1.Concurenta si politica in domeniul concurentei 1.

1 Definirea concurentei Diferitele acceptiuni in functie de care concurenta este definita sunt contextuale: Astfel, "concurenta este insasi forma activa a liberei initiative, libera initiativa generata de proprietatea privata, aceasta constituind la randul ei, o trasatura esentiala a economiei de piata, al carei mecanism este concurential. Ea reprezinta confruntarea deschisa, rivalitatea dintre agentii economici, vanzatori, ofertanti pentru a atrage de partea lor clientela. In acelasi timp, concurenta exprima comportamentul specific interesat al tuturor subiectilor pe proprietate, comportament care se realizeaza in mod diferit, in functie de cadrul (mediul) concurential si particularitatile diverselor piete". Conform unei alte abordari, concurenta poate fi definita si ca "preocuparea pentru asigurarea functionarii corecte a regulilor jocului comercial atat din punctul de vedere al autoritatilor publice, actorilor economici, cat si indivizilor". Consideratii generale cu privire la necesitatea unei politici in domeniul concurentei : La nivel de politica comerciala, protectionismul s-a atenuat ; Binomul comert - concurenta : una dintre cele mai dificile probleme de pe agenda OMC ; OMC nu este considerat un forum potrivit pentru rezolvarea acestei problema. Tarile cunosc mai multe sisteme, modele de baza (concurenta pura si perfecta sau cea imperfecta, caracterizata prin modelul monopolistic si cel al oligopolurilor), ce trebuie luate in considerare atunci cand se face o ancheta cu privire la eventuale practici anti-concurentiale. Politica comerciala trebuie coordonata cu cea din domeniul concurentei deoarece: barierele clasice din calea schimburilor comerciale au scazut; procesul de globalizare a sistemelor de productie au accentuat reactia de autoaparare a STN. O politica comerciala definita tot mai mult prin liberalism favorizeaza o politica mai riguroasa in domeniul concurentei . Politica comerciala stimuleaza concurenta actionand preventiv, cea in domeniul concurentei combate practicile neloiale deja identificare, actionand curativ. Fiecare comportament anti-concurential este unic, dar se desprind anumite trasaturi comune.
1

1.2 Obiective ale concurentei Printre cele mai importante obiective ale concurentei, se pot mentiona urmatoarele: -Satisfacerea cererii consumatorilor; -Promovarea inovatiei; -Alocarea eficienta a resurselor; -Limitarea politicii economice si a celei politice; -Justa distributie a veniturilor. 2. Ce este politica in domeniul concurentei? Concurenta exercita o presiune constanta asupra intreprinderilor pentru a pune la dispozitia consumatorilor o oferta cat mai variata, la cele mai bune preturi. Concurenta face parte din regulile de joc ale unei piete libere si este in interesul consumatorilor, beneficiarii finali. Uneori, intreprinderile incearca sa denatureze concurenta. Pentru a garanta buna functionare a pietelor, autoritatile competente, printre care Comisia Europeana, trebuie sa previna sau sa corecteze comportamentele anticoncurentiale. Comisia Europeana supravegheaza: a) acordurile dintre intreprinderi, care limiteaza concurenta (cartelurile sau alte tipuri de acorduri) si prin care partile isi stabilesc propriile reguli si evita regulile unei piete liberalizate; b) cazurile de abuz de pozitie dominanta, in care intreprinderea dominanta incearca sa-si excluda concurentii de pe piata; c) fuziunile si alte acorduri formale intre intreprinderi, care prevad o asociere (fuziunile sunt autorizate in masura in care acestea permit o extindere a pietelor, in beneficial consumatorilor); d) eforturile menite sa liberalizeze pietele n sectoare precum transportul, energia, serviciile postale si telecomunicatiile. Multe din aceste sectoare erau dominate de monopoluri de stat si, prin urmare, este important sa ne asiguram ca procesul de liberalizare nu le aduce acestora avantaje neloiale; e) sprijinul financiar (ajutor de stat) in beneficiul intreprinderilor din partea guvernelor tarilor UE ajutoarele de stat sunt compatibile cu legislatia europeana cu conditia ca acestea sa nu denatureze concurenta dintre intreprinderile europene sau sa nu aduca prejudicii economiei; f) cooperarea cu autoritatile nationale competente responsabile cu punerea in aplicare a legislatiei europene in domeniul concurentei, pentru a garanta aplicarea uniforma a dreptului concurentei la nivelul UE.

2.1 Obiective ale politicii in domeniul concurentei Obiectivele politicii n domeniul concurenei pot fi succint grupate n trei categorii: 1. Politica european n domeniul concurenei (PDC) trebuie s garanteze unitatea pieei interne i s evite realizarea de nelegeri ntre firme, de natur s afecteze comerul intracomunitar i manifestarea liber a concurenei. (nelegerile i practicile concertate); 2. Politica n domeniul concurenei caut s mpiedice situaiile n care una sau mai multe ntreprinderi ncearc s exploateze ntr-o manier abuziv puterea lor economic n raport cu alte firme mai puin puternice (abuz de poziie dominant); 3. De asemenea, PDC trebuie s mpiedice acele intervenii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieei prin discriminri n favoarea ntreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare ctre anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat). Temeiul juridic al acestor reguli concurentiale este reprezentat de dispozitiile Tratatului Euratom (1957) si ale Tratatului CE (1957). In cadrul UE functioneaza piata interna unica, care nu poate fi conceputa, fara o politica in domeniul concurentei, care sa urmareasca urmatoarele obiective: - sa incurajeze eficienta economica, prin crearea unui mediu favorabil inovatiei si progresului tehnologic; - sa protejeze interesele consumatorilor prin oferirea posibilitatii de a cumpara produse si servicii in conditii optime (spre exemplu: scaderea tarifelor la serviciile de telefonie; accesul unui numar cat mai mare de persoane la transportul aerian; posibilitatea de a achizitiona un automobil la un pret accesibil, etc.); - sa previna eventualele practici anticoncurentiale ale societatilor comerciale si ale autoritatilor nationale. Aceste obiective pot fi realizate insa, numai daca sunt respectate urmatoarele reguli concurentiale: - combaterea monopolizarii anumitor piete de catre societati, care incheie intre ele acorduri protectioniste - acordurile restrictive si fuziunile; - prevenirea exploatarii puterii economice a unor societati, in defavoarea altora - abuzul de putere dominanta;

2.2 Bazele juridice ale politicii n domeniul concurentei Desi politica comunitara in domeniul concurentei este tot mai mult determinata de considerente economice, constrangerile la care este supusa sunt in principal de ordin juridic. Baza legala (juridica) a PDC este oferita, in primul rand, de prevederile incluse n Tratatului UE, respectiv: -Articolul 81, privind practicile restrictive -Articolul 82, privind pozitia dominanta pe piata -Articolul 86, privind intreprinderile publice - Articolele 87-89 privind ajutorul de stat. In al doilea rand, referiri se gasesc n legislatia secundara, adoptata de Consiliul UE si de Comisia Europeana, sub forma Regulamentelor si Directivelor. Astfel, in aceasta categorie se includ: -Regulamentul Consiliului 17/1962, -Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997, Regulamente si directive privind exceptarile in bloc, acordate in cazul unor acorduri care privesc situatii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea si dezvoltarea, distributia autovehiculelor, etc. In al treilea rand, un numar n crestere instructiuni, care nu sunt n mod formal obligatorii, ofera informatii esentiale menite sa arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau in ce mod va actiona Comisia in acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia cauta sa creasca gradul de predictibilitate al actiunilor sale. Acestor surse de drept li se adauga deciziile Curtii Europene de Justitie si ale Tribunalului de Prima Instanta. Nu in ultimul rand, trebuie mentionate si acordurile internationale in care se fac referiri exprese la situatii specific privind concurenta. 3. Principalii actori implicati n politica n domeniul concurentei Institutia responsabila la nivel comunitar de modul in care este implementata PDC este Comisia Europeana. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simpla, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregtite de Directia Generala pentru Concurenta, DG COMP (anterior cunoscuta sub numele de DG IV), care raporteaza comisarului responsabil cu PDC (din septembrie 1999 acesta este Mario Monti). Comisia poate fi sesizata intr-o problema
4

privind concurenta fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativ (ex officio) pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un ntreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pn la 10% din veniturile companiei incriminate. Ultimul arbitru n domeniul acestor reguli atat de diferite si cel care poate decide daca actiunea Comisiei a fost in limitele puterilor stabilite in mod legal este Curtea Europeana de Justitie (CEJ). CEJ este indreptatita sa actioneze atat in cazul unor solicitari facute de instantele nationale, cat si in cazul unor actiuni initiate impotriva Comisiei n fata Tribunalului de Prima Instanta (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanta juridica, CEJ solicita Comisiei, in anumite imprejurari, mai degraba argumente de ordin economic, decat de ordin formal (juridic). Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua actiunile Comisiei printr-un raport anual si, de asemenea, de a face observatii privind evolutiile importante din acest domeniu. Interventiile Consiliului de Ministri se rezuma la a autoriza exceptarile n bloc, precum si la a face modificari n baza legal a PDC. In afara Comisiei, n cadrul PDC actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul a autoritatilor nationale din domeniul concurentei va creste in mod semnificativ. Temeiul juridic al acestor reguli concurentiale este reprezentat de dispozitiile Tratatului Euratom (1957) si ale Tratatului CE (1957). 4. Acordurile restrictive, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate 4.1 Acordurile restrictive Tratatul CE (in art. 81 alin. 1) interzice acordurile, deciziile si practicile concertate intre societatile comerciale, daca acestea pot afecta comertul dintre statele membre si daca au ca obiect sau efect prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei, in interiorul pietei comune. Acordul restrictiv reprezinta intelegerea dintre doua sau mai multe societati, concurente sau nu, prin care acestea se obliga sa adopte un anumit comportament, care sa ocoleasca regulile si efectele unei concurente libere pe piata. Aceste acorduri pot fi exprese sau tacite, bilaterale sau multilaterale, pot fi materializate intr-un contract sau numai intr-un act pregatitor al unui viitor contract (un simplu angajament, lipsit de forta juridica). Acordurile restrictive pot fi: a) orizontale, incheiate in cadrul aceleiasi faze de productie,
5

prelucrare sau comercializare (carteluri). Constituie forme ale acordurilor orizontale: fixarea preturilor; interzicerea/blocarea/descurajarea intrarii altor firme; fuziunea sau achizitia in scopul dobandirii unei pozitii dominante; intelegeri de cooperare in cercetare-dezvoltare. b) verticale, incheiate intre societati care opereaza in cadrul unor faze diferite ale procesului economic si comercial si care nu sunt concurente. Constituie forme ale acordurilor verticale: fixarea nivelului minim al pretului de desfacere cu amanuntul; exclusivitatea comercializarii produselor unui singur furnizor;exclusivitate teritoriala - comercializarea fara concurenta intr-o anumita zona (impartirea pietelor); bonus-uri acordate in functie de cantitatea vanduta (comerciantul va fi interesat sa vanda mai mult produsele unui anumit producator); clauze (ilegale) inserate in contractele de vanzare-cumparare, in temeiul carora detailistul este obligat sa preia spre comercializare si alte bunuri, decat cele care fac obiectul contractului. Constituie manifestari ale comportamentului anticompetitiv al societatilor comerciale, alaturi de acordurile orizontale si acordurile verticale, preturile de dumping. Acestea reprezinta acele preturi, care au un nivel scazut, dar numai pentru o perioada scurta de timp, fiind menite sa inlature concurenta. 4.1.1 Deciziile asociatiilor de intreprinderi Constituirea unei asociatii de intreprinderi nu este interzisa, in masura in care prin aceasta nu se aduce atingere concurentei. Este interzisa, insa, fiind calificata ca anticoncurentiala, decizia organului de conducere (adunare generala sau consiliu de administratie) al unei asemenea asociatii, in masura in care obliga pe membrii sai sa adopte un comportament colectiv anticoncurential. 4.1.2 Practicile concertate Practica concertata reprezinta o varietate a acordului restrictiv, avand o intensitate mai mica decat acesta din urma, de aici derivand si dificultatea deosebirii nete a acestora. 4.1.3 Calificarea unor acorduri sau practici ca afectand concurenta In calificarea unui/ei acord/practici ca incalcand regulile concurentei pe piata interna a Uniunii, Comisia Europeana foloseste ca reper concurenta rezonabila si nu concurenta perfecta, care este un model ideal. De asemenea, efectele anticoncurentiale ale practicii supuse calificarii sunt analizate pe o piata relevanta (pe un anumit teritoriu, intr-o anumita perioada de timp). Piata relevanta a unui produs este delimitata, luand in considerare alte produse similare, substituibile, adica acele produse spre care se indreapta preferinta clientilor, in conditiile in care produsul initial preferat isi schimba calitatea sau pretul. Dreptul comunitar interzice, nu numai
6

restrangerile concrete aduse concurentei, ci si pe cele potentiale, mai putin insa pe cele ipotetice. Obiectivul politicii concurentiale este acela de a asigura o concurenta rezonabila. Numai practicile care depasesc pragul de sensibilitate, afectand notabil concurenta, sunt interzise. Comisia Europeana, preocupata de identificarea unor criterii de determinare a concurentei rezonabile, a dat publicitatii mai multe comunicari, fara caracter obligatoriu, care contin elemente, de care trebuie tinut cont, in calificarea unei practici, ca afectand sau nu concurenta. Spre exemplu, Comisia Europeana considera ca nu afecteaza concurenta pe piata unica, ci dimpotriva au caracter benefic practici precum: schimbul de opinii sau de experienta;cooperarea in materie contabila; executarea in comun a proiectelor de cercetare si dezvoltare; utilizarea in comun a mijloacelor de stocare si transport; publicitatea in comun. 4.1.4 Sanctionarea acordurilor care afecteaza concurenta Sunt interzise de dreptul comunitar, numai acele acorduri care au un impact apreciabil (criteriu care nu are caracter absolut) asupra conditiilor pietei, prin care se modifica apreciabil pozitia pe piata. Acordurile interzise devin nule absolut, fiind desfiintate cu caracter retroactiv. In plus, Comisia Europeana poate propune intreprinderilor amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri sau penalitati de pana la 20% din profitul zilnic, pana la incetarea incalcarii. Comisia Europeana nu poate acorda despagubiri intreprinderilor afectate de incalcarea concurentei. Paralel, autoritatile nationale sunt indreptatite, atat sa stabileasca penalitati pentru incalcarea concurentei, cat si sa acorde despagubiri pentru intreprinderile afectate de incalcarea concurentei. 4.1.5 Autorizarea unor acorduri interzise In temeiul prevederilor Tratatului CE (art. 81 alin. 3), anumite acorduri interzise pot fi autorizate, daca indeplinesc urmatoarele conditii: - acordul contribuie la ameliorarea productiei sau a distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic ori economic; - prin acord este rezervata utilizatorilor o parte din profitul rezultat; - restrictiile impuse intreprinderilor, prin acord, trebuie sa fie proportionale cu nevoile atingerii obiectivelor propuse; - intreprinderile participante la acord nu trebuie sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pietei produselor in cauza; - existenta acordului trebuie sa fie notificata Comisiei. Comisia Europeana poate adopta: o decizie de exceptare a acordului, din categoria celor
7

interzise (decizia are o durata limitata de valabilitate, de regula, 5-10 ani, putand fi reinnoita sau revocata); o decizie de atestare negativa a faptului ca un anumit acord sau practica nu incalca dispozitiile Tratatului CE; o scrisoare administrativa informala, in locul deciziei de exceptare, prin care declara ca nu exista nici un motiv de interventie in activitatea notificata. Desi aceasta scrisoare nu are aceeasi forta juridica ca si decizia de exceptare, jurisdictiile nationale nefiind tinute a o respecta, totusi prezinta importanta practica si in plus are avantajul celeritatii. Au beneficiat de o decizie de exceptare, spre exemplu: acordurile de exclusivitate; acordurile de specializare si cercetare-dezvoltare; acordurile de franciza; acordurile din sectorul asigurarilor. Intrucat in practica sunt intalnite foarte multe acorduri, ce indeplinesc conditiile de a fi exceptate si care prezinta numeroase similitudini, Comisia acorda exceptari pe categorii, sub forma unor decizii de grup. Spre exemplu, nu sunt sanctionate acordurile, deciziile sau practicile concertate din sectorul asigurarilor, care au ca obiect stabilirea in comun a categoriilor de asigurari, a primelor de risc, etc. 5. Abuzul de pozitie dominanta Tratatul CE (in art. 82) prevede ca "orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi, in interiorul pietei interne sau intr-un segment important al acesteia va fi interzis, ca fiind incompatibil cu piata interna, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre". Pozitia dominanta reprezinta, potrivit Curtii de Justitie "o pozitie de putere economica pe care o detine o intreprindere si care ii permite sa afecteze concurenta efectiva de pe piata relevanta, printr-un comportament apreciabil, independent fata de concurentii, de clientii si, in ultima instanta, fata de consumatorii sai". Principalul indicator al pozitiei dominante este nivelul ridicat al cotei de piata. Piata relevanta, pe care se manifesta pozitia dominanta, se determina aproximativ la fel, ca in cazul acordurilor, deciziilor si practicilor concertate. Sunt considerate, de Tratatul CE, abuzuri de pozitie dominanta: impunerea directa sau indirecta de preturi sau conditii comerciale incorecte; limitarea productiei, a pietei sau a dezvoltarii tehnologice in detrimentul consumatorilor; efectuarea de tranzactii echivalente, in conditii diferite, pentru parti diferite; fortarea celorlalte parti dintr-un contract sa accepte obligatii suplimentare, ce nu fac parte din contract.

6. Fuziunile (concentrarile) 6.1 Notiunea si conditiile fuziunii Este "incompatibila cu piata interna orice concentrare la nivel comunitar, ce creeaza sau consolideaza o pozitie, ca rezultat al careia este afectata concurenta efectiva pe piata interna sau pe o portiune importanta a acesteia" (Regulamentul nr. 4064/89 privind controlul concentrarilor dintre intreprinderi). 7. Ajutoarele de stat 7.1 Notiunea de ajutor de stat Potrivit prevederilor Tratatului CE (art. 87), "va fi considerat incompatibil cu piata comuna orice ajutor acordat de un stat membru sau din resursele de stat, sub orice forma, care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau productia anumitor bunuri, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre". Asadar, constituie ajutor de stat (subventie), orice avantaj acordat de stat sau din resursele de stat, care intruneste urmatoarele caracteristici: - confera un avantaj economic entitatii careia ii este destinat; - este acordat selectiv anumitor societati comerciale sau pentru productia anumitor bunuri; - poate distorsiona concurenta si poate afecta comertul dintre statele membre. Conceptul de "ajutor de stat" a fost interpretat de catre Comisia Europeana si de Curtea de Justitie, intr-un sens foarte larg, acesta desemnand orice ajutor acordat de: stat,autoritati, locale sau regionale, organisme private, asupra carora, insa, statul, o institutie publica sau o autoritate locala sau regionala exercita o influenta puternica, directa sau indirecta. In practica, un numar foarte mare de masuri de sprijin au fost interzise, intrucat au produs efecte asupra concurentei. Singurul element ce prezinta importanta in calificarea unui ajutor ca fiind anticoncurential este reprezentat de efectele pe care acesta le produce asupra concurentei. Nu prezinta nici o relevanta elemente precum forma, scopul sau motivul acordarii ajutorului. 7.2 Ajutoare considerate compatibile cu piata interna Totusi, o interzicere absoluta a ajutoarelor de stat nu este posibila, astfel incat Tratatul CE prevede o serie ajutoare, care, cu titlu de exceptie, sunt considerate compatibile cu piata interna. Fac parte din aceasta categorie urmatoarele: a) ajutorul de stat cu caracter social, acordat consumatorilor individuali, sub garantia nediscriminarii pe criteriul originii produselor in cauza;
9

b) ajutorul acordat pentru repararea daunelor cauzate de dezastre naturale sau de situatii exceptionale; c) ajutorul acordat zonelor din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia). In afara acestora, Comisia poate declara ca fiind compatibile cu piata comuna urmatoarele categorii de ajutoare: ajutorul pentru promovarea dezvoltarii anumitor activitati sau regiuni;

ajutorul pentru promovarea executarii unui proiect important de interes european sau de remediere a unor perturbari grave in economia statelor membre; ajutorul pentru promovarea culturii si conservarea patrimoniului; alte categorii specificate de Consiliul UE. De asemenea, Comisia este abilitata sa dispuna exceptari pe categorii de ajutoare. 7.3 Obligatia de notificare Statele membre au obligatia de a anunta si de a cere aprobarea Comisiei, inainte de acordarea unui astfel de ajutor. De la cerinta notificarii pot fi exceptate anumite ajutoare, de catre Comisia Europeana. Fac parte din aceasta categorie ajutoare precum: ajutorul pentru intreprinderile mici si mijlocii; ajutorul pentru cercetare si dezvoltare; ajutorul pentru protejarea mediului; ajutorul pentru formarea fortei de munca; ajutorul regional. Comisia este abilitata sa stabileasca plafonul, sub care ajutorul de stat nu este tinut de exigenta notificarii. 7.4. Sanctiunile ce intervin ca urmare a acordarii unui ajutor incompatibil cu piata interna Ca urmare a acordarii de catre un stat membru a unui ajutor ce afecteaza concurenta, Comisia va cere statului sa comenteze starea de fapt, intr-un termen de o luna. Daca justificarile statului in cauza nu sunt satisfacatoare, Comisia poate decide: ca statul sa modifice ajutorul acordat, intr-o perioada data; ca statul sa elimine ajutorul acordat, de asemenea, intr-o perioada determinata. In cazul in care statul nu se conformeaza deciziei Comisiei, aceasta sau orice stat interesat poate aduce problema in cauza, in fata Curtii de Justitie. La randul sau, statul care a acordat ajutorul, calificat de catre Comisie ca afectand concurenta, se poate adresa Curtii de Justitie sau Consiliului UE. 7.5 Acordarea de ajutoare intreprinderilor publice Chiar si intreprinderilor, carora le-au fost incredintate servicii economice de interes general, le sunt aplicabile regulile concurentei de pe piata interna, insa, numai in masura in care aplicarea acestora nu afecteaza indeplinirea sarcinilor atribuite. Sunt reconciliate, astfel,
10

interesele statelor membre, cu interesele Comunitatii. Pentru a evita, insa, monopolurile cu privire la serviciile de baza de pe intreg teritoriul unui anumit stat, in domenii precum cel al gazelor si electricitatii, al telecomunicatiilor, serviciilor postale si transporturilor, Comisia a urmat o politica de liberalizare. Conchidem, asadar, ca intreprinderile publice nu sunt sustrase regulilor concurentei aplicabile pe piata interna. 8. Adoptarea de catre Romania a acquis-ului in domeniul concurentei De la intrarea in vigoare, in 1995, a Acordului European, regulile de concurenta aplicabile pe piata interna sunt agreate si de Romania, tinandu-se insa cont de incadrarea tarii noastre, in randul regiunilor cu nivel de trai foarte scazut sau avand un nivel ridicat al somajului. Legislatia romana, in mare masura, este armonizata cu acquis-ul comunitar in domeniul concurentei. Un rol important in acest sens l-a avut adoptarea legislatiei in domeniul concurentei si al ajutoarelor de stat. Institutiile competente in aceasta materie sunt: -Consiliul Concurentei, ca autoritate administrativa autonoma; - Oficiul Concurentei, ca organ de specialitate in subordinea Guvernului. 8.1 Politica concurentei si Romania Scurt istoric Dupa decembrie 1989 au fost intensificate contactele cu Uniunea Europeana, pentru ca la 22 octombrie 1990, sa se semneze Acordul de Comert, de cooperare comericiala si economica intre Romania si Comunitatea Europeana. Intrarea in vigoare a acestui accord, la 1 mai 1991, a avut ca urmare imediata eliminarea restrictiilor cantitative si suprimarea graduala a acestora la importurile Romaniei din Comunitatea Europeana. Dorinta Romaniei de a se asocial la Uniunea Europeana, acceptata in plan politic si de tarile Uniunii Europene, avea sa se realizeze la 1 februarie 1993, ziua semnarii "Acordului European instituind asociere intre Romania, pe de o parte si Comunitatea Europeana si statele member ale acesteia, pe de alta parte"1. Parlamentul Romaniei a aprobat Acordul European de asociere prin Legea nr. 20/1993, aceasta obligand institutiile statului si orice alta persoana civila sau fizica la punerea in practica a prevederilor Acordului. El avea sa intre in vigoare la 1 februarie 1995, cu toate implicatiile, obligatiile si angajamentele din partea tuturor institutiilor guvernamentale si a tuturor fortelor
In luna decembrie 1991 au inceput, la Bucuresti, discutii cu expertii comunitari asupra negocierii unui astfel de Acord. Negocierile s-au derulat intr-un ritm alert si s-au incheiat in mai putin de 1 an, respectiv la 17 noiembrie 1992.

11

politice ale tarii. Acordul statueaza ca obiectivul final al asocierii este ca Romania sa devina membru al Uniunii si ca, in viziunea partilor, aceasta asociere va ajuta tara noastra sa realizeze obiectivul integrarii. Cartea Alba, adoptata in mai 1995 de catre Comisia Europeana, pentru pregatirea tarilor associate din Europa Centrala si de Est pentru integrarea in piata interna a Uniunii, se pronunta asupra reglementarilor comunitare pe care tarile candidate trebuie sa le transpuna in dreptul national si sa le puna in practica pentru a aplica acquis-ul Uniunii. Au fost astfel identificate masurile cheie cu efect direct asupra liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor si conditiile necesare aplicarii legislatiei, inclusive structurile juridice organizatorice. In raport de stadiul dezvoltarii economico-sociale al tarii noastre, s-a actionat pentru asigurarea concordantei dintre legislatia romana cu reglementarile Uniunii Europene. La 21 iunie 1995, la Snagov, printr-un consens al tuturor fortelor politice, a fost adoptata Strategia Nationala de pregatire a aderarii Romaniei la uniunea Europeana, document ce acorda prioritate procesului de armonizare legislativa pentru integrare in Piata Interna a Uniunii Europene. O componenta de baza a Strategiei Nationale de pregatire a aderarii Romaniei la

Uniunea Europeana o reprezinta Programul national de armonizare legislativa in domeniul pietei interne. Acest program, elaborate la sfarsitul anului 1995 a cuprins o evaluare a legislatiei romanesti in raport cu legislatia comunitara in toate domeniile pietei interne. In Romania, de la inceputul lunii aprilie 1995, a inceput sa functioneze Consiliul Legislativ care are ca obiect primordial si permanent asigurarea unei consultante de specialitate calificate in activitatea de legiferare, atat pentru Parlament, cat si pentru executiv, inclusiv, in domeniul armonizarii legislatiei romane cu reglementarile comunitare. In intervalul 1995-2000, Romania a actionat pentru realizarea conditiilor legislative si economico-sociale specificate in accord: -elaborarea cadrului necesar realizarii unei legislatii adecvate; - formularea principiilor fundamentale si/sau a procedeelor de baza dupa care se conduce fiecare sector; -functionarea normala a fiecarui sector in cadrul pietei unice. In ansamblu se poate aprecia ca au fost inregistrate progrese substantiale in armonizarea legislatiei romane cu cea comunitara. Adoparea noii Constitutii si a primelor legi, in perioada 1990-1991, a marcat inceputul acestui drum. Intre timp au fost facute progrese evidente in
12

aceasta directie. Astfel, daca ne raportam numai la legile adoptate in perioada 1990-2003, trebuie subliniat ca numarul acestora depaseste 3200, dintre care 2600 au fost adoptate dupa intrarea in vigoare a Acordului European. Cea mai mare parte a acestora este integral sau in cea mai mare masura armonizata european. 8.2 Metodologia pentru armonizarea legislativa Toate proiectele de acte normative ce au conotatii comunitare sunt transmise de catre ministerul initiator spre avizarea Ministerului Integrarii Europene. Pentru prima data dupa ratificarea Acordului European de catre Romania (in 1995), in competenta unei structuri guvernamentale de integrare europeana intra si armonizarea legislatiei cu acquis-ul comunitar. Potrivit Hotararii Guvernului nr. 1075/2001, acest minister avizeaza in mod obligatoriu toate proiectele de acte normative cu relevanta comunitara, inainte ca acestea sa fie aprobate de Guvern. In cadrul Ministerului Integrarii Europene au fost infiintate, in acest scop, doua directii pentru armonizare legislativa, care au ca principale atributii: a)monitorizarea procesului de armonizare a legislatiei romane cu cea comunitara si a respectarii programului de armonizare legislativa; b)evaluarea compatibilitatii legislatiei in vigoare cu acquis-ul comunitar; c)avizarea proiectelor de acte normative care transpun legislatia comunitara; d)raportarea periodica, in sedinte de Guvern, asupra stadiului armonizarii legislatiei romanesti cu cea comunitara; e)organizarea participarii autoritatilor romane la procedurile de examinare analitica a adoptarii si aplicarii de catre Romania a cquis-ului comunitar; f)coordonarea traducerii reglementarilor comunitare si a celorlate acte normative ale Uniunii Europene. Concret, activitatea de armonizare legislativa se desfasoara conform unei "Metodologii de lucru pentru avizarea de catre Ministerul Integrarii Europene a proiectelor de acte normative cu relevanta comunitara." Conform acesteia, in vederea emiterii avizului de concordanta cu reglementarile comunitare, intr-o prima etapa, dupa elaborarea si insusirea proiectului de act normative cu relevanta comunitara de catre initiator, pot avea loc consultari intre institutia initiatoare si Ministerul Integrarii Europene pentru eliminarea, inca din aceasta faza, a eventualelor erori sau omisiuni in preluarea prevederilor comunitare prin proiectul de act

13

normativ supus avizarii. In a doua etapa a procesului de avizare, institutia initiatoare va proceda, conform

prevederilor articolului 8 din HG nr. 555/2001, transmitand Ministerului Integrarii Europene pentru avizare, proiectul actului normative national care transpune prevederi comunitare. Ministerul Integrarii Europene este penultimul care incheie succesiunea operatiunilor din etapa de avizare, inaintea Ministerului Justitiei. In oricare din cele doua etape, proiectul de act normativ cu relevanta comunitara va fi insotit obligatoriu de tabelul de concordanta cu reglementarile comunitare. Astfel, in cursul procedurii de avizare, fiecare proiect este supus studiului comparat al textului acestuia cu directivele si reglementarile in materie, urmarindu-se concordanta solutiilor propuse cu principiile fundamentale si spiritual dreptului comunitar, cu obiectivele Uniunii Europene. Sincronizarea legislatiei interne cu cea comunitara nu este urmarita numai cu ocazia avizarii actelor normative. In raport de problemele aflate in atentia Executivului, au loc frecvente consultari intre expertii Ministerului Integrarii Europene si cei ai ministerelor initiatoare pentru identificarea solutiilor optime de armonizare legislativa cu reglementarile comunitare. Ministerul Integrarii Europene colaboreaza si examineaza, impreuna cu structurile similare din cadrul Executivului, noile reglementari ale Uniunii Europene, in vederea asigurarii asistentei de specialitate pentru factorii de decizie in procesul integrarii. Impreuna cu alti specialisti, indeosebi din Ministerul Justitiei si Consiliul Legislativ, expertii Minisetrului Integrarii Europene au examinat o serie de prevederi legale asupra carora existau dubii ca ar contravene unor dispozitii comunitare. Au fost formulate astfel puncte de vedere si propuneri de modificare a unor reglementari elaborate inainte de semnarea Acordului European de asociere, dar si de perfectionare a celor adoptate in ultimii ani. 8.3 Situatia actuala a transpunerii acquis-ului Legea Concurentei nr.21 (in continuare numita Legea Concurentei), a fost adoptata la 10 aprilie 1996 si a intrat in vigoare la 1 februarie 1997. In domeniul concurentei, legislatia de baza si cea secundara sunt armonizate cu legislatia europeana similara, existand un grad avansat de compatibilitate referitor la modul de tratare si reglementare a intelegerilor, practicilor concertate, abuzului de pozitie dominanta si controlului concentrarilor economice. In general, legislatia privind concurenta care trateaza intelegerile, abuzul de pozitie
14

dominanta si concentrarile economice, urmeaza, linia legislatiei Comunitatii: -Articolul 81 si 82 din Tratatul de la Amsterdam (inclusiv Regulamentul 17/1962 privind aplicarea acestor articole) se reflecta in Legea concurentei; -Regulamentele CEE 4064/1989 si 3384/1994 privind controlul concentrarilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice adoptat de Consiliul Concurentei. Au fost de asemenea adoptate in acelasi spirit: -Regulamentul privind exceptarea pe categorii de intelegeri, decizii ori practici concertate; -Regulamentul de organizare, functionare si procedura al Consiliului Concurentei; -Instructiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri ; -Instructiuni pentru definirea pietei. Contextul dinamic al evolutiei economiei romanesti obliga la o permanenta evaluare a necesitatii de adaptare a prevederilor acestor acte normative - de exemplu inflatia sau deprecierea monedei nationale necesita reevaluarea pragurilor de minimis in cazul notificarii concentrarilor economice si in cazul exceptarilor de la prevederile legii. Pe de alta parte este necesara transpunerea in legislatia romaneasca a noilor reglementari comunitare in domeniu.

15

Bibliografie

1. Gabriela Drgan, Dumitru Miron, Laura Marinas, Florin Ilie Economia Uniunii Europene, Editura Luceafarul, Bucureti, 2002 2. Politica in domeniul concurentei 3. http://ec.europa.eu/competition/consumers/what_ro.html 4. http://ec.europa.eu/competition/consumers/institutions_ro.html 5. http://www.dreptonline.ro/institutii/prezentari/detaliu_institutie.php?id_institutie=23 6. http://www.consiliulconcurentei.ro

16