Sunteți pe pagina 1din 0

CAPITOLUL I

1.4. Ecuaiile difereniale de echilibru ale eforturilor



Calculul mrimii eforturilor unitare i a forelor de deformare se poate face prin
integrarea ecuaiilor difereniale de echilibru( la care se mai adaug i alte relaii),
aplicate la un volum elementar ales arbitrar.
La stabilirea forelor de prelucrare prin deformare se folosesc ecuaiile difereniale de
echilibru n coordonate carteziene, cilindrice i sferice, n funcie de operaia la care se
refer calculul.Astfel pentru cazul laminarii produselor plate, ecuatiile diferentiale de
echilibru ale eforturilor se vor da in coordonate carteziene, in cazul tragerii si extrudarii
produselor cu sectiune circulara, in coordonate cilindrice, iar pentru ambutisarea unui
fund de recipient in coordonate sferice.

Stabilirea ecuaiilor difereniale de echilibru n sistemul de coordonate carteziene
Determinarea ecuatiilor diferentiale de echilibru se face pe un volum paralelipipedic
elementar cu laturile dx, dy, dz, tensiunile care acioneaz pe feele paralelipipedului
fiind prezentate n figura1.6 .


Fig.1.6
Considerm elementul n echilibru i neglijand forele de inerie proprii, suma forelor
care acioneaz pe fiecare direcie este nul.
Fcand suma proieciilor forelor pe axa x rezult:
0 ) (
) ( ) (
=

+ +

+ +

+
dxdy dxdy dz
z
dxdz dxdz dy
y
dydz dydz dx
x
xz
xz
xz
xy
xy
xy x
x
x

(1.6)
Dupa simplificare i mprire cu dx, dy, dz se obine ecuaia diferenial de echilibru n
raport cu axa x de forma:
0 =

z y x
xz
xy
x

(1.7)
Procedand similar pentru axele Oy si Oz rezulta:

0 =

z y x
yz y yx

(1.8)
0 =

z y x
z
zy
zx

(1.9)

Stabilirea ecuaiilor difereniale de echilibru n coordonate cilindrice
Se consider un volum elementar ntr-un corp cilindric care are coordonatele , si z.
Variaia eforturilor unitare pe suprafeele volumului considerat este prezentat n figura 1.
7
Scriind ecuaiile de echilibru ale eforturilor n raport cu axele de coordonate se vor
obine:

0
1
0
2 1
0 ) (
1 1
= +

= +

= +



z
z z
z
x
z
z
z
z
(1.10)

Fig.1.7


Stabilirea ecuaiilor difereniale de echilibru n coordonate sferice
Se consider un volum elementar ntr-un corp sferic determinat de coordonatele , si
conform figurii 1.8. Pentru cazurile practice se consider c starea de eforturi unitare este
simetric fa de axa z i mrimea eforturilor unitare nu depinde de unghiul . In acest
caz se poate scrie c:

0
0
= =
=



Ecuaiile difereniale de echilibru n coordonate sferice au forma:
0
0 ] ctg ) ( 3 [
1 1
0 ] ctg ) ( 2 [
1 1
=


= +

+


= + +





(1.11)


Fig.1.8

1.5. Eforturile unitare pe o suprafa nclinat fa de axele de coordonate

Se consider un paralelipiped care are 3 muchii paralele cu axele de coordonate x,
y, z.
Secionand paralelipipedul cu un plan nclinat fa de cele 3 axe, normala la aceasta
suprafa este nclinat fa de axele de coordonate cu unghiurile
x
,
y
,
z
(Fig.1.9)[5].




Fig.1.9
Cunoscandu-se eforturile
x
,
y
,
z
si
xy
,
xy
,
xz
,
yz
, corespunztoare suprafeelor aob,
aoc, boc, se vor putea determina eforturile unitare i pe suprafaa nclinat abc.
Pentru aceasta se noteaza suprafata abc cu A, iar proiectiile acesteia pe planele
perpendiculare pe axele de coordonate cu A
x
, A
y
, A
z
si tensiunea totala cu S.
Scriind ecuatiile de echilibru static pe directia axelor de coordonate se obtine :
0
0
0
=
=
=
z z y zy x zx z
z yz y y x yx y
z xz y xy x x x
A A A A S
A A A A S
A A A A S



(1.12)
Efortul unitar total S care acioneaz pe suprafaa nclinat A poate fi scris n funcie de
componentele sale astfel:
2 2 2 2
z y x
S S S S + + =
Dar :





Unde :
x
cos ,
y
cos ,
z
cos poarta numele de cosinusuri directoare ale suprafetei abc
Daca se considera A=1, dupa inlocuire in relatia 1.12 se obtine :
z xz y xy x x x
S cos cos cos + + =
(1.13)
z yz y y x yx y
S cos cos cos + + =
z z
y y
x x
A A
A A
A A

cos
cos
cos
=
=
=
z z y zy x zx z
S cos cos cos + + =
Efortul unitar normal pe suprafaa nclinat este dat de proieciile componentelor S
x
, S
y
,
S
z
pe normala N , deci se poate scrie:

n
= S
x
cos
x
+ S
y
cos
y
+ S
z
cos
z
(1.14)
Cunoscand efortul unitar total S i efortul unitar normal
n
, se va putea determina efortul
tangenial total
n
:
2 2 2
n n
S = (1.15)
2 2
n n
S = (1.16)

1.6. Eforturi unitare principale

In fiecare punct al corpului supus deformrii se pot duce trei suprafee
perpendiculare ntre ele, unde eforturile unitare tangeniale sunt nule, din care cauz
asupra lor acioneaz numai eforturi unitare normale (Fig.1.10).
Aceste suprafee se numesc suprafee principale, eforturile care acioneaz pe aceste
suprafee se numesc eforturi unitare normale principale(
1
,
2
,
3
) i direciile lor se
numesc direcii principale(1,2,3).
In aceste condiii eforturile unitare care acioneaz pe o suprafa nclinat fa de axele
principale pot fi exprimate astfel:
3 3 3
2 2 2
1 1 1
cos
cos
cos



=
=
=
S
S
S
(1.17)
3
2 2
3 2
2
2
2 1
2 2
1
2
cos cos cos + + = S (1.18)
3 2
3 2
2
2 1
2
1
cos cos cos + + =
n
(1.19)
2 2
n n
S = (1.20)
unde:

1
,
2
,
3
sunt unghiurile pe care le face normala la suprafaa nclinat, cu axele
principale
1
,
2
,
3
.




Fig.1.10


1.7.Eforturi unitare octaedrice

Dac se consider o suprafa a crei normal este egal nclinat fa de cele trei axe
principale (Fig.1.11) aceasta este o suprafa octaedric, iar eforturile unitare pe acea
suprafa se numesc eforturi unitare octaedrice[5].
In aceste condiii:
cos
1
=cos
2
=cos
3
= cos (1.21)
Din :
cos
2

1
+cos
2

2
+cos
2

3
=1 (1.22)
rezult c:















3
1
cos =





Fig.1.11

Inlocuind valorile cosinusurilor directoare n relaiile 1.17...1.20, se obine:
3
;
3
;
3
3
3
2
2
1
1

= = =
oct oct oct
S S S (1.23)
) (
3
1
2
3
2
2
2
1
+ + =
oct
S
(1.24)
) (
3
1
cos cos cos
3 2 1 3 3 2 2 1 1
+ + = + + = S S S
oct
(1.25)
2
3 2 1
2
3
2
2
2
1
) (
9
1
) (
3
1
+ + + + =
oct
(1.26)
In relaia de mai sus dezvoltand termenul al doilea de sub radical, se obine:
2 2
1 3
2
3 2
2
2 1
9 ) ( ) ( ) (
oct
= + + (1.27)

1.8. Reprezentarea variatiei tensiunilor

1.8.1. Elipsoidul lui Lame

Pentru diferite inclinari ale suprafetei A, locul geometric al varfului vectorului S
reprezinta un elipsoid.
Notand cu S
x
, S
y
, S
z
, proiectiile vectorului S, in functie de tensiunile principale, acestea
vor fi:
z S
y S
x S
z
y
x
= =
= =
= =
3 3
2 2
1 1
cos
cos
cos



(1.28)
Prin ridicare la patrat, impartire cu tensiunile
1
,
2
,
3
si insumare rezulta:
1
2
3
2
2
2
2
2
1
2
= + +

z y x
(1.29)
deoarece
1 cos cos cos
3
2
2
2
1
2
= + +
Relatia 1.29 reprezinta un elipsoid, care are centrul in punctul de intersectie al axelor de
coordonate iar semiaxele sale sunt egale cu marimea tensiunilor principale(Fig.1.12).



Fig.1.12 Elipsoidul lui Lame

Din aceasta reprezentare rezulta urmatoarele:
- daca doua tensiuni sunt egale intre ele atunci elipsoidul se transforma intr-un
elipsoid de rotatie;
- daca toate tensiunile principale sunt egale intre ele(
1
=
2
=
3
=), elipsoidul se
transforma intr-o sfera; in acest caz starea de tensiuni se numeste hidrostatica sau
sferica;
- daca una dintre tensiunile principale este nula, elipsoidul devine o elipsa
corespunzatoare unei stari plane de tensiuni;
- daca doua din tensiunile principale sunt nule elipsoidul se reduce la o linie care
corespunde starii liniare de tensiune.

1.8.2. Cercul lui Mohr

Dependenta dintre tensiunile tangentiale si cele normale principale se poate obtine
pe cale grafica printr-o constructie geometrica numita cercul lui Mohr. Aceasta
constructie grafica permite studiul variatiei eforturilor unitare pe sectiuni inclinate fata de
axele de coordonate.
Anterior s-a aratat ca:
3
2
3 2
2
2 1
2
1
3
2 2
3 2
2 2
2 1
2 2
1
2 2 2
cos cos cos
cos cos cos


+ + =
+ + = + =
n
n n
S

dar:
1 cos cos cos
3
2
2
2
1
2
= + +
Rezulta ca:
) cos (cos 1 cos
2
2
1
2
3
2
+ =
Deci:
) cos (cos cos cos
2
2
1
2 2
1
2
3 2
2 2
2 1
2 2
1
2 2
+ + + = +
n n
(1.30)
sau
2
2 2
3
2
2 1
2 2
3
2
1
2
3
2 2
cos ) ( cos ) ( + = +
n n
(1.31)
iar
2
2
3 2 1
2
3 1 3
cos ) ( cos ) ( + =
n
(1.32)
Daca se inmulteste ecuatia 1.32 cu (
2
+
3
) si se aduna membru cu membru cu ecuatia
1.31 , dupa simplificari se va obtine:
1
2
3 1 2 1 3 2
2
cos ) )( ( ) )( ( = + (1.33)
si identic
3
2
2 3 1 3 2 1
2
2
2
1 2 3 2 1 3
2
cos ) )( ( ) )( (
cos ) )( ( ) )( (


= +
= +
(1.34)
Considerand cazul particular cand cos=0(=/2), relatia 1.32 devine:
0 ) )( (
3 2
2
= + (1.35)
sau sub o alta forma:
2 3 2 2 3 2 2
)
2
( )
2
(



=
+
+ (1.36)
Intr-un sistem de coordonate - relatia 1.36 reprezinta un cerc de raza
2
3 2
23

= r cu
centrul 0
23
pe axa absciselor la distanta
2
3 2
23
+
= a , fata de origine.
Similar se demonstreaza ca relatiile 1.34 reprezinta tot cercuri. Aceste cercuri se numesc
cercurile lui Mohr. Ele sunt construite in ipoteza ca:
1
>
2
>
3
. Reprezentarea acestor
cercuri este data in figura 1.13.



Fig.1.13 Reprezentarea grafica a cercurilor lui Mohr

Examinand constructia grafica a cercurilor lui Mohr se observa urmatoarele:
-abscisele extremitatilor cercurilor reprezinta marimile tensiunilor principale pentru care
tensiunile tangentiale sunt nule.
-valorile maxime ale ordonatelor corespund tocmai tensiunilor tangentiale maxime:
2
2
;
2
3 1
13
3 2
23
2 1
12

=
(1.37)
Aceste tensiuni se numesc tensiuni tangentiale principale si lor le corespund tensiunile
normale ale caror valori sunt:
2
;
2
;
2
1 3 3 2 2 1
+ + +

-cu valorile tensiunilor tangentiale maximesi ale tensiunilor normale corespunzatoare se
pot determina cosinusurile directoare care definesc planele pe care actioneaza tensiunile
tangentiale maxime, date in tabelul de mai jos:
Valorile cosinusurilor directoare ale planelor pe care actioneaza tensiuni tengentiale
maxime
cos
1
cos
2

cos
3

max
0
2
1

2
1

2
3 2
23


=
2
1


0
2
1

2
3 1
13


=
2
1

2
1


0
2
2 1
12


=

Deoarece prin conventie, se considera
1
>
2
>
3
rezulta ca:
2
3 1
max 13



= = (1.38)
Din analiza cercurilor lui Mohr, se pot face urmatoarele observatii:
-daca tensiunile principale ce actioneaza asupra unui volum elementar sunt egale intre
ele, tensiunile tangentiale corespunzatoare sunt nule iar cercurile lui Mohr devin un punct
situat chiar in originea axelor de coordonate;
-suma tensiunilor tangentiale maxime este nula:
0
2 2 2
1 3 3 2 2 1
31 23 12
=

= + +



1.10. Starea de eforturi unitare in plan

Pentru rezolvarea problemelor practice, sunt folosite destul de frecvent relaiile
eforturilor, considerate n starea de eforturi unitare plan. In acest caz sunt respectate
condiiile:

y
=0;
xy
=
zy
=0
Distribuia eforturilor n cazul strii de eforturi unitare plan este prezentat n figura
1.15[5].
Componentele efortului unitar total S pe cele dou axe x i z vor fi:
z z x zx z
z xz x x x
S
S


cos cos
cos cos
+ =
+ =
(1.46)
Deoarece
x z

=
2
rezult c
x z
sin cos = , relaia 1.46 devenind:
x z x xz z
x xz x x x
S
S


sin cos
sin cos
+ =
+ =
(1.47)
Exprimand componentele S
x
i S
z
n funcie de eforturile unitare normale principale vom
avea:
1 3 3
1 1 1
sin
cos


=
=
S
S
(1.48)
Efortul unitar total , pe suprafaa nclinat va fi:
2 2 2 2 2 2 2 2
2 sin ) ( sin cos
xz x xz z x x z x x z x
S S S + + + + = + = (1.49)

sau exprimand n funcie de eforturile unitare normale principale :
1
2 2
3 1
2 2
1
2
3
2
1
2
sin cos + = + = S S S (1.50)

Efortul unitar normal pe suprafaa nclinat va fi:
x xz x z x x n
2 sin sin cos
2 2
+ + = (1.51)

sau n funcie de eforturile unitare normale principale:
1
2
3 1
2
1
sin cos + =
n
(1.52)


Fig.1.15

Efortul unitar tangenial pe suprafaa nclinat va fi:
x xz x z x n
S 2 cos 2 sin ) (
2
1
2 2
+ = = (1.53)
sau
1 3 1
2 sin ) (
2
1
= (1.54)
Eforturile unitare normale principale pot fi exprimate n funcie de eforturile unitare
x
,

z
i
xz
rezolvandu-se determinantul 1.43, care n cazul strii de eforturi unitare plane
devine:

0
) (
) (
=



z zx
xz x



Rezolvand determinantul de mai sus se obine:
0 ) (
2 2
= + +
xz z x z x
(1.55)
Din ecuaia 1.55 rezult:
2 2
3
2 2
1
4 ) (
2
1
2
4 ) (
2
1
2
xz z x
y x
xz z x
z x

+
+
=
+ +
+
=
(1.56)
Dac scdem
3
din
1
i ridicm la ptrat se obine:
2 2 2
3 1
4 ) ( ) (
xz z x
+ = (1.57)
Dac se consider c normala N din figura 1.15 este axa x a unui nou sistem de axe de
coordonate, iar axele x si z existente vor fi axe principale (
1
-
2
), pe baza relaiei 1.52,
x

va fi egal cu
n
, deci se va putea scrie:
1
2
3 1
2
1
sin cos + =
x
(1.58)


Deoarece:
2
2 cos 1
sin
2
2 cos 1
cos
1
1
2
1
1
2

=
+
=
si

expresia 1.58 poate fi scris i astfel:
2
2 cos 1
2
2 cos 1
1
3
1
1

=
x
(1.59)
sau
1
3 1 3 1
2 cos
2 2

+
=
x
(1.60)
Similar:
1
3 1 3 1
2 cos
2 2

+
=
z
(1.61)
Fcand notaiile:
k
si
med
=

=
+
2
2
3 1
3 1



atunci pe baza relaiilor 1.60, 1.61, 1.54, se vor putea exprima
x
,
z
,
xz
astfel:
1
1
1
2 sin
2 cos
2 cos



k
k
k
xz
med z
med x
=
=
=
(1.62)

1.12. STAREA DE DEFORMARE

Prin starea de deformare se intelege totalitatea modificarilor geometrice ce apar
intr-un corp supus actiunii fortelor exterioare si care caracterizeaza schimbarea formei
corpului in timpul deformarii.
Modificarile geometrice ce apar in timpul deformarii pot fi liniare si unghiulare. Cand
deformatiile sunt egale in toate punctele corpului, starea de deformatii este omogena, iar
cand deformatiile difera de la un punct la altul starea este neomogena.
In practica starile de deformatii sunt neomogene datorita variatiei tensiunii,
temperaturii, proprietatilor, etc. Pentru simplificarea calculelor, considerand volume mici
in interiorul corpului supus deformarii se pot accepta stari de deformare uniforme.
Pentru analiza starii de deformare se considera ca punctele aflate in interiorul corpului
supus deformarii fac parte din paralelipipede elementare. In urma deformarii aceste
paralelipipede isi vor schimba pozitia, lungimile laturilor si unghiurile dintre
acestea(Fig.1.18 ).




Fig.1.18
Proiectand un paralelipiped elementar pe cele 3 plane ale unui sistem cartezian
x0yz(Fig.1.19) se poate simplifica analiza starii spatiale de deformatii prin analiza
proiectiilor plane(Fig. 1.20 )



Fig. 1.19





Fig.1.20

Din analiza deformarii proiectiei paralelipipedului in planulx0y(Fig.1.18) se observa ca
dreptunghiul ABCD se deplaseaza intr-o noua pozitie, A

, B

, C

, D

. Deplasarile de-a
lungul axei 0x se noteaza cu u, cele de-a lungul axei 0y cu v, iar de-a lungul axei 0z cu w.
Daca punctul A s-a deplasat cu distanta u, punctul C se va deplasa cu cresterea
elementara dx
x
u
u

+ s.a.m.d. Pentru determinarea deformatiilor liniare si unghiulare


specifice se analizeaza figura 1.21 .





Fig.1.21

Pe baza fig. 1.21 deformatia relativa paralela cu axa 0x este:
x
u
dx
dx u dx dx
x
u
u
AC
AC C A
x

=
+

+
=

=
) (
' '
(1.63)
Notand cu
xy
deformatia unghiulara a unui unghi drept(deformatie specifica) , din
considerente geometrice se obtine:
yx xy xy
+ = (1.64)
Unghiurile
xy
si
yx
se obtin din relatiile:
x
v
dx
dx
x
v
tg
xy

= (1.65)

y
u
dy
dy
y
u
tg
yx

= (1.66)

Considerand ca deformatiile sunt mici, se admite ca tg
xy

xy
si tg
yx

yx.
Pe baza celor de mai sus se obtine valoarea totala a deformatiei unghiulare specifice:
yx xy xy
y
u
x
v

2
1
2
1
+ =

= (1.67)

In mod similar se pot obtine deformatiile specifice liniare si unghiulare din celelalte
plane:
z
w
si
y
v
z y

= (1.68)
zx xz xz
x
w
z
u

2
1
2
1
+ =

= (1.69)
zy yz yz
y
w
z
v

2
1
2
1
+ =

= (1.70)

1.13. TENSORUL SI DEVIATORUL STARII DE DEFORMARE

Din cele prezentate mai sus rezulta ca deformarea unui element de volum dintr-un corp
supus deformarii poate fi determinata complet daca se cunosc 9 componente: 3 deformatii
liniare (
x
,
y
,
z
) si 6 deformatii unghiulare (1/2
xy
, 1/2
yx
, 1/2
xz,
1/2
zx
, 1/2
yz
, 1/2
zy
)
egale doua cate doua.
Starea de deformare din jurul unui punct dintr-un corp supus deformarii poate fi
reprezentata printr-un tensor similar tensorului eforturilor unitare:
z zy zx
yz y yx
xz xy x
T


2
1
2
1
2
1
2
1
2
1
2
1
= (1.71)

In mod analog starii de tensiune si pentru starea de deformare exista un sistem de axe de
coordonate in lungul carora nu exista deformatii unghiulare. In acest caz deformatiile
liniare se numesc principale si se noteaza cu
1
,
2
,
3
. Starea de deformare in acest caz
poate fi exprimata printr-un tensor in care deformatiile unghiulare sunt nule.
3
2
1
0 0
0 0
0 0

T (1.72)
In cazul in care deformatia liniara pe o directie corespunde deformatiei medii, se poate
scrie:
3
3 2 1

+ +
=
med
(1.73)
In acest caz starea de deformare se exprima prin tensorul sferic al deformarii:
med
med
med
T

0 0
0 0
0 0
0
= (1.74)
Deformatia descrisa de tensorul sferic se refera nmai la variatia de volum. Daca in timpul
deformarii volumul ramane constant, atunci suma deformatiilor pe cele trei directii este
nula si deci deformarea medie liniara va fi si ea nula. In acest caz si tensorul sferic al
deformatiei va fi egal cu zero.
Similar starii de tensiune se poate scrie deviatorul deformatiilor:
med z zy zx
yz med y yx
xz xy med x
D


=
2
1
2
1
2
1
2
1
2
1
2
1
(1.75)

Deviatorul deformatiilor reprezinta partea din deformatia elementului de volum care se
refera numai la schimbarea formei.Deoarece 0
0
=

T , rezulta ca valoarea deviatorului


deformatiei este egala cu valoarea tensorului deformatiei, adica

T D = .

1.14.SCHEMELE STARII DE DEFORMARE

Schemele starii de deformare reprezinta totalitatea combinatiilor posibile a se
realiza, folosind deformatiile principale care actioneaza pe fetele unui element de volum.
Daca in timpul deformarii plastice volumul ramane constant, intre deformatiile principale
exista relatia:
0
3 2 1
= + + (1.76)
Din analiza acestei relatii se observa ca nu pot exista stari de deformare la care
deformatiile principale sa aiba acelasi semn. Rezulta deci ca intotdeauna deformatia
principala maxima este egla cu semisuma celorlalte doua deformatii principale(Fig. 1.22)
.



Fig.1.22 Schemele starii de deformatii

Din punct de vedere a plasticitatii materialului, cea mai favorabila este schema D
III
si cea
mai nefavorabila este schema D
I.


CAPITOLUL 2

ELEMENTE MATEMATICE ALE PLASTICITATII

2.1. Relatii intre tensiuni si deformatii

Cele mai simple relatii de legatura intre tensiuni si deformatii apar in cazul
solicitarilor liniare din domeniul elastic:
E = si G = (2.1)
unde:
E este modulul de elasticitate longitudinal,
G, modulul de elasticitate transversal.
Deformatia liniara care apare pe directia fortei aplicate asupra corpului este insotita si de
o deformatie transversala(Fig.2.1).



Fig.2.1. Contractia transversala care apare la solicitarea liniara
Intre contractia transversala
2
si deformatia liniara
1
exista relatia:
1 2
= (2.2)
unde este coeficientul lui Poisson
=0,25 pentru un corp ideal elastic,
=0,33 pentru materiale metalice.
Intre modulul de elasticitate longitudinal E si tangential G exista relatia:
) 1 ( 2 +
=
E
G
Daca se neglijeaza coeficientul lui Poisson ( 3 , 0 = ) se vede ca:
G E 2
Deformatia medie este:
) (
3
1
3 2 1
+ + =
med

corespunzatoare tensiunii medii:
) (
3
1
3 2 1
+ + =
med


Pentru a scrie relatiile intre tensiuni si deformatii pentru cazul general( 3 tensiuni
principale si 3 deformatii) se aplica legea lui Hooke generalizata, enuntata astfel:
Deformatia specifica in lungul unei axe principale apare atat datorita actiunii directe a
tensiunii de pe axa respectiva, cat si actiunii indirecte a deformatiilor transversale datorita
tensiunilor ce actioneaza pe celelalte doua directii principale.
Pe baza acestei legi, pentru deformatiile principale se poate scrie:
E
) (
3 2 1
1

+
= (2.3)
E
) (
1 3 2
2

+
= (2.4)
E
) (
2 1 3
3

+
= (2.5)
Relatiile intre tensiunile tangentiale si deformatiile specifice pot fi scrise sub forma:
12 12
G = ;
13 13
G = ;
23 23
G = (2.6)
Din relatiile de mai sus se observa ca in domeniul elastic intervin 3 constante E, G si ,
legate intre ele prin:
) 1 ( 2 +
=
E
G (2.7)
Adunand membru cu membru relatiile (2.3), (2.4), (2.5) se obtine deformatia volumica:
) (
2 1
3 2 1 3 2 1

+ +

= + + =
E
v
(2.8)
sau
) 2 1 (
3

=
E
med
v
(2.9)
Daca se scade
2
din
1
si
3
din
1
si
2
se obtin relatiile:
) (
1
2 1 2 1


+
=
E
(2.10)
) (
1
3 2 3 2


+
=
E
(2.11)
) (
1
1 3 1 3


+
=
E
(2.12)
Ultimele trei relatii pot fi scrise si sub forma:
1 3
1 3
3 2
3 2
2 1
2 1





(2.13)
Pentru stabilirea relatiilor de legatura intre tensiuni si deformatii pentru domeniul plastic,
se pun conditiile: directiile deformatiilor principale sa coincida cu directiile tensiunilor
normale principale; volumul corpului sa nu se modifice in timpul deformarii.
Pe baza celor de mai sus se poate scrie:
0
3 2 1
= + + =
v
(2.14)
Din relatiile(2.9) si (2.14) rezulta =0,5
Deci valoarea coeficientului lui Poisson poate caracteriza comportarea unui material
metalic:
=0,25 pentru un material ideal elastic;
=0,5 pentru un material ideal plastic.
Tinand cont ca , 2
1
G
E
=
+
pentru =0,5 se obtine :
pl pl
G E 3 = (2.15)
In domeniul elastic mai pot fi scrise si urmatoarele relatii :
) (
2
1
1 1 med med
G
= (2.16)
) (
2
1
2 2 med med
G
= (2.17)
) (
2
1
3 3 med med
G
= (2.18)

Relatiile (2.16), (2.17), (2.18) pot fi scrise si pentru domeniul plastic daca se tine cont ca
pl
G G iar 0 =
med


) (
2
1
1 1 med
pl
G
= (2.19)
) (
2
1
2 2 med
pl
G
= (2.20)
) (
2
1
3 3 med
pl
G
= (2.21)
Relatiile (2.19), (2.20), ( 2.21) pot fi scrise si sub forma:
med med med





3
3
2
2
1
1
(2.22)
Daca se scrie:
)
2
(
3
2
3
3 2
1
3 2 1
1 1



+
=
+ +
=
med
(2.23)
)
2
(
3
2
1 3
2 2


+
=
med
(2.24)
)
2
(
3
2
2 1
3 3


+
=
med
(2.25)
Inlocuind ultimele trei relatii in (2.19), (2.20), ( 2.21) se obtine:
)
2
(
3
1
3 2
1 1


+
=
pl
G
(2.26)
)
2
(
3
1
1 3
2 2


+
=
pl
G
(2.27)
)
2
(
3
1
2 1
3 3


+
=
pl
G
(2.28)
Relatiile (2.26), (2.27), (2.28) permit calculul deformatiilor principale atunci cand se
cunosc tensiunile principale.

Starea plana de deformare

Daca pe una dintre directiile perpendiculara pe celelalte doua, deformatia este
blocata, se spune ca starea de deformare este plana.
Astfel daca
2
=0, din legea constantei volumului pentru starea plana de deformare
se poate scrie relatia:
0
3 1
= + de unde
3 1
= (2.29)
Exprimand si in acest caz deformatia medie si tensiunea medie vom avea:
) (
2
2 2

=
G
(2.30)
Dar:
2
3 1

+
= iar ) (
3
1
3 2 1
+ + =
Inlocuind in (3.47) rezulta:
0 ) (
3
1
2
3 2 1 2
=

+ +

G
(2.31)
deoarece 0
2
= prin ipoteza, iar 0 = din legea constantei volumului.
Din relatia (2.31) deoarece 0
2

G

rezulta ca:
0 ) (
3
1
3 2 1 2
= + +
de unde
2
3 1
2

+
= (2.32)
Relatia (2.32) demonstreaza ca pe o directie chiar daca deformatia este zero, tensiunea pe
acea directie nu dispare ci are o valoare egala cu semisuma celorlalte doua tensiuni.

2.2 Energia specifica si puterea disipata prin deformare plastica


Pentru a calcula energia necesara deformarii se considera cazul starii liniare de
tensiuni( ) 0 , 0
3 2 1
= = . In acest caz energia potentiala de deformare este egala cu
lucrul mecanic efectuat pentru deformare.
Lucrul mecanic elementar pentru deformare va fi:
Vd
l
dl
V Adl dL
e
= = = (2.33)
Lucrul mecanic specific, necesar deformarii unitatii de volum este:
d
V
dL
dL
e
= = (2.34)
Dar E = si deci:

=
1 1
0 0
l
d E dL

(2.35)
De unde :
2 2
1 1
2
1
1

= = E L (2.36)
In cazul general al unei starii spatiele de tensiuni, lucrul specific de deformare va fi:
) (
2
1
3 3 2 2 1 1
+ + = L (2.37)
Inlocuind
3 2 1
, , din legea genralizata a lui Hooke va rezulta:
) ( ) (
2
1
3 1 3 2 2 1
2
3
2
2
2
1

+ + + + =
E E
L (2.38)
Lucrul mecanic dat de relatia (2.38) cuprinde in general 2 componente: o componenta
pentru modificarea volumului si o componenta pentru modificarea formei:
f v
L L L + = (2.39)
de unde
v f
L L L = (2.40)
L
v
se determina tinand cont de tensiunile si deformatiile medii, conform figurii 2.2
tinand cont de tensiunile si deformatiile medii.



Fig. 2.2 Schema grafica pentru determinarea lucrului mecanic de
modificare a volumului


med med v
L
2
1
3 = (2.41)
sau
2
3 2 1
2
) (
6
2 1
2
) 2 1 ( 3

+ +

=
E E
L
med v
(2.42)
Se obtine astfel prin inlocuire :
( ) ( ) ( ) [ ]
2
1 3
2
3 2
2
2 1
6
1

+ +
+
=
E
L
f
(2.43)
Puterea specifica disipata in procesul de deformare se calculeaza raportand lucrul
mecanic specific de deformare la un interval de timp infinit mic , cand sub actiunea unei
tensiuni se produce o variatie a gradului de deformare.

= = =

dt
d
dt
dL
P (2.44)
In cazul unei stari spatiale se obtine:
3 3 2 2 1 1
+ + = P (2.45)

2.3 Metode pentru analiza proceselor de deformare plastica

In procesele de deformare plastica, fortele de deformare sunt create de utilaje si
transmise semifabricatului prin intermediul sculelor. Sub actiunea acestor forte corpul isi
modifica forma si dimensiunile.
Cunoasterea marimii fortelor de deformare este necesara pentru alegerea corecta a
utilajului si pentru dimensionarea sculelor.
Cateva dintre metodele utilizate pentru determinarea fortelor de deformare sunt
prezentate mai jos:
1.Metoda elementului de volum(slebului) consta in calculul tensiunilor prin integrarea
ecuatiilor diferentiale de echilibru. In acest scop se va considera o stare de tensiune
simplificata, care considera ca tensiunile din corpul supus deformarii sunt dependente
doar de o singura directie. Astfel sistemul de ecuatii diferentiale de echilibru se reduce la
una singura, care va contine in locul derivatelor partiale numai derivate obisnuite.
Metoda consta in delimitarea unui volum de lungime finita si de grosime infinit mica
asupra caruia actioneaza tensiuni necunoscute.Din ecuatia de echilibru a fortelor care
actioneaza asupra elementului de volum se deduce ecuatia diferentiala de echilibru, care
va fi baza pentu determinarea in continuare de fortelor de deformare.
Aceasta metoda prezinta si unele dezavantaje legate de faptul ca gradientele de tensiuni si
deformatii sunt luate in considerare doar pe o singura directie si se presupune ca sunt
uniforme pe directia perpendiculara. De aici rezulta precizia relativ redusa a rezultatelor
obtinute. Cu toate acestea, metoda elementului de volum este o cale rapida de
determinare a unei forte aproximative de deformare si de estimare a deformarii in
probleme plane pentru corpuri axial-simetrice. Metoda este des folosita in cazul multor
procese de deformare( laminare, forjare libera, extrudare).
Aplicarea metodei elementului de volum pentru determinarea fortei de deformare la
refularea semifabricatelor cilindrice
Se considera un semifabricat cilindric cu diametrul d si inaltimea h supus
deformarii prin refulare intre doua scule plan-paralele. Piesa fiind simetrica starea de
tensiuni este aceeasi in orice plan axial si de aceea se poate considera ca fiind o stare
plana(Fig. 2.3)


Fig. 2.3 Starea de tensiuni la refularea intre scule plan-paralele
a unui semifabricat cilindric
Pentru calculul fortei de deformare se pleaca de la ecuatia diferentiala de echilibru in
coordonate cilindrice, scrisa de-a lungula axei :
0 ) (
1 1
= +

z
z
(2.46)
Datorita simetriei axiale se poate scrie:
0 =

(2.47)
Presupunand ca efortul tangential variaza liniar pe inaltimea semifabricatului se poate
scrie:
h z
z

2
=

(2.48)
Daca deformatiile sunt mici se poate admite ca:

= (2.49)
Inlocuind relatiile (2.47),(2.48),(2.49) in relatia (2.46) se obtine:
0
2
= +

(2.50)
Considerand ca tensiunile din corpul supus deformarii sunt dependente doar de o singura
directie si se presupune ca sunt uniforme pe directia perpendiculara pe aceasta, relatia
(2.50) se poate scrie sub forma:
0
2
= +
h d
d

(2.51)
Tinand cont de ecuatia diferentiala a plasticitatii, putem scrie:

d
d
d
d
z
= (2.52)
Inlocuind in relatia( 2.51) rezulta:

d
h
d
z
2
= (2.53)
Legea de distributie a efortului tangential pe suprafata de contact se adopta sub forma:
k 2 = (2.54)
Prin integrarea relatiei (2.53) , tinand cont de relatia ( 2.54) se obtine:
C
h
k
z
+ =

4
(2.55)
Determinarea constantei C de integrare se face din conditii la limita(pe contur):
La =d/2 avem
z
=2k si deci
2
4
2
d
h
k
k
z

+ =
Dupa inlocuirea constantei C in relatia (2.55) si ordonarea termenilor, se obtine:

+ =

2
2
1 2
d
h
k
z
(2.56)
Forta totala de deformare se obtine integrand expresia:

=
2 /
0
2
d
z
d F (2.57)
Prin inlocuirea lui
z
si rezolvarea integralei, rezulta:
4 3
1
1 2
2
d
h
d
k F

+ = (2.58)
unde
4
2
d
= A este aria sectiunii transversale a semifabricatului deformat
Relatia (2.58) poarta denumirea de relatia lui Siebel.

CAPITOLUL 3
MECANISMUL DEFORMRII PLASTICE
3.1.Consideraii privind structura materialelor metalice

Materialele cristaline se mpart n dou grupe: monocristaline i policristaline.
Monocristaline sunt considerate materialele n care ntregul volum al metalului are un
singur cristal. Materialele policristaline sunt formate dintr-un numr mare de cristale
denumite gruni.
Incercrile experimentale demonstreaz faptul c structura intern a monocristalelor nu
este perfect ideal(Fig.3.1 a) ci este format din blocuri(subgruni) cu dimensiuni ntre
10
-4
..10
-6
cm(Fig. 3.1 b). Blocurile individuale sunt orientate diferit (deviaia varind de
la unghiuri de cateva secunde la un minut)[1].
In materialele policristaline graunii individuali sunt de diferite mrimi i forme fiind n
acelai timp reciproc orientate diferit(Fig.3.1 c).Acest fapt se datorete creterii grunilor
individuali din diferii germeni.
Fig.3.1

Transformarea structurii corpurilor metalice n urma deformrii lor plastice are ca efect
modificarea proprietilor fizice i de rezisten ale acestora.
Majoritatea metalelor cristalizeaz n trei tipuri de reea:
1.reea cubic cu volum centrat(CVC) (Fig.3.2a)
2. reea cubic cu fee centrate(CFC)(Fig.3.2 b)
3.reea hexagonal compact(HC) (Fig.3.2c)
Structura cristalin
Metale cu o singur structur Metale cu mai multe structuri
n funcie de temperatur
Reea cubic cu fee
centrate(CFC)
Aluminiu(Al)
Nichel (Ni)
Cupru(Cu)
Argint(Ag)
Platina(Pt)
Aur(Au)
Plumb(Pb)
Fier(Fe) 911-1392
0
C
Reea cubic cu volum
centrat(CVC)
Vanadiu(V)
Crom (Cr)
Niobiu(Nb)
Molibden(Mo)
Tantal(Ta)
Wolfram(W)
Fier(Fe)
Titan(Ti) > 882
0
C
Zirconiu(Zr)>852
0
C
Reea hexagonal compacta(HC) Beriliu(Be)
Magneziu(Mg)
Zinc(Zn)
Titan(Ti)<882
0
C
Cobalt(Co)<1120 C
Zirconiu(Zr)<852 C
Hafniu(Hf)<1975 C
Imperfeciuni n cristalele metalice
Din punct de vedere a structurii interne a materialelor metalice se poate considera ca
defect al reelei cristaline orice punct nodal care nu este ocupat de particule cum ar fi cel
ideal.
Defectele pot fi clasificate n trei grupe:
1.Chimice, care apar n cazul n care periodicitatea structurii cristaline este tulburat n
punctele nodale de particulele proprii sau strine, sau de ctre particulele strine aflate n
poziiile interstiiale.
2.Structurale, care se caracterizeaz prin abateri de la organizarea geometric precis a
particulelor din punctele nodale ale reelei cristaline.
3. Electrice, care sunt defecte sub form de abateri de la evoluia periodic
precis a potenialului electric.
Celulele elementare prezentate mai sus reprezint o structur ideal a metalelor. In
organizarea spaial a atomilor, n reeaua cristalin a metalelor apar o serie de abateri
geometrice, imperfectiuni in aezarea lor, ceea ce explic o serie de fenomene legate de
caracteristicile mecanice ale materialelor.Imperfeciunile structurale din reeaua cristalin
pot fi grupate n imperfeciuni punctiforme i imperfeciuni liniare.


Fig.3.2

Imperfeciunile punctiforme pot fi mprite n trei categorii:
1. vacanele, care constau n lipsa atomilor dintr-o poziie de echilibru (fig.3.3 a)
2. atomi interstiiali, care se gsesc ntre ali atomi aflai n poziie de
echilibru n reeaua cristalin (fig.3.3 b)
3. atomi de substituie, care reprezint atomi strini ce nlocuiesc n reea atomii
metalului de baz(fig.3.3 c)
Atat vacanele cat i atomii interstiiali nu rman permanent n locurile unde s-au format,
ci se pot deplasa continuu ca efect al agitaiei termice. Atomii interstiiali sunt mai mobili
decat vacanele deoarece energia lor de deplasare este mai mic decat a vacanelor.


a. vacante b. atomi interstitiali c. atomi de substitutie

Fig.3.3
Imperfeciunile liniare caracteristice structurii metalelor sunt dislocaiile . Aceste defecte
explic mecanismul deformrii plastice a metalelor. Dislocaiile sunt caracterizate prin
direcia liniei dislocaiei i vectorul deplasrii ei (vectorul Burgers).Pe baza acestor
caracteristici dislocaiile se pot mpri n dislocaii marginale i dislocaii elicoidale.
Pentru a crea imaginea unei dislocaii se consider un cristal perfect din sistemul cubic, n
care se introduce parial un semiplan atomic suplimentar B(fig.3.4 b, c). Limita
inferioar a planului B, definit de linia A-A, formeaz dislocaia marginal care poate fi
pozitiv(fig.3.4 b) sau negativ(fig.3.4 c). Linia A-A se numete linie de dislocaie.
Alunecarea se produce ntotdeauna n planul care conine dislocaia marginal, plan
ce poart numele de plan de alunecare.
Dac direcia de alunecare este paralel cu linia dislocaiei, dislocaia, se numete
elicoidal sau n urub (fig.3.5)[1].


a.cristal ideal, b.cristal cu dislocaie marginal pozitiv, c.cristal cu dislocaie marginal
negativ
A-A linia de dislocaie, B semiplanul atomic suplimentar, C planul care conine dislocaia

Fig.3.4 Schema formrii dislocaiei marginale:




Fig.3.5 Schema dislocaiei elicoidale

Dislocaia poate fi considerat ca o linie de demarcaie ntre o poriune de cristal
care s-a deplasat pe un plan cristalografic n raport cu cellalt plan i poriunea care nu a
suferit nc o astfel de deplasare.
Deplasarea dislocaiilor n reea poate avea loc n dou moduri: prin alunecare i
prin difuzie. Deplasarea prin alunecare a dislocaiilor este posibil atat n cazul
dislocaiilor marginale cat i n cel al dislocaiilor elicoidale. Deplasarea dislocaiilor se
produce sub aciunea tensiunilor interne sau externe ce acioneaz n planele de
alunecare. Viteza de deplasare a dislocaiilor depinde de tipul reelei cristalografice, de
valoarea forelor de legtur dintre atomi, de cantitatea de defecte de reea respectiv de
densitatea de dislocaii. Micarea dislocaiilor prin difuzie este specific numai
dislocaiilor marginale. Fa de deplasarea prin alunecare cea prin difuzie produce i un
transport de mas care depinde de temperatur, concentraia vacanelor i a atomilor
interstiiali i de valoarea tensiunilor din reeaua cristalin.
Problema sursei care conduce la formarea unui numr mai mare de dislocaii n
cristal, n timpul deplasrii unei dislocaii a fost lmurit de Frank si Read. Acetia au
demonstrat c o linie de dislocaie care pe parcursul deplasrii sub aciunea tensiunii se
blocheaz la capete (Fig.3.6a) este generatoare de alte dislocaii. Prin blocare i prin
creterea treptat a tensiunii raza de curbura r a dislocaiei se modific treptat, pan
cand dislocaia devine nestabil (fig.3.6 b, c,d) formandu-se n cele din urm o bucl de
dislocaie care se extinde n planul de alunecare i o nou dislocaie DD

. O asemenea
surs se numete Frank-Read.






Fig.3.6


3.2.Deformarea plastic a monocristalelor

Deformarea plastic a monocristalelor const din deplasarea unor pri ale
acestora n raport cu altele, pe anumite plane ale reelei cristalografice. In funcie de
modul n care se produce deplasarea unor zone din cristal sub aciunea unor fore
exterioare, deformarea plastic a monocristalelor se poate efectua prin alunecare sau
maclare.
Deformarea plastic prin alunecare a monocristalelor
Sub aciunea unei stri de tensiune, o serie de straturi de atomi din reeaua
cristalin a monocristalului, intr in fenomenul de alunecare, ca urmare a deplasrii la
nceput a dislocaiilor existente n cristal, pe anumite plane din reea, caracterizate de o
densitate de atomi maxim. Dup aceasta prin creterea eforturilor de deformare, ncep s
apar deplasri ale dislocaiilor generatoare de deformri i pe alte plane ale reelei
cristaline, care au o densitate atomic mai mic.
Pe msur ce dislocaia se deplaseaz(Fig.3.7), n cristal se produce alunecarea din
aproape n aproape a straturilor vecine de atomi, pan ce dislocaia ajungand la marginea
cristalului dispare[5].


Fig.3.7
Efortul tangenial necesar deformrii unui monocristal depinde de tipul de reea
cristalin a acestuia i de orientarea planelor de alunecare fa de direcia tensiunii
tangeniale. Astfel, dac asupra monocristalului(cu seciunea transversal A
0
) se aplic o
for de deformare F, pe planul de alunecare cu seciunea A,(plan a crui normal face cu
direcia forei un unghi ), i n direcia de alunecare(care formeaz cu direcia forei un
unghi ) va apare o tensiune tangenial(Fig.2.8) cu urmtoarea valoare:
A
T
= (3.1)
n care : T este fora ce apare pe planul de alunecare, cand asupra monocristalului se
aplic fora de deformare F:
cos F T = (3.2)

Avand n vedere c:
cos
0
A
A = rezult valoarea tensiunii tangeniale pe planul de alunecare:

cos cos cos


cos
0
= =
A
F
(3.3)



Fig.3.8
Efortul unitar va atinge valoarea critic de la care ncepe procesul de alunecare, atunci
cand tensiunea normal atinge valoarea rezistenei la deformare, care pentru starea de
tensiune liniar, reprezint tocmai limita de curgere
c
:
sin cos cos cos
c c cr
= = (3.4)
Rezult din aceast relaie c rezistena la deformare i respectiv fora de deformare
depinde de poziia planului de alunecare fa de direcia forei de deformare.
Dei exist asemnri ntre modurile n care se produce deformarea plastic a
monocristalelor din diferite metale sunt totui i o serie de elemente specifice fiecrui tip
de reea cristalin n parte. Astfel fiecare tip de reea cristalin este caracterizat de un
numr diferit de plane i direcii de alunecare cu densitate atomic maxim.
Planele de alunecare mpreun cu direciile de alunecare formeaz sistemele de alunecare.
Analizandu-se principalele tipuri de reele cristaline prin prisma numrului de sisteme de
alunecare i a densitii atomice pe planele principale, s-a artat c, o reea C.F.C.
necesit pentru o anumit deformare eforturi unitare mai mici decat alte metale sau aliaje
care cristalizeaz n reele C.V.C. i H.C. In acelai timp metalele ce cristalizeaz n reea
C.V.C. necesit pentru deformare eforturi mai mici decat metalele ce cristalizeaz n
reea H.C.
Deformarea plastic prin maclare a monocristalelor
Acest mecanism de deformare se produce mai ales n cazurile n care orientarea
reelei fa de direcia tensiunii de deformare nu este favorabil procesului de deformare
prin alunecare. Deformarea prin maclare a monocristalelor reprezint deplasarea unui
ntreg ansamblu de plane atomice vecine din retea, n raport cu un anumit plan considerat
fix, ocupand astfel o nou poziie simetric fa de restul cristalului nedeformat.
Acest plan poart numele de plan de maclare i este paralel cu planele din reea pe care
atomii au fost deplasai prin deformare.Prin acest mecanism de deformare zona din reea
deplasat va ocupa o poziie, care corespunde fa de planul de maclare, imaginii n
oglind a zonei din reea nedeformat(Fig.3.9).
Mecanismul de deformare prin maclare are loc deobicei in cazul metalelor cu un numar
redus de sisteme de alunecare, cum este de exemplu cazul celor cu retea de cristalizare
H.C. si apare in special la temperaturi joase si viteze mari de deformare.

Fg.3.9

3. 3. Deformarea plastic a policristalelor

Agregatele policristaline fiind constituite dintr-un numr foarte mare de cristale,
cu orientri diferite ale planelor de alunecare din reea(Fig.3.10), cristale ce se gsesc
ntr-o permanent interaciune, prin aplicarea asupra acestora a unor eforturi unitare,
deformarea nu va avea loc simultan n toate cristalele. Deformarea fiecrui cristal nu se
desfoar liber , deoarece este condiionat de prezena limitelor dintre gruni(cristale)
i de procesele ce au loc n cristalele vecine. Deci deformarea agregatelor policristaline
reprezint rezultatul deformrii fiecrui cristal n parte i a deplasrii i rotirii relative a
cristalelor unele fa de celelalte.
In ce privete deformarea fiecrui cristal n parte, aceasta are loc ca i n cazul
monocristalelor prin alunecare i maclare.
Starea de tensiune se modific ns de la un cristal la altul, ca urmare a interaciunii dintre
acetia i a orientrii lor diferite.

Fig.3.10

Deformarea prin alunecare va ncepe mai ntai n cristalele ale cror plane de
alunecare au o nclinare de 45
o
fa de direcia tensiunii de deformare(cristalele notate cu
1 n figura 3.10), avand n vedere c pe aceste plane apar tensiuni tangeniale maxime.
In cristalele cu plane de alunecare dispuse perpendicular (grunii notai cu 2) sau
paralel(graunii notai cu 3) fa de direcia tensiunii de deformare, condiiile pentru
deformarea prin alunecare lipsesc, deoarece pe aceste plane tensiunile tangeniale sunt
nule.
In cristalele cu orientri intermediare ale planelor de alunecare vor ncepe mai ntai
deformaii elastice, care, pe msur ce efortul de deformare crete, iar cristalele prin
deplasri i rotiri se vor orienta preferenial, trec la deformarea plastic.
Efortul necesar pentru deformarea agregatelor policristaline va fi cu atat mai mare cu cat
reelele cristalografice ale grunilor vor avea un numr mai mic de sisteme de alunecare.
De aceea agregatele policristaline formate din metale i aliaje cu reea H.C., necesit
eforturi pentru deformare superioare celor cu reele C.V.C. i C.F.C.