Capitolul 17: Rugaminti si disperare

Nu mai puteam respira, lacrimile nu conteneau sa imi curga pe obraji. Plangeam in

hohote, in bratele lui Jacob si plangea si el. Stiam ca asta este inevitabil, in
adancul sufletului meu stiam ca vor veni, dar am sperat ca ma insel.
-Nessie,linisteste-te, Nessie, te rog....
Nu puteam sa spun nimic, doar plangeam, corpul tresarindu-mi spasmatic la fiecare
respiratie si tremurandu-mi la fiecare suspin.
-Nessie...
Am inchis ochii si am incercat sa imi reglez respiratia, sa imi opresc lacrimile.
Vom muri...si aveam 24 de ore sa ma obisnuiesc cu ideea.
-Hai...sa mergem..la casa mare...
Vocea mea a sunat chinuita, epuizata, exasperata.
Si asa ma si simteam.
Am ajuns la casa mai repede decat de obicei. Ne despartea doar 1 km de padure
peste care am alergat mai repede ca niciodata. Desi imi era teama de reactia
parintilor mei, a intregii familii. Dar cum se puteau gandi sa ma trimita departe
de lupta? Cum credeau ca voi pleca, lasandu-i pur si simplu sa moara?
Toata familia mea era stransa in living, chiar si Claire.
Toti aveau aceeasi expresie infranta, aceeasi tristete in ochi, aceeasi disperare
in voce.
-Ai aflat, spuse tata, nu ca o intrebare, ci ca o constatare.
Stia ce simt si stia ca nu i-as parasi. Cum puteam sa traiesc stiind ca ei au
murit? Si mai ales stiind ca poate daca as fi fost acolo, i-as fi putut ajuta.
-Renesmee,esti sigura?
-Da, tata. Nu plec nicaieri.
-Renesmee, te implor, spuse si mama.
-Nu.
-Puteti avea o viata frumoasa tu si Jacob, undeva departe. Fa asta pentru noi.
-Cum crezi ca as putea avea macar o viata fara voi?Dar pai una frumoasa....
-Renesmee, spuse si Alice.
-Lasati-o in pace, nu va pleca, spuse tata.
Citea hotararea in gandurile mele. Nimic in lume nu m-ar face sa plec. Incerc sa
ii salvez sau mor alaturi de ei, astea erau variantele mele. Si bineinteles, a
doua era cea mai probabila.

Capitolul 18: Ultima noapte de dragoste

Toata ziua am stat impreuna. Tata si bunicul faceau planuri. De parca i-ar fi
putut impiedica ceva sa ne ucida. De parca am fi avut o sansa sa ii
invingem.Seara, au ajuns Rosalie si Emmet. Bunicul ii chemase de la Paris de cum
aflase.
Stateau in prag si se uitau la noi cu figuri inexpresive.
-Chiar vin, nu?spuse Rosalie.
Alice se plimba dintr-o parte in alta a camerei, incercand sa obtina o viziune
clara. Asta facuse toata ziua.
Prima data, ii vazuse pe Jane si Aro venind spre noi. Apoi, viziunile erau in
ceata, pentru ca apaream eu si Jacob in ele. Deciziile se schimbau si ea nu reusea
sa inteleaga mare lucru.
L-am luat pe Jacob de mana si am plecat in padure. Cand am ajuns destul de
departe, el m-a imbratisat strans. Lacrimile ma amenintau din nou, dar am luptat
cu ele.
Jake mi-a luat capul in maini si m-a sarutat.
-Nu esti atenta.
-Cum pot fi atenta, Jake? Cum ma pot concentra la ceva cand stiu ca maine va fi
poate ultima zi, ca poimaine nu va mai exista?
Cel mai groaza imi era ca eu voi supravietui si Jake va muri. Sau mama, tata, sau
oricare alt membru al familiei. Mi-era groaza ca as fi nevoita sa traiesc fara
unul din ei. Stiam ce am de facut daca se va intampla asa si ma rugam sa am
suficienta putere sa o fac. Am sa ma duc direct spre ei, am sa ma arunct in
bratele mortii daca unul din ei va muri.
-Te rog, Nessie, concentreaza-te la mine doar un moment.Uita-te la mine. Poate
asta va fi ultima data cand te tin in brate, poate va fi ultima data cand te
sarut. Poate aceasta va fi ultima noapte si vreau sa fii a mea in aceasta ultima
data. Te rog, uita de tot pentru o vreme. Uita de tot inafara de mine.
M-am uitat in ochii lui. Era usor. Trebuia sa ma las prada pasiunii pentru aceasta
ultima noapte. L-am cuprins in brate si i-am mangaiat umerii lati si puternici.
Si am reusit sa uit o vreme de tot.
De tot inafara de Jake al meu, de iubirea mea ce poate maine nu va mai fi.

*****
Ne-am intors acasa aproape de miezul noptii. Am intrat pe geam si m-am dus direct
in veche mea camera sa ma schimb si sa imi fac un dus. Nu era ca si cum nu ne-ar
fi auzit intrand. Dar ne-au respectat intimitatea.
Am coborat scarile 10 minute mai tarziu.
Intotdeauna mai rapid decat mine, Jacob era deja acolo.
-Claire pleaca, spuse Carlisle.
-Cum?
Aveam de partea noastra puterea unui nou-nascut si o lasam pur si simplu sa plece?
-Pentru ca asa am hotarat noi, spuse tata.
-De ce?
-E ceva ciudat la mijloc. S-ar putea sa nu fi venit pentru Claire, ci pentru tine,
sa te verifice. Daca ar fi aflat de Claire, tindem sa credem ca veneau cu totii.
Insa sunt doar Jane si Aro. In toate viziunile, sunt doar ei.
-Dar daca Aro te va atinge, va sti imediat.
-Si daca nu o va face? Daca tinand-o pe Claire aici distrugem si ultima urma de
speranta pe care o aveam?
-Du-te, Claire, spuse bunicul. Si orice s-ar intampla, ramai in La Push.
Ea s-a uitat o data inapoi si a iesit pe usa.
-Dumnezeu sa ne ajute, spuse bunicul.