Universul mental isi innoieste carnavalul prin risipa de masti. Toti vorbesc despre ele.

Toti se impiedica de aceleasi personaje. Pa mine ma rascolesc viscolele verbale. Nu pot tine spatele drept in fata unui orgoliu care-a convins o lume intreaga. Bataliile mele se poarta inertial in fata cortinei. Sunt martor al starilor mele. Oamenii ma privesc si nu-i mai uimeste nimic. S-au obisnuit. Mi-e ciuda pe-acest dezinteres cronic pe care nu-l pot deprinde. Mi-ar fi mai usor sa castig simpatia daca as urma ecourile lor, daca n-as apuca mereu pe contrasens, daca as renunta la carnavalul lor pentru a-mi fi mie spectator in fata tacerii. Ma culc pe rasina temerilor. Ea se intinde dincolo de orice joc, alatura chipuri de recunoasterea lor si pe copii - de vise. Cand a disparut fragezimea gandurilor? Simt ca interpretez rolul pe care mi lau scris altii. Pe alocuri, mi-l insusesc desuet si mereu vinovat. Vinovat ca nu pot face diferenta, ca nu pot escalada acei munti care-mi apar in minte la ceasuri tarzii cand cred ca viata s-ar putea transforma in altceva, intr-un altceva necunoscut inca. Ma pricep sa traiesc tragic. Exista si abateri. Uneori glumesc pentru a lua pauza. Pauza de la monologul launtric. Uneori am impresia ca am innebunit iar cine comunica e o masca evadata din infern. Carnavalul trebuie sa isi pastreze aparentele. El distrage atentia de la orice ar putea starni intrebari. El e materialul brut, menit sa imparta doza de real in lume. Pana la urma, ce e realitatea? Eu o percep altfel decat tine. Gandurile tale imi sunt straine si le inteleg fragmentar. La fel faci si tu. Totusi, avem nevoie de consens. Avem neaparata nevoie sa stam alaturi la carnaval. Cineva m-a convins ca viata merita traita. S-au ivit nenumarate contraexemplele apoi. Totusi, pentru tine acord inca o sansa mastilor. M-am indragostit de ele. Minciunile fascineaza si intriga pe cand adevarul dezvaluie lucruri pe care oamenii petrec atata timp ingropandu-le. Eu cred in adevarul nerostit. E unicul care cutremura fiintele. Care le deposedeaza de prezent si le transpune in ele insele. Cate masti, atatea adevaruri! Azi, totul mi-e limpede. Limpede ca primul planset al nou nascutului. Se naste o voce in noi, in fiecare zi. Vocea ramane mereu in spatele mastilor pana cand isi intoarce sunetele spre moarte. Azi mi-e limpede ca nu doar batranii se gandesc la sfarsit. Gandurile negre pot fi intelese usor. Negrul atrage atentia tuturor. Gandurile mele isi flutura intunericul pe cand masca mea se comporta normal. Orice fapt poate fi acceptat natural. Chiar si la carnaval. Oamenii isi expun doliul strident. Danseaza pe cantecele lor. Cu toate ca fiecare stim ce e dincolo de pasii de dans, nu inaintam inspre acolo. Suntem convinsi ca toti avem nevoie de o pauza.Un popas in dreptul avalansei numita viata.

Tu nu-mi raspunzi la intrebarile mele. Tu imi povestesti intamplarile proprii tie. Te admir pentru ceea ce ai putea intelege din mine. E strigator la cer sa impun granite intre noi. Alaturati, riscam sa ne contopim si n-am suporta amintirea indepartarii. Chiar mereu trebuie sa alegem? De curand, tu ai hotarat ca vei participa la un alt carnaval. Mastile mele le cunosteai deja. Iti pareau invechite. N-as putea sa te contrazic. Nu, de data asta prezentul nu e trist. Chiar daca asa ti-l inchipui. Aici si acum e doar umbra. Ma racoresc in balta cu ratoii cei galbui. Priveste cate urme de namol ti-am lasat pe alee. Si indata incepe spectacolul!