Aventurier nemuritor, m-am ntors nsingurat acasa, ca dintr-o preistorie.

si doar att mai doresc: sa nu te mai privesc un timp, pentru ca fara tine, nici macar ca iluzie, nu stiu cum voi mai produce armonie pentru cele pe care ti le-am spus. si sunteti cu totii n intimul haos, ce creste ntruna din voi.

cautarea aceea nu m-a obosit, am fost mereu fermoar rebel la buzunarul lumii, dar asta seara vin definitiv fara vnat, pentru ca vnatoarea fu una diferita.

n seara asta, ai fost, printr-o devenire impusa, preponderent rationala, ceea ce pentru o femeie nu este potrivit si nici nu se cade. si totusi, pe o perna folosita, telefonul meu asteapta telefonul tau sa sune. fireste, nu se va-ntmpla, a fost numai mesajul cu cele doua confirmari, dar nu mi-a fost de ajuns sa-ti recunosti, din cinism, egoismul. ntors din dorinta, stau si ma gndesc cum am considerat, concesiv, ca de la tine ncolo va ncepe de acum nainte universul meu de comunicare un univers pentru moment, temporar pna si ca nteles.

as fi vrut ca noaptea asta, dupa ntlnirea cu tine, sa fi fost la mare si, naintea imensitatii mpietrite a ei, sa aflu doar cte un zbor cum tulbura acea tacere de absurd metal topit. daca nici la tine nu m-am putut opri, stau si ma gndesc, asa cum sunt acum, marin si nserat: n aceasta lume lichida si orizontala, strabatuta sacadat de zboruri, pasarea se va putea vreodata termina?

lumea e deschisa pentru ca mprejurul nostru se ntmpla att lucruri pe care nu le-am stiut, ct si lucruri pe care nu le avem n vedere.

posibilitatea de a afla un obiect sa fi creat ea nsasi cunoasterea ta? si daca da, este la fel si cu femeia, e menita a fi stea atunci cnd cineva i construieste cerul? m-am ntrebat uneori daca n ceea ce fac mai caut omul sau doar o adresa. acum, te voi lasa sa-mbatrnesti fara sa-ntelegi vreodata timpul.