Stil, ornament si design

stud. arh. Ioana SUCEAVA grupa 5

Lucrarea de fata isi propune a oferi o intelegere mai detaliata asupra influentelor stilului si ornamentului asupra design-ului, dar si al design-ului asupra celorlalte doua. Inainte de a putea face o paralela intre stil si ornament pe de o parte si design de cealalta, ar trebui sa definim cei trei termeni. STILUL este definit ca fiind: Mod de exprimare a gndirii specifice unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau colilor artistice naionale conform Dicionarului de neologisme din 1986, Ansamblul particularitilor de manifestare specifice unui popor, unei colectiviti sau unui individ conform Dicionarului explicativ al limbii romne, ediia 1998 Mod specific de exprimare i prezentare artistic a realitii ntrun anumit domeniu (n diferite perioade de timp). ~ n pictur. ~ n arhitectur. ~ clasic. ~ gotic. ~ naional de catre autorii Noului dicionar explicativ al limbii romne din 2002. Mai putem spune ca stilul este o categorie estetica ce exprima modalitati de expresie particulare diferitelor domenii. Fiind o categorie estetica stilul nu poate fi limitat doar la domeniile creatiei artistice ci cuprinde toate acele activitati umane in care simt implicate aspecte de ordin estetic; de aici si importanta intelegerii stilului pentru design. Din cauza arealului extins pe care il acopera stilul, acesta poate fi categorisit dupa mai multe criterii: dupa apartenenta, din punct de vedere al obiectului pe care il vizeaza, din punct de vedere al comunicarii (mesajului transmis) etc.

> Dupa apartenenta: a) Stil apartinand unei epoci; b) Stil national; c) Stil individual.

spatiul danubiano-pontic), din antichitate si pana in zilele noastre; forma de amfora ovoidala folosita pentru vase de pastrare sau decorative si flacoane de sticla, dateaza deasemenea din antichitate de la greci si romani si este folosita si in prezent; esentializarea si transcendenta formei coloanei infinitului a lui Brancusi, apare ca forma fundamentala atat la ornamentele sculptate in lemn de locuitorii din spatiul carpato-danubian cat si la culturile din bazinul Tigru si Eufrat. Stilul individual ca particularizare individuala a anumitor mijloace de expresie, deriva din temperamentul si viziunea artistica a creatorului din domeniile artei sau din afara ei cazul designerului. Acesta din urma spre deosebire de artist nu-si poate exercita individualitatea (personalitatea) prin mijloace de expresie proprii, fara sa tina seama de anumite constrangeri si responsabilitati. Cu toata unicitatea lui derivata din anumite structuri psihofiziologice ale creatorului intre stilurile individuale exista numeroase elemente comune, rezultat al interferentelor, al preluarii aceleiasi mosteniri estetice si al raportarii la acelasi univers spiritual. Din aceste elemente comune ale stilurilor individuale si ca rezultat al sintezei individualitatilor apartinand aceleiasi natii, se naste stilul national. > Din punct de vedere al obiectului, stilul se poate referi la: - particularitatile de folosire a limbii stil literar - stil al operelor din: pictura, muzica, arhitectura, etc. Aceasta clasificare implica si materialul pe care creatorul il foloseste: cuvinte (stil literar), sunete (muzica), culori (pictura, arte plastice), forme (arte plastice, arhitectura), etc. Din acest punct de vedere se poate vorbi si despre un stil industrial care sa caracterizeze obiectele de uz cotidian si in care valorile

Stilul unei epoci este dat de ansamblul mijloacelor de expresie si de paticularitatile de manifestare in care pot fi incadrate toate creatiile artistice ale unei epoci. Aparitia si evolutia diferitelor stiluri pe parcursul dezvoltarii societatii omenesti (stilurile: Renasterii, Gotic, Baroc, Art Nouveau, Modernism, Minimalism etc.) a fost determinat de conditiile social-istorice ale epocilor respective; aceste stiluri nu pot fi strict delimitate in timp datrita mai multor factori. Pe de o parte trecerea de la un stil la altul s-a facut lent prin existenta unor perioade in care elemente ale vechilor stiluri au coexistat cu noile stiluri. Pe de alta parte in anumite perioade istorice, cand informatia circula greu (de exemplu Evul Mediu) se poate percepe o diferenta de cateva secole intre focarul de unde porneste un stil si restul tarilor care il adopta ulterior. Un ultim factor ar fi tocmai opusul celui dinainte. Prin intensa circulatie a valorilor pe care a declansat-o epoca contemporana, ea a accentuat procesul de interinfluentare si chiar de universalizare a stilurilor, dar acest fenomen nu a sters insemnatatea specificului national, ca prima conditie a universalizarii ulterioare a valorilor. Stilul national este rezultatul influentei culturii/specificului national asupra stilurilor internationale. Acesta influenteaza atat creatiile artistice cat si modul de utilizare al obiectelor prin comportamentul uman. Acesta are un caracter de perenitate si mai mult decat atat pot fi intalnite in timp si spatiu elemente estetice comune diferitelor culturi (de exemplu: motive ale desenelor tesaturilor din lana din spatiul din nordul Columbiei si Peru sunt aproape identice cu cele din

estetice sa ocupe o pondere insemnata. Criteriul perfectei adaptari a obiectului la finalitatea sa constituind principiul esential al stilului industrial. Stilul modem al obiectelor de uz cotidian asa cum este caracterizat de esteticianul francez Etienne Souriau (1952) exprima o sinteza morfologica, completa prin: - valorificarea (inclusiv estetica) a unor materiale noi; - aspectul clar, precis al formelor; - expresivitatea utilizarii; - lipsa ornamentelor supraadaugate. ORNAMENTUL este definit in urmatoarele feluri: Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. i aplicate pe obiecte, pe tiprituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoab. conform Dicionarului de neologisme din 1986 Detaliu sau obiect adugat la un ansamblu pentru a-l nfrumusea; accesoriu, element decorativ folosit n artele plastice, n arhitectur, n tipografie pentru a ntregi o compoziie i a-i reliefa semnificaia. conform Dicionarului explicativ al limbii romne, ediia 1998 Element care orneaz ceva; element decorativ; nfloritur. de catre autorii Noului dicionar explicativ al limbii romne din 2002. Cuvantul este derivat din latinescul ornare care se traduce ca a onora sau infrumuseta. Putem deduce ca ornamentul este un element de podoaba sau un ansamblu de elemente decorative care prin forma, culoare si ritm are menirea de a infrumuseta si de a intregi compozitia si uneori chiar de a reliefa semnificatia acesteia. Caracterizarea si atitudinea fata de ornament s-a schimbat mult de-a lungul timpului si ramane inca un subiect controversat. In era premoderna ornamentul avea rolul de indicator al ierarhiei functionale si tipologice a arhitecturii. Daca o cladire avea foarte multe detalii insemna in mod traditional ca avea o functiune superioara. De

In acelasi timp stilul industrial modern trebuie sa aiba o valoare de noutate, sa produca un soc psihologic, creatorii lui trebuind sa prevada evolutia sensibilitatii estetice a consumatorilor si fluctuatiile gustului estetic de la o perioada la alta. > Din punct de vedere al comunicarii, toate acceptiunile (sensurile) conceptului de stil comporta un factor comun care justifica persistenta termenului si anume acest factor comun consta in comunicarea lingvistica sau nonlingvistica a mesajului transmis de opera de arta sau de obiectul estetic creat, fiecare participand intr-un mod specific, la procesul general de comunicare dintr-o anumita perioada. In concluzie se poate spune ca stilul este categoria estetica ce exprima in planul cel mai general o sinteza a trasaturilor dominante ale activitatilor de creatie estetica a societatii, a modalitatilor specifice de comunicare, a valorilor estetice dintr-o perioada sau alta, ambele ca reflectare a nivelului de dezvoltare in plan economic, social si spiritual al perioadei respective.

exemplu bisericile, teatrele, parlamentele sunt cateva dintre aceste arhitecturi superioare. Daca o cladire avea ornament putin sau chiar deloc era pentru ca din punct de vedere functional si poate chiar arhitectural nu merita.

Epoca moderna sustine sinceritatea structurii, eliminand astfel din ecuatie ornamentul. Una din lucrarile de baza care sustine aceasta este Ornament si crima scrisa de Adolf Loos in 1908 ca un pamflet contra secesiunii vieneze. Cu toate ca titlul este intr-adevar transant, el nu aplica intru totul aceasta doctrina. El defapt sustine scoaterea ornamentului din obiectele utile. Deci daca e sa analizam cladirea Goldman & Salatsch din Viena, putem face exact aceasta observatie. El scoate ornamentul din obiectul util, adica locuintele, iar parterul (magazinul) este un spectacol. Modernistii au reluat acest text si l-au transformat intr-un manifest al noii gandiri masiniste. Ajungem deci la o excludere totala a ornamentului in perioada modernista. Postmodernistii au o atitudine mai permisiva din acest punct de vedere, preluand uneori ironic anumite ornamentatii sau simboluri. Astazi putem vorbi de o co-

Acoperisul muzeului de Arta Decorativa, Budapesta

habitare a celor doua ideologii, pro si contra ornament.

Ornamentul capata o valoare estetica majora in conditiile in care nu este un adaos de prisos, cand nu este strident si cand dimpotriva corespunde unei necesitati estetice, stimuland bunul gust.

Interiorul unei biserici ortodoxe Ljubljana, Slovenia

Ornamentul ca accesoriu de infrumusetare presupune nu numai o tehnica a impodobirii dar si o conceptie si poate fi: figurativ, antropomorf, zoomorf, floral, geometric, grafic sau fantezist. De asemenea ornamentele pot fi combinate, prin repetitie, simetrie, progresie sau liber. Schimbandu-i-se infatisarea si functiile decorative de la o epoca la alta ornamentul are un caracter istoric fiind totodata si un simbol cu un pronuntat caracter national. Cele doua tipuri de ornamente, geometric si figurativ, intalnite de regula la produsele realizate industrial sunt utilizate in moduri diferite: cel geometric corespunde cel mai bine formei modeme a produselor iar ornamentul figurativ are o arie mai larga de aplicare in cadrul productiei bunurilor de consum; folosirea lui neadecvata poate deveni insa suparatoare putand duce Ia o degradare a formei, poate chiar la kitch. Atunci cand ornamentul rezulta dintr-o necesitate si este adecvat si simplu ofera obiectului fabricat capacitatea de a atinge latura emotional - afectiva a privitorului (consumatorului). Din analiza de pana acum a componentelor estetice ale produselor realizate industrial, a reiesit ca functionalitatea si simplitatea formei, suprafetelor, volumelor sunt elemente definitorii pentru estetica acestora, dar aceasta nu exclude total rolul ornamentului care prin particularitatile sale se inscrie in trasaturile stilului epocii. DESIGN-ul Termenul design isi are originea in verbul latinesc designare (a trasa, a ordona, a indica), signum insemnand semn. I se poate atribui termenului semnificatia de conferire a calitatii de semn unei entitati (K. Kaippendorf, specialist in semantica, 1990). Termenul design a aparut la mijlocul secolului al XlX-lea (18491851) in legatura cu complicatele realitati ale productiei industriale, dar in documente este intrebuintat abia in 1913 prin reglementarea propusa de catre Oficiul American de Proprietate in vederea extinderii protectiei si asupra activitatii de design. In Dictionarul de estetica generala, Editura Politica, Bucuresti, 1972, design-ul industrial este definit ca teorie si practica a interventiei metodice asupra obiectului tehnic, menita sa determine o unitate armonioasa intre realizarea superioara a functiei utile (eficienta si economicitate) si forma vizuala a obiectului tehnic (produs industrial seriat), in urma careia se realizeaza acea productie si dupa legile frumosului, cand frumosul si utilul fac corp comun indivizibil. Conform definitiei date de Consiliul International al Societatilor de design industrial (International Council of Societies of Industrial Design-ICSID) designul este o activitate creatoare al carui scop este de a crea calitati polifuncfionale obiectelor, proceselor, serviciilor

si sistemelor in care acestea functioneaza de-a lungul intregului lor ciclu de viata; ca atare designul este factorul major de umanizare inovativa a tehnologiilor si un factor determinant al schimburilor culturale si economice. Acesta urmareste in primul rand un acord perfect intre factorii care concura la calitatea produsului final, atat din punct de vedere tehnic, functional, social economic, ergonomie, comercial cat si din punct de vedere estetic. Societatea americana a designerilor industriali (Industrial Designers of America - IDS A) a definit designul industrial (ID) ca fiind serviciul profesional al crearii si dezvoltarii conceptelor si specificatiilor care optimizeaza functia, valoarea si aspectul produselor si sistemelor pentru beneficiul reciproc al utilizatorilor si realizatorilor. In literatura de specialitate dedicata design-ului se gaseste un numar mare de definitii ale acestuia; in unele dintre acestea accentul se pune pe anumite aspecte ale activitatii de design, dar majoritatea definitiilor sunt asemanatoare. Din sinteza acestora putem deduce ca design-ul este: - o sinteza completa a stiintelor asociate produsului; - un domeniu al esteticii ce se adreseaza tuturor simturilor; - o activitate de proiectare creativa si metodica a produselor realizate industrial, in general produse in serie, cu utilitate certa, ce contribuie la imbunatatirea calitatii acestora, la satisfacerea necesitatilor si preferintelor utilizatorilor si la cresterea calitatii vietii. Rezulta ca designul este acel domeniu al esteticii reprezentat printrun proces de proiectare creativa, inventiva si metodica prin care se optimizeaza functia si valoarea estetica a produselor realizate industrial prin productia de serie, contribuind la imbunatatirea calitatii acestora si la satisfacerea necesitatilor utilizatorilor.

Designul industrial oglindeste natura specifica a activitatii de creatie si proiectare in industria moderna caracterizata prin: seriabilitate, tehnologii mecanizate, automatizate, robotizate, materii prime din ce in ce mai diversificate, un rol deosebit al factorului economic, dependenta de criterii ergonomice si ecologice, etc.

Jardiniera Lachenal, 1900

Statie de metrou in Paris, H. Guimard, 1899-1905

Scaune Ch. R. Mackintosh

Fatada Majolika haus, Viena Otto Wagner, 1898-1899

Domeniile interventiei designului industrial sunt foarte diverse: produsele (mobilei), industriei ale constructoare de masini, ale industriei sticla, electrocasnice si electronice, ale industriei de prelucrare a lemnului industriei usoare(textile, incaltaminte, ceramica), echipamente informatice si birotice, ambalajelor, grafica de reproducere si publicitate. Scopul designului industrial este in ultima instanta promovarea in universul produselor industriei modeme a unor valori estetice superioare, organic incorporate in structura obiectului tehnic, in folosul mutual al beneficiarului-utilizatorului si fabricantului. Pentru a intelege mai bine care este relatia intre stil si ornament si design, ar fi util sa definim si etapele design-ului. Etapa aplicativista: proiectarea estetica a obiectelor se face cu punerea accentului pe elementele decorative motive sau compozitii decorative uneori complexe, aplicate pe suprafetele vizibile ale obiectului in ansamblul sau, sau ale unor subansamble ale acestuia. Astfel inteleasa estetica produselor acestea puteau sa atraga atentia cumparatorului, dar in unele cazuri influentau in sens negativ functionalitatea, manevrabilitatea si pretul. Se pot exemplifica aici: aplicele, mnerele de ui, ncuietorile, carcasele ceasornicelor, vasele din metal emailat, formele din sticl i ceramic, mobilierul etc Etapa modernista - corespunde stilurilor din perioada de dupa 1900 (Modern Style, Art Nouveau, Jungenstil etc.) cand sunt preferate liniile formelor, iar decoratiile aplicate intr-o maniera artizanala pretioasa sunt mai simple.

Profile diferite pentru scaune Erich Dieckmann (Bauhaus, 1930-1931)

Etapa stilista - caracterizata prin stilizarea formelor in practica designului din anii 1930-1950, creatorul de forme utile fiind considerat stilist. Dar supralicitarea importantei formei in estetica produselor, in defavoarea a caracteristicilor functionale a starnit reactii critice, mai ales in America unde se practica o adevarata cosmetizare a produselor greu vandabile care a starnit reactii violente in special din partea designerilor de la Bauhaus.

Capsator John II, Ross Lovegrove (1997)

Brour publicitar pentru AEG, Peter Behrens (1910)

Etapa consumista corespunzatoare perioadei de dupa 1950 cand datorita progresului tehnic rapid creste diversitatea produselor, scade perioada de folosire prin uzura morala, iar producatorii renunta la materialele rezistente, mai costisitoare.De asemenea dezvoltarea tehnologica permite mecanizarea si automatizarea proceselor si realizarea produselor prin asamblarea unor parti componente fixate in blocuri si panouri complexe cu capacitate redusa de reparare sau reconditionare (rentenabilitate scazuta) ceea ce impunea inlocuirea produsului cu altul, in cazul defectarii. Tarile dezvoltate din punct de vedere economic au asigurat cresterea bunastarii unor paturi largi ale populatiei astfel ca un numar mare de consumatori au avut posibilitatea inlocuirii produselor achizitionate la perioade scurte de timp, numai pentru faptul ca nu mai erau moderne; In aceste conditii designerii simt solicitati sa proiecteze produse noi nu numai prin ameliorarea formei ci produse care sa corespunda atat cerintelor cumparatorului sub toate aspectele, cat si producatorului si comerciantului.

Storctor de citrice Juicy Salif, Philippe Starck (1990-1991)

Computer iMac, Apple Computer (2002)

Etapa echilibrata; problemele specifice sfarsitului de secol XX si de inceput de mileniu cu multiple tranzactii (de la piete nationale la piete globale; de la economii centralizate la economii descentralizate) si perturbatii (perioade de recesiune si criza economica) dar si cu dezvoltarea tehnologiilor avansate in procesele de productie, a informaticii si telecomunicatiilor care au creat conditii pentru prosperitatea firmelor si pentru reconsiderarea proiectarii obiectului functional fabricat. Deviza devine acum - intai calitate - insemnand; produs mai bun (functional, estetic prin notele sale de armonie si echilibru); costuri reduse atat in realizare cat si in utilizare-functionare si intretinere; realizat la timp conform dorintei clientului; cu participarea clientului (cunoscandu-i cerintele si urmarind satisfacerea lor); siguranta pentru om si mediu.

Acestea fiind zise, putem vedea cum design-ul defapt nu a anulat ideea de stil sau de ornament, ci chiar a incercat sa o pastreze, intr-o maniera moderna, in care forma obiectului devine ornamentul, iar detaliile sunt date de texturi, materiale etc. Pana la urma stilul si ornamentul pot fi asociate cu gandirea, mentalitatea si situatia sociala a unei epoci. Creatia si inovatia sunt prezente succesiv-alternative, ca un element de continuitate, in stil si ornament. Deci nu e o surpriza sa aflam ca sinceritatea si transparenta obiectelor a fost ceruta in timpul revolutiei industriale. Dupa Joan Evans, design-ul determina o noua conceptie asupra ornamentului, ceea ce este adevarat, dar poate nu complet. Daca e sa completam cu ideea lui Herbert Read ca ar exista doua tipuri de ornament: structural si aplicat, incepem sa ajungem la o concluzie. Design-ul nu a scos complet din uz ideea de ornament, ci doar i-a shimbat conceptul. Ornamentul nu mai este doar estetic, ci si practic, functional, rational, ergonomic, ecologic etc.

Bibliografie Dicionar de neologisme, Florin Marcu i Constant Maneca, Editura Academiei, Bucureti, 1986 Dicionarul explicativ al limbii romne, ediia a II-a, Academia Romn, Institutul de Lingvistic Iorgu Iordan, Editura Univers Enciclopedic, 1998 Noul dicionar explicativ al limbii romne, Litera Internaional, Editura Litera Internaional, 2002 Introducere in Design, R. Zamfir si M. Moldovan, editura U.T.PRES, Cluj-Napoca, 2002 The Relevance and Transcendence of Ornament: A New Public High School for the South Side of Chicago, Matthew T. McNicholas, Teza scrisa pentru University of Notre Dame, Indiana, 2006 Design si estetica marfurilor, curs de R. Pamfilie si R. Procopie Grammar of Ornament, Owen Jones, editura Bernard Quaritch, Londra, 1868 http://ro.wikipedia.org/ http://dexonline.ro/