
spre distractia generatiilor mai tinere, care venind din urma cauta cu placere p
unctul unde te-ai compromis. Dar ranchiuna omului politic se distileaza, el pref
era cteodata sa te lase doar sa stii ca poate veni si asta, daca, ei da, daca ti v
ei mai permite sa-i dai replici dure, si nca de fata cu altii...
II
Era cam de o vrsta cu mine, dar nu chiar att de n vrsta cum l arata o expresie parca
prea potolita n privire si pe chipul sau lat, rotund ca o pine taraneasca. Ma plim
bam prin parc si l-am vazut de departe, dupa mers si apoi si dupa sursul larg car
e i lumina chipul, ca e un om n primul rnd comunicativ si cu suflet ncapator, si perm
ite sa-si arate bucuria care l stapnea, desi privirea inteligenta dovedea ca stie
ca oamenii au treburile lor si poate nu le arde de unul care parea sa n-aiba nic
i una si sa fie extrem de ncntat si de multumit de sine. Nu am dect foarte rar reac
tii spontane, dar de asta data eram sigur ca nu dau gres. Mi-am ncetinit pasii. El
s-a uitat la mine drept si i-a ncetinit si el. Am surs. "Snteti vesel!, i-am spus.
A surs si el, confirmnd, si-a ridicat fruntea mai sus, gest care sugera ca atunci
cnd omul vorbeste are nevoie de perspectiva sa-si puna, ca sa zic asa, interlocut
orul n peisaj! (gest pe care apoi aveam sa-l ndragesc foarte tare la el fiindca av
eam sa descopar ca n acea clipa el gndea, nu-i ieseau cuvintele din gura doar ca s
a exprime ceva previzibil) si mi-a raspuns cu o uimire de sine si cu o sincerita
te n glas, ca si cnd s-ar fi ntlnit cu un vechi prieten: "Pai daca am scapat de belea
?" "Se vede, i-am spus, ca ati scapat prin proprie vointa." "Este foarte exact c
eea ce spuneti dumneavoastra!" mi-a raspuns ri-dicndu-si a uimire sprncenele groas
e. "Exact! Prin proprie vointa! Si avu apoi un gest cu degetul, aratnd aleea: va p
limbati?" "Da." "Permiteti, snt, adica nu mai snt judecatorul Stefan Pop." "Ma num
esc Petrini, i-am raspuns si snt adica nu mai snt asistent universitar la Filozofie
." Si ne-am strns scurt minile.
Simpatia a trecut de la unul la celalalt fara nici o prudenta si cred ca acest lu
cru a fost posibil fiindca eram amndoi, n acele clipe, doi barbati liberi, eu de M
atilda, el de un lucru pe care aveam sa-l aflu chiar atunci, o situatie limita ca
re l silea deodata sa raspunda la o ntrebare neasteptata: ce era el, judecator care
aplica legea, sau functionar subaltern, si nca dintre cei umili, al unor sefi ai
regiunii? Faptul care l determinase sa faca un act de vointa si sa "scape de bel
ea", cum se exprimase el, nu era insignifiant, cum ni se ntmpla cteodata cnd trecem c
u usurinta peste lucruri grave n care sntem implicati direct si nu reactionam si ap
oi dintr-odata, ntr-o zi, pentru un lucru cu mult mai mic, ne revoltam, uimind pe
toata lumea. Dimpotriva, pna atunci judecatorul Stefan Pop avusese noroc numai d
e cazuri clare si putuse sa aplice legea nestingherit si senin. Binenteles ca avu
sese si el de judecat chiaburi sabotori si gestionari hoti. Nu lua n seama frazel
e lozincarde ale procurorului, lui i trebuiau dosare din care sa rezulte clar vino
vatia inculpatului. nu simple sustineri ale autoritatilor locale, preluate papaga
liceste de procuror. Or, faptele aratau ca chiaburul cu pricina si predase toate
cotele, si lucrase pamntul, platise impozitele... Binenteles, nvinuirile erau politi
ce, da, dar asta e alt proces care cere si el dovezi, faptul ca omul era chiabur
nu nsemna implicit ca este prin nsasi aceasta clasificare delincvent politic. Poa
te ca era un om de treaba, care nu facuse chiar nimic, dar avea dusmani n sat car
e vroiau sa-l nfunde. Nu tine! Dovezi, fapte palpabile, martori nepartinitori! Si
respingea acuzatia si l achita pe inculpat, care nici el nu parea sa fie o lumina
, se uita posomort la judecator si avea aerul ca nu crede ca verdictul acestuia va
fi respectat si i se va da drumul sa plece acasa; Stia el ce stia! Si dimpotriv
a, condamnase un colectivist care furase porumb de pe cmp si l apara un smecher de
avocat cu Scnteia n buzunar, pe care cnd luase cuvntul n aparare o tot agita, spunnd
nu stiu ce baliverne ca are acolo dovada nevinovatiei clientului sau. Ce dovada?
Ca, raspunsese pisicherul, n actul de acuzare se spune ca furtul a avut loc pe da
ta de sapte octombrie, or iata ce scrie n Scnteia pe data de nti, aceeasi luna, deci
cu sapte zile nainte de comiterea infractiunii n regiunea... (adica re-giunea n ca
re locuia inculpatul) strnsul recoltei de porumb s-a ncheiat pe toata suprafata nsa
mntata, n toate satele si comunele. "Cum putuse, onorata instanta, sa fure clientul
meu porumb de pe cmp, argumentase avocatul trium-fator, cnd practic demult se nche
iase strngerea lui?" Si depusese foarte mndru proba la dosar, Scnteia... "Sa va spu
n eu cum, i replicase judecatorul, cu caruta l furase, cum declara paznicii care l
-au prins si cum sta marturie la sfatul popular chiar caruta ncarcata. Sper ca n-
o sa cereti sa fie adusa aici caruta asta!" Uneori trebuia sa condamne un om pen
tru o sticla de bere sustrasa. Ce putea face? n orice caz nu-l condamna ca pe Jea
n Valjean la ocna, i dadea trei saptamni, fiindca se mai uita si la om, nu totdeau
na nfatisarea cuiva e irelevanta... Un unic caz senzational i picase n relativ scur
ta lui cariera de judecator, dar cuvntul senzational nu e cel potrivit, fiindca a
r fi trebuit ca acest caz sa produca acea senzatie, sa fie adica adus sub toate
aspectele la cunostinta publicului, ca sa-si merite numele. Or, nu se ntmplase nim
ic! Victima ramasese si victima si anonima fiindca, daca n-ar fi ramas anonima,
n-ar mai fi fost victima. Adica nu, aparuse o notita n ziarul regional, dar ce no
tita!... Cu asta nsa se terminase si cariera sa de judecator...
Felul cum se practica o profesiune nu constituie un secret desavrsit, auzise si e
l de interventii brutale n mersul justitiei, dar nu crezuse. Se spun tot felul de
lucruri si despre medici, cum si omoara pacientii cu nepasare, fiindca bolnavul n-
a stiut ce sa faca sa fie bine ngrijit. Asta nseamna ca snt si adevarate aceste ist
orii? Sau daca se gaseste un medic venal care nu-ti face la timp injectia salvat
oare, asta nseamna ca trebuie sa aruncam blamul pe tot corpul medical? Un locoten
ent de militie a descoperit ntr-o uzina incredibile matrapazlcuri, le-a prins firul
, a luat declaratii zdrobitoare, a mpins ancheta pna n pnzele albe si a trimis dosar
ul tribunalului. Nu trece mult si e chemat n acea cladire unde snt strnse ntr-o mna s
igura toate firele puterii. Seful care l convocase avea pe birou dosarul la care
el, locotenent de militie, fireste, cu avizul sefilor sai, maiori si colonei, luc
rase mai bine de un an de zile ca sa-l ntocmeasca si sa-l faca inatacabil. "Ascult
a, ma boule, i spuse acest sef, asta e dosarul pe care l-ai ntocmit tu?" "Da, asta
e!"
"Uite ce fac eu cu dosarul tau, mai zisese acel stab si ncepuse sa smulga din el
fila cu fila si sa-l rupa astfel n bucati, pna nu mai ramasese nimic din pretioasel
e lui marturii autorizate, din capetele lui de acuzare minutios dovedite. Si acu
m, ncheiase marele stab, o sa ti se faca si tie un dosar..." Si i se facuse, fuses
e trimis n judecata si condamnat... Cica iesise dupa ctiva ani din nchisoare, dar c
am sonat... Povestea mereu, prin restaurante, o chestie aiurita cu o uzina. "Bas
me populare, raspunsese judecatorul cnd i se povestise acest caz... Si eu lucrez n
justitie, dar n-am auzit sa dispara de la noi un dosar odata intrat... Sau sa fi
e condamnat un ofiter de militie pe baza unui dosar fabricat... Spune-mi judecato
rii care s-au ocupat de acest caz si o sa-ti dovedesc ca nu exista astfel de jud
ecatori fara constiinta."
Ceea ce i se ntmpla nsa lui nsusi era att de simplu, de clar si de brutal, nct scutura
bine din cap ca sa-si vie n fire. i pica pe rol un caz banal de prostitutie. O fem
eie, de altfel maritata si mama a trei copii, se dusese ntr-o noapte la militie s
i declarase ca fusese violata de doi indivizi care o prinsesera n acea noapte pe
strada, oprisera un taxi, o mpinsesera cu sila n el si, desi ea ti-pase, nepasator
, soferul ntrebase de adresa, n timp ce unul din rapitori i dadea douazeci si cinci
de lei bacsis. O dusesera undeva ntr-un bloc si o violasera. Rapitorii fura adus
i la militie, dar ei se mirara, n-o luase nimeni cu forta, petrecusera mpreuna la
restaurant, bausera si ea fusese de acord sa mearga cu ei. Dovada chelnerul car
e i servise toata seara si responsabilul care de altfel o cunostea bine pe femeie,
era o veche clienta desmatata a restaurantului. Fu convocat soferul, care se mi
ra si el: cum, dar mergeau la brat, femeia era vesela, glumea cu ei... Chelnerul
si responsabilul dadura si ei declaratii scrise ca nu fusese vorba de nici o ra
pire... Anchetatorul ntocmi dosarul si i dadu curs. Judecatorul nsa nu avu timp sa-
l judece. Se pomeni cu un telefon n care o voce dura l ntreba ce se aude cu cei doi
rapitori? "Condamnati-i de urgenta, dati-le pedepse grele, sa-i mai strpim pe ac
esti paraziti care se tin numai de chestii de-astea si nu vor sa munceasca", ros
ti vocea imperios. "Da, raspunse judecatorul, numai ca nu snt vinovati, dimpotriva
, reclamanta poate fi nvinuita de prostitutie..." "Nu snt vinovati?" l ntrerupse voc
ea sarcastic. "Nu, nu snt!" "Sa fie facuti vinovati!" "Pe ce temei?" "Pentru dumn
eata, tovarase judecator, parazitismul ar trebui ncurajat?" "Nicidecum, dar nu pe
ntru parazitism snt ei trimisi n justitie!" La care i se trnti telefonul.
Judecatorul dadu din umeri. Cine o fi fost si asta care credea el ca asa se face
justitie n tara romneasca? Nu avu nsa timp sa fie multa vreme nedumerit. n aceeasi
zi aparu n ziarul regional un mic reportaj, de fapt o no-tita, intitulata: "Pentr
u 25 de lei bacsis. Si ncepea astfel: "O femeie fuge n noapte. Doi huligani o urma
resc. Este prinsa, apucata de par. Un taxi opreste. Femeia este mpinsa nauntru, si n
ciuda strigatelor ei, soferul, impasibil, pentru 25 de lei bacsis, porneste mas
ina si n loc sa opreasca la primul post de militie, i ajuta pe huligani si-i duce
la destinatie, unde femeia este trta si violata..." Si nca doua-trei fraze care anu
ntau ca huliganii! au fost prinsi si si vor primi urgent pedeapsa meritata, care,
se spera, va fi ct mai severa, dar... sa se termine si cu obiceiul care l poate f
ace pe un sofer sa fie partas la astfel de fapte odioase, numai sa primeasca el
un bacsis gras...
Judecatorul tresari; ca om al legii el stia ce nsemna ntr-un articol de presa cuvnt
ul partas. Era o asmutire sa fie pedepsit si soferul. Si ntr-adevar asa se si ntmpl
a. Dar raportul anchetatorului nu-l implica si nu-l implica nici reclamanta, ace
easi militie vira rapid, l aresta si l puse sub acuzare, pentru complicitate la "v
iol n grup", desi dosarul care se afla sub privirea judecatorului sugera concluzi
a ca din faptele prezentate reclamanta se dusese cu prtii de bunavoie, ramnnd ca tri
bunalul sa judece si sa stabileasca adevarul. ..Va arat eu voua, gndi judecatorul,
ca sa strpiti bacsisul vreti sa condamnati un om pentru complicitate la un viol,
si acela inexistent!" Notita din ziar era semnata. Se gndi sa-i dea ziaristului
un telefon si sa-i atraga atentia ca mersul justitiei nu trebuie turburat, ca dupa
pronuntarea verdictului si binenteles n cunostinta de cauza asupra dosarului, se
putea scrie si semnala opiniei publice ca s-a facut o nedreptate, o eroare si sa
se ceara revizuirea procesului. Dar nu nainte! Se razgndi nsa, individul nu era, bi
nenteles, un inocent, sau poate era un tmpit execrabil n cel mai bun caz, un umil e
xecutant al aceleiasi voci care i daduse si lui un ordin telefonic. Numai ca iara
si nu avu prilejul "sa le arate el lor" ce nsemna sa fii judecator: i se lua proc
esul si i se dadu altuia, care fara sa ezite condamna la ani grei, sapte si zece
celor doi si cinci soferului. "Bine, i spuse el colegului sau, dar pe ce dovezi d
e vinovatie ati putut sa dati un asemenea verdict?" "Snt la dosar, raspunse acest
a neturburat, daca vreti, aruncati-va un ochi." Si-l arunca; disparusera din el
declaratiile chelnerului si ale responsabilului restaurantului, care i disculpau p
e cei doi si scoteau din cauza si pe sofer. Iar documentul anchetatorului de la m
ilitie fusese schimbat cu un altul. Si toate acestea foarte rapid, n cteva saptamni
si sub starea de arest a acuzatilor, carora li se respinse cererea de a fi adus
i n instanta martorii, chelnerul si responsabilul.
Judecatorul, desi tnar, ntelese un lucru mai profund, ca nu convenea adica nimanui
n Romnia sa existe o lege care sa-i sileasca pe paraziti sa munceasca. i silea n fe
lul acesta. Probabil ca nu vor face attia ani, o sa li se dea drumul nainte chiar
sa apara vreo amnistie. Dar nti ca procedeul era aberant, ce se ntmpla cu ceilalti p
araziti care nu faceau prostia sa se ncurce cu vreo prostituata? O masura restric
tiva sau privativa de libertate nu poate trasni doar pe unii, n timp ce altii, vi
novati de acelasi mod de viata, si vad mai departe de parazitismul lor si n pedeps
irea altora nu nvata dect cum sa se fereasca mai bine. Si pe urma de ce sa recurgi
pentru asta la justitie, al carei simbol e cumpana dreapta si nepartinirea ochil
or ei legati de juramntul de a respecta legile scrise? Si al doilea, ce vina real
a avea soferul? Cinci ani fiindca ai luat douazeci si cinci de lei bacsis? Ce fa
cea acum sotia lui cu cei doi copii mici ramasa fara barbat si acoperita de rusin
e? Judecatorul se indigna si si dadu demisia. Si-o daduse chiar atunci n ziua cnd l ntl
nii eu n parc, unde mi povesti mult mai pe larg toate acestea.
Se nscrise n barou si ncepu sa practice avocatura. Nu se stie pe ce cai (fiindca o
atitudine demna din fericire se afla la fel de rapid si pe cai la fel de uimitoa
re ca si una nedemna), sotia soferului l cauta si i spuse ca stie totul, cum a ref
uzat el sa asculte de un ordin superior, cum i s-a luat dosarul si cum n urma ver
dictului el si-a dat demisia; l ruga s-o ajute sa-si scoata barbatul din nchisoare
, care a fost lovit rau, fusese exclus din partid nainte de a fi arestat, ntr-o se
dinta n care organizatia n-a votat pentru excludere, totusi l-au exclus din ordin
de sus si el saracu nici n-a fost chemat sa fie de fata, l-au judecat n lipsa si
ca s-a interesat de femeia aceea... Tot cartierul o cunoaste, barbatul ei e un b
etiv care n seara cu violul a trimis-o dupa bautura, dar fara sa-i dea bani, ea s
-a ncurcat cu cei doi neispraviti pentru suma de doua sute de lei, pe care acesti
a dupa ce s-au distrat cu ea nu i-au mai dat fiindca n-aveau si atunci asta, ca
sa justifice acasa de ce a lipsit atta, dar sa se si razbune pe cei doi si mai al
es de ce n-a adus bautura, i-a spus barbatului ei ca a fost violata. Violata?! a
urlat el. Atunci hai la militie!...
Stefan Pop ceru revizuirea procesului, dar nu obtinu dupa doi ani de insistente
dect un recurs extraordinar, fiindca nu i se admise teza ca dosarul fusese trucat
, procesul se judeca tot dupa vechiul dosar. Noile probe nu fura admise. Totusi i
nstanta micsora soferului pedeapsa la jumatate. Cum doi ani i si facuse, peste cte
va luni el fu eliberat si repus n drepturi doar ca sofer, l vizita de ndata pe fostu
l judecator, sa-si exprime recunostinta. Era un ins voinic, linistit si cu o exp
resie de o cinste ireprosabila pe chipul lui patrat, negricios. Nu purta ranchiun
a nimanui, dar aflase ca poti fi trasnit fara sa fi facut nimic si era acum pute
rnic narmat mpotriva unor astfel de fatalitati: adica sa le consideri de-aici nainte
ca facnd parte din viata, asa cum snt bolile si moartea, oamenii jucnd n chestia as
ta doar un rol de manechine, pe care le nvrtesti cum vrei... avea doar multumirea
ca nu pierduse stima colegilor lui si ca organizatia de partid votase cu ndraznea
la mpotriva excluderii, nu ca nainte, cnd toata lumea ridica miniie si era de acord
cu tot felul de abuzuri...
III
Dupa ntlnirea din parc ncepui sa ma vad cu fostul judecator regulat, si anume smbata
seara, si totdeauna la el acasa, unde n fata televizorului si la un pahar de vin
precedat de sendviciuri, pe care ni le servea sotia lui, vedeam seriale engleze
sti sau americane, ca ne distrau cum nu se mai poate, si apoi ncepeam sa trecem n
revista viata orasului si a persoanelor si personalitatilor care constituie totde
auna pentru oameni - si constituia si pentru noi - subiect inepuizabil de uimire,
surpriza si reflectie... Snt ca spuma marii. Le-am uitat. Dar nu si serialele. mi
amintesc de Simon Templar. ..Sfntul", cum i se spunea, care prin traditie englez
easca, nu folosea pistolul, ci doar pumnul si inteligenta, de un altul cu o tipes
a care stia carate si si culca cu repeziciune si fara gres ad-versarii... Acum nu
mai stiu ce urmeaza... Si aud aievea glasurile copiilor lui Ciceo care scoteau
tipete nalte ori de cte ori Saimon sau tipesa care stia carate trimitea nu unul, c
i cte doi-trei "banditi" la pamnt. Ei erau nca mici, nu stiau sa citeasca subtitlur
ile, dar ntelegeau asa, n linii mari, ca ceea ce se misca pe ecran era mpartit n dou
a, pe de o parte Saimon sau aceasta femeie si prietenul ei si restul banditi.
Daca n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra. Ami
ntirile, bombardate zilnic si sistematic de catre cea pe care am iubit-o altadata
, sfrsesc prin a se sterge. Dar apare regretul sfsietor cnd i vedem pe altii traind n
armonie si sufletul parca ni se sbate ca ntr-un sac tolstoian n care e vrt Ivan Ili
ci nainte de a muri. Nu mai aveam familie, totul era pierdut pentru mine, fiindca
bucuria de a avea copii e att de indestructibil legata si de mama care i-a facut n
ct vederea lor, a copiilor, devine intolerabila prin gndul esecului de care ei ti a
mintesc, prin inocenta lor, mai rau dect prezenta mamei, nsusi esecul... Nu numai o
pera marilor oameni constituie pentru noi un stlp de sustinere, ci si ntreaga lor
viata, si mai ales atunci cnd aceasta viata nu e fada sau exemplara. Socrate a avu
t parte de o Xantipa, certareata femeie de talie, cu umoare neagra, care a intra
t n istorie. Victor Hugo si-a trait copilaria numai cu maica-sa. Tatal sau, funct
ionar superior, era departe, o vreme n Spania, ca diplomat, apoi s-a stabilit und
eva n sudul Frantei. Traia cu o alta femeie, nu pentru ca nu-si iubise sotia, ci
dimpotriva, o iubise prea mult, dar n cele din urma se saturase si se scrbise de re
fuzurile ei pline de fumuri si dispret si,
n ciuda faptului ca aveau mpreuna copii nca mici, i parasise pe toti si aproape ca n
u-i mai revazuse dect n cazuri de boala si de moarte. Le trimitea doar bani. l iubea
m pe acest francez pasionat si dur din a carui natura iesisera si copii slabanog
i, unul chiar nnebunise (asta trebuie sa fi semanat cu frigida de maica-sa), dar s
i furtunosul Victor, puternic geniu nepasator la tradarea sotiei, caci si el nim
erise peste una ca maica-sa, cu oroare pentru mbratisarea si iubirea care tsnesc d
irect si pasionat, sensibila doar la asiduitatile ipocrite, maruntele, delicate s
i plapnde ale unui Sainte-Beuve, cu care si daduse multa vreme ntlniri la biserica,
dupa ce n casa lui Victor Hugo nu mai fusese posibil. Nu exista marturii revelato
are ca aceasta tradare l-ar fi zguduit foarte tare pe poet, care venise cast si
aproape nca adolescent n casatorie. Ca si tatal sau nsa, gasi si fu gasit si el de
alta, care l iubi pna la moarte... Si eu am fost gasit de alta, dar...
IV
? Ciceo! strigai cnd l vazui intrnd n celula mea, ai venit?
? Da, zise, si ti aduc vesti bune...
? Vesti bune, zisei eu dibuind, binenteles n limitele destinului meu...
Ciceo nu raspunse, dar si pastra o expresie care parca vroia sa spuna ca nu chiar
. Se apropie, se aseza alaturi de mine pe pat si mi puse mna pe spinare. i simtii p
alma care mi se urca fara graba spre umeri, pe care mi-i strnse ndelung, n mna stnga
tinea o sacosa.
? Ti-am adus de toate, zise, nevasta-mea ti ureaza pofta buna.
i spusei ca i multumesc si scosei eu nsumi ce era nauntru, friptura rece de vaca, ou
a fierte, sunca, placinte cu brnza nca fierbinti, din care si ncepui sa mannc cu pof
ta mare, crnati afumati, care n-aveau nevoie sa fie prajiti si franzele albe si m
oi. Friptura si sunca erau taiate n transe subtiri, nu puteam sa pastrez un cutit
n celula.
? Arati bine, zise Ciceo, ai instincte bune, coincid cu opinia pe care si-au for
mulat-o majoritatea colegilor mei despre cazul tau.
? Adica? l ntrebai fara sa tresar si nu prea curios. Traiam sub stapnirea bucuriei
pe care mi-o dadea scrisul. Nu ma gndeam si nu faceam altceva dcct sa scriu, bucur
ie care se prelungea si cnd ma opream ca sa mannc si sa dorm. Niciodata n viata nu m
a angajasem ntr-o actiune n care spiritul sa fie solicitat att de total. Poate, gnde
am, m-am nascut sa traiesc ceea ce am trait si sa scriu o carte. De mult constii
nta colectiva s-a angajat att de tare n cultura si creatie, nct aceste doua forme de
viata au intrat n legile statistice. E tot att de fatal sa scrii o carte cum snt s
i celelalte fenomene ale existentei, nasterile, mortile, accidentele si pe un pla
n mai mare, desigur, seismele sociale. Oamenii au nevoie sa ia cunostinta de fapt
ele lor, e o lege a timpurilor moderne, care a aparut nti la vechii greci. Si ades
ea aceasta lege sacrifica pe unul care sa le spuna. Un italian, spirit nzestrat,
a trait saizeci de ani fara sa scrie nimic, apoi deodata s-a asezat la masa, a nc
eput sa scrie, n trei luni a terminat cartea (admirabila!) si ndata dupa aceea a mu
rit. De ce m-asi speria eu? Gndul mortii era nghesuit undeva la periferia constiin
tei si, cnd mi se ntmpla sa urce mai aproape, mi venea n minte reflexia lui Hamlet: d
aca va fi acum, nu va mai fi alta data. Mi-era egal. Judecatorul nu se grabea ni
ci el, stiam de ce, din pricina sentintei pe care urma s-o dea, ar fi trebuit sa
ma sperii, caci orice element de sugestie este pentru condamnat un element de s
oc, cu toate ca acest element nu aduce nimic nou.
? Nu se bazeaza pe nimic concret, zise Ciceo, ci pe intuitia pe care o au ei, fo
arte experimentati cum snt, ca judecatorul va fi sfatuit sa accepte legitima apar
are. Ceva le spune ca asa va fi, si am ntrebat avocati foarte diferiti, care nu s
e cunosc ntre ei.
? Astfel se formeaza o opinie de care toata lumea ncepe sa fie sigura, ca sa fie d
esmintita apoi de faptul brutal al legii, nu legea nscrisa n coduri, alta lege, mai
misterioasa, i raspunsei. Nu-mi fac iluzii. Ciceo, tot ce te rog e sa ma ajuti sa
-mi termin cartea.
? Bine, zise Ciceo, pe data de treisprezece septembrie fa-te grav bolnav, netran
sportabil, voi obtine o noua amnare. O sa vorbesc cu medicul nchisorii. Am un prie
ten care l cunoaste. Vrei cumva sa te bage n spital?
? Nu, zisei hotart, acolo nu e liniste, n-asi putea sa scriu. E bine cum ai aranj
at tu aici, sa fiu lasat n pace. Ia manuscrisul, bate-l la masina si adu-mi-l ndar
at. mi place sa-l rasfoiesc, sa-mi vad scrisul. Ai facut rost de... Stii tu! Un b
aiat bun, numit Nozinan...
? Da, l am la mine, uitasem, zise Ciceo. Dar nu-ti-l dau!
? De ce?! spusei mirat.
? Poate ca legea aceea la care te referi tu ti va fi favorabila. Si atunci n-o sa
mai ai nevoie de el.
? Ciceo, i spusei, un erou al lui Hans Fallada ntrzie pna n ultimul moment sa-si spar
ga fiola ascunsa n gingie, zicnd ca o sa mai aiba timp s-o faca. Or, vaznd esafodul,
cu infamul miros de snge care umplea aerul, ncepe sa vomite si fiola i scapa. Nu v
reau sa mi se ntmple un astfel de accident, mi-e cu neputinta sa accept sa traiesc
douazeci de ani n nchisoare. Speram ca te-am convins. Nu ma ntreba mai mult! E bin
e sa-l am la mine din timp si ti promit ca nu-l voi folosi daca nu va fi cazul.
Ciceo facu un efort ca sa nu-i apara pe chip o intensa neliniste, pe care nsa i-
o ghicii din indecizia cu care vr mna n buzunar, o scoase, apoi repeta gestul. i spus
ei ca ma simt perfect linistit si echilibrat, dorm bine, nu am cosmaruri, mannc,
dupa cum a vazut, cu pofta.
? Ai ncredere, Ciceo!
? Bine, se hotar el.
Si mi ntinse flaconul, pe care l vri sub patura peticita si aspra.
? Sper sa nu ma perchezitioneze, mai spusei, desi directorul nchisorii mi-a facut
ntr-o zi o vizita si s-a uitat foarte nencrezator la manuscrisul meu. Era gata sa
mi-l confiste, sau cel putin asa mi s-a parut, dar a renuntat dupa ce l-a rasfo
it vreun sfert de ora. "Esti scriitor? m-a ntrebat. "Da", i-am raspuns. "Ai mai p
ublicat ceva?" "Binenteles" i-am raspuns, stiind ca n-o sa se apuce sa controleze
. Ce-i pasa lui? Ciceo, reluai dupa cteva clipe, stii, acum poti sa-mi povestesti
totul despre ea. Stii la ce ma refer!
? Nu, zise el hotart, alta data.
Credea ca n-o sa pot suporta, ca o sa fiu turburat.
? Nu, confirma el, stai linistit.
? Poate ca realitatea sa fie mai usor de suportat dect imaginatia. Te-ai gndit?
? Da, pna la un punct realitatea e mai putin rea dect imaginaitia . Dar de la punc
tul acela ncolo, un detaliu real, un gest, o privire snt mai rele tocmai pentru ca
ea e prima ,ceea ce imaginatia nu poate inventa.
? Asa deci! exclamai, au existat acel detaliu, acel gest, acea privire... Nu ma
mai iubeste? Chiar?! Vreau detalii despre acest lucru teribil.
- Nu, e mai bine sa nu stii. Nu te mai gndi!
? Da-mi macar o sugestie, spune-mi cam despre ce gen de detaliu e vorba.
? Nici macar, zise Ciceo, aprinzndu-si linistit o tigare. Tot ce pot sa spun e ca
snt detalii de viata. Le vei amplifica si n-are rost. Tu trebuie sa gndesti doar
un singur lucru: ca o sa scapi, ca viata ta nu se va termina aici...
? Bine, Ciceo, hai du-te, stiu ca timpul tau e foarte masurat. Am eu alte formul
e, adica ma gndesc la mama, daca ar fi trait... Or, ea s-a dus cu gndul ca fiul ei
e nca tnar si o sa se descurce el n viata.
Ciceo lua manuscrisul si l vr n nelipsita servieta a oricarui avocat cu procese mult
e, care chiar daca se duce sa bea si el o bere, deschide servieta si tot nu se l
asa pna nu studiaza un caz... Ma cuprinse un regret ca rammeam fara manuscrisul m
eu. I-l dadui si oprii ultimul capitol. Aveam sentimentul ca fara el mi-ar fi fo
st foarte greu sa-mi continui povestirea.
V
Gndul meu linistitor ca sarcina Matildei ma punea la adapost vreme ndelungata de o
eventuala despartire fu ghicit parca de ea, fiindca a doua zi dimineata, la cea
i, se uita la mine cu chipul ci de altadata - si eu tresarii recunoscnd-o, era de
o stranie frumusete si tot ceea ce se petrecuse aseara mi se paru ca pierise di
n sufletul ei fara sa lase vreo urma - si mi spuse: "Ei, cnd pleci? Nu vei fi tata
l acestui copil. Nu e copilul tau!"
ntr-o fractiune de secunda se prabusi planul meu de a o recuceri, de a ma opune a
cestei Matilde si de a o trezi pe cea anterioara la dragostea pe care o avusese
pentru mine. n cealalta fractiune mintea mi se ntuneca, ma aplecai peste masa si o
apucai de falci si i desfacui gura: "Cum ndraznesti? suierai. Cum ndraznesti? spus
ei iarasi si i dadui drumul nspaimntat, caci simteam n mine o astfel de ura si de vi
olenta nct instinctul mi sopti ca o puteam omor n clipa aceea daca nu ma stapneam.
Primejdia n care se afla un barbat care iubeste total o femeie seamana cu aceea a
unui om care a atins un fir de nalta tensiune si care daca nu se zbate, daca ins
tinctul nu l-a ajutat sa se smulga n chiar clipa cnd a fost zgltit, moare agatat aco
lo fara scapare. Astfel simteam eu n acele clipe, ca nu snt n stare sa ma uit linis
tit la Matilda si sa-i spun: Bine, voi pleca chiar azi! si sa si plec, fara sa m
a mai ntreb de ce. Era un fapt brutal, ce importanta avea ca era pentru mine inex
plicabil? Ce-o sa mai fie pe urma o sa vedem, acum se impunea sa ma desprind. n l
oc de asta, ma pomenii spunnd: "Baga de seama, cuvintele pot omor. La un pahar, un
idiot, ca sa-si bata joc de prietenul sau, i spune ca fetita aceea pe care i-o fac
use nevasta-sa nu era facuta cu el. Acela a vazut negru, s-a dus-acasa si si-a o
mort si nevasta si fetita bagndu-le nisip pe gt."
Ma uitai la ea. Nici o reactie. Mai buna fusese prima reactie, violenta, apoi fu
sese bine ca ma stapnisem totusi, ar fi trebuit, apoi, daca nu puteam sa plec chia
r imediat, sa rup cu ea n mine nsumi, sa nu-i mai vorbesc, sa ma mut n birou, sa nu
mai dorm cu ea si sa astept sa vad ce se mai ntmpla, pna cnd voi capata convingerea
ca totul se sfrsise ntre noi si ntr-adevar sa plec apoi defi-nitiv, i vorbisem, si a
nume i vorbisem rational, cnd ceea ce se ntmpla era irational.
Facu nsa ea ceea ce ar fi trebuit sa fac eu, adica nu-mi mai vorbi cteva saptamni.
Iar mie mi se paru ca daca ma prefac ca nu acord nici o importanta scenei care a
vusese loc, cuvintelor spuse de ea, tacerii ei care urma, nsemna ca nici n-o aveau
si ca pna la urma totul va reintra n normal. Care normal? n cel anterior istoriei c
u spargerea biroului, care de bine, de rau era o existenta n doi, nici mai buna, n
ici mai rea ca a altora? Cel anterior casatoriei, cu cei doi ani de dragoste, nic
i vorba, mi dadui eu seama, acela era definitiv ngropat...
Si ntr-adevar, ea rupse ntr-o zi tacerea si viata noastra reintra n cel de-al doilea
normal, dar iata cum. Statea n fotoliu dupa masa si foarte absorbita si dadea pas
ente. Trebuie sa spun ca n tot acel timp cnd tacuse era, de la o zi la alta, tot m
ai frumoasa, asi zice chiar mai frumoasa dect n cei doi ani n a caror revenire nici
eu nu mai credeam. O liniste armonioasa ca scurgerea unei ape i se asternuse pes
te chip, pe care n-o avusese niciodata. Nici exaltari fascinante, dar nici chip
ravasit, care mi strnise repulsie n acea zi cnd ne ntorseseram de la Tasia si cnd sema
na cu un oribil barbat. Desigur, ma vedea, dar nu se mai uita la mine si nu pent
ru ca nu vroia, ci pentru ca eu nu mai existam. i eram strain. Dar accepta gndul c
a traia cu un strain, n-o deranja... Asa credeam, si ncepui s-o iubesc asa cum ar
ata, parndu-mi-se ca am o revelatie: trebuie iubita asa cum e, si anume asa cum e
n prezent, si nu cum fusese n trecut. Poate ca la asta a vrut sa ma aduca, mi spun
eam si uitai cu adevarat scenele rele care avusesera loc ntre noi. Da, ceea ce tr
aisem nainte de casatorie fusese minunat, dar ct putea sa dureze?
si strnse cartile si ncepu o noua pasenta. Stateam alaturi si citeam presa literara
, cnd o auzii spunnd, n timp ce minile ei mari mnuiau, cu ezitari, micile cartoane col
orate cu nsemne pe ele. "Ei, te-ai mai gndit?" Tresarii. Avea o voce tandra, nvalui
toare, dar presimtii ceva si inima mi batu mai tare. "La ce sa ma gndesc?" "Cum la
ce?! Cnd ai de gnd sa pleci?" "Dupa ce nasti!" i raspunsei continund sa rasfoiesc r
eviste, ntru totul linistit, ca si cnd de mult asi fi luat aceasta hotarre.
Fiasco! Nu luasem o asemenea hotarre si n loc sa-mi reamintesc de pitagoricieni si
sa tac, n orice caz sa nu cedez impulsului de a-i raspunde si sa ma gndesc nainte d
e a vorbi, s-o ascult nca, sa vad ce mai urmeaza, spusesem ceea ce nu gndisem, dndu
-i ei avantajul de a tacea ndelung si de a-si continua pasenta cu o expresie impen
etrabila. "Mai gndeste-te", o auzii ntr-un trziu si se ridica si ncepu sa se mbrace de
oras.
Sa ma gndesc la ce? Daca mai era cazul sa mai astept pna atunci sau daca fusese caz
ul sa-i spun ca va fi atunci? Enigma! Totusi reintraram n normal, ncepuram sa dormi
m iarasi mpreuna, ba chiar sa ne iubim ca n prima zi cnd ma mutasem la ea. Totusi a
sta era parca un lucru strain de ea, desi pasionant, aparuse aceasta revenire rap
ida la ea nsasi ndata ce bratele mele o paraseau, facea parca n sufletul ei o baie,
ca si cnd ar fi vrut sa se spele de ceea ce savrsise mpotriva vointei ei. Totusi du
pa un timp ma ntreba iarasi: "Va sa zica nu vrei sa pleci!", "Binenteles ca nu, ra
spunsei. Si scuteste-ma de prostia asta!" "Bine, zise ea linistita (era tot la o
pasenta, scena se repeta), atunci o sa plec eu." "N-ai dect!", "Sper ca n-ai sa
stai mai departe n casa mea, n-o sa vrei, zise ea cu ironie, ca Petrica, sa ti-o
fac cadou. Sa te nzestrez." "Nu, ndata ce pleci, plec si eu. Si nu te hazarda n iro
nii pe presupunerea unei asemanari a mea cu Petrica, fiindca

te poti trezi ca n-o sa fac joc de ironii cu tine, ci cu totul altceva, chiar da
ca te crezi intangibila fiindca esti nsarcinata.''
Avu un surs misterios care parca vroia sa spuna ca prevazuse replica, n-o interes
a, eram departe de puterile secrete ale unui adevarat barbat, pe care ea le cuno
stea si, n comparatie, ale mele erau stupide si jalnice. Avui intuitia fundamenta
la ca n-o sa realizez nimic n viata daca voi continua sa urmaresc holbat starea d
e spirit a sotiei mele si ca n viata comuna asta acapara fortele vitale ale tutur
or, o vesnica pnda, ori a barbatului, ori a femeii, a fiecarui gest, fiecarui cuvn
t, fiecarui ceas petrecut de celalalt n absenta, dar si n prezenta, n societate, la
petreceri si chiar cnd erau nas n nas, de ce te-ai uitat n laturi, de ce ai trntit usa
, de ce ti-ai ferit privirile cnd m-ai sarutat, de ce nu mi-ai dat telefon cnd...
Nu fusesem n aceasta ridicola situatie eu nsumi, din chiar primele zile de cnd veni
sem n casa ei? Si binenteles numai n directie unica, fiindca pnda reciproca mai aduce
a dragoste, n timp ce pnda doar a unuia din parteneri e cea mai demna de dispret
si, iata, gndii, de ce Matilda putea sa ma dispretuiasca si sa surda misterios. De
asta data nsa ma gndii ndelung nainte de a raspunde acestui surs. Eram de acord sa-i
spun ceea ce simteam, asumndu-mi toate riscurile. mpaturii revistele, ma ridicai
si ndreptndu-ma spre birou i spusei fara sa mai fiu curios sa-i vad reactia: "Si ma
i du-te si n... cu pasentele tale cu tot. Ai ajuns sa ma plictisesti de moarte cu
starile tale sufletesti abisale, fii fara grija, n-o sa te bat dect daca ai sa m
a provoci, trebuie sa stii ca eu snt un om bun si blnd, dar raspund la provocari,
desi n marea tactica, n lupta pentru cucerirea puterii a clasei muncitoare, adauga
i eu divagnd ironic, s-a lansat si lozinca: tovarasi, nu raspundeti la provocari.
E valabil si ntre barbat si femeie, dar uite, eu o sa raspund, fiindca nu este a
ngajata dect viata a doi insi, dar nu-mi pasa, n-o sa sufar dect eu. Nu ma mai iub
esti, n-ai dect sa pleci si sa te duci sa te spnzuri. O sa vina dupa aceea aici n f
rumosul tau apartament ori marele Petea, ori o sa-si flfie fustele prin el fatala T
amara cea loiala, care e iubita fiindca nu e iubita. Lua-v-ar dracu pe toti!"
nchisei usa biroului si ma regasii printre cartile si lucrarile mele. Foarte bizar
, bucuria eliberarii de pnda parca intensifica chiar atunci dragostea pe care o s
imteam pentru ea. Era un sentiment pur, curatit de tot, si de trecut si de prezen
t, si numai viitorul ramnea neatins: cndva, cine stie cnd, gndeam, va trece aceasta
criza si Matilda va renaste. Cine a putut iubi doi ani, asa cum ma iubise ea, po
ate uita o vreme fericirea de atunci, dar ea va nflori din nou, cu alt chip, din
acelasi izvor, fiindca un om nu poate avea doua suflete si mai ales nu poate tra
i fara iubire. O sa fie pentru un altul? N-are nici o importanta, principiul sa
ramna, voi iubi si eu pe alta si sufletele noastre nu se vor chirci. Dimpotriva, n
e vom mbogati. Gndire naiva de barbat n nflorire, care nu banuieste ce l asteapta...

VI
Strania bucurie a acestei gndiri nu ma parasi cteva luni. Si nu vedeam de ce m-asi
abtine s-o afirm. Veneam vesel acasa, i povesteam cu verva ntmplari din facultate,
ultimele anecdote, i descriam tipuri care faceau hazul mediului nostru universit
ar... Ea tresari si ntr-o zi nu se putu abtine si izbucni n rs. Rencepu si ea sa-mi
povesteasca asa cum facuse nainte si descoperii ca se putea trai placut si fara i
ubire, ba chiar mi se paru ca era chiar mai bine, lucram linistit si n timpul luc
rului nu-mi mai aparea, trasnindu-ma parca, gndul unui esec al meu cu Matilda, un
cutit care mi se nfigea n inima: de ce mi-a spus ceea ce mi-a spus, cum a putut s
-o faca?
De doua ori numai aceasta pace fu turburata. ntr-o zi nu veni la masa si avu chef
sa nu-mi explice de ce si i spusei pe un ton amenintator ca orice s-ar ntmpla ntre
noi, masa e sfnta si ca daca are de gnd sa repete istoria cu Petrica, n-o sa fie b
ine. Datoria e una si dragostea e alta, datoria e neclintita, n timp ce dragostea
poate sa-si faca de cap, depinde de norocul omului... Asa bortoasa cum era, dac
a se mai ntmpla o data, a doua zi introduc actiune de divort si m-am carat. Folosea
m voit un limbaj popular, la gradul zero la care se aflau si sentimentele noastr
e, sugerndu-i ca aceste adevaruri pe care le invocam erau mostenite din popor, di
n generatie n generatie si nerespectarea lor nu cerea un limbaj mai elevat. Da, a
sta da, era pentru mine motiv de divort, si nu faptul att de nesigur, instabil si
capricios al iubirii sau chiar al lipsei ei totale. Nu-mi raspunse, dar nici nu
ma interesa sa-i aud raspunsul.
ntr-o noapte, si aceasta ntmplare mi-a ramas vie n memorie, parasii biroul unde dorm
eam, intrai pe la ea si o luai n brate. Ea se mpotrivi cu adevarat (nu era vorba d
e mpotrivirile ei obisnuite care-i veneau dintr-o idee a ei intuita doar de mine
ca intra ntr-un tarm n care o alta Matilda ar fi putut sa nvinga n viata ei, acel aba
ndon, acea parasire care daca ar fi biruit ar fi robit-o fara scapare si nu mai
stia ce-ar deveni, ci o mpotrivire totala, nsotita de o forta fizica neobisnuita.
Aprinsei veioza, i luai capul n mini si i spusei vorbindu-i aproape de gura, coplesi
t de o dorinta care mi cerea sa fac orice ca s-o nduplec: "Matilda, eu te iubesc p
e tine, vezi ca nu te chinuiesc cu sentimentele mele, dar te iubesc din tot sufl
etul, cum n-am iubit si n-o sa mai iubesc pe nimeni niciodata. Te las sa faci ce
vrei, dar sa te ndoiesti de iubirea mea etetera, etetera..." si ncepui s-o sarut
cu patima si simtind ca nu mai era att de rigida mi facui din ce n ce mai blnde, mai
tandre sarutarile si soaptele si astfel o luai fara veste, mpins de o violenta m
are si se si trezi cu mine n fiinta ei... "Ahhh!" striga n prada unei imense surpr
ize si ncepu sa se zbata, dar era prea trziu, zbaterile, stiam asta, i topeau voint
a ca prin farmec, caci astfel era ea facuta, cednd la doi demoni, ideile care avea
u asupra ei efectul unui drog si mbratisarile mele care o mpingeau spre tarmul aband
onului, n care celalalt demon, pe care ea de fapt l iubea, caci o facea sa fie admi
rata de lume, desi stia ca devenea odioasa, o lua la goana schelalaind...
ncercai s-o aduc mai ncoace, s-o fac sa deschida ochii, sa ne uitam unul la altul,
sa-mi raspunda la mngieri si sarutari, dar nu reusii... Ce viziuni avea ea n acel
tarm n care intra si din care nu se putea sau nu vroia sa se mai smulga? De obicei
nu revenea din el cel putin o zi, cnd se ntmpla ca trecnd pe lnga ea sa-si ntoarca pr
ivirea dupa mine si sa-i ntlnesc minunatii ei ochi n care licarea ceva fara nume ind
efinitul, privire pe care i-o descoperisem numai traind mpreuna... de fapt te iube
sc, parca mi spunea, asta e ceva care nici eu nu stiu ce e, vezi? ti dai seama? ma
i ai ndoieli? Sa nu uiti asta niciodata, sa ma iubesti... Pentru ca n clipele urma
toare, lumina acestei priviri sa se schimbe, sub puterea unui ghid contrariu, la
fel de greu de descifrat, pe care tot traind mpreuna l descoperisem... Crezi ca da
ca sntem casatoriti nu mai ai nici o grija? Atentie, nimic nu e sigur, orice se p
oate ntmpla, gndul deja mi zboara, n-o sa stii niciodata la ce... Bine, i raspundeam
prin tacere, n-o sa uit divina ta privire si nici ntunecatul ei revers, chiar dac
a nu nteleg nici una, nici alta.
De asta data nsa si reveni imediat, se acoperi cu miscari sigure si ma ntreba: "Zici
ca ma iubesti?" "Binenteles!'' raspunsei. "Binenteles? Ce mincinos! Spuse cu o ind
ignare resemnata n glas si sigura pe ea, semn ca nu exista raspuns la revelatia p
e care o avusese si n-avea chef sa auda si de la mine cuvinte. Nici nu le pronun
tai. Ma dadui jos din pat si ma retrasei n biroul meu, nelinistit ca nici cnd o iu
beam din tot sufletul nu mai puteam s-o spun. Mincinos? Ei bine, gndii, vom despu
ia viata noastra de orice farmec al comunicarii, prin cuvinte sau orice altceva.
Daca totul poate fi numit minciuna, ne vom stradui ca totul sa nu mai nsemne nimi
c, chiar daca un adevar ne-ar nauci cu lumina lui orbitoare...
VII
Veni n sfirsit ntr-o zi si asteptata reforma a nvatamntului. Catedra de filozofia cu
lturii al carei sef fusese attia ani marele poet si filozof se desfiinta si toti
care predau la ea fura dati afara. Rosu Decebal fu numit prodecan n locul unuia de
la Estetica, care fu pensionat. De la Litere, facultatea (care capata alta denu
mire, de filologie) aproape ca se goli, ramasera doar renumitul romanist si Ion
Micu, care devenise profesor si fu numit sef de catedra n locul celui pensionat. L
a istoria filozofiei ramase seful catedrei si cu mine, cei doi cu care vrusesem
sa ma mprietenesc si care cultivasera pe omul nensemnat fura dati si ei afara, dar
, asa cum am spus, cu cntec, prin demascare n sedinta pentru mentalitate burgheza s
i cosmopolitism, demascare condusa cu senzational apetit inchizitorial de catre de
canul nostru, Vaintrub, titularul catedrei de marxism. Cei doi pusi pe liber erau
eminenti tineri, dar, cum spune Ion Micu despre ei, "stiau prea multe". Ma trez
ii rznd de aceasta cinica remarca (rseram amndoi vrtos si ndelung, eu facnd ha, ha, ha,
el sgltindu-si burta), fara sa-mi dau scama ct de adnc operase n constiinta mea marea
discutie pe care o avusesem cu el n acea zi memorabila: ma bucurai ca aceia o pa
tisera si ma bucuram ca eu am ramas, uitnd de hotarrea mea de atunci de a parasi un
iversitatea si de a preda copiilor abecedarul... Nu fusese cazul nti ca la catedra
noastra se facea totusi filozofie, chiar daca era mpartita n doua mari categorii, m
aterialista si idealista. Cea materialista era cea adevarata, iar cea idealista,
o eroare care trebuia combatuta, trebuia luptat mpotriva ei. Da, dar pna sa lupti n
ti o nvatai, ceea ce era esential. Studentul inteligent putea sa-si dea singur sea
ma daca era cazul sau nu s-o combata, sa lupte mpotriva ei, daca era propriu filo
zofiei n general si celei idealiste n special sa fie considerata una justa si alta
o primejdie. Desigur, unii mari filozofi materialisti au putut fi ignorati si c
hiar interzisi sub presiunea bisericii. Casa lui Rousseau a fost lovita cu pietr
e si numai fuga l-a salvat de une letire de cachet. Dar si Socrate a baut cucuta,
fara sa fie un materialist, desi a fost acuzat ca neaga existenta zeilor. Giord
ano Bruno a fost ars pe rug, e adevarat, dar enciclopedistii au dus o viata aproa
pe mondena.
Cutare tiran grec se irita de un filozof silindu-l sa fuga, dar pentru ca era ti
ran si nu pentru orientarea lui filozofica. Studentii aflau toate acestea si pute
au judeca - si aici urmam exemplul lui Ion Micu, jucnd rolul diavolului ntre mici
materialisti ca Feuerbach si mari idealisti ca Spinoza. Si apoi, chiar daca treb
uia sa zici ca dialectica hegeliana trebuia rasturnata cu capul n jos ca sa devin
a o adevarata dialectica, era o mare desfatare ca totusi putea fi predat fara sa
lupti mpotriva lui. Faptul ca trebuia "rasturnat cu capul n jos'" era o vorba goal
a. Cum sa-l rastorni?! Ascendentul lui Ion Micu asupra mea reveni. Cum era de pr
evazut, n locul celor dati afara fura numiti insi fara pregatire, un adevarat dez
astru. Nu citisera dect Anti-Duhring (dar nu si pe Duhring), Revolutia proletara s
i renegatul Kautsky (dar nu si pe Kautsky) etc. Unul singur era mai informat, fo
st puericultor cu o experienta interesanta n psihologia copiilor, dar si a parintil
or, si cu care ma mprietenii. Era un marxist constient de limitele lui, dornic sa
si le nlature si l invitam pe la mine si i mprumutam carti. Discret, ncerca sa ma det
ermine sa intru n partid (era pacat, zise el, ca un om ai carui parinti snt muncit
ori sa aiba ezitari si ndoieli; nu aveam nici ezitari si nici ndoieli, astea mi le
inventa el); evitai cu grija sa-i spun de ce nu, l ascultai nsa multa vreme n tace
re, cu interes, fiindca descopeream n el un inocent si un om curat, pasionat de i
deea de revolutie prin care treceam. Fusese utecist n ilegalitate, dar nu fusese
prins; n cele din urma i raspunsei ca nu snt de acord politiceste vorbind cu ideea
ca libertatea e necesitatea nteleasa. E un concept filozofic hegelian, care trebui
e sa ramna ceea ce este, adica o descoperire a propriei noastre determinari, si n
u un concept politic, care poate incita la ngradirea libertatilor cetatenesti. Or
ice abuz poate fi justificat invocnd aceasta idee. Binenteles ca exista necesitate
care trebuie nteleasa, dar mai nti trebuie s-o ntelegi n mod liber si, al doilea, daca
n-o nteleg nu nseamna ca mi-am pierdut libertatea. Dupa parerea mea nationalizarea
fabricilor si uzinelor, minelor si petrolului, padurilor si a mijloacelor de tra
nsport mari asigura construirea socialismului. De ce sa mpiedici un taran sa circ
ule liber cu ctiva saci de cereale? "Pentru ca, zise Ben Alexandru, caci asa l che
ma pe colegul meu, toate acestea nasc capitalism, zi de zi, ceas de ceas si n prop
ortie de masa..." "Nu fi naiv cu lozincile astea! Si ce daca nasc?" "Multi vor f
ugi n directia asta, atrasi de un cstig mai mare dect al unui muncitor sau function
ar", zise el. "Ei si? nti ca astazi cstigurile pot fi controlate si echilibrate pri
n impozite. Pietele pot avea un mercurial, restaurantele preturi controlate de st
at. Astea snt fleacuri, inconveniente mici fata de avantaje mari. Nu vad necesita
tea etatizarii acestor mici activitati individuale, cnd dispunem de enormele bogat
ii produse de marile uzine... Acest unic capital care ar circula liber e o gluma
ntr-o sticla, nct, vezi... Si mai snt si altele..."
Dar nu i le-am mai spus care...
VIII
n ziua cnd avura loc schimbarile n Universitate ma dusei cu Ion Micu la braseria no
astra sa luam masa mpreuna si sa trecem n revista evenimentul. Uitasem ceea ce i spu
sesem eu nsumi Matildei, ca orice s-ar ntmpla ntre noi, masa e sfnta. Eram att de bucu
ros ca ramasesem la catedra mea, nct uitai si sa-i dau macar un telefon.
Dar cnd venii acasa ea nu zise nimic, asculta doar cu putin interes relatarea mea
si seara puse masa cu grija. "Snt bucuroasa, zise, ca n-ai patit nimic. Dar treb
uia sa ma chemi si pe mine sa iau masa cu tine si cu prietenul tau. De ce nu mi-
l prezinti? Invita-l duminica, sau n alta zi, cu nevasta, la noi la masa sa-l cun
osc si eu. Vad ca tii la ei", adauga cu o ironie care mi se paru afectuoasa, adi
ca ntelegea sa ai un prieten, dar chiar sa uiti din pricina lui ca ai si o nevast
a si sa nu-i dai macar un telefon?
Asa deci? Ca sa devina afectuoasa o femeie trebuie prin urmare neglijata? Da, da
r nu premeditat, ci exact cum mi se ntimplase mie n ziua aceea, pur si simplu uitas
em de ea si mi placuse mai mult sa stau de vorba cu un prieten. Acum vroia sa-l c
unoasca, sa vada pentru cine o facusem. l invitai deci pe Ion Micu si pe nevasta-
sa la noi. El lasa sa se scurga cteva clipe nainte de a-mi raspunde, si zise: "cu
placere". Nu era ezitare, mai degraba o uimire ascunsa: de ce n-o facusem pna acu
m? Fiindca eu fusesem invitat la el dupa ce se recasatorise, de cel putin trei or
i. E drept ca nu-mi spusese "veniti", adica eu si Matilda, ci vino. Dar tot att d
e adevarat era si faptul ca, fara sa-mi dau seama de ce, nu-i vorbisem niciodata
de Matilda, n timp ce el venea totdeauna la braserie cu Clara, sotia lui nca stud
enta. De ce deci nu veneam si eu cu Matilda sau sa-i invit la noi? Si de ce o fa
ceam tocmai acum?
Venira mbracati de vizita (desi Ion Micu era n general neglijent mbracat). Si cu flo
ri. Matilda deschise ochii mari cnd o vazu pe Clara "Vai, ce duduie draguta!" excl
ama n toiul unei mari ncntari care nu stiu ct era de sincera, avea nsa aerul ca ea e
o matura doamna, nu mai era, n orice caz, de mult o duduie. Si o mngie pe obraz cu
un gest ai fi zis nostalgic, daca n-ar fi fost cei putin deplasat. "Nu e duduie,
e nevasta-mea", zise Ion Micu ntre ironie si naivitate simulata n timp ce Clara r
osea. "Dar ce importanta are? exclama Matilda cu o uimire exagerata. Duduie e un
cuvnt moldovinesc, adauga ea cu un puternic accent basarabenesc, si care se evita
sa se spuna unei fete care nu e foarte draguta si nu e asa de tinerica. Nu poti
sa-i spui unei cucoane, asa grasa si batrna, duduie. La noi se mai spune si domni
ta!"
Ion Micu clipea des, un semn la el de indecizie: sa-i placa sau sa nu-i placa ce
ea ce auzea? Si cum indecizia era la el rara, ma simtii jenat. Ne asezaram n foto
lii si acest sentiment se accentua n cele cteva minute ct mai statu cu noi Matilda,
nainte de a se scuza ca sa pregateasca masa: ncntarea, care n-o parasea (si care ac
um nu mai avea o justificare precisa), aveam impresia ca i mpiedica pe cei doi sa
se simta n largul lor.
Ion Micu se ridica si o lua spre biroul meu, care avea usile larg deschise; ntele
sei: vroia sa-mi vada cartile. Se uita ndelung cercetnd fiecare raft, se apleca si
se uita si la cel de jos: nu zise nimic, doar la urma scoase Etica, de Spinoza,
si ma ntreba: "Mi-o mprumuti si mie? E n romneste, cum de-ai facut rost de ea? Am a
vut-o si eu, e o excelenta traducere dar mi-a pierit din casa, desi o dadusem la
legat... Si rse, adaugnd: n-a pierit ct am stat la puscarie, a avut grija mama sa-
mi gasesc cartile asa cum le-am lasat, dar a disparut ndata ce Ivona a venit la m
ine n casa si parintii mei s-au mutat." "Cunosc si eu, zisei, un caz al unui fost
prieten, a carui nevasta a facut harcea-parcea din biblioteca lui." "Cu femeile
astea e o chestie, zise Micu dupa ce reveniram n hol. Cine o fi inventat ca ele
pot fi un sprijin pentru un intelectual? Daca nu esti n stare sa vri cu mna ta un v
agon de lemne n pivnita, nu esti mare lucru n ochii lor, desi din cartile alea din
biblioteca, pe care nici macar nu catadixesc sa le stearga de praf din cnd n cnd,
traiesc si si mai cumpara si rochii". "Ce vorbiti acolo? zise Matilda din sufrage
rie, cu acel fals protest al femeilor cnd aud ca snt vorbite de rau (considera ca
nu snt adevaruri cele auzite, ci simplu subiect monden de conversatie). Ei, domnu
le Micu, cu o sotie att de fermecatoare esti asa misogin?
Ion Micu nu era misogin, ci i purta doar o ranchiuna Ivonei si nu pentru ca i facu
se sa-i dispara din biblioteca Etica. Dar Matilda n-avea de unde sa stie, fiindc
a nu-i povestisem nimic despre prietenul meu. Totusi, vedea singura ca misoginul
era casatorit, n orice caz nu putea fi asa de misogin la simpla vedere. Cu toata
acestea la masa mi se paru ca ea avea dreptate: nu se vorbeste ntr-o prima vizita
nimic rau despre femei, din politete pentru stapna casei. Mai trziu, cnd relatiile
devin familiare si daca gazda are destul spirit sa faca la rndul ei consideratii
nu prea magulitoare pentru barbati, subiectul poate distra pe toata lumea.
Matilda ne servi pentru nceput foarte gustoase ciuperci, facute nu stiu cum, n oric
e caz att de bune nct Clara avu un fel de privire pe care Matilda o descifra imediat
: ..Cine mai doreste, sa spuna", zise ea. "Eu", zisei. "Eu nu", zise Micu cu o l
ipsa de ostentatie simulata. "Lui nu-i plac ciupercile, i e frica sa nu se otrave
asca si sa moara", se sesiza Clara sugernd ca barbatul ei mai are si alte ciudaten
ii, dar care n-o mpiedica sa-l iubeasca, ba chiar o nveselesc, o amuza. "Dar dumne
ata mai vrei"? zise Matilda. "Eu mor dupa ele", raspunse Clara. "Nu de moarte ma
cutremur, ci de vesnicia ei ", zise Micu. "Nu exista moarte nevesnica, zise Mati
lda, care dupa felul cum replica se vedea ca nu cunostea ridicola gndire a lui Vla
huta. Pe urma fiti linistit, mai adauga n timp ce se ndeparta spre bucatarie, ciupe
rcile au fost gatite de dimineata, am mncat eu din ele si n-am murit." "I-am explic
at si eu ca exista proba furculitei de argint, zise Clara, dar nu l-am convins."
"Cu toata proba furculitei, zise Micu, multi au murit. Cunosc un caz, relua el
cnd Matilda se ntoarse, erau doi prieteni si unul l invita pe celalalt la masa. Dup
a cteva ore, cel care fusese invitat intra n agonie. Prietenul vine la patul lui s
i agonicul, simtind ca moare, i zise ...Scumpul meu prieten, eu ma duc, dar am suf
letul ncarcat... Stii, atunci cnd ti-a ars casa... eu i-am dat foc... Si cnd ai pri
mit lovitura aceea la bursa de ai dat faliment si ai ramas sarac... eu ti-am dat
-o... Si, stii... stii o scumpe prieten, ct de greu mi-e ncarcata constiinta... Da
, da, spune, zice celalalt, descarca-ti-o, nu te sfii... Da, e sa-ti spun. Si fe
tita aceea pe care o ai si o iubesti att de mult... facuta... e facuta cu mine...
Ei bine, prietene, i zice atunci celalalt, mori linistit, si l bate usor pe umeri
, eu ti-am servit ciuperci otravite la masa..." Si Micu nu mai astepta sa rdem noi
, rse el n hohote, ceea ce, desigur, ne mpiedica pe noi sa mai rdem. Dar cine stie?
Daca noi n-am fi rs? "Bravo, domnule Micu, zise Matilda. asa, va sa zica, v-ati gn
dit ca o sa va otravesc!" "Mai stii? si continua Micu ideea, terminndu-si totusi c
iupercile, odata un frizer n timp ce radea un client, a ntors briciul si harsti! i-
a taiat aluia beregata." Aici Matilda izbucni n rs, n timp ce de asta data Ion Micu
nu schita nici macar un surs. Arata foarte grav si chiar sumbru. "Si n Seherezada,
continua el, exista o frumoasa scena cu un calator care cere ntr-o casa gazduire.
Este bine primit, se pune masa, se serveste peste, dar n timp ce mncau, stapna cas
ei, ce-i vine, se apleaca spre musafir, l apuca de ceafa si ncepe sa-i ndese la pes
ti pe gt...Am crezut ca e un intermezzo epopeic, ia uite, mi-am zis, povestitorul
are chef de glume... Cnd colo, nu era vorba de nici o gluma, i-a ndesat la pesti
pe beregata pna l-a omort. Si nu era vorba de ucidere ca sa-1 jefuiasca, calatorul
era un biet prapadit". "Formidabil, zise Matilda si eu tot peste am pregatit pen
tru felul urmator. Ia vedeti, domnule Micu! Fiti atent!"
Si ntr-adevar aduse un urias crap, rumenit si cu un sos galben si garnisit cu ciu
perci si legume. "E foarte bun, zise Micu uimit, nfulecnd cu pofta. Nu-i mai pasa
de ciupercile, pe care le mesteca preocupat, savurndu-le de data asta. Ne dati si
noua reteta?" "Reteta e ce se vede, zise Matilda cu o modestie simpla: crap mar
e, sos de legume si untdelemn, legume si ciuperci si... la cuptor... Cine va tine
menajul, mai zise ea, duduia stie sa gateasca?" "Stie si ea ce stiu si eu, zise
Micu, un ceai, o omleta... Noroc ca si maica-sa si mama au ele grija, o saptamna
una, o saptamna alta..." spuse cu o calma simpatie. ntelesei: nu-i facea nici un r
epros, ai fi zis, dimpotriva, ca tinea la ea tocmai pentru asta, ca nu stia... O
proteja... "O sa nvete, zise Matilda. nimeni nu s-a nascut nvatat." "Nu cred ca o
sa aiba timp, zise Micu cu o gravitate linistita aplecat asupra pestelui. nvata s
anscrita. Or, asta o sa dureze pna la adnci batrnete." "Nu i se pare verosimil sa nv
ete cineva sanscrita," zise Clara cu un surs fermecator.
Si nu mai adauga nimic, nu era o vorbareata, dar simtii un adnc regret ca ntre mine
si Matilda nu se tesusera aceste fire nevazute, sensibile si luminoase ca niste
raze, cum se tesusera ntre cei doi. Ei comunicau prin aceste fire, mai bine dect p
rin cuvinte. Erau firele ntelegerii, care sporesc forta morala a unui barbat, si
care ntre mine si Matilda se destramau ndata ce prindeau consistenta. Devenii tacu
t, n timp ce, dupa prajitura, la cafea, ncepu o discutie ntre Matilda si prietenul
meu. "Si de ce credeti dumneavoastra, doamna, zise el, ca e asa de rau sa fii mis
ogin?" Matilda nu raspunse ndata, iar eu gndii: femeile pot fi urte, dar nu dispret
uite... "Domnule Micu, zise Matilda, barbatii n-au inventat, la adresa femeilor,
un cuvnt asemanator." "Ba da ,raspunse Micu, se zice misandra", dar Matilda nu au
zi, surzenie care eu stiam ce nseamna.: ncordare a gndirii, pentru a domina discutia
! "Fiindca noi nu ne facem din barbati un ideal, ca pe urma sa fim desamagite si
sa devenim... ceea ce ntelegeti dumneavoastra prin misoginism..." "De aceea, zis
e Micu, ati devenit feministe?" Matilda iarasi nu raspunse ndata, ceea ce era uimit
or la ea, a carei spontaneitate facea orice discutie linistita de idei aproape im
posibila, alunecnd rapid spre ciocnire, mi placu aceasta a doua pauza de gndire pe c
are si-o lua, era semnul ca se stapnea cu putere sa nu raspunda chiar cu primul gn
d care i-ar fi venit n minte. Iar eu reflectai paralel: fiindca de-attea milenii a
m obosit sa va tot iubim noi cele dinti si sa ntretinem apoi flacara! Trebuie sa d
evenim cu adevarat egali. "Feminismul e o prostie, zise Matilda, de mult nu mai
exista inegalitate ntre barbat si femeie, cel putin de pe vremea reginei Elisabeta
sau a Ecaterinei a doua a Rusiei." "Va sa zica la nivel de regine si mparatese?!
" se prefacu Micu mirat. "Ba nu, zise ea, chiar de pe vremea lui Napoleon." "Dar
Napoleon, doamna, dispretuia tocmai femeile evoluate, ca Madame de Stael." "Da,
zise Matilda, dar o iubea umil, n loc sa-i taie capul sau s-o bage ntr-o mnastire,
pe Josephine, desi stia ca ea l nseala, tocmai pe el, marele mparat. Sclavia femei
i a ncetat n clipa cnd o femeie poate sa-i faca unui barbat toate acele lucruri pe
care el i le face." "Adica?" zise Micu. ..Adica sa-l paraseasca, sa iubeasca pe
altul sau sa-l omoare fara sa fie mai grav pedepsita dect un barbat!" "Aoleo!" se
sperie Micu. ..Sau sa nu depinda materialmente de el, continua Matilda fara sa
mai reflecteze. n privinta asta, de cnd o femeie poate sa-si cstige si singura exis
tenta, chiar ca ultima dependenta a disparut." "A disparut, zic zau lui Dumnezeu"
, raspunse Micu n stilul lui Marius Chicos Rostogan, de unde ntelesei ca Micu vorb
ea numai ca s-o auda pe Matilda vorbind, mpins de o curiozitate abia ascunsa, pe
care ea n-o sesiza. "Si totusi, continua el, de ce ne facem noi dintr-o femeie u
n ideal, ca pe urma sa devenim misogini, si femeile nu-si fac, cum pretindeti? T
rebuie sa va spun ca nu devenim misogini din pricina surioarei dumneavoastra, Geo
rge Sand, cette terrible vache ecrire, cum i spunea Nietszche, marea feminista a s
ecolului trecut. Cu o feminista lucrurile snt macar clare, din motive biologice,
nu poti sa te culci cu ea, pentru ca ai tot timpul sentimentul ca e indignata ca
trebuie sa desfaca picioarele si sa stea cu fata n sus... Devenim misogini din pr
icina celor carora, dimpotriva, le place prea mult sa faca acest lucru, fara sa f
ie curve. Ele snt cele periculoase si tocmai despre ele ne facem un ideal. Puteti
sa-mi explicati cum reusesc ele sa ne determine sa le daruim ce-avem mai bun, ele
sa ne ncurajeze si apoi, hop, nu le mai intereseaza nimic?" "Asa, zise Matilda, p
entru ca un barbat nu are farmec, n timp ce femeia e plina, si farmecele ei l zapac
esc, pentru ca ea poate sa le si joace, iubeste, sa zicem, putin, dar da ochii p
este cap ca si cnd ar muri de iubire, si atunci cnd ea nu mai vrea sa joace comedi
a, gata, le monsiour' ncepe sa dispretuiasca femeile."
"Asa deci, gndii, cei doi ani ct m-ai vrajit cu farmecele tale au fost o comedie? S
i comedia a ncetat chiar a doua zi dupa ce ne-am casatorit?" "Da, zise Micu, dest
ainuirile dumneavoastra, venind de la o femeie, au toate sansele sa fie foarte a
devarate, vreau sa spun sa contina n ele mult adevar. Dar tot nu vad n ce ar const
a superioritatea! Noi n-avem farmec, sntem niste pari care nu ne nsufletim dect n cli
pa cnd o femeie, cum ati spus, da ochii peste cap si ramnem nauciti cnd va retraget
i armele de seductie. Dar asta nu se numeste nselatorie? n asta ar consta deci sup
erioritatea, ca faceti doar jocul naturii pentru a atrage masculul si a avea cop
ii? Or, dupa mine, omul trebuie sa fie superior altfel dect nselnd sa-si depaseasca
natura, fie si pentru simplul motiv ca odata copiii facuti, viata devine cam sea
rbada, pentru ca cresterea lor nu poate suplini ceea ce Eminescu numea acel farme
c simt, care poate suplini absenta copiilor chiar daca suferinta de a nu-i avea n-
ar lipsi, nsa copii poti vedea la tot pasul si sa-i si iubesti, si suferinta sa s
e sublimeze, n timp ce dragostea altora nu e transmisibila." "nselatoria nu e cons
tienta", zise deodata Matilda. "Cum adica, se mira Ion Micu, datul ochilor peste
cap nu e ceva constient?" "Nu, zise Matilda, asa e ea, o face n mod natural." "D
a, si cnd nu-i mai da, cnd comedia nceteaza, tot nu e ceva constient? Macar atunci?
" "Nu, nici atunci." Piciorul lui Micu ncepu sa btie, stingea tigare de la tigare.
Palmele Matildei dadeau semne ca se vor strnge.
Alarma!"Matilda, zisei, musafirul nostru e mare iubitor de cafea. Am uitat sa-ti
spun, mai fa-i lui una..." "Da, confirma el, tot asa, cu foarte putin zahar. Va
multumesc, sarut mna." Matilda se ridica brusc contrariata de interventia mea, tot
usi zise: "Mai vrea cineva?" "Eu, nu", spusei, Clara clatina din cap, nici ea nu
vroia. Uitasem de vin, turnai n pahare. "Frumos apartament, zise Clara, cta chirie
platiti?" "Nu platim, e proprietatea Matildei." "Si n-a fost nationalizata casa
?" "Nu, zisei, s-a considerat ca parterul e un demisol." "Si este?" "Cam este!"
"Si nu v-a bagat pe nimeni?" Rsei: "nca nu! Dar Matilda o sa nasca peste trei luni
si vom fi trei, speram sa ne lase n pace." "La noi a trimis spatiul locativ pe u
nul... Ion l-a dat afara si noroc ca socrii mei au acceptat sa se ntoarca ndarat;
stam nghesuiti, dar cel putin nu traim cu cine stie ce betiv n casa, ti-nchipui ce
dezastru! "Chiar si tie, Ioane, au vrut sa-ti bage pe cineva?"' zisei. "Binentel
es! Am fost la primul-secretar si i-am explicat ca n-am dect doua camere si un ho
l si ca am nevoie sa stau n birou singur, biroul e locul meu de munca, al carei sp
ecific e s-o efectuezi n singuratate; s-a scarpinat la ceafa: nteleg, zice, dar ce
e de facut? Pna punem pe picioare o industrie de constructii de locuinte, n-avem
ncotro, trebuie sa limitam spatiul locativ. Dar nainte, zic,! cum de putea lumea t
rai cu ct spatiu vroia? Au navalit taranii, zice. E un fenomen mondial. Si n fenom
enul asta mondial, zic, nu se poate face o exceptie? Ba da, dar ce fac cu taranu
l care a fost chemat n uzine, n fabrici! De ce l-ati chemat, zic, acolo la tara e
tot att de important, daca n-avem de mncare, n-o sa roadem, n loc de carne, fonta l
a gratar. A nceput sa rda. O justa linie ntre agricultura si industrie e asa de greu
de urmat? Industria e mai rentabila, zice, si la chestia asta n-am mai avut ce
sa-i raspund. Si, zic, ar cntari asa de mult n acest urias proces o biata camera p
entru un profesor universitar? Cti sntem noi, astia, oamenii de cultura! Cteva sute
. Snt mai multi, zice. Vin pe urma si medicii, si profesorii secundari, si arhite
ctii, si inginerii... Toti astia, zic, nu lucreaza acasa... Mai lucreaza, zice..
. Dar n-aveti si dumneavoastra vreo ruda, vreo sora? Am parinti, zic, atunci, zic
e, bagati parintii... E tot ce-a putut face pentru mine."
Matilda adusese demult cafeaua, dar i sticleau ochii sa continue discutia ntrerupt
a, nu auzea ceea ce relata musafirul, care n mod evident nu mai avea chef s-o rei
a. Nici eu s-o ascult, caci nu prevedeam nimic bun ntr-o astfel de situatie cnd un
ul singur acapareaza atentia celorlalti, siliti la tacere. Ct lipsise ea putuse si
Clara sa spuna cteva fraze. Era o fata odihnitoare, care stia sa asculte si era
plina de farmec cnd te gndeai ca, desi frumoasa (o frumusete ndelung slefuita si con
stienta ca ntre oameni superiori cochetaria si credinta femeii frumoase ca ar fi ir
ezistibila nu tineau), nici un gest, nici un cuvnt nu tradau ca trebuia crezuta p
e cuvnt sau pe temperament. Asculta, dar gndea. Si cnd vorbea, era, n mod nesilit, fo
arte prudenta. Nu puteam sa-mi dau seama ce stia ea despre barbatu-sau, dar simt
eam ca un gnd al lui, cnd vorbea, i era adresat si ei, nenteles pentru ceilalti, ca
doi oameni care stiu mai multe dect cei care i asculta. Nu i-am vazut de pilda nic
iodata dnd semne ca se iubesc, nici cel mai mic, dar gndul acela secret pe care el
i-l adresa si modestia cu care ea l primea fara sa fie tentata sa-l desvaluie er
au semnul superior unei mngieri, care n-ar fi avut nimic nenatural, unei tandreti n
voce, unei priviri revelatoare, adesea nestiute de cei ce se iubesc. Un mister
dulce nvaluia trasaturile ei n care att ntregul ct si detaliul n-aveau nici un cusur.
Trasaturi de statueta, care te faceau sa presupui ca batrnetea nu le va strica, c
i doar le va da o usoara patima. Fiind vie si nu rece, att de delicat facuta, ma
trezeam n mine cu o dorinta pura de a o mngia si era pentru mine o mare bucurie cnd mi
vorbea direct, chiar daca nu facea dect sa ma ntrebe de chirie sau de alte lucrur
i obisnuite, cum facuse mai nainte.
Tocmai vroia sa spuna ceva, dar Matilda, ca sa-si mascheze brutalitatea dorintei
de a continua discutia ntrerupta, ncepu deodata sa cnte si cu o tandrete grea si puse
mna pe umarul meu si l strnse: Ti-biaaa, davai, nu stiu cum, ncepu ea cu o veselie
care era adevarata, dar si mndra ca era... Moi muj, strlei, cacoi, ocin karaso! Cu
sugestia ca iubirea e singura noastra sansa pe pamnt si ea se afla n posesia aces
tei sanse ultime.
Fiasco total! De mult nu mai auzisem acest tibia, care odinioara, n cei doi ani,
sunase altfel pentru mine: cnd ti ceea ce e net ridicol n ceea ce face fiinta iubi
ta se nvaluie n lumina tandretii si surzi de copilariile ei. Dar acum mna ei pe umaru
l meu si acest cntec erau o amintire trzie... asi fi acceptat orbit ridicolul cntecu
lui daca aceasta mna s-ar fi pus de-atunci pe umarul meu si cnd eram singuri.
Clara renunta la ceea ce ar fi vrut sa spuna si expresia chipului ei se instala c
u timiditate n asteptare ca si cnd ar fi plouat, iar Micu ncepu sa clipeasca cu un
efort de adaptare. Dar Matilda se opri deodata si ataca" Si de ce credeti dumnea
voastra, domnule Micu, ca totul e constient si ca constientul nu e amestecat cu s
ubconstientul? Chiar asa, tot ce faceti dumneavoastra e constient si mai ales e
mai bine ce faceti constient dect ceea ce e dictat de subconstient?" "Doamna, zis
e Micu, recunosc ... subconstientul e mai batrn si ca i datoram marile noastre intu
itii, dar dumneavoastra uitati ca numai constientul, mai precis, inteligenta luc
ida este aceea care poate sa recunoasca meritul marilor intuitii..." Avntul Matild
ei se opri ca n fata unui obstacol de netrecut. Ramase cteva clipe perplexa (n loc
sa fi urmat, ca la nceput, calea reflectiei), apoi se decise si, n loc sa nvinga ob
stacolul, se supuse riscului de a-l ocoli "e perfidia inteligentei, de a-si atri
bui un merit, zise ea cu o extrema ncntare. Si oamenii nu-si dau seama ca inteligen
ta, gndirea lor constienta, e mereu n goana sa construiasca, din pricina fricii lor
de viata, tot felul de sisteme filozofice, religii, ostrete de aparare..." "Ost
rete, reflecta Micu fara mirare. Si de ce nu, doamna? Viata nu e blnda cu noi! De
ce am avea ncredere n ea? Ostretele astea ne ngaduie clipe de ragaz, pna ce mareata
viata nu vine sa ne dea un brnci n mormnt, sa facem loc la altii. Ostretele astea sn
t o mare cucerire a fiintei umane. "Ba nu, striga Matilda, aceste ostrete te mpie
dica sa vezi cerul, zarea ndepartata, acolo unde sufletul se poate pierde n armoni
e cu tot ce exista... norii de pe cer, apele, padurile, pasarile pamntului, oamen
ii... sufletul oameni-lor asa cum snt ei cu adevarat, nu speriati, ispititi de il
uzia pe CARE Le-o ofera inteligenta... Sufletul omului mult mai larg, daca l-ar
deschide, ceea ce ne face astazi sa suferim l-ar pierde n largimea asta, ar deven
i meschin, stupid, am rde toti de ceea ce ne-a facut odata sa fim att de crispati
si att de lasi..."
Si tam-ta, rara, tam-ta rara pe aceeasi tema, cu UN partis-pris din ce n ce n ce m
ai accentuat si mai fastidios. Reiesea, oricum, ca interlocutorul ei era un ins s
periat de viata, un las, daca se ncredea n valorile inteligentei. Si nu cuvintele pr
opriu-zise sugerau acest lucru, ci tonul cu care erau spuse, trufas si intoleran
t.
Pna la urma se lasa o tacere, dupa ce Matilda, fara a fi obosit, observa la celal
alt ca n-avea de gnd sa mai raspunda. ntre sot si sotie circula atunci gndul comun
si secret, "Mergem?" zise Clara. Nu, ghicii din tacerea prietenului meu. Nu chia
r acum, n clipa asta. Ea nsa insista, semn ca nu tinea sa respecte convenientele,
cnd de la nceput pna la sfrsit fusese rau primita: "Stii, i zise hotarta, ca ai de scr
is articolul pentru..." Si spuse numele unei cunoscute reviste literare din Bucu
resti. Atunci el stinse tigarea si se ridica avnd aerul ca, desi ar mai fi dorit
sa stea... Se scuza cu o ironie de care nu-i era teama ca va jigni (avea n fata p
e cineva rezistent, superior jignirilor): "Doamna, zise, stiti, ostretele... N-a
veam ncotro!"'
Si numai rsul sincer, spontan si ntr-adevar fara urme de resentiment, puternic si
nepasator al Matildei, mai salva aceasta despartire care ar fi putut deveni peni
bila...
IX
"Crezi ca nu se observa ca ti place bleaga aia?" zise Matilda dupa ce ramaseram s
inguri. "Vad, zisei ca nu vrei sa infirmi ce se spune, ca abia pleaca musafirii
si gazdele si ncep sa-i brfeasca." "N-ai nici o grija, si ei fac la fel, zise ea.
Snt sigura ca te caineaza si se ntreaba ce-i fi gasit la mine!" "Ai dreptate, si e
u ma ntrebam ce-o fi gasit el la prima lui nevasta, pe care o iubeste si acum." "
Si asta suporta asa ceva?" "Se nteleg, zisei, si cnd cineva e discret, floare rara
, nu nseamna ca e bleg." "Discreta deci, nseamna ca eu am fost indiscreta!" "n oric
e caz, zisei, cel mai bun prieten al meu o sa ezite cnd o sa-l mai invit a doua o
ara pe la noi." "N-are dect! El e un om interesant si nu mi se pare ca gresesti a
cordndu-i atta credit, dar ea e o sclifosita, vedeam ca ma judeca, dar nu-mi pasa!
" "De ce sa-ti pese, daca ar fi sa fie condamnati politicosii tu ai fi prima car
e ar scapa."
Rse n hohote: "E prima oara n viata cnd mi se spun astfel de lucruri, indiscreta, ne
politicoasa... Eu snt cum vreau eu, daca e sa vorbim sincer. De la usa am vazut-o
ca se uita la mine cu o privire lacoma. Asta ce e, discretie, politete?" "Pai da
ca ai apucat-o de barbie, cred si eu!" "No, no, asta a fost dupa." "Exista o art
a de a cultiva o prietenie, dar ce ma mir, tu nu stii sa cultivi nici dragostea p
ropriului tau barbat. Nici macar sa-l respecti; pentru tine, nu pentru el, fiind
ca ti-e barbat. Ma chemi la rudele tale si timp de cteva ceasuri nu-mi spui un cu
vnt, ca si cnd n-asi fi fost n viata ta dect un simplu decor, o mobila, un scaun. Ce
sa-i spui unui scaun? "Puteai tu s-o faci, sa vii la mine, sa-mi saruti mna... A
sa se obisnuieste." "Am vrut s-o fac de doua ori, o data cnd am intrat, dar m-am
retinut fiindca aveai aerul ca nici nu ma cunosti, si a doua oara cnd ai formulat
tu celebra idee ca Artimon o iubeste pe Tamara fiindca n-o iubeste. Am vrut sa-
ti spun ca nteleg ce vrei sa spui, dar mi-ai aruncat n treacat o privire, asa... p
arca ai fi vrut sa-mi spui ca nu snt de nasul meu astfel de idei abisale si pe ur
ma te-ai uitat aiurea..." "Da, fiindca dupa ochii tai am avut impresia ca o sa m
a ironizezi, exact cum ai facut semn, deformndu-mi spusele si n-aveam nici un che
f sa se rda de mine." "Interesanta explicatie! Dar ti s-a ntmplat vreodata sa te ir
onizez si sa fac pe altii sa rda de tine?" "Nu, n-ai avut ocazia." "Poate Petrica
a facut-o, sau mai degraba primul tau barbat? Ma confunzi cu ei?" "E o placere
pentru orice barbat sa-si ironizeze, si nca ntr-un fel grosolan, nevasta n societat
e. Nu snt dintre cele care accepta, ca pe urma sa-i dea lacrimile si sa se smiorc
aie chiar acolo, unde snt invitati. "Da, zic, tu joci tare, barbatul sa fie jigni
t, si daca nu-i place, n-are dect. Astazi ne-ai jignit pe toti si pot sa fac supo
zitia ca ai facut-o cu ncntare." "Da, fiindca prietenul tau e cam las si nu suport
sa vad un barbat las, iar barbatul meu sa-l admire."
Asa deci. Le stia ea pe toate, avusese aceasta intuitie, ca Ion Micu e cam las.
"Nu stiu, zic, cum un barbat care a stat la nchisoare si a fost torturat fara sa-
si divulge legaturile poate fi numit un las." "O fi fost atunci curajos, dar acum
curajul asta i-a cam pierit. Nimeni nu putea sa-l sileasca sa tina o conferinta
despre un poet de care se rde pna si la noi, la arhitecti. Si totusi a tinut-o...
" A fost, zisei, o slabiciune, nu o lasitate." Si i explicai cum si de ce accepta
se Ion Micu sa tina acea penibila conferinta, relatndu-i scena care avusese loc n a
ula universitatii, ntre el si acel puternic lider. "Ba, zise Matiida, a vrut sa fa
ca pe istetul, dar pe urma a clacat. Trebuia sa refuze. N-avea ce sa-i faca... S
i pe urma chestia asta, cu fosta nevasta... Te-ai despartit de cineva, nteleg s-o
mai iubesti totusi si dupa, dar dupa ce te casatoresti cu alta trebuie sa ncetez
i. Asa ca vezi... Rezulta ca ea l-a pacalit pe el - ei, ce fel de barbat esti tu
, n-ai putina mndrie, putin orgoliu s-o bagi n aia ma-sii? nseamna ca nici asta, disc
reta, nu e mai breaza, n loc sa nvete sanscrita, mai bine s-ar ocupa putin de senti
mentele barbatului ei: "Pentru cealalta." "Asa e, zisei cu ironie pe exclamatie,
joci tare! Ca si cnd n-asi sti ca si tu mai tii nca la Petrica. "Lasa-l pe Petric
a , zise ea pe gnduri. Petrica e din ce n ce mai bolnav, crizele lui snt din ce n ce
mai dese si mai rele." Ma uitai la ea nedumerit. "Ce crize?!" o ntrebai. Petrica
, mi raspunse ea, are maladia lui Parkinson. O avea demult, chiar de cnd ne-am cas
atorit noi, dar crizele erau rare si benigne. Acum nu e bine deloc, ma apuca si g
roaza cnd ma gndesc." "Cum se manifesta aceasta boala?" "Tremuraturi ale ntregului
corp si o mare ncordare nervoasa... Si boala e incurabila si l duce pe bolnav la ex
asperare pe masura ce se nrautateste. Nu credeam ca o sa se agraveze att de curnd,
fiindca se poate trai cu ea multi ani..." "Si de ce nu mi-ai spus si mie atunci?
" ,.Pentru ca, vezi, discretia aia, care zici ca n-o am, m-a mpiedicat. Ce rost a
r fi avut?" "Si acuma de unde stii ca i e mai rau?" "Nu mai rau, foarte rau. Si a
ajuns la o susceptibilitate care o chinuie fara scapare pe nenorocita de nevast
a-sa (de la ea stiu), totul l roade si l macina ntre o criza si alta, totul ia prop
ortii monstruoase, cea mai mica jignire, cea mai inofensiva aluzie..." "Pai, zic
, asta avea el si nainte!" "Nu ca acum! Iar pe atunci trebuie sa stii ca tinea fo
arte mult la tine de a putut sa suporte att de usor lovitura pe care i-ai dat-o p
rin acele scrisori!... "Asa este , mi pare rau." "Iar eu, continua Matilda, ti tot
spuneam ca tine foarte tare la tine si tu l njurai. Ti-nchipui si ct de tare tinea
m si eu la tine de acceptam brutalitatea cu care ai procedat." "mi pare rau, mai
bine mi spuneai ca e bolnav si brutalitatea asta ar fi ncetat." "ti spun, nu era as
a de grav." "Si eu tineam la el si mai tin si acum, continuai, dar gndul la tine m
a orbea." "Da, si orbirea asta mi s-a transmis si mie, cu toate ca stiam despre
mine ca stau cu picioarele pe pamnt. Daca zici ca mai tii si acum la el, fa-i o v
izita. "Tu i-ai facut?" "Binenteles! "Si cum arata?" "Crispat, ndrjit, dar nu stiu mp
otriva cui." "Are telefon?"Are." "Se mai duce, vreau sa spun, mai fuge la taica-
sau?" "Nevasta-sa zice ca nu." "i dau chiar acum un telefon..."
n felul acesta neasteptat se termina discutia noastra, de altfel pasnica, lucru d
e mirare la Matilda, probabil si din pricina ca aflase ca mi placea Clara. Dar as
ta o gndesc acum, daca asi fi stiut atunci ca asta e un remediu sigur si eficace m
potriva nepasarii unei femei, nu eu i-asi mai fi urmarit starile ei schimbatoare
care nu ncetau sa ma ia fara veste, ci ea s-ar fi nelinistit de-ale mele, gustnd d
in aceasta papara numita nesiguranta.
Cu Petrica nu iesi nimic. Raspundea sec si ntepat la ntrebarile mele, ce mai faci,
cum ti mai merge si cnd i facui propunerea sa ne vedem mi raspunse cu iritare: "Nu
pot, snt ocupat." "Bolnavii incurabili, ca si nebunii, i spusei Matildei, snt depar
te de a fi simpatici." "Ce zice?" "Numai ca nu m-a njurat." "E explicabil, zise M
atilda, sa nu poti suporta sanatatea altuia." "O fi, dar..."
X
Matilda si reveni nsa repede din aceasta stare pasnica. Tocmai mi spuneam ca sarcina
si apoi nasterea care se apropia de termen si apoi grija pentru noul cetatean a
l lumii or s-o mpiedice sa mai aiba drept unic tel per-soana mea (afectnd n acelasi
timp contrariul) si, cine stie, concretul unei noi existente n viata noastra s-o
readuca la starea anterioara casatoriei, pe care n-o puteam uita si era unica m
ea speranta ntr-o viata n care sa domneasca pacea si armonia. l doream pe acest copi
l si mai ales i doream sa-l iubeasca foarte tare si sa ma neglijeze, nu cum i spus
esem n seara aceea ca nasterea lui nu trebuie s-o determine sa se nstraineze de mi
ne. Acum doream chiar acest lucru, sa-si vada de copil ca si cnd eu nici n-asi ma
i exista.
ntr-o zi iesii brusc din birou s-o vad si sa mai stam de vorba. n timp ce lucram,
si mai ales daca lucram bine, mi se facea dor de ea, nu mai aveam nimic n minte,
siguranta se restabilea n mine, ca si cnd nimic nu s-ar fi ntmplat ntre noi, reveneau
cu putere scene din primele noastre ntlniri si, prins de o puternica iluzie ca o s
-o regasesc si stapnit de o jubilatiune interioara care era o expresie a certitud
inii ca visul meu se realizeaza (ceea ce scriam era filozofie proprie, nu simple
nsailari datorita contactului cu marile sisteme, examinam textul si mi dadeam sea
ma ca att ideea ct si exprimarea erau armonioase), ma faceau sa plasez pe undeva p
e planul cinci conflictul surd dintre mine si Matilda si sa cred ca simpla mea b
ucurie de a o vedea era suficienta ca ea sa cedeze. Uitam ca ea nu ceda ctusi de
putin si ca de fiecare data un cuvnt al ei, o privire erau mai puternice dect eufor
ia mea, care se stingea ncetul cu ncetul si ma trezeam iarasi singur. Cum, ma ntreb
am, de ce nu ghiceste ca am lucrat bine si macar n asemenea clipe sa renunte la ea
nsasi, sa fie alaturi de mine si sa nu caste cu nepasare, sau sa-mi spuna n cel m
ai fericit caz o prostie, cum ar fi, ce e cu tine, ai baut ceva? Nu stia deci ca
nu cunosc placerea de a bea? Nu stie nimic despre mine, gndeam cu uimire, ma cred
e ca pot fi oricum si nici macar nu se mira. Nu s-as mira nici daca ar afla ca o
nsel, ca asi putea veni seara trziu beat acasa si sa fac scandal sau sa nu vin de
ct n zori! Nu astfel snt barbatii? Alteori nsa era si mai rau, i citeam ia priviri o v
ie surpriza, cu ochii larg deschisi asupra mea, n care citeam pietrificat ca ma ve
de cu uluire: cine e omul asta? Ce e ntre mine si el de sta aici n casa? E barbatu
l meu? Cum de m-am trezit cu el aici? "Bine, i spuneam si eu, abatut, plictisit b
rusc, ridicndu-mi privirea peste crestetul ei, undeva departe, spre zarea sperant
ei, simtind n acelasi timp cu neliniste cum se scurge din mine puterea de a iubi,
desi o iubeam... vad ca te-am deranjat, te rog sa ma scuzi!" Si reintram n birou
l meu, creznd ca ea va veni dupa mine sa-mi spuna ca n-am deranjat-o deloc si sa
s-o mire ce m-a apucat. Nu venea, si asta mi dadea certitudinea sa nu despic firu
l n patru, interpretnd o privire care putea sa nsemne altceva. Dar apele sufletului
, despicate astfel, se uneau repede la loc si uitam ceea ce simtisem. Nu putem fi
tot timpul gata de a primi afectiunea celuilalt, gndeam, exista si aceste stari
de absenta sau de oboseala, cnd nu trebuie sa asteptam nimic de la cineva care ne
iubeste. Dimpotriva, trebuie sa dam noi... Dadeam, ca surdea, dar mi spunea n acela
si timp: "...Snt sigura ca vrei ceva de la mine! Nici vorba..." Or, aluzia ei n-a
vea nici un rost, stia bine ca mbratisarile noastre, din fericire, erau singura p
arte din teritoriul p-a care l locuiam mpreuna, care ramnea neatinsa de ambiguitate.
Dincolo de orice si fara sa stim de la cine, aparea dorinta naprasnica, de la mi
ne care ma trezeam coplesit de ea, de la ea care fara sa dea vreun semn fie el si
obscur, dupa o mpotrivire se lasa nvinsa, si ne trezeam n alt tarm, n care traiam ce
l putin doua zile, timp n care aveam adesea parte de privirea ei divina... Alte r
eactii erau nsa mai salutare, desi foarte rele. Se uita la mine si se strmba:" Nu
te mai preface ca ma iubesti, mi-e scrba!" "Hai, sictir", i raspundeam perfect lin
sitit. Si chiar ma simteam perfect liber, fiindca brutalitatea reactiei ei nlatura
din mine strngerea de inima, nelinistea, n timp ce puterea de a iubi nu se mai sc
urgea, fiindca n acele clipe n-o mai iubeam deloc. Asta mi amintea de o pereche de
la noi din cartier, niste vecini cu care tata se avea bine, n timp ce mama, care
nu cunostea ura, sa nu-i vada n ochi. El era sef de echipa la ecarisaj, un ins g
ras dar si umflat, cu privire porcina, betiv fara scapare, bataus din cauza sigu
rantei pe care i-o dadea statura lui uriasa, dar si las, fiindca naintea unuia fa
ra frica, tacea milc, chiar daca i era njurata muierea, care se afla de fata... Tr
aise cu vreo doua care tinusera la el, a treia nsa i venise de hac, semana eu el,
si pe ea o iubea mai mult. Se mbata el, se mbata si ea. O nsela el, l nsela si ea. Da
dea n ea, asta l pocnea si ea cu ce nimerea, n moalele capului... M-a trimis tata s
a mprumut de la ei o tesla sau niste holtsuruburi. I-am gasit la masa si m-a surp
rins seninatatea de pe chipurile lor, multumirea mpacata, asi fi putut zice chiar
mai mult. El ciugulea niste struguri, ea statea alaturi si era vesela, caci uria
sul i povestea ceva cu glasul lui blbit, n care bucuria de a trai era att de mbulzita
gndurile lui necate de bautura, nct numai daca erai foarte atent ntelegeai ce spune.
"Buna ziua nene, i-am spus, molipsit de veselia lui, m-a trimis tata..." "Te-o f
i trimis, zice, stai si tu jos si bea un pahar de vin." Eram mirat ca i vedeam pe
amndoi multumiti de ei nsisi, nu puteam sa conciliez n mintea mea de adolescent ur
letele care se auzeau adesea din casa lor si pacea si tihna n care i gasisem... "A
stazi, spuse el visator, mi-am f... nevasta... Tu, se blbi el, ai f... pna acum?" N
evasta-sa rse si i spuse sa lase copilul n pace. "De ce, zise el nostalgic, ce, e r
usine? "E adevarat, nene Acojocaritei (demult vroiam sa stiu ce e cu svonul asta
), ca la cutremur, cnd ai auzit ca un prieten de-al dumitale, un instalator de la
blocul Karlton, a murit n cutremurul de la Bucuresti, dumneata l-ai njurat?" "Ba,
...muma n... de oameni, zise el, l-am njurat, i-am spus du-te-n... ma-tii, dar de
necaz, era cel mai bun prieten al meu..." "Pai cum sa-l njuri, nene Acojocaritei?
am spus eu cu superioritatea vrstei tinere care nu ntelege. Dar el nu ma lua n sea
ma, se apleca si-si lua cu tandrete nevasta de gt. Ea se lipi de el si ramasera a
stfel melancolici si ai fi zis ca doi amanti uniti pna la moarte. "Ia uite, am gnd
it, formidabil, cei doi ticalosi se simt bine unul cu altul, asi putea zice chia
r fericiti..." Spre o astfel de ticalosie alunecam si eu cu Matilda, mi spusese c
a i e scrba de mine si n loc sa plec de ndata si pentru totdeauna din casa ei, o njur
asem si eu cu satisfactia grasa a unei eliberari. Urma sa ne mpacam si sa ne propt
im capetele ntr-o dulce tandrete.
De asta data si n numai cteva clipe avui o dubla revelatie. Matilda vorbea la telef
on, dar cu o expresie care ma facu sa-mi bata inima. Chipul ei era inundat de o
fericire pe care o credeam ngropata n sufletul ei, vocea i era tainica si soptita, c
orpul i era aplecat nainte n fotoliu ca si cnd ar fi fost tintuita, fascinata de cee
a ce i se spunea. Statea cu spatele la mine, dar deodata ea simti ca era privita
si ascultata, mai spuse un cuvnt si nchise imediat. Se ntoarse spre mine si totul
pieri de pe chipul ei, mi arata ntr-o clipa unul de gorgona... "Ce vrei?" spuse cu
sfidare si cu o furie abia stapnite. Si inima mi batu iarasi, simtind ca ma ntunec
. "Cu cine vorbeai la telefon?" o ntrebai totusi flegmatic, tinndu-mi bine haturile
n mini, caci furia ei de a se fi simtit surprinsa si nestapnita ura a acelui "ce v
rei" mi se transmisesera si mie, mi venea s-o calc n picioare si asa s-ar fi ntmplat
daca n-ar fi fost nsarcinata. "Nu te priveste!" zise. Binenteles ca nu ma priveste
, spusei eu cu dispret, si ma mir ca ai ntrerupt brusc convorbirea, ca si cnd m-ar
fi interesat pe mine cu cine palavragesti tu la telefon... (n mare soapta si att
de fericita cum ai fost si cu mine odaia, gndii eu mai departe, mohort, restul fra
zei)... Si continuai: Sufletul tau nu poate ramne inactiv, daca nu mai iubesti, nc
epi sa urasti! Da, ura irationala, nu credeam ca n nici un an de la casatorie o s
a ncepi sa ma urasti. Da, ura ti-a tsnit din gura si ti-a aparut pe chip. Formidabi
l! Parca te-asi fi taiat."
Si tacui, continund sa ma plimb, observnd-o fara s-o privesc. Dar nu se lumina, co
ntinua sa stea ncordata si cu chipul urtit, nu devastat ca n seara aceea dupa ce pl
ecasem de la Tasia. Nu, ncordat, strain, dusmanos. O hotarre fara ntoarcere parea s
a se coaca n ea n acele clipe, dar revelatia mea ultima ma puse si pe mine la adap
ost de nelinistile nceputului. Bine! Ma uraste, gndii, si acest lucru e att de evid
ent nct nu mai e nevoie de nici o explicatie. Astfel de revelatii snt suficiente n si
ne. Tacerea ei hidoasa chiar ma bucura, era, daca mai era nevoie, o confirmare n
plus ca nu puteam sa ma nsel. "Te sfatuiesc, i mai spusei, sa-ti porti ura linisti
ta, sa nu crezi ca sarcina e o pavaza, n-am sa te calc n picioare, dar gasesc eu a
c de cojocul tau fara sa daunam copilului.''
Si ma mbracai si iesii n oras. Seara mi spuse cu un glas neutru: "Poftim la masa",
dar cu o nuanta perceptibila: n-am chef sa te servesc, dar o fac din obligatie.
Fa-o, gndii, si eu o sa am grija de tine tot din obligatie. Ne nvioraram mncnd, dar
fiecare pe cont propriu. Era bine asa, gndii, dect sa alunecam spre ticalosia si f
ericirea celor doi vecini ai parintilor mei. Ura curata, adica ura pura, e mai de
mna de respect dect fericirea amestecata cu josnicii. Ma hotari (si avui o clipa im
pulsul sa i-o si spun, dar ma abtinui din instinct n ultima clipa) sa ma port ire
prosabil cu ea, orice mi-ar face.
ntr-o zi vrui sa dau un telefon, dar telefonul nu mai era la locul lui, pe un tab
uret lnga fotoliu, si vazui un fir pe sub usa dormitorului. l luase cu ea, sa n-o
mai stingheresc n convorbirea ei al carei interlocutor o facea sa arate att de tran
sfigurata. Dormeam mpreuna ca doi dusmani... Ziua se retragea lnga telefon si nu s
tiu daca vorbea ore ntregi, dar nu-si mai petrecea dupa-amiezile n hol cu mine...
O singura data intrai peste ea (aveam si eu nevoie de telefon, dar nu ma gndii sa
bat la usa propriei mele neveste, care ar avea secrete pe care eu nu trebuia sa l
e aud, asta ar fi fost culmea, sa-i mai respect si secretele) si ntr-adevar o gas
ii ntinsa n pat, foarte vesela de asta data si nu nchise cnd eu intrai. "Vreau telefon
ul", i spusei. Ea se facu ca nu aude, dar spuse ceva pe ruseste, guleaiu, Tasia,
sau ceva n genul asta si abia dupa aceea ntrerupse. Se stinse si veselia, odata re
ceptorul asezat n furca, dar nu asa de spectaculos ca prima data.
ncepui sa am ndoieli. Si daca n ziua aceea vorbise tot asa, cu Tasia sau cu Petea,
sau cine stie cu cine si ceea ce i citisem eu pe chip era doar proiectia sperante
i mele refulate? Da, dar ura tsnise din cuvintele ei si, pe urma, daca ar fi fost
Tasia sau Vasia, dracu sa-i ia, de ce nchisese brusc si se facuse ca si cnd ar fi
avut pe cap, n loc de par, serpi?
Se mai nsenina, dar telefonul continua sa-l tina n dormitor cteva saptamni, pna ntr-o
zi... Dar trebuie sa spun ca nseninarea ei nu ma facu sa uit, apele despicate nu S
e mai mpreunau sa arunce n uitare scena care se petrecuse n ziua aceea. Pentru ntia o
ara dorinta nu ne mai apropie cu forta ei care ne dadea iluzia, cel putin cteva z
ile de fiecare data, ca luam viata de la n-ceput. Ma instalasem confortabil n conv
ingerea ca nu mai era nimic de facut si o apropiere era imposibila ct timp ura ei
nu nceta. Si cum putea sa nceteze cnd abia cstigase teren? Aceasta buruiana e mai p
uternica dect floarea att de fragila si delicata a iubirii... O spun acum, dragost
ea este supusa adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei care o poate vesteji,
intrigilor celor care nu ne simpatizeaza si, nu o data, ba chiar foarte adesea,
lipsurilor, saraciei, dorintelor care nu se pot mplini... n timp ce ura e suverana
, n-o poti smulge pna nu creste, nfloreste si piere singura, uneori dupa ce a reusi
t sa nimiceasca n prealabil viata unui cuplu. Eram hotart s-o ignor si sa n-o alime
ntez, poate ca avea viata scurta. Nu vroiam sa ma despart de Matilda. Cui i e uso
r sa accepte un esec? Fiindca legatura mea cu Nineta nu mersese prea departe, ia
r cu Caprioara n-ar fi mers chiar daca lepada copilul si scapa. Amintirea legatu
rii ei cu eminentul chirurg m-ar fi urmarit si ne-am fi despartit fara sa conside
r acest lucru un esec al meu. Cu Matilda nsa, da, ar fi fost un grav esec, greu d
e consecinte, mai ales din pricina copilului care urma sa vina. Cine nu m-ar fi b
lamat ca am parasit o femeie nsarcinata, sau cu copil mic? Ce femeie si-ar mai fi
legat viata de-a mea, fara o grava neliniste si perpetua nesiguranta? Daca si e
a va fi la rndul ei parasita? Trebuie sa raspunzi foarte exact si pe scurt la ntreb
area: de ce nu v-ati nteles? Si raspunsul sa contina n el n acelasi timp si raspuns
ul la a doua ntrebare inevitabila: Daca e asa, atunci de ce v-ati mai luat? Ei, c
a nu ti-ai dat seama de la nceput... aia e, basme arabe, trebuie sa-ti dai seama,
esti vinovat, si cine mi spune mie ca acum ti dai? Si femeia fuge, de altfel ca si
barbatul si numai daca apare ntre tine si ea o convingere nezdruncinata, aproape
mistica, oarba, ca acum va fi bine, poti sa-ti mai refaci viata. Dar cine te po
ate asigura ca vei gasi sau te va gasi o astfel de pasare rara? n zilele noastre
astfel de pasari fie ca snt deja nlantuite n casatorii nefericite ca si a ta, fie c
a nu au rabdare sa mai astepte ca Solveig, patruzeci de ani, sa se ntoarca un Pee
r Gynt ratacitor si se marita cu primul imbecil care li se pare mai acatarii. Ti
mpuri grele pentru iubire n acest secol! Cine spune ca psihologia si mentalitatea
asta o au numai femeile se nseala grosolan. Faptul ca barbatul e mai nepasator s
i mai sigur pe sine nu nseamna ca nu are aceeasi soarta: singuratatea, care atrag
e viciile, betia, petrecerile si curvasariile ruinatoare ale vointei, gustul biz
ar al ratarii, filozofia adecvata si ranchiuna nedomolita mpotriva celor care real
izeaza ceva. n acest sens noi romnii stim multe. Geniul e persiflat fiindca asa-zi
sele personalitati care promisesera mari creatii nu mai credeau n nimic... Forta
de a nfrunta singuratatea, renuntare la tot, familie, sotie, copii, prietenia cu
alte familii, sotii si copii, o au putini, iar eu nu stiam nca daca o aveam, oric
um, chiar daca o aveam (si simteam ca asi putea-o avea), nu-mi puteam ngadui sa s
fidez toate acestea si nainte de a ma vedea constrns sa renunt la ele, sa ma nvalui
n trufia unei singuratati orgolioase. Fara sa ajung sa seman cu Acojocaritei, tr
ebuia sa nvat sa duc un trai dur cu Matilda, pna la marginea posibilului. Eram nsa
departe de a avea sentimentul ca totul ar fi pierdut. La urma urmei, gndeam, acea
sta labilitate a starilor sufletesti ale Matildei semana cu natura si avea forta
ei: daca era nor, asta nsemna nor, era zadarnic sa mai cauti n astfel de zile soa
rele. Daca mi sparsese biroul cu violenta, asta nsemna furtuna n inima ei, gelozie
furioasa, nu trebuia s-o lovesc (nenorocire, tocmai n ziua cnd vroise sa-mi spuna c
a e nsarcinata!) si daca aparuse n sufletul ei ura, ei bine, ce putea sa nsemne? Tr
ebuia descifrat...
Astfel, scena petrecuta nu mi se mai paru suficienta n sine, mi dadu nsa ea raspuns
ul. ntr-o zi, dupa ce ne ridicaram de la masa, o vazui ca se duce gnditoare spre u
riasul dulap stil florentin din dormitor, i deschise larg toate usile, se ntoarse n
hol si reveni si deschise un alt dulap din antreu, dulap de haine groase captus
it cu alama mpotriva moliilor si o vazui ca se ntoarce cu doua mari geamantane, cu
care reintra n dormitor. Curios, ma apropiai sa vad ce face ea acolo. Linistita,
punea n ele lucruri. Era prin iulie, si ma gndii ca vrea sa plece n concediu fara
mine. "N-are dect", gndii, desi ma ntrebai cum poate ca pleca n concediu asa singura
spre sfrsitul lunii a opta? Putea sa pateasca ceva. Observai nsa ca si vra n ele pre
a multe lucruri si prea groase pentru luna iulie. De pilda fulare, caciulite, pu
lovere de lna, mantouri... Sta-team rezemat de tocul usii si ma uitam, ncercnd sa nt
eleg. Rufarie intima, dar multa, bluze, sutiene, ciorapi grosi de iarna, manusi,
un costum de schi, feluri de fuste, rochii multicolore... Uneori se apleca si bjbi
a prin sertare de jos... Batiste, baticuri... Le mai alegea, le ridica n aer, le
scutura, le contempla, apei le arunca napoi. Astfel se zorii ctva timp cnd scoase t
ot de-acolo de sub ultimul sertar pantofi, cismulite (astfel le numii n mintea me
a, cismulite, nu cisme...). Miscarea aceasta ndelungata a gesturilor ei, pauzele,
aplecarile, alegerea vestmintelor pe un nteles inexplicabil mi dadura parca o hal
ucinatie. Vedeam ce se ntmpla, dar ntelesul nu se ivea. O anumita miscare, chiar cu n
teles si nu att de variata, dar nscriindu-se unui unic sens monoton, privita ndelun
g, poate deveni halucinatorie. "Poate vrea sa le dea la curatat", gndii scuturnd d
in cap, dar cum sa dai la curatat cisme, pantofi, rufarie intima? Astea le spala
Ana... Ma trezii din contemplarea paralizanta n care cazusem si o-ntrebai: "Ce fa
ci tu acolo?" Ea nu-mi raspunse ndata, dar n cele din urma, dupa ce trecu cel puti
n un minut si fara sa ma priveasca, vazndu-si de treaba, mi raspunse cu gndul absen
t: "Plec, ti-am spus, daca nu pleci tu, plec eu!" Auzind-o inima batu ori un svcn
et care ma facu, ca odinioara cnd venise prima data la mine, sa simt un fulger pr
in sale n zig-zag, care mi taie rasuflarea. Da, nendoielnic, pleaca, gndii. Avui apo
i un surs, reflex bizar si nefericit al mici gndiri pasnice, ma apropiai de ea si i
pusei mna pe umar, vrnd sa-i spun ca asta e o prostie si sa renunte la ea. Ea sari
n laturi ca muscata de sarpe si mi suiera cu o ura salbatica: "Sa nu te atingi de
mine", si cu o astfel de voce nct pe lnga ura distinsei amenintarea. Ne priviram n o
chi cteva clipe, intens, doua priviri fara iluzie si fara mpacare. Nu ma apucasem
sa-i descifrez ura, si acum ea mi oferea sa reflectez la primejdia care m-ar pndi
daca mai ncercam s-o ating, chiar cu intentia de a-i declara ca o iubesc. Ei, ce
primejdie? ndrjita, se apleca iar sa cotrobaiasca n dulap, avnd aerul sfidator, sa nc
erc adica de-aici nainte sa-i mai fac ceva daca mai mi da mna. Ma aplecai atunci si
mi deslantuii furia asupra geamantanelor: le rasturnai, lovii cu picioarele n ele,
mprastiai lucrurile prin odaie si n cele din urma luai geamantanele si le dusei na
poi n dulapul din antreu, pe care l ncuiai si bagai cheile n buzunar. Revenii calm n
dormitor.
"Astept sa nasti, i spusei, si pe urma te nvat eu minte. Se urcase n pat si ncepuse
foarte linistita sa rasfoiasca o revista. Se asezase cu fundul la usa. "Iata dec
i, gndii, cum gestul care altadata ma facuse sa rd, cnd fusese vorba de Petrica, re
venea, chiar daca fata de alt barbat care nu semana ctusi de putin cu acela. Iar
ea nu stia ce eu stiu... "Si felul cum stai tu acuma cnd barbatu-tau ti vorbeste,
continuai, o sa confirme zicala; capul face, fundul trage!"
Iar n birou nu-mi dadui seama ca trebui sa treaca cel putin un ceas pna sa redevin
senin. Si totusi ma hotarsem mai nainte sa ma port cu ea ireprosabil, orice mi-ar
face! Ei bine, cum ar fi trebuit sa ma port? Desigur, s-o las sa plece! Ar fi p
lecat oare? Binenteles! Violenta reactiei ei si amenintarea care se adaugase urii
aratau ca n-ar fi suportat o nfrngere si ar fi mers foarte departe... avem ca un
plan si pentru varianta n care lasnd-o sa plece sconta pe venirea mea dupa ea (si
cred ca avea si un alt plan n care eu nevenind ea ar fi stat plecata pna ce ar fi
trimis emisari prin rudele ei sa plec eu, si nca unul n care daca n-asi fi plecat,
ar fi nascut copilul n spital fara sa ma anunte)... Nu mai stiu ce-ar fi facut d
upa aceea, dar stiu ce-asi fi facut eu, asi fi asteptat-o la iesire si asi fi ad
us-o acasa cu povara tuturor acestor variante n spinare, dintre care pentru ultima
, ca am lasat-o sa nasca singura, nu m-ar fi crutat si mi-ar fi reprosat-o n eter
nitate. Cui i-asi fi putut spune si cine m-ar fi crezut ca nu eu am silit-o sa f
uga? Daca amintirea lui Acojocaritei n-ar fi ramas att de vie n memoria mea, asi f
i lasat-o sa plece. Dar nu suportasem, n clipele cnd o contemplam facndu-si bagajel
e, sa devin subiect de comedie umana.
Si toate acestea nu erau justificate a posteriori, pentru ca nu exista n mine cura
jul s-o las sa plece, chiar daca asi fi fost gata sa accept n sinea mea ca nu avu
sesem atunci pe loc chiar intuitia tuturor acelor variante; simtisem nsa ca nu era
bine s-o abandonez pe Matilda pe un drum de ale carei consecinte nu era constie
nta n pornirea ei... ncepea, oricum, o istorie de care n-aveam nici un chef. Era ad
evarat, ma umilise, dar cel putin n-o stiam dect noi doi, n timp ce altfel ar fi a
flat Artimon pricajitul, gringalet-ul, Tasia, Masia, dracu, Tamara (n fata careia
facusem pe grozavul), fara sa mai vorbesc de parintii mei, de Ion Micu, de Vaintr
ub, care continua sa aiba pentru mine aceeasi consideratie, ca nainte de a deveni
sef de catedra si decan... Si nca eu eram oarecum la ada-post, continuai sa reac
tionez n singuratatea biroului meu, mai tnar ca ea puteam fi nteles ca nu stiu nca s
a ma port cu o femeie, dar ea, care era la a treia casatorie, de ce nu stia sa s
e poarte cu un barbat? Nu se fuge de-acasa n luna a opta...
Nu banuiam atunci, simtindu-ma chiar pe deplin linistit, ca o protejasem pe Matil
da, ca putin i pasa ei de toate acestea. Aveam s-o aflu curnd, dupa doua luni de l
a nasterea copilului, cnd credeam ca amenintarile mele anterioare o vor face, cum
i spusesem, sa-si poarte ura linistita, daca acest eveniment biologic, etern si
fundamental, care marcheaza aproape totdeauna n bine viata unui cuplu, cum e naste
rea unui copil, n-o sa-i schimbe starea de spirit. Mai bine o lasam sa plece atu
nci, ar fi fost un risc infinit mai mic n consecinte dect ceea ce ma facu ea sa tr
aiesc n ziua aceea...
XI
Nimic deosebit nu mai aparu ntre noi pna la acea sarbatoare de botez (caci la o as
tfel de sarbatoare se petrecu totul), daca iluzia mea care ma purta doua luni pe
apele ei ar fi fost ceva nou in viata mea cu Matilda. Trebuie sa spun nsa ca n-ar
mai fi aparut aceasta iluzie daca n tot acest timp, adica ncepnd dupa scena cu fugi
tul ei de-acasa si pna la acea sarbatoare de botez, cu Matilda nu s-ar fi petrecu
t totusi ceva, si anume aparitia unei stari de calm, de tandrete si chiar de fer
icire, sentimente care e adevarat ca nu-mi erau adresate, dar pe care nu si le m
ai reprima ca nainte, cnd ma bucuram ca le avea.
Ana strnse a doua zi dimineata fara sa se mire lucrurile mprastiate prin dormitor,
ca si cnd ar fi fost normal sa le gaseasca astfel (servitoare de mare traditie, ca
re nu trancanea si n-avea curiozitati care n-o priveau), iar Matilda ma privi la
ceai cu un vag interes, ba chiar mi turna ea n ceasca, lucru pe care alteori nu-l
facea... Totusi o vreme tacerea se instala ntre noi, dar nu cnd era vorba de lucr
uri practice. "Mannca si tu cu prietenul tau la braseria voastra, azi n-am gatit
nimic, n-am gasit carne... Vorba lui Bacovia (ma surprindeau asemenea referiri n
easteptate)... iar lucrurile au nceput sa dispara... Unii spun ca bine le-a facut,
sau ca un geniu se va naste. Pna sa se nasca geniul, vad ca bine ne-a facut noua
, ca nu mai avem ce mnca." Iar alteori: "De ce nu-mi spui ca ti-a cazut un nastur
e de la pantalon? Nu ti-l cos eu, n-ai nici o grija, ti-l coase Ana, care nu se
jeneaza la gndul ca vreo studenta s-o fi gndit cu nostalgie la ceea ce ar putea sa
iasa pe-acolo pentru ea." Rostita sec, aceasta vulgaritate, cu armonie totusi, d
ispretuitoare si rece. Alteori nsa cu o grija nepasatoare: "Lucrezi prea mult, ai
slabit, o sa zica lumea ca te tin nemncat." Sau, impenetrabila, simulnd o gelozie
care nu spunea nimic: "Ce mai face doamna Clara (eu i spusesem astfel odata), de
ce nu te duci la ea sa te consoleze? Barbatu-sau n-ar avea nimic contra, e mai
filozof dect tine!"
Toate acestea tot tacere nsemnau, nici macar n-aveam nevoie sa-mi reprim vreun ra
spuns. Tandretea era pentru sine si pentru cel care se hranea din sngele.ei. O vr
eme am auzit-o rznd singura n dormitor. Chicotea, urma o tacere, apoi izbucnea deod
ata ntr-un rs stapnit de o mare veselie. Ce-o fi? ma ntrebam. Intrai peste ea. Ma pr
imi cu o tandrete totala si fireasca, asi fi zis de o extraordinara forta de suge
stie: s-a ntmplat vreodata ceva rau ntre noi? Dar si n treacat, asa cum merita un lu
cru att de nensemnat fata de irepresibila veselie care o stapnea. si duse mna la gura
cu un gest simplu de taranca si chicoti iar. "Vrei sa vezi? zise. Si si ridica s
us rochia si mi arata o burta ca o superba bolta alba, bolta pe care ncepu s-o pip
aie. Fii atent, zise iar cu o expresie de asteptare si pnda si ntr-adevar vazui cum
pe aceasta bolta matasoasa aparu un gurgui care se misca. Matilda l prinse cu mna
si trase de el. Gurguiul disparu fulgerator si ea rse cu gura pna la urechi. "Sti
i ce puternic e? zise. i tin tare de labuta piciorului, dar stii cum trage? E fur
ios , trebuie sa fie baiat! Dar e uituc, ai sa vezi cum mpinge iar cu piciorul, c
u toate ca l ciupesc tare... Fii atent, zise iar si scena se repeta si ea izbucni
din nou n hohote. Dar deodata parca si aminti de ceva, se nveli cu un gest brusc s
i deveni straina, nu ntru totul, dar absenta si gnditoare, lua n mna o carte. Stiam
ce e, si amintise ca nu ma mai iubea si n orice caz nu meritam scena la care asist
asem..; Foarte bine, gndii, vad ca ti place sa te joci cu el nca de pe acum, nseamna
ca n-o sa mai ai timp de mine, o sa pot sa ma ocup linistit de filozofie.
ntr-o zi primiram un purcel de la Vasile, alarmat de Matilda ca de doua saptamni n
u se mai gasea carne, sau se gasea putina, si pna sa-ti vie rndul la coada, apoi,
spunea Ana furioasa, carnea se gata, nchide el oblonul, mn-ce-l n pntec si no, ntoarce
-te, Ana, si spune la doamna, care nu crede la tine, ca n-ai gasit nimica. Purce
lul nsa era destul de mare si cum Ana tocmai lipsea (nu la vreun barbat se ducea,
zicea ea, apaca nu-i trebe ei o astfel da pacoste la viata ei, ci la nu stiu ce
frate Fodor, sau Ferenc, de care o apuca fara veste un dor vinovat), nct se ocupa
Matilda de purcel, care era viu si amuzant. Ridica rtul n sus si facea: groh, gro
h, ce crezi ca vreau de la tine? Crezi ca vreo relatie de simpatie? Mi-e foame,
da-mi sa mannc!
l tinuram asteptnd-o pe Ana, care nu veni dect dupa o saptamna, cnd era prea trziu: o
gasii pe Matilda n bucatarie cu purcelul ntins pe gratarul de lemn de la baie l mac
elarise cel care l taiase, un gunoier, dupa cum mi spuse. Facea crnati din carnea p
entru crnati. Statea pe un scaunel, cu burta mare, si nvrtea la masina de tocat, car
e mergea ca vai de lume. O ntrebai daca pot s-o ajut. "Vezi-ti de treaba", mi rasp
unse... Ma chema totusi dupa un ceas si mi spuse, n timp ce arunca ntr-o tigaie buc
ati de carne. "Poftim, zise, mannca pomana porcului. Si se ntoarse la crnati, care
mai puteau suferi o amnare, pna venea Ana, dar pe ea o apucase sa-i faca atunci si
o prinse acolo miezul noptii... n sfrsit se culca, dupa ce mi arata niste mate pe
jumatate goale, cu ntreruperi, care numai a crnati nu semanau. Nu apucasem sa ador
m, cnd i auzii n ntunericul dormitorului strigatul. Aprinsei lumina: "Ce este?" "Am
avut un junghi, zise, dar foarte dureros." "Sigur, zisei, stai tu sa faci crnati
ore ntregi, ca o sa-ti fie bine. Toate snt la dispozitia ta." Si stinsei veioza; nd
ata ea striga: "Ah, Doamne!"' Aprinsei din nou: "Ce este?" "Doamne-Dumnezeule, s
opti, pierd copilul. La sapte luni e mai bine dect la opt luni... Si iar striga: O
, prostutule, nu e timpul tau, ce vrei tu, stai linistit..." Dar eu sarii din pat
si pusei mna pe telefon. "Maternitatea, va rog, doctorul Salantiu e de serviciu?
" "Da, asteptati un moment." "Doctore, sotia mea are dureri mari" "Cine e la tele
fon?" "Petrini!" "A, da! Sa vie doamna imediat la maternitate." "mbraca-te imedia
t", i spusei Matildei. Ea se sperie, dar un nou strigat i alunga spaima, se dadu j
os si n cteva minute eram n strada. Un taxi se ivi, l opriram si intraram n el.
La maternitate doctorul Salantiu se arata grabit si suparat. "Ce-ati facut? zise.
Ce e cu contractiile astea? "Nu stiu, doctore, nalta Matilda din umeri. N-am fac
ut nimic." "ntindeti-va pe canapea cu fata n jos", spuse acesta deodata calm si pa
rca edificat, n timp ce rupea o fiola si o sugea cu seringa. Si se apropie, i desv
eli fesele si i nfipse acul, pe care l scoase, strignd unei infir-miere: "Rezerva pa
tru si orice palavrageala cu gravida strict interzisa. O sa adoarma si totul o s
a fie bine. Poftiti!" "Doctore, l ntrebai, pot sa stau si eu pna adoarme?" "Binentele
s". Dar asteptai o vreme pe coridor. Infirmiera nsa nu se putu stapni sa nu-mi spun
a ce era cu aceasta rezerva patru. Acolo fusese adusa cu o zi nainte, la reanimar
e, una care nascuse greu si murise, era bolnava de inima si nu stia, avea ceva c
ongenital. Copilul traia... Aici, ca si la agonici, n alte spitale, ntelesei eu, m
oartea pndea pe-aproape nasterile care vroiau s-o sfideze. Nelinistit, ma uitai l
a ceas. Intrai n rezerva Matildei, spernd s-o gasesc linistita si adormita. Intrai
cu sfiala. Matilda nu ma vazu, desi tocmai cnd lipeam usa, ea, cu perna n brate,
se muta de la un capat la celalalt al pa-tului. Ramasei tacut, n asteptare. Ea nu
se simtea bine, lua iar perna n brate si se muta la loc, si vr fata n ea... Da, adoa
rme, gndii, dar n aceeasi clipa ea mbratisa perna si se muta iar la celalalt capat.
.. Ma apropiai... "Matilda, i soptii, cum te simti...?" "O, mi-e somn"', raspunse
ea cu un glas chinuit, si avu un gest, o fluturare a minii de ndepartare, de buima
ceala... "Iesiti, zise infirmiera, injectiile astea snt foarte rele, dar fac bine,
potolesc contractiile nainte de termen... Fiti linistit, mine se ntoarce acasa..."
Toata noaptea a mutat perna de la un capat la altul, mi povesti aceeasi infirmier
a care o asista la nastere, o luna mai trziu. Saraca doamna, era sa piarda copilu
l, de-aia nu putea ea sa doarma linistita. Altele cad n nesimtire ca niste vaci si
se trezesc rznd... Da' zdravana fetita! Doamna cnd a auzit, a ntors capul: da-o-nco
lo, a zis, credeam ca e baiat. Dar pe urma nu mai putea de dorul s-o vada, cnd o
duceam cu caruciorul n rezerva unde e, zicea, vreau s-o vad. Sa nu mi-o ncurcati c
u altii... Au, unele, frica asta, sa nu le amestecam copiii, nu stiu ca le punem
un numar de mnuta, cum sa-i ncurci?...
Cnd am adus-o acasa dupa doua saptamni, n poarta maternitatii, i-a desvelit copilul
ui chipul si mi-a spus fara vreo tandrete patetica: "Uite, fi-ta, si a nvelit-o l
a loc, adaugnd: Sper sa-ti semene, nu e nevoie de o a doua Matilda n viata asta, a
junge una."
Eram prevenit ca pruncii nu arata grozav la nastere, totusi ma uitai din nou la
fetita, pe care o botezasem ca pe mama, Silvia. Arata foarte bine, dar binenteles
ca nu se putea sti de pe acum cu cine o sa semene. De ce mi spusese ea ca spera
sa-mi semene mie si nu ei? mi napoie florile ca sa poata urca n taxi. Masina lua vi
teza. De ce e bronzata? o ntrebai. Te pomenesti ca e bruneta?" "Nu, are icter! zi
se ea, dar deloc ngrijorata. Icter fiziologic, aproape toti au, e o reactie fara
importanta. Trece n zece zile."
n timpul lehuziei vorbisem zilnic mpreuna la telefon, desi prindeam foarte greu ma
ternitatea, suna vesnic ocupat si tot din aceeasi pricina nici ea nu putea sa ma
cheme, telefonul era pe coridor si nu putea sa astepte n picioare sa-i vie rndul
si nici sa vorbim mult. Se internase ntr-o dimineata pe la orele patru, tot asa,
prinsa brusc de asa-numitele contractii. Stiam ca totusi nasterea parea sa vina
abia peste cteva zile, dar e adevarat ca putea surveni si peste cteva ore sau chia
r imediat. ntors acasa pusesem ceasul sa ma scoale dupa doua ore si telefonul ala
turi, sa ma sune aceeasi infirmiera, daca se ntmpla ceva. Ma trezii si dadui un te
lefon... Aveti o fetita de trei kilograme, striga infirmiera, sa va traiasca." "
Cnd a nascut? "Chiar acum!" "Pot sa viu si eu?" "Interzis!" "Pai data trecuta n-a
fost interzis." "Era alta situatie, n alt salon..." "Fetita e normala?" "Da, a f
acut galagie mare, a tipat de ne-a spart urechile! O sa iasa o muierusca!..." "D
ar mama? "...Mama, stati putin ca tocmai iese, dar nu vorbiti mult, ca doarme...
"
Vrusei sa-i spun ca, daca doarme, s-o lase n pace, dar ea parasi receptorul si du
pa ctva timp auzii vocea Matildei, care nu stia ce vorbeste, nu-mi auzea glasul..
...da, da.... am vazut-o... mi-au luat-o, mi-e somn..." Apoi vocea infirmierei:
"Va spun, i se mpiedica limba, dar e sanatoasa, totul a mers bine..."

nct acasa, cteva zile se distra povestindu-mi tot felul de istorii din spital, al ca
ror haz nu patrundea deloc n starea mea de spirit si mi se pareau stupide sau tra
gice, nu se potriveau cu ideea pe care mi-o facusem eu despre acest loc al naste
rilor, care era o maternitate, locul de unde porneau n viata, printr-un oracait d
e surpriza extrema, dar si de bucurie si spaima amestecate, urmasii, ca sa ne ia
locul dupa ce noi vom ajunge la statia terminus. Ca un tigan si-a trimis si el n
evasta sa nasca la maternitate (s-au boierit tiganii! daca e pe gratis?!) si ca a
sta, cnd doctorul Salantiu a vrut sa-i desveleasca burta, a nceput sa tipe si s-a vrt
sub pat. "Iesi, fa, de-acolo, zicea ginecologul. Cum o sa te ajut sa nasti daca
nu ma lasi sa te examinez!?" "Nu ies, dom'doctor!" "Dar de ce, esti nebuna, de
ce ai mai venit aici? "Nu ies, dom'doctor. Daca aude al meu ca ai pus mna pe mine
ma omoara!"' Gelozie primitiva si cretina, gndii si nici macar nu mai fusei aten
t sa aud cum s-a sfrsit toata chestia... "Acolo, rencepu Matilda cu un glas soptit
, semn ca trebuia sa fiu atent, ca o sa mor de rs, fiecare gravida si alege un gin
ecolog s-o asiste, sa aiba adica mai multa grija de ea sa nasca usor, sa nu se c
hinuie mult. l alege de-acasa, ori, dupa reputatia aceluia, ori la recomandarea c
uiva. i da doua mii (n banii de azi vreo cinci sute de lei). Si uneia i se recoman
da unul tnar, abia iesit din facultate. Si asta, cnd a venit sorocul, a ncalicat, p
e burta femeii si da-i, mpinge, da' cum!... De, sa-si merite banii. Idiotul, mi-a
povestit doctorul Salantiu, n-a asteptat sa vada daca femeia nu putea sa nasca
doar cu un minim ajutor sau chiar fara el, mai ales ca mai nascuse... El nu, mpin
gea de nadejde, pna ce, odata, sbang, copilul tsnesle ca din pusca din burta femeii
si o face praf..." "Cum adica praf, tresarii eu, a murit?" "Nu, n-a murit, dar
i s-au facut ferfenita toate alea si a izbucnit o hemoragie care nu se mai oprea.
A fost chemat seful, doctorul Salantiu, care, necata n snge cum era femeia, a nceput
s-o coasa. Cnd a terminat, s-a sters pe frunte cu cotul, s-a uitat la ala si i-a
spus numai att (caci, infirmiera l informase ce facuse): Tmpitule!", "Si copilul?" "C
opilul a murit... Femeia n-a facut caz, era o taranca, mai avea doi acasa... Si
chiar daca ar fi facut, Salantiu, mi-a spus chiar el, l-ar fi acoperit, fiindca
el era furios si pe femeie, cine a pus-o sa dea bani... Dar vai de ea cum o sa s
e mai iubeasca de-aci nainte cu barbatul..." "De ce?" "Pai ti spusei, sapte ruptur
i a avut - dar mari! nu vorbesc de una pna la anus (o pufni rsul), i se vedea anus
ul cnd o cosea, anusul dinauntru, nu cel pe din afara, n toate partile a fost sfis
iata... Una, continua Matilda cu alta expresie, era la al treilea avort la sase
luni si ceva, nu-l mai putea tine, am vazut cu ochii mei, i iesea capul afara, i
se vedea crestetul si el saracu nu vroia nici el si, ct da de aer, repede se trage
a ndarat. El nu vrea, ma-sa nu vrea, dar ceva din burta ei nu-l mai putea suporta
si iar i se vedea crestetul. Pna la urma a iesit n aerul otravit de afara, l-au l
uat repede, l-au pus sub oxigen, a trait trei zile, pe urma l-au aruncat la crem
atoriu...
Abia atunci am nteles de ce mi povestea Matilda toate acestea: putea sa i se ntmple
si ei una din aceste istorii si nu i se ntmplase. Se bucura! Daca numai n doua sapt
amni ct statuse acolo aflase attea, asta nsemna ca ntr-un an se ntmplau zeci de dracov
ii si nenorociri. Gravida nu era crutata de ginecologi n momentul nasterii... mping
e, i se striga, nu sta ca oaia, n timp ce pe femeie o treceau sudori reci. Lasa u
rletele, opinteste-te, ca mori si n-am ce sa-ti fac. Da, da, nu nasc eu, tu nast
i, pune mna si lucreaza, apuca-te cu minile de pat, trage-ti rasuflarea si adu pe
lume un nou destept, care sa faca pe urma pe nebunul cu tine si sa uite cine s-a
chinuit cu el... "Chiar asa le vorbea, spuse Matilda uluita, nici dumneata, nic
i dumneavoastra, oricine ar fi fost, taranca simpla sau nevasta de stab! Dar cin
e si mai aducea aminte cnd l vedea pe urma pe ala micu oracaind, cnd acelasi medic i
-l arata triumfator, jalnic de ti venea sa plngi cnd i vedeai gurita disperata racni
nd ca fusese alungat de-acolo de unde i era att de bine. Ct am ajuns la spital, pov
esti Matilda mai departe, am lasat apa... stii, femeile lasa apa ca si animalele
, adica n clipele acelea copilul sparge nvelisul n care traieste n burta mamei, nseam
na ca nu mai poate fi nici hranit si nici de respirat nu mai poate, trebuie sa i
asa afara sa respire aer, chiar daca el n-are chef sa iasa. N-are ncotro. De ce s
parge atunci nvelisul? Nu se stie. Cnd nu se ntmpla chestia asta, moare nauntru si du
pa vreo zece zile iese, l alunga femeia n pragul mortii, un copil mort... (Vezi, sn
t extreme, unul vrea sau e alungat sa iasa prea devreme, altii nu vor sau nu pot
fi alungati la termen, si mor si ei si le ameninta si pe mame; am impresia ca leg
ea asta ne urmareste si n viata... prea devreme... prea trziu... tata a murit la o
petrecere, dupa ce se ntorsese de la niste analize, toate perfecte... A ridicat
sus paharul sa ureze triumfator nu stiu ce si i-a picat paharul din mna.... n schi
mb mama ne-a chinuit doi ani de zile, paralizata, cerndu-ne sa-i aducem ba niste p
esti de la Boboteaza, pe care i mncase cine stie cnd, ba sa-i punem razboiul de tesu
t sa-mi faca ea mie nu stiu ce covoare de zestre... Sufletul i era tnar, dar nu si
vasele din creier care o damblagisera...) Salantiu a fost mai retinut cu mine,
datorita prestigiului tau. E prieten cu Vaintrub, care i-a spus ca esti cel mai
serios universitar de la Filozofie. (Vaintrub, cnd i spusesem ca nevasta-mea e nsar
cinata, se aratase afectuos si ma asigurase sa n-am nici o grija sa ma adresez l
ui Salantiu, cu care el era prieten, avea sa-i vorbeasca). O sa nasteti usor, mi
-a spus, si dumneavoastra si copilul aveti forta vitala. De unde stiti? Avem noi
indiciile noastre. l credeam, cu toate ca simteam junghiuri adnci, se opreau totusi
cteva secunde si puteam sa respir. Cum e cu nasterea fara dureri? l-am ntrebat pr
intre tipete, dar eram nca viteaza, mai aveam timpul sa-l ironizez. O sa vedeti s
i singura cum e, zice. Uite, chiar acuma e momentul. Nu era momentul. Totul se o
prise, mi se parea ca trebuie sa ma dau jos si sa nasc poimine. Chiar am schitat
gestul sa ma ridic. Stai acolo, a strigat el atunci scos din pepeni. Copilul e p
e drum si ei i arde sa plece la plimbare. Atunci am simtit ca mor, dar ca si scap
... Cred ca am urlat ca o vita... Nu stiu ct a durat si pe urma, oaea, oaea... cu
sughituri, se neca... ca un broscoi... Cnd mi-a aratat-o"... Matilda avu un gest,
mai departe nu putea sa spuna ce-a simtit n clipa aceea. Se posomor, era secretul
ei...
Si nu-l desvalui si ncepu sa se identifice cu acest secret chiar din primele sapta
mni, care urmara. Ma dadea la o parte de lnga patut, se apleca, lua fetita n brate,
nu stiu ce-i facea, o desbraca, o mbraca, o nfasura, si scotea snul, se ntorcea cu f
undul la mine ntinsa pe pat ca si cnd ar fi vrut sa se fereasca de nu stiu ce fort
e malefice si i dadea sa suga din snul ei bogat, n deplina singuratate si complicita
te cu noua-nascuta, care n-avea nevoie de mine...
XII
Vasile ne trimise tot ce trebuie pentru botez, care avu loc la biserica, dupa ri
tual, spre bucuria mamei, desi Matilda, fiind membra de partid, nfrunta o interdi
ctie. Preotul o vr pe Silvia n apa (si fetita se arata cuminte, spre deosebire de al
tii care urlau ca din gura de sarpe), si facu slujba si ne elibera un inutil cert
ificat de botez, altadata menit sa-ti dovedeasca religia. Pe vremuri semnatura p
reotului pe carnetul elevilor n vacanta era obligatorie alaturi de a tatalui si put
ea influenta nota la purtare. Ma uitam la preot si ma ntrebam ce-i mai ramasese l
ui din aceste prerogative? Nici macar sa ne ngroape, fiindca am vazut nmormntari fa
ra el, cu camioane, sinistre aparitii... Oricum ceremonia religioasa ne sugereaza
ca o divinitate exista (si nu exista? chiar asa, sntem parasiti n marele cosmos? n
imeni nu mai vegheaza asupra noastra?). Curios, ma luasem odata dupa un astfel de
camion sa vad ce se ntmpla. Murise subit o oarecare Marita, responsabila de strad
a. A luat cuvntul n fata gropii cascate viitorul responsabil, s-o elogieze. "Eroini
ca tata Marita", zicea el, a facut si a dres. Eroinica tata Marita a activat cu mu
lta cinste, c-o fi c-o pati... Prezenta unui preot, om cu carte si cu har, l-ar
fi inhibat pe grotescul personaj, pastrnd neatinsa solemnitatea n fata mortii. Auzis
em ca undeva ntr-o comuna, Sapnta, din nordul provinciei noastre, aparuse un bizar
individ care, la cerere, scria pe cruci versuri de un cinism hilar, care luau n d
eriziune viata mortului si care n mod straniu placeau cetatenilor acelei comune, ia
r la noi n oras se spunea ca snt "geniale". Retinusem si eu o nsemnare pentru conciz
ia finalului unei existente: Aici zace si se face Nicolae Prvu praf...
Cimitirul era, cica, plin de astfel de inscriptii, dar mult mai rele, pentru cel
ce n viata fusese iubitor al paharului, care n-avea sa mai bea acum dect apa de pl
oaie, curvar, sa mai iubeasca acum si el pe vecina de mormnt, palavragiu sau cert
aret, sa se certe de-aici nainte cu viermii, mncau, acum avea sa-l mannce si pe el
pamntul, sa-i intre n gura. Se spunea ca aceste inscriptii individul le compunea am
atorilor pe cnd acestia mai traiau si rdeau auzindu-si viata rezumata n patru versu
ri ntr-un fel att de neasteptat... Si sa se mai spuna ca magia artei nu atinge stra
turile cele mai de jos... Totul e sa nu fie conventia prea sofisticata...
Biserica nu era nici n interior si nici pe dinafara ntr-o stare prea buna si nici o
dajdiile preotului prea noi. Schimbaram cteva cuvinte n acest sens si preotul dadu
din umeri. Nici nainte bisericile nu se faceau si nu se ngrijeau de catre stat, ci
tot de catre credinciosi, dar autoritatea preotului fusese zdruncinata si oamen
ii nu prea mai dadeau bani si nici biserica nu mai poseda ca altadata mosii, iar
preotul avea totusi un bun salariu, fiindca el, pe lnga slujba religioasa, mai p
reda si religia n scoala, nsasi expresia acestui preot era umila, ca si cnd odata c
u pierderea partiala a vechilor privilegii materiale si pierduse si o parte din ha
r, sau asa l vedeam eu?
Ne ntoarseram acasa si pe la ora trei ncepura sa soseasca musafirii, veni marele
sef al clanului Lemnarilor, Vasile (Tasia luase parte la botez ca si parintii me
i), Tamara cu gringalet-ul, Petea cu posomorta de nevasta-sa, ctiva colegi de la a
rhitectura ai Matildei, Ion Micu si Clara, Vaintrub, Ben Alexandru, noul meu pri
eten, fost puericuitor, Salantiu, ginecologul, si bunicii mei dupa mama, cei dup
a tata murisera n anii din urma acolo n satul lor. Desi eram putini, vreo douazeci
si doi, musafirii nostri, nainte sa se aseze la masa, se si grupara inevitabil: r
udele Matildei si cei doi arhitecti n jurul ei, prietenii mei cu mine, n biblioteca
, si numai mama, tata si bunicii mei ramasera stingheri. Ma dusei la ei.
E uimitor sa-ti vezi parintii nca tineri, n timp ce ai devenit tu nsuti un barbat c
are s-a nsurat si are si un copil. Bunici nca vnjosi, dintre care tata, bunic al Si
lviei la cincizeci de ani, traia cu o muiere si n-avea nici un viciu care sa-i ru
ineze mintea si trupul si sa-l faca sa-si expuna cu nerusinare acea muiere cum f
aceau cei betivi sau stricati, muiere pe care n-o cunostea nimeni. Se spu-nea, a
dica se stia de existenta ei, dar nimeni n cartierul lui nu descoperise cine e...
Mama mi arunca, o clipa, o privire pierduta, pe care tot ntr-o clipa o trimisei n
adncul sufletului, caci atunci eram prea tnar si n plina nflorire, ca sa-i surprind n
telesul. Abia azi iese la suprafata. "Esti tu, maica, fericit? parca ma ntreba, cu
intuitia extraordinara a mamelor, care au avut destul timp n viata sa mediteze, m
ai ales ea, care se detasase de propriul ei barbat, prin vointa de a ramne curata
dupa ce adusese pe lume un copil. Sau poate o ndoiala: facuse bine ca l alungase cn
d vedea acum cu ochii ei ca totul se nvrtea pe aceasta linie n jurul iubirii si cee
a ce ntelegeau oamenii prin asta, posesiune si nu daruire? Citea n bucuria mea o adn
ca supunere n fata acestei asa-zise iubiri? Citea n sufletul Matildei ca stralucir
ea chipului ei nu era pentru mine, n timp ce eu, chiar daca nu ma uitam ntr-acolo,
spre grupul ei, mi-era gndul numai la ea?
ntinse, mna si ma mngie, iar eu mi ferii obrazul, avnd n clipa aceea intuitia dorintei
ei de a ma proteja. Daca gndul mi-ar fi fost clar ar fi trebuit sa-i raspund: ..N
u ma cunosti, mama? Snt fericit n nefericirea mea."
Si rsei: "Uite la mama, n loc sa-si mngie nepotica, ea tot pe mine vrea sa..." "Maic
a, zise ea, esti tu vesel, dar parca nu mai esti cum te stiu eu." "Pai cum sa ma
i fiu? i raspunsei. Am mai mbatrnit" "Muncesti prea mult, zise, mai lasa cartea." "
Asta e meseria, mama, ce-ai vrea sa fac, sa tai frunza la cini?" "Fii si tu ca al
tii, nu le mai pune pe toate la inima! Nu-i vezi? Snt grasi si frumosi!" "Vrei sa
spui ca eu snt slab si urt?" Si ma dadui pe spate de rs. "Nu ca esti urt, dar ai ca
m slabit..." "Si de unde stii tu, mama, ca le pun chiar pe toate la inima?"
Nu-mi raspunse. Cum sa nu stie? Scapa cineva de intuitiile mamei, care stie cum
traiesti fara sa fi aflat nimic de la nimeni? Sau prea putin, de pilda ce vedea
acum, veselia Matildei care nu-mi era adresata? O femeie trebuie sa stea lnga barb
atul ei si lnga parintii acestuia, nu cum facea ea acum, ca i se auzea rsul printr
e straini si la ei nu venea sa-i ntrebe macar de sanatate... Ma uitai la Matilda
insistent, privirile ni se ncrucisara, ea ntelese, se scuza si veni la noi. Dar ve
selia i se stinsese, "Mama vrea sa-si vada nepotica" i spusei. Matilda si trase ma
i aproape scaunul. "Adoarme greu, zise ea, are colici, o doare burta dupa alapta
t si abia a adormit. Cnd se trezeste, va spun eu... Apoi catre mine: Victor, am u
itat sa te ntreb, sa-i servim, acum cu tuica sau cnd ne asezam la masa?" "Daca mai
dureaza, desigur..." "Mai dureaza putin, credeam ca Tasia o sa ne ajute, dar vad
ca s-a asezat la taclale cu Tamara, ca vad ca si asteia i s-a desclestat gura si
o tine de vorba." De ce nu-i spui? zisei, gndind: si tu de ce nu te duci s-o aju
ti pe Ana? Tata se uita sugestiv alaturi, adica sa se duca mama, dar chipul ei b
lnd deveni sever si tata se misca jenat de prostia pe care era gata s-o faca desc
hiznd gura.
Matilda se ridica si i auzii glasul invitndu-le pe Tasia si Tamara sa vina cu ea,
si ele sarira fara codeala. Bauram tuici, aduse de Ana n mici paharele de baccara
. Marele Vasile se strmba si arunca pe gt putinatatea aceea de lichid, punnd apoi mna
pe sticla si nghitind alte trei la rnd. "Astea snt pentru cucoane, zise el cu ntele
gere, te pomenesti ca si la vin o sa bem tot din de-astea, nitel mai mari! Eu o
sa trec drept betiv." "Apaca eu stiu ca domnul Vasile nu este la el betivu", zis
e Ana. "Stii tu, dar ce-o sa zica lumea asta?" Avea dreptate, si eu baui unul si
pastrai un al doilea sa mai stau de vorba cu ai mei. "Ce mai faci, bunicule, zi
sei, cum mai merge?" "Cum sa mearga, zise el, asi mai trai mult daca n-ar fi bat
rna asta!
Adica bunica. "Pai dar, zise ea, senina, daca n-asi fi eu, te-ar mnca cinii... Aol
eo ma doare ici, aoleo stomacul, aoleo ficatul... Nici un pahar nu stie unde e.
Odata i-am zis si eu: du-te si ia-1 singur. Da' unde e, zice; n dulap, unde sa fi
e. Da' unde e un dulap, l aud ca zice si m-am nchinat singura." "Pai n casa asta snt
douazeci si patru de dulapuri, zise bunicul cu humor, ca si-a facut toata viata
numai dulapuri, era un coltisor liber, chema tmplarul si, zice, sa-mi faci aicea
un dulap..." "Da, parca ai stiut tu ce e aia sa cresti o casa plina de fete, zis
e bunica. Toate am fost la dispozitia ta, si acum ai ramas singur si nu stii und
e e un dulap." "Si tu ce treaba ai? o ntreba el cu un humor ntetit. Ce nvrtesti, ai
vrea sa te servesc eu pe tine?" "Nu, da' zici ca ai mai trai mult daca n-asi fi
eu..." l prinsese, ma uitai la el sa vad ce mai zice. "Pai da, raspunse el de ndata
, asi lua si eu una mai tnara, nu o hoasca ca tine." Pna si mama surse. "Tu sa iei
una mai tnara?", l ntreba bunica uitndu-se la el cu acelasi humor senin al batrnilor
care au trait si s-au nteles bine- ct au fost n putere si a caror singura distracti
e n doi era acum sa-si spuna unul altuia ct de batrni au ajuns nct nu mai fac amndoi n
ici ct o ceapa degerata. Masuram, privindu-i pe toti, cu jubilatiune, treptele vrs
telor; bunicii batrni, parintii mei, pe lnga ei, n plina putere matura, eu un copil
fata de toti (si ma simteam chiar astfel), aveam totusi la rndul meu o fetita, sa
risem deci si eu prima treapta. Bunicule, zisei, snt fete care mor dupa batrni! Le
place lor, ce sa le faci!" "Pai cum, facu bunicul, n timp ce n-am auzit ca unui
tinerel sa-i placa o baba captusita."' "Si daca l-ai vedea cum i cad nadragii", m
ai spuse bunica si schimba vorba, ncepu sa spuna noutati despre celelalte fete ale
ei, surorile mamei, ca una a facut, alta a dres. Mama ramase mai departe tacuta
, dar asculta cu interes, n timp ce tata se enerva, ca el stia demult ca... si ca
el le spusese, dar...
Ma ridicai si revenii n biblioteca. Vaintrub tocmai vorbea si tacu n clipa cnd intr
ai eu, dar nu pentru ca se ferea de mine. Stateau toti n picioare cu tuicile n mna,
n afara de Micu si Clara, care se asezasera pe canapea. "Totusi, doctore, zise M
icu, dumneavoastra puteti sa ne spuneti de ce ar fi necesara." Vaintrub dadu din
umeri: "Nu stiu absolut nimic". "Dar niste presupuneri puteti sa faceti." "Nu m
ai multe dect le poti face si dumneata." Adica", insista Micu. "Adica, de pilda,
sa se adopte sistemul sovietic actual, n care sa se desfiinteze vechiul bacalaurea
t, si cursul primar obligatoriu de patru ani sa fie de sapte, iar cursul univers
itar sa fie de cinci ani." "Si numai att? clipi Micu des, iritat si plictisit. O
a doua reforma a nvatamntului, la o distanta asa de mica de prima, nu cred eu ca se
va rezuma numai la att." "Si eu cred, zise Vaintrub. A venit la noi n inspectie u
n individ de la minister si a asistat chiar la cursul meu. Pe urma mi-a spus n bi
rou: Snteti cam rupt de viata, tovarase decan. Ce ne intereseaza pe noi scolastica
dumitale?>> -Nu te intereseaza pe dumneata, ne intereseaza pe noi, i-am raspuns i
ndignat. Filozofia... Acum nu facem filozofie, m-a ntrerupt el, facem tractorie! Du-t
e dumneata la tractorie, i-am spus, n-ai ce cauta prin universitati... Dumneata, l au
z ca mi zice... Dumneavoastra, i-am taiat-o, asa trebuie sa te adresezi unui profe
sor universitar si decan, cu dumneavoastra, ca n-am pazit porcii mpreuna... l vad c
a se face rosu si se ncordeaza n gt. Dumneavoastra, zice, ati auzit de mbunatatirea co
mpozitiei sociale n cultura si nvatamnt? Da, dar nu cu trogloditi ca dumneata. Atitudi
a dumneavoastra de ciocoism nu e compatibila cu postul pe care l ocupati. O sa ra
portez tovarasului ministru. Iesi afara! i-am spus. O sa va raportez eu, pe dumneat
a si pe ministru, acolo unde trebuie. Aveam impresia neta ca acest ministru, un im
becil cocotat acolo pentru lustrul lui de intelectual burghez cu vederi de stnga,
o nulitate, pur si simplu si batea joc cu cinism de nvatamnt, daca asa ntelesese el
sa-si mbunatateasca compozitia sociala a cadrelor din minister, angajnd astfel de
pitecantropi. A doua zi telefon de la cabinetul tovarasului I. C. (era acelasi pe
rsonaj cu care Ion Micu avusese o altercatie n aula universitatii si care apoi l u
milise pe Ion punndu-l sa tina o conferinta despre Amaicalitului). Pe I. C. l cuno
sc din 44, cnd mi-a propus sa primesc functia de secretar al comitetului judetean
de partid. Situatia era nsa complexa, stiti de ce, si i-am spus ca ma simt capab
il sa-i fac fata n cultura, da, n asemenea functie, nu. Si nu m-a uitat si cnd mi-a
propus catedra si decanatul, am acceptat. Si ma ia tare la telefon. <Dumneata vr
ei sa zbori de-acolo?> I-am spus: N-am cersit nimanui o favoare de care sa-mi fie
frica sa nu zbor. Va adresati poate ministrului nvatamntului, caruia lui i e frica
sa nu zboare? Eu nu zbor, plec imediat daca ma mai amenintati astfel. S-a nfuriat
. <Da' carnet de partid ai?> Am! Vezi sa nu rami fara el. <Snt medic,> i-am raspuns. P
ot sa-mi ngrijesc pacientii si fara carnet, n-cm intrat n partid sa ma agat de un
carnet. Pot sa am convingeri si fara el, astea nu poate sa mi le ia nimeni! -Ia ui
te, a rs el de asta data, cum si scoate cornitele dra-cusorul mic-burghez!" "Are si
el o idee, zise Micu, una singura, dar fixa. Celelalte floteaza, le bate vntul.
Parca l vad ca ntr-o zi se ntoarce la tipografie, de unde a plecat si unde n-a citi
t nimic..." "Asa este, continua Vaintrub, cnd a vazut ca nu ma sperii, a dat-o pe
rs. Ca e adevarat ca l-am njurat pe ministru? <N-am njurat pe nimeni, i-am, raspun
s. A trimis n inspectie un individ dubios, pe care l-am dat afara> -Trebuie sa aju
tam cadrele noi sa intre n problema, nu sa le dam afara cnd vin n biroul nostru. Se p
oate si asta, dar sa nu vina la noi sa ne spuna ca azi nu mai facem filozofie, c
i tractorie. <Asa a spus?!> Da, asa a spus- Atunci e un idiot, care nu stie nici mac
ar ca clasa muncitoare se ghideaza dupa filozofia marxist-dialectica, si ca prac
tica, fara teorie, e oarba... Daca e asa, atunci ai avut dreptate. Linia partidu
lui e justa, dar uite ce ajunge n practica.'' "E un simptom totusi", zise Ion Micu.
"Binenteles ca e un simptom, confirma Vaintrub cu o voce, ai fi zis, materialist-
dialectica, parca ar fi studiat un fenomen obiectiv, n care nu era implicat. Idee
a n sine e falsa: ce e aia sa mbunatatesti compozitia sociala a cadrelor? O faci d
aca ai cu cine, iar daca n-ai?! Pregateste-le si pe urma, acolo unde e cazul, sc
himba dar nu asa, gata, sa mbunatatim compozitia... Lozinca se aplica, dar nu mbun
atateste nimic, dimpotriva, devine extrem de daunatoare, cu consecinte incalcula
bile la nivel national. Degeaba- zicea J. C. ca am avut dreptate, mi-a zis mie,
ca m-am revoltat, dar acolo unde nu se revolta nimeni, ce se ntmpla?" "Ce sa se ntmp
le? zise Micu, l asculta pe troglodit, zice da, tovarase, si scoate din program c
ursul despre scolastici." "Ai dreptate, zise Vaintrub cu acelasi glas stiintific
. M-a chemat rectorul si deloc jenat mi-a spus ca ar fi bine sa-i dam dracului d
e scolastici si sa ne multumim cu grecii vechi si cu marxismul. Asta a doua zi du
pa ce ma chemase la telefon I. C. Nici vorba, i-am spus. L-am ntrebat de ce? Ca a
primit, n acest sens, un telefon de la minister, chiar ministerul a dat aceasta
dispozitie. L-am ntrebat cnd a vorbit cu el? Chiar atunci, mi-a spus. Simptomatic!
Asta nsemna ca I. C. nu-l chemase la ordine pe ministru, l lasase n pace, si asta,
ridica ,vocea Vaintrub cu o indignare mai putin dialectica, chiar dupa ce vorbi
se cu mine si i explicasem si recunoscuse el nsusi ca avusesem dreptate. Avusesem
eu, dar asta nu schimba nimic, adica nu schimba lozinca, dispozitia, care venea
chiar de la el, de la I. C. si care pesemne ca era generala. Ce fel de lozinca?"
Vaintrub ridica din umeri. Nu putea sa-si dea seama... "Acuma stiu de ce e neces
ara o a doua reforma a nvatamntului!" exclama atunci Ion Micu si n mod bizar ncepu s
a rda n felul sau sacadat si excitat de idei pe care nu vroia sa le comu-nice, rs d
e triumf greu de descifrat si care nu se mai termina... El ghicise si extrem, de
curios si turburat asteptam sa-si termine rsul acela care mi se parea cam neghiob n
prelungirea lui exagerata si sa-i ntreb, dar intra Matilda si ne invita la masa.
..
XIII
Sufrageria noastra era alaturi de hol, de care era despartita nu de usi sau de gl
asvanduri, ci de doua arcade pe doua coloane, ceea ce dadea apartamentului o oar
ecare somptuozitate si mai ales mult aer n casa. Cele trei odai ale copilariei si
adolescentei mele erau mai mici luate mpreuna, dect holul casei Matildei. n sufrage
rie, un geam cu vitralii care dadea n curte, ramnea vesnic nchis. Cu-lorile lui, al
bastru viu si rosu intens, ingenios combinate, mpreuna cu cele doua coloane, te t
rimiteau n evul mediu, senzatie care se destrama daca l deschideai. Arcadele se me
schinizau, apartamentul devenea un simplu spatiu ale carui perdele groase de la
ferestre ti aminteau de ceva vazut si la altii, n orice caz ceva cu care te obisnu
iai repede si nu-ti mai spunea nimic, n afara de confortul de a simti ca nu te apa
sa peretii. Geamul acela nsa, culorile lui aveau ceva magic, nu pareau culori car
e se concentrau liber undeva n realitate si sa capteze atta lumina misterioasa, n pl
imbarile mele prin hol, ma atrageau irezistibil, si cnd batea soarele n ele pe la
amiaza erau mirifice, mai ales ca dincolo de ele, n doi arbori stufosi, ciripeau
pasarile. Timpul parca se dilata, cadeam n visare si gndeam: ia uite, batrnii meste
ri, niste necunoscuti, dar att de apropiati de mine, au prins aceste minunate cul
ori si le-au lasat aici pe acest geam sa le ghicim sufletul. Or fi murit, or mai
fi traind, cine stie?
Musafirii mei simtira si ei ceva si auzii exclamatii: frumoasa sufragerie... da,
da, frumoasa casa... da, placuta, odihnitoare... Nu e nevoie sa stai ntr-un pala
t ca sa te simti bine... Da, dimpotriva, eu asi avea senzatia, oricum neplacuta,
ca din camerele goale ar putea sa intre peste mine niste fantome... adica nu fa
ntome, dar golul din ele, vidul... Ba da, si un palat, dar mic, fara camere mult
e si fara etaj, cum e Mon plaisir al lui Petru Cel Mare, de lnga Leningrad... Ati
fost la Leningrad? Da, ntr-o delegatie, sa vedem si noi cum se poate naste fara
dureri... Si se poate? Dupa parerea mea nu se poate dect prin exceptie, printr-o
gimnastica asemanatoare cu a yoginilor, dar gravidele noastre mi-au rs n nas, dect
sa ma trudesc atta, urlu si eu cteva ceasuri si am scapat... Rsete... Vocea Matilde
i, Vasile, stai n capul mesei, Victor, tu stai n celalalt capat, Tamara, tu stai ln
ga mine, uite aici, domnul Vaintrub, alaturi (lnga fratele ei), domnul Micu, poft
iti aici (n stnga Tamarei), doamna Clara (lnga parintii mei), Petea (lnga Ben Alexand
ru).
Eu ma trezii n stnga cu bunicii si n dreapta cu urta nevasta a lui Petea. Ni se serv
i nti salata de boeuf, de care nu se atinsese nimeni dintre ai mei, urta lui Petea
si Vaintrub o mncara toata parca hamesiti amndoi, parintii si bunicii mei se uitau
n farfurie ca si cnd li s-ar fi pus n fata mncare pentru pisici... "Bunicule", sopt
ii, dar el ridica demn si discret o mna si se uita suveran peste toata adunarea, s
a nu facem adica altfel dect ceilalti... Eu nsumi nu ma asteptam sa vad n fata mea
aceasta eterna salata de boeuf care mi se servise drept antreu la toate mesele l
a care fusesem invitat... nghitii totusi din ea si de ce mi-era frica se si ntmpla:
dadui peste o bucata de carne moale, care mi facu greata. Nu ezitai si o pusei a
laturi n farfurie. Am observat un lucru curios, ce pofta de mncare ai acasa si cum
e cu aceasta pofta cnd esti invitat: o foame neasteptata te apuca la altii, n timp
ce acasa, cu musafirii, totul ti se pare desapetisant. Clara mnca totul, ca si ce
ilalti, n afara de Micu, care rascoli salata ca si cnd ar fi cautat ceva n ea si, n
fapt, o lasa asa, fara macar s-o guste. Apoi Ana si Tasia ne adusera un bulion c
u un ou crud n el. "Victore, dar o ciorba n-a gatit cumva ne-vasta-ta?" mi sopti t
otusi bunicul. "Nu stiu, zisei, cred ca nu". mi sorbii bulionul, care mi se paru
salciu, si n sfrsit ni se aduse purcel la cuptor cu piure de cartofi si salata ver
de. Piureul era bun, dar purcelul n-avea fragezimea pe care o stiam eu, iar cnd g
ustai din curcan, zadarnic l mestecai insistent, era atos, batrn, nu se lasa taiat
de masele. Totusi musafirii nostri nu lasara nimic n farfurii, ba chiar Vaintrub,
ntrebat, repeta purcelul. Se angajase ntr-o discutie cu marele Vasile despre Hota
rrea din iunie 48 a plenarei CC. cu privire la nfiintarea primelor cincizeci de go
spodarii agricole colective pe tara. Vorbea cu aceeasi pasiune intelectuala ca s
i despre Platon. "Dupa parerea mea, zise el, snt premature, daca nu chiar ideea n
sine e gresita." "Ideea n sine nu e gresita, zise marele Vasile, randamentul n agr
icultura e strns legat de o mecanizare a acesteia. Sa va dau un exemplu: toamna tr
ecuta a fost cam seceta, pamntul era tare si taranii au asteptat o ploaie care n-
a venit. Pna la urma au arat, dar ce brazda pot sa scoata doi cai sau chiar doi b
oi? Grul a iesit slab cu spicul mic, productie sub o mie de chile la hectar. Ce-a
m facut noi la gospodaria noastra de stat? A plouat, n-a plouat, am bagat tracto
arele adnc si am spart crusta groasa, am semanat normal. Bobul a stat linistit n p
amnt si cnd a venit ploaia l-a gasit acolo si a rasarit normal si des. Rezultatul:
patru mii de chile la hectar; acelasi pamnt, aceeasi samnta, aceleasi conditii cl
imaterice. O singura deosebire, tractorul! "E evident ca nimeni nu se gndeste, as
a cred cel putin, ca taranul o sa-si ndemne boii sa se repeada cu coarnele n tract
or, zise Vaintrub. Numai ca tractorul, divinizat, o sa treaca precum tavalugul p
este o ntreaga civilizatie taraneasca si ntrebarea e daca o sa aduca una mai buna,
daca e nsotit de ideea unei agriculturi colectiviste. E obligatorie aceasta idee?
" "E obligatorie, striga Vasile. Tractorul nu poate lucra dect pe ntinderi mari." "E
i, ct de mari pot fi, ntr-o tara cu un relief att de variat? Asta e valabil pentru
Rusia, pentru Statele Unite, pentru Canada, tari cu ntinderi uriase de pamnt, dar la
noi, pe lnga faptul ca nu avem astfel de ntinderi, cel putin o treime din teritori
u, e compus din dealuri si munti. n aceasta treime colectivizarea si tractorul n-
au ce cauta. Ranim cele doua treimi. De ce ar fi absurd sa li se vnda taranilor t
ractoare si sa-si munceasca mai departe pamntul cu ele? Cum e n Franta si Olanda?
Olandezul, fara sa fie colectivizat, produce cantitati considerabile de lapte, brn
za si carne, n timp ce e ndoielnic ca ar produce mai mult, dimpotriva, ar intra ntr
-o depresiune si penurie cronica daca s-ar colectiviza si iata de ce: initiativa
pentru sine cnd trebuie sa produci lucruri att de variate si care cer atta grija, c
um ar fi verdeturile, legumele, carnea de toate soiurile, toata gama de produse
care daca snt de calitate ne fac viata att de placuta, n etapa actuala a civilizati
ei noastre, initiativa pentru sine e mai productiva dect initiativa pentru toti.
E fatal, dispare cointeresarea, fara sa mai vorbim ca esecul unei initiative pen
tru sine e mic, nensemnat, n timp ce esecul tuturor, disparnd grija individuala pen
tru vite de pilda, dar si pentru rest, e catastrofal. Legea unirii fortelor, n mo
d paradoxal, n-ar mai functiona, fiindca oamenii raspund la chemare si se unesc
doar n fata primejdiilor, inundatii (chiar cazul Olandei, care si-a construit cun
oscutele diguri n fata marii), foc, seceta generalizata, razboi, dar dupa ce toat
e acestea trec se ntorc n ei nsisi si doresc sa traiasca asa cum le place, sa se sp
eteasca muncind, daca asta i pasioneaza, n vederea unui cstig care ar fi masura efo
rtului depus si nu sa depuna un efort n paguba, fiindca, sa fim atenti, degeaba ar
munci ei din toate puterile n colectiv, daca altii ar sta si ar munci prost: gos
podaria colectiva ar fi saraca sau mediocra si valoarea zilei de munca ar fi sca
zuta. Cu alte cuvinte, cel srguincios va trebui sa cedeze fatalmente o parte din
munca lui celui puturos, care prin puturosenia lui ar lovi n ntreaga colectivitate.
Cu alte cuvinte, am iesi din domeniul implacabil al necesitatii, care sileste un
om liber sa munceasca daca nu vrea sa piara, n cel al gramezii umane n care aceas
ta amenintare ar disparea; rezultatul: saracie generalizata, demoralizarea pentru
cei vrednici, care n cele din urma vor parasi gospodaria colectiva cautndu-si alt
e rosturi, si bunurile pamntului vor zacea neculese pe cmp... Nu pot sa prevad mai
mult consecintele care ar decurge: economie n dezordine, masuri menite sa crpeasc
a ici, n timp ce ar plesni dincoace, fiindca unica masura, aceea de a se recunoas
te un esec si a se reda oamenilor initiativa individuala, nu s-ar lua. O sa spun
eti ca productia pe care o da pamntul ar ajunge cu timpul la fel de sigura si aut
omatizata ca si aceea a unei uzine si ca doar un numar foarte mic de oameni ar ma
i fi necesari n agricultura, restul vor fi absorbiti n constructii si n noi uzine..
. recunosc, ar fi maximum de progres si chestiunea taraneasca s-ar nchide. Dar pna
atunci cteva generatii vor suferi si cine ne da dreptul sa le facem sa sufere, cnd
totul s-ar putea foarte bine realiza printr-un progres lent?" "Deci recunoastet
i ca ideea e buna, dar aplicarea ei e prematura?!" zise Vasile. "Domnule inginer,
raspunse Vaintrub, tin sa va raspund printr-o comparatie. Se casatoresc doi ins
i, se culca mpreuna si barbatul zice nevestei: hai, nasti! Draga, raspunde femeia
, trebuie sa treaca noua luni! Si barbatul se nfurie: ce noua luni?. Mie sa-mi na
sti acuma, n-am timp sa astept .Dupa cum vedeti si aici ideea de a concepe un co
pil e buna, dar pretentia ca el sa se nasca imediat e absurda. Orice-ai face, co
pilul tot la noua luni trebuie sa se nasca. Tot astfel cu colectivizarea agricult
urii: ea nu va da roade dect dupa ce va trece un anumit timp. Atunci ce rost are
s-o fortezi? Procesele sociale se coc si ele urmnd de aproape, dupa legi specific
e, legile biologice, fiindca snt implicati n ele oameni vii, cu contradictiile lor,
nu automate pe care le poti programa si ele sa-ti dea rezultatul scontat." "Ati
trait la tara.?" zise Vasile. "Niciodata! zise Vaintrub. "Fiindca vad ca stiti
multe despre tarani!'' reflecta marele Vasile... "Taranul e un om ca oricare alt
ul, zise Vaintrub, l judec n esenta, nu n mentalitatea lui specifica, la fel de spe
cifica oricarei profesiuni." "n fond, asta e chestiunea, zise Vasile, se pot sau
nu se pot arde etapele?" "Uneori se pot, reflecta Vaintrub, si poate fi chiar ur
gent necesar cum e cazul n industrie. Industria noastra usoara dadea produse sufic
iente si de calitate nainte de razboi, dar erau foarte scumpe. Noi le-am ieftinit
, dar se pune ntrebarea din ce resurse vom finanta o industrie metalurgica si o i
ndustrie grea?"
Marele Vasile, nvatat sa palavrageasca, obosise sub tensiunea la care l supusese V
aintrub. "Eeeei, facu el tare, parasind dialogul, dar pe cine sarbatorim noi aic
ea? Unde e nepotica? Ia s-o vedem si noi, si sa bem n cinstea ei un pahar? Matild
a!" "Acusi, zise Matilda si se ridica, trecu pe lnga mine si mi sopti: toarna vin n
pahare." mi lasa timp sa le umplu pe toate si se ntoarse cu copilul n brate. Ben A
lexandru sari de la locul lui si se apropie. Scoase un clopotel mic din buzunar
si suna din el usor sub ochii fetitei, care avu o zvcnitura de surpriza si ncntare:
rdea cu gura ei stirba, n timp ce toata lumea se uita la ea. Apoi Matilda o duse n
apoi. Seful clanului se ridica si ncepu sa cnte: multi ani traiasca! Ne luaram dup
a el si ridicaram paharele. Numai ai mei nu cntau, bunicul suparat pesemne ca nu
i se daduse o ciorba, mama tacuta si bunica suparata, poate, ca nu neamul nostru
(mai bine zis eu) stralucea la aceasta sarbatoare. Totusi, cnd ne opriram din cnt
at, i se auzi glasul: "sa va traiasca, maica, sa fiti sanatosi si fericiti si sa
va bucurati de ea". Ciocniram paharele si bauram. Matilda se pupa cu rudele ei,
eu ma mbratisai cu ale mele. "Victor, zise Clara, de la locul ei, sa faci si un
baiat." Ion Micu.: "Victor, ngerul pazitoriu sa vegheze asupra ei!" Mama parea co
plesita de o tristete inexplicabila, ma ngrijorai, mi-apropiai obrazul de-al ei s
i i soptii: "Mama, ce e cu tine? Te doare ceva? Spune-mi mama, suferi de ceva?" N
u-mi raspunse, dar lacrimi mari se rostogolira pe chipul ei si facu un efort sa
surda. "Ce e cu tine, i soptii mai departe rznd, crezi ca snt fata care s-a maritat f
ara voia ei? Crezi ca m-a silit tata si mi plngi de mila? Ea ma mngie drept orice ra
spuns, si de asta data o lasai si i sarutai mna. "N-arati tu, mama, asa cum te stiu
eu, repeta ea aceasta idee, cnd veneam la tine acasa si ti faceam mncare. Erai mai
vesel, mai copil." "Pai ce sa fac, acum snt tata, am si eu griji..." "Nu le pune
la inima!" repeta ea iar si aceasta dorinta si aceasta temere, ca nu-mi feream i
nima... Matilda veni si si baga fata ntre noi (avui o clipa de ameteala, era att de
frumos acest chip pe care l iubisem att de tare si care nu mai era al meu, cu toa
te ca vedeam fara sa ma nsel ca tot ceea ce facea ea, cel mai mic gest, veselia e
i, privirea rece si stralucitoare erau pentru mine). "Ce vorbiti voi aicea? zise
, mama soacra, n-ai mncat nimic si nici bunicul, ce sa va dau, e vina mea ca nu v-
am ntrebat ce va place..." "Lasa, mama, zise mama, am mncat destul, sntem si noi bu
curosi ca aveti un copil, sa aveti grija de el, ca un copil...". Si tacu...
Avui o banuiala. Mama vazuse ca nici eu nu mncasem, dar cum sa-i explic ca ma ngri
jorase rsul absurd al lui Ion Micu, cnd spusese ca acum el ntelegea de ce era nevoie
de o a doua reforma a nvatamntului? Ca nu-mi ardea de mncare si ca toate felurile mi
faceau greata? Ion Micu putea rde de o neghiobie (si atunci si rsul lui era cam n
eghiob), dar daca nu de-o neghiobie rsese? Iar Matilda l asezase departe de mine s
i nu puteam sa-l ntreb, sa-i cer explicatii. mi pusese alaturi pe ciuma de nevasta
a lui Petea, pe care mi venea s-o omor.
"Dom' profesor, striga seful clanului dupa ce ne reluaram locurile, am si eu o nt
rebare: ce se petrece n nvatamntul universitar? Aici la noi, totul e n ordine? "Aici
la noi da, fiindca sntem o universitate de mare traditie, zise Vaintrub, si nu ac
ceptam sa ne abatem de la ea." "Dar... zise Vasile, si pronunta numele marelui p
oet si filozof, de ce a fost dat afara?" Avea aerul ca abia acum aflase aceasta s
tire. Si deodata toata lumea reactiona, coplesindu-l pe Vaintrub cu ntrebari, car
e nu erau de fapt ntrebari, ci nvinuiri. "Dumneavoastra, care judecati foarte bine n
problemele taranesti, zise Matilda cu obisnuitul ei glas triumfator nainte de a
triumfa, cum de ati acceptat sa fie scos din universitate tocmai un att de mare o
m? Nu zic de ceilalti, care poate erau batrni reactionari, fosti membri ai unor p
artide care..." "El n-a fost membru al nici unui partid politic", zise peremptor
iu unul din arhitecti..." "Cel mai mare filozof romn", zise si celalalt arhitect...
Cum Vaintrub nu se grabea sa raspunda... "Ati citit ceva de el?" zise Ion Micu
cu un glas inocent, adresndu-se celor doi. "N-are importanta, sari Matilda pe car
e inocenta lui Micu n-o nsela. Sigur ca toata lumea, cel putin n facultate, a citit
cel putin poeziile lui, care snt att de fru-moase... Filozofia e mai grea, eu n-a
m citit nimic, dar faptul ramne." "Care fapt?" zise Micu. "Ca nimeni n-a sarit sa
-l apere." "De unde stiti? Ati facut dumneavoastra vreo ancheta?" Tot cu inocent
a, ceea ce o facu pe Matilda sa rda: "Domnule Micu, toata lumea stie ca n-a react
ionat nimeni la darea lui afara." "Dumneavoastra ati reactionat cnd marelui arhitec
t Gociman i s-a dat un picior n josul spinarii?" "Vorbea prea multe! zise Matilda
. Si noi mai vorbim, dar Gociman a venit la cursuri, a doua zi dupa detronarea l
ui Mihai I, si a cerut studentilor sa se ridice n picioare si sa pastreze un minu
t de reculegere. Ma mir ca n-a patit-o! Dimpotriva, a fost chemat si i s-a expli
cat cu rabdare de ce era necesara abolirea monarhiei. Aiurea. Degeaba i s-a vorb
it nebunului... Fiindca e cam nebun..." .,Un nebun care a construit ce e mai fru
mos n orasul nostru, asi vrea sa avem multi astfel de nebuni", zise Micu. "Constr
uieste si azi, dar contactul lui cu studentii nu mai era tolerabil", zise Matilda
. "Cine cunoaste bine are dreptul sa judece, dar nu si ceilalti, zise Micu. Snt d
e acord cu dumneavoastra n ceea ce l priveste pe Gociman." Matilda ramase descumpa
nita, dar nu convinsa. "Nu se compara Gociman cu marele filozof, sari atunci rosc
atul de Petea, care asta, era mai mult dect evident ca nu citise nimic. El e o va
loare nationala, n timp ce ca Gociman mai snt o suta." "Stimata doamna, zise Ben Al
exandru, Gociman e un mare arhitect, care nu numai n orasul nostru a introdus... mpr
euna cu altii, arhitectura moderna. Dar marele filozof era un profesor insuporta
bil. Nu se ntelegea nimic de la un curs al lui, nu stia sa vorbeasca, nu i se auze
a glasul, era, sa ma iertati, un blbit, nici din primele rnduri nu pricepeam ce spu
ne. Dar nu pentru asta, totusi, i s-a desfiintat catedra. Prezenta lui n universi
tate era o chestiune de prestigiu pentru ideea de cultura si nu trebuia sa fie s
cos, dar ei n-a vrut sa faca nici o concesie..." "Ba da, zise Vaintrub, a facut
sau mai bine zis ar fi putut face, daca se proceda cu ei cu mai mult tact, de pi
lda, cum s-a procedat cu Gociman. Dar nici el, doamna trebuie sa stie, cred ca P
etrini i-a povestit, n-a procedat cu mai mult tact." "Nu sotul meu mi-a povestit
, ea i-am povestit lui, zise Matilda, da, stiu, a deschis cursurile cu aerul ca
n-a auzit n viata lui de un oarecare Marx.""Doamna, rse Vaintrub, permiteti-mi sa
va spun o mica poveste. Unui baiat, un evreu din Amsterdam, i se cere, ca sa poa
ta sa se casatoreasca, de catre parintii fetei, sa renunte la religia lui. Baiat
ul s-a gndit asa, daca religia ma mpiedica sa ma casatoresc cu fata iubita, atunci
nu e buna. Si a renuntat. Nu mai spun ca n urma acestui act a fost izgonit de com
unitatea sa si blestemat. Acest blestem numai daca l citesti si ti se face frig,
dar sa-l mai si auzi fiind n cauza, nconjurat de mai-marii comunitatii n sinagoga.
Totusi baiatul nu s-a speriat si s-a dus si i-a spus fetei si parintilor ei: snt
un om liber, putem sa ne casatorim. Dar parintii i-au spus: da, foarte bine, dar
acum trebuie sa treci la crestinism. Cum o sa intre fata noastra cu tine n biser
ica, daca tu esti pagn? Ascultati, le-a raspuns baiatul, eu n-am renuntat la reli
gia mea ca sa trec la alta. Eu am renuntat la orice fel de religie, fara sa ncete
z prin asta sa cred n Dumnezeu. Atunci i s-a raspuns ca altfel nu se poate. Si cas
atoria n-a mai avut loc. Baiatul s-a retras atunci ntr-un sat de la marginea orasu
lui, a nceput sa slefuiasca lentile sa aiba din ce trai si a renuntat si la gndul
de a fi fericit cu o fata. A nceput sa scrie si a ajuns unul din cei mai mari fil
ozofi ai lumii. A murit pe la patruzeci si ceva de ani din pricina prafului de l
a lentile. Ce vreau sa spun? Ca noi, comunistii, n-am renuntat la religie si la
ideea de Dumnezeu, ca sa ne facem din Marx un alt Dumnezeu. Ar fi lamentabil! Ma
rx e pentru noi un simplu filozof ale carui descoperiri au pentru clasa muncitoar
e un caracter aproape stiintific. Lumea pe care o propune el e realizabila si po
ate fi o lume mai buna, pentru ca demonstreaza ca imensa majoritate a oamenilor e
ste exploatata azi de clasa burgheza, o minoritate care dispune de forta de munc
a a oamenilor si realizeaza profituri incalculabile. Aceste idei ne ghideaza, fi
indca filozofia lui e activa si n-are un caracter abstract sau utopic. Din neferi
cire se ntmpla ca daca numele lui nu e pronuntat ntr-un curs de filozofie, faptul c
apata un caracter de vina politica, si vinovatul e reprimat. Da, dar, pe de alta
parte, nu e prima oara n istorie cnd gndirea unui om, sau cuceririle lui, de pilda
ale unui Napoleon, produc astfel de fanatisme printre oameni. Monarhiile absolu
te au fost intangibile attea secole. Nesupusii erau spnzurati. Poetului nostru i s
-a luat catedra. Ar fi lamentabil daca i se va interzice, ca poet, sa publice. C
a filozof e clar ca se va ntmpla, fiindca el nu poate sa-si renege ideile. E un id
ealist. Dar snt convins ca mai trziu va reintra firesc n circuitul Culturii, fiindc
a idealismul lui nu e agresiv, e strns legat de viziunea lui de poet, nu serveste
o cauza politica reactionara."
Vasile ascultase toate acestea putin absent, el avea altceva de spus. "Fiindca,
zise el, la Bucuresti situatia e mult mai grava n universitate dect aici. Am un pr
ieten al carui nepot, un baiat eminent, pe ultimul an la Istorie, si-a permis sa
-i puna unui profesor o ntrebare. Profesorul asta a intrat o data la curs spunnd nc
a de la usa: Sa vedem azi daca Stefan cel Mare a fost chiar mare si daca Mihai Vi
teazul a fost chiar viteaz. Si baiatul asta s-a ridicat n picioare. Ce doresti? l-
a ntrebat profesorul de la catedra," Vreau sa va atrag atentia, a zis baiatul, ca
romnii nu si-au creat false mituri, cel putin n ceea ce i priveste pe cei doi domn
itori, ca sa fiti dumneavoastra ndreptatit sa ncercati sa le darmati!" Profesorul n
-a avut replica, dar n aceeasi zi au aparut n facultate doi securisti care l-au ar
estat pe baiat si snt trei luni de-atunci si nimeni nu stie ce e cu el. Acest dom
n i-a zdrobit cariera si cine stie cti ani o sa stea la puscarie. Dar mai rau, co
ntinua seful clanului Lemnarilor, cica se studiaza cum sa fie scoasa din cursuri
istoria nationala, deocamdata domnul n cauza pregateste terenul. Stefan cel Mare
n-a fost mare, Mihai Viteazul n-a fost viteaz, halal istorie, n-am fost si nu sn
tem nimic, mult mai bine ar fi sa ne alipim..."
O tacere de gheata se asternu, pe care o rupse ginecologul: "Eu l-asi mpusca!" "Re
actia ta e fireasca! zise Vaintrub. n conditii de razboi civil asta ar pati acest
domn si poate si tu, Salantiu, ai pati la fel daca te-ar prinde tabara adversa.
Sentimentul patriotic e o realitate metafizica, iar absenta lui o fatalitate gene
ratoare de nenorociri, fiindca nu-mi imaginez ca acest domn e att de imbe-cil; mac
ar pe cale rationala ar fi trebuit sa-si dea seama ca nimeni nu va renunta la mi
turile tarii lui de dragul altei tari. E, probabil, un individ fanatic..." "n ce
ar consta fanatismul sau, dom' profesor?"' rupsei si eu tacerea. "Ne-a dat de ntel
es domnul inginer"', zise Vaintrub. "Eu snt mai realist, zise Ion Micu, cred mai
degraba ca trebuie sa fie un lingator de cisme. N-ar ndrazni el sa actioneze pe c
ont propriu n astfel de chestiuni. Ideile snt ale lui I. C." "Si ale Anei Pauker",
zise Salantiu. "Da, ale acestui grup, ai dreptate'", zise Vaintrub.
Micu izbucni n rsul sau sincopat, interminabil, strnind nedumerire. "De ce rdeti?" z
ise Matilda. El nsa nu-i raspunse, se ridica, se apropie de mine si mi sopti sa-i
spun unde e baia. ntre timp se strnsese totul de pe masa si Ana aduse farfurii pen
tru tort si fructe. Nu mnca nimeni fructe, n afara deVasile, care spuse ca dulciur
ile saracesc organismul de vitamine. (Obsesia lui cu vitaminele.) Nu-i imita nim
eni, desi merele si mai ales perele bergamote te-ar fi putut face sa eziti ntre e
le si tort. "Eu mai vreau o felie", zise Clara. "Si eu, zise si sotul ei. E foar
te bun! Mie nu-mi plac torturile, prajiturile; snt numai pine, asta e chiar tort..
." "E extraordinar, zise Clara, ce-ati pus ca reteta..." "Nuci, zahar, crema de
ciocolata", zise Matilda. "Nucile date prin masina?" "Binenteles!" Si mie mi se p
aru att de bun nct facui la fel, mai luai o felie. Iar paharul de vin alb acrisor pe
care l bauram dupa aceea ma uimi: putea deci fi vinul astfel? "N-am dect ctiva ara
ci
din asta! zise Vasile uitndu-se la mine pentru ntia oara cu o privire n care simtii
o apropiere de rudenie, o caldura protectoare si afabila. Daca mai bei un pahar,
Victore, o sa vezi lucrurile altfel", zise el cu un astfel de glas ca toata lum
ea rse, iar eu ntelesei ca fusesem tot timpul observat: nu aratasem prea vesel si
acum seful clanului doar mi recomanda remediul.
"Tot n-am nteles de ce-ati rs", relua Matilda ntrebarea ei dupa ce Micu reveni de la
baie. "Eu rd cnd e rau, fiindca o sa fie bine si nu rd deloc cnd e bine pentru ca s
tiu ca o sa fie rau'', zise Micu si spre uluirea mea toata lumea izbucni n hohote
, "Snteti cam sucit! zise nevasta lui Petea. Ei na! A vorbit si nea Ion ca si el
e om! "Totusi, insista Matilda, nu nteleg..." "Dar e foarte clar, interveni sotia
unui arhitect, o femeie cu un chip placut si privirea plina de vioiciune, semn
ca urmarise discutia cu atentie. Domnul profesor e convins ca lucrurile astea re
le care s-au discutat vor duce la caderea celor care le comit. Si atunci va fi b
ine. Pna aici mi se pare logic. Dar nu nteleg de ce atunci cnd va fi bine n-o sa ma
i rda deloc. Nu e obligatoriu sa fie iarasi rau." "Ba da, doamna, zise Micu. Se p
repara!" "Ce anume?" "nlauntrul binelui, zise Micu, se prepara raul si vitavercea
, si aduse el aminte de Marius Chicos Rostogan. E dialectic! Nu e asa, doctore?"
adauga el clipind des ca sa-si ascunda ironia, dar Salantiu ntelese ca i se adres
a lui si raspunse: "Asa este, si eu ma gndesc cteodata cnd scot afara un nou-nascut
: ia uite-l, a iesit, si ncepe acum drumul spre moarte, de-aia oracaie asa de tare
, saracu`..." "Nu e dialectic deloc ce spui dumneata, colega, zise Vaintrub adre
sndu-se lui Ion Micu. Are dreptate doamna, aceasta alternare a binelui cu raul nu
se produce fara un proces adesea violent si adesea cu rezultate imprevizibile:
dupa rau sa fie si mai rau, iar apoi sa nu vie un bine prea grozav sau de o dura
ta prea lunga. Fara sa mai spun ca nlauntrul raului si binelui nu se prepara n mod
fatalist contrariul... Uneori n plin bine, vine ca un uragan, si deloc preparat, c
eea ce noi numim rau... aparitia pe un cer senin a unei furtuni are cauze primor
diale n alta parte, cine stie n ce adncuri ndepartate ale proceselor. Astfel a venit
Hitler si a gasit nu numai Europa, ci ntreaga omenire nepregatita. A urmat o terib
ila hemoragie care a umplut civilizatia de snge, era s-o patim..." "Ar fi trebuit
sa urmeze binele", zise marele Vasile. "Aveti dreptate, zise Vaintrub, n-a urma
t! ntreaga omenire a intrat n criza, cu amestec si de bine si de rau, si viitorul,
adica sfrsitul acestei crize, nu e previzibil."
Dar Ion Micu nu mersese att de departe. ntelegeam ca gndul lui se oprise la I. C. a
carui cadere o prevedea si se bucura si de aceea rsese. (Nu stiu daca o sa mai a
m timp sa revin cronologic si sa spun ca aceasta speranta a lui n-avea sa se rea
lizeze: grupul deviatorilor din conducerea partidului avea sa fie lichidat doi an
i mai trziu, dar I. C. avea sa scape tradndu-i pe ceilalti; abia prin 57 sau 58 av
ea sa fie si el trimis simplu director ntr-o tipografie; nct Ion Micu mai avusese de
ndurat, rsese prea devreme.) Dar de ce rsese mai nainte cnd Vaintrub daduse din umeri
ca nu stie de ce ar fi necesara o a doua reforma a nvatamntului? Dupa explicatia
lui de acum ar reiesi ca... Ei, ce dracu ar reiesi? Ceva bun? Dimpotriva, rsul lu
i ma nelinistise...
"Cafeaua o servim n hol si n biblioteca", zise Matilda si toata lumea se ridica si
se mprastie prin apartament. Ana ma chema n bucatarie sa-mi spuna ceva. mi arata cte
va sticle ascunse ntr-un dulap: "Eu pastrat pentru dumneavoastra vin care placut
mult la domnul, nu mai este suparat.,." ,.Bravo, Ana, ia sa vedem, e tot din ace
la? Matilda, strigai eu vesel deschiznd usa oficiului. Sotia mea tresari; statea
de vorba cu Ben Alexandru, care, nsufletit, i spunea ceva. Ben Alexandru, l chemai
si pe el si ramaseram toti trei n oficiu. "Tocmai mi spunea, zise Matilda, ca feti
ta e foarte reusita..." "Da, mi pare bine, el se pricepe", zisei cu sticla n mna. A
na aduse pahare si turnai. Ciocniram si eu l golii pe-al meu dintr-odata. Pusei p
aharul jos si n-o mai vazui dect pe Matilda. i luai capul n palme si ma pierdui n ap
ele verzi ale ochilor ei fascinanti. Si ea mi nlantui grumazul si ne sarutaram, ah
, ea mi raspunse ca altadata si ma desprinsei turburat. Asadar ea stie cum a fost
, dar pastreaza n ea totul... si acum... adesea... cteodata... "Sa fiti foarte ate
nti, zise Ben Alexandru, mai ales dumneavoastra, doamna, sa nu acaparati copilul
prin pozitia privilegiata pe care o aveti, ca l alaptati si l ngrijiti... Dramuiti-
va tandretea, snteti doi, altfel o sa aveti mari necazuri si nici copilului n-o s
a-i fie bine. Nu acum, binenteles, cnd el nu face dect sa suga si sa doarma, dar cu
rnd o sa descoperiti ct de sireata o sa se faca numai sa va aiba tot timpul alatur
i. Arma ei va fi plnsul. Sa n-o luati n seama, altfel... Va spun, e foarte reusita
si o sa va fie foarte usor s-o cresteti daca o cresteti mpreuna. Experienta mea
stie multe n acest sens, toate conflictele din familii au la baza aceasta tendint
a irezistibila a mamei de a acapara copilul numai pentru ea si care se observa ch
iar si la mamele asa-zis mai evoluate." Ma uitai la Matilda si vazui n privirea e
i ironie si nencredere. Ea chiar rse: "Domnule, numai mamele stiu ce simte un copi
l. Teoriile dumneavoastra snt pe toate drumurile, dar nici o mama nu le pune n pra
ctica." "Din pacate, doamna. Dar noi stim ce aberatii se produc si pe urma sntem
chemati n fata unei mame devenita neputincioasa si n cul-mea exasperarii." Matilda
rse iarasi, ha, ha, ha, cu simpatie, dar si cu ngaduinta suverana. Si intra n bucata
rie sa se ocupe de cafele. "Ben, i spusei colegului meu, ce zici tu, ce-o sa se ntm
ple cu chestia asta? cu o noua reforma a nvatamntului?" "Tot ce pot sa spun, zise
el, e ca eu voi pleca!" "De ce?" "Am auzit ca psihologia se va suprima din nvatamn
t. Catedra mea deci, unde snt asistent, se va desfiinta.'' "Si alte catedre ce soa
rta vor avea? N-ai auzit nimic?" "Att am auzit. Ma ntorc la meseria mea, care mi-e
draga!" "Dar ce fac eu cu filozofia, care mi-e foarte draga. Logica, pe care am
predat-o la scoala normala, nu se mai preda. Logica a devenit invizibila, nu tr
ebuie sa mai gndim logic, ci prin sofisme..." Ben Alexandru se arata foarte ncurca
t. "Unul din ele ne guverneaza, continuai eu. Cu ct cresc succesele noastre, cu a
tt lupta de clasa se ascute si mai tare. ti dai seama de sofism? E menit sa justif
ice represiunea, dar nu mpotriva celor care snt deja nvinsi, ci mpotriva nvingatorilo
r. Dimpotriva, conflictul se stinge cnd unul din parteneri a nvins. Sau poate n-a nv
ins? Sau poate nu trebuie sa nvinga si totusi trebuie? Tu, care esti partizanul n
ecesitatii ntelese, spune-mi si mie, ce trebuie sa nteleg ca sa devin si eu liber?
" "Ca au aparut excesele si ca trebuie sa fii prudent ca sa nu-ti pierzi inutil
libertatea fizica. Stii bine ca o revolutie i poate nimici chiar pe toti cei care
au fost n fruntea ei, cu att mai mult pe cei care nu-si pastreaza gndirea logica nu
mai pentru ei nsisi, n clipe cnd logica nsasi e abolita." "Ai dreptate, hai sa vedem
ce zice Ion Micu."
Numai ca nu reusii sa vorbesc cu el, intrase ntr-o discutie interminabila cu Vaint
rub, si se arata vag iritat cnd ma vazu ca ma apropii. Parca ar fi nteles ce vroia
m de la el si se ferea de mine. Clara se lipise de el si parea si ea foarte prin
sa de ceea ce spunea Vaintrub. Ce le putea spune? Desigur, tot ceva n legatura cu
reforma nvatamntului. Or, tocmai asta ma interesa si pe mine.
Fara sa stiu cum si de ce, pierdusem puterea si trufia gndului de a pleca de la u
niversitate si de a preda undeva ntr-o scoala primara abecedarul. De fapt stiam d
e ce, avusesem timp sa masor prapastia, consecintele unui asemenea gest. Eu nu era
m Spinoza, sa ma retrag ntr-un sat si sa slefuiesc lentile! Iubeam o femeie, avea
m un copil si nici o fatalitate sociala si religioasa nu ma mpiedicase sa ma casa
toresc. Ce-ar fi zis Matilda? Nu ce-ar fi zis, ci ce-ar fi putut zice? Femeia ro
mna n-are intuitii mari, daca barbatul nu-si desvaluie, fie si prin martori exteri
ori, viitorul stralucit care l asteapta si pentru realizarea caruia ar merita sa t
e sacrifici. Si nici macar atunci... Nici macar dupa ce ai descoperit ca o mare
idee care te-a calauzit triumfa. Timpul prea ndelungat de sacrificiu i insinueaza
nencrederea, teama de noi sacrificii care i-ar mnca toata viata. Or aceasta viata e
ra a ei, vroia sa si-o traiasca fiindca nimeni n-avea sa moara n locul ei. Se pove
stea despre Gheorghiu-Dej ca nevasta-sa l parasise tocmai atunci cnd nvinsese, cnd l
uase puterea. Da, spusese ea, azi esti, mine nu esti, iar te baga la puscarie. Am
fost cu tine ct ai fost nchis, acum esti liber, dar eu nu mai am ncredere si m-am
saturat. Si n-a vrut n nici un chip sa traiasca mpreuna cu el. Femeie marginita? N
icidecum! Femeie simpla, da, dar cu intuitii fundamentale. Dupa, ani de neliniste
, vroia putina liniste. Acum ca el era liber, nu vroia sa-i mai mpartaseasca soar
ta, nici n bine, nici n rau. Matilda, simteam, ar fi gndit la fel, dar fara sa-si f
aca datoria n prima etapa, cea a dificultatilor. Astfel, ajunsesem sa gndesc despre
ea ce era mai rau, cu att mai mult forta mea morala fusese surpata. Dar nu era n
umai att. Peste asta se putea trece. Bucuria singuratatii n care gndirea ta ramne ac
tiva si jubilatoare putea sa-ti ajunga, ramneai fiu al soarelui si a tot ce exist
a. Dar fusesem adnc implicat... Survenise bucuria de a aparea n fata studentilor, n
fata acelor zeci de priviri care se ridicau spre mine cu ncredere ca vor afla sec
retul gndirii marilor oameni, floarea de pret a spiritului uman, n a carei posesie
ma aflam si, cine stie daca nu si eu nsumi puteam descifra pe fetele lor adevaru
rile acestor timpuri? Cine altul, daca nu un contemporan, i putea ghida? Nici Pla
ton si nici Hegel nu mai erau vii, ca sa le vorbeasca despre timpul existentei l
or. Si cnd spuneam: tovarasi studenti! o tacere absoluta se asternea pna n ultimele
rnduri ale amfiteatrului. Domnii mei! li se adresase Hegel prin 1816, la Heidelber
g, si cursul sau devenise filozofie si spiritul sau fusese stimulat de acesti ti
neri domni care i sorbeau avizi cuvintele. Cu ce pofta ma ntorceam eu nsumi acasa s
i faceam dupa notitele mele capitole la cartea despre gnostici, care crestea de
la o zi la alta! Cum sa-i parasesc? Nu mai vroiam nicidecum. Masuram concesiile p
e care trebuie sa le fac (si eram gata sa le fac!) numai sa pot aparea n fata lor
si sa comunicam mpreuna, chiar micsornd pna aproape de stingere lumina opaitului.
Dar de ce rsese Ion Micu? Ce viziune avusese?
XIV
Nici nu mai eram atent la ceea ce se vorbea. Dupa cafele Vaintrub si Ion Micu se
ridicara, se dusera la Matilda, care statea si taifasuia cu Tamara si Tasia, i s
arutara mna spunnd ca totul a fost foarte placut, salutara pe ceilalti, fara sa ma
i dea sau sa sarute alte mini, si luara la revedere si de la mine si se ndreptara s
pre usa. i condusei, dar nu numai pna n strada, ci continuai sa-i nsotesc. Vaintrub
ghici ca aveam ceva de discutat cu Ion Micu, se scuza si o lua grabit nainte.
"Ioane, ncepui fara ocoluri, poti sa-mi spui si mie: ai zis ca ntelegi de ce e nec
esara o a doua reforma a nvatamntului. Ei, de ce? Si de ce ai rs?" "Plec din universi
tate, zise el, dar nu acum. Astept belirea lui I.C., ca sa intru pe urma n presa
literara si sa-i belesc si eu pe toti trogloditii, n frunte cu Amaicalitului. Spe
r sa mi se ncredinteze functia de redactor-sef la Luceafarul literar. De-aia am rs,
fiindca nici trogloditii din Bucuresti oplositi sub pulpana lui I.C. nu vor sca
pa. De-aici, din mijlocul Transilvaniei o sa trimit spre ei sageti cu bataie lun
ga ct mai otravite, sa scoata urlete si sa se ntoarca prin padurile de unde au iesi
t."
Deci nici lui nu-i pasa, gndii, ca si Ben Alexandru si Vaintrub, mai are o meseri
e, se ntoarce la ea. Dar eu unde sa ma ntorc? "Nu mi-ai raspuns la prima ntrebare.'
" "Reforma nvatamntului, zise el mergnd agale si privind drept nainte, e necesara ca
sa mai desfiinteze niste catedre, basca ce spunea Vaintrub, adica sa se adopte s
chema de nvatamnt dupa cea sovietica." Era evident ca se ferea, nu rsese de perspec
tivele caderii Iui I.C. si de ce-o sa le faca el dupa aceea tuturor Amaicalitilo
r care iesisera din padure. Acest gnd i venise, poate, la masa, dar n biroul meu rse
se de ceea ce i spunea Vaintrub: a doua reforma a nvatamntului i strnise acel straniu
rs. Dar nu mai insistai... "Si crezi ca filozofia va fi atinsa?" Nu-mi raspunse ct
iva pasi. Ai fi zis ca se gndea, dar nu snt sigur daca la ntrebarea pe care i-o pus
esem. "Cred ca da, zise. Si cred ca si decanul nostru va fi schimbat dupa ce pic
a I.C." "Nu nteleg, ce legatura are Vaintrub cu I.C.?" "N-ai fost atent la discut
ie. Asa cum e el, foarte bine pregatit, un marxist convins si cu un caracter fer
m, e omul lui I.C. El l-a pus acolo. Fara sa mai vorbim ca se vor gasi destui tu
rnatori care sa-l demaste (daca nu l-au si demascat) ca nu aplica linia partidul
ui n nvatamnt, ca e contra colectivizarii agriculturii si alte erezii contrarevolut
ionare." "Doar n-o sa crezi ca o sa-l toarne vreunul din musafirii mei?" "De!" z
ise el, repetnd dubitativul rebrenist. "Adica cine? Parintii mei, nevasta-mea?" "
Mai erau si altii. Nu zic de ginecolog, dar era o tipa acolo care se uita la noi
ca la niste rme. Vampa aceea flegmatica cu buzele groase si ai fi zis cu ochii a
dormiti. Ei, prin crapatura pleoapelor ne studia si, cu urechile la pnda, auzea t
ot." ncepui sa rd... "Fugi de-aici, altele snt ispravile ei, nu sa toarne." "Am vaz
ut eu multe din astea, nu ma ntreba, ca spun. Si nici tipul ala pricajit, care n-
a scos un cuvnt, nu-mi inspira ncredere." "Acuma, zisei eu batjocoritor, n-o sa ma
i mergem n vizite de teama ca..." "Poti sa mergi oriunde, dar depinde ce vorbesti.
.." "Cum adica, ce sa vorbim atunci? Despre papesa Ioana? Cred ca suferi de spio
nita..." "Lasa sa sufar eu de spionita si fa tu pe viteazul n saloane, si o sa ve
zi ce e mai deranjant, spionita sau arestuita..." Si rse. "Dar n-am scos un cuvnt"
, protestai... "Nu ma refer, n cazul asta, la tine, era vorba de Vaintrub. Snt sig
ur ca nu numai la voi si-a exprimat el ideile sale antipartinice." "Tu glumesti,
sau..." "De! exclama iarasi. Sa dea Marx sa n-am dreptate." "Bine, zisei, o sa f
iu atent. La urma urmei, Vaintrub si redeschide cabinetul, dar ce fac eu daca ma
dau afara..." "Nu cred, zise el, desi nu esti membru de partid, ai origine sanato
asa, taica-tau e muncitor." "Da, dar daca se desfiinteaza catedra mea?" "Atunci
nu mai stiu, zise. Parca ziceai ca abecedarul..." "Una e sa pleci tu, si alta cnd
esti dat afara..." "Vezi? Ti-am spus atunci, n ziua aia, ca nu pleci tu, esti da
t afara. Ai facut bine ca n-ai plecat, dar acum nu mai stiu ce sa-ti spun. Ai pu
tea pleca, dar daca nu e nimic, n-o sa-ti para rau? Adica ce sa-ti para rau, ar
fi o catastrofa. Pe de alta parte, daca nu pleci s-ar putea totusi sa vi se desf
iinteze catedra. Parerea mea e ca e mai bine sa nu pleci, desfiintarea unei cate
dre ar fi un fapt obiectiv, nu te-ar putea nvinui nimeni de ceva, n-ai fi n situat
ia marelui filozof, caruia i s-a desfiintat catedra numai ca sa-l dea pe el afar
a." ..Bine, Ioane, mai spusei si mi luai la revedere si ma ntorsei spre casa. Dar
revenii dupa ctiva pasi: si totusi nu mi-ai spus de ce e necesara aceasta a doua
reforma a nvatamntului? ti spun eu, zise, ne vedem mine la braserie..."
"Are dreptate, gndii n timp ce faceam drumul napoi, desfiintarea unei catedre nu nsea
mna un blam pentru cei care tin cursuri la ea, e o masura generala... Si apoi nu
se stie daca se desfiinteaza... Oricum pot preda de pilda istoria la orice liceu
, ba chiar si matematicile si geometria, care mi placusera totdeauna si nu le uit
asem, ca si fizica. Sau latina... Da, latina, franceza... Mai degraba..." Pe urm
a mi amintii ca si latina fusese scoasa din nvatamnt, iar franceza redusa la o ora
pe luna sau ceva n genul asta. Oricum, fizica va ramne... O adnca tristete nsa mi spun
ea, gndind toate acestea, ca niciodata n-o sa mai intru ntr-un amfiteatru si sa pr
edau studentilor mei pe care n-cepusem sa-i cunosc si sa tin la ei. Diferenta de
vrsta ntre noi era mica, dar inocenta lor era mai mare. n cursurile mele despre gnos
tici strecurasem ideea mea ca abia atunci va fi posibila o noua gnoza, care ar p
utea deveni o religie, ai carei preoti - si asta n-ar avea nimic de-a face cu o
noua biserica - ar fi savantii. "Batrnul", cum i spunea Einstein lui Dumnezeu, va
trebui sa suporte trufia unor fiinte care i-au smuls multe secrete si care astaz
i (n posesia mijloacelor de a explora att atomul, considerat, ultima particula si u
ltimul dintre secrete, ct si marele cosmos) pot sa-si permita sa gndeasca nu numai
pe plan existential, ca domnul Sartre, ca angajarea mea angajeaza totul, dar num
ai pe planul unei constiinte doar n relatii cu o alta, nu si cu cea a unui cine sa
u a unui cal, ci pur stiintific, ca snt angajat la nivel cosmic. Descartes gndea:
Cogito, ergo sum! Dar unde? ntr-un univers determinabil, n care exista gndire, daca
eu gndesc. Asta e mai greu de respins (sau nu e de respins), dect paralelele lui E
uclid, despre care Gauss se ntreba daca pot fi verificate prin masurari astronauti
ce. Asta ar nsemna ca daca exista gndire n univers, trebuie sa ne abtinem s-o opunem
materiei, sa nu mai credem n aceasta dualitate, ce presupune o natura scizionata
, care ar face de nenvins postulatul: gndesc n cosmos, pentru ca eu gndesc, postulat
de nerespins... Reactia studentilor mei a venit ora urmatoare, cu o gramada de n
trebari si cu priviri ce ardeau de curiozitate. Care ar fi atunci raportul dintr
e spirit si materie? Totul e spirit, le-am raspuns. Asta nseamna ca spiritul cree
aza materia? si creeaza o aparenta, le-am raspuns. Universul n ansamblul sau este
constient de sine. Atunci ce este spiritul? Este constiinta cosmica. Ce este o c
onstiinta? Si ntruct o noua gnoza ar putea deveni religie? Orice religie, le-am ra
spuns, si propune o mntuire a omului. O noua gnoza, pornind de la descoperirile sti
intifice, ar elibera omul de teama, de nelinistea cosmica, ntr-o lume n care Dumne
zeul mbatrnit nu-i mai poate alunga singuratatea sa nspaimntatoare n fata unui univer
s de catran, care pare absurd, ntelegnd ca universul sntem noi nsine, putem, prin in
teligenta, ntelege ca nu murim niciodata. Gndind cosmic, ne salvam chiar prin el,
prin univers, care ne-ar deveni familiar si eternitatea lui ni s-ar transmite, d
esi stim ca ntr-o zi vom muri totusi... Apoi am ntrerupt ntrebarile, spunndu-le ca v
om mai avea ocazia sa vorbim despre asta pe toata durata cursului. mi notam ntreba
rile, pentru a raspunde la ele acasa, n al doilea caiet al meu, pe larg... Cine mi
va mai pune de-aici nainte aceste ntrebari stimulatoare? Nici unul dintre ei nu se
gndea sa-mi opuna postulatul marxist ca spiritul e materia care ia cunostinta de
sine si care lasa n ntuneric si fara raspuns ntrebarea ce este atunci materia? Cev
a mort? O simpla combinatie de molecule, de atomi si electroni? Si nici unul dint
re ei nu s-a gasit sa divulge cuiva .."erezia" mea, cum avea sa se ntmple mai trziu
, cnd prin selectie, n fruntea organizatiei lor de tineret. U.T.M.-ul, aveau sa fi
e pusi cei "vigilenti", carora n-avea sa le mai scape...nimic...
XV
Cnd ajunsei acasa, arhitectii si ginecologul Salantiu plecasera si ei, ramasesera
rudele. Dar ce era tacerea asta? Taceau mai demult sau picasem eu pe un moment
de tacere? Da, probabil! Ma asezai ntr-un fotoliu si asteptai sa-si continue conve
rsatia, dar clipele treceau si nimeni nu deschidea gura. Ma uitai la Matilda, dar
nu ntelesei: cine era urta aia? Da, chiar Matilda, dar chipul ei era strmbat, ca si
cnd ar fi fost facut din doua chipuri suprapuse si acum o puternica zgltitura inte
rioara i-ar fi stricat secreta armonie. Exorbitati, ochii ei si pierdusera culoar
ea, verdele devenise albastru ntunecat... Marele Vasile parea sa rumege ceva n sen
sul ca nu era bine ce se ntmpla, dar nici n-avea ce sa faca. Oricum, nu era treaba
lui. Tamara si deschisese pleoapele lasate si se uita la mine cu o curiozitate l
acoma si neascunsa, aproape sfidatoare. Parintii si bunicii mei se uitau si ei la
mine parca mi-ar fi spus: da-i afara pe toti, snt contra ta si a noastra. Tasia
rupse tacerea. "Matilda, hai, gata!" Gata ce? "Lasa-ma Tasia", zise ea cu o voce
care se debarasa de Tasia si de oricine ar fi ncercat sa-i dea sfaturi; Petea se
arata si el concesiv, ba chiar cunoscator al unor realitati... "Vezi ca pe urma
tu rami aici singura cu el, cu noi..." zise el. "Dar ce s-a ntmplat?!'' murmurai e
u nedumerit "Mai ntrebi ce s-a ntmplat? zise Matilda. Mai ntrebi ce s-a ntmplat? repet
a ea cu voce crescuta. Mai ntrebi ce s-a ntmplat?"' relua paroxistic. "Da confirmai
eu senin, ce s-a ntmplat?" si vrusei sa-i ntreb pe-ai mei ce dracu` se ntmplase, dar
nu mai avui timp, Matilda sari din fotoliu si se apropie de mine. "Unde-ai fost?
Si nu astepta raspunsul: unde ai fost, striga si si nfipse mna n parul meu si mi smu
ci capul de asta data tipnd nencetat: Spune unde-ai fost, unde-ai pierit, spune...
" ntr-o fractiune de secunda gndii ca mna ei n parul meu e un simplu gest nestapnit c
are putea sa nsemne si dragoste furioasa si care se va opri, puteam apoi sa rd, da
r ea continua sa ma zgltie cu violenta si atunci o plesnii peste fata si ea batu a
erul si cazu pe-o parte, nti peste masa din mijlocul celor patru fotolii, apoi se
rostogoli pe jos; dar nu statu nici o clipa acolo, se ridica n genunchi, puse mna
pe vaza ncarcata cu flori aduse de musafiri si n clipa urmatoare aceasta vaza trecu
ca un proiectil pe lnga capul meu si se sparse n curte prin frumosul vitraliu...
Resimtit socul violentei nenfrnate, tipatul geamului spart, apoi bufnitura si explo
zia, ca un semn de sinistru, a vasului de sticla. "Sa nu mai ndraznesti, gfi ea rev
enind n fotoliu. Niciodata sa nu mai ndraznesti..." Si arata extrem de satisfacuta d
e ceea ce facuse si de aceea glasul ei era acum perfect linistit. Iar eu gndii: As
ta e mai rau dect ceea ce ai facut, aceasta oarba satisfactie de a fi ridicat mna
asupra barbatului tau. Din clipa asta nu-l mai ai, acest barbat, sa-ti cauti alt
ul. n acelasi timp simtii cum o picatura de sudoare mi se prelinge pe gt. Ma sters
ei, nu era sudoare, ci snge. Ma ridicai si ma dusei n baie fiindca simteam ca ma u
stura fata. Cnd ma uitai n oglinda vazui trei dre de snge pe obrazul drept, amesteca
te cu zdrente de piele rupta. Cnd avusese timp sa ma gheruiasca astfel? Probabil c
a fulgerator, n chiar clipa cnd o lovisem si abia dupa aceea cazuse. Ma spalai, da
r sngele reveni mai ales n cteva locuri unde ghearele intrasera adnc. O furie rece m
a napadi, dar pe urma ma linistii. Din moment ce hotarrea mea era luata, trebuia
sa-mi retrag si furia, nu mai avea nici un rost..".
... Ma ntorsei n hol si foarte linistit le spusei rudelor: "Va rog sa plecati." "D
e ce sa plece? zise Matilda. Nu pleaca nimeni, snt rudele mele, la mine acasa. Va
sia, Artlraon, Petia, stati, de ce sa plecati, fiindca vrea el?" De altfel, nimen
i nu schitase vreun gest ca ar avea de gnd sa se ridice, "Bine, zisei, stati..."
gndind, ce-o sa faceti acuma, o sa va apucati sa jucati leapsa pe furate? Spectac
olul s-a ncheiat si odata cu el si istoria unei iubiri moderne, foarte moderne ch
iar, dintre un universitar si o arhitecta, nu mai aveti ce vedea. Asa credeam...
"Ei, relua Matilda triumfatoare de asta data, n sfrsit dupa ce triumfase, nu nainte
ca pna acum, tot nu vrei sa-mi spui unde ai fost? Lasi musafirii singuri si plec
i si tu, tot ca un musafir. Pai musafir esti tu n casa asta? Asta e musafir la el
n casa, constata ea cu un humor de care n-avea nici un chef. Da, ca sa ajute si
el ca alti barbati, de unde, si cnd se aseaza la masa si e servit se strmba ca nu-i
place mncarea si nici macar nu se fereste, scuipa alaturi. Lasa, nu te mai sterge
, o sa sufere Clara cteva zile ca n-o mai poti vedea pna ti trece si pe urma n-ai d
ect sa pleci cu ea n Israel... Ai fi n stare sa treci la jidanism si sa va duceti a
mndoi acolo sa lucrati ntr-un chibut..."
Asta era formidabil! gndii. Ea care se maritase cu un evreu, care i cumparase aces
t apartament si ei ,cum spuseese adineauri, vorbea ca si cnd n viata ei n-ar fi iu
bit tocmai un jidan... Ma uitai ntr-o parte, ca sa nu i-o spun si sa nu rd sardoni
c... I-o spuse nsa Tasia: "Tu n ce casa stai? Ce era barbatu-tau care ti-a facut-o
cadou?"' "Ehe! Era un om cu un cap mai presus dect altii, sa nu te legi tu de el
! Inima de aur!" "O fi fost, zise Tasia, da` tot jidan era! Nu-ti sta tie bine s
a-i vorbesti de rau!""Oa" nu-i vorbesc de rau, Tasia! Spun numai ca drumul e libe
r, sa se duca cu ea unde vrea!" "Dar aia e maritata, draga, ce tot vorbesti tu a
colo? zise Tasia. Si si iubeste barbatul" " Fleacuri! exclama Matilda, barbatu-sa
u si iubeste prima nevasta, nici nu se uita la asta... Asa ca... Eu mi cresc copilu
l meu! (nu ma mai marit, mi-ajunge!), iar el poate sa plece cu ea si n Patagonia,
daca n chibut n-o sa-i placa. Parca i pasa lui de copil! Cnd i-am spus ca snt nsarcin
ata, stiti ce-a zis, draga?! exclama ea uluita. Ca o sa mi-l lase mie! Asa fac c
ei care se iubesc, aveti un copil, trebuie sa va ntelegeti, mai lasa unul, mai nch
ide ochii altul, snteti tineri, aveti sngele fierbinte, n-aveti minte deloc... Fac
ui bunicului un semn sa taca. Eram acum fascinat sa aflu ce nu stiuse Matilda ca
zace n mine. "Spui dumneata, bunicule, ca n-am fost o fetiscana. Ba am fost! stri
ga Matilda. Pentru ca nainte am avut de-a face cu doi barbati care s-au purtat cu
mine civilizat, nici unul nu numai ca n-a ndraznit, dar nici nu s-a gndit vreodat
a ca ar putea sa ma loveasca. Si cnd l-am cunoscut pe el, mi-a luat mintile! Era
prieten cu ultimul meu barbat, care a facut prostia sa-i povesteasca aproape tot
ce se ntmpla la noi n casa, nu ne prea ntelegeam, recunosc, dar a venit el si a ncep
ut sa-l ndemne, zilnic l ndemna, el mi-a povestit, divorteaza, desparte-te, ti ratezi
viata, tu esti poet, te mpiedica sa scrii. Venea la noi n casa si se uita la mine
crunt, distant, rece, stapn pe el, indiferent, nepasator. Recunosc si fata de el
, barbatu-meu de-atunci parca era nca n scutece. Asta barbat, mi-am zis, si mi-a s
ucit capul asa de tare ca am nceput sa fac numai ce-mi spunea el, mi scria scrisor
i din scoala militara, furios ca si cnd ar fi avut vreun drept asupra mea, ca de
ce n-am intentat divortul? Ce mai astept? Si vorbe urte la adresa fostului meu so
t, care, oricum i era prieten si tinea foarte tare la el si nu era vinovat de nim
ic, nu-i facuse nici un rau. Da, vroiam sa divortez, dar nu asa! Am ncercat sa-l
potolesc, am plecat ntr-o excursie mpreuna, i-am lasat sa stea de vorba unul cu al
tul, fostul meu barbat i-a vorbit frumos, i-a spus ca e adevarat ca el si cu min
e nu mai putem trai mpreuna, dar ca sa ne gndim bine daca noi ne potrivim. Att i-a
spus! Ramn n urma cu el (si ma arata cu degetul, nu mai aveam nume) si l ntreb: ei,
ce-a zis? A nceput sa-l njure! Pe urma ne-am asezat la masa pe iarba verde si l-a
luat peste picior, ca e timpul sa raspundem la o ntrebare a unui mare filozof bulg
ar. si batea joc de el! Si ala, saracul, ce putea sa faca! Era el nalt, dar n-avea
puterea sa sara la bataie si l-a adus n stare sa se urce si sa urle prin copaci!
... Da, draga, am crezut c-a nnebunit! si desfacu ea bratele nspaimntata retrospectiv
. Sa stai alaturi de nevasta ta legitima si sa te vezi luat peste picior de... u
n strain, cum sa nu-ti vie sa te urci prin copaci si sa urli? Mai bine se bateau
, era mai barbateste, dar nu sa-l umileasca n sensibilitatea lui de om, nu de cine
, sa-i dai un picior dupa ce i-ai fost prieten si i-ai luat mintile nevesti-sii.
" Deci i-ar fi facut mare placere ca eu si cu Petriea sa ne batem! gndii si event
ual Petrica sa iasa nvingator sau, n orice caz, sa ncasez eu ceva...chiar daca Petr
ica ar fi ncasat mai multe. Sau si mai bine, Petrica sa-mi fi dat o serie de pumn
i n cap, si eu, "generos", sa nu-i fi raspuns. Poate ca asa asi fi facut, dar lui
Petrica nu i-a venit ideea, a preferat sa insinueze ca nu pe Matilda o iubeam e
u, ci frumoasa ei casa, cum ncercase sa-i sugereze si lui taica-sau.
"De copil a spus ca o sa-l bage ntr-o traista pe bat si o sa se duca si o sa-l ar
unce ntr-o prapastie. ntrebati-l! E adevarat ca asa mi-ai spus? mi se adresa cu ae
rul ca n-o sa am curajul sa spun ca nu. ndrazneste sa spui ca nu e adevarat! Ai f
i n stare sa negi! Vedeti?! Tace, n-are nici curajul sa nege si nici sa se apere.
" "Dar cine esti tu, fa, sa-l judeci? zise bunicul indignat. Se vede ca nu te-a b
atut la timp!" "Nici o grija, bunicule, ca m-a batut chiar n ziua cnd i-am spus ca
o sa avem un copil, striga Matilda. E adevarat? Spune-i bunicului, esti om, ncea
rca sa minti", mi se adresa iarasi. "nseamna ca nu te-a batut bine", raspunse bun
icul care stia el adevaruri fundamentale, ca numai un betiv si un stricat si bate
nevasta degeaba si n-avea el nevoie sa ma auda pe mine negnd ca sa se convinga c
a nu eram dintre acestia si ca deci n-am batut-o eu fara motiv.
Tata nu zicea nimic, si plecase fruntea confuz, n mod ciudat mama avea chipul seni
n. "Cum poti sa spui tu, maica, vorbele astea, zise ea, ca a vrut sa-ti ia copil
ul si sa-l arunce ntr-o prapastie. Asta n-am mai auzit de cnd mama m-a facut!" "Ei
, zise Matilda, eu am auzit cu urechile mele. nti a zis ca o sa mi-l ia si sa-l de
a la un leagan, la copii abandonati, pe urma a zis nu, mai bine l arunc ntr-o prap
astie. ntrebati-l!"' Ceea ce ma uimea mereu era humorul ei, din tonalitati imposib
il de descris! Un humor popular, compus din uluiri, nedumeriri, invitatii sa con
temple si altii ceea ce i-a fost dat ei sa-si auda ure-chilor... "O fi glumit, v
-oti fi certat", zise Tasia simplu. "O fi baut si el un pahar mai mult!" zise si
seful clanului mpaciuitor. "Stati ca va spun, se hotar atunci Matilda sa nchida gu
ra parintilor si bunicilor mei. E adevarat, mama soacra (dumneata n-o sa te dai n
darat si o sa recunosti), e adevarat ca la optsprezece ani a trait cu o stricata
si a vrut sa se nsoare cu ea? Auzi, sa se nsoare cu ea..."
Sarii n picioare, dar n aceeasi clipa sari si Matilda si se adaposti n spatele frat
elui ei mai mare. "Te omor, i spusei n soapta cumplita. Mie poti sa-mi spui orice,
dar nu mamei! Daca nu fugi n seara asta de-acasa te strng de gt pna o sa-ti dai ras
uflarea." ..l auziti, striga Matilda fara teama, n fotoliu. Nici nu ma mira! A mai
omort el pe cineva, o fata cu care a trait, o studenta, a lasat-o n-sarcinata si n
loc sa se nsoare cu ea, a dus-a la un doctor, un criminal, ca altul n-a mai gasit
si asa a scapat de ea. Nici azi nu se sti-e ce-a facut ala cu moarta!" "De ce n
u spui tu, zise tata, ca a vrut sa ne omoare si pe noi?" "Lasa, ca stiu eu cum s
-a purtat si cu dumneavoastra! De la el stiu. El mi-a spus, el gura lui: am chin
uit-o pe mama! Bine c-a recunoscut, dar acuma nu vrea sa recunoasca..." "Atunci d
e ce l-ai luat! zise bunicul linistit, si el cu humor. Ai avut la dispozitie doi
ani ca sa-l cunosti si doua maritisuri n urma, nu poti sa spui ca ai fost o feti
scana fara minte. Esti mai batrna dect el!" adauga cu brutalitatea simpla a oameni
lor n vrsta care merg direct si fara nuante spre realitatile elementare. ,.De unde
sa stiu eu ce zace n el", raspunse Matilda, al carei chip se transfigurase brusc
, urtenia pieri de pe chipul ei si vazuta fara sa fie auzita ai fi zis ca poveste
ste ceva pasionant si cei din jur o asculta subjugati att de ceea ce spunea, ct si d
e frumusetea stralucitoare a acelui chip straniu.
Si era adevarat, eu o ascultam astfel, pentru ca, desigur, forta ei de mistificar
e era pentru mine o revelatie stupefianta. Vroiam s-o mai ascult, mi-era chiar fr
ica sa nu nceteze, sa treaca la sentimente mai bune, si rudele, care snt setoase d
e spectacol ca toti oamenii, sa nu ncerce apoi, vaznd ca gluma se ngroasa, sa micso
reze proportiile catastrofei, sa ne ndemne la mpacare, nu s-a ntmplat nimic .
"Uite-l, rde, striga Matilda (poate ca fara sa vreau, avusesem un surs?), lui i se
par toate astea ceva, asa, de rs, de calcat n picioare. Asta e ceva, asa, nemaiva
zut... Ei, afla ca te-ai nselat, domnule! M-a venit mintea la cap!" "Pai atunci e
bine, zise bunicul cu humorul lui de care apoi, mai trziu, de cte ori mi aduceam am
inte rdeam n hohote singur, chiar si pe strada. E bine, repeta el dnd si dintr-un u
mar si aplecndu-si capul spre acel umar, ca o expresie a evidentei. Va despartiti
, baiatul e tnar si de fete e plina lumea. Copii, daca a facut, nseamna ca o sa ma
i faca.." "S vedem cine l ia, striga Matilda. El - frumos nu stie sa se poarte, de
iubit asa sa-i bata si lui inima pentru o femeie nu e n stare, la rude nu tine si
asta n-ar fi nimic, ca nu tine, dar le batjocoreste... l invita si pe el Tasia l
a o petrecere. Na, ca nu vine. Cum sa nu vii, draga?! exclama ea indignata, o in
dignare nalta. Snt rudele sotiei tale. Pna la urma i explic eu ca n-o sa stam mult, n
fine intra pe usa cu o falca n cer si una n pamnt, nu da mna cu nimeni, la mine se
uita de sus parca ar fi sosit marele senior, pe urma ncepe sa-i spuna Tamarei por
carii de care n viata mea n-am auzit ca o ruda poate sa-i spuna altei rude. Asta
e ceva, asa, nemaipomenit! (si deschise un brat si facu prin aer o elipsa, ai fi
zis cosmica!). Ca cica daca pe Tamara o pazeste un drac, unul care a vazut odata
la grla o muiere goala si el a zis ca e un om cu... alea n piept si s-a dus la Sc
araoschi sa-i spuna. Ca daca nu cumva dracu-asta i l-a trimis ei, Tamarei, ca s-
o serveasca..." "Pai asa si e, zise bunicul. Orice muiere are un drac!"
Bunicul ncepu sa ma irite cu interventiile lui: ma uitai la Matilda crunt, simulnd
ca asi fi coplesit si furios ca sa-mi dea adica noi lovituri, sa nu se opreasca
acum, la mijloc cnd tocmai aflam ca infama Tamara i povestise totul, nu numai scen
a de la Tasia, ci si n mod sigur, cum aveam sa aflu, o ora mai trziu, si istoria c
u Nineta Romulus si cu Caprioara; se interesase, facuse, cum se zice, investigati
i si trebuie sa recunosc ca tot ceea ce aflase era exact, n afara de cteva lucruri
esentiale n ceea ce o privea pe Caprioara si venise si-i spusese Matildei; o facu
se din proprie initiativa? asta era nendoielnic: o crezusem-femeie fatala, cnd colo
era o poama vanitoasa care tinea la cinstea barbatului pe care l nsela pe toate d
rumurile , da... dar l nsela ea, noi trebuie sa continuam sa-l respectam, si pe ea
n primul rnd, sa nu-i spunem la masa ce nu trebuie. Mare doamna ea, acum sotie de
brigadier silvic. "Pe urma, zice, i spune, Tamarei adica, continua Matilda, ai d
e gnd sa asculti mai departe vorbaria astuia? Adica a lui Vasia. Fratele meu e pe
ntru el asta si ce spune el e vorbarie! Poftim! Si-i spune Tamarei: Cum traiesti
tu, cu gringalet-ul tau? Tamara nu stia ca e un cuvnt frantuzesc, care nseamna as
a, pricajit, prapadit si n-a stiut ce sa-i raspunda. Adica, Artimon nu era pentr
u el o ruda, ci un strain de care sa-ti bati joc. Si-i spune: gringalet-ul tau a
re sau n-are? Auziti, daca se poate imagina o astfel de nerusinare mai desmatata
. Ce-o fi crezut el ca e biata Tamara? Formidabil! Sa-i spui unei doamne, pe car
e abia o cunosti si care e si ruda a sotiei tale, daca a ta n-o consideri. Si ma
car daca ar fi fost beat (nu, ca nu bea, protesta, eliminnd o scuza pe care Vasil
e, de pilda, mi-o acordase). i merge mintea asa foarte treaz si diabolic, si cnd a
m auzit asta, cnd mi-a povestit Tamara, mi-a fost rusine, draga, de barbatul meu.
.. Auziti, un intelectual, un universitar cu nalte studii, sa-i spuna unei doamne
ca un birjar, barbatu-tau are sau n-are? Colosal!..." "Ce sa aiba, zise bunicul,
bat? Daca e traista, e si bat." Bunica l nghioldi, Vasile facu ha, ha, Tasiei i co
nveni aceasta interpretare si rse si ea. Tamara ramase cu masca ei care nu ascund
ea nimic, teapana, ca si cnd nu ea ar fi alimentat indignarea aceasta acumulata de
-atta vreme si care izbucnise acum cu violenta. De ce tocmai acum? Din pricina Cla
rei? Disproportie! De unde rasarise aceasta noua Matilda cu care nu mai vedeam p
osibila o convietuire? Daca tintea mai bine mi spargea capul, mi scotea un ochi, m
a desfigura pe toata viata... Ct despre Petea si gringalet-ul nsusi, aratau n mod c
iudat foarte bine dispusi... "Pe urma, continua Matilda, tot el m-a facut sa nu
dorm doua saptamni, ca de ce nu m-am uitat la el, ca de ce am nchis usa nu stiu cu
m, ca am fost odioasa, ma urtisem, mbatrnisem cu cinci ani de cte mi-a facut..."
Fascinatia mea slabi. Disparui din nou n baie, ma spalai iarasi si cum sngele nu m
ai aparu ma gndii cu ce sa dau sa nu se mai vada drele, caci se vedeau acum mai ra
u n spirale frumos trase, ca o pictura suprarealista pe fata unui borfas, de sus
de la coltul arcadei, pna jos sub falca. Iata deci ce-am crezut ca e si ce-a iesi
t, gndii. Hm! Si n ultimele doua luni, dar ce zic eu doua luni, chiar astazi, n ofic
iu, bauseram mpreuna un pahar si ne sarutaseram ca altadata. Imposibil sa ma duc a
sa la cursuri! mi veni o idee...sa dau cu pudra. Intrai n dormitor si luai de pe m
asa ei de toaleta o cutie si dadui cu pernita aceea mica. La nceput mi se paru ca
tine, dar pudra se deslipi la prima grimasa, aratam si mai rau, ca o fantoma, s
au ca un vampir. Pe urma mi veni alta idee: ceva care se putea lipi foarte bine e
ra fondul de ten. Desfacui o sticluta si ncepui sa dau cu lopatica aceea nsurubata n
dop. Era perfect. Nu se mai cunostea nimic. Puteam sa merg si la cursuri si sa
ma ntlnesc dupa aceea si cu Ion Micu.
Revenii n hol foarte vesel si spusei: "Ei, domnilor, spectacolul s-a ncheiat, a fo
st foarte reusit, biletele au fost pe gratis, iesirea prin Sarindar, cum se spun
e la Bucuresti, Matilda, tu mai ai ceva de spus?" ,.Da, plec si eu..." "Da, liber
, luati-o"', spusei cu nepasare, asezndu-ma n fotoliu picior peste picior. Dar che
stia asta cu luatul nu conveni la nimeni, Matilda nsa se ridica si disparu, sa se
pregateasca adica de plecare, dar eu o vazui ca intrase n dormitorul fetitei, de
unde nsa reveni ndata, se aseza si-mi spuse: "Iau si copilul". "Binenteles, zisei,
dar sa-mi spui unde te duci, ca sa pot veni sa-l vad, cu toate ca am vrut sa-l
arunc ntr-o prapastie. M-am razgndit. Si nca un lucru, vreau sa-l spun nti pentru mam
a, desi n-ar fi fost nevoie, ea mi cunoaste viata, apoi pentru Vasile badei, cum
se zice pe le noi, si pentru cine mai e amator: fata aia cu care am trait eu la
optsprezece ani nu era stricata, s-a casatorit la Bucuresti cu un maior, pe urma
s-au despartit si s-a recasatorit la Iasi cu un mare negustor, cu care a avut si
doi copii. Am cunoscut eu alte stricate care spun de altele ca snt stricate (si
ma uitai insistent la Tamara), nu vreau sa dau nume, nu ma intereseaza, dar fata
asta nu era. A doua fata, studenta n chestiune, nu cu mine ramasese nsarcinata, c
i cu doctorul Ygrec, are adresa, toata lumea le cunostea legatura. Ct despre tot
ce-ati auzit aici recunosc, am gresit fundamental: oamenii iau totul n serios, sau
le plescaie limba n gura de placere sa-ti nteleaga cum vor ei unele cuvinte. N-au
dect! Sa le ia cum vor, n-o sa ma apuc eu acuma si sa nu mai gndesc ce-mi place,
binenteles nsa ca o sa fiu mai atent la omul din fata mea."
Si tacui si ncepui sa ma uit pe tavan. Pe urma ma uitai ndarat. A! Vitraliul! Ma r
idicai si l cercetai atent. Da, se putea drege, vaza-proiectil i facuse doar o gau
ra, restul ramasese ntreg. Se putea combina cu geam obisnuit si tot ramnea el frumo
s. Sigur ca eu stiam ce patise, dar nu strica un martor n aceasta casa...
Tasia se ridica prima. "Victore, zise, eu n-am auzit nimic. Cred ca nici barbatu
-meu. Nu lua seama la vorbe. Daca ati fi mici sau asa mai la nceput, asi sti ce s
a va spun. Dar tu zici ca ai mai avut de-a face cu doua fete, ea cu doi barbati,
nu stiu ce sa va spun. Gringalet-ul mi blbi ceva negnd energic cu degetul: "Sa stii
ca nu snt suparat! Asa m-a facut mama, cam pricajit." Cu un humor care ma surprin
se. Si mi sopti la ureche. "Si sa stii ca oamenii mici au... mari." Izbucni n rs. T
amara se rasti la ei: "Hai, odata!" El nsa nu se grabi, o njura de mama, iar ea, n
ciuda efortului de a nu arata ce simte, ramase o clipa trasnita si masca i se st
rica. "Bine, zise, atunci eu am plecat.'' El, n treacat, o trimise la origine, n t
imp ce se apleca iar si-mi sopti: "Nu lua n seama , Matilda te iubeste, ti spun eu
, se facea foc cnd venea pe la tanti Tasia si cineva spunea asa vreo vorba despre
tine," ..Bine, bine, i spusei, noapte buna!" "Tasia, striga Matilda, stai ca vin
si eu uite-acum mi iau fetita si vin...
Ramasei nepasator la acest strigat, la aceasta chemare. Petea trecu pe lnga mine
cu urciunea de nevasta-sa fara sa-mi spuna nimic, iar seful clanului se opri. Fac
u un gest energic n aer, semn de cruce: "Ai nteles? zise foarte tare, asta e!" Adi
ca sa ngrop totul si sa pun cruce.
Le ascultai pasii pe trotuar. Ai mei erau si ei n picioare, dupa ce, ca niste stapn
i ai casei, i condusesera pna la usa pe ceilalti. si dadusera mna, si spusesera La re
vedere . La revedere? Hm? Nu va mai fi nici o revedere! Gata! Adio! "Matilda, st
rigai, vino si ia-ti ramas bun de la mama." ..La revedere", striga si ea fara sa
lasa din dormitor, unde nu stiu ce facea. "Mai mama, zise mama uitndu-se n sus la
mine, tu nu te ntelegi cu muierea asta, Nu-ti pierde vremea, n-are nici un rost..
.'" "Hai. mama, nu-mi spune lucruri pe care le stiu si eu, chiar ca n-are nici u
n rost..."
Matilda iesi totusi...n rochie de oras (o schimbase pe cea violeta, ncheiata la gt,
cu care si primise musafirii), si lua la revedere si ramaseram singuri. n hol zace
au pe jos paharele sparte peste care ce cazuse pe masa, cesti de cafea cu mucuri
de tigari nfipte n zat (asta era nesimtitul de Ion Micu, care nu vazuse sau nu-i p
asase ca scrumiere se aflau peste tot), sticle de vin goale pe semineu, pahare cu
vin nebaut sau pe jumatate baut... Si Matilda n mijlocul holului cu mna la gura s
i capul n jos. Intrigat, ma apropiai. si nabusea rsul. Se uita la mine lung, cu o ul
uitoare naivitate si perversitate n frumosii ei ochi verzi. Pufni iar n rs, chicoti
... "Bunicul tau m-a salvat, zise, altfel ne desparteam... Mi-a zis fa si am ntel
es ca tot muiere neispravita snt si eu, ca si altele si ca pe el nu-l impresionau c
uvintele mele..." Ma pomenii cu gtul nlantuit. "Nebuna mai snt si eu, zise ,si rse i
ar; daca nu te-asi iubi, asi fi stat cuminte ca o curca! zise ea chicotind mereu
, si te-ai fi plictisit..." Mirosea nsa puternic a vin si corpul ei parca frigea.
i pusei mna la gt. Avea febra mare. "Si Tasia, ce ti-a zis? Dar Artimon?" Chicoti
iar, apoi izbucni de-a binelea n rs, tinndu-si mereu mna la gura. Parca ar fi spus:
ce vesel a fost, nici n-am vazut ce figuri au facut, poti sa-mi spui tu? "Vino c
u mine, i spusei, vesel si eu, dar resemnat ca n fata mortii. Ce zici de vitraliul
ala?" "mi pare rau, nu stiu ce m-a apucat", zise cu o frateasca sinceritate. "Un
mester bun o sa-l repare, i spusei. Dar nici un mester, orict de priceput, n-o sa
poate drege ceea ce mi-ai facut tu mie astazi!"
Si masurai pe deplin constient singuratatea care navali asupra mea dupa ce rosti
i aceste cuvinte. Chiar sub anestezia deciziei, caci o decizie alunga cinii suferi
ntei, simtii totusi o smulgere, o sfsiere greu de suportat dinlauntrul fiintei me
le, cum povestesc cei operati, ca o durere surda i face sa urle cnd organul bolnav
este taiat. Intrai n bucatarie si deschisei dulapul n care Ana pusese deoparte ctev
a sticle pentru mine. Nu vroiam sa vad totul altfel, cum spusese seful clanului
ca o sa se ntmple dupa acest vin. ci, dimpotriva, sa amplific ceea ce traisem, ca
sa vad apoi mai clar ceea ce o sa vie dupa. "Dar si eu vreau", zise Matilda surp
rinsa cnd ma vazu reaparnd n hol cu sticla si numai cu un pahar n mna. i facui semn cu
degetul gros napoi spre bucatarie: sa se duca acolo si sa-si ia singura un pahar
curat.
XVI
"Un han mongol (urmas al marelui Genghiz), urmas demn al tatalui sau, dar caruia
i placea vinul, a salvat poporul romn de o primejdie mortala, ncepui eu turnnd n pah
are. n mijlocul Europei, cu hoardele sale, a murit, pe acest pamnt strain, cu prea
multi munti si cu populatii pestrite si sefii hoardei au hotart sa se ntoarca napo
i n Mongolia visurilor lor si acolo sa-si aleaga un nou han. n drum, ca o simpla m
iscare de deget a destinului, au trecut pe la noi si au nimicit statul cuman, ca
re se instalase demult pe cmpiile noastre si parea bine consolidat, poate pentru t
otdeauna. Sa vedem ce poate face vinul pentru doi insi pe care destinul se pare
ca nu vrea sa-i protejeze." "Te crezi mare han!" rse ea. "De ce nu? Abia voi mplin
i, curnd douazeci si cinci de ani, totul e in fata." "Ai ratat nceputul, trebuia a
tunci, imediat, n 44... sa te nscrii n partid." "Nu se stie", zisei.
Ridicai paharul si ciocniram. l baui dintr-odata si l umplui la loc. mi aprinsei o
tigare. Matilda ceru si ea una pe care i-o aprinsei si ea si apropie capul. Ma si
mteam vesel si al doilea pahar mi spori aceasta stare. "Vezi ce bine e? zisei. Es
ti multumita, nu?! Tu te simti bine! Spune-mi, te rog, de istoria cu cele doua f
ete cine ti-a povestit?" "Tamara, cine sa-mi povesteasca." "Si cnd ti-a povestit?
"Chiar azi, n timp ce voi erati n biblioteca." "Tu ai pus-o sa scormoneasca?" "Cum
o s-o pun...?" "Si tu ai relatat exact sau ai nascocit pe loc istoria cu copilu
l, ca ar fi fost al meu!? "Nu, asa a aflat ea!"'' Ciocniram, din nou si i soptii:
"Vezi ce bine e? Si ticalosii se simt bine, asa, multumiti, cum stau ei si beau
vin mpreuna, ca si cnd nimic nu s-ar fi ntmplat."'
Si i povestii vizita mea la vecinul din cartier, seful de echipa de la ecarisaj,
Acojocaritei. ..Nu? E bine, semanam cu ei! nceputul a fost greu ,pe urma vine de
la sine..."
Ea tresari. "Suna cineva, zise, cine poate fi la ora-asta?" si curioasa se ridic
a sa vada cine e. Auzii aproape imediat bocanituri de ncaltaminte grea urcnd scari
le. Cine dracu putea sa fie? Sarii n picioare. Usa fu data de perete si n hol apar
ura trei ofiteri; n urma lor, Matilda, care mi arunca o privire nelinistita. Ramas
e acolo la usa, de care se rezema si si ncrucisa bratele la piept, grava, cu chipu
l cutreierat de presimtiri rele. "Domnul Petrini, nu? spuse unul din ei, care nu
era seful lor, avea mai putine nsemne pe epoleti. "Da, eu snt, ce s-a ntmplat?" "Gai
na a ouat", zise seful lor, un capitan de rangul doi si ma apuca brutal de brat
si ma mpinse spre perete. "Minile n sus pe perete, haide, apropie-te, minile n sus!"
"Da' de ce ma pui dumneata pe mine, n casa mea, cu minile n sus? ma revoltai eu bru
sc si revenii sa ma asez in fotoliu. Daca aveti ceva de discutat cu mine, luati
loc si faceti-va datoria. Dar mai nti cine snteti?" Asta se uita la mine cu un disp
ret plictisit si amenintator, se ntreba daca sa-mi crpeasca sau nu una, ca sa vad
imediat cine snt. "Esti arestat, urla el deodata scos din pepeni, la perete si min
ile sus!" Si cei doi ma apucara de brate si ma dusera, n timp ce unul cu puternic
accent unguresc ma sfatui binevoitor: ridica minile pentru perchezitie. Le ridicai
, dar nu la perete, ma perchezitionara ,mi retinura actele, biroul populatiei si
carnetul de universitar, si dupa ce se uitara bine n portofel, l aruncara pe masa.
Ungurul ramase lnga mine, iar ceilalti doi ncepura sa se plimbe prin hol...Uite c
um stau boierii astia n vaste apartamente,. n timp ce muncitorii se nghesuie cte tre
i familii n trei odai", rnji capitanul. La acest subiect ncepura sa susoteasca. ,.Da
, da, sigur", dadea militarul din cap si pornira prin odai. Fluierau parca a pus
tiu. Cnd sa intre n dormitorul fetitei, Matilda se nspaimnta si striga: "NU intrati
acolo, sa-mi speriati copilul." "Lasati, doamna, ca n-avem nimic nici cu dumneav
oastra, nici cu copilul, spuse capitanul cu acelasi dispret, mai au si altii cop
ii, dar dorm cu parintii, n-au dormitor special." ..Va pun n vedere ca snt membra
de partid si o sa-i spun chiar mine tovarasului prim-secretar cum ati dat busna a
ici'", relua Matilda pazind usa... ..Da, sigur, ne pasa noua de primul-secretar'
", zise capitanul si o dadu la o parte si deschise usa, dar nu intra. si arunca d
oar o privire circulara si apoi o lua spre biblioteca. Probabil cauta o casa pen
tru el sau pentru cine stie ce sef al lui mare, gndii. Mai auzisem de astfel de c
azuri, te arestau, ti goleau casa si transportau totul ntr-alor si apoi se instala
u ei cu acte n regula. Adio casa dupa aceea, chiar daca si mai ales se ntmpla sa fi
i proprietar.
Intrai si eu n biblioteca, urmarindu-l pe ofiter nelinistit, caci se si instalase
la biroul meu si ncepuse sa traga sertarele. Scoase totul din ele, manuscrise, no
te de prelegeri si cele trei caiete ale mele. Lua unul si l deschise la prima fila
. Aveam un scris foarte citet si se nfunda n lectura. "Hm! facea! Ce snt astea?' i r
aspunsei ca snt caietele mele de curs. "Fa un pachet din toate astea!" se adresa
el celuilalt si se ridica si ncepu sa-mi rascoleasca biblioteca. Trntea cartile pe
jos, dupa ce le rasfoia, se misca ntr-o parte, n alta, calca pe ele. "Ce nevoie a
veti de caietele mele de cursuri?" zisei, cu un glas din care indignarea si revol
ta pierisera, fiindca simtisem primejdia mortala. Daca le lua si le citea pe-acol
o un specialist de-al lor, n universitate n-aveam sa mai pun piciorul niciodata,
chiar daca avea sa mi se dea drumul imediat sau mai trziu... Repetai rugamintea c
u oarecare nepasare, ca sa nu-i dau de banuit ca m-asi teme de ceva. "Se pot pie
rde pe-acolo si eu vreau sa public ce-am scris n ele, nu am nici o copie... (De c
e nu-mi facusem eu niste copii, pe care sa le fi ascuns bine, cum putusem sa fiu
att de imprudent? Caci daca ma arestasera pentru felul cum mi tineam prelegerile,
aceste caiete, mai ales cel de-al doilea, nu erau o dovada zdrobitoare ca turna
torul nu inventase nimic?) "La noi nu se pierde nimic, zise capitanul absent, vi
se vor restitui dupa ce vi se va da drumul." "Dar care e acuzatia care mi se ad
uce?' "O sa aflati... mi raspunse el. Gata, mergem..."
Ungurul mi sopti: "Luati-va palton si caciula, si bani, o sa aveti nevoie..." Ma n
fiorai. Eram n septembrie, deci voi petrece iarna n nchisoare. Ma uitai la Matilda,
auzise si ea. "Vorbeste cu un avocat, i spusei, cauta unul la barou." "Da, da, zi
se capitanul, sa vorbeasca, o sa faca mare brnza domnul avocat.'" Se potolise, si
permitea chiar, grijuliu, sa ne spulbere orice iluzie, sa stim de pe acum ca nimi
c nu-mi va ajuta, sa nu mai cheltuim degeaba si bani cu avocatul... Ma lasa sa-m
i fac chiar un geamantan, n care Matilda vr rufarie, pulovere, o pereche de bocanci
... "Nu te nelinisti, mi sopti ea, o sa ma zbat sa te scot ct mai repede... Nu se
poate, doar n-ai facut nimic...
Ne mbratisaram, intrai in dormitorul fetitei, o sarutai si iesii fara sa ma mai u
it napoi, sa vad iar paloarea care se asternuse pe chipul Matildei si care mi face
a rau... Afara ne astepta o masina, ne urcaram si n cteva minute opriram n fata unei
cladiri cu sentinela. Mai erau de-astea prin oras, dar niciodata nu ma ntrebasem
ce e nauntru.
n cladire se petrecu o scena bizara. Urcaram trei etaje cu un lift mititel, numai
eu si capitanul, trecuram prin numeroase coridoare la fel de strmte si aveam senz
atia ca cladirea era pustie, n afara de ctiva militieni pe care i zarii de departe,
nu ntlniram pe nimeni. Eram deci la Militie. Asadar, o chestie penala... Si daca
se desgropase istoria cu moartea Caprioarei? gndii. Fusesem scos din cauza si gin
ecologul acela era demult liber. L-or fi arestat din nou? Militia judiciara, pre
lund dosarele fostei politii, si-o fi vrt nasul n aceasta istorie si... Da, dar atun
ci de ce ma arestase Securitatea? Ce cauta capitanul asta cu petlite albastre lng
a mine?
n sfrsit intraram ntr-un urias birou. Capitanul se apropie, saluta un colonel de mi
litie, caruia i dadu actele mele (dar unde disparuse pachetul cu manuscrise?) si
securistul se retrase. Colonelul lua actele si mormaind ceva iesi si el din vast
ul birou si ramasei singur. Ma apropiai de o fereastra deschisa si ncepui sa ma u
it n ntunericul de afara. Iata deci destinul de care ncepusem sa vorbesc cu Matilda
. Ce-o sa se aleaga de viata mea daca nu mi se da drumul imediat? Ce-o fi? De ce
m-or fi acuznd? Capitanul securist nu avusese aerul ca a primit un ordin precis sa
-mi ia manuscrisele, le luase fiindca erau scrise de mna mea si asa ceva trebuia
confiscat fara ordin special. Atunci ce putea fi? Ei bine, vor sa ma condamne ne
vinovat, numai daca dintre iubirii mei studenti nu se gasise vreunul care sa rapo
rteze ca asistentul Petrini le vorbise odata despre o religie care s-ar putea na
ste. Dar asta fusese demult, acum doi ani, ori acum doi ani asemenea lucruri nu av
eau nici o gravitate, starea noastra de spirit a tuturor era alta. Ramneau caiete
le... Aici puteam sa raspund ca snt caiete vechi, de pe vremea cnd eram student, de
ci n celalalt regim, cnd se gndea altfel... Chinuit de incertitudine si de tensiunea
ntregii zile, ma cuprinse o obo-seala, o somnolenta si o nepasare pe care nu le
mai simtisem niciodata si revenii de la geam si ncepui sa-mi tri picioarele prin ime
nsul birou. Simteam o dorinta sa ma ntind pe jos si sa dorm, att de vie, nct mi trebui
un mare efort de vointa sa n-o fac. Observai ca din birou, la dreapta, iesea un
mic coridor care era luminat. Uimit, o luai ntr-acolo. Ma pomenii ntr-un alt biro
u, si asta mare si, n el, n fund, vazui un ofiter securist, care statea linistit p
e scaunul lui si lucra la lumina lampii de pe masa.
Ridica fruntea si auzii un glas sagalnic, foarte jovial, aproape fratesc. "Ce fa
ci, Victore?" zise. Dadui din umeri. Era si asta un ungur, dar din cei al caror
glas e asa, parca uns cu miere, pentru el viata e un mare prilej de petrecere, s
a stai la un pahar si sa cnti chiar si pe romneste, daca esti cu romni, si de ce sa
nu fii, nu avem o singura tara?... Cine a pus crciuma n drum, ala n-a fost om nebu
n... "Ei! exclama el exuberant. Avem acuma alt caz, un universitar, alta viata,
mai filozofica!... Victore, da-te mai aproape, ia loc. Stii tu unde te afli acum
a?" "Am avut impresia, i raspunsei, ca la militie." "Nu e la militie, spuse el cu
glasul lui dulceag. E la securitate!" "Tot un drac!" raspunsei eu cu nepasare.
Dar el ma corecta extrem de surprins, dar tot plin de caldura umana: "Nu e tot un
drac!! Pe urma deodata si ridica minile n sus: Ia te uita la el, e cu paltonul!...
" "Si cu geamantanul..." zisei."O, o, o, se vaita el, si cu geamantanul... Ce te-
ai speriat, draga, dai o declaratie si no, ca meri acasa, calca-te-ar vaca neagr
a... Spune, draga", si mi ntinse si un stilou, cu gesturi gospodaresti, ei fi-ar s
a fie, stam de vorba cnd omul poate ca n-are chef si si-a lasat-o pe doamna speri
ata..." "Ce sa spun?" "Apoi spune, draga, acolo, cum a fost cu activitatea ta n S
umanele negre, spune-i pe toti pe care i cunosti, ca asta ne intereseaza, poate c
a ai batut si tu acolo vreun ticalos de ungur care nici el nu s-o fi purtat bine
cnd Hitler a dictat la Viena sa fie sfsiat Ardealul n care Doja s-a rasculat cu ro
mni si maghiari mpreuna mpotriva grofilor care ne sugeau sngele..." Ma uitai la el nen
crezator. si batea joc de mine? Era mare, ajunsese colonel, sarind, probabil, toa
te gradele, se vedea nca de pe chipul lui originea umila, o fi fost muncitor, sau
chelner, sau mic functionar? "Daca spui tot, continua el, nu-ti facem nimic, ca
stim ca tu n-ai fost sef si n-ai spnzurat pe nimeni, dar trebe sa-i fi vazut pe a
ltii... Musai!"'
Simtii o mare usurare, era o greseala. De Sumanele negre nu stiam mai mult dect s
tia toata lumea, citind ziarele, ca adica ndata dupa eliberarea Ardealului o banda
numita astfel ncepuse sa opereze mai ales prin sate si sa se razbune pe unguri f
acnd ei singuri judecata si omornd pe loc... Pusesera n mare primejdie ntreaga provi
ncie, caci rusii vaznd ca nu e liniste n spatele frontului preluasera ei administra
tia. Dar ce sa fi cautat eu la Sumanele negre? Ce era cu istoria asta? i spusei c
a niciodata n-am parasit orasul n acel an, am fost profesor la scoala normala si
pot sa dovedesc acest lucru cu martori si de la scoala si de la gazda mea... "Ia
r noi putem sa-ti dovedim cu documente scrise ca ai facut parte din organizatia t
erorista Sumanele negre, Victore!" zise el. ..Trebuie sa fie o greseala!" "Nu-i g
reseala, draga, scrie negru pe alb..." "Unde scrie?" "O sa afli n instanta, dar o
sa fie prea trziu, or, tu daca ne faci serviciul asta, clasam dosarul tau, uite-
l aici (si batu cu palma pe el) si nu te mai dam n judecata..." "Acuma dumneavoas
tra ce vreti, daca nu stiu nimic..." ..Nu vrei, conchise el. Mai gndeste-te! Du-t
e n celula, dormi, si mine dimineata o sa-ti aduci aminte de toti..." ..Totusi, in
sistai, nu se poate sa-mi spuneti si mie despre ce document e vorba?" ,.Ba cum s
a nu se poata?!
Si deschise dosarul, cauta n el si mi dadu o scrisoare n fotocopie. nghetai vaznd sem
natura. Era a unui COLEG de facultate, care se refugiase n 1940 si care aflase ca
tatal sau, nvatator n sat, fusese omort de unguri cam la vreun an de la refugiu, nt
r-adevar, ndata ce trupele romne trecura granita pe pamntul Ungariei, plecase n sat s
i nu se mai ntorsese. l chema Iustin Comanescu. Eram prieteni de studentie, adica
de plimbari, de cinema, de serate, de cofetarie (eu l tratam, fiindca o ducea foa
rte greu). Era un baiat senin, cu simtul humorului, dar cu toata seninatatea lui
, sau chiar cu aceasta seninatate, cnd frontul ncepuse, dupa Stalingrad, sa naintez
e spre noi, spunea parca visator:" i prind eu pe ungurii care l-au omort pe tata.
Pe butucul de crapat lemne le tai gtul." Nu stiu ce facuse, dar ma pomenii dupa nc
heierea pacii ca mi scrie din Paris. N-o ducea prea bine, dar se nscrisese la niste
cursuri. Avea o prapadita de bursa...
Si acum, dupa attia ani, mi scrisese din nou, scrisoare nsa care fusese retinuta. "
Citeste, draga, zise ofiterul, ce-ai ramas asa pe gnduri?" ncepui sa parcurg rnduri
le. Nimic; ca i era dor de orasul nostru, ca s-a casatorit tot cu o romnca, lucrea
za la Radio, a nceput sa cstige bine, dar ce bune erau prajiturile alea si ce plac
ut era cnd mergeam noi la cinema. Si se ncheia astfel: "Scrie-mi! Eu astept ordona
ntele dumneavoastra". Iustin Comanescu.
"Am citit, zic, nu vad nimic!" "Cum, se mira ofiterul, dar scrie negru pe alb: a
stept ordinele dumneavoastra.'' "Nu ordinele ,am zis, si am nceput sa rd, ordonant
ele... Tovarase colonel, sa va explic. Cnd eram studenti a venit odata o echipa d
e estrada din Bucuresti la noi n oras si am fost si eu cu acest Iustin sa vedem s
pectacolul. Era foarte reusit si am rs de ne-am prapadit de o scena cu un majur s
i un soldat... Majurul l bestelea si soldatul statea drepti cu mna la capela si re
peta ca un papagal: sa traiti, astept ordonantele dumneavoastra... Pe urma, sapt
amni n sir, eu si cu Iustin cnd ne desparteam nu mai ziceam la revedere, ci repetam
si noi, ca niste papagali chestia asta cretina: astept ordonantele dumneavoastr
a..." "Dar stii ca a omort unguri nevinovati acolo la el n sat... A venit cu Suman
ele negre. Ei, cine erau aia? Tu, draga, trebuie sa stii..." mi stersei sudoarea
de pe gt si de pe frunte. Simtii miscarea de deget a unei absurde fatalitati. Spu
sei: "De unde sa stiu, tovarase colonel? V-am spus tot ce stiam". "Asta e scriso
are cu cifru, striga colonelul si ma uitai uluit la expresia chipului sau pe car
e aparuse o linistita convingere: astept ordinele dumneavoastra!" "Ordonantele", r
epetai si eu linistit si ferm. "Tot aia e!" zise. "Nu e tot aia! V-am explicat!"
Nu ntelegea! Poate ca nu stia bine romneste? "Gndeste-te!" "Pot sa vorbesc cu un c
olonel romn? Nu va suparati!" "Poti sa vorbesti si cu un general" zise el, cine c
rezi ca mi-a dat acest document? Un general romn! "Totusi!" "Totusi ce?" ."Insist
sa ma interogheze un ofiter romn." "Se accepta! Dar nu-ti fa nici o speranta! Nu
e nimeni tmpit aicea sa creada istoria ta cu estrada."
Si ma trimise jos n celula, unde cazui ntr-un somn greu.
?--------------