Sf.

Ioan Damaschin

Despre dumnezeiasca �ntrupare, despre purtarea de grija de noi si despre m�ntuirea

noastra

Cel �ndurat, Cel care a dat existenta si Cel care a daruit o existenta fericita,
n-a trecut cu vederea pe omul care a fost amagit prin acest atac al diavolului,
�ncepatorul rautatii, n-a trecut cu vederea pe omul care n-a pazit porunca
Creatorului, care a fost lipsit de har, care s-a dezbracat de curajul pe care �l
avea fata de Dumnezeu, care s-a acoperit cu asprimea vietii plina de dureri - caci
aceasta simbolizeaza frunzele de smochin (Fac.3,7) - care s-a �mbracat cu murirea,
adica cu mortabilitatea si grosolania corpului - caci aceasta simbolizeaza
�mbracarea cu piei (Fac. 3,21) - care a fost izgonit din paradis (Fac. 3,23-24),
potrivit dreptei judecati a lui Dumnezeu, care a fost condamnat la moarte si supus
stricaciunii. Nu. Dumnezeu nu l-a trecut cu vederea, ci mai �nt�i l-a povatuit �n
multe chipuri, chem�ndu-l sa se pocaiasca prin suspin si cutremur, prin potopul cu
apa, prin distrugerea aproape a �ntregului neam omenesc (Fac. 6,13), prin
amestecul si �mpartirea limbilor (Fac. 11,7), prin supravegherea �ngerilor (Fac.
18,1-33; 19,1-22), prin incendierea oraselor (Fac. 19,24-25), prin aparitiile
tipice dumnezeiesti, prin razboaie, prin biruinte, prin �nfr�ngeri, prin semne si
minuni, prin diferite puteri, prin lege, prin profeti. Prin toate acestea se cauta
sa se distruga pacatul, care se rasp�ndise �n multe feluri, care subjugase pe om
si care �ngramadise �n viata tot felul de rautate si sa readuca pe om la o
existenta fericita. Dar pentru ca prin pacat a intrat moartea �n lume (Rom. 5,12),
ca o fiara salbatica si ne�mbl�nzita, distrug�nd viata omeneasca, trebuia ca Cel
care avea sa aduca m�ntuirea sa fie fara de pacat, sa nu fie supus prin pacat
mortii, ci �nca prin El sa fie �ntarita si �nnoita firea, sa fie povatuita prin
fapte, sa fie �nvatata calea virtutii, care departeaza de la stricaciune si
conduce spre viata vesnica. �n sf�rsit, Dumnezeu arata noianul cel mare al
dragostei de oameni pe care o are pentru om. Caci �nsusi creatorul si Domnului
primeste sa lupte pentru creatura Lui si se face �nvatator cu fapta. Si pentru ca
dusmanul amageste pe om cu nadejdea Dumnezeirii (Fac. 3,5), acum este amagit, caci
Domnul S-a �mbracat cu haina trupului si arata �n acelasi timp bunatatea,
�ntelepciunea, dreptatea si puterea lui Dumnezeu. Bunatatea, pentru ca n-a trecut
cu vederea slabiciunea fapturii Lui, ci s-a �ndurat de cel cazut si i-a �ntins
m�na. Dreptatea, pentru ca omul fiind biruit, nu �ngaduie ca altcineva dec�t omul
sa �nvinga pe tiran si nici nu rapeste cu forta pe om de la moarte, ci pe acela pe
care alta data moartea �l subjugase prin pacat, pe acesta Cel bun si Cel drept l-a
facut iarasi biruitor si a m�ntuit pe cel asemenea prin unul asemenea, lucru ce
parea cu neputinta. �ntelepciunea, pentru ca a gasit dezlegarea cea mai potrivita
a acestui lucru imposibil. Caci prin bunavointa lui Dumnezeu si a Tatalui, Fiul
Unul nascut si Cuv�ntul lui Dumnezeu, Cel care este �n s�nul lui Dumnezeu si al
Tatalui (In. 1,18), Cel deofiinta cu Tatal si cu Sf�ntul Duh, Cel mai �nainte de
veci, Cel fara de �nceput, cel care era dintru �nceput si era cu Dumnezeu si cu
Tatal si era Dumnezeu (In. 1,1-2) si exista �n chipul lui Dumnezeu (Filip. 2,6),
se pogoara aplec�nd cerurile, adica smerind fara sa smereasca �naltimea Lui cea
nesmerita, se pogoara spre robii Lui prin o pogor�re inexprimabila si
incomprehensibila. Caci aceasta �nseamna pogor�rea. Si fiind Dumnezeu desav�rsit,
se face om desarv�rsit si sav�rseste cea mai mare noutate din toate noutatile,
singurul nou sub soare (Ecles.1,9-10), prin care se arata puterea infinita a lui
Dumnezeu. Caci ce poate fi mai mare dec�t ca Dumnezeu sa se faca om? Si Cuv�ntul
S-a facut fara schimbare trup (In. 1,14) din Duhul Cel Sf�nt si din Maria Sf�nta
Pururea Fecioara Nascatoarea de Dumnezeu. Si singurul iubitor de oameni se face
mijlocitor �ntre om si Dumnezeu (1 Tim. 2,5), fiind zamislit �n preacuratul
p�ntece al Fecioarei, nu din vointa sau din pofta sau din legatura barbateasca
(In. 1,13) sau din nastere voluptuoasa, ci de la Duhul Sf�nt si �n chipul celei
dint�i faceri a lui Adam. Si se face supus Tatalui, prin luarea firii noastre,
vindec�nd neascultarea noastra si fac�ndu-ni-se pilda de ascultare, �n afara de
care nu este cu putinta sa dob�ndim m�ntuire.

Despre modul zamislirii Cuv�ntului si a �ntruparii Lui dumnezeiesti

�ngerul Domnului a fost trimis la Sf�nta Fecioara, care se trage din semintia lui
David (Mt. 1,166; Lc. 1,27): �Caci este evident ca Domnul nostru a rasarit din
Iuda, din care semintie nimeni nu s-a apropiat de altar� (Evr. 7,14,13), dupa cum
a spus dumnezeiescul Apostol. Despre aceasta vom vorbi mai precis mai pe urma.
Acesteia binevestindu-i �ngerul i-a zis: �Bucura-te cea plina de dar, Domnul este
cu tine� (Lc. 1,28). Ea s-a �nspaim�ntat din pricina cuv�ntului, iar �ngerul a zis
catre ea: �Nu te teme, Marie, caci ai gasit har la Domnul si vei naste Fiu si �i
vei pune numele Iisus� (Lc. 1,20-21). �Caci El va m�ntui pe poporul Lui de
pacatele sale� (Mt. 1,21). Pentru aceea cuv�ntul Iisus se talmaceste m�ntuitor.
Iar ea nedumerindu-se a zis: �Cum va fi mie aceasta, pentru ca eu nu cunosc
barbat?� (Lc. 1,34). Iarasi zice �ngerul catre ea: �Duhul cel sf�nt se va pogor�
peste tine si puterea celui prea �nalt te va umbri. Pentru aceea si Sf�ntul nascut
din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu� (Lc. 1,35). Iar ea a zis catre el: �Iata
roaba Domnului, fie mie dupa cuv�ntul tau� (Lc. 1,38).

Deci dupa asentimentul Sfintei Fecioare, Duhul cel Sf�nt S-a pogor�t peste ea
potrivit cuv�ntului Domnului, pe care l-a spus �ngerul, curatind-o si d�ndu-i �n
acelasi timp si puterea de a primi Dumnezeirea Cuv�ntului si puterea de a naste.
Atunci a umbrit-o �ntelepciunea enipostatica si puterea prea �naltului Dumnezeu,
adica Fiul lui Dumnezeu, Cel deofiinta cu Tatal, ca o sam�nta dumnezeiasca si si-a
alcatuit lui si din s�ngiurile ei sfinte si prea curate, trup �nsufletit cu suflet
rational si cugetator, p�rga fram�ntaturii noastre. Nu si-a alcatuit corpul pe
cale seminala, ci pe cale creationista, prin Duhul Sf�nt. Nu si-a alcatuit forma
trupului treptat prin adaugiri, ci a fost desav�rsit dintr-o data. �nsusi Cuv�ntul
lui Dumnezeu s-a facut ipostasa trupului. Caci Cuv�ntul dumnezeiesc nu s-a unit cu
un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind �n p�ntecele Sfintei Fecioare,
Si-a construit, fara ca sa fie circumscris �n ipostasa Lui, din s�ngiurile curate
ale Pururea Fecioarei, trup �nsufletit cu suflet rational si cugetator, lu�nd
p�rga fram�ntaturii omenesti, si �nsusi Cuv�ntul S-a facut ipostasa trupului. �n
chipul acesta este simultan si trup: trup al Cuv�ntului lui Dumnezeu si trup
�nsufletit, rational si cugetator. Pentru aceea nu vorbim de om �ndumnezeit, ci de
Dumnezeu �ntrupat. Caci fiind prin fire Dumnezeu desav�rsit, Acelasi S-a facut
prin fire om desav�rsit. Nu Si-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de
�ntrupare, ci S-a unit dupa ipostasa �n chip neamestecat, neschimbat si ne�mpartit
cu trup �nsufletit, rational si cugetator, care are �n el �nsusi existenta, pe
care l-a luat din Sf�nta Fecioara, fara sa sa se schimbe firea Dumnezeirii Lui �n
fiinta trupului si fara ca sa se schimbe fiinta trupului �n firea dumnezeirii Lui
si fara ca sa rezulte o singura fire compusa din firea Lui dumnezeiasca si din
firea omeneasca pe care a luat-o.

Despre cele doua firi contra monifizitilor

Firile s-au unit unele cu altele fara sa se schimbe si fara sa se prefaca. Firea
dumnezeiasca nu s-a �ndepartat de simplitatea ei proprie, iar firea omeneasca nici
nu s-a schimbat �n firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistenta si nici din
cele doua firi nu s-a facut o singura fire compusa. Firea compusa nu poate sa fie
deofiinta cu nici una din cele doua firi din care a fost compusa, deoarece din
naturi deosebite rezulta ceva deosebit. Spre exemplu: corpul este compus din cele
patru elemente, dar nu se spune ca este deofiinta cu focul, nici nu se numeste
foc, nici aer, nici apa, nici pam�nt si nici nu este deofiinta cu vreunul din
acestea. Dar daca, dupa cum spun ereticii, Hristos ar fi fost dupa unire dintr-o
singura fire compusa, atunci S-a schimbat dintr-o fire simpla �ntr-o fire compusa
si �n realitate El nu mai este deofiinta nici cu firea simpla a Tatalui nici cu
aceea a mamei. O astfel de fire nu este compusa din Dumnezeire si omenire, nici nu
este �n Dumnezeire si omenire si nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci
numai Hristos. Iar cuv�ntul Hristos nu va fi numele ipostasei, ci, dupa cum ei
g�ndesc, al unei singure firi.

Dar noi �nvatam ca Hristos nu este dintr-o fire compusa, nici ca a rezultat ceva
deosebit din naturi deosebite, dupa cum rezulta omul din suflet si corp, sau dupa
cum corpul rezulta din cele patru elemente si din cele deosebite, aceleasi.
Marturisim ca Hristos este din Dumnezeire si omenire, Acelasi este si se numeste
Dumnezeu desav�rsit, si om desav�rsit, din doua si �n doua firi. Cuv�ntul Hristos
spunem ca este numele ipostasei; acest cuv�nt nu indica numai o singura natura, pe
cea omeneasca sau pe cea dumnezeiasca, ci arata ca este din doua naturi. Caci El
�nsusi s-a uns pe Sine: a uns ca Dumnezeu corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca om a
fost uns; caci El este si Dumnezeu si om. Dumnezeirea e ungerea umanitatii. Caci
daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal,
atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata
blasfemia.

Cum va fi cu putinta ca o fire sa primeasca deosebiri substantiale contrare? Cum

este cu putinta ca aceeasi fire sa fie �n acelasi timp zidita si nezidita,
muritoare si nemuritoare, circumscrisa si necircumscrisa?

Daca ei sustin ca Hristos are o singura fire, ei vor spune ca ea este simpla si
prin aceasta vor marturisi sau ca el este numai Dumnezeu si vor introduce o iluzie
de �ntrupare, si nu �ntrupare, sau ca este numai om, dupa cum sustine Nestorie.
Unde mai este atunci adevarul ca este desav�rsit �n Dumnezeire si desav�rsit �n
omenire? Si c�nd vor putea ei sustine ca Hristos are doua firi, daca ei spun ca
dupa unire El are o singura fire compusa? Este evident fiecaruia, �nsa, ca Hristos
�nainte de unire are o singura fire.

Ceea ce face ca ereticii sa rataceasca este faptul ca ei identifica notiunea de

fire si ipostasa. C�nd spunem ca oamenii au o singura fire, trebuie sa se stie ca
nu spunem aceasta referindu-ne la definitia sufletului si a corpului, caci este cu
neputinta sa spunem ca sufletul si corpul comparate unul cu altul s�nt de o fire.
Dar pentru ca ipostasele oamenilor s�nt foarte multe, toti primesc aceeasi
definitie a firii, caci toti s�nt compusi din suflet si corp, toti participa firii
sufletului si poseda fiinta corpului si o specie comuna. Spunem o singura fire a
ipostaselor celor multe si diferite. Cu toate aceste fiecare ipostasa are doua
firi, este compusa din doua firi, adica din suflet si corp.

Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate admite o specie comuna. Caci
nici nu a fost, nici nu este, nici nu va fi c�ndva un alt Hristos din Dumnezeire
si omenire, �n Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu desav�rsit si om
desav�rsit. Prin urmare nu se poate vorbi cu privire la Domnul nostru Iisus
Hristos de o singura fire compusa din Dumnezeire si omenire, dupa cum se poate
vorbi cu privire la individ (om) de o singura fire compusa din trup si suflet.
Aici este un individ. Hristos, �nsa, nu este un individ si nici nu exista specia
Hritos, dupa cum exista specia om. Pentru aceea spunem ca unirea s-a facut din
doua firi desav�rsite, din cea omeneasca si cea dumnezeiasca; ele nu s-au
amestecat, nici nu s-au confundat, nici nu s-au combinat, dupa cum au zis
urgisitul de Dumnezeu Dioscor, Eutihie si Sever si ceata lor blestemata; si nici
nu s-au unit printr-o unire personala sau morala sau printr-o unire de demnitate
sau de vointa sau de cinste sau de nume sau de bunavointa, dupa cum au spus
ur�torul de Dumnezeu Nestorie, Diodor, Teodor al Mopsuestiei si adunarea lor cea
diavoleasca; ci prin unire, adica dupa ipostasa, fara schimbare, fara confundare,
fara prefacere, fara �mpartire si fara departare. Marturisim o singura ipostasa �n
doua firi desav�rsite a Fiului lui Dumnezeu �ntrupat. Afirmam ca Dumnezeirea si
omenirea au aceeasi ipostasa si marturisim ca dupa unire se pastreaza �n El cele
doua firi. Nu asezam pe fiecare din firi deosebit si separat, ci unite una cu alta
�ntr-o singura ipostasa compusa. Spunem ca unirea este substantiala, adica reala
si nu imaginara. Iar c�nd spunem substantiala nu �ntelegem ca cele doua firi au
dat nastere unei firi compuse, ci ca s�nt unite una cu alta �n chip real �ntr-o
singura ipostasa compusa a Fiului lui Dumnezeu si stabilim ca se pastreaza
deosebirea lor substantiala. Ceea ce este creat a ramas creat, iar ceea ce este
necreat a ramas necreat; ceea ce este muritor a ramas muritor, iar ceea ce este
nemuritor a ramas nemuritor; ceea ce este circumscris a ramas circumscris, iar
ceea ce este necircumscris a ramas necircumscris; ceea ce este vazut a ramas
vazut, iar ceea ce este nevazut a ramas nevazut. Unul straluceste prin minuni, iar
celalalt s-a supus ocarilor.

Cuv�ntul �si �mpropriaza cele omenesti - caci ale Lui s�nt toate cele ale
sf�ntului Lui trup - �mpartaseste corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului
comunicarii �nsusirilor, din cauza �ntrepatrunderii reciproce a partilor si a
unirii dupa ipostasa si pentru ca a fost unul si acelasi cel care a lucrat at�t pe
cele dumnezeiesti c�t si pe cele omenesti �n fiecare din cele doua forme cu
tovarasia celeilalte. Pentru aceea se zice ca S-a rastignit Domnul slavei (1 Cor.
2,8), desi firea Lui dumnezeiasca nu a patimit. Tot astfel se marturiseste ca Fiul
omului era �n cer �nainte de patima, dupa cum �nsusi Domnului a spus (In. 1,13).
Unul si acelasi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire si cu adevarat Fiul
omului, adica om. Cunoastem ca at�t minunile c�t si patimile s�nt ale Lui, desi
acelasi cu alta natura facea minunile si cu alta suferea patimile. Aceasta pentru
motivul ca stim ca dupa cum se pastreaza unitatea ipostasei Lui, tot astfel se
pastreaza si deosebirea substantiala a firilor. Si cum s-ar pastra deosebirea,
daca nu s-ar pastra cele care se deosebesc unele de altele? Iar deosebirea este
ceea ce face ca lucrurile sa se deosebeasca �ntre ele. Asadar �n ce priveste modul
prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta, adica cu privire la fiinta,
spunem ca el se uneste cu extremitatile: �n virtutea Dumnezeirii Sale se uneste cu
Tatal si cu Duhul; iar �n virtutea omenirii Sale se uneste cu Maica Sa si cu toti
oamenii. Dar cu privire la modul prin care s�nt unite firile Lui, spunem ca se
deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de ceilalti oameni. Firile se
unesc �n ipostasa Lui si au o ipostasa compusa, �n virtutea careia se deosebeste
de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de noi.

�ntreaga fire dumnezeiasca �n una din ipostasele ei s-a unit cu �ntreaga fire
omeneasca si nu parte cu parte

Cele comune si universale s�nt atribuite si celor particulare care s�nt sub ele.
Comun este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar
avea o parte a firii, caci nu are o parte din ea, ci particular prin numar, spre
exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta
este afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desav�rsita �n fiecare din
ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc �ntre ele �n
ceea ce priveste fiinta, ci �n ceea ce priveste accidentele, care s�nt �nsusiri
caracteristice. �nsusirile caracteristice, �nsa, apartin ipostaselor si nu firii.
Ipostase se defineste: fiinta �mpreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa
poseda comunul �mpreuna cu particularul si existenta �n sine. Fiinta, �nsa, nu
exista �n sine, ci este considerata �n ipostase. Prin urmare, daca patimeste una
din ipostase, atunci �ntreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se
spune ca a patimit �n una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere
toate ipostasele de aceeasi specie ci ipostasa care sufera.

Astfel, marturisim ca firea dumnezeirii este �n chip desav�rsit �ntreaga �n

fiecare din ipostasele ei, toata �n Tatal, toata �n Fiul, toata �n Sf�ntul Duh.
Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desav�rsit, Fiul Dumnezeu desav�rsit, Sf�ntul Duh
Dumnezeu desav�rsit. Astfel si �n �ntruparea unicului Dumnezeu Cuv�ntul al Sfintei
Treimi spunem ca firea �ntreaga si desav�rsita a dumnezeirii �n una din ipostasele
ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune
dumnezeiescul Apostol: ��n El locuieste �n chip trupesc toata deplinatatea
Dumnezeirii� (Col. 2,9), adica �n trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de
Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca
Dumnezeirea a comunicat cu noi �n �ntregime �n una din ipostasele ei. Nu s�ntem
siliti sa spunem ca s-au unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri,
adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost
partas Tatal si Sf�ntul Duh la �ntruparea Cuv�ntului lui Dumnezeu dec�t prin
bunavointa si vointa. Spunem, �nsa, ca s-a unit �ntreaga fiinta a Dumnezeirii cu
�ntreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuv�ntul n-a lasat nimic din cele ce a sadit �n
firea noastra c�nd ne-a plasmuit la �nceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet
g�nditor si rational si �nsusirile acestora. Caci vietuitoare lipsita de una din
acestea nu este om. El �n �ntregime m-a luat pe mine �n �ntregime, El �n �ntregime
S-a unit cu mine �n �ntregime, ca sa-mi daruiasca mie �n �ntregime m�ntuirea. Caci
ceea ce este neluat este nevindecat.

Asadar, Cuv�ntul lui Dumnezeu S-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta
la mijloc �ntre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este
puterea conducatoare a sufletului si a trupului. Mintea este partea cea mai curata
a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si c�nd Cel superior �ngaduie,
mintea lui Hristos �si arata propria Sa conducere. Cu toate acestea este supusa,
urmeaza Celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.

Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul;
ea nu locuieste �mpreuna cu Dumnezeire, dupa cum rataceste parerea blestemata a
ereticilor, zic�nd ca �ntr-un vas de 50 de litri nu �ncap 100 de litri, judec�nd
pe cele imateriale �n chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este
Dumnezeu desav�rsit si om desav�rsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca �n El
s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?

Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a �naltat si s-a asezat de-a
dreapta Tatalui, nu �n sensul ca toate ipostasele oamenilor au �nviat si s-au
asezat de-a dreapta Tatalui, ci �n sensul ca firea noastra �ntreaga este �n
ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul Apostol: �Ne-a sculat �mpreuna cu El
ne-a asezat �mpreuna cu El �n Hristos� (Efes. 2,6).

Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este
comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta
particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi
ipostase s�nt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sf�nta
Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita.
Prin urmare aceeasi fire se gaseste �n fiecare din ipostasele ei. iar c�nd spunem
dupa fericitii Atanasie si Chiril ca firea Cuv�ntului S-a �ntrupat spunem ca
Dumnezeirea S-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea
Cuv�ntului a patimit, caci nu a patimit �n El Dumnezeirea. Spunem, �nsa, ca a
patimit �n Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se �nteleaga toate ipostasele
omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit �n firea omeneasca. Astfel c�nd
spunem �firea Cuv�ntului� indicam pe �nsusi Cuv�ntul. Iar Cuv�ntul poseda si
comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.
Despre �nsusirile celor doua firi

Marturisind ca acelasi Iisus Hristos, Domnul nostru, este Dumnezeu desav�rsit si

om desav�rsit, spunem ca Acelasi le are pe toate c�te le are Tatal, afara de
nenastere si le are pe toate c�te le are Adam cel dint�i, afara de pacat numai,
adica: corp si suflet rational si cugetator. Potrivit celor doua firi, El are
duble �nsusirile naturale ale celor doua firi: doua vointe naturale, cea
dumnezeiasca si cea omeneasca; doua activitati naturale, cea dumnezeiasca si cea
omeneasca; doi liberi arbitri naturali, cel dumnezeiesc si cel omenesc, si
�ntelepciune si cunostinta at�t dumnezeiasca c�t si omeneasca. Caci, fiind
deofiinta cu Dumnezeu si cu Tatal, voieste si lucreaza liber ca Dumnezeu; iar
fiind deofiinta si cu noi, acelasi voieste si lucreaza liber ca om. Ale Lui s�nt
minunile, ale Lui s�nt si patimile.

Despre �ndumnezeirea firii trupului si a vointei Domnului

Trebuie sa se stie ca nu spunem ca trupul Domnului s-a �ndumnezeit, s-a facut

asemenea lui Dumnezeu si Dumnezeu �n virtutea unei modificari sau schimbari sau
prefaceri sau amestecari a firii, ci, dupa cum spune Grigore Teologul, �dintre
firi, una a �ndumnezeit si alta a fost �ndumnezeita�*, iar eu �ndraznesc sa spun
ca a fost facuta asemenea lui Dumnezeu, caci cel care unge s-a facut om, iar cel
care a fost uns s-a facut Dumnezeu. Acestea nu prin schimbarea firii, ci prin
unirea �n vederea �ntruparii, adica dupa ipostasa, potrivit careia trupul s-a
unit, fara sa se desparta, cu Dumnezeu Cuv�ntul si prin �ntrepatrunderea firilor
uneia �n alta, �n chipul �n care vorbim si de �nrosirea fierului prin foc. Dupa
cum marturisim ca �ntruparea s-a facut fara modificare si schimbare, tot astfel
hotar�m ca s-a facut si �ndumnezeirea trupului. Prin faptul ca �Cuv�ntul s-a facut
trup� (In. 1,14), nici Cuv�ntul n-a iesit din granitele Dumnezeirii sale si nici
din maririle sale proprii demne de Dumnezeu si nici trupul, pentru ca s-a
�ndumnezeit, nu si-a schimbat firea lui sau �nsusirile lui firesti. Caci au ramas,
si dupa unire, firile neamestecate, iar �nsusirile acestora nevatamate. Trupul
Domnului, �nsa, s-a �mbogatit cu activitatile dumnezeiesti �n virtutea unirii prea
curate cu Cuv�ntul, adica dupa ipostasa, fara sa sufere vreo pierdere �nsusirile
cele firesti. Caci nu lucreaza cele dumnezeiesti �n virtutea energiei lui, ci �n
virtutea Cuv�ntului unit cu el, Cuv�ntul arat�ndu-si prin el propria lui energie.
caci ferul �nrosit �n foc arde, nu pentru ca poseda, �n virtutea unui principiu
firesc, energia de a arde, ci pentru ca poseda aceasta energie din pricina unirii
cu focul.

Asadar, trupul era muritor prin el �nsusi, dar datator de viata din cauza unirii
dupa ipostasa cu Cuv�ntul. Tot astfel si cu �ndumnezeirea vointei; nu spunem ca
activitatea fireasca a ei a fost modificata, ci ca s-a unit cu vointa lui
dumnezeiasca si atotputernica si a devenit vointa Dumnezeului �nomenit. Pentru
aceea vointa firii sale omenesti voind sa se ascunda n-a putut de la sine (Mc.
7,24), din cauza ca Dumnezeu Cuv�ntul a binevoit sa-si arate �n el �nsusi
existenta reala a slabiciunii vointei omenesti. Voind, �nsa, a curatat pe lepros
(Mt.8,3; Mc.1,42; Lc.5,13) din pricina unirii cu vointa dumnezeiasca. trebuie sa
se stie ca �ndumnezeirea firii si a vointei este dovada cea mai semnificativa si
cea mai demonstrativa despre existenta celor doua firi si celor doua vointe. Caci
dupa cum �nrosirea prin foc nu schimba �n foc firea celui �nrosit prin foc, ci
arata at�t pe cel �nrosit prin foc, c�t si pe cel care �nroseste prin foc, si
arata ca s�nt doua si nu unul, tot astfel si �ndumnezeirea nu da nastere unei
singure firi compuse, ci arata doua firi si unirea cea dupa ipostasa. Caci spune
Grigore Teologul: �dintre firi, una a �ndumnezeit si alta a fost �ndumnezeita�**.
Si prin cuvintele �dintre firi�, �una� si �alta� a aratat ca s�nt doua.

_______________________

* - Cuv�ntul XXXVIII. La Teofanie, adica la Nasterea M�ntuitorului, MG, XXXVI,

col.325 BC

** - Cuv�ntul XXXVIII. La Teofanie, adica la Nasterea M�ntuitorului, MG, XXXVI,

col.325 BC

Despre progresul Domnului �n �ntelepciune, v�rsta si har

�El sporea, spune Scriptura, �n �ntelepciune, �n v�rsta si �n har� (Lc. 2,52).

Crestea �n v�rsta; dar prin cresterea �n v�rsta scotea la iveala �ntelepciunea
care se afla �n el. Mai mult: el �si facea progres al sau progresul oamenilor �n
�ntelepciune, �n har si �n �ndeplinirea buneivointe a Tatalui, adica cunoasterea
lui Dumnezeu si m�ntuirea oamenilor, si-si �nsusea pretutindeni firea noastra. Dar
cei care afirma ca el progresa �n �ntelepciune si �n har, ca si cum ar fi primit
un adaos la acestea, afirma implicit ca unirea celor doua firi nu s-a facut din
primul moment al existentei sale �n trup si nici nu marturisesc unirea dupa
ipostasa, ci ascult�nd* de prostul Nestorie, nascocesc o unire relativa si o
simpla locuire a Cuv�ntului �n om, �nestiind nici ce vorbesc, nici despre ce
lucruri dau adeverire� (1Tim.1,7). Caci daca trupul s-a unit cu adevarat cu
Dumnezeu Cuv�ntul din primul moment al existentei sale �n trup, si mai mult ca a
existat �n el si avea identitatea ipostatica cu el, cum oare nu l-a �mbogatit �n
chip desav�rsit cu toata �ntelepciunea si harul? Trupul nu s-a �mpartasit de har
si nici n-a participat prin har �nsusirilor Cuv�ntului, ci, mai degraba, �n
virtutea unirii dupa ipostasa, prin care at�t cele omenesti c�t si cele
dumnezeiesti s�nt ale unuia singur Hristos - caci acelasi era si Dumnezeu si om �n
acelasi timp - izvoraste lumii harul, �ntelepciunea si plinatatea tuturor
bunurilor.

______________________

* - Tradus prin corectarea textului editiei MG, dupa editia de la Verona, 1531,
f.94v.

Despre cele de dupa �nviere

Dupa �nvierea din morti a lepadat toate afectele, adica coruptibilitatea, foamea
si setea, somnul si oboseala si cele asemenea. Caci chiar daca a gustat din
m�ncare dupa �nviere (Lc.24,41-43), totusi nu �n virtutea unei legi a firii - caci
n-a flam�nzit - ci �n virtutea �ntruparii sale, ca sa �nvedereze adevarul
�nvierii, anume ca este �nsusi trupul lui, care a suferit si a �nviat. N-a lepadat
nici una din partile firii, nici corpul, nici sufletul, ci avea si corpul si
sufletul rational si g�nditor, volitional si activ si astfel se asaza �n dreapta
Tatalui (Mc.16,19; Rom.8,34; Efes.1,20; Col.3,1; Evrei 12,2; 1Petru 3,32), voind
dumnezeieste si omeneste m�ntuirea noastra si lucr�nd, pe de o parte dumnezeieste,
purtarea de grija, conservarea si conducerea tuturora, iar pe de alta parte
omeneste, amintindu-si de vietuirea sa de pe pam�nt, vaz�nd si cunosc�nd ca este
adorat de toata faptura rationala. Sf�ntul lui suflet cunoaste ca este unit dupa
ipostasa cu Dumnezeu Cuv�ntul si ca este �mpreuna adorat ca suflet al lui Dumnezeu
si nu ca simplu suflet. �naltarea de la pam�nt la cer si cobor�rea lui iarasi s�nt
activitati ale unui corp circumscris: �Caci va veni iarasi, spune sf�nta
Scriptura, catre voi asa precum l-ati vazut merg�nd la cer� (Fapt. 1,11).

Despre sederea �n dreapta Tatalui

Spunem ca Hristos s-a asezat cu trupul �n dreapta lui dumnezeu si a Tatalui, dar
nu vorbim de o dreapta spatiala a Tatalui. Caci cum va avea o dreapta spatiala cel
necircumscris? Dreapta si st�nga au numai lucrurile circumscrise. Numim dreapta
Tatalui slava si cinstea Dumnezeirii, �n care Fiul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu si
deofiinta cu Tatal, exista �nainte de veci, si �n care, dupa ce s-a �ntrupat �n
vremurile din urma, sade si cu trupul, deoarece trupul lui este slavit �mpreuna cu
el. Caci este �nchinat de toata creatia �ntr-o singura �nchinaciune �mpreuna cu
corpul lui.

Pentru cei care �ntreaba daca ipostasa lui Hristos este creata sau necreata

Ipostasa Cuv�ntului lui Dumnezeu �nainte de �ntrupare a fost simpla, necompusa,

necorporala, necreata; c�nd s-a �ntrupat, �nsa, si a devenit ipostasa trupului, a
ajuns compusa din Dumnezeirea pe care o avea �ntotdeauna, si din trupul pe care l-
a luat. Ipostasa are �nsusirile celor doua firi si este cunoscuta �n doua firi.
Din aceasta pricina aceeasi unica ipostasa este necreata, �n virtutea Dumnezeirii,
si creata, �n virtutea omenirii, vazuta si nevazuta. Altfel, s�ntem siliti sau sa
�mpartim pe unicul Hristos, daca spunem doua ipostase, sau sa fie negata
deosebirea firilor si sa introducem schimbare si amestecare.

C�nd Cuv�ntul a fost numit Hristos?

Mintea nu s-a unit cu Dumnezeu Cuv�ntul, dupa cum mint unii, �nainte de �ntruparea
din Fecioara si nici nu s-a numit de atunci Hristos. Aceasta absurditate face
parte din neroziile lui Origen, care a sustinut preexistenta sufletelor. Noi
afirmam, �nsa, ca Fiul si Cuv�ntul lui Dumnezeu a devenit Hristos din momentul �n
care s-a salasluit �n p�ntecele sfintei pururea Fecioarei, s-a facut trup �n chip
neschimbat si a fost uns trupul cu Dumnezeirea. �Aceasta este ungerea omenirii�,
dupa cum zice Grigore Teologul*. Iar prea sfintitul Chiril al Alexandriei, scriind
catre �mparatul Teodosie, a spus acestea: �Eu spun ca Iisus Hristos nu trebuie sa
se numeasca nici Cuv�ntul din Dumnezeu fara omenire si nici templul care s-a
nascut din femeie, fara a fi unit cu Cuv�ntul. Aceasta pentru motivul ca prin
numele Hristos se �ntelege Cuv�ntul cel din Dumnezeu �mpreunat �n chip tainic cu
omenirea, �n virtutea unirii sav�rsite prin �ntrupare�**. iar �n scrierea catre
�mparatese, spune astfel: �Unii spun ca numele Hristos se cuvine numai Cuv�ntului
nascut din Dumnezeu Tatal care este g�ndit si exista deosebit. Noi, �nsa, n-am
fost �nvatati sa g�ndim sau sa spunem asa, ci spunem ca �n momentul �n care
Cuv�ntul s-a facut trup, �n acelasi moment a si fost numit Iisus Hristos. Se
numeste Hristos, pentru ca a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Ps. XLIV,9;
Evr.1,9), adica cu Duhul de la Dumnezeu si Tatal. Dar ca ungerea este pentru
omenire nu se va �ndoi nimeni din cei care s�nt obisnuiti sa judece drept�***. Iar
Atanasie, cel de vesnica pomenire, �n cuv�ntul despre m�ntuitoarea �ntrupare spune
astfel: �Dumnezeul care exista �nainte de venirea �n trup n-a fost om, ci a fost
Dumnezeu la Dumnezeu (In.1,1), fiind nevazut si impasibil. Dar c�nd s-a facut om
este adus prin trup numele Hristos, pentru ca numelui �i urmeaza patima si
moartea�****.

Chiar daca sf�nta Scriptura zice: �Pentru aceea te-a uns pe tine Dumnezeule,
Dumnezeul tau, cu untdelemnul bucuriei� (Ps. XLIV,9 : Evr.1,9), totusi trebuie sa
se stie ca de multe ori dumnezeiasca Scriptura �ntrebuinteaza timpul trecut �n
locul viitorului, ca �n versetul urmator: �Dupa aceasta s-a aratat pe pam�nt si a
petrecut cu oamenii� (Varuh 3,38); c�nd s-au spus aceste cuvinte nici nu s-a
aratat, nici n-a petrecut Dumnezeu cu oamenii. De asemenea, si urmatorul text: �La
r�ul Vavilonului*****, acolo am sezut si am pl�ns� (Ps. CXXXVI,1), caci aceasta
niciodata nu s-a �nt�mplat.

____________________________

* - Cuv�ntul XXX, al patrulea cuv�nt teologic, despre Fiul, MG, XXXVI, col.132 B

** - Cuv�nt adresat prea binecredinciosului �mparat Teodosie, despre credinta cea

adevarata �n Domnul nostru Iisus Hristos, MG, LXXVI, col.1173 C.

*** - Cuv�nt adresat prea binecredincioaselor �mparatese, MG, LXXVI, col 1220 C.

**** - Cuv�ntul 2 despre m�ntuitoarea �ntrupare a lui Hristos contra lui

Apolinarie, MG, XXV, col. 1133 B.

***** - Tradus prin corectarea textului editiei din MG, dupa editia de la Verona,
1531, f.102v.

Catre cei care �ntreaba daca sf�nta Nascatoare de Dumnezeu a nascut doua firi si
daca au fot rastignite pe cruce doua firi

Cuvintele ???????? si ???????, scrise cu un singur ?, se raporta la fire si indica

firea necreata si creata. Cuvintele ????????? si ????????, scrise cu doi ??, nu se
refera la fire, ci la ipostasa si indica ceea ce este nenascut si nascut. Firea
dumnezeiasca este ????????, adica necreata; iar cele ce vin dupa firea
dumnezeiasca s�nt ??????, adica create. �n firea dumnezeiasca si necreata se vede
nenascutul �n Tatal, caci n-a fost nascut; nascututul �n Fiul, caci s-a nascut din
vesnicie din Tatal; iar purcesul �n Sf�ntul Duh. Primele exemplare ale fiecarei
specii de animale s�nt ????????, nenascute, dar nu ???????, necreate, caci ele s-
au facut de creator, dar nu s-au nascut din cele asemenea lor. Cuv�ntul ???????
�nseamna creare, iar cuv�ntul ???????? �nseamna nastere. Cu privire la Dumnezeu
nasterea este iesirea numai din tatal a Fiului celui deofiinta cu el; cu privire
la corpuri, �nsa, nasterea este iesirea unei ipostase de aceeasi fiinta din
�mpreunarea barbatului cu femeia. Din aceasta cunoastem ca nasterea nu este o
�nsusire a firii, ci a ipostaselor. Caci daca nasterea ar apartine firii, nu s-ar
vedea �n fire si nasterea si nenasterea. Prin urmare sf�nta Nascatoare de Dumnezeu
a nascut o ipostasa cunoscuta �n doua firi; �n ce priveste Dumnezeirea sa a fost
nascut din Tatal �n afara de timp, dar �n ce priveste omenirea sa, a fost �ntrupat
�n vremurile din urma din sf�nta Fecioara �n timp si s-a nascut �n trup.

Daca cei care �ntreaba ar lasa sa se �nteleaga ca cel care s-a nascut din sf�nta
Nascatoare de Dumnezeu este din doua firi, spunem: da, s�nt doua firi, caci
acelasi este Dumnezeu si om. Tot astfel si despre rastignire, �nviere si �naltare.
Aceste fapte nu s�nt ale firii, ci ale ipostasei. Hristos, care este �n doua firi,
a suferit si a fost rastignit cu firea cea pasibila, caci pe cruce a fost
rastignit cu trupul si nu cu Dumnezeirea. Dar daca ar raspunde negativ la
�ntrebarea noastra: daca au murit doua firi, vom spune: prin urmare n-au fost
rastignite cele doua firi, ci Hristos a fost nascut, adica Cuv�ntul dumnezeiesc
�nomenindu-se a fost nascut �n trup, a fost rastignit �n trup, a patimit �n trup,
a murit �n trup, ram�n�nd, �nsa, impasibila Dumnezeirea lui.

Catre cei care spun: daca Hristos are doua firi, sau adorati creatia �nchin�ndu-va
unei firi create, sau spuneti ca o fire este adorata si una neadorata

Ne �nchinam Fiului lui Dumnezeu �mpreuna cu Tatal si cu Sf�ntul Duh; �nainte de

�nomenirea lui �l adoram necorporal, dar acum, dupa �ntrupare, �l adoram pe
acelasi �ntrupat si facut om, dar si Dumnezeu. Asadar, trupul lui Hristos, �n
virtutea firii sale proprii, daca vei desparti pe cale abstracta vizibilul de
spiritual, este neadorat, pentru ca este creat; dar pentru ca este unit cu
Dumnezeu Cuv�ntul este adorat din pricina Cuv�ntului si �n Cuv�nt. Caci �n chipul
�n care �mparatului i se da �nchinaciunea si c�nd este dezbracat si c�nd este
�mbracat, iar porfira, ca simpla porfira, se calca �n picioare si se arunca, dar
c�nd ajunge �mbracaminte �mparateasca este cinstita si slavita, iar daca ar
dispretui-o cineva este condamnat la moarte, lucru care s-a �nt�mplat de multe
ori, si dupa cum simplul lemn se poate pipai, dar c�nd este unit cu focul si facut
carbune nu poti sa-l atingi, nu din cauza lui, ci din cauza focului unit cu el -
caci firea lemnului nu este inaccesibila pipaitului, ci carbunele, adica lemnul
�nrosit �n foc - tot astfel si trupul, �n virtutea firii sale, nu este adorat, dar
este adorat �n Cuv�ntul lui Dumnezeu �ntrupat; nu este adorat din pricina lui, ci
din pricina lui Dumnezeu cuv�ntul, unit cu el dupa ipostasa. Si nu spunem ca ne
�nchinam unui simplu trup, ci trupul lui Dumnezeu, adica Dumnezeului �ntrupat.

Pentru ce s-a facut om Fiul lui Dumnezeu si nu Tatal si nici Duhul? Ce a sav�rsit
�ntrup�ndu-se?

Tatal este Tata si nu Fiu; Fiul este Fiu si nu Tata; Duhul este Sf�ntul Duh si nu
Tata si nici Fiu. caci �nsusirea este imobila. Altfel cum ar putea sa ram�na
�nsusire, daca este mobila si se schimba? Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face
Fiu al omului, ca sa ram�na imobila �nsusirea. Fiind Fiul lui Dumnezeu, s-a facut
Fiul omului, �ntrup�ndu-se din sf�nta Fecioara, iar prin aceasta nu s-a departat
de �nsusirea de a fi Fiu.

Fiul lui Dumnezeu s-a �ntrupat ca sa daruiasca iarasi omului aceea potrivit careia
l-a facut la �nceput. Caci l-a facut �dupa chipul lui� (Fac. 1,26), adica g�nditor
si liber, si �dupa asemanare� (Fac. 1,26), adica desav�rsit �n virtuti, at�t pe
c�t este cu putinta firii omenesti. Un fel de caracteristici ale firii
dumnezeiesti s�nt acestea: lipsa de grija, curatia, bunatatea, �ntelepciunea,
dreptatea si a fi lipsit de orice rautate: Asadar, la �nceput l-a pus �n comuniune
cu el - �caci l-a facut pentru incoruptibilitate� (�nt. Sol. 2,23) - si l-a
ridicat prin comuniunea cu el catre incoruptibilitate. Din pricina calcarii
poruncii, �nsa, am �ntunecat si am distrus caracteristicile chipului dumnezeiesc,
am ajuns �n viciu si am fost lipsiti de comuniunea dumnezeiasca. �Caci ce
�mpartasire are lumina cu �ntunericul?� (2 Cor. 6,14). Si ajung�nd noi �n afara
vietii, am cazut �n stricaciunea mortii. Pentru ca Dumnezeu ne-a dat o stare mai
buna, dar n-am pazit-o, Cuv�ntul ia starea mai rea, adica firea noastra, ca sa
�nnoiasca, prin El �nsusi si �n el �nsusi, starea omului �dupa chipul si dupa
asemanarea lui� (Fac.1,26), ca sa ne �nvete pe noi vietuirea �n virtute - caci ne-
a facut virtutea prin el �nsusi usoara de practicat - ca sa ne libereze de
stricaciune prin comuniune cu viata, fac�ndu-se p�rga �nvierii noastre si sa
re�nnoiasca vasul cel netrebnic si stricat, ca sa ne rascumpere de tirania
diavolului, chem�ndu-ne la cunostinta de Dumnezeu, sa ne �ntareasca si sa ne
�nvete sa biruim pe tiran prin rabdare si smerenie.

A �ncetat religia demonilor, s-a sfintit zidirea prin dumnezeiescul s�nge, s-au
surpat capistele si templele idolilor, s-a sadit cunostinta lui Dumnezeu; Treimea
cea deofiinta, Dumnezeirea nezidita este �nchinata, un Dumnezeu adevarat, creator
si Domn al tuturora; virtutile s�nt �ndeplinite, nadejdea �nvierii s-a daruit prin
�nvierea lui Hristos; diavolii se �nfricoseaza de oamenii pe care alta data �i
tineau sub a lor robie. Si lucru minunat este ca toate acestea s-au facut prin
cruce, prin patimi si prin moarte. �n tot pam�ntul s-a predicat vestea cea buna a
cunoasterii lui Dumnezeu si n-a pus pe fuga pe cei potrivnici cu ajutorul
razboiului, nici cu ajutorul armelor, nici cu ajutorul ostilor; nu, ci putini
oameni goi, saraci, ne�nvatati, persecutati, batuti, dati mortii, au biruit pe cei
�ntelepti si pe cei puternici, predic�nd pe cel rastignit �n corp si pe cel care a
murit, caci cu ei era puterea atotputernica a celui rastignit. Moartea, at�t de
�nfricosatoare �nainte, este �nvinsa; ea, socotita alta data groaznica si odioasa,
acum este preferata vietii.

Acestea s�nt izb�nzile venirii lui Hristos! Acestea s�nt semnele puterii lui! Caci
n-a m�ntuit ca prin Moise un popor din Egipt si din robia lui Faraon, despartind
marea (Iesir.14,16-31; Deut.11,4), ci mai mult, a izbavit �ntreaga omenire de
stricaciunea mortii si de sub robia crudului tiran, a pacatului. Nu duce cu forta
spre virtute, nici nu acopera cu pam�nt (Num.16,31-33; Deut.11,6), nici nu arde cu
foc (Num. 16,35) si nici nu porunceste sa fie loviti cu pietre cei pacatosi (Iisus
Navi 7,25), ci convinge, prin bl�ndete si �ndelunga rabdare, ca oamenii sa aleaga
virtutea, sa lupte prin necazuri pentru ea si sa se bucure de roadele ei. Alta
data cei care pacatuiau erau pedepsiti, dar staruiau mai departe �n pacat si
pacatul le era socotit ca Dumnezeu; acum, �nsa, oamenii aleg pentru credinta si
virtute asupriri, torturari si moarte.

Slava tie Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, �ntelepciune, Putere si Dumnezeule

atotputernic! Ce-ti vom da noi neputinciosii, �n schimbul tuturor acestora? Caci
toate s�nt ale tale si nu ceri de la noi nimic altceva dec�t sa ne m�ntuim; dar si
pe aceasta o dai si din pricina nespusei tale bunatati esti chiar recunoscator
celor care o primesc.

Multumesc tie celui care ne-ai dat existenta, celui care ne-ai daruit o fericita
existenta, celui care ne-ai adus, prin negraita ta bunavointa, iarasi la aceasta
stare pe noi, cei cazuti din ea!

(�Dogmatica�, Ed. Scripta 1993, trad. Pr. D. Fecioru)