Capitolul 15: Talentul

Am ajuns, in cele din urma la casa mare, cateva ore mai tarziu. Afara se
intunecase de-a binelea.
Ma asteptam sa vad porsheul galben al lui Alice in garaj, insa nu era.
Am intrat in casa. Mama statea ghemuita in fotoliu si completa niste fise,
probabil ale pacientilor.
-Te-ai intors la spital?am intreabat-o zambind.
-Da. Spre deosebire de tine, care ai dormit toata ziua, spuse razand.
-Ha...
-Probabil as fi facut acelas lucru daca mi-as fi permis sa dorm.
-De ce nu au ajuns inca?
-S-au oprit sa vaneze, dar trebuie sa ajunga dintr-o clipa in alta.
Nu aveam stare, ma plimbam dintr-o parte in alta a incaperii.
-Vrei sa te calmezi?intreba David coborand scarile.
-Nu.
Am simtit cum incep sa ma relaxez si am stiut ca Jasper trebuie sa fie pe aproape.
Imediat, l-am vazut coborand scarile.
-Unde e Aisha?l-am intrebat pe David.
-In camera ei.
Am urcat pana la camera Aishei. Usa era deschisa, iar ea statea la birou, cu o
foaie in fata si un pix in mana. Cosul de langa birou era plin cu hartii
mototolite.
-Ce faci?
-Rau. Nu reusesc sa imi gasesc cuvintele, nu pot scrie nimic.
A mototolit si foaia pe care o avea in fata si a aruncat-o alaturi de celelalte.
-Aisha, ce vrei sa scrii?
Ii placea sa scrie poezii si erau foarte frumoase. As fi putut sa jur ca daca luam
din cos hartiile voi gasi pe ele o gramada de versuri superbe.
Vroiam sa o intreb ce s-a intamplat, dar mi-am adus brusc aminte de intamplarea
din La Push, atunci cand Aisha imi spusese despre Claire ca e o fata buna.
-Aisha...
-Nu ma intreba.
-Nu vroiam sa te intreb asta. Mi-am amintit ceva: tu nu o cunosteai pe Claire, de
ce ai zis ca este o fata buna?
-Ah, nu ti-a spus Carlisle? Se pare ca asta e talentul meu.
-Ce?
-Da, pai imi dau seama de caracterul oamenilor numai vazandu-i. Cool, nu?
-Uau....dar cum de nu ai stiut asta pana acum?
-Nu am stiut pentru ca nu am cunoscut pe nimeni strain de cand am devenit vampir.
Am stat doar cu voi. Edward a citit in gandurile mele, dar a crezut ca sunt doar
impresiile mele despre voi. Tot atunci a realizat si el.
-Aisha...
Vroiam sa o intreb ce se intampla de fapt cu ea, dar am auzit motorul porsheul
apropiindu-se de casa.
-Au ajuns, am incheiat eu conversatia brusc.

Capitolul 16: Volturii

Dupa ce a cunoscut si restul familiei, Claire a spus ca ar vrea sa stea putin

singura.
-Camera ta nu este gata inca, ii spuse bunica. Vroiam sa te lasam pe tine sa iti
alegi culorile si mobila. Care este culoarea ta preferata?
-Negru. Vreau sa fie neagra.
-Scumpo, esti sigura?
-Absolut.
-Poti sta in camera mea pana este gata a ta, i-am spus.
-Si tu, unde?
-Eu am casa mea, aproape de aici. In fosta mea camera imi tin doar niste carti si
haine mai vechi. O poti folosi fara nicio problema.
I-am spus unde se afla si a urcat acolo, unde a ramas pentru tot restul
urmatoarelor zile.
-Tata, tu stii ce gandeste, incearca sa o ajuti!
Trecusera trei zile de cand Claire se intorsese acasa si nu iesise din vechea mea
camera. Ceilalti mi-au spus ca iesea adesea noaptea sa vaneze.
Era o zi de luni si tocmai ma intorsesem de la facultate.
-Nu sunt psihologul ei, Renesmee.Las-o in pace, ii trebuie timp sa se obisnuiasca.
-Si daca nu se va obisnui?
-Vom vedea atunci ce-i de facut.
*****
Si nu s-a obisnuit. Au trecut doua saptamani, iar Claire era la fel ca in prima
zi: trista, cufundata in ganduri, izolata de noi.
Bunica i-a aranjat camera. Alice nu a fost de acord sa o faca neagra, ci roz.
Claire nu a spus nimic. S-a mutat acolo si a inceput sa se adanceasca in carti,
mai ales cele cu vampiri.
-Claire, nu e adevarat de scrie acolo, de ce mai citesti?am intrebat-o intr-o zi.
-Nu ma pot regasi in niciun personaj dintr-o carte obisnuita cu oameni si stii de
ce, pentru ca nu sunt om.
Nu am mai spus nimic.
Sesiunea de examene incepuse si din cauza lipsei de timp treceam din ce in ce mai
rar pe la casa mare. Preferam sa imi petrec timpul liber cu Jacob, doar noi doi,
in micuta casa pe care o iubeam atat.
*****
M-am trezit si am deschis lenesa ochii. Era sambata si probabil dormisem pana la
pranz. Auzeam glasuri destul de aproape de casa. Le-am recunoscut imediat ca fiind
tata si Jake. Jumatate treaza, jumatate adormita, am ascultat ce spuneau:
-Ce facem acum?
-Nu stiu, Jacob, nu stiu. De data asta nu vom mai scapa.
-Nu a vazut Alice si cand vor veni?
-Maine.
-Cum?Nici nu avem timp sa chemam ajutoare.
-Dar e ceva ciudat. In viziunea lui Alice, sunt doar Jane si Aro.
-Crezi ca ne pregatesc o ambuscada?
-Cred ca da.
M-am ridicat din pat. Inima imi batea cu putere in piept. Asta e...asta ne va fi
sfarsitul. Nu ma puteam gandi la nimic altceva decat la faptul ca vom muri. Ca
toate lucrurile pe care le iubesc nu vor mai exista maine. Ca oamenii pe care ii
iubesc nu vor mai fi. Si nici eu. Lacrimile imi curgeau pe fata.
-Jacob, fa ceva, orice, dar convinge-o pe Renesmee sa plecati de aici.
-Stii ca nu va pleca.
-Atunci minte-o. O vom minti cu totii. Nu ii spunem ca ei vin, ne vom preface ca e
totul bine.
-Voi incerca.
Am ramas tintuita locului, incapabila sa ma misc. Jacob a intrat in camera.
-Ai auzit totul, nu-i asa?
Nu am putut sa raspund, doar am dat din cap.