Dinamica fluidelor

Relaţia lui Bernoulli

Această relaţie se obţine efectuând integrarea ecuaţiilor de mişcare a

fluidelor ideale pe o linie de curent.
Se porneşte de la sistemul de ecuaţii de mişcare ala fluidelor ideale:
∂u ∂u ∂u ∂u 1 ∂p
+u +v +w + =X
∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x
∂v ∂v ∂v ∂v 1 ∂p
+u +v +w + =Y
∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂y
∂w ∂w ∂w ∂w 1 ∂p
+u +v +w + =Z
∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂z

Se pun următoarele trei condiţii:

1.Mişcarea este permanentă:
∂u ∂v ∂w
= = =0
∂t ∂t ∂t
2.Mişcarea se efectuează pe o linie de curent:
dx dy dz
= =
u v w
3.Pentru a exprima membrul drept al fiecărei ecuaţii sub forma unei
derivate, în scopul integrării sistemului de ecuaţii, se pune condiţia ca forţele
masice să derive dintr-un potenţial.
f m = −gradU

⎛ ∂U ∂U ∂U ⎞
f m = −gradU ⇒ X i + Y j + Z k = −⎜⎜ i+ j+ k ⎟⎟
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠
 ∂U ∂u ∂u ∂u 1 ∂p ∂U
X =− u +v +w + =−
∂x ∂x ∂y ∂z ρ ∂x ∂x
∂U ∂v ∂v ∂v 1 ∂p ∂U
⇒ Y =− ⇒ u +v +w + =−
∂y ∂x ∂y ∂z ρ ∂y ∂y
∂U ∂w ∂w ∂w 1 ∂p ∂U
Z =− u +v +w + =−
∂z ∂x ∂y ∂z ρ ∂z ∂z

Prin înmulţirea ecuaţiilor cu dx,dz şi dy se obţine sistemul:

∂u ∂u ∂u 1 ∂p ∂U
u dx + v dx + w dx + dx = − dx
∂x ∂y ∂z ρ ∂x ∂x
∂v ∂v ∂v 1 ∂p ∂U
u dy + v dy + w dy + dy = − dy
∂x ∂y ∂z ρ ∂y ∂y
∂w ∂w ∂w 1 ∂p ∂U
u dz + v dz + w dz + dz = − dz
∂x ∂y ∂z ρ ∂z ∂z
Prin prelucrarea celei de-a doua condiţii se obţine sistemul:
u ⋅ dy = v ⋅ dx
u ⋅ dz = w⋅ dz
v ⋅ dz = w⋅ dy

şi prin înlocuire în prima ecuaţie:

∂u ∂u ∂u 1 ∂p ∂U
⇒ u dx + u dy + u dz + dx = − dx
∂x ∂y ∂z ρ ∂x ∂x
⎛ ∂u ∂u ∂u ⎞ 1 ∂p ∂U
u
⇒ ⎜ ⎜ dx + dy + dz ⎟ +
⎟ ρ ∂x dx = − dx
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠ ∂x

Se înlocuieşte expresia din paranteză cu diferenţiala componentei

vitezei vectoriale după axa Ox, u.
Se procedează în mod analog cu celelalte ecuaţii şi rezultă în final
sistemul:
 1 ∂p ∂U
u ⋅ du + dx = − dx
ρ ∂x ∂x
1 ∂p ∂U
⇒ v ⋅ dv + dy = − dy
ρ ∂y ∂y
1 ∂p ∂U
w ⋅ dw + dz = − dz
ρ ∂z ∂z

Prin adunarea celor trei ecuaţii membru cu membru se obţine:

1 ⎛ ∂p ∂p ∂p ⎞ ⎛ ∂U ∂U ∂U ⎞
u ⋅ du + v ⋅ dv + w ⋅ dw = ⎜⎜ dx + dy + dz ⎟⎟ = −⎜⎜ dx + dy + dz ⎟⎟
ρ ⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠ ⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠
⎛ u2 ⎞ 1 ⎛ u 2 + v 2 + w2 ⎞ 1
d⎜⎜ ⎟⎟ = 2u ⋅ du = u ⋅ du d⎜⎜ ⎟⎟ + (dp) = −du
⎝2⎠ 2 ⎝ 2 ⎠ ρ

Se înlocuieşte expresia din paranteză funcţie de modulul vitezei

vectoriale (vezi figura, în care viteza vectorială reprezintă de fapt diagonala
paralelipipedului dreptunghic şi deci valoarea ei se obţine cu formula
corespunzătoare de la geometria în spaţiu).
Ca urmare se obţine relaţia în diferenţiale care ulterior se integrează:

ν =ν (u, v, w)
v2 1
d + dp + dU = 0
2 ρ

- pentru fluide incompresibile ρ = ct

- pentru fluide care se află în câmp gravitaţional U = gz , ρ ⋅ g = γ

v2 1 v2 p v2 1 p 1 1
+ ∫ dp + gz = ct ⇒ + + gz = ct ⇒ + + gz = ct
2 ρ 2 ρ 2 g ρg g
v2 p
⇒ + + z = ct - relaţia lui Bernoulli
2g ρg
 Între punctele (1) şi(2) situate pe o linie de curent, se obţine:
v12 p1 v22 p21
ρ⋅g =γ , + + z1 = + + z2
2g γ 2g γ
Interpretare energetică şi reprezentarea grafică a relaţiei:
v2 p
+ + z = ct
2g γ
Prin înmulţire cu produsul mg se obţine relaţia energetică:
v2 p mv2
mg + ρVg + mgz = ct ⇒ + pV + mgz = ct
2g ρg 2
Concluzie: suma dintre energia cinetică, energia de presiune şi energia
potenţială a fluidului rămâne constantă (pentru un fluid ideal).

-linia energetică

-linia piezometrică

-linia de curent

În cazul fluidelor uşoare, energia potenţială este neglijabilă, deci

termenul ce conţine cota z nu se mai ia în considerare.

v2 p v2 p
⇒ + = ct ⇒ + = ct
2g ρg 2 ρ
v12 p1 v22 p2
⇒ + = +
2 ρ 2 ρ

Aceasta reprezintă deci relaţia lui Bernoulli pentru fluide uşoare cum
sunt aerul sau diverse gaze.
 Teorema impulsului şi teorema momentului cinetic

Impulsul unui corp cu masa m şi viteza vectorială v este m⋅ v , iar

momentul cinetic corespunzător este r × m⋅ v .
Impulsul total al unui sistem de corpuri este:
H = ∑m⋅ v
iar momentul cinetic total:
K = ∑r × m⋅ v

Teorema impulsului se scrie sub forma:

dH
dt
= ∑ Fe ;
d
dt
( )
∑m⋅ v = ∑ Fe
Derivata în raport cu timpul a impulsului total este egală cu suma
forţelor exterioare care acţionează asupra sistemului de corpuri.

Teorema momentului cinetic se scrie sub forma:

dK
dt
= ∑Me ;
d
dt
(∑r × m⋅ v) = ∑M e

Derivata în raport cu timpul a momentului cinetic total este egală cu

suma momentelor forţelor exterioare care acţionează asupra sistemului de
corpuri.

Pentru a obţine expresiile acestor teoreme în cazul curgerii fluidelor se

procedează în mod analog pentru un volum de fluid format din particule de
masă elementară dm.
Impulsul unei particule fluide este dm⋅ v .
- pentru ρ = ct ⇒ impulsul este: ρdV ⋅ v = ρ ⋅ vdV
Momentul cinetic al unei particule fluide este:
r × dm⋅ v = r × ρv ⋅ dV
Prin analogie cu formulele din mecanica clasică prezentate anterior şi
valabile pentru sisteme de corpuri solide se deduc formulele valabile pentru
fluide.
 Impulsul total al întregului volum de fluid este:

∫ ρvdV
V
Teorema impulsului devine:
d
ρvdV = ∑ Fe
dt ∫V
Teorema momentului cinetic devine:
d
r × ρvdV = ∑ M e
dt ∫V
Pentru a efectua integralele de volum se va considera curgerea unui
fluid cu densitatea constantă şi se va apela la noţiunea de tub de curent
elementar pentru care şi viteza iese în faţa integralei deoarece în cazul tubului
de curent elementar devine o mărime constantă în orice punct din secţiunea
transversală pe direcţia de curgere.

Teorema impulsului şi teorema momentului cinetic pentru tubul de

curent elementar

( )
ρQ v2 − v1 = Fp1 + Fp2 + Fg + Fe

Variaţia forţelor de impuls este egală cu suma forţelor exterioare ce

acţionează asupra volumului de fluid V.
v2 şi v1 - reprezintă viteza de ieşire, respectiv intrare în volumul V de fluid
de control.
Fp1 şi Fp2 - forţele cu care fluidul îndepărtat acţionează asupra fluidului din
volumul V.
Fg - forţa de greutate a fluidului considerat.
 Fe - forţa cu care pereţii solizi acţionează asupra fluidului din volumul V.
Se poate face înlocuirea:
Fe = −R (R este forţa cu care fluidul acţionează asupra pereţilor)

Teorema momentului cinetic se obţine prin înmulţirea cu vectorul de

poziţie corespunzător a fiecărui termen din teorema impulsului:
( )
ρQ r2 × v2 − r1 × v1 = rp1 × Fp1 + rp2 × Fp2 + rg × Fg + re × Fe

Din teorema impulsului se deduce modulul forţei Fe sau a lui R` şi din

teorema momentului cinetic se determină vectorul de poziţie re .
Cunoscând modulul forţei şi punctul său de aplicaţie, problema se
consideră rezolvată.

EXEMPLE PRACTICE:

Acţiunea apei asupra unui cot de conductă

Se consideră un cot de conductă de unghi α situat în plan orizontal prin
care trece debitul de apă Q, la presiunea constantă p (fluid ideal).

- greutatea Fg se neglijează
(este perpendiculară pe tablă)

Dacă sensul vectorilor coincide cu sensul axelor, atunci vectorii îşi

menţin acelaşi semn în teorema impulsului.
„Se proiectează” teorema impulsului pe axe şi rezultă:
 ρQ(v2 cosα − v1 ) = Fp1 − Fp2 cosα − Rx :Ox
ρQ(− v2 sinα ) = Fp2 sinα − Ry :Oy
Deoarece cotul este în plan orizontal şi are secţiunea transversală
Q
constantă, atunci V = = ct ; dacă z = ct ⇒ p=ct ⇒ v2 = v1 = v ⇒
S
⇒ p1 = p2 = p v=ct
Q = v ⋅ S ; Fp = p ⋅ S
⇒ Rx = ρQv(1− cosα ) + Fp (1− cosα ) = (ρQv+ Fp )(1− cosα )
( )
= ρv 2 S + pS (1− cosα ) > 0
( )
Ry = ρQvsinα + Fp sinα = ρv 2 S + pS sinα > 0 ⇒
Forţa de impuls cu care apa acţionează asupra cotului de conductă este:
R = Rx2 + Ry2
În cazul unor valori mari ale parametrilor de curgere, debit şi presiune,
această forţă poate atinge valori foarte mari, de ordinul tonelor forţă şi ca
urmare trebuie luate măsuri practice pentru stabilitatea instalaţiei, de exemplu
ancorarea corespunzătoare a cotului de conductă.

Influenţa formai suprafeţei corpurilor

faţă de recepţionarea forţei de impuls
Forţa de impuls iniţială a curentului de apă este: F = ρQv
1.Forţta de impuls recepţionată este maximă (aproape dublă) în cazul cupei
de turbină Pelton, când avem interesul de a capta cât mai multă energie:
(
ρQ v 2 − v1 = − R )
(
R = ρQ v1 − v 2 )
⎡ Q ⎤
Rx = ρ ⎢Qv − 2 (− v cosα )⎥
⎣ 2 ⎦
= ρQv(1+ cosα )

Situaţia ideală ar corespunde cazului α → 0 , cosα →1 ⇒ Rx → 2ρQv

2.Forţa de impuls recepţionată este constantă în cazul plăcii plane verticale:

( )
ρQ v2 − v1 = −R
Rx = ρ(Qv− 0) = ρQv

Suprafaţa plană captează doar forţa de

impuls iniţială a unui jetului.

3.Forţa de impuls recepţionată este minimă în cazul corpurilor cu forma

frontală ascuţită (vârful avioanelor de vânătoare, al avionului supersonic
Concorde, al vapoarelor, al maşinilor de curse):

⎛ Q ⎞
Rx = ρ⎜ Qv− 2 v cosα ⎟
⎝ 2 ⎠
= ρQv(1− cosα )
α → 0 ⇒ cosα →1 ⇒ Rx → 0