Functiile Parlamentului Atributiile Parlamentului sunt specifice infaptuirii la cel mai inalt nivel a conducerii statale (exercitiul suveranitatii

nationale). Ca atare, functiile Parlamentului sunt functii de conducere, functii deliberative. Fiind ales direct de catre cetateni, prin vot, el reprezinta vointa poporului si are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, sa exercite puterea poporului. Functiile parlamentului sunt multiple si importante, precum functiile legislative si functiile de control. Studierea functiilor parlamentului presupune o clasificare a lor, clasificare pe criteriul continutului acestora (adica a atributiilor parlamentului), distingandu-se urmatoarele functii: a) legislativa (adoptarea legilor); b) stabilirea directiilor principale ale activitatii social economice, culturale, statale si juridice; c) alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale; d) controlul parlamentar; e) conducerea in politica externa; f) organizarea si functionarea proprie. Functia legislativa a parlamentului Legiferarea ramane imputernicirea primordiala a parlamentului, ea fiind cea mai importanta functie. Functia legislativa inseamna edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv, iar in caz de litigii si pentru puterea jurisdictionala. Legea are doua acceptiuni, o acceptiune larga de act juridic normativ si o acceptiune restransa de act al parlamentului. Adoptarea legilor apartine asadar numai parlamentului. Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Executivul se implica in functia legislativa indeosebi prin initiativa legislativa, legislatia delegata, promulgarea legilor, dreptul de veto. De aceea se vorbeste uneori de limitele puterii legislative a parlamentului, limite rezultand din insasi notiunea de lege, din principiul democratiei directe sau semidirecte, din teoria asa-zisa a starii de necesitate. Parlamentul poate adopta trei categorii de legi si anume: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Potrivit art. 73 legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei, iar legile organice reglementeaza: sistemul electoral; organizarea si functionarea partidelor politice; organizarea si desfasurarea referendumului; organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; regimul starii de asediu si al celui de urgenta; infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora; acordarea amnistiei sau a gratierii colective; organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi, statutul functionarilor publici; contenciosul administrativ; regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii; regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala; organizarea

generala a invatamantului; regimul general al cultelor, organizarea administratiei locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala; modul de stabilire a zonei economice exclusive; reglementarea celorlalte domenii pentru care, in Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice. Raman in sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale, asupra carora legislativul poate hotari. Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale, statale si juridice Parlamentul poate decide in problemele cele mai importante exercitand imputernicirile de conducere statala ce-i sunt delegate de catre popor. Aceste imputerniciri sunt prevazute in Constitutie si se realizeaza prin lege, fie de parlament in intregul sau, fie de una din adunarile (Camerele) parlamentului in cazul structurii bicamerale. Cele mai multe dintre acestea se hotarasc prin legi, dar avem in vedere continutul functiei si nu forma sa de realizare. Atributiile Parlamentului Romaniei de aceasta natura sunt prevazute in mai multe articole ale Constitutiei (art. 73 si art. 65 care nominalizeaza primirea mesajului Presedintelui Romaniei; aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii generale sau partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii de Conturi). Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale Este o functie complexa, iar exercitarea unor asemenea atributii difera de la un sistem constitutional la altul. Aceasta functie exprima o anumita preeminenta a parlamentului fata de alte puteri publice, un anumit drept in legatura cu institutionalizarea celorlalte autoritati statale. Observand constitutiile putem constata ca parlamentele aleg si revoca sefi de state (republica parlamentara), sefi de guverne, aproba componenta guvernelor sau revoca guverne (motiuni de neincredere, motiuni de cenzura), numesc in functii inaltii functionari, aleg si revoca judecatori etc. Parlamentul Romaniei, conform Constitutiei, poate suspenda din functie Presedintele Romaniei (art. 95), acorda votul de incredere Programului si intregii liste a Guvernului (art. 103), poate retrage increderea acordata Guvernului (art. 113); Senatul Romaniei numeste Avocatul Poporului (art. 58), numeste trei judecatori la Curtea Constitutionala (art. 142); Camera Deputatilor numeste trei judecatori la Curtea Constitutionala (art. 142) etc. 3. Actele Parlamentului

Enumerarea in Constitutie a actelor Parlamentului nu este si o clasificare a actelor in acte normative si individuale, in sensul ca legile ar avea un caracter normativ iar hotararile un caracter individual. In practica parlamentelor se intalnesc unele manifestari de vointa care cuprind numai afirmatii de principiu sau luari de atitudine, lipsite de efecte juridice. Asemenea acte nu se incadreaza in categoria actelor juridice. De aceea ele au fost grupate si analizate ca o categorie aparte, denumite acte cu caracter exclusiv politic. Prin Constitutie sunt nominalizate urmatoarele acte juridice: legile, regulamentele Camerelor, hotararile si motiunile. In functie de faptul daca contin sau nu norme juridice, actele pot fi clasificate in doua categorii si anume: acte cu caracter normativ si acte cu caracter individual (nenormativ). In prima categorie intra legile si regulamentele Camerelor, fara exceptie, precum si unele hotarari. In cea de-a doua categorie sunt cuprinse numai hotarari, si anume acelea care cuprind manifestari de vointa in scopul stabilirii de drepturi si obligatii in sarcina unor obiecte de drept dinainte determinate, precum si motiunile. Controlul parlamentar Rolul deosebit al parlamentului in conducerea statala presupune nu numai elaborarea de legi, stabilirea directiilor de activitate, formarea de organe de stat, ci si controlul. Realizarea controlului de catre parlament prezinta o mare importanta, este necesar si deplin. Este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat caruia poporul ii delega functia deliberativa, trebuie sa constate direct, cum sunt respectate si aplicate Constitutia si legile, cum isi realizeaza autoritatile statale rolul ce-l au in mecanismul statal. Controlul exercitat de catre parlament este un control deplin. Controlul parlamentar cuprinde activitati, organe de stat, acte normative etc. El se exercita fie direct de catre intregul parlament, fie de una din camerele sale (in sistemul bicameral), fie prin alte mijloace si forme de control. Constitutia Romaniei contine multe dispozitii in acest sens, printre care mentionam: obligatia Avocatului Poporului de a prezenta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte (art. 60), raspunderea politica a Guvernului (art. 109), obligatia Guvernului de a prezenta in cadrul controlului parlamentar informatiile si documentele cerute (art. 111) etc. Cat priveste formele si mijloacele specifice prin care se exercita controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel: a) controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare; c) controlul exercitat prin intrebari si interpelari; d) dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare; e) controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor; f) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).